Oponenţii PSD - performanţe şi eşecuri

De la cea mai mică valoare la cea mai mare. Reperul folosit pentru parlamentare: Camera Deputaţilor.

HADES - dezastre (sub 2 milioane voturi)

1 milion 223 mii = ARD în 2012.

1 milion 293 mii = CDR2000+PNL în 2000.

1 milion 373 mii = Partidele istorice în 1990.

Caz special - PNL izolat

1 milion 279 mii = PNL în 2008.

1 milion 945 mii = Crin Antonescu în 2009.

PURGATORIU - Călduţ dar nu prea. Eşecuri moderate (între două şi trei milioane voturi).

2 milioane 146 mii = Câmpeanu+Raţiu, prezidenţiale 1990.

2 milioane 170 mii = CDR în 1992 (20% din voturile exprimate atunci).

2 milioane 228 mii = PDL în 2008 (32% din voturile exprimate atunci).

2 milioane 390 de mii = Candidaţii dreptei la prezidenţiale în 2000. Voturile s-au divizat aproape egal între Isărescu şi Stolojan.

CALD - între trei şi patru milioane voturi

Categoria parlamentare:

3 milioane 191 mii = Alianţa DA, 2004.

3 milioane 507 mii = Voturile obţinute la parlamentarele din 2008 de către partidele care compuseseră Alianţa DA cu patru ani mai devreme.

3 milioane 772 mii = CDR în 1996. Ca număr de voturi, cea mai bună performanţă la parlamentare a unei formaţiuni politice sau alianţe care s-a opus PSD.

Notă: mai mult de patru milioane de voturi la scrutinul pentru Camera Deputaţilor au primit, în toată istoria post-decembristă, doar FSN în 1990 şi USL în 2012.

Categoria prezidenţiale:

3 milioane 153 de mii = TB, 2009, turul unu. Singura dată când candidatul anti-PSD a depăşit candidatul PSD în primul tur.
În acelaşi timp: cel mai mic număr de voturi cu care un candidat anti-PSD a ajuns vreodată în turul doi. Acest record se va prăbuşi anul viitor.

3 milioane 178 de mii = CV Tudor, 2000, turul unu. Util ca punct de referinţă.

3 milioane 545 mii = TB, 2004, turul unu. Sub formă de procente, cel mai bun scor al unui candidat anti-PSD în primul tur (33,9%).

3 milioane 569 mii = Emil Constantinescu, primul tur, 1996. Sub formă de procente, cel mai mic scor cu care s-a ajuns vreodată în turul doi (28,2%).

3 milioane 714 mii = Emil Constantinescu, primul tur, 1992. Spre deosebire de scorul aflat imediat mai sus, aici vorbim şi de o susţinere majoră din partea comunităţii maghiare care nu a avut candidat la prezidenţiale.

Stratosferă - peste 4 milioane voturi

4 milioane 641 mii = Emil Constantinescu, al doilea tur, 1992. Înfrângere.

5 milioane 126 de mii = TB, 2004, turul doi. La 2,5 procente distanţă de Năstase.

5 milioane 275 de mii = TB, 2009, turul doi. La 0,66 procente distanţă de Geoană.

6 milioane 59 de mii = TB, referendum, 2007.

7 milioane 57 de mii = Constantinescu, al doilea tur, 1996. La 9 procente distanţă de Iliescu. "Am votat pentru schimbare" (Virgil Măgureanu în dimineaţa scrutinului).

Comentariu: în exclusivitate turul doi şi referendumuri, adică scrutine în care electoratul are doar două opţiuni.

Concluzie: mai sus se află suprapunerea a două lumi electorale. În anii '90 cu două milioane de voturi te duceai în opoziţie şi-ţi regândeai strategiile. Ion Iliescu obţinea cel puţin 4 milioane de voturi în primul tur al prezidenţialelor şi 5,9 milioane în al doilea - a-l învinge era o sarcină dificilă. Începutul şi sfârşitul acestei epoci sunt marcate de două performanţe simetrice ale dreptei: 1,2 milioane voturi în 1990 şi 1,2 milioane voturi în 2000.

Mileniul în care ne aflăm ar fi trebuit să marcheze o îmbunătăţire semnificativă a situaţiei oponenţilor PSD: emigranţii au fost în mare parte oamenii săraci şi slab educaţi din Moldova şi Muntenia, exact electoratele PSD şi mişcărilor extremiste. Aceşti oameni au dispărut aproape în totalitate din populaţia votantă. Mediul privat s-a dezvoltat, investiţiile străine în România s-au mărit, nivelul de trai a crescut semnificativ. Liderii post-iliescieni ai stângii nu au performat la nivelul fostului preşedinte.

Rezultatele electorale nu au corespuns cu imaginea de mai sus, în principal datorită divizării oponenţilor PSD. Liberalii au manageriat eficient atât perioada de bunăstare aparentă cât şi criza, triplându-şi scorul electoral. PDL n-a putut trece niciodată de 35%. În consecinţă, victoriile lui Traian Băsescu nu au fost dublate de o susţinere parlamentară pe măsură (ergo cele două suspendări).

Formarea USL a acutizat situaţia creată de criza economică, PDL obţinând de aproape 4 ori mai puţine voturi decât Uniunea Social Liberală la parlamentarele din iarnă (cea mai mare disproporţie între locul unu şi locul doi de după 1990). Eşecul ARD a vulnerabilizat figuri din afara Partidului Democrat Liberal, a căror apariţie pe scena politică a avut loc exact în anul care a precedat alegerile.

Având în vedere cum stau lucrurile acum, o ţintă de 2,5 milioane de voturi (25-33%) pentru opoziţia non-PPDD-istă la prezidenţialele de anul viitor este extrem de ambiţioasă, dar nu imposibilă. De văzut spre câţi candidaţi s-ar duce aceste voturi, dacă vor fi obţinute. Voi discuta acest aspect în postarea de miercuri.