O situație periculoasă atât pentru un guvern cât și pentru populație ca atare e dată de imprecizie. Imprecizia direcției guvernării. Guvernezi dar de ce? Pentru ce? (Sau cine?). Ironia este că se pot câștiga alegeri sau forma niscaiva majorități:
a) nespunând în campanie ce o să faci
sau
b) spunând în campanie că o să faci altceva decât ce o să faci.
Ideea că voturile primite sunt un mandat nelimitat ("am primit cheile, acum gata, pot să fac ce vreau, de la vopsit pereții și mutat bucătăria până la dărâmatul casei și construitul unei piscine în loc") este extrem de păguboasă. În cel mai bun caz pierzi alegerile dezastruos. În cel mai rău caz te pomenești cu proteste stradale consistente.
Dacă ce-am scris mai sus pare teorie, hai să luăm două situații:
A) O ofertă de guvernare - nu numai scrisă pe o foaie, ci și comunicată intens - ce include:
- distribuirea proprietății statului din mediul rural către: familiile cu mulți copii, tineri, specialiști (medici, profesori). Acești specialiști urmează să primească de asemenea pământ pentru construirea casei și materialele necesare
- mărirea pensiilor din rural
- creditarea tinerilor din urban cu banii necesari construirii unei locuințe
- mecanisme legale care să garanteze, citez, 'formarea unei preț corect' la alimente de bază, servicii publice și medicamente
- un ajutor lunar de 10% din salariul mediu net pentru fiecare copil cu vârsta sub 16 ani
- pietruirea și iluminarea drumurilor sătești, electrificarea, conectarea la rețelele de apă, canalizare și telefonie a satelor din România. Nu a tuturor în patru ani, ci a 30-60%.
- mărirea de urgență a bugetelor pentru învățământ, sănătate și cultură.
În practică nu s-a întâmplat cam nimic din toate astea. Măsurile de mai sus provin din Contractul cu România al CDR din 1996. S-a guvernat pe baza a cu totul altor priorități; ce era util din punct de vedere electoral n-avea nimic de-a face cu ce trebuia făcut la guvernare.
CDR, nesurprinzător, a dispărut în cea mai mare prăbușire electorală de după 1992.
B) În 2008 și 2009 partidele respectiv candidații la președinție au făcut vorbire despre vrute și nevrute. Nimeni nu a înțeles criza. Nimeni nu a avut la dispoziție specialiști care să le explice că vine criza - sau că venise. Practic politicienii s-au dus spre putere ca mieii la tăiere. Promiseseră miere și huzur în timp ce la orizont era cenușă. Dacă Traian Băsescu ar fi pierdut prezidențialele din 2009, era în anii următori un fenomenal lider al opoziției. Din nefericire pentru el a câștigat și a fost pus în situația de a ului o țară întreagă cu ideea că de fapt lucrurile nu merg bine, ba chiar merg foarte prost. Lucru pentru care nici el nici PDL nu pregătiseră consistent populația.
Acum el și noul său partid se luptă cu pragul de accedere în parlament.
Implicațiile pentru prezent sunt două:
1) PNL trebuie să aibă mare atenție. Când vine vorba de exprimarea a ce și cum vrea să facă, e în acest moment pe dinafară. Și este singurul partid pe dinafară.
ALDE înțelege prin liberalism "libertatea lui Călin Popescu Tăriceanu". Cine e fan Tăriceanu, e la ALDE.
PMP are drept scop salvarea Elenei Udrea de închisoare.
Cele două partide de mai sus n-au o viziune complexă, dar măcar emit o idee clară, emoțională și inteligibilă. Votezi PMP, știi pentru ce votezi. Idem ALDE.
USR pare să se îndrepte spre o platformă simplă și perfect coerentă cu acțiunile guvernului Cioloș.
PSD e un partid al status quo-ului, chiar - având în vedere schimbările din ultimii ani - reacționar. "Hai să menținem legăturile interpersonale, modus operandi-ul din instituții, de la universități și ministere la cultură și spitale. Hai să ne întoarcem la modul cum se făceau lucrurile în România atâția zeci de ani. Hai să nu transparentizăm. Hai să protejăm oamenii [... bugetarii], de ce să-i deranjăm în numele eficienței? Hai să nu aia și ailaltă. Mai încet. Mai puțin. Mai lent. Și în anumite domenii-cheie: deloc."
Când votezi PSD, știi ce votezi.
[ Mai există oameni care au iluzia relativ simpatică că PSD ar fi un partid care se concentrează pe îndeplinirea nevoilor românilor săraci. Nu mai există dovezi consistente în sensul ăsta de un deceniu și mai bine. PSD este un partid al lower middle class-ului vârstnic din orașele mici și nu numai, cu un strat semnificativ de susținere rurală datorat primarilor în funcție, susținere care n-are nimic de-a face cu partidul ci cu oamenii respectivi. (... situația există și la PNL). ]
La PNL e spațiu gol.
Există posibilitatea ca după alegeri o formulă de tipul PNL-UDMR-USR să dețină majoritatea. Ce vor face? Va ajunge USR (să zicem, conform scenariului, un partid de 5-7%) să impună PNL (iarăși conform scenariului un partid de peste 30%) ce trebuie făcut? Presupun că nu. PNL ar prelua ministere cheie. Ce ar face cu ele? Cum ar arăta România după 2 luni de guvernare PNL? Dar după 3 ani? Are PNL mecanismele de a monitoriza ce vor votanții partidului de-a lungul guvernării ? Cât de periculos este să ajungi la guvernare fără să știi ce vor votanții tăi, pentru că în campanie n-ai deschis subiectul? Cât de periculos este să guvernezi și să descoperi - cu o rezonabilă stupefacție - că măsura A sau Z te costă în sondaje pentru că e contrară intereselor celor care te-au votat sau unora dintre ei?
Oferta de guvernare a PNL e de departe unul dintre cele mai interesante subiecte ale anului, chit că aparent e unul minor.
2) A apus epoca programelor electorale de zeci de pagini pe care le citesc câțiva oameni (să-i numim: Dan Tăpălagă, Irina Ursu, Andrei Tiut și ONG-iștii de la Funky Citizens).
Mai ales că respectivele programe, după cum arătau exemplele A și B, nu prea supraviețuiesc contactului cu realitatea. Nu e vorba întotdeauna de prostia sau machiavelismul autorilor ("scriem prostii că oricum nu contează" / "scriem chestii populiste ca să luăm voturile și după ce ajungem să guvernăm ne orientăm noi"); pur și simplu începem să trăim într-o lume prea complicată pentru a putea afirma cu certitudine cum va fi România, de exemplu, în 2018.
O cale mai rezonabilă este enunțarea unor priorități, simultan cu gândirea pe planuri alternative ("dacă PIB-ul scade atunci facem A și renunțăm la B" / "dacă încasările la buget cresc cu X% față de estimarea noastră - care e de Y% - vom face în plus și Z" ).
2b) Dacă totuși și la toamnă o să existe niște PDF-uri dense, nu voi lua în serios decât programele de guvernare cu capitole semnate, și nu de către oricine ci de către oferta partidului respectiv pentru ministerul respectiv. Nu-i nimic mai simplu decât "să angajezi niște băieți deștepți" să scrie un document inteligent și stufos, după care să vii la putere și să pui la vârful ministerului respectiv un om care n-are habar ce vrea să facă în domeniul respectiv - nu că n-are habar ce vrea să facă peste 3 ani - n-are habar ce vrea să facă mâine.
Producerea ofertei electorale trebuie unificată cu oferta de guvernare pentru domenii. Cine scrie trebuie să guverneze și invers. Mâna care va ține stiloul de ministru trebuie să fie mâna care apasă tastele pentru scrierea respectivei bucățele din programul de guvernare. După cum arată trecutul, disocierea costă.
Se iau sondaje de opinie şi alte informaţii statistice. Se pun un strop de inteligenţă şi câteva grame de logică. A se servi fierbinte cu un pahar de echidistanţă.
vineri, 19 august 2016
miercuri, 17 august 2016
Despre ideologia USR
Această postare e o replică la un articol al lui Shere Marinescu, din care voi cita destul de mult. Poți însă să-l citești în întregime aici: http://m.adevarul.ro/news/politica/despre-aparenta-lipsa-ideologie-usr-1_57b416e65ab6550cb8d4b230/index.html
Replica mea are trei componente:
1. Shere scrie:
"Proiectul de ţară al României este Occidentul. Ştim asta de cel puţin două sute de ani. Noi nu suntem aici să revoluţionăm lumea, noi suntem aici ca să încercăm să ne apropiem cât mai mult de nivelul de civilizaţie la care au ajuns ţările occidentale."
Shere vorbește despre principala dezbatere a României moderne. Într-adevăr, nuanțele clasice ale dezbaterilor politice din vest
(a. economie: cum împărțim resursele?
b. subiecte sociale: care e limita drepturilor individuale/libertății?)
au pălit întotdeauna la noi în țară în fața pachetului de întrebări: Trebuie să ne sincronizăm? Dacă da, cât de repede? Ne asumăm costurile?
Răspunsuri negative la prima întrebare din pachetul de mai sus, în feluri diferite și cu multe nuanțe care îi separă, au dat conservatorii pre-1914, țărăniștii, legionarii și PSD-ul pre-Năstase*, precum și alte grupuri sau grupulețe mai mici.
Poziționarea USR este clară din acest punct de vedere. Valorile sunt de asemenea bine definite de către Shere în articol. Atâta timp cât vedem ideologia ca un cumul de valori bine definite, USR are o ideologie, și anume cea reformist-sincronistă. Citez o formulă pe care Shere, de altfel, o repetă în articol: "anticorupţie prin transparentizare, eficientizare prin debirocratizare". Pentru PSD, administrația publică fără rang înalt, naționaliști, cea mai mare parte a BOR și grupusculele media asociate cu binomul Ponta/Ghiță noțiunile acestea sunt în cel mai bun caz irelevante, dacă nu chiar amenințări directe la adresa valorilor proprii și, implicit, motiv de război.
2. Sincronizarea era un proiect relativ simplu înainte de criza economică. România, din perspectiva reformatorilor, trebuia să meargă de la comunism la capitalism. Fenomenele din ultimii ani au complicat proiectul și procesul: nu mai există un singur "Occident", ci mai multe poteci posibile. Concret, avem decalaje și în ceea ce înseamnă dezvoltarea capitalului intern/local, dar și în ceea ce înseamnă protecția socială, care e prost finanțată și extrem de ineficientă. Statele Unite, în ciuda Obamacare, au totuși alt model de înțelegere a responsabilității individuale prin comparație cu Danemarca. Pe care ni-l permitem? Contează ce ne permitem?
În plan social, cât de important e creștinismul și ce rol trebuie să joace în definirea regulilor și legilor din societate?
Shere menționează printre prioritățile USR atât "economie de piaţă liberă fără actori corupţi şi stat", cât și "combaterea sărăciei extreme", o încercare de a împăca și capra și varza. De altfel, el subliniază: "În momentul în care ai Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor, dacă eşti de centru dreapta sau de centru stânga s-ar putea să conteze. Dacă ce vrei să faci este să transparentizezi statul sperând că astfel vei scăpa de corupţie, eu zic că libertarian, cu ecologist, cu liberal, cu neo-stângist şi cine o mai fi pot sta foarte bine la masă. Si chiar că ar fi bine să stea". Pariul USR pare a fi că momentul dezbaterilor din paragraful anterior încă nu a sosit. E posibil să aibă dreptate. Dar momentul e infinit mai aproape decât era în 2004 sau 2014.
3. Shere are dreptate vizavi de etichete și de pagubele pe care le creează asocierile cu un termen sau altul. "Dreapta" nu a formulat încă niciun proiect post-austeritate, în consecință termenul fiind încă asociat cu măsurile de atunci. Cu excepția unor voci care nu se află în niciun partid (Moise Guran, Lucian Mândruță, etc.) susținătorii capitalismului sunt în derivă.
"Stânga" înseamnă pentru cam toată lumea PSD și stereotipii care au de-a face mai mult cu votanții decât cu partidul. Grupulețe încă firavi de tineri în Cluj și București știu că lucrurile stau altfel, dar n-au încă impact asupra societății.
* = O excepție cu substrat geopolitic a reprezentat-o Declarația de la Snagov privind integrarea României în Uniunea Europeană, document elaborat în timpul celui de-al doilea mandat al lui Ion Iliescu.
Social democrații de după 2000 au mers mai degrabă pe ideea menținerii status quo-ului instituțional - un stat capturat de către anumite interese private; PSD-ul din acest moment e mai reacționar, conservator și tradiționalist decât în epoca Geoană pentru că atunci procesul de schimbare a instituțiilor era abia la început; cu cât procesul de reformă a devenit mai eficient iar efectele sale mai vizibile, cu atât partidului i-a fost mai greu să acționeze pentru menținerea status quo-ului dorit, lucru pentru care sunt blamate din ce în ce mai apăsat Vestul în special și procesul de reformă în genere.
În caz că te întrebai de ce am sărit peste epoca PCR, comuniștii au fost.... incoerenți. Pe de o parte au industrializat și urbanizat, sincronizând România cu ritmurile modernității. Pe de altă parte au apelat, în special după 1970, la mitologii naționaliste și regresive, care exaltau unicitatea tradițiilor pre-moderne (anti-sincronizare).
Replica mea are trei componente:
1. Shere scrie:
"Proiectul de ţară al României este Occidentul. Ştim asta de cel puţin două sute de ani. Noi nu suntem aici să revoluţionăm lumea, noi suntem aici ca să încercăm să ne apropiem cât mai mult de nivelul de civilizaţie la care au ajuns ţările occidentale."
Shere vorbește despre principala dezbatere a României moderne. Într-adevăr, nuanțele clasice ale dezbaterilor politice din vest
(a. economie: cum împărțim resursele?
b. subiecte sociale: care e limita drepturilor individuale/libertății?)
au pălit întotdeauna la noi în țară în fața pachetului de întrebări: Trebuie să ne sincronizăm? Dacă da, cât de repede? Ne asumăm costurile?
Răspunsuri negative la prima întrebare din pachetul de mai sus, în feluri diferite și cu multe nuanțe care îi separă, au dat conservatorii pre-1914, țărăniștii, legionarii și PSD-ul pre-Năstase*, precum și alte grupuri sau grupulețe mai mici.
Poziționarea USR este clară din acest punct de vedere. Valorile sunt de asemenea bine definite de către Shere în articol. Atâta timp cât vedem ideologia ca un cumul de valori bine definite, USR are o ideologie, și anume cea reformist-sincronistă. Citez o formulă pe care Shere, de altfel, o repetă în articol: "anticorupţie prin transparentizare, eficientizare prin debirocratizare". Pentru PSD, administrația publică fără rang înalt, naționaliști, cea mai mare parte a BOR și grupusculele media asociate cu binomul Ponta/Ghiță noțiunile acestea sunt în cel mai bun caz irelevante, dacă nu chiar amenințări directe la adresa valorilor proprii și, implicit, motiv de război.
2. Sincronizarea era un proiect relativ simplu înainte de criza economică. România, din perspectiva reformatorilor, trebuia să meargă de la comunism la capitalism. Fenomenele din ultimii ani au complicat proiectul și procesul: nu mai există un singur "Occident", ci mai multe poteci posibile. Concret, avem decalaje și în ceea ce înseamnă dezvoltarea capitalului intern/local, dar și în ceea ce înseamnă protecția socială, care e prost finanțată și extrem de ineficientă. Statele Unite, în ciuda Obamacare, au totuși alt model de înțelegere a responsabilității individuale prin comparație cu Danemarca. Pe care ni-l permitem? Contează ce ne permitem?
În plan social, cât de important e creștinismul și ce rol trebuie să joace în definirea regulilor și legilor din societate?
Shere menționează printre prioritățile USR atât "economie de piaţă liberă fără actori corupţi şi stat", cât și "combaterea sărăciei extreme", o încercare de a împăca și capra și varza. De altfel, el subliniază: "În momentul în care ai Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor, dacă eşti de centru dreapta sau de centru stânga s-ar putea să conteze. Dacă ce vrei să faci este să transparentizezi statul sperând că astfel vei scăpa de corupţie, eu zic că libertarian, cu ecologist, cu liberal, cu neo-stângist şi cine o mai fi pot sta foarte bine la masă. Si chiar că ar fi bine să stea". Pariul USR pare a fi că momentul dezbaterilor din paragraful anterior încă nu a sosit. E posibil să aibă dreptate. Dar momentul e infinit mai aproape decât era în 2004 sau 2014.
3. Shere are dreptate vizavi de etichete și de pagubele pe care le creează asocierile cu un termen sau altul. "Dreapta" nu a formulat încă niciun proiect post-austeritate, în consecință termenul fiind încă asociat cu măsurile de atunci. Cu excepția unor voci care nu se află în niciun partid (Moise Guran, Lucian Mândruță, etc.) susținătorii capitalismului sunt în derivă.
"Stânga" înseamnă pentru cam toată lumea PSD și stereotipii care au de-a face mai mult cu votanții decât cu partidul. Grupulețe încă firavi de tineri în Cluj și București știu că lucrurile stau altfel, dar n-au încă impact asupra societății.
* = O excepție cu substrat geopolitic a reprezentat-o Declarația de la Snagov privind integrarea României în Uniunea Europeană, document elaborat în timpul celui de-al doilea mandat al lui Ion Iliescu.
Social democrații de după 2000 au mers mai degrabă pe ideea menținerii status quo-ului instituțional - un stat capturat de către anumite interese private; PSD-ul din acest moment e mai reacționar, conservator și tradiționalist decât în epoca Geoană pentru că atunci procesul de schimbare a instituțiilor era abia la început; cu cât procesul de reformă a devenit mai eficient iar efectele sale mai vizibile, cu atât partidului i-a fost mai greu să acționeze pentru menținerea status quo-ului dorit, lucru pentru care sunt blamate din ce în ce mai apăsat Vestul în special și procesul de reformă în genere.
În caz că te întrebai de ce am sărit peste epoca PCR, comuniștii au fost.... incoerenți. Pe de o parte au industrializat și urbanizat, sincronizând România cu ritmurile modernității. Pe de altă parte au apelat, în special după 1970, la mitologii naționaliste și regresive, care exaltau unicitatea tradițiilor pre-moderne (anti-sincronizare).