Voi reveni cu o postare după alegeri, dar chiar și așa:
A. Scorul PSD+ALDE vs scorul PNL+USRPLUS+PMP.
Reamintesc că la parlamentare a fost 52,5 - la - 35.
Vorbim, practic, de evaluarea guvernării.
Știm cu toții că aceasta a pierdut teren, nimeni nu știe însă cât.
De asemenea e un pic neclar dacă opoziția ca atare a depășit puterea, și cu cât.
Este de asemenea neclar dacă PMP mai e relevant, adică dacă suma (doar) PNL+USRPLUS depășește PSD+ALDE fără să mai fie nevoie de adăugarea PMP.
Elementele de la acest punct "A" sunt cele mai importante și pe baza lor se determină câștigătorii și pierzătorii alegerilor.
(Cu tot respectul, alte modalități de interpretare mi se par ușor naive.
Din perspectiva unui fan PSD, degeaba ocupă PSD locul 1 dacă a luat cu 15% mai puțin decât suma PNL+USRPLUS. În vocabularul intern al partidului, "Statul Paralel ne-a bătut!"
Din perspectiva unui oponent al guvernării, degeaba depășește suma PNL+USRPLUS scorul PSD dacă de fapt electoratele puterii s-au rearanjat și PSD+ALDE > PNL+USRPLUS.
Micuțe jocuri psihologice - a luat PSD un scor cu 3 în față sau cu 2? Scorul Alianței începe cu 2 sau cu 1? - trebuie recunoscute drept iraționale și irelevante. Ca exemplu evident, atât în mod absolut cât și relativ, diferența dintre numerele 12 și 14 este mai mare decât diferența dintre 29 și 30, deși creierele noastre au probleme autentice în a înțelege acest adevăr).
B. Raportul scorurilor PSD și PNL.
PSD are în jur de 1680 de primari (oficial).
PNL are 1081.
PSD are 29 președinți CJ și guvernarea, deci controlează banii.
PNL are 8.
La parlamentare raportul voturilor a fost 2,3-la-1 pentru PSD.
În această campanie, însă, în plan electoral Carmen Avram a fost la fel de irelevantă pe cât a fost Rareș Bogdan de relevant.
PNL a recuperat din dezavantajul teritorial printr-o victorie în bătălia vedetelor.
Să vedem cât a recuperat.
C. Bătălia dintre PSD-ul de acum și PRM-ul din trecut.
În 2000, la parlamentare, Partidul România Mare a obținut 2,28 milioane voturi.
În 2004, tot la parlamentare, într-un climat mai puțin favorabil, a luat 1,39 milioane.
PSD a plagiat serios PRM în această campanie ca valori, mesaje și intensitate. Va lua PSD mai mult sau mai puțin decât media PRM din 2000 și 2004, adică mai mult sau mai puțin de 1 841 591 voturi?
(fotografie SpyNews)
Este PSD un PRM solid sau unul pe ducă?
D. Moldova. Lăsând cu totul la o parte protestele din Galați și Iași, această regiune este într-o ascensiune socio-economică majoră.
Despre Muntenia și Transilvania nu cred să existe mari dubii apropo de cum va arăta dispunerea electoratelor. În București va fi un talmeș-balmeș, electoratele din Capitală fiind extrem de diverse și fane într-o mare măsură ale formațiunilor politice slabe organizațional în restul țării.
În Moldova pot fi surprize.
E. Pro România. Dacă faci abstracție de opțiunea ta personală de vot, prin comparație cu conflictul dintre PSD și Pro România, totul este o nuanță. Nimeni nu se aruncă de pe bloc dacă USRPLUS ia 16,5% în loc de 19%. Lupta PSD-PNL pentru locul unu are implicații importante pentru acest an și pentru Dragnea. Confruntarea dintre PSD și Pro România, însă, poate schimba forma scenei politice și destinul acestei națiuni pentru mai mult de un deceniu.
F. Referendumul. Ai uitat de el?
Va deveni relevant din punct de vedere politic doar dacă situația întâlnită diferă de cea a scrutinului propriu-zis.
Un PSD care termină pe locul 2 în contextul unui referendum nevalidat se poate agăța de acesta pentru a clama un succes ("Iohannis a pierdut!").
Rezultate nemulțumitoare ale opoziției în contextul validării referendumului produc de asemenea o situație interesantă.
G. Ce nu prind sondajele.
Ele sunt unelte tehnologic expirate, din epoca uzinelor, armatelor bazate pe conscripție, televiziunilor atotputernice și familiei nucleare (părinți și copii care locuiesc împreună).
Sunt precum faxurile în epoca e-mailurilor, taxi-urile în epoca Uber, antenele de televizor în epoca Wi-Fi.
Deseori - nu atât de des pe cât s-ar crede - dau eșecuri evidente, ratând în special valuri de emoție negativă și demobilizări bruște.
E loc de o surpriză sau două și acum.