vineri, 8 iunie 2012

Unde crede PDL că va câştiga duminică

Conform Evenimentului Zilei, aceasta este harta cu estimările PDL privind propriile sale rezultate la locale:

  (sursa: Evenimentul Zilei)

Este harta autentică? Conform prognozei, PDL crede că va câştiga 9 consilii judeţene, cu cinci mai puţine faţă de acum patru ani. La reşedinţe de judeţ PDL prognozează 13 victorii, cu două mai puţin decât la alegerile anterioare. De fapt vorbim de o recunoaştere a faptului că la nivel naţional USL va repurta o victorie. Există nuanţe uşoare de optimism ici şi colo, dar nu se cade în propagandă pură. Estimarea pare veridică şi riguroasă.

Dezicerea de portocaliu a funcţionat? PDL nu candidează ca atare în 18 judeţe, harta incluzând victorii ale unor candidaţi susţinuţi de PDL sau indepedenţi-susţinuţi-de-PDL. Conform estimării de mai sus, folosirea unui alt nume şi a unei alte sigle sau culori nu a avantajat în mod decisiv PDL în majoritatea locurilor unde s-a făcut acest lucru.
Astfel:
În cele 18 judeţe unde s-a folosit o "deghizare": se câştigă cinci reşedinţe de judeţ (28% din cele puse în joc), 4 preşedinţii de CJ (22%).
În celelalte: opt reşedinţe de judeţ (35% din cele puse în joc), 5 consilii judeţene (22%).

Cum în judeţele unde PDL candidează "sub acoperire" situaţia era oricum mai proastă înainte de începutul campaniei (excepţie Falcă la Arad), nu e clar ce concluzii vor putea trage creierele PDL cu privire la strategia folosită.

Dispare mitul Transilvaniei pedeliste. Conform PDL, Transilvania nu este de fapt un fief al partidului, fiind numeroase judeţele din această regiune în care partidul va înregistra înfrângeri pe linie. Atrag atenţia înfrângerile prognozate în Bistriţa Năsăud [Ioan Oltean], Bihor [de unde provine Blaga], Sibiu, Timiş şi Arad [la Consiliul Judeţean].

Comparaţie cu prognozele USL. În urmă cu câteva zile, prezentam o prognoză similară dar care provenea din partea USL. Similarităţile sunt mult mai numeroase decât diferenţele, aceastea din urmă fiind:

- Fiecare tabără crede că va câştiga în Mehedinţi;

- Fiecare tabără crede că cealaltă va câştiga bătălia pentru preşedinţia CJ Arad;

- USL afirmă că rezultatele alegerilor din Alba, Dâmboviţa şi Brăila sunt sub semnul întrebării, în timp ce PDL crede că va câştiga în toate aceste judeţe. Înclin să fiu de acord cu PDL.

- USL afirmă că rezultatele alegerilor din Tulcea, Mureş, Sibiu, Hunedoara şi Timiş sunt "pe muchie", în timp ce PDL crede că aceste alegeri vor fi câştigate de USL. Din nou sunt de acord cu PDL, deşi aici acest lucru este în defavoarea lor.

- în celelalte 31 de judeţe USL şi PDL sunt de acord apropo de cine va câştiga la CJ.

2 comentarii:

  1. desi in Sibiu sondajele dau USL-ul binisor peste FDGR, cred ca USL-ul nu va trece de 35 %

    RăspundețiȘtergere
  2. La CJ Timis va castiga Constantin Ostaficiuc, PDL. Toate sondajele indica o victorie lejera.

    RăspundețiȘtergere