Cu ajutor de la dexonline.ro :
de iure = de drept, conform normelor.
de facto = în fapt, în realitate.
duopol = dominație a două întreprinderi asupra unei ramuri economice.
Să renunțăm la încărcarea cu emoție a unor cuvinte seci, descriptive. De exemplu "coabitare" - adică, în sens politic, aflarea simultană la putere a unui președinte și un prim-ministru provenind din partide diferite - a ajuns să fie sinonim cu "înțelegere", "acord", "armonie" când de fapt coabitarea începe în clipa jurământului celui care a sosit la putere al doilea (în speța cea mai recentă, sfârșitul lui decembrie 2014). Dacă președintele și primul ministru sunt în conflict verbal non-stop ei tot... coabitează. Și vor coabita - că vor, că nu vor - până când unul din ei își încheie mandatul. Am făcut această paranteză pentru că noțiunea de "duopol", după cum ai putut vedea mai sus, descrie o stare concretă, termenul fiind lipsit în sine de încărcături emoționale sau ilicite.
În ultimele luni a apărut cel de-al treilea duopol politic din istoria României moderne, după PNL vs. conservatori în perioada antebelică și PNL vs. țărăniști în cea interbelică. Cel mai recent sondaj INSCOP arată aceeași stare de fapt ca toate sondajele de după prezidențiale ale tuturor firmelor de sondare a opiniei publice, și anume: două partide cvasi-egale care cumulează peste 80% din intențiile de vot; o singură altă formațiune politică care trece de 3%, iar aceea este ... UDMR.
(Prin comparație, la mijlocul anilor '90 FDSN și CDR cumulau la parlamentare 49% respectiv 53%.)
Spre deosebire de polarizările anterioare, cea de acum este de facto și nu de iure. Prin această formulare sugerez că este un duopol slab, rezultatul unor circumstanțe politice și nu al unei dispuneri a societății. Arată mai degrabă fluxurile de poziționare ale organizațiilor de partid, în special reflectând traseul PDL, și modul în care se canalizează ostilitatea față de (liderul) PSD; dar n-are de-a face cu izvoarele de dezbatere din societate, nu are la bază conflictele majore de viziune cu privire la viitorul României și nici măcar nu este o imagine corectă a intereselor economice ale diferitelor segmente ale populației.
Să aplicăm două teste deloc senzaționale pentru a compara situațiile:
Cel economic: Primul duopol (PNL vs conservatori până la 1919) avea drept cadru un sistem de vot cenzitar care favoriza elitele financiare. Interesele posesorilor de proprietăți din mediul rural erau în conflict cu cele ale capitalului urban care acționa în principal prin, cu și la stat.
În al doilea duopol (PNL vs. țărăniști după 1926), se dezbate drumul economic al României în termeni care parțial repetau discuția antebelică cu noi tonalități: capital românesc sau străin? ne înhăităm la a reface diferențele față de Europa de Vest sau reducem volumul industrializării și modernizării, pariind pe avantajele specifice adică agricultura? De asemenea țărăniștii făceau vorbire despre structuri cooperatiste de producție (evident în alți parametri decât cei puși în practică de comuniști) sau despre reducerea dezechilibrelor, în special de venit, dintre rural și urban.
Prin comparație cu dezbaterile reale, de substanță menționate mai sus, prezentul e cel puțin jenant. "Iară noi? Noi, epigonii?..."
Ponta încearcă practic de la venirea sa la conducerea PSD să atragă votanți din afara publicului tradițional al partidului, o voltă care a costat (detalii aici, la punctul unu) și care a eliminat din prim-plan o bună parte din discuțiile posibile cu privire la economia României. În naționalisme anti-hipermarket social-democrații se luptă cu PNL. Liberalii nu prea au ce să facă dacă PSD scade taxele și îmbrățișează cota unică, după cum foarte bine observa Cristian Pantazi.
În planul valorilor sociale, toate PNL-urile din polarizările trecute au purtat mantia modernității. Opoziția lor a fost creștină, organicistă, conservatoare; dezbaterile exprimau divizări reale din societate, moduri diferite de a înțelege ce e România și mai ales ce trebuie să fie - în alte arii de interes decât economia.
PSD își reasumă, pentru a doua oară după începutul anilor '90, identitatea conservator-naționalistă. PNL e absent din discuții cu excepția unor poziționări punctuale iar acest lucru reflectă o criză mai largă a liberalismului european, criză care aproape că l-a eliminat (detalii). Opoziția la conservatorism e acum, peste tot în Europa, stânga. Poate PNL să își asume libertățile individuale, discursurile anti-majoritare, egalitatea de șanse? Sau va încerca să fie "mai catolic decât Papa", să încerce să utilizeze religia/biserica și mai mult decât PSD, să fie mai eurosceptic, mai naționalist?
Scriam mai sus că duopolul e de facto, și nu de iure. Nu vedem viziuni economice diferite. Nu există valori sau principii sesizabile în acțiunea politică. Nu există nici măcar diferențe sociale imense, ultimele pagini ale prezentării sondajului INSCOP arătând că social-democrații nu sunt stăpâni pe România-fără-Internet-sau-Facebook, dar nici liberalii nu domină cu autoritate spațiul electoral definit de cetățenii cu acces la tehnologiile din al treilea val tofflerian. Prin Iohannis și pe baza votului din noiembrie 2014, liberalii stau considerabil mai bine în Transilvania și au acces la un public volatil, și anume tinerii din afara mișcărilor stradale (care au deja alte dinamici).
Dar atât.
PSD și-a asumat o identitate complexă dar clară. PNL mai puțin. Ce salvează și impune această polarizare nu este imaginea pozitivă a lui Iohannis - din care liberalii concretizează cam o treime. Ci restul scenei care are probleme în a căpăta relevanță.
Viitorul va urma una din trei variante:
1) Duopolul se va menține prin mecanisme semi-artificiale.
Exemplu de rezultat la parlamentarele din 2016:
PSD 35%
PNL 32%
(sau invers)
UDMR 5% (dacă și atât)
Patruzeci și cinci de partide cumulând 28%, dar niciunul din aceste partide netrecând de pragul parlamentar de 5%.
Discursul va rămâne personalizat și reactiv. Identitatea celor două partide va fi invizibil-spre-inutilă. Guvernările PSD și PNL vor fi identice, fără amprente de specificitate, pe pilot automat.
2) Duopolul va fi sfărâmat în următorii 2-6 ani de partide noi, care nu numai că ar reduce scorurile PNL și PSD dar chiar s-ar impune ca voci reprezentative.
Terenul e gol. Linii de atac sunt multe. Aviz celor care privesc spre lumea politică de până mai ieri: cercul de la mijlocul terenului e încărcat cu statui grele dar inutile, lucru deja adevărat și într-o bună măsură vizibil.
3) Duopolul va căpăta substanță. O astfel de traiectorie duce însă mult în viitor. Și asta pentru că:
- PSD e foarte fericit unde e, îi place să se joace de-a J.R. Ewing, până la o recalibrare spre stânga vor mai trece ani buni dacă se va efectua vreodată;
- PNL are alte probleme pe cap, precum concretizarea fuziunii, și speră că între timp Iohannis e de ajuns.
Caz în care scenariul trecerea duopolului de la de facto la o stare de iure se amână pentru 2019-2020, dacă și atunci.
