Hăul dintre PDL şi susţinătorii lui Traian Băsescu.

Mai jos voi scrie o frază care pare a fi adevărată. Şi totuşi este o propoziţie falsă. Iat-o:

"Majoritatea oamenilor care au încredere mare sau foarte mare în preşedintele Traian Băsescu sunt siguri că ar vota PDL la alegerile parlamentare viitoare."

Ca să pot exprima corect natura problemei va trebui să introduc un concept nou, despre care cred că va deveni relevant în viitorul apropiat, şi anume: CCPP (Coeficientul de Coeziune dintre electoratul Partidului Democrat-Liberal şi susţinătorii Preşedintelui Traian Băsescu).

Acronimul poate părea complicat dar ascunde o realitate uşor de spus în cuvinte.
Un CCPP egal cu 30% înseamnă că 30% dintre oamenii care au încredere în Traian Băsescu sunt siguri că ar vota PDL la alegerile parlamentare din toamnă.

Un CCPP mare este bun pentru PDL.
Un CCPP mic înseamnă că mulţi dintre susţinătorii lui Traian Băsescu şi-au întors ochii de la PDL şi ezită dacă să voteze pentru acest partid. Cel mai probabil ei nu ar vota alte partide, deci întrebarea este dacă PDL va reuşi să-i mobilizeze. Şi cum PDL nu prea are alte personalităţi cu care să atragă voturi decât Traian Băsescu - toţi liderii partidului având o credibilitate sub cota lui Traian Băsescu în sondajele comandate de partid - un CCPP mare înseamnă că PDL a pierdut un electorat care îi era teoretic apropiat.

Cui nu-i plac formulele este rugat să dea scroll. Avem un grafic mare şi frumos un pic mai jos...

CCPP la un moment dat = Vt / T, unde

Vt = intenţia de vot pentru PDL, calculată ca procent din totalul populaţiei adulte din România
T = procentul cetăţenilor cu drept de vot care au încredere mare sau foarte mare în Traian Băsescu.


CCPP este întotdeauna subunitar, deci mai mic decât 100%, pentru că nivelul de încredere al populaţiei în Traian Băsescu este întotdeauna mai mare decât procentul din totalul populaţiei care ar vota pentru PDL. Asta în sine ar trebuie să fie un motiv de oarecare îngrijorare pentru PDL. Povestea este însă ceva mai complicată.


Mai jos este istoria CCPP:

Dreptunghiurile albastre reprezintă diferite momente din ultimii doi ani. Cu cât ele se află mai jos pe verticală, cu atât este mai slabă suprapunerea dintre intenţia de vot pentru PDL şi încrederea în Traian Băsescu (adică vorbim de un CCPP mai mic). Axa orizontală reprezintă trecerea timpului: începem din stânga (2009) şi ajungem în dreapta (martie 2012). Datele folosite sunt extrase din sondajele CCSB şi CSOP. Cel din urmă este institutul cu care lucrează PDL. Informaţiile date de CSOP nu sunt mai favorabile decât cele făcute de CCSB.

O observaţie de început: Coeficientul de Coeziune dintre electoratul Partidului Democrat-Liberal şi susţinătorii Preşedintelui Traian Băsescu (CCPP) fluctuează masiv. Dar nu datorită încrederii în preşedinte (care a rămas la cote relativ stabile din mai 2010 şi până acum). Ci datorită fluctuaţiilor din istoria guvernării.

Începem în toamna lui 2009, cu un CCPP aparent înalt (66%, adică doi din trei susţinători din preşedintelui sunt siguri că ar vota pentru PDL). Situaţia este însă extrem de diferită de cea din tot restul graficului: un preşedinte popular se pregăteşte de o campanie electorală extrem de importantă. Scorul PDL este la cote maxime, dar printre susţinătorii preşedintelui se află şi oameni atraşi de carisma acestuia şi mai puţin de platforma politică a partidului (pe) care îl susţine.

... în mai 2010 un sfert din populaţia adultă a României îşi pierde încrederea în Traian Băsescu. Scorul PDL suferă în consecinţă. Are loc o reaşezare a electoratelor, iar coeziunea binom-ului PDL-Traian Băsescu suferă de asemenea: CCPP 58%. Ceea ce bănuiesc că s-a întâmplat: o mare parte din electoratul PDL de dinainte de mai 2010 părăseşte mental partidul. (Dacă în iunie 2010 ar fi fost alegeri, la o prezenţă la vot ca în 2008 şi la un COVIVO al PDL precum în 2008, partidul ar fi obţinut 17,6% din voturi, aproape jumătate faţă de rezultatul de la alegerile din 2008). Singurii oameni care au aprobat discursul preşedintelui la momentul "tăierilor" erau fie susţinătorii fervenţi ai acestuia, fie mici întreprinzători sau angajaţi din mediul privat, aceştia din urmă nefiind în mod obligatoriu votanţi PDL şi înainte de tăieri.

Următorul moment la care am putut măsura CCPP necesită o explicaţie. S-a vorbit extrem de mult în ultimii ani despre lipsa de popularitate a preşedintelui în funcţie. Implicit, s-a afirmat că aceasta trage în jos scorul PDL. Elementul interesant este că PDL nu reuşeşte să fructifice nici măcar bazinul electoral oferit de încrederea în preşedintele Băsescu. Dacă nu toţi, dar măcar 90% dintre susţinătorii preşedintelui din prezent ar vota PDL la alegerile din toamnă, Partidul Democrat-Liberal ar obţine voturile a 15% dintre românii aflaţi în ţară. La o prezenţă la vot de 50%, aceşti votanţi pro-Băsescu/pro-PDL ar aduce partidului 30% din numărul total de voturi. La o prezenţă la vot ca în 2008, aceşti votanţi pro-Băsescu/pro-PDL ar aduce partidului un scor de 39%. (În acest paragraf şi nu numai, am folosit cifrele CSOP. Pentru că astea sunt sondajele pentru care PDL plăteşte bani. Pentru ca, după aceea, să n-aibă cine să le citească cum trebuie).
Când s-a apropiat PDL de un nivel înalt de mobilizare al susţinătorilor lui Traian Băsescu? În aprilie 2011: CCPP 84%. Patru cincimi din susţinătorii preşedintelui ar fi votat PDL. Ce se întâmplase în lunile anterioare? Au avut loc arestări în vămi. S-a finalizat Codul Muncii. Se discuta de regionalizare pe baza unui discurs centrat pe obţinerea de fonduri europene. S-a adoptat legea salarizării unitare. Idem Legea Pensiilor. Şi atâtea altele. Toate: proiecte prezidenţiale. Pe care PDL le executa.

(În sondaje PDL ajunsese la un scor cu "2" în faţă. Dar nu cu "3" în faţă. Deşi PDL a dat bugetarilor jumătate din suma tăiată cu un an mai devreme, nu a ajuns nici măcar la două treimi din scorul de la parlamentarele din 2008. Oamenii nu sunt Excel-uri. Dacă am impresia că m-ai insultat, şi după aceea îţi ceri scuze, chiar dacă îţi accept scuzele nu voi uita insulta).
Ce s-a întâmplat de atunci şi până în septembrie 2011? Codul de integritate Macovei a fost aruncat pe fereastră. PDL s-a bucurat, susţinătorii lui Traian Băsescu mai puţin spre deloc. A avut loc congresul PDL, despre care nu cred că a avut o influenţă negativă asupra CCPP. Au început mici-mari scandaluri la Agenţia Naţională de Restituire a Proprietăţilor. PDL a început să bată pasul pe loc cu proiectele legislative de inspiraţie prezidenţială. Uninominalul pur, parlamentul unicameral, reducerea numărului de parlamentari au dispărut din mintea liderilor PDL, dar nu şi din mintea susţinătorilor lui Traian Băsescu. S-a petrecut povestea Deta şi nu numai. Formarea USL a dat liderilor PDL prilejul să atace politic, în loc să guverneze. Discuţiile privind Constituţia au decedat în faşă. Sebastian Lăzăroiu, unul dintre oamenii apropiaţi preşedintelui, a fost demis din poziţia de Ministru al Muncii. CCPP a ajuns la 49,8%, un punct critic. PDL avea susţinerea certă a mai puţin de jumătate din românii care aveau încredere în preşedintele Băsescu. A apărut Noua Republică, ca simptom mai degrabă decât medicament, dar indicativă pentru o stare de fapt.

Evoluţia s-a accentuat spre sfârşitul lui 2011. Scandalul Apostu s-a suprapus peste declaraţii ale unor lideri PDL care intuiau că ceva e în neregulă, fără să poată să pună degetul pe rană (cine n-are sociologi să-şi cumpere): "N-am reuşit să creăm pentru simpatizanţii noştri sentimentul că au ceva important de câştigat dacă PDL câştigă alegerile. N-am promovat în mod decis o agendă de centru-dreapta şi am lăsat impresia că facem reformele forţaţi de realităţi şi nu impulsionaţi de convingeri. Iar intrarea în anul electoral 2012 ne găseşte stagnând în sondaje". Dublarea scorului PDL era posibilă. Era la câţiva centimetri de palmele PDL. Aveau majoritatea parlamentară. Aveau toate ministerele. Aveau poziţia de prim-ministru. Aveau susţinerea preşedintelui. Dar ochii şi mintea erau întoarse în altă parte. Protestele au adus PDL şi susţinătorii lui Traian Băsescu împreună dar nu cu mult: CCPP 53,5%. Singurii oameni care susţineau că soluţia la proteste este menţinerea unui guvern PDL erau... votanţii PDL. Deja o mare parte dintre susţinătorii lui Traian Băsescu se orientau mental spre un guvern de tehnocraţi sau erau pur şi simplu debusolaţi de lipsa de reacţie a PDL, care n-a ştiut cărui public să se adreseze şi cum. Teodor Baconschi şi Iulian Urban au fost singurii oameni din PDL care au încercat să comunice cu susţinătorii preşedintelui, folosind un ton extrem de dur pentru a condamna protestele, crezând (probabil corect) că susţinătorii preşedintelui sunt la fel de furioşi faţă de proteste ca şi protestarii faţă de preşedinte. Atât Baconschi cât şi Urban au fost puşi de partid să demisioneze. PDL se uita în continuare cu jind la 83% dintre români, neînţelegând că nu vor mai avea susţinerea lor, orice-ar face. În acelaşi timp, ceilalţi 17% asurziseră de atâta tăcere. Discursul preşedintelui - venit la 13 zile de la începutul protestelor, şi care a avut ca public exclusiv proprii săi susţinători - a mai calmat spiritele în rândul acestora. Dar nu a însemnat o creştere a ataşamentului faţă de PDL. Destinul este ironic nu când te loveşte, ci atunci când îţi oferă o a doua şansă şi eşti incapabil să o fructifici. Emil Boc este înlocuit de Mihai Răzvan Ungureanu. CCPP urcă la 69%. Nu la 84%, ca mai devreme cu un an, dar totuşi... Mihai Răzvan Ungureanu nu se înscrie în PDL. Nici PDL nu-i cere acest lucru, deşi în sondaje era evident că se întâmplă "ceva".

În câteva săptămâni, dinamica situaţiei se schimbă radical. MRU trânteşte uşa când PDL cere bani. Face aluzii la o nouă construcţie politică. CCPP coboară la 41,1%. Înainte de moţiunea de cenzură, doar patru din zece susţinători ai preşedintelui Băsescu erau siguri că ar vota PDL. Niciodată CCPP n-a fost mai mic.   În graficul de mai sus există o linie portocalie. Ea reprezintă trend-ul CCPP şi nu a fost desenată "de mână" ci este rezultatul unor funcţii matematice automatizate. Nu există nici un motiv matematic prin care, a priori, această linie ar trebui să coboare. Dar aceasta este situaţia. Chiar dacă eliminăm din grafic momentul 2009, şi discutăm exclusiv de traiectoria CCPP între primăvara lui 2010 şi prezent, trend-ul rămâne unul descendent. Protestele şi sosirea lui MRU au întârziat inevitabilul. Între susţinătorii lui Traian Băsescu şi PDL se căsca pe zi ce trece un hău din ce în ce mai mare.
Înainte de a trece la concluzii, aş vrea să dau cuvântul omului care - dacă un coeficient poate avea un centru geometric - se află în centrul CCPP. Pe 12 martie, Traian Băsescu a acordat un interviu "Evenimentului Zilei" în cadrul căruia a avut loc următorul schimb de cuvinte:
Reporter: Aş vrea să revin un pic la electoratul de dreapta despre care aţi vorbit. Credeţi că în momentul acesta există o forţă politică care să-l reprezinte şi în care el să se regăsească?
Traian Băsescu: Din păcate nu.
Reporter: Nici măcar PDL?
Traian Băsescu: Nu. (..) PDL este extrem de erodat după această guvernare pentru a deveni un reper pentru oamenii de dreapta.

Această afirmaţie a trecut practic neobservată. Nu cred că declaraţia preşedintelui a influenţat sondajele care se efectuau în acel moment, dar a surprins cu mare acurateţe o stare de fapt. Electoratul PDL şi susţinătorii preşedintelui începuseră să devină din ce în ce mai evident grupuri distincte.

Cum a schimbat moţiunea de cenzură toate aceste lucruri? Situaţia s-a complicat. Există argumente solide atât pentru o creştere a CCPP, cât şi pentru o scădere a acestuia. Nu le voi lista aici. Moţiunea de cenzură şi eventuala instalare a guvernului Ponta nu sunt elemente-cheie, oricum.

Următoarea acţiune a lui MRU este decisivă pentru soarta a peste un milion de voturi. Ele pot pleca de lângă PDL sau nu. Discursul de ieri a încercat să reunifice situaţia. Deocamdată, dorinţa PDL este să reuşească să  atragă susţinători ai lui Traian Băsescu pe un discurs de tipul "suntem răul mai mic". Poate vor reuşi. Ceea ce liderii PDL nu înţeleg este că ei nu au nevoie şi nu au de ce să-şi "ceară scuze" pentru măsurile luate. 83% dintre români ori nu îi cred, ori nu îi ascultă. Liderii PDL ar trebui să se orienteze spre cei 17% dintre români cu care pot încă să dialogheze. Mai puţin de jumătate dintre aceşti 17% i-ar vota cu ochii închişi. Ceilalţi ezită. Liantul între ei şi PDL este dat de preşedinte - în care cred - şi de proiectele acestuia. Este un liant slab, din ce în ce mai slab cu trecerea timpului. Şi vorbim de 9-10% din populaţia cu drept de vot. Dacă jumătate vin la vot, la o participare totală la vot a populaţiei României de 50%... vorbim tot de 10%, dar 10% din voturi. Mai pe româneşte, ca să înţeleagă toată lumea: 47 de locuri în parlament - 50 cu redistribuire.