Faceți căutări pe acest blog

joi, 11 aprilie 2019

Cum, electoral vorbind, Moldova a ajuns să fie diferită de Muntenia

În această postare voi face referire la un sondaj CURS efectuat recent care surprinde, cred eu, în mod corect o realitate în schimbare și oarecum surprinzătoare, relevată și de alte sondaje. Mă refer la apariția unei diferențe semnificative între Muntenia și Moldova în planul opțiunilor de vot. Este extrem de probabil ca această diferență să se resimtă la europarlamentare și de asemenea dincolo de ele.




Atrag atenția că în acest text, "Muntenia" include și Dobrogea, și București-ul. Această precizare este importantă pentru că aceste zone aparent înclină puternic anti-PSD. În tururile doi ale prezidențialelor din acest mileniu (2004, 2009, 2014) din cele trei circumscripții (Tulcea, Constanța, București), adică în 9 scrutine, candidatul PSD la președinție câștigă o singură dată - în Capitală în 2009.

Chiar și luând acest lucru în calcul, odată ce ne uităm spre alte momente decât turul doi, în trecut diferența dintre Moldova și Muntenia trebuia căutată cu lupa.

La parlamentarele din 2004, de exemplu, scorurile PSD sunt extrem de apropiate:
în Muntenia: 40,4 %

în Moldova: 43,9 %

Și la fel stau lucrurile pentru Alianța DA:
în Muntenia: 34%
în Moldova: 30,9%

O oscilație anti-PSD/pro-ADA în Muntenia, datorită București-ului, nimic special.

În 2009, în primul tur al prezidențialelor, situația rămâne similară, ba chiar cele două regiuni sunt și mai apropiate ca rezultate, oscilația anti-PSD a Bucureștiului fiind și mai puțin evidentă:

Candidat: Muntenia / Moldova (în procente)

Antonescu: 20,5 / 19
Geoană: 35 / 37,2
Băsescu: 31,1 / 30

CURS ne spune că astăzi lucrurile stau cu totul altfel. ALDE, PMP și, din motive evidente, UDMR au scoruri cvasi-identice în cele două regiuni istorice. În rest, diferențe semnificative:

- Pro România are un impact de două ori mai mare în Moldova (11%) decât în Muntenia (5%). Suma cu PSD este fixă, PSD stând foarte bine în Muntenia (44%) dar doar acceptabil în Moldova (36%). 

[În România, am ajuns să credem că "36%" e mult. De fapt, înseamnă că doi din fiecare trei oameni din Moldova care intră într-o secție de votare pun ștampila pe altceva decât pe PSD.]

Diferența de 3,5% dintre scorul PSD în cele două regiuni în 2004 sau de 2% în 2009 a devenit de 8% acum.

- O situație similară poate fi văzută pe partea cealaltă a spectrului politic. Suma PNL + (USR+PLUS) e constantă în cele două provincii ale Vechiului Regat, fiind atât în Moldova cât și în Muntenia de 32%. Dar în Moldova Alianța stă mai bine (12%) decât în Muntenia (7%), în contextul în care are o bază validată și puternică de susținere în (masiva concentrație de votanți) București-Ilfov!

Ce avem de fapt aici? Vedem în Moldova un apetit mai mare de susținere al opțiunilor altele-decât-cele-principale. PSD și PNL cumulează 69% în Muntenia, aproape de cota ADA+PSD din 2004, când era 74%.

În Moldova însă, suma PNL+PSD este de doar 56%, cu 18% sub suma ADA+PSD din 2004.

De ce există în Moldova acest apetit?

O ipoteză căreia i-am dat atenție, până să mă aplec cu grijă asupra cifrelor, a fost că în Moldova are loc o schimbare socială cu impact asupra intenției de vot, schimbare datorită fluxului semnificativ de bani dinspre emigranții în Vest (din Muntenia rurală și săracă s-a migrat mult timp la București, nu la Barcelona sau la Torino... iar la București sunt mai puțini bani decât în Occident). Ipoteza era susținută de poziționarea din turul doi al alegerilor din 2014 - subperformanța lui Ponta în Moldova mi s-a părut că se datorează și altor factori decât scandalul din diaspora, factori de natură profundă.

Nu arunc această ipoteză la gunoi, dar am dubii serioase asupra validității ei. Nu e deloc cert că, odată câteva probleme la vârful PSD rezolvate, votanții Pro România din Moldova nu s-ar întoarce la partid. Eventuale antipatii față de PSD nu s-au manifestat virulent, prin "traversarea străzii" ( = trecere la PNL sau USR) ci prin "mutarea la vecin" (Pro România). Scena nu s-a întors cu susul în jos, ci și-a schimbat doar centrul de greutate. Ca să pun problema altfel, totul ține de perspectivă: opoziția luată ca întreg poate opina că, prin comparație cu 2004 sau 2009, a recuperat un pic de teren dar nimic fenomenal; din prisma PSD, Moldova în mod cert nu mai e ce a fost odată.

Mult mai probabil, vorbim de o enervare din ce în ce mai apăsătoare, pentru care plătesc - aproape freud-ian - forțele politice mari. Muntenia are Ford, Renault și București. Transilvania are la dispoziție autostrăzile din Ungaria și o rețea românească de autostrăzi în întregire. Moldova a fost prin comparație ignorată. Creșterea extrem de rapidă a Iași-ului nu are cum să se răsfrângă asupra întregii regiuni.
Nu numai factorii economici contează. Sentimentul de abandon și de frustrare are un impact mai mare asupra comportamentului electoral decât cifre seci din tabele. Din fericire, structura clasei politice din această clipă permite preluarea acestor energii.
Cauzele menționate mai sus - cele cu o bază concretă dar și cele de natură psihologică - nu o să dispară curând. În mod cert, în acest ciclu electoral va mai trebui vorbit despre cum Moldova diferă de Muntenia (cu tot cu București-Ilfov și Dobrogea).

Despre faptul că, în planul susținerii pentru PSD și ALDE, București-ul a ajuns să fie precum restul Munteniei în loc să fie un punct de referință cu totul diferit de restul Vechiului Regat - voi scrie altă dată, în măsura în care și alegerile pentru Parlamentul European vor confirma această mutație.

(Din 1993 până în 2009 inclusiv, în București au avut loc 28 de scrutine de toate felurile, PSD sau candidații săi ocupând primul loc de 8 ori.

Din 2013 până în prezent, în București au avut loc 7 scrutine de toate felurile, PSD sau candidații săi ocupând primul loc de 6 ori.)

duminică, 7 aprilie 2019

Istoria scorurilor PSD și ale predecesorilor săi

Mai jos, când vezi referiri la "scorul de la parlamentare", mă refer la scorul de la Senat. Este un reper mai bun, din punctul meu de vedere, decât scorul de la Camera Deputaților, unde pot fi votate și micuțele organizații/partide care reprezintă minoritățile naționale-altele-decât-cea-maghiară.

67,0% = scorul FSN la alegerile din 1990. Opoziția era atât de slabă că formațiunea politică de pe locul 2 a fost UDMR (!). Da, ăsta e genul de informație cu care atragi atenția la petreceri.
Scorul FSN este atipic de mare, funcționând mai degrabă drept o validare a Revoluției. Artificialitatea fenomenului devine evidentă când ajungem la următoarele parlamentare, care au loc la doi ani și jumătate după aceea, și la care FSN/FDSN primește o palmă zdravănă. Întrucât această postare e organizată de la cel mai bun scor spre cel mai prost, o să ia ceva timp să ajungem la 1992...

45,6% = scorul la parlamentarele din 2016. Ar fi multe de zis aici, dar pornesc de la observația că numărul de voturi primit de PSD nu e șocant de mare (3,22 milioane), însă principalul competitor - PNL - e prins pe picior greșit, obținând doar 20,4% din voturi. Chiar și așa, sunt remarcabile scorurile PSD în locuri în genere în care nu performa de obicei - în special Banat și Crișana.
La nivel istoric, 2016 va fi un reper pentru PSD. Face parte dintr-o epocă atinsă abia în trecere în această postare - cea a USL, Ponta, etc. Epoca aceea, una absolut glorioasă, s-a încheiat. Explic de ce la finalul postării.

37,6% (și ar fi fost mai mult dacă n-ar fi candidat Diaconu) = scorul la europarlamentarele din 2014. Aceste alegeri au loc în acea epocă fertilă și pozitivă pentru PSD, în acel an partidul și candidatul său la prezidențiale plasându-se în jurul cotei de 40% cam tot timpul. Strategic vorbind, PSD a fost marele beneficiar al crizei economice, captând publicuri noi. Partidul a ieșit cu această ocazie dintr-o "migrenă" pe care o detaliez mai jos. Anul 2014 a fost momentul când partidul funcționa cu toate motoarele pornite, opoziția fiind în reorganizare (USR nu exista, PNL și PDL fuzionau) și deci nu extrem de coerentă.

37,1 % = scorul la parlamentare din 2000. Nemulțumirea față de guvernarea CDR canalizează energiile în două direcții: PSD și Vadim. Acest "37,1%" a fost de faptul punctul ultim al unei lungi prăbușiri care a avut loc de-a lungul anului, PSD fiind în primăvară mult peste 40%. Beneficiarul scăderii PSD a fost PRM.
O observație interesantă: PSD obține în 2000 cu opt procente mai puțin decât în 2016 deși primește 800 de mii de voturi în plus. În 2000 prezidențialele aveau loc simultan cu parlamentarele, iar prezența era înaltă.

37,1% = scorul la parlamentarele din 2004. Nicio greșeală de scriere: scorul rămâne identic - un fenomen uluitor, erodarea în timpul guvernării fiind un fenomen natural. De ce zero erodare? România intră în NATO, face pași mari spre intrarea în UE (o mare parte din publicul anti-PSD este calmat), veniturile cresc fără inflație, dar opoziția se reorganizează, partidul începe să apese greu pe grumazul societății și acuzațiile de corupție la adresa lui Adrian Năstase costă. Însă doar în turul doi al prezidențialelor, întrucât la parlamentare PSD depășește Alianța DA.

35-38% = scorul PSD conform CURS și Sociopol în a doua jumătate a anului trecut.

34,2 % = scorul la parlamentarele din 2008. Nu pare senzațional de fel, în bine sau în rău, dar de fapt marchează cea mai slabă performanță în număr de voturi (2,35 milioane) pentru PSD la parlamentare din istoria sa. Fiind primele parlamentare separate de prezidențiale, nici alte partide nu au fost incredibil de performante - de aceea scorul în procente e acceptabil. Perioada 2005-2009 marchează totuși un punct slab al istoriei PSD, partidul pierzând viteză datorită competiției PDL, un partid cu structuri puternice și un lider (atunci) popular. Voi numi în continuare această epocă "migrena PSD".

32-33% = scorul PSD conform CURS și Sociopol în această iarnă.

31,1% = scorul la europarlamentarele din 2009. Parte din "migrena PSD".

28-29% = scorul PSD conform IMAS de-a lungul anului trecut.

28,3% = scorul la parlamentarele din 1992. Pare puțin, dar a fost suficient pentru locul unu. Între parlamentarele precedente (1990) și acestea are loc o prăbușire gigantică a intenției de vot pentru putere, FSN rupându-se în două (tabăra Iliescu și tabăra Roman) și pierzând milioane și milioane de votanți. Se poate afirma că alegerile din 1992 sunt primele scrutine propriu-zise de după Revoluție...

23,1% = scorul la europarlamentarele din 2007. Parte din "migrena PSD".

23,1% = scorul la parlamentare din 1996. După 6 ani și jumătate de guvernare non-stop, PSD (pe atunci PDSR) era ronțăit de aliați. PRM, PUNR, PS și PSM obțin 13% cumulat.

21,5% = scorul PSD conform IMAS acum. Ultimul reper din această postare. Mai jos nu se poate. Hic sunt dragones. OK, tehnic vorbind, într-un sondaj din 1997 PSD a fost mai jos de atât, dar atunci până la alegeri mai erau ani și ani de zile..



(imaginea aparține Europa FM)

Cum de s-a ajuns la acest "21,5%"? Votanții n-au dispărut - doar s-au reorientat. În mod cumva ironic, principalii comunicatori (Liviu Dragnea și Olguța Vasilescu) sunt mai adaptați PSD-ului din anii '90, un partid cu o susținere puternică din partea proletariatului și mediului rural din Vechiul Regat, decât formațiunii politice așa cum a fost ea post-criză, cârmită de Ponta spre un public nițeluș mai sofisticat și aflat peste tot în România. Votantul PSD de până mai ieri - azi fan Pro România sau ALDE - este un birocrat burghez de cam 50-60 de ani, cu studii superioare realizate la o universitate mediocră, care locuiește într-un orășel mic (Pașcani sau Slatina dar și Câmpia Turzii) și care vrea să arate la nunta verișorilor pozele făcute la all-inclusive în Turcia. Este jenant pentru el ca, în zâmbetele ironice ale rudelor, să fie nevoit să lase telefonul jos și să dea explicații cu privire la OUG-uri, gafele lui Dăncilă sau alte năzbâtii. Altfel spus, o bună parte din votanții PSD-de-până-mai-ieri sunt oameni cu un puternic simț al propriei valori, elite în mediile pe care le frecventează, deseori respectați ("se descurcă!" / "e om de cuvânt, mi-a promis că mă ajută la chestia aia cu primăria și așa a fost!") și foarte sociabili, extrem de prezenți, vizibili și simpatizați în comunitate. Sensibili la știrbirea propriei imagini, ei derivau plăcere și mândrie din faptul că aparțineau, trup și suflet, PSD - mai ales când "PSD" însemna "Năstase" sau "Ponta", persoane cu un grad înalt de sofisticare prin comparație cu Liviu Dragnea. Această plăcere a dispărut. Teodor Tiță pune punctul pe i când scrie (și mi se pare extrem de relevant că și el pune problema în termeni de 'jenă') : "deși asistăm la o răcire a relațiilor PSD cu un anumit segment de electorat, acești oameni nu merg însă prea departe. Rămîn în sfera de influență pesedistă, însă nu mai doresc să fie asociați cu Liviu Dragnea și mica lui camarilă. I-am numit, deloc peiorativ, pesediști jenați. Votanți care, în mare, sînt de acord cu liniile politice majore ale PSD, însă au obosit să fie făcuți părtași la tot felul de decizii sau situații moralmente dubioase. Nu vor să fie văzuți făcînd scut în jurul unui condamnat penal, nu vor să fie văzuți ca antioccidentali militanți și nici ca retrograzi. Nu vor să fie complici și nici nu se regăsesc în discursul Opoziției. Aleg, după gust, surogate sau avataruri ale PSD care îi fac să fie mai puțin responsabili pentru eșecurile PSD."

Nu exclud deloc ideea ca ei până la urmă să se reîntoarcă la partid, caz în care la europarlamentare scorul PSD va începe cu "3". Altfel, partidul va rămâne cu rețelele rurale, într-o continuă dezagregare din motive demografice și economice, precum și cu publicul eurofob, foarte vârstnic și amar de peste tot din România. Destul pentru intrarea în Parlament - nu și pentru preluarea puterii. Presiunile la care este supus PSD - nu cele identificate public de comunicatori, ci altele, de natură socială, economică și culturală - sunt colosale. Nu pot decât să-mi imaginez stupefacția viitoarei conduceri a partidului când, odată luând hățurile, va conștientiza în mod acut că ani și ani de zile partidul n-a avut nicio direcție, viziune sau plan, și că totul trebuie regândit aproape de la zero.


vineri, 23 noiembrie 2018

Înainte de intrarea în ciclul electoral 2019-2020 - o privire de ansamblu

Presupunând că nu au loc schimbări dramatice, precum o cădere a guvernului sau o părăsire a guvernării de către coaliția actuală cândva în lunile următoare, avem câteva constante sau elemente clare.


1. Există o probabilitate redusă ca scorul PSD+ALDE din 2016 să se mențină. În medie în România o coaliție vine la putere cu 43% din voturi și obține la următorul scrutin parlamentar 31%. 

Partidul principal al coaliției (exclud din discuție Alianța DA) este de obicei afectat în mod disproporționat. El vine la putere în medie cu 39% din voturi și pleacă cu 22%. Implicit, partenerii săi de coaliție vin în medie cu 4% din voturi și pleacă cu 9%.

În linii mari situația pare să se mențină și acum. La ultimele parlamentare ALDE luase 6%. Nu prea știu de sondaje în care ALDE să aibă mai puțin de 8%. La ultimele alegeri PSD a luat 47%. Nu prea știu de sondaje în care să aibă măcar 40% din voturi. 

Nu există o regulă absolută conform căreia la guvernare te erodezi. PSD a obținut același scor în 2004 (final de guvernare) ca în 2000 (început de guvernare). Partidele componente ale Alianței DA și-au mărit scorul de la 32% împreună în 2004 la 52% separat în 2008. Dar, în medie, cazi.

Dacă această guvernare ar fi una stas, ar pierde (43-31)/43 din 53% = 14 procente obținute la ultimele parlamentare. Ar ajunge la un scor total de 39%, distribuit astfel: ALDE 11% iar PSD 28%. Pentru o estimare, personal aș muta 3% de la ALDE la PSD, dar aici depinde de gusturi și, de altfel, nici nu prea contează: primele alegeri din ciclul electoral nu sunt parlamentarele, ci alegerile pentru parlamentul european. Mă aștept ca erodarea să fie mai puțin evidentă la parlamentare.

Să ajungem deci la prezidențiale.

2. Sociologic asistăm la o cursă strânsă între aeroport și cimitir. Simplificând din motive de spațiu, cele două mari tabere socio-politice pierd constant alegători: 260 de mii de oameni mor în fiecare an (nu toți votau; dar mulți alții îmbătrânesc și, din motive medicale, nu mai pot sau nu mai sunt capabili să voteze) și un număr similar migrează la muncă și mai ales pentru calitatea vieții în Vest. Aportul celor care nu au avut drept de vot în 2014 dar vor avea în 2019 ( = aprox. 900 mii tineri) poate fi șters, din punctul meu de vedere, de faptul că la prezidențiale Iohannis nu va putea produce aceeași emoție ca în 2014.

Egalitate. Sau, din motivele pe care le expun în continuare, mai degrabă menținerea status quo-ului, care nu este echilibrat...

3. Iohannis, altfel un candidat deloc imposibil de învins, are două atu-uri. Unul este lipsa de atractivitate a discursului naționalist-conservator-eurofob pe care PSD îl propagă în spațiul public și îl va propaga și în 2019. Palma zdravănă primită de acest discurs în 2014 nu prea are echivalent în istoria electorală a României; palma primită de un test similar (referendumul privind definirea familiei tradiționale) e un avertisment uluitor de puțin luat în seamă de coaliția actuală. Pe de altă parte le este și imposibil să mai schimbe ceva, inerția partidelor vechi fiind un subiect asupra căruia voi reveni mai jos...


(afiș de la un protest din Cluj, noiembrie 2014. Peste un an vom vedea în spațiul public mesaje similare).

4. Marea șansă a lui Iohannis nu are de-a face cu identitatea contracandidatului său, din multe puncte de vedere opțiunile fiind interșanjabile. Ce e iubit de PSD (ex. Dăncilă) e de obicei respins de populație. Candidații gândiți în principal în vederea publicului non-PSD (ex. Pop) sunt văzuți de partid drept corp străin. Suma e nulă.

Marea șansă a lui Iohannis este respectarea cu cerbicie de către PSD a coordonatelor indicate de Sebastian Lăzăroiu aici, un ghid important și în continuare relevant pentru pierderea alegerilor prezidențiale de către cel mai mare partid din România. Se poate spune chiar că, din 2016 încoace, PSD urmează aceste indicații mai bine și mai coerent ca întotdeauna. Aș puncta în special tema elitelor, azi ușor redefinită sub forma influențatorilor, aspect la care PSD stă în continuare nu foarte bine. Din lista citată mai sus lipsește deocamdată un mic element - stricarea relațiilor cu ALDE - dar prin prisma acelui text alegerile prezidențiale au fost deja pierdute de către candidatul PSD, oricine ar fi ea sau el. De ce? Una din axiomele lui Sebastian Lăzăroiu este următoarea: aportul campaniei prezidențiale propriu-zise e limitat și prin definiție supralicitat; ura față de partid se (re)clădește în timp, zi de zi, orășel cu orășel, pas cu pas, instituție a statului acaparată după instituție a statului acaparată, pe baza efortului consecvent și statornic a mii de militanți, șefi puși de partid și baroni atotputernici la nivel local.

Exceptând niște evoluții/involuții uluitoare, vom avea din nou un scrutin în care "PSD=pericol!" va fi tema principală. Ca de obicei mileniul ăsta...

5. Indiferent de rezultatul prezidențialelor, la locale merită urmărit în special Bucureștiul, un laborator de experimente politice cu impact național garantat. Alianța DA aici s-a validat (multă lume a uitat că doar în București și în Cluj ea a ființat cu ocazia localelor din 2004; succesul înregistrat în aceste localități a permis extinderea alianței spre parlamentare); USL a căpătat energie pe baza victoriei din capitală; din același loc a izvorât vizibilitatea națională a USB/USR precum și cea a Gabrielei Firea.

Efectul nefericit ale situației descrise în paragraful precedent e că de "primărit" nu prea se ocupă nimeni în București, orașul fiind un poligon electoral și atât.

Mă aștept ca oamenii excesiv de optimiști vizavi de șansele opoziției de azi în capitală să se pomenească cu un duș rece. Au mult de muncă. Bucureștiul nu mai este cel din anii '90-2000, orașul e bucșit cu pensionari care în genere înclină spre PSD și cu tineri care nu au adresa din cartea de identitate în oraș ( = deci care nu pot vota la locale decât dacă obțin viză de flotant), clasa de mijloc a emigrat și emigrează rapid spre Vest sau Ilfov. Victoriile numeroase ale PSD în oraș din ultimii zece ani nu sunt întâmplătoare, ci surprind o realitate demografică în schimbare.

La momentul localelor pierzătorii de pe urma prezidențialelor vor fi încă groggy. Indiferent dacă PSD sau PNL se va găsi în situația aceasta, inerția acestor partide e mare iar lipsa de creativitate politică e feroce. Acel partid, odată aflat în criză, nu va deține resursele pentru a se revigora din punct de vedere intelectual; nu există carismatici ascunși prin dulapuri, așteptând momentul potrivit pentru a ieși ca să schimbe dinamica națională. După Dragnea sau Orban nu ar veni cine știe ce schimbare.

6. Parlamentarele riscă să fie un scrutin mocirlos, cu rezultate neclare, care vor pune semne mari de întrebare în ceea ce privește stabilitatea guvernării din perioada 2021-2024. 

Fiind scrutinul cel mai îndepărtat, iar între prezent și el intervenind cele mai multe variabile, este și greu să emit câteva gânduri rezonabile cu privire la subiect. Din multe motive se poate afirma că parlamentarele din 2020 vor avea rezultate care nu vor avea nimic în comun cu starea de spirit a României de acum sau, mai concret, cu rezultatele europarlamentarelor de la debut de ciclu electoral:

A. Nu e clar cât de atrăgătoare va fi oferta (nouă) a pierzătorilor de la prezidențiale. În urma înfrângerii fie PSD fie PNL își va fi schimbat, măcar parțial, identitatea.
B. Prezența va fi mică chiar și prin comparație cu 2016. Alegătorii vor fi obosiți - ar fi a cincea oară când vin la vot în 18 luni, după europarlamentare, cele două tururi ale prezidențialelor și locale. E posibil să avem și un "efect Childers", adică o radicalizare a unor, repet: unor votanți altfel obișnuiți în sensul acordării de susținere unor discursuri extremiste, lucru datorat din motive psihologice numărului considerabil de scrutine cu impact emoțional mare într-un timp relativ scurt
C. Structurile partidelor noi vor fi mai puternice decât în 2016 sau chiar la europarlamentare, dar nu e clar cât de 'mai puternice'.
D. Creativitatea, capacitatea de a capta o temă nouă și atrăgătoare cu care să aduci chiar și o sută de mii de oameni noi la vot vor fi mai importante decât de obicei.

Relevant mi se pare că, exceptând niște rezultate absolut ieșite din comun, identitatea președintelui țării va determina și numele primului ministru. Forța coaliției de guvernare va fi însă marea variabilă determinată de scorurile propriu-zise ale partidelor. 

7. Rezumând, în perioada 2008-2009 am avut un ciclu electoral aparent asemănător: toate tipurile de scrutine într-un an și jumătate. Raportul de forțe s-a menținut constant de-a lungul ciclului: la fiecare 3 voturi pentru PSD, PDL a luat 3 iar PNL 2. A avut loc și o schimbare de gardă ca reacție la un rezultat nemulțumitor, un mecanism despre care estimez că se va activa și acum: după parlamentarele de la jumătate de ciclu, Tăriceanu a fost înlocuit de Antonescu în fruntea PNL. Lucrurile vor fi însă diferite acum întrucât scrutinul cu cea mai mare intensitate (prezidențialele) era atunci la finalul ciclului, o concluzie dramatică, în timp ce acum este al doilea din cele patru scrutine, reducând și mai mult intensitatea și atractivitatea parlamentarelor și părând a prelungi (inutil) activitățile electorale.


marți, 20 noiembrie 2018

Cele trei opțiuni ale PSD pentru prezidențiale

Niciodată în istoria acestui partid nu s-a întâmplat să se ajungă atât de aproape de momentul scrutinului fără a fi evident (măcar neoficial) cine va fi candidatul.

Acest lucru nu e neapărat rău.




Opțiunile PSD sunt:

1. Ion Aurel Pop, rector al UBB și președinte al Academiei Române. La nivel de discurs reprezintă pentru candidatura lui Ponta din 2014 ce a reprezentat "Întoarcerea Jedi-ului" (Star Wars VI) pentru "O nouă speranță" (Star Wars IV), adică aceleași teme livrate însă mai puternic și mai coerent.

Nu vor exista glumițe cu popcorn. Campania va fi morocănoasă și sobră. Nu e timp de confetti și de optimism, România suferă sub asediul hoardelor modernizării. Trebuie să ne apărăm ființa națională străveche, nu să zâmbim în timp ce păpăm mici cu muștar.

Punct tare: ardelean, poate sparge niște fronturi electorale străvechi. Personal bănuiesc că PSD aleargă după oamenii veniți acum 50-60 de ani din ruralul pur românesc în orașele pur maghiare sau săsești, și care n-au uitat sau iertat vreodată șocul civilizațional, de exemplu votând PUNR, Funar și Vadim fără oprire.
Însă de vreo zece ani acești oameni încep să nu mai fie.

Punct slab: (în cazul în care se confirmă) e greco-catolic. O linie mare de atac la adresa lui Iohannis, din perspectiva nu electoratului PSD cât a membrilor PSD, e arșice.
Mai important: omul nu e din partid și al partidului. Va trebui socializat...

Semnale: Plecăciuni și dialoguri cu toate entitățile CRIB în stilul CRIB (alocuțiuni publice formale, interviuri pregătite cu grijă), în special BOR, probabil pentru a se contracara punctul slab. Urmează a se accelera prezențele televizate. Nu-i de mirare: Academia Română însăși este CRIB!

Cine-l susține: percep stilul lui Adrian Năstase.

Șanse: Iohannis e vulnerabil în genere vorbind, deci (și) Pop are o șansă. Nu va câștiga în Cluj-Napoca.

Element neașteptat: își va controla propria campanie? Se va pomeni culegând praful de pe jos după atacuri în trombă ale Olguței Vasilescu sau ale lui Codrin Ștefănescu la adresa președintelui?

Întrebarea doctă: Va fi aceasta campania anti-UE așteptată de atâția vectori? (mai mulți vectori decât procente de votanți, mais enfin).

Întrebarea concretă: Cum va distruge Antena 3 și această campanie prezidențială?

2. Viorica Dăncilă, prim-ministru și președinte executiv al PSD. Da, ea ocupă scaunul pe care au stat Năstase sau Cozmâncă și pe care va sta... dar să lăsăm asta pentru altă dată.

Punct tare: om autentic din partid, foarte plăcută de membrii și votanții PSD. E acea tanti de la ghișeu care nu e foarte pricepută dar e drăguță cu toată lumea, cu care se poate vorbi despre boli, seriale și copii, care nu condiționează nimic de șpagă și care în genere e inofensivă dar te face să te simți bine când pleci din sediul acelei instituții. Adică nu te face să înjuri în neștire, ca alte tanti.

Punct slab: Nu e la nivelul funcției actuale, darămite a unei candidaturi.

Semnale: Articolul din "Q Magazine", cu tot cu poze, a fost un test. S-a întrebat cineva de ce ar fi fost nevoie de promovarea ei și pentru ce?

Cine o susține: Liviu Dragnea. Dacă ea pierde, e vina ei. Dacă ea câștigă, e merită partidului și președintelui său care au făcut o campanie foarte bună și demnă de lăudat.

Șanse: Hehe.

Element neașteptat: Din ura oponenților nu-ți poți reveni. Din ridicol însă da, prin mecanisme simple - poți fi umanizat. Ideal pentru PSD este ca 3 milioane de oameni să râdă de ea în disperare în timp ce busola restului opiniei publice își schimbă lent dar sigur orientarea.

Întrebarea doctă: Cum se va etanșeiza de campania anti-Iohannis a PSD?
Iată la ce mă refer: în partid există mitul conform căruia la prezidențiale el (partidul) produce întotdeauna campanii corecte, curate, pozitive, de un înalt nivel moral și ideatic, în timp ce doar opoziția la PSD face murdării și răutăți. Acest mit duce la repetarea, la fiecare cinci ani, a acelorași gafe. În consecință va exista - ca de obicei - o disonanță foarte jenantă între campania frumoasă pro-candidat și mesajele de jeg anti-oponent. Iarăși ca de obicei, disonanța va fi amplificată de forța imensă de comunicare a PSD. Mă aștept ca scorurile lui Dăncilă să sufere foarte mult din cauza acestei disonanțe, textura acestei disonanțe fiind mai puternică în cazul ei decât în cazul altor candidaturi menționate mai sus sau mai jos, tocmai pentru că ei însăși o să i se croiască o imagine atât de blândă...

Întrebarea concretă: Cine și de ce mai vine la vot în turul doi?

3. Liviu Dragnea, președintele partidului. Întotdeauna președintele PSD a fost candidatul PSD la prezidențiale...

Punct tare: controlează partidul mai bine decât controla Stalin Uniunea Sovietică în vremurile lui bune.

Punct slab: Mai nepopular decât Băsescu în mijlocul austerității.

Semnale: Ar fi o dovadă de slăbiciune să nu candideze. Cumulează deja atâta forță în partid și stat că ar fi un pas înapoi și o cedare substanțială să nu încerce să asume cât mai multă putere cât mai repede. Punctul de referință pentru cele două fraze anterioare este nu societatea sau clasa politică, ci el însuși.

Cine-l susține: destinul.

Șanse: este cam singurul candidat în fața căruia Iohannis sau un alt candidat al opoziției de azi ar avea prima șansă în mod explicit.

Element neașteptat: când va deveni tată?

Întrebarea doctă: va lua în turul doi un scor mai rău decât Iliescu în 1996?

Întrebarea concretă: dacă Gabriela Firea și Călin Popescu Tăriceanu candidează de asemenea la prezidențiale, va fi oare prima dată când candidatul oficial al PSD ratează turul doi?



Cam asta e lista. Ne putem pomeni cu mici surprize, dar nu cred. Lista de mai sus acoperă și scenariul unui Dragnea însetat de putere, și scenariul unui Dragnea calculat, dar și scenariul unei prăbușiri rapide a lui Dragnea urmată de o conducere colectivă chinuită, la rândul ei, de un imens semn de întrebare ("păi și noi pe cine punem candidat peste șase luni???"), semn de întrebare la care Năstase ar da replica. Firea e nepopulară în partid, nu urmează a fi primită în urale nici dacă Dragnea dispare cu totul. A avea drept candidat reprezentatul altei forțe politice ar fi o greșeală strategică fără egal în istoria PSD (sunt de acord aici cu Adrian Năstase) și este de altfel o paradigmă contrară mândriei naturale a partidului ("cel mai mare din România!! cu cei mai mulți membri!!!"). Deci nu se va întâmpla - vezi cazul Antonescu. 
Următoarea jumătate de an va fi una de explorare, cele trei opțiuni menționate mai sus precum și altele minore urmând a fi vânturate în studiouri, promovate în articole de presă și testate în discuții îndelungate la cafeluță & țigari - multe țigări.





luni, 8 octombrie 2018

Despre referendum în 15 puncte

1. Daniel David are câteva lucruri importante și originale de spus aici.

2. S-a vorbit de eșecul BOR. Dar nu s-a observat un alt lucru: UDMR a cerut oamenilor să iasă la vot, iar Kelemen Hunor - într-o aparentă lipsă de intuiție politică - a călătorit de la Arad la Cluj ca să poată să voteze (!), asta când era deja extrem-extrem de târziu iar boicotul etnicilor maghiari era evident.
Nu e vorba de un incident. Uniunea are momente de sobrietate, echilibru sau maturitate pe care le alternează cu circumstanțe când pare un dromader la Polul Nord, ruptă de societatea în care se află.

Trend-ul istoric părea a fi altul. Era iminent momentul când, în afara secuimii, mai mult de jumătate din etnicii maghiari urmau să voteze altceva decât UDMR. Sintagma UDSR ("Uniunea Democrată a Secuilor din România") părea a deveni relevantă în anii următori. Discuția însă s-a lărgit.

3. Cu excepția lui Alin Teodorescu (vezi ultima întrebare de aici), ca de obicei excepțional în momentele-cheie, prezența scăzută nu a fost anticipată de niciun sondaj și de niciun sociolog. O parte din problemă e metodologică și e gravă, internațională, fundamentală. Dar mai e ceva. Credința în România nu se certifică prin acțiune. Distanța dintre a spune că ești credincios și a face ceva concret este imensă, după cum spuneam aici la punctul 2, un paragraf care mi-a atras multă antipatie din partea site-urilor cu "ortodox" în nume.

Putea fi rezolvată această problemă? Teoretic da. Însă BOR n-a putut să acopere în câteva zile o prăpăstie care s-a creat în ani și decenii. Sunt prea multe Mercedes-uri în BOR, prea mulți Pomohaci și prea puțină muncă socială, compasiune, luptă pe subiecte care afectează în mod real familiile României. Nu ajungi la 7 milioane de vizualizări cu acest clip așa, din întâmplare. Urmează o luptă internă, blamări reciproce și în mod ideal niște reforme. Pe termen lung un conflict în interiorul ortodoxiei românești cu consecințe serioase și dramatice, instituția fiind deja divizată.

În context, așteaptă-te la o creștere rapidă a cultelor evanghelice/neo-protestante în anii următori. Sunt mult mai eficiente în planul activității în comunitate și deci mult mai credibile când vine vorba de a cere ceva enoriașilor. Precum un vot.

4. În niciun caz nu au câștigat liberalismul, progresismul, toleranța. (Un referendum având drept subiect legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex ar clarifica asta imediat). A pierdut însă conservatorismul importat ne-dibace. Prezența a fost de fapt colosală având în vedere disonanța dintre prioritățile românilor și tema referendumului. Sunt epocale imaginile cu oameni sofisticați vorbind doct despre pericolul educației de gen unui public care nu are canalizare, locuri de muncă sau un spital funcțional pe o rază de zeci de kilometri.

Cu cât inițiativele pentru familia tradițională s-au dus mai spre est, spre societăți aparent religioase dar în realitate sărace, cu atât au eșuat mai grav. În Croația au prins mai bine decât în Slovacia, iar în Slovacia mai bine decât în România. Țara noastră n-are destulă clasă de mijloc așezată, calmă, liniștită și pe cale de consecință conservatoare ca să rezoneze puternic la teme mai complexe din punct de vedere intelectual. Maslow a mâncat referendumul.

5. Un partid al Coaliției ar deschide fronturi noi, dând bătăi de cap PSD (votanții au fost nu vârstnici, ci extrem de vârstnici) și rupând o halcă zdravănă din PNL.

Conectez asta și cu plecarea lui Matei Dobrovie din USR. E bine, apele se așează. Prea mulți oameni politici care cred aceleași lucruri sunt în clipa asta în partide diferite.

5b. În mod natural partidul Coaliției s-ar rupe în creștini filoatlantici vs putiniști. Dar în 2019-2020 ar crea un vâj, abia după ciclul electoral ar exploda disensiunile.

6. Impresia generală, la care și eu am achiesat, a fost că PSD nu s-a mobilizat. Dar ce să vezi, turismul electoral a fost colosal.

7. Dragnea a ratat o mare șansă de a-și solidifica imaginea în interiorul și exteriorul partidului. Lumea a uitat deja, dar președintele PSD amenința de ani de zile cu referendumul ăsta ca armă cvasi-electorală. Cele 5 sau 6 sau 7 milioane de voturi cu care s-ar fi mândrit ieri seară pe ecranele televizoarelor nu există.

După ce și-a asumat referendumul atât de rituos, ar fi trebuit să deconteze. PSD pare însă atât de slab încât nici măcar acum nu-l va da jos. Ceea ce este o veste fenomenală pentru opoziție.

8. Liviu Dragnea, prin susținerea referendumului și alipirea temei familiei tradiționale de imaginea sa, a făcut mai multe pentru cauza LGBTQ decât orice om politic din istoria României. Milioane de oameni din afara comunității respective privesc acum altfel un subiect care, până acum câțiva ani, n-ar fi fost în dubiu.

9. Statul român s-a făcut de cacao. Să nu uităm asta. S-au creat condițiile fraudării referendumului, dar degeaba. O prestație rușinoasă și jenantă. Nu ultima. Nu se va deconta nimic de către nimeni...

10. Ce a făcut Klaus Iohannis a fost total irelevant. E o temă de gândire și asta.

10b. Ai observat că Gabriela Firea, altfel o promotoare a valorilor tradiționale, n-a votat? De asemenea Tăriceanu a dat un vot pe ascunselea.

Niciun prezidențiabil cu excepția lui Dacian Cioloș n-a utilizat referendumul în mod coerent.

11. Tabăra pro-referendum trebuie să ceară consultanților banii înapoi. Au repetat premisele campaniei lui Ponta ("Românii sunt proști / propaganda neagră merge / minciunile prind"). Prea mulți consultanți au idei fixe, generate de propriile experiențe și obsesii. Asta în sine nu e rău - idei fixe avem toți! - doar că acest set de idei fixe eșuează din nou și din nou și din nou.

Nu mai suntem în 1992.

Repet: nu mai suntem în 1992.

Din fericire pentru România, PSD are o inerție colosală, e un vas de croazieră de 250 de milioane de tone și va rămâne pe coordonatele deja setate în anii trecuți, răspicat afirmându-și dragostea pentru România-de-acum-20-de-ani într-un anabasis din ce în ce mai ridicol.

Conform lui Vlad Petreanu, reclama de mai jos a fost furnizată de PSD postului RTV. Este foarte posibil ca o mare parte din reclamele pro-referendum să fi venit ca o surpriză neplăcută pentru Coaliție...




12. USR devine din ce în ce mai redutabil. 12 000 de observatori, lucru care trebuie cuplat cu amploarea inițiativei #fărăpenali, după cum observa Cristian Hrițuc.

13. Referendumul a arătat existența unor diferențe semnificative (dar nu imense) între sudul și nordul Moldovei. Precum și între Oltenia și restul-Munteniei-inclusiv-Dobrogea. În special primul set de diferențe este relevant și va deveni din ce în ce mai relevant.

14. România, ca de obicei, complet defazată față de iliberalismul european sau global.

15. Toate instituțiile CRIB (explic ce înseamnă asta aici) și-au dat silința. Fără eroare sau deviere, partidele din anii '90 (inclusiv UDMR), structurile piramidale, vectorii de comunicare care sunt fani ai sistemelor din trecut s-au mobilizat. Dispunerea pe linia CRIB-versus-societate a fost practic impecabilă.

S-a întâmplat ce scriam la punctul 73 de aicidependenții de CRIB deseori [joacă] renghiuri sistemului prin neparticipare sau vot contrar intereselor CRIB. Prin trădarea principalei lor obligații față de CRIB - menținerea prin vot a sistemului la putere - ei își manifestă nemulțumirea față de unul sau mai multe din aspectele funcționării CRIB.

Cred că e prima dată în istoria PSD când comunicatori ai partidului (Codrin Ștefănescu și "deputatul mitralieră") afirmă că partidul e supărat pe poporul român. (!!)

După eșecul CRIB, urmează radicalizarea. Da, se poate și mai profund. Cum să recunoști că ai greșit? Sau că perspectiva ta asupra lumii sau României e incorectă?


Dacă 100 de mii de oameni de factură non-CRIB care altfel ar fi migrat acum nu mai migrează, din referendum România s-a ales cu ceva bun. Costul de 30-40 milioane euro al referendumului pare prin comparație unul mic.



luni, 24 septembrie 2018

După un an de Cluj - observațiile unui bucureștean

Această postare reprezintă o excepție de la regula de pe frontispiciul blogului, fiind subiectivă. Experiența ta va fi diferită de a mea măcar în unele privințe.

De asemenea, trebuie precizat că textul e scris din perspectiva unui bucureștean get-beget mutat la Cluj. Practic asta înseamnă că dacă locuiești acum în alt oraș din Transilvania, Banat, Crișana sau Maramureș, nu toate ideile ce urmează vor fi noutăți sau relevante pentru tine.


Ce aș spune cuiva care se gândește dacă să se mute în acest oraș:


0. Ce avem aici? Normalitatea despre care scriu românii plecați în Austria sau Danemarca sau Germania etc. În termeni mai clari, România la care visezi, europeană, prosperă, cu bun-simț și respect reciproc, unde se trăiește ca-n Vest și administrația e eficientă... există.

La nord-vest de Carpați.


0b. Eu prefer Cluj-ul pentru că e sprințar și - atât conform cifrelor oficiale cât și în practică - un oraș în care tinerii au o pondere mare. Însă normalitatea menționată mai sus este întâlnită, din câte am descoperit, de bucureștenii care s-au mutat cam oriunde în țară dar în afara Vechiului Regat: Sibiu, Timișoara, Oradea etc.

0c. Bonus pentru numeroasele momente când vei citi amuzat(ă) articole sau status-uri pe Facebook despre "cât de nasoală e România", "cât de nesimțiți și bădărani suntem noi, românii", și, din două click-uri, descoperi că autoarea/autorul locuiește în București, eventual născându-se în Vechiul Regat și apoi venind în București, și îți dai seama că ea/el crede că toată țara e la fel.


1. Chiriile. "Sunt imense!" îți zic clujenii. E și o oarecare mândrie secretă aici ("Nu rezistă oricine în Cluj!")

Cam da. Cu aceiași bani ca în București închiriezi aici o cameră mai puțin: 2 în loc de 3, garsonieră în loc de apartament de două camere etc.


Chiriile reale nu-s așa mari precum cele din articolele de presă, dar nici așa mici precum cele ale prietenilor tăi clujeni care, în mod inevitabil, au relații bune cu proprietarul încă de acum 4-6 ani, când piața imobiliară arăta altfel.


Lucrurile mi se par a fi compensate de prețurile la cam orice altceva (vezi și punctul următor), care sunt semnificativ mai mici decât în București. Uneori diferența e rizibilă. Inclusiv în hipermarket-uri. Aceeași pungă de chips-uri, același sortiment de bere într-o berărie sau un kilogram de roșii de o calitate anume au prețuri mai mari în București. Pentru a trăi acolo se plătește o taxă invizibilă de 10-15% la cam toate produsele. Și nici nu insist asupra pierderilor din rețelele de apă, gaze naturale etc. care se reflectă în facturi îngroșate, mult mai mari decât cele din Cluj, lucru pe care l-am observat cu ochii mei.

2. Taxiurile. Dacă vii din București vei percepe distanțele cu totul altfel decât oamenii locului, și vei avea nevoie de taxiuri doar până înveți transportul în comun, iar apoi doar noaptea.

La prima vedere taxi-urile sunt scumpe însă noțiunea de bacșiș e cvasi-non-existentă. Se dă rest întotdeauna.


Ce te va surprinde însă e să descoperi că taximetriștii sunt extrem de civilizați.  De ce sunt marea majoritate a taximetriștilor din București amari, supărați și încărcați iar cei din Cluj veșnic bine-dispuși? Răspunsul n-are absolut nimic de a face cu prețurile (și la 2,29 RON/km în București va fi același nivel de delăsare), ci trebuie să ajungem la un subiect-cheie pentru extrem de multe aspecte ale vieții în afara Vechiului Regat, și anume...


3. Încrederea și legea. În identitatea Europei de Est intră la temelie instituțiile disfuncționale și urbanizarea imperfectă sau în coacere. Unul din efecte este o viață parțial sau determinant situată în afara normelor psihologice aduse de civilizația modernă - într-o copie jalnică a viziunii lui Hobbes trebuie să fii cu ochii în patru tot timpul, nu cumva să fii păcălit, țepuit, înșelat, mințit. Doar în familie poți să ai încredere parțial, toți ceilalți îți vor răul într-un joc de sumă zero. Nu poți să ai încredere în oamenii din jur, în reguli, în instituții formale sau informale - șmecherii se descurcă, cine respectă regulile e fraier, sfaturile avizate sunt dubioase sau merită chestionate, "merge și așa", n-are sens să investești în soluții trainice. Haosul e norma, predictibilitatea e canci, ce e adevărat azi e fals mâine și posibil poimâine. Extinderile situației sunt complexe: "și ce dacă e murdar pe jos? De ce să-ți pese? Oricum altora nu le pasă, de vreme ce au aruncat lucrurile respective pe jos! Nu fii idiot, nu te lupta cu valul, lasă lucrurile așa cum sunt, oricum nu poți schimba nimic".


În Europa Centrală și de Vest lucrurile stau altfel nu pentru că oamenii ar fi mai inteligenți sau cu un spirit nativ al moralității mai dezvoltat. Normele de conviețuire urbană s-au așezat în timp, e adevărat pe alte făgașe obiective, de natură istorică, iar a respecta regulile existente este deja a doua natură.

Ce scriu mai sus pare a fi teoretic dar se vede în practică în enorm de multe lucruri, de la relația dintre vecinii de bloc și cea a funcționarilor publici față de cetățeni până la atitudinea oamenilor față de spațiile publice sau față de necunoscuți, optimismul general și constructiv din mediul de business de aici sau coagularea societății civile (unde lucrurile în București stau, din fericire, din ce în ce mai bine).


Dacă uiți tot ce-am scris în această postare în afară de un lucru, acesta e cel care trebuie ținut minte.


Moment bonus: când călătoria cu taxiul costă 7 lei și 20 de bani, dai 10 lei și ți se dau rest 3 lei, după care te cerți cu taximetristul încercând să-i explici că trebuie să-ți dea 2 lei dar în niciun caz 3 (am pățit asta de două ori 😃).


4. "S-a stricat Ardealul, nu mai e ce-a fost". Auzi asta în special de la intelectualii mai vârstnici ne-naționaliști.
Pe cifre da, s-au pierdut un milion de sași și șvabi, migrațiile etnicilor maghiari au fost puternice etc. Nenorocirea este incontestabilă.

Dacă însă vii din Regat, e greu de imaginat unde era Ardealul odată, având în vedere câte lucrurile sunt funcționale acum la standarde la care în București sau în Regat nici nu poți visa.


De exemplu, visul maximal unui bucureștean interesat de propriul oraș e să scape de Firea în 2020. Nimeni nu-și permite să creadă că ar putea veni un primar precum Bolojan sau că în 2024 administrația capitalei ar putea ajunge să performeze la nivelul celei a Clujului sau Sibiului. Cine ar exprima asta cu voce tare ar fi luat cu ambulanța direct la spitalul de nebuni.


5. București. De la distanță o să ți se pară din ce în ce mai apăsat ca fiind o capcană și, ca să o zicem în termeni sobri, un oraș doar parțial europenizat. Sursele de stres sunt multiple, iar oamenii suferă în consecință.

Te vei gândi des la oamenii incredibili, foc de deștepți și de calificați, indiferent de domeniu, pe care îi cunoști acolo. Unii se vor stinge în mediocritate, cei mai mulți vor migra, dar în prezent îți rămâne strângerea de inimă că niște creiere și suflete fenomenale se mulțumesc cu atât de puțin în ceea ce privește calitatea vieții și ajung să creadă că așa ceva e normal și acceptabil în Europa secolului XXI.


6. Boc. Îl dăm Bucureștiului pentru 36 de miliarde de miliarde de euro.

6b. (Glumeam cu cele 36 de miliarde de miliarde. Nu-l dăm pe nimic).


7. Verde. Cluj are mai puține parcuri decât București-ul, raportat la suprafață și populație, însă este foarte verde, în special anumite cartiere fiind pline de copaci. Efectul asupra stării de spirit este foarte pozitiv.


7b. Parcul Central e bine utilizat și îngrijit, realmente îți schimbă vibrațiile sufletului.

8. Chill. Transilvania, această Californie. De ce să te grăbești? De ce să te stresezi?

9. ... cu excepția momentelor când nu e chill. Adică e de muncă. Etica protestantă a lui Max Weber e la putere aici.


10. Nu întârzia. Ai fi singura persoană care o face.

10b. Nu, nici măcar un minut.
10c. Nu, acea circumstanță specială nu e așa de specială și nu reprezintă o scuză.

11. Cuvântul dat e luat în serios. Asta înseamnă multe avantaje pentru tine ("uau, deci când omul ăla zicea că până poimâine îmi dă cartea, chiar era serios!") dar și responsabilități evidente.

12. Transportul în comun este eficient, rapid și de încredere. Nimic special dacă ai vizitat deja un oraș din Occident. De exemplu a avea panouri care să-ți arate câte minute mai sunt până la venirea următoarelor autobuze sau tramvaie, linie cu linie, e ceva normal și nu science-fiction.

Orașul e menit a fi folosit de către pietoni și mijloacele de transport în comun, mașinile proprietate personală ocupând un distant loc doi, strategie asumată conștient de primărie (link). Nu posed mașină aici și mă descurc de minune deși, atenție, la orele clasice de flux maxim (7-9 dimineața și 4-6 după-masa) totul încetinește.


12b. Traficul rutier din Cluj este o sursă constantă de nemulțumire pentru șoferii clujeni, dar dacă - după cum spuneam la început - vii din București și ai mașină, lucrurile sunt în genere parfum. Asta pentru că termenul tău de referință este, totuși, București, al cincilea cel mai aglomerat oraș din lume în ceea ce privește traficul (link).


Evită zona centrală dimineața, toți părinții își duc toți copiii în zona liceelor și școlilor bune în ceea ce pare a fi o suprafață mai mică decât un stadion de fotbal.


13. Vremea. Extrem de schimbătoare. Două luni pe an poți ieși din casă fără să ai pe braț o geacă, o vestă sau un pulovăr.


13b. Ghid privind probabilitatea ploii în Cluj:


Dacă plouă acum, ploaia nu se va întrerupe de fel sau peste câteva ore va ploua din nou.

Dacă sunt nori, peste câteva ore va ploua.
Dacă e vreme însorită și fără nori, peste o oră o să apară nori și peste câteva ore va ploua.

13c. Serile de primăvară, toamnă și chiar vară pot fi uluitor de reci, indiferent ce valori a avut temperatura de-a lungul zilei.


13d. Într-o zi de septembrie sau octombrie poți avea patru anotimpuri: frig de iarnă dimineața, căldură de vară la prânz, răcoarea de primăvară când vine o ploaie după aceea, răcire de toamnă spre seară.


14. Relațiile inter-etnice. Bune în special în rândul oamenilor tineri. Evident mai bune decât ce visează naționaliștii din Regat care, vorba cuiva pe care nu-l mai identific (scuze), au văzut un etnic maghiar ultima dată în alb-negru, pentru că așa se transmiteau în anii '80 la televizor meciurile în care juca Bölöni.

Ar fi enorm de multe de zis, dar pe mine personal mă marchează un lucru care pentru alții poate să pară minor: bogăția istoriei orașului și amprenta acestei istorii în plan arhitectural. Cuvintele sunt insuficiente aici; dacă ești genul de om care are o tresărire de emoție puternică atunci când vizitezi cetatea din Sighișoara sau centrul Oradei înțelegi ce vreau să spun.


15. LBGTQ. În ciuda unor tam-tam-uri punctuale, orașul e probabil ceva mai puțin homofob decât media națională. În 2015 Transilvania (incluzând punctual aici și foarte conservatoarea zonă Crișana) era cea mai pro-căsătorie între persoanele de același sex din cele trei regiuni istorice (link aici, în josul penultimei pagini din Powerpoint), nu cred că lucrurile s-au schimbat.

16. Aeroportul. Trebuie mărit, dacă se poate ieri. 


Indiciu: autobuzul 5 te duce în centru, dar nu oprește fix în fața ieșirii din aeroport ci la 20-30 de metri mai încolo - ceea ce nu e bine. Biletele se iau de la automat.


17. UBB (adică Universitatea Babeș-Bolyai). Everything is UBB and UBB is everything. Fără mediul universitar orașul ar fi unul trist și limitat. Subliniez în special existența multor profesori tineri și foarte tineri. UBB este atât de dinamică încât pare a nu fi de stat, ci o instituție tipic ardeleană, parte ONG și parte business consecvent.

18. Lentoarea ardeleană se vede în debitul verbal și cam în nimic altceva.


19. Accentul. Nu-l vei avea niciodată. Poți să începi însă prin *a* *rosti* *cuvintele* *clar*, *răspicat*, *până* *la* *capăt*, *fără* *să* *mănânci* *silabe*. Ceea ce în genere în viață n-are cum să-ți prindă rău, plus că mai și apuci să gândești oleacă 😉


19b. Cuvintele "foarte", "extraordinar", "incredibil de", "extrem de" sunt folosite mai rar aici, de obicei când este realmente cazul. Când vei merge înapoi în București, vei observa că sunt inflaționare.

(În această postare am încercat să le folosesc doar când este cazul, precum la punctul următor...)

20. Coolness: imens. Viața socială și artistică din Cluj este extrem de bogată, imposibil măcar să încerci să ții pasul cu tot ce se întâmplă.

De asemenea Cluj-ul e cool în sine, ceea ce alte orașe merituoase și solide din punct de vedere economic încă nu au reușit să introducă în imaginea lor. 

Bonus negativ (malus) pentru aroganța pe care o poți dezvolta rapid și care este greu de înfrânat.

21a. Iarna. Deții ciorapi de lână sau suferi o moarte lentă și dureroasă.
21b. Nu prea există vânt în Cluj, decât în anumite cartiere, ceea ce înseamnă că - prin comparație cu București - lucrurile sunt mult mai suportabile. Te îmbraci gros, te pui în mișcare și gata, în câteva minute ți-e foarte bine.

21c. În plan social totul încetinește și poate deveni depresant. Bucuria și energia fenomenală cu care clujenii trăiesc primăvara și vara se datorează în bună parte și iernilor lungi.

22. Claxoane. Unul pe săptămână. Unul pe săptămână în tot orașul. Dacă ești atât de norocoasă/norocos încât să auzi respectivul claxon, tradiția locală este să-ți pui o dorință.

[Am inventat această tradiție locală tocmai acum, sună bine].

23. Politețe. Everywhere. Bună ziua-sărut mâna-mulțumesc-la revedere. Dacă nu ai chestia asta în sânge o dobândești ușor.


24. Hipermarketuri. Surprinzător de puține deocamdată. MegaImage e la începuturi dar crește geometric, Kaufland, Cora și Lidl domină, părerea despre Profi o țin deocamdată pentru mine.


Nu vei muri de foame dar nici nu vei avea un magazin MegaImage în interiorul cutiei poștale.


25. Strada Piezișă nu doarme niciodată. Dacă strada asta ar fi o tipă, ar fi una cu părul verde, foc de inteligentă, neglijentă cu aspectul ei dar de un erotism puternic. So go visit.

26. Economia locală. WOW! Franzele clujene, gemuri și dulcețuri ardelenești, salamuri ungurești, ciocolată secuiască (End Ibo! - batonul de lapte cu cacao în foi de vafă reprezintă accesul la alt plan al existenței), farmacii Richter, Câmpul Pâinii/Caromar (dacă te-ai prins de aluzia istorică bravo), Moldovan/Sânnicoara, Panemar: un vocabular de brand-uri cu care te vei familiariza tare repede. Cam totul e mai bun sau gustos decât ce se găsește în București, comparativ.

De asemenea viața fără Pepco e pustiu.


Brand-urile locale sunt nu numai foarte numeroase ci și puternice. Te poți pomeni ieșind dintr-un magazin, inclusiv hipermarket, cu sacoșa plină de mâncare și alte produse exclusiv clujene. Ceea ce explică multe statistici macro pe care le-ai văzut în ultimii ani despre Transilvania și pe care le vei vedea în anii următori...

27. În genere porțiile de cartofi prăjiți sunt duble în Cluj față de București (fără ca prețul să fie două ori mai mare). Nici eu nu înțeleg de ce.


28. Erori de dezvoltare: Florești și (în remediere) Bună Ziua. Studiază cu grijă unde și de ce vrei să te muți.

29. Hard Club. Rock super, 5 lei draft-ul, merită ascensiunea.
29b. Nu glumeam când ziceam "ascensiune", dacă nu vrei să iei un taxi ia-ți clăparii.

30. Cutremur. N-avem.

31. Țânțari. N-avem.

32. Gabriela Firea. N-avem.


33. Manele date la maxim joia la două noaptea în mijlocul cartierului. Desigur că nu.


34. Pata Rât. Avem! Tot orașul așteaptă cu nerăbdare momentul când o să apară un Godzilla de acolo.


După care vom face festival pe tema asta.


Bonus negativ (malus) pentru faptul că e prea departe de oraș și irelevantă în contextul aprovizionării cu apă ca să mai conteze în mod decisiv pentru segmente mari ale spațiului civic.


35. Untold. Menționat de clujeni cel mai des în propoziția: "Și, tu unde pleci din oraș de Untold?"

36. PSD. Există undeva departe, precum acea telenovelă nesfârșită la care știi că se uită o verișoară a mătușii tale dar al cărui nume mereu îl încurci (al telenovelei, nu al verișoarei).


37. Administrație. Bună, rapidă, eficientă, la standarde vestice, inclusiv la instituții ale statului (teoretic naționale) care au sucursale/filiale aici. Ți se va face dor de cozile imense din București, de aparatele de bonuri de ordine care nu merg, de ghișeele la care trebuie să te apleci (în Cluj se stă pe scaun, față în față), de îmbrânceli, de "huo, eu eram la coadă înaintea lu' domnu' ", de momentele când descoperi că lista de documente de pe site nu este aceeași cu cea necesară la ghișeu, de funcționarii acri și supărați, care se răstesc la tine ca la o servitoare de secol 17...

Glumesc, nu-ți va fi dor deloc.

Moment bonus: când scrii online pe site-ul primărie despre o defecțiune și e rezolvată în 48 de ore (am pățit 😃).


38. Centrul. Am ales o poză nițel mai obosită, de toamnă târzie, pentru că Biserica Sf. Mihail e de obicei fotografiată ca și când ar fi ruptă de oraș. Dimpotrivă.
(imagine via petitieonline.com)

Multe orașe ardelene au un centru mai arătos, dar lucrurile sunt plasate cum trebuie în Cluj ca să auzi clopotul exact la tonalitatea care-ți transmite, prin toți porii, că ești într-un loc perfect conectat la acea lume care se încheie undeva departe, pe malurile Bretaniei, trecând prin Strasburg, Trier, München, Viena și atâtea altele.

38b. În continuarea frazei de mai sus și la nivelul cel mai subiectiv: nu am inclus Budapesta în listă pentru că, de fapt, seamănă mult mai mult cu Bucureștiul decât cu Clujul - nu în lucrurile rele, ci ca ambianță generală. Cel mai bun punct de referință pentru Cluj (în afara Transilvaniei) ar fi probabil Boston.

39. Aerul. În practică nimic senzațional. Evident că mai bun decât în București, dar asta nu-i de mirare.

Nu pentru aer proaspăt vii la Cluj - menționez aspectul ca să nu apară confuzii sau neînțelegeri...


40. Rezerva față de regățeni. Mai mică decât ai crede. Peste 50% din locuitorii Cluj-ului nu s-au născut aici - orașul este din acest punct de vedere extrem de cosmopolit.

În genere oamenii își formează o părere despre tine când le explici de ce ai părăsit Bucureștiul. Fii sincer și concis.
În toată această ecuație intră și protestele stradale, începând cu Colectiv și mai ales momentul "luminițelor", care au schimbat mult în bine părerea ardelenilor despre bucureșteni.

41. Există câteva lucruri care nu funcționează în Cluj. Poate să pară o ironie sau o glumă ce scriu în continuare, dar acele lucruri sunt la fel de anormale statistic precum lucrurile care funcționează în București.

42. În loc de concluzie finală: este ciudat dar foarte îmbucurător să faci parte dintr-un succes. În Regat mai există în sensul ăsta Halep și, pentru unii, tururi doi de prezidențiale odată la cinci ani. În rest totul e un gri amar și întârzierea zi cu zi a unei migrații inevitabile spre un loc de muncă mai bine plătit sau la care să fii respectată/respectat, spre o țară în care să poți să te împlinești personal și/sau familial și/sau profesional, spre un loc unde să te simți bine. Vibrația în nord-vest și vest este cu totul alta, lucrurile sunt deja așezate pe drumul corect.

Ca element concret, dacă te gândești să faci pasul decisiv spre părăsirea României, dă înainte de toate o șansă Transilvaniei, Banatului, Crișanei sau Maramureșului. Un an în chirie te va lămuri ce și cum. Selectează-ți orașul cu grijă, fiecare localitate posedă un profil specific și se poate potrivi mai mult (sau mai puțin) circumstanțelor tale profesionale sau familiale. Cunosc bucureșteni strămutați care sunt la fel de fericiți de Brașov sau Sibiu cum sunt eu datorită Clujului, fiecare și-a găsit locul potrivit pentru sine.

Un semn de întrebare privind cei "4,3 milioane care nu muncesc"

Face mare vâlvă o știre ProTV despre "4,3 milioane de români care nu muncesc" (link). Sursa știrii este, din câte pot să-mi dau seama, o nefericită înțelegere a limitărilor cu care operează statisticile oficiale.

Institutul Național de Statistică afirmă că în țară se află 19,2 milioane persoane. Merg pe cifrele lor în continuare...

Copii (0-14 ani) sunt 3 milioane.
Am ajuns la 16,2 milioane.

Pensionari 5 milioane.
Am ajuns la 11,2 milioane.

Angajați 6,3 milioane (local+stat+privat+durată predeterminată - link). Valoarea mi se pare mare dar acoperă probabil și contractele deja stinse, lucru echivalat de munca la negru, zilieri neînregistrați, etc.
Am ajuns la 4,9 milioane.

PFA și doar atât / patroni și doar atât, adică oameni care nu intră în niciuna din categoriile de mai sus = câteva sute de mii.
Probabil că așa s-a ajuns la 4,3 milioane. Deși aș zice că mai degrabă ajungi la 4,7 milioane.

Însă, întrucât atunci când migrezi spre vest nu mai trebuie să dai statului de știre, Institutul Național de Statistică subestimează migrația spre vest (oficial la 219 mii de emigranți temporari și 23 de mii definitivi). O estimare moderată, utilă în contextul acestei postări, ar zice că de fapt sunt nici 3 milioane de oameni plecați, nici 4 milioane, ci 3,5 milioane.

Scădem cei 240 de mii înregistrați din cei 3,5 milioane plecați de facto = 3,25 milioane plecați dar neluați în calcul ca atare.

Revenim la cele 4,7 milioane. Scădem 3,25 milioane -> am ajuns la 1,45 milioane.

Dar ce să vezi, mai sus nu am luat în calcul elevii de liceu (600 de mii) și studenții la licență (400 de mii).

De la 1,45 milioane am ajuns la 450 de mii, un pic peste numărul persoanelor dependente de venitul minim garantat. Și care de altfel se află disproporționat de mult în județele unde nu există locuri de muncă...

Imagine via economica.net:


Cei 4,3 milioane nu sunt disponibili ci sunt undeva prin Italia și Spania, Germania și Marea Britanie.


Later edit: Alt mod de a vedea lucrurile, care duce la o concluzie ușor diferită, este următorul:

Raportul din noiembrie 2017 al BNR (pagina 30 de aici) privind inflația face vorbire de "aproximativ 4 milioane persoane" [inactive]. El se bazează pe o statistică Eurostat care definește ca inactivi pe oricine nu e angajat, șomer sau liber întreprinzător.

Și anume... conform Eurostat, în România în 2015 erau 15 milioane de persoane ***cu vârsta între 15 și 74 de ani*** (link).
Valoarea e rezonabilă:
Eram în 1989 aproape 23 de milioane.
Minus un milion = scăderea sporului natural de atunci și până acum.
1 milion au peste 74 de ani.
3 milioane au sub 15 ani.
3 milioane emigrați.

Din cei 15 milioane, inactivi conform Eurostat erau 5,9 milioane. Nu 4,0 și nu 4,3 milioane.

Scădem milionul de studenți și liceeni.
Scădem 1,9 milioane de pensionari cu vârsta între 65 și 74 de ani care nu muncesc.

Și ajungem la 3 milioane. Cine sunt ei? În principal pensionarii cu vârsta între 55 și 64 de ani.
De ce spun asta? România are 5 milioane de pensionari.
1 milion au peste 74 de ani; 1,9 milioane între 65 și 74 de ani.
Au rămas 2,1 milioane - pe aceștia îi găsim la Eurostat ca fiind 'inactivi'.

Arhivă blog