marți, 29 noiembrie 2011

Patru Premize Optimiste




Sebastian Lăzăroiu scrie despre anul 2013, în perspectiva unei alianţe PSD+PDL. Las analiza scenariului politic altora, mai calificaţi decât mine.

Însă, în planul alegerilor din 2012, fostul consilier prezidenţial afirmă:

"În ipoteza în care USL s-ar menţine pănă la scrutinul de anul viitor distribuţia voturilor ar putea arăta în felul următor: USL 38-40%, PDL (sau cum se va numi) 28-30%, UNPR 5-7%, PPDD 5-7%, UDMR (sau cum se va numi) 7%. Indiferent cum s-ar face guvernul, nici USL şi nici PDL nu pot strânge în jurul lor o majoritate calificată. Neavând 50% USL va rămâne în opoziţie."

Observaţii:

1. Intenţia de vot pentru PDL ar creşte cu jumătate faţă de acum. Pe cifreşte: în 12 luni, intenţia de vot pentru PDL s-ar mări cu 50% faţă de cât este ea acum. Doar de două ori s-a întâmplat aşa ceva după 1989: PRM a reuşit asta în 2000 şi PSD în 2008. PRM a "explodat" în condiţiile unei coaliţii de dreapta, neperformante din punct de vedere economic, iar PSD a beneficiat de scăderea popularităţii lui Traian Băsescu în urma referendumului din 2007. PDL nu are în clipa de faţă o locomotivă, ci doar frâne (încrederea în TB 15%, încrederea în guvern 11%, încrederea în Emil Boc...).

2. Fie Sebastian Lăzăroiu crede că se va menţine sistemul actual de vot, fie ignoră în mod eronat impactul pe care alegerea prin vot uninominal a trei sferturi din parlamentari l-ar avea asupra componenţei Parlamentului. Cu 38-40% din voturi, USL are şanse de a câştiga mai mult de jumătate din locurile din Parlament.

Sebastian Lăzăroiu mai explorează o alternativă:

"În cazul, mai probabil, în care nu vom avea USL pe buletinele de vot, distribuţia opţiunilor va arăta cam aşa: PSD 28-30%, PDL 28-30%, PNL 12-14%, UNPR 5-7%, PPDD 5-7%, UDMR 7%. În acest scenariu, spre deosebire de varianta "USL", spectrul politic nu va fi la fel de polarizat şi va lăsa o libertate mai mare a combinaţiilor majoritare. Una dintre acestea poate fi PSD+PDL+UNPR. Adică o mare coaliţie transideologică. O coaliţie care îşi poate formula obiectiv finalizarea revizuirii Constituţiei la sfârşitul lui 2013."

Observaţii:

1. Singurele partide dezavantajate de "polarizarea spectrului politic" sunt cele din afara USL. Introducerea unui sistem de vot uninominal va duce la accentuarea acestei polarizări, nu la atenuarea ei. Cine vrea mai puţină polarizare, este invitat(ă) să susţină sistemul de vot actual (sau cel pe listă, este aproape acelaşi lucru).

2. Întrebarea reală este de ce ar trebui PNL să se prăbuşească la nivele pe care nu le-a atins din 2000.

3. Şi în acest scenariu este de neînţeles cum de-ar reuşi PDL să-şi atingă maximul istoric de voturi. Traian Băsescu vorbea şi el acum câteva săptămâni de 30%. No comment.

4. Într-un sistem uninominal, nu este adevărat că două partide cu acelaşi scor în voturi obţin acelaşi nr. de locuri în parlament. Două partide, fiecare cu 29% din intenţia de vot, pot obţine 50% şi respectiv 21% din mandate, în funcţie de modul în care sunt distribuite voturile şi colegiile electorale.

5. Motivul creării USL constă în puterea constituţională a preşedintelui de a numi în poziţia de candidat la funcţia de prim-ministru pe oricine doreşte. USL se va rupe atunci când cele două partide vor avea dubii serioase că pot să atingă 50% împreună. Atunci, ar încerca separat să colaboreze cu PDL, fiind în competiţie unul cu celălalt. Nu întâmplător, atât Sebastian Lăzăroiu cât şi Mme Vass au avut ieşiri publice în ultimele zile în care au încercat să acrediteze că USL are mai puţin de 50% de voturi.

6. Articolul domnului Lăzăroiu pare predicat pe:

- o scădere dramatică a intenţiei de vot pentru USL, dacă nu chiar spargerea acestuia

- un "miracol de pe Vistula" pentru PDL (dacă link-ul nu merge, încercaţi aici).

- o performanţă bună pentru UNPR,

- menţinerea sistemului electoral actual sau adoptarea celui uninominal, dar cu o deformare limitată a voturilor, deformare despre care am mai scris aici.

Dacă oricare două premize sunt false, preşedintele Băsescu ar avea probleme mari în 2013.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu