2014: barajul de artilerie

Sever Voinescu a scris foarte recent:

"Mi-e tot mai clar că Crin Antonescu înceacă să schimbe paradigma jocului politic de la noi. Publicul și partidele noastre sînt divizate de ani buni după linia de demarcație Băsescu: sînt fie pro, fie anti Băsescu. Băsiști și antibăsiști. Crin Antonescu a citit bine sondajele și a înțeles că merită, pe finalul mandatului prezidențial al lui Băsescu, să schimbe linia frontului. El vrea să revenim la pro și anti PSD. O linie de front pe care am mai luptat și pe care, crede el, se poate reconstrui politica românească. Locul cel mai roditor din punct de vedere electoral, acela de opozant la PSD, era gol. Crin Antonescu nu avea nici un motiv să nu îl ocupe. Dacă va convinge imensa masă de alegători anti-PSD că el e acela, a cîștigat. Deocamdată, după cum se mișcă în teren, pare a fi mai talentat decît toți ceilalți. Pleacă cu un imens handicap, dar fuge bine și atrage atenția. Țineți minte ce vă spun, și gîndiți-vă, înainte să săriți să mă înjurați!  În curînd, va fi foarte greu să fii anti-PSD (includ aici Ponta, Voiculescu, Dragnea, Rușanu, Antena 3, RTV și tot fenomenul), fără să ții cu Crin."

Schimbarea de paradigmă menționată în primul paragraf este, din punctul meu de vedere, validă. Prin ruperea USL liniile de demarcare din politica românească s-au schimbat în mod fundamental. Pentru partide, implicit pentru mass-media și într-un târziu și pentru votanți devine clar că există două armate, două cauze, două opțiuni: puterea (adică PSD, adică guvernul, adică cei care distribuie banii, funcțiile, etc) și cei care ar dori să reajungă la putere, prea slabi pentru a-și permite să se rupă în mai multe armate mai mici, cu identitate proprie. Actorii politici care ignoră schema riscă să pășească în irelevanță. Să vorbim puțin despre situația lui Antonescu. La europarlamentare se va urmări cu mare atenție care din următoarele două valori este mai mare:

a) scorul PNL

b) suma scorurilor PDL+PMP+FC+PNȚCD.

În cazul în care a) > b), opoziția de până mai ieri va primi o lovitură în plex. Reorientarea spre Antonescu, poate chiar din primul tur, va fi luată în calcul în mod fățiș.>Dacă a) < b) aparent acțiunea filmului se complică.

Dar doar aparent. Atât în sondaje cât și la vot Antonescu are șanse reale să depășească o candidatură unică a opoziției non-PNL, asta în cazul în care va exista o asemenea candidatură.

Motivul?

În următoarele trei luni, ca și în ultimele trei luni, candidații opoziției non-PNL vor fi absenți din prim-plan pentru că "se așteaptă europarlamentarele după care se decide tot" (repet: nu e clar ce ar schimba europarlamentarele apropo de numele candidaturii/candidaturilor la prezidențiale. Merele nu sunt pere, partidele nu sunt candidați. Să zicem că PDL depășește cu mult PMP. Devine Predoiu în mod automat un candidat de 30%? Ar duce un scor slab pentru FC cu certitudine la prăbușirea opțiunii de vot pentru MRU? Dacă PMP obține un rezultat excepțional, au ei o soluție pentru prezidențiale pe care ceilalți acum o refuză?).

În aceste trei luni Antonescu e liber precum blindatele germane după Sedan: are un spațiu imens de manevră, competitori zero și poftă de atac. Sunt lunile decisive, lunile în care se formează în mod hotărâtor percepțiile publicului din afara nucleelor dure ale partidelor cu privire la scena politică de după ruperea USL. Vara atenția acordată politicii e redusă. Din septembrie până în ziua votului mai sunt 60 de zile, prea puțin pentru a spune ceva cu totul nou. Reamintesc că Traian Băsescu, în 2004, avea o reputație bine construită în timp de oponent al PSD și era o persoană cu o credibilitate înaltă.

Trăgând linia, forțele anti-PSD au multe opțiuni - n-am scris nimic mai sus despre Iohannis - și multe avantaje. Se ia drept evident că un președinte nou-ales schimbă majorități parlamentare și implicit guverne, un lucru crucial când vine vorba de mobilizarea organizațiilor. Discursul anti-Ponta are deja o tradiție îndelungată în mass-media și în mediul online, s-au atins deja cote greu de depășit. Mesaje de tipul "nu le dați și Cotroceni-ul" ar putea avea priză. #unițisalvăm se poate reactiva împotriva lui Ponta, ultimul susținător al proiectului RMGC. Prin alianța cu UDMR, atât de necesară în plan parlamentar, social-democrații și-au reostilizat părți bune din electoratul ardelean. De la mesajele de susținere ale lui Traian Băsescu la utilizarea temei Iliescu/mineriada din 1990 și de la tradiționalul "PSD=corupție" la argumente emoțional-acuzatoare de tipul "cine stă acasă în turul doi votează pentru candidatul PSD" vom vedea în lunile următoare și mai ales în toamnă un imens baraj de artilerie având drept țintă mentalul votanților non-PSD, întotdeauna după 1990 o majoritate.

PSD este, prin comparație, într-o poziție vulnerabilă în perspectiva turului doi al prezidențialelor. PSD+UDMR nu e suficient (știm din 2004). PSD+susținerea unui partid din celelalte nu e de ajuns în mod garantat (știm din 2009). O opțiune a social-democraților este să spere că omul care li se va opune în turul doi nu e un performer de nivelul lui Băsescu din trecut, cu alte cuvinte că în turul doi vor sta acasă destui votanți din publicul anti-PSD, scârbiți de opțiunea aflată la dispoziție, astfel încât Ponta/candidatul PSD să câștige prin divizarea electoratelor care i se opun.

Exemplul A:

Ponta 4 milioane voturi

Antonescu 3 milioane voturi

MRU, Candidatura Unită a Opoziției ARD+PMP: 2 milioane voturi

Alții 1 milion

Să presupunem că din acest ultim un milion de voturi o bună parte nu vin la vot și restul se redistribuie egal sau aproape egal între Ponta și Antonescu.

Dacă din votanții Candidaturii Unite mai puțin de jumătate vin la vot în turul doi pentru Antonescu (și chiar presupunând că nici unul nu-l votează pe Ponta), Ponta câștigă.

Exemplul B:

Ponta 3,5 milioane voturi

Emil Boc, Candidatura Unită a Opoziției ARD+PMP: 2,5 milioane voturi

Antonescu 2,4 milioane voturi

Alții 1 milion

Bazinul "Antonescu+Boc" este solid: 4,9 milioane voturi, mult mai mare decât numărul votanților lui Ponta.

Însă... cu electoratul lui Antonescu se petrece același lucru ca în 2009 dar în sens invers.

Din votanții lui Antonescu vin în turul doi doar jumătate (1,2 milioane).

O treime din aceștia votează pentru Ponta - ca ultimă lovitură la adresa lui Traian Băsescu.

Celelalte două treimi urmăresc retorica oficială de unificare a "dreptei"-anti-PSD și optează pentru Boc.

Ponta câștigă la jumătate de milion de voturi distanță (5-10%).

Dacă social-democraților aceste scenarii le par improbabile, trebuie să apeleze la soluții inovative sau să spere că Ponta va hiper-performa. Ruta clasică și normală ar fi crearea de zâzanie în opoziție și/sau fragmentarea la maxim a spațiului non-PSD. În acest context reapariția lui Dan Diaconescu e o tactică riscantă care ar putea răpi în mod iremediabil bucăți din electoratul potențial al candidatului PSD la prezidențiale.

Totul pornește, de fapt, de la problema strategică a PSD. Partidul, odată ajuns la putere, este incapabil să împartă această putere cu alte forțe majore de pe scena politică. Poate înjgheba majorități parlamentare, dar riscă de fiecare dată să piardă prezidențialele și implicit și majoritățile. Este prea puternic pentru a internaliza logica cooperării (întotdeauna ocupă locul 1 la parlamentare și aproape întotdeauna locul 1 în primul tur al prezidențialelor) dar în epoca post-Iliescu e prea slab pentru a putea prelua puterea în totalitate (nu obține niciodată 45-50% din voturi la parlamentare sau mai mult, nu obține 50,1% la prezidențiale sau mai mult). Situația actuală de forță în care se află PSD nu se datorează în totalitate partidului, ci unui set de circumstanțe jucat admirabil: o coalizare politică cu susținere populară (cele 4,4 milioane voturi sau 60% primite de USL sunt cea mai bună performanță a unui competitor politic la parlamentare din ultimii 23 de ani) împotriva unei figuri puternice.

În linii mari paradigma seamănă cu 2004. PSD are guvernarea, mass-media, forța organizațiilor, un prim-ministru puternic, argumentul calmului și stabilității, o economie OK (dacă lucrurile n-ar sta așa PSD și Ponta s-ar prăbuși în sondaje, ceea ce nu se întâmplă). Forțele anti-PSD nu pot învinge decât împreună, chit că acest lucru este asumat public sau nu, de către lideri sau nu, formal sau nu. Câteva din diferențele majore față de 2004 care mi se par semnificative în plan sociologic:

1. În 2004 mult de jumătate din primarii din România aparțineau PSD.

PSD-ul actual poate ajunge la o asemenea situație doar în mod indirect, adică apropiindu-și neoficial primari PNL, PDL, etc. din mediul rural.

Avantaj tabăra anti-PSD.

2. Alianța DA s-a construit ca brand în mod predictibil, în timp. Acum totul va trebui înjghebat în câteva luni pe viteza repede-înainte.

Avantaj PSD.

3. Disprețul votanților PDL, PMP, FC față de Antonescu e egalat doar de disprețul votanților lui Crin Antonescu față de Emil Boc, MRU, Elena Udrea, Traian Băsescu, etc. Spre deosebire de 2004 nu e timp pentru unificarea mentală a electoratelor anti-PSD.

Avantaj PSD.

4. România nu mai e aceeași. Crin Antonescu, acum două zile la Bacău:

"Partidul Social Democrat e mult mai slab decât PSD-ul lui Adrian Năstase din 2004. E mai slab nu doar pentru că domnul Ponta nu e domnul Năstase de atunci. Ci pentru că între timp au mai crescut nişte copii, nişte tineri au mai căpătat drept de vot, nişte oameni, milioane de oameni români au umblat prin Europa asta şi prin lume şi unii s-au mai şi întors."

Președintele PNL și-a ales cu grijă cuvintele. Nu a menționat încă un lucru la care cu siguranță se gândea: din 2004 și până acum au ieșit din spațiul electoral mai mult de 2 milioane de oameni (marea majoritate fiind persoane în vârstă, un public în rândul căruia PSD a performat excepțional, aceste persoane decedând sau nemaiputându-se deplasa la secția de votare).

Avantaj pentru tabăra anti-PSD.

Sever Voinescu a scris foarte recent:

"Mi-e tot mai clar că Crin Antonescu înceacă să schimbe paradigma jocului politic de la noi. Publicul și partidele noastre sînt divizate de ani buni după linia de demarcație Băsescu: sînt fie pro, fie anti Băsescu. Băsiști și antibăsiști. Crin Antonescu a citit bine sondajele și a înțeles că merită, pe finalul mandatului prezidențial al lui Băsescu, să schimbe linia frontului. El vrea să revenim la pro și anti PSD. O linie de front pe care am mai luptat și pe care, crede el, se poate reconstrui politica românească. Locul cel mai roditor din punct de vedere electoral, acela de opozant la PSD, era gol. Crin Antonescu nu avea nici un motiv să nu îl ocupe. Dacă va convinge imensa masă de alegători anti-PSD că el e acela, a cîștigat. Deocamdată, după cum se mișcă în teren, pare a fi mai talentat decît toți ceilalți. Pleacă cu un imens handicap, dar fuge bine și atrage atenția. Țineți minte ce vă spun, și gîndiți-vă, înainte să săriți să mă înjurați!  În curînd, va fi foarte greu să fii anti-PSD (includ aici Ponta, Voiculescu, Dragnea, Rușanu, Antena 3, RTV și tot fenomenul), fără să ții cu Crin."

Schimbarea de paradigmă menționată în primul paragraf este, din punctul meu de vedere, validă. Prin ruperea USL liniile de demarcare din politica românească s-au schimbat în mod fundamental. Pentru partide, implicit pentru mass-media și într-un târziu și pentru votanți devine clar că există două armate, două cauze, două opțiuni: puterea (adică PSD, adică guvernul, adică cei care distribuie banii, funcțiile, etc) și cei care ar dori să reajungă la putere, prea slabi pentru a-și permite să se rupă în mai multe armate mai mici, cu identitate proprie. Actorii politici care ignoră schema riscă să pășească în irelevanță. Să vorbim puțin despre situația lui Antonescu. La europarlamentare se va urmări cu mare atenție care din următoarele două valori este mai mare:

a) scorul PNL

b) suma scorurilor PDL+PMP+FC+PNȚCD.

În cazul în care a) > b), opoziția de până mai ieri va primi o lovitură în plex. Reorientarea spre Antonescu, poate chiar din primul tur, va fi luată în calcul în mod fățiș.>Dacă a) < b) aparent acțiunea filmului se complică.

Dar doar aparent. Atât în sondaje cât și la vot Antonescu are șanse reale să depășească o candidatură unică a opoziției non-PNL, asta în cazul în care va exista o asemenea candidatură.

Motivul?

În următoarele trei luni, ca și în ultimele trei luni, candidații opoziției non-PNL vor fi absenți din prim-plan pentru că "se așteaptă europarlamentarele după care se decide tot" (repet: nu e clar ce ar schimba europarlamentarele apropo de numele candidaturii/candidaturilor la prezidențiale. Merele nu sunt pere, partidele nu sunt candidați. Să zicem că PDL depășește cu mult PMP. Devine Predoiu în mod automat un candidat de 30%? Ar duce un scor slab pentru FC cu certitudine la prăbușirea opțiunii de vot pentru MRU? Dacă PMP obține un rezultat excepțional, au ei o soluție pentru prezidențiale pe care ceilalți acum o refuză?).

În aceste trei luni Antonescu e liber precum blindatele germane după Sedan: are un spațiu imens de manevră, competitori zero și poftă de atac. Sunt lunile decisive, lunile în care se formează în mod hotărâtor percepțiile publicului din afara nucleelor dure ale partidelor cu privire la scena politică de după ruperea USL. Vara atenția acordată politicii e redusă. Din septembrie până în ziua votului mai sunt 60 de zile, prea puțin pentru a spune ceva cu totul nou. Reamintesc că Traian Băsescu, în 2004, avea o reputație bine construită în timp de oponent al PSD și era o persoană cu o credibilitate înaltă.

Trăgând linia, forțele anti-PSD au multe opțiuni - n-am scris nimic mai sus despre Iohannis - și multe avantaje. Se ia drept evident că un președinte nou-ales schimbă majorități parlamentare și implicit guverne, un lucru crucial când vine vorba de mobilizarea organizațiilor. Discursul anti-Ponta are deja o tradiție îndelungată în mass-media și în mediul online, s-au atins deja cote greu de depășit. Mesaje de tipul "nu le dați și Cotroceni-ul" ar putea avea priză. #unițisalvăm se poate reactiva împotriva lui Ponta, ultimul susținător al proiectului RMGC. Prin alianța cu UDMR, atât de necesară în plan parlamentar, social-democrații și-au reostilizat părți bune din electoratul ardelean. De la mesajele de susținere ale lui Traian Băsescu la utilizarea temei Iliescu/mineriada din 1990 și de la tradiționalul "PSD=corupție" la argumente emoțional-acuzatoare de tipul "cine stă acasă în turul doi votează pentru candidatul PSD" vom vedea în lunile următoare și mai ales în toamnă un imens baraj de artilerie având drept țintă mentalul votanților non-PSD, întotdeauna după 1990 o majoritate.

PSD este, prin comparație, într-o poziție vulnerabilă în perspectiva turului doi al prezidențialelor. PSD+UDMR nu e suficient (știm din 2004). PSD+susținerea unui partid din celelalte nu e de ajuns în mod garantat (știm din 2009). O opțiune a social-democraților este să spere că omul care li se va opune în turul doi nu e un performer de nivelul lui Băsescu din trecut, cu alte cuvinte că în turul doi vor sta acasă destui votanți din publicul anti-PSD, scârbiți de opțiunea aflată la dispoziție, astfel încât Ponta/candidatul PSD să câștige prin divizarea electoratelor care i se opun.

Exemplul A:

Ponta 4 milioane voturi

Antonescu 3 milioane voturi

MRU, Candidatura Unită a Opoziției ARD+PMP: 2 milioane voturi

Alții 1 milion

Să presupunem că din acest ultim un milion de voturi o bună parte nu vin la vot și restul se redistribuie egal sau aproape egal între Ponta și Antonescu.

Dacă din votanții Candidaturii Unite mai puțin de jumătate vin la vot în turul doi pentru Antonescu (și chiar presupunând că nici unul nu-l votează pe Ponta), Ponta câștigă.

Exemplul B:

Ponta 3,5 milioane voturi

Emil Boc, Candidatura Unită a Opoziției ARD+PMP: 2,5 milioane voturi

Antonescu 2,4 milioane voturi

Alții 1 milion

Bazinul "Antonescu+Boc" este solid: 4,9 milioane voturi, mult mai mare decât numărul votanților lui Ponta.

Însă... cu electoratul lui Antonescu se petrece același lucru ca în 2009 dar în sens invers.

Din votanții lui Antonescu vin în turul doi doar jumătate (1,2 milioane).

O treime din aceștia votează pentru Ponta - ca ultimă lovitură la adresa lui Traian Băsescu.

Celelalte două treimi urmăresc retorica oficială de unificare a "dreptei"-anti-PSD și optează pentru Boc.

Ponta câștigă la jumătate de milion de voturi distanță (5-10%).

Dacă social-democraților aceste scenarii le par improbabile, trebuie să apeleze la soluții inovative sau să spere că Ponta va hiper-performa. Ruta clasică și normală ar fi crearea de zâzanie în opoziție și/sau fragmentarea la maxim a spațiului non-PSD. În acest context reapariția lui Dan Diaconescu e o tactică riscantă care ar putea răpi în mod iremediabil bucăți din electoratul potențial al candidatului PSD la prezidențiale.

Totul pornește, de fapt, de la problema strategică a PSD. Partidul, odată ajuns la putere, este incapabil să împartă această putere cu alte forțe majore de pe scena politică. Poate înjgheba majorități parlamentare, dar riscă de fiecare dată să piardă prezidențialele și implicit și majoritățile. Este prea puternic pentru a internaliza logica cooperării (întotdeauna ocupă locul 1 la parlamentare și aproape întotdeauna locul 1 în primul tur al prezidențialelor) dar în epoca post-Iliescu e prea slab pentru a putea prelua puterea în totalitate (nu obține niciodată 45-50% din voturi la parlamentare sau mai mult, nu obține 50,1% la prezidențiale sau mai mult). Situația actuală de forță în care se află PSD nu se datorează în totalitate partidului, ci unui set de circumstanțe jucat admirabil: o coalizare politică cu susținere populară (cele 4,4 milioane voturi sau 60% primite de USL sunt cea mai bună performanță a unui competitor politic la parlamentare din ultimii 23 de ani) împotriva unei figuri puternice.

În linii mari paradigma seamănă cu 2004. PSD are guvernarea, mass-media, forța organizațiilor, un prim-ministru puternic, argumentul calmului și stabilității, o economie OK (dacă lucrurile n-ar sta așa PSD și Ponta s-ar prăbuși în sondaje, ceea ce nu se întâmplă). Forțele anti-PSD nu pot învinge decât împreună, chit că acest lucru este asumat public sau nu, de către lideri sau nu, formal sau nu. Câteva din diferențele majore față de 2004 care mi se par semnificative în plan sociologic:

1. În 2004 mult de jumătate din primarii din România aparțineau PSD.

PSD-ul actual poate ajunge la o asemenea situație doar în mod indirect, adică apropiindu-și neoficial primari PNL, PDL, etc. din mediul rural.

Avantaj tabăra anti-PSD.

2. Alianța DA s-a construit ca brand în mod predictibil, în timp. Acum totul va trebui înjghebat în câteva luni pe viteza repede-înainte.

Avantaj PSD.

3. Disprețul votanților PDL, PMP, FC față de Antonescu e egalat doar de disprețul votanților lui Crin Antonescu față de Emil Boc, MRU, Elena Udrea, Traian Băsescu, etc. Spre deosebire de 2004 nu e timp pentru unificarea mentală a electoratelor anti-PSD.

Avantaj PSD.

4. România nu mai e aceeași. Crin Antonescu, acum două zile la Bacău:

"Partidul Social Democrat e mult mai slab decât PSD-ul lui Adrian Năstase din 2004. E mai slab nu doar pentru că domnul Ponta nu e domnul Năstase de atunci. Ci pentru că între timp au mai crescut nişte copii, nişte tineri au mai căpătat drept de vot, nişte oameni, milioane de oameni români au umblat prin Europa asta şi prin lume şi unii s-au mai şi întors."

Președintele PNL și-a ales cu grijă cuvintele. Nu a menționat încă un lucru la care cu siguranță se gândea: din 2004 și până acum au ieșit din spațiul electoral mai mult de 2 milioane de oameni (marea majoritate fiind persoane în vârstă, un public în rândul căruia PSD a performat excepțional, aceste persoane decedând sau nemaiputându-se deplasa la secția de votare).

Avantaj pentru tabăra anti-PSD.

Mizele confruntării, ca la oricare scrutin prezidențial, sunt colosale.

Dacă PSD câștigă prezidențialele, va guverna și în perioada 2016-2020 (conform constituției actuale președintele numește candidatul la ocuparea funcției de prim-ministru conform propriei voințe. Un președinte pesedist va numi un prim-ministru pesedist). În plus un președinte nou-ales are un bonus de încredere din partea populației care se poate răsfrânge și asupra PSD la localele și parlamentarele din 2016. O dată reales în 2019, președintele poate face pasa din nou către un guvern PSD în 2020. Forțele non-PSD s-ar regăsi în opoziție cel puțin 5 ani, dacă nu chiar 10. Cine va supraviețui înfrângerii din această toamnă și va rămâne președinte de partid de "dreapta" se va pomeni unul din liderii unei arii electorale răvășite, haotizate, slăbite, dezamăgite și cu șanse să rămână așa mulți ani.

Dacă PSD nu câștigă prezidențialele soarta politică a lui Ponta pe termen scurt și mediu depinde de capacitatea sa de a menține UNPR de partea sa. În cazul în care nu reușește, în PSD va avea loc un cutremur (cum o fi să pierzi trei prezidențiale la rând? Ce opțiuni strategice neortodoxe ar deveni deodată tentante?). Ponta riscă să dispară din prim-plan, poate pentru întotdeauna, și nu e clar cine l-ar putea înlocui la conducerea partidului. Un președinte de "dreapta" popular ar putea împinge PSD spre spațiul limitat de acțiune din perioada 2005-2009, o epocă remarcabilă prin slăbiciunea rezultatelor. Dacă tot vorbim de "dreapta", un președinte de țară abil ar unifica partide, un președinte capabil le-ar coaliza.

Despre implicațiile în planuri precum controlul (independenței) justiției, serviciile secrete și politica externă a României nu voi scrie dar evident trebuie și ele luate în calcul.