Din cei 12 candidaţi ARD la Senat în Bucureşti, Iulian Crăciun a avut al 10-lea rezultat, cu 17,35% din voturi, terminând cu aproape 3 procente sub media ARD în Capitală.
Din cei 5 candidaţi ARD-dar-nu-PDL la Senat în Bucureşti, Iulian Crăciun a obţinut al patrulea rezultat.
În contextul în care candidatul Dan Voiculescu era vulnerabil, poate chiar cel mai vulnerabil candidat al USL din oraş, strategia de a utiliza imaginea lui Iulian Crăciun în campanie nu a funcţionat.
Singurul mod în care se poate justifica o astfel de candidatură repetată este dacă se doreşte ca Iulian Crăciun să reprezinte o figură importantă pentru FC în continuare.
Într-un sens asemănător putea fi citită intenţia lui Mihail Neamţu de a candida. Liderul NR ar fi câştigat ceva notorietate şi în mod sigur experienţă. Poate exersa un set de mesaje sau altul, ca un fel de mic test pentru viitor. De pierdut nu prea avea ce să piardă, chiar şi în cazul unei înfrângeri. În spiritul unităţii, a decis să renunţe.
PDL va rata oportunitatea. Moartea unui partid e înceată, nu se petrece brusc precum moartea unui om. Eventual se va arunca în gol un reformist sau o reformistă, cu organizaţia locală PDL instruită să facă non-combat, aşa, ca o mică pălmuţă înainte de congres. O tactică mai inteligentă ar fi să fie aruncat(ă) în gol o persoană din tabăra Udrea-Falcă de către tabăra Blaga. Dacă nu există energie la fruntea PDL nici măcar pentru aşa ceva, se va susţine candidatura lui Iulian Crăciun.
USL ar trebui să depună eforturi serioase ca să piardă.
PPDD va face show, confirmându-şi rolul de opoziţie vioaie. Vine DD!
Se iau sondaje de opinie şi alte informaţii statistice. Se pun un strop de inteligenţă şi câteva grame de logică. A se servi fierbinte cu un pahar de echidistanţă.
luni, 28 ianuarie 2013
De ce este improbabil ca Victor Ponta să candideze la preşedinţie în 2014
1. Prim-ministru sau nu? În lunile care vor preceda campania - momentul strângerii de semnături - dar şi în timpul campaniei, Victor Ponta poate fi prim-ministru în continuare sau poate demisiona.
A demisiona este riscant. Există şanse serioase să piardă campania prezidenţială, ceea ce l-ar lăsa fără niciun fel de poziţie în stat, un pas fatal. De ce? Nu există nicio garanţie că şi-ar putea recâştiga poziţia de prim-ministru. Fie că am avea anticipate sau pur şi simplu o nouă majoritate, PPDD, PNL, PDL şi UDMR (sau oricare trei dintre acestea) pot colabora, dacă e nevoie şi cu minorităţile naţionale, pentru a exclude PSD de la guvernare. Să luăm alt scenariu: un guvern instalat rapid, înainte de alegeri, care să conţină totuşi PSD şi care să aibă un prim-ministru PSD (dar nu Ponta) ar însemna, în cazul înfrângerii lui V. Ponta la prezidenţiale, alegerea de facto a unui nou lider PSD... vorbim de noul prim-ministru.
A rămâne în funcţie în timpul campaniei duce de asemenea la un drum cu obstacole. Candidatul la prezidenţiale Victor Ponta se va confrunta direct cu ceilalţi candidaţi, se va apăra şi va ataca (vezi şi punctul 2 de mai jos), va avea discuţii în contradictoriu, poate va face campanie negativă împotriva celorlaltor candidaţi la prezidenţiale. Dacă unul din aceştia câştigă, Victor Ponta se va pomeni - odată alegerile încheiate - cu un preşedinte ostil şi furios sau cu un preşedinte faţă de care este ostil şi furios. Indiferent de coordonatele propriu-zise ale situaţiei, ea va fi neplăcută ("stenogramele multe şi dese / cheia marilor succese").
2. Referendum cu privire la Victor Ponta. Plasarea primului-ministru în campanie, în postura de candidat, va oferi o oportunitate semnificativă tuturor celorlaltor candidaţi. Fiecare acţiune, fiecare eroare, fiecare nereuşită a lui Victor Ponta din perioada 2012-2014 va fi plasată sub lupă. Poate că guvernarea din următorii doi ani va fi impecabilă din punct de vedere economic şi lipsită de orice scandal de corupţie. Dacă nu va fi aşa, o candidatură a lui Ponta ar trage în jos scorul său, poate chiar până spre punctul de a-l face să nu intre în turul doi.
3. Depăşirea unei tradiţii nefericite. Dacă eşti candidatul PSD şi nu te cheamă "Ion Iliescu", pierzi. Aşa a fost până acum. Victor Ponta nu a fost un participant la victoriile din 1992 şi 2000; mai degrabă, el a fost un martor apropiat la înfrângerea mentorului său (2004) şi purtător de cuvânt la altă campanie pierzătoare (2009). Acestea sunt experienţele directe ale lui Victor Ponta când vine vorba de prezidenţiale: înfrângeri la limită dar foarte dureroase, cu efecte importante în structura la vârf PSD.
Dacă şi când Ponta va candida, o face într-un climat în care victoria este mai apropiată decât părea în 2004 şi 2009.
4. "Singur contra restul lumii"?
PNL nu va accepta să îl susţină pe Victor Ponta drept candidat la preşedinţie al USL. O rupere a USL va duce la stricarea relaţiilor dintre cele două partide mari care o compun.
Astfel, în turul doi ar ajunge Victor Ponta şi un candidat PNL sau PDL+FC; actualul prim-ministru ar risca însă să recreeze setul de circumstanţe din 2004 ("PSD versus restul lumii") sau, dacă rotim tabla de şah, 1992 ("Emil Constantinescu versus restul lumii"). Evoluţiile demografice nu sunt încurajatoare: electoratul uşor de atras de către PSD e în scădere, nu în creştere. Dacă Victor Ponta nu poate convinge electoratul PPDD într-o măsură mai mare decât contracandidatul său, înfrângerea ar fi garantată.
5. "52 de ani, şi deja fost preşedinte".
Să presupunem că Victor Ponta câştigă în 2014. Voi introduce de asemenea două premize care nu îmi vor uşura argumentarea, ci dimpotrivă:
a) Mandatul unui preşedinte rămâne de 5 ani.
b) Victor Ponta obţine realegerea în 2019.
În 2024, la vârsta de 52 de ani, cariera politică a lui Victor Ponta se va fi încheiat. În partid, Victor Ponta va fi irelevant. În spaţiul public, un bibelou. Plagiatul elimină orice poziţie onorifică în exteriorul ţării. Singura opţiune a lui Victor Ponta va fi de a încerca să redevină prim-ministru. Niciun fost preşedinte sau candidat la preşedinţie ajuns în turul doi n-a reuşit această rocadă. Majoritatea nici n-au vrut.
Să revenim asupra premizelor de mai sus. Cu două mandate de patru ani, Victor Ponta devine un pensionar politic la 50 de ani. Cu o campanie de realegere eşuată, Victor Ponta se retrage din prim-plan la 46 sau 47 de ani. Prin comparaţie, Adrian Năstase devenea prim-ministru la 50 de ani şi candida la preşedinţie la vârsta de 54 de ani, iar Ion Iliescu câştiga alegeri prezidenţiale la vârstele de 60, 62 şi 70 de ani, încheindu-şi ultimul mandat la vârsta de 74 de ani. La vârsta la care Victor Ponta ar trebui să înceapă scrierea autobiografiei, Traian Băsescu abia devenise primar al Bucureştiului iar despre Emil Constantinescu nici măcar nu se ştia că va candida la prezidenţiale.
Observaţii de final:
1. Unele din dilemele de mai sus au la bază o înfrângere. Planificarea se face şi pentru astfel de eventualităţi, sau mai degrabă pornind de la astfel de eventualităţi.
2. Evident, nimic nu împiedică PSD de la a avea un candidat propriu la preşedinţie în 2014, candidat care să nu fie Victor Ponta.
3. Nu este exclus ca Victor Ponta să candideze, dar asta doar după ce va găsi soluţii pentru problemele de mai sus. Sau dacă nu le va conştientiza.
A demisiona este riscant. Există şanse serioase să piardă campania prezidenţială, ceea ce l-ar lăsa fără niciun fel de poziţie în stat, un pas fatal. De ce? Nu există nicio garanţie că şi-ar putea recâştiga poziţia de prim-ministru. Fie că am avea anticipate sau pur şi simplu o nouă majoritate, PPDD, PNL, PDL şi UDMR (sau oricare trei dintre acestea) pot colabora, dacă e nevoie şi cu minorităţile naţionale, pentru a exclude PSD de la guvernare. Să luăm alt scenariu: un guvern instalat rapid, înainte de alegeri, care să conţină totuşi PSD şi care să aibă un prim-ministru PSD (dar nu Ponta) ar însemna, în cazul înfrângerii lui V. Ponta la prezidenţiale, alegerea de facto a unui nou lider PSD... vorbim de noul prim-ministru.
A rămâne în funcţie în timpul campaniei duce de asemenea la un drum cu obstacole. Candidatul la prezidenţiale Victor Ponta se va confrunta direct cu ceilalţi candidaţi, se va apăra şi va ataca (vezi şi punctul 2 de mai jos), va avea discuţii în contradictoriu, poate va face campanie negativă împotriva celorlaltor candidaţi la prezidenţiale. Dacă unul din aceştia câştigă, Victor Ponta se va pomeni - odată alegerile încheiate - cu un preşedinte ostil şi furios sau cu un preşedinte faţă de care este ostil şi furios. Indiferent de coordonatele propriu-zise ale situaţiei, ea va fi neplăcută ("stenogramele multe şi dese / cheia marilor succese").
2. Referendum cu privire la Victor Ponta. Plasarea primului-ministru în campanie, în postura de candidat, va oferi o oportunitate semnificativă tuturor celorlaltor candidaţi. Fiecare acţiune, fiecare eroare, fiecare nereuşită a lui Victor Ponta din perioada 2012-2014 va fi plasată sub lupă. Poate că guvernarea din următorii doi ani va fi impecabilă din punct de vedere economic şi lipsită de orice scandal de corupţie. Dacă nu va fi aşa, o candidatură a lui Ponta ar trage în jos scorul său, poate chiar până spre punctul de a-l face să nu intre în turul doi.
3. Depăşirea unei tradiţii nefericite. Dacă eşti candidatul PSD şi nu te cheamă "Ion Iliescu", pierzi. Aşa a fost până acum. Victor Ponta nu a fost un participant la victoriile din 1992 şi 2000; mai degrabă, el a fost un martor apropiat la înfrângerea mentorului său (2004) şi purtător de cuvânt la altă campanie pierzătoare (2009). Acestea sunt experienţele directe ale lui Victor Ponta când vine vorba de prezidenţiale: înfrângeri la limită dar foarte dureroase, cu efecte importante în structura la vârf PSD.
Dacă şi când Ponta va candida, o face într-un climat în care victoria este mai apropiată decât părea în 2004 şi 2009.
4. "Singur contra restul lumii"?
PNL nu va accepta să îl susţină pe Victor Ponta drept candidat la preşedinţie al USL. O rupere a USL va duce la stricarea relaţiilor dintre cele două partide mari care o compun.
Astfel, în turul doi ar ajunge Victor Ponta şi un candidat PNL sau PDL+FC; actualul prim-ministru ar risca însă să recreeze setul de circumstanţe din 2004 ("PSD versus restul lumii") sau, dacă rotim tabla de şah, 1992 ("Emil Constantinescu versus restul lumii"). Evoluţiile demografice nu sunt încurajatoare: electoratul uşor de atras de către PSD e în scădere, nu în creştere. Dacă Victor Ponta nu poate convinge electoratul PPDD într-o măsură mai mare decât contracandidatul său, înfrângerea ar fi garantată.
5. "52 de ani, şi deja fost preşedinte".
Să presupunem că Victor Ponta câştigă în 2014. Voi introduce de asemenea două premize care nu îmi vor uşura argumentarea, ci dimpotrivă:
a) Mandatul unui preşedinte rămâne de 5 ani.
b) Victor Ponta obţine realegerea în 2019.
În 2024, la vârsta de 52 de ani, cariera politică a lui Victor Ponta se va fi încheiat. În partid, Victor Ponta va fi irelevant. În spaţiul public, un bibelou. Plagiatul elimină orice poziţie onorifică în exteriorul ţării. Singura opţiune a lui Victor Ponta va fi de a încerca să redevină prim-ministru. Niciun fost preşedinte sau candidat la preşedinţie ajuns în turul doi n-a reuşit această rocadă. Majoritatea nici n-au vrut.
Să revenim asupra premizelor de mai sus. Cu două mandate de patru ani, Victor Ponta devine un pensionar politic la 50 de ani. Cu o campanie de realegere eşuată, Victor Ponta se retrage din prim-plan la 46 sau 47 de ani. Prin comparaţie, Adrian Năstase devenea prim-ministru la 50 de ani şi candida la preşedinţie la vârsta de 54 de ani, iar Ion Iliescu câştiga alegeri prezidenţiale la vârstele de 60, 62 şi 70 de ani, încheindu-şi ultimul mandat la vârsta de 74 de ani. La vârsta la care Victor Ponta ar trebui să înceapă scrierea autobiografiei, Traian Băsescu abia devenise primar al Bucureştiului iar despre Emil Constantinescu nici măcar nu se ştia că va candida la prezidenţiale.
Observaţii de final:
1. Unele din dilemele de mai sus au la bază o înfrângere. Planificarea se face şi pentru astfel de eventualităţi, sau mai degrabă pornind de la astfel de eventualităţi.
2. Evident, nimic nu împiedică PSD de la a avea un candidat propriu la preşedinţie în 2014, candidat care să nu fie Victor Ponta.
3. Nu este exclus ca Victor Ponta să candideze, dar asta doar după ce va găsi soluţii pentru problemele de mai sus. Sau dacă nu le va conştientiza.
luni, 21 ianuarie 2013
Prezidenţiale 2014: o estimare preliminară
Observaţie de start: acest calcul este orientativ şi nu o predicţie.
La primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2009 s-au înregistrat 9,7 milioane voturi valide. Acest număr poate fi luat ca referinţă grosso-modo şi pentru alegerile prezidenţiale viitoare. Se pot da argumente atât în favoarea creşterii numărului de votanţi faţă de acum trei ani, dar şi argumente care sugerează că numărul de votanţi ar scădea. Să presupunem că se anulează unele cu celelalte.
La parlamentare au venit 7,4 milioane de votanţi. Să mai adaugăm votanţii scârbiţi de oferta ARD sau pe care organizaţiile locale ale PDL nu au găsit de cuviinţă să-i mobilizeze.
Scena arată astfel:
Bazinul PSD + PNL: 4,3 milioane
Bazinul PDL + FC + anti-iliescieni care vor susţine "răul mai mic": 2 milioane
Bazinul PPDD: 1,1 milioane
Alţii: 0,7 milioane.
Total: 8,1 milioane.
În plus faţă de aceştia ar veni la prezidenţiale 1,6 milioane (9,7 - 8,1). "Nou-veniţi" - oameni nu foarte interesaţi de politică, dar care totuşi îi dau totuşi destulă atenţie astfel încât să vină la vot măcar la prezidenţiale. Dacă prezenţa la prezidenţiale va fi mai mică de 9,7 milioane, adică se va stabili un record negativ de prezenţă la prezidenţiale, absenţii vor aparţine în principal acestui grup.
Ştim deja ceva despre comportamentul unui astfel de grup datorită diferenţei de acelaşi tip care a existat între numărul de voturi valide din 2008 (6,9 milioane) şi 2009 (9,7 milioane). Nu există un monopol politic sau ideologic asupra "nou-veniţilor". Simplificând puţin - dar foarte puţin - situaţia:
28% dintre ei au votat Băsescu deşi nu votaseră PDL la parlamentare
28% au votat Geoană deşi nu votaseră PSD la parlamentare
22% au votat Antonescu deşi nu votaseră PNL la parlamentare
22% s-au orientat spre candidaţi marginali.
Chiar şi atunci, în rândul "nou-veniţilor" PSD şi PNL aveau o forţă de atracţie mai mare decât PDL/Băsescu (50% vs. 28%).
Situaţia nu are de ce să fie foarte diferită în 2014. Se pot aduce argumente în favoarea noţiunii că bazinul USL se va reduce, fie printr-o capacitate scăzută de a atrage "nou-veniţi", fie prin disoluţia bazinului principal (motive: situaţie economică proastă, dezamăgire, corupţie, etc.). Această rută de analiză păleşte în faţa unei realităţi simple: USL a obţinut la parlamentare 4,3 milioane voturi - mai mult decât orice partid sau alianţă din 1991 încoace. Totuşi, performanţa USL este inferioară celei de la ultimele prezidenţiale, la care candidaţii PSD şi PNL au strâns împreună 4,9 milioane voturi (turul unu) şi 5,2 milioane (turul doi). Până şi o comparaţie cu alegerile prezidenţiale trecute arată că forţa PSD+PNL este mai mare decât ar indica parlamentarele care tocmai s-au desfăşurat:
2004, turul unu, Adrian Năstase (deci doar PSD, fără PNL): 4,27 milioane voturi
2000, turul unu, Ion Iliescu (deci doar PSD, fără PNL): 4,0 milioane voturi.
În acest context, a spune că doar 50% dintre "nou-veniţi" ar fi alături de candidaţii PSD sau PNL este o estimare moderată.
Un alt mod de a sugera că bazinul PSD+PNL se poate mări în perspectiva prezidenţialelor fără eforturi considerabile:
a) La parlamentarele din 2008 PSD+ PNL = 3,4 milioane voturi
b) La prezidenţialele care au avut loc un an mai târziu candidaţii PSD+PNL = 5 milioane voturi (cu 50% mai mult; cu 1,6 milioane voturi mai mult)
a') La parlamentarele din 2012 PSD+PNL = 4,3 milioane voturi
b') La prezidenţialele din 2014 candidaţii PSD+PNL = ..?
6,5 milioane voturi (creştere 50%)?
5,9 milioane voturi (cu 1,6 milioane mai mult)?
Dacă mergem pe teza conform căreia 50% din "nou-veniţi" ar opta pentru candidatul PSD sau PNL, ajungem la 4,3 milioane + (50% din 1,6 milioane) = 5,1 milioane, considerabil mai puţin decât estimările din întrebările anterioare. Încă o dovadă că un bazin potenţial de 5,1 milioane nu este o estimare exagerată a forţei PSD şi PNL.
Odată ce luăm în calcul "nou-veniţii" şi o împărţire a lor asemănătoare cu cea din 2009, situaţia devine:
Bazinul PSD + PNL: 5,1 milioane
Bazinul PDL + FC: 2,45 milioane
Bazinul PPDD + alţii: 2,15 milioane
Total: 9,7 milioane.
În mod sigur un candidat provenind din actualul USL ar intra în turul doi. Semnele de întrebare sunt:
a) identitatea politică a acestuia (PNL sau PSD)
b) dacă un candidat din afara USL-ului actual ar intra în turul doi.
Pentru îndeplinirea condiţiei de la punctul b), PDL/FC ar avea nevoie de:
1. o candidatură unică
şi
2. o mobilizare perfectă a PDL, nu ca în 2012
şi
3. candidaturi separate PNL şi PSD (evident)
şi
4. o stabilizare a bazinului USL
sau
4'. în cazul creşterii bazinului USL, de o divizare dezechilibrată a acestuia.
Exemplu bun pentru PDL/FC: bazinul USL rămâne stabil la 5 milioane, divizare dezechilibrată a voturilor:
Candidatul A (din partea unui partid din fostul USL) 2,9 milioane voturi sau mai multe
Candidatul PDL+FC+etc. 2,45 milioane voturi
Candidatul B (din partea celuilalt mare partid din fostul USL) 2,1 milioane voturi sau mai puţine
Exemplu rău pentru PDL/FC: bazinul USL creşte la 5,6 milioane, divizarea este egală:
Candidatul A (din partea unui partid din fostul USL) 2,8 milioane voturi
Candidatul B (din partea celuilalt mare partid din fostul USL) 2,8 milioane voturi
Candidatul PDL+FC+etc. 2,45 milioane voturi, la revedere, ne-a făcut plăcere.
Notă: despre atragerea de votanţi care nu vin de obicei la prezidenţiale sau despre atragerea de votanţi de la USL nici nu are sens să vorbesc, nu există idei ba mai mult există o distanţare de TB care ar duce la pierderea de voturi, deci în cel mai bun caz se pierde cât se câştigă.
La primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2009 s-au înregistrat 9,7 milioane voturi valide. Acest număr poate fi luat ca referinţă grosso-modo şi pentru alegerile prezidenţiale viitoare. Se pot da argumente atât în favoarea creşterii numărului de votanţi faţă de acum trei ani, dar şi argumente care sugerează că numărul de votanţi ar scădea. Să presupunem că se anulează unele cu celelalte.
La parlamentare au venit 7,4 milioane de votanţi. Să mai adaugăm votanţii scârbiţi de oferta ARD sau pe care organizaţiile locale ale PDL nu au găsit de cuviinţă să-i mobilizeze.
Scena arată astfel:
Bazinul PSD + PNL: 4,3 milioane
Bazinul PDL + FC + anti-iliescieni care vor susţine "răul mai mic": 2 milioane
Bazinul PPDD: 1,1 milioane
Alţii: 0,7 milioane.
Total: 8,1 milioane.
În plus faţă de aceştia ar veni la prezidenţiale 1,6 milioane (9,7 - 8,1). "Nou-veniţi" - oameni nu foarte interesaţi de politică, dar care totuşi îi dau totuşi destulă atenţie astfel încât să vină la vot măcar la prezidenţiale. Dacă prezenţa la prezidenţiale va fi mai mică de 9,7 milioane, adică se va stabili un record negativ de prezenţă la prezidenţiale, absenţii vor aparţine în principal acestui grup.
Ştim deja ceva despre comportamentul unui astfel de grup datorită diferenţei de acelaşi tip care a existat între numărul de voturi valide din 2008 (6,9 milioane) şi 2009 (9,7 milioane). Nu există un monopol politic sau ideologic asupra "nou-veniţilor". Simplificând puţin - dar foarte puţin - situaţia:
28% dintre ei au votat Băsescu deşi nu votaseră PDL la parlamentare
28% au votat Geoană deşi nu votaseră PSD la parlamentare
22% au votat Antonescu deşi nu votaseră PNL la parlamentare
22% s-au orientat spre candidaţi marginali.
Chiar şi atunci, în rândul "nou-veniţilor" PSD şi PNL aveau o forţă de atracţie mai mare decât PDL/Băsescu (50% vs. 28%).
Situaţia nu are de ce să fie foarte diferită în 2014. Se pot aduce argumente în favoarea noţiunii că bazinul USL se va reduce, fie printr-o capacitate scăzută de a atrage "nou-veniţi", fie prin disoluţia bazinului principal (motive: situaţie economică proastă, dezamăgire, corupţie, etc.). Această rută de analiză păleşte în faţa unei realităţi simple: USL a obţinut la parlamentare 4,3 milioane voturi - mai mult decât orice partid sau alianţă din 1991 încoace. Totuşi, performanţa USL este inferioară celei de la ultimele prezidenţiale, la care candidaţii PSD şi PNL au strâns împreună 4,9 milioane voturi (turul unu) şi 5,2 milioane (turul doi). Până şi o comparaţie cu alegerile prezidenţiale trecute arată că forţa PSD+PNL este mai mare decât ar indica parlamentarele care tocmai s-au desfăşurat:
2004, turul unu, Adrian Năstase (deci doar PSD, fără PNL): 4,27 milioane voturi
2000, turul unu, Ion Iliescu (deci doar PSD, fără PNL): 4,0 milioane voturi.
În acest context, a spune că doar 50% dintre "nou-veniţi" ar fi alături de candidaţii PSD sau PNL este o estimare moderată.
Un alt mod de a sugera că bazinul PSD+PNL se poate mări în perspectiva prezidenţialelor fără eforturi considerabile:
a) La parlamentarele din 2008 PSD+ PNL = 3,4 milioane voturi
b) La prezidenţialele care au avut loc un an mai târziu candidaţii PSD+PNL = 5 milioane voturi (cu 50% mai mult; cu 1,6 milioane voturi mai mult)
a') La parlamentarele din 2012 PSD+PNL = 4,3 milioane voturi
b') La prezidenţialele din 2014 candidaţii PSD+PNL = ..?
6,5 milioane voturi (creştere 50%)?
5,9 milioane voturi (cu 1,6 milioane mai mult)?
Dacă mergem pe teza conform căreia 50% din "nou-veniţi" ar opta pentru candidatul PSD sau PNL, ajungem la 4,3 milioane + (50% din 1,6 milioane) = 5,1 milioane, considerabil mai puţin decât estimările din întrebările anterioare. Încă o dovadă că un bazin potenţial de 5,1 milioane nu este o estimare exagerată a forţei PSD şi PNL.
Odată ce luăm în calcul "nou-veniţii" şi o împărţire a lor asemănătoare cu cea din 2009, situaţia devine:
Bazinul PSD + PNL: 5,1 milioane
Bazinul PDL + FC: 2,45 milioane
Bazinul PPDD + alţii: 2,15 milioane
Total: 9,7 milioane.
În mod sigur un candidat provenind din actualul USL ar intra în turul doi. Semnele de întrebare sunt:
a) identitatea politică a acestuia (PNL sau PSD)
b) dacă un candidat din afara USL-ului actual ar intra în turul doi.
Pentru îndeplinirea condiţiei de la punctul b), PDL/FC ar avea nevoie de:
1. o candidatură unică
şi
2. o mobilizare perfectă a PDL, nu ca în 2012
şi
3. candidaturi separate PNL şi PSD (evident)
şi
4. o stabilizare a bazinului USL
sau
4'. în cazul creşterii bazinului USL, de o divizare dezechilibrată a acestuia.
Exemplu bun pentru PDL/FC: bazinul USL rămâne stabil la 5 milioane, divizare dezechilibrată a voturilor:
Candidatul A (din partea unui partid din fostul USL) 2,9 milioane voturi sau mai multe
Candidatul PDL+FC+etc. 2,45 milioane voturi
Candidatul B (din partea celuilalt mare partid din fostul USL) 2,1 milioane voturi sau mai puţine
Exemplu rău pentru PDL/FC: bazinul USL creşte la 5,6 milioane, divizarea este egală:
Candidatul A (din partea unui partid din fostul USL) 2,8 milioane voturi
Candidatul B (din partea celuilalt mare partid din fostul USL) 2,8 milioane voturi
Candidatul PDL+FC+etc. 2,45 milioane voturi, la revedere, ne-a făcut plăcere.
Notă: despre atragerea de votanţi care nu vin de obicei la prezidenţiale sau despre atragerea de votanţi de la USL nici nu are sens să vorbesc, nu există idei ba mai mult există o distanţare de TB care ar duce la pierderea de voturi, deci în cel mai bun caz se pierde cât se câştigă.
vineri, 11 ianuarie 2013
ARD faţă în faţă cu istoria
Ce s-a întâmplat cu PDL/ARD între locale şi parlamentare este un fenomen cel puţin interesant. Iată o listă care evidenţiază gravitatea situaţiei (va fi uşor să găseşti PDL/ARD..):
1996, locale versus parlamentare
CDR 1,66 milioane -> 3,7 milioane. Creştere între locale şi parlamentare.
PDSR 1,39 milioane -> 2,8 milioane. Creştere între locale şi parlamentare.
USD (adică PD) 962 mii -> 1,6 milioane. Creştere între locale şi parlamentare.
2000, locale versus parlamentare:
PDSR 2,24 milioane -> 4,0 milioane. Creştere între locale şi parlamentare.
PD 809 mii -> 825 mii. Creştere între locale şi parlamentare.
PNL 569 mii -> 814 mii. Creştere între locale şi parlamentare.
APR 603 mii -> 465 mii. Scădere între locale şi parlamentare: 138 mii voturi.
CDR 610 mii -> 575 mii. Scădere între locale şi parlamentare: 35 mii voturi.
PRM 540 mii -> 2,2 milioane. Creştere între locale şi parlamentare.
2004, locale versus parlamentare:
(PNL+PD+) ADA 3,1 milioane -> 3,2 milioane. Creştere între locale şi parlamentare.
PSD 2,95 milioane -> 3,8 milioane. Creştere între locale şi parlamentare.
PRM 733 mii -> 1,39 milioane. Creştere între locale şi parlamentare.
2008, locale versus parlamentare
PNL 1,52 milioane -> 1,29 milioane. Scădere între locale şi parlamentare: 230 mii voturi.
PDL 2,41 milioane -> 2,31 milioane. Scădere între locale şi parlamentare: 100 mii voturi.
PSD 2,33 milioane -> 2,35 milioane. Creştere între locale şi parlamentare.
2012, locale versus parlamentare
USL, 4,43 milioane + UNPR 300 mii -> 4,45 milioane. Scădere între locale şi parlamentare: 280 mii voturi.
PDL 2,1 milioane -> 1,2 milioane. Scădere între locale şi parlamentare: NOUĂ SUTE DE MII VOTURI.
PPDD 799 mii -> 1,08 milioane. Creştere între locale şi parlamentare.
PDL a pierdut între locale şi parlamentare mai mult decât oricine altcineva în ultimii douăzeci de ani. Dar asta nu e tot. Chiar şi dacă adăugăm forţele politice care nu sunt prezente în lista de mai sus, PDL a pierdut între locale şi parlamentare mai mult decât s-a pierdut de către toate partidele din România puse împreună, din 1996 şi până acum inclusiv.
În alţi termeni: PDL a pierdut între locale şi parlamentare mai mult decât numărul total al votanţilor săi de la parlamentarele din 2000.
Pierderile suferite de PDL au umbrit pierderile suferite de ... USL, care au fost şi ele considerabile atât în termeni relativi cât şi în termeni absoluţi.
Votanţii PDL cu studii superioare, cei din oraşele mari şi cei cu vârsta între 30 şi 44 de ani au abandonat partidul în măsura cea mai mică dintre toate subgrupurile demografice în care putem împărţi votanţii PDL/ARD.
Avem şi exemple concrete, pentru cine doreşte:
ARD în municipiul Arad, CDEP: 18 464 voturi din 56 098, adică 33%.
ARD în restul judeţului Arad, CDEP: 21 967 din 81 244, adică 27%.
ARD în municipiul Cluj-Napoca, CDEP: 29 181 voturi din 102 328, adică 28,5%.
ARD în restul judeţului Cluj, CDEP: 20 049 din 110 504, adică 18%.
Fiind vorba de judeţe fruntaşe pentru PDL şi ARD, scorurile sunt peste media pe ţară. Dar diferenţa între reşedinţa de judeţ şi restul judeţului (oraşe mici, rural) este evidentă.
În Bucureşti avem cazul cel mai interesant. Este singura circumscripţie unde, la Camera Deputaţilor, candidaţii FC şi NR/PNŢCD au obţinut un scor mediu (20,8%) mai bun decât scorul mediu al candidaţilor PDL (19,4%). Pentru faptul că diferenţa este atât de mică PDL trebuie să mulţumească lui T. Paleologu, care a obţinut 28%, cel mai bun scor al unui candidat ARD sau PDL în Bucureşti, şi care a săltat semnificativ media partidului în Capitală, apropiind-o oarecum de cea a FC/NR/PNŢCD.
Reamintesc câteva lucruri despre rezultatul ARD care poate că n-au fost observate sau n-au ajuns la un public mai larg:
1. Diferenţa de la parlamentare dintre scorul USL şi scorul ARD este:
Dacă ne uităm la procente: ... de 1,3 ori scorul PDL de la parlamentarele din 2008
Sau dacă ne uităm la voturi:
... cu 50 de mii de voturi mai mare decât numărul total de voturi primit de Traian Băsescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2009
.... cât toate voturile luate la Camera Deputaţilor în 2004 de către Alianţa DA
2. ARD a obţinut mai puţine voturi decât suma voturilor primite de CDR 2000 şi PNL acum doisprezece ani.
Atunci, Senat: CDR2000 + PNL = 1 390 087 voturi.
Acum, Senat: ARD = 1 239 318 voturi.
Atunci, Camera Deputaţilor, CDR2000 + PNL = 1 293 398 voturi.
Acum, Camera Deputaţilor, ARD = 1 223 189 voturi.
3. ARD a obţinut mai puţine voturi decât suma voturilor primite de PNL şi PNŢCD în 1990.
Atunci, Senat: PNL+PNŢCD = 1 326 572 voturi.
Acum, Senat: ARD = 1 239 318 voturi.
Atunci, Camera Deputaţilor, PNL + PNŢCD = 1 230 647 voturi.
Acum, Camera Deputaţilor, ARD = 1 223 189 voturi.
Dacă ARD şi doar ARD a reprezentat dreapta, performanţa dreptei la alegerile parlamentare din 2012 a fost cea mai slabă de după Revoluţie.
Acest fenomen este cu atât mai interesant cu cât, spre deosebire de rezultatele CDR din 2000, să zicem, PDL părea să fie capabil pe baza rezultatelor de la locale să obţină un rezultat relativ bun la parlamentare. Vorbim însă de o combinaţie toxică de:
- eşec în mobilizarea totală a electoratului tradiţional al dreptei
- trădări la nivel de primari (procentele pierdute, judeţ cu judeţ, pot fi găsite aici)
- abandonarea oricărei tentative de a obţine votanţi noi, un lucru oricum extrem de dificil după perioada 2010-2012.
Când ai doar pierderi, nu şi adăugiri, este imposibil să speri la un rezultat mai bun. În perspectiva alegerilor prezidenţiale, PDL şi într-o oarecare măsură FC se confruntă cu slăbiciuni neaşteptate pe ambele flancuri:
- electoratul rural pe care-l puteau mobiliza organizaţiile locale al PDL (şi era unul important; Traian Băsescu a primit în turul unu din 2009 mai multe voturi din rural decât din urban).
- electoratul urban, educat, anti-Iliescu pe care dreapta s-a bazat în mod tradiţional din 1990 încoace. După ce timp de ani de zile acest electorat s-a ataşat de Traian Băsescu, abandonarea relativ bruscă de către PDL a menirii de partid prezidenţial nu avea cum să nu producă efecte, mai ales că în schimb nu s-au obţinut noi susţinători.
1996, locale versus parlamentare
CDR 1,66 milioane -> 3,7 milioane. Creştere între locale şi parlamentare.
PDSR 1,39 milioane -> 2,8 milioane. Creştere între locale şi parlamentare.
USD (adică PD) 962 mii -> 1,6 milioane. Creştere între locale şi parlamentare.
2000, locale versus parlamentare:
PDSR 2,24 milioane -> 4,0 milioane. Creştere între locale şi parlamentare.
PD 809 mii -> 825 mii. Creştere între locale şi parlamentare.
PNL 569 mii -> 814 mii. Creştere între locale şi parlamentare.
APR 603 mii -> 465 mii. Scădere între locale şi parlamentare: 138 mii voturi.
CDR 610 mii -> 575 mii. Scădere între locale şi parlamentare: 35 mii voturi.
PRM 540 mii -> 2,2 milioane. Creştere între locale şi parlamentare.
2004, locale versus parlamentare:
(PNL+PD+) ADA 3,1 milioane -> 3,2 milioane. Creştere între locale şi parlamentare.
PSD 2,95 milioane -> 3,8 milioane. Creştere între locale şi parlamentare.
PRM 733 mii -> 1,39 milioane. Creştere între locale şi parlamentare.
2008, locale versus parlamentare
PNL 1,52 milioane -> 1,29 milioane. Scădere între locale şi parlamentare: 230 mii voturi.
PDL 2,41 milioane -> 2,31 milioane. Scădere între locale şi parlamentare: 100 mii voturi.
PSD 2,33 milioane -> 2,35 milioane. Creştere între locale şi parlamentare.
2012, locale versus parlamentare
USL, 4,43 milioane + UNPR 300 mii -> 4,45 milioane. Scădere între locale şi parlamentare: 280 mii voturi.
PDL 2,1 milioane -> 1,2 milioane. Scădere între locale şi parlamentare: NOUĂ SUTE DE MII VOTURI.
PPDD 799 mii -> 1,08 milioane. Creştere între locale şi parlamentare.
PDL a pierdut între locale şi parlamentare mai mult decât oricine altcineva în ultimii douăzeci de ani. Dar asta nu e tot. Chiar şi dacă adăugăm forţele politice care nu sunt prezente în lista de mai sus, PDL a pierdut între locale şi parlamentare mai mult decât s-a pierdut de către toate partidele din România puse împreună, din 1996 şi până acum inclusiv.
În alţi termeni: PDL a pierdut între locale şi parlamentare mai mult decât numărul total al votanţilor săi de la parlamentarele din 2000.
Pierderile suferite de PDL au umbrit pierderile suferite de ... USL, care au fost şi ele considerabile atât în termeni relativi cât şi în termeni absoluţi.
Votanţii PDL cu studii superioare, cei din oraşele mari şi cei cu vârsta între 30 şi 44 de ani au abandonat partidul în măsura cea mai mică dintre toate subgrupurile demografice în care putem împărţi votanţii PDL/ARD.
Avem şi exemple concrete, pentru cine doreşte:
ARD în municipiul Arad, CDEP: 18 464 voturi din 56 098, adică 33%.
ARD în restul judeţului Arad, CDEP: 21 967 din 81 244, adică 27%.
ARD în municipiul Cluj-Napoca, CDEP: 29 181 voturi din 102 328, adică 28,5%.
ARD în restul judeţului Cluj, CDEP: 20 049 din 110 504, adică 18%.
Fiind vorba de judeţe fruntaşe pentru PDL şi ARD, scorurile sunt peste media pe ţară. Dar diferenţa între reşedinţa de judeţ şi restul judeţului (oraşe mici, rural) este evidentă.
În Bucureşti avem cazul cel mai interesant. Este singura circumscripţie unde, la Camera Deputaţilor, candidaţii FC şi NR/PNŢCD au obţinut un scor mediu (20,8%) mai bun decât scorul mediu al candidaţilor PDL (19,4%). Pentru faptul că diferenţa este atât de mică PDL trebuie să mulţumească lui T. Paleologu, care a obţinut 28%, cel mai bun scor al unui candidat ARD sau PDL în Bucureşti, şi care a săltat semnificativ media partidului în Capitală, apropiind-o oarecum de cea a FC/NR/PNŢCD.
Reamintesc câteva lucruri despre rezultatul ARD care poate că n-au fost observate sau n-au ajuns la un public mai larg:
1. Diferenţa de la parlamentare dintre scorul USL şi scorul ARD este:
Dacă ne uităm la procente: ... de 1,3 ori scorul PDL de la parlamentarele din 2008
Sau dacă ne uităm la voturi:
... cu 50 de mii de voturi mai mare decât numărul total de voturi primit de Traian Băsescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2009
.... cât toate voturile luate la Camera Deputaţilor în 2004 de către Alianţa DA
2. ARD a obţinut mai puţine voturi decât suma voturilor primite de CDR 2000 şi PNL acum doisprezece ani.
Atunci, Senat: CDR2000 + PNL = 1 390 087 voturi.
Acum, Senat: ARD = 1 239 318 voturi.
Atunci, Camera Deputaţilor, CDR2000 + PNL = 1 293 398 voturi.
Acum, Camera Deputaţilor, ARD = 1 223 189 voturi.
3. ARD a obţinut mai puţine voturi decât suma voturilor primite de PNL şi PNŢCD în 1990.
Atunci, Senat: PNL+PNŢCD = 1 326 572 voturi.
Acum, Senat: ARD = 1 239 318 voturi.
Atunci, Camera Deputaţilor, PNL + PNŢCD = 1 230 647 voturi.
Acum, Camera Deputaţilor, ARD = 1 223 189 voturi.
Dacă ARD şi doar ARD a reprezentat dreapta, performanţa dreptei la alegerile parlamentare din 2012 a fost cea mai slabă de după Revoluţie.
Acest fenomen este cu atât mai interesant cu cât, spre deosebire de rezultatele CDR din 2000, să zicem, PDL părea să fie capabil pe baza rezultatelor de la locale să obţină un rezultat relativ bun la parlamentare. Vorbim însă de o combinaţie toxică de:
- eşec în mobilizarea totală a electoratului tradiţional al dreptei
- trădări la nivel de primari (procentele pierdute, judeţ cu judeţ, pot fi găsite aici)
- abandonarea oricărei tentative de a obţine votanţi noi, un lucru oricum extrem de dificil după perioada 2010-2012.
Când ai doar pierderi, nu şi adăugiri, este imposibil să speri la un rezultat mai bun. În perspectiva alegerilor prezidenţiale, PDL şi într-o oarecare măsură FC se confruntă cu slăbiciuni neaşteptate pe ambele flancuri:
- electoratul rural pe care-l puteau mobiliza organizaţiile locale al PDL (şi era unul important; Traian Băsescu a primit în turul unu din 2009 mai multe voturi din rural decât din urban).
- electoratul urban, educat, anti-Iliescu pe care dreapta s-a bazat în mod tradiţional din 1990 încoace. După ce timp de ani de zile acest electorat s-a ataşat de Traian Băsescu, abandonarea relativ bruscă de către PDL a menirii de partid prezidenţial nu avea cum să nu producă efecte, mai ales că în schimb nu s-au obţinut noi susţinători.
luni, 7 ianuarie 2013
Prezidenţiale 2014 - linia de start
În perspectiva următorului scrutin, USL are mici şanse să mai existe, atâta timp cât singurul factor care îi mai ţine uniţi - opoziţia faţă de preşedinte - va avea un impact redus în 2014 şi non-existent după aceea Implicit vorbim de următorii furnizori de candidaţi şi de următoarele dileme:
PSD: probleme demografice apropo de structura electoratului, probleme despre care voi scrie curând. Nu este o întâmplare că Mircea Geoană a obţinut mai puţine procente şi mai puţine voturi în turul unu al alegerilor din 2009 decât oricare alt candidat PSD/FDSN din istorie. De acum şi până în decembrie 2014, PSD va pierde câteva sute de mii de susţinători din motive naturale, pierderi care vor fi decontate de Sorin Oprescu sau de candidatul propus de social-democraţi la preşedinţie.
PNL: O debarcare a lui Crin Antonescu pare extrem de puţin probabilă (PNL n-a fost niciodată atât de puternic în plan local sau parlamentar). Din multe puncte de vedere situaţia PNL/C.A. este cea mai complexă întrucât vorbim despre:
- o ieşire din USL care trebuie pregătită cu atenţie pentru obţinerea unui avantaj maxim din punct de vedere electoral;
- necesitatea divizării dreptei pro-Băsescu în primul tur (un lucru pe care C.A. nu-l controlează direct dar de care ar avea nevoie pentru a evita orice emoţii);
- evitarea ruperii PNL, un eveniment care ar putea slăbi organizaţiile în mod poate decisiv;
- definirea unui electorat non-PSD şi non-băsescian care în mod obligatoriu trebuie să fie mai mare decât cel care l-a votat pe Crin Antonescu în 2009;
- o poziţionare inteligentă în vederea turului 2, la care ar avea nevoie de susţinerea unor electorate teoretic ostile dar şi de alianţe surprinzătoare.
PDL: Nu are prezidenţiabil, forţa structurilor locale este sub semnul întrebării iar energia creativă lipseşte. În condiţiile unor condiţii economice dificile, discursul PDL se va muta spre stânga - reformele propuse de preşedinte acum câţiva ani vor dispărea pentru întotdeauna din discurs, iritând (şi mai mult din) electoratul pro-Băsescu.
FC: Nu are structuri în teritoriu.
O opţiune PDL+FC: Chiar dacă unii au ceea ce le lipseşte celorlalţi... orgoliile sunt mari, eşecul ARD apasă greu iar colaborarea în 2012 a fost oricum doar roză nu.
PPDD: Pentru a repeta performanţa lui Vadim din 2000, Dan Diaconescu are nevoie de un set favorabil de circumstanţe şi de multă energie.
UDMR: 300-400 de mii de voturi care nu prea schimbă nimic.
Candidatură independentă / din afara forţelor politice de mai sus: coaliţii de susţinători inimoşi pot smulge câteva procente şi atât. Fără acces la rural, ai pierdut din start jumătate din luptă. Un alt obstacol este "votul util".
Pe baza enumerării de mai sus, toată lumea pierde :) În realitate, precum în 2012, contează cine pierde într-o mai mică măsură sau, altfel spus, cine dă un răspuns mai bun (nu neapărat "bun") la provocările cu care se confruntă. Un exemplu concret în acest sens este dat de performanţa electorală a USL în 2012. Dacă luăm în calcul faptul că la locale UNPR nu a fost aliat cu USL în timp ce la parlamentare cele două forţe au colaborat, USL a pierdut aproximativ 400 de mii de voturi între locale şi parlamentare. Totuşi USL a câştigat 10 procente între locale (49,8%) şi parlamentare (60%), şi asta pentru că ARD a căzut în nas. USL a pierdut voturi dar ARD a pierdut enorm de multe voturi, ceea ce a făcut ca USL să fie avantajat relativ. În acelaşi fel, nimeni nu va răspunde perfect dilemelor de mai sus. Calitatea răspunsurilor, însă, va determina rezultatul final.
PSD: probleme demografice apropo de structura electoratului, probleme despre care voi scrie curând. Nu este o întâmplare că Mircea Geoană a obţinut mai puţine procente şi mai puţine voturi în turul unu al alegerilor din 2009 decât oricare alt candidat PSD/FDSN din istorie. De acum şi până în decembrie 2014, PSD va pierde câteva sute de mii de susţinători din motive naturale, pierderi care vor fi decontate de Sorin Oprescu sau de candidatul propus de social-democraţi la preşedinţie.
PNL: O debarcare a lui Crin Antonescu pare extrem de puţin probabilă (PNL n-a fost niciodată atât de puternic în plan local sau parlamentar). Din multe puncte de vedere situaţia PNL/C.A. este cea mai complexă întrucât vorbim despre:
- o ieşire din USL care trebuie pregătită cu atenţie pentru obţinerea unui avantaj maxim din punct de vedere electoral;
- necesitatea divizării dreptei pro-Băsescu în primul tur (un lucru pe care C.A. nu-l controlează direct dar de care ar avea nevoie pentru a evita orice emoţii);
- evitarea ruperii PNL, un eveniment care ar putea slăbi organizaţiile în mod poate decisiv;
- definirea unui electorat non-PSD şi non-băsescian care în mod obligatoriu trebuie să fie mai mare decât cel care l-a votat pe Crin Antonescu în 2009;
- o poziţionare inteligentă în vederea turului 2, la care ar avea nevoie de susţinerea unor electorate teoretic ostile dar şi de alianţe surprinzătoare.
PDL: Nu are prezidenţiabil, forţa structurilor locale este sub semnul întrebării iar energia creativă lipseşte. În condiţiile unor condiţii economice dificile, discursul PDL se va muta spre stânga - reformele propuse de preşedinte acum câţiva ani vor dispărea pentru întotdeauna din discurs, iritând (şi mai mult din) electoratul pro-Băsescu.
FC: Nu are structuri în teritoriu.
O opţiune PDL+FC: Chiar dacă unii au ceea ce le lipseşte celorlalţi... orgoliile sunt mari, eşecul ARD apasă greu iar colaborarea în 2012 a fost oricum doar roză nu.
PPDD: Pentru a repeta performanţa lui Vadim din 2000, Dan Diaconescu are nevoie de un set favorabil de circumstanţe şi de multă energie.
UDMR: 300-400 de mii de voturi care nu prea schimbă nimic.
Candidatură independentă / din afara forţelor politice de mai sus: coaliţii de susţinători inimoşi pot smulge câteva procente şi atât. Fără acces la rural, ai pierdut din start jumătate din luptă. Un alt obstacol este "votul util".
Pe baza enumerării de mai sus, toată lumea pierde :) În realitate, precum în 2012, contează cine pierde într-o mai mică măsură sau, altfel spus, cine dă un răspuns mai bun (nu neapărat "bun") la provocările cu care se confruntă. Un exemplu concret în acest sens este dat de performanţa electorală a USL în 2012. Dacă luăm în calcul faptul că la locale UNPR nu a fost aliat cu USL în timp ce la parlamentare cele două forţe au colaborat, USL a pierdut aproximativ 400 de mii de voturi între locale şi parlamentare. Totuşi USL a câştigat 10 procente între locale (49,8%) şi parlamentare (60%), şi asta pentru că ARD a căzut în nas. USL a pierdut voturi dar ARD a pierdut enorm de multe voturi, ceea ce a făcut ca USL să fie avantajat relativ. În acelaşi fel, nimeni nu va răspunde perfect dilemelor de mai sus. Calitatea răspunsurilor, însă, va determina rezultatul final.