"Noi, românii"

Cum sunt românii, în accepţia românilor care îi definesc?

... nu e deloc clar. Descoperim că românii sunt proşti şi, simultan, isteţi. Sunt credincioşi, cu frică de Dumnezeu, refractari şi conservatori dar păcătoşi, alcoolici şi infideli. Sunt îndemânatici dar reclamele cu Dorel îi descriu cel mai bine, se bucură de viaţă dar nu zâmbesc, sunt vicleni şi descurcăreţi dar lălâi şi incapabili să utilizeze oportunităţile pe care le au la îndemână. Românii sunt bogaţi dar săraci, mincinoşi dar sinceri, nesimţiţi dar ospitalieri şi inimoşi. Românii ştiu multe lucruri pe care alţii nu le ştiu despre propria lor naţiune dar sunt needucaţi. Sunt olimpici la matematică dar lirici. Sunt cunoscuţi peste tot pe glob dar aproape necunoscuţi în afara ţării lor. Bărbaţii nu se spală pe dinţi dar sunt şarmanţi, femeile sunt senzuale dar precum Zoe ("bărbată"). Politic vorbind, românii sunt înţelepţi, conştienţi de miză şi conectaţi la destinul cosmic al naţiunii (când câştigă la alegeri "ai noştri") sau nedemni de propria ţară, nişte javre nenorocite şi flămânde după populism (când câştigă la alegeri "ai lor"). Românii urăsc minorităţile şi sunt foarte toleranţi, sunt răbdători dar le sare repede muştarul, sunt 100% latini şi 100% balcanici, cea mai mare influenţă asupra destinului lor fiind dată în mod definitiv şi primordial ba de daci, ba de habsburgi, ba de turci, ba de ruşi. Românii sunt laşi şi mămăligari dar, în acelaşi timp, sunt răzbunători în plan politic, veşnic nemulţumiţi şi votează întotdeauna schimbarea.

Se pare că românii sunt în mod clar .... ceva, dar nimeni nu se poate pune de acord apropo de cum încheiem fraza.

Cum legi oare un programator C++ din Cluj de o familie de ţigani ursari din Vaslui? Ce fire unesc în mod inexorabil o studentă la politehnică în Iaşi cu un avocat din Târgu Jiu? Câte elemente de comportament sau de psihologie au de fapt în comun un pensionar din Balta Albă şi o prostituată din Tulcea?

Evident, nu neg existenţa României sau a românilor, dar neg existenţa unui fond comun de natură comportamentală sau psihologică care ne este întipărit tuturor la naştere, în mod miraculos şi în mod identic. Nici măcar adoptarea şi asumarea valorilor nu sunt la fel în Rahova şi în Satu Mare, în Dolj-ul rural şi în oraşul Botoşani, ca fond sau ca formă. Psihologia popoarelor a murit de mult timp şi asta pentru că societăţile pe care încerca să le descrie erau mult prea complexe pentru a fi definite fără unelte statistice. În plus, globalizarea a schimbat în mod profund identităţi şi profile, care nici ele nu erau atât de omogene pe cât ar fi vrut statele moderne să fie: Saxonia, oraşele de pe Rin, sudul catolic şi Hamburg-ul n-au fost niciodată aceeaşi Germanie decât la un anumit nivel administrativ.

Observaţie adiţională, dar crucială: "noi, americanii" sau "noi, francezii" există, dar întotdeauna laudativ şi doar în discursul politicienilor. Nici publicul şi nici cel care le rosteşte nu dau atenţie formulei: e populism ieftin.

După cum sugeram mai sus, românii sunt nu departe, ci extrem de departe de a fi un grup unitar:

Populaţia aflată în ţară e aproape perfect împărţită ca mediu de rezidenţă între rural şi urban, iar urbanul aproape perfect împărţit între oraşele mari şi cele mici.

Avem trei generaţii mari cu poveşti diferite (pensionarii de azi; decreţeii; cei cu vârsta sub 30 de ani), cu perspective diferite apropo de comunism, cu gânduri şi emoţii diferite apropo de prezent şi viitor.

Până recent eram divizaţi politic, trei alegeri consecutive (2004, 2008, 2009) fiind câştigate sau pierdute în interiorul marjei de eroare a sondajelor.

Transilvania, Moldova şi Valahia-fără-Bucureşti sunt aproape egale ca populaţie.

Împărţirea pe nivele de educaţie (primar, mediu, studii superioare) e probabil la o generaţie sau două distanţă de simetrie.

Stereotipurile politice nu prea sunt funcţionale: 66 de mii de arădeni au votat USL la ultimele parlamentare; 21 de mii de locuitori ai Teleorman-ului au votat ARD.

În plus, din şaisprezece adulţi români, trei nu se află în ţară. Unul este în Italia, altul în Spania, celălalt în spaţiul anglo-saxon sau Franţa (nici măcar migraţia nu e unidirecţională).

Există mai multe motive pentru care formula "noi, românii" a apărut şi s-a menţinut. Pentru că sunt sociolog, observ ... elementul sociologic: majoritatea vocilor din spaţiul public de după 1990 provin din spaţiul artei, culturii şi filozofiei. Teologia, istoria şi dreptul livrează de asemenea în ultimii ani personalităţi cu mare vizibilitate. Vocile importante din jurnalismul românesc au rămas dedicate stilului pamfletar-filozofic, fiecare în felul său. Contactul tuturor acestor domenii cu sociologia sau cu modul de gândire sociologic este aproape egal cu zero. Motivul principal: sociologia a avut o vizibilitate scăzută datorită cvasi-desfiinţării sale din perioada comunistă. Starea de fapt: cifrele sunt greu de citit şi interpretat, filozofăreala (ersatz-filozofia) e la putere. Ce obţinem: tuşe groase, repetarea percepţiilor comune, explicaţiile simple şi greşite, generalizări stupefiante. Din fericire nu peste tot.

(Acelaşi argument - sub altă formă - aici).
(O cercetare recentă care în parte contrazice argumentul: aici).