Protestele anti-RMGC: câteva observaţii pe scurt

1. Eterogenitatea fenomenului este majoră. Observatorii pot găsi aproape orice doresc să găsească.

2. Nu s-a făcut distincţia între oamenii care vin în Piaţa Universităţii în fiecare seară şi cei care ies doar duminicile (pentru fiecare om din prima categorie există cel puţin nouă în cealaltă categorie).

Este evident că oamenii care participă duminicile cadrează venirea lor într-o perspectivă mai largă. Pentru protestatari, cazul Roşia Montană a devenit un simbol pentru lucrurile care-i supără apropo de status quo-ul intern. Cum nemulţumirea vine din surse diverse şi se axează pe aspecte diverse, eterogenitatea de care vorbeam mai sus este explicabilă. Dificultăţi adiţionale de interpretare provin din faptul că reperele clasice (hai-Băsescu vs. jos-Băsescu sau Piaţa Universităţii din 1990 vs. Iliescu + PSD + "nu ne vindem ţara") nu pot fi aplicate cu uşurinţă.

3. De asemenea nu s-a observat că, duminicile, numărul participanţilor din Cluj este aproape egal cu cel al participanţilor din Bucureşti, în contextul în care capitala are o populaţie de şase ori mai mare.

4. După cum se ştie, forţa reală a democraţiei constă în capacitatea sa de a plasa într-un cadru instituţional curente de opinie. Instituţionalizarea, aşa cum s-a făcut, este defectuoasă. Abandonarea votului în parlament şi trecerea la o comisie specială nu fac altceva decât să consacre existenţa protestelor în săptămânile următoare (o potenţială vară indiană).

5. Nadirul opoziţiei n-a fost decembrie 2012, ci acum. 'Vocea ei nu s-a auzit / lipsa ei nu s-a simţit'. În continuare, diagnosticul este: blocaj sterp  (Traian Băsescu nu poate candida în 2014).