miercuri, 25 iulie 2012

Decontul

Această postare nu este o argumentare pentru prezenţa la vot sau pentru boicot, ci o observaţie.

Este extrem de probabil să avem în câteva zile un referendum invalidat (prezenţă < 9,1 milioane), cu un rezultat extrem de defavorabil preşedintelui în funcţie.

Există câteva boicoturi - al PDL şi al unor susţinători ai cauzei "NU" care neagă legitimitatea referendumului. Cu cât boicoturile vor fi mai de efect, cu atât scorul opţiunii "NU" va fi mai prost. Fără boicoturi, scorul lui TB ar fi fost undeva între 31-37%. Boicoturile - eliminând din masa de votanţi susţinători ai preşedintelui - vor scădea procentele acestuia şi vor mări scorul opţiunii "DA". Efectele psihologice ale rezultatului vor fi importante ("de ce s-a votat 85% pentru demitere, dar el rămâne în funcţie?").

Dacă punem împreună 1) invalidarea şi 2) boicoturile, ajungem la următoarea situaţie: un număr de votanţi care vor vota "DA", ale căror dominaţie ca procente în rândul celor care au votat va fi covârşitoare, şi a căror voinţă nu va fi luată în calcul.

În cazul unei prezenţe scăzute la vot, singurii care au fost mobilizaţi să voteze "DA" sunt susţinătorii USL. Efectul faptului că votul lor, de fapt, nu contează, va putea fi canalizat politic (după cum vei vedea mai jos, există lucruri mai rele).

Consecinţele sociologice sunt serioase în cazul în care prezenţa la vot va fi mare, indicând că nu doar votanţii USL au venit la vot. Este posibil ca la acest scrutin să stabilim un record în legătură cu voinţa exprimată prin vot care nu contează şi nu produce efecte.

Concret:
La alegerile prezidenţiale din 2000, pentru Corneliu Vadim Tudor au votat 3,3 milioane de persoane în turul doi. Voinţa lor exprimată prin vot nu a produs efecte. (voturile pentru Ion Iliescu nu trebuie luate în calcul, pentru că ele au produs efecte: Ion Iliescu a devenit atunci preşedinte).

În 2004, candidatul perdant - Adrian Năstase - a obţinut 4,8 milioane voturi.

În 2008, partidele care nu au ajuns la guvernare după parlamentare au strâns 2,4 milioane voturi.

În 2009, voturile pentru Mircea Geoană (5,2 milioane) nu au produs efecte concrete, Mircea Geoană neajungând preşedinte.

În cazul unei prezenţe mari, acest nivel va fi depăşit la referendum.

Dar asta nu e tot.

Alegerile din 2000 sunt ultima ocazie când la alegerile din România au participat peste 11 milioane de persoane. Recordurile de prezenţă de atunci şi până acum au fost date de:
- prezidenţiale 2009, turul doi: 10,6 milioane de voturi (cu tot cu diaspora)
sau, dacă vrem să ne orientăm spre alegerile locale:
- votul pentru primari de acum câteva săptămâni: 10,8 milioane voturi.

Estimând generos, există 11,5 milioane de români în ţară sau în diaspora care sunt dispuşi să participe la alegeri. Nu toţi vin la vot de fiecare dată, dar ei reprezintă electoratul de facto, ceilalţi abandonând - unii de mai mult de cinsprezece ani - ideea de a vota.

Este posibil ca, pentru prima dată în ultimii treisprezece ani, majoritatea acestor români dispuşi să voteze să-şi exprime voinţa prin vot într-un anume sens fără să se producă efecte. Consecinţele sunt dificil de estimat.

Boicoturile câştigă bătălia, dar nu pot schimba situaţia. Undeva, cumva, va veni decontul.

Întrucât postarea de mai sus conţine anumite neclarităţi, o explicaţie se află aici.

Observaţie: există multe locuri pe Internet unde se poate face propagandă pentru o cauză sau pentru cealaltă. "Sociollogica" nu este unul dintre ele. Aici se discută cifre, nu se aduc injurii.

100 de comentarii:

  1. Ai putea sa adaugi si numarul alegatorilor ce au votat in 2008 partidele ramase in opozitie dupa prezidentialele din 2009...

    A trecut ceva timp de atunci, si uite ca inca n-a venit decontul si foarte probabil nu va veni nici un weekendul urmator.

    Teoria democratiei si cu practica ei romaneasca nu prea se potrivesc, Traian Basescu ne-a demonstrat de multe ori acest lucru. Da, e posibil sa fie un "decont". Dar daca efectul va fi invers, si anume cel pe care voi il denumiti "bandwagon"? Nu m-ar suprinde sa vad procentele lui TB crescand si cele ale USL scazand, ca asa e romanul, il place sa se dea bine pe langa aia pe care ii percepe drept stapani.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ce este asa de greu sa vedem ca din numarul TOTAL DE ALEGATORI se scad cei care au votat DA si raman cei care au zis NU, ca s-au dus la referendum sau NU , ca nu s-au dus la referendum

      Ștergere
    2. O tona de numere fara importanta in articol, singurul numar important este procentul de electori care voteaza NU la referendum din numarul total de pe liste. Daca acesta ajunge in jur de 40% (7 mil legatori spun NU) atunci basescu are o problema.
      Daca acestia sunt sub 20% atunci USL-ul are o problema. Intre e echilibrat.

      Ștergere
  2. 1) Si cei care au votat DA la referendumurile din 2009 ar trebui pusi in lista, o data sunt 7.765.57, o data 6.740.213.

    2) Ultimul paragraf e cam amenintator. Cred ca electoratul are o mare putere de a uita si a ierta, daca pana in 2014 ar exista crestere economica spectaculoasa, Basescu ar putea pleca popular, indiferent ca a ramas acum presedinte prin boicot. Vezi Bill Clinton.

    3) Decontul se va plati mult mai repede, asteptati-va luni la o criza constitutionala imensa. Ar trebui cu totii sa acceptam rezultatul legii asa cum este ea scrisa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Excelenta observatia nr 1

      Ștergere
    2. ti se pare amenintator?
      stai sa vezi dupa.
      buna dimineata.

      Ștergere
    3. Miza nu este aceeaşi. Subiectul reducerii parlamentului la 300 şi al parlamentului uninominal a fost suprascris parţial de ce s-a întâmplat în 2010. Cei care ţin la aceste idei îl susţin în continuare pe TB. Voinţa lor este încă orientată spre producerea de efecte.

      Ștergere
  3. Vă mărturisesc că nu înţeleg însemnarea dumneavoastră: în orice scrutin există voturi care nu produc efecte. De fapt, numai voturile câştigătorului produc. Nu simt nevoia de a filozofa pe marginea acestui truism.

    De asemenea, să nu uităm de ultimul referendum, cel la care parcă vreo 80%-85% din participanţi au optat pentru modificarea Parlamentului - referendum rămas până acum fără efect: nu am simţit în societate o stare de iritare sau resentimente subterane generate de ignorarea de către clasa politică a acestui rezultat.

    Dacă TB va fi câştigătorul acestui referendum prin boicot, în ciuda unui vot masiv "DA", pentru a dezamorsa o potenţială stare de tensiune socială va fi suficient să traducă în intervenţii televizate procentul "DA" în număr de votanţi pentru a arăta cât de puţin înseamnă, totuşi, 90% din 30% (procente imaginare, de dragul discuţiei, dar plauzibile). TB este un bun comunicator, cred că nu va repeta greşelile teribile de comunicare din iarnă şi va şti să gestioneze inteligent situaţia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact asta as fi vrut sa subliniez si eu. Faptul ca modificarea Parlamentului a fost cea mai mare bataie de joc din istoria "democratiei" romanesti.

      In rest, lucrurile stau simplu. Putem dezbate chestii mai interesante in timp ce altii se dau de ceasul mortii incercand sa apere statul degeaba, pardon... "statul de drept" si democratia asta in care 3 milioane salariati lucreaza si platesc impozite, iar 18 milioane voteaza cum se impart "corect" banii obtinuti de ei.

      Daca e sa vorbim de cifre. Principala buba cu "democratia" este ca de fapt reprezinta dictatura majoritatii asupra minoritatii, chiar si atunci cand alegerile sunt validate. Pumnul in gura bagat celor 49% care au realizat ca votul e inutil sau celor 25% care voteaza altceva, de catre cei 26% care nu stiu ce fac sau care au fost prostiti cu o galeata si doi mici.

      Ștergere
    2. Se pare ca marea problema este a noastra a votantilor, atunci cind noi vrem ceva in mod evident(vezi referendumul cu schimbarea sistemului parlamentar)clasa politica nu ne ia in seama, iar atunci cind ea vrea ceva , ne "manipuleaza" , se pare ca marea problema este masa mare de "manipulabili" cu care politicienii isi fac "mendrele" .

      Ioan

      Ștergere
  4. Cati oameni au votat la referendumul ala cu numarul de parlamentari si parlamentul uninominal? Ca nici voturile alea n-au contat si nu produc efecte.

    RăspundețiȘtergere
  5. de acord.

    boicotul nu face decit sa continue minciuna.

    daca se voia adevarul se venea la vot si se vedea clar o data si pentru totdeauna unde este adevarul.

    perpetuarea minciunii, indiferent cine a inceput-o si prin ce mijloace, nu face decit si mai mult rau in situatia de fata. iar semnele a ceea ce va urma incep sa se adune.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "daca se voia adevarul se venea la vot si se vedea clar o data si pentru totdeauna unde este adevarul" - asta in cazul in care adevarul este cunoscut de alegatori, ceea ce nu se intampla aproape niciodata, cu atat mai putin acum dupa atata propaganda.

      Pana la urma e o lupta politica, pe ciolan si pe justitie, si atunci se aplica ce zicea Sun Tzu: "He who knows when he can fight and when he cannot, will be victorious."

      Cea mai mare problema pentru viitorul apropiat pare ca tabara adversa nu stie sa piarda si cauta sa triseze cat poate.

      Ștergere
    2. Andrei - Nu te omori sa dai citate ale lui Sun Tzu in engleza. Poti sa le traduci la fel de bine si in romana. Prietene, democratia nu e razboi! Democratia inseamna ca cei multi aleg, adica majoritatea conduce. Daca te crezi in ceva razboi de gherila unde o mana de oameni tine piept unei armate atunci nu Democratia corespunde perceptiei tale.

      Ștergere
    3. Democratia nu ar trebui sa fie razboi, dar politica e o lupta, si nu numai in Romania, ci in orice democratie instalata. Vorbele lui Sun Tzu (ai dreptate, trebuia sa le traduc) nu sunt aplicabile doar la razboiul armat, pot fi aplicate si in alte domenii.

      Eu sunt de parere ca cei care spun ca nu-si mai doresc sa voteze raul cel mai mic inca il mai asteapta pe Mos Craciun. Trebui inteles ca oamenii au defecte, iar in politica se strang unii cu defectele cele mai mari. De aceea trebuie intelese motivele care au dus la actiunile lor si trebui judecati in baza acestora.

      Ștergere
  6. intre timp am gasit informatiile.

    Voturi PENTRU parlament unicameral: 6.740.213
    Voturi PENTRU reducerea # parlamentari: 7.765.573

    RăspundețiȘtergere
  7. Si referendumul cu micsorarea nr de parlamentari la 300 n-a avut niciun efect, desi fusese votat cu o zdrobitoare majoritate...sunt convins ca frustratii de pe 29 o sa-si gaseasca intre timp alte teme, ca n-o sa mearga la infinit placa cu base, mai ales cand ponta&crinutzu au atatea parghii la indemana sa faca intr-adevar ceva

    RăspundețiȘtergere
  8. E posibil ca Dl basescu sa-si dea demisia la timp pentru a lasa cale deschisa lui MRU in toamna . Nu il vad stand pana la finalul mandatului la Cotroceni e practic imposibil si contraproductiv . Se mai poate sa accepte partea opusa targul cu referendumul 300 vs demisie , daca tot nu le-a iesit planul A .

    RăspundețiȘtergere
  9. Citez din varianta usor diferita ce a aparut pe hotnews (presupun ca varianta de aici a fost intre timp modificata):

    "Democratia are reguli stricte si infailibile. Ele nu pot fi pacalite. Undeva, cumva, va veni decontul."

    Si adaug un citat din articolul de fata: "Aici se discută cifre."

    Chiar nu vede autorul o contradictie intre cele doua citate?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Care este contradicţia între a discuta cifre şi a vedea că voinţa câtorva milioane de oameni nu va avea efecte?

      Termenul "democraţie" este încărcat de înţelesuri în aceste zile, de aceea am hotărât să evit a-l utiliza.

      Ștergere
    2. Contradictia nu va este evidenta? Faceti apel la o discutie tehnica imediat dupa ce introduceti o opinie politica partinitoare. Daca doriti o dicutie tehnica e bine sa faceti referire la un articol tehnic.

      Ștergere
    3. Nu-i nimic părtinitor în a observa că rezultatul referendumului va fi şi va părea dezechilibrat, ceea ce va avea consecinţe.

      Ștergere
    4. Partinitoare este afirmatia de valoare conform careia boicotul este o incercare de incalcare a regulilor democratiei, cele stricte si infailibile. Boicotul, sau mai precis absenteismul, este o alegere personala si este in deplin acord cu toate valorile democratice, lucru general valabil. Peste aceasta, situatia actuala il face cu atat mai indreptatit - si poate capata, in ochii unora dintre noi (Basescu ne-a numarat vreo 700 mii, probabil vom fi semnificativ mai multi) forma unui protest.

      Ștergere
    5. :) Eu as zice ca e o deformatie profesionala. Sociologii tind sa presupuna ca votantii sunt rationali si datele spun ca electoratul nu-l mai doreste pe TB.

      Dar, pentru votantii lui TB, boicotul este o metoda rationala de castigare a jocului electoral in conditii de cvorum obligatoriu. Folosesc bineinteles "rational" in sens strict economic, beneficiul pentru TB al unui vot neexprimat in situatia de fata e mai mare decat beneficiul rezultat dintr-un NU exprimat.

      Nu e nimic nou ca intentia de vot si rezultatul electoral sa difere (vezi Bush-Gore 2000), doar ca acum diferenta va fi foarte mare.

      Si atunci, daca am acceptat ca electoratul decide rational, faptul ca el nu obtine ce si-a dorit este un deficit, o lipsa sau, de ce nu, ceva de decontat.

      Eu nu cred ca electoratul va tine minte si il va penaliza in viitor pe Ungureanu (de exemplu) pentru boicotul de acum. Cu toate acestea, boicotul ar trebui sa dea de gandit celor carora TB le spunea pe vremuri "Nu pot ei fura cat puteti vota" sau "Ma intorc la popor". Asta e situatia.

      Ștergere
  10. Mi se pare total gresit modul in care se pune problema in articol.
    Nu asta e regula in democratie? Majoritatea decide?
    A spune ca ar trebui ca mai multi oameni sa fie multumiti ca votul lor a produs efecte e o manipulare, intentionata sau nu.

    Asta inseamna ca la vot, in general, ar trebui sa iasa procente de 60, 70%, ca lumea sa fie multumita. Cat de des ati vazut voi in democratii consolidate asa ceva?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Majoritatea va decide. Minoritatea însă ar putea fi mai mare decât de obicei.

      Ștergere
  11. O observație politică la o postare politică. În acest moment, pe termen mediu și lung, timpul nu este în favoarea USL. Resursele consumate în încleștarea cu USL au fost uriașe și la un moment dat susținătorii USL fără un interes direct vor mai refuza să gireze inițiativa. Adevărat, pe termen scurt timpul nu are răbdare nici cu tabăra anti-USL mobilizată acum în spatele lui Traian Băsescu.

    Traian Băsescu nu va putea fi învinovățit credibil la nesfîrșit pentru probleme proprii de tip plagiat, incompatibilitate, lipsă de credibilitate internațională și nici de măsuri precum insolvența Hidroelectrica (care a generat probleme usturătoare atît pentru băncile creditoare cît și pentru sectorul de stat din economie, care are nevoie de credite și de investiții directe pentru retehnologizare), nici pentru scăderea leului cu mult peste media zonei, nici pentru inflație etc. Probabil, decontul pentru USL nu va veni mai tîrziu de începutul lui 2013.

    Practic, o revenire la Cotroceni a lui Băsescu, indiferent de modalitate înseamnă pur și simplu un împrumut politic, în folosul taberei care acum îl susține. Ceea ce va conta în final va fi cît de eficient va reuși această tabără să valorifice acest capital astfel încît la momentul scadenței pentru USL să fie pe val.

    Dacă, așa cum au făcut de mai bine de un an de zile vor visa la cai verzi pe pereți, la supralicitarea în populism a USL sau la procentele din 2007, va fi un capital irosit iar Băsescu (în cazul invalidării referendumului) nu va reuși decît o scurtă figurație în fotoliul de la Cotroceni.

    Dacă însă tabăra anti-USL va izbuti să se reformeze și să se mobilizeze în acest scurt răgaz cîștigat, Băsescu va putea continua să protejeze independența justiției și să sancționeze derapajele USL, astfel încît indiferent dacă momentul plății oalelor sparte pentru USL va surveni înainte sau după viitoarele alegeri parlamentare, această tabără va reuși să preia cu succes ștafeta de la Băsescu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În postare nu fac referire la efectele asupra partidelor sau liderilor politici. Se vor găsi interpretări, se vor găsi moduri de a se "împacheta" mediatic rezultatele. Acestea sunt de mai mică relevanţă pentru mine în clipa de faţă.

      Ce mă interesează este ce se va întâmpla dacă şi după ce 5-7 milioane de persoane votează într-un fel, iar opţiunea lor produce efecte zero.

      Ștergere
    2. Ceea ce am spus este că în opinia mea ceea ce se va întîmpla depinde de capacitatea celor care au inițiat demiterea să o mențină starea politică actuală.

      Pe termen de cîteva luni, atuurile sînt în mîna lor, după aceea pendulul se va întoarce, cu atît mai violent cu cît va mai mult forțat în continuare în direcția anti-Băsescu.

      Dacă se exploatează la maxim situația actuală - se va ajunge la o nouă mineriadă ca în iunie 1990, doar că se vor sădi flori la Cotroceni, nu în Piața Universității, cu consecințe catastrofale comparabile cu cele de atunci. Dacă însă situația este lăsată să detensioneze, agenda politică se va schimba pînă la punctul în care fie Băsescu va ajunge irelevant, ieșind deopotrivă de pe agenda politicienilor și a alegătorilor, astfel că cei care au votat DA vor fi obținut în final satisfacție, fie politicienii care îl contestă se vor discredita, pierzînd susținerea de acum, ceea ce va face ca opțiunea exprimată la referendum să devină, după caz, caducă sau desuetă.

      Ștergere
  12. Eu spun asa (ca parere strict personala, desigur)

    Asistam la un spectacol.
    Spectacolul este dat, exclusiv, de USL.
    USL a tiparit 18 milioane de bilete
    De vandut reusesc sa vanda doar 4 sau 5 milioane de bilete

    Pt cine este defavorabila situatia?
    Pt cei care dau spectacolul sau pt spectatorii care lasa sala goala?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Postarea este o întrebare: ce se întâmplă cu cei care au cumpărat bilete şi nu mai ajung să vadă filmul pentru că nu au venit destui spectatori?

      Ștergere
    2. Le cer banii inapoi organizatorilor.

      Ștergere
    3. Ei vad spectacolul pana la urma, dar e un spectacol jenant, sub asteptarile lor (din punctul lor de vedere). E problema lor ca au vrut sa participe de la inceput la un astfel de spectacol ridicol.

      Dincolo de spectacole si filme, se pune problema "poporului", care este tot timpul in gura celor de la USL pentru a-si legitima actiunile (cele legale si cele mai putin legale). Ori despre ce "popor" este vorba daca ei nu reusesc sa stranga nici macar 50+1% din votanti? Nu spun ei ca Basescu are popularitate sub 10%? Eu nu vad care este totusi problema: vin cei 90% din alegatori care-l urasc pe Basescu si au minim 15 milioane de votanti care spun "DA" pe buletinele de vot.

      Si ca incheiere: la fiecare votare (fie ca e referendum, fie ca sunt alegeri legislative etc), o sa fie un numar de voturi care aparent nu o sa produca efecte, sau care nu sunt luate in considerare. Asta e viata. Spun "aparent", pentru ca acel numar de voturi are si el efecte: a legitimat celalat numar de voturi. Si oricum, sa avem putina rabdare si sa vedem cati or sa fie la referendum, poate ca numarul de voturi care nu o sa produca efecte nu va fi asa de mare.

      Ștergere
    4. pt dl Mateescu!

      Nu prea inteleg intrebarea dvs?
      Insinuati ca filmul nu mai ruleaza pt ca s-au vandut prea putine bilete?
      N-am auzit inca de acest scenariu, referitor la filmul - referendumului......
      USL isi joaca oricum piesa. Mai ales ca erau hotarati sa o joace chiar si numai in fata a 3 spectatori.
      Sau ati uitat?

      Ștergere
    5. Este foarte posibil ca referendumul să nu fie validat.

      Nu este vorba de USL în postare. Ci de "cei care vin la film" (adică votanţi).

      Ștergere
    6. pt Dl Mateescu

      Cum adica, ce-o sa fie cu cei care voteaza?
      N-o sa fie absolut nimic.
      O sa fie acelasi lucru ca la fiecare referendum. Majoritatea castiga, minoritatea pierde.
      In cazul in care referendumul nu este validat, cei care au votat pt suspendare sunt cei care pur si simplu pierd la acest scrutin.
      La absolut orice scrutin exista o parte castigatoare si una invingatoare.
      Acum ati vrea sa le plangeti de mila tuturor celor care pierd? Sau sa plangeti de mila democratiei, exact in acest caz cat se poate de dubios?
      V-ati intrebat vreodata "ce s-a intamplat cu cele 5 milioane care au pierdut votandu-l pe Geoana"?
      V-ati facut vreo problema?
      Ati avut motiv sa o faceti?
      N-as prea crede.
      Iar cei care se duc si voteaza NU si referendumul va fi totusi nevalidat vor considera asta o victorie.
      De cine va faceti de fapt griji?
      Si care-ar fi motivul?

      Ștergere
    7. Dl Mateescu

      Va amintesc ultimele declaratii ale lui Ponta, pt Euronews:
      Reporter: De ce ati decis demiterea lui Basescu?
      Ponta: Pt ca asta este dorinta a 80% dintre romani.
      Pai, sa fim seriosi. Dupa ce declari asa ceva, public, sa vada toata europa despre ce este vorba, nu mai tine sa te milogesti ca din cauza boicotului, USL nu va avea suficiente voturi. Mi se pare nu doar un infantilism politic ci chiar o jignire la adresa bunului simt elementar!

      Oare e cazul sa-si faca Ponta probleme, cand el este convins ca are in spatele sau cel putin 15 milioane de romani?
      Sau avem perceptii diametral opuse despre filmul acestui referendum?
      Credeti ca merita sa va faceti griji pt democratia Romaniei in cazul in care majoritatea romanilor pur si simplu nu accepta jocul murdar al USL?

      Ștergere
    8. Postarea nu este despre Ponta. Postarea nu este despre USL. Aceste subiecte sunt irelevante pentru postare. Postarea este despre cei care votează "DA" şi reacţia lor ulterioară, în cazul în care numărul lor va fi considerabil.

      Formularea cu privire la democraţie a fost prea largă, permiţând mult prea multe semnificaţii neintenţionate. Mi-am asumat această eroare, iar ea a fost eliminată din textul postării.

      Ștergere
    9. "Cum adica, ce-o sa fie cu cei care voteaza?
      N-o sa fie absolut nimic.
      O sa fie acelasi lucru ca la fiecare referendum. Majoritatea castiga, minoritatea pierde."

      Cât de clar va conştientiza minoritatea că este de fapt o minoritate?

      "V-ati intrebat vreodata "ce s-a intamplat cu cele 5 milioane care au pierdut votandu-l pe Geoana"?
      V-ati facut vreo problema?
      Ati avut motiv sa o faceti?
      N-as prea crede."

      Au existat atunci 70 de mii de voturi în plus pentru cealaltă opţiune - nu abţineri sau boicotări, ci VOTURI. Impactul a fost cu totul altul.

      "Iar cei care se duc si voteaza NU si referendumul va fi totusi nevalidat vor considera asta o victorie."

      Nu despre ei este vorba în postare.

      "De cine va faceti de fapt griji?"

      Cei care votează DA şi modul în care vor reacţiona în momentul în care vor descoperi că, deşi erau o majoritate clară în rândul celor care au votat, pierd.

      "Si care-ar fi motivul?"

      Aproape nimeni nu se gândeşte care va fi impactul referendumului la alt nivel decât cel politic. România nu înseamnă numai TB, Ponta, USL, PDL sau Antonescu. La ce va însemna referendumul pentru *votanţi* nu se gândeşte aproape nimeni.

      Ștergere
    10. @Dle Mateescu

      As fi de acord cu dvs daca ati lupta pt aceasta cauza, intre referendumuri. Sa sesizati tot ce trebuie sesizat, acolo unde trebuie sesizat, astfel incat sa se modifice Constiutia si sa fie eliminate toate nemultumirile stranse de dvs si de celelalte minti luminate.
      Dar daca o sa reactionati doar cu o saptamana sau cu doua zile inainte de un referendum nu faceti decat sa va zbateti inutil (in cel mai fericit caz) sau sa aprobati incalcarea legilor (in cel mai nefericit caz)
      In alta ordine de idei, luni 29 avem referendum de demitere a presedintelui iar dvs ne pobestiti ca de fapt nu e vb nici de USL nici de Basescu nici de Ponta nici de...
      Sa fim seriosi.
      Aici chiar ca ne-ati cam luat de fraieri.

      Ștergere
    11. În postare nu e vorba nici de USL, nici de Băsescu, ci de Ponta.

      Legea privind cvorumul a fost schimbată acum două săptămâni. Boicotul a fost asumat oficial de PDL ieri şi cvasi-oficial de către TB de luni (cu ezitări). Cum să pot să scriu despre posibilitatea apariţiei unei situaţii la un moment când premizele pentru apariţia ei nu existau?

      Ștergere
  13. Este foarte posibil ca acest comentariu sa fie cenzurat, insa eu il scriu, totusi. In acest caz, daca fac o extrapolare si ma gandesc ca foarte multe
    dintre comentariile care nu apar au fost cenzurate (nu stiu cate au fost ele)
    le pot intr-un fel asimila voturilor neexprimate. Astfel, articolul dumneavoastra nu poate fi cantarit prin prisma comentariilor, deoarece nu stim ce au spus comentatorii cenzurati. Acesta este un exemplu foarte simplu pentru exemplificarea cuvintelor celebre: "Exista trei tipuri de minciuni, mari, mici, si statistice". Pentru dumneavoastra: eu chiar stiu ce este aceea statistica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ştim cu siguranţă ce spun cei care vin la vot. Despre restul nu putem să prezumăm că sunt **cu toţii** persoane afiliate emoţional şi politic boicotului. Oricum, nu despre cei care boicotează e vorba în postare, ci despre cei care vin şi votează DA.

      Ștergere
    2. Absurd. Daca la urmatorul referendum de demitere (sa presupunem, for fun, ca Dan Diaconescu, Presedinte ales in 2014, este supus procedurii in 2015) se prezinta 18 milioane +1 alegatori, dintre care 9 milioane voteaza DA, 9 milioane +1 voteaza NU. Sau invers, 9 milioane +1 DA, 9 milioane NU. Nu conteaza pentru argumentul de fata.

      Vom avea un numar record de 9 milioane de alegatori care au fost nedreptatiti? Absurd, repet. Vin deconturi pentru ca "democratia are reguli" care, vezi doamne, nu au fost respectate? De catre cine?

      Absenteismul este o alegere. Faptul ca nu stii ce sta in spatele absenteismului (in ce proportie e boicot, in ce proportie este nepasare, etc) este real neconcludent. La fel cum nu stii ce sta in spatele masei de voturi "DA" (poate fi "sunt de acord cu intreaga procedura de suspendare, si cred ca presedintele a incalcat grav constitutia" sau poate fi "nu-mi place de base" sau poate fi "am primit bani sa votez"). Si nici in spatele unei mase mari de voturi "NU" (cum a fost in 2007) nu poti stii cu siguranta ce sta.

      Daca insa articolul nu ar fi facut afirmatii de valoare ci doar constata un potential ridicat (inca neexploatat, dar *hint* *hint*) pentru instigarea maselor, as fi fost pe deplin de acord. In acest sens, vedeti ultimul editorial al lui Vlad Mixich pe Hotnews. Inspaimantator.

      Might, however, does not make right.

      Ștergere
    3. @ Anonim:
      e greșită echivalența aceea.
      un comentariu cenzurat este similar unui vot anulat (sau sustras, într-o variantă urâtă), nu unui vot neexprimat.

      Ștergere
  14. O opinie interesanta vehiculata de curand: dar daca exista interese majore de a perpetua starea de conflict? Si aceste interese sa fie ale celor care acum indeamna la "da"? Daca incepand cu 30 iulie presedintele TB devine istorie, nu mai exista excelentul argument de azi "noi am face o gramada de minuni dar nu ne lasa el" . Va trebui ca guvernarea - bazandu-se pe controlul integral al Parlamentului si (noului) presedinte, altul decat TB, sa produca rezultate. Sigur, se va mai putea apela la cunoscuta placa "greaua mostenire pe care ne-au lasat-o" dar cred ca in Romania aceasta adevenit suficient de uzata prin repetare.

    RăspundețiȘtergere
  15. nu inteleg care e treaba.
    Vadim a fost votat de 3 mil de oameni, nu a iesit presedinte...si... ??? care e efectul ca s-au pierdut voturile ? pai ce efecte, a pierdut si gata !

    Eu daca nu merg la vot arat clar ca nu sunt de acord sa particip in niciun fel la mascarada guvernului, o rejectez, nu e corecta pentu mine, CONSIDER CA NU TREBUIE SA FAC PARTE DIN ACEASTA CHESTIE, REFERENDUMUL ! e UN MESAJ FOARTE CLAR !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu despre cei care boicotează este vorba în postare. Nu este vorba nici despre cei care votează NU.

      Diferenţa dintre 3 milioane de voturi care nu produc efecte şi 5-7 milioane de voturi care nu produc efecte este semnificativă. Mai ales în clipa de faţă.

      Ștergere
    2. dle Masteescu

      Totusi trebuie sa recunoasteti ca gresiti daca puneti problema in felul asta.
      Pai ce facem?
      De fiecare data cand un partid simte ca ar avea de partea lui 25% din electorat, pune de-un referendum sa schimbe presedintele sau Constitutia sau cine stie ce alte bazaconii??
      Ca daca nu, ar insemna ca vocile celor 25% nu sunt luate in seama?
      Haideti sa fim seriosi si sa judecam la rece.
      Aici e vb de un referendum de demitere initiat de o grupare politica.
      Daca nu le convine situatia, n-au decat sa schimbe intai Constitutia, sa schimbe toate legile aflate acum in vigoare si abia apoi sa se-apuce de suspendari si demiteri.
      Altfel nu iasa decat bataie de joc, exact ca la ora actuala.

      Ștergere
    3. Nu mă interesează gruparea politică, reuşita ei sau nereuşita ei. Mă interesează cei care votează. Cum vor privi ei situaţia?

      Ștergere
    4. @Mateescu

      Te opreste cineva sa te duci sa-i intrebi?
      Iesi pe teren, pune-le intrebari si vei afla cum se simt.
      Asa, din spatele calculatorului n-ai cum sa afli. Sau fa un formular pe internet cu cele cateva intrebari care te framanta. Si poate iti vei face o idee despre cum se simt cei carora le porti grija!
      Simplu nu?
      Altfel discutia nu are niciun sens.
      Matale te intrebi "oare cum se vor simti...."
      "Iar noi iti raspundem ca ..habar n-avem"
      Mai ales ca referendumul nici macar nu a avut loc.

      Ștergere
  16. Aceste date prezentate de dvs, foarte clare, ar fi trebuit sa dea de gandit, tuturor politicienilor indiferent de tabara in care se gasesc, atunci cand hotarasc o anumita actiune politica.Aici se vede destul de limpede maniera pompieristica in care se face politica in societatea noastra. Ma intreb unde sunt expertii sau care este calitatea acestora cand furnizeaza informatii in aceasta directie sau este vina exclusiva a politicienilor ca nu analizeaza cu atentie.

    RăspundețiȘtergere
  17. Trebuie sa calculati alegatorii adevarati si nu cei care vor fi convinsi cu mici, bere, tuica, ect. sa mearga la vot si trebuie sa
    aveti in vedere ca datorita regulilor stabilite de USL vor vota efectiv 5.000.000 si vor fi numarate 7.500.000 de buletine de vot.
    Eu nu cred ca votul va fi corect respectiv ca oameni vor veni la vot
    de buna voie. Cred ca la tara primarul USL-ist va impinge lumea sa voteze pt. asi atige scopurile partidelor din care fac parte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Metode dubioase de a convinge alegătorii să vină la vot există şi vor exista. Toate voturile şi toţi alegătorii sunt, însă, adevărate respectiv adevăraţi.

      Ștergere
  18. Sa discutam cifre.

    Daca numarul total de persoane cu drept de vot este de 18 milioane (aproximativ, cu dispora cu tot), atunci pentru validare este nevoie de 9 milioane de voturi corect exprimate. (plus unul, desigur).

    Daca sunt aproximativ 11,5 milioane de oameni dispusi sa vina la vot, pe baza rezultatelor si experientelor anterioare, iar din acestia aproximativ 35% sunt pro-Basescu, estimam ca mare parte din ei (30%) nu se vor preenta.

    Deci din 4 milioane de sustinatori se prezinta doar 500 de mii care sa voteze NU, iar restul nu se prezinta.

    Rezulta o prezenta la vot de doar 7.5 milioane de voturi, dintre care 500 de mii sunt pro-Basescu.

    Raman 7 milioane voturi pro-Demitere. Mai daugam un procent de voturi incorect exprimate si invalidate.

    Inseamna ca de fapt sunt mai putini oameni ale caror voturi nu vor conta decat la referendumul pentru parlament.

    Insa imi permit sa cred ca nu se vor prezenta 11.5 milioane de Romani la vot, iar atunci cifrele vor fi mult mai mici pe toate planurile.

    RăspundețiȘtergere
  19. Cred ca trebuie sa ne mai gandim si la personajele care ar ramane la guvernare dupa plecare lui Traian Basescu!!!!

    Boicotarea este o stategie pe care au ales-o unii si apoi si politicienii caci nu era un joc corect

    Sociologii ar trebui sa prezinte si analize pe populatii manipulate fara mila de politicieni.
    Sociologii ar trebui sa arate oamenilor si ce inseamna sa ai politicieni fara viziune pe termen lung
    Sociologii ar trebui sa arate ce se intampla si daca Traian Basescu nu se intoarce la Cotroceni
    Sociologii ar trebui sa explice de ce o tara care spera la mai bine nueste interesata de plagiatul Primului Ministru.....

    Hai sa vedem rezultatele la referendumul acesta si apoi o sa mai vorbim
    Lucrurile sunt mai complicate

    RăspundețiȘtergere
  20. Frustarea privind voturile la referendumul pentru reducerea numarului de parlamentari s-au disipat pentru ca nu a existat nicio parte care sa actioneze in mod concret in privinta asta (indiferent cine a avut majoritatea), dincolo de propaganda, deci n-a existat supapa pentru nemultumirea respectiva. Pe de alta parte frustrarea fata de Parlament, care s-a oglindit si in rezultatul respectivului referendum, a fost deja valorificat electoral de catre Basescu in scrutinul care s-a desfasurat in paralel.
    Acum exista o frustrare fata de activitatea presedintelui ales care va ramane probabil nedescarcata si e de vazut unde va gasi supapa.

    RăspundețiȘtergere
  21. Neparticiparea la vot reprezinta optiunea NU, cei ce nu vor participa la vot vor fi numarati la "NU", astfel ca acel 80-85% nu este un procent real, nu este o majoritate reala, nu este o majoritate in masura sa produca efecte; este doar o iluzie matematica, care nu are legatura cu vointa alegatorilor. E simplu, eu nu doresc suspendarea, astfel ca nu voi participa la vot; in acest fel votez NU; plus ca acel 31-37% e totusi un procent mare, avand in vedere 8 ani de mandat, cu masuri de austeritatea, exploatate la maxim de opozitie; rezulta ca majoritatea reala nu trebuie sa planga prea mult ca nu au produs efecte, etc+. Ciao!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cei care nu participă la vot nu sunt număraţi la "NU". Prin neparticipare, ei asigură - direct sau indirect - nevalidarea referendumului.

      Postarea este despre cei care votează "DA". Cum vor reacţiona ei după anunţarea rezultatelor?

      Ștergere
    2. Sper sa reactioneze pasnic. Desi cu Voiculescu si cu Antenele, nu se stie niciodata. Caci par capabili de absolut orice.

      Daca nu avem parte de o revolutie varaniana, e foarte posibil ca decontul sa vina la parlamentare. Problema e ca Basescu si compania nu aveau alternativa acum. Alternativa era sa predea puterea completa a statului catre USL pana in 2020.

      Si, dincolo de simpatiile politice, mi se pare ca era al naibii de periculos pentru tara.

      Ștergere
    3. La fel cum au raspuns cand votul privind reducerea parlamentarilor la 300 nu a fost pus in aplicare. Si acolo a fost vorba de un referendum VALIDAT, 75% (din cei prezenti) votand pentru. Si atunci PSD si PNL au indemnat la boicot.
      Sunt metode absolut democratice de care se folosesc toate partidele.

      Ștergere
    4. Asa cum s-a scris mai sus, acest articol nu are sens atata timp cat autorul insista sa poarte grija numai majoritatii DA, care eventual va suferi o trauma. Aceasta majoritate nu este una REALA; este o majoritate dintr-o alta majoritate; NU vad niciun sens sa te raportezi numai la o eventuala majoritate oricat de mare ar fi. O majoritate pote fi de 80% sau de 30%, un exemplu bun fiind alegerile locale.
      Cei care nu participa (constient) la vot isi exprima optiunea NU, exprima direct dorinta pentru nevalidarea referendumului; ei nu sunt numarati efectiv, dar ei sunt considerati ca alegatori cu optiune exprimata.
      Totusi, cum vor reactiona??? Iniferent de rezultat, Reactia lor va fi aceea promovata de tembelizor si va creste exponential cu timpul petrecut in fata temebelizorului. Astfel ca Validare DA = artificii si sampanie in backstage, iar invalidare NU = CIRC!
      Eu sunt curios care este plan B pt USL !? sunt convins ca se vor certa si divorta cu sau fara un plan B.
      Ciao!

      Ștergere
  22. Jeack, adevarul nu se poate stabili prin vot. Simpatiile si antipatiile, sau opiniile, da. Ce adevar au stabilit alegerile prezidentiale din 1992, cand Iliescu a fost ales presedinte, dupa mineriada din 1990?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. alegerile prezidentiale din 1992:

      - au stabilit vointa electoratului de moment. buna, rea, aia a fost
      - au stabilit un punct de plecare mai departe
      - a fost un moment cind s-a tras linie si s-a adunat

      adevarul nu e neaparat ceva ce ne place. nu tot timpul. adevarul arata care este situatia. ce greseli s-au facut, ce trebuie facut mai departe.

      - adevarul ar putea arata ca PDL a facut greseli
      - adevarul ar putea arata ca TB a facut greseli

      dar. DAR.

      - adevarul ar putea arata si ca USL greseste
      - adevarul ar putea arata ca poporu', POPORU', poate judeca altfel decit vor unii sau altii

      boicotul impiedica aflarea adevarului. boicotul nu permite sa se traga linie si sa se adune

      daca poporul vrea sa se intoarca la perioada dinainte... asta este. nu trebuie sa ne convina. nu trebuie sa ne placa. e doar un moment in care putem sa vedem unde am gresit, sa corectam si sa plecam mai departe.

      un economist spunea odata: "criza nu este boala. inflatia este boala. criza este doar medicamentul." (Murray Rothbard) se poate adapta si la politica foarte bine.

      Ștergere
  23. De ce s-a votat 88% pentru parlament unicameral?
    Ii pasa USl-ului de asta ? Asa imi va pasa si mie de " scorul " Presedintelui.
    Pe de alta parte, in Constitutie nu exista notiunea de Presedinte legitim si Presedinte ilegitm. Ci doar cea de "legal ales". Si Basescu este si va ramane legal ales !

    RăspundețiȘtergere
  24. Recunosc si eu ca nu inteleg exact scopul articolului. Sau, de fapt, al concluziei. Au mai fost referendumuri nevalidate, si n-am vazut nici un fel de decont public.

    Pana la urma, asta e exercitiul democratic: ai voie sa votezi, dar nu esti obligat. Fiecare face cum il indeamna constiinta, gandirea, informatiile, logica, intuitia, cheful. Si probabil mai sunt alti factori in alegerea unei optiuni.

    Pana la urma referendumul curent a fost pornit de x parlamentari pe baza declaratiei lor ca presedintele ales de romani (majoritatea lor) a comis fapte neconstitutionale. CCR a luat pas cu pas acel document si l-a negat. N-a dat o decizie unica de constitutionalitate/neconstitutionalitate, e adevarat, dar mai important e ca a contrazis toate punctele de vedere ale parlamentarilor in care il acuzau pe presedinte ca a actionat neconstitutional.

    Deci, din punctul de vedere logic, referendumul nu are sens atata timp cat el a fost pornit de la o declaratie lipsita de fapte reale. Astfel nu vad de ce l-as valida. Si, in plus, vorbim de aceiasi tovarasi (indiferent de culoarea politica) care ignora parerea populatiei despre organizarea lor (300, unicameral).

    Deci mai degraba asta e decontul, din ce vad eu. Ce vor parlamentarii nu e egal ce vrea populatia. Ceea ce ar spune multe despre activitatea parlamentarilor :-).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sincer, cred ca articolul nu are niciun scop.

      Ștergere
    2. Puţini se gândesc la ce se va întâmpla după referendum. Singurele speculaţii care mai apar sunt legate de planul politic: demisionează X? Se întâmplă Y?

      Nimeni nu se gândeşte la votanţi şi la cum vor percepe ei rezultatele scrutinului. Deci da, articolul are un scop.

      Ștergere
    3. Ba are un scop foarte clar. Ar fi prima data cand o majoritate pierde in conditii legale, ce e asa de greu de inteles?

      Ștergere
  25. mai mult, sa nu uitam faptul ca singurul presedinte ales cu DA a fost Iliescu in `90, in rest toti presedintii au fost alesi cu NU. Romanii voteaza impotriva !!! astfel ca in cazul de fata situatia e de natura ca votul NU impotriva DA, sa fie exprimat prin neprezentare. Majoritatea care voteaza DA, nu voteaza un DA curat, real, dorinta, ci voteaza impotriva NU; in schimb, in cazul celor care voteaza NU, acestia sunt majoritari in ceea ce priveste dorinta pentru NU, decat impotriva lui DA. Sa nu uitam cum exclamam noi toti cand e vorba de majoritate, "majoritatea e proasta!!!" sa nu mai fie valabil acum??? CIAO

    RăspundețiȘtergere
  26. Eu chiar i-am luat în serios pe votanții pentru parlament unicameral și 300 de parlamentari (eu, atunci băsist convins, am votat contra). Dar dacă erau serioși nu lăsau lucrurile așa. Sunt curios ce se va întâmpla cu posibila majoritate reală de duminică (adică peste jumătate din cei 11,5 milioane care contează).

    RăspundețiȘtergere
  27. sunt surprinsă! Compari voturi ineficiente din situaţii vădit diferite, practic fără legătură. Băsescu nu candidează. Boicotul - perfect democratic - are un decont altul decât orice acţiunile legală de pe lumea asta? Poţi să detaliezi, ce decont ai în vedere? Ai vreun studiu de caz cu deconturi din SUA?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Postarea are ca subiect o situaţie care poate fi exprimată uşor în cuvinte: în urma referendumului, să avem un grup de votanţi nemulţumiţi întrucât voinţa lor nu s-a îndeplinit (boicotul garantează acest lucru). Numărul lor va fi considerabil sau nu. Dacă mergem pe prima variantă, cum vor reacţiona ei?

      Ștergere
  28. Dumneavoastra spuneti in articol :
    "boicotul poate cistiga batalia dar nu pot schimba situatia"

    Hai sa discutam aceasta afirmatie:

    Dupa referendum Basescu va fi re-instalat la Cotoroceni'
    Pina in noiembrie Romanii vor suferi teribil din cauza deprecierii leului si a unei crize f. mari care vine peste noi,in Europa,si care deabia acum incepe si o spun toti analistii,Germania nu poate sprijini toate economiile falimentare,ca Grecia,Spania,Italia,deci,pina in Noiembrie Romanii isi vor vedea nivelul de trai taiat cu 50%,benzina la 8-10 lei litrul,si,vor trimite USL la cimitirul istoriei,alte partide vor cistiga si forma guvernul (va garantez asta,ma ocup cu futurologia,si,am prezis corect pina acum multe situatii,si economice si politice,inclusiv caderea lui Nea Nicu),DECI,situatia se va schimba 360 de grade pina in noiembrie,stimati domni,deci,aveti o analiza gresita.

    Cu respect

    Cristian

    Futurologist,consultant NYSE,Nasdaq

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Era vorba despre lipsa de credibilitate a preşedintelui. Boicotul elimină posibilitatea ca el să fie demis, dar nu schimbă radical situaţia în care se află.

      Ștergere
    2. Daca o situatie se schimba cu 360 de grade, inseamna ca nu se schimba nimic. Cred ca ati vrut sa scrieti 180 de grade!

      Ștergere
  29. tirania numerelor :)

    să presupunem că toți românii sunt convinși că soarele se învârte în jurul Pământului.
    se votează acest lucru, cu DA și NU.
    iese DA, variantă votată de 20 de milioane.
    putem considera oare că voința a 20 de milioane n-a avut efect?

    răspunsul este NU, fiindcă s-au votat opinii, nu dorințe.
    opinii despre ce se întâmplă, nu dorințe de a se face ceva.

    pe tărâm politic:
    dorința electoratului a fost exprimată la alegerile prezidențiale.
    la acest referendum nu e vorba de același mecanism.
    chiar dacă, formal, întrebarea este „îl mai vreți pe Băse?”, aparent o dorință, sensul referendumului este cu totul altul.
    instituția destituirii nu face parte din mecanismul stabilirii persoanei care ocupă funcția de președinte, ca să putem vorbi de culegerea dorințelor electorilor.
    această destituire are ca punct de pornire acuzația „Băsescu a încălcat grav Constituția”.
    dacă afirmația este adevărată (=DA), atunci Băse trebuie demis; dacă afirmația este falsă (=NU), Băse trebuie să-și păstreze funcția.
    nu suntem în domeniul dorințelor, ci al opiniilor: a considera că acuzația este adevărată sau falsă (a considera că DA sau NU).
    Parlamentul a considerat că DA, și a trimis decizia la electori.
    întregul mecanism de demitere are la bază opinii despre ce s-a întâmplat, nu dorințe (alegerea unei variante din mai multe, ca la alegeri).

    așadar, dacă votează 9 milioane, toți DA, nu putem considera că voința a 9 milioane de milioane n-a avut efect.
    ci opinia n-a avut efect, ceea ce este cu totul altceva.

    e rău că nu are efect opinia a 9 milioane de oameni?
    eu zic că nu.
    valoarea de adevăr a afirmației-acuză nu ține de opinia electorilor.
    atunci când electorii aleg o variantă de urmat, varianta trebuie urmată.
    dar când își exprimă opinia despre un fapt („Băse a încălcat Constituție”, „Băse e nașpa” ș.a.m.d.), atunci opinia lor poate fi greșită și, în acest caz, nu-i niciun bai că nu produce efecte; dacă le-ar produce, ar fi dictatura unei majorități, o înțelegere total greșită a conceptului de democrație.

    democrația nu înseamnă dictatura majorității.
    democrația nu este un joc mecanic al numerelor.
    dacă întregul electorat spune că Ungaria este pe Jupiter, asta nu înseamnă că Ungaria este pe Jupiter.
    mai mult: nici când e vorba de voință, de alegerea între câteva variante de urmat, democrația nu se rezumă la un singur calcul aritmetic.
    cum a spus un președinte al SUA: « democrația nu înseamnă ca doi lupi și o oaie să voteze ce se va mânca la cină. »

    cred că exemplul cu soarele și Pământul ilustrează foarte bine aceste considerații.
    da, e un exemplu exagerat, dar acest lucru nu are relevanță.
    pot da și alte exemple, nu doar realiste, ci chiar reale.

    un exemplu legat de doctorat.
    un ministru (nu contează care) a stabilit, în anii '90, că referatele/tezele de doctorat se susțin în catedră și calificativul lor e votat de toți membrii catedrei.
    iarăși, e vorba de opinii, nu de dorințe (chiar dacă, formal, vorbim de dorința de a se acorda calificativul).
    și s-a ajuns ca cele mai mari porcării din lume să „treacă” cu calificativul „foarte bine”.
    pentru că acest calificativ n-a fost dat de o comisie de oameni care se pricep, ci de o majoritate largă care nici n-a citit referatul, ori poate chiar nu se pricepe (preparatori/asistenți fără legătură cu disciplina referatului).

    exact așa stau lucrurile și cu demiterea președintelui.
    demiterea nu este o componentă a mecanismului democratic de stabilire a cui ocupă funcția prezidențială, ci este o pedeapsă dată pentru ceva foarte grav.
    nu o largă majoritate populară poate stabili dacă Băsescu a făcut fapta foarte gravă și trebuie pedepsit, ci un grup de experți (CCR, firește).
    așa că faptul că nu va avea efect opinia a 9 milioane de oameni, sau chiar a tuturor românilor, sau a tuturor oamenilor de pe planetă, cu tot cu extratereștrii din filme, faptul acesta nu este deloc ceva rău, care să ne îngrijoreze.
    rău este atunci când are efect opinia a 20 de oameni din 20, și o teză sub orice critică conduce la obținerea titlului de doctor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aţi dus discuţia pe un plan constituţional, care va deveni foarte important după referendum: în ce condiţii şi cum ar putea fi suspendat un preşedinte?

      Ștergere
  30. Afirmatia ca acest articol discuta numai cifre este anulata de sintagma,extrem de incarcata ideologic,a voturilor"care nu produc efecte".Dar:
    Boicotul este o forma legala de atitudine electorala cu intentia declarata de a produce efecte.A nu ajuta validarea este un efect,nu-i asa?Absenta este exprimarea unei atitudini,nu-i asa?Nu poti
    considera,nici in matematica si cu atat mai putin in sociologie numai cifrele pozitive ca exprimand realitatea sau avand insemnatate.Sunt convins ca aceste "linii de rationament" vor fi folosite din plin dupa referendum de catre putere,dar asta nu le face cumva ,ideologice si nu cifrice,cum pretinde autorul?
    Si inca ceva:ati participa la un concurs cu rezultatele exprimate numeric in care conditiile(fara numaratoarea stampilelor,fara starea sigiliilor,cu adaugarea de cifre facandu-se in locuri necontrolabile precum baruri,restaurante,hoteluri,etc,etc)manipularii numerelor sunt aproape sigure?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Discuţia s-ar putea purta în jurul faptului că boicotiştii activi sunt mai puţini decât votanţii care votează DA, dar este bine să aşteptăm rezultatul referendumului pentru a vedea ce şi cum.

      Ștergere
  31. Asa, ca un posibil raspuns la titlul articolului, pot afirma ca pentru o parte (nu se poate estima cu precizie cat de mare dar ne amintim ce a zis domnul Ponta cu masinariile de vot) din voturi decontul va fi in avans sau imediat dupa vot: 50 lei, 100 lei, 200 lei, o galeata, un kg de faina si tot asa.
    Asa ca alegatorii de acest tip care opteaza pentru Da isi vor freca mainile in asteptarea urmatorului scrutin. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E propaganda. La 100 de lei buletinul, ar costa 2,2 milioane de euro sa tii acasa 100.000 de oameni. E practic imposibil.

      Ștergere
    2. 100 mii de voturi inseamna mai mult de 0,5% din cvorum. Fiti sigur ca sunt sponsori dispusi sa cotizeze. Imaginati-va ca pentru 50 mil. euro se poate asigura un cvorum mai mare cu 10%. Sunt convins ca exista persoane care ar participa la cheta. Insa e grea organizarea. Insa poate USL si-a mai perfectionate "masinaria de furat" fata de 2009.

      Ștergere
    3. Cvorumul este 9,1 milioane. 100 de mii de voturi reprezintă 1,09%. A "cumpăra" 1 milion de voturi (10%) este un lucru care nu poate fi făcut în secret peste tot.

      Ștergere
    4. Cu cvorumul aveti dreptate. Eu am pus la numitor 18 milioane de persoane.
      N-am zis ca e usor sa cumpere 1 milion de voturi. Asta nu inseamna ca nu pot incerca.
      Pentru asta au strecurat totusi acele mici modificari (de ex.: stampile care nu au numarul sectiei pe ele si care nu sunt prevazute in procesul verbal; listele suplimentare nediferentiate in procesul verbal).

      Ștergere
    5. Asa ca o mica prefigurare a actiunii autobuzul: observati va rog in tabelul de la Anexa 1 de la urmatorul articol (http://www.sferapoliticii.ro/sfera/143/art06-grup.html) cat de "turistice" sunt majoritatea localitatilor din lista respectiva.

      Ștergere
  32. Foarte bun articolul dvs, D-le Mateescu. De cateva zile meditez si eu asupra ideii "ce va urma dupa"...marturisesc ca am fost printre primii care a sustinut ideea boicotului, insa acum am ajuns sa am unele indoieli. Nu cred ca este o solutie demna, si desi unii ar putea spune ca "scopul scuza mijloacele", pana la urma actiunea boicotului va avea inevitabil si consecinte nedorite. Intreband un conservator convins, american get-beget(care nu stie foarte multe detalii despre ultimele evenimente politice din Romania dar urmareste evolutia citind articole din presa internationala), am primit un raspuns pe care vi-l impartasesc si dvs.: "boicotul nu ar trebui sa fie o optiune; intr-o democratie, toti trebuie sa voteze. I would vote!" Bine, dar in cazul in care referendumul se valideaza presedintele va fi demis, spun eu, iar singura sansa ca el sa revina in functie este invalidarea referendumului. Atunci, daca acesta va fi intr-adevar rezultatul, spune el, "you'll have two options: you either live with it or you declare war." Inclin sa cred acum ca boicotul nu este cea mai buna idee, ca mai indicat ar fi sa mergem pana la capat si sa aflam adevarul. Cel putin asa vom sti cum stam si cum procedam mai departe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Validarea sau nevalidarea referendumului nu schimbă voinţa celor care votează DA. Boicotul poate întârzia efectul exprimării acestei voinţe, îl poate nulifica temporar, dar nu cred că îl poate face să dispară.

      Ștergere
    2. Aveti perfecta dreptate, si eu asa cred.

      Ștergere
  33. Am citit articolul dvs. si desi am inteles ca este bine intentionat, din nefericire, cred ca are o hiba fundamentala : discutia in aceasta etapa nu poate fi despre ce fel de majoritate ar valida referendumul (simpla sau dubla etc), ci despre faptul ca intr-o societate democratica regulile sunt trasate de comun acord , schimbarea acestora se face dupa proceduri clare (si oarecum rigide), iar jocul politic se desfasoara tinand cont numai de aceste reguli si in niciun moment eventualii competitori nu se ganesc sa castige schimband reguluile din mers, in caz contrar sanctiuniile fiind nimicitoare !
    Ca sa fiu mai explicit , poate unele dinrte argumentele dvs sunt valabile. Dar atata timp cat regulile sunt trasate este inutil si chiar pagubos sa punem la indoiala (si in discutie) regulile in timpul desfasurarii jocului.
    Ce se poate face este ca in pauza dintre "partide" toti jucatorii sa se intalneasca si DE COMUN ACORD sa schimbe regulile pt partidele viitoare.
    Astfel se poate asigura predictibilitatea, stabilitatea si soliditatea vietii politice si in ultima instanta a natiunii.
    Daca insa unii actori joaca dupa reguli iar altii joaca schimbandu-le "pt ca pot", societatea va deveni in scurta vreme o jungla, iar noi , din nefericire, niste animale !

    Iar dvs ca sociologi ar trebui sa sesizati aspectul "normativ" inaintea altor consideratii, de orice natura.

    Ca atare cred ca articolul dvs. ar fi binevenit in contextul unei Adunari Constituante (sau a unui Comitet de revizure a Constitutiei) si in nici un caz acum , in contextul actual . Nu faceti decat sa turnati gaz peste foc ...inutil si chiar imoral (data fiind profesia dvs.)

    Cu stima !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Postarea nu este despre reguli. Nu discută ce e corect, ce nu. Ci ridică întrebarea: cum vor percepe câteva milioane de oameni o situaţie de fapt?

      Ștergere
    2. Si exact aceasta era observatia mea : perceptia unei situatii de fapt poate fi influentata (manipulativ chiar) de articole ca al dvs. sau , corect dezbatuta, poate constui catalizatorul unei viitoare (si uneori necesate) schimbari/evolutii .

      Consideratii ca :

      "Este posibil ca, pentru prima dată în ultimii treisprezece ani, majoritatea acestor români dispuşi să voteze să-şi exprime voinţa prin vot într-un anume sens fără să se producă efecte. Consecinţele sunt dificil de estimat."

      sunt cel putin tendentioase in actualul context.


      Mai exact rationamentul dvs. - corect de altfel - a fost deja facut si asumat atunci cand actualele reguli au fost constuite si s-a decis ca ESTE CEA MAI BUNA VARIANTA ! (Cel putin in teorie !)

      Ca atare sustin in continuare ca electoratul (si mai ales formatorii de opinie) trebuie sa aiba ca principal scop jocul conform regulilor si nu discutarea lor in timpul meciului.
      Initiind astfel de discutii in astfel de momente nu faceti de cat sa intarziati maturizarea politica a societii...de unde si observatia mea privind moralitatea postarii.

      Altfel articolul in sine este corect !

      Ștergere
  34. Sunt deja destul articole care sustin ca din aceasta poveste nimeni nu castiga, singura mea speranta ar fi in "resetarea" luptei politice: dl. Ponta - out din motive de infrangere si plagiat, dl. Antonescu - out ca asa a zis :), dl. Basescu la Cotroceni insa cu ego-ul bine fisurat (am vazut azi cateva imagini video cu el pe site-ul evz si mi s-a parut ca arata extrem de obosit, ingrijorat, lovit, oricum foarte marcat), USL-ul in cautare de lideri noi, iar dreapta in refacere accelerata datorita ultimelor evenimente. Acesta ar fi scenariul optimist in care decontul nu ar mai avea loc din motive de schimbare radicala de decor.

    RăspundețiȘtergere
  35. pai toate calculele pleaca de la cifre gresite.
    9.150.000+1 de voturi e cifra legala ptr validarea referendumului dar cea reala ar trebui sa fie pe la 7-7,5 mil. de aici ar trebui plecat cu calculele si frustrarile celor care voteaza da si vor suferi luni ca votul lor va deveni inutil.
    cred ca suntem vreo 19 mil in tara. 5,5 mil reprezinta cei sub 18 ani. ar fi cam 13,5 mil votanti reali. din astia daca voteaza 6-7-8 mil "da" si voturile lor ar fi "invalidate", ar fi o mare problema in societatea romaneasca.
    tin minte frustrarea dupa votul din 2009, cand zile in sir multi dintre cunoscutii mei au ramas efectiv muti de votul ptr basescu.ptr ca basescu a pierdut in tara si a castigat cu diaspora.or oamenii "simt" care sunt opiniile majoritare si nu prea pot fi manipulati in masa faorte mult timp. in final au depasit momentul si au inteles sa se supuna majoritatii.
    luni consider ca ar fi o mare problema ca basescu sa castige la masa verde, cu aceasta "smecherie" si cu un nr covarsitor de voturi impotriva.
    nu mai zis de paruiala care va iesi intre parlament,presedintie si curtea constitutionala... la care banuiesc ca de aceasta data se va adauga strada.
    declicul declinului lui basescu a fost demisia lui arafat.
    sper ca, in numele democratiei,al imaginii tarii si al stabilitatii, sa nu se ajunga la urmatorul declic in cazul libertatii si vietii lui traian basescu...
    parerea mea!

    RăspundețiȘtergere
  36. dar atunci cum analizati situatia urmatoare : la o alegere parlamentara cu vot uninominal se prezinta mai multi candidati. Candidatul X obtine 30% din voturile exprimate si e ales, candidatul Y obtine 25% si pierde, candidatul Z obtine 15% si pierde etc.
    Deci la un asemenea vot doar 30% sunt "multumiti" si doar 70% "nemutumiti"

    RăspundețiȘtergere
  37. In conditiile in care vrei sa-l demiti pe TB este clar ca trebuie sa te prezinti la vot si sa spui DA.
    Ceilalti se vor imparti in 3 categorii: cei care vor spune NU, cei care vor boicota si cei care nu merg la vot pentru ca niciuna din variante nu le surade.
    In aceste conditii, de exemplu, chiar daca 7 milioane de romani vor spune DA, asta va inseamna ,logic, ca 11 milioane de romani NU sustin debarcarea lui Basescu (din oricare cele 3 motive enumerate).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În postare e vorba de faptul că cele 7 milioane nu dispar nicăieri după referendum, şi că referendumul - în fapt - nu schimbă situaţia la nivel sociologic. Ce treabă are postarea cu cele 11 milioane?

      Ștergere
  38. Dacă toți cei cu opțiunea NU demiterii nu se prezintă la vot, practic se aplică prevedera inițială din lege: președintele este demis de majoritatea celor înscriși în listele electorale. Problema este maniera incorectă în care e reintrodusă regula, anume prin „boicotarea loviturii de stat” și prin folosirea unor liste incorecte, manieră care poate provoca multă frustare la cei cu DA și la indiferenți. Dacă se spunea clar că e vorba de respectiva regulă, neacceptată în forma inițială de actualul parlament, oamenii ar fi fost mai liniștiți.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Legea a fost schimbată de mai multe ori. Vezi http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/cum-si-a-dat-usl-cu-stangu-n-dreptu-270858.html

      Regulile s-au schimbat chiar şi în timpul jocului (adică campaniei). Element adiţional pentru crearea de confuzie şi tensiune.

      Ștergere