Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 15 august 2018

Ce ar scrie acum Ion Iliescu

Dragi membri ai Partidului Social Democrat,

După o viață îndelungată în politică, după multiple victorii în alegeri prezidențiale, în virtutea experienței mele ca politician de vârf al partidului, îmi permit să spun câteva gânduri care mă frământă.

Ideologic, partidul se află pe un drum care nu oferă beneficii electorale majore. Patriotismul, apelul la valorile tradiționale și naționalismul economic sunt doar paliative pentru România de azi. Nu aud în partid voci care să vorbească despre inegalitățile de dezvoltare dintre regiuni istorice, dintre rural și urban, dintre orașele foarte mici și metropole. Partidul a pornit pe un făgaș conservator, rupt de realitățile stângii moderne. Milioane de voturi sunt abandonate și ignorate. Mai mult de jumătate din România suferă, iar partidul ignoră România suferindă.

Un om, indiferent cât ar fi de inteligent sau educat, nu poate îmbrățișa cu înțelepciune toate problemele unei țări. Are nevoie de echipe consistente, de consilieri eficienți, de departamente coerente care să realizeze analize utile. Fără ele guvernarea seacă iar discursul partidului devine sărac. Expertiza profesională a guvernării este în acest moment limitată. Pericolul este mortal.

Alegerile prezidențiale din 2019 vor defini destinul partidului pentru mai mulți ani. Este nevoie de un candidat echilibrat, capabil să privească în ochi atât electoratele dinamice ale marilor orașe cât și pe cei în nevoie de ajutor și susținere. Este nevoie de un garant al democrației, un lider care să asigure dezvoltarea țării și simultan pacea socială. Mă tem că partidul se îndepărtează de acest făgaș.

Cu respect și stimă pentru fiecare membru, doresc să semnalez nevoia unei reorientări rapide. Barca partidului se îndreaptă spre vârtejul familiar din ultimii ani: un discurs agresiv care nu rezolvă dificultățile țării și nici nu asigură succesul în alegeri la care vin la vot mai mult de 9 milioane de cetățeni. Prăbușirea în hău poate fi evitată, însă acest lucru depinde de fiecare dintre voi.

Sperând la schimbarea atât de necesară în aceste momente de restriște,
Președinte al României (1990-1996, 2000-2004),
Ion Iliescu.

marți, 14 august 2018

Liviu Dragnea este salvatorul României

Later edit: La ceva timp după scrierea textului mi-am dat seama că punctul de pornire e o glumă mai veche a lui Sebastian Lăzăroiu. Trebuie creditat.

Să ne imaginăm că ești în situația următoare:

După mulți ani de muncă într-un partid anti-iliescian, ai reușit să te strecori în PSD la început de mileniu. Precum un ninja în filme, ești în citadela oamenilor răi, pregătit să distrugi tot. "Trăiască Piața Universității! Jos Iliescu!" îți șoptești în mustață, dar încet, nu cumva să te audă vecinii de la PSD Giurgiu.

Da, vei distruge tot, dar trebuie să o faci în mod inteligent.

La alegerile din 2004 acționezi obedient și loial, județul pe care-l controlezi obținând scoruri bune pentru Năstase în ambele tururi. Totuși Năstase pierde. Asta îți strică planurile puțin, doreai să faci deranj în PSD de la putere. Of. Te adaptezi însă, ești un om deștept.

Anii următori trec ca un vis. Pe baza reputației de om-care-aduce-voturi-la-el-în-județ, ești în epicentrul lucrurilor. Efectele activității tale încep să se vadă. În 2008 PSD obține al doilea cel mai slab scor la parlamentare din istorie. Reușești să pierzi, din poziție de conducere în staff-ul de campanie, două prezidențiale la rând, deși condițiile pentru victorie erau mai mult decât prielnice de fiecare dată. De asemenea, ajuți la cimentarea reputației partidului drept loser cu două referendumuri de demitere eșuate, fiecare pierdut altfel. (Ești un om creativ și imaginativ, îți place varietatea).

În mod miraculos nimeni din partid nu observă că ești piază rea, că toate alegerile importante în care ai jucat un rol vital s-au dovedit a fi nenorociri pentru PSD și că alegerile câștigate (ex. 2012) n-au produs de fapt niciun efect. Devii președintele partidului și obții o victorie consistentă în 2016, pentru a arăta că totuși performezi. (Ești o piesă prea importantă în angrenajul istoriei ca să te auto-detonezi pentru niște nenorocite de parlamentare; distrugerea PSD trebuie să fie completă, nu de moment).

Acu' e acu'. În 2019-2020 există un ciclu complex de alegeri, prezidențiale, locale și parlamentare survenind în nici 12 luni. În mod obligatoriu trebuie să pierzi (din nou) prezidențialele ceea ce ar  demoraliza partidul ca să permiți opoziției să te troznească în cap la locale și la parlamentare. Ușor de zis, nu așa de ușor de făcut. PSD este partidul cu cele mai puternice structuri, opoziția nu e organizată, economia merge bine. Trebuie să pui osul realmente la treabă.

Planul tău implică cinci elemente:

1) Elimini viitorul și trecutul. Tot ce poate reprezenta o alternativă la tine trebuie eliminat sau distrus. Foști lideri ai partidului, care datorită experienței politice inerente ar putea contribui cu ceva la reconstrucția de după dezastrul pe care îl vei lăsa în urmă, sunt marginalizați și decredibilizați. Golești de sens structurile interne și dezbaterile din interiorul lor. Dai afară primarul unui municipiu vital (Iași) pe care astfel PSD îl pierde pentru câteva decenii și ... nimeni nu observă. Faci pe toată lumea - din interiorul partidului sau din afară - să înțeleagă că după tine literalmente nu mai are cine să vină. Închizi partidul cu cheia pentru intelectuali și dai drumul comunicatorilor cu viziuni paranoice. Utilizezi slăbiciunile instituționale ale partidului (adică obediența și conducerea pe verticală) pentru a introduce sultanismul. Promovezi oameni care, ca și tine, nu-s PSD-iști la bază - ei sunt și vor fi întotdeauna cu musca pe căciulă și deci vulnerabili. Te asiguri că TSD e mort. Îngheți dezbaterile de profunzime. Orice gând al vreunui membru de partid despre economie, strategie politică, dezvoltarea țării sau politică externă trebuie blocat prin auto-cenzură; tu trebuie să decizi tot, ceea ce încetinește procesele și asigură ineficiență, atât în partid cât și pentru guvernare ca atare. Folosești instituția președintelui-interimar-de-filială pentru a controla județele răzlețe. Orice dovadă de gândire independentă se rezolvă prin excludere.

2) Repeți greșelile. Studiezi cu asiduitate campaniile din 1996 și 2014, cele care au asigurat cele mai mari înfrângeri la prezidențiale ale PSD. Repeți limbajul și valorile utilizate atunci. Într-o Românie care se mișcă demografic și economic spre vest, vorbești naționalist-conservator. În momentele de emoție dai copy-paste din Ceaușescu pe 20 decembrie 1989.

Te lipești de Antena 3 mai strâns decât timbrul de scrisoare - nici tu nu știi dacă garantează eșecul, dar ce sens are să deviezi de la modelul cunoscut? Pe Internet faci nebunii, încurajezi membrii să mintă grosolan, să răstălmăcească adevărul - mici teste pentru 2019.

Sociologic, mizezi masiv pe pensionari tocmai pentru că... bieții de ei, sunt singurul grup de votanți care dispare în mod garantat și deci dependența de ei n-are cum să facă bine partidului pe termen scurt. În fiecare lună cuantifici cu un ochi pe declarațiile de presă ale INS câți votanți PSD au dispărut și câți tineri pe care mesajele tale nu au cum să-i atragă au căpătat drept de vot.

Ca notă de subsol, joci din nou faimoasa poziție de șah Moldova-și-Muntenia-dar-fără-București versus restul țării+diaspora, garantează înfrângerea.

3) Decredibilizezi partidul în ochii tuturor, inclusiv în ochii propriilor votanți. Pici două guverne într-un an. Organizezi mitinguri-mamut, prin definiție mai slabe decât cele ale PCR, și care în consecință mai mult amuză decât sperie. La fiecare câteva luni anunți o măsură fiscală sau de alt tip pe care nu o mai implementează nimeni, ca să semnalezi electoratului PSD că partidul nu mai e predictibil. Are PSD reputația de "bun administrator"? Pui cei mai incapabili miniștri pe care i-ar fi putut furniza vreodată. Care-i punctul slab istoric al PSD? Corupția? Faci ca guvernarea să se concentreze aproape exclusiv pe asta, ca să mobilizezi la maxim bazinul de vot anti-PSD. Folosirea instituțiilor statului în mod samavolnic, pentru a recrea ecuația de insucces "PSD=Statul" și astfel să preiei toată reputația proastă a administrației naționale? Bingo. Te uiți pe harta statului și clipești a satisfacție: ANAF, CNCD, CNA, poliție - la fiecare pătrățică cu nume de instituție vezi voturi, voturi multe pe care le poți mobiliza împotriva PSD cu fiecare acțiune de partid-stat. Lovitura e dublă, și înspre stat și înspre societate - inclusiv mulți din bugetarii care-și pleacă spinarea și-ți pupă inelul încep să te urască.

Într-o zi, la savarină, te lovește în cap ideea violențelor stradale, Piața Universității redivivus, o rută toxică care a izolat PSD (pe atunci FSN) de intelectuali pe termen lung și a costat victorii în alegeri la decenii după aceea. Dacă asta nu scoate la vot oamenii anti-PSD, ce să-i mai poată scoate la vot?

Ești genial, îți zici băgând lingurița în prăjitură. Ești realmente genial.

4) Ai grijă de Iohannis. Cea mai mare nenorocire care se poate abate peste planul tău e să dai în turul decisiv de o versiune nouă a lui Emil Constantinescu-circa-2000. Deci trebuie să mobilizezi la maxim electoratul de tur 2, cel care produce probleme PSD. Îl ataci intens pe Iohannis, ca să fie clar susținătorilor lui care ezită că trebuie totuși să-l voteze. Focus grup-urile îți spun că ei îl văd drept lălâu, pasiv, inactiv? Zici la Antena 3 că e energic, că țipă la Dăncilă, că e dictator. Se plâng unii potențiali votanți Iohannis că a numit guvernul Dăncilă? Explici rituos că vrea să îl dea jos, chiar că ar complota în sensul ăsta. Crede lumea că e blat între voi doi? Îl insulți în ultimul hal.

Nu treci la suspendare, pentru că sunt șanse mari de eșec și ai putea dispărea din schemă. Poți să-ți atingi scopurile și fără. Ești chiar așa de bun.

5) Izolare pe scena politică. UDMR și ALDE n-au încredere în tine, le-ai dat dovezi destule. Mai sunt câteva lucruri de făcut prin toamnă. Dar drumul e deja putred, it's OK.

Lucrezi intens pe toate aceste planuri. Aproape că albești. Dar totul dă roade. Pentru prima dată în istoria României se spune în public, de sute de mii de oameni, "M..e PSD". Diaspora se uită stupefiată la rănile suferite. Ți-ai pus în cap orașele mari, formatorii de opinie, tinerii, toate grupurile pe care un om care ar fi vrut succese ale PSD le-ar fi lăsat liniștite. La categoria de vârstă sub-55-de-ani partidul e praf. Ai hiper-mobilizat tot ce se putea hiper-mobiliza împotriva PSD. Milioane de oameni așteaptă alegerile cu pumnii ridicați. Cu 15 luni înainte de prezidențiale PSD este într-o derivă strategică. Plecarea de la guvernare poate rupe partidul sau umfla ALDE. Firea s-a faultat singură și privește îngrijorată spre propria feudă. Partidul e pus în fața situației jenante de a putea susține candidatul altei forțe politice, mai mici. La o adică te poți oferi tu însuți, cu credibilitate mai mică decât CV-ul unui gândac. Vorbești ca Ponta în 2014 dar ești și condamnat penal. Ai scorurile slabe din sondaje ale lui Geoană dar nu îi ai competențele. Ai puterea lui Năstase dar populația nu-ți acordă același respect. Turul doi va fi un dezastru. E bine.

Ai muncit mult.

Dar rezultatele vor fi pe măsură. Eșecul în 2019 duce partidul în opoziție cinci ani. În ciuda slăbiciunilor inerente ale opoziției, în ciuda unui Iohannis neconvingător, ai dus barca la liman. După ciclul electoral următor, PSD e un amestec de indecizie și PRM-ism, vorbind din ce în ce mai tare unui grup din ce în ce mai mic din societate. Aproape exclus să-și revină în 2024. Orice s-ar întâmpla, ai făcut tot ce-ți stătea în puteri ca să duci partidul în fundătură. România în schimb va avea mulți ani fără PSD la putere. Poate un deceniu.

Și, la cât de bine controlezi PSD-ul (îți încape în buzunar, undeva între telefonul mobil și cheile de la casă) nu e exclus ca după eșecul din alegeri să te realeagă președinte.

Țara însă (oftezi tu între două pahare de rom) nu va ști niciodată că ai fost un erou, o Ecaterina Teodoroiu a civismului și democrației, cel care prin acțiunile sale a salvat țara de PSD pentru ani și ani. Te vor vedea drept o dihanie penală, un dezaxat pasionat de putere, un dictator care și-a ratat pașii.

Poate că (îți spui tu inspirând cu tristețe) asta e soarta eroilor adevărați.

marți, 10 iulie 2018

Iohannis într-un unghi toxic

Klaus Iohannis a repetat greșeala comisă atunci când a nominalizat-o pe Viorica Dăncilă: a uitat că nu este doar "primul notar al țării" (ca să extind formula lui CTP), ci și un politician care vrea voturi. Dacă mergem spre nuanțe, greșeala de la începutul anului a fost adâncită, președintele evitând până și să vină în fața publicului cu o declarație formală de 10-20 de cuvinte.

(Sibiu. Poză preluată de pe flixbus.ro).

Gândindu-ne la temperamentul președintelui și la cariera sa de primar într-un oraș ordonat, este lesne de înțeles de ce el nu a simțit necesar să vorbească. A uitat însă că este principalul vector de comunicare și principalul depozitar de încredere al spațiului anti-coaliție din societatea românească. Atât instituțional cât și în sondajele de opinie de până mai ieri, acest spațiu nu avea un reprezentant mai înalt. Iohannis era singurul stâlp. (Situația era extrem de ofertantă. Prin comparație, Traian Băsescu avea o competiție solidă în sondaje din partea Monei Muscă iar când ea a dispărut din scenă, Crin Antonescu a avut o candidatură solidă la prezidențiale și imediat după aceea s-au luat măsurile de austeritate).

Într-un astfel de cadru, ești susținut și încurajezi, declari și ești share-uit, aperi și ești apărat. Între lider și susținători are loc un ping-pong complex. Încrederea este validată și revalidată.

În contextul în care Iohannis a anunțat că va candida la prezidențialele din 2019, comunicarea sa din ultima vreme a fost eronată, dacă nu catastrofală. Klaus Iohannis e izolat de rezultatul unor alegeri parlamentare care-l obligă să desemneze premieri PSD pe bandă rulantă (până acum 3; Ion Iliescu a desemnat 4 în toate mandatele sale luate împreună) și să nominalizeze membri PSD pentru funcții de fel și chip (cazul SIE) sau să revoce pe cine vrea PSD să revoce (cazul Kovesi). Îi produce acest lucru o stare de supărare, de anxietate și de enervare, cum ar fi de așteptat? Poate. Nu știe nimeni. El și-a manifestat nemulțumirea față de un aspect sau altul al guvernării, în special cele economice, dar - ca un făcut - strict nu în momentele-cheie.

Privind strategic, este posibil ca Iohannis să fi visat la ce a visat și Carol I la sosirea în România Mică: ani relaxați de putere fără responsabilitate, o sinecură formală într-o țărișoară irelevantă, un cumul de liniști și de vacanțe, din când în când punctate de demararea unor teme ofertante intelectual dar fără șanse de realizare concretă (reforma educației, proiectul de țară, etc).
În acest caz, drumul lui Carol I ar fi trebuit studiat cu atenție, suveranul pomenindu-se într-un fel de parc de distracții pentru masochiști, adică jonglând la un moment dat cu abdicarea, conducând un război major contra turcilor, manageriind o scenă politică complexă și plină de orgolii (România Mică a avut 24 de prim-miniștri în 50 de ani), o creștere economică inegală (vezi răscoala din 1907), dezbateri interne dureroase (acordarea cetățeniei române evreilor, faimosul articol 7, a provocat certuri infinit mai mari decât inițiativa din acești ani a Coaliției Pentru Familie) precum și o geopolitică înspăimântătoare (țara zăcea între trei imperii titanice și pofticioase) iar la final un război mondial care diviza opinia publică.
Iohannis are în față un PSD extrem de diferit de cele din trecut, mult mai disperat și activ, care funcționează pe principiul "după noi, potopul". Numai asta e de ajuns, aspectele geopolitice și de alte feluri pot fi menționate în trecere.

Să tragem linia.
1a. Oricine poate fi notar cu un venit de 13 300 lei neți/lună și casă în centrul Bucureștiului. Nu trebuie să fii Klaus Iohannis pentru asta. Și tu, și eu putem fi președinte în astfel de condiții. În termeni mai sofisticați, actualul președinte - dacă va fi să fie candidat în 2019 - își va fi pierdut specificitatea. Acest element, odată pătruns în subconștientul colectiv, este devastator pentru un politician.
1b. Campania din 2019 e pe făraș. "Votați Iohannis pentru că..." Pentru că ce? Stavilă în calea cuceririi României de un partid-stat? Protectorul justiției independente? Omul care a reușit să spargă PSD? Pentru un președinte forțat să coabiteze cu o majoritate ostilă, în contextul emoțional al României de azi, acest pachet de mesaje era singura soluție. Într-o situație extrem de similară, Traian Băsescu a trebuit să creeze o narațiune susținută de activitatea sa din cinci ani de mandat și, deși era foarte popular, a câștigat pe muchie.
1c. "Îl critici acum, dar între Firea și Iohannis ce o să alegi în turul doi?" Păi, hai să vedem. Ce a făcut Klaus Iohannis pentru a arăta că în 2014 el nu a fost candidatul PSD? Cum sunt lucrurile diferite de cum ar fi fost în cazul unei victorii a lui Ponta? Cu excepția momentului "OUG 13", la care Iohannis a jucat inspirat, opunându-se în stradă și guvern unei inițiative la care PSD ținea foarte mult, cam nimic serios nu poate fi menționat. Mai grav este că trend-ul e descendent. Omul care avea frecușuri cu Ponta și stopa OUG 13 pare să fi fost răpit și înlocuit de o sosie imobilă. Unul din trei votanți ai lui Iohannis din 2014 dacă gândește precum în paragraful acesta = game over în turul doi din 2019.

2. După Klaus Iohannis nu rămâne nimic. Nu există o idee, un ideal, o platformă de acțiune politică, o formulă, o viziune despre România care să ia voturi. PNL are aproape aceleași probleme ca în 2014. Nu mai există vectori de comunicare pro-Iohannis, de la influenceri la intelectuali - n-au fost oricum niciodată prea mulți. Iohannis e singur, călâu, prea fierbinte pentru cei care vor apă rece și prea înghețat pentru cei care vor un jet torid. Ca element de raportare, Dacian Cioloș a putut crea un partid cu prezență din ce în ce mai răspicată în sondajele de opinie - Iohannis n-ar putea să facă acest lucru pentru că nu are cu ce să se mândrească (trecut) sau să propună (viitor). Asocierea din ce în ce mai repetată cu Emil Constantinescu (care însă a avut tăria să dea un discurs explicativ națiunii) va produce reorientări anti-ciclice. Teodor Tiță paria acum câteva luni pe un curent neo-Macovei (link), eu intuiesc un potențial neo-Băsescu, excesiv de comunicativ și de dinamic. Apa va găsi o cale, publicul anti-PSD e mare și capabil de reorientări rapide, a mâncat sigle și lideri pe pâine timp de 30 de ani, nu-și va pierde acum flexibilitatea.

miercuri, 13 iunie 2018

Uzina de venin

Ieri, 12 iunie, mai multe filiale PSD au distribuit următoarea imagine, la care te rog să te uiți și pe care te rog să ți-o întipărești în minte:


Este posibil ca imaginea între timp să fi dispărut, fiind raportată de mulți utilizatori de Facebook drept "fake news", ceea ce și este. Același lucru probabil că s-a întâmplat cu un filmuleț care conținea o manipulare banală în aceeași linie: huiduielile la adresa Gabrielei Firea (audio) au fost supra-impuse unor imagini cu Simona Halep la microfon (video).

Imaginea - și minciuna pe care o conține - trebuie însă să rămână în conștiința României. Și din acest motiv o voi reposta constant, pentru a ne reaminti despre ce vorbim.

Nu e vorba aici doar de Halep sau doar de momentul punctual al verii anului 2018.

Este semnul unui grav deficit moral - folosirea minciunii sfruntate pentru a păcăli, în primă instanță, membrii, apoi electoratul și România ca atare. Ignoră cum se cheamă partidul care a postat-o. Cum crezi, în abstract, că ar guverna acești oameni dacă ar căpăta puterea? Ce respect vor avea față de o populație pe care o consideră atât de proastă încât să accepte o asemenea minciună? Vor guverna pentru ei înșiși ("hai că i-am păcălit pe proști, suntem la butoane!") sau pentru cei care nu fac parte din nomenclatură?

Să revenim la situația concretă. Această tentativă de manipulare nu reprezintă un accident. Nu e vorba de o filială solitară ci de un efort logistic considerabil, asumat de partid. Și nu e prima dată, nu e a doua oară, nu e ultima oară. De mulți ani, PSD se avântă pe un făgaș toxic cu o poftă greu de închipuit, nedorind nici măcar să păstreze aparențele. Ca bonus, PSD Mehedinți a adăugat la imagine textul "Adevărul din spatele propagandei! Români, nu vă lăsați manipulați!" Nu mă simt concetățean cu omul care are o mentalitate atât de sucită încât să întovărășească o minciună cu un asemenea text.

Pentru cinici, merită precizat că nici nu suntem într-un moment electoral. Mai e aproape un an până la ... europarlamentare! Nu e campanie electorală. Nu urmează magicul "tur doi". PSD nu se află în fața unui moment decisiv, care să-i decidă accesul la putere pe mai mulți ani. Minciuna e folosită strict pentru uzul unui politician oarecare, nici măcar președinte al partidului, nici măcar singurul prezidențiabil pe care îl are la dispoziție PSD!

PSD are acum puterea și o poate căpăta din nou în 2020 și/sau în 2024 și/sau 2028-2029, etc. O înfrângere a PSD în 2019-2020 nu înseamnă eliminarea amenințării pe care o voi detalia mai jos, ci doar odihnirea ei, permițându-i să revină cu forțe proaspete peste câțiva ani. Plecarea PSD de la guvernare în clipa aceasta nu rezolvă absolut nimic. A trata PSD strict drept un partid politic reprezintă o dovadă gravă de naivitate, fiind genul de eroare care ne-a adus ca țară în prezent. Ce prezent? Conducerea PSD a depus o muncă solidă și a înghițit statul de tot (un picuț a mai rămas pentru la toamnă) - instituții întregi sunt blocate sau zac în buzunarul unei mafii de altfel nu foarte calificate sau eficiente. Suntem, practic, la mijlocul unei curbe grave. Minciuna abjectă de mai sus este un punct pe acea curbă. Folosirea obsesivă a cuvântului "șobolani" este alt punct. Munca asiduă a lui Florin Iordache de a salva hoți de consecințele faptelor lor formează o parte serioasă a curbei, ca și încercarea de a elimina separarea puterilor în stat. Din zeci, sute de puncte se alcătuiește peisajul complet, curba întreagă, făgașul pe care ne aflăm. Iar acest făgaș nu e cel corect. Societatea e întinsă ca un elastic. Ca țară, crăpăm din toate încheieturile. Despre ce tensiune structurală vorbesc? Disonanța între

-  România pe care elita PSD o vrea

și

- cadrul în care România se regăsește din punct de vedere tehnologic, economic, cultural și social, în unele segmente ale societății acest cadru fiind mai evident decât în altele. Iar acest cadru se datorează firelor vizibile sau mai puțin vizibile care ne conectează la vest. Și a căror existență nu e garantată.

Existența PSD începe să devină în sine incompatibilă cu statutul României ca țară europeană (UE) și aliat al Statelor Unite (NATO). Și cred că și PSD, și societatea încep să-și dea seama de asta. Ca exemplu altfel minor de cum poți vedea asta în practică, fake news-ul de mai sus e ... paralel cu o Europă prosperă și educată, în care partidele respectă cetățenii, fiind mai degrabă comun Ucrainei lui Ianukovici sau Rusiei lui Putin.
Situația era evidentă și în 1992 și în 2014 și va fi evidentă și în 2020. Diferența în timp este că furia elitei PSD e din ce în ce mai mare. În curând, poate după 2021, urmează acțiunile extrem de necugetate cu efecte extrem de concrete - nu doar propagandă neagră. Iar atunci, ca să pun un strop de umor într-un text altfel întunecat, există trei posibilități care nu se exclud ci se pot completa într-o oarecare măsură:
1) scăpăm fiecare
2) scăpăm unii dintre noi
3) scăpăm toți.

Nu voi detalia.

Exagerez oare mai sus? Am lucrat de-a lungul vieții mele profesionale cu filiale PSD. Am cunoscut foarte mulți oameni politici din PSD, în special la bază și la nivelele de mijloc (aceia mi se par de fapt cei mai interesanți pentru a înțelege ce și cum în partid). Iar ei sunt exact precum fanii extrem de loiali ai unei echipe de fotbal: duplicitari și subiectivi în momentele-cheie, analitici și amari după înfrângeri, eficienți și în bună parte dedicați efortului înainte de o confruntare. Puteau fi cârmiți în altă direcție de o conducere mai bună. Era măcar teoretic posibil, măcar pentru unii. În agregat, partidul avea măcar teoretic potențialul de a deveni o forță de stânga, de care România ar fi avut azi multă nevoie. Ar fi cerut mult efort dar ar fi fost benefic pentru toată lumea. PSD a devenit însă o uzină a veninului, marea boală a României și cea mai mare amenințare la adresa viitorului său. Nu știu dacă își mai poate reveni după actuala conducere. Nu cred că mai are cu cine. Post-Dragnea nu cred că PSD poate sau vrea să fie în Europa, nu cred că mai știe cum ar putea să devină un partid european. Acum și pe termen mediu vrea cu tot prețul să ne care pe curbă - spre est sau sud, dacă vrei referințe geopolitice - pe toți. Dacă preferi referințele istorice, vrea să ne ducă înapoi în CRIB - undeva prin 1972 toamna.

Nu intru mai mult în aspecte personale, întrucât ele n-au cum să fie de interes pentru tine. Imaginea-minciună de mai sus, asumată de multe filiale fără gând și fără teamă, necesită un moment de pauză și de reflecție. E posibil ca pentru tine acest imbold să fi sosit deja, pe un punct deja traversat de guvernarea actuală, sau să sosească în viitor. Trebuie însă să înțelegem că nu suntem într-un moment oarecare, aceasta nu este o guvernare oarecare, iar finalul curbei va fi desenat de noi toți împreună.


luni, 11 iunie 2018

Partidul rupt

Mitingul de sâmbătă trebuie tratat în relație cu declarațiile lui Liviu Dragnea de duminică seara - cele două elemente ar fi trebuit să compună un întreg coerent. Este evident că afirmațiile președintelui PSD la postul de televiziune Antena 3 au fost pregătite înainte de miting și luând în calcul mitingul ideal, cel visat - și nu cel care a avut loc de fapt. Ieri scriam despre partidul "cu cap de lut": doream să spun că PSD are "picioare puternice", fiind capabil să aducă zeci sau sute de mii de oameni într-un loc, dar din acel moment i-a pierdut, conexiunea mentală sau emoțională absentând. Până și funcția de mimare a susținerii e la cote de avarie - o vizionare rapidă pe YouTube a oricărui miting al Partidului Comunist Român demonstrează exasperanta prăbușire a standardelor de calitate ale CRIB.

Să vorbești despre un nou miting, chiar mai mare, e un act de bravură remarcabilă. Și naște o întrebare: a pierdut Liviu Dragnea contactul cu realitatea sau blufează? Reformulând: Dragnea nu înțelege ce s-a întâmplat sau, de disperare, minte pe ideea că "măcar cineva, undeva, o să creadă că am înregistrat un mare succes"?

În favoarea primei ipoteze este folosirea din ce în ce mai obsesivă a termenului "șobolani" (până la această oră, Consiliul Național de Combatere a Discriminării tace. Ne dăm seama cu toții cât de repede s-ar fi activat dacă un lider al opoziției folosea acest termen vizavi de electoratul puterii). Dezumanizarea oponenților este o unealtă jenantă, caracteristică exclusiv regimurilor totalitare. Nu ajută nimănui. Ar crea tensiuni în societate dacă Dragnea ar fi popular sau dacă PSD ar fi capabil să transmită mesaje mai departe în mod persuasiv, dacă nu în rândul electoratului PSD măcar, măcar în rândul membrilor partidului (detalii despre asta mai jos). Cum lucrurile nu stau astfel, intensitatea limbajului, neatinsă nici măcar de USL în 2010-2012, pune reflectoarele pe Dragnea și doar pe Dragnea, ducând în mod natural la apariția unor întrebări precum cele de la începutul paragrafului.
Există și o sub-variantă: disonanța dintre ideile energice ale președintelui PSD și oboseala sa accentuată, surprinzător de evidentă în timpul discursului de la miting, sugerează că el este un om stresat, încărcat cu excesiv de multă treabă. Înconjurat de nulități, promovând oameni mediocri în funcții importante și deci preluându-le atribuțiile, Dragnea se pomenește cărând în cârcă o administrație slabă, ineficientă și leneșă - pe toată. El trebuie să fie și ministru de interne, și prim-ministru, și ministru de externe și portavoce mediatică a puterii și secretar general de facto al partidului și lider al grupurilor parlamentare PSD și distribuitor de hatâruri în interiorul partidului și amant și câte și mai câte. Nu mă îndoiesc că muncește 7 zile din 7 - dacă el își ia vacanță, statul român se închide iar PSD se desființează. În astfel de condiții, până și un om cu auto-controlul solid al lui Dragnea se poate detona. Practic, gafele sale de abia acum încep.

Dragnea este relevant într-o oarecare măsură. Mai interesantă este goana disperată a liderilor PSD, care încearcă să țină pasul cu angoasele și umorile Liderului Suprem. Cei mai mulți au motive autentice să fie furioși: contracte dubioase din cauza cărora nu pot dormi liniștiți noaptea, planuri de viitor dărâmate de frica de DNA, sentimentul că România care nu-i ascultă e majoritară (scăparea freudiană a zilei a fost declarația Gabrielei Firea că România trăiește "într-o dictatură a minorității care nu s-a bucurat de votul românilor", ea obținând 43% la alegerile locale din București, ceea ce reprezintă din totalul celor veniți la vot ... o minoritate). Imaginea totuși rămâne: un șofer care-și conduce camionul cu 140 de kilometri la oră, lovind alte mașini, ciocnind semne de circulație și omorând pietoni în timp ce în spate o șleahtă de Dacii gâfâie, încercând să nu-l piardă pe Lider din vedere și claxonând pentru a semnala publicului spectator că, măcar teoretic, formează împreună cu el o coloană. Faptul că ei aleg, între agenda publică și loialitatea a la Bobu, al doilea element le periclitează relevanța pe termen lung. Această alegere mă șochează într-un singur caz: cel al Gabrielei Firea, un om care uită că are nevoie de 5 milioane de voturi pentru a fi președinte de țară și care crede (nu e clar din ce motive) că temele lui Dragnea sunt populare.
Un factor ce trebuie luat în calcul - dar care pentru noi, cei din afara PSD, e dificil de înțeles la adevărata sa valoare pentru partid - este mass-media prietenoasă PSD. Ca de obicei, canalele aservite de comunicare ucid inteligența partidului, neuron cu neuron - sunt perna confortabilă din care e imposibil să te ridici și care, în timp, te sugrumă.

La fel de bine Dragnea poate fi în situația de a blufa. Un general american de cavalerie, Nathan Bedford Forrest, descoperind că are trupe inamice atât în fața sa cât și în spate, a cerut călăreților săi să "atace în ambele direcții". Dragnea și Tăriceanu folosesc cu acuitate parlamentul, singura lor armă reală (după cum a demonstrat mitingul, susținerea populară e minunată dar inexistentă). Inevitabil însă, realitatea va prinde PSD de ceafă.

Există, punând totul împreună, vești foarte bune pentru opoziția de orice fel la PSD:

1) În urmă cu o lună și jumătate scriam, uitându-mă la opțiunile de vot:

În zilele și lunile următoare, să nu uiți că susținerea pentru PSD e subțire ca firul de ață. Membrii, familiile lor și câțiva oameni de afaceri locali, slinoși și emoționali. Atât. Cei 46% nu mai există. Pe cifre, împăratul e acum ... nu gol, ci mai rău: disprețuit ca Băsescu în vremurile lui negre. (..) Activitatea intensă e menită în bună parte tocmai să mascheze lipsurile majore. O ceată de călăreți agresivi țipă: "Noi suntem avangarda, armata e după deal, o să vă mănânce." Dar nu există acea armată. Cei câțiva călăreți sunt absolut tot ce are PSD.


Paragraful acesta avea de-a face cu populația României ca atare. Sincer, nu mă așteptam să văd o carie atât de profundă în interiorul PSD și în interiorul electoratului PSD.

Precum mulți alții, am crezut că narațiunea propagată de Dragnea și de apropiații săi "a prins" în rândul votanților PSD, atrage segmente semnificative ale societății care pot deveni chiar militante. A crede așa ceva - după cum ne-a arătat mitingul - este o mare greșeală. Iar la miting am văzut (în afară de oamenii aduși cu japca) garda pretoriană, PSD-ul pur, oamenii dedicați cu trup și suflet partidului - nu mai există "trupe de rezervă", asta este tot ce are partidul mai de preț și mai forțos. Dar în statul paralel credeau doar oamenii de pe scenă și doar pentru ei era important. Pentru a face un joc de cuvinte: este un hău considerabil între paranoia și populație. PSD a eșuat ani de zile în a-și răspândi viziunea în rândul propriilor săi membri și propriului său electorat. În mod normal, până acum într-o organizație CRIB gândită pe verticală, deja membrii ar fi trebuit să fie îndoctrinați. Dar, datorită slăbiciunilor obiective ale PSD, acest lucru nu s-a întâmplat - probabil pentru prima dată în existența partidului gândurile elitei nu sunt reperele bazei. Din 2015 și până acum am asistat la cea mai inutilă risipă de energie din istoria politicii românești. Sute de mii de euro, mii de corzi vocale și sute de declarații de presă s-au scurs în neant. E ca și când Mircea Badea ar fi vorbit ani de zile într-un studio de televiziune etanșeizat de țară, emisiunea sa fiind urmărită doar de operatori și sunetiști. Prioritățile românilor - PSD-iști au ba - sunt în continuare economice și sociale. Teza statului paralel, probabil și spre surprinderea celor care o propagă, nu e o prioritate națională. Cei care trăiesc cu ea în gând și-n inimă pot umple un băruleț ceva mai mare. Și atât.

2) Te asigur că nimeni din PSD nu se apucă cu mâinile de cap. Nimeni nu percepe semnalele grave care au început să duduie în mulțime de la prima frază a primului discurs. Poate Adrian Năstase să fi tras niște concluzii, dar el e în afara partidului. Standardele și așteptările PSD vizavi de PSD au scăzut foarte mult.
Un om nebun nu e nebun doar între 9 și 11 dimineața. În continuare puterea va continua să comită prostii, să pornească de la premise eronate, să aleagă mesajele greșite. (Mitingul în sine e un simptom: el n-ar fi trebuit să aibă loc întrucât a distrus pentru milioane de telespectatori șocați mitul Unității de Monolit În Cuget și Simțiri A Partidului Care Fără Crâcnire sau Ezitare Se Încolonează Demn și Plin de Voioșie În Spatele Comandantului Suprem). Alegerile din 2019 nu vor prinde PSD la turație maximă, ci - precum cele din 1996 - într-o bulă fragilă.

3) Cu răbdare și perspicacitate o parte din electorat poate fi deșirat. CRIB e în criză. Scriam la un moment dat "Structurile CRIB au în momentele dificile o singură reacție constructivă, și anume orientarea obsesivă spre propria bază de susținere".

Dar această bază de susținere este inertă, are priorități de care elita s-a rupt, reacționează ridicând din umeri la răcnetele boșilor de pe scenă. Nu mă așteptam ca acest lucru să se întâmple chiar atât de repede. Viteza istoriei e uluitoare. În cuvintele unui cântec CRIB, "viitorul începe azi".

duminică, 10 iunie 2018

Uriașul cu cap de lut (Câteva observații după mitingul PSD)

1. Impecabilă capacitatea de organizare în sensul aducerii de enorm de mulți oameni în centrul Capitalei. Aici nota 10.

2. Narațiunea luptei cu statul paralel nu prea prinde. E una vitală pentru lideri, își joacă averile și libertatea pe ea, dar nu ajunge la poporul pesedist, nu are legătură cu grijile sale. O mulțime în mare parte neatentă la ce se zicea pe scenă a stricat efectul punctului 1 de mai sus și, prin delăsarea sa, chiar a îmbărbătat partea din societate care se opune PSD. Coeziunea între generali și soldați este uluitor de slabă.

Și se va vedea și la alegeri. Să ne uităm la lista asta:

Argeș 72 de mii de oameni
Vrancea 49 de mii de oameni
Bacău 77 de mii de oameni
Gorj 50 de mii de oameni
Ialomița 28 de mii de oameni
Mehedinți 35 de mii de oameni
Teleorman 45 de mii de oameni
Dolj 83 de mii de oameni

Județe aflate teoretic sub controlul total al PSD. Vorbim de un stadion mai acătării per județ. Un stadion plin. Ce reprezintă aceste valori? Oamenii care la cele mai recente parlamentare (altfel un succes major pentru PSD) au votat altceva decât PSD sau ALDE. Nu am ales prezidențialele din 2014, pentru că e și mai și. Iar valorile numerice de mai sus sunt considerabile. Imaginează-ți că ai avea în fața ta teleormănenii aflați în situația asta, de a vota anti-PSD și anti-ALDE în 2016. Dacă ai da mâna cu unul pe secundă, ți-ar lua 12 ore și jumătate să dai mâna cu toți.

Mitingul ăsta a demonstrat de ce. Există o surpare serioasă între baza CRIB și elita CRIB (după cum scriam aici, la secțiunea 73). Nu doar teoretică, ci și concretă, punctuală, la nivel de persoane. Scandările anti-Iohannis, anti-Băsescu și "PSD! PSD!" au primat, excitând măcar un sfert din participanți. Cu excepția unei tentative scurte a PSD Teleorman, nu s-a scandat numele niciunui lider. Iar numele lui Liviu Dragnea e ușor de scandat.

3. În plan electoral, cine era îngrijorat de candidatura/candidaturile puterii actuale în 2019 se poate liniști deocamdată. Toți prezidențiabilii evidenți ai PSD/ALDE s-au prăbușit ca popicele, nereușind să stabilească o minimă legătură emoțională cu cel mai facil public cu putință, cei aduși de partid(e) în piață, cei care ar trebui să le fie alături în mod natural și să le propage mesajele rapid și eficient măcar în rândul cunoscuților. Firea a fost arțăgoasă și neplăcută, departe de imaginea de "tanti plăcută de la televizor" - anii de primărie au înrăit-o și i-au redus atractivitatea. Tăriceanu e prea îndepărtat și doct, un Năstase fără putere. Olguța și-a ratat ultima șansă de a fi prezidențiabilă, neavând nici 1% din forța de persuasiune a lui Vadim. Președintele partidului, Liviu Dragnea, a înotat obosit la culme printr-un discurs complex, reafirmarea unei narațiuni sofisticat-paranoice total irelevantă pentru o profesoară din Vaslui sau un bătrânel din Slatina. Per total, a părut un secretar general al partidului eficient și priceput la jocuri de culise, dar incapabil să creeze emoție - poate cel mai slab orator dintre toți președinții PSD (sau la egalitate cu Oliviu Gherman, care n-a candidat la prezidențiale vreodată).

Există teoretic posibilitatea ca lipsa de interes a PSD pentru acești oameni să fie compensată de o atractivitate considerabilă a lor în afara mulțimii adunate în piață, în România ca atare. Acest lucru pare destul de puțin probabil.

3b. Pentru cine e interesat de a privi lucrurile ideologic, mitingul a demonstrat existența unei falii considerabile între "marii propritari" de la vârful PSD (10 de mii de euro ceasul de la mână, 10 mii de hectare posedate în județ) și oamenii loviți de sărăcie în România rămasă în urmă. PSD nu a găsit varianta românească a ecuației Partidului Republican, care punea împreună țărănoi din Nebraska cu elita financiară a țării. Evident, PSD e departe de prăbușire. Structura nu pleacă nicăieri, doar că geme din toate încheieturile. E loc de un partid de stânga în România - asta știam cam toți sociologii. Nu era însă chiar atât de evident cât ar mânca acest partid din baza organizațională de susținere a PSD.


(Poză de Cristi Citre. A se observa mesajul #rezist proiectat pe clădirea guvernului)


4. Un moment lejer și ușor de supra-speculat este ratarea imnului și a unei poze simbolice cu luminițele. Oamenii au alergat, nu mers, spre autobuze. Într-o Românie cu drumuri terci, e greu să ajungi acasă la Buzău sau la Oradea în timp util. Aici partidul și-a jucat sieși un renghi - după ce a guvernat 5 ani din ultimii 6, el culege roadele propriului dezinteres pentru infrastructură ("CRIB este în genere ineficient și produce ineficiență, aceasta ajungând să afecteze chiar funcția de supraviețuire a CRIB", scriam acum jumătate de an)

În concluzie, vlaga PSD și credibilitatea liderilor au fost supraestimate de oponenții de toate felurile ai coaliției. Suntem exact la mijlocul perioadei dintre păparea prăjiturii (parlamentarele din 2016) și consecință (prezidențialele din 2019). Acest moment a fost apogeul guvernării - și, precum guvernarea în sine, a existat o disonanță puternică între cât de puternică pare a fi și cât de împleticită este în momentul în care o privești în față.

sâmbătă, 21 aprilie 2018

PSD în fața catastrofei

Liderul major al partidului este necredibil pentru 85% din românii aflați în țară. Partidul însuși se bazează pe o fărâmă de societate: un român din opt. Ceilalți șapte fie deja susțin opoziția, fie își manifestă din ce în ce mai vizibil ostilitatea, arătându-și deschis disponibilitatea de a da un vot "la furie". Românii sunt uniți ... de crezul că țara merge în direcția greșită. Opoziția din interiorul partidului aflat la putere este slabă și tăcută, nefiind capabilă să formuleze o alternativă - accesul la bani transformă filialele locale la căprioare privind direct în farurile mașinii. În societate ca atare sisteme, grupuri și organizații de fel și chip, de obicei prietenoase cu orice putere, trec la revoltă. Se formează alianțe sociale uluitoare și invizibile, între hipsteri și vârstnici, între oameni foarte săraci și patroni de firme cu cifre de afaceri de zeci de milioane de euro, între bugetari și PFA - toate împotriva celor aflați la putere, al căror nume a devenit o ocară. În plus, birocrația blochează subtil dar evident orice inițiativă a guvernului, adăugând întregului peisaj o notă de ridicol și expunând deținătorii puterii ca fiind, de fapt, slabi.

Mai sus nu intenționam să descriu situația lui Liviu Dragnea și a PSD în clipa de față. Ci a lui Traian Băsescu și a PDL în 2010-2011. E absolut uluitor dacă stai să te gândești, însă fără să ia măsuri dure de austeritate guvernarea actuală e la fel de nepopulară precum cea de atunci. Cifrele sunt șocante. Doar că nimeni nu face comparația. Ar trebui.

Întrebare: - E adevărat că România e pe marginea prăpastiei?
Răspuns: - Da, pentru că se uită în jos la PSD.

Capacitatea de regenerare a coaliției este limitată. Nu există vreun indiciu că erorile din 2017 vor dispărea în 2018 sau 2019. Nu au de ce să dispară - nu există o cauză nouă și n-au dispărut cauzele vechi. Politica de cadre defectuoasă din ultimii ani limitează capacitatea PSD de a produce ceva concret în administrație. Dragnea face un slalom inspirat printre procese și condamnări - nu pleacă nicăieri. El știe să cânte versurile unui singur vinil - împrumutat de la FIDESZ - însă melodia nu prinde, clubul s-a golit. Povestea va continua în aceiași parametri.

Din unele puncte de vedere PSD stă mai rău acum decât PDL în 2011. La încredere, Dragnea e mai jos decât a fost vreodată Băsescu. ALDE ronțăie cu ambiție din electoratul PSD, devenind treptat un parazit redutabil și performant. Lipsește infrastructura umană care să genereze soluții măcar teoretice, precum Noua Republică sau Forța Civică. (PSD nu crede în Albă-ca-Zăpada; PSD crede în Soros - posedă doar o mitologie a dezastrului, nu și una a salvării). Iohannis beneficiază de mai multă încredere acum decât Ponta sau Antonescu atunci. Nu există un PPDD care să mai ciupească din scorul opoziției principale.

Din alte puncte de vedere PSD stă mai bine acum decât PDL în 2011. Împotriva sa nu se află două organizații solide de partid, ci una. Firea este populară ca niciun PDL-ist de atunci (deși nervozitatea sa din ultimele săptămâni semnalează că știe că i se întâmplă ceva urât în sondaje). Antipatia față de guvernare nu e încă ură generalizată.

Situația prezintă și câteva asemănări surprinzătoare. Corupția și nepotismul zgâlțâie ritmic guvernarea. Sistemele de stat - cel de sănătate în special - sunt stegulețe roșii, surse autentice de probleme și de nemulțumire. În 2012, PSD furniza o bază vastă de votanți din orașele mici și rural, precum și vârstnici; PNL capta bugetari sofisticați și locuitori ai marilor orașe, precum și tineri. Acum, PNL este PSD-ul de atunci (forța organizațională superioară) iar USR PNL-ul de atunci (atractiv pentru electoratul cu un grad mai ridicat de autonomie). În ecuație intră acum și partidul lui Dacian Cioloș, ceea ce poate crea dinamici interesante.

Criza imensă în care se află acum PSD va avea efecte multiple și dureroase. Dumnezeu să aibă milă de candidatul partidului la președinție. Înfrângerea previzibilă de la acel scrutin* va avea efect asupra alegerilor locale. Firea va trebui să muncească intens pentru a mai rămâne primar. (Doamnă, Cotroceni-ul se amână pentru 2024 cel devreme...) Inclusiv în locuri unde filiala locală PNL e sub papucul filialei locale a PSD, acea filială liberală va câștiga primăria fără să vrea acest lucru. VINE VALUL. (politicienii și membrii de filiale înțeleg foarte clar de ce am pus aceste cuvinte în bold și majuscule, cu un font mai mare decât restul textului). Este același fel de val care a ridicat USL în 2012. Dar acum în sens invers.

* = împotriva candidatului PSD va putea câștiga în 2019 și un sertar.

Atașamentul lui Liviu Dragnea față de referendumul Coaliției pentru Familie poate fi explicat și prin prisma datelor de mai sus. Liderul PSD încearcă să păstreze măcar ce are. Alternativ, caută votanți noi însă, tragedie, comite aceeași eroare ca mulți politicieni din trecut: conservatorii creștini din România ori sunt PNL-iști înfocați din Ardeal, ori sunt (deja) PSD-iști.

Dacă nu intervin dispariții majore, precum cea a lui Dragnea, scenariul următorului ciclu electoral e simplu:

A. Europarlamentare: Prezență 35-36%, semnificativ mai mare ca de obicei dar nimic uluitor. PSD scor cu 2-în-față. Opoziția la Dragnea din interiorul partidului e prea slabă să speculeze ce și cum. Dragnea va da vina pe filialele din Ardeal sau pe Facebook sau pe UE sau pe Moș Crăciun sau pe petele solare. Nu că i-ar păsa cuiva. Partidul va fi în continuare în comă. Oricum, vine vara, iar în Muntenia vara e zăpușeală, energiile se duc spre zero.

B. Prezidențiale: dacă Dragnea și-a pierdut mințile sau are un blat cu Iohannis, candidează. În mod cert ar fi cărat de partid în turul doi și la fel de cert ar fi masacrat în acel tur doi. Să îți arăt niște cifre:

Cât din populația aflată în țară avea încredere în candidații de tur doi cu un an jumătate înainte de prezidențiale?

1999 (Barometrul Op. Publice, Fundația Soros): Vadim 22%, Iliescu 37% (hai să-l punem și pe Constantinescu: 31%)
2003 (idem): Băsescu 29%, Năstase 33%
2008, IMAS: Băsescu 45%, Geoană 20%
2013, INSCOP: Ponta 44%, Iohannis 31%
2018 (în funcție de ce sondaje preferi): Dragnea 7-12%, Firea și Iohannis pe la 30-35%.

Nimeni, niciodată, n-a pornit de atât de jos ca Dragnea.

Citez din Mirel Palada, cu care sunt de acord: (link)

"La vot în turul doi vin de regulă 60% din total votanți. Ca să câștigi, trebuie să obții cel puțin 50% din aceștia. Adică jumătate din 60%. Adică 30% din total populație. Repet: DIN TOTAL POPULAȚIE. (...) Și acuma revenim la posibilii noștri candidați despre care se face vorbire zilele astea. Păi dacă ai încredere 7%, cum are Dragnea, sau 17%, cum are Tăriceanu, cum crezi că poți să faci saltul așa ușor spre 25%-30%, chiar și cu o mașinărie mare de partid în spate, care să zicem că te votează în scîrbă, că trebuie? De aceea eu personal cred că nici Dragnea, nici Tăriceanu nu au așa de mari șanse să cîștige președinția României. Pentru că ambii sunt departe de pragul necesar de măcar 25% încredere din total populație."

Poate că Firea va fi destul de naivă încât să se ofere să încaseze șutul național pe care PSD îl va încasa în 2019 cu ocazia prezidențialelor. Poate că va fi inteligentă și va pasa totul. În care caz PSD se va orienta spre o non-personalitate gen Fifor sau Corina Crețu.

Cioloș sau Iohannis sau Ludovic Orban va câștiga fluierând. Fluierând. I-am și pus în ordine alfabetică, care dintre ei ajunge în turul doi / ajunge să candideze depinde de niște variabile destul de plicticoase.

Iar prezidențialele produc efecte emoționale pe șase luni, adică ajungem la...

... Locale: Intuiesc că Negoiță rămâne primar în sectorul său. Ceilalți 6 primari PSD din București, printre care o includ și pe Firea, vor tremura serios. Opoziția va putea avea succese surprinzătoare, doar să aibă curaj și candidați adecvați. Probabilitatea să nu existe candidat unic măcar pentru orașele importante e destul de redusă. Mare atenție la Zalău, Constanța, Giurgiu, Drobeta Turnu-Severin, Bistrița, Bacău, Focșani, Galați, Pitești și lista poate continua. În Ardeal vor fi probleme la negocieri, dar nu detaliez.

[Dacă Boc candidează, orașul Cluj-Napoca are pe termen mediu un noroc aproape obscen de mare. Să ne uităm în jur: în Timișoara va rămâne la butoane Robu, în București e nevoie de două mandate pentru a se rezolva problemele (iar dacă Firea rămâne primar sute de mii de bucureșteni vor migra spre Vest, în continuarea unui fenomen în plină desfășurare), Iași-ul se mișcă bine dar nu perfect, Sibiu și Oradea nu au (încă) mărimea necesară pentru a-i face competiție, Brașov n-are aeroport, restul României lâncezește sau nu posedă centre urbane extrem de solide. Destinațiile posibile pentru un investitor, un business dinamic sau un om autonom sunt extrem, extrem de puține.]

Parlamentare: Cu chiu cu vai Dragnea va fi căzut. În PSD se va adopta o conducere colectivă, nefiind timp de un congres serios. Ca la ARD, se va lipi repede sub siglă o soluție de marketing fără fond. Opoziția va fi lovită în aripă de scăderea interesului pentru politică - scorul de 60% al USL din 2012 va fi imposibil de replicat. Am putea avea așa ceva:

PNL+USR+RO Împreună = 45%
PSD 30% (30. Nu treizeci-și-ceva.)
ALDE 12%
UDMR 5%
Alții (care nu intră în parlament) 8%.

Cum președintele numește primul ministru, ALDE și UDMR se vor lupta pentru onoarea de a face parte din coaliția de guvernare. Patru ani de opoziție și de anchete DNA îi așteaptă pe bieții PSD-iști. "Of, of, căpitane de județ..."

În scenariul de mai sus nu subestimez PSD. Are și va avea întotdeauna organizații puternice. Electoratul său dur nu-i dispare, doar se stinge și se amărăște în tăcere. Nu văd trandafirii luând sub 25% la vreun scrutin național (deși e posibil). Nu văd PSD prăbușit la cota din 1996 (23%). Îl văd pierzând însă procentele-cheie de care e nevoie pentru câștigarea fiecărui scrutin mai important. Un om mai dur ca mine, uitându-se la cifrele care măsoară încrederea în liderii PSD sau modul în care este evaluată guvernarea, ar zice că PSD se îndreaptă spre un minim istoric și isteric.

Să nu exagerăm totuși.

Paradoxul nenorocirilor este că lovesc pe cine nu e cazul. Primari pesediști altfel liniștiți din Moldova și Muntenia își vor pierde mandatul pentru că partidul nu are acum curajul să scape de președintele său, devenit o ghiulea electorală. Un biet om va candida la prezidențiale în scuipații întregii țări (primul candidat PSD din istorie care va lua mai puțin de 30% în primul tur), împins de la spate de un Dragnea devenit inamicul public nr. 1. Cel mai prost scenariu pentru opoziție este unul în care Dragnea dispare sau este înlocuit înainte de 2019, acum în primăvară sau în vară, dând destul timp unei noi conduceri a PSD să își pună amprenta și să rejuveneze guvernarea. Acest scenariu este însă, pentru România, unul bun.

În zilele și lunile următoare, să nu uiți că susținerea pentru PSD e subțire ca firul de ață. Membrii, familiile lor și câțiva oameni de afaceri locali, slinoși și emoționali. Atât. Cei 46% nu mai există. Pe cifre, împăratul e acum ... nu gol, ci mai rău: disprețuit ca Băsescu în vremurile lui negre. La întrebarea "Partidul Sau Dragnea?" PSD răspunde cu hotărâre: "Dragnea!!!". Să le fie țărâna ușoară. Disonanța dintre
a) extrem de slaba susținere de care se bucură de fapt PSD
și
b) imensul său apetit pentru acțiune în lupta împotriva luptei împotriva corupției

îmi aduce aminte de inițiativele crețe din 2011 ale puterii de atunci, gen desființarea sectoarelor sau o nouă constituție. Activitatea intensă e menită în bună parte tocmai să mascheze lipsurile majore. O ceată de călăreți agresivi țipă: "Noi suntem avangarda, armata e după deal, o să vă mănânce." Dar nu există acea armată. Cei câțiva călăreți sunt absolut tot ce are PSD.

Deja se poate începe munca la strategii în țiplă, la 2000 euro/pagina, pentru 'relansarea stângii românești'. Va fi o piață bunicică pentru așa ceva în 2020-2021. De altfel, un punct de pornire deja există. E un document scris de Adrian Năstase Niculae Bădălău. Liderii PSD sunt rugați să-l salveze pe calculator, într-o locație convenabilă. Vor da click pe el de multe ori, după ce valul va fi pătruns în cabinele de vot.


Arhivă blog