În plan politic, miza centrală a următorilor doi ani este dacă Antonescu va ajunge sau nu preşedinte.
El este cel mai vizibil şi mai promovat candidat la preşedinţie şi de asemenea este în poziţia strategică cea mai favorabilă (nu va plăti ponoasele guvernării întrucât nu e prim-ministru, are o situaţie stabilă în propriul partid, are cel mai puternic trust media de partea sa).
Din acest punct de vedere vorbim de o situaţie oarecum similară cu cea din 2002-2004 (Năstase în prim-plan, ceilalţi sub 10%) sau 2007-2008 (Traian Băsescu în prim-plan, în afară de el zero prezidenţiabili în percepţia publicului).
Pe de altă parte, PNL nu este cel mai puternic partid din România, procesul în care este inculpat Dan Voiculescu reprezintă o vulnerabilitate de proporţii considerabile, oponenţii lui Crin Antonescu sunt numeroşi iar defectele sale au fost şi vor fi speculate şi supraspeculate până la momentul scrutinului.
Conflictele dintre trusturile mass-media, dezbaterile privind fondul Constituţiei şi alte lupte minore şi majore se vor duce pentru şi datorită mizei centrale.
Mă aştept ca discursul public, poziţionările şi jocul politic să se desfăşoare în continuare pe baza acestei mize. Se va ajunge la alianţe de facto sau de iure absolut surprinzătoare, la cooptări neaşteptate de electorate, la mesaje, slogane sau discursuri pe care dacă le-aş scrie astăzi ar părea science fiction pur. În alte cuvinte, intrăm într-o schimbare de paradigmă. Un exemplu este util aici: începând cu 2005, piesele de pe tabla de şah erau cam aceleaşi ca în 2001-2004, dar rolul lor şi uneori chiar şi tabăra pe care o susţineau începuseră să se schimbe. Pioni au devenit regine, piese care jucaseră în centrul câmpului de bătaie s-au retras într-un colţ, ture timide au căpătat anvergură şi şi-au schimbat tabăra. Cine analiza sau privea scena politică din 2007 pe baza situaţiei din 2001-2004 era mult în urma evenimentelor. Tentaţia este ca acum să se facă acest tip de eroare.
Evident, este posibil şi ca miza să fie dezumflată sau înlocuită cu altă miză care să îndeplinească aceleaşi finalităţi. Energia investită asigură inerţie proiectului, ceea ce reduce probabilitatea unor evenimente precum cele sugerate în fraza anterioară.
Loviturile sub centură vor exista, dar vor veni foarte târziu sau extrem de târziu.
Ca observaţie punctuală, tabăra pro-Antonescu este mai bine organizată, mai coerentă şi, datorită structurii mizei, conştientă de propria sa existenţă. Energia sa cinetică este subestimată (vezi cooptarea lui Klaus Iohannis), energia sa potenţială este însă limitată.
Prin comparaţie, oponenţii - adică cei care doresc ca Antonescu să nu devină preşedinte - sunt răsfiraţi, nu foarte încrezători în ei înşişi şi nici nu prea par conştienţi de existenţa unei tabere anti-Antonescu (ex. "eu îl susţin pe X, care e oponentul lui Antonescu, tu-l susţii pe Y, care e oponentul lui Antonescu; întrucât X şi Y nu sunt aceeaşi persoană, ei sunt inamici deci tu şi cu mine suntem inamici" - conform perspectivei de mai sus: fals). Pe de altă parte o astfel de tabără se poate arăta sau îşi poate conştientiza existenţa târziu sau foarte târziu - cel mai târziu între turul unu şi turul doi al prezidenţialelor. Cu cât tabăra pro-Antonescu este mai puternică, cu atât această revelare va avea loc mai devreme, necesitatea unităţii de acţiune a anti-Crin-ilor fiind mai stringentă.
Alte mini-observaţii:
1. Sosirea lui Crin Antonescu la Cotroceni nu este miza principală a următorilor cinci sau zece ani. De miza discutată în acest articol depind mize mult mai mari. Cel puţin din perspectiva taberelor care îl susţin sau care i se opun. Pentru următorii doi ani totuşi, aceasta este miza principală.
2. Ambele congresele de partid din următoarele 60 de zile au ca miză principală sau secundară poziţionarea pro- sau anti-Antonescu. Tabăra pro-Antonescu poate obţine rezultatul dorit într-unul din congrese, în amândouă sau în niciunul. În funcţie de acest indicator poate avea un drum foarte lejer, moderat ca dificultate sau cvasi-imposibil.
3. Mai devreme sau mai târziu, tot într-una din cele două tabere se va ajunge. Formule de genul "calea a treia" vor păţi ce-a păţit ... Antonescu însuşi în 2009: o înfrângere merituoasă urmată de repoziţionare pro- sau anti-. Asta dacă ajung să supravieţuiască până la alegeri.
Prin comparaţie, alegătorii au măcar opţiunea absenteismului.
4. Câteva sintagme pe care le vei auzi sau le vei citi foarte des în următoarele douăzeci de luni:
4.1. "nu are sens să"
4.2. "totuşi"
4.3. "răul mai mic"
4.4. "binele României"
4.5. "e momentul să privim raţional"
4.6. "având în vedere"
4.7. "trebuie să"
4.8. "e momentul să punem deoparte"
4.9. "este foarte important să înţelegem"
4.10. "opţiunea corectă"
5. Este extrem de probabil ca în toamna lui 2014 să avem o moţiune de cenzură care va fi adoptată de majoritatea parlamentarilor. Acest lucru pare mult mai fezabil şi convenabil decât un referendum de demitere al preşedintelui simultan cu cel pentru adoptarea Constituţiei. Pe de altă parte, o "mutare" a prezidenţialelor spre un moment cât mai apropiat de prezent ar fi un lucru care l-ar favoriza pe Crin Antonescu.
Se iau sondaje de opinie şi alte informaţii statistice. Se pun un strop de inteligenţă şi câteva grame de logică. A se servi fierbinte cu un pahar de echidistanţă.
Faceți căutări pe acest blog
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Arhivă blog
-
►
2018
(16)
- ► septembrie (4)
-
►
2016
(27)
- ► septembrie (2)
-
►
2014
(65)
- ► septembrie (4)
-
▼
2013
(133)
- ► septembrie (13)
-
▼
februarie
(11)
- Miza centrală a următorilor doi ani
- 2010 vs. 2013: ce s-a schimbat în sondaje?
- Prezidenţialele din 2014 - influenţa UDMR şi a min...
- Mişcările de stradă din Bulgaria prin altă prismă
- Disecţia unui dezastru: prezidenţiabilii dreptei î...
- O discuţie simplă despre strategia politică a unui...
- "Dreapta Cercului Mic"
- Prezidenţiale 2014: despre predicţii şi prognoze
- Precizări legate de "Povestea succesului dreptei"
- Slatina şi Teleorman: cum să pierzi voturi - mic g...
- Povestea succesului dreptei. Din Ungaria.
-
►
2012
(200)
- ► septembrie (11)
punctul 5 e foarte important, insa probabilitatea e mult, mult mai mica. niciuna din taberele din usl nu are interes sa cada guvernul ponta inainte de alegeri. niciuna din taberele din usl nu se va alia, pentru caderea guvernului, cu nicio tabara din opozitie, de oricine va fi condusa aceasta. mesajul celui care va castiga alegerile prezidentiale va fi acelasi din ultimii ani: „jos basescu”, indiferent de conjunctura.
RăspundețiȘtergeremult mai interesant va fi dupa. si acest dupa depinde, din nou, de foarte multe elemente. daca se modifica constitutia si presedintele nu mai poate numi pe cine vrea ca premier (asa cum a facut in doua cazuri din trei basescu), prezidentialele devin un joc secund. daca insa prerogativa aceasta a presedintelui ramane, ar fi interesant daca antonescu, ca prezumtiv presedinte, isi da seama ca poate transforma partidul sau in partid principal de guvernare („balamale” gaseste). sau, chiar daca isi da seama, daca ii mai pasa, odata ce se vede cu sacii in caruta...
Motiune doar pentru a face alegerile parlamentare anticipate in acelasi timp cu cele prezidentiale, cred ca la asta se gandea autorul acestui articol, domnul Mateescu , dar nu stiu daca ar avea rost, 70% nu mai prinde nimeni.
ȘtergereMneatza. Este o anumita doza de adevar in ce vezi tu. Dar... motiune de cenzura de succes, in conditiile in care PSD are 38-39% in Parlament, nu vad sa fie.
RăspundețiȘtergerePui pariu? :))
si eu pun pariu ca nu va fi motiune de cenzura.
Ștergereun guvern ponta cu udmr si oaste de stransura il va pune pe acesta la cheremul baronilor psd. ori ptr ponta e mai bine sa negocieze cu pnl si antonescu decat cu baronii sai.
un ponta in alianta cu pnl pe care la o adica poate da vina, mai are un viitor, decat un ponta silit sa merga pe sarma si sa faca tot felul de compromisuri obligat de mazare,oprisan & co...
PDL îşi va negocia voturile - câte vor fi - între turul unu şi turul doi. Ce poate să primească, în schimbul acestora, de la un candidat care urmează să fie ales preşedinte? Două posturi de ambasadori? Medalii şi decoraţii? E nevoie de o situaţie precum 2009 pentru mai multe forţe politice.
Ștergere- tinta imediata a lui antonescu e cucerirea ardealului si scoaterea pdl din zona:
RăspundețiȘtergere- alta la fel de importanta, e consolidarea in teritoriu, atragerea filalelor pdl mai puternize,atragerea de figuri noi si populare in zonele cu probleme de reprezentare;
-pozitii transante fata de comisia europeana si deciziile arbitrare ale acesteia, prin care sa speculeze mandria nationala;
-daca voiculescu va fi inchis, antonescu va scapa de inca o piatra de moara legata de piciorul sau, la fel cum sansa i-a dat ocazia perfecta sa se detaseze de becali.in acest caz antenele, care sunt independente financiar, se vor talibaniza si mai tare.
- antonescu trebuie sa se restranga de la declaratii spontane si sa mearga mai mult pe clisee verificate si cu priza la electorat. daca si-ar imbunatati si engleza, ar da o lovitura de imagine care ar slabi o critica a atacatorilor sai.
- o candidatura a cuiva din partea psd e putin probabila iar un oponent tare din partea pdl are slabe sperante de reusita
-dan diaconescu va canibaliza masiv din voturile impotriva lui antonescu si va slabi un eventual oponent al acestuia. daca dan diaconescu va trece in turul doi, antonescu poate fi declarat castigator inainte de a se exprima votul.
antonescu in aceasta perioada nu trebuie sa faca greseli prea mari si nici sa para mort dupa cotroceni...ptr ca-l va duce curentul singur intr-acolo.
cred ca un punct foarte important va fi soarta proiectului de Constitutie ce va aparea sub patronajul lui Antonescu. daca in urma referendumului, constitutia va fi adoptata, calea lui spre presedentie este lina si relativ usoara. daca proiectul va fi repsins, inclin sa cred ca s-ar putea ajunge chiar la neparticiparea sa la scrutin.
RăspundețiȘtergeredin punctul meu de vedere, Antonescu a riscat fara a fi neaparat nevoie.
Legea referendumului o sa se schimbe, fac pariu. Asta de acum e proasta dincolo de hai Base/jos Base.
RăspundețiȘtergereDaca Antonescu nu sustine prevederile privind eliminarea ambiguitatilor din procesul de numire a premierului si relatia acestuia cu UE cred ca-si poate lua adio de la presedintie.
PSD-ul a fost cel mai "defavorizat" de chestiunea asta, nu uita si nu iarta ca a ratat doua nominalizari desi a avut votul popular de partea lui.
Voiculescu nu mi se pare o "miza" iar Antenele mi se par destul de bine pe propriile picioare dpdv financiar. Si serios vorbind nici nu cred ca la face Voculescu agenda; pur si simplu este un colectiv care uraste PDL-ul si pe Basescu din diferite motive, de la apelative adresate in public, trecand prin convingerile politice proprii si terminand cu vizitele celor de la ANAF.
Problema cea mai mare eu o vad pentru PDL si aripioarele lor. Un partid construit pe faptul ca "Basescu e presedinte si numeste el tot de la noi", plus "lasa ca face el ceva si ne salveaza" nu are cine stie ce sa ofere in viitor pentru simplul fapt ca nu este obisnuit sa mearga pe propriile picioare, fara un ajutor venit la tanc din partea, atentie, STATULUI.
Fie ca-i vorba de o stenograma, de o stire pe surse, de un anunt al DNA sau ANI, de iesiri ale presedintelui menite sa induca in mentalul colectiv faptul ca orice ar face unii el numeste pe cine vrea, PDL -ul poate agita oricat steagul reformei si tot n-o sa se mai gaseasca vreodata in situatiii atat de favorabile ca pana acum.
Iar in chestiunea cu motiunea de cenzura nu cred pentru faptul ca avand in vedere modificarile constitutionale cu un parlament mai mic in care automat n-o sa se mai regaseasca cei care trebuie sa voteze acest lucru este cam iluzoriu sa crezi ca ei o sa voteze acest lucru. N-ar face-o ei nici daca ar fi mai mic parlamentul, n-au facut nici in 2003 cand vroia Nastase, nici in 2006 cand vroia Basescu...niciodata nu cred ca se va intampla acest lucru.
"În plan politic, miza centrală a următorilor doi ani este dacă Crin Antonescu va ajunge sau nu preşedinte."
RăspundețiȘtergeree interesanta premiza, dar cred ca ar putea fi largita putin: "... miza centrala este daca Un presedinte de dreapta va ajunge presedinte."
daca apare un prezidentiabil dreptac de talia lui base, scaunelul lui antonescu se clatina serios. parerea mea.
de asemenea, poate ar trebui luate in considerare aparitii gen grillo cum il cheama, italianu'. e cam putin timp pina in 2014, dar pe fondul unei guvernari nu foarte stralucite, avansul unei astfel de formatiuni poate fi spectaculos.
declaratia lui basescu de a ramane in politica schimba radical datele problemei.
RăspundețiȘtergerefapt: politicienii construiesc noua constitutie in functie de interese imediate, nefiind capabili sa gandeasca in orizonturi temporale mai mari de un an.
fapt: basescu este singurul politician capabil, in acest moment, sa construiasca o alternativa la usl. basescu nu mai poate fi decat premier.
pe cale de consecinta, proiectia usl asupra republicii se poate transforma in una prezidentiala, in care premierul sa fie unealta presedintelui. in acest caz, psd-ul va avea prezidentiabil.
hmmm, Basescu e un om sfarsit. va ramane cu un electorat credincios, cu basistii hardcore, dar foarte putina lume va mai avea chef de scandalurile din timpul mandatelor lui, scandaluri de care in mare parte ester considerat raspunzator.
Ștergereapoi, fara parghii de putere, nu va putea construi un partid. a construit PDL cand era presedinte puternic, "imprumutand" datorita puterii sale vreo juma' din PNL. nu se va mai intampla, toata lumea s-a ars cu el.
ca sa fie clar (si barbu ma poate contrazice sau nu): basescu nu a avut niciodata un electoral credincios numeros. contextul l-a adus pe culmile gloriei, asa cum contextul acum spune ca e sfarsit. ce spun eu e ca el e singurul capabuil sa profite de un nou context favorabil (daca va veni.
Ștergereoricum, frazele care incep cu „toata lumea” ma amuza la culme
Amândoi aveţi dreptate :) Nu mai are 3-4 milioane de susţinători, dar se poate alcătui un partid pur-băsist care să intre în parlament.
ȘtergereCa sa fie premier Basescu ar trebui sa invete macar o limba straina. Nu engleza aia de la Londra. Vremurile se schimba, iar vremurile lui Basescu au cam trecut....eu cred ca el acum incearca sa nu intre in "capcana" Constantinescu. Serviciile, procuratura, aia din PDL, restului oamenilor interesati de soarta lui si a lor le transmite ca el o sa fie miezul si dupa ce n-o sa mai fie presedinte.
Ștergerenu se putea o veste mai buna pt Antonescu: Basescu ramane in politica iar pedelistii il vor prim-ministru.
Ștergere1. va fi un motiv in plus pt PSD sa il sprijine pe Antonescu la presedentie pt ca Ponta sa isi securizeze scaunul de premier.
2. Antonescu exista ca politican numai in antiteza cu Basescu. cat timp Basescu va bantui prin politica, Antonescu va avea succes ca "raul cel mai mic". de asemenea, cum si PNL este un partid profund anti-basist, nu va avea probleme in interior.
scenariu, asa de amuzament: crin sa fie nevoit sa-l numeasca pe basescu premier in 2016
Ștergeretot de amuzament: antonescu sa cada la pace cu serviciile si sa-l aiba cu ceva la mana pe basescu...
ȘtergerePunctul 5 este irealizabil.
RăspundețiȘtergereConstitutia Romaniei actuala
ARTICOLUL 89
...
(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.
Si in opinia mea ar fi bine sa ramina asa.
De asemenea, legea electorala e asa complicata ca cere minim 90 de zile inainte. Plus prevederile Constitutiei cu o motiune plus 2 incercari in 60 de zile si consultari...
Nu făceam referire la dizolvare. Doar la o moţiune de cenzură, cu un preşedinte nou-ales care decide cine va guverna după. Ca în 2009.
Ștergeresi cine sa depuna motiunea, cine sa se alieze cu cine?
Ștergerepai ponta are psd+udmr+minoritati+ 2-3 % de la ppdd si pdl...si face 50% +1.
adica pnl sa depuna motiune de cenzura si impreuna cu pdl sa-si stranga latul de gat?
antonescu nu a inghitit broasca rosie si a inghitit-o pe cea portocalie iar acum e la depou.
RăspundețiȘtergerecu toatea aceste erori ca politician, imi place ca om.