Uzina de venin

Ieri, 12 iunie, mai multe filiale PSD au distribuit următoarea imagine, la care te rog să te uiți și pe care te rog să ți-o întipărești în minte:

Este posibil ca imaginea între timp să fi dispărut, fiind raportată de mulți utilizatori de Facebook drept "fake news", ceea ce și este. Același lucru probabil că s-a întâmplat cu un filmuleț care conținea o manipulare banală în aceeași linie: huiduielile la adresa Gabrielei Firea (audio) au fost supra-impuse unor imagini cu Simona Halep la microfon (video).

Imaginea - și minciuna pe care o conține - trebuie însă să rămână în conștiința României. Și din acest motiv o voi reposta constant, pentru a ne reaminti despre ce vorbim.

Nu e vorba aici doar de Halep sau doar de momentul punctual al verii anului 2018.

Este semnul unui grav deficit moral - folosirea minciunii sfruntate pentru a păcăli, în primă instanță, membrii, apoi electoratul și România ca atare. Ignoră cum se cheamă partidul care a postat-o. Cum crezi, în abstract, că ar guverna acești oameni dacă ar căpăta puterea? Ce respect vor avea față de o populație pe care o consideră atât de proastă încât să accepte o asemenea minciună? Vor guverna pentru ei înșiși ("hai că i-am păcălit pe proști, suntem la butoane!") sau pentru cei care nu fac parte din nomenclatură?

Să revenim la situația concretă. Această tentativă de manipulare nu reprezintă un accident. Nu e vorba de o filială solitară ci de un efort logistic considerabil, asumat de partid. Și nu e prima dată, nu e a doua oară, nu e ultima oară. De mulți ani, PSD se avântă pe un făgaș toxic cu o poftă greu de închipuit, nedorind nici măcar să păstreze aparențele. Ca bonus, PSD Mehedinți a adăugat la imagine textul "Adevărul din spatele propagandei! Români, nu vă lăsați manipulați!" Nu mă simt concetățean cu omul care are o mentalitate atât de sucită încât să întovărășească o minciună cu un asemenea text.

Pentru cinici, merită precizat că nici nu suntem într-un moment electoral. Mai e aproape un an până la ... europarlamentare! Nu e campanie electorală. Nu urmează magicul "tur doi". PSD nu se află în fața unui moment decisiv, care să-i decidă accesul la putere pe mai mulți ani. Minciuna e folosită strict pentru uzul unui politician oarecare, nici măcar președinte al partidului, nici măcar singurul prezidențiabil pe care îl are la dispoziție PSD!

PSD are acum puterea și o poate căpăta din nou în 2020 și/sau în 2024 și/sau 2028-2029, etc. O înfrângere a PSD în 2019-2020 nu înseamnă eliminarea amenințării pe care o voi detalia mai jos, ci doar odihnirea ei, permițându-i să revină cu forțe proaspete peste câțiva ani. Plecarea PSD de la guvernare în clipa aceasta nu rezolvă absolut nimic. A trata PSD strict drept un partid politic reprezintă o dovadă gravă de naivitate, fiind genul de eroare care ne-a adus ca țară în prezent. Ce prezent? Conducerea PSD a depus o muncă solidă și a înghițit statul de tot (un picuț a mai rămas pentru la toamnă) - instituții întregi sunt blocate sau zac în buzunarul unei mafii de altfel nu foarte calificate sau eficiente. Suntem, practic, la mijlocul unei curbe grave. Minciuna abjectă de mai sus este un punct pe acea curbă. Folosirea obsesivă a cuvântului "șobolani" este alt punct. Munca asiduă a lui Florin Iordache de a salva hoți de consecințele faptelor lor formează o parte serioasă a curbei, ca și încercarea de a elimina separarea puterilor în stat. Din zeci, sute de puncte se alcătuiește peisajul complet, curba întreagă, făgașul pe care ne aflăm. Iar acest făgaș nu e cel corect. Societatea e întinsă ca un elastic. Ca țară, crăpăm din toate încheieturile. Despre ce tensiune structurală vorbesc? Disonanța între

-  România pe care elita PSD o vrea

și

- cadrul în care România se regăsește din punct de vedere tehnologic, economic, cultural și social, în unele segmente ale societății acest cadru fiind mai evident decât în altele. Iar acest cadru se datorează firelor vizibile sau mai puțin vizibile care ne conectează la vest. Și a căror existență nu e garantată.

Existența PSD începe să devină în sine incompatibilă cu statutul României ca țară europeană (UE) și aliat al Statelor Unite (NATO). Și cred că și PSD, și societatea încep să-și dea seama de asta. Ca exemplu altfel minor de cum poți vedea asta în practică, fake news-ul de mai sus e ... paralel cu o Europă prosperă și educată, în care partidele respectă cetățenii, fiind mai degrabă comun Ucrainei lui Ianukovici sau Rusiei lui Putin.
Situația era evidentă și în 1992 și în 2014 și va fi evidentă și în 2020. Diferența în timp este că furia elitei PSD e din ce în ce mai mare. În curând, poate după 2021, urmează acțiunile extrem de necugetate cu efecte extrem de concrete - nu doar propagandă neagră. Iar atunci, ca să pun un strop de umor într-un text altfel întunecat, există trei posibilități care nu se exclud ci se pot completa într-o oarecare măsură:
1) scăpăm fiecare
2) scăpăm unii dintre noi
3) scăpăm toți.

Nu voi detalia.

Exagerez oare mai sus? Am lucrat de-a lungul vieții mele profesionale cu filiale PSD. Am cunoscut foarte mulți oameni politici din PSD, în special la bază și la nivelele de mijloc (aceia mi se par de fapt cei mai interesanți pentru a înțelege ce și cum în partid). Iar ei sunt exact precum fanii extrem de loiali ai unei echipe de fotbal: duplicitari și subiectivi în momentele-cheie, analitici și amari după înfrângeri, eficienți și în bună parte dedicați efortului înainte de o confruntare. Puteau fi cârmiți în altă direcție de o conducere mai bună. Era măcar teoretic posibil, măcar pentru unii. În agregat, partidul avea măcar teoretic potențialul de a deveni o forță de stânga, de care România ar fi avut azi multă nevoie. Ar fi cerut mult efort dar ar fi fost benefic pentru toată lumea. PSD a devenit însă o uzină a veninului, marea boală a României și cea mai mare amenințare la adresa viitorului său. Nu știu dacă își mai poate reveni după actuala conducere. Nu cred că mai are cu cine. Post-Dragnea nu cred că PSD poate sau vrea să fie în Europa, nu cred că mai știe cum ar putea să devină un partid european. Acum și pe termen mediu vrea cu tot prețul să ne care pe curbă - spre est sau sud, dacă vrei referințe geopolitice - pe toți. Dacă preferi referințele istorice, vrea să ne ducă înapoi în CRIB - undeva prin 1972 toamna.

Nu intru mai mult în aspecte personale, întrucât ele n-au cum să fie de interes pentru tine. Imaginea-minciună de mai sus, asumată de multe filiale fără gând și fără teamă, necesită un moment de pauză și de reflecție. E posibil ca pentru tine acest imbold să fi sosit deja, pe un punct deja traversat de guvernarea actuală, sau să sosească în viitor. Trebuie însă să înțelegem că nu suntem într-un moment oarecare, aceasta nu este o guvernare oarecare, iar finalul curbei va fi desenat de noi toți împreună.

Partidul rupt

Mitingul de sâmbătă trebuie tratat în relație cu declarațiile lui Liviu Dragnea de duminică seara - cele două elemente ar fi trebuit să compună un întreg coerent. Este evident că afirmațiile președintelui PSD la postul de televiziune Antena 3 au fost pregătite înainte de miting și luând în calcul mitingul ideal, cel visat - și nu cel care a avut loc de fapt. Ieri scriam despre partidul "cu cap de lut": doream să spun că PSD are "picioare puternice", fiind capabil să aducă zeci sau sute de mii de oameni într-un loc, dar din acel moment i-a pierdut, conexiunea mentală sau emoțională absentând. Până și funcția de mimare a susținerii e la cote de avarie - o vizionare rapidă pe YouTube a oricărui miting al Partidului Comunist Român demonstrează exasperanta prăbușire a standardelor de calitate ale CRIB.

Să vorbești despre un nou miting, chiar mai mare, e un act de bravură remarcabilă. Și naște o întrebare: a pierdut Liviu Dragnea contactul cu realitatea sau blufează? Reformulând: Dragnea nu înțelege ce s-a întâmplat sau, de disperare, minte pe ideea că "măcar cineva, undeva, o să creadă că am înregistrat un mare succes"?

În favoarea primei ipoteze este folosirea din ce în ce mai obsesivă a termenului "șobolani" (până la această oră, Consiliul Național de Combatere a Discriminării tace. Ne dăm seama cu toții cât de repede s-ar fi activat dacă un lider al opoziției folosea acest termen vizavi de electoratul puterii). Dezumanizarea oponenților este o unealtă jenantă, caracteristică exclusiv regimurilor totalitare. Nu ajută nimănui. Ar crea tensiuni în societate dacă Dragnea ar fi popular sau dacă PSD ar fi capabil să transmită mesaje mai departe în mod persuasiv, dacă nu în rândul electoratului PSD măcar, măcar în rândul membrilor partidului (detalii despre asta mai jos). Cum lucrurile nu stau astfel, intensitatea limbajului, neatinsă nici măcar de USL în 2010-2012, pune reflectoarele pe Dragnea și doar pe Dragnea, ducând în mod natural la apariția unor întrebări precum cele de la începutul paragrafului.
Există și o sub-variantă: disonanța dintre ideile energice ale președintelui PSD și oboseala sa accentuată, surprinzător de evidentă în timpul discursului de la miting, sugerează că el este un om stresat, încărcat cu excesiv de multă treabă. Înconjurat de nulități, promovând oameni mediocri în funcții importante și deci preluându-le atribuțiile, Dragnea se pomenește cărând în cârcă o administrație slabă, ineficientă și leneșă - pe toată. El trebuie să fie și ministru de interne, și prim-ministru, și ministru de externe și portavoce mediatică a puterii și secretar general de facto al partidului și lider al grupurilor parlamentare PSD și distribuitor de hatâruri în interiorul partidului și amant și câte și mai câte. Nu mă îndoiesc că muncește 7 zile din 7 - dacă el își ia vacanță, statul român se închide iar PSD se desființează. În astfel de condiții, până și un om cu auto-controlul solid al lui Dragnea se poate detona. Practic, gafele sale de abia acum încep.

Dragnea este relevant într-o oarecare măsură. Mai interesantă este goana disperată a liderilor PSD, care încearcă să țină pasul cu angoasele și umorile Liderului Suprem. Cei mai mulți au motive autentice să fie furioși: contracte dubioase din cauza cărora nu pot dormi liniștiți noaptea, planuri de viitor dărâmate de frica de DNA, sentimentul că România care nu-i ascultă e majoritară (scăparea freudiană a zilei a fost declarația Gabrielei Firea că România trăiește "într-o dictatură a minorității care nu s-a bucurat de votul românilor", ea obținând 43% la alegerile locale din București, ceea ce reprezintă din totalul celor veniți la vot ... o minoritate). Imaginea totuși rămâne: un șofer care-și conduce camionul cu 140 de kilometri la oră, lovind alte mașini, ciocnind semne de circulație și omorând pietoni în timp ce în spate o șleahtă de Dacii gâfâie, încercând să nu-l piardă pe Lider din vedere și claxonând pentru a semnala publicului spectator că, măcar teoretic, formează împreună cu el o coloană. Faptul că ei aleg, între agenda publică și loialitatea a la Bobu, al doilea element le periclitează relevanța pe termen lung. Această alegere mă șochează într-un singur caz: cel al Gabrielei Firea, un om care uită că are nevoie de 5 milioane de voturi pentru a fi președinte de țară și care crede (nu e clar din ce motive) că temele lui Dragnea sunt populare.
Un factor ce trebuie luat în calcul - dar care pentru noi, cei din afara PSD, e dificil de înțeles la adevărata sa valoare pentru partid - este mass-media prietenoasă PSD. Ca de obicei, canalele aservite de comunicare ucid inteligența partidului, neuron cu neuron - sunt perna confortabilă din care e imposibil să te ridici și care, în timp, te sugrumă.

La fel de bine Dragnea poate fi în situația de a blufa. Un general american de cavalerie, Nathan Bedford Forrest, descoperind că are trupe inamice atât în fața sa cât și în spate, a cerut călăreților săi să "atace în ambele direcții". Dragnea și Tăriceanu folosesc cu acuitate parlamentul, singura lor armă reală (după cum a demonstrat mitingul, susținerea populară e minunată dar inexistentă). Inevitabil însă, realitatea va prinde PSD de ceafă.

Există, punând totul împreună, vești foarte bune pentru opoziția de orice fel la PSD:

1) În urmă cu o lună și jumătate scriam, uitându-mă la opțiunile de vot:

În zilele și lunile următoare, să nu uiți că susținerea pentru PSD e subțire ca firul de ață. Membrii, familiile lor și câțiva oameni de afaceri locali, slinoși și emoționali. Atât. Cei 46% nu mai există. Pe cifre, împăratul e acum ... nu gol, ci mai rău: disprețuit ca Băsescu în vremurile lui negre. (..) Activitatea intensă e menită în bună parte tocmai să mascheze lipsurile majore. O ceată de călăreți agresivi țipă: "Noi suntem avangarda, armata e după deal, o să vă mănânce." Dar nu există acea armată. Cei câțiva călăreți sunt absolut tot ce are PSD.


Paragraful acesta avea de-a face cu populația României ca atare. Sincer, nu mă așteptam să văd o carie atât de profundă în interiorul PSD și în interiorul electoratului PSD.

Precum mulți alții, am crezut că narațiunea propagată de Dragnea și de apropiații săi "a prins" în rândul votanților PSD, atrage segmente semnificative ale societății care pot deveni chiar militante. A crede așa ceva - după cum ne-a arătat mitingul - este o mare greșeală. Iar la miting am văzut (în afară de oamenii aduși cu japca) garda pretoriană, PSD-ul pur, oamenii dedicați cu trup și suflet partidului - nu mai există "trupe de rezervă", asta este tot ce are partidul mai de preț și mai forțos. Dar în statul paralel credeau doar oamenii de pe scenă și doar pentru ei era important. Pentru a face un joc de cuvinte: este un hău considerabil între paranoia și populație. PSD a eșuat ani de zile în a-și răspândi viziunea în rândul propriilor săi membri și propriului său electorat. În mod normal, până acum într-o organizație CRIB gândită pe verticală, deja membrii ar fi trebuit să fie îndoctrinați. Dar, datorită slăbiciunilor obiective ale PSD, acest lucru nu s-a întâmplat - probabil pentru prima dată în existența partidului gândurile elitei nu sunt reperele bazei. Din 2015 și până acum am asistat la cea mai inutilă risipă de energie din istoria politicii românești. Sute de mii de euro, mii de corzi vocale și sute de declarații de presă s-au scurs în neant. E ca și când Mircea Badea ar fi vorbit ani de zile într-un studio de televiziune etanșeizat de țară, emisiunea sa fiind urmărită doar de operatori și sunetiști. Prioritățile românilor - PSD-iști au ba - sunt în continuare economice și sociale. Teza statului paralel, probabil și spre surprinderea celor care o propagă, nu e o prioritate națională. Cei care trăiesc cu ea în gând și-n inimă pot umple un băruleț ceva mai mare. Și atât.

2) Te asigur că nimeni din PSD nu se apucă cu mâinile de cap. Nimeni nu percepe semnalele grave care au început să duduie în mulțime de la prima frază a primului discurs. Poate Adrian Năstase să fi tras niște concluzii, dar el e în afara partidului. Standardele și așteptările PSD vizavi de PSD au scăzut foarte mult.
Un om nebun nu e nebun doar între 9 și 11 dimineața. În continuare puterea va continua să comită prostii, să pornească de la premise eronate, să aleagă mesajele greșite. (Mitingul în sine e un simptom: el n-ar fi trebuit să aibă loc întrucât a distrus pentru milioane de telespectatori șocați mitul Unității de Monolit În Cuget și Simțiri A Partidului Care Fără Crâcnire sau Ezitare Se Încolonează Demn și Plin de Voioșie În Spatele Comandantului Suprem). Alegerile din 2019 nu vor prinde PSD la turație maximă, ci - precum cele din 1996 - într-o bulă fragilă.

3) Cu răbdare și perspicacitate o parte din electorat poate fi deșirat. CRIB e în criză. Scriam la un moment dat "Structurile CRIB au în momentele dificile o singură reacție constructivă, și anume orientarea obsesivă spre propria bază de susținere".

Dar această bază de susținere este inertă, are priorități de care elita s-a rupt, reacționează ridicând din umeri la răcnetele boșilor de pe scenă. Nu mă așteptam ca acest lucru să se întâmple chiar atât de repede. Viteza istoriei e uluitoare. În cuvintele unui cântec CRIB, "viitorul începe azi".

Uriașul cu cap de lut (Câteva observații după mitingul PSD)

1. Impecabilă capacitatea de organizare în sensul aducerii de enorm de mulți oameni în centrul Capitalei. Aici nota 10.

2. Narațiunea luptei cu statul paralel nu prea prinde. E una vitală pentru lideri, își joacă averile și libertatea pe ea, dar nu ajunge la poporul pesedist, nu are legătură cu grijile sale. O mulțime în mare parte neatentă la ce se zicea pe scenă a stricat efectul punctului 1 de mai sus și, prin delăsarea sa, chiar a îmbărbătat partea din societate care se opune PSD. Coeziunea între generali și soldați este uluitor de slabă.

Și se va vedea și la alegeri. Să ne uităm la lista asta:

Argeș 72 de mii de oameni
Vrancea 49 de mii de oameni
Bacău 77 de mii de oameni
Gorj 50 de mii de oameni
Ialomița 28 de mii de oameni
Mehedinți 35 de mii de oameni
Teleorman 45 de mii de oameni
Dolj 83 de mii de oameni

Județe aflate teoretic sub controlul total al PSD. Vorbim de un stadion mai acătării per județ. Un stadion plin. Ce reprezintă aceste valori? Oamenii care la cele mai recente parlamentare (altfel un succes major pentru PSD) au votat altceva decât PSD sau ALDE. Nu am ales prezidențialele din 2014, pentru că e și mai și. Iar valorile numerice de mai sus sunt considerabile. Imaginează-ți că ai avea în fața ta teleormănenii aflați în situația asta, de a vota anti-PSD și anti-ALDE în 2016. Dacă ai da mâna cu unul pe secundă, ți-ar lua 12 ore și jumătate să dai mâna cu toți.

Mitingul ăsta a demonstrat de ce. Există o surpare serioasă între baza CRIB și elita CRIB (după cum scriam aici, la secțiunea 73). Nu doar teoretică, ci și concretă, punctuală, la nivel de persoane. Scandările anti-Iohannis, anti-Băsescu și "PSD! PSD!" au primat, excitând măcar un sfert din participanți. Cu excepția unei tentative scurte a PSD Teleorman, nu s-a scandat numele niciunui lider. Iar numele lui Liviu Dragnea e ușor de scandat.

3. În plan electoral, cine era îngrijorat de candidatura/candidaturile puterii actuale în 2019 se poate liniști deocamdată. Toți prezidențiabilii evidenți ai PSD/ALDE s-au prăbușit ca popicele, nereușind să stabilească o minimă legătură emoțională cu cel mai facil public cu putință, cei aduși de partid(e) în piață, cei care ar trebui să le fie alături în mod natural și să le propage mesajele rapid și eficient măcar în rândul cunoscuților. Firea a fost arțăgoasă și neplăcută, departe de imaginea de "tanti plăcută de la televizor" - anii de primărie au înrăit-o și i-au redus atractivitatea. Tăriceanu e prea îndepărtat și doct, un Năstase fără putere. Olguța și-a ratat ultima șansă de a fi prezidențiabilă, neavând nici 1% din forța de persuasiune a lui Vadim. Președintele partidului, Liviu Dragnea, a înotat obosit la culme printr-un discurs complex, reafirmarea unei narațiuni sofisticat-paranoice total irelevantă pentru o profesoară din Vaslui sau un bătrânel din Slatina. Per total, a părut un secretar general al partidului eficient și priceput la jocuri de culise, dar incapabil să creeze emoție - poate cel mai slab orator dintre toți președinții PSD (sau la egalitate cu Oliviu Gherman, care n-a candidat la prezidențiale vreodată).

Există teoretic posibilitatea ca lipsa de interes a PSD pentru acești oameni să fie compensată de o atractivitate considerabilă a lor în afara mulțimii adunate în piață, în România ca atare. Acest lucru pare destul de puțin probabil.

3b. Pentru cine e interesat de a privi lucrurile ideologic, mitingul a demonstrat existența unei falii considerabile între "marii propritari" de la vârful PSD (10 de mii de euro ceasul de la mână, 10 mii de hectare posedate în județ) și oamenii loviți de sărăcie în România rămasă în urmă. PSD nu a găsit varianta românească a ecuației Partidului Republican, care punea împreună țărănoi din Nebraska cu elita financiară a țării. Evident, PSD e departe de prăbușire. Structura nu pleacă nicăieri, doar că geme din toate încheieturile. E loc de un partid de stânga în România - asta știam cam toți sociologii. Nu era însă chiar atât de evident cât ar mânca acest partid din baza organizațională de susținere a PSD.

(Poză de Cristi Citre. A se observa mesajul #rezist proiectat pe clădirea guvernului)


4. Un moment lejer și ușor de supra-speculat este ratarea imnului și a unei poze simbolice cu luminițele. Oamenii au alergat, nu mers, spre autobuze. Într-o Românie cu drumuri terci, e greu să ajungi acasă la Buzău sau la Oradea în timp util. Aici partidul și-a jucat sieși un renghi - după ce a guvernat 5 ani din ultimii 6, el culege roadele propriului dezinteres pentru infrastructură ("CRIB este în genere ineficient și produce ineficiență, aceasta ajungând să afecteze chiar funcția de supraviețuire a CRIB", scriam acum jumătate de an)

În concluzie, vlaga PSD și credibilitatea liderilor au fost supraestimate de oponenții de toate felurile ai coaliției. Suntem exact la mijlocul perioadei dintre păparea prăjiturii (parlamentarele din 2016) și consecință (prezidențialele din 2019). Acest moment a fost apogeul guvernării - și, precum guvernarea în sine, a existat o disonanță puternică între cât de puternică pare a fi și cât de împleticită este în momentul în care o privești în față.