Miopia dreptei? Un răspuns lui Adalbert Klein

Adalbert Klein (pseudonim) a scris un articol foarte interesant cu privire la importanţa alegerilor din toamnă pentru ARD. Câteva dintre afirmaţiile lui merită a fi comentate în detaliu:

1. Relevanţa alegerilor parlamentare

"Strategia de a considera alegerile parlamentare din 2012 ca fiind secundare în importanţă raportat la alegerile prezidenţiale din 2014 este riscantă. Foarte riscantă."

Întrebarea nu este dacă ARD ar trebui să câştige parlamentarele, ci dacă poate. La alegerile din toamnă, dreapta va intra în mod sigur în parlament şi în mod sigur ARD nu va obţine 50%+1 din voturi. Într-o citire literală a constituţiei, dacă Traian Băsescu doreşte să ofere unui politician ARD şansa de a forma un guvern, o va face, indiferent că scorul alianţei este de 12% sau 22% sau 32%.
Însă indiferent de cum citim Constituţia, ARD ar avea nevoie de 50%+1 din voturile din parlament. Pentru a guverna, ARD va fi obligată să realizeze o alianţă cu PPDD, UDMR şi minorităţile. Alternativ, Alianţa ar putea colabora cu parlamentarii PSD sau PNL care au votat suspendarea preşedintelui şi toate măsurile din acea perioadă. Aceste alternative ar putea aduce mai multe dezavantaje decât beneficii. În mod evident alianţa din jurul PDL trebuie să trateze alegerile parlamentare cu seriozitate, dar istoria României continuă şi după 9 decembrie 2012. Ceea ce ne conduce la subiectul următor.

2. Are nevoie dreapta de a guverna din decembrie încolo pentru a câştiga prezidenţialele din 2014?

"Fără preluarea guvernării din decembrie 2012, şansele dreptei la alegerile din 2014 intră în categoria pariurilor speculative. Nu poţi miza exclusiv pe greşelile adversarului şi pe recâştigarea preşedinţiei statului printr-un „desant fericit” în 2014 fără a fi parcurs în prealabil drumul critic ce îţi asigură logistica argumentelor şi ocazia de a demonstra că se poate guverna şi altfel decât corupt şi, mai ales, incompetent."

În mod interesant, dreapta - sau, pentru a lua cazul cel mai recent, PDL - a câştigat alegerile prezidenţiale de fiecare dată venind din opoziţie. Poate că ARD are nevoie să câştige în 2012 pentru ca MRU să câştige în 2014. Legătura cauzală nu este însă evidentă, după cum vom vedea în continuare.

3. Azi prim-ministru, mâine preşedinte?

"Fără capacitatea de a-şi proiecta prezidenţiabilul la alegerile din 2014 din poziţia de prim-ministru, dreapta politică îşi asumă un risc imens de a pierde în faţa unui Sorin Oprescu susţinut cu arme şi bagaje de un PSD aflat la guvernare."

În cele două decenii care au trecut de la Revoluţie, nici un prim-ministru nu a ajuns preşedinte. 2013 este un vârf de plată pentru datoriile statului român, iar situaţia economiei româneşti nu e deloc roză. Nu e clar de ce un candidat la prezidenţiale aflat într-o funcţie publică extrem de solicitantă şi dificilă din punct de vedere tactic şi electoral ar fi avantajat într-o luptă prezidenţială.
Evident, a fi prim-ministru în 2014 nu înseamnă o înfrângere automată în alegerile prezidenţiale. Dar nu e clar de ce asumarea unei poziţii publice la acest nivel s-ar traduce automat în victorie.

4. Miturile CDR lovesc din nou

"Să nu uităm că Emil Constantinescu a câştigat alegerile prezidenţiale din 1996 pe fondul eroziunii politice a lui Ion Iliescu cumulat cu revenirea societăţii civile şi recuperarea spiritului anticomunist din Piaţa Universităţii din primăvara lui 1990 în mitingurile organizate de Convenţia Democrată şi Alianţa Civică în perioada 1994-1996".

Personal, aş fi bold-uit invers. Adică aş fi scris despre "fondul eroziunii politice a lui Ion Iliescu cumulat cu revenirea societăţii civile şi recuperarea spiritului anticomunist din Piaţa Universităţii din primăvara lui 1990." Sau poate că aş fi înlocuit textul din partea a doua a frazei cu ceva foarte diferit.

Şi iată de ce:

Adalbert Klein nu avea acces la datele sociologice cu privire la electoratul CDR/Emil Constantinescu din 1996. Societatea civilă n-a revenit pentru că nu plecase nicăieri. Spiritul anticomunist din Piaţa Universităţii nu trebuia recuperat - el fusese prezent şi în 1992. Emil Constantinescu a obţinut atunci 4,6 milioane de voturi în turul doi - insuficient pentru victorie.

Patru ani mai târziu, pe baza unor strategii inteligente care au cooptat un electorat atipic pentru imaginea de sine a dreaptei (mediul rural, proletariat, locuitorii oraşelor mici, votanţi de extremă stângă şi extremă dreapta nemulţumiţi de economie) Emil Constantinescu a obţinut 7 milioane de voturi în turul doi. Dacă ar fi obţinut la fel de multe voturi în turul doi ca în 1992, ar fi pierdut la peste un milion de voturi distanţă.

Aceste observaţii nu sunt de natură istorică sau pedagogică. Mulţi oameni de dreapta încă nu înţeleg de ce dreapta a câştigat în trecut şi deci nu pot ajunge la concluzii corecte cu privire la modul în care dreapta ar putea câştiga în viitor. Dacă asta înseamnă ca anumite mituri cu privire la identitatea votanţilor dreptei să fie raşchetate, fie.

În loc de concluzie: nu susţin că ar fi bine ca dreapta parlamentară să rămână în opoziţie după decembrie 2012. Afirm că o înfrângere sau o decizie a ARD de a nu guverna după decembrie 2012 ar trebui privite cu moderaţie, ele nereprezentând un sfârşit de lume sau un dezastru fără precedent. A da foarte multă importanţă alegerilor din toamnă este un fenomen natural din punct de vedere politic, civic sau psihologic, dar planul pe care se poartă dezbaterea este deja definit. "Gradele de libertate" ale dreptei pentru această toamnă sunt puţine. Implicit nici rezultatele nu vor fi uluitoare - în bine sau în rău. Dacă există creativitate, capacitate de gândire strategică şi viziune pe partea dreaptă a eşicherului politic, acestea trebuie (deja) orientate spre 2014.