Candidatul PSD la ocuparea poziției de prim-ministru a fost studiat în fel și chip, dar un aspect important din cariera sa nu prea e luat în considerare: ce a realizat (sau nu) din punct de vedere electoral în funcțiile de conducere pe care le-a avut în partid. Postarea de mai jos se concentrează tocmai pe acest aspect.
În decembrie 2003 el devine președinte executiv al PSD Timiș.
Primele alegeri pe care trebuie să le managerieze sunt localele din vara anului următor. PSD Timiș evoluează de la 39 629 voturi pentru consiliul județean, primite în 2000, la 67 194, o creștere cu 69,5% în contextul în care scena politică, chiar și locală, era în 2000 răsfirată iar în 2004 mult mai dinamică și mai dificilă pentru PSD. Bilă albă.
La alegerile parlamentare din anul următor PSD Timiș își menține bazinul de voturi din 2000, trecând de la 85 881 voturi la 86 192. Asta în timp ce la nivel național PSD scade de la 4,04 milioane la 3,79 milioane. El menține o linie stabilă, dar partidul la nivel național scade: Grindeanu astfel performează mai bine decât partidul la nivel național. Afirmația marcată cu bold, după cum vei vedea în continuare, caracterizează o mare parte din confruntările electorale în care a participat Grindeanu. Revenind la parlamentarele de acum 12 ani, să zicem o jumătate de bilă albă.
În aprilie 2005 Grindeanu își schimbă funcția, devenind simultan:
- prim-vicepreședinte PSD Timiș
și
- președinte PSD Timișoara.
În continuare nu mă concentrez pe poziția în ierarhia județeană, unde era subordonat și deci responsabilitatea sa pentru rezultatele partidului e greu de determinat. Ce a făcut deci PSD Timișoara în anii următori, în contextul în care Grindeanu era consilier local (2004-2008) și viceprimar?
La localele din 2008 PSD Timișoara performează mai slab decât în 2004. La scrutinul "politic" pentru CJ se scade de la 20 694 voturi la 15 849.
Candidatul la primărie din 2004 (Horia Ciocârlie) primise 19 120 voturi, candidatul din 2008 (Ion Răducanu) primește 12 108. Acest aspect e important din două motive:
- este responsabilitatea șefului organizației municipale să desemneze candidatul (sau cel puțin ar trebui să fie, în practică deseori se implică șeful organizației județene);
- Grindeanu nu a candidat.
La parlamentare continuă scăderea față de 2004, mergându-se de la 33 203 voturi la 17 430. Practic o înjumătățire.
La prezidențialele ce vin după aceea, Geoană ocupă locul 3 în municipiu, după Traian Băsescu și Crin Antonescu.
Bile negre pe linie.
Sărim peste anul electoral 2012, când datorită existenței USL este greu de precizat cât din scoruri se datorează PSD Timișoara, cât PNL Timișoara și cât puternicului trend istoric anti-PDL&anti-Băsescu.
Vin câțiva ani extrem de buni pentru Grindeanu și pentru PSD Timișoara. Dintr-o organizație fără prea mare relevanță, PSD Timișoara devine un fel de vedetă a partidului:
2009, europarlamentare: 9889 voturi.
2014, europarlamentare: 18 416 voturi.
Aproape o dublare, în contextul în care la nivel național numărul de voturi al PSD crește cu o treime.
În primul tur al prezidențialelor Ponta obține un pic mai mult decât Năstase în 2004 și mult mai mult decât Geoană în 2009: 37 317 voturi față de 36 491 (Năstase) sau 28 061 (Geoană).
În turul doi Ponta performează mult peste Năstase în 2004: 55 766 față de 41 036.
La localele din 2016 candidatul la primărie obține 17 819 voturi, în linie cu performanța tradițională a candidaților PSD în oraș (mai puțin decât în 2004, mai mult decât în 2008).
La scrutinul pentru CJ, însă, PSD Timișoara obține mai multe voturi decât oricând în ultimii douăzeci de ani:
2000: 15 446
2004: 20 694
2008: 15 849
2016: 22 241
Ascensiunea PSD în oraș culminează cu ocuparea locului 1 la parlamentare. Acest lucru se mai întâmplase și la parlamentarele din 2000, însă în cu totul alt set de condiții. O scenă răsfirată a permis atunci PDSR să ia medalia de aur cu doar 20,7% din voturi. Prin comparație, în 2016 PSD Timișoara obține un scor de două ori mai mare (40,6%). Din totalul voturilor exprimate de etnicii non-maghiari, PSD Timișoara ajunge practic la nivelul partidului de la nivel național (43,1% față de 45,5%), un lucru care ar fi părut science-fiction în anii '90 sau 2000+.
În planul valorilor absolute, PSD Timișoara obține aproape la fel de multe voturi la recentele parlamentare ca în 2004 (30 293 față de 33 203), o scădere de 8,7% în contextul în care, la nivel național, numărul voturilor primite de PSD a scăzut între 2004 și 2016 cu 15%. Practic, organizația condusă de Grindeanu obține la un scrutin parlamentar aproape la fel de multe voturi cât aceeași organizație cu ani în urmă la un scrutin la care prezidențialele și parlamentarele erau suprapuse și la care, implicit, prezența era foarte înaltă.
În concluzie:
Există trend-uri naționale. Poți să fii o organizație mediocră și să aștepți să îți bage evenimentele naționale voturi în traistă. Chiar și așa, întrebarea se pune dacă tu ai performat peste trend sau sub trend. Ca să iau un exemplu, dacă partidul își mărește electoratul cu 6% dar la tine în localitate crește cu 15%, e foarte probabil ca organizația locală să fi muncit mai bine și mai mult.
Grindeanu a operat într-un set de circumstanțe potrivnice. Timiș și Timișoara au o îndelungată tradiție de ostilitate față de PSD. În ciuda declarațiilor de la absolut fiecare congres, partidul nu a generat un discurs specific pentru Banat și Transilvania, zone cu un nivel de trai semnificativ mai înalt decât meterezele rurale în care PSD este obișnuit să opereze.
În ciuda acestor aspecte, organizația condusă de Grindeanu a performat consistent peste restul partidului, cu excepția sincopei 2008-2009. Epoca post-USL a fost în genere una propice pentru PSD, dar la Timișoara creșterea bazinului electoral a fost de dimensiuni mai mari decât pur și simplu ce ar fi indicat trend-ul național.
Nu e clar ce lecții sau valori a extras Grindeanu din succesele sale, acest lucru urmând să fie decelat pe măsură ce capătă un rol vizibil pe scena principală, cea națională.
joi, 29 decembrie 2016
vineri, 16 decembrie 2016
Observații despre parlamentare și despre anii următori
Să începem cu lucrurile mai degrabă stabile:
"Electoratul social-democrat e la cote maxime de mobilizare" (7 decembrie).
Așa a fost. 3,20 milioane voturi la Camera Deputaților, 3,22 milioane la Senat, exact la marginea superioară a intervalului despre care scriam pe 17 octombrie aici: "PSD va obține la parlamentare între 2,98 și 3,26 milioane voturi."
ALDE s-a dus ușor sub estimarea de pe 1 noiembrie: "ALDE va primi cel puțin 400 de mii de voturi la parlamentare și maxim 550 de mii".
Partidul lui Călin Popescu-Tăriceanu a primit 396 mii voturi la Camera Deputaților și 423 de mii la Senat. Vinerea de dinaintea alegerilor estimam că "problema alianței nu o reprezintă electoratul PSD, ci electoratul ALDE." Nu este exclus ca PSD să fi ciupit votanți de la ALDE, dar pentru următorii ani acest lucru este irelevant pentru ALDE, forța partidului zace în parlamentari, în sondaje poate să fie canibalizat cu totul de PSD și să ajungă la 1% - nu mai contează.
Astfel cele două partide, însumat, au intrat în "varianta medie (3,6 milioane voturi)" menționată aici.
Bun, bun, predicțiile s-au adeverit, dar asta contează mai puțin. Pe ce se bazau? De ce era situația previzibilă?
Simplu spus, suntem într-o paradigmă politică în care așa stau lucrurile. Demografic, economic și social acesta este terenul de joacă al PSD și respectiv ALDE. Reamintesc că vorbim despre valori absolute, adică voturi. A luat cineva votanți de la PSD în ultimele 6 luni? Sau în ultimii doi ani? Sau de când s-a spart USL? Dar de la ALDE? A încercat cineva? Doar Ghiță, și faptul că Ponta nu s-a alipit și pe fond proiectului său a distrus proiectul respectiv. Are PNL un discurs pentru pensionari? Dar pentru cei ce urmează a fi pensionari în câțiva ani? Există un alt partid care să se adreseze birocraților vârstnici și educați, să zicem de 40-45 de ani? Există un partid de stânga serios care să vorbească cu oamenii săraci din afara marilor orașe? Mai există un partid care are prezență puternică în orașele mici? Important: s-a făcut ceva în aceste sensuri ani și ani de zile, cu hotărâre și cu răbdare, persistent și consistent? Nu?
În aceste condiții PSD+ALDE jucau la "exerciții impuse". Trebuiau să-și mobilizeze electoratele și au reușit acest lucru într-un mod mai puțin mulțumitor (ALDE) sau extrem de mulțumitor (PSD), situație care i-a dus, însumat, la valoarea medie despre care scriam pe 1 noiembrie.
Un element demn de notat e trecerea glorioasă a pragului de către PMP. Pe 7 decembrie scriam:
"Șanse ca PMP să treacă pragul: 51%, scăzând cu cât prezența e mai mare". Mobilizarea electoratului PMP a fost nițel mai înaltă decât mă așteptam, partidul fiind foarte aproape de scorul ALDE.
Să trecem acum spre lucrurile care erau mai dificil de anticipat. Dacă USR s-ar fi bazat strict pe aportul tinerilor, ar fi avut probleme imense în a trece pragul. Aceștia au venit la vot într-o măsură mică (prezență 25% pe segmentul 18-34 ani, la jumătate față de primul tur al prezidențialelor). Merită spus că, datorită prevederilor legii, USR a pierdut voturile studenților din metropolele universitare care n-au putut merge acasă să voteze sau angajaților tineri care au rămas în metropola unde și-au terminat studiile, dar au încă adresa "de acasă" în cartea de identitate - aceste două categorii n-au putut vota de fel, o diferență semnificativă față de alegerile din 2014.
Faptul că USR s-a apropiat de 10% s-a datorat faptului că, deși aflată la primul scrutin, Uniunea a avut un succes remarcabil în rândul unui electorat mult mai mare ca dimensiuni, prezent într-o măsură mult mai mare la vot, mult mai pretențios și, în măsura în care era anti-PSD, mult mai înclinat să voteze PNL: românii cu vârsta între 31 și 60 de ani, în rândul cărora a obținut 11% din voturi. În legătură cu multe din aceste voturi am teoria "cartonașului mov" - e vorba de (foști) votanți PNL care se pregătesc să părăsească de tot partidul, arătând un cartonaș din pragul ușii: nici roșu (n-au schimbat tabăra spre social-democrați), nici doar galben (pentru că au scăzut conștient scorul PNL susținând Uniunea).
Din cauza timpului, lipsei organizațiilor și lipsei unor mesaje mai largi, USR a terminat în rândul categoriilor menționate mai sus la jumătate respectiv la sfert din scorul PSD și, implicit, sub 10%.
Iar acum despre PNL...
Este a doua oară când un partid sau o forță anti-PSD pierde 1 milion de voturi între locale și parlamentare. Să ne amintim:
2012, locale, PDL+aliați în diferite formule: 2,2 milioane voturi
2012, parlamentare, PDL+aliați: 1,2 milioane voturi
2016, locale: PNL 2,5 milioane voturi
2016, parlamentare: PNL 1,4 milioane voturi.
Ceva e foarte putred a doua oară. PSD, USR, PPDD, UDMR, etc. nu pățeau și nu pățesc așa ceva...
Mai mult, așteptările erau mai mari decât în 2012; să nu uităm că prin comparație cu 2012 structurile teritoriale a două partide (PDL și vechiul PNL) erau aliniate în spatele unei singure sigle.
Mergând în profunzime spre ce s-a întâmplat, pentru PNL totul a mers prost în ziua alegerilor. Partidul era dependent de organizațiile din rural, stând prost sau foarte prost în orașele mici și în orașele mari.
Prezența în rural a fost slabă. Impactul său asupra scrutinului a fost mic. Însă chiar și dacă numai ruralul ar fi votat, PNL n-ar fi obținut peste 25%...
Prezența în orașele mici, acolo unde PNL stă prost, a fost relativ înaltă (avantaj PSD). Emoția din turul doi din 2014 este imposibil de emulat de către liberali, la locale sau la parlamentare.
Prezența în orașele mari și foarte mari, acolo unde PNL iarăși stă prost, a fost înaltă (avantaj USR). Se poate scrie o postare întreagă despre ce s-a întâmplat în Cluj-Napoca, nu acum însă.
Ce urmează?
Scenariul horror pentru PNL este cel în care partidul cade între scaune. Vrei mai puțină DNA și pensii mai multe, vrei tradiție, mândrie națională și credință? Votezi PSD. Vrei modernizare, toleranță, transparență, globalizare, YouTube și romgleză? Votezi USR (apropo, remarcabil cum latura creștin-conservatoare a USR se disociază acum de partid exact conform acestei logici).
PSD pentru cei cu vârsta 40+ (în principal), USR pentru cei sub 40 de ani (în principal).
PSD în rural și orașele mici, USR în orașele mari și așa-zisele "comune" din Ilfov, din jurul Clujului, Timișoarei, etc. care sunt de fapt suburbii.
PSD în Muntenia și Moldova (mai puțin Iași), USR în Ardeal, București și marile orașe din Vechiul Regat.
PSD pentru oamenii săraci și birocrații de stat, USR pentru clasa mijlocie și mediul privat.
PSD pentru cei care cred că vorbesc limba dacică, USR pentru cei care știu că vorbesc romgleză.
PSD cu Hrușcă, USR cu Led Zeppelin.
PSD cu Coaliția pentru Familie, USR pentru legalizări de alt tip, mult mai vaste ca impact.
PSD trimite scrisori, USR trimite e-mailuri.
PSD cu Răpirea din Serai, USR cu cele trei filme "Taken".
PSD dă cu bidineaua, USR dă share.
PSD se uită la TVR, USR se uită la NetFlix.
PSD pentru creștini, USR pentru oameni care dau share la bancurile Times New Roman despre patriarh.
PSD încrâncenat, USR liber și hazliu.
PSD merge la înmormântări, USR la botezuri.
PSD anti-DNA, USR pro-DNA.
PSD mănâncă semințe, USR mănâncă fistic 100% organic. (Doar Ponta mănâncă floricele).
PSD ia zacuscă, USR ia pizza.
PSD pentru țuică și 'mai târziu' vodcă, USR pentru vin alb și 'mai târziu' vin roșu (berea e apolitică și în plus e băutură națională).
PSD pixul, USR tasta.
PSD cu problema "Ce mănânc?", USR cu problema "Cum slăbesc?".
Etc.
Lăsând glumele la o parte, antagonismul nu e ideologic, e social și de fapt socio-cultural. De aceea are mai multă substanță decât împărțiri teoretice.
Chiar mai important în acest scenariu este că descrie o lume fără PNL. Puțin probabilă? Evident. Posibilă? Desigur.
Evident că este greu de crezut că USR va reuși suprascrierea PNL, Uniunea e totuși un partid la început de drum. Pe de altă parte într-o luptă între un animal viu și unul mort cel mort pierde. Mingea e în terenul liberalilor. Oamenii creativi, cu viziune, trebuie să vină în față. E nevoie de conștientizarea unor subiecte-cheie: absența liderilor credibili, absența comunicatorilor, moralul slab în organizații (și nu din cauza alegerilor de acum, ci de mai mult timp), absența unor calcule simple privind electoratul-cheie. PNL nu știe pe cine reprezintă și, implicit, nu știe cine e. Nimeni nu înțelege ce e 'liberalism' sau dacă 'liberalismul' mai contează. Nimic nu unește liderii de membri, membrii de votanți sau votanții de lideri. Victoria lui Iohannis pare să fi fost un blestem deghizat, amânând orice discuție despre strategie pentru la Sfântul Așteaptă. Și iată că pe 11 decembrie a fost Sfântul Așteaptă. A fi anti-PSD, iată, nu e suficient. Mai trist e că toată lumea se concentrează pe fuziune. Dar două partide care nu reprezintă pe nimeni și pe nimic în afară de membrii lor, două partide care nu spun nimic nimănui, două partide care nu au lideri, odată unite, vor fi... un partid care nu reprezintă pe nimeni, care nu comunică nimănui, etc etc. În mai 2015 - da, 2015 :) - scriam despre una din posibilele evoluții pentru viitor: "Duopolul [PSD-PNL] va fi sfărâmat în următorii 2-6 ani de partide noi, care nu numai că ar reduce scorurile PNL și PSD dar chiar s-ar impune ca voci reprezentative. Terenul e gol. Linii de atac sunt multe. Aviz celor care privesc spre lumea politică de până mai ieri: cercul de la mijlocul terenului e încărcat cu statui grele dar inutile, lucru deja adevărat și într-o bună măsură vizibil."
N-au trecut nici 2 ani. Sute și sute de zile de muncă în gol, de clădit titanul fără cap și iată, și cu picioare de lut. Dacă PNL nu bea un espresso motivant și dătător de inteligență iar USR pierde șansa - combinație eminamente posibilă - o să apară altceva sau altcineva. Natura are oroare de vid, iar PSD nu poate lua 100% deși, în lipsa unor erori majore ale social-democraților, scenariul ca ei să ia un scor și mai mare în 2019-2020 decât acum va fi pentru câțiva ani în prim-plan. Un fenomen similar a avut loc în sondajele din 2001-2003 iar repetarea sa e probabilă.
"Electoratul social-democrat e la cote maxime de mobilizare" (7 decembrie).
Așa a fost. 3,20 milioane voturi la Camera Deputaților, 3,22 milioane la Senat, exact la marginea superioară a intervalului despre care scriam pe 17 octombrie aici: "PSD va obține la parlamentare între 2,98 și 3,26 milioane voturi."
ALDE s-a dus ușor sub estimarea de pe 1 noiembrie: "ALDE va primi cel puțin 400 de mii de voturi la parlamentare și maxim 550 de mii".
Partidul lui Călin Popescu-Tăriceanu a primit 396 mii voturi la Camera Deputaților și 423 de mii la Senat. Vinerea de dinaintea alegerilor estimam că "problema alianței nu o reprezintă electoratul PSD, ci electoratul ALDE." Nu este exclus ca PSD să fi ciupit votanți de la ALDE, dar pentru următorii ani acest lucru este irelevant pentru ALDE, forța partidului zace în parlamentari, în sondaje poate să fie canibalizat cu totul de PSD și să ajungă la 1% - nu mai contează.
Astfel cele două partide, însumat, au intrat în "varianta medie (3,6 milioane voturi)" menționată aici.
Bun, bun, predicțiile s-au adeverit, dar asta contează mai puțin. Pe ce se bazau? De ce era situația previzibilă?
Simplu spus, suntem într-o paradigmă politică în care așa stau lucrurile. Demografic, economic și social acesta este terenul de joacă al PSD și respectiv ALDE. Reamintesc că vorbim despre valori absolute, adică voturi. A luat cineva votanți de la PSD în ultimele 6 luni? Sau în ultimii doi ani? Sau de când s-a spart USL? Dar de la ALDE? A încercat cineva? Doar Ghiță, și faptul că Ponta nu s-a alipit și pe fond proiectului său a distrus proiectul respectiv. Are PNL un discurs pentru pensionari? Dar pentru cei ce urmează a fi pensionari în câțiva ani? Există un alt partid care să se adreseze birocraților vârstnici și educați, să zicem de 40-45 de ani? Există un partid de stânga serios care să vorbească cu oamenii săraci din afara marilor orașe? Mai există un partid care are prezență puternică în orașele mici? Important: s-a făcut ceva în aceste sensuri ani și ani de zile, cu hotărâre și cu răbdare, persistent și consistent? Nu?
În aceste condiții PSD+ALDE jucau la "exerciții impuse". Trebuiau să-și mobilizeze electoratele și au reușit acest lucru într-un mod mai puțin mulțumitor (ALDE) sau extrem de mulțumitor (PSD), situație care i-a dus, însumat, la valoarea medie despre care scriam pe 1 noiembrie.
Un element demn de notat e trecerea glorioasă a pragului de către PMP. Pe 7 decembrie scriam:
"Șanse ca PMP să treacă pragul: 51%, scăzând cu cât prezența e mai mare". Mobilizarea electoratului PMP a fost nițel mai înaltă decât mă așteptam, partidul fiind foarte aproape de scorul ALDE.
Să trecem acum spre lucrurile care erau mai dificil de anticipat. Dacă USR s-ar fi bazat strict pe aportul tinerilor, ar fi avut probleme imense în a trece pragul. Aceștia au venit la vot într-o măsură mică (prezență 25% pe segmentul 18-34 ani, la jumătate față de primul tur al prezidențialelor). Merită spus că, datorită prevederilor legii, USR a pierdut voturile studenților din metropolele universitare care n-au putut merge acasă să voteze sau angajaților tineri care au rămas în metropola unde și-au terminat studiile, dar au încă adresa "de acasă" în cartea de identitate - aceste două categorii n-au putut vota de fel, o diferență semnificativă față de alegerile din 2014.
Faptul că USR s-a apropiat de 10% s-a datorat faptului că, deși aflată la primul scrutin, Uniunea a avut un succes remarcabil în rândul unui electorat mult mai mare ca dimensiuni, prezent într-o măsură mult mai mare la vot, mult mai pretențios și, în măsura în care era anti-PSD, mult mai înclinat să voteze PNL: românii cu vârsta între 31 și 60 de ani, în rândul cărora a obținut 11% din voturi. În legătură cu multe din aceste voturi am teoria "cartonașului mov" - e vorba de (foști) votanți PNL care se pregătesc să părăsească de tot partidul, arătând un cartonaș din pragul ușii: nici roșu (n-au schimbat tabăra spre social-democrați), nici doar galben (pentru că au scăzut conștient scorul PNL susținând Uniunea).
Din cauza timpului, lipsei organizațiilor și lipsei unor mesaje mai largi, USR a terminat în rândul categoriilor menționate mai sus la jumătate respectiv la sfert din scorul PSD și, implicit, sub 10%.
Iar acum despre PNL...
Este a doua oară când un partid sau o forță anti-PSD pierde 1 milion de voturi între locale și parlamentare. Să ne amintim:
2012, locale, PDL+aliați în diferite formule: 2,2 milioane voturi
2012, parlamentare, PDL+aliați: 1,2 milioane voturi
2016, locale: PNL 2,5 milioane voturi
2016, parlamentare: PNL 1,4 milioane voturi.
Ceva e foarte putred a doua oară. PSD, USR, PPDD, UDMR, etc. nu pățeau și nu pățesc așa ceva...
Mai mult, așteptările erau mai mari decât în 2012; să nu uităm că prin comparație cu 2012 structurile teritoriale a două partide (PDL și vechiul PNL) erau aliniate în spatele unei singure sigle.
Mergând în profunzime spre ce s-a întâmplat, pentru PNL totul a mers prost în ziua alegerilor. Partidul era dependent de organizațiile din rural, stând prost sau foarte prost în orașele mici și în orașele mari.
Prezența în rural a fost slabă. Impactul său asupra scrutinului a fost mic. Însă chiar și dacă numai ruralul ar fi votat, PNL n-ar fi obținut peste 25%...
Prezența în orașele mici, acolo unde PNL stă prost, a fost relativ înaltă (avantaj PSD). Emoția din turul doi din 2014 este imposibil de emulat de către liberali, la locale sau la parlamentare.
Prezența în orașele mari și foarte mari, acolo unde PNL iarăși stă prost, a fost înaltă (avantaj USR). Se poate scrie o postare întreagă despre ce s-a întâmplat în Cluj-Napoca, nu acum însă.
Ce urmează?
Scenariul horror pentru PNL este cel în care partidul cade între scaune. Vrei mai puțină DNA și pensii mai multe, vrei tradiție, mândrie națională și credință? Votezi PSD. Vrei modernizare, toleranță, transparență, globalizare, YouTube și romgleză? Votezi USR (apropo, remarcabil cum latura creștin-conservatoare a USR se disociază acum de partid exact conform acestei logici).
PSD pentru cei cu vârsta 40+ (în principal), USR pentru cei sub 40 de ani (în principal).
PSD în rural și orașele mici, USR în orașele mari și așa-zisele "comune" din Ilfov, din jurul Clujului, Timișoarei, etc. care sunt de fapt suburbii.
PSD în Muntenia și Moldova (mai puțin Iași), USR în Ardeal, București și marile orașe din Vechiul Regat.
PSD pentru oamenii săraci și birocrații de stat, USR pentru clasa mijlocie și mediul privat.
PSD pentru cei care cred că vorbesc limba dacică, USR pentru cei care știu că vorbesc romgleză.
PSD cu Hrușcă, USR cu Led Zeppelin.
PSD cu Coaliția pentru Familie, USR pentru legalizări de alt tip, mult mai vaste ca impact.
PSD trimite scrisori, USR trimite e-mailuri.
PSD cu Răpirea din Serai, USR cu cele trei filme "Taken".
PSD dă cu bidineaua, USR dă share.
PSD se uită la TVR, USR se uită la NetFlix.
PSD pentru creștini, USR pentru oameni care dau share la bancurile Times New Roman despre patriarh.
PSD încrâncenat, USR liber și hazliu.
PSD merge la înmormântări, USR la botezuri.
PSD anti-DNA, USR pro-DNA.
PSD mănâncă semințe, USR mănâncă fistic 100% organic. (Doar Ponta mănâncă floricele).
PSD ia zacuscă, USR ia pizza.
PSD pentru țuică și 'mai târziu' vodcă, USR pentru vin alb și 'mai târziu' vin roșu (berea e apolitică și în plus e băutură națională).
PSD pixul, USR tasta.
PSD cu problema "Ce mănânc?", USR cu problema "Cum slăbesc?".
Etc.
Lăsând glumele la o parte, antagonismul nu e ideologic, e social și de fapt socio-cultural. De aceea are mai multă substanță decât împărțiri teoretice.
Chiar mai important în acest scenariu este că descrie o lume fără PNL. Puțin probabilă? Evident. Posibilă? Desigur.
Evident că este greu de crezut că USR va reuși suprascrierea PNL, Uniunea e totuși un partid la început de drum. Pe de altă parte într-o luptă între un animal viu și unul mort cel mort pierde. Mingea e în terenul liberalilor. Oamenii creativi, cu viziune, trebuie să vină în față. E nevoie de conștientizarea unor subiecte-cheie: absența liderilor credibili, absența comunicatorilor, moralul slab în organizații (și nu din cauza alegerilor de acum, ci de mai mult timp), absența unor calcule simple privind electoratul-cheie. PNL nu știe pe cine reprezintă și, implicit, nu știe cine e. Nimeni nu înțelege ce e 'liberalism' sau dacă 'liberalismul' mai contează. Nimic nu unește liderii de membri, membrii de votanți sau votanții de lideri. Victoria lui Iohannis pare să fi fost un blestem deghizat, amânând orice discuție despre strategie pentru la Sfântul Așteaptă. Și iată că pe 11 decembrie a fost Sfântul Așteaptă. A fi anti-PSD, iată, nu e suficient. Mai trist e că toată lumea se concentrează pe fuziune. Dar două partide care nu reprezintă pe nimeni și pe nimic în afară de membrii lor, două partide care nu spun nimic nimănui, două partide care nu au lideri, odată unite, vor fi... un partid care nu reprezintă pe nimeni, care nu comunică nimănui, etc etc. În mai 2015 - da, 2015 :) - scriam despre una din posibilele evoluții pentru viitor: "Duopolul [PSD-PNL] va fi sfărâmat în următorii 2-6 ani de partide noi, care nu numai că ar reduce scorurile PNL și PSD dar chiar s-ar impune ca voci reprezentative. Terenul e gol. Linii de atac sunt multe. Aviz celor care privesc spre lumea politică de până mai ieri: cercul de la mijlocul terenului e încărcat cu statui grele dar inutile, lucru deja adevărat și într-o bună măsură vizibil."
N-au trecut nici 2 ani. Sute și sute de zile de muncă în gol, de clădit titanul fără cap și iată, și cu picioare de lut. Dacă PNL nu bea un espresso motivant și dătător de inteligență iar USR pierde șansa - combinație eminamente posibilă - o să apară altceva sau altcineva. Natura are oroare de vid, iar PSD nu poate lua 100% deși, în lipsa unor erori majore ale social-democraților, scenariul ca ei să ia un scor și mai mare în 2019-2020 decât acum va fi pentru câțiva ani în prim-plan. Un fenomen similar a avut loc în sondajele din 2001-2003 iar repetarea sa e probabilă.
vineri, 9 decembrie 2016
O schimbare semnificativă: prezența se raportează în 2016 la alt total decât de obicei
Editare: În mod interesant Biroul Electoral Central a ales în ziua alegerilor să raporteze prezența tot la numărul "vechi", 18,2 milioane, informațiile și valorile numerice de mai jos nefiind în consecință valide.
Mulțumesc lui Mircea Kivu pentru semnalarea unui detaliu important. Numărul persoanelor aflate în registrul electoral, cel prin raportare la care se calculează prezența, a suferit o modificare semnificativă față de alegerile până acum - locale, parlamentare sau prezidențiale. Astfel, în premieră, au fost introduși pe liste peste șase sute de mii de persoane cu domiciliul sau reședința în afara țării.
Logica alegerilor rămâne aceeași ca până acum - prezența mare defavorizează în principal PSD sau ALDE - însă matematica din spate se schimbă nițel. Prezența la vot e o fracție (voturi exprimate / oameni înscriși pe liste) iar numitorul nu mai este 18,2 milioane, ca până acum, ci 18,9 milioane.
De exemplu, dacă fix 7 milioane de persoane vin la vot, acest lucru înseamna până la aceste alegeri o prezență de 38,5% (7/18.2).
Acum înseamnă o prezență de 37,0% (7/18.9).
E foarte probabil ca de-a lungul zilei televiziunile sau comunicatorii de pe Facebook să nu fie nici ele/ei atenți/atente la modificare. Implicit, cred că e foarte posibil să auzi sau să citești că "prezența la ora X e mai mică decât la oricare alt scrutin". E posibil să fie realmente așa - dacă vin de exemplu 4 milioane de oameni la vot și atât, clar, da, prezența e mai mică decât la alte scrutine indiferent de schimbarea menționată mai sus - dar e posibil și ca totul să fie o iluzie dată de schimbarea numitorului.
Cifrele se schimbă astfel:
Sondajul IRES sugerează de fapt, conform noii definiții a listelor, o prezență de 34,4%.
La o prezență sub 38% PSD și ALDE sunt liniștiți, au majoritatea. De altfel, în sondajul IRES, asta și vedem: cumulează 50% din voturi și peste 50% din mandate.
O prezență mai mare de 38% dar mai mică de 44% începe să le pună probleme, contează câte voturi se duc la partidele care nu trec pragul, contează și gradul de mobilizare al electoratelor PSD și ALDE (mic, mediu, înalt?).
La o prezență de 44% sau mai mult șansele PSD+ALDE de a forma majoritatea sunt infime.
Postarea aceasta , aceasta și tabelul aferent primeia au fost modificate în consecință.
Mulțumesc lui Mircea Kivu pentru semnalarea unui detaliu important. Numărul persoanelor aflate în registrul electoral, cel prin raportare la care se calculează prezența, a suferit o modificare semnificativă față de alegerile până acum - locale, parlamentare sau prezidențiale. Astfel, în premieră, au fost introduși pe liste peste șase sute de mii de persoane cu domiciliul sau reședința în afara țării.
Logica alegerilor rămâne aceeași ca până acum - prezența mare defavorizează în principal PSD sau ALDE - însă matematica din spate se schimbă nițel. Prezența la vot e o fracție (voturi exprimate / oameni înscriși pe liste) iar numitorul nu mai este 18,2 milioane, ca până acum, ci 18,9 milioane.
De exemplu, dacă fix 7 milioane de persoane vin la vot, acest lucru înseamna până la aceste alegeri o prezență de 38,5% (7/18.2).
Acum înseamnă o prezență de 37,0% (7/18.9).
E foarte probabil ca de-a lungul zilei televiziunile sau comunicatorii de pe Facebook să nu fie nici ele/ei atenți/atente la modificare. Implicit, cred că e foarte posibil să auzi sau să citești că "prezența la ora X e mai mică decât la oricare alt scrutin". E posibil să fie realmente așa - dacă vin de exemplu 4 milioane de oameni la vot și atât, clar, da, prezența e mai mică decât la alte scrutine indiferent de schimbarea menționată mai sus - dar e posibil și ca totul să fie o iluzie dată de schimbarea numitorului.
Cifrele se schimbă astfel:
Sondajul IRES sugerează de fapt, conform noii definiții a listelor, o prezență de 34,4%.
La o prezență sub 38% PSD și ALDE sunt liniștiți, au majoritatea. De altfel, în sondajul IRES, asta și vedem: cumulează 50% din voturi și peste 50% din mandate.
O prezență mai mare de 38% dar mai mică de 44% începe să le pună probleme, contează câte voturi se duc la partidele care nu trec pragul, contează și gradul de mobilizare al electoratelor PSD și ALDE (mic, mediu, înalt?).
La o prezență de 44% sau mai mult șansele PSD+ALDE de a forma majoritatea sunt infime.
Postarea aceasta , aceasta și tabelul aferent primeia au fost modificate în consecință.
Sondaj IRES - ultimii metri
Notă: această postare a fost modificată, vineri 9 decembrie, pe baza unei schimbări introduse de Autoritatea Electorală Permanentă. Cifrele au fost modificate, logica rămânând însă aceeași. În mod interesant Biroul Electoral Central a ales în ziua alegerilor să raporteze prezența tot la numărul "vechi", 18,2 milioane, informațiile și valorile numerice de mai jos nefiind în consecință valide.
Paradigma propusă de cel mai recent sondaj IRES (6-7 decembrie, prin telefon, marjă 2,9%):
"PSD+ALDE 50% (44+6)
Paradigma propusă de cel mai recent sondaj IRES (6-7 decembrie, prin telefon, marjă 2,9%):
"PSD+ALDE 50% (44+6)
PNL+USR 30% (23+7)
ALDE
- 6%
PMP
- 6%
UDMR
- 5%
PRU
- 4%
Candidat
independent - 3%
Alte
partide - 2%"
Din
ce total sunt calculate aceste procente? 42% din respondenți spun că
sigur vor veni la vot, 28% spun că probabil vor veni la vot, restul
nu vin sau probabil nu vin.
Sunt
două posibilități:
Scenariul A: Scorurile sunt calculate prin raportare la totalul celor care vin sigur sau probabil (42+28=70%). O prezență de 70% în țară înseamnă cam 57% conform listelor electorale, mulți români fiind în diaspora, deci pe liste dar neacoperiți de sondajele din țară.
O
prezență la vot de 57% este extrem de improbabilă, având în
vedere că la parlamentarele anterioare nu s-a depășit 42%.
Dacă
scorurile sunt calculate din acest total, ele nu au de-a face cu
rezultatul alegerilor de duminică. Unii din cei 57% nu vor veni la
vot, și ar fi de-a dreptul miraculos ca ei să se demobilizeze
proporțional cu scorurile partidelor.
Scenariul
B: Scorurile sunt calculate prin raportare la totalul celor care vin
sigur. Aceștia sunt 42% din românii aflați în țară, deci 34,4%
din cei de pe liste.
În
acest caz, sondajul IRES arată cum stau lucrurile înainte de luarea
în calcul a celor care, în clipa de față, spun că probabil vor
vota și care, în ziua alegerilor, vor vota.
Dacă
ei sunt puțini sau dacă cei aflați în această categorie se
orientează la fel ca cei care votează sigur (PSD+ALDE 50%, alții
50%), acestea vor fi rezultatele.
Cu
cât sunt mai mulți și cu o intenție de vot mai diferită de împărțirea jumi-juma menționată mai sus, cu atât rezultatul alegerilor va fi mai
diferit de estimarea IRES.
Câți vor veni la vot?
Câți vor veni la vot?
Aici scriam în urmă cu o lună că "prezența la parlamentare ar urma să fie între 34,4% și 37,3% (în funcție de care model de demobilizare aplicăm, cel din 2008 sau cel din 2012)". Sondajul IRES, pe scenariul B, face referire tocmai la nivelul cel mai de jos, 34,4%. De-a
lungul zilei de duminică, cu cât prezența dă semne mai viguroase că
trece de 34,4% cu atât există șanse mai mari ca scorul să devieze
de la situația prezentată de IRES.
IRES știe asta. Îl
citez aici pe sociologul Dan Jurcan: „Ceea
ce avem aici e o radiografie a acestui moment. Discutăm de intenție,
nu comportament. Vom măsura comportamentul duminică, la exit poll.
Discutăm de o intenție valabilă azi. Mai avem trei zile, e o
dinamică destul de mare a campaniei în aceste ultime zile și e
posibil să existe o diferență între ce înseamnă intenție și
comportament și cifrele prezentate s-ar putea să sufere modificări”.
În concluzie, dacă lucrurile merg "normal", fără zvâcuri de emoție, PSD+ALDE vor forma cu lejeritate majoritatea în parlamentul viitor. Orice prezență peste estimări reprezintă un risc pentru ei. Merită precizat că un procent de prezență înseamnă 2,5-2,7% din totalul votanților, adică 2,5-2,7% din scoruri, un element semnificativ de incertitudine.
În concluzie, dacă lucrurile merg "normal", fără zvâcuri de emoție, PSD+ALDE vor forma cu lejeritate majoritatea în parlamentul viitor. Orice prezență peste estimări reprezintă un risc pentru ei. Merită precizat că un procent de prezență înseamnă 2,5-2,7% din totalul votanților, adică 2,5-2,7% din scoruri, un element semnificativ de incertitudine.
Ca notă de subsol, un scor de 50% pentru PSD+ALDE la o prezență de 34,4% (adică scenariul B) înseamnă că PSD+ALDE au 3,25 milioane voturi.
În urmă cu mai mult de o lună scriam aici: "PSD și ALDE ar însuma între 3,38 milioane voturi (varianta minimă) și 3,81 milioane voturi (varianta maximă)."
În urmă cu mai mult de o lună scriam aici: "PSD și ALDE ar însuma între 3,38 milioane voturi (varianta minimă) și 3,81 milioane voturi (varianta maximă)."
Aparent aceste electorate sunt extrem de demobilizate, însă și în afara bazinului de voturi certe există susținători PSD sau ALDE (în rândul acelor 28% care "probabil vor vota"). Problema alianței nu o reprezintă electoratul PSD, ci electoratul ALDE.
miercuri, 7 decembrie 2016
Evaluare pe final de campanie
PSD. Din cum citesc cifrele vânturate ici și colo, electoratul social-democrat e la cote maxime de mobilizare. De menționat folosirea mult mai eficientă a mediului online față de alte dăți. Frontul televiziunilor a fost oarecum abandonat lui Sebi Ghiță. Pe formă, PSD face încet-încet trecerea spre mileniul trei.
Pe fond, campania din 2014 s-a dovedit a nu fi fost un accident. Partidul a devenit FIDESZ, dar mai irațional. În 2019-2020 PSD va lupta cu vaccinurile ("sunt mijlocul prin care occidentalii vor să otrăvească România"), va vorbi cu seriozitate despre faptul că Ceaușescu construise bomba atomică ("de aceea l-au dat jos serviciile secrete chineze și iugoslave") și că reptilienii sunt în război cu noi, gorilienii. Nu glumesc. După obsesia cu Soros/străinii orice evoluție ulterioară e doar o chestie de detaliu.
De ce atâta emoție? Și de ce atât de multă *țicneală*? Cum poate un partid imens să ajungă la genunchii PRM-ului din 2000 sau a PUNR-ului din 1992? De ce a dispărut discursul relativ rațional al PSD din perioada 2001-2008?
Membrii sunt înfierbântați, se simt trișați, ascensiunea DNA înseamnă pentru ei schimbarea regulilor jocului după ce te-ai așezat la masă (= adică după ce ți-ai început cariera politică). Singurele alegeri realmente câștigate de PSD în ultimii 15 ani - adică soldate cu obținerea guvernării - au fost cele din 2012, când aveau drept aliat întregul PNL. E mult mai ușor să blamezi monștri închipuiți decât să-ți dai seama că trebuie să schimbi strategia. "La câți bani am băgat e imposibil ca noi să fi pierdut (vreodată) pe bune". PSD e o navă de luptă imensă, de un milion de tone, virează greu. Disonanța dintre mândrie ('ce credem că suntem') și rezultate ('iată ce reușim să facem') împinge pasagerii la paroxism.
Viitorul are un singur nume: Firea. Anii următori vor fi cu Firea și despre Firea. Problema ei e că între 2014 și 2019 vor fi murit 1,3 milioane persoane (!!) și vor fi căpătat drept de vot 750 de mii (!), statistici care o îndepărtează cumva de Cotroceni. Dar vom mai vorbi despre asta.
PNL. Extrem de dependent de organizații. În mediul urban va plăti factura pentru timpul pierdut în 2015-2016. Partidul a intrat în campanie fără un electorat-țintă, fără mesaj, fără lider (atât în 2015 cât și în 2016 a trebuit să se întoarcă spre Cioloș). O situație tristă spre infamă pentru al doilea partid al României.
Partidul are nevoie la vârf de oameni care să creadă în ceva. Are nevoie de oameni care să vrea să se lupte cu PSD. Sunt prea puțini acum și nu sunt atât de vizibili pe cât ar trebui să fie. PNL are nevoie de o clarificare majoră în 2017. Și vorbind de asta...
USR. Mici naivități de start de drum și o structură demografică rural-urban potrivnică vor limita scorul USR. Mai important este că existența USR e un cartonaș roșu pentru partidele principale. PSD și-a ostilizat cu sârguință publicul tânăr de stânga din București și Cluj. PNL nu a fost capabil să preia energiile anti-PSD care erau disponibile într-un sistem bipartit. Și iată că, pe cale de consecință, n-a mai fost să fie bipartit...
În funcție de ruta urmată de PNL, USR se va transforma puternic în 2017. Personal pariez pe o cvasi-clarificare: dreapta creștină anti-PSD (Ghiță Falcă, Clotilde Armand, Ben-Oni Ardelean și alții în aceeași formațiune, probabil PNL) și un partid mai la stânga (Demos + USR Cluj + alți membri ai USR de acum). Din nefericire modelul menționat e prea rațional, în politica românească lucrurile se încurcă în fel și chip. Și mi-e greu să-mi dau seama unde ar fi în acest peisaj Nicușor Dan, a cărui importanță ca persoană e în creștere.
ALDE. Șanse mici să rateze pragul. În contextul în care PSD reușește să seducă birocrații educați iar ALDE n-are organizații majore, partidul lui Tăriceanu a reușit să-și mențină identitatea și votanții. Marele performer al alegerilor, dar nu se va prea vorbi despre asta. Mă aștept ca după anunțarea rezultatelor să se spună că PSD a 'săltat' ALDE peste prag. Nu e exclus să se întâmple și asta, dar ALDE obține în toate sondajele și alegerile de până acum minim 5%.
Pe termen mediu, ALDE se va risipi între PSD și PNL, momentul de start al exodului fiind dat de destinul judiciar al lui Călin Popescu-Tăriceanu.
PMP. Puseuri eficiente ale lui Traian Băsescu în ultimele săptămâni. Nu e exclus ca voturile pentru Elena Udrea la București (independentă) să fie exact cele de care PMP ar fi avut nevoie pentru a trece pragul la nivel național. Cred însă că fosta candidată la președinție se bazează mai degrabă, ca infrastructură, pe prietenia unor foști PDL-iști. Șanse ca PMP să treacă pragul: 51%, scăzând cu cât prezența e mai mare. USR poate sugruma indirect PMP. În același timp, PMP poate ciupi procente naționaliste de la PSD.
Da, sunt niște alegeri complicate.
PRU. În creștere pe final, 3% în cam toate sondajele. Șanse mici să intre în parlament dar dacă o face, PSD se pomenește sub scorul din sondaje. Un fenomen de genul "Mircea Diaconu 2".
Și aici e posibil ca PSD să dea un ajutor discret dar eficient PRU, astfel încât să fie săltat peste prag.
UDMR. Va intra în parlament pe pragul alternativ (minim 20% în minim patru județe). Pe prezență mică, chiar cu 5 și ceva la sută la nivel național.
Ce rezultă după alegeri? Un scenariu de luat în calcul este "patrulaterul vărgat" anti-DNA: PSD+ALDE+PMP+UDMR. O majoritate confortabilă: 58-60% din parlament, chiar mai mult cu minoritățile naționale. Scopul patrulaterului în anii următori nu va fi guvernarea în sine - nu mă aștept să se ia măsuri radicale de vreun fel sau altul - cât tăierea "la feliuță" a atribuțiilor DNA. Azi un lucru, peste o lună un lucrușor... în niciun caz o măsură bruscă. Acest lucru unește și reunește toate cele patru formațiuni din "patrulaterul vărgat". Toți patru urăsc ce se întâmplă acum în justiție (deși mulți din votanții PMP văd lucrurile altfel decât conducerea partidului). Ținta este întoarcerea la un fel de 2001-2004, o Românie liniștită, fără proteste stradale, în care DNA se ocupă de nașii de tren, o țară în care, cum ar spune membrii de partide la bere, "parlamentarul e parlamentar, președintele de partid e președinte de partid și șeful de consiliu județean e șef de consiliu județean". O țară în care într-o anumită parte a jurnalismului se reîntorc banii și în care se revigorează industria construcțiilor de piscine. Țara petrecerilor în cluburi cu 19 lei berea, bere plătită cu bani de la "tăticu și mămica", ambii aflați sus în partid și stat. O recuperare a puterii de către politicieni, în fundal bâzâind un naționalism ungaro-polonez cu consecințe concrete (întrucât orice investiție străină reprezintă competiție pentru capitalismul autohton). O țară în care politicienii nu mai pot ajunge la închisoare și devin cetățeni de rangul zero, imuni și bogați pe viață. O țară în care accidente de genul Gigină nu se dau la nicio televiziune. O țară în care poți face afaceri dacă știi că trebuie să cotizezi și mai ales la cine să cotizezi. Un Belarus cu mai multă Coca-Cola.
În calea acestui scenariu zac două obstacole:
1) Iohannis. Care poate fi suspendat și chiar demis prin referendum
și
2) Giganticul electorat din afara "patrulaterului vărgat". În măsura în care va veni la vot pe 11 decembrie poate încurca lucrurile într-un mare fel.
Situația seamănă foarte mult cu cea din 2014.
Pe de o parte câteva zeci de mii de oameni, familiile lor, alte zeci de mii de persoane care orbitează financiar în jurul primului grup (de la semi-ziariști la secretare și de la 'băieți deștepți' abonați la contracte până la unii birocrați mai vârstnici, pentru care menținerea status quo-ului noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc e vitală), oamenii care pot fi mobilizați de primul grup în mediul rural și în orașele mici, precum și oameni speriați de viitor și de schimbările aduse de lumea în care ne aflăm.
Pe de altă parte formațiuni politice fragile (ce are PNL n-are USR și ce are USR n-are PNL) și un electorat mai degrabă instabil ca nivel de mobilizare, extrem de răsfirat geografic, mental și ideologic. Dar căruia nu-i place PSD.
Prima tabără e mobilizată și oarecum disperată, fiecare zi fără guvernare e o zi fără bani și mai ales fără prestigiu, fiecare zi în care DNA există e o amenințare fizică la adresa propriului destin. Tabăra a doua e reactivă, nu foarte bine definită și are întotdeauna opțiunea mai scurtă - emigrarea. Bătălia, ca de obicei, e pentru resursele statului și, în subsidiar, pentru mutarea banilor consumatorilor către alte antreprize decât cele străine.
Pe fond, campania din 2014 s-a dovedit a nu fi fost un accident. Partidul a devenit FIDESZ, dar mai irațional. În 2019-2020 PSD va lupta cu vaccinurile ("sunt mijlocul prin care occidentalii vor să otrăvească România"), va vorbi cu seriozitate despre faptul că Ceaușescu construise bomba atomică ("de aceea l-au dat jos serviciile secrete chineze și iugoslave") și că reptilienii sunt în război cu noi, gorilienii. Nu glumesc. După obsesia cu Soros/străinii orice evoluție ulterioară e doar o chestie de detaliu.
De ce atâta emoție? Și de ce atât de multă *țicneală*? Cum poate un partid imens să ajungă la genunchii PRM-ului din 2000 sau a PUNR-ului din 1992? De ce a dispărut discursul relativ rațional al PSD din perioada 2001-2008?
Membrii sunt înfierbântați, se simt trișați, ascensiunea DNA înseamnă pentru ei schimbarea regulilor jocului după ce te-ai așezat la masă (= adică după ce ți-ai început cariera politică). Singurele alegeri realmente câștigate de PSD în ultimii 15 ani - adică soldate cu obținerea guvernării - au fost cele din 2012, când aveau drept aliat întregul PNL. E mult mai ușor să blamezi monștri închipuiți decât să-ți dai seama că trebuie să schimbi strategia. "La câți bani am băgat e imposibil ca noi să fi pierdut (vreodată) pe bune". PSD e o navă de luptă imensă, de un milion de tone, virează greu. Disonanța dintre mândrie ('ce credem că suntem') și rezultate ('iată ce reușim să facem') împinge pasagerii la paroxism.
Viitorul are un singur nume: Firea. Anii următori vor fi cu Firea și despre Firea. Problema ei e că între 2014 și 2019 vor fi murit 1,3 milioane persoane (!!) și vor fi căpătat drept de vot 750 de mii (!), statistici care o îndepărtează cumva de Cotroceni. Dar vom mai vorbi despre asta.
PNL. Extrem de dependent de organizații. În mediul urban va plăti factura pentru timpul pierdut în 2015-2016. Partidul a intrat în campanie fără un electorat-țintă, fără mesaj, fără lider (atât în 2015 cât și în 2016 a trebuit să se întoarcă spre Cioloș). O situație tristă spre infamă pentru al doilea partid al României.
Partidul are nevoie la vârf de oameni care să creadă în ceva. Are nevoie de oameni care să vrea să se lupte cu PSD. Sunt prea puțini acum și nu sunt atât de vizibili pe cât ar trebui să fie. PNL are nevoie de o clarificare majoră în 2017. Și vorbind de asta...
USR. Mici naivități de start de drum și o structură demografică rural-urban potrivnică vor limita scorul USR. Mai important este că existența USR e un cartonaș roșu pentru partidele principale. PSD și-a ostilizat cu sârguință publicul tânăr de stânga din București și Cluj. PNL nu a fost capabil să preia energiile anti-PSD care erau disponibile într-un sistem bipartit. Și iată că, pe cale de consecință, n-a mai fost să fie bipartit...
În funcție de ruta urmată de PNL, USR se va transforma puternic în 2017. Personal pariez pe o cvasi-clarificare: dreapta creștină anti-PSD (Ghiță Falcă, Clotilde Armand, Ben-Oni Ardelean și alții în aceeași formațiune, probabil PNL) și un partid mai la stânga (Demos + USR Cluj + alți membri ai USR de acum). Din nefericire modelul menționat e prea rațional, în politica românească lucrurile se încurcă în fel și chip. Și mi-e greu să-mi dau seama unde ar fi în acest peisaj Nicușor Dan, a cărui importanță ca persoană e în creștere.
ALDE. Șanse mici să rateze pragul. În contextul în care PSD reușește să seducă birocrații educați iar ALDE n-are organizații majore, partidul lui Tăriceanu a reușit să-și mențină identitatea și votanții. Marele performer al alegerilor, dar nu se va prea vorbi despre asta. Mă aștept ca după anunțarea rezultatelor să se spună că PSD a 'săltat' ALDE peste prag. Nu e exclus să se întâmple și asta, dar ALDE obține în toate sondajele și alegerile de până acum minim 5%.
Pe termen mediu, ALDE se va risipi între PSD și PNL, momentul de start al exodului fiind dat de destinul judiciar al lui Călin Popescu-Tăriceanu.
PMP. Puseuri eficiente ale lui Traian Băsescu în ultimele săptămâni. Nu e exclus ca voturile pentru Elena Udrea la București (independentă) să fie exact cele de care PMP ar fi avut nevoie pentru a trece pragul la nivel național. Cred însă că fosta candidată la președinție se bazează mai degrabă, ca infrastructură, pe prietenia unor foști PDL-iști. Șanse ca PMP să treacă pragul: 51%, scăzând cu cât prezența e mai mare. USR poate sugruma indirect PMP. În același timp, PMP poate ciupi procente naționaliste de la PSD.
Da, sunt niște alegeri complicate.
PRU. În creștere pe final, 3% în cam toate sondajele. Șanse mici să intre în parlament dar dacă o face, PSD se pomenește sub scorul din sondaje. Un fenomen de genul "Mircea Diaconu 2".
Și aici e posibil ca PSD să dea un ajutor discret dar eficient PRU, astfel încât să fie săltat peste prag.
UDMR. Va intra în parlament pe pragul alternativ (minim 20% în minim patru județe). Pe prezență mică, chiar cu 5 și ceva la sută la nivel național.
Ce rezultă după alegeri? Un scenariu de luat în calcul este "patrulaterul vărgat" anti-DNA: PSD+ALDE+PMP+UDMR. O majoritate confortabilă: 58-60% din parlament, chiar mai mult cu minoritățile naționale. Scopul patrulaterului în anii următori nu va fi guvernarea în sine - nu mă aștept să se ia măsuri radicale de vreun fel sau altul - cât tăierea "la feliuță" a atribuțiilor DNA. Azi un lucru, peste o lună un lucrușor... în niciun caz o măsură bruscă. Acest lucru unește și reunește toate cele patru formațiuni din "patrulaterul vărgat". Toți patru urăsc ce se întâmplă acum în justiție (deși mulți din votanții PMP văd lucrurile altfel decât conducerea partidului). Ținta este întoarcerea la un fel de 2001-2004, o Românie liniștită, fără proteste stradale, în care DNA se ocupă de nașii de tren, o țară în care, cum ar spune membrii de partide la bere, "parlamentarul e parlamentar, președintele de partid e președinte de partid și șeful de consiliu județean e șef de consiliu județean". O țară în care într-o anumită parte a jurnalismului se reîntorc banii și în care se revigorează industria construcțiilor de piscine. Țara petrecerilor în cluburi cu 19 lei berea, bere plătită cu bani de la "tăticu și mămica", ambii aflați sus în partid și stat. O recuperare a puterii de către politicieni, în fundal bâzâind un naționalism ungaro-polonez cu consecințe concrete (întrucât orice investiție străină reprezintă competiție pentru capitalismul autohton). O țară în care politicienii nu mai pot ajunge la închisoare și devin cetățeni de rangul zero, imuni și bogați pe viață. O țară în care accidente de genul Gigină nu se dau la nicio televiziune. O țară în care poți face afaceri dacă știi că trebuie să cotizezi și mai ales la cine să cotizezi. Un Belarus cu mai multă Coca-Cola.
În calea acestui scenariu zac două obstacole:
1) Iohannis. Care poate fi suspendat și chiar demis prin referendum
și
2) Giganticul electorat din afara "patrulaterului vărgat". În măsura în care va veni la vot pe 11 decembrie poate încurca lucrurile într-un mare fel.
Situația seamănă foarte mult cu cea din 2014.
Pe de o parte câteva zeci de mii de oameni, familiile lor, alte zeci de mii de persoane care orbitează financiar în jurul primului grup (de la semi-ziariști la secretare și de la 'băieți deștepți' abonați la contracte până la unii birocrați mai vârstnici, pentru care menținerea status quo-ului noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc e vitală), oamenii care pot fi mobilizați de primul grup în mediul rural și în orașele mici, precum și oameni speriați de viitor și de schimbările aduse de lumea în care ne aflăm.
Pe de altă parte formațiuni politice fragile (ce are PNL n-are USR și ce are USR n-are PNL) și un electorat mai degrabă instabil ca nivel de mobilizare, extrem de răsfirat geografic, mental și ideologic. Dar căruia nu-i place PSD.
Prima tabără e mobilizată și oarecum disperată, fiecare zi fără guvernare e o zi fără bani și mai ales fără prestigiu, fiecare zi în care DNA există e o amenințare fizică la adresa propriului destin. Tabăra a doua e reactivă, nu foarte bine definită și are întotdeauna opțiunea mai scurtă - emigrarea. Bătălia, ca de obicei, e pentru resursele statului și, în subsidiar, pentru mutarea banilor consumatorilor către alte antreprize decât cele străine.
miercuri, 9 noiembrie 2016
Alegerile din SUA - un post-mortem
În
timp ce scriam această postare Hillary l-a depășit pe Trump ca
număr de voturi exprimate la nivelul întregii națiuni (o treime
din voturile din California nefiind încă numărate, diferența va
crește, probabil ajungând spre 600 de mii de voturi). Mai multe
firme pronosticaseră un vot popular pentru Hillary superior celui
pentru Trump; două - IBD/Tipp Tracking, foarte precisă în 2012,
precum și USC - propuseseră scenariul invers. Se pare că până la
urmă majoritatea sondajelor au avut dreptate din acest punct de
vedere. Mare atenție la fraze gen "America a ales Trump"
sau "americanii l-au ales pe Trump" - sunt corecte și nu
prea, în funcție de cum punem problema. Pe un sistem electoral
precum cel românesc, Hillary era acum președinte.
De
asemenea rezultatele din Minnesota, Michigan și New Hampshire n-au
fost finalizate - deși s-au numărat acolo 99%, 95% și respectiv
94% din voturi, oricare candidat poate fi declarat câștigător,
diferențele dintre ei fiind infime.
Trump
însă este în mod clar învingătorul alegerilor, indiferent de ce
se va întâmpla în cele trei state menționate mai sus. Motivul
matematic îl reprezintă victoriile sale în Wisconsin și
Pennsylvania. Acum două zile, scriam o
listă a statelor-cheie care arăta astfel:
"În
ordinea ușurinței lui Hillary de a le obține, de la cel mai ușor
la cel mai greu:
Maine,
primul district (1 elector)
Maine,
tot statul (2 electori)
New
Mexico (5)
Minnesota
(10)
Virginia
(13)
Wisconsin
(10)
Michigan
(16)
Pennsylvania
(20)
Colorado
(9)
New
Hampshire (4)
----
dacă Hillary câștigă toate statele aflate deasupra acestei linii,
e președinte și rezultatul său în statele de mai jos nu mai
contează ----
Nevada
(6)
Carolina
de Nord (15)
Florida
(29)
Maine,
al doilea district (1)
Ohio
(18)"
Cu
excepția Nevadei, Trump a câștigat toate statele pe care era
obligat să le câștige pentru a fi competitiv, adică cele de sub
linia albastră. Efectul "votanților timizi" - oameni
cărora le e rușine să recunoască că ar vota Trump - a fost
estimat de un
studiu realizat înainte de
alegeri ca fiind de 1%. Victoriile lui Trump în Ohio, Florida, al
doilea district din Maine sau Carolina de Nord nu erau în consecință
surprinzătoare, lupta acolo fiind foarte strânsă conform
sondajelor - mai puțin Ohio. A, că 31% din hispanicii din Florida
au votat Trump este fascinant, dar nu era neprevăzut - acest lucru
fusese deja cuprins de sondaje.
În același
articol scris acum două zile estimam că "Hillary va
câștiga toate statele aflate deasupra 'liniei albastre', mai puțin
New Hampshire, înfrângere pe care o va compensa cu Nevada. 275-263
pentru ea, chiar 304-234 dacă va câștiga și în Florida".
Acest tip de estimare era prevalent în rândul experților din SUA. Cele
trei surprize au fost Wisconsin, Pennsylvania și Michigan. Aceste 3
rezultate din 50 sunt, realmente, acolo unde sondajele pre-vot au
greșit. Ce s-a întâmplat la vot în aceste state?
Vârsta votanților a contat enorm în Wisconsin și Pennsylvania. Sub 45 ani votul pentru Clinton a prevalat; în rândul celor cu vârsta peste 45 de ani a câștigat decisiv Trump. Un fenomen identic s-a înregistrat cu ocazia Brexit-ului. Aș lega acest lucru de rapiditatea schimbărilor din epoca post-industrială, față de care adaptarea e din ce în ce mai dificilă cu cât ești mai în vârstă. Un mesaj ostil acestor schimbări prinde dacă ai trăit mult din viață în societatea industrială sau într-una aflată în tranziție, eventual într-o localitate mai mică sau din rural unde ești adăpostit/adăpostită de o parte din schimbări. Dar ele totuși vin. Iar votul din localitățile mici și din rural a fost foarte important pentru victoria lui Trump din cele trei state.
Starea proastă (sau percepută ca fiind proastă) a economiei sub o guvernare democrată și lipsa de încredere în Clinton au produs un vot negativ la adresa ei, Trump fiind pentru o parte importantă a electoratului din fiecare din cele trei state mijlocul de exprimare a acestei antipatii.
Această antipatie a fost atât de mare încât a sărit peste garduri incredibil de înalte:
a) Indiferent de stat, 45-46% din femei au votat pentru Trump, în ciuda comentariilor sale misogine.
b) Sunt de părere că Trump nu are temperamentul necesar pentru a fi președinte un sfert din votanții săi din Pennsylvania și Wisconsin și o cincime din cei din Michigan.
c) Lucrurile arată identic când votanții lui Trump au fost întrebați dacă el este calificat pentru a fi președinte sau dacă e un om onest, de încredere.
d) O cincime din votanții lui Trump din Pennsylvania nu au încredere în Trump (!), la fel stând lucrurile pentru 28% din votanții lui Trump din Wisconsin și 21% din cei din Michigan.
Și totuși l-au votat. Aici probabil se află cantitatea care nu a fost identificată de sondajele din aceste state. În Wisconsin și Pennsylvania, oamenii care s-au decis să voteze în ultimele zile au reprezentat 10% din electoratul lui Trump.
Vezi mai sus "o cincime", "10%" și probabil că nu ți se pare mult. Însă Trump a câștigat Pennsylvania și Wisconsin la 1% sau mai puțin, iar în clipa când scriu conduce în Michigan cu 0,4% adică 16 mii voturi.
Atitudinea cu privire la imigranți divide electoratele lui Trump din aceste state în două părți aproape egale. În alte zone poate că există un curent imens anti-imigranți - dar nu unde a contat.
Nemulțumirea cu privire la funcționarea statului federal e imensă în rândul votanților lui Trump din fiecare din cele trei state. Hillary a fost "sistemul" pentru ei.
În
loc de concluzie: oricine ești pe această planetă, intri într-una
din patru categorii.
Dacă
ai aptitudinile și pregătirea pentru a performa profesional în
epoca post-industrială și ești locuitorul unei țări bogate,
viața e OK. N-ai griji reale.
Dacă ai aptitudinile și pregătirea pentru a performa profesional în epoca post-industrială și ești locuitorul unei țări sărace, te descurci. Vei avea chiar nivelul de trai - raportat la acea țară - pentru a trăi confortabil, vezi lohn-ul din IT-ul românesc.
Dacă nu ai aptitudinile și pregătirea pentru a performa profesional în epoca post-industrială dar locuiești într-o țară săracă, ai măcar teoretic posibilitatea de a avea un loc de muncă. Bangladesh, India, China sunt pline de fabrici.
Cea mai rea dintre combinații e să nu ai aptitudinile sau pregătirea pentru epoca post-industrială dar să locuiești într-o țară bogată. Vrei salarii incomparabil mai mari decât cele din lumea a treia întrucât costurile vieții sunt înalte, ești asaltat(ă) non-stop cu simboluri ale succesului de la nici 50 de kilometri distanță, trebuie să te adaptezi la o lume în schimbare deși n-ai fost niciodată pregătit(ă) pentru asta, cultura nației tale se modifică cu repeziciune (în țările sărace se schimbă mai puțin, pe cei adaptați la epoca industrială nu-i deranjează, ba chiar îi bucură; speța cea mai vizibilă e corectitudinea politică), etc. Cea mai mare distanță între ce poți și ce vrei se înregistrează la această a patra categorie. Celelalte trei se descurcă. Iar această a patra categorie, numeroasă din motive demografice, e și foarte mobilizată, după cum s-a văzut în Marea Britanie, SUA și probabil că se va vedea și în Franța curând.
Singura
soluție măcar cu nuanțe de autenticitate care va fi încercată:
redistribuirea unor profituri dinspre corporații spre acest grup,
fie sub forma augmentării asistenței sociale deja existente fie sub
forma unui venit minim necondiționat. Alte soluții sunt iluzii sau nici măcar nu au fost gândite încă. În 10-25 de ani
problema o să dispară în mod natural (scuze de cinism), dar până
atunci oamenii aceștia fierb de furie și de nerăbdare. Și ies la
vot.
PS: Noțiunile că ar fi câștigat, în sfârșit, creștinismul american sau spiritul pro-business fac abstracție de mesajele lui Trump. Republicanii au avut candidați creștini și/sau pro-business, dar toți aceștia au pierdut în ultimii 27 de ani, cu excepția lui George W. Bush. Protecționismul economic și respingerea celui de-al treilea val al lui Toffler sunt vitale pentru înțelegerea victoriei lui Trump. Votanții disciplinați ai partidului ar fi fost, și în acest an, insuficienți.
PS2: Trump nu va ajunge din câte se pare la totalul de voturi obținut de Romney acum patru ani. Pe baza ultimelor cifre va fi cam cu un milion de voturi sub Romney. A adus votanți noi republicanilor dar a și pierdut mulți. Și a pierdut mai mulți decât a adus. Hillary în schimb nu a convins în statele-cheie, ci în zonele unde deja urma să câștige (California, New York). Strategia ei nu a fost una bună. Și nu puteau pierde amândoi...
luni, 7 noiembrie 2016
Ghid pentru noaptea alegerilor din SUA
Scrutinul prezidențial are loc marți, secțiile de votare începând să se închidă la câteva ore după miezul nopții pe fusul orar din România (deci miercuri, începând cu 2 dimineața). În SUA sunt patru fusuri orare, din acest motiv rezultatele vor sosi - în termenii relevanți pentru noi, în România - de-a lungul întregii nopți de marți-spre-miercuri.
Reamintesc sistemul electoral american:
Fiecare din cele 50 de state are alocat un număr de electori, adică puncte. În momentul în care un candidat ocupă locul unu într-un stat, chiar și la câteva voturi distanță, acel candidat primește toate punctele statului respectiv. Nu contează câte voturi a primit la nivel național - de altfel în 2000 Gore a primit mai multe voturi în toată SUA decât G.W. Bush dar a pierdut la puncte și n-a mai ajuns președinte.
Există și două excepții de la regulă pe care nu le-am menționat în alte postări întrucât le-ar fi lungit excesiv: statul Maine are 4 electori și este compus din 2 districte: 2 electori sunt alocați câștigătorului la voturi în tot statul, 1 elector este alocat câștigătorului unuia din cele două districte, iar al patrulea elector este alocat pentru câștigătorul celuilalt district. La Nebraska este la fel, dar există 5 electori și 3 districte. Acest detaliu poate deveni relevant întrucât Trump poate câștiga un elector în Maine și anume în districtul doi.
Pentru a simplifica ghidul, trebuie știut doar ce trebuie să facă Hillary pentru a ajunge la 270 de electori (numărul total este de 538, deci 270 ar duce-o la victorie). Fac vorbire despre Hillary întrucât ea e mai aproape decât Trump de această țintă dacă luăm în calcul statele "sigure", unde e cert că ea va câștiga.
Hillary are 182 de electori din aceste state.
Are nevoie de încă 88 pentru a câștiga. Să ignorăm acum statele în care Trump va câștiga sigur. Au rămas state care au un total de 159 de electori. Este vorba de:
Ordonate după ora din România la care se închid secțiile:
Ora 2 : Virginia (13)
Ora 2:30 : Ohio (18), Carolina de Nord (15)
Ora 3: Florida (29), Pennsylvania (20), Maine (2), Maine, primul district (1), Maine, al doilea district (1), New Hampshire (4)
În acest moment mai sunt disponibili 56 de electori. Este eminamente posibil ca Hillary să fi câștigat deja.
Ora 4: Michigan (16), Minnesota (10), Wisconsin (10), Colorado (9), New Mexico (5)
Ora 5: Nevada (6)
Ordonate după mărime:
Florida (29 electori)
Pennsylvania (20)
Ohio (18)
Michigan (16)
Carolina de Nord (15)
Virginia (13)
Minnesota (10)
Wisconsin (10)
Colorado (9)
Nevada (6)
New Mexico (5)
Maine (4)
New Hampshire (4)
În ordinea ușurinței lui Hillary de a le obține, de la cel mai ușor la cel mai greu:
Maine, primul district (1 elector)
Maine, tot statul (2 electori)
New Mexico (5)
Minnesota (10)
Virginia (13)
Wisconsin (10)
Michigan (16)
Pennsylvania (20)
Colorado (9)
New Hampshire (4)
---- dacă Hillary câștigă toate statele aflate deasupra acestei linii, e președinte și rezultatul său în statele de mai jos nu mai contează ----
Nevada (6)
Carolina de Nord (15)
Florida (29)
Maine, al doilea district (1)
Ohio (18)
Probabil că pare dificil pentru Hillary. 88 de electori din 159 "disponibili" = 55,3%. De fapt, în fiecare din statele aflate deasupra "liniei în albastru" are un avantaj mai mare decât marja de eroare sau egal cu marja conform sondajelor cele mai recente, excepțiile de la regulă fiind Colorado, Pennsylvania (conduce în marjă) și New Hampshire (unde Trump are un avantaj în marjă). Un pas greșit al lui Trump în Florida sau în Carolina de Nord, state cu mulți electori, îl poate aduce pe acesta la eșec chiar dacă reușește să câștige în Colorado sau New Hampshire, state cu puțini electori.
Discuție pe ore:
Ora 2: Dă atenție statului Virginia și ignoră pe celelalte anunțate la această oră. Dacă Hillary a pierdut Virginia, va avea în față o noapte grea și lungă. Semnalul e prost: alte state ar putea merge spre Trump, ca parte dintr-un trend național - state de care Hillary are nevoie pentru a câștiga.
Ora 2:30 : Ohio și Carolina de Nord sunt sub linia albastră. Trump are mare nevoie să le câștige pe amândouă pentru a avea o șansă. Dacă Hillary a câștigat unul din ele, își poate permite o înfrângere surprinzătoare sau chiar două în orele următoare. Dacă Hillary le-a câștigat pe amândouă, poate deja să toarne șampania în pahare, e foarte aproape de victorie.
Ora 3: Florida și Pennsylvania sunt vitale. Florida e un pic mai importantă (29 de electori față de 20 în Pennsylvania). Hillary trebuie să obțină măcar o victorie, în oricare din ele. Trump are nevoie cel puțin de Florida - o victorie a lui și în Pennsylvania îl duce foarte aproape de victorie (în funcție și de ce s-a întâmplat la 2:30). Maine și New Hampshire sunt mici, dar înfrângeri ale lui Hillary în aceste state i-ar complica situația în vederea orei 4.
Ora 4: Dacă Hillary nu e deja președinte, vitale sunt acum următoarele ("pentagonul"):
Michigan (16), Minnesota (10), Wisconsin (10), Colorado (9), New Mexico (5).
Ea are nevoie în "pentagon" de un număr de electori egal cu 163 minus cei pe care îi are deja înainte de ora 4.
De exemplu, dacă înainte de ora 4 ea a strâns 125 de electori și deci are nevoie de 38 de electori, ea trebuie să câștige Michigan și oricare trei din celelalte patru state din pentagon.
De ce 163? Din cei 270 de electori de care are nevoie, 107 vor veni din state vestice, care-și anunță rezultatele mult mai târziu, sau din New York, care va fi anunțat la ora 4.
Voi denumi în continuare numărul de electori luat de ea după ora 4 (deci luând în calcul "pentagonul") "post-pentagon". Ce se întâmplă dacă, post-pentagon, ea tot nu are numărul de electori necesari? Intră în ecuație Nevada (6 electori). Și gata.
În cazul în care numărul de electori de care are nevoie post-pentagon este mai mare de 6, ea a pierdut alegerile.
În cazul în care numărul de electori de care are nevoie post-pentagon este 6, ea are nevoie de Nevada pentru a ajunge la egalitate cu Trump - caz în care Camera Reprezentanților decide numele președintelui.
În cazul în care numărul de electori de care are nevoie post-pentagon este mai mic de 6, ea trebuie să câștige în Nevada (caz în care va câștiga alegerile) - un eșec al ei în Nevada înseamnă o victorie pentru Trump.
Estimarea personală e că Hillary va câștiga toate statele aflate deasupra "liniei albastre", mai puțin New Hampshire, înfrângere pe care o va compensa cu Nevada. 275-263 pentru ea, chiar 304-234 dacă va câștiga și în Florida. Cum organizarea democraților e un pic superioară celei a republicanilor, nu este exclus ca diferența să fie chiar mai mare, existând surprize ici și colo, sub "linia albastră".
Postarea de mai sus se bazează pe un set de prezumții privind comportamentul statelor "sigure", atât democrate cât și republicane, care a funcționat bine în trecut. Nu este exclus ca la acest scrutin să se petreacă evenimente speciale, gen o victorie a lui Hillary în Georgia, o victorie a unui independent în Utah, etc. În genere, am luat în calcul toate scenariile pozitive pentru Trump; nu este imposibil ca, în funcție de evenimente, drumul lui Hillary spre Casa Albă să fie chiar mai ușor decât a fost descris mai sus.
Reamintesc sistemul electoral american:
Fiecare din cele 50 de state are alocat un număr de electori, adică puncte. În momentul în care un candidat ocupă locul unu într-un stat, chiar și la câteva voturi distanță, acel candidat primește toate punctele statului respectiv. Nu contează câte voturi a primit la nivel național - de altfel în 2000 Gore a primit mai multe voturi în toată SUA decât G.W. Bush dar a pierdut la puncte și n-a mai ajuns președinte.
Există și două excepții de la regulă pe care nu le-am menționat în alte postări întrucât le-ar fi lungit excesiv: statul Maine are 4 electori și este compus din 2 districte: 2 electori sunt alocați câștigătorului la voturi în tot statul, 1 elector este alocat câștigătorului unuia din cele două districte, iar al patrulea elector este alocat pentru câștigătorul celuilalt district. La Nebraska este la fel, dar există 5 electori și 3 districte. Acest detaliu poate deveni relevant întrucât Trump poate câștiga un elector în Maine și anume în districtul doi.
Pentru a simplifica ghidul, trebuie știut doar ce trebuie să facă Hillary pentru a ajunge la 270 de electori (numărul total este de 538, deci 270 ar duce-o la victorie). Fac vorbire despre Hillary întrucât ea e mai aproape decât Trump de această țintă dacă luăm în calcul statele "sigure", unde e cert că ea va câștiga.
Hillary are 182 de electori din aceste state.
Are nevoie de încă 88 pentru a câștiga. Să ignorăm acum statele în care Trump va câștiga sigur. Au rămas state care au un total de 159 de electori. Este vorba de:
Ordonate după ora din România la care se închid secțiile:
Ora 2 : Virginia (13)
Ora 2:30 : Ohio (18), Carolina de Nord (15)
Ora 3: Florida (29), Pennsylvania (20), Maine (2), Maine, primul district (1), Maine, al doilea district (1), New Hampshire (4)
În acest moment mai sunt disponibili 56 de electori. Este eminamente posibil ca Hillary să fi câștigat deja.
Ora 4: Michigan (16), Minnesota (10), Wisconsin (10), Colorado (9), New Mexico (5)
Ora 5: Nevada (6)
Ordonate după mărime:
Florida (29 electori)
Pennsylvania (20)
Ohio (18)
Michigan (16)
Carolina de Nord (15)
Virginia (13)
Minnesota (10)
Wisconsin (10)
Colorado (9)
Nevada (6)
New Mexico (5)
Maine (4)
New Hampshire (4)
În ordinea ușurinței lui Hillary de a le obține, de la cel mai ușor la cel mai greu:
Maine, primul district (1 elector)
Maine, tot statul (2 electori)
New Mexico (5)
Minnesota (10)
Virginia (13)
Wisconsin (10)
Michigan (16)
Pennsylvania (20)
Colorado (9)
New Hampshire (4)
---- dacă Hillary câștigă toate statele aflate deasupra acestei linii, e președinte și rezultatul său în statele de mai jos nu mai contează ----
Nevada (6)
Carolina de Nord (15)
Florida (29)
Maine, al doilea district (1)
Ohio (18)
Probabil că pare dificil pentru Hillary. 88 de electori din 159 "disponibili" = 55,3%. De fapt, în fiecare din statele aflate deasupra "liniei în albastru" are un avantaj mai mare decât marja de eroare sau egal cu marja conform sondajelor cele mai recente, excepțiile de la regulă fiind Colorado, Pennsylvania (conduce în marjă) și New Hampshire (unde Trump are un avantaj în marjă). Un pas greșit al lui Trump în Florida sau în Carolina de Nord, state cu mulți electori, îl poate aduce pe acesta la eșec chiar dacă reușește să câștige în Colorado sau New Hampshire, state cu puțini electori.
Discuție pe ore:
Ora 2: Dă atenție statului Virginia și ignoră pe celelalte anunțate la această oră. Dacă Hillary a pierdut Virginia, va avea în față o noapte grea și lungă. Semnalul e prost: alte state ar putea merge spre Trump, ca parte dintr-un trend național - state de care Hillary are nevoie pentru a câștiga.
Ora 2:30 : Ohio și Carolina de Nord sunt sub linia albastră. Trump are mare nevoie să le câștige pe amândouă pentru a avea o șansă. Dacă Hillary a câștigat unul din ele, își poate permite o înfrângere surprinzătoare sau chiar două în orele următoare. Dacă Hillary le-a câștigat pe amândouă, poate deja să toarne șampania în pahare, e foarte aproape de victorie.
Ora 3: Florida și Pennsylvania sunt vitale. Florida e un pic mai importantă (29 de electori față de 20 în Pennsylvania). Hillary trebuie să obțină măcar o victorie, în oricare din ele. Trump are nevoie cel puțin de Florida - o victorie a lui și în Pennsylvania îl duce foarte aproape de victorie (în funcție și de ce s-a întâmplat la 2:30). Maine și New Hampshire sunt mici, dar înfrângeri ale lui Hillary în aceste state i-ar complica situația în vederea orei 4.
Ora 4: Dacă Hillary nu e deja președinte, vitale sunt acum următoarele ("pentagonul"):
Michigan (16), Minnesota (10), Wisconsin (10), Colorado (9), New Mexico (5).
Ea are nevoie în "pentagon" de un număr de electori egal cu 163 minus cei pe care îi are deja înainte de ora 4.
De exemplu, dacă înainte de ora 4 ea a strâns 125 de electori și deci are nevoie de 38 de electori, ea trebuie să câștige Michigan și oricare trei din celelalte patru state din pentagon.
De ce 163? Din cei 270 de electori de care are nevoie, 107 vor veni din state vestice, care-și anunță rezultatele mult mai târziu, sau din New York, care va fi anunțat la ora 4.
Voi denumi în continuare numărul de electori luat de ea după ora 4 (deci luând în calcul "pentagonul") "post-pentagon". Ce se întâmplă dacă, post-pentagon, ea tot nu are numărul de electori necesari? Intră în ecuație Nevada (6 electori). Și gata.
În cazul în care numărul de electori de care are nevoie post-pentagon este mai mare de 6, ea a pierdut alegerile.
În cazul în care numărul de electori de care are nevoie post-pentagon este 6, ea are nevoie de Nevada pentru a ajunge la egalitate cu Trump - caz în care Camera Reprezentanților decide numele președintelui.
În cazul în care numărul de electori de care are nevoie post-pentagon este mai mic de 6, ea trebuie să câștige în Nevada (caz în care va câștiga alegerile) - un eșec al ei în Nevada înseamnă o victorie pentru Trump.
Estimarea personală e că Hillary va câștiga toate statele aflate deasupra "liniei albastre", mai puțin New Hampshire, înfrângere pe care o va compensa cu Nevada. 275-263 pentru ea, chiar 304-234 dacă va câștiga și în Florida. Cum organizarea democraților e un pic superioară celei a republicanilor, nu este exclus ca diferența să fie chiar mai mare, existând surprize ici și colo, sub "linia albastră".
Postarea de mai sus se bazează pe un set de prezumții privind comportamentul statelor "sigure", atât democrate cât și republicane, care a funcționat bine în trecut. Nu este exclus ca la acest scrutin să se petreacă evenimente speciale, gen o victorie a lui Hillary în Georgia, o victorie a unui independent în Utah, etc. În genere, am luat în calcul toate scenariile pozitive pentru Trump; nu este imposibil ca, în funcție de evenimente, drumul lui Hillary spre Casa Albă să fie chiar mai ușor decât a fost descris mai sus.
duminică, 6 noiembrie 2016
Non-revoluția Trump
Cel puțin inițial campania lui Trump părea să schimbe un status quo existent de zeci de ani. Trump modifica semnificativ atât discursul republicanilor pe economie (ducându-l spre protecționism) cât și social (mai anti-imigranți decât candidații din trecut). Implicit, s-a scris mult în State despre înlocuirea paradigmei existente din anii '60 încoace, noul discurs al candidatului republican urmând să producă mișcări tectonice de dimensiuni semnificative. Promisiunea schimbării avea nuanțe pozitive pentru partidul său (republicanii putând acum să convingă oameni din state care în genere votează cu democrații) dar și pericole (putea oare Trump să mobilizeze partea conservator-creștină a electoratului tradițional republican?).
Un lucru era clar că nu se va schimba: accesul republicanilor la minorități de toate felurile urma să rămână redus.
Acum, că suntem la finalul campaniei, e clar că nici schimbările de profunzime n-au avut loc. Din motive pe care le putem discuta pe îndelete campania a devenit în termeni geografici una clasică și chiar ... banală.
În mod indubitabil, următoarele state vor vota în majoritate pentru Trump, exact cum au făcut pentru toți candidații republicani începând cu 2000: Alabama, Alaska, Arkansas, Carolina de Sud, Idaho, Kansas, Kentucky, Louisiana, Missouri, Mississippi, Montana, Nebraska, cele două Dakote, Oklahoma, Tennessee, Texas, Virginia de Vest și Wyoming. 19 state.
De asemenea Clinton a menținut controlul democraților asupra următoarelor state, iarăși exact ca din 2000 încoace: California, Connecticut, Delaware, Hawaii, Illinois, Maine, Maryland, Massachussetts, Minnesota, New Jersey, New York, Oregon, Rhode Island, Vermont, Washington și Districtul Columbia. 15 state.
Dar asta nu înseamnă că cele 16 state rămase (o treime din total) și-au schimbat comportamentul de vot. Mai sus am listat statele care în mod cert vor vota ca de obicei.
Există și state în legătură cu care există o probabilitate redusă să "schimbe tabăra" prin comparație cu modelul lor de vot din ultimii 15-20 de ani: Arizona, Georgia și Utah (republicane), Michigan, Pennsylvania și Wisconsin (democrate).
Au rămas 10 state, o cincime din total. Dar nici în acestea nu are și nu a avut loc o revoluție electorală. Mai sus am descris statele care votează de fiecare dată la fel. Unele au deviat o dată în ultimii ani de la comportamentul lor electoral clasic, dar acum vor vota în spiritul acestui comportament, și nu în spiritul excepției:
New Mexico va vota în majoritate pentru Clinton; acolo republicanii au câștigat o singură dată în ultimele două decenii (Bush în 2004).
Indiana va vota în majoritate pentru Trump; acolo democrații au câștigat o singură dată în ultimii 50 de ani, la prima candidatură a lui Obama.
Au rămas opt state.
Florida și Ohio, ca de obicei, vor fi pe muchie. Ca în 2000 sau 2004 sau 2008 sau 2012. Campania lui Trump nici nu a gonit, nici nu a atras excesiv de mulți oameni în aceste state cheie.
Colorado, Nevada și Virginia erau state "republicane" dar - probabil datorită unor schimbări demografice - Obama a câștigat acolo la ultimele două alegeri și Hillary are șanse considerabile să continue succesul democraților: în Colorado niciun sondaj nu-l dă pe Trump înaintea ei, ci cel mult egalitate; în Virginia ea conduce la diferențe mai mari decât marja; în Nevada votul prin poștă o favorizează.
Carolina de Nord era un stat pro-republican, dar Obama a câștigat acolo în 2008. Trump încearcă să reînnoade succesiunea de victorii republicane acolo. Nu e clar dacă va reuși.
Au mai rămas două state: Iowa, care de obicei votează pentru candidatul democrat, cu excepția ultimei candidaturi a lui Bush jr. - Trump are mari șanse să câștige acolo; New Hampshire - un stat în genere pro-democrat, excepția fiind Bush în 2000 - Trump are șanse să câștige acolo.
Două state nu constituie o revoluție electorală.
După alegeri, vom privi harta și vom vedea că diferența dintre 2016 și 2000, sau între 2016 și 2004, sau între 2016 și 2008, sau între 2016 și 2012 este de maxim 6 state, putând ajunge chiar la o diferență de ... zero state, în funcție de care va fi rezultatul scrutinului de acum și de care scrutin din trecut este utilizat drept comparație. Prin comparație, victoriile lui Bill Clinton din anii '90 vor părea mult mai revoluționare. Deși, evident, nu au fost, nu au semnalat o schimbare radicală de paradigmă în modul în care se poziționează populația SUA.
În concluzie, discursul lui Trump nu a schimbat în mod semnificativ situația existentă. Nu există 5, 10, 15 state care brusc să rezoneze la ideea de a vota un candidat republican (sau, invers, state republicane care să treacă la democrați doar din cauza lui Trump - până și Utah, unde lucrurile păreau a fi foarte complicate, s-a calmat). Electoratul republican este foarte disciplinat, nu atât datorită lui Trump cât din cauza antipatiei față de Hillary. De asemenea, Trump - în ciuda atitudinilor neortodoxe - a intrat pentru mulți votanți din statele "democrate" lovite de recesiune în căsuța de "candidat republican și atât", convingând prea puțin și prea puțini.
joi, 3 noiembrie 2016
Alegerile din SUA - cum mai stau lucrurile azi, 3 noiembrie
Procedura pentru alegerea președintelui SUA e foarte diferită de cea românească; dacă vrei să afli despre ce e vorba te rog să citești paragraful următor; dacă subiectul ți-e deja cunoscut, poți să sari peste paragraf.
Fiecare din cele 50 de state are alocat un număr de electori, adică puncte. În momentul în care un candidat ocupă locul unu într-un stat, chiar și la câteva voturi distanță, acel candidat primește toate punctele statului respectiv. Nu contează câte voturi a primit la nivel național - de altfel în 2000 Gore a primit mai multe voturi în toată SUA decât G.W. Bush dar a pierdut la puncte și n-a mai ajuns președinte. Din acest motiv în SUA nu prea se dă atenție prea mare sondajelor naționale ci sondajelor din statele-cheie, zone pe care nu le controlează în profunzime nici democrații, nici republicanii.
În urmă cu doar patru zile scriam pe Facebook:
"În unele state avantajul lui Hillary față de Trump a scăzut semnificativ, ajungând la doar 2-3% în Colorado și 3-4% în New Hampshire. E practic egalitate sau chiar egalitate în sondajele din Florida, Arizona, Nevada, Georgia, Iowa și Ohio. Însă... dacă Hillary pierde absolut toate statele menționate în paragraful ăsta tot câștigă 274-la-264."
"În unele state avantajul lui Hillary față de Trump a scăzut semnificativ, ajungând la doar 2-3% în Colorado și 3-4% în New Hampshire. E practic egalitate sau chiar egalitate în sondajele din Florida, Arizona, Nevada, Georgia, Iowa și Ohio. Însă... dacă Hillary pierde absolut toate statele menționate în paragraful ăsta tot câștigă 274-la-264."
Între timp situația a suferit o schimbare majoră. Un prieten foarte bun sugera că, pur și simplu, votanții lui Trump prinși în "spirala tăcerii" nu se mai ascund și au curajul să afirme în sondaje că îl susțin. E probabil.
În Colorado avantajul lui Hillary a dispărut cu totul, e egalitate.
Nu mai e egalitate în Arizona, Trump s-a detașat. Diferența dintre el și Hillary e mai mare decât marja de eroare. Asta conform 2 sondaje.
Nu mai e egalitate în Nevada, Trump s-a detașat. Iarăși conform 2 sondaje.
Nu mai e egalitate în Georgia, Trump...
La fel și Ohio.
Florida și Iowa sunt în continuare "la egalitate".
Mai important este altceva. După cum arătam, chiar dacă Hillary pierde toate aceste state, câștigă în continuare. Însă în joc au intrat state noi, de dimensiuni majore. Dacă unul dintre ele trece la Trump, el a devenit președinte.
În Pennsylvania, din ultimele 5 sondaje efectuate Clinton conduce în marja de eroare față de Trump în 3 (în celelalte două diferența dintre ei este peste marjă).
În Carolina de Nord, ultimele trei sondaje arată:
Clinton conducând la 3% (marja e 4%)
Trump conducând cu 7% (marja e 3,9%)
Trump conducând cu 2% (marja e 2,9%)
În Michigan, avantajul lui Hillary (3%) e acum mai mic decât marja (3,3%).
Statele nu sunt, emoțional vorbind, națiuni separate. Chiar dacă diferențele culturale sunt semnificative, datorită epocii informației efectul de contagiune poate fi dramatic. Trump este, în termeni fotbalistici, la un șut distanță de victorie. Probabilitatea ca el să câștige este în continuare mai mică decât probabilitatea ca Hillary să câștige, însă pentru prima dată de la începutul campaniei el are o șansă reală de a ajunge președinte. Estimarea lui Nate Silver, cel mai bun expert din SUA pe subiect, este că Hillary ar câștiga 273-269. Adică pe muchie. Poți găsi estimarea lui aici.
Ca să înțelegem cum privește el lucrurile, există - sumarizând ce-am scris mai sus - 6 state sub semnul întrebării: Florida, Iowa, Pennsylvania, Carolina de Nord, Colorado și Michigan. El consideră că Trump va câștiga în Iowa și Carolina de Nord, Hillary urmând să câștige celelalte patru. Sunt de acord cu el, calculele lui sunt realiste, însă - și e un mare "însă" - Colorado poate crea o surpriză. Dacă acest stat e câștigat de Trump, Trump devine președinte.
În Colorado, Hillary conducea lunile trecute la o diferență mai mare decât marja de eroare. De pe 17 octombrie încoace, diferența dintre ea și Trump e mai mică decât marja de eroare în toate cele 5 sondaje efectuate în stat. Pe cel mai recent sondaj e egalitate.
Acest scrutin prezidențial pare să fie mult mai strâns decât indicau datele acum două luni sau patru luni. În funcție de ce se va întâmpla până marțea viitoare, când are loc votul, adică dacă va mai exista un eveniment în favoarea lui Trump, poate deveni un scrutin extrem de încins.
PS: Față de postarea de acum 8 luni despre subiectul alegerilor americane pe care o poți găsi aici, Trump a obținut conducerea în Carolina de Nord, Nevada și Kentucky, părând să fie pe cale să piardă Pennsylvania. Efect net +9 electori pentru el. Scorul devine 265-264 pentru Trump, Colorado fiind ultimul stat de "alocat" și urmând să decidă totul.
marți, 1 noiembrie 2016
După alegeri, vor avea PSD și ALDE majoritatea în parlament?
Notă: această postare a fost modificată, vineri 9 decembrie, pe baza unei schimbări introduse de Autoritatea Electorală Permanentă. Graficul și cifrele au fost modificate, logica rămânând însă aceeași.În mod interesant Biroul Electoral Central a ales în ziua alegerilor să raporteze prezența tot la numărul "vechi", 18,2 milioane, informațiile și valorile numerice de mai jos nefiind în consecință valide.
Prezumții:
- ALDE va trece pragul
- ALDE nu va trăda PSD după alegeri pentru formarea unei coaliții și majorități TLIAP (Toată Lumea În Afară de Psd).
- grupul minorităților naționale nu se va alia cu PSD+ALDE decât dacă PSD+ALDE au deja majoritatea în parlament.
Drumul de la scorul cumulat al PSD+ALDE la numărul de mandate conține trei pași:
1) BEC stabilește scorul: numărul de voturi primite de PSD și de ALDE raportat la totalul voturilor valabil exprimate. Aceasta e valoarea pe care o s-o vezi pe ecranele televizoarelor și în presă.
Dacă ai votat pentru un partid care nu a trecut pragul electoral, votul tău - din acest moment - nu mai contează.
2) Scorul de la punctul 1 este recalculat prin raportare la numărul de voturi acordat partidelor care au trecut pragul electoral (moment cunoscut în mod popular drept "redistribuire", deși conform legii înțelesul termenului e altul).
Dacă scorul PSD+ALDE era de 45% iar 8% din voturi s-au dus la partide care n-au trecut pragul, scorul PSD+ALDE tocmai a devenit 48,9%.
3) Scorul calculat la punctul 2 determină câte mandate primesc PSD și ALDE din cele 96,2% care se acordă partidelor. Celelalte 3,8% din mandatele viitoarei legislaturi se acordă minorităților naționale altele decât cea maghiară. În practică, după cum vei vedea mai jos, acest lucru înseamnă "o penalitate" pentru PSD+ALDE de aproximativ 2% față de scorul calculat la punctul 1.
Continuând exemplul anterior, dacă după redistribuire scorul PSD+ALDE devenise 48,9%, după acest al treilea pas devine 47%. Iar PSD+ALDE primesc, în consecință, 47% din mandatele următorului parlament.
Pentru a ști dacă PSD+ALDE vor forma majoritatea, sunt necesare răspunsurile la câteva întrebări:
a) care va fi scorul PSD+ALDE?, adică:
a1) câte voturi vor obține cumulat PSD și ALDE?
și
a2) câte voturi valabil exprimate se vor înregistra la parlamentare?
precum și
b) care va fi bonusul "de redistribuire" al PSD+ALDE, adică din totalul voturilor valabil exprimate câte se vor îndrepta spre competitori electorali care nu vor trece pragul?
Să luăm aceste întrebări una câte una.
A1) Câte voturi vor obține cumulat PSD și ALDE?
Am explicat într-o postare anterioară de ce cred că PSD va obține la parlamentare între 2,98 și 3,26 milioane voturi.
Tăriceanu a primit la prezidențiale 508 mii voturi; la votul pentru consiliile județene de la locale ALDE a primit 521 mii voturi. Chiar și cu o demobilizare cauzată de probleme interne sau alți factori, consider că ALDE va primi cel puțin 400 de mii de voturi la parlamentare și maxim 550 de mii.
Punând împreună cele două paragrafe de mai sus, PSD și ALDE ar însuma între 3,38 milioane voturi (varianta minimă) și 3,81 milioane voturi (varianta maximă). Voi face vorbire mai jos și de varianta medie (3,6 milioane voturi).
A2) Câte voturi valabil exprimate se vor înregistra la parlamentare?
De când s-au decuplat parlamentarele de prezidențiale lucrurile stau după cum urmează:
În 2008 au venit la vot 39,2% din cei de pe liste.
În 2012 au venit la vot 41,7% din cei de pe liste.
A veni la vot nu înseamnă că ai exprimat un vot valabil. 2,38% din totalul celor prezenți în 2008 au dat voturi nule sau anulate; în 2012 a fost vorba de 2,41% din totalul celor prezenți. Din fericire cele două valori sunt destul de apropiate și se poate estima că, dacă nu are loc un fenomen bizar, 2,40% din voturile care vor fi acordate pe 11 decembrie vor fi nule sau anulate.
Să ne întoarcem deci la întrebarea A.
A) Care va fi scorul PSD+ALDE?
Scorul e o fracție care depinde de numărător (câte voturi obțin PSD+ALDE, adică cele trei variante listate mai sus) și de numitor (prezența). Luând în calcul și cele 2,4% din totalul prezenței care se concretizează în voturi nule, rezultă graficul următor. Dacă "te rătăcești" în el sau nu-ți prea plac tabelele de fel, încearcă să urmărești doar a treia coloana (varianta medie de mobilizare), aceea fiind probabil cea mai apropiată de ce se va întâmpla în ziua votului:
Valorile în albastru corespund situațiilor în care PSD+ALDE nu au cum să formeze majoritatea parlamentară decât dacă au loc mici cataclisme (nici PMP nici USR nu trec pragul, în același timp alte partide ajung de asemenea aproape de prag dar nu-l depășesc).
Valorile în roșu corespund situațiilor în care PSD+ALDE vor forma cu certitudine majoritatea parlamentară. Există și aici situații cu probabilitate mică care ar putea dărâma logica tabelului, dar nu le detaliez.
Valorile în negru arată că soarta PSD+ALDE depinde de numărul de voturi primite de partidele care nu trec pragul.
Să luăm o situație din tabel: prezența la vot a fost 41%. PSD+ALDE au avut o mobilizare medie și au obținut împreună 47,6% din voturi. 10% din toate voturile valabile s-au îndreptat către partide care nu au trecut pragul. Atunci:
scorul PSD+ALDE 47,6%
după "redistribuire": aproximativ 52,4%
dar intervine penalitatea (3,8% din mandate se duc la minorități altele decât cea maghiară), rezultă că PSD+ALDE au 52,4% din cele 96,2% = 50,4% din mandate. Majoritate.
Menținem situația dar schimbăm un singur lucru. În loc de 10%, doar 6% din voturi se duc spre partidele nu au trecut pragul. Scorul PSD+ALDE urcă de la 47,6% la 50,6% "după redistribuire". Dar intervine penalitatea: PSD+ALDE au 50,6% din cele 96,2%, adică 48,6% din totalul mandatelor. Prea puțin.
Ca tentativă de răspuns la întrebarea B, spre competitori electorali care n-au trecut pragul s-au dus:
În 2008: 7,14% din voturi
În 2012: 3,24% din voturi
Pe baza sondajelor pe care le cunosc valoarea va fi mai apropiată de cea din 2008 decât de cea din 2012, eventual chiar depășind 8% în special dacă PMP nu va trece pragul.
Estimez că partidele care nu vor trece pragul vor primi între 3% și 10% din voturi, ceea ce s-ar transforma într-un bonus ("redistribuire") pentru PSD+ALDE de 1,5-5%. Pentru ca PSD+ALDE să aibă majoritatea și după penalitatea de 2%, trebuie să primească în consecință un scor între 47% și 50,5%.
De ce? Cu 47% la o redistribuire a 10% se ajunge la 52%. Scoatem penalitatea, se ajunge la 50%.
La 50,5% cu o redistribuire a doar 3% se ajunge la 52%. Scoatem penalitatea, se ajunge la 50%.
Concluzii și observații adiționale:
1. La prezență sub 37% PSD și ALDE dețin majoritatea. Nu o pot rata decât dacă are loc un cataclism electoral remarcabil, pe care nu-l sesizează niciun sondaj.
Clipa în care într-o secție de votare sosește al 7 238 832-lea participant la scrutin e clipa în care PSD+ALDE încep să aibă probleme. În acel moment prezența e mai mare decât în 2008.
La 37%-38,5% trebuie să spere că mobilizarea organizațiilor și votanților proprii nu e la cote mici, adică în varianta minimă. Și probabil că nu e, adică șansele de formare a majorității sunt încă bune.
De la 38,5% la 41,5% contează enorm câte voturi se duc spre partidele care n-au trecut pragul.
De la 41,5% la 43,9% PSD+ALDE mai au majoritatea în parlament doar dacă s-au mobilizat la cote înalte.
De la 44% prezență încolo șansele PSD+ALDE de a forma o majoritate sunt minuscule.
2. Putem încerca o estimare a prezenței la parlamentare?
Prezența la parlamentarele din 2008 a fost 74,2% din prezența de la localele din acel an.
Prezența la parlamentarele din 2012 a fost 80,3% din prezența de la localele din acel an.
Cum în 2016 la locale au votat 48,17% din cei aflați pe liste, iar Autoritatea Electorală Permanentă a introdus acum pe liste persoanele domiciliate în străinătate, prezența la parlamentare ar urma să fie între 34,4% și 37,2% (în funcție de care model de demobilizare aplicăm, cel din 2008 sau cel din 2012). Aceste valori sugerează că PSD+ALDE ar forma majoritatea cu ușurință - sunt în partea de sus a tabelului. Calitatea campaniei PNL, folosirea ofertei "Cioloș" și capacitatea USR de a aduce la vot oameni care n-au venit la vot la locale sunt, în context, decisive. Alte partide și inițiative (ANR, PRU, etc) nu au așa mare relevanță în contextul acestor calcule întrucât, chiar dacă măresc prezența, o fac doar pentru a mări cota de redistribuire disponibilă pentru PSD+ALDE, ușurându-le astfel atingerea țintei.
Prezumții:
- ALDE va trece pragul
- ALDE nu va trăda PSD după alegeri pentru formarea unei coaliții și majorități TLIAP (Toată Lumea În Afară de Psd).
- grupul minorităților naționale nu se va alia cu PSD+ALDE decât dacă PSD+ALDE au deja majoritatea în parlament.
Drumul de la scorul cumulat al PSD+ALDE la numărul de mandate conține trei pași:
1) BEC stabilește scorul: numărul de voturi primite de PSD și de ALDE raportat la totalul voturilor valabil exprimate. Aceasta e valoarea pe care o s-o vezi pe ecranele televizoarelor și în presă.
Dacă ai votat pentru un partid care nu a trecut pragul electoral, votul tău - din acest moment - nu mai contează.
2) Scorul de la punctul 1 este recalculat prin raportare la numărul de voturi acordat partidelor care au trecut pragul electoral (moment cunoscut în mod popular drept "redistribuire", deși conform legii înțelesul termenului e altul).
Dacă scorul PSD+ALDE era de 45% iar 8% din voturi s-au dus la partide care n-au trecut pragul, scorul PSD+ALDE tocmai a devenit 48,9%.
3) Scorul calculat la punctul 2 determină câte mandate primesc PSD și ALDE din cele 96,2% care se acordă partidelor. Celelalte 3,8% din mandatele viitoarei legislaturi se acordă minorităților naționale altele decât cea maghiară. În practică, după cum vei vedea mai jos, acest lucru înseamnă "o penalitate" pentru PSD+ALDE de aproximativ 2% față de scorul calculat la punctul 1.
Continuând exemplul anterior, dacă după redistribuire scorul PSD+ALDE devenise 48,9%, după acest al treilea pas devine 47%. Iar PSD+ALDE primesc, în consecință, 47% din mandatele următorului parlament.
Pentru a ști dacă PSD+ALDE vor forma majoritatea, sunt necesare răspunsurile la câteva întrebări:
a) care va fi scorul PSD+ALDE?, adică:
a1) câte voturi vor obține cumulat PSD și ALDE?
și
a2) câte voturi valabil exprimate se vor înregistra la parlamentare?
precum și
b) care va fi bonusul "de redistribuire" al PSD+ALDE, adică din totalul voturilor valabil exprimate câte se vor îndrepta spre competitori electorali care nu vor trece pragul?
Să luăm aceste întrebări una câte una.
A1) Câte voturi vor obține cumulat PSD și ALDE?
Am explicat într-o postare anterioară de ce cred că PSD va obține la parlamentare între 2,98 și 3,26 milioane voturi.
Tăriceanu a primit la prezidențiale 508 mii voturi; la votul pentru consiliile județene de la locale ALDE a primit 521 mii voturi. Chiar și cu o demobilizare cauzată de probleme interne sau alți factori, consider că ALDE va primi cel puțin 400 de mii de voturi la parlamentare și maxim 550 de mii.
Punând împreună cele două paragrafe de mai sus, PSD și ALDE ar însuma între 3,38 milioane voturi (varianta minimă) și 3,81 milioane voturi (varianta maximă). Voi face vorbire mai jos și de varianta medie (3,6 milioane voturi).
A2) Câte voturi valabil exprimate se vor înregistra la parlamentare?
De când s-au decuplat parlamentarele de prezidențiale lucrurile stau după cum urmează:
În 2008 au venit la vot 39,2% din cei de pe liste.
În 2012 au venit la vot 41,7% din cei de pe liste.
A veni la vot nu înseamnă că ai exprimat un vot valabil. 2,38% din totalul celor prezenți în 2008 au dat voturi nule sau anulate; în 2012 a fost vorba de 2,41% din totalul celor prezenți. Din fericire cele două valori sunt destul de apropiate și se poate estima că, dacă nu are loc un fenomen bizar, 2,40% din voturile care vor fi acordate pe 11 decembrie vor fi nule sau anulate.
Să ne întoarcem deci la întrebarea A.
A) Care va fi scorul PSD+ALDE?
Scorul e o fracție care depinde de numărător (câte voturi obțin PSD+ALDE, adică cele trei variante listate mai sus) și de numitor (prezența). Luând în calcul și cele 2,4% din totalul prezenței care se concretizează în voturi nule, rezultă graficul următor. Dacă "te rătăcești" în el sau nu-ți prea plac tabelele de fel, încearcă să urmărești doar a treia coloana (varianta medie de mobilizare), aceea fiind probabil cea mai apropiată de ce se va întâmpla în ziua votului:
Valorile în albastru corespund situațiilor în care PSD+ALDE nu au cum să formeze majoritatea parlamentară decât dacă au loc mici cataclisme (nici PMP nici USR nu trec pragul, în același timp alte partide ajung de asemenea aproape de prag dar nu-l depășesc).
Valorile în roșu corespund situațiilor în care PSD+ALDE vor forma cu certitudine majoritatea parlamentară. Există și aici situații cu probabilitate mică care ar putea dărâma logica tabelului, dar nu le detaliez.
Valorile în negru arată că soarta PSD+ALDE depinde de numărul de voturi primite de partidele care nu trec pragul.
Să luăm o situație din tabel: prezența la vot a fost 41%. PSD+ALDE au avut o mobilizare medie și au obținut împreună 47,6% din voturi. 10% din toate voturile valabile s-au îndreptat către partide care nu au trecut pragul. Atunci:
scorul PSD+ALDE 47,6%
după "redistribuire": aproximativ 52,4%
dar intervine penalitatea (3,8% din mandate se duc la minorități altele decât cea maghiară), rezultă că PSD+ALDE au 52,4% din cele 96,2% = 50,4% din mandate. Majoritate.
Menținem situația dar schimbăm un singur lucru. În loc de 10%, doar 6% din voturi se duc spre partidele nu au trecut pragul. Scorul PSD+ALDE urcă de la 47,6% la 50,6% "după redistribuire". Dar intervine penalitatea: PSD+ALDE au 50,6% din cele 96,2%, adică 48,6% din totalul mandatelor. Prea puțin.
Ca tentativă de răspuns la întrebarea B, spre competitori electorali care n-au trecut pragul s-au dus:
În 2008: 7,14% din voturi
În 2012: 3,24% din voturi
Pe baza sondajelor pe care le cunosc valoarea va fi mai apropiată de cea din 2008 decât de cea din 2012, eventual chiar depășind 8% în special dacă PMP nu va trece pragul.
Estimez că partidele care nu vor trece pragul vor primi între 3% și 10% din voturi, ceea ce s-ar transforma într-un bonus ("redistribuire") pentru PSD+ALDE de 1,5-5%. Pentru ca PSD+ALDE să aibă majoritatea și după penalitatea de 2%, trebuie să primească în consecință un scor între 47% și 50,5%.
De ce? Cu 47% la o redistribuire a 10% se ajunge la 52%. Scoatem penalitatea, se ajunge la 50%.
La 50,5% cu o redistribuire a doar 3% se ajunge la 52%. Scoatem penalitatea, se ajunge la 50%.
Concluzii și observații adiționale:
1. La prezență sub 37% PSD și ALDE dețin majoritatea. Nu o pot rata decât dacă are loc un cataclism electoral remarcabil, pe care nu-l sesizează niciun sondaj.
Clipa în care într-o secție de votare sosește al 7 238 832-lea participant la scrutin e clipa în care PSD+ALDE încep să aibă probleme. În acel moment prezența e mai mare decât în 2008.
La 37%-38,5% trebuie să spere că mobilizarea organizațiilor și votanților proprii nu e la cote mici, adică în varianta minimă. Și probabil că nu e, adică șansele de formare a majorității sunt încă bune.
De la 38,5% la 41,5% contează enorm câte voturi se duc spre partidele care n-au trecut pragul.
De la 41,5% la 43,9% PSD+ALDE mai au majoritatea în parlament doar dacă s-au mobilizat la cote înalte.
De la 44% prezență încolo șansele PSD+ALDE de a forma o majoritate sunt minuscule.
2. Putem încerca o estimare a prezenței la parlamentare?
Prezența la parlamentarele din 2008 a fost 74,2% din prezența de la localele din acel an.
Prezența la parlamentarele din 2012 a fost 80,3% din prezența de la localele din acel an.
Cum în 2016 la locale au votat 48,17% din cei aflați pe liste, iar Autoritatea Electorală Permanentă a introdus acum pe liste persoanele domiciliate în străinătate, prezența la parlamentare ar urma să fie între 34,4% și 37,2% (în funcție de care model de demobilizare aplicăm, cel din 2008 sau cel din 2012). Aceste valori sugerează că PSD+ALDE ar forma majoritatea cu ușurință - sunt în partea de sus a tabelului. Calitatea campaniei PNL, folosirea ofertei "Cioloș" și capacitatea USR de a aduce la vot oameni care n-au venit la vot la locale sunt, în context, decisive. Alte partide și inițiative (ANR, PRU, etc) nu au așa mare relevanță în contextul acestor calcule întrucât, chiar dacă măresc prezența, o fac doar pentru a mări cota de redistribuire disponibilă pentru PSD+ALDE, ușurându-le astfel atingerea țintei.
marți, 25 octombrie 2016
Ce partide ar vrea românii să voteze?
În luna septembrie Agenția de Rating Politic a realizat un sondaj de opinie. Printre întrebări se află și următoarea:
Nu am participat la realizarea sondajului, nu am alcătuit întrebările și nici nu pot consulta baza de date. Dar cred că întrebarea de mai sus, cu răspunsurile aferente cu tot, este una de mare importanță. Arată într-o măsură destul de consistentă:
- modul în care românii prioritizează câteva teme politice
- disonanțele dintre respectiva prioritizare și anumite discursuri din spațiul public. Disonanțele respective pot fi surclasate dar ia mult efort. Mai ușor e să urmezi cursul râului decât să încerci să creezi unul nou, care deviază de la cel existent. Sau decât să înoți în contra curentului.
Pe listele electorale sunt 18 milioane de persoane. Dar sondajul a fost efectuat în țară, unde se află aproximativ 15 milioane de locuitori adulți. În continuare voi converti procentele în valori absolute pe baza acestei informații.
Anti-corupție. 3 milioane persoane. În marketing-ul electoral american se vorbește despre "fluiere pentru câini", adică termeni care au un înțeles special, mobilizator pentru anumite părți ale electoratului dar care, dacă ești străin de acea țară sau necunoscător într-ale politicii, par banali. Cam în această categorie se găsește și noțiunea de "anti-corupție". De mai mult de un deceniu înseamnă să fii anti-PSD. Nu cred că există votanți PSD care să se mai gândească la anti-corupție ca fiind o prioritate pentru ei (în 2012-2014 da, pentru că putea însemna încarcerarea fostului președinte și a conducerii PDL; acum însă social-democrații au prea multe victime pe altarul DNA ca un votant PSD să mai privească această instituție cu simpatie).
Aici găsim, în consecință și în principal, votanți PNL sau USR. În teorie ar putea fi aici și oameni săraci care consideră lupta anti-corupție un mijloc de pedepsire al celor bogați, un fel de răzbunare, însă alte subiecte le sunt mai aproape de piele. Adică cele de mai jos...
Nemulțumiți de economie. 2,5 milioane persoane ar vota un partid "care ar crește veniturile românilor". Nu știm cum și probabil nici nu-i interesează, contează mai mult scopul decât mijloacele. În rândul acestui grup PSD și ALDE pot sta foarte bine din două motive:
a) guvernările Năstase-Tăriceanu-Ponta
b) taberele non-PSD nu au încă un discurs economic solid post-austeritate.
Stânga combativă. 1,65 milioane persoane care ar dori un partid care să se lupte pentru drepturile angajaților și, în subsidiar, care să apere cetățenii în fața băncilor sau corporațiilor și care să se preocupe de probleme de mediu. Din punct de vedere demografic aici am vedea cea mai mare ruptură, o feliuță din acest grup fiind tineri cu educație peste medie iar cea mai mare parte muncitori prost și foarte prost plătiți.
Nu cred că la vot la parlamentare vor veni prea mulți din acest grup, poate nici măcar o zecime. Despre drepturile angajaților nu se vorbește în politica românească.
Un stat mai eficient și mai gospodar. 2 milioane persoane care doresc modernizarea spitalelor și asigurarea calității alimentelor distribuite în comerț. Ambele teme implică intervenția statului, dar spre deosebire de grupul imediat anterior acești oameni doresc un management mai bun al unor situații sau fenomene și nu reforme. Predomină aici oamenii în vârstă, pentru care spitalul nu e o clădire oarecare ci o instituție vitală.
Xenosceptici. 1 milion de oameni care ar prefera un partid care "apără românii în Europa și în fața străinilor". În majoritate naționaliști, vadimiști orfani și susținători ai lui Băsescu care îi urmează discursul cu fidelitate, dar nu e greu de văzut că aici se află și rudele de acasă ale muncitorilor din diaspora, deseori tratați infect.
Pro-business / libertarieni? 1 milion de oameni care doresc un partid care să reducă taxele și impozitele. În mod interesant acești oameni nu au ales opțiunea "partid care să crească veniturile românilor", ci s-au orientat spre restrângerea impactului statului asupra veniturilor proprii. Vorbim, în consecință și în principal, de antreprenori de toate felurile (PFA, patroni, etc.)
Creștini înainte de toate. Ar prefera să voteze un partid care susține familia tradițională sau unul care finanțează construirea de biserici de la buget 675 mii persoane. Ce înseamnă asta? La parlamentare cu o prezență ca de obicei ar fi un scor de 9,5%. Publicul tradiționalist în România e mult, mult mai mare dar are și alte priorități. Precum cele din paragrafele anterioare. Priorități pe care le consideră mai importante decât temele strict religioase.
Visătorii. 1,43 milioane care vor "un partid nou, care rupe total cu trecutul". USR are cele mai mari șanse de a capta voturi de aici. Puțini oameni din acest grup vin de fapt vreodată la vot - în momentul în care un partid s-a înființat ... nu mai e nou. Mai mult, în momentul în care nu te-ai regăsit în niciuna din celelalte opțiuni de pe listă, destul de vaste ca arie, probabil că dorești să votezi noutatea în sine și nu ceva anume, ceea ce duce la probleme pe termen lung pentru relația dintre tine, ca potențial votant, și partidul respectiv. Dar pe un val de emoție te poți prezenta la urne.
Non-participanți: 1,8 milioane persoane. Cel mai probabil acești oameni nu vor veni niciodată la vot - în fața listei de opțiuni au decis să renunțe la a mai răspunde. Acest lucru e perfect explicabil. La scrutinul cu cea mai mare prezență din ultimii 20 de ani - turul doi din 1996 - au absentat 4,2 milioane persoane. La turul doi al ultimelor prezidențiale au absentat 7 milioane. Non-participanții au renunțat de tot; alții încă mai speră să-și găsească un făgaș.
Sumarizând:
Un bazin 'anti-pesede / înainte de orice' de 3 milioane.
Tripleta "spitale-salarii mai bune-drepturile angajaților" 6,1 milioane (!)
2,7 milioane împărțiți între subiecte mai nișate (xenosceptici 40% din ei, libertarieni 40%, creștini 20%)
3,2 milioane greu de atras la vot. Încă 3 milioane în diaspora, din care nici măcar o cincime nu (mai) vin la vot. Scoțând aceste două grupuri din calcul rezultă un electorat românesc cu următoarele priorități (e ușor de lecturat dacă-l citești începând de sus în sensul acelor de ceasornic):
Suma procentelor e 99 și nu 100 datorită rotunjirilor.
Observațiile adiacente pot fi multe, dar voi reveni asupra subiectului într-o postare viitoare.
Nu am participat la realizarea sondajului, nu am alcătuit întrebările și nici nu pot consulta baza de date. Dar cred că întrebarea de mai sus, cu răspunsurile aferente cu tot, este una de mare importanță. Arată într-o măsură destul de consistentă:
- modul în care românii prioritizează câteva teme politice
- disonanțele dintre respectiva prioritizare și anumite discursuri din spațiul public. Disonanțele respective pot fi surclasate dar ia mult efort. Mai ușor e să urmezi cursul râului decât să încerci să creezi unul nou, care deviază de la cel existent. Sau decât să înoți în contra curentului.
Pe listele electorale sunt 18 milioane de persoane. Dar sondajul a fost efectuat în țară, unde se află aproximativ 15 milioane de locuitori adulți. În continuare voi converti procentele în valori absolute pe baza acestei informații.
Anti-corupție. 3 milioane persoane. În marketing-ul electoral american se vorbește despre "fluiere pentru câini", adică termeni care au un înțeles special, mobilizator pentru anumite părți ale electoratului dar care, dacă ești străin de acea țară sau necunoscător într-ale politicii, par banali. Cam în această categorie se găsește și noțiunea de "anti-corupție". De mai mult de un deceniu înseamnă să fii anti-PSD. Nu cred că există votanți PSD care să se mai gândească la anti-corupție ca fiind o prioritate pentru ei (în 2012-2014 da, pentru că putea însemna încarcerarea fostului președinte și a conducerii PDL; acum însă social-democrații au prea multe victime pe altarul DNA ca un votant PSD să mai privească această instituție cu simpatie).
Aici găsim, în consecință și în principal, votanți PNL sau USR. În teorie ar putea fi aici și oameni săraci care consideră lupta anti-corupție un mijloc de pedepsire al celor bogați, un fel de răzbunare, însă alte subiecte le sunt mai aproape de piele. Adică cele de mai jos...
Nemulțumiți de economie. 2,5 milioane persoane ar vota un partid "care ar crește veniturile românilor". Nu știm cum și probabil nici nu-i interesează, contează mai mult scopul decât mijloacele. În rândul acestui grup PSD și ALDE pot sta foarte bine din două motive:
a) guvernările Năstase-Tăriceanu-Ponta
b) taberele non-PSD nu au încă un discurs economic solid post-austeritate.
Stânga combativă. 1,65 milioane persoane care ar dori un partid care să se lupte pentru drepturile angajaților și, în subsidiar, care să apere cetățenii în fața băncilor sau corporațiilor și care să se preocupe de probleme de mediu. Din punct de vedere demografic aici am vedea cea mai mare ruptură, o feliuță din acest grup fiind tineri cu educație peste medie iar cea mai mare parte muncitori prost și foarte prost plătiți.
Nu cred că la vot la parlamentare vor veni prea mulți din acest grup, poate nici măcar o zecime. Despre drepturile angajaților nu se vorbește în politica românească.
Un stat mai eficient și mai gospodar. 2 milioane persoane care doresc modernizarea spitalelor și asigurarea calității alimentelor distribuite în comerț. Ambele teme implică intervenția statului, dar spre deosebire de grupul imediat anterior acești oameni doresc un management mai bun al unor situații sau fenomene și nu reforme. Predomină aici oamenii în vârstă, pentru care spitalul nu e o clădire oarecare ci o instituție vitală.
Xenosceptici. 1 milion de oameni care ar prefera un partid care "apără românii în Europa și în fața străinilor". În majoritate naționaliști, vadimiști orfani și susținători ai lui Băsescu care îi urmează discursul cu fidelitate, dar nu e greu de văzut că aici se află și rudele de acasă ale muncitorilor din diaspora, deseori tratați infect.
Pro-business / libertarieni? 1 milion de oameni care doresc un partid care să reducă taxele și impozitele. În mod interesant acești oameni nu au ales opțiunea "partid care să crească veniturile românilor", ci s-au orientat spre restrângerea impactului statului asupra veniturilor proprii. Vorbim, în consecință și în principal, de antreprenori de toate felurile (PFA, patroni, etc.)
Creștini înainte de toate. Ar prefera să voteze un partid care susține familia tradițională sau unul care finanțează construirea de biserici de la buget 675 mii persoane. Ce înseamnă asta? La parlamentare cu o prezență ca de obicei ar fi un scor de 9,5%. Publicul tradiționalist în România e mult, mult mai mare dar are și alte priorități. Precum cele din paragrafele anterioare. Priorități pe care le consideră mai importante decât temele strict religioase.
Visătorii. 1,43 milioane care vor "un partid nou, care rupe total cu trecutul". USR are cele mai mari șanse de a capta voturi de aici. Puțini oameni din acest grup vin de fapt vreodată la vot - în momentul în care un partid s-a înființat ... nu mai e nou. Mai mult, în momentul în care nu te-ai regăsit în niciuna din celelalte opțiuni de pe listă, destul de vaste ca arie, probabil că dorești să votezi noutatea în sine și nu ceva anume, ceea ce duce la probleme pe termen lung pentru relația dintre tine, ca potențial votant, și partidul respectiv. Dar pe un val de emoție te poți prezenta la urne.
Non-participanți: 1,8 milioane persoane. Cel mai probabil acești oameni nu vor veni niciodată la vot - în fața listei de opțiuni au decis să renunțe la a mai răspunde. Acest lucru e perfect explicabil. La scrutinul cu cea mai mare prezență din ultimii 20 de ani - turul doi din 1996 - au absentat 4,2 milioane persoane. La turul doi al ultimelor prezidențiale au absentat 7 milioane. Non-participanții au renunțat de tot; alții încă mai speră să-și găsească un făgaș.
Sumarizând:
Un bazin 'anti-pesede / înainte de orice' de 3 milioane.
Tripleta "spitale-salarii mai bune-drepturile angajaților" 6,1 milioane (!)
2,7 milioane împărțiți între subiecte mai nișate (xenosceptici 40% din ei, libertarieni 40%, creștini 20%)
3,2 milioane greu de atras la vot. Încă 3 milioane în diaspora, din care nici măcar o cincime nu (mai) vin la vot. Scoțând aceste două grupuri din calcul rezultă un electorat românesc cu următoarele priorități (e ușor de lecturat dacă-l citești începând de sus în sensul acelor de ceasornic):
Suma procentelor e 99 și nu 100 datorită rotunjirilor.
Observațiile adiacente pot fi multe, dar voi reveni asupra subiectului într-o postare viitoare.
luni, 17 octombrie 2016
Câte voturi va primi PSD la parlamentare?
Această postare trebuie privită ca un experiment.
Ea pornește de la observația că distribuția intențiilor de vot pentru partide ( = scorurile acestora în sondaje) este aproape statică atâta timp cât următorii factori rămân neschimbați:
- popularitatea unui lider sau altuia
- situația economică a țării
- poziționarea partidelor față de subiectele principale
- opțiunile aflate la dispoziția votanților
O astfel de paradigmă are șanse să supraviețuiască ani de zile, cu fluctuații minore, până când unul sau mai mulți factori se schimbă.
De exemplu, în perioada 2005-2009 a existat următoarea paradigmă: indiferent de tipul de scrutin, raportul dintre forțele politice principale era 3-3-2 (la 3 voturi pentru PDL sau Băsescu existau 3 voturi pentru PSD sau Geoană și 2 voturi pentru PNL sau Antonescu).
După măsurile de austeritate paradigma s-a schimbat. Nu vorbesc aici de apariția USL, adică doar de însumarea voturilor PSD și PNL, ci de schimbări autentice în modul în care unele segmente sociale s-au raportat la scena politică. Două sondaje diferite din 2010 (GSS-septembrie, CCSB-decembrie), adică de dinainte de formarea USL, spun aceeași poveste:
- PSD crește semnificativ față de paradigma anterioară (de la 30-31% la 37%)
- PNL de asemenea (de la 18-20% la 27%)
- PDL pierde teren (de la 30-32% la 15%)
- apare partidul lui Dan Diaconescu (8%)
Cu o ajustare în favoarea lui Dan Diaconescu acestea sunt, de altfel, rezultatele din 2012 (USL primește cu 4% mai puțin decât suma PSD+PNL din 2010, iar partidul lui Dan Diaconescu preia și alte procente de la votanți-PDL-din-paradigma-anterioară-care-au-devenit-nehotărâți, ajungând la 14,6%).
Ruperea USL, unificarea PDL+PNL, apariția PMP, ALDE și a altor partide, victoria lui Iohannis și pierderea puterii de către Ponta nu au dus, de fapt, la schimbarea paradigmei. Votanții s-au deplasat de la un partid la altul pe baza unor scheme logice predictibile (erai votant PNL și nu-ți place fuziunea cu PDL? Mergi la ALDE. Erai votant PDL și nu-ți place fuziunea cu PNL? Mergi la PMP), dar nu a avut loc o modificare de profunzime. PNL n-a ajuns la 50% și nici PSD înapoi la 30%. Blocurile mari de votanți (PSD respectiv "dreapta") nu și-au schimbat dimensiunile și structura ci s-au reorganizat. În 2010, PNL și PDL (atunci în tabere diferite) aveau cam la fel de mulți votanți, împreună, cât PNL, ALDE, PMP și USR azi. Nici în intervalul 2014-2016 nu s-a schimbat mare lucru. Rezultatul votului politic de la alegerile locale din această vară - votul pentru consilii județene - a fost copia fidelă a celui de la prezidențiale. Nu e exclus ca lucrurile să stea la fel și la parlamentare, adică să vedem ce a fost la prezidențiale doar cu sigle în loc de nume: PSD 40%, PNL 30%, etc.
Există două semnale că paradigma este în mod autentic pe cale de schimbare: apariția USR și capitalul de încredere al lui Dacian Cioloș (care însă poate să dispară după parlamentare).
Niciunul din acești factori nu are de-a face cu PSD; niciunul din acești factori nu afectează PSD sau electoratul său.
Mai importantă decât teoria este următoarea observație: schimbarea față de paradigma anterioară, cea din 2008/2009, poate fi cuantificată.
Între localele din 2008 și cele din 2016, PSD crește cu 860 de mii de voturi și 36% în termeni relativi.
Între europarlamentarele din 2009 și cele din 2014, PSD crește cu 509 mii voturi și 39% în termeni relativi. Această comparație trebuie, însă, privită cu circumspecție datorită prezenței mici la europarlamentare.
Între prezidențialele din 2009 și cele din 2014 (primul tur), PSD crește cu 809 mii voturi și 27% în termeni relativi.
În paradigma anterioară, PSD obținuse la parlamentarele din 2008 2,35 milioane voturi. Numărul voturilor pe care partidul l-ar primi la parlamentarele din 2016 ar fi deci:
Pe o evoluție ca la locale, în voturi absolute: +860 mii voturi, adică 3,21 milioane voturi.
Pe o evoluție ca la locale, în termeni relativi: +36%, adică 3,20 milioane voturi.
Pe o evoluție ca la europarlamentare, în voturi absolute: +509 mii voturi, adică 2,86 milioane voturi.
Pe o evoluție ca la europarlamentare, în termeni relativi: +39%, adică 3,26 milioane voturi.
Pe o evoluție ca la prezidențiale, în voturi absolute: +809 mii voturi, adică 3,16 milioane voturi.
Pe o evoluție ca la prezidențiale, în termeni relativi: +27%, adică 2,98 milioane voturi.
Din cele 6 valori de mai sus, una poate fi eliminată cu ușurință. Europarlamentarele, datorită prezenței foarte mici, nu pot fi utilizate pentru a determina o creștere a susținerii în voturi absolute. Implicit, rămân 5 valori, pe baza cărora se poate afirma că PSD va obține la parlamentare între 2,98 și 3,26 milioane voturi.
Schimbări demografice, PRU și mutarea unei părți a UNPR spre PMP sunt factori care pot muta numărul de voturi al PSD în partea de jos a intervalului. De aceea am inclus în el și valoarea de 2,98 milioane, semnificativ mai mică decât celelalte 4, care sunt de altfel extrem de grupate (3,16 milioane - 3,20 milioane - 3,21 milioane - 3,26 milioane). O parte din electoratul PSD optează pentru partid în funcție de calitatea campaniei sale, care în cazul în care e neinspirată poate duce pe social-democrați la 2,5 milioane voturi iar dacă este extrem de eficientă îi poate urca spre 3,5 milioane voturi. Există însă șanse reduse ca acest element să fie decisiv.
Ea pornește de la observația că distribuția intențiilor de vot pentru partide ( = scorurile acestora în sondaje) este aproape statică atâta timp cât următorii factori rămân neschimbați:
- popularitatea unui lider sau altuia
- situația economică a țării
- poziționarea partidelor față de subiectele principale
- opțiunile aflate la dispoziția votanților
O astfel de paradigmă are șanse să supraviețuiască ani de zile, cu fluctuații minore, până când unul sau mai mulți factori se schimbă.
De exemplu, în perioada 2005-2009 a existat următoarea paradigmă: indiferent de tipul de scrutin, raportul dintre forțele politice principale era 3-3-2 (la 3 voturi pentru PDL sau Băsescu existau 3 voturi pentru PSD sau Geoană și 2 voturi pentru PNL sau Antonescu).
După măsurile de austeritate paradigma s-a schimbat. Nu vorbesc aici de apariția USL, adică doar de însumarea voturilor PSD și PNL, ci de schimbări autentice în modul în care unele segmente sociale s-au raportat la scena politică. Două sondaje diferite din 2010 (GSS-septembrie, CCSB-decembrie), adică de dinainte de formarea USL, spun aceeași poveste:
- PSD crește semnificativ față de paradigma anterioară (de la 30-31% la 37%)
- PNL de asemenea (de la 18-20% la 27%)
- PDL pierde teren (de la 30-32% la 15%)
- apare partidul lui Dan Diaconescu (8%)
Cu o ajustare în favoarea lui Dan Diaconescu acestea sunt, de altfel, rezultatele din 2012 (USL primește cu 4% mai puțin decât suma PSD+PNL din 2010, iar partidul lui Dan Diaconescu preia și alte procente de la votanți-PDL-din-paradigma-anterioară-care-au-devenit-nehotărâți, ajungând la 14,6%).
Ruperea USL, unificarea PDL+PNL, apariția PMP, ALDE și a altor partide, victoria lui Iohannis și pierderea puterii de către Ponta nu au dus, de fapt, la schimbarea paradigmei. Votanții s-au deplasat de la un partid la altul pe baza unor scheme logice predictibile (erai votant PNL și nu-ți place fuziunea cu PDL? Mergi la ALDE. Erai votant PDL și nu-ți place fuziunea cu PNL? Mergi la PMP), dar nu a avut loc o modificare de profunzime. PNL n-a ajuns la 50% și nici PSD înapoi la 30%. Blocurile mari de votanți (PSD respectiv "dreapta") nu și-au schimbat dimensiunile și structura ci s-au reorganizat. În 2010, PNL și PDL (atunci în tabere diferite) aveau cam la fel de mulți votanți, împreună, cât PNL, ALDE, PMP și USR azi. Nici în intervalul 2014-2016 nu s-a schimbat mare lucru. Rezultatul votului politic de la alegerile locale din această vară - votul pentru consilii județene - a fost copia fidelă a celui de la prezidențiale. Nu e exclus ca lucrurile să stea la fel și la parlamentare, adică să vedem ce a fost la prezidențiale doar cu sigle în loc de nume: PSD 40%, PNL 30%, etc.
Există două semnale că paradigma este în mod autentic pe cale de schimbare: apariția USR și capitalul de încredere al lui Dacian Cioloș (care însă poate să dispară după parlamentare).
Niciunul din acești factori nu are de-a face cu PSD; niciunul din acești factori nu afectează PSD sau electoratul său.
Mai importantă decât teoria este următoarea observație: schimbarea față de paradigma anterioară, cea din 2008/2009, poate fi cuantificată.
Între localele din 2008 și cele din 2016, PSD crește cu 860 de mii de voturi și 36% în termeni relativi.
Între europarlamentarele din 2009 și cele din 2014, PSD crește cu 509 mii voturi și 39% în termeni relativi. Această comparație trebuie, însă, privită cu circumspecție datorită prezenței mici la europarlamentare.
Între prezidențialele din 2009 și cele din 2014 (primul tur), PSD crește cu 809 mii voturi și 27% în termeni relativi.
În paradigma anterioară, PSD obținuse la parlamentarele din 2008 2,35 milioane voturi. Numărul voturilor pe care partidul l-ar primi la parlamentarele din 2016 ar fi deci:
Pe o evoluție ca la locale, în voturi absolute: +860 mii voturi, adică 3,21 milioane voturi.
Pe o evoluție ca la locale, în termeni relativi: +36%, adică 3,20 milioane voturi.
Pe o evoluție ca la europarlamentare, în voturi absolute: +509 mii voturi, adică 2,86 milioane voturi.
Pe o evoluție ca la europarlamentare, în termeni relativi: +39%, adică 3,26 milioane voturi.
Pe o evoluție ca la prezidențiale, în voturi absolute: +809 mii voturi, adică 3,16 milioane voturi.
Pe o evoluție ca la prezidențiale, în termeni relativi: +27%, adică 2,98 milioane voturi.
Din cele 6 valori de mai sus, una poate fi eliminată cu ușurință. Europarlamentarele, datorită prezenței foarte mici, nu pot fi utilizate pentru a determina o creștere a susținerii în voturi absolute. Implicit, rămân 5 valori, pe baza cărora se poate afirma că PSD va obține la parlamentare între 2,98 și 3,26 milioane voturi.
Schimbări demografice, PRU și mutarea unei părți a UNPR spre PMP sunt factori care pot muta numărul de voturi al PSD în partea de jos a intervalului. De aceea am inclus în el și valoarea de 2,98 milioane, semnificativ mai mică decât celelalte 4, care sunt de altfel extrem de grupate (3,16 milioane - 3,20 milioane - 3,21 milioane - 3,26 milioane). O parte din electoratul PSD optează pentru partid în funcție de calitatea campaniei sale, care în cazul în care e neinspirată poate duce pe social-democrați la 2,5 milioane voturi iar dacă este extrem de eficientă îi poate urca spre 3,5 milioane voturi. Există însă șanse reduse ca acest element să fie decisiv.