Ieri am făcut referire la o posibilă prevedere a noii Constituţii care sună astfel: "partidul care are cel mai mare număr de mandate face propunerea pentru postul de premier, iar preşedintele nu are dreptul să o refuze".
Dacă în loc de "partid" în text am avea "partidul sau alianţa"?
Implicaţii:
1. Pornind de la o idee a lui Doc: sistemul rămâne fragil. Cu foarte puţine excepţii alianţele sau coaliţiile între partide mari încep să se frângă la câteva luni după alegeri.
2. Necesitatea forţelor anti-PSD de a alcătui o alianţă devine evidentă. Social-democraţii au fost depăşiţi de un partid o dată în şase scrutine parlamentare, dar au fost depăşiţi de o alianţă sau de un partid de două ori din 1989 şi până acum.
Politicienii din afara PSD vor trebui să-şi calce pe orgolii. O situaţie de genul:
PSD 40% din mandate
Alianţa Reală a Dreptei 25%
Alianţa Dreptei Autentice 25%
ajută, evident, PSD, care ar putea să culeagă parlamentari sau partide bucăţică cu bucăţică.
Intervine aici o detaliere a punctului unu: o coaliţie anti-PSD apărută în mod forţat, datorită textului constituţional, între partide şi politicieni care altfel se displac, s-ar finaliza într-un nou CDR. Pentru că orgoliile despre care vorbeam cu câteva rânduri mai sus nu dispar nicăieri, chit că sunt trecute sub preş în timpul campaniei electorale.
3. Tema fuziunii dreptei într-un singur partid pierde din intensitate prin comparaţie cu versiunea de text constituţional prezentată ieri (dar ar putea fi readusă în prim-plan de introducerea votului uninominal "pur").
4. În continuare preşedintele capătă un rol decorativ. Una din căile istorice prin care dreapta dobândea accesul la putere este blocată. Discuţia pe dreapta se mută de la găsirea lui Mesia-versiunea-trei la construirea de organizaţii puternice în teritoriu. Nu neapărat un lucru rău.
Se iau sondaje de opinie şi alte informaţii statistice. Se pun un strop de inteligenţă şi câteva grame de logică. A se servi fierbinte cu un pahar de echidistanţă.
Faceți căutări pe acest blog
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Arhivă blog
-
►
2018
(16)
- ► septembrie (4)
-
►
2016
(27)
- ► septembrie (2)
-
►
2014
(65)
- ► septembrie (4)
-
▼
2013
(133)
- ► septembrie (13)
-
▼
mai
(13)
- Cei 70
- Partidul !sau alianţa! cu cel mai mare număr de ma...
- Constituţia USL - o prevedere schimbă logica scene...
- Democraţie bolnavă: simptome şi efecte
- "Noi, românii"
- OZN şi majorităţi parlamentare
- Sondaje CSOP şi IRES: personalităţi în flux?
- De ce sunt importante alegerile prezidenţiale din ...
- Sondaj Avangarde: USL 60%, Antonescu 44%
- 42 de criterii pentru găsirea candidatului perfect...
- Tripodul MRU-PDL-TB
- Sondaj Geopol - o noutate majoră la prezidenţiale
- Oponenţii PSD - performanţe şi eşecuri
-
►
2012
(200)
- ► septembrie (11)
Nu vrei tu in loc sa scrii total aiurea si degeaba, sa te informezi cum suna articolul acesta in restul Europei ?
RăspundețiȘtergereNu vrei tu să te semnezi? Nu de alta dar când un anonim insultă un om care semnează cu nume şi prenume, lipsa de curaj a anonimului reiese în evidenţă. Dacă ai încredere în argumentele tale, semnează-te.
ȘtergereAcum pe fond:
Mă interesează scena politică românească. Rareori fac comparaţii cu restul Europei. În contextul despre care vorbim, sunt inutile. Contează de 100 de ori mai mult, atât pentru mine cât şi pentru cititori, impactul unui asemenea articol în constituţie asupra scenei politice din RO decât comparaţia cu Austria sau Italia.
Am să răspund eu, de ce nu: în marea majoritate a tarilor Europei articolul constituțional privind desemnarea premierului este similar cu cel *actual* din constituția noastră. Modelul propus de revizuire se folosește doar în Grecia. Acolo a dus la creșterea partidelor extremiste și la blocaje, drept care a sistemul electoral a trebuit schimbat: s-a trecut la ”bonus” de premiere a partidului cu majoritate relativă.
ȘtergereCum spuneam în altă parte, se fac lucrurile ăstea fără pic de dezbatere comparativă și în forumul lui pește prăjit Pîrvulescu, la fel cum va fi și în comisia parlamentară. Heirupism și prostie.
Doc, care-i sursa pe care sustii afirmatia asta cu "marea majoritate" si "doar Grecia" ?!:(
ȘtergereCunosc constitutiile statelor europene. Daca ai un contra-exemplu, te rog, n-am pretins ca sunt infailibil.
Ștergerepai uite tocmai au fost alegeri in Bulgaria unde GERB a avut cele mai multe mandate ... a primit prima incercare de a-si forma o majoritate, nu a putut si a doua incercare a apartinut celui de-al doilea clasat. Italia a fost si ea de curand ... etc
ȘtergereLa greci a fost intr-adevar recent o situatie speciala (creditorii au cerut repetarea alegerilor pt ca nu le convenea rezultatul) dar in opinia mea n-are nicio legatura cu presedintele.
Ca sa fie mai simplu: zi-mi tu un exemplu in afara de Luxemburg in care invinsii din alegeri (parlamentare) pot avea prima sansa la formarea guvernului. (PS: stiu de Franta/Cipru dar acolo prezidentiale sunt alegeri pt guvern deci implicit castigatorii guverneaza)
”Ca sa fie mai simplu: zi-mi tu un exemplu in afara de Luxemburg in care invinsii din alegeri (parlamentare) pot avea prima sansa la formarea guvernului. ” - tocmai mi-ai dat exemplu mai sus, da, și bulgarii au sistemul ăsta, nu doar grecii.
Ștergerepai in sensul asta stiam ca sunt :) speram sa-mi impartasesti exemple din "marea majoritate" pe care o cunosti :)
ȘtergereEu afirmasem că în majoritatea cazurilor nominalizare premierului este similară cu actuala constituție, ca raspuns la primul mesaj. Ai intervenit cu, citez, ”zi-mi tu un exemplu in afara de Luxemburg in care invinsii din alegeri (parlamentare) pot avea prima sansa la formarea guvernului.” Asta după ce tu ai dat unul, în cazul Bulgariei, care e una dintre cele 2 tari europene care au modelul propus la revizuire. Deci, ce exemplu vrei, exact?
ȘtergereAm intervenit cerand surse pentru "marea majoritate" si pentru "doar Grecia". Pe "doar Grecia" ne-am lamurit. Pe "marea majoritate" inca astept exemple.
ȘtergerePS: da, am inteles de la inceput, similar cu interpretarea curenta a constitutiei in viigoare in Romania (folosita in explicarea nominalizarilor pt Tariceanu, Negoita si Croitoru).
”da, am inteles de la inceput, similar cu interpretarea curenta a constitutiei in viigoare in Romania”
ȘtergereCe anume ai inteles? Ca sa nu ma pomenesc ca faci si tu ca unul de mai jos care intelege tot trei de-un leu din ce scriu. Nu, nu ma refer la *interpretarile* pe care le dau unii sau altii constitutiei, ”spiritisme” am tot vazut. Ma refer la *prevederi* formale. E indeajuns de clar?
Daca da, atunci daca vei verifica constitutiile Spaniei, Frantei, Italiei, Suediei, Norvegiei, Danemarcei, Belgiei, Cehiei, Slovaciei, Olandei, Austriei, Ungariei, Poloniei prevad ca seful statului numeste candidatul la postul de prim-ministru (sau, direct, premierul). Germania și Finlanda au sisteme mixte, presedintele numeste primul, daca premierul numit de el nu are vot de incredere desemnarea se face apoi in parlament. In Irlanda, candidatul e desemnat in parlament si numit apoi de presedinte. Grecia (si Bulgaria, si poate si alte democratii originale, ne-am lamurit cat de exemplare) e singurul caz in care dreptul formal de a desemna candidatul la postul de premier il are primul partid si apoi al doilea partid.
am inteles ca esti nemultumit de disparitia posibilitatii ca o institutie sa aiba posibilitatea de a numi direct prim ministru impotriva partidului care a castigat cele mai multe mandate. Te intreb de exemple si nu de formal pt simplu fapt ca formal si in actuala constitutie si in cea propusa tot institutia aia "numeste" pri-ministru ... de aici intelegerea ca aperi interpretarea care s-a folosit in cazurile Tariceanu, Negoita si Croitoru (si vanturata mult ca posibilitate inclusiv in acest blog).
ȘtergereCum in cele 3 cazuri din romania n-a functionat (la tariceanu s-a ajuns in cateva luni in nevoia de alegeri anticipate s-apoi s-a ajuns ca partidul cu cele mai multe mandate sa sustina parlamentar prim-ministru deja numit; la ceilalti 2 nu s-a materializat in majoritati parlamentare)eram sincer interesat daca ai un model de succes al acestei situatii (pe care eu o consider exceptie iar tu zici ca-i "marea majoritate")
PS: nu stiu care-s asocierile si spiritismele la care te referi... credeam ca sub "marea majoritate" exista o sursa si vroiam s-o cunosc. Atata tot. Scuze daca ti-am generat reactii afective. N-am vrut asta.
"am inteles ca esti nemultumit de disparitia posibilitatii ca o institutie sa aiba posibilitatea de a numi direct prim ministru impotriva partidului care a castigat cele mai multe mandate"
ȘtergereDe unde vei fi inteles asta, nu stiu.
M-ai bulversat cu asta:
RăspundețiȘtergere"o coaliţie anti-PSD apărută în mod forţat, datorită textului constituţional, între partide şi politicieni care altfel se displac, s-ar finaliza într-un nou CDR."
Nu inteleg, CDR a aparut in mod fortat? Cine pe cine a fortat? Tot cu sula in coaste?... :)
Claudiu, pasajul nu spune că CDR a apărut în mod forțat, ci dă exemplu CDR drept o construcție extrem de heterogenă din toate punctele de vedere (personal, partizan și politic) ceea ce afectează grav coerența actului de guvernare și viabilitate ei, fie și pe termen mediu. Asta e, aș zice, o afirmație cu valoare de fapt. Și Alianța D.A. poate fi dată ca exemplu, de altfel. Coerență politică mai mare acolo (și rezultate), durabilitate la fel de redusă.
ȘtergereDintre toate aliantele post-decembriste (CDR, ADA, USL), CDR mi se pare cea mai putin eterogena (sa nu uitam ca, intre 1996-2000), coalitia de guvernare a inclus CDR+USD+sprijin parlamentar UDMR). In sfarsit...
ȘtergereE un vis la noi (la care au visat si PSD, si TB) de a crea partidul de peste 50%. Poate ca ar trebui sa ne concentram energiile mai degraba in a construi aliante functionale (inclusive la guvernare) decat in a gasi mijloace de creare a paridului-de-peste-50%.
Doc, mulţumesc pentru completare şi pentru laude.
ȘtergereClaudiu, într-adevăr, fără sistem uninominal "pur" este foarte greu.
Formularea este esenta "dreptei" romanesti. Ea trebuie sa fie antiPSD, nu o dreapta care sa spuna ceva concret. Se evidentiaza prin antiEI, nu prin NOI. E ca o joaca de copii. Dar e plina de intelectuali care-si dau demisia pe inserat. :)
RăspundețiȘtergereExcelent, din nou. Problema nu este *în sine* trecerea președintelui în decor. Problema este că electoratul percepe la momentul actual - de altfel, corect! - că, prin votul pentru președinte, principala decizie politică îi aparține. Prin intermediul alegerilor prezidențiale, electoratul decide cine e la putere și cine nu. E un fapt.
RăspundețiȘtergereEi bine, revizuirea îi ia electoratului asta, fără să pună ceva în loc. De fapt, e chiar mai rău.
Ca să fac o paranteză, nu cred că e o contradicție între ce spui tu și ce spun eu/Mirel, diferența ține doar de interval de timp. Pe termen scurt, revizuirea servește PSD, asta nu din alt motiv decât că nu are un contra-partid de același calibru. Nu se poate vorbi, astfel, de existența unor partide ”balama” - asta ar presupune o dată, o alternativă similară cu PSD, și apoi, unul, maxim două partide sau alianțe mici. Pe moment, e un partid mare și o mulțime de bucăți. Prin urmare, partidul respectiv (PSD) are destule alternative cât să nu depindă de pretențiile unui partid sau altul.
Bun, dar acum să ne imaginăm că pe termen lung se reduce fragmentarea asta și avem ceva de genul următor. Partidul A candidează în alianță (formală sau informală, nu contează) cu partidul B, partidul B fiind mult mai mic. Împreună îl înfrâng pe partidul C, care e cam de aceeași dimensiune a votului cu A, poate și el ceva mai mic. Iar după alegeri, partidul B le spune celor de la A : ”vrem premierul” (sună cunoscut?). Ce poate face A? Păi, poate să refuze, caz în care fericiții de C intră la guvernare, deși pierduseră inclusiv competiția electorală cu A, nu doar cu alianța A+B. Gândește-te cum se vor simți electorii în acest caz. Repet, partidul B nu trebuie să fie mare chiar deloc, doar să țină balanța.
la4: tot n-ai apucat sa (re)vezi campania prezidentiala din 2004 ca sa vezi de ce a trebuit sa se retraga "dreapta" pt a ceda locul candidatului de stanga ... sa vezi daca atacurile castigatoare la adresa candidatului PSD veneau dinspre dreapta sau dinspre stanga ...
RăspundețiȘtergere:) veneau pe anti-corupţie, să trăiţi bine (mesaje neideologice) şi într-o mică măsură cota unică. e o întrebare bună de ce TB (i-)a trecut la dreapta după 2005 în loc să rămână pe stânga.
Ștergereptr era liber locul in ppe. un loc la masa bogatilor si de unde au primit sprijin masiv, dupa cum s-a vazut.
Ștergerepai asa si 1907 a fost pe anticoruptie :) miliardul din china, ciocoi, "presedinte ca tine", mahalaua constantei va invinge stabii din primaverii (in sustinerea lui Dinescu) ... anticoruptia ca selectie de persoane (de fapt politica de cadre facuta de mungiu si ceilalti) era pt "parlament curat" nu pt prezidentiale :) ; "anticoruptia" candidatului castigator era cel mult lupta cu "bijnitarii" din comertul bucurestean.
ȘtergerePS: ca sa linga inghetata cu Berlusconi? :D
PS2: tu esti sigur-sigur ca anticoruptia e "de dreapta"?
-modificarile la constitutie vor fi putine si simple ptr a putea fi explicate populatiei.
RăspundețiȘtergere-cred ca se va merge pe corectarea disfunctionalitatilor aparute in ultimii 10 ani.
-puterea executiva se va concentra in mana primului ministru ptr a nu se mai ajunge la blocaje si "coabitari".
-acest lucru trebuie contrabalansat prin intarirea independendentei justitiei si putere reala acordata parlamentului.
- parca la topicul anterior facusem referire ca nu cred ca e vorba de partid ci de formatiunea politica.
ptr ca e mai bine ca electoratul sa voteze o alianta constituita inainte de alegeri. nefiind moral sa faci o alianta de guvernare dupa alegeri cu un partid pe care l-ai facut praf in campania electorala.
parerea mea!
ia sa vedem! cica vine antonescu la a3 cu "dezvaluiri" importante...
Ștergerepartidul sau alianta politica... era ilogic doar partid.
Ștergeremodificari dupa cum am anticipat.
RăspundețiȘtergereerau de bun simt...
Comentariul lui Doc de pe 29 mai, ora 16.33, este absolut hilar.
RăspundețiȘtergereElectoratul nu percepe nimic de genul respectiv. Daca ar fi sa vorbim pe bune si corect, electoratul percepe presedintele ca pe un tatuc caruia ii poate scrie despre orice nedreptate si care eventual poate da si butelii sau case la inundatii.
Chestiunea respectiva, ca electoratul decide prin intermediul presedintelui cine ajunge la putere este de-o falsitate demna de-o cauza mai buna.
O parte a electoratului crede asta. Mica. In general politruci si analisti. De dreapta basista. Care nu pot ajunge altfel la putere.
O fi la moda sa afirmi ca electoratul e prost, eventual inept, mai ales cand nu-ti convine rezultatul, dar a crede ca electoratul este atat de prost incat merege de 20 de ani la vot aiurea, doar ca asiste bucuros si fericit cum presedintele decide pentru el este absolut halucinant.
Chiar nu s-a gasit vreun elector mai dezghetat in electoratul ala care sa se intrebe ce rost mai au alegerile in conditiile astea ? Poate e cazul sa facem economie ? Sau poate il chemam pe presedinte la congrese, sa decida el si cine sunt presedintii de partide, viitorii premieri cu care o sa colaboreze ? Sa zica EL...bai pesedistilor, Ponta nu e bun, Cristi Diaconescu in schimb ar fi perfect. Si aia se conformeaza si voteaza in consecinta. La fel cu Udrea, la fel cu Chiliman, la fel cu...
pe langa asta, institutia "presedentiei" e asa de apartinatoare a "electoratului" incat toti cei 3 presedinti care au parasit functia au facut-o in uralele electoratului multumit ca a scapat de el ... iar 2 din cei 4 care au ocupat prin alegeri functia s-au indragostit atat de tare de ea incat au refuzat s-o paraseasca chiar si cand pierderea reprezentativitatii era evidenta (unu avea manifestatii agresive in majoritatea oraselor tarii, celalalalt avea 11% sustinere la un referendum de demitere) si ambii au preferat sa recurga la institutiile de represiune (armata in 89, procurori in 1012)
Ștergere”Daca ar fi sa vorbim pe bune si corect, electoratul percepe presedintele ca pe un tatuc caruia ii poate scrie despre orice nedreptate si care eventual poate da si butelii sau case la inundatii.”
Ștergereurmat de
”O fi la moda sa afirmi ca electoratul e prost, eventual inept”
La doua paragrafe distanță. Da, hilar. În rest, non-dialog. Pot liniștit să-mi susțin afirmațiile mele, nu cine știe ce interpretări pe care x. sau y. le citesc acolo. Mai ales comentatori care nu se pot pune de acord cu ei înșiși.
Tanti aia care-i cerea casa lui Basescu la inundatii, cand a repezit-o, sau ailalta, careia i-a zis Tariceanu ca nu-i face hotel, cereau "totul" de la Tatuc.
ȘtergereNu s-au dus la votare cu gandul ca Basescu il alege premier pe ala care, sanchi, "merita". Dar s-au dus la votare cu gandul ca ala pe care-l voteaza s-ar putea sa le dea o casa in caz de ceva. E foarte simplu si usor de inteles la o adica. Trebuie doar sa ne straduim sa intelegem niste nuante.
Sunt convins că dreapta poate ajunge la putere pe cale parlamentară în România. Pentru că strict vorbind, dreapta românească ar trebui să fie jumătate din electorat, și în anumit împrejurări - când centrul observă excese de cealaltă parte - mai mult de jumătate.
RăspundețiȘtergereAsta înseamnă că dreapta românească să fie definită pornind de la electorat, nu de la tot felul de aberații teoretice de psihopați, să fie adecvată României. De exemplu România este penultima țară din UE (în fața Letoniei) ca procent din PIB pentru asistența socială. Problema este mizeria agriculturii de subzistență, nu asistații. Dar ciocoimea de Bucale nu intră pe drumurile desfundate ale satelor. Ea e „elită”. O fi, dar nu a României. Clamează „moarte bugetarilor”, da uită să spună că avem un număr normal de bugetari, raportat la întreaga populație, dar avem două treimi din populația ocupată care nu contribuie la buget (incluzând și imigrația cu bătrânii și copiii aflați în România)
"o Constituție decisă de aproape 9 milioane de oameni acum 10 ani poate fi schimbată cu o altă Constituție - pe care nimeni n-o știe - de eventual 2,25 milioane de oameni?" Ne-am umplut de suveranitate si democratie pana la refuz cuo eventuala noua constitutie. Poporul nu mai este suveran a fost confiscata de aia buni in dec 2012! Probabil de aceea la Tg. Jiu de buni ce sunt, mii de oameni au iesit in strada alte mii si mii sunt ca si disponibilizati , mici amanunte care nu se spun in camapanie desigur!
RăspundețiȘtergereSchema este simpla de aceea si declaratia lui Ponta ..ca el nu vrea presedinte, fiindca baronii vor sa puna de un nou 'PCR' in care cel mai corupt cu putinta organ al statului si cei mai incapabil adica parlamentul Romaniei se doreste a fi unealta suprema. Sute de corupti si trantori de slab pregatiti de nulitati de eventual infractori isi gasesc locul in acel parlament.
Avem 'democratia' penibilului, a grotescului dar si a romanilor naivi, parsivi si ...gramada, multi traind pe timpuri apuse cu idei mestecate de televiziuni populare oferite pe tava care le devin adevarate crezuri si le evoca dupa aceea pe unde apuca. Oare de ce tara asta a fost parasita de milioane de tineri? fiindca mai ales cei in varsta nu au creat /oferit niciun viitor; desigur nu au fost in stare nici pentru ei insasi cum sa o faca pentru altii!?
Este extrem usor sa cumperi 2-3mil de iobagi-votanti, PSD-ul stie! costurile sunt simple si nu au cum sa duca mai mult de cateva zeci de milioane de euro.
Cat despre PNL putem spune ca a ajuns doar o sigla insa si acum multi cred ca este vechiul partid, amintirile astea nasc monstrii care in sedinta de partid urla si injura contra partenerilor iar in public numai miere.
Interesant punctul 4. Mi se pare lipseste cumva observatia ca tara e impinsa catre un parlamentarism pentru care nu prea are vocatie.
RăspundețiȘtergere