Sursa: IMAS via Adevărul.
Hai să comparăm scorurile forţelor politice în fiecare regiune istorică cu cele de acum o lună. Schimbările sunt foarte interesante.
Transilvania: USL +6,6%. PDL (predictibil) -7%. SMURD-ul a început la Târgu Mureş, iar prima manifestaţie pro-Arafat a avut loc la Cluj.
Moldova: Situaţie practic neschimbată. Scorul PNG se măreşte cu 250% în termeni relativi, dar totul se petrece în interiorul marjei de eroare (1,7% -> 4,2%).
Muntenia (exclusiv Bucureşti). USL rămâne la fel. PDL pierde 8 procente (!), aproape jumătate din intenţia de vot şi trece pe locul trei. PP-DD saltă patru procente şi jumătate. PRM o creştere mică (+1,8%), în marja de eroare.
Bucureşti. USL a câştigat 3,5% (atenţie, sondajul nu măsoară impactul miting-ului USL). PDL a pierdut 2% - adică aproape nimic, pentru că este o evoluţie în marja de eroare. Scorul PP-DD practic s-a dublat! (de la 6,9% la 13%). UNPR practic dispare.
Rezumând: PP-DD capătă forţă în Bucureşti şi nu numai. În Moldova susţinerea pentru partid deja a atins un nivel dificil de depăşit - palierul limită? iar moldovenii se radicalizează întru PNG. Principalul partid de guvernământ pierde masiv în Transilvania, singura regiune unde avea rezultate mai acătării. USL capitalizează. Dar practic doar acolo. Situaţia PDL în Muntenia e critică. Primarii PDL din Valahia ar trebui să mulţumească Curţii Constituţionale că nu se va face o comasare, pentru că ar fi putut pierde tot.
Nota bene: datorită sondajul din ianuarie nu măsoară întreaga reacţie a puterii (împăcarea cu Arafat, discursurile preşedintelui) şi nici cea mai evidentă reacţie a opoziţiei (mitingul USL). Dacă PDL va recupera/a recuperat procente, situaţia aparent se re-stabilizează. Dacă nu, PDL a pornit pe tobogan în jos.
Cadou de final pentru cine a citit până aici:
Scorul partidelor anti-/para-sistem (PRM+PNG+PPDD)
Bucureşti: 18,2%
Transilvania (excluzând voturile etnicilor maghiari): 20,8%
Moldova: 25,1%
Muntenia: 25,9%
La nivel naţional: 22,1%.
22,1% ?! Ca să înţelegem ce înseamnă asta, două repere: 22,1% este o dată şi jumătate procentul votanţilor PDL. În acelaşi timp, 22,1% este un pic mai mult decât a luat PRM în 2000.
In 2000, PRM a inceput sa creasca spectaculos dupa ce Constantinescu a anuntat ca nu va mai candida si CDR a intrat in vrie. Anul asta nu cred ca vom avea un asemenea soc. :)
RăspundețiȘtergerePe de alta parte, atitudinea anti-sistem e mai puternica acum decat in 2000.
Intrebarea este (cred eu) daca descarcarea de tensiune se va produce la locale sau la parlamentare.
Scorul PP-DD la locale va determina multe lucruri. Cum partidul nu are candidaţi puternici, s-ar putea dezumfla. Asta va avea efecte în cascadă.
RăspundețiȘtergerePe de altă parte, PRM a obţinut în 2000 un scor relativ slab la locale (6%) - slab prin comparaţie cu ce a făcut la alegerile generale. Dar atunci erau şi prezidenţiale în toamnă, iar Vadim a funcţionat ca vârf de lance.
Si credeti ca toamna asta vom avea o superba lupta de programe? :)
RăspundețiȘtergereVadim a prins un culoar fantastic, situatie care nu se va repeta curand. Pe de alta parte, exista un curent anti-sistem, care nu a mai existat pana acum (in randul electoratului) sau, cel putin, nu la acest nivel.
Probabil cartile se vor reface dupa locale... :)
se pare ca dreapta romaneasca, pe langa Bucuresti, s-a aciuit in Moldova. foarte interesant cum un partid de dreapta (nu discutam amu daca PDL e sau nu de dreapta) are cel mai mare succes in cea mai bogata parte a tarii si, in acelasi timp, in cea mai saraca.
RăspundețiȘtergeredaca scaderea din Ardeal a avut loc in marile orase (Cluj, Arad, Timisoara, Brasov, Alba-Iulia, Tg. Mures), atunci sansele PDL de a mai reveni sunt foarte mici. cred ca electoratul urban nu prea pune botul la pomeni electorale, indiferent de natura lor.
sondaj IRES: 69% au auzit discursul lui Basescu, 30% cred ca a fost sincer, 66% cred ca nu a fost sincer. ma indoiesc ca discursul a schimbat ceva.
RăspundețiȘtergere30% se ia din cei 69%, deci vorbim de 20,7%. Un nivel mult mai înalt decât încrederea în preşedinte sau % votanţilor PDL din totalul românilor cu drept de vot. Teoretic vorbind, efectul a fost parţial pozitiv.
RăspundețiȘtergerePe de altă parte, poţi să crezi că un om e sincer şi în acelaşi timp să nu ai încredere în el sau să nu fii de acord cu opinile lui. Răspunsurile vor veni în februarie.