Mai sus nu intenționam să descriu situația lui Liviu Dragnea și a PSD în clipa de față. Ci a lui Traian Băsescu și a PDL în 2010-2011. E absolut uluitor dacă stai să te gândești, însă fără să ia măsuri dure de austeritate guvernarea actuală e la fel de nepopulară precum cea de atunci. Cifrele sunt șocante. Doar că nimeni nu face comparația. Ar trebui.
Întrebare: - E adevărat că România e pe marginea prăpastiei?
Răspuns: - Da, pentru că se uită în jos la PSD.
Capacitatea de regenerare a coaliției este limitată. Nu există vreun indiciu că erorile din 2017 vor dispărea în 2018 sau 2019. Nu au de ce să dispară - nu există o cauză nouă și n-au dispărut cauzele vechi. Politica de cadre defectuoasă din ultimii ani limitează capacitatea PSD de a produce ceva concret în administrație. Dragnea face un slalom inspirat printre procese și condamnări - nu pleacă nicăieri. El știe să cânte versurile unui singur vinil - împrumutat de la FIDESZ - însă melodia nu prinde, clubul s-a golit. Povestea va continua în aceiași parametri.
Din unele puncte de vedere PSD stă mai rău acum decât PDL în 2011. La încredere, Dragnea e mai jos decât a fost vreodată Băsescu. ALDE ronțăie cu ambiție din electoratul PSD, devenind treptat un parazit redutabil și performant. Lipsește infrastructura umană care să genereze soluții măcar teoretice, precum Noua Republică sau Forța Civică. (PSD nu crede în Albă-ca-Zăpada; PSD crede în Soros - posedă doar o mitologie a dezastrului, nu și una a salvării). Iohannis beneficiază de mai multă încredere acum decât Ponta sau Antonescu atunci. Nu există un PPDD care să mai ciupească din scorul opoziției principale.
Din alte puncte de vedere PSD stă mai bine acum decât PDL în 2011. Împotriva sa nu se află două organizații solide de partid, ci una. Firea este populară ca niciun PDL-ist de atunci (deși nervozitatea sa din ultimele săptămâni semnalează că știe că i se întâmplă ceva urât în sondaje). Antipatia față de guvernare nu e încă ură generalizată.
Situația prezintă și câteva asemănări surprinzătoare. Corupția și nepotismul zgâlțâie ritmic guvernarea. Sistemele de stat - cel de sănătate în special - sunt stegulețe roșii, surse autentice de probleme și de nemulțumire. În 2012, PSD furniza o bază vastă de votanți din orașele mici și rural, precum și vârstnici; PNL capta bugetari sofisticați și locuitori ai marilor orașe, precum și tineri. Acum, PNL este PSD-ul de atunci (forța organizațională superioară) iar USR PNL-ul de atunci (atractiv pentru electoratul cu un grad mai ridicat de autonomie). În ecuație intră acum și partidul lui Dacian Cioloș, ceea ce poate crea dinamici interesante.
Criza imensă în care se află acum PSD va avea efecte multiple și dureroase. Dumnezeu să aibă milă de candidatul partidului la președinție. Înfrângerea previzibilă de la acel scrutin* va avea efect asupra alegerilor locale. Firea va trebui să muncească intens pentru a mai rămâne primar. (Doamnă, Cotroceni-ul se amână pentru 2024 cel devreme...) Inclusiv în locuri unde filiala locală PNL e sub papucul filialei locale a PSD, acea filială liberală va câștiga primăria fără să vrea acest lucru. VINE VALUL. (politicienii și membrii de filiale înțeleg foarte clar de ce am pus aceste cuvinte în bold și majuscule, cu un font mai mare decât restul textului). Este același fel de val care a ridicat USL în 2012. Dar acum în sens invers.
* = împotriva candidatului PSD va putea câștiga în 2019 și un sertar.
Atașamentul lui Liviu Dragnea față de referendumul Coaliției pentru Familie poate fi explicat și prin prisma datelor de mai sus. Liderul PSD încearcă să păstreze măcar ce are. Alternativ, caută votanți noi însă, tragedie, comite aceeași eroare ca mulți politicieni din trecut: conservatorii creștini din România ori sunt PNL-iști înfocați din Ardeal, ori sunt (deja) PSD-iști.
Dacă nu intervin dispariții majore, precum cea a lui Dragnea, scenariul următorului ciclu electoral e simplu:
A. Europarlamentare: Prezență 35-36%, semnificativ mai mare ca de obicei dar nimic uluitor. PSD scor cu 2-în-față. Opoziția la Dragnea din interiorul partidului e prea slabă să speculeze ce și cum. Dragnea va da vina pe filialele din Ardeal sau pe Facebook sau pe UE sau pe Moș Crăciun sau pe petele solare. Nu că i-ar păsa cuiva. Partidul va fi în continuare în comă. Oricum, vine vara, iar în Muntenia vara e zăpușeală, energiile se duc spre zero.
B. Prezidențiale: dacă Dragnea și-a pierdut mințile sau are un blat cu Iohannis, candidează. În mod cert ar fi cărat de partid în turul doi și la fel de cert ar fi masacrat în acel tur doi. Să îți arăt niște cifre:
Cât din populația aflată în țară avea încredere în candidații de tur doi cu un an jumătate înainte de prezidențiale?
1999 (Barometrul Op. Publice, Fundația Soros): Vadim 22%, Iliescu 37% (hai să-l punem și pe Constantinescu: 31%)
2003 (idem): Băsescu 29%, Năstase 33%
2008, IMAS: Băsescu 45%, Geoană 20%
2013, INSCOP: Ponta 44%, Iohannis 31%
2018 (în funcție de ce sondaje preferi): Dragnea 7-12%, Firea și Iohannis pe la 30-35%.
Nimeni, niciodată, n-a pornit de atât de jos ca Dragnea.
Citez din Mirel Palada, cu care sunt de acord: (link)
"La vot în turul doi vin de regulă 60% din total votanți. Ca să câștigi, trebuie să obții cel puțin 50% din aceștia. Adică jumătate din 60%. Adică 30% din total populație. Repet: DIN TOTAL POPULAȚIE. (...) Și acuma revenim la posibilii noștri candidați despre care se face vorbire zilele astea. Păi dacă ai încredere 7%, cum are Dragnea, sau 17%, cum are Tăriceanu, cum crezi că poți să faci saltul așa ușor spre 25%-30%, chiar și cu o mașinărie mare de partid în spate, care să zicem că te votează în scîrbă, că trebuie? De aceea eu personal cred că nici Dragnea, nici Tăriceanu nu au așa de mari șanse să cîștige președinția României. Pentru că ambii sunt departe de pragul necesar de măcar 25% încredere din total populație."
Poate că Firea va fi destul de naivă încât să se ofere să încaseze șutul național pe care PSD îl va încasa în 2019 cu ocazia prezidențialelor. Poate că va fi inteligentă și va pasa totul. În care caz PSD se va orienta spre o non-personalitate gen Fifor sau Corina Crețu.
Cioloș sau Iohannis sau Ludovic Orban va câștiga fluierând. Fluierând. I-am și pus în ordine alfabetică, care dintre ei ajunge în turul doi / ajunge să candideze depinde de niște variabile destul de plicticoase.
Iar prezidențialele produc efecte emoționale pe șase luni, adică ajungem la...
... Locale: Intuiesc că Negoiță rămâne primar în sectorul său. Ceilalți 6 primari PSD din București, printre care o includ și pe Firea, vor tremura serios. Opoziția va putea avea succese surprinzătoare, doar să aibă curaj și candidați adecvați. Probabilitatea să nu existe candidat unic măcar pentru orașele importante e destul de redusă. Mare atenție la Zalău, Constanța, Giurgiu, Drobeta Turnu-Severin, Bistrița, Bacău, Focșani, Galați, Pitești și lista poate continua. În Ardeal vor fi probleme la negocieri, dar nu detaliez.
[Dacă Boc candidează, orașul Cluj-Napoca are pe termen mediu un noroc aproape obscen de mare. Să ne uităm în jur: în Timișoara va rămâne la butoane Robu, în București e nevoie de două mandate pentru a se rezolva problemele (iar dacă Firea rămâne primar sute de mii de bucureșteni vor migra spre Vest, în continuarea unui fenomen în plină desfășurare), Iași-ul se mișcă bine dar nu perfect, Sibiu și Oradea nu au (încă) mărimea necesară pentru a-i face competiție, Brașov n-are aeroport, restul României lâncezește sau nu posedă centre urbane extrem de solide. Destinațiile posibile pentru un investitor, un business dinamic sau un om autonom sunt extrem, extrem de puține.]
Parlamentare: Cu chiu cu vai Dragnea va fi căzut. În PSD se va adopta o conducere colectivă, nefiind timp de un congres serios. Ca la ARD, se va lipi repede sub siglă o soluție de marketing fără fond. Opoziția va fi lovită în aripă de scăderea interesului pentru politică - scorul de 60% al USL din 2012 va fi imposibil de replicat. Am putea avea așa ceva:
PNL+USR+RO Împreună = 45%
PSD 30% (30. Nu treizeci-și-ceva.)
ALDE 12%
UDMR 5%
Alții (care nu intră în parlament) 8%.
Cum președintele numește primul ministru, ALDE și UDMR se vor lupta pentru onoarea de a face parte din coaliția de guvernare. Patru ani de opoziție și de anchete DNA îi așteaptă pe bieții PSD-iști. "Of, of, căpitane de județ..."
În scenariul de mai sus nu subestimez PSD. Are și va avea întotdeauna organizații puternice. Electoratul său dur nu-i dispare, doar se stinge și se amărăște în tăcere. Nu văd trandafirii luând sub 25% la vreun scrutin național (deși e posibil). Nu văd PSD prăbușit la cota din 1996 (23%). Îl văd pierzând însă procentele-cheie de care e nevoie pentru câștigarea fiecărui scrutin mai important. Un om mai dur ca mine, uitându-se la cifrele care măsoară încrederea în liderii PSD sau modul în care este evaluată guvernarea, ar zice că PSD se îndreaptă spre un minim istoric și isteric.
Să nu exagerăm totuși.
Paradoxul nenorocirilor este că lovesc pe cine nu e cazul. Primari pesediști altfel liniștiți din Moldova și Muntenia își vor pierde mandatul pentru că partidul nu are acum curajul să scape de președintele său, devenit o ghiulea electorală. Un biet om va candida la prezidențiale în scuipații întregii țări (primul candidat PSD din istorie care va lua mai puțin de 30% în primul tur), împins de la spate de un Dragnea devenit inamicul public nr. 1. Cel mai prost scenariu pentru opoziție este unul în care Dragnea dispare sau este înlocuit înainte de 2019, acum în primăvară sau în vară, dând destul timp unei noi conduceri a PSD să își pună amprenta și să rejuveneze guvernarea. Acest scenariu este însă, pentru România, unul bun.
În zilele și lunile următoare, să nu uiți că susținerea pentru PSD e subțire ca firul de ață. Membrii, familiile lor și câțiva oameni de afaceri locali, slinoși și emoționali. Atât. Cei 46% nu mai există. Pe cifre, împăratul e acum ... nu gol, ci mai rău: disprețuit ca Băsescu în vremurile lui negre. La întrebarea "Partidul Sau Dragnea?" PSD răspunde cu hotărâre: "Dragnea!!!". Să le fie țărâna ușoară. Disonanța dintre
a) extrem de slaba susținere de care se bucură de fapt PSD
și
b) imensul său apetit pentru acțiune în lupta împotriva luptei împotriva corupției
îmi aduce aminte de inițiativele crețe din 2011 ale puterii de atunci, gen desființarea sectoarelor sau o nouă constituție. Activitatea intensă e menită în bună parte tocmai să mascheze lipsurile majore. O ceată de călăreți agresivi țipă: "Noi suntem avangarda, armata e după deal, o să vă mănânce." Dar nu există acea armată. Cei câțiva călăreți sunt absolut tot ce are PSD.
Deja se poate începe munca la strategii în țiplă, la 2000 euro/pagina, pentru 'relansarea stângii românești'. Va fi o piață bunicică pentru așa ceva în 2020-2021. De altfel, un punct de pornire deja există. E un document scris de