Se dă următoarea teză: candidatul PSD e izolat în turul doi, adică nu obține voturi adiționale față de cele deja primite în primul tur sau obține un număr nesemnificativ.
Scoatem din calcul alegerile din 1990, când n-a existat un tur doi, și alegerile din 2000 care au avut un tur doi... special.
În 1992, Ion Iliescu primește în turul doi 1,7 milioane voturi peste ce primise în turul unu.
Constantinescu evoluează cu doar 700 de mii de voturi.
Nimic surprinzător dacă ne uităm la identitatea candidaților care n-au intrat în turul doi: Funar (PUNR, apropiat ca mesaje de FDSN), Caius Dragomir (FSN-viitorul-PD, încă ostil CDR) și doi candidați minori.
Teza se confirmă? Nu.
În 1996, Ion Iliescu primește în turul 1,9 milioane voturi peste ce primise în turul unu.
Constantinescu obține 3,5 milioane voturi pe care nu le primise deja în turul unu.
Teza se confirmă? Nu în litera sa dar se confirmă în spiritul său, datorită diferenței extrem de mari dintre capacitatea lui Constantinescu și cea a lui Iliescu de a obține voturi din afara electoratelor care-i susțineau deja.
În 2004, Năstase crește cu 600 de mii de voturi iar Traian Băsescu cu 1,6 milioane.
Să ne uităm la celelalte electorate: etnicii maghiari înclină înspre Năstase. Candidatul ADA culege însă voturi de la Vadim (PRM), Ciuhandu (PNȚCD), Petre Roman, etc etc etc.
Lista candidaților era, cu excepția lui Marko Bela, lista oponenților PSD.
Teza se confirmă? Da.
Acesta e probabil exemplul avut în minte de cei care susțin că un candidat PSD e izolat în turul doi.
Nu e foarte clar de ce anul 2004 trebuie selectat drept model. După cum vei vedea, este unul atipic.
În 2009 Băsescu și Geoană termină aproape la egalitate în ambele tururi. Fiecare câștigă între turul unu și turul doi câte 2 milioane voturi.
Teza se confirmă? Nu. Geoană menține electoratul din turul unu (3 milioane), primește o susținere moderată din partea PNL și mai obține 800 de mii de voturi de la alți candidați (detalii).
În 2013-2014 nu există niciun sondaj de opinie care să arate că Ponta este restrâns în turul doi la voturile obținute în primul tur. În condițiile în care participarea la vot e la cote cvasi-egale în cele două tururi, vedem că:
Intenția de vot pentru Ponta în primul tur n-a urcat niciodată la 47%.
În ultimele săptămâni este în spațiul 39 - 46%.
(Spre pragul superior dacă Tăriceanu nu candidează, spre pragul inferior dacă fostul președinte al PNL este inclus ca opțiune de vot în sondaj).
Intenția de vot pentru Ponta în turul doi n-a coborât niciodată sub 49%.
Cu excepția a două sondaje este la 53% sau mai sus.
Teza se confirmă? Nu.
În scenariile de tur doi Iohannis recuperează teren, foarte mult teren, dar deocamdată insuficient. Această stare de fapt este inteligibilă dacă ne uităm la ce voturi se redistribuie în turul doi:
a) votanții disciplinați UDMR, un public care înclină spre Iohannis;
b) Dan Diaconescu/Vadim Tudor. Câteva procențele la care Iohannis nu prea are acces.
a) și b) se anulează reciproc. Continuăm.
c) Tăriceanu. Cine crede că voturile pro-Tăriceanu din primul tur s-ar duce spre Iohannis operează probabil cu concepte generoase dar cu o slabă acoperire în practică precum "electoratul de dreapta", "partidele de dreapta", "candidați de dreapta", etc. În realitate votul pentru Tăriceanu e votul PNL-iștilor nostalgici după USL. Candidatul cel mai anti-Băsescu în turul doi le va lua votul. Iar acel candidat nu va fi Iohannis.
d) PMP. Indecizia domină un electorat căruia liderii îi livrează mesaje cu semnificații contradictorii în perspectiva turului doi. "Ponta e răul suprem! Dar să nu-l iertăm pe Iohannis pentru 2012! Și nici pentru 2009-Grivco! Jos PSD! Iohannis e corupt! Ponta trebuie oprit! Traian Băsescu l-ar vota pe Iohannis! Cristian Diaconescu n-ar veni la vot în turul doi!" Of.
Dacă în primul tur suma Iohannis+Cristian Diaconescu este mai mică decât suma Ponta+Tăriceanu, pe dreapta se pot scoate cuțitele pentru o "iarnă a vrajbei". Deocamdată suma a doua e mai mare cu 6%. Neîntâmplător, acesta este și diferența dintre Ponta și Iohannis în turul doi în majoritatea sondajelor, celelalte scenarii de tur doi având rezultate în marjă față de "53% Ponta, 47% Iohannis".
În practică putem vorbi de două alianțe triptice: Ponta+Tăriceanu+electoratul populist extremist vs. Iohannis + etnicii maghiari + electoratul pro-Băsescu (în funcție de anumiți factori). Oricare dintre alianțe se poate fractura mai devreme sau mai târziu. Raportul lor de forțe de asemenea se poate altera.
Revenind la teza de la care am început totul ("candidatul PSD e izolat în turul doi"), ea se confirmă în două cazuri din cinci (2004 și hai să zicem și 1996), iar în trei cazuri (1992, 2009 și 2014) ea este neadevărată:
Pentru fiecare 100 de voturi primite de candidatul PDSR/PSD în turul unu, el a primit în turul doi încă:
30 în 1992
44 în 1996
14 în 2004
66 în 2009
... iar în clipa de față Ponta e la cota 35.
Cu două excepții (una în bine, una în rău), un candidat PSD obține între 30 și 45 de voturi în turul doi pentru fiecare 100 de voturi deja primite în primul tur. Ceea ce nu prea înseamnă izolare.
De observat că nu există o corelație directă între aceste voturi adiționale și victorie.
Cu 30% mai multe voturi decât în primul tur Ion Iliescu a câștigat în '92.
La alegerile următoare și-a îmbunătățit capacitatea de a obține voturi în plus ... dar a pierdut.
Cea mai bună capacitate de a strânge voturi adiționale a avut-o Geoană, dar degeaba.
În concluzie, contează scena și dispunerea actorilor. Dacă circumstanțele din 1992 sunt într-adevăr irepetabile, atât în 2009 cât și, se pare, în 2014 forțele anti-PSD se confruntă cu o altă dilemă decât tradiționala confruntare cu partidul lui Iliescu. În epoca Băsescu cărțile se taie altfel iar motivațiile votanților sunt diferite față de primul deceniu de după Revoluție. Înainte de măsurile de austeritate electoratul anti-Băsescu era aproape cât cel al președintelui. După măsurile de austeritate electoratul anti-prezidențial a devenit, în mod nesurprinzător, superior numeric. Dimensiunile sale sunt atât de mari că, iată, poate duce un candidat prezidențial la victorie chiar și în condițiile pierderii PNL. Dacă opoziția nu va reuși să suprascrie această temă, să o înlocuiască cu alt conflict sau cu altă dezbatere, riscă să piardă.
Se iau sondaje de opinie şi alte informaţii statistice. Se pun un strop de inteligenţă şi câteva grame de logică. A se servi fierbinte cu un pahar de echidistanţă.
miercuri, 30 iulie 2014
vineri, 25 iulie 2014
Jolly-joker de tur 2
Alegerile prezidențiale duc în mod obligatoriu la schimbarea guvernului doar dacă primul ministru devine președinte. El își pierde în mod automat funcția de prim-ministru (art.84, alin. 1 din Constituție: "În timpul mandatului, Președintele României (...) nu poate îndeplini nicio altă funcție publică sau privată"). Chiar și atunci, acest lucru nu implică schimbarea majorității parlamentare, adică a partidelor care compun coaliția guvernamentală. De fapt ar fi util pentru cei implicați ca acea majoritate să nu se schimbe, întrucât conform articolului 103 noul prim-ministru/guvern va trebui să ceară un vot de încredere în parlament.
În practică pentru un candidat la președinție care provine din opoziția parlamentară este absolut necesar să mobilizeze votanți și membri de partid spunându-le: "Odată câștigător, îmi voi folosi influența pentru a crea o majoritate alternativă care să prezinte o moțiune de cenzură la adresa guvernului Ponta; această moțiune va avea votul majorității parlamentarilor; partidul meu și al vostru va ajunge la putere."
Dar cu ce prim-ministru?
Candidatul PMP va spune "Traian Băsescu" sau nu va spune nimic.
Candidatul Alianței Creștin Liberale (PNL+PDL) va face ce au făcut și Alianța DA, și USL, și Geoană-cu-Iohannis-în-2009 și anume va face o reverență partidului căruia el nu îi aparține. În cazul acesta: prezidențiabil PNL? Prim-ministru PDL. Ceea ce e logic și normal.
Aceste mișcări sunt impuse de scena politică. Alte opțiuni ar aduce costuri semnificative sau ar scufunda campanii întregi sub nivelul mării.
În cazul lui Ponta lucrurile stau un pic altfel. El a făcut public faptul că va anunța eventualul prim-ministru între turul unu și turul doi (aici sau aici). Își lasă astfel opțiunile deschise, ținta fiind evident obținerea unor procente adiționale în turul doi:
A. dacă Tăriceanu obține un rezultat bun, sau mai bine spus dacă suma scorurilor lui Ponta și Tăriceanu este apropiată de 50% => Tăriceanu;
B. paragraful anterior poate fi reluat cu numele lui Geoană, în cazul în care acesta va candida și va obține un scor semnificativ. Dacă și Geoană și Tăriceanu obțin scoruri bune (5% sau mai mult fiecare), Ponta va avea o problemă. Unuia din cei doi va trebui să i se promită altceva decât Palatul Victoria.
C. dacă atât Tăriceanu cât și Geoană (în cazul în care va candida) clachează, obținând rezultate extrem de slabe, Ponta va avea în față o dilemă clasică:
- un prim-ministru tehnocrat sau neasociat cu PSD, opțiune bunicică din punct de vedere electoral dar nepopulară cu organizațiile PSD
- un prim-ministru din interiorul PSD, opțiune care în sine nu-i aduce practic nici un vot în plus în turul doi dar care ar satisface măcar unele organizații PSD.
O poate surmonta. În anumite circumstanțe care țin de structura socio-demografică a votului din primul tur, s-ar putea opta pentru figuri cu potențial de imagine aparte. De exemplu, dacă Ioan Rus are notorietate și credibilitate în Transilvania iar scorul lui Ponta în această regiune în primul tur este extrem de dezamăgitor, opțiunea Rus-prim-ministru ar deveni un mijloc pentru captarea unor voturi adiționale.
Celelalte opțiuni au un grad redus de plauzibilitate.
a. O negociere cu PDL este imposibilă în contextul alierii acestui partid cu PNL.
b. Cooptarea PMP ar crea senzație dar e practic imposibilă. Pentru Traian Băsescu, portavocea principală a acestui partid, ar fi extrem de greu să își orienteze susținătorii spre Ponta. Simplu spus, Iohannis nu e Vadim.
Orice fel de anunț public între turul unu și doi al vreunei formule Ponta-președinte-deci-după-alegeri-Băsescu-prim-ministru ar avea potențialul de a dinamita cariera politică a ambilor actori implicați. Iar fără anunț public, nu există șanse sau certitudini ca Ponta să se țină de cuvânt și chiar să-l numească pe Traian Băsescu prim-ministru după aceea.
Mult mai important: candidatul PMP probabil că nu va avea scorul necesar pentru ca (scorul lui Ponta) + (scorul candidatului PMP) să fie o sumă cu rezultat apropiat de 50%.
c. Nu par să existe în acest moment alți candidați independenți sau prezidențiabili pe care Ponta să-i poată nominaliza drept potențial prim-ministru. Toți reprezintă opțiune proaste din punct de vedere tactic sau mult mai proaste decât cele de mai sus.
Tot ce-am scris mai sus stă sub prisma raționalului. Sunt rânduri scrise în liniște la sfârșit de iulie. Evident că între turul unu și turul doi atmosfera în tabăra lui Ponta va fi un pic diferită. Cu cât scorul lui Ponta va fi mai îndepărtat de 50%, sau mai bine spus cu cât scorul spațiului Ponta+Tăriceanu+Geoană va fi mai îndepărtat de 50%, cu atât presiunea va fi mai mare și opțiunile luate în considerare vor fi mai fantastice.
În practică pentru un candidat la președinție care provine din opoziția parlamentară este absolut necesar să mobilizeze votanți și membri de partid spunându-le: "Odată câștigător, îmi voi folosi influența pentru a crea o majoritate alternativă care să prezinte o moțiune de cenzură la adresa guvernului Ponta; această moțiune va avea votul majorității parlamentarilor; partidul meu și al vostru va ajunge la putere."
Dar cu ce prim-ministru?
Candidatul PMP va spune "Traian Băsescu" sau nu va spune nimic.
Candidatul Alianței Creștin Liberale (PNL+PDL) va face ce au făcut și Alianța DA, și USL, și Geoană-cu-Iohannis-în-2009 și anume va face o reverență partidului căruia el nu îi aparține. În cazul acesta: prezidențiabil PNL? Prim-ministru PDL. Ceea ce e logic și normal.
Aceste mișcări sunt impuse de scena politică. Alte opțiuni ar aduce costuri semnificative sau ar scufunda campanii întregi sub nivelul mării.
În cazul lui Ponta lucrurile stau un pic altfel. El a făcut public faptul că va anunța eventualul prim-ministru între turul unu și turul doi (aici sau aici). Își lasă astfel opțiunile deschise, ținta fiind evident obținerea unor procente adiționale în turul doi:
A. dacă Tăriceanu obține un rezultat bun, sau mai bine spus dacă suma scorurilor lui Ponta și Tăriceanu este apropiată de 50% => Tăriceanu;
B. paragraful anterior poate fi reluat cu numele lui Geoană, în cazul în care acesta va candida și va obține un scor semnificativ. Dacă și Geoană și Tăriceanu obțin scoruri bune (5% sau mai mult fiecare), Ponta va avea o problemă. Unuia din cei doi va trebui să i se promită altceva decât Palatul Victoria.
C. dacă atât Tăriceanu cât și Geoană (în cazul în care va candida) clachează, obținând rezultate extrem de slabe, Ponta va avea în față o dilemă clasică:
- un prim-ministru tehnocrat sau neasociat cu PSD, opțiune bunicică din punct de vedere electoral dar nepopulară cu organizațiile PSD
- un prim-ministru din interiorul PSD, opțiune care în sine nu-i aduce practic nici un vot în plus în turul doi dar care ar satisface măcar unele organizații PSD.
O poate surmonta. În anumite circumstanțe care țin de structura socio-demografică a votului din primul tur, s-ar putea opta pentru figuri cu potențial de imagine aparte. De exemplu, dacă Ioan Rus are notorietate și credibilitate în Transilvania iar scorul lui Ponta în această regiune în primul tur este extrem de dezamăgitor, opțiunea Rus-prim-ministru ar deveni un mijloc pentru captarea unor voturi adiționale.
Celelalte opțiuni au un grad redus de plauzibilitate.
a. O negociere cu PDL este imposibilă în contextul alierii acestui partid cu PNL.
b. Cooptarea PMP ar crea senzație dar e practic imposibilă. Pentru Traian Băsescu, portavocea principală a acestui partid, ar fi extrem de greu să își orienteze susținătorii spre Ponta. Simplu spus, Iohannis nu e Vadim.
Orice fel de anunț public între turul unu și doi al vreunei formule Ponta-președinte-deci-după-alegeri-Băsescu-prim-ministru ar avea potențialul de a dinamita cariera politică a ambilor actori implicați. Iar fără anunț public, nu există șanse sau certitudini ca Ponta să se țină de cuvânt și chiar să-l numească pe Traian Băsescu prim-ministru după aceea.
Mult mai important: candidatul PMP probabil că nu va avea scorul necesar pentru ca (scorul lui Ponta) + (scorul candidatului PMP) să fie o sumă cu rezultat apropiat de 50%.
c. Nu par să existe în acest moment alți candidați independenți sau prezidențiabili pe care Ponta să-i poată nominaliza drept potențial prim-ministru. Toți reprezintă opțiune proaste din punct de vedere tactic sau mult mai proaste decât cele de mai sus.
Tot ce-am scris mai sus stă sub prisma raționalului. Sunt rânduri scrise în liniște la sfârșit de iulie. Evident că între turul unu și turul doi atmosfera în tabăra lui Ponta va fi un pic diferită. Cu cât scorul lui Ponta va fi mai îndepărtat de 50%, sau mai bine spus cu cât scorul spațiului Ponta+Tăriceanu+Geoană va fi mai îndepărtat de 50%, cu atât presiunea va fi mai mare și opțiunile luate în considerare vor fi mai fantastice.
luni, 21 iulie 2014
Cele cinci sondaje din perioada 5 iunie - 17 iulie
În afară de cele trei sondaje menționate aici și aici, pe piață au apărut încă două realizate de BCS și IRSOP.
Există deci în spațiul public cinci sondaje efectuate în intervalul 5 iunie - 17 iulie de cinci firme diferite. O parte din sondajul IRSOP a fost efectuat înainte de întâlnirea "MTO" dintre președinte, prim-ministru și ministrul de finanțe și o parte după. Celelalte au fost efectuate înainte.
Elemente comune tuturor celor cinci sondaje:
a. Ponta pe locul unu.
b. Iohannis pe locul doi.
c. Diferența între Iohannis și locul trei este de cel puțin 13%, indiferent de scenariu. Diferența ar fi și mai mare (22-27%) dacă n-ar candida nici MRU și nici Crin Antonescu.
d. Iohannis obține mai puțin de 25% doar dacă ar candida, separat, Antonescu și Predoiu.
Altfel, Iohannis evoluează în palierul 26-33%. Posibil trend ascendent sau stabilizare la nivelul 32-33%.
e. Bazinul "Ponta + Geoană + Tăriceanu" (PGT) este uluitor de stabil. Acest lucru este mascat de faptul că unele sondaje măsoară intenția de vot pentru Tăriceanu iar altele nu; sondajul IRSOP a testat și potențialul unei candidaturi a lui Geoană separată de cea a lui Ponta. Dar dacă dăm la o parte toate aceste lucruri, bazinul PGT obține:
45% conform Operations Research
46% conform ARP, dacă Tăriceanu nu candidează
48% conform ARP, dacă Tăriceanu candidează
46% conform BCS
48% conform INSCOP
48% conform IRSOP.
Ipoteză: întâlnirea "MTO" a deplasat 5% sau mai mult din totalul votanților dinspre Ponta spre Tăriceanu. Acest lucru va fi confirmat sau infirmat de sondaje viitoare.
f. În trei sondaje scorul lui Cristian Diaconescu se află între 6% și 8%.
Celelalte două sondaje, în care scorul său este mai slab, sunt diferite de celelalte astfel:
- includ ca opțiune de vot pe MRU
și
- sunt efectuate înainte de 10 iulie.
g. Date privind confruntarea Ponta vs. Iohannis din turul decisiv au fost furnizate de patru din cele cinci institute care au efectuat sondajele despre care vorbim.
Ponta obține între 53% și 55% în trei din aceste sondaje, în celălalt obținând mai mult de 55%.
Celelalte confruntări de tur doi testate în sondajele menționate mai sus au rezultate extrem de dezechilibrate.
PS: Scenariul de vis pentru Ponta: Iohannis e numit candidatul comun PNL+PDL. Antonescu nu acceptă acest lucru, candidează independent. Și e fulminant. Rupe în două bazinul electoral al lui Iohannis. De la 32% pentru Iohannis se ajunge la 16% Iohannis și 16% Crin. Prin consemn (vezi EBA, Diaconu), un milion de voturi PSD se îndreaptă în ziua turului unu de la Ponta la Tăriceanu. Dacă acest milion de voturi îl duc pe Tăriceanu la 17%, el se califică în turul doi. Practic Tăriceanu ar avea nevoie de un scor de 7% "pe bune", PSD rezolvă restul.
Improbabil dar posibil. Condiții: 1) Crin candidează independent; 2) campania lui Crin e excepțională.
Există deci în spațiul public cinci sondaje efectuate în intervalul 5 iunie - 17 iulie de cinci firme diferite. O parte din sondajul IRSOP a fost efectuat înainte de întâlnirea "MTO" dintre președinte, prim-ministru și ministrul de finanțe și o parte după. Celelalte au fost efectuate înainte.
Elemente comune tuturor celor cinci sondaje:
a. Ponta pe locul unu.
b. Iohannis pe locul doi.
c. Diferența între Iohannis și locul trei este de cel puțin 13%, indiferent de scenariu. Diferența ar fi și mai mare (22-27%) dacă n-ar candida nici MRU și nici Crin Antonescu.
d. Iohannis obține mai puțin de 25% doar dacă ar candida, separat, Antonescu și Predoiu.
Altfel, Iohannis evoluează în palierul 26-33%. Posibil trend ascendent sau stabilizare la nivelul 32-33%.
e. Bazinul "Ponta + Geoană + Tăriceanu" (PGT) este uluitor de stabil. Acest lucru este mascat de faptul că unele sondaje măsoară intenția de vot pentru Tăriceanu iar altele nu; sondajul IRSOP a testat și potențialul unei candidaturi a lui Geoană separată de cea a lui Ponta. Dar dacă dăm la o parte toate aceste lucruri, bazinul PGT obține:
45% conform Operations Research
46% conform ARP, dacă Tăriceanu nu candidează
48% conform ARP, dacă Tăriceanu candidează
46% conform BCS
48% conform INSCOP
48% conform IRSOP.
Ipoteză: întâlnirea "MTO" a deplasat 5% sau mai mult din totalul votanților dinspre Ponta spre Tăriceanu. Acest lucru va fi confirmat sau infirmat de sondaje viitoare.
f. În trei sondaje scorul lui Cristian Diaconescu se află între 6% și 8%.
Celelalte două sondaje, în care scorul său este mai slab, sunt diferite de celelalte astfel:
- includ ca opțiune de vot pe MRU
și
- sunt efectuate înainte de 10 iulie.
g. Date privind confruntarea Ponta vs. Iohannis din turul decisiv au fost furnizate de patru din cele cinci institute care au efectuat sondajele despre care vorbim.
Ponta obține între 53% și 55% în trei din aceste sondaje, în celălalt obținând mai mult de 55%.
Celelalte confruntări de tur doi testate în sondajele menționate mai sus au rezultate extrem de dezechilibrate.
PS: Scenariul de vis pentru Ponta: Iohannis e numit candidatul comun PNL+PDL. Antonescu nu acceptă acest lucru, candidează independent. Și e fulminant. Rupe în două bazinul electoral al lui Iohannis. De la 32% pentru Iohannis se ajunge la 16% Iohannis și 16% Crin. Prin consemn (vezi EBA, Diaconu), un milion de voturi PSD se îndreaptă în ziua turului unu de la Ponta la Tăriceanu. Dacă acest milion de voturi îl duc pe Tăriceanu la 17%, el se califică în turul doi. Practic Tăriceanu ar avea nevoie de un scor de 7% "pe bune", PSD rezolvă restul.
Improbabil dar posibil. Condiții: 1) Crin candidează independent; 2) campania lui Crin e excepțională.
miercuri, 16 iulie 2014
Turul doi pe baza sondajelor din iunie și început de iulie
Pe scurt:
1. Ponta are prima șansă în fața oricărui contracandidat.
2. Șansele ca un non-PNL-ist să-l învingă pe Ponta în turul doi sunt reduse.
După cum arătam și ieri, în perioada 5 iunie - 6 iulie au fost efectuate trei sondaje de opinie care conțineau întrebări privind opțiunea de vot la prezidențiale și ale căror rezultate au fost făcute publice. Fiecare din sondaje a fost efectuat de altă firmă:
5-10 iunie: Operations Research
16-22 iunie: ARP
1-5 iulie: INSCOP
Nu toate au testat aceleași scenarii.
De la coadă la cap:
Ponta vs Predoiu:
75-25 (ARP)
68-32 (INSCOP, în rândul celor care vor să voteze la prezidențiale)
67-33 (INSCOP, toți cei care exprimă o opțiune, indiferent de gradul lor de interes față de alegeri).
Ponta vs Cristian Diaconescu:
68,5 - 31,5 (INSCOP, în rândul celor care vor să voteze la prezidențiale)
67,5 - 32,5 (INSCOP, toți cei care exprimă o opțiune, indiferent de gradul lor de interes față de alegeri).
Ponta vs Antonescu:
64-36 (INSCOP, în rândul celor care vor să voteze la prezidențiale)
61-39 (INSCOP, toți cei care exprimă o opțiune, indiferent de gradul lor de interes față de alegeri).
Ponta vs. MRU:
61-39 (OR)
63-37 (INSCOP, în rândul celor care vor să voteze la prezidențiale)
58-41 (INSCOP, toți cei care exprimă o opțiune, indiferent de gradul lor de interes față de alegeri).
Ponta vs. Iohannis. În cazul în care cei doi vor candida, există șanse foarte mari ca ei să se confrunte în turul doi.
Toate cele trei sondaje menționate mai sus îi plasează pe primele două locuri în primul tur.
Mai mult, dacă tot vorbim de primul tur:
Conform tuturor cele trei sondaje menționate mai sus Ponta este pe locul unu.
Conform tuturor celor trei sondaje menționate mai sus Iohannis este pe locul doi.
Conform tuturor celor trei sondaje menționate mai sus distanța dintre Iohannis și ocupantul locului trei este considerabilă:
13 procente (OR)
21 de procente (INSCOP)
22 de procente (ARP, dacă ar candida Tăriceanu)
26 de procente (ARP, dacă n-ar candida Tăriceanu)
Această confruntare oferă și lupta cea mai strânsă într-un eventual tur doi. În procente:
OR: Ponta 59, Iohannis 41
ARP: Ponta 55, Iohannis 45
INSCOP: Ponta 55, Iohannis 45 (din rândul celor care vor să voteze la prezidențiale)
INSCOP: Ponta 53, Iohannis 47 (toată populația)
Acest subiect merită o analiză mai detaliată. Din nefericire doar INSCOP a făcut publice destule informații pentru ca o astfel de analiză să fie realizată.
În primul tur, din totalul românilor aflați în țară, pentru Iohannis votează 21,2%.
Pentru Ponta: 29,6%.
Iohannis are un deficit de 8% (adică 29 minus 21).
Alți 17% votează în primul tur altceva.
10% votează MRU, C.Diaconescu sau Hunor;
7% Tăriceanu, Dan Diaconescu sau Vadim.
În turul doi Iohannis mai obține voturile a 7,3%. De la 21% ajunge la 28%, repet, din totalul românilor aflați în țară.
Ponta mai obține 5%. De la 29% ajunge la 34%.
Alți 5% care ar vota în primul stau acasă sau sunt nehotărâți în turul doi.
Iohannis nu recuperează tot deficitul de opt procente de care scriam mai sus, ci doar două (7 minus 5).
Acest lucru s-ar traduce în ceea ce privește votanții din țară într-o înfrângere la 890 de mii de voturi, sau în termenii pe care îi cunoaște toată lumea de pe ecranele televizoarelor, 45%-la-55%. Diaspora ar mai mișca un procent de la Ponta la Iohannis.
Sondajul INSCOP arată de asemenea că pentru 65% din populația aflată în țară este important ca președintele să fie de etnie română. Fie Iohannis e limitat la maxim 5,1 milioane voturi (adică 35% din cei 14,7 milioane aflați în țară) + diaspora, fie va putea să treacă de această barieră și să modifice percepții.
Pentru 40% din românii aflați în țară (un pic peste 6 milioane de persoane) este important sau foarte important ca viitorul președinte să fie un adversar al lui Traian Băsescu. În funcție de gradul lor de mobilizare - toată lumea poate răspunde la un sondaj, dar nu toată lumea vine la vot - acest lucru va deveni decisiv sau irelevant.
1. Ponta are prima șansă în fața oricărui contracandidat.
2. Șansele ca un non-PNL-ist să-l învingă pe Ponta în turul doi sunt reduse.
După cum arătam și ieri, în perioada 5 iunie - 6 iulie au fost efectuate trei sondaje de opinie care conțineau întrebări privind opțiunea de vot la prezidențiale și ale căror rezultate au fost făcute publice. Fiecare din sondaje a fost efectuat de altă firmă:
5-10 iunie: Operations Research
16-22 iunie: ARP
1-5 iulie: INSCOP
Nu toate au testat aceleași scenarii.
De la coadă la cap:
Ponta vs Predoiu:
75-25 (ARP)
68-32 (INSCOP, în rândul celor care vor să voteze la prezidențiale)
67-33 (INSCOP, toți cei care exprimă o opțiune, indiferent de gradul lor de interes față de alegeri).
Ponta vs Cristian Diaconescu:
68,5 - 31,5 (INSCOP, în rândul celor care vor să voteze la prezidențiale)
67,5 - 32,5 (INSCOP, toți cei care exprimă o opțiune, indiferent de gradul lor de interes față de alegeri).
Ponta vs Antonescu:
64-36 (INSCOP, în rândul celor care vor să voteze la prezidențiale)
61-39 (INSCOP, toți cei care exprimă o opțiune, indiferent de gradul lor de interes față de alegeri).
Ponta vs. MRU:
61-39 (OR)
63-37 (INSCOP, în rândul celor care vor să voteze la prezidențiale)
58-41 (INSCOP, toți cei care exprimă o opțiune, indiferent de gradul lor de interes față de alegeri).
Ponta vs. Iohannis. În cazul în care cei doi vor candida, există șanse foarte mari ca ei să se confrunte în turul doi.
Toate cele trei sondaje menționate mai sus îi plasează pe primele două locuri în primul tur.
Mai mult, dacă tot vorbim de primul tur:
Conform tuturor cele trei sondaje menționate mai sus Ponta este pe locul unu.
Conform tuturor celor trei sondaje menționate mai sus Iohannis este pe locul doi.
Conform tuturor celor trei sondaje menționate mai sus distanța dintre Iohannis și ocupantul locului trei este considerabilă:
13 procente (OR)
21 de procente (INSCOP)
22 de procente (ARP, dacă ar candida Tăriceanu)
26 de procente (ARP, dacă n-ar candida Tăriceanu)
Această confruntare oferă și lupta cea mai strânsă într-un eventual tur doi. În procente:
OR: Ponta 59, Iohannis 41
ARP: Ponta 55, Iohannis 45
INSCOP: Ponta 55, Iohannis 45 (din rândul celor care vor să voteze la prezidențiale)
INSCOP: Ponta 53, Iohannis 47 (toată populația)
Acest subiect merită o analiză mai detaliată. Din nefericire doar INSCOP a făcut publice destule informații pentru ca o astfel de analiză să fie realizată.
În primul tur, din totalul românilor aflați în țară, pentru Iohannis votează 21,2%.
Pentru Ponta: 29,6%.
Iohannis are un deficit de 8% (adică 29 minus 21).
Alți 17% votează în primul tur altceva.
10% votează MRU, C.Diaconescu sau Hunor;
7% Tăriceanu, Dan Diaconescu sau Vadim.
În turul doi Iohannis mai obține voturile a 7,3%. De la 21% ajunge la 28%, repet, din totalul românilor aflați în țară.
Ponta mai obține 5%. De la 29% ajunge la 34%.
Alți 5% care ar vota în primul stau acasă sau sunt nehotărâți în turul doi.
Iohannis nu recuperează tot deficitul de opt procente de care scriam mai sus, ci doar două (7 minus 5).
Acest lucru s-ar traduce în ceea ce privește votanții din țară într-o înfrângere la 890 de mii de voturi, sau în termenii pe care îi cunoaște toată lumea de pe ecranele televizoarelor, 45%-la-55%. Diaspora ar mai mișca un procent de la Ponta la Iohannis.
Sondajul INSCOP arată de asemenea că pentru 65% din populația aflată în țară este important ca președintele să fie de etnie română. Fie Iohannis e limitat la maxim 5,1 milioane voturi (adică 35% din cei 14,7 milioane aflați în țară) + diaspora, fie va putea să treacă de această barieră și să modifice percepții.
Pentru 40% din românii aflați în țară (un pic peste 6 milioane de persoane) este important sau foarte important ca viitorul președinte să fie un adversar al lui Traian Băsescu. În funcție de gradul lor de mobilizare - toată lumea poate răspunde la un sondaj, dar nu toată lumea vine la vot - acest lucru va deveni decisiv sau irelevant.
marți, 15 iulie 2014
Turul unu pe baza sondajelor din iunie și început de iulie
Pe scurt:
1. Dacă Iohannis candidează, are șanse imense să ajungă în turul doi.
2. MRU se îndepărtează semnificativ de locul doi.
3. Alte candidaturi nu au luat viteză sau sunt secundare și nu vor lua niciodată viteză.
4. E posibil să ne îndreptăm spre un tur unu extrem de polarizat, cu doi candidați foarte puternici (cumulând 75%) și multe candidaturi "mici" și "foarte mici", fiecare obținând mai puțin de 10% (cumulate: 25%).
Detaliat:
În perioada 5 iunie - 6 iulie au fost efectuate trei sondaje de opinie care conțineau întrebări privind opțiunea de vot la prezidențiale și ale căror rezultate au fost făcute publice. Fiecare din sondaje a fost efectuat de altă firmă:
5-10 iunie: Operations Research
16-22 iunie: ARP
1-5 iulie: INSCOP
Ele au lucrat pe baza unor întrebări închise, adică au propus respondenților liste de candidați. Aici apar și particularitățile: ARP a eliminat din calcul o posibilă candidatură a lui MRU. Operations Research nu l-a pus pe listă pe Tăriceanu. ARP a testat două variante, cu sau fără o candidatură a lui Tăriceanu. Cu excepția acestor elemente, în toate sondajele s-au testat candidaturile următorilor: Ponta, Iohannis, Cristian Diaconescu, Dan Diaconescu, Hunor și Vadim.
Iată informațiile din aceste sondaje, candidat cu candidat, în ordinea ierarhiei care e identică indiferent de sondaj:
Primul tur
Ponta. Dacă ar candida și Tăriceanu: 41% (ARP), 43,6% (INSCOP)
Dacă Tăriceanu nu ar candida: 45% (OR), 46% (ARP).
Trend ascendent din februarie încoace. Există două motive:
a. ruperea USL, care i-a adus votanți liberali
și
b. conform sondajelor CSOP, un institut care n-are de-a face cu PSD, din februarie și până în iunie există o îmbunătățire, în majoritatea cazurilor chiar lună de lună, a percepției privind PSD, activitatea guvernului, realizarea promisiunilor de către guvernul Ponta, nivelul de trai, situația financiară a familiei, situația locurilor de muncă și nivelul prețurilor. Cei cu opinii sceptice sau negative sunt în continuare majoritatea, dar în continuă reducere numerică. Datele despre care vorbesc se află aici, pe paginile 13-16 și 19-23.
Candidatura lui Tăriceanu are rolul de a-i ciupi câteva procențele. E vorba practic de revenirea la o matcă liberală a useliștilor care l-au părăsit pe Antonescu în februarie.
Iohannis. 26% (OR), 29% (ARP), 31% (INSCOP).
Posibil trend ascendent în cadrul perioadei iunie-iulie.
De la prezidențialele anterioare Iohannis este al treilea candidat potențial (după Isărescu și Antonescu) care provine din afara PSD și trece de 25% în primul tur.
Joncțiunea candidaturilor PNL și PDL pare să se fi realizat în mare parte sau Iohannis a obținut deja destule voturi din alte părți pentru ca să se extindă dincolo de bazinul clasic PNL:
Suma Antonescu (PNL) + Predoiu (PDL) în ianuarie: 35%
Martie: 34%
Mai: 29%
[scăderea e datorată lui Antonescu]
Iohannis acum, cu scenarii care nu-l menționează pe Predoiu: 26-31%.
MRU. 13% (OR), 10% (INSCOP).
Înainte de europarlamentare MRU era pe trend ascendent și era la câteva procente de depășirea lui Antonescu, adică de ajungerea pe locul doi.
Între timp s-au întâmplat două lucruri, ambele având un efect negativ asupra situației lui MRU în sondaje:
- PMP și-a desemnat un candidat la prezidențiale
- Iohannis a devenit o opțiune la prezidențiale
Între sondajul OR și sondajul INSCOP, adică de-a lungul lunii iunie MRU a pierdut 3% și Iohannis a câștigat 5%, fenomene probabil legate întrucât restul scenei politice a cam stagnat.
Tăriceanu. ARP: 7%; INSCOP 4,5%.
Posibil trend descendent în cadrul perioadei măsurate. Sau, alternativ, scorul lui Tăriceanu este undeva la intersecția marjelor, adică 5,5 - 6%.
Cristian Diaconescu. Dacă MRU nu candidează: 7% (ARP)
Dacă MRU candidează: 3% (INSCOP)
Dacă acest blog s-ar ocupa cu scenarii contrafactuale, ar fi interesant să creionăm unul conform căruia în septembrie Elena Udrea anunță retragerea lui Cristian Diaconescu din cursă datorită scorurilor nefavorabile din sondaje, ea devine candidatul PMP iar Traian Băsescu face campanie non-stop prin țară timp de 45-60 de zile.
Din fericire sau nefericire, acest blog nu se ocupă cu scenarii contrafactuale.
Alte candidaturi probabile:
DD: între 2% (INSCOP) și 6% (ARP)
Vadim: între 3% (OR, INSCOP) și 6% (ARP)
Hunor: între 2% (OR) și 3,5% (ARP, INSCOP)
Observație. În toate cele trei sondaje suma procentelor candidaților "dreptei" este mai mică decât scorul candidatului PSD. Este pentru prima dată, de la alegerile din 2004 încoace, când se întâmplă așa ceva.
Implicațiile strategice sunt că, dacă situația se menține, "unitatea dreptei" e insuficientă pentru victorie. Ca să dau un exemplu plastic, degeaba aduni 29 de procente cu 10 și cu 3 (sumă 42) dacă Ponta a obținut 44. Aspectul de la punctul 2 de aici devine important. Pe de altă parte Iohannis (sau oricine va candida din partea PNL) nu și-a demarat practic campania.
Întrucât această postare a fost densă, voi scrie despre scenariile de turul doi mâine.
1. Dacă Iohannis candidează, are șanse imense să ajungă în turul doi.
2. MRU se îndepărtează semnificativ de locul doi.
3. Alte candidaturi nu au luat viteză sau sunt secundare și nu vor lua niciodată viteză.
4. E posibil să ne îndreptăm spre un tur unu extrem de polarizat, cu doi candidați foarte puternici (cumulând 75%) și multe candidaturi "mici" și "foarte mici", fiecare obținând mai puțin de 10% (cumulate: 25%).
Detaliat:
În perioada 5 iunie - 6 iulie au fost efectuate trei sondaje de opinie care conțineau întrebări privind opțiunea de vot la prezidențiale și ale căror rezultate au fost făcute publice. Fiecare din sondaje a fost efectuat de altă firmă:
5-10 iunie: Operations Research
16-22 iunie: ARP
1-5 iulie: INSCOP
Ele au lucrat pe baza unor întrebări închise, adică au propus respondenților liste de candidați. Aici apar și particularitățile: ARP a eliminat din calcul o posibilă candidatură a lui MRU. Operations Research nu l-a pus pe listă pe Tăriceanu. ARP a testat două variante, cu sau fără o candidatură a lui Tăriceanu. Cu excepția acestor elemente, în toate sondajele s-au testat candidaturile următorilor: Ponta, Iohannis, Cristian Diaconescu, Dan Diaconescu, Hunor și Vadim.
Iată informațiile din aceste sondaje, candidat cu candidat, în ordinea ierarhiei care e identică indiferent de sondaj:
Primul tur
Ponta. Dacă ar candida și Tăriceanu: 41% (ARP), 43,6% (INSCOP)
Dacă Tăriceanu nu ar candida: 45% (OR), 46% (ARP).
Trend ascendent din februarie încoace. Există două motive:
a. ruperea USL, care i-a adus votanți liberali
și
b. conform sondajelor CSOP, un institut care n-are de-a face cu PSD, din februarie și până în iunie există o îmbunătățire, în majoritatea cazurilor chiar lună de lună, a percepției privind PSD, activitatea guvernului, realizarea promisiunilor de către guvernul Ponta, nivelul de trai, situația financiară a familiei, situația locurilor de muncă și nivelul prețurilor. Cei cu opinii sceptice sau negative sunt în continuare majoritatea, dar în continuă reducere numerică. Datele despre care vorbesc se află aici, pe paginile 13-16 și 19-23.
Candidatura lui Tăriceanu are rolul de a-i ciupi câteva procențele. E vorba practic de revenirea la o matcă liberală a useliștilor care l-au părăsit pe Antonescu în februarie.
Iohannis. 26% (OR), 29% (ARP), 31% (INSCOP).
Posibil trend ascendent în cadrul perioadei iunie-iulie.
De la prezidențialele anterioare Iohannis este al treilea candidat potențial (după Isărescu și Antonescu) care provine din afara PSD și trece de 25% în primul tur.
Joncțiunea candidaturilor PNL și PDL pare să se fi realizat în mare parte sau Iohannis a obținut deja destule voturi din alte părți pentru ca să se extindă dincolo de bazinul clasic PNL:
Suma Antonescu (PNL) + Predoiu (PDL) în ianuarie: 35%
Martie: 34%
Mai: 29%
[scăderea e datorată lui Antonescu]
Iohannis acum, cu scenarii care nu-l menționează pe Predoiu: 26-31%.
MRU. 13% (OR), 10% (INSCOP).
Înainte de europarlamentare MRU era pe trend ascendent și era la câteva procente de depășirea lui Antonescu, adică de ajungerea pe locul doi.
Între timp s-au întâmplat două lucruri, ambele având un efect negativ asupra situației lui MRU în sondaje:
- PMP și-a desemnat un candidat la prezidențiale
- Iohannis a devenit o opțiune la prezidențiale
Între sondajul OR și sondajul INSCOP, adică de-a lungul lunii iunie MRU a pierdut 3% și Iohannis a câștigat 5%, fenomene probabil legate întrucât restul scenei politice a cam stagnat.
Tăriceanu. ARP: 7%; INSCOP 4,5%.
Posibil trend descendent în cadrul perioadei măsurate. Sau, alternativ, scorul lui Tăriceanu este undeva la intersecția marjelor, adică 5,5 - 6%.
Cristian Diaconescu. Dacă MRU nu candidează: 7% (ARP)
Dacă MRU candidează: 3% (INSCOP)
Dacă acest blog s-ar ocupa cu scenarii contrafactuale, ar fi interesant să creionăm unul conform căruia în septembrie Elena Udrea anunță retragerea lui Cristian Diaconescu din cursă datorită scorurilor nefavorabile din sondaje, ea devine candidatul PMP iar Traian Băsescu face campanie non-stop prin țară timp de 45-60 de zile.
Din fericire sau nefericire, acest blog nu se ocupă cu scenarii contrafactuale.
Alte candidaturi probabile:
DD: între 2% (INSCOP) și 6% (ARP)
Vadim: între 3% (OR, INSCOP) și 6% (ARP)
Hunor: între 2% (OR) și 3,5% (ARP, INSCOP)
Observație. În toate cele trei sondaje suma procentelor candidaților "dreptei" este mai mică decât scorul candidatului PSD. Este pentru prima dată, de la alegerile din 2004 încoace, când se întâmplă așa ceva.
Implicațiile strategice sunt că, dacă situația se menține, "unitatea dreptei" e insuficientă pentru victorie. Ca să dau un exemplu plastic, degeaba aduni 29 de procente cu 10 și cu 3 (sumă 42) dacă Ponta a obținut 44. Aspectul de la punctul 2 de aici devine important. Pe de altă parte Iohannis (sau oricine va candida din partea PNL) nu și-a demarat practic campania.
Întrucât această postare a fost densă, voi scrie despre scenariile de turul doi mâine.
luni, 14 iulie 2014
Cele trei elemente definitorii pentru rezultatul prezidențialelor
Am arătat aici de ce este foarte probabil ca în turul doi să se afle candidatul PNL.
El se va confrunta atunci cu Victor Ponta.
Candidatul PNL se va afla în fața a trei teste. Ele vor avea loc în mod independent unul de celălalt înainte de primul tur și chiar și între cele două tururi. Notele pe care candidatul PNL le va obține la cele trei "lucrări de control" va defini și rezultatul prezidențialelor.
1. PDL. Deși la prima vedere ar putea să pară o afirmație ciudată, nu contează dacă PNL și PDL vor fi aliați în primul tur, pentru că ceea ce contează este de fapt al doilea tur. Să zicem că alianța PNL+PDL nu se concretizează iar cele două partide participă la prezidențiale cu candidați separați. O alianță efectuată rapid, în turul doi (precum cele din 1996 sau 2009) ar avea aceleași efect ca o candidatură unică: în turul decisiv forțele ambilor combatanți se adună pentru o cauză comună.
Însă cât din forța PDL s-ar mobiliza în favoarea candidatului comun? Ce oferă liberalii PDL-ului pentru a garanta că acest partid chiar se vor mobiliza pentru o victorie a candidatului liberal? Se pare că alianța PNL+PDL se îndreaptă spre un model unic de colaborare. Spre deosebire de ADA sau USL, deși participanții la alianță sunt aproape egali, unul dintre ei nu va primi niciuna din funcțiile în stat puse direct sau indirect la bătaie în alegerile care urmează, candidat la președinție sau candidat la ocuparea funcției de prim-ministru. Mă aștept ca această eroare să fie corijată în negocieri.
Organizațiile PDL au mobilizat 670 de mii de voturi la europarlamentare din care trebuie eliminate voturile pentru Macovei. Alonja reală a PDL este de 500-600 de mii de voturi.
2. Publicul non-PNL și de fapt non-partide. La alegerile prezidențiale din toamnă vor vota milioane de oameni care nu au participat la europarlamentare și nici măcar la parlamentarele din 2012. În mod natural, orice campanie electorală reușește să mobilizeze măcar o parte din aceștia. Niciun bazin nu s-a secat la europarlamentare, alegeri la care prezența - prin comparație cu alte tipuri de alegeri - a fost totuși scăzută. În alte cuvinte, candidatura PMP va lua mai mult de 346 mii voturi (adică numărul obținut de partid la europarlamentare), Ponta va obține mai mult decât cele 2,1 milioane de voturi ale PSD+UNPR+PC și, în sfârșit, o candidatură PNL ar trece dincolo de cele 830 de mii de voturi ale PNL.
Însă cu cât ar depăși această barieră, dacă excludem din calcul PDL și ne uităm strict la oamenii care n-au votat la europarlamentare?
Un milion de voturi ar fi foarte puțin și ar prefigura o înfrângere, o campanie care practic "n-a decolat".
La o prezență în primul tur ca în 2009, un milion de voturi ar însemna că din totalul celor care n-au venit la vot la europarlamentare Iohannis/Antonescu a obținut mai puțin de un sfert, ceea ce e jenant.
În 2009 Băsescu și Geoană obțineau 1,5 milioane voturi mai mult fiecare decât partidele lor la europarlamentare. Acesta ar fi reperul pentru o campanie performantă care se impune în spațiul public drept una din cele două alternative majore.
De la 2 milioane de voturi în sus vorbim de o "revoluție la urne". Dacă luăm în calcul și voturile furnizate de PDL, în primul tur Iohannis ar fi aproape la egalitate cu Ponta.
Reamintesc că o singură dată un candidat non-PSD a ocupat locul întâi în primul tur al prezidențialelor.
3. Electoratul pro-Băsescu. Acesta intervine în joc în turul doi.
Cu cât consideri că eficiența PMP la europarlamentare a fost mai mică, cu atât acest bazin e mai mare.
A făcut o treabă bună PMP în a mobiliza toți susținătorii președintelui? Atunci ei sunt 346 mii.
A făcut o treabă proastă, mobilizând să zicem o treime? Atunci susținătorii președintelui sunt în jur de un milion.
Adevărul este probabil undeva la mijloc. Nu voi încărca postarea cu și mai multe calcule.
După cum poate ai observat, în niciunul din cele trei cazuri problema nu se pune în termeni da-sau-nu. Mai degrabă e vorba de trei sticle, fiecare din ele putând fi umplută până la capăt (mobilizare totală), deloc sau între.
De asemenea, cele trei "sticle" nu sunt egale ca volum. De fapt, una dintre ele este mai mare decât celelalte două puse împreună. PDL (600 de mii de voturi) și susținătorii președintelui (să zicem 800 de mii), mobilizați la maxim, aduc candidatului PNL mai puțin decât o campanie bună dar nu senzațională în rândul celor care vin la vot doar la prezidențiale (care s-ar traduce în 1,5 milioane voturi). Acest ultim aspect - cel care ține de marketing, comunicare și imaginație politică - este deci cel mai important.
El se va confrunta atunci cu Victor Ponta.
Candidatul PNL se va afla în fața a trei teste. Ele vor avea loc în mod independent unul de celălalt înainte de primul tur și chiar și între cele două tururi. Notele pe care candidatul PNL le va obține la cele trei "lucrări de control" va defini și rezultatul prezidențialelor.
1. PDL. Deși la prima vedere ar putea să pară o afirmație ciudată, nu contează dacă PNL și PDL vor fi aliați în primul tur, pentru că ceea ce contează este de fapt al doilea tur. Să zicem că alianța PNL+PDL nu se concretizează iar cele două partide participă la prezidențiale cu candidați separați. O alianță efectuată rapid, în turul doi (precum cele din 1996 sau 2009) ar avea aceleași efect ca o candidatură unică: în turul decisiv forțele ambilor combatanți se adună pentru o cauză comună.
Însă cât din forța PDL s-ar mobiliza în favoarea candidatului comun? Ce oferă liberalii PDL-ului pentru a garanta că acest partid chiar se vor mobiliza pentru o victorie a candidatului liberal? Se pare că alianța PNL+PDL se îndreaptă spre un model unic de colaborare. Spre deosebire de ADA sau USL, deși participanții la alianță sunt aproape egali, unul dintre ei nu va primi niciuna din funcțiile în stat puse direct sau indirect la bătaie în alegerile care urmează, candidat la președinție sau candidat la ocuparea funcției de prim-ministru. Mă aștept ca această eroare să fie corijată în negocieri.
Organizațiile PDL au mobilizat 670 de mii de voturi la europarlamentare din care trebuie eliminate voturile pentru Macovei. Alonja reală a PDL este de 500-600 de mii de voturi.
2. Publicul non-PNL și de fapt non-partide. La alegerile prezidențiale din toamnă vor vota milioane de oameni care nu au participat la europarlamentare și nici măcar la parlamentarele din 2012. În mod natural, orice campanie electorală reușește să mobilizeze măcar o parte din aceștia. Niciun bazin nu s-a secat la europarlamentare, alegeri la care prezența - prin comparație cu alte tipuri de alegeri - a fost totuși scăzută. În alte cuvinte, candidatura PMP va lua mai mult de 346 mii voturi (adică numărul obținut de partid la europarlamentare), Ponta va obține mai mult decât cele 2,1 milioane de voturi ale PSD+UNPR+PC și, în sfârșit, o candidatură PNL ar trece dincolo de cele 830 de mii de voturi ale PNL.
Însă cu cât ar depăși această barieră, dacă excludem din calcul PDL și ne uităm strict la oamenii care n-au votat la europarlamentare?
Un milion de voturi ar fi foarte puțin și ar prefigura o înfrângere, o campanie care practic "n-a decolat".
La o prezență în primul tur ca în 2009, un milion de voturi ar însemna că din totalul celor care n-au venit la vot la europarlamentare Iohannis/Antonescu a obținut mai puțin de un sfert, ceea ce e jenant.
În 2009 Băsescu și Geoană obțineau 1,5 milioane voturi mai mult fiecare decât partidele lor la europarlamentare. Acesta ar fi reperul pentru o campanie performantă care se impune în spațiul public drept una din cele două alternative majore.
De la 2 milioane de voturi în sus vorbim de o "revoluție la urne". Dacă luăm în calcul și voturile furnizate de PDL, în primul tur Iohannis ar fi aproape la egalitate cu Ponta.
Reamintesc că o singură dată un candidat non-PSD a ocupat locul întâi în primul tur al prezidențialelor.
3. Electoratul pro-Băsescu. Acesta intervine în joc în turul doi.
Cu cât consideri că eficiența PMP la europarlamentare a fost mai mică, cu atât acest bazin e mai mare.
A făcut o treabă bună PMP în a mobiliza toți susținătorii președintelui? Atunci ei sunt 346 mii.
A făcut o treabă proastă, mobilizând să zicem o treime? Atunci susținătorii președintelui sunt în jur de un milion.
Adevărul este probabil undeva la mijloc. Nu voi încărca postarea cu și mai multe calcule.
După cum poate ai observat, în niciunul din cele trei cazuri problema nu se pune în termeni da-sau-nu. Mai degrabă e vorba de trei sticle, fiecare din ele putând fi umplută până la capăt (mobilizare totală), deloc sau între.
De asemenea, cele trei "sticle" nu sunt egale ca volum. De fapt, una dintre ele este mai mare decât celelalte două puse împreună. PDL (600 de mii de voturi) și susținătorii președintelui (să zicem 800 de mii), mobilizați la maxim, aduc candidatului PNL mai puțin decât o campanie bună dar nu senzațională în rândul celor care vin la vot doar la prezidențiale (care s-ar traduce în 1,5 milioane voturi). Acest ultim aspect - cel care ține de marketing, comunicare și imaginație politică - este deci cel mai important.
joi, 3 iulie 2014
De ce ne îndreptăm spre o finală între candidații PSD și PNL
În perspectiva alegerilor prezidențiale, europarlamentarele sunt prima repriză.
(În 2009, la europarlamentare s-au înregistrat 4,8 milioane voturi valide.
În 2009, în primul tur al prezidențialelor s-au înregistrat 9,7 milioane voturi valide, adică fix de două ori mai mult).
După europarlamentarele din 2014 știm deja jumătate din imaginea prezidențialelor sau chiar mai mult de atât.
Voturile de la europarlamentare au măsurat în bună parte forța organizațiilor de partid și a nucleelor dure. Dacă nu faci gafe imense, n-ai cum să le pierzi. Indiferent cine este candidatul PSD, de exemplu, va obține cel puțin cele 2,1 milioane voturi de la europarlamentare.
La prezidențiale votează însă și alți oameni, cei care sunt atrași strict de candidat și pentru care sigla de partid are mai puțină importanță sau deloc.
Acestea sunt cele două surse de voturi pentru un candidat la prezidențiale:
a) partidul
și
b) campania propriu-zisă a candidatului.
Implicit, rezultatele de la europarlamentare definesc favoriții pentru ajungerea în turul doi precum și handicapurile (DEX 98: "totalitatea punctelor cu care o echipă a fost pusă în inferioritate de echipa adversă"). Să zicem că tu și cu mine suntem candidați la prezidențiale. Partidul tău a obținut la europarlamentare cu 200 de mii de voturi mai mult decât partidul meu. Ca eu să te depășesc la prezidențiale trebuie să obțin, pe baza carismei și campaniei mele, cu cel puțin 200 de mii de voturi mai mult decât ce obții tu pe baza carismei și campaniei tale.
Adică:
Partidul tău la europarlamentare: 800 mii voturi
Partidul meu la europarlamentare: 600 mii voturi
Handicap: 200 de mii.
Dacă tu obții "pe persoană fizică", în calitate de candidat, 1 milion de voturi mai mult decât aveai deja de la partid, ajungi la un total de 1,8 milioane.
Eu dacă-ți egalez campania și obțin tot 1 milion de voturi din partea celor care n-au venit la europarlamentare ... rămân în urma ta: 600 de mii de voturi (partidul meu) + 1 milion de voturi (voturi obținute de mine personal) = 1,6 milioane, sub numărul de voturi obținut de tine.
Aș fi avut nevoie să refac handicapul (200 de mii de voturi) și să te egalez în rândul celor care vin la vot doar la prezidențiale (1 milion de voturi) și să mai obțin ceva voturi în plus ca să nu tremur de emoție în seara turului unu.
Handicapurile sunt mai greu de recuperat decât s-ar crede la prima vedere. În 2009, după europarlamentare situația era următoarea:
PDL+EBA 1,6 milioane voturi
PSD 1,5 milioane voturi
PNL 700 mii voturi
Să privim situația din perspectiva lui Crin Antonescu. El trebuia să depășească măcar una din cele două forțe principale pentru a ajunge în turul doi. În alte cuvinte, când venea vorba de persuadarea persoanelor care nu veniseră la vot la europarlamentare dar veneau la vot la prezidențiale, Antonescu trebuia să depășească fie pe Geoană cu mai mult de 800 de mii de voturi, fie pe Traian Băsescu cu mai mult de 900 de mii de voturi.
Campania lui a fost foarte bună... dar nu a reușit acest lucru. În rândul celor care au votat doar la prezidențiale clasamentul a fost astfel:
Băsescu 1,5 milioane voturi
Geoană 1,5 milioane voturi
Antonescu 1,2 milioane voturi
Antonescu de fapt a pierdut teren față de amândoi, terminând la 1 milion de voturi în urma lui Geoană și la 1,1 milioane voturi în urma lui Băsescu.
În prezent, există o șansă considerabilă ca o candidatură comună PNL+PDL să transforme primul tur al prezidențialelor într-unul foarte plictisitor și cu final previzibil.
Să ne uităm la rezultatele opoziției la europarlamentare:
PNL 835 mii voturi
PDL cu 150 mii mai puțin
PMP cu 490 mii mai puțin
FC cu 715 mii mai puțin
Diferențele sunt în genere mici. Contracandidații PNL pot recupera terenul. Dar acest clasament nu ia în calcul candidatura comună PNL+PDL. Câte din cele 680 de mii de voturi obținute de PDL la europarlamentare s-ar îndrepta spre candidatul comun care aproape sigur va fi un PNL-ist? Nu toate. Unele din voturile din mediul urban ale PDL erau de fapt pentru Monica Macovei (aproximativ 100-150 de mii) și nu s-ar transfera în mod automat. Nu e clar dacă PDL ar obține ceva dintr-o victorie, cum ar fi poziția de prim-ministru, deci nu e clar cât de mult e motivat activul partidului să se mobilizeze pentru plasarea unui PNL-ist la Cotroceni. Implicit, putem construi mai multe modele de "eficiență a transferului". Să analizăm două dintre ele:
1) eficiență mare: 75% din voturile obținute de PDL la europarlamentare se îndreaptă spre candidatul comun. Baza de pornire înainte de impactul propriu-zis al prezidențiabililor devine:
PNL+PDL 1,34 milioane voturi
PMP cu un milion mai puțin
FC cu 1,2 milioane mai puțin
Cristian Diaconescu și MRU au un handicap mai mare decât Antonescu în 2009. Chiar și cu o campanie senzațională, bine gândită, creativă, fiecare din ei se îndreaptă spre ratarea turului doi.
2) eficiență redusă: 25% din voturile obținute de PDL la europarlamentare se îndreaptă spre candidatul comun. Baza de pornire înainte de impactul propriu-zis al prezidențiabililor devine:
PNL+PDL 1 milion voturi
PMP cu 650 mii mai puțin
FC cu 875 mii mai puțin
Handicapurile sunt aproape egale cu cele ale lui Antonescu din 2009. C. Diaconescu și MRU au nevoie de campanii foarte performante și de o campanie execrabilă a candidatului PNL+PDL. Practic acesta ar trebui să nu fie recunoscut de opinia publică drept un candidat important și să fie limitat la bazinul de partid și eventual câteva sute de mii de susținători în plus.
Dar să mergem un pas mai departe. Pentru PNL, frumusețea conceptului unei candidaturi comune cu PDL constă în faptul că elimină din competiție un oponent major în ceea ce privește atingerea turului doi, și anume chiar PDL. Să zicem că eficiența transferului e 0. Pur și simplu toți primarii PDL, în ziua turului unu, refuză să-și scoată aparatul de partid din case. Pentru o zi, PDL nu există. Baza de pornire se rescrie astfel:
PNL 835 mii voturi
PMP cu 490 de mii mai puțin
FC cu 715 de mii mai puțin
Valorile sunt extrem de apropiate de cele din varianta 2 menționată mai sus. În rândul celor care vin la vot doar la prezidențiale, Diaconescu și MRU trebuie să aibă o performanță personală nu egală cu cea a candidatului PNL, ci cu 10-14% mai bună (Diaconescu) sau cu 15-20% mai bună (MRU). Nu imposibil, dar greu de realizat. Campania lui Antonescu din 2009, cu toate meritele ei, ar trebui surclasată de ce am vedea la toamnă, pentru că după cum am arătat mai sus, ea a terminat în urma campaniilor lui Băsescu și Geoană în rândul celor care vin la vot doar la prezidențiale.
Folosesc mai sus rezultatele de la europarlamentare. Exprimă ele oare cu adevărat forța partidelor? Într-o bună măsură, da. În rândul celor care aveau o opțiune dar nu s-au prezentat la vot PNL este la egalitate cu suma PMP+FC (detalii aici). În alte cuvinte, PMP și FC, împreună, au la dispoziție la fel de mulți susținători care nu s-au prezentat la urne cât PNL.
Ce ar trebui să se întâmple astfel încât un candidat PNL să nu ajungă în turul doi? Cinci scenarii sunt măcar posibile. După cum vei vedea, chiar și ele sunt improbabile.
1) Nu există o candidatură comună a liberalilor și liberal-democraților. Negocierile se rup și PDL susține alt candidat, ex. Diaconescu sau MRU. (E foarte posibil ca o candidatură PDL separată de cele ale PMP și FC să aibă până la urmă efectul de a-l califica in extremis pe candidatul PNL în turul doi. Când se spune că Predoiu "e sub partid" de fapt e vorba de faptul că el subperformează în rândul celor care vin la vot doar la prezidențiale - detalii aici).
2) Candidatura PNL+PDL este una dintre cele mai slabe din istoria României. Dincolo de activul de partid PNL și poate PDL se obțin extrem de puține voturi.
Arătam mai sus că în 2009 toți candidații principali au obținut între 1,2 și 1,5 milioane voturi în rândurile celor care au venit la vot doar la prezidențiale. Un candidat PNL care obține jumătate din valoarea minimă (adică 600 de mii de voturi) impune o țintă majoră contracandidaților de la PMP și FC, și asta chiar dacă eficiența transferului de la PDL e 0. Pentru o victorie în lupta pentru locul doi...
pentru fiecare vot obținut de PMP la europarlamentare, Diaconescu ar trebui să obțină încă trei și jumătate.
Pentru fiecare vot obținut de FC la europarlamentare, MRU ar trebui să obțină încă zece.
3) PDL trădează. Bucăți mari din aparatul de partid susțin pe același din ceilalți doi candidați. A se cupla cu scenariul următor, și anume...
4) PMP și FC își unifică candidaturile. Pare incredibil că acest lucru nu se întâmplă deja. Să revedem imaginea de la zero, ca și când ar fi vorba de altă țară. În opoziție există două partide mai mari și două partide mai mici. Aceste două partide mici cumulează, ca organizare și nucleu dur, trei sferturi din forța partidului mai mic din cele două partide mari (PMP+FC = 470 mii voturi; PDL = 650 mii voturi). Cele două partide mari își unifică candidaturile. Faptul că cele două partide mici nu fac același lucru, în oglindă, pentru a-și mări șansele de a accede în turul doi e surprinzător, precum a nu răspunde unei mutări de șah cu finalitate evidentă.
Mai este un lucru pe care nu l-am menționat mai sus: Diaconescu și MRU sunt puși în situația de a alerga către același electorat, canibalizându-și reciproc șansele de a ajunge în turul doi. Să ignorăm partidele și chiar factorul "Băsescu". Profilul lor personal e în mare parte identic: un om educat, finuț, stilat, cu ochelari, din mediul diplomatic, bun cunoscător al problemelor de politică externă, rațional și nu emoțional, al elitei și nu al vulgului, cu idei de reformă dar nimic care să atragă atenția, un vocabular bogat, mesaje cumpănite, rostite prudent și nememorabile, fără discurs pe economie, genul de om care se regăsește mai degrabă într-o bibliotecă sau un studio civilizat de televiziune decât într-o campanie electorală în care să trebuiască să emoționeze o națiune. De altfel, o mare parte din susținerea pentru MRU în sondajele care măsurau intenția de vot în primul tur era datorată electoratului PMP care ... nu avea cu cine să voteze (partidul era singurul care nu-și anunțase candidatul).
5) Tăriceanu sau altcineva cu un profil asemănător performează foarte bine în rândul electoratului PNL, subtilizând sute de mii de voturi pe care candidatul PNL conta. Chiar și așa Diaconescu/MRU/candidatura unită PMP+FC trebuie să facă o treabă foarte bună.
(În 2009, la europarlamentare s-au înregistrat 4,8 milioane voturi valide.
În 2009, în primul tur al prezidențialelor s-au înregistrat 9,7 milioane voturi valide, adică fix de două ori mai mult).
După europarlamentarele din 2014 știm deja jumătate din imaginea prezidențialelor sau chiar mai mult de atât.
Voturile de la europarlamentare au măsurat în bună parte forța organizațiilor de partid și a nucleelor dure. Dacă nu faci gafe imense, n-ai cum să le pierzi. Indiferent cine este candidatul PSD, de exemplu, va obține cel puțin cele 2,1 milioane voturi de la europarlamentare.
La prezidențiale votează însă și alți oameni, cei care sunt atrași strict de candidat și pentru care sigla de partid are mai puțină importanță sau deloc.
Acestea sunt cele două surse de voturi pentru un candidat la prezidențiale:
a) partidul
și
b) campania propriu-zisă a candidatului.
Implicit, rezultatele de la europarlamentare definesc favoriții pentru ajungerea în turul doi precum și handicapurile (DEX 98: "totalitatea punctelor cu care o echipă a fost pusă în inferioritate de echipa adversă"). Să zicem că tu și cu mine suntem candidați la prezidențiale. Partidul tău a obținut la europarlamentare cu 200 de mii de voturi mai mult decât partidul meu. Ca eu să te depășesc la prezidențiale trebuie să obțin, pe baza carismei și campaniei mele, cu cel puțin 200 de mii de voturi mai mult decât ce obții tu pe baza carismei și campaniei tale.
Adică:
Partidul tău la europarlamentare: 800 mii voturi
Partidul meu la europarlamentare: 600 mii voturi
Handicap: 200 de mii.
Dacă tu obții "pe persoană fizică", în calitate de candidat, 1 milion de voturi mai mult decât aveai deja de la partid, ajungi la un total de 1,8 milioane.
Eu dacă-ți egalez campania și obțin tot 1 milion de voturi din partea celor care n-au venit la europarlamentare ... rămân în urma ta: 600 de mii de voturi (partidul meu) + 1 milion de voturi (voturi obținute de mine personal) = 1,6 milioane, sub numărul de voturi obținut de tine.
Aș fi avut nevoie să refac handicapul (200 de mii de voturi) și să te egalez în rândul celor care vin la vot doar la prezidențiale (1 milion de voturi) și să mai obțin ceva voturi în plus ca să nu tremur de emoție în seara turului unu.
Handicapurile sunt mai greu de recuperat decât s-ar crede la prima vedere. În 2009, după europarlamentare situația era următoarea:
PDL+EBA 1,6 milioane voturi
PSD 1,5 milioane voturi
PNL 700 mii voturi
Să privim situația din perspectiva lui Crin Antonescu. El trebuia să depășească măcar una din cele două forțe principale pentru a ajunge în turul doi. În alte cuvinte, când venea vorba de persuadarea persoanelor care nu veniseră la vot la europarlamentare dar veneau la vot la prezidențiale, Antonescu trebuia să depășească fie pe Geoană cu mai mult de 800 de mii de voturi, fie pe Traian Băsescu cu mai mult de 900 de mii de voturi.
Campania lui a fost foarte bună... dar nu a reușit acest lucru. În rândul celor care au votat doar la prezidențiale clasamentul a fost astfel:
Băsescu 1,5 milioane voturi
Geoană 1,5 milioane voturi
Antonescu 1,2 milioane voturi
Antonescu de fapt a pierdut teren față de amândoi, terminând la 1 milion de voturi în urma lui Geoană și la 1,1 milioane voturi în urma lui Băsescu.
În prezent, există o șansă considerabilă ca o candidatură comună PNL+PDL să transforme primul tur al prezidențialelor într-unul foarte plictisitor și cu final previzibil.
Să ne uităm la rezultatele opoziției la europarlamentare:
PNL 835 mii voturi
PDL cu 150 mii mai puțin
PMP cu 490 mii mai puțin
FC cu 715 mii mai puțin
Diferențele sunt în genere mici. Contracandidații PNL pot recupera terenul. Dar acest clasament nu ia în calcul candidatura comună PNL+PDL. Câte din cele 680 de mii de voturi obținute de PDL la europarlamentare s-ar îndrepta spre candidatul comun care aproape sigur va fi un PNL-ist? Nu toate. Unele din voturile din mediul urban ale PDL erau de fapt pentru Monica Macovei (aproximativ 100-150 de mii) și nu s-ar transfera în mod automat. Nu e clar dacă PDL ar obține ceva dintr-o victorie, cum ar fi poziția de prim-ministru, deci nu e clar cât de mult e motivat activul partidului să se mobilizeze pentru plasarea unui PNL-ist la Cotroceni. Implicit, putem construi mai multe modele de "eficiență a transferului". Să analizăm două dintre ele:
1) eficiență mare: 75% din voturile obținute de PDL la europarlamentare se îndreaptă spre candidatul comun. Baza de pornire înainte de impactul propriu-zis al prezidențiabililor devine:
PNL+PDL 1,34 milioane voturi
PMP cu un milion mai puțin
FC cu 1,2 milioane mai puțin
Cristian Diaconescu și MRU au un handicap mai mare decât Antonescu în 2009. Chiar și cu o campanie senzațională, bine gândită, creativă, fiecare din ei se îndreaptă spre ratarea turului doi.
2) eficiență redusă: 25% din voturile obținute de PDL la europarlamentare se îndreaptă spre candidatul comun. Baza de pornire înainte de impactul propriu-zis al prezidențiabililor devine:
PNL+PDL 1 milion voturi
PMP cu 650 mii mai puțin
FC cu 875 mii mai puțin
Handicapurile sunt aproape egale cu cele ale lui Antonescu din 2009. C. Diaconescu și MRU au nevoie de campanii foarte performante și de o campanie execrabilă a candidatului PNL+PDL. Practic acesta ar trebui să nu fie recunoscut de opinia publică drept un candidat important și să fie limitat la bazinul de partid și eventual câteva sute de mii de susținători în plus.
Dar să mergem un pas mai departe. Pentru PNL, frumusețea conceptului unei candidaturi comune cu PDL constă în faptul că elimină din competiție un oponent major în ceea ce privește atingerea turului doi, și anume chiar PDL. Să zicem că eficiența transferului e 0. Pur și simplu toți primarii PDL, în ziua turului unu, refuză să-și scoată aparatul de partid din case. Pentru o zi, PDL nu există. Baza de pornire se rescrie astfel:
PNL 835 mii voturi
PMP cu 490 de mii mai puțin
FC cu 715 de mii mai puțin
Valorile sunt extrem de apropiate de cele din varianta 2 menționată mai sus. În rândul celor care vin la vot doar la prezidențiale, Diaconescu și MRU trebuie să aibă o performanță personală nu egală cu cea a candidatului PNL, ci cu 10-14% mai bună (Diaconescu) sau cu 15-20% mai bună (MRU). Nu imposibil, dar greu de realizat. Campania lui Antonescu din 2009, cu toate meritele ei, ar trebui surclasată de ce am vedea la toamnă, pentru că după cum am arătat mai sus, ea a terminat în urma campaniilor lui Băsescu și Geoană în rândul celor care vin la vot doar la prezidențiale.
Folosesc mai sus rezultatele de la europarlamentare. Exprimă ele oare cu adevărat forța partidelor? Într-o bună măsură, da. În rândul celor care aveau o opțiune dar nu s-au prezentat la vot PNL este la egalitate cu suma PMP+FC (detalii aici). În alte cuvinte, PMP și FC, împreună, au la dispoziție la fel de mulți susținători care nu s-au prezentat la urne cât PNL.
Ce ar trebui să se întâmple astfel încât un candidat PNL să nu ajungă în turul doi? Cinci scenarii sunt măcar posibile. După cum vei vedea, chiar și ele sunt improbabile.
1) Nu există o candidatură comună a liberalilor și liberal-democraților. Negocierile se rup și PDL susține alt candidat, ex. Diaconescu sau MRU. (E foarte posibil ca o candidatură PDL separată de cele ale PMP și FC să aibă până la urmă efectul de a-l califica in extremis pe candidatul PNL în turul doi. Când se spune că Predoiu "e sub partid" de fapt e vorba de faptul că el subperformează în rândul celor care vin la vot doar la prezidențiale - detalii aici).
2) Candidatura PNL+PDL este una dintre cele mai slabe din istoria României. Dincolo de activul de partid PNL și poate PDL se obțin extrem de puține voturi.
Arătam mai sus că în 2009 toți candidații principali au obținut între 1,2 și 1,5 milioane voturi în rândurile celor care au venit la vot doar la prezidențiale. Un candidat PNL care obține jumătate din valoarea minimă (adică 600 de mii de voturi) impune o țintă majoră contracandidaților de la PMP și FC, și asta chiar dacă eficiența transferului de la PDL e 0. Pentru o victorie în lupta pentru locul doi...
pentru fiecare vot obținut de PMP la europarlamentare, Diaconescu ar trebui să obțină încă trei și jumătate.
Pentru fiecare vot obținut de FC la europarlamentare, MRU ar trebui să obțină încă zece.
3) PDL trădează. Bucăți mari din aparatul de partid susțin pe același din ceilalți doi candidați. A se cupla cu scenariul următor, și anume...
4) PMP și FC își unifică candidaturile. Pare incredibil că acest lucru nu se întâmplă deja. Să revedem imaginea de la zero, ca și când ar fi vorba de altă țară. În opoziție există două partide mai mari și două partide mai mici. Aceste două partide mici cumulează, ca organizare și nucleu dur, trei sferturi din forța partidului mai mic din cele două partide mari (PMP+FC = 470 mii voturi; PDL = 650 mii voturi). Cele două partide mari își unifică candidaturile. Faptul că cele două partide mici nu fac același lucru, în oglindă, pentru a-și mări șansele de a accede în turul doi e surprinzător, precum a nu răspunde unei mutări de șah cu finalitate evidentă.
Mai este un lucru pe care nu l-am menționat mai sus: Diaconescu și MRU sunt puși în situația de a alerga către același electorat, canibalizându-și reciproc șansele de a ajunge în turul doi. Să ignorăm partidele și chiar factorul "Băsescu". Profilul lor personal e în mare parte identic: un om educat, finuț, stilat, cu ochelari, din mediul diplomatic, bun cunoscător al problemelor de politică externă, rațional și nu emoțional, al elitei și nu al vulgului, cu idei de reformă dar nimic care să atragă atenția, un vocabular bogat, mesaje cumpănite, rostite prudent și nememorabile, fără discurs pe economie, genul de om care se regăsește mai degrabă într-o bibliotecă sau un studio civilizat de televiziune decât într-o campanie electorală în care să trebuiască să emoționeze o națiune. De altfel, o mare parte din susținerea pentru MRU în sondajele care măsurau intenția de vot în primul tur era datorată electoratului PMP care ... nu avea cu cine să voteze (partidul era singurul care nu-și anunțase candidatul).
5) Tăriceanu sau altcineva cu un profil asemănător performează foarte bine în rândul electoratului PNL, subtilizând sute de mii de voturi pe care candidatul PNL conta. Chiar și așa Diaconescu/MRU/candidatura unită PMP+FC trebuie să facă o treabă foarte bună.