O situație periculoasă atât pentru un guvern cât și pentru populație ca atare e dată de imprecizie. Imprecizia direcției guvernării. Guvernezi dar de ce? Pentru ce? (Sau cine?). Ironia este că se pot câștiga alegeri sau forma niscaiva majorități:
a) nespunând în campanie ce o să faci
sau
b) spunând în campanie că o să faci altceva decât ce o să faci.
Ideea că voturile primite sunt un mandat nelimitat ("am primit cheile, acum gata, pot să fac ce vreau, de la vopsit pereții și mutat bucătăria până la dărâmatul casei și construitul unei piscine în loc") este extrem de păguboasă. În cel mai bun caz pierzi alegerile dezastruos. În cel mai rău caz te pomenești cu proteste stradale consistente.
Dacă ce-am scris mai sus pare teorie, hai să luăm două situații:
A) O ofertă de guvernare - nu numai scrisă pe o foaie, ci și comunicată intens - ce include:
- distribuirea proprietății statului din mediul rural către: familiile cu mulți copii, tineri, specialiști (medici, profesori). Acești specialiști urmează să primească de asemenea pământ pentru construirea casei și materialele necesare
- mărirea pensiilor din rural
- creditarea tinerilor din urban cu banii necesari construirii unei locuințe
- mecanisme legale care să garanteze, citez, 'formarea unei preț corect' la alimente de bază, servicii publice și medicamente
- un ajutor lunar de 10% din salariul mediu net pentru fiecare copil cu vârsta sub 16 ani
- pietruirea și iluminarea drumurilor sătești, electrificarea, conectarea la rețelele de apă, canalizare și telefonie a satelor din România. Nu a tuturor în patru ani, ci a 30-60%.
- mărirea de urgență a bugetelor pentru învățământ, sănătate și cultură.
În practică nu s-a întâmplat cam nimic din toate astea. Măsurile de mai sus provin din Contractul cu România al CDR din 1996. S-a guvernat pe baza a cu totul altor priorități; ce era util din punct de vedere electoral n-avea nimic de-a face cu ce trebuia făcut la guvernare.
CDR, nesurprinzător, a dispărut în cea mai mare prăbușire electorală de după 1992.
B) În 2008 și 2009 partidele respectiv candidații la președinție au făcut vorbire despre vrute și nevrute. Nimeni nu a înțeles criza. Nimeni nu a avut la dispoziție specialiști care să le explice că vine criza - sau că venise. Practic politicienii s-au dus spre putere ca mieii la tăiere. Promiseseră miere și huzur în timp ce la orizont era cenușă. Dacă Traian Băsescu ar fi pierdut prezidențialele din 2009, era în anii următori un fenomenal lider al opoziției. Din nefericire pentru el a câștigat și a fost pus în situația de a ului o țară întreagă cu ideea că de fapt lucrurile nu merg bine, ba chiar merg foarte prost. Lucru pentru care nici el nici PDL nu pregătiseră consistent populația.
Acum el și noul său partid se luptă cu pragul de accedere în parlament.
Implicațiile pentru prezent sunt două:
1) PNL trebuie să aibă mare atenție. Când vine vorba de exprimarea a ce și cum vrea să facă, e în acest moment pe dinafară. Și este singurul partid pe dinafară.
ALDE înțelege prin liberalism "libertatea lui Călin Popescu Tăriceanu". Cine e fan Tăriceanu, e la ALDE.
PMP are drept scop salvarea Elenei Udrea de închisoare.
Cele două partide de mai sus n-au o viziune complexă, dar măcar emit o idee clară, emoțională și inteligibilă. Votezi PMP, știi pentru ce votezi. Idem ALDE.
USR pare să se îndrepte spre o platformă simplă și perfect coerentă cu acțiunile guvernului Cioloș.
PSD e un partid al status quo-ului, chiar - având în vedere schimbările din ultimii ani - reacționar. "Hai să menținem legăturile interpersonale, modus operandi-ul din instituții, de la universități și ministere la cultură și spitale. Hai să ne întoarcem la modul cum se făceau lucrurile în România atâția zeci de ani. Hai să nu transparentizăm. Hai să protejăm oamenii [... bugetarii], de ce să-i deranjăm în numele eficienței? Hai să nu aia și ailaltă. Mai încet. Mai puțin. Mai lent. Și în anumite domenii-cheie: deloc."
Când votezi PSD, știi ce votezi.
[ Mai există oameni care au iluzia relativ simpatică că PSD ar fi un partid care se concentrează pe îndeplinirea nevoilor românilor săraci. Nu mai există dovezi consistente în sensul ăsta de un deceniu și mai bine. PSD este un partid al lower middle class-ului vârstnic din orașele mici și nu numai, cu un strat semnificativ de susținere rurală datorat primarilor în funcție, susținere care n-are nimic de-a face cu partidul ci cu oamenii respectivi. (... situația există și la PNL). ]
La PNL e spațiu gol.
Există posibilitatea ca după alegeri o formulă de tipul PNL-UDMR-USR să dețină majoritatea. Ce vor face? Va ajunge USR (să zicem, conform scenariului, un partid de 5-7%) să impună PNL (iarăși conform scenariului un partid de peste 30%) ce trebuie făcut? Presupun că nu. PNL ar prelua ministere cheie. Ce ar face cu ele? Cum ar arăta România după 2 luni de guvernare PNL? Dar după 3 ani? Are PNL mecanismele de a monitoriza ce vor votanții partidului de-a lungul guvernării ? Cât de periculos este să ajungi la guvernare fără să știi ce vor votanții tăi, pentru că în campanie n-ai deschis subiectul? Cât de periculos este să guvernezi și să descoperi - cu o rezonabilă stupefacție - că măsura A sau Z te costă în sondaje pentru că e contrară intereselor celor care te-au votat sau unora dintre ei?
Oferta de guvernare a PNL e de departe unul dintre cele mai interesante subiecte ale anului, chit că aparent e unul minor.
2) A apus epoca programelor electorale de zeci de pagini pe care le citesc câțiva oameni (să-i numim: Dan Tăpălagă, Irina Ursu, Andrei Tiut și ONG-iștii de la Funky Citizens).
Mai ales că respectivele programe, după cum arătau exemplele A și B, nu prea supraviețuiesc contactului cu realitatea. Nu e vorba întotdeauna de prostia sau machiavelismul autorilor ("scriem prostii că oricum nu contează" / "scriem chestii populiste ca să luăm voturile și după ce ajungem să guvernăm ne orientăm noi"); pur și simplu începem să trăim într-o lume prea complicată pentru a putea afirma cu certitudine cum va fi România, de exemplu, în 2018.
O cale mai rezonabilă este enunțarea unor priorități, simultan cu gândirea pe planuri alternative ("dacă PIB-ul scade atunci facem A și renunțăm la B" / "dacă încasările la buget cresc cu X% față de estimarea noastră - care e de Y% - vom face în plus și Z" ).
2b) Dacă totuși și la toamnă o să existe niște PDF-uri dense, nu voi lua în serios decât programele de guvernare cu capitole semnate, și nu de către oricine ci de către oferta partidului respectiv pentru ministerul respectiv. Nu-i nimic mai simplu decât "să angajezi niște băieți deștepți" să scrie un document inteligent și stufos, după care să vii la putere și să pui la vârful ministerului respectiv un om care n-are habar ce vrea să facă în domeniul respectiv - nu că n-are habar ce vrea să facă peste 3 ani - n-are habar ce vrea să facă mâine.
Producerea ofertei electorale trebuie unificată cu oferta de guvernare pentru domenii. Cine scrie trebuie să guverneze și invers. Mâna care va ține stiloul de ministru trebuie să fie mâna care apasă tastele pentru scrierea respectivei bucățele din programul de guvernare. După cum arată trecutul, disocierea costă.