Situaţia: eşti un partid cu un lider care-ţi aduce voturi. Cei care-l urăsc pe liderul respectiv nu te votează pe tine, partidul lui; cei care-l iubesc pe liderul ăla te votează şi pe tine. Sau cel puţin asta ar trebui să reuşeşti să faci (în teorie n-ar trebui să fie greu).
Poţi renunţa la lider?
Evident, nu te împiedică nimeni.
Voturi mai iei?
Dacă ai un lider carismatic, da. Un fel de "liderul 2", "noul lider". Calea pe care o alegi este chiar şi aşa una periculoasă, te paşte emoţia ratării parlamentului (liderul iniţial a plecat cu milioane de voturi cu tot), frica de a dispărea de pe scena politică pentru că nu mai reprezinţi pe nimeni şi nimic (liderul iniţial a plecat cu mesaje, valori, idei şi ideologie), campanii prezidenţiale de 3% atunci când n-ai inspiraţie, alianţe cu forţe politice cu care n-ai nimic în comun şi poate şi schimbarea radicală a identităţii ideologice. Totul ca să supravieţuieşti rejectării liderului-cel-mare, primului lider.
Dacă n-ai liderul carismatic 2 cu care să-l înlocuieşti pe primul, cumpără-ţi sicriu sau caută pix pentru actul de fuziune cu te miri cine.
PD ar trebui să ştie despre ce e vorba, au făcut acum acelaşi lucru ca şi în 1992. Dar Blaga nu e Petre Roman-cel-din-anii-90, care în 1996 în primul tur lua 2,5 milioane voturi.
Pentru cei care mai au iluzii, o întrebare: ai întâlnit din 2004 şi până acum o persoană care spună: "Mie nu-mi place deloc Băsescu şi nu-l votez, dar votez PD / PDL" ?
PS: ca şi satisfacţie profesională: numărul şi calitatea sociologilor care lucrează cu un partid sau altul începe să devină un predictor bun pentru performanţa partidului respectiv la alegerile viitoare.
PS 2: pentru cine este interesat de subiectul unui partid băsescian, aici este postarea scrisă ieri despre acest subiect şi aici poţi găsi o unealtă simplă prin intermediul căreia tu să poţi estima, în linii mari, performanţa unui asemenea partid.
absolut corect.
RăspundețiȘtergerecunoscutii mei( aproape toti care voteaza cu tb) isi motiveaza aceasta optiune sau si-o motivau pana la alegerile din 2012, ca aceasta l-a bagat la puscarie pe nastase si ca e mai bun basescu decat psd, in rest nu aveau o parere buna despre acesta. la alegerile de anul trecut, multi cunoscuti din ardeal au votat cu usl ptr faptul ca ii stiau pe candidati si acestia erau valabili din punctul lor de vedere. ma uit pe hotnews, pe contributors,la coltul strazii, mai ales la comentarii si vad nuante. talibanii lui traian basescu si ai pdl sunt mai rezervati, mai putin agresivi, au inceput sa aiba indoieli sau s-au retras din calitatea de sustinatori ai acestuia si asteapta altceva, dar nu tot pe traian basescu.
RăspundețiȘtergeredragilor, va scrie un taliban
RăspundețiȘtergereBasescu este axa buc-uk- us, cu tot ce a facut in Moldova, educatie, justitie, salarii bugetari, omul care nu a fost invins de sistem !!!
in timp ce pdl-ul, nu e cu nimic deosebit de usl, aceeasi ciolanari de duzina, ca si liderii lor
Priviti ce se intimpla acum in RO.
Ma intreb de ce nu apare Zoe Petre la Ant3 sa ne vorbesa de MCV !
Succesuri
Eu ma numar printre cei curiosi sa vada cum va arata un PDL fara Basescu.
RăspundețiȘtergerePoate fara influenta sa "stralucitoare", dar strivitoare, vor putea creste si ceva lideri prin PDL. Sa nu uitam ca in echipa Blaga se gaseste Stolojan, cel care a ridicat PLD la cca 7% in citeva luni. Daca nu ma insel, Stolojan a stat destul de bine in sondaje.
Partidul lui Blaga pare sa fie un partid de echipa, cel basescian va fi un partid de lider. Eu una m-am saturat de politicianul providential care le stie pe toate, care isi bazeaza politicile publice pe hachitele personale, dar care la final are o eficienta submediocra.
stolojan? asta nu este leat gica petrescu? lumea se schimba. basescu ar trebui ori sa plece pe la bruxelles ceva birocrat ori sa dispara politic de tot. ar fi penibil sa-l vedem sef(fie si din umbra) de partidulet dreapta, la tocsouri cu ghise si ciutacu,polemizand cu toni grebla sau ivan de la psd.
ȘtergereGica Petrescu? :))) cam asa ceva. Vom vedea daca potentialul electoral al lui Stolojan a expirat, poate fi transferat sau resuscitat.
ȘtergereDe acord cu opinia despre viitorul fost presedinte Basescu.
Ideal ar fi sa dispara de la butoane toti cei care au avut putere de decizie continua inainte si dupa 1989.
un posibil asemenea lider carismatic 2 ar fi fost MRU, daca nu se distanta din vreme de PDL (sau nu era indepartat, cine stie...)
RăspundețiȘtergerecarismatic mru? il vedeti la tv rotindu-si ochii si "intrand" in casele oamenilor dincolo de sticla? il vedeti urcat pe o platforma vorbind oamenilor simpli si facandu-i sa puna stampila pe el?
Ștergereantecedentele nu-l recomanda in acest sens. faptul ca vorbeste pe intelesul unui electorat limitat, care mai mult se autoiluzioneaza, nu-l face deloc carismatic.
Rezultatele definesc părerile. Ce-ai scris putea fi scris despre Constantinescu în 1992 sau 1994. Profesor universitar, "ţapul", candida din partea "moşierilor", etc. A prins val, a învăţat, a folosit circumstanţe utile, defectele oponentului, a câştigat. Nimic nu e chiar imposibil. Evident, la MRU ar fi mult mai greu decât la Emil Constantinescu, dar asta în principal pentru că setul de circumstanţe e diferit.
ȘtergerePe MRU ar fi cazul sa nu-l mai trateze lumea ca un carismatic pana la unrma Gadea ii stergea pantofii in emisiunea in care l-a avut invitat! MRU si-a castigat voturile la Arad prin munca efectiva adica mers printre oameni discutat fara pomeni si cu un partid in spate sa-l ajute iar totodata adversarii pe toate canalele dand la picioare. Ascultati-l pe MRU ca deja a inceput sa treaca de la stilul academic, declaratiile sale cam te lasa pe ganduri - sa auzi ca ministrii de cabinet sunt atacati si li se ordona ce sa faca, cui sa semneze etc deci tot felul de afaceri; nu am auzit de la nimeni sa ni se descrie o situatie atat de reala cu o mafie care ajunge la nivelul guvernamental si ii ordona ce sa faca acestuia!
ȘtergereOmul este destul de corect ca personaj, incomodeaza rau de tot de aceea s-au luptat din raspunteri sa-l traga sub PDL eventual sub Blaga, cel mai important nu a fost crescut in tabara fsnistilor din 1989 care au tinut si vor sa tina inca poporul in loc iar ei un grup restrans sa profite la maxim. Nu uitam ce le-a spus PDL-acilor Basescu, 'din cauza a x membrii cu afaceri sacrificati poporul!' de la tov. Iliescu nu s-a auzit asa ceva niciodata fiindca gruparea sa a inventat afacerile tenebroase!
oau, incomodeaza groaznic un priministru care la un an dupa ce a fost basculat fara apel din functie povesteste ca titlu de glorie cum ii plingeau ministrii in sedinta de guvern, amenintati fiind de mafie.
Ștergerepai o fi sesiszat dna si sri si aia l-or fi trimis sa se planga la alta masa. ca nu depindea de ele, mai stii...!
Ștergerenu carismatic în sens băsescian/iliescian, dar omul are totuși potențial și e (încă) o figură nouă în peisajul politic autohton
Ștergere"eşti un partid cu un lider care-ţi aduce voturi."
RăspundețiȘtergerelucrurile nu (mai) sint chiar asa de simple. base nu (mai) aduce voturi, cel putin nu neconditionat, ca pina acum 3, 4 ani. incapatinarea cu care sustine niste non-valori gen udrea sau boc sau videanu sau multi, multi altii (elena basescu, de ce nu?) l-au costat enorm.
pe de alta parte, partidul nu (mai) este al lui de ceva vreme. daca nu pe fata, atunci macar pe laterale, toata lumea stie ca partidul graviteaza in jurul altor poli de putere.
Voturile PDL/ARD, câte mai erau, veneau de la fanii lui Băsescu.
ȘtergereCota lui Băsescu a scăzut (evident), dar PDL tot 2,1-2,5 milioane voturi lua, chit că vorbim de locale 2008 sau locale 2012 sau parlamentare 2008.
Total de acord cu ultima observaţie, se prinseseră până şi mulţi votanţi potenţiali, adică susţinători TB (lucru sesizabil în sondaje).