La cât de fistichie şi plină de neprevăzut este politica românească, aş fi mulţumit cu o rată de succes de 84% (21 de predicţii corecte). Mai interesant va fi de văzut de ce o predicţie s-a dovedit a fi incorectă.
Ziua alegerilor
1. La vot vor veni mai puţin de 8
milioane de persoane. În alte cuvinte, prezenţa va fi mai mică de 44% (din alegătorii înscrişi pe liste).
2. În diasporă vor vota mai puţin de 99 de mii de persoane.
3. Exit-pollurile vor supraestima diferenţa dintre ARD şi PPDD cu cel puţin 1,5% din totalul voturilor.
Exemplu:
Rezultatul mediu al exit-poll-urilor: ARD 22%, PPDD 12%. Diferenţă: 10%.
După numărarea voturilor la nivel naţional se va constata că diferenţa de fapt este de 8,5% sau mai puţin.
... de vină nu vor fi institutele care vor efectua exit-poll-uri, ci anumiţi respondenţi.
4. În strânsa bătălie dintre rural şi urban pentru care mediu de rezidenţă va avea prezenţa mai mică, urbanul va câştiga.
5. Prezenţa la vot în Bucureşti va fi sub nivelul de 42% din totalul celor de pe liste (repere: prezenţă la locale 44%, prezenţă la referendum 40%).
Rezultatele - perspectiva macro
6. USL va obţine peste 50% din mandate.
7. USL va obţine mai puţin de 66% din mandate. În alte cuvinte, USL va fi în poziţia de a putea modifica constituţia doar cu ajutorul unui alt grup parlamentar.
8. Ponderea ARD în parlament va fi cu cel puţin 1,5% mai mică decât scorul obţinut. De exemplu, dacă ARD obţine 24% din voturi va avea 22,5% din mandate sau mai puţin.
9. ARD va obţine cel puţin 1,6 milioane voturi.
10. UDMR va intra în parlament.
Rezultatele - perspectiva micro
11. În cel puţin 5 judeţe USL va câştiga toate colegiile cu 50%+1 din voturi.
12. În cel mult 15 colegii ARD va obţine peste 50% din voturi.
13. Gigi Becali va obţine mai puţin de 50% din voturi în colegiul său şi nu va intra în parlament.
14. Victor Ponta va obţine mai mult de 57,5% din voturi în colegiul în care candidează. Dan Diaconescu nu va intra în parlament. Precizare: principala modalitate ar fi redistribuirea naţională, dar mă îndoiesc că va prinde "lozul câştigător".
15. În competiţia din colegiul senatorial 8 din Bucureşti, Iulian Crăciun va obţine mai puţine voturi decât Dan Voiculescu.
Parlamentul
16. Vom avea cel puţin 525 de parlamentari.
17. PNL va avea mai mulţi parlamentari decât în 2008, atunci când 93 de liberali au intrat în parlament. Fraza anterioară nu include parlamentarii PC şi nu se referă la ei.
18. PNL va avea cel puţin 10 parlamentari mai mult decât PDL.
19. PSD va avea cel puţin 150 de parlamentari.
20. Partidul Forţa Civică va avea cel puţin 7 parlamentari şi cel mult 13.
Picanterii
21. Vor fi cel puţin 15 colegii din care vor intra în parlament trei candidaţi (legea electorală permite acest lucru).
22. În seara alegerilor, indiferent de rezultatul propriu sau de rezultatul competitorilor politici, niciun partid nu va admite înfrângerea.
23. Mihail Neamţu şi Remus Cernea vor fi colegi de parlament.
24. În parlament vor fi cel puţin de două ori mai multe partide decât competitori electorali care au trecut pragul.
Explicaţie: Partide = PSD, PNL, PDL, Partidul Forţa Civică, PPDD, UNPR, etc.
Competitori electorali = ARD, USL, PPDD, etc.
25. Traian Băsescu nu îl va nominaliza pe Victor Ponta drept candidat pentru ocuparea funcţiei de premier.
Motto: "Speranta intuneca observatia." Frank Herbert, Dune.
RăspundețiȘtergereSper din tot sufletul ca Dan Diaconescu sa-l incurce pe Ponta la Tg. Jiu, dar partea mea rationala realizeaza ca nu se va intampla. La locale PSD a avut cca 70%. In plus, tantalaul e localnic si exista peste tot simpatie pentru localnici. Desi, daca ar obtine doar 49.99%, ar rata parlamentul...
Totusi nu inteleg de ce DD nu ar intra in parlament? In Gorj in general si in Tg. Jiu in special PDL ca si cum nu exista. PPDD este serios peste PDL. Chiar nu va primi PPDD nici un mandat in tot judetul Gorj? Si chiar nu va lua DD cele mai multe voturi comparativ cu celelalte colegii din Gorj? Eu cred cu tarie ca vor intra si Ponta si DD.
De asemenea, esti sigur cu Jiji? Echipa de fotbal joaca destul de bine in ultima perioada. Eu zic ca o sa intre si el.
@anonim - Ce legatura are Echipa de fotbal cu alegerea lui Jiji?
RăspundețiȘtergereLegatura este ca razboinicul luminii este muuult mai bine vazut cand steaua merge bine. Exista tendinta sa i se ierte tot. Dimpotriva, cand staua mergea prost, aparusera afise contra becali pe blocurile din zona. Pentru el, echipa de fotbal este un agent electoral.
ȘtergereTeapa..... Ideea este ca persoanele care iubesc Steaua, ma numar printre ele de cca 40 de ani, si-ar dori sa scape de individ iar eu, martor este detinatorul blogului, chiar anuntasem, dupa ce PNL-ul l-a acceptat pe oier, ca nu voi mai veni niciodata la vot. Noroc ca a iesit marinarul pe sticla si m-a facut sa ma razgandesc, cu toate ca nu sunt in tara si nici de vazut nu l-am vazut... Nu ca daca as fi fost acolo m-as fi uitat la TV ca sa-l vad.
Ștergere@bujold- daca doresti, vi-l dam si pe badea ca tot l-ati luat pe borcea de fin. acum, ca se pare ca rapidul va fi actionat in instanta in vederea imposibilitatii achitarii unor datorii catre taher, s-ar putea sa fie liber si copos...
Ștergerepana la urma, nebunul vostru baga bani.
sa-ncerc cu google translate? in ce limba vorbesti? cine ce baga? aaaaa, in buzunar, se poate, aia da.
ȘtergereSuperb ! Ca de obicei, as spune...
RăspundețiȘtergereDoar doua contraprofetii:
Contra1. La vot vor veni minimum 8.3 milioane persoane.
Contra25.TB il va nominaliza pe VP ca prim-ministru.
Prima ar putea fi denumita predictie, ca e bazata pe un model.
Dar daca se mai modifica mult sectiile de votare (de la 12 mii in 2000 la peste 17 mii azi), degeaba facem calcule complicate...
Mai am o convingere: PP-DD nu intra in Parlament...Ca nu va face 5% din voturi la nivel national...Convingere bazata pe calcul...
Si o dorinta: predictia 15 sa se dovedeasca eronata.
de acord 100%.
ȘtergereMulţumesc pentru aprecieri. Acum voi urmări cu interes soarta PP-DD...
ȘtergereSi eu am dubii la 1 si la 25.
Ștergere1. Care e rationamentul?
25. Nu il va nominaliza la prima strigare sau niciodata?
1. Încredere mică în lideri politici. Alegerile parlamentare-decuplate-de-prezidenţiale au prezenţă mică (vezi 2008). Campanii slabe. Erori şi puncte slabe majore la toţi combatanţii. Frig.
Ștergere25. Cred că Ponta nu este o opţiune deloc din motive de plagiat = credibilitate externă scăzută. Pe de altă parte, e posibil să greşesc :)
la 1: tocmai increderea mica in lideri ar putea atrage votantii. stim bine ca romanii voteaza mai ales negativ. asa ca vor fi multi care vor vota impotriva lui Ponta&Antonescu si o droaie care vor vota impotriva lui Basescu.
Ștergerebazandu-ma pe lecturi din tine in primul rand (prezenta redusa, total 525 parlamentari):
RăspundețiȘtergere1. psd va avea in jur de 185 de parlamentari
2. pnl va avea in jur de 125 de parlanentari
3. ard va avea in jur de 110 parlamentari.
4. ppdd va avea in jur 60 de parlamentari
5. udmr va avea in jur de 30 de parlamentari.
+ minoritati
majoritatea inseamna 263, adica psd + ppdd + minoritati.
Victor Ponta nu va fi nominalizat si vor fi mai putin de 8 miliane de electori la vot. In rest, bravo Barbule.
RăspundețiȘtergereDaniel, la nominalizare/prezenţă suntem de acord.
Ștergerepredictii cu risc mare de nevalidare:
RăspundețiȘtergere1. subestimezi polarizarea si efectele implicarii afective (tot mai clamate in campanie
5. bucurestiul a fost foarte afectat de migratie sezoniera. in plus bucurestiul mai are inca un numar semnificativ de proprezidentiali care vor vota de data asta (la locale nu aveau miza, la referendum au fost indemnati la boicot)
13. ignori publicitatea pe care i-o fac adversarii + paleta de candidati (e un mister de ce dupa ce fostul deputat a identificat si cultivat(corect) nevoia de metrou in colegiu ... acelasi partid sa numeasca acolo fix seful de la metrou; inteleg luptele interne, dar consider un mister asmutirea propriilor alegatori in aceste lupte)
23. ambii continua sa fie disonanti cu siglele sub care candideaza
25. uiti ca noul parlament poate modifica legea electorala (nu mai sunt tinuti de interdictia cu 6 luni inainte de alegeri, presiunea publica va fi pt micsorarea numarului de parlamentari si pentru renuntarea la parlamentarii dublati/triplati in colegiu). Alegeri anticipate in primavara (eventual simultan cu referendum de demitere) ar fi un cadou pt USL si o ghilotina pt PD. In plus guvernul ar fi cel de acum iar EPP-ul va fi mult prea slabit in 2013 ca sa-si mai asume o dizolvare de parlament/vot (cum a facut in Grecia)
Mulţumesc pentru observaţii, sunt toate interesante. Analizăm ce şi cum după 10 decembrie.
ȘtergereAnalizăm si pana atunci ... ca multe-s in evolutie.
ȘtergerePS: am remarcat si sensul de la 4 si retinerea din "strans" ... dar raman la parerea ca diferentele sunt suficient de mari incat sa tulbure niste topuri facute pe marimea bruta (pe lista electorala) a colegiilor din diverse circumscriptii :) .
la 1 si 5 m-am inselat (au lipsit 300k si sub 2% ... n-am crezut ca "institutia" va da incurajari demobilizatoare si nici n-am stiut ca ninge :) )
Ștergere13 si 23 s-au dovedit riscante
mentin parerea despre 25
detaliile redistribuirii mandatelor m-au lasat cu o nedumerire:
RăspundețiȘtergereCandidatii USL care iau <50% au sanse sa intre in parlament? Care sunt principalii factori de care ar depinde intrarea lor?
Există două situaţii, în funcţie de situaţia USL în judeţul respectiv.
ȘtergereFie a) USL deja a obţinut, câştigând colegii cu 50%+1, mai multe mandate decât avea dreptul conform scorului din judeţ (adică într-un judeţ cu 10 colegii unde USL a luat 45% la nivel de judeţ şi deci avea dreptul la 4 mandate, USL a câştigat 5 mandate cu 50%+1).
În acest caz, candidaţii USL care obţin sub 50% nu intră în parlament.
... Fie b) USL nu a obţinut pe baza victoriilor cu 50%+1 atâtea mandate pe cât avea dreptul (adică într-un judeţ cu 10 colegii unde USL a luat 45% la nivel de judeţ şi deci avea dreptul la 4 mandate, USL a câştigat **2** mandate cu 50%+1).
În acest caz intră unii candidaţi USL - cei din colegiile mari (dacă au terminat pe locul unu) sau cei din colegiile mai mici (dacă cei din colegiile mari au terminat în urma candidaţilor ARD). Numărul candidaţilor USL cu mai puţin de 50% din voturi care intră depinde de câte mandate nu s-au alocat încă USL, în exemplul de mai sus: 4-2 = 2.
Got it. Multumesc pentru clarificare.
Ștergere1.de acord cu parvan: polarizarea este mare, Basescu inca bantuie aprig prin politica. USL va reusi sa aduca din cei 7,5 mil de la referendum, in jur de 5 mil la parlamentare. eu as merge pe 50%, 9 mil prezenta.
RăspundețiȘtergere25. Indiferent daca va fi sau nu desemnat prim-ministru de catre Basescu, Ponta va ajunge in urma alegerilor din 9 decembrie prim-ministru :)
13,14. nu avem noi norocul ala.
1. 50% ar fi o prezenţă mare, aproape de nivelul de la prezidenţiale. De văzut.
Ștergerela locale parca a fost o prezenta de 56%. in plus, intr-un fel, aceste alegeri sunt semi-prezidentiale: pot sau nu confirma pierderea puterii de catre Basescu.
ȘtergerePrezenţa scade între locale şi parlamentare. La locale vin mulţi oameni care votează pentru primarul/consiliul local din comuna lor sau oraşul lor; parlamentul fiind mai abstract, atrage mai puţin.
ȘtergereSemi-prezidenţiale: vom vedea în ce măsură USL (şi poate chiar TB) vor reuşi să impună tema asta în zilele care rămân.
punem pariu ca ponta va fi prim ministru la 31.12.2012?
RăspundețiȘtergereO sticlă de vin Murfatlar Cabernet Sauvignon (roşu, sec). O bem împreună, câştigătorul pariului plăteşte. Ce zici?
Ștergeretin si eu pariul, suntem 3, 2 sticle nu e mult, si daca-l pune noi platim una, tu una
ȘtergereSe face. Poate majorăm keynesian la 3 sticle, viaţa-i scurtă.
Ștergereaprob
Ștergeredaca e vorba de Murfatlar CS io m-as baga doar la baut, e prea greu de "ghicit" asa ceva. cu exceptia celor ce sufera de Lazarita. Sper ca nu va aflati printre ei!
ȘtergereMa bag cu'un Moet rece.
ȘtergereVorbim după 1 ianuarie :)
Ștergereo sticla de alb sec pe capul lui Ponta
ȘtergereAndrei, că va fi prim-ministru sau că nu va fi?
ȘtergereApropo: la câţi "pariori" sunt aici, depăşesc bugetul blogului pe 100 de ani dacă pierd :D Aşa că pur şi simplu ne adunăm câţi ne adunăm - donez o sticlă dacă am dreptate, două dacă pierd.
ȘtergereÎnchidem lista de "pariori" aici, dacă se mai înscrie multă lume nu ne mai încape nici Casa Poporului.
Ca va fi. @ Barbu: nu a tinut nimeni impotriva lui Ponta alaturi de tine?
Ștergere1. Posibil.
RăspundețiȘtergere2. Mai mult.
3. Diferenta mai mare.
4. Da.
5. Da.
6. Nu.
7. Da.
8. ARD.
9. Cel putin doua milioana.
10.Am mari dubii.
11.Da.
12.Da.
13.E posibil sa intre.
14.Diaconescu intra.
15.Nu.
16.Posibil.
17.Nu.
18.Posibil egal cu PNL.
19.Mai putini de 150.
20.Da.
21.10 colegii.
22.Partial adevarat.
23.Remus Cernea, nu.
24.Da.
25.Nu il va nomunaliza in nici un caz pe Ponta. Niciodata.
Uite, câtă muncă să mergi din predicţie în predicţie, să scrii ce crezi ... şi să nu te semnezi. Dacă se dovedeşte pe 10 decembrie că ai dreptate într-o măsură mai mare ca mine, pe cine laud? :(
ȘtergereEu cred ca surprizele se vor tine lant...
RăspundețiȘtergereva fi furtuna perfecta...
si btw
1. UDMR nu intra in parlament daca la vot vin mai mult de 9 mil right?
2. cred ca pp-dd va fi furata masiv de catre ambele blocuri (puteti imparti egal intre cele 2 blocuri cel putin 5 procente ale PPDD) remember PRM... :)
3. punand cap la cap toate acestea veti obtine mai mult de 65% mandate... parerea mea
1. UDMR intră şi dacă câştigă 6 colegii CDEP şi 3 colegii de Senat. Locul 1 e necesar, nu e nevoie să câştige 50%+1. Şi le va obţine în Harcov.
Ștergere2. Mirel Palada are o estimare care ia în calcul acest lucru.
3. Posibil. Depinde şi de (de)mobilizarea electoratului ARD.
sa adaug pct 26 daca ppdd face peste 5%-dd nu va intra in parlament sau daca va intra, isi va da demisia in semn de protest(ptr ca ar da faliment otv cu el ca deputat si fiind incompatibil ca realizator de emisiune)... iar parlamentarii ppdd se vor duce aproape toti in barca puterii si vor asigura o majoritate confortabila chiar si ptr modificarea cosntitutiei.
RăspundețiȘtergereLa punctul 15 dupa parerea mea era destul de clar ca Iulian Craciun va lua mai putine voturi decat Voiculescu, intrebarea este: va putea sa ia suficiente voturi astfel incat Voiculescu sa nu castige cu 50%+1 si sa fie in pericol sa nu intre in Parlament ?
RăspundețiȘtergereAm dubii că se va întâmpla asta, dar este posibil. Să aşteptăm sondaje din colegiul respectiv.
ȘtergereDeci, domnul Barbu, explicati-ne si noua cum USL, cu 65% in sondaje in Iunie, cand era pe val, a luat doar 51% la vot politic, iar acum,dupa o guvernare dezastruoasa si o suspendare esuata cu largi ecouri internationale, cand are doar in jur de 50% in sondaje, va avea peste 50% in mandate? Asta in conditiile in care legea electorala actuala, croita de PSD si PNL in 2008 este facuta sa nu avantajeze primul clasat.
RăspundețiȘtergereAstept cu nerabdare! :)
daca nu te superi, iti raspund eu - stai linistit! usl e supraevaluat. va apare basescu in ultimul moment cu putin de mana si acesta va recunoaste ca are o intelegere cu ponta si cu antonescu ca sa-i dea sarea si cu posta. dupa care urmeaza celebra replica de final: "i-am ciuruit!".
Ștergere1. Sondajele. Să comparăm pere cu pere şi mere cu mere. Indiferent de institut, USL este unde era şi în iunie.
ȘtergereCSOP: mai 48%, acum 48%.
IMAS: mai 59%, acum 57%.
CCSB: mai 62%, acum 62%.
Motivul pentru care institutele arată cifre diferite între ele: unele măsoară electoratele dure, oameni hotărâţi să vină la vot, altele includ şi oameni care nu sunt foarte interesaţi de politică dar au o opţiune. Explicaţii aici: http://sociollogica.blogspot.ro/2012/09/dupa-referendum-dar-inainte-de-formarea.html
2. Legea actuală favorizează clasaţii de pe locurile doi şi trei doar dacă nu există o forţă politică care să câştige multe colegii/judeţe cu jumătate+1 din voturi - iar aşa ceva nu a avut loc în 2008.
Ce efecte va avea legea în condiţiile actuale? La începutul postării acesteia este o parte importantă a răspunsului:
http://sociollogica.blogspot.ro/2012/10/usl-mic-indreptar-geografic.html
Cu fix 50% din voturi, USL obţine cam 55% din mandate. Punctul 3 de la postarea aceasta explică lucrurile: http://sociollogica.blogspot.ro/2012/11/lamuriri-in-ceea-ce-priveste-legea.html
1.Domnul Barbu, eu m-am referit clar la sondajele dinaintea alegerilor locale, cand USL zburda, conform acestora, pe cai mari.
ȘtergereInainte de locale, IMSAS dadea USL la 66% iar acum arata 57% (desi saritura de la 52% in Septembrie la 57% in Octombrie e necredibila, USL fiind pe un trend descrescator)
CCSB arata 63% in sondaje inainte de alegeri si 62% acum.
Putem observa cum ambele case de sondare arondate la USL au gresit intre 10% si 15%, USL obtinand doar 51%.:)
Regula de trei simpla si USL e pa!
2. Eu nu cred ca USL va castiga in multe judete cu peste 50%, avand in vedere trendul negativ pe care este. Probabil ca in Teleorman si alte cateva judete sarace si cam atat.
3.Punct adaugat de mine.
Cum sa mai obtina USL peste 50% in conditiile in care chiar dvs previzionati o prezenta de doar aproximativ 44%, cu 11% mai mica decat la locale?
Concluzie: Sincer, mi-ar place ca USL sa ramana la guvernare ca sa duca tara mai departe in dezastru, asa cum a inceput, incompetenta lor in fata crizei fiind evidenta si totala. Asa vom scapa de ei definitiv!
Toata discutia s-a legat doar de niste previziuni bazate pe datele care le avem si care extrapolandu-le corect dau ca USL nu va face peste 50% (doar daca mai fura vreo 7-8% ca la referendum).
Un weekend placut!
Domnule Mateescu, nu e chiar ilogic ce spune domnul Marian. Caci scripta manent, cum zicea latinul.
ȘtergereUite aici sondaje CCSB:
http://www.plano10.com/2012/05/sondaj-ccsb-in-perioada-7-10-mai-2012.html
Deci, in 7-10 mai CCSB prezicea ca USL o sa obtina pe vot politic (alegeri generale) 63%! Peste o luna, pe 10 iunie, la locale s-a putut contoriza votul politic, in cazul votului pentru consiliile judetene. Care a fost rezultatul? USL a luat 50%!
Rau imi pare pentru amicul turambar, dar pur si simplu se umbla la reglarea fina "cati anume or sa vina la vot" si se obtin rezultate supraevaluate pentru USL. De incurajare, hai ai nostri, pe ei, pe mama lor! Nici CSOP-ul nu e prea breaz, ca face invers. Dar marjele de eroare la CCSB sunt mari, prea mari. Si mereu in favoarea USL.
Cristian, problema e ca atat IMAS, IIRES cat si CCSB, ca sa nu mai spun de Avangarde, au mojicia, ca dupa ce manipuleaza ordinar opinia publica cu sondaje mincinoase, sa continue sa existe in spatiul public si sa continue manipularea prostilor. Intr-o civilizatie occidentala, asa ceva nu e permis. Pur si simplu aceste institute de sondare trebuie sa dispara in cazul in care marjele de eroare pe care le prezinta la un sondaj sunt mai mari decat cea pe care o declara. IMAS care a facut un sondaj public in Iunie ca USL va castiga cu 66% a gresit cu numai putin de 15%!!! Iar bolsevicul de Alin Teodorescu continua sa intoxice opinia publica cu un tupeu comunist de cea mai joasa speta!
ȘtergereCa vor ei sau nu, sondorii de frunte ai tarii, USL nu va face peste 50% (daca nu fura)!
IMAS nu a efectuat nici un sondaj cu privire la alegerile locale in iunie 2012. IMAS a efectuat in 2012 doar doua cercetari in doua circumscriptii locale care - intimplator - au dat rezultatele corecte cu multe luni inainte de data alegerilor. Evident, prin modelarea rezultatelor sondajului. Ca sa evit orice efort din partea dvs., definim modelarea ca o procedura bolsevica de incilcire a mintilor celor cu putini neuroni, insa foarte activi pe net.
ȘtergereDomnule Alin Teodorescu,permiteti-mi sa va dau dovada aici ca IMAS a facut un sondaj intre 7-15 Iunie 2012 pentru ziarul Adevarul. Culmea, a gresit cu vreo 15% si continua sa faca sondaje si acum...Numai in Romania! Iata si linkul: http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/USL-pe_valul_alegerilor_locale_0_734326928.html
ȘtergereDaca nu-l recunoasteti, domnule Teodorescu, inseamna ca l-ati facut din burta, banuiesc ca pentru fraierii cu putini neuroni care populeaza virtual studiorile Antenei 3 seara de seara si in persoana electoratul sarac, putin educat si cu mentalitati comuniste al PSD, pauperizat pentru a putea fi manipulat odata la 4 ani... La ei va refereati cand vorbeati de cei cu putini neuroni, nu-i asa? :)
Sondajul la care va referiti mai sus este publicat in 10 iulie, la o luna dupa alegerile locale si efectuat dupa acestea. Mai mult, se refera la alegerile parlamentare, nu la cele locale. Cum, dupa stiinta mea, alegerile parlamentare nu au avut inca loc, nu puteti compara mere cu pere. Iar daca veti compara un sondaj din iunie cu alegerile din decembrie...Dar dvs. aveti alt rol aici. Pacat, e un blog pe care il urmaresc cu mare atentie.
ȘtergereDa, domnule Teodorescu, sondajul IMAS a fost facut public in 10 Iulie, dar a fost facut, conform IMAS, in perioada 7-15 Iunie, acoperind pana si alegerile locale! Domnia voastra spuneti ca este un sondaj pentru parlamentare dar eu chiar ma refeream la votul politic, pe care chiar domnia voastra l-ati invocat pe televiziuni in diferitele aparitii pe care le-ati avut. Adica la votul pentru consiliile judetene. Deci, compar, potrivit spuselor dvs, mere cu mere.
ȘtergereEu nu sunt inregimentat politic nicaieri, numai ca nu fac parte din electoratul care poate fi fraierit cu "mere cu pere" sau cu "USL creste din nou desi liderii lor scad". Am trait vreo 10 ani in USA, aia care o sa ingroape USL de tot, deci nu pot fi nici prostit si nici "convins" ca marea majoritate a asistatilor care formeaza electoratul PSD.
Singurul meu rol este de a spune adevarul si de a demonta incercarile puerile facute de unii de a manipula electoratul...
O sa pierdeti pana la sfarsit pentru ca istoria isi urmeaza cursul. Fugiti, cat mai puteti!!!
Întotdeauna au existat şi vor exista oameni care spun că votează cu forţa aflată la putere / pe val dar care nu vin la vot
ȘtergereCitez din Turambar, a spus-o mai bine ca mine, atenţie la concluzie:
"Conformismul social vs Spirala tǎcerii
Oamenii sînt ființe cu un nas social foarte fin. Sute de mii de ani de interacțiuni continue i-au fǎcut sǎ-și dezvolte un simț al majoritǎții vital pentru supraviețuire. E simplu: dacǎ nu știai cum bate vîntul cel puternic în comunitate, riscai sǎ fii ostracizat, expulzat, și pe vremuri asta însemna moarte pur și simplu.
Deși în zilele de azi accesul la resurse a fǎcut ca ostracizarea sǎ nu mai reprezinte neapǎrat o condamnare la moarte, efectele emoționale rǎmîn în continuare puternic negative. În consecințǎ, oamenii învațǎ sǎ amușineze, sǎ adulmece de unde bate vîntul dominant și sǎ fie de partea lui, pentru a nu suferi rǎni emoționale / narcisice.
Aplicația acestui mecanism în plan electoral este cǎ ori de cîte ori se contureazǎ un partid ori candidat dominant, cum e cazul USL-ului acum la nivel național, cum a fost cazul lui Sorin Oprescu în București acum jumǎtate de an, se gǎsesc unii care sǎ declare în sondaje cǎ ar vota cu dominantul, deși e probabil sǎ nu o facǎ.
Ei spun asta operatorilor de interviu doar pentru a crea acestora o impresie pozitivǎ. E vorba de un principiu elementar al gestionǎrii de imagine în relația cu un necunoscut. Ipocrizie pozitivǎ. Necesara minciunǎ ca sǎ ne simțim bine, sǎ fim de partea celor învingǎtori. Salvarea aparanțelor.
Diferența dintre declarațiile de vot și votul propriu-zis la urne
În consecințǎ, deși USL are în sondaje 62%, estimez cǎ aprox. 5% - 7% sînt declarații conformiste de vot. În oglindǎ, pe baza conceptelor simetrice de spiralǎ a tǎcerii / de stigmǎ asociatǎ votului cu partidele percepute nefavorabil în ochii majoritǎții, cred cǎ atît ARD (adicǎ de fapt PDL mascat printr-o mișcare de marketing politic deja testatǎ la alegerile locale), cît și PP-DD sînt ușor subestimate în sondaje."
http://turambarr.blogspot.ro/2012/11/decembrie-un-bal-predictibil.html
Iar "marea majoritate a asistatilor care formeaza electoratul PSD" nu se uită la sondaje şi nu sunt conştienţi de ele. Sondajele nu au efect nici asupra votanţilor ARD. Sondajele sunt cruciale pentru membrii organizaţiilor şi mai ales pentru finanţatori, deşi asupra lor au mai mult efect declaraţiile lui Blaga privind o coaliţie cu PNL.
Despre faptul că IMAS a dat luni de zile USL la 49% (oare manipulau şi atunci, Marian?) sau că nici măcar sondajele CSOP - cele mai favorabile ARD - nu dau diferenţa dintre USL şi ARD ca fiind mai mică de 24%, altă dată.
exista mecanisme stiintifice prin care institutele serioase (nu e cazul la noi) sa evite fenomenele ce complica lucrurile, precum cele enumerate de turambarr. faptul ca aceste fenomene pot fi folosite ca scuza pentru erori de 15-25% nu poate sa fie decat amuzant.
ȘtergereFoarte interesant materialul si concluziile pe care le-ati prezentat domnule Mateescu!
ȘtergereO mica observatie la concluzia lui Turabar care ne spune ca USL ar avea 62%, probabil acest scor fiind luat de la CCSB, un alt institut de sondare care da cu oistea in gard, propietatea familiei Voiculescu. Si eu, si dvs cred ca putem fi de acord ca USL, dupa mostra de prostie, demagogie, neputinta, incompetenta,populism si bolsevism de cea mai joasa speta dovedite in cele 7 luni de guvernare nu poate sa mai aiba in sondaje 62%, atat cat avea imediat dupa preluarea guvernarii, cand era pe val! Dar daca cei care il citesc pe Turambar nu-i pun aceasta intrebare de bun simt, de ce as face-o eu, care sunt de dreapta?
In ceea ce priveste sondajele, chiar cred ca sunt azvarlite pe piata special pentru a manipula parti din electorat. Toate sondajele in care USL zburda la peste 50%, desi neadevarate zic eu, sunt date pentru a demobiliza o parte a electoratului ARD dar mai ales pe cei nehotarati care isi pun intreabarea "Pentru ce sa mai merg la vot daca tot castiga USL-ul, distanta de urmatorul clasat fiind de peste 30%?". Eu asa cred ca stau lucrurile si un sondaj recent facut de doua case arondate si ele USL,IIRES si CSCI, au confirmat acest lucru. IIRES si CSCI au promovat, in aceesi zi, date aproape identice privind intentia de vot in colegiul lui Victor Ponta, amandoua cu intentia subliminala de a manipula electoratul PP-DD ca Dan Diaconescu nu are nicio sansa, in scopul demobilizarii lui.
La noi sondajele sunt la fel ca si societatea in care traim, manipulatorii si neprofesionale. Cu ce ma incalzeste pe mine ca IMAS a dat luni intregi, cand nu erau alegeri la orizont, sondaje cu USL la 49% cand a dat-o in bara la locale, mai mult ca sigur si la parlamentare, gresind cam de 5 ori marja de eroare?
Oricum, pot fi cinic spunand ca USL la guvernare in continuare ar fi benefic pentru Romania.
Neprofesionalimul, incompetenta, furtul, demagogia, populismul, inghetarea fondurilor europene, izolarea tarii de catre UE si USA, eventuala rupere a relatiilor cu FMI, reducerea ratingului de tara coroborat cu deprecierea leului si lipsa investitiilor externe sunt ceea ce va oferi USL Romaniei si vor conduce invariabil la cele 5 puncte pe care le-am pus intr-una din postarile mele si pe care le repet si aici:
1. Voiculescu o va lua pe urmele lui Nastase.
2. PNL se va topi fie in PSD, fie in ARD. Va dispare ca partid.
3. Ponta si Antonescu vor fi istorie.
4. PSD se va reforma, prima data dupa 22 de ani.
5. MRU va fi urmatorul presedinte al Romaniei.
Practic, dupa mine, USL pierde in ambele situatii, mai repede daca nu va guverna dupa alegeri si mai tarziu daca va guverna.
Istoria nu face concesii domnule Mateescu! Uitati-va in istorie, ceea ce se intampla azi la noi in ideea ruperii pentru totdeauna de comunism, s-a mai repetat sub alte forme si la alte tari fost comuniste. USL permite azi doar un recul pe un fond nationalisto-comunist, doctrine cu care imbacseste mintile frustratilor tranzitiei, dar va ramane doar un recul, ultima incercare a celor din esalonul doi de a scapa de justiei. De fapt, toata aceasta lupta a sistemului corupt initiat de Iliescu, perfectionat de Nastase si Ponta, este pentru acapararea justitiei, nimic mai mult.
Vor pierde din nou, mai devreme sau mai tarziu, vor dispare din politica si multi vor infunda puscariile.
Vom trai si vom vedea!
berenger, vrei ca institutele să modifice rezultatele sondajului înainte ca el să ajungă pe piaţă? Hehe. Am avut exact aceeaşi dezbatere şi la exit-polluri, din cauza votanţilor PPDD care spuneau că votează USL sau refuzau să răspundă.
Ștergerenu glumi cu chestii din astea. nu e vorba de asa ceva, ci de felul cum sunt puse intrebarile, de eliminat raspunsurile care nu sunt coerente cu celelalte raspunsuri ale aceluiasi respondent, chestii din astea. discutia despre exit-polluri e altceva. acolo pui 2-3 intrebari si dai rezultatele in 2-3 ore. acurateatea e asa, din topor. un sondaj profesionist insa se face temeinic.
ȘtergereDomnule Mateescu,
ȘtergereMaria are dreptate in mare masura cand vorbeste despre modul in care institutele de cercetare manipuleaza rezultatele sondajelor de opinie si cu asta si opinia publica. Nu comentez si ceea ce a scris la 11:12 pe 17 noiembrie.
Referitor la IMAS si domnul Teodorescu (numai de bine), trebuie sa recunoastem ca a trebuit sa dea USL-ul sub 50% anul trecut sau in fierbinteala lunii august cand asta era situatia. In rest, ce sa mai spunem. Domnul Bogdan Teodorescu (da, consilierul pentru alegerei al USL, chiar dansul) se bazeaza masiv pe sondajele IMAS si mai putin pe scoate CCSB. Totusi, ramane intrebarea: Ce facem cand VOIT (din diverse motive) cei chestionati dau raspunsuri diferite fata de ceea ce au votat - va aduceti aminte ce s-a intamplat cu IRES-ul domnului Dancu la alegerile din Republica Moldova, nu? Ei bine, nici oamenii nostri nu sunt mai altfel decat cei de dincolo de Prut.
Imi cer scuze, am vrut sa scriu Marian. Va rog corectati.
ȘtergereMultumesc, Cumanis.
Domnule Barbu
RăspundețiȘtergereEu, interesat de idee, sunt tare nedumerit de cum ar putea sa sune un astfe de "de ce"
"Mai interesant va fi de văzut de ce o predicţie s-a dovedit a fi incorectă."
Emil
E posibil să existe elemente cu efect asupra votului pe care să nu le intuim încă. În 2000 Vadim avea în ultimele sondaje dinaintea turului unu 15-17% şi a luat aproape dublu. N-o să vedem aşa ceva şi acum, dar... nu se ştie niciodată.
Ștergerecum se impaca asta: "Chiar şi dacă USL obţine 42% din voturi," ..."Lista (figurile cu vizibilitate mai mare sunt subliniate): Bucureşti: Vlad Nistor, Diana Tuşa, Ludovic Orban, Alina Gorghiu, Florin Alexe, Gigi Becali, Mironescu, Nicolăescu, Ispir, Daniel Barbu, Dobriţoiu, Victor Ciorbea, Călin Popescu-Tăriceanu (PNL), Vulpescu, Ion Mihăilescu, Podaşcă, Petrache, Bogdan Diaconu, Dan Tudorache, Florian Popa, Oana Mizil, Sturzu, Titus Corlăţean, Cătălin Croitoru, Gabriel Mutu, Georgian Pop, Bănicioiu, Ecaterina Andronescu, Dumitru Chiriţă (PSD), Damian Florea, Dinu Giurăscu, Tănăsescu, Dan Voiculescu (PC), publicata de dvs la 1 noiembrie, cu asta: "13. Gigi Becali va obţine mai puţin de 50% din voturi în colegiul său şi nu va intra în parlament."?
RăspundețiȘtergereIn ceea ce priveste predictia cu Ponta prim-ministru ati facut-o in urma unui sondaj asupra ...presedintelui Basescu sau este vorba, mult mai simplu de wishful thinking? Pana acum am apreciat obiectivitatea si profesionalismul dvs. Sper sa nu ma dezamagiti. Va multumesc!
Ce spui tu are sens.
ȘtergereNu te lasa manipulat, disperarea e uriasa. Daca USL nu va mai guverna tara iata ce o sa se intample:
1. Voiculescu o va lua pe urmele lui Nastase.
2. PNL se va topi fie in PSD, fie in ARD. Va dispare ca partid.
3. Ponta si Antonescu vor fi istorie.
4. PSD se va reforma, prima data dupa 22 de ani.
5. MRU va fi urmatorul presedinte al Romaniei.
pai si cei care au fost la referendum si au votat da si cativa dintre cei care au votat nu, ce optiuni politice crezi ca au? ptr ca banuiesc ca nu toti, dar macar 60-70% ditre ei vor vota cu usl. cati votanti ar avea ard, cati ppdd si cati udmr, ca sa facem si un calcul al acestor trei formatiuni pe care sa-l scadem din 100%...si sa verificam rezultatul usl,nu?
Ștergerereferitor la toate punctele la care ai oferit previziuni, or fi dorintele tale, dar sunt pure utopii...
mai ales aia cu mru presedinte...
cica in timpul facultatii, cand ii dadeau liber de la cc al utc...canta manele( alea cu formatiile azur,albatros,etc..). daca-l cunosti personal,transmite-i din partea mea,te rog, sa cante la alta masa!
Oau ... ce mai set frumos de predicții ... sau sunt oare dorințe ?
Ștergere>Daca USL nu va mai guverna tara iata ce o sa se intample:
1. > Voiculescu o va lua pe urmele lui Nastase
Așa - și ? În afară de faptul că ar exulta Băsescu de plăcere care ar fi avantajul ?
2. >PNL se va topi fie in PSD, fie in ARD. Va dispare ca partid.
Alt țel al lui Băsescu după ce a distrus PNȚ-cd-ul ... să îngroape și PNL-ul. A încercat deja în 2005 și nu i-a ieșit - îi urez să nu-i iasă nici acuma ! :)
3. >Ponta si Antonescu vor fi istorie.
Poate că da, poate că nu.
4. >PSD se va reforma, prima data dupa 22 de ani.
Așa cum s-a reformat și PD-ul trecând de la social-democrați la populari ? ;)
5. >MRU va fi urmatorul presedinte al Romaniei.
Adică un securist/SIE de frunte de tip nou va ajunge președintele următor ? Nasoală veste !
Răspuns pentru tonycriste: situaţia nu mai e aceeaşi ca atunci.
Ștergere"Mihail Neamţu şi Remus Cernea vor fi colegi de parlament" - placut tare mult. ati reabilitat sociologia, a fost prima oara (acu citeva articole) cind am avut sentimentul ca poate produce sens. daca ar fi sa adaug ceva la motto (pentru uz personal, desigur) as zice: "se pun intrebarile potrivite si se raspunde la ele si numai la ele". sinteti pe lista scurta, adica vizita obligatorie la cafeaua de dimineata si inainte de culcare.
RăspundețiȘtergereMulţumesc pentru aprecieri. Sper ca lectura să fie plăcută şi interesantă în continuare.
ȘtergereObserv o activitate tot mai intensa a comentatorilor... ca si inainte de alegeri, site-ul asta avea un succes enorm la vizualizari... acum insa, odata cu aparitia tensiunii si a nesigurantei din preajma alegerilor, oamenii incep sa vorbeasca si sa-si rosteasca temerile... nevoia de siguranta ii face sa-si repete gandurile si dorintele cu voce tare (aici in scris), ca doar, doar nu se vor adeveri cele mai mari temeri ale lor... AM O VESTE PROASTA: nu incercati acum in ceasul al 12-lea sa mai convingeti pe nimeni, cei de aici nu va cred pentru ca sunt cel putin la fel de inteligenti ca si voi, iar pe ceilalti nu-i intereseaza pentru ca sunt ocupati cu muraturile, tzuicile, taiatul porcului sau postul craciunului si alte activitati de astea lumesti si de cand e lumea...
RăspundețiȘtergereP.S. pentru comentatorii platiti nu pot sa spun decat: "Servici usor !"
Respect, va dau dreptate. Apele s-a separat cu multa vreme in urma si acum doar urmarim cum se duc zglobii la vale -:)
Ștergeresi eu ma uit in fiecare zi de cate 2-3 ori ca sa vad ce-a mai "scornicit " proprietarul blogului. am vazut ca este frecventat si de cativa "cunoscuti", grei in sociologie, ca dl alin teodorescu pe care-l "tin cu plus" sub urmarire de pe vremea ultimelor mineriade, cand intr-o interventie tv alaturi de liderii minerilor mi-a atras atentia prin simplitate si realism. si dl kivu a avut o interventie, la inceput cam intepata, dar si-a "revenit" si a recunoscut politicos o omisiune. ma bucur ca am descoperit acest loc de unde ai ce invata.
RăspundețiȘtergerep.s.
nu stiu cine este berenger care si el a avut interventii de "meserias".
Identitatea lui Berenger e un mister. Dar îmi face mare plăcere că vine pe blog.
Ștergereberenger e... berenger. si nu, nu e „meserias” :). are doar prostul obicei de a citi mult.
Ștergereok, atunci cel putin virtual, ma prind si eu la pariul cu vinul pentru ca si mie mi-ar face placere sa stam dupa alegeri si sa recitim tot ce am "preazis" scris asa intentionat... am si o crama preferata in zona mizil dar nu vreau sa-i fac publicitate... (vinul bun e rar)
RăspundețiȘtergeredin pacate cred ca Ponta nu va mai fi prim ministru nici macar dupa 31.12.2012... a fost bun de vehicol electoral curat, ma rog curatel... dar atunci cand sacii vor fi in caruta, greii vor incepe sa arunce balastul... probabil ca va fi un tehnocrat gen Florin Georgescu... la asta va contribui si situatia ambigua cu 49,99 % voturi si 50,1 % mandate...
pun pariu ca nici Crin nu va mai fi presedinte la PNL... dar asta din 01.05.2012 probabil...
Bun. Discutăm la început de ianuarie :)
ȘtergereDoamne fereste sa fie Florin Georgescu prim ministru. A dat-o cu oistea-n gard la greu si ori ne ia de prosti ori chiar nu stie ce spune - dl. Isarescu nu a avut ce face, a trebuit sa il accepte la fel ca si pe Bogdan Olteanu, nu-i asa? Iata cateva mostre din cat de meseriash este Florin Georgescu (declaratii cam de acum 3 saptamani):
Ștergere<>
Domnul Georgescu demostreaza ca nu intelege cum merge cu economia reala si cum se administreaza o firma - mai cititi o data va rog. A spus un lucru complet fals si anume ca daca firmele nu ar fi avut pierderea de 10 miliarde de euro, atunci PIB ar fi fost cu 10 miliarde mai mare. Asta arata nu numai ca habar nu are cum functioneaza o firma, dar si ca este incompetent ca finantist.
Sau, la fel de dihai ca mai sus, in aceeasi conferinta de presa:
<>
Ei bine, atunci in mod sigur este o greseala la Institutul National de Statistica si de fapt PIB-ul a fost mai mult mai mic. Sau a uitat domnul Georgescu in ce buzunar a pus cele 23 miliarde (ooops!). Sau evaziunea este atat de mare (cred ca aproape 18% sau 20% - destul de posibil pentru Romania, insa ca finantist ce esti trebuie sa stii cum spui si explici lucrurile) si impozitele si taxele trebuia crescute de mult pentru a acoperi acest gol imens. Cat de mare o fi evaziunea fiscala in Romania, nu cred ca are cum sa ajunga la aceasta cifra imensa. Cine o fi facut calculele astea? Si cum poti sa vii ditamai ministru al economiei, prim-viceguvernator BNR si Prim-ministru interimar sa sustine ceea ce este de nesustinut?
In concluzie, vai de noi daca va fi dl. Florin Georgescu Prim Ministru - tot dansul este de facto Prim Ministru si din mai 2012 incoace si rezultate economice nu prea se vad (trecand peste vara foarte secetoasa cu repercusiuni imediate in PIB).
Imi cer scuze, citate nu se "vad" deaorece mi-a jucat feste interpretorul HTML. Iata-le mai jos.
ȘtergerePrimul citat:
"Anul trecut, PIB-ul Romaniei a fost de 138 miliarde euro. Pierderile au fost de 10 miliarde de euro. Daca nu erau aceste pierderi sau firmele inregistrau profit zero, PIB-ul Romaniei era de 148 miliarde euro, se impartea o placinta mai mare catre consumatori, catre investitii. S-ar fi rezolvat deficitul la pensii si sanatate.
Anul trecut, 37% din datoriile totale inregistrate de companii erau catre actionari sau asociati, fenomen total anormal."
Ce de-al doilea citat:
:Acela este PIB-ul evazionat, deci noi nu fiscalizam 138 miliarde euro, impozitam vreo 115 miliarde euro, pentru ca diferenta nu se stie pe unde este."
15 spre 20% este evaziunea in germania. la noi cred ca e pe la 30-40%.
Ștergeremulte firme din romania inregistreaza pierdere dar sunt finantate cu numerar de catre asociati,actionari din diverse surse. de regula sunt tot banii din firma dar sifonati pe diverse cai si reintrodusi in circuit.
pai daca o firma are pierdere inseamna ca a consumat mai mult decat a produs, nu? prin 90 si profesorul florin georgescu dupa al carui manual am invatat despre finantele publice stia...acum s-o fi prostit...daca spui tu...
@laurentiucat
ȘtergereNu o spun eu. O spune chiar domnul profesor Florin Georgescu in persoana. Cititi cu atentie ceea ce spune. Si apoi comparati si calculati. Si eventual vedeti si alte manuale de finante publice.
Nu pot spune daca dl. Georgescu s-a prostit sau asta este tot ce stie de fapt. Nu sunt in masura sa fac astfel de aprecieri. Insa, la nivelul domniei sale am asteptari. Asta este. Sunt idealist cumva?
Ce s-ar schimba daca prezenta la vot va fi de 8,7 - 9 mil. votanti.
RăspundețiȘtergereIn acest caz daca ARD va avea 20 - 21 % din voturi care va fi numarul de manadate pentru ARD si USL.
Predicție introdusă:
ȘtergereUSL: 53.00%, ARD: 21.00%, PP-DD: 15.00%, UDMR: 6.00, Al 5lea partid: 2.00%, alte partide: 3.00%.
Distribuția voturilor după eliminarea partidelor care nu ating pragul electoral de 5%:
USL: 55.79%, ARD: 22.11%, PP-DD: 15.79%, UDMR: 6.32%, Al 5lea partid: 0.00%.
Camera Deputaților:
Mandate finale°°° USL 249, ARD 69, PP-DD 51, UDMR 20, Al 5lea partid 0, Total mandate 389.
°°° conform legii electorale în vigoare, adică USL - 61% din mandate, ARD - 17% din mandate, PPDD - 12,5% din mandate, UDMR - 5% din mandate, minoritărţi - 4% din mandate.
Mandate cuvenite°° USL 175, ARD 69, PP-DD 51, UDMR 20, Al 5lea partid 0, Total mandate 315.
°°corespunzator distribuției proporționale a mandatelor.
Senat:
Mandate finale°°° USL 110, ARD 30, PP-DD 22, UDMR 10, Al 5lea partid 0, Total mandate 172.
°°° conform legii electorale în vigoare, adică USL - 64% din mandate, ARD - 17% din mandate, PPDD - 13% din mandate, UDMR - 6% din mandate.
Mandate cuvenite°° USL 76, ARD 30, PP-DD 22, UDMR 9, Al 5lea partid 0, Total mandate 137.
°°corespunzator distribuției proporționale a mandatelor.
Diferenţa este dată de numărul de mandate obţinute de USL sau ARD cu 50%+1 din voturi. Cu cât se câştigă în mai multe colegii cu 50%+1 din voturi, cu atât rezultatele alegerilor vor fi mai distorsionate faţă de sistemul proporţional.
ȘtergereAm uitat. Calculul se bazează pe rezultatele de la locale la o prezenţă la vot de 46% (8372000 votanţi). vezi www.rompol.ro
ȘtergereUSL nu va face nici in somn peste 50% daca prezenta este de doar 46%.
ȘtergerePunct!!!
Pregătești funia ? :)
ȘtergereInteresant punctul 4, prezenta in urban>prezenta in rural(de ce?). Inseamna ca si aici USL e in avantaj.
RăspundețiȘtergere16. Trist, inca o "realizare" politica contra vointei românilor.
18. PDL al 3-lea partid in parlament? Auch! cit de mult va putea "altera" presedintele rezultatele alegerilor astfel incit sa numeasca un premier de la al 3-lea partid ca pondere in parlament? E nevoie de un ciopor de traseisti.
25. Cred ca vom avea parte de scandal la numirea premierului, indiferent ca va fi Ponta sau altul. Ponta ramine premier fara probleme daca accepta o guvernare cu ARD. :)
Prezenta va fi in jur de 50%, indirjirea de la referendumul din vara nu s-a stins de tot. Fiecare aparitie publica a lui Traian Basescu stimuleaza participarea la vot...
Aura, PNL nu are mai mult de 15% la ora actuala. Toata lumea o stie. Nu va avea mai multi parlamentari decat PDL si eu nu sunt sociolog. Nu mai are cum. Numai eu stiu aproape 10 persoane care i-au parasit de la referendum incoace.
ȘtergereBasescu stimuleaza participarea la vot a sustinatorilor lui, nu a USL. USL e deja o mort. O sa vezi dupa alegeri...
Marian, indarjit cum esti ar trebui sa cauti sa devi obiectiv si sa nu traiesti intr-o lume a himerelor. Eu sunt adept PNL cam de pe vremea cetii din Piata Victoriei, daca erai destul de mare incat sa-ti reamintesti cand a fost asta. Am fost abonat la Revista 22 cam pna cand aceasta a trecut cu arme si bagaje in tabara basescului, acest individ de aceeasi teapa cu Ion "Ilici" Iliescu, dar cu influenta cu mult mai nefasta decat acesta. Am declarat, dupa acceptarea oierului, ca nu voi mai vota niciodata. Noroc ca ti-a iesit idolul pe sticla si m-am razgandit.
ȘtergereFii atent la urmatorul rationament, apropos de suatinatorii liberali care ar fi votat la referendum si care, acum, s-ar distatanta de PNL si, crezi tu, s-ar apropia de marinar - URA este prea mare... Iar noi, in Romania, nu votam, in genere, programe. Votam URA. Asa am facut tot timpul, cu exceptia numita Emil Constantinescu, cand am sperat, ca si-n '90 cand am sperat Campeanu/Ratiu. Din 2000 incoace votam cu URA.... Asa ca lasa propaganda. Nu-ti aduce beneficii. Iar istorie veti fi voi, impreuna cu marinarul vostru. Cat despre persoanele Antonescu/Ponta... sunt nesemnificative. Pot ajunge si ele in lada de gunoi... Important este sa dispara pecinegea de la Cotroceni.
PS. Dragul meu, Barbu, Moet-ul il dau eu, fara pretentii, doar ca bucurie a reintalnirii. Si ce bine ar fi sa vina si Turambarul.
Bujold, am inteles ca esti in strainatate acum. Te compatimesc, traiesti degeaba acolo, n-ai inteles nimic. Eu am stat vreo 10 ani in USA si mi-am schimbat mentalitatea de loser si asistat. Tu vad ca n-ai trecut de etapa asta...
ȘtergereCat despre PNL, eu am fost chiar membru PNL fara sa cer ceva si am facut-o doar din patriotism si pentru ca stiam ce inseamna adevaratul liberalism. N-am sa uit niciodata vorbele secretarei care ne-a intrebat, pe mine si pe sotia mea, de ce vrem sa ne inscriem in acest partid care este plin de cercuri de interese. Nu cred ca exista mai mare mizerie in vreun partid ca in PNL. Am plecat asa cum am venit, acest partid nu are nicio legatura cu liberalismul sau cu Romania. Doar cu informatorii Securitatii, oportunismul, bolsevismul, incompententa si bolile mintale prezentate sugestiv si obsesiv de Antonescu, ajuns bataia de joc a celor cu scaun la cap.
Istoria nu-i va ierta nici pe Ponta si nici pe Antonescu iar tu ia o pauza pana in 2014 caci trebuie sa te obisnuiesti cu alti 2 ani de Basescu. Apoi vei trece prin "regimul MRU" pentru alti 10 ani.
Dar poate iti revii pana atunci,...desi ma indoiesc...:)))
Hahaha! Si l-ai urmat pe liberalul stolo. Qued.
ȘtergereBujold, daca imi spui o singura masura liberala, de dreapta, promovata de guvernul Tariceanu cand era in cardasie cu PSD, mai putin praduirea Fondului de Dezvoltare de 3,5 miliarde de euro format din privatizarea BCR, sunt gata sa recunosc ca sustinerea mea fata de singurii care au promovat masuri de dreapta, PDL, este gresita!
ȘtergerePana gasesti tu raspunsul care nu exista, spune-mi ceva de liberalism. Ce intelegi tu prin aceasta doctrina sustinand USL?
Delecteaza-ne, te rog! Daca nu poti, te intelegem...la toti ne place sa ne bagam in ciorba, chiar cu riscul de a o strica...!:)))
iti dau acelasi raspuns pe care l-am dat la acest articol-http://www.hotnews.ro/stiri-politic-13628635-curteaza-intens-pdl-electoratul-liberal.htm
Ștergereunei sustinatoare pdl care avea acelasi rationament ca tine.
nu (Sâmbătă, 17 noiembrie 2012, 12:34)
fosta zoezoe [utilizator]
daca esti liberal si vrei sa votezi , nu cred ca ai cum sa votezi cu usl pentru ca cel care va "face"ceva in guvernare va fi psd iar pnl nici nu se deranjeaja sa spuna cum va transa chestiunea in ciorba usl.Adica nu ne-a spus dintre obiectivele liberale care sunt cele acceptate de psd sau ce pot ei impune-cu caracter liberal-in ipotetica viitoare guvernare.Pana acum de ne negociat a ramas postul de presedinte si acela numai pentru antonescu.Pentru electoratul liberal insa nu am auzit nimic !Ba dimpotriva (2 voturi)
eu sunt liberal... (Sâmbătă, 17 noiembrie 2012, 16:56)
laurentiucat [utilizator] i-a raspuns lui fosta zoezoe
si pana pica basescu o sa votez si alaturi de romania mare. dupa ce pica securistu si e trimis langa nastase ca tot au fost vecini...ne batem si cu psd-ul. deocamdata stai linistita ca pnl o sa se alieze cu pdl... prin absortie si fara blaga,videanu,udrea etc...
p.s.
1.sunt doar simpatizant liberal.
2.iti dau tot de pe hotnews masurile anticriza preconizate de tariceanu ptr 01.01.2009- http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-5147488-calin-popescu-tariceanu-masurile-cuprinse-planul-anticriza-trebuie-intre-vigoare-1-ianuarie-2009.htm
vezi ce masuri a luat pogea,de fapt ce masuri nu s-au luat in 2009 ca sa ajungem la dezastrul economico-social din 2010.
3. te rog sa-mi spui tu in completare, ce masuri de dreapta a luat pdl cat timp a fost la guvernare.
mi-am adus aminte acum de o masura a guvernului tariceanu.
Ștergere-statul a rascumparat actiunile daewoo de la craiova si le-a vandut ford, caruia i-a acordat facilitati fiscale si ajutor de stat( notificat si aprobat la bruxelles) cu conditia sa produca in romania un automobil nou.in ctr de privatizare s-au prevazut si niste grafice de productie si de integrare a acesteia. ca pana acum nu s-au respectat in totalitate, asta e...dar ford cred ca este ultima investitie majora cu impact in economia nationala,care se va vedea mai ales anul viitor, cand poate va fi singura sursa de crestere a pib-ului.( daca da de sus...poate si agricultura).
prin aceasta masura, s-au pastrat locurile de munca, s-au creat altele pe orizontala, are efect multiplicativ in economie, prin ea vom deveni un actor cat de cat semnificativ in industria de automobile unde suntem peste italia ca nr de masini produse la mia de locuitori.
Laurentiu, ca sa fiu dragut cu tine, bati campii!
ȘtergereVii si imi spui ce previziona in 2009 Tariceanu dupa ce a devalizat Romania impreuna cu PSD, lasand Romania cu un deficit de 6,5% dupa o crestere de 8%? Dupa ce l-a lasat pe Boc cu 11 miliarde pe care acesta a trebuit sa-l acopere datorita desfraului bugetar pe care l-au facut cele doua partide si de care Romania va suferi decenii? De ce nu a aplicat macar o singura masura cand a guvernat alaturi de PSD, aveau majoritate parlamentara si puteau sa o faca, in loc sa angajeze peste 300000 de bugetari politici care au sifonat si continua sa sifonezen bugetul statului facand jumate-jumate cu PNL?
Scuza-ma, n-ai nicio expertiza economica, nu esti cu nimic mai bun decat sustinatorii PNL, adica multa gargara si gol de continut. Exact ca idolul vostru Cacarau, demn de spitalul 9.
Termina cu frazele demagogice si trezeste-te baiete, traiesti intr-o lume paralela! Inca sase luni si o sa urli de foame dupa guvernarea deja dezastruoasa a USL. Mai mult ca sigur ca esti fie un bugetar spagar, fie un asistat care nu a putut trece de momentul Revolutiei romane confiscata de Iliescu.
Mi-e mila de tine! Sincer!
nu-ti mai fie mila ca nu are de ce. nu sunt bugetar, lucrez din 1993 in sectorul privat si de vreo sapte ani la mine. chiar nu m-ai nimerit deloc...dupa ce am facut un infarct de la stres, munca si fumat pe la 37 de ani...acum practic un fel de downshifting ...si culmea, castig mai bine decat cand munceam pana la 10-12 ore pe zi. in plus am si timp sa dorm la pranz o ora, doua... ies in fiecare zi cu prietenii in oras, joc tenis de masa cel putin o ora pe zi...si mai "copilaresc" si pe net.
Ștergerela tine e bine?
p.s.
nu ai de unde sa stii ce pregatire am eu... se intampla s-o am pe aia care chiar o contesti. pana la momentul cu infarctul chiar eram bunicel in zona, dar m-am lasat...mai fac asa ca hobby, cate o lectura in domeniu( ultima fiind "cum sa stabilizam o economie instabila" de hyman minsky-ti-o recomand) iar in ceea ce priveste realizarile bune sau rele ale guvernarii tariceanu as putea sa insir o gramada, dar te asigur...e diferenta mare de la boc sau mru pana la el.
Oameni buni, cearta pe argumente trebuie să primeze. "Zi-mi o măsură de dreapta a guvernării PNL" e un început de discuţie. "Bati campii" şi alte acuze ad hominem (la persoană) sunt inutile. Nu numai moral, ci şi practic. Omul acela nu conştientizează că ar greşi, se concentrează pe insultă. Cei care sunt de aceeaşi părere cu omul care lansează atacul ... sunt deja convinşi. Iar indecişii evită limbajul dur şi capătă o opinie proastă despre tabăra celui care îl propagă.
ȘtergereCu excepţia unor postări la care blogspot mi-a făcut figuri, am lăsat comentariile să curgă. Limita e jignirea - a mea sau a altora. N-are sens, nu duce nicăieri.
@Barbu - am incercat sa-i explic logic cum voteaza un sustinator PNL... Nu cred ca Marian a fost insultat de mine. In schimb el s-a referit la puterea mea de intelegere... Cred ca ar fi trebuit, in acel moment, sa fie blocat. Nu de alta, dar sa-mi spuna ca sunt idiot nu este un subiect de discutie ci o insulta.
ȘtergereMarian a mai scris un singur lucru de la comentariul meu de sus şi până acum, ceva cu "eşti bolşevic, gândeşti ca un bolşevic", fără argumente -> spam.
ȘtergereMultumesc,
ȘtergereBujold, deci cenzura revine! Nu-i asa? Ca in comunism, ca e mai usor sa-i tai vocea unuia decat sa-i prezinti niste argumente. Atata poti, atata faci...
ȘtergereLaurentiu, ca sa-mi spui cat a facut Tariceanu care a omorat efectiv Romania pentru multi ani de-acum incolo crescand la disperare pensiile si salariile numai ca sa mai intre in Parlament, e total penibil, zau asa. Zici ca esti pe cont propriu. Pai daca esti pe cont propriu, cum poti sustine un partid de stanga ca PNL? Ca numai de dreapta nu e. PDL, cu bune si rele, a redus numarul de bugetari, a dat o noua lege a salarizarii si a pensiilor, toate fiind masuri de dreapta, ca ma intrebai de ele. Tariceanu va ramane in istorie ca o jartea care a dat de unde nu avea si care a distrus echilibrul financiar pe care il avea, cat de cat Romania. Catalin, in mai putin de un an, o sa-ti doresti orice altceva decat USL, caci vei fi lovit mai crunt decat crezi. E treaba ta, fiecare isi asuma greselile si reusitele. Eu sunt economist si cred ca am un mic avantaj ca pot extrapola idioteniile guvernarii Ponta putin mai repede decat tine.
Domnul Mateescu, nu v-am facut si nici nu am intentia sa va fac bolsevic pentru ca fiecare stie cum e. Cat despre argumente, le-am avut din plin, numai ca nu am primit raspunsuri, asa cum ma si asteptam...
Baieti, aveti de lucrat...!
Pentru Berenger, 17.11.2012: Da, asa zisa spirala a tacerii a fost "inventata" de proprietara unei firme de cercetare care dat niste rateuri rasunatoare in UK, Turcia, Australia etc. De atunci este folosita de sefii unitatilor de cercetare ca justificare cind le ies rezultate infirmate de statisticile oficiale. Exista proceduri tehnice detaliate pentru a evita erorile la exit-poll-uri. Aceste proceduri se numesc dubla stratificare, randomizare si controlul incrucisat. Totusi, chiar si cu aceste proceduri, cind avem alegeri dupa o lege noua care intra in vigoare sau de tip diferit fata de cele anterioare, poti avea erori de 2-3 %. De. ex. IMAS a avut o eroare greu de digerat la primul tur al alegerilor prezidentiale din 1996. In 1998 (alegerile pentru primaria Capitalei) si 2000 (alegeri locale, parlamentare si prezidentiale) erorile au fost insignifiante (intre 0.2 si 1.2), tocmai pentru ca s-au aplicat toate procedurile care nu se aplicasera in 1996. Ca o anecdota: in 2000 am folosit cutia de vot (deci intervievatul nu raspundea la intrebari, ci isi completa singur un chestionar, care arata ca buletinul de vot, pe care il punea intr-o cutie sigilata), iar rezultatele folosind cutia si folosind interviul nu au fost deloc diferite. De unde rezulta ca mult discutata spirala a tacerii nu exista. Sa o numim mitologie stiintifica. In Romania, incepind cu 2007, erorile la exit sunt foarte mari. Motivele principale sunt neutilizarea tuturor procedurilor de prevenire a erorilor si scaderea dramatica a bugetelor de cercetare. Scaderea bugetelor a eliminat din acest domeniu firmele care stiu sa faca, dar sunt aparent scumpe: MMT, CURS, IRSOP, IMAS.
RăspundețiȘtergeremultumesc pentru precizari. insa astea sunt mai putin pentru mine, care le stiam (sau banuiam), cat pentru oamenii care nu au deloc cunostinte de specialitate si nu stiu ca un sondaj, in aceeasi masura cum poate oferi o imagine a societatii, poate si deforma aceasta imagine.
Ștergereobserv ca dupa discutii aprinse, singurul argument care ramane pentru votantii „rationali” ai usl este tot unul pasional: „sa-l dam jos pe basescu si dupa aia vedem ce o sa se intample si ce-o sa facem”. imi pare rau sa va spun, dar nu veti vedea nimic si nu veti mai putea face nimic. dand atata putere unei singure factiuni politice, aceasta nu va face decat sa si-o extinda. in modul cel mai opac si agresiv cu putinta...
RăspundețiȘtergere@Berenger Stiu ca acordarea puterii prea mari unei singure forte politice este periculosa si ma-ntreb daca este bine... Pe de alta parte am prea multe argumente impotriva lui Basescu... Imi pare foarte rau ca nu pot vota Pro.. Sunt obligat permanent de viata sa votez Anti. Romania este, parca, blestemata de acest stil al celor care au functii vremelnice in conducerea tarii, incepand de la Cuza, de a se crede providentiali si unici. Ceea ce-i transforma in autoritaristi, dictatori. Pentru oamenii lucizi, doar privind ultimele declaratii ale lui Basescu, cele in care face referire la "viziunea lui" si la "pozitia lui" la CE, acest om a scapat intr-o directie gresita. Intr-o democratie nu poate exista "POZITIA MEA". Intr-o democratie pozitia este a statului. Iar statul nu este Louis le XIV-me, ci POPORUL. Contribuabilul, votantul, cetateanul.
ȘtergereCat despre majoritatea respectiva... Pai, sper inca, poate ca si eu am inceput sa am viziuni, majoritatea este forata din doua partide care, la un anumit moment, isi vor reafirma pozitiile doctrinare. Acum au un tel comun. Mai departe vede.
exact, cum am spus si eu, ultimul argument posibil: „mai departe vedem”. de asta ma tem cel mai tare.
Ștergereeu simpatizez tot cu PNL-ul si sigur ca nu diger foarte bine ultima perioada din istoria de 147 de ani a acestui partid, dar:
Ștergere1. au rezolvat situatia complicata de la Hidroelectrica si au readus in sistemul bugetar aproximativ 600 milioane de euro...
2. au introdus o masura ce ajuta firmele mici si anume plata TVA la incasare
3. au propus un proiect de lege pentru deducerea diferentei de tva pana la valoarea de 9% pentru produsele agricole
ce ati fi vrut sa mai faca in 6 luni de zile si cu duhoarea de alcool in ceafa de la un binevoitor patriot?
1. momentan nu au adus nimic guvernul se bazeaza pe banii de pe licentele de telefonie. oricum dupa cum se aude sunt si alte multe capuse acolo ...
Ștergere2. momentan este soc pe la firmele mici.
3. tva 9% au incercat si cei din Suedia acum multi ani si a fost un fiasco. nu umblam cu iluzii ca se va ieftinii alimentele decat cand Romania va produce mancare si nu doar va importa.Aici trebuia sa arate programe sa incurajeze firmele mici de productie ... atunci si oamenii vor avea de lucru , vor trai mai bine.
1. "momentan" nu se mai fura... banii se vor strange in cosul care trebuie... licentele sunt alt capitol bugetar...
Ștergere2. a fost "soc" mai mare cand s-a schimbat TVA-ul in acelasi an fiscal...
3. tva la cumparator ramane 24%... doar vanzatorul isi poate deduce diferenta de 15% pentru a-i folosi in investitie...
te deranjeaza ca exista si lucruri bune chiar si pentru tine, dar care sunt facute de cei pe care nu-i apreciezi? nu te lasa intoxicat si priveste-ti propiul interes, asta daca nu cumva ai alte constrangeri sa spui ce nu gandesti... doar sa combati...
or something... or parerea mea...
Scuze...Majoritatea este "formata" si "Mai departe vedem".
RăspundețiȘtergere@ berenger-factiune politica...cam mult spus. eu cred ca e doar o uniune conjuncturala si atat. si scopul ei principal e acela sa-l "cenzureze" pe basescu si sa poata sa guverneze.
RăspundețiȘtergereaceasta putere pe care sa speram o va castiga usl-ul este necesara ptr a fi folosita la modificarea constitutiei, care dupa parerea mea trebuie sa reglementeze controlul reciproc al puterilor statului,care de ex in cazul ccr este debalansat. eu as vedea ca parlamentul sa poata anula decizia ccr sau mentine legea sau hotararea, prin votul a 2/3 din nr de parlamentari prezenti sau dintre cei alesi. membrii ccr sa fie alesi/numiti din randul csm, unde ccr sa fie o sectie speciala. reforma administrativa prin aparitia regiunilor, dar care sa nu desfiinteze judetele, cel putin deocamdata, pana la informatizarea cu adevarat a institutiilor statului si transferul de atributii si fonduri catre administratia locala. guvernul sa nu poata sa-si asume raspunderea decat o singura data pe sesiune parlamentara iar nr si domeniul ordonantelor de urgenta sa fie limitat...asta fiind pe scurt cam ce as dori eu si ce a promis noua guvernare .
in plan economic consider ca obiectivele principale ale oricarei noi guvernari ar trebui sa fie mentinerea locurilor de munca actuale si crearea altora noi prin atragerea de isd , stimularea celor locale prin deduceri fiscale si acordarea de garantii prin fondurile de garantare si credite prin intermediul bancilor cu capital de stat si in primul rand folosirea fondurilor europene ptr proiectele de investitii in infrastructura pe plan local si national( transport,energie, agricultura-in special irigatii). management privat la toate companiile de stat si privatizarea prin majorarea capitaluilui social al acestora( reevaluat)prin aport in numerar, majorarea salariului minim si reducerea contributiilor sociale. tva diferentiat la alimente. restructurarea intitutiilor de control si eficientizarea actiunii acestora ptr combaterea evaziunii fiscale. stabilirea clara a nr de controale si durata maxima a acestora. aceste doua masuri considerate si ca mijloc de combatere a concurentei neloiale si a distorsiunii pietei pe care firmele care nu platesc taxe o fac mai ales in domeniul carburantilor si alimentelor.
reducerea contributiilor sociale si majorarea salariului minim ca mijloc de micsorare a costurilor cu munca si de combatere a muncii la negru si la gri...
in domeniul educatiei, reforma acestuia prin adresabilitate diferita
celor care au aptitudini elitiste si pot trece un babalaureat teoretic si vor urma o universitate( de regula cam 1/3 din absolventi) si un bacalaureat profesional si scoli profesionale si de ucenici ptr celalte 2/3 care acum termina o scoala fara nicio pregatire profesionala si fara cultivarea nicunei aptitudini in acest sens, ingrosand randul somerilor.
in domeniul social,(nu am refer la persoanele care au efectiv nevoie de asistenta sociala si carora statul trebuie sa le asigure o existenta decenta) cum ii spuneam candva cuiva... crearea unui sistem legislativ care sa asigure un echilibru intre acordarea unor bani suficient de putini ptr cei care nu vor sa munceasca ca sa nu se ingrase si un sistem de taxare care sa stimuleze dorinta de a avea ptr cei care vor mai mult.
plus multe altele...pe care le putem dezbate.
imi pare rau, dar nu prea avem de dezbatut asupra unor vise de ale tale. astea merg, asa, la o bere. ce conteaza e programul partidelor. ala e de dezbatut. si faptele, bineinteles...
Ștergerepai majoritatea sunt din programul pnl si intra in cel al usl.
Ștergereasta nu inseamna ca nu-s vise...
Ștergerepai stii alt mod de a face campanie electorala? cunosti alte partide in romania care sa ofere o alternativa?
Ștergerepai nu exact asta e ideea: cei dinainte au fost prosti, incompetenti si hoti. ce chichirez facem daca-i inlocuim cu altii care-s la fel, si promit doar fantasme?
Ștergerea, si vad chestia asta cu uniunea conjuncturala. puneti-va niste intrebari: dupa ce, sa zicem, antonescu devine presedinte, deci scopul usl, de a-l da jos pe basescu, s-a implinit, ce interes are pnl sa iasa de la putere? ce interes are psd sa-i dea pe penelisti in laturi de la putere? sa aiba o majoritate fragila, sa negocieze, din nou, posturi, functii, bani cu altii cand se inteleg atat de bine cu penelistii? sa fim seriosi, usl se poate rupe doar INAINTE ca scopul final, debarcarea lui basescu sa se realizeze, daca psd realizeaza ca e cam ciudat sa fie pe departe cel mai puternic partid din romania si sa nu aiba prezidentiabil.
RăspundețiȘtergereceea ce ignora cei care vorbesc de uniunea conjuncturala uita ca aceasta uniune e ceva mai veche de 2011. pesedistii si penelistii s-au inteles foarte bine inca din 2007, cand erau si alti lideri, iar acum se inteleg si mai bine. „reafirmarea pozitiilor doctrinare” e o gluma buna. faptul ca ministerul muncii si al protectiei sociale e la pnl nu va spune nimic, de exemplu?
precizare- nu cred ca usl va aduce produce un miracol economic in romania dupa 10 dec si va instaura o democratie de tip elvetian. dar consider ca alternanta la putere e singura solutie cu care se mai poate face cate ceva in aceasta tara.
Ștergerereferitor la alianta pnl-psd mentionez ca toate partidele au fost aliate intre ele pe rand si nu exista vreunul care sa spuna ca altfel.
acum as dori sa stiu alternativa oferita de tine la ceea ce sustin eu. vorbesc de una viabila, cu sanse mari de realizare, nu ceva de genul lui nicusor dan sau a celui care candideaza ca independent la cluj.
sa stai pe margine si sa strambi din nas la orice, e usor. mai greu e sa-ti asumi ceva, sa incerci cu toate dezamagirile, esecurile si erorile sa schimbi ceva in bine.
nu ti se pare ciudat ca ti-e foarte clar ca usl are serioase carente de ordin democratic si, in acelasi timp, esti dispus sa le dai o majoritate de 2/3 care sa modifice constitutia, sa-si subordoneze lor ccr-ul (daca membrii s-ar schimba tot cu votul a 2/3) etc.? imi face impresia ca esti confirmarea unei teorii de ale mele. am trait, in ultimele 7 luni, in cadrul unui vast experiment social creat de usl in care ei isi pun intrebarea: „ce ne permit romanii sa facem ca sa-l dam jos pe basescu?” iar raspunsul pe care-l primesc si care-i umple de bucurie e „orice”.
Ștergerece-mi doresc? sunt liberal, in sens clasic, asa ca vad democratie nu ca putere a cuiva, ci ca limitare a puterii cuiva. pdl-ul trebuie sa plece, sa treaca printr-o lunga perioada de opozitie, in timpul careia sa se reformeze sau sa dispara. au gresit prea mult, au furat cu prea multa nerusinare si n-au stiut absolut deloc sa scoata in evidenta putinele si anemicele fapte bine. dar usl-ul trebuie, pentru sanatatea democratiei romanesti, sa aiba o majoritate fragila, una in care fiecare deviere si abuz sa poata fi sanctionate. nu astept mai mult de la perioada post 10 decembrie.
Câtă vreme USL-ul e o coaliție de partide - și încă unele care în mod clar se vor ataca atunci când vor avea de gestionat/ales în teme mai dificile și discutabile - nu văd care e problema pe termen lung/mediu dacă o să aibă 50%, 60% sau chiar 70% din mandate din punct de vedere a limitării puterii.
ȘtergereDar pe termen scurt poate fi util pentru a evita după 10 decembrie o circotecă la nominalizarea primului-ministru ...
mia, numeste o tema dificila si discutabila in care pnl nu s-a inteles cu psd.
ȘtergereDupă formarea USL-ului sau și înainte ?
Ștergerenu conteaza. nu-i nicio diferenta
ȘtergereBa e. :)
ȘtergereDar premisa e în fond greșită : scopul politicii e tocmai să se ajungă la "înțelegeri". Că unele sunt asumate direct pe când altele sunt mai "oculte", asta e altceva.
Și - dincolo de astfel de discuții - de regulă dificultățile apar după ce se ajunge la putere și nu înainte ... mai ales câtă vreme ai un dușman comun ca PDL-ul/Băsescu.
nu o mai da cotita: o neintelegere de dinainte de usl si una dupa. si nu te mai contrazice („ în mod clar se vor ataca” versus „scopul politicii e tocmai să se ajungă la "înțelegeri")
ȘtergereO neînțelegere celebră de dinainte de USL a fost - de ex. - problema măririi salariilor profesorilor cu 50% deși și aici se poate despica firul în 4 că s-a respins proiectul adoptat de parlamentari de către Tăriceanu și nu de PNL etc.
ȘtergereUna de după formarea USL a fost cea legată de suspendarea lui Băsescu - unde poziția PNL-ului ( deși și aici se poate zice că a fost a lui Antonescu, dar în fine ) a fost net mai dură decât cea a PSD-ului.
Mulțumit ?
Dacă ajungem la diferendele locale legate de finanțări și repartițiile de fonduri ... deja lista devine lungă - dar astea sunt pe moment ținute în frâu până după alegeri. Și de fapt eu unul estimez că de aici va începe ruptura.
nu e multumit, ptr ca el e fan mru, dar sub "acoperire"... nu are curajul sa expuna pe cine sustine, doar joaca rolul de gica contra.
Ștergeremia, marete disensiuni. m-ai convins.
Ștergerelaurentiu, ar fi bine sa fie asa de simplu. nu e. numai ca nu prea am inteles ce are sula cu prefectura.
Destul de importante disensiuni - pentru că le-am luat pe cele de dată mai recentă.
ȘtergereOricum întrebarea mi se pare nițeluș suprarealistă - și probabil fie doar cineva care e extrem de îndoctrinat fie care are așa ... detașarea diasporei o poate pune la modul serios fără să se aștepte să fie luat la bășcălie. Dacă luăm doar exemple "clasice" - precum poziția față de cota unică, față de retrocedările "in integrum" adoptate și aplicate de guvernul Tăriceanu și avem alte exemple la care e absolut sigur că PSD-ul ar fi acționat complet diferit. ;)
Buna ziua. Sunt acelasi anonim care a avut o mica neintelegere cu domnul Barbu Mateescu vis a vis de Transilvania si Banat la un alt articol al blogului (asta pentru a imi face o cvasi-prezentare).
RăspundețiȘtergereAm citit ce se discuta aici, o tema interesanta, ca de obicei, mi-as permite sa adaug. Eu sociolog nu sunt, am urmat facultatea de inginerie deci ce spun poate sa fie o prostie sau poate am dreptate.
USL o sa faca in jur de 50% la nivel national (+- 3%), dar pot sa va detaliez putin situatia din zona mea. Sunt la curent cu situatia din Caras-Severin pentru ca de acolo provin si imi place sa urmaresc evenimentele (eu fiind insa apolitic).
Domnul Frunzaverde ('cel mai iubit dintre banateni' , 'fiul orasului' , 'ayatollah-ul' si nu in ultimul rand liderul de campanie USL) declara in urma cu foarte putin timp ca USL va obtine peste 60% in toate colegiile. Evident, un lucru fals, declaratie electorala care demobilizeaza electoratul cu mai putini neuroni care nu ar vota cu USL in mod normal dar care poate dobandi o simpatie fata de 'castigatorii absoluti'. Amintesc faptul ca dansul a castigat presedentia CJ cu 47%! (http://www.romanialibera.ro/actualitate/locale/rezultate-finale-caras-severin-sorin-frunzaverde-al-doilea-mandat-la-consiliul-judetean-267230.html)
Majoritatea candidatilor USL sunt apropiati ai presedintelui si nu cred ca exista vreunul care sa aibe o mai buna 'priza la public' decat domnul Frunzaverde. Daca cea mai reprezentativa figura a USL-ului a castigat CJ cu (doar) 47% , ma intreb cum o sa faca USL peste 60% in toate colegiile din judet. Cred ca este o gluma :)
Asa cum domnul Mateescu a afirmat, Caras-Severin este fief USL (in trecut fief PDL cu o trecere masiva in alianta PSD-PNL).
Sincer 47% la CJ este relativ putin pentru un fief cu (singurii) 3 parlamentari si 90% primari la nivel de judet. Trendul descendent al USL se vede cu ochiul liber din punctul meu de vedere.
Imi permit sa fac si eu un comentariu pe marginea predictiilor: 1. USL nu o sa mai existe la 3 luni dupa incheierea alegerilor.
O alta predictie, la nivel de judet de data aceasta:
2. La o prezenta in jurul a 50% USL o sa aibe surprize si nu stiu daca o sa castige mai mult de 4-5 colegii (7 in nici un caz).
Punctul 1 este legat de inregistrarea facuta la OSIM (Partidul National Popular Liberal) a domnului Frunzaverde. Nu m-as mira ca dupa alegeri sa apara un nou partid pe harta politica a Romaniei, partid care ar putea avea un reprezentant surpriza la prezidntiale...:)
Punctul doi este doar parerea mea (poate subiectiva) legata de popularitatea supraevaluata a USL-ului.
În Caraș un număr important de voturi a câștigat și UNPR-ul - care e acum parte a USL-ului. Dacă la aduni pe acelea iese lejer 60% ... ;)
ȘtergereCaras-Severin -Consilieri Judeteni
ȘtergereLuni, 11 Iunie 2012
USL - 50.4 % PDL - 14 % PP-DD - 12.48 % UNPR - 8.5 %
iar la presedinte CJ a fost 47% FV si 11% Tabugan
mie imi iese sub 60% si nu sunt sigur ca cei 11% respectiv 8.5% sunt 100% cu USL.
Chiar 'lejer' nu e :)
Lejer e in jurul a 50% (per total), dar sunt si oameni ca domnul Vali Rusu care ma indoiesc ca o sa obtina atatea voturi. Media de 50% o sa iasa cu alti candidati USL care trag partidul in sus si care poate fac 60% pentru ca se bat singuri (vezi cazul Resita senat - Durut vs PP-DD si ARD, unde Durut face 60% si daca nu isi face propaganda deloc) :)
E clar ca USL castiga, eu ma intreb doar cu ce scor si cate colegii o sa ia direct... am spus doar ca nu o sa fie 7, nu ca nu castiga (vezi mai sus) ;)
Cu redistribuirea de rigoare estimez că va fi un 60% lejer pentru USL. Acuma probabil mistăr Frunzăverde ( un baronel avant la lettre, cu multe păcate dar și unele merite în plan local ) se gândea la 60% vot popular - ceea ce e altceva. Nu imposibil totuși de obținut dacă se confirmă că PP-DD-ul e pe tobogan ...
Ștergere@ berenger- pai daca tu crezi ca usl cu o majoritate fragila va putea face "ceva", te inseli. un usl cu 54-55% nu va putea modifica constitutia iar "pactul de la moncloa"cu care ne tot aia la cap iliescu pe vremea lui, nu-l vad eu initiat de basescu.
RăspundețiȘtergereccr-ul actual este intruchiparea coruptiei, nepotismului,spiritului de gasca si incompetentei din sistemul "democratiei" noastre originale. nu cred ca alta organizare si functionare a ccr va putea fi mai nociva decat forma actuala.
pana la urma usl nu se va bate cu constitutia sau cu justitia lui basescu( sa nu-mi spui ca e independenta) ci cu criza, datoria publica si banii ptr buget. ca de vandut nu mai e mare lucru, credite nu prea o sa mai putem lua, iar isarescu nu se da jos nici mort de pe oul de aur de sub fundul lui. asa ca usl daca vrea sa smantaneasca si ptr el ceva trebuie sa puna putina ordine si sa faca lucrurile sa se miste.
imi pare bine ca esti si tu liberal din convingere si in sensul clasic...dar in acelasi timp sper sa nu fii din aceia care mananca carne dar nu vor sa se uite cum se taie gaina sau se jupoaie oaia...
ptr ca daca usl nu va avea o majoritate stabila si covarsitoare, va interveni nasul nostru, al tuturor, care va face cartile si tot noi vom ramane popa prostu.
nu stiu cum o majoritate fragila a usl se va putea pune cu justitia lui basescu, ccr-ul lui basescu, ani lui basescu si nu in ultimul rand...serviciile lui basescu.
o va lua in bot cum a luat-o cu johannis in 2009 si in august cu referendumul.
se pare ca frica ta, te face sa confunzi un centru unic de comanda si control care este acum la cotroceni, cu cel de la usl care deocamdata este convergent, dar ma indoiesc ca-i va tine asa macar pana in 2014 si nu vor incepe glumitele,impunsaturile si in final...divortul ca la noi, cu balul de rigoare.
p.s.
abia astept ca becali sa o comita ireparabil. sa vezi atunci circ. si vom fi razbunati ptr ca am fost obligati "sa inghitim broasca asta raioasa", ptr ca totul se plateste pe lumea asta, e nevoie doar de timp si rabdare.
cum barbu ne ameninta azi cu alte postari si acest topic va fi depasit, niste mici precizari: ceea ce faci tu e o eroare majora de judecata, una care permite useleului sa aiba scorurile pe care le are (culmea, nu atat de stralucite, totusi, daca ne uitam pe cifrele din 2008): compari „romania lui basescu” (cu tot ce inseamna, justitia, economia, derapajele democratice, incompetenta, hotia) cu un model, nu chiar ideal, dar unul pe care ti-l inchipui si presupui ca usl se va apropia de acest model. aceasta comparatie reiese din felul cum vezi actualul ccr. faptul ca il vezi a fi ca cel mai rau posibil si nu te sperie deloc un ccr cu o majoritate supusa majoritatii parlamentare e interesant. consider insa ca se pot compara doar lucrurile asemanatoare, realitatile cu realitatile, modele cu modele. iar in realitate exista cateva lucruri incontestabile, de la demiterea avocatului poporului pentru faptul ca a facut o treaba ce intra in atributiile sale, pana la faptul ca senatul a ignorat o decizie definitiva a iccj, de la faptul ca un membru al guvernului ponta a desfiintat o comisie ce investiga plagiatul doctorului ponta pana la faptul ca premierul ponta isi face helioport in propriul colegiu electoral, chiar in timpul campaniei electorale.
Ștergeresi mai interesant e ca va plangeti de un centru de comanda si control, dar militati cu ardoare pentru instaurarea altuia...
ma doare sa va vad atat de combativ acum cand totul este pierdut...
Ștergere> v-as putea da mai multe detalii despre un judecator de la ccr de pe vremea cand era avocat (apropo, nu a fost judecator nici macar o zi din nefericita lui viata) si a aparut intr-o cauza de omor deosebit de grav cerand achitarea faptasului chiar fostului sau coleg de facultate judecator la CA Cluj... te intereseaza cum gandea atunci si ce a promis? sau doar iti convine cum il apara pe patronul regimului actual?
> de ce nu ai fost la fel de proactiv acum 4 ani de zile cand PD-L -ul a avut toate institutiile si toate parghiile la indemana... cum ii zicea si Moise Guran TB-ului: de ce strigati sa se depolitizeze societatile comerciale de stat doar cand sunt schimbati oamenii vostrii?
> miroase a ipocrizie cu tot respectul...
VAD DOAR O SINGURA SOLUTIE: MONARHIE CONSTITUTIONALA .
nu ma intereseaza cat de combativ ma crezi. scriu cand, cum, ce si unde am chef.
Ștergerein rest, sunt absolut convins ca majoritatea de 70% a useleului va numi doar sfinti si ingeri la ccr.
iar daca eu sunt ipocrit, tu esti in aceeasi masura, in sens invers, pentru ca ignori ceea ce se intampla in prezent. de fapt ignori mai tare, fiindca dezastrul de acum e mult mai vizibil.
imi place asta cu monarhia. fa un exercitiu: de maine avem rege. ce se schimba?
pai eu cred ca plagiatorul ponta si chiulangiul antonescu or sa se tina de cuvant si or sa faca o ccr cat de cat independenta, ptr ca niciunuia nu o sa-i convina ca nu el sa aiba controlul. faptul ca ccr va putea fi controlata prin votul a 2/3 din nr de parlamentari alesi, e firesc si este un mijloc de a revoca eventualele abuzuri si derapaje ale acesteia. ceea ce mi se pare normal. daca incepi cu dictatura parlamentara...a majoritatii, incepem sa fim liberali de ...rit diferit. ccr trebuie,dupa cum figureaza in promisiunile electorale ale usl sa fie populata cu profesionisti in drept constitutional, cu vechime mai mare in activitate de 10 sau 15 ani.
Ștergerenu pot sa compar realitatile actuale cu cele viitoare ptr ca nu pot calatori in timp, dar pot sa tin cont de ce s-a intamplat pana acum cu partidele politice.
toate au avut bune si rele dar pd parca a fost spuma-spumelor in sens negativ, bineinteles.
daca nici in partidele principale ale tarii nu mai avem cat de cat incredere, atunci nu mai are rost sa spunem ca avem sau tindem catre un stat de drept si putem sa stingem lumina, sa-i chemam pe dan diaconescu sau pe vadim tudor sa fie la butoane...
eu sunt sustinator al pnl si al lui crin antonescu si cred ca acesta isi va tine cuvantul fata de alegatorii sai. nu cred ca acesta va permite derapaje de la democratie de tip traian basescu . in viziunea mea post alegeri, e mai periculos sa ramana traian basescu el lider maximo, decat un usl cu 70% locuri in parlament.
parerea mea!
asta cu parearea mea, mi-a adus aminte de o vorba a lui larry flint (ma rog, personajul lui, din „people versus larry flint”): „parerile sunt ca gaoazele, toata lumea are cate una.” acuma, sincer sa fiu, nici nu mai cred ca o opinie precum aceea ca o majoritate de 70% e mai putin rea decat existenta lui basescu poate fi contrazisa. om trai s-om vedea cine are dreptate. pana una alta, avem faptele prezente, imaginea celor viitoare, de la mitinguri usl in favoarea unui primar prins dand mita, miting asezonat de prezenta unui ministru, pana la joaca in nisip practicata de guvern in problema veto-ului de la ue...
Ștergerelol. Ma bucur ca Alin Teodorescu nu include CCSB printre firmele serioase care stiu sa faca Exit Poll, dar nu fac. Marian, bravo pentru straduinta. Ca un soldat disciplinat, ocupi pagina virtuala si vorbesti mult, propagandistic, vitriolant, cum ii sta bine unui politruc. Ma onoreaza imprecatiile tale. Intr-un singur loc imi permit sa fiu de acord cu tine: sint de acord cu concluzia generala cum ca IMAS e de vina pentru toate sondajele gresite, trucate, tavalite si mermelite din Romania ultimilor 20 de ani :)
RăspundețiȘtergereIn rest, numai bine si pace. Va doresc toate succesurile din lume. In privinta rezultatelor votului popular, vorbim pe 10 decembrie, cind misiunea unora de lupta se va fi terminat si nu vor mai putea influenta cu vorbele lor faptele altora.
Participare la vot? Cel putin 8 milioane (7.9, ca sa fiu riguros intr-o stiinta a aproximarii). Simplu: USL 4.5 - 5 milioane (depinde mult de mobilizare, argumentele privind necesitatea multora de a obtine cel putin 50% sint foarte pertinente si vor influenta mult efortul de campanie USL). PDL (adica pardon: ARD): 2 milioane. PP-DD: 0.7. UDMR = 0.4. Restul 0.3. Per total, daca faceti socoteala, intre 7.9 si 8.4 milioane, adica intre 43% si 46%. Iar ca scoruri populare, facind niste calcule elementare, asa cum politrucii de Marian sint sigur ca stiu sa o faca: USL: intre 57% si 60%. Hai 55%, ca las de la mine. PDL: intre 24% si 25%. Hai 23%, ca las de la mine :). PP-DD: 8% - 9&. Hai 6%-7%, ca n-au oameni la sectiile de votare si vor fi usor ciupiti. UDMR: 5% ( intra sigur in parlament, datorita concentrarii geografice). Restul: 4% - 5%. Hai 6%, ca nu dau de la mine.
E clar, Mariane? Vrei sa-ti si desenez, sau rigoarea morala nu-ti permite sa privesti grafice?
@Turambar
ȘtergereNu fii disperat si nu te enerva caci eu chiar imi doresc ca USL-ul tau mult iubit sa guverneze tara in continuare! La fel de dezastruos ca pana acum cu cel mai prost guvern din istoria Romaniei, ca sa scapam de ei odata pentru totdeauna...:)
Numai eu stiu zeci de persoane care si-au schimbat total afinitatile electorale care erau USL-iste inainte de referendum si care, culmea, au votat la referendum!!! Nu vor vota neaparat cu ARD, dar fie vor vota altceva, fie vor sta acasa. O tanti tipica a electoratului USL din Ghermanesti imi spunea ca daca il vad pe strada pe Ponta sa-i transmit ca ei nu-l mai voteaza ca la locale, cand au vrut sa-i dea o sansa pentru ca era tanar...:) Am dat acest exemplu doar ca o pata de culoare intregii conversatii si sa ne amuzam.
Daca tu crezi ca dupa acel ametit de 51% de la locale (vot politic) cand era pe val, USL, dupa dezastrul guvernarii si al referendumului mai poate face acum macar tot atat, nu prostiile tale de 55%, inseamna ca esti degeaba pe blog,...nu-ti meriti banii...!
Apropo, nu sunt politruc, sunt cetatean american. Votez cu cei care respecta statul de drept...nu ca tine... Atat.
Capisci?...:)
@Mariean, pr'etenu' lu' Adriean
ȘtergereIa zi, au angajat astia de la SRI si SIE cetateni "americani" care sa stea calare pe net 24*7 si sa posteze din subsolurile numeroaselor lor sedii?
Ia zi, iti dau solda buna astia de la SRI/SIE?
Vezi ca de sarbatori trebuie sa-ti dea cizme si obiele noi! Ar fi bine sa le mai schimbi si tu, ca te depisteaza lumea dupa miros.
te pup Marian ! :))))
Ștergeream o nelamurire si o rugaminte. ca sa nu mai caut, as dori sa stiu evolutia prezentei la vot la ultimele alegeri, a electoratului din zona rurala si din orasele mici, sub 20.000 de locuitori.eventual si ponderea acestuia in total votanti. am impresia ca aici prezenta va fi binisor peste 50%, ptr ca primarii se vor da peste cap sa arate ca ei vor binemerita de la guvern si consiliul judetean investitiile care sa le asigure voturile viitoare si ce-o mai pica pe langa.
RăspundețiȘtergereNu am aceste informaţii, îmi pare rău.
ȘtergereVideanu la lansarea candidatilor ARD sector 2: " Va dau rezultatele corecte din sondaje..Ieri USL avea 46% iar ARD 25%. USL a castigat intotdeauna in sondaje si a pierdut alegerile. Noi nu am castigat niciodata in sondaje, dar am luat alegerile. PDL are toate sansele, conform sondajelor, sa fie partidul cu cel mai mare numar de mandate! Va rog sa veniti la vot!".
RăspundețiȘtergereCam face sens ce spune Videanu daca ma uit la urletele furibunde anti-Basescu si anti-UE ale lui Ponta si Antonescu din ultimele zile...
Daca e adevarat ceea ce spune, si mereu in materie de sondaje asa s-a intamplat in ceea ce-l priveste pe Videanu, mai mult de jumatate din predictiile dvs sunt istorie...
Domnule Barbu, eu nu fac ramasaguri. Nu-mi plac. Si imi place cupajul Cabernet Sauvignon cu Merlot, de la Murfatlar...:)
@ berenger- corect cu parerile si ...restul. corect si cu prostia facuta de hasotti care mi se pare cel mai jalnic ministru din guvernul ponta. dupa mine e ministrul tarnacop, cel care poate ingropa imaginea guvernului si asta poate din cauza meseriei domniei sale, aceea de a dezgropa mortii.
RăspundețiȘtergerereferitor insa la dreptul de veto si negocierea pozitiei romaniei in vederea adoptarii bugetului uniunii pe perioada 2014-2020, nu iti mai dau dreptate. basescu, alaturi de liderii ppe, este cel care a promovat o politica a taierilor cu orice pret in domeniul social si o alimentare cu bani publici a clicilor financiar- bancare, a caror lacomie a produs criza.
nu am vazut o banca europeana ,care conform legilor pietii, a dat faliment ptr a se curata astfel acest sector.
am vazut insa o gramada de bani publici pompati in acea directie si taiati de la amarati prin majorarea taxelor indirecte in special, care sunt cele mai inechitabile taxe din domeniul fiscal.
votul in consiliul european acum este de 15 la 12 in favoarea politicii ppe in domeniul bugetar. acest vot cuprinde printre altele spania,romania si italia care sa zicem au o pozitie in discutie.
spania cu rajoy s-a cam pronuntat pentru contra, monti oscileaza si e pe craca la el acasa iar in romania votul si veto-ul se joaca.
miza bugetului 2014-2020 este pentru ca ppe sa ingradeasca orice actiune a aliantei pse+alde ce urmeaza sa vina la butoanele uniunii. ori pozitia lui basescu este acum foarte imbarligata ptr ca trebuie sa aleaga intre interesele poporului roman si recunostinta fata de barosu si madam merkel.
nu stiu care sunt dedesubturile. ca intotdeauna, imi fundamentez parerile pe fapte indiscutabile. iar faptele spun asa: actuala executie bugetara: 34 miliarde euro disponibili, folositi 9,72%. viitoarea executie bugetara, 40 (varianta pesimista in care se introduce clauza van rumpuy, ca statele care au absorbtie mai mica cu 60% din media absorbtiilor sa piarda bani, romania fiind singura tara europeana in aceasta situatie) - 45 miliarde euro. de asta spun ca ceea ce face ponta e doar o simpla discutie despre incercarea lui de a reduce jocul celor care au cojones la nivelul lui, de copilas care se joaca cu puta in nisip.
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
Ștergerepai parca ziceai ca esti liberal. in conformitate cu liberalismul si legile pietei libere, institutia falimentului trebuia sa-si faca treaba, adica sa elimine uscaturile din padure. asta ar trebui sa stii... faptul ca sectorul financiar-bancar a fost sprijinit cu o gramada imensa de bani care apasa bugetele majoritatii tarilor dezvoltate si faptul ca guvernele acestor tari darnice cu bogatii si jecmanitoare fata de celelalte categorii de cetateni, tin de natura evidentei si a bunului simt. nici astea nu sunt indiscutabile...!?
RăspundețiȘtergerefaptul ca au fost majorate taxele ptr "saraci" ptr a face o haiducie inversa si perversa...iar e discutabil?
adica toate astea tin de "dedesubturi"...
referitor la bugetul 2014-2020 acum... e usor sa zici 9,72%...de parca zici ca a fost mama la guvernare in ultimii ani si tot ea si-a tras o gramada de euro din banii ue ptr care acum suntem anchetati de olaf si cu programele suspendate... si avem sansa sa platim noi toti, banii aia furati de la buget de oamenii porotcalii si astfel o sa devenim si noi din asistati, contribuitori net. "iar copilasul de ponta care se joaca in nisip cu puta " in loc sa faca ciocul mic, ca vezi doamne avem un presedinte " perfect", se pune contra ...
o fi bine domnu berenger? sau trebuia sa-l lase pe basescu sa se duca el sa semneze si sa amaneteze bugetele romaniei pe urmatorii ani de capul lui, ca doar el stie care e interesul national si noi astilalti suntem plutasi pe bistrita... la ce naiba ne-om mai duce sa votam!?
p.s.
ai aici ce zice ala de nisip...in parlamentul romaniei http://www.youtube.com/watch?v=1R91P7d4dY0
daca vrei ce zice si basescu in "parlamentul lui", cauta tu!
continuare ptr berenger- http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13652638-leonard-orban-romania-discriminata-articol-bugetului-van-rompuy-care-leaga-rata-absorbtie-alocarile-viitoare.htm
RăspundețiȘtergeresunt absolut convins ca, daca ponta mergea la consiliul european, indrepta toate nedreptatile economice actuale.
Ștergereasa cum sunt la fel de convins ca doar portocalii s-au infruptat din banii europeni... (apropo sunt 5 ani de apartenenta la ue: 1 jumate guvern pnl cu sprijin psd, 1 an guvern pdl-psd, 2 ani guvern pdl, jumate de an guvern usl. plus o harta a romaniei in care secretarii de judet si primarii sunt majoritari... te las pe tine sa completezi)(vezi http://www.adevarul.ro/locale/alexandria/Alexandria-_Blat_cu_fonduri_UE_pe_mosia_lui_Dragnea_0_491950985.html# sau http://www.adevarul.ro/locale/buzau/Bucuresti-_Modelul_Dragnea_s-a_repetat_si_la_Buzau-pe_-Drumul_Vinului_0_496150461.html
in rest, multumesc pentru sursele de informare. numai ca eu mai ascult si cealalta parte, plus pe cei obiectivi, din afara, mai ales, nu doar discursurile electorale.
mareata asta cu „o fi bine?” absolut originala.
asa o tinem la infinit si pot sa spun ca blaga are si el bube cu tehnologica aia si cu cateva sute de milioane de euro in ctr cu statul.
Ștergereideea este ca justitia trebuie sa-si faca treaba si cred ca actualul ministru al justitiei e in stare sa asigure legislatia adecvata ptr o justitie independenta,eficienta si rapida.
si ca sa vezi ca nu am ochelari de cal galbeni, rosii sau de orice culoare, desi simpatizez cu liberalii, sunt de acord cu pozitia lui mazare fata de ministrul muncii mariana campeanu in problema cu ajutoarele sociale pe care trebuie sa le returneze cei care au beneficiat de ele, ptr ca s-a descoperit o chichita de catre curtea de conturi. si sunt de acord cu mazare ptr ca d-na ministru nu trebuie sa se vaite si sa dea vina pe greaua mostenire si sa dezgroape mortii ca sa vada daca sunt vinovati ci sa rezolve problemele cu rapiditate, asumandu-si raspunderea si facand treaba cu competenta.
acum fie vorba intre noi... nu avea ce cauta pnl la ministerul muncii iar d-na campeanu, desi este peste toti ministri pd de la respectivul minister, era mai potrivita ca secretar de stat sau la casa de pensii. e buna executanta, e din sistem, stie problemele si nevoile, dar trebuie mai mult, trebuie viziune ori asta cred ca are athanasiu de la psd, care dupa mine e cel mai meserias in domeniu din romania.
poti sa stai linistit in privinta mea... si eu am obiceiul de " audiatur altera pars"... iar informarile despre un subiect controversat mi le fac de regula din cel putin trei surse diferite si cel putin doua divergente.
faceti o analiza sa vedeti unde ati avut dreptate si unde nu?
RăspundețiȘtergereEvident. Aştept să se termine frumos, cu rezultate oficiale :)
ȘtergereMici greșeli inerente: Becali, Mihail Neamțu, voturile ARD (dar o marja acceptabila), dar și doua erori putin scuzabile. Dezastrul ARD numai cine nu a vrut nu l-a văzut și fără frauda era sub 10 % !
RăspundețiȘtergereIar treaba cu Victor Ponta s-a văzut ca e doar o dorință personala, la pariuri astfel de pronosticuri sunt de evitat.
Sunt foarte mulțumit de acest serviciu al acestei puternice clarviziuni. Dr. Edede, dacă treceți printr-un fel de atac spiritual sau afecțiune sau
RăspundețiȘtergerevrei să-ți recuperezi fostul soț sau soție? Dr. Edede THE GREAT este un medic tradițional pe bază de plante și spirituale care vă poate ajuta. Contactați-l pentru a vă ajuta
rezolvați-vă problema gratuit pentru dvs. El are sediul în Marea Britanie. Detaliile sale de contact sunt adresa de e-mail: Ededetemple@gmail.com El este întotdeauna gata
te ajută. este foarte puternic și poate rezolva orice fel de problemă mai jos. Vrei să-ți spui fostul iubit? Vrei să rămâi însărcinată? Vrei ca soțul tău să o facă
te apreciez? Vrei să fii celebru sau bogat? Ai nevoie ca afacerea ta să crească excesiv? Ai nevoie de un loc de muncă? Ai nevoie de un soț? Ai un
problemă în căsătoria ta? Contact: (Ededetemple@gmail.com) sau whatsapp +2348129175848
Ma numesc Kristen Van Weyenberg. Soțul meu m-a lăsat pe mine când aveam 6 luni însărcinată cu fiica noastră în 2016 și s-a mutat cu amanta lui de atunci, nici măcar nu are grijă de noi amândoi. A trebuit să fac 3 schimburi în fiecare zi pentru a-mi plăti facturile și pentru a avea grijă și de fiica mea. Luna trecută am întâlnit un articol online care spunea cum Lordul Zakuza a fost atât de util pentru mulți oameni din restaurarea vieții lor de dragoste distruse. L-am contactat și mi-a spus că îmi va restabili căsătoria în 48 de ore cu puterile sale magice și am crezut în cuvintele sale că soțul meu se va întoarce și „va umbla”, în 48 de ore după ce am contactat Lordul Zakuza, soțul meu a revenit implorând spunând că nu știe ce a venit peste el, că-i pare rău și mi-a promis că nu o să renunțe niciodată eu și fiicei mele din nou, sunt atât de recunoscător pentru el pentru restabilirea căsătoriei mele. WhatsApp acest număr +1 (740) 573-9483 sau trimiteți-l prin e-mail pe (doctorzakuzaspelltemple@hotmail.com) pentru mai multe întrebări dacă aveți nevoie de ajutorul lui.
RăspundețiȘtergereMărturie despre modul în care am primit împrumutul meu de 2% (Frank Loans Services) k.frankloans@gmail.com
RăspundețiȘtergereAș recomanda fără rezerve să lucrez cu Frank Loan Services, dacă sunteți pe piață pentru o ipotecă la domiciliu. Am vorbit cu mulți brokeri în timp ce cumpărau împrumutul meu ipotecar online. De la primul contact, aș putea spune că este tipul de persoană în care aș putea avea încredere pentru a mă ajuta să iau cea mai bună decizie pentru mine și familia mea. împrumut în termen de 1-30 de ani, cu sau fără garanție, dar fără verificare a creditului și serviciile lor sunt rapide, fiabile și de încredere, deoarece au fost testate și de încredere de mine, spre deosebire de alte companii.
Serviciile lor includ împrumuturi de refinanțare, împrumuturi pentru camioane, împrumuturi pentru educație, împrumuturi pentru studenți, împrumuturi personale, împrumuturi auto, împrumuturi de consolidare a datoriilor, împrumuturi pentru afaceri, împrumut garantat și negarantat, împrumut ipotecar, împrumuturi pentru locuințe, vă rugăm să le contactați astăzi pentru alte întrebări prin e-mail : k.frankloans@gmail.com