miercuri, 16 iulie 2014

Turul doi pe baza sondajelor din iunie și început de iulie

Pe scurt:

1. Ponta are prima șansă în fața oricărui contracandidat.
2. Șansele ca un non-PNL-ist să-l învingă pe Ponta în turul doi sunt reduse.

După cum arătam și ieri, în perioada 5 iunie - 6 iulie au fost efectuate trei sondaje de opinie care conțineau întrebări privind opțiunea de vot la prezidențiale și ale căror rezultate au fost făcute publice. Fiecare din sondaje a fost efectuat de altă firmă:

5-10 iunie: Operations Research
16-22 iunie: ARP
1-5 iulie: INSCOP

Nu toate au testat aceleași scenarii.

De la coadă la cap:

Ponta vs Predoiu:
75-25 (ARP)
68-32 (INSCOP, în rândul celor care vor să voteze la prezidențiale)
67-33 (INSCOP, toți cei care exprimă o opțiune, indiferent de gradul lor de interes față de alegeri).

Ponta vs Cristian Diaconescu:
68,5 - 31,5 (INSCOP, în rândul celor care vor să voteze la prezidențiale)
67,5 - 32,5 (INSCOP, toți cei care exprimă o opțiune, indiferent de gradul lor de interes față de alegeri).

Ponta vs Antonescu:
64-36 (INSCOP, în rândul celor care vor să voteze la prezidențiale)
61-39 (INSCOP, toți cei care exprimă o opțiune, indiferent de gradul lor de interes față de alegeri).

Ponta vs. MRU:
61-39 (OR)
63-37 (INSCOP, în rândul celor care vor să voteze la prezidențiale)
58-41 (INSCOP, toți cei care exprimă o opțiune, indiferent de gradul lor de interes față de alegeri).

Ponta vs. Iohannis. În cazul în care cei doi vor candida, există șanse foarte mari ca ei să se confrunte în turul doi.

Toate cele trei sondaje menționate mai sus îi plasează pe primele două locuri în primul tur.
Mai mult, dacă tot vorbim de primul tur:
Conform tuturor cele trei sondaje menționate mai sus Ponta este pe locul unu.
Conform tuturor celor trei sondaje menționate mai sus Iohannis este pe locul doi.
Conform tuturor celor trei sondaje menționate mai sus distanța dintre Iohannis și ocupantul locului trei este considerabilă:

13 procente (OR)
21 de procente (INSCOP)
22 de procente (ARP, dacă ar candida Tăriceanu)
26 de procente (ARP, dacă n-ar candida Tăriceanu)

Această confruntare oferă și lupta cea mai strânsă într-un eventual tur doi. În procente:

OR: Ponta 59, Iohannis 41
ARP: Ponta 55, Iohannis 45
INSCOP: Ponta 55, Iohannis 45 (din rândul celor care vor să voteze la prezidențiale)
INSCOP: Ponta 53, Iohannis 47 (toată populația)

Acest subiect merită o analiză mai detaliată. Din nefericire doar INSCOP a făcut publice destule informații pentru ca o astfel de analiză să fie realizată.

În primul tur, din totalul românilor aflați în țară, pentru Iohannis votează 21,2%.
Pentru Ponta: 29,6%.
Iohannis are un deficit de 8% (adică 29 minus 21).
Alți 17% votează în primul tur altceva.
10% votează MRU, C.Diaconescu sau Hunor;
7% Tăriceanu, Dan Diaconescu sau Vadim.

În turul doi Iohannis mai obține voturile a 7,3%. De la 21% ajunge la 28%, repet, din totalul românilor aflați în țară.
Ponta mai obține 5%. De la 29% ajunge la 34%.
Alți 5% care ar vota în primul stau acasă sau sunt nehotărâți în turul doi.
Iohannis nu recuperează tot deficitul de opt procente de care scriam mai sus, ci doar două (7 minus 5).
Acest lucru s-ar traduce în ceea ce privește votanții din țară într-o înfrângere la 890 de mii de voturi, sau în termenii pe care îi cunoaște toată lumea de pe ecranele televizoarelor, 45%-la-55%. Diaspora ar mai mișca un procent de la Ponta la Iohannis.

Sondajul INSCOP arată de asemenea că pentru 65% din populația aflată în țară este important ca președintele să fie de etnie română. Fie Iohannis e limitat la maxim 5,1 milioane voturi (adică 35% din cei 14,7 milioane aflați în țară) + diaspora, fie va putea să treacă de această barieră și să modifice percepții.

Pentru 40% din românii aflați în țară (un pic peste 6 milioane de persoane) este important sau foarte important ca viitorul președinte să fie un adversar al lui Traian Băsescu. În funcție de gradul lor de mobilizare - toată lumea poate răspunde la un sondaj, dar nu toată lumea vine la vot - acest lucru va deveni decisiv sau irelevant.