luni, 7 noiembrie 2016

Ghid pentru noaptea alegerilor din SUA

Scrutinul prezidențial are loc marți, secțiile de votare începând să se închidă la câteva ore după miezul nopții pe fusul orar din România (deci miercuri, începând cu 2 dimineața). În SUA sunt patru fusuri orare, din acest motiv rezultatele vor sosi - în termenii relevanți pentru noi, în România - de-a lungul întregii nopți de marți-spre-miercuri.

Reamintesc sistemul electoral american:

Fiecare din cele 50 de state are alocat un număr de electori, adică puncte. În momentul în care un candidat ocupă locul unu într-un stat, chiar și la câteva voturi distanță, acel candidat primește toate punctele statului respectiv. Nu contează câte voturi a primit la nivel național - de altfel în 2000 Gore a primit mai multe voturi în toată SUA decât G.W. Bush dar a pierdut la puncte și n-a mai ajuns președinte.

Există și două excepții de la regulă pe care nu le-am menționat în alte postări întrucât le-ar fi lungit excesiv: statul Maine are 4 electori și este compus din 2 districte: 2 electori sunt alocați câștigătorului la voturi în tot statul, 1 elector este alocat câștigătorului unuia din cele două districte, iar al patrulea elector este alocat pentru câștigătorul celuilalt district. La Nebraska este la fel, dar există 5 electori și 3 districte. Acest detaliu poate deveni relevant întrucât Trump poate câștiga un elector în Maine și anume în districtul doi.

Pentru a simplifica ghidul, trebuie știut doar ce trebuie să facă Hillary pentru a ajunge la 270 de electori (numărul total este de 538, deci 270 ar duce-o la victorie). Fac vorbire despre Hillary întrucât ea e mai aproape decât Trump de această țintă dacă luăm în calcul statele "sigure", unde e cert că ea va câștiga.

Hillary are 182 de electori din aceste state.
Are nevoie de încă 88 pentru a câștiga. Să ignorăm acum statele în care Trump va câștiga sigur. Au rămas state care au un total de 159 de electori. Este vorba de:

Ordonate după ora din România la care se închid secțiile:
Ora 2 : Virginia (13)
Ora 2:30 : Ohio (18), Carolina de Nord (15)
Ora 3: Florida (29), Pennsylvania (20), Maine (2), Maine, primul district (1), Maine, al doilea district (1), New Hampshire (4)
În acest moment mai sunt disponibili 56 de electori. Este eminamente posibil ca Hillary să fi câștigat deja.
Ora 4: Michigan (16), Minnesota (10), Wisconsin (10), Colorado (9), New Mexico (5)
Ora 5: Nevada (6)

Ordonate după mărime:
Florida (29 electori)
Pennsylvania (20)
Ohio (18)
Michigan (16)
Carolina de Nord (15)
Virginia (13)
Minnesota (10)
Wisconsin (10)
Colorado (9)
Nevada (6)
New Mexico (5)
Maine (4)
New Hampshire (4)

În ordinea ușurinței lui Hillary de a le obține, de la cel mai ușor la cel mai greu:
Maine, primul district (1 elector)
Maine, tot statul (2 electori)
New Mexico (5)
Minnesota (10)
Virginia (13)
Wisconsin (10)
Michigan (16)
Pennsylvania (20)
Colorado (9)
New Hampshire (4)
---- dacă Hillary câștigă toate statele aflate deasupra acestei linii, e președinte și rezultatul său în statele de mai jos nu mai contează ----
Nevada (6)
Carolina de Nord (15)
Florida (29)
Maine, al doilea district (1)
Ohio (18)

Probabil că pare dificil pentru Hillary. 88 de electori din 159 "disponibili" = 55,3%. De fapt, în fiecare din statele aflate deasupra "liniei în albastru" are un avantaj mai mare decât marja de eroare sau egal cu marja conform sondajelor cele mai recente, excepțiile de la regulă fiind Colorado, Pennsylvania (conduce în marjă) și New Hampshire (unde Trump are un avantaj în marjă). Un pas greșit al lui Trump în Florida sau în Carolina de Nord, state cu mulți electori, îl poate aduce pe acesta la eșec chiar dacă reușește să câștige în Colorado sau New Hampshire, state cu puțini electori.

Discuție pe ore:

Ora 2: Dă atenție statului Virginia și ignoră pe celelalte anunțate la această oră. Dacă Hillary a pierdut Virginia, va avea în față o noapte grea și lungă. Semnalul e prost: alte state ar putea merge spre Trump, ca parte dintr-un trend național - state de care Hillary are nevoie pentru a câștiga.

Ora 2:30 : Ohio și Carolina de Nord sunt sub linia albastră. Trump are mare nevoie să le câștige pe amândouă pentru a avea o șansă. Dacă Hillary a câștigat unul din ele, își poate permite o înfrângere surprinzătoare sau chiar două în orele următoare. Dacă Hillary le-a câștigat pe amândouă, poate deja să toarne șampania în pahare, e foarte aproape de victorie.

Ora 3: Florida și Pennsylvania sunt vitale. Florida e un pic mai importantă (29 de electori față de 20 în Pennsylvania). Hillary trebuie să obțină măcar o victorie, în oricare din ele. Trump are nevoie cel puțin de Florida - o victorie a lui și în Pennsylvania îl duce foarte aproape de victorie (în funcție și de ce s-a întâmplat la 2:30). Maine și New Hampshire sunt mici, dar înfrângeri ale lui Hillary în aceste state i-ar complica situația în vederea orei 4.

Ora 4: Dacă Hillary nu e deja președinte, vitale sunt acum următoarele ("pentagonul"):

Michigan (16), Minnesota (10), Wisconsin (10), Colorado (9), New Mexico (5).

Ea are nevoie în "pentagon" de un număr de electori egal cu 163 minus cei pe care îi are deja înainte de ora 4.

De exemplu, dacă înainte de ora 4 ea a strâns 125 de electori și deci are nevoie de 38 de electori, ea trebuie să câștige Michigan și oricare trei din celelalte patru state din pentagon.

De ce 163? Din cei 270 de electori de care are nevoie, 107 vor veni din state vestice, care-și anunță rezultatele mult mai târziu, sau din New York, care va fi anunțat la ora 4.

Voi denumi în continuare numărul de electori luat de ea după ora 4 (deci luând în calcul "pentagonul") "post-pentagon". Ce se întâmplă dacă, post-pentagon, ea tot nu are numărul de electori necesari? Intră în ecuație Nevada (6 electori). Și gata.
În cazul în care numărul de electori de care are nevoie post-pentagon este mai mare de 6, ea a pierdut alegerile.
În cazul în care numărul de electori de care are nevoie post-pentagon este 6, ea are nevoie de Nevada pentru a ajunge la egalitate cu Trump - caz în care Camera Reprezentanților decide numele președintelui.
În cazul în care numărul de electori de care are nevoie post-pentagon este mai mic de 6, ea trebuie să câștige în Nevada (caz în care va câștiga alegerile) - un eșec al ei în Nevada înseamnă o victorie pentru Trump.

Estimarea personală e că Hillary va câștiga toate statele aflate deasupra "liniei albastre", mai puțin New Hampshire, înfrângere pe care o va compensa cu Nevada. 275-263 pentru ea, chiar 304-234 dacă va câștiga și în Florida. Cum organizarea democraților e un pic superioară celei a republicanilor, nu este exclus ca diferența să fie chiar mai mare, existând surprize ici și colo, sub "linia albastră".

Postarea de mai sus se bazează pe un set de prezumții privind comportamentul statelor "sigure", atât democrate cât și republicane, care a funcționat bine în trecut. Nu este exclus ca la acest scrutin să se petreacă evenimente speciale, gen o victorie a lui Hillary în Georgia, o victorie a unui independent în Utah, etc. În genere, am luat în calcul toate scenariile pozitive pentru Trump; nu este imposibil ca, în funcție de evenimente, drumul lui Hillary spre Casa Albă să fie chiar mai ușor decât a fost descris mai sus.