2008: voturi pentru PSD + PC, adunate cu voturi pentru PNL: 4,5 milioane.
În sondaje acum USL are 27-30% din opţiunile de vot ale întregii populaţii. Baza de referinţă sunt tot cei 18 milioane de pe liste (ca şi la alegerile din 2012, chit că ştim că votanţii nu mai sunt atâţia). Cu o uşoară scădere - dată de o eventuală demobilizare a electoratului - putem vorbi de 25% din opţiunile de vot. Un sfert din 18 milioane = ... 4,5 milioane. Pare rezonabil: ce s-a câştigat prin declaraţiile din mai 2010 ale preşedintelui s-a pierdut prin formarea USL şi prin alte accidente de parcurs.
Voturi pentru PDL în 2008: 2,2 milioane. În sondaje PDL are între 9% şi 14% din opţiunile de vot ale întregii populaţii. Aleg să cred mijlocul (11,5%) şi să înclin un pic spre un procent mai mare datorită "facilităţilor" pe care le posedă un partid de guvernământ, mai ales unul atât de disciplinat ca PDL şi mai ales unul aflat într-o situaţie atât de serioasă. 12% = ... 2,2 milioane.
Cheia alegerilor parlamentare constă în restul votanţilor. În funcţie de câţi vin la vot şi cum, numerele de mai sus devin procente. Cele 4,5 milioane de voturi ale USL pot deveni 55% sau 40%. Scorul PDL poate fi 30% sau 15%. Pentru a deveni procente, orice număr se raportează la un total - totalul celor care vin la vot.
Există PRM - 217 000 de voturi, probabil canibalizate de Dan Diaconescu. Există şi UDMR - 425 000 voturi în 2008, probabil în scădere acum. Dar există un factor mult mai important.
În sondaje PPDD se află undeva la 10% din totalul românilor. Adică 1,8 milioane de oameni. Poate 1,6; poate 2 milioane. Cu cât mai mulţi vin la vot, cu atât scorul USL scade. Gradul de mobilizare al votanţilor PP-DD va decide rezultatul alegerilor, adică natura dilemei cu care s-ar confrunta Traian Băsescu în decembrie.
Un scenariu maximal: dacă vin la vot 90% dintre PP-DD-işti, atunci avem...
USL 4,5 milioane de voturi
PDL 2,2 milioane
PP-DD 1,6 milioane
Alţii: 600 de mii.
Total 8,9 milioane.
USL = 50,56%. Pe muchie.
Un scenariu minimal, dacă vin la vot 15% dintre PP-DD-işti, atunci avem...
USL 4,5 milioane de voturi
PDL 2,2 milioane
PP-DD 270 de mii
Alţii: 600 de mii.
Total 7,57 milioane.
USL = 59,4%. Nu mai e pe muchie.
Calculul de mai sus este pur orientativ. El nu ia în calcul mai mulţi factori, precum:
- "milionul de voturi din străinătate" (factor pro-PDL)
- faptul că în România opoziţia câştigă votanţi în anul care precede alegerile (factor pro-USL şi/sau PP-DD)
- impredictibila politică dâmboviţeană.
Milionul de voturi e imposibil de obtinut cinstit, nu exista suficiente cabine de vot pentru 1 milion de voturi. :-)
RăspundețiȘtergereVotantii PPDD o sa faca, in pincipiu, ce fac de obicei, se uita la tv. Mai curand spre 15% decat spre 90%.
Nu cred ca o sa fie semnificativa prezenta PPDD dintr-un motiv simplu, inexistenta rezultatelor la locale.
Rezultatul la locale n-a contat pentru PRM în 2000 sau 2004.
RăspundețiȘtergere2000:
Locale: 6,6% vot pentru consilieri judeţeni
2% din primării = 66 de primari
21% la parlamentare.
2004:
Locale: 8,1% vot pentru consilieri judeţeni
0,5% din primării = 19 primari
13% parlamentare
Asta nu înseamnă că nu ai dreptate.
Cu 50% sau 60% voturi obtinute, va fi aproape imposibil ca un guvern sa se poata forma dupa 2012 fara USL. Iluzia cu "le rezolva Basescu" e pentru evitarea demoralizarii simpatizantilor si membrilor PDL.
RăspundețiȘtergereDupa locale, va fi afisata o harta a Romaniei rosie (cu cateva puncte portocalii), care va spune mai mult decat 1000 de cuvinte (harta care va fi promivata de televiziunile anti-PDL zi si noapte pana la parlamentare).
Dupa acea harta, mai degraba va creste PPDD decat PDL si aliatii.
Mai e o hiba la calculul procentelor. Plecati inteleg de la premisa ca cele 600.000 voturi pentru altii se vor concretiza toate in mandate parlamentare. Ori o parte din voturi vor merge catre partide care nu trec pragul, intrand astfel la redistribuire. Istoria arata ca intre 10% si 15% din voturi se pierd.
RăspundețiȘtergereSi, ca sa fim exacti pana la capat, mai sunt mandatele alocate minoritatilor nationale... :)
Foarte adevărat, observațiile dvs. sunt foarte bune. În plus, există și factorul sistemului de vot, cvasi-uninominal-dar-de-fapt-proporțional-și-nu-prea: în 2008, PSD a obținut cu 100,000 de voturi mai mult decât PDL dar 3 mandate de parlamentar mai puțin.
RăspundețiȘtergereE adevarat, PSD a avut mai multe voturi. Daca nu ma insel, mandatele in plus au fost obtinute pentru dispora. Oricum, la raportul actual 50%-20%, cateva mandate in plus sau minus nu cred ca vor mai schimba ceva.
RăspundețiȘtergereAcele citeva mandate in plus sau in minus schimba totul. TB nu-i va invita ca USL, ci ca PSD, PNL, poate chiar PC. Deci PSD si PNL trebuie sa obtina fiecare macar un mandat in plus fata de PDL, ca sa poata cere desemnarea de PM. Daca PNL obtine un mandat in plus fata de PDL si PSD, sa te tii distractie...
RăspundețiȘtergereCa de obicei, pe acest site, calcule perfecte. Si greu de inteles pentru consultanti...
E prea mult 10% din total populatie PP-DD. Mai degraba cam 5%-6%, tinind cont de scor (12% din participare jumatate din populatie) si de limitarile organizatorice. Deci in voturi absolute cam jumatate din ce ai socotit tu: nu 1,8 milioane, ci max. 1 milion de voturi (si asta fiind varianta optimista)
RăspundețiȘtergereDomnule Turambar de rit scotian, daca OTV face mai mult de 300K voturi, iti cedez jumatate din imparatie ca sa nu te mai umileasca mogulul...S-ar putea sa intre in parlament, dar cu expertii din PDL, PNL, PSD si UDMR in comisiile sectiilor ma cam indoiesc...Erau mai putin specializati in 2000 si l-au mincat pe Mele cu stele, vipusca si trese cu tot...
RăspundețiȘtergereLăsaţi-l pe Turambar în pace, eu am făcut estimările maximale :) E posibil ca PP-DD să fie PRM circa 2000 versiunea 2.0 sau un fâs ca PNG. Deocamdată dezbaterile pe subiect sunt sterile - trist dar adevărat.
RăspundețiȘtergereCitez dintr-un comentariu şters, ca răspuns la alt comentariu: "mare tampenie ai scris;)))"
RăspundețiȘtergereInjurie: inutilă. Aici nu e forum de ziar sau portal de ştiri, deci injuriile - chiar şi cele adresate altcuiva decât mine - nu-şi au locul.