Mitul nr. 216: "Nu-i nevoie de consultanţă, o să cumpărăm voturi!"

... despre exemplul acesta de nerozie, Alin Teodorescu scrie aici:

"În lumea politică românească sunt destule figuri care pozează în experţi şi-ţi spun, cu o mină gravă şi o voce profundă, că ei ştiu exact ce vor alegătorii. Unii (nu dau exemple, că sunt în toate partidele) spun că dacă nu mituieşti publicul nu ai nici o şansă. Trebuie să promiţi. Să promiţi că măreşti pensiile, măreşti salariile, măreşti alocaţiile şi ajutorul de şomaj, scazi impozitele şi reduci taxele. Trebuie să dai cadouri: găleți, galoşi sau găluşte. Un fel de cumpărare a indulgenţelor din timpul Inchiziţiei – ştiu că am păcate, dar le plătesc şi obţin un certificat de bună purtare.  Aceşti „experţi“, specialişi în suta de lei a Elenei Ceauşescu („Nicule, mai dă-le o sută“), nu au altă probă că teoria lor este corectă decât propria lor experienţă: în judeţul lor, în colegiul lor, în comuna lor, au plătit şi au câştigat. Dar ce a plătit Victor Ciorbea în 1996 – în faţa unei campanii care a mers pe teoria că Ilie Năstase are bani şi o parte din ei se va revărsa şi asupra bucureştenilor ? Ce a plătit Alianţa D.A. în 2004? Ce a plătit C.V. Tudor în 2000, când a ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale fără afişe, fără spoturi pe televizor, fără echipe de agitatori, cu doar câteva emisiuni de televiziune bine lucrate?"

Adaug un lucru simplu: puterea - în România - pierde alegerile. Singurele excepţii sunt 1992 şi, într-o oarecare măsură, binomul 2008-09 (când totuşi PSD a ajuns la guvernare iar Traian Băsescu a pierdut alegerile pe teritoriul României). În oglindă faţă de ce spune Alin Teodorescu: de ce a reuşit PSD să piardă în 1996 şi 2004, deşi controla robinetele asistenţialismului? Votul de împotrivire faţă de putere este în România mai puternic decât sumele vărsate direct sau indirect peste populaţie. Aruncaţi, vă rog, la gunoi povestea cu "mămăliga românească". Dincolo de diviziunea rural-urban, dincolo de stânga şi dreapta, neîmplinirea aspiraţiilor materiale şi reacţia faţă de corupţia celor aflaţi la putere au motivat intenţia de vot pentru opoziţie în 20 de ani.

Cel mai uşor mod de a câştiga capital electoral, în România, este să fii în opoziţie - chit că te cheamă Dan Diaconescu, CDR, Noua Republică, Vadim (circa 2000), Traian Băsescu (preşedinte în funcţie în 2009!) sau PNL. Lupta reală este să te identifici drept opoziţia, potrivit teoriei votului util sau pur şi simplu pe axe iraţionale.