1. În România sunt sute de mii de imigranți ilegali din Africa și țările fost sovietice. 90% dintre ei muncesc la negru - cel puțin 90%.
Reacții politice non-mainstream: "România Pentru Români" sau mesaje similare; în funcție de legislația privind existența partidelor politice astfel de mișcări se pot organiza au ba. "Au ba"-ul = acte singulare de violență sau chiar terorism împotriva imigranților. Tensiunile din societate pe model vestic ("străinii ne fură locurile de muncă") pot fi preluate de partidele principale și transformate în mesaje ca atare. Rezultat: divizări bizare, mediul privat e foarte fericit că are brațe de muncă ieftine, îngroșarea discursului public, xenofobia acceptată la nivel larg drept opțiune validă de discurs.
2. Marea dilemă a sistemului de pensii - practic cea mai mare criză prin care trece România de la Lehmann încoace. Cineva trebuie să plătească, nu e clar cine și cum. Mai ales nu e clar cine își va asuma costurile politice.
3. Depopulare pe spații profesionale critice + non-performanță în cercetare = o Românie cenușie, fără perspective, vulnerabilă, îmbătrânită, din ce în ce mai puțin atractivă pentru investiții străine, din ce în ce mai inutilă pentru marea parte a cetățenilor ei. Mediocritatea are cale liberă spre putere și influență în diferite domenii pur și simplu pentru că se află în țară și e disponibilă, după care se prăbușește sub greutatea propriei lipse de performanță. Programe disperate, emoționale, de anvergură mare (măcar teoretic) care au ca scop crearea și menținerea în țară a capitalului uman. În funcția de conjunctura spațiului politic: tentative oficiale de limitare a emigrației (a la Orban), pedepsite drastic de țările occidentale din UE, oficial pe baza legislației europene și dreptului la liberă circulație, în practică pentru că sunt principalii beneficiari ai scurgerii de creiere.
4. Nația încă se reface psihic și fizic după un cutremur comparabil ca magnitudine cu cel din 1977. Acest nou cataclism expune slăbiciunile și hai-că-merge-și-așa-urile din industria de construcții de după Revoluție. La aspectele personale se adaugă cele economice - aparenta prăbușire a industriei de asigurări urmată de acoperirea pagubelor acestor firme din bugetul de stat. Semnificative pe termen lung sunt pierderile simbolice, oamenii cu influență publică și elitele din diferite domenii care și-au pierdut viața.
4b. Inundațiile continuă să afecteze la scară largă estul României, contribuind la extinderea culturii carpe diem, la accentuarea respectului pentru instituțiile de forță care intervin în astfel de situații și la erodarea bugetului de stat. Deșertificarea în sud atinge proporții evidente, devenind un mini-dezastru social și distrugând agricultura de subzistență. În funcții de agerimea celor cu putere de decizie, aici este și o oportunitate de redefinire economică a zonei.
5. Bucureștiul se extinde masiv și haotic, ca și decalajul de nivel de trai dintre acest oraș și restul țării.
România se urbanizează relativ, adică prin depopularea ruralului. Ilfov-ul se pregătește de dispariție, Ploiești devine noua opțiune solidă de suburbie a celor din capitală. Cu o politică inteligentă de atragere a creierelor și investițiilor Cluj-ul își continuă ascensiunea în ritm rapid, devenind în câteva domenii capitala de facto a țării. Timișoara, Constanța și Brașov riscă să piardă teren dacă pur și simplu continuă molcom, într-o logică necompetițională. Iași-ul fie se prăbușește fie explorează rute aparte de performanță.
6. Dezvoltarea artei de protest, culturilor paralele, fragmentate, neînțelese-"dar-nici-nu-vrem-să-fim-înțeleși". Angrenarea lor în spațiul public în momente rare, de emoție, în conflict nu numai cu status quo-ul dar și cu mass-media convențională.
6b. Schimbarea evidentă a generațiilor în spațiul universitar, conflicte majore (ecouri ale "Nu!" de Eugen Ionesco), apariția unor noi figuri influente, unor noi gânditori carismatici, dispariția nuanțelor, enunțarea repetată a conflictului intelectual vs. capital.
7. Etanșeizarea ariilor de performanță de stat și, într-o bună măsură, de societate ca atare. Administrația centrală întinde brațele precum un adolescent virgin și pofticios, încercând să pape bănuți dar neștiind exact cum s-o facă în mod elegant, ergo: schimbări rapide de lege, intervenții bruște în modus operandi-ul acestor arii, tentative naive de coalizare ale acestora în contexte minore, electorale.
8. Informatizarea rezultă în... birocratizare. Pentru a nu-și reduce dimensiunile în contextul creșterii productivității, statul cere mai multe acte și răspunde oficial mai târziu (schimbând și legislația în acest sens). Inventarea unei noi geografii de acte, documente și opis-uri. Extinderea formalizării, inventarierii, listării și raportării ca metode de risipire a timpului contribuabililor și mai ales a timpului angajaților în administrație. Inventarea de noi scopuri, idealuri, intenții pentru a menține aparatul uman existent. Crearea de instituții goale de sens sau activitate, de genul tăiat-frunza-la-câini, în mod invariabil cu scopuri nobile și cu denumiri în ersatz-jargon UE.
9. Alianțe pro-schimbare, care susțin limitarea rolului statului în economie, între grupuri prea mici sau nu destul de influente pentru a acționa singure, ex.: transilvăneni critici/sceptici la adresa guvernului central + plătitori taxe/PFA/patroni de SRL.
10. Apariția filantropiei, burghezirii evidente, accentuarea consumului evident (conspicuous consumption). Preiau prim-planul generația a doua de oameni bogați, falsa cultură/cultura de consum semi-pretențios, paralelismele intenționate cu luxul din perioada interbelică.
10b. Cheltuielile statului crescând fără existența unei surse evidente de acoperire a lor, după retragerea lui Mugur Isărescu de la BNR predomină curentele inflaționare și hiperinflaționare.
11. Aneantizarea apartenenței naționale, aspectelor identitare prin suprascriere cu statutul de european... contrabalansată de mișcări puternice în sens contrar, neo-PRM sau neo-PUNR. Legătură aici cu primul punct din tot exercițiul de imaginație.
12. Politicienii sunt de neinvidiat, trebuie să capteze și să dialogheze cu toate aceste segmente sau rezultatul alegerilor parlamentare e irelevant. Devine vitală expertiza non-politică, non-comunicațională, non-electorală, primează capacitatea de supraviețuire după obținerea puterii, câștigarea alegerilor fiind prin comparație un pas banal și minor. Politicienii nu mai sunt făcuți praf de înfrângeri electorale, ci de victorii pentru care nu erau pregătiți.