Miza centrală a următorilor doi ani

În plan politic, miza centrală a următorilor doi ani este dacă Antonescu va ajunge sau nu preşedinte.

El este cel mai vizibil şi mai promovat candidat la preşedinţie şi de asemenea este în poziţia strategică cea mai favorabilă (nu va plăti ponoasele guvernării întrucât nu e prim-ministru, are o situaţie stabilă în propriul partid, are cel mai puternic trust media de partea sa).

Din acest punct de vedere vorbim de o situaţie oarecum similară cu cea din 2002-2004 (Năstase în prim-plan, ceilalţi sub 10%) sau 2007-2008 (Traian Băsescu în prim-plan, în afară de el zero prezidenţiabili în percepţia publicului).

Pe de altă parte, PNL nu este cel mai puternic partid din România, procesul în care este inculpat Dan Voiculescu reprezintă o vulnerabilitate de proporţii considerabile, oponenţii lui Crin Antonescu sunt numeroşi iar defectele sale au fost şi vor fi speculate şi supraspeculate până la momentul scrutinului.

Conflictele dintre trusturile mass-media, dezbaterile privind fondul Constituţiei şi alte lupte minore şi majore se vor duce pentru şi datorită mizei centrale.

Mă aştept ca discursul public, poziţionările şi jocul politic să se desfăşoare în continuare pe baza acestei mize. Se va ajunge la alianţe de facto sau de iure absolut surprinzătoare, la cooptări neaşteptate de electorate, la mesaje, slogane sau discursuri pe care dacă le-aş scrie astăzi ar părea science fiction pur. În alte cuvinte, intrăm într-o schimbare de paradigmă. Un exemplu este util aici: începând cu 2005, piesele de pe tabla de şah erau cam aceleaşi ca în 2001-2004, dar rolul lor şi uneori chiar şi tabăra pe care o susţineau începuseră să se schimbe. Pioni au devenit regine, piese care jucaseră în centrul câmpului de bătaie s-au retras într-un colţ, ture timide au căpătat anvergură şi şi-au schimbat tabăra. Cine analiza sau privea scena politică din 2007 pe baza situaţiei din 2001-2004 era mult în urma evenimentelor. Tentaţia este ca acum să se facă acest tip de eroare.

Evident, este posibil şi ca miza să fie dezumflată sau înlocuită cu altă miză care să îndeplinească aceleaşi finalităţi. Energia investită asigură inerţie proiectului, ceea ce reduce probabilitatea unor evenimente precum cele sugerate în fraza anterioară.

Loviturile sub centură vor exista, dar vor veni foarte târziu sau extrem de târziu.

Ca observaţie punctuală, tabăra pro-Antonescu este mai bine organizată, mai coerentă şi, datorită structurii mizei, conştientă de propria sa existenţă. Energia sa cinetică este subestimată (vezi cooptarea lui Klaus Iohannis), energia sa potenţială este însă limitată.

Prin comparaţie, oponenţii - adică cei care doresc ca Antonescu să nu devină preşedinte - sunt răsfiraţi, nu foarte încrezători în ei înşişi şi nici nu prea par conştienţi de existenţa unei tabere anti-Antonescu (ex. "eu îl susţin pe X, care e oponentul lui Antonescu, tu-l susţii pe Y, care e oponentul lui Antonescu; întrucât X şi Y nu sunt aceeaşi persoană, ei sunt inamici deci tu şi cu mine suntem inamici" - conform perspectivei de mai sus: fals). Pe de altă parte o astfel de tabără se poate arăta sau îşi poate conştientiza existenţa târziu sau foarte târziu - cel mai târziu între turul unu şi turul doi  al prezidenţialelor. Cu cât tabăra pro-Antonescu este mai puternică, cu atât această revelare va avea loc mai devreme, necesitatea unităţii de acţiune a anti-Crin-ilor fiind mai stringentă.

Alte mini-observaţii:

1. Sosirea lui Crin Antonescu la Cotroceni nu este miza principală a următorilor cinci sau zece ani. De miza discutată în acest articol depind mize mult mai mari. Cel puţin din perspectiva taberelor care îl susţin sau care i se opun. Pentru următorii doi ani totuşi, aceasta este miza principală.

2. Ambele congresele de partid din următoarele 60 de zile au ca miză principală sau secundară poziţionarea pro- sau anti-Antonescu. Tabăra pro-Antonescu poate obţine rezultatul dorit într-unul din congrese, în amândouă sau în niciunul. În funcţie de acest indicator poate avea un drum foarte lejer, moderat ca dificultate sau cvasi-imposibil.

3. Mai devreme sau mai târziu, tot într-una din cele două tabere se va ajunge. Formule de genul "calea a treia" vor păţi ce-a păţit ... Antonescu însuşi în 2009: o înfrângere merituoasă urmată de repoziţionare pro- sau anti-. Asta dacă ajung să supravieţuiască până la alegeri.

Prin comparaţie, alegătorii au măcar opţiunea absenteismului.

4. Câteva sintagme pe care le vei auzi sau le vei citi foarte des în următoarele douăzeci de luni:

4.1. "nu are sens să"
4.2. "totuşi"
4.3. "răul mai mic"
4.4. "binele României"
4.5. "e momentul să privim raţional"
4.6. "având în vedere"
4.7. "trebuie să"
4.8. "e momentul să punem deoparte"
4.9. "este foarte important să înţelegem"
4.10. "opţiunea corectă"

5. Este extrem de probabil ca în toamna lui 2014 să avem o moţiune de cenzură care va fi adoptată de majoritatea parlamentarilor. Acest lucru pare mult mai fezabil şi convenabil decât un referendum de demitere al preşedintelui simultan cu cel pentru adoptarea Constituţiei. Pe de altă parte, o "mutare" a prezidenţialelor spre un moment cât mai apropiat de prezent ar fi un lucru care l-ar favoriza pe Crin Antonescu.