Faceți căutări pe acest blog

luni, 8 octombrie 2018

Despre referendum în 15 puncte

1. Daniel David are câteva lucruri importante și originale de spus aici.

2. S-a vorbit de eșecul BOR. Dar nu s-a observat un alt lucru: UDMR a cerut oamenilor să iasă la vot, iar Kelemen Hunor - într-o aparentă lipsă de intuiție politică - a călătorit de la Arad la Cluj ca să poată să voteze (!), asta când era deja extrem-extrem de târziu iar boicotul etnicilor maghiari era evident.
Nu e vorba de un incident. Uniunea are momente de sobrietate, echilibru sau maturitate pe care le alternează cu circumstanțe când pare un dromader la Polul Nord, ruptă de societatea în care se află.

Trend-ul istoric părea a fi altul. Era iminent momentul când, în afara secuimii, mai mult de jumătate din etnicii maghiari urmau să voteze altceva decât UDMR. Sintagma UDSR ("Uniunea Democrată a Secuilor din România") părea a deveni relevantă în anii următori. Discuția însă s-a lărgit.

3. Cu excepția lui Alin Teodorescu (vezi ultima întrebare de aici), ca de obicei excepțional în momentele-cheie, prezența scăzută nu a fost anticipată de niciun sondaj și de niciun sociolog. O parte din problemă e metodologică și e gravă, internațională, fundamentală. Dar mai e ceva. Credința în România nu se certifică prin acțiune. Distanța dintre a spune că ești credincios și a face ceva concret este imensă, după cum spuneam aici la punctul 2, un paragraf care mi-a atras multă antipatie din partea site-urilor cu "ortodox" în nume.

Putea fi rezolvată această problemă? Teoretic da. Însă BOR n-a putut să acopere în câteva zile o prăpăstie care s-a creat în ani și decenii. Sunt prea multe Mercedes-uri în BOR, prea mulți Pomohaci și prea puțină muncă socială, compasiune, luptă pe subiecte care afectează în mod real familiile României. Nu ajungi la 7 milioane de vizualizări cu acest clip așa, din întâmplare. Urmează o luptă internă, blamări reciproce și în mod ideal niște reforme. Pe termen lung un conflict în interiorul ortodoxiei românești cu consecințe serioase și dramatice, instituția fiind deja divizată.

În context, așteaptă-te la o creștere rapidă a cultelor evanghelice/neo-protestante în anii următori. Sunt mult mai eficiente în planul activității în comunitate și deci mult mai credibile când vine vorba de a cere ceva enoriașilor. Precum un vot.

4. În niciun caz nu au câștigat liberalismul, progresismul, toleranța. (Un referendum având drept subiect legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex ar clarifica asta imediat). A pierdut însă conservatorismul importat ne-dibace. Prezența a fost de fapt colosală având în vedere disonanța dintre prioritățile românilor și tema referendumului. Sunt epocale imaginile cu oameni sofisticați vorbind doct despre pericolul educației de gen unui public care nu are canalizare, locuri de muncă sau un spital funcțional pe o rază de zeci de kilometri.

Cu cât inițiativele pentru familia tradițională s-au dus mai spre est, spre societăți aparent religioase dar în realitate sărace, cu atât au eșuat mai grav. În Croația au prins mai bine decât în Slovacia, iar în Slovacia mai bine decât în România. Țara noastră n-are destulă clasă de mijloc așezată, calmă, liniștită și pe cale de consecință conservatoare ca să rezoneze puternic la teme mai complexe din punct de vedere intelectual. Maslow a mâncat referendumul.

5. Un partid al Coaliției ar deschide fronturi noi, dând bătăi de cap PSD (votanții au fost nu vârstnici, ci extrem de vârstnici) și rupând o halcă zdravănă din PNL.

Conectez asta și cu plecarea lui Matei Dobrovie din USR. E bine, apele se așează. Prea mulți oameni politici care cred aceleași lucruri sunt în clipa asta în partide diferite.

5b. În mod natural partidul Coaliției s-ar rupe în creștini filoatlantici vs putiniști. Dar în 2019-2020 ar crea un vâj, abia după ciclul electoral ar exploda disensiunile.

6. Impresia generală, la care și eu am achiesat, a fost că PSD nu s-a mobilizat. Dar ce să vezi, turismul electoral a fost colosal.

7. Dragnea a ratat o mare șansă de a-și solidifica imaginea în interiorul și exteriorul partidului. Lumea a uitat deja, dar președintele PSD amenința de ani de zile cu referendumul ăsta ca armă cvasi-electorală. Cele 5 sau 6 sau 7 milioane de voturi cu care s-ar fi mândrit ieri seară pe ecranele televizoarelor nu există.

După ce și-a asumat referendumul atât de rituos, ar fi trebuit să deconteze. PSD pare însă atât de slab încât nici măcar acum nu-l va da jos. Ceea ce este o veste fenomenală pentru opoziție.

8. Liviu Dragnea, prin susținerea referendumului și alipirea temei familiei tradiționale de imaginea sa, a făcut mai multe pentru cauza LGBTQ decât orice om politic din istoria României. Milioane de oameni din afara comunității respective privesc acum altfel un subiect care, până acum câțiva ani, n-ar fi fost în dubiu.

9. Statul român s-a făcut de cacao. Să nu uităm asta. S-au creat condițiile fraudării referendumului, dar degeaba. O prestație rușinoasă și jenantă. Nu ultima. Nu se va deconta nimic de către nimeni...

10. Ce a făcut Klaus Iohannis a fost total irelevant. E o temă de gândire și asta.

10b. Ai observat că Gabriela Firea, altfel o promotoare a valorilor tradiționale, n-a votat? De asemenea Tăriceanu a dat un vot pe ascunselea.

Niciun prezidențiabil cu excepția lui Dacian Cioloș n-a utilizat referendumul în mod coerent.

11. Tabăra pro-referendum trebuie să ceară consultanților banii înapoi. Au repetat premisele campaniei lui Ponta ("Românii sunt proști / propaganda neagră merge / minciunile prind"). Prea mulți consultanți au idei fixe, generate de propriile experiențe și obsesii. Asta în sine nu e rău - idei fixe avem toți! - doar că acest set de idei fixe eșuează din nou și din nou și din nou.

Nu mai suntem în 1992.

Repet: nu mai suntem în 1992.

Din fericire pentru România, PSD are o inerție colosală, e un vas de croazieră de 250 de milioane de tone și va rămâne pe coordonatele deja setate în anii trecuți, răspicat afirmându-și dragostea pentru România-de-acum-20-de-ani într-un anabasis din ce în ce mai ridicol.

Conform lui Vlad Petreanu, reclama de mai jos a fost furnizată de PSD postului RTV. Este foarte posibil ca o mare parte din reclamele pro-referendum să fi venit ca o surpriză neplăcută pentru Coaliție...




12. USR devine din ce în ce mai redutabil. 12 000 de observatori, lucru care trebuie cuplat cu amploarea inițiativei #fărăpenali, după cum observa Cristian Hrițuc.

13. Referendumul a arătat existența unor diferențe semnificative (dar nu imense) între sudul și nordul Moldovei. Precum și între Oltenia și restul-Munteniei-inclusiv-Dobrogea. În special primul set de diferențe este relevant și va deveni din ce în ce mai relevant.

14. România, ca de obicei, complet defazată față de iliberalismul european sau global.

15. Toate instituțiile CRIB (explic ce înseamnă asta aici) și-au dat silința. Fără eroare sau deviere, partidele din anii '90 (inclusiv UDMR), structurile piramidale, vectorii de comunicare care sunt fani ai sistemelor din trecut s-au mobilizat. Dispunerea pe linia CRIB-versus-societate a fost practic impecabilă.

S-a întâmplat ce scriam la punctul 73 de aicidependenții de CRIB deseori [joacă] renghiuri sistemului prin neparticipare sau vot contrar intereselor CRIB. Prin trădarea principalei lor obligații față de CRIB - menținerea prin vot a sistemului la putere - ei își manifestă nemulțumirea față de unul sau mai multe din aspectele funcționării CRIB.

Cred că e prima dată în istoria PSD când comunicatori ai partidului (Codrin Ștefănescu și "deputatul mitralieră") afirmă că partidul e supărat pe poporul român. (!!)

După eșecul CRIB, urmează radicalizarea. Da, se poate și mai profund. Cum să recunoști că ai greșit? Sau că perspectiva ta asupra lumii sau României e incorectă?


Dacă 100 de mii de oameni de factură non-CRIB care altfel ar fi migrat acum nu mai migrează, din referendum România s-a ales cu ceva bun. Costul de 30-40 milioane euro al referendumului pare prin comparație unul mic.



luni, 24 septembrie 2018

După un an de Cluj - observațiile unui bucureștean

Această postare reprezintă o excepție de la regula de pe frontispiciul blogului, fiind subiectivă. Experiența ta va fi diferită de a mea măcar în unele privințe.

De asemenea, trebuie precizat că textul e scris din perspectiva unui bucureștean get-beget mutat la Cluj. Practic asta înseamnă că dacă locuiești acum în alt oraș din Transilvania, Banat, Crișana sau Maramureș, nu toate ideile ce urmează vor fi noutăți sau relevante pentru tine.


Ce aș spune cuiva care se gândește dacă să se mute în acest oraș:


0. Ce avem aici? Normalitatea despre care scriu românii plecați în Austria sau Danemarca sau Germania etc. În termeni mai clari, România la care visezi, europeană, prosperă, cu bun-simț și respect reciproc, unde se trăiește ca-n Vest și administrația e eficientă... există.

La nord-vest de Carpați.


0b. Eu prefer Cluj-ul pentru că e sprințar și - atât conform cifrelor oficiale cât și în practică - un oraș în care tinerii au o pondere mare. Însă normalitatea menționată mai sus este întâlnită, din câte am descoperit, de bucureștenii care s-au mutat cam oriunde în țară dar în afara Vechiului Regat: Sibiu, Timișoara, Oradea etc.

0c. Bonus pentru numeroasele momente când vei citi amuzat(ă) articole sau status-uri pe Facebook despre "cât de nasoală e România", "cât de nesimțiți și bădărani suntem noi, românii", și, din două click-uri, descoperi că autoarea/autorul locuiește în București, eventual născându-se în Vechiul Regat și apoi venind în București, și îți dai seama că ea/el crede că toată țara e la fel.


1. Chiriile. "Sunt imense!" îți zic clujenii. E și o oarecare mândrie secretă aici ("Nu rezistă oricine în Cluj!")

Cam da. Cu aceiași bani ca în București închiriezi aici o cameră mai puțin: 2 în loc de 3, garsonieră în loc de apartament de două camere etc.


Chiriile reale nu-s așa mari precum cele din articolele de presă, dar nici așa mici precum cele ale prietenilor tăi clujeni care, în mod inevitabil, au relații bune cu proprietarul încă de acum 4-6 ani, când piața imobiliară arăta altfel.


Lucrurile mi se par a fi compensate de prețurile la cam orice altceva (vezi și punctul următor), care sunt semnificativ mai mici decât în București. Uneori diferența e rizibilă. Inclusiv în hipermarket-uri. Aceeași pungă de chips-uri, același sortiment de bere într-o berărie sau un kilogram de roșii de o calitate anume au prețuri mai mari în București. Pentru a trăi acolo se plătește o taxă invizibilă de 10-15% la cam toate produsele. Și nici nu insist asupra pierderilor din rețelele de apă, gaze naturale etc. care se reflectă în facturi îngroșate, mult mai mari decât cele din Cluj, lucru pe care l-am observat cu ochii mei.

2. Taxiurile. Dacă vii din București vei percepe distanțele cu totul altfel decât oamenii locului, și vei avea nevoie de taxiuri doar până înveți transportul în comun, iar apoi doar noaptea.

La prima vedere taxi-urile sunt scumpe însă noțiunea de bacșiș e cvasi-non-existentă. Se dă rest întotdeauna.


Ce te va surprinde însă e să descoperi că taximetriștii sunt extrem de civilizați.  De ce sunt marea majoritate a taximetriștilor din București amari, supărați și încărcați iar cei din Cluj veșnic bine-dispuși? Răspunsul n-are absolut nimic de a face cu prețurile (și la 2,29 RON/km în București va fi același nivel de delăsare), ci trebuie să ajungem la un subiect-cheie pentru extrem de multe aspecte ale vieții în afara Vechiului Regat, și anume...


3. Încrederea și legea. În identitatea Europei de Est intră la temelie instituțiile disfuncționale și urbanizarea imperfectă sau în coacere. Unul din efecte este o viață parțial sau determinant situată în afara normelor psihologice aduse de civilizația modernă - într-o copie jalnică a viziunii lui Hobbes trebuie să fii cu ochii în patru tot timpul, nu cumva să fii păcălit, țepuit, înșelat, mințit. Doar în familie poți să ai încredere parțial, toți ceilalți îți vor răul într-un joc de sumă zero. Nu poți să ai încredere în oamenii din jur, în reguli, în instituții formale sau informale - șmecherii se descurcă, cine respectă regulile e fraier, sfaturile avizate sunt dubioase sau merită chestionate, "merge și așa", n-are sens să investești în soluții trainice. Haosul e norma, predictibilitatea e canci, ce e adevărat azi e fals mâine și posibil poimâine. Extinderile situației sunt complexe: "și ce dacă e murdar pe jos? De ce să-ți pese? Oricum altora nu le pasă, de vreme ce au aruncat lucrurile respective pe jos! Nu fii idiot, nu te lupta cu valul, lasă lucrurile așa cum sunt, oricum nu poți schimba nimic".


În Europa Centrală și de Vest lucrurile stau altfel nu pentru că oamenii ar fi mai inteligenți sau cu un spirit nativ al moralității mai dezvoltat. Normele de conviețuire urbană s-au așezat în timp, e adevărat pe alte făgașe obiective, de natură istorică, iar a respecta regulile existente este deja a doua natură.

Ce scriu mai sus pare a fi teoretic dar se vede în practică în enorm de multe lucruri, de la relația dintre vecinii de bloc și cea a funcționarilor publici față de cetățeni până la atitudinea oamenilor față de spațiile publice sau față de necunoscuți, optimismul general și constructiv din mediul de business de aici sau coagularea societății civile (unde lucrurile în București stau, din fericire, din ce în ce mai bine).


Dacă uiți tot ce-am scris în această postare în afară de un lucru, acesta e cel care trebuie ținut minte.


Moment bonus: când călătoria cu taxiul costă 7 lei și 20 de bani, dai 10 lei și ți se dau rest 3 lei, după care te cerți cu taximetristul încercând să-i explici că trebuie să-ți dea 2 lei dar în niciun caz 3 (am pățit asta de două ori 😃).


4. "S-a stricat Ardealul, nu mai e ce-a fost". Auzi asta în special de la intelectualii mai vârstnici ne-naționaliști.
Pe cifre da, s-au pierdut un milion de sași și șvabi, migrațiile etnicilor maghiari au fost puternice etc. Nenorocirea este incontestabilă.

Dacă însă vii din Regat, e greu de imaginat unde era Ardealul odată, având în vedere câte lucrurile sunt funcționale acum la standarde la care în București sau în Regat nici nu poți visa.


De exemplu, visul maximal unui bucureștean interesat de propriul oraș e să scape de Firea în 2020. Nimeni nu-și permite să creadă că ar putea veni un primar precum Bolojan sau că în 2024 administrația capitalei ar putea ajunge să performeze la nivelul celei a Clujului sau Sibiului. Cine ar exprima asta cu voce tare ar fi luat cu ambulanța direct la spitalul de nebuni.


5. București. De la distanță o să ți se pară din ce în ce mai apăsat ca fiind o capcană și, ca să o zicem în termeni sobri, un oraș doar parțial europenizat. Sursele de stres sunt multiple, iar oamenii suferă în consecință.

Te vei gândi des la oamenii incredibili, foc de deștepți și de calificați, indiferent de domeniu, pe care îi cunoști acolo. Unii se vor stinge în mediocritate, cei mai mulți vor migra, dar în prezent îți rămâne strângerea de inimă că niște creiere și suflete fenomenale se mulțumesc cu atât de puțin în ceea ce privește calitatea vieții și ajung să creadă că așa ceva e normal și acceptabil în Europa secolului XXI.


6. Boc. Îl dăm Bucureștiului pentru 36 de miliarde de miliarde de euro.

6b. (Glumeam cu cele 36 de miliarde de miliarde. Nu-l dăm pe nimic).


7. Verde. Cluj are mai puține parcuri decât București-ul, raportat la suprafață și populație, însă este foarte verde, în special anumite cartiere fiind pline de copaci. Efectul asupra stării de spirit este foarte pozitiv.


7b. Parcul Central e bine utilizat și îngrijit, realmente îți schimbă vibrațiile sufletului.

8. Chill. Transilvania, această Californie. De ce să te grăbești? De ce să te stresezi?

9. ... cu excepția momentelor când nu e chill. Adică e de muncă. Etica protestantă a lui Max Weber e la putere aici.


10. Nu întârzia. Ai fi singura persoană care o face.

10b. Nu, nici măcar un minut.
10c. Nu, acea circumstanță specială nu e așa de specială și nu reprezintă o scuză.

11. Cuvântul dat e luat în serios. Asta înseamnă multe avantaje pentru tine ("uau, deci când omul ăla zicea că până poimâine îmi dă cartea, chiar era serios!") dar și responsabilități evidente.

12. Transportul în comun este eficient, rapid și de încredere. Nimic special dacă ai vizitat deja un oraș din Occident. De exemplu a avea panouri care să-ți arate câte minute mai sunt până la venirea următoarelor autobuze sau tramvaie, linie cu linie, e ceva normal și nu science-fiction.

Orașul e menit a fi folosit de către pietoni și mijloacele de transport în comun, mașinile proprietate personală ocupând un distant loc doi, strategie asumată conștient de primărie (link). Nu posed mașină aici și mă descurc de minune deși, atenție, la orele clasice de flux maxim (7-9 dimineața și 4-6 după-masa) totul încetinește.


12b. Traficul rutier din Cluj este o sursă constantă de nemulțumire pentru șoferii clujeni, dar dacă - după cum spuneam la început - vii din București și ai mașină, lucrurile sunt în genere parfum. Asta pentru că termenul tău de referință este, totuși, București, al cincilea cel mai aglomerat oraș din lume în ceea ce privește traficul (link).


Evită zona centrală dimineața, toți părinții își duc toți copiii în zona liceelor și școlilor bune în ceea ce pare a fi o suprafață mai mică decât un stadion de fotbal.


13. Vremea. Extrem de schimbătoare. Două luni pe an poți ieși din casă fără să ai pe braț o geacă, o vestă sau un pulovăr.


13b. Ghid privind probabilitatea ploii în Cluj:


Dacă plouă acum, ploaia nu se va întrerupe de fel sau peste câteva ore va ploua din nou.

Dacă sunt nori, peste câteva ore va ploua.
Dacă e vreme însorită și fără nori, peste o oră o să apară nori și peste câteva ore va ploua.

13c. Serile de primăvară, toamnă și chiar vară pot fi uluitor de reci, indiferent ce valori a avut temperatura de-a lungul zilei.


13d. Într-o zi de septembrie sau octombrie poți avea patru anotimpuri: frig de iarnă dimineața, căldură de vară la prânz, răcoarea de primăvară când vine o ploaie după aceea, răcire de toamnă spre seară.


14. Relațiile inter-etnice. Bune în special în rândul oamenilor tineri. Evident mai bune decât ce visează naționaliștii din Regat care, vorba cuiva pe care nu-l mai identific (scuze), au văzut un etnic maghiar ultima dată în alb-negru, pentru că așa se transmiteau în anii '80 la televizor meciurile în care juca Bölöni.

Ar fi enorm de multe de zis, dar pe mine personal mă marchează un lucru care pentru alții poate să pară minor: bogăția istoriei orașului și amprenta acestei istorii în plan arhitectural. Cuvintele sunt insuficiente aici; dacă ești genul de om care are o tresărire de emoție puternică atunci când vizitezi cetatea din Sighișoara sau centrul Oradei înțelegi ce vreau să spun.


15. LBGTQ. În ciuda unor tam-tam-uri punctuale, orașul e probabil ceva mai puțin homofob decât media națională. În 2015 Transilvania (incluzând punctual aici și foarte conservatoarea zonă Crișana) era cea mai pro-căsătorie între persoanele de același sex din cele trei regiuni istorice (link aici, în josul penultimei pagini din Powerpoint), nu cred că lucrurile s-au schimbat.

16. Aeroportul. Trebuie mărit, dacă se poate ieri. 


Indiciu: autobuzul 5 te duce în centru, dar nu oprește fix în fața ieșirii din aeroport ci la 20-30 de metri mai încolo - ceea ce nu e bine. Biletele se iau de la automat.


17. UBB (adică Universitatea Babeș-Bolyai). Everything is UBB and UBB is everything. Fără mediul universitar orașul ar fi unul trist și limitat. Subliniez în special existența multor profesori tineri și foarte tineri. UBB este atât de dinamică încât pare a nu fi de stat, ci o instituție tipic ardeleană, parte ONG și parte business consecvent.

18. Lentoarea ardeleană se vede în debitul verbal și cam în nimic altceva.


19. Accentul. Nu-l vei avea niciodată. Poți să începi însă prin *a* *rosti* *cuvintele* *clar*, *răspicat*, *până* *la* *capăt*, *fără* *să* *mănânci* *silabe*. Ceea ce în genere în viață n-are cum să-ți prindă rău, plus că mai și apuci să gândești oleacă 😉


19b. Cuvintele "foarte", "extraordinar", "incredibil de", "extrem de" sunt folosite mai rar aici, de obicei când este realmente cazul. Când vei merge înapoi în București, vei observa că sunt inflaționare.

(În această postare am încercat să le folosesc doar când este cazul, precum la punctul următor...)

20. Coolness: imens. Viața socială și artistică din Cluj este extrem de bogată, imposibil măcar să încerci să ții pasul cu tot ce se întâmplă.

De asemenea Cluj-ul e cool în sine, ceea ce alte orașe merituoase și solide din punct de vedere economic încă nu au reușit să introducă în imaginea lor. 

Bonus negativ (malus) pentru aroganța pe care o poți dezvolta rapid și care este greu de înfrânat.

21a. Iarna. Deții ciorapi de lână sau suferi o moarte lentă și dureroasă.
21b. Nu prea există vânt în Cluj, decât în anumite cartiere, ceea ce înseamnă că - prin comparație cu București - lucrurile sunt mult mai suportabile. Te îmbraci gros, te pui în mișcare și gata, în câteva minute ți-e foarte bine.

21c. În plan social totul încetinește și poate deveni depresant. Bucuria și energia fenomenală cu care clujenii trăiesc primăvara și vara se datorează în bună parte și iernilor lungi.

22. Claxoane. Unul pe săptămână. Unul pe săptămână în tot orașul. Dacă ești atât de norocoasă/norocos încât să auzi respectivul claxon, tradiția locală este să-ți pui o dorință.

[Am inventat această tradiție locală tocmai acum, sună bine].

23. Politețe. Everywhere. Bună ziua-sărut mâna-mulțumesc-la revedere. Dacă nu ai chestia asta în sânge o dobândești ușor.


24. Hipermarketuri. Surprinzător de puține deocamdată. MegaImage e la începuturi dar crește geometric, Kaufland, Cora și Lidl domină, părerea despre Profi o țin deocamdată pentru mine.


Nu vei muri de foame dar nici nu vei avea un magazin MegaImage în interiorul cutiei poștale.


25. Strada Piezișă nu doarme niciodată. Dacă strada asta ar fi o tipă, ar fi una cu părul verde, foc de inteligentă, neglijentă cu aspectul ei dar de un erotism puternic. So go visit.

26. Economia locală. WOW! Franzele clujene, gemuri și dulcețuri ardelenești, salamuri ungurești, ciocolată secuiască (End Ibo! - batonul de lapte cu cacao în foi de vafă reprezintă accesul la alt plan al existenței), farmacii Richter, Câmpul Pâinii/Caromar (dacă te-ai prins de aluzia istorică bravo), Moldovan/Sânnicoara, Panemar: un vocabular de brand-uri cu care te vei familiariza tare repede. Cam totul e mai bun sau gustos decât ce se găsește în București, comparativ.

De asemenea viața fără Pepco e pustiu.


Brand-urile locale sunt nu numai foarte numeroase ci și puternice. Te poți pomeni ieșind dintr-un magazin, inclusiv hipermarket, cu sacoșa plină de mâncare și alte produse exclusiv clujene. Ceea ce explică multe statistici macro pe care le-ai văzut în ultimii ani despre Transilvania și pe care le vei vedea în anii următori...

27. În genere porțiile de cartofi prăjiți sunt duble în Cluj față de București (fără ca prețul să fie două ori mai mare). Nici eu nu înțeleg de ce.


28. Erori de dezvoltare: Florești și (în remediere) Bună Ziua. Studiază cu grijă unde și de ce vrei să te muți.

29. Hard Club. Rock super, 5 lei draft-ul, merită ascensiunea.
29b. Nu glumeam când ziceam "ascensiune", dacă nu vrei să iei un taxi ia-ți clăparii.

30. Cutremur. N-avem.

31. Țânțari. N-avem.

32. Gabriela Firea. N-avem.


33. Manele date la maxim joia la două noaptea în mijlocul cartierului. Desigur că nu.


34. Pata Rât. Avem! Tot orașul așteaptă cu nerăbdare momentul când o să apară un Godzilla de acolo.


După care vom face festival pe tema asta.


Bonus negativ (malus) pentru faptul că e prea departe de oraș și irelevantă în contextul aprovizionării cu apă ca să mai conteze în mod decisiv pentru segmente mari ale spațiului civic.


35. Untold. Menționat de clujeni cel mai des în propoziția: "Și, tu unde pleci din oraș de Untold?"

36. PSD. Există undeva departe, precum acea telenovelă nesfârșită la care știi că se uită o verișoară a mătușii tale dar al cărui nume mereu îl încurci (al telenovelei, nu al verișoarei).


37. Administrație. Bună, rapidă, eficientă, la standarde vestice, inclusiv la instituții ale statului (teoretic naționale) care au sucursale/filiale aici. Ți se va face dor de cozile imense din București, de aparatele de bonuri de ordine care nu merg, de ghișeele la care trebuie să te apleci (în Cluj se stă pe scaun, față în față), de îmbrânceli, de "huo, eu eram la coadă înaintea lu' domnu' ", de momentele când descoperi că lista de documente de pe site nu este aceeași cu cea necesară la ghișeu, de funcționarii acri și supărați, care se răstesc la tine ca la o servitoare de secol 17...

Glumesc, nu-ți va fi dor deloc.

Moment bonus: când scrii online pe site-ul primărie despre o defecțiune și e rezolvată în 48 de ore (am pățit 😃).


38. Centrul. Am ales o poză nițel mai obosită, de toamnă târzie, pentru că Biserica Sf. Mihail e de obicei fotografiată ca și când ar fi ruptă de oraș. Dimpotrivă.
(imagine via petitieonline.com)

Multe orașe ardelene au un centru mai arătos, dar lucrurile sunt plasate cum trebuie în Cluj ca să auzi clopotul exact la tonalitatea care-ți transmite, prin toți porii, că ești într-un loc perfect conectat la acea lume care se încheie undeva departe, pe malurile Bretaniei, trecând prin Strasburg, Trier, München, Viena și atâtea altele.

38b. În continuarea frazei de mai sus și la nivelul cel mai subiectiv: nu am inclus Budapesta în listă pentru că, de fapt, seamănă mult mai mult cu Bucureștiul decât cu Clujul - nu în lucrurile rele, ci ca ambianță generală. Cel mai bun punct de referință pentru Cluj (în afara Transilvaniei) ar fi probabil Boston.

39. Aerul. În practică nimic senzațional. Evident că mai bun decât în București, dar asta nu-i de mirare.

Nu pentru aer proaspăt vii la Cluj - menționez aspectul ca să nu apară confuzii sau neînțelegeri...


40. Rezerva față de regățeni. Mai mică decât ai crede. Peste 50% din locuitorii Cluj-ului nu s-au născut aici - orașul este din acest punct de vedere extrem de cosmopolit.

În genere oamenii își formează o părere despre tine când le explici de ce ai părăsit Bucureștiul. Fii sincer și concis.
În toată această ecuație intră și protestele stradale, începând cu Colectiv și mai ales momentul "luminițelor", care au schimbat mult în bine părerea ardelenilor despre bucureșteni.

41. Există câteva lucruri care nu funcționează în Cluj. Poate să pară o ironie sau o glumă ce scriu în continuare, dar acele lucruri sunt la fel de anormale statistic precum lucrurile care funcționează în București.

42. În loc de concluzie finală: este ciudat dar foarte îmbucurător să faci parte dintr-un succes. În Regat mai există în sensul ăsta Halep și, pentru unii, tururi doi de prezidențiale odată la cinci ani. În rest totul e un gri amar și întârzierea zi cu zi a unei migrații inevitabile spre un loc de muncă mai bine plătit sau la care să fii respectată/respectat, spre o țară în care să poți să te împlinești personal și/sau familial și/sau profesional, spre un loc unde să te simți bine. Vibrația în nord-vest și vest este cu totul alta, lucrurile sunt deja așezate pe drumul corect.

Ca element concret, dacă te gândești să faci pasul decisiv spre părăsirea României, dă înainte de toate o șansă Transilvaniei, Banatului, Crișanei sau Maramureșului. Un an în chirie te va lămuri ce și cum. Selectează-ți orașul cu grijă, fiecare localitate posedă un profil specific și se poate potrivi mai mult (sau mai puțin) circumstanțelor tale profesionale sau familiale. Cunosc bucureșteni strămutați care sunt la fel de fericiți de Brașov sau Sibiu cum sunt eu datorită Clujului, fiecare și-a găsit locul potrivit pentru sine.

Un semn de întrebare privind cei "4,3 milioane care nu muncesc"

Face mare vâlvă o știre ProTV despre "4,3 milioane de români care nu muncesc" (link). Sursa știrii este, din câte pot să-mi dau seama, o nefericită înțelegere a limitărilor cu care operează statisticile oficiale.

Institutul Național de Statistică afirmă că în țară se află 19,2 milioane persoane. Merg pe cifrele lor în continuare...

Copii (0-14 ani) sunt 3 milioane.
Am ajuns la 16,2 milioane.

Pensionari 5 milioane.
Am ajuns la 11,2 milioane.

Angajați 6,3 milioane (local+stat+privat+durată predeterminată - link). Valoarea mi se pare mare dar acoperă probabil și contractele deja stinse, lucru echivalat de munca la negru, zilieri neînregistrați, etc.
Am ajuns la 4,9 milioane.

PFA și doar atât / patroni și doar atât, adică oameni care nu intră în niciuna din categoriile de mai sus = câteva sute de mii.
Probabil că așa s-a ajuns la 4,3 milioane. Deși aș zice că mai degrabă ajungi la 4,7 milioane.

Însă, întrucât atunci când migrezi spre vest nu mai trebuie să dai statului de știre, Institutul Național de Statistică subestimează migrația spre vest (oficial la 219 mii de emigranți temporari și 23 de mii definitivi). O estimare moderată, utilă în contextul acestei postări, ar zice că de fapt sunt nici 3 milioane de oameni plecați, nici 4 milioane, ci 3,5 milioane.

Scădem cei 240 de mii înregistrați din cei 3,5 milioane plecați de facto = 3,25 milioane plecați dar neluați în calcul ca atare.

Revenim la cele 4,7 milioane. Scădem 3,25 milioane -> am ajuns la 1,45 milioane.

Dar ce să vezi, mai sus nu am luat în calcul elevii de liceu (600 de mii) și studenții la licență (400 de mii).

De la 1,45 milioane am ajuns la 450 de mii, un pic peste numărul persoanelor dependente de venitul minim garantat. Și care de altfel se află disproporționat de mult în județele unde nu există locuri de muncă...

Imagine via economica.net:


Cei 4,3 milioane nu sunt disponibili ci sunt undeva prin Italia și Spania, Germania și Marea Britanie.


Later edit: Alt mod de a vedea lucrurile, care duce la o concluzie ușor diferită, este următorul:

Raportul din noiembrie 2017 al BNR (pagina 30 de aici) privind inflația face vorbire de "aproximativ 4 milioane persoane" [inactive]. El se bazează pe o statistică Eurostat care definește ca inactivi pe oricine nu e angajat, șomer sau liber întreprinzător.

Și anume... conform Eurostat, în România în 2015 erau 15 milioane de persoane ***cu vârsta între 15 și 74 de ani*** (link).
Valoarea e rezonabilă:
Eram în 1989 aproape 23 de milioane.
Minus un milion = scăderea sporului natural de atunci și până acum.
1 milion au peste 74 de ani.
3 milioane au sub 15 ani.
3 milioane emigrați.

Din cei 15 milioane, inactivi conform Eurostat erau 5,9 milioane. Nu 4,0 și nu 4,3 milioane.

Scădem milionul de studenți și liceeni.
Scădem 1,9 milioane de pensionari cu vârsta între 65 și 74 de ani care nu muncesc.

Și ajungem la 3 milioane. Cine sunt ei? În principal pensionarii cu vârsta între 55 și 64 de ani.
De ce spun asta? România are 5 milioane de pensionari.
1 milion au peste 74 de ani; 1,9 milioane între 65 și 74 de ani.
Au rămas 2,1 milioane - pe aceștia îi găsim la Eurostat ca fiind 'inactivi'.

sâmbătă, 22 septembrie 2018

Câteva observații din exterior despre cifrele sondajelor comandate de PSD

Cifrele provin de aici.

Situația în ceea ce privește partidele:

0. Voi scoate din calcul sondajul efectuat pe 7 iulie, în care rezultatele sunt disonante față de rezultatele sondajelor anterioare sau precedente. De exemplu, PNL depășește nivelul maxim înregistrat în restul verii (26%), adică îl depășește cu ... 13%! situații similare dar în sens invers întâmplându-se cu Pro România și UDMR.

În alte cuvinte, sondajul de pe 7 iulie este un outlier, o curiozitate și o deviație.

Odată ce facem asta, vedem:

1. Pierdere de viteză în rândul partidelor puterii, atât cumulat cât și separat. Sondaj cu sondaj, în procente:

PSD: 39 - 31 - 28 - 27 - 34 (revenire!) - 31.
ALDE: 7 - 16 - 9 - 9 - 7 - 4.

Net, PSD pierde 8% iar ALDE 3%.
Per total, coaliția pierde 11%, ajungând de la 46% la 35%.

2. Creștere aproape în oglindă a partidelor opoziției (plus 16%), de la 35% la 51%.

3. Scăderea drastică a persoanelor care spun că ar vota "alt partid" (decât cele indicate), pe măsură ce se îndreaptă spre Mișcarea România Împreună.

Toate aceste cifre sunt prin relatare la 'votanții hotărâți', 25% din populația aflată în țară sau aflați pe liste, în oricare din cele două scenarii un public mult mai mic decât cel care va veni la vot la europarlamentare. Adică cifrele de mai sus fac vorbire despre nucleele dure.

Menționez în albastru valoarea de mai sus întrucât la prezidențiale baza de calcul este cu totul alta, și anume între 56-64% (!) din populația aflată în țară.

Te rog să-ți ștergi din minte informațiile de mai sus despre intenția de voturi pe partide, acum ne mutăm de la stadionul din Țăndărei pe San Siro: milioane și milioane de votanți în plus, de la "nuclee dure" trecem la la fluxuri masive de emoție. 

Ce vedem la prezidențiale, unde s-au făcut sondaje înainte și după 10 august?

Violențele de pe 10 august mobilizează în trei direcții:
1. Iohannis (+300 mii voturi)
2. Kovesi, măsurată de PSD ca potențial candidat USR și înainte și după proteste (+300 mii voturi)
3. Tăriceanu (+600 mii voturi).

Adică ambele tabere mari au câștigat cam la fel de mulți votanți pentru prezidențiabilii lor: 600 de mii fiecare. Polarizare.

Dar de unde au pornit?

Tabăra anti-coaliția de guvernare duduia și duduie la turație maximă, numărul celor dispuși să voteze Iohannis, Kovesi sau Cioloș cumulând 5,7 milioane votanți înainte de 10 august și 6,3 milioane după 10 august, la fiecare din cele două valori trebuind să fie adăugată diaspora (!).

Prin comparație, candidații PSD și ALDE cumulează în primul tur - dacă Dragnea ar candida - 2,55 milioane voturi.

În variantele de tur doi Iohannis ia 5,5 milioane voturi (constant, indiferent de contracandidat) iar Firea sau Tăriceanu în jur de 3,0 milioane. Ca să avem o idee, Ponta a obținut în primul tur de la alegerile prezidențiale precedente 3,8 milioane voturi.

Despre Dragnea nici să nu mai vorbim, Iohannis îl bate în turul doi cu un neverosimil 73%-la-27%, Kovesi îl bate 72-la-28, Cioloș 65-la-35. Măcel.

Când se rearanjează votanții în funcție de cine rămâne în turul doi ("ștafeta" sau "pasa"), candidatul coaliției guvernamentale de azi mai primește câteva sute de mii de voturi (de la 2,55 la 3,0 milioane) și Iohannis pierde câteva sute de mii de voturi (de la 5,7-6,3 milioane ajunge la 5,5 milioane), numai că distanța din primul tur e determinantă. "Ștafeta" spre Kovesi e mai slabă, spre Cioloș și mai slabă, dar în continuare și în toate scenariile punctul de pornire pentru candidații coaliției guvernamentale e prea slab ca să mai conteze.

Mai e mult de tot până la prezidențiale dar dacă cifrele sunt veridice, există două posibilități mari și late:

1. Lucrurile stau exact cum le vedem. Publicul PSD+ALDE e de fapt foarte mic, extrem de împuținat de guvernare, și nu mai poate susține o candidatură solidă de tur doi. Nici măcar în turul unu situația nu e foarte solidă. De exemplu, o candidatură comună USR+MRÎ ar pune probleme lui Tăriceanu, riscând să transforme turul doi într-o bătălie Iohannis vs Kovesi (ceea ce pare realmente incredibil).

Argument în defavoarea tezei: ar fi atipic de grav ca lucrurile să stea așa pentru PSD. Până și Iliescu în 1996, după șase ani consecutivi de guvernare și mandate prezidențiale, a intrat în turul doi de pe locul unu cu 4,0 milioane voturi.

Trăim oare 2000-ul PSD-ului?


(poza a fost făcută de noizz.ro)

sau

2. Imaginea prezentată de cifrele aparente este incompletă. Publicul care ar înclina spre candidați PSD+ALDE este în continuare consistent, în 2019 se va ajunge din nou la tradiționalele 5,2 milioane de voturi sau pe-acolo, dar acum acest public este extrem de demobilizat de candidații slabi pe care îi are la dispoziție, nici Tăriceanu și nici Dragnea (și nici Ecaterina Andronescu, și nici Gabriela Firea după cum vei vedea în continuare) nefiind foarte apetisanți.

Argument în defavoarea tezei: păi hai să continuăm raționamentul din teză. În turul doi ar trebui să vedem milioanele de potențiali susținători ai candidatului PSD sau ALDE înghițind în sec și votând candidatul anti-Iohannis/Kovesi/Cioloș ("n-am votat în primul tur, dar măcar votez în al doilea").

Însă în turul doi candidații anti-Iohannis/Kovesi/Cioloș, după cum spuneam, obțin 3,0 milioane voturi.
Cu mult sub cele 4,9 milioane ale lui Năstase din 2004.
Cu mult sub cele 5,2 milioane ale lui Geoană din 2009.
Cu mult sub cele 5,2 milioane ale lui Ponta din 2014.

Deci nu se mobilizează nici în al doilea tur. Un semnal grav pentru o coaliție care mizează pe discursul anti-Iohannis, anti-Kovesi și anti-Cioloș cu disperare și frenezie de ani de zile.


Apare însă o problemă în plus când afirmăm că acest public nu se mobilizează nici în al doilea tur. Prezența auto-declarată pentru tururile doi este imensă (10,8 - 11,8 milioane voturi), deci de unde să mai apară acești votanți PSD+ALDE?

În concluzie:

- Mi se pare remarcabil că, din câte înțeleg, la CEx-ul PSD s-au discutat câte în lună și stele dar nu despre prezidențiale. Nu știu dacă oamenii prezenți acolo înțeleg ce înseamnă o înfrângere la prezidențiale pentru primarii PSD la localele din 2020.

- Este extrem de posibil ca acea candidatură comună PSD+ALDE să se remonteze, precum Geoană de-a lungul anului 2009, dar punctul de pornire e destul de jos. E nevoie de evoluții multe și în altă dinamică decât cea din ultimul an și jumătate.

- S-a vorbit mult de criza de resurse umane de la putere. În genere în contextul miniștrilor, secretarilor de stat, șefilor de agenții, etc. Corect. Dar e o criză și de prezidențiabili. Ca reper, cel mai popular politician al puterii, Gabriela Firea, un om cu o prezență mediatică gigantică, pierde în orice scenariu (și împotriva lui Cioloș și a lui Kovesi și a lui Iohannis) mai rău decât a pierdut Ponta în 2014, adică la mai multe procente distanță. În contextul ăsta, rebeliunea ei este de înțeles, se află într-o barcă ce se pierde printre valuri.


miercuri, 12 septembrie 2018

Referendumul Coaliției pentru Familie - baza statistică de start

În ultima vreme pe acest blog ai putut citi lucruri mai mult sau mai puțin amuzante. Dar acum revenim la subiectele serioase.

Va fi referendumul valabil și validat?

Pentru ca referendumul să producă efecte, e nevoie de îndeplinirea a două condiții:

- prezența la vot a 30% din cei 18,9 milioane de români aflați pe liste. Adică 5,67 milioane prezenți. Acest lucru face ca referendumul să fie valabil.
și
- voturi valide din partea a 25% din cei aflați pe liste. Adică 4,72 milioane voturi valide. Acest lucru face ca referendumul să fie validat.

Îndeplinirea primei condiții dar nu și a celei de-a doua e improbabilă. Ne putem imagina că vin la vot 6 milioane și că, în urma unei campanii masive de persuadare, 2 milioane aleg să-și anuleze votul. Însă doar ne putem imagina așa ceva. Întrebarea reală este dacă vin la vot 5,67 milioane.

Din punctul meu de vedere, nu este cert dacă referendumul va fi sau nu valabil. Dacă însă ar trebui să aleg, în termeni de cazinou, între a pune toți banii pe "va fi valabil" sau "nu va fi valabil", aș întreba câte zile va dura votul și dacă procesul va fi informatizat, aceste elemente fiind în acest moment cele care par a fi determinante.

Să discutăm pe căprării.

1. La sondaje este egalitate.

Pe de o parte, conform CURS, 27% din populația aflată în țară consideră că referendumul e necesar/foarte necesar. În țară nu suntem toți cei 18,9 milioane de pe liste, ci cel mult 15 milioane. Unii ar spune 14 milioane. Dar hai să rămânem la o estimare de 15 milioane.
27% din 15 milioane de adulți aflați în țară = 4,05 milioane persoane. Sub pragul necesar.

Pe de altă parte, un sondaj Avangarde dă speranțe Coaliției. Conform acestuia, la vot ar veni cu siguranță 55%.
55% din 15 milioane de adulți aflați în țară = 8,25 milioane persoane. Peste pragul necesar de 5,67 milioane, și nici măcar n-am contabilizat o parte din cei care afirmă că probabil ar veni (încă 20%).

Nu mă interesează să aleg între Avangarde și CURS. Voi fi neutru, în sensul în care propun o idee fundamentată pe o logică pe care o vei vedea la punctul următor: milioane de oameni spun că ar veni, dar nu simt și nu estimează rațional că tema ar fi vitală pentru viața lor. Aceste milioane sunt decisive.

2. Imaginea sociologică macro = avantaj pentru Coaliție.

Pe de o parte, numărul credincioșilor autentici din România este mult mai mic decât numărul celor care afirmă că ar crede în Dumnezeu. Aici Coaliției îi joacă un mare renghi ortodoxia - o ramură a creștinismului bazată în România pe identitate și într-o măsură mai mică pe practică sau credință. Covârșitoarea majoritate a românilor care se auto-identifică drept ortodocși (și care la rândul lor sunt covârșitoarea majoritate a cetățenilor țării) sunt ortodocși doar cu numele, adică nu merg la biserică, sunt în dezacord cu elemente fundamentale ale credinței creștine (existența sufletului, raiului, diavolului, etc) sau sunt deschiși la influențe ne-creștine (cred în farmece, astrologie, blesteme, descânt, etc)

Concret, doar 24% din români afirmă că merg la biserică săptămânal. Să-i credem. 24% din 15 milioane = 3,6 milioane. Sub prag.

Acest lucru este din punctul meu de vedere echilibrat de câteva aspecte care, cumulate, pot urni prezența la vot mult dincolo de cei 3,6 milioane și înspre pragul de 5,7 milioane sau dincolo de el:

2a. Se va testa imaginea instituțiilor religioase, care este de altfel într-un real reviriment. Acum 67% din românii aflați în țară au încredere în acestea (sursa), conform altei firme de sondare ajungându-se la 69% (sursa).

Să zicem 68%. Această pondere din 15 milioane = 10,2 milioane. Mult peste prag.

O întrebare care are de-a face în special cu BOR: poate această instituție mobiliza ortodocșii "strict declarativi", adică diferența dintre cei care merg la biserică și cei care doar afirmă că au încredere în instituție?

2b. Antipatia față de minoritățile sexuale este foarte mare în România, oferind un bazin redutabil de acțiune taberei pro-referendum.

2c. Orașele mici și ruralul, chiar și depopulate de migrație, oferă o plajă considerabilă de acțiune (și voturi) Coaliției și partenerilor săi.

2d. Intuiesc, fără să am informații din interior, următorul lucru: Coaliția va duce o campanie majoră și eficientă. Beneficiază în mod cert de o școlire americană pe subiect și de experiența altor scrutine similare în Europa de Est, ceea ce va conta.

2e. Vor exista oameni care vor veni la vot să se opună, ajutând de fapt Coaliția. Și 200 de mii dacă sunt, ei pot conta foarte mult pentru a se determina dacă referendumul e valabil au ba.

3. Vectorii politici implicați = dezavantaj pentru referendum.

Suntem într-un moment de tensiune politică, întrucât a trecut mult timp de la alegerile din 2016 iar coaliția de guvernare a deschis numeroase teme de dezbatere. Țara vrea să joace fotbal și i se dă o minge de volei. E previzibil că se va apuca să încingă o miuță sau să tragă penalty-uri cu mingea pe care o are la dispoziție. Mai concret spus, referendumul va căpăta o încărcătură politic-electorală chiar și dacă partidele n-ar vrea acest lucru.

3a. PSD, UDMR și PNL au cumulat 5,1 milioane voturi (sub prag) la alegeri parlamentare de care le depindea traiul și viitorul. Și să vrea Dragnea sau L. Orban ca organizațiile să fie hiper-mobilizate, n-o să poată să-și stimuleze membrii din Râmnicu Vâlcea sau Turnu Măgurele sau Botoșani cum ar face-o alegerile electorale propriu-zise.

Dacă logica referendumului devine 'partidele vechi vs. România', Coaliția va avea probleme.

O mare parte din publicul mobilizabil de partide se suprapune cu cel mobilizabil de către BOR; mă refer la oamenii în special mai vârstnici, care aparțin unor comunități mici, bazate pe ordine și predictibilitate și care privesc cu bunăvoință mesajele figurilor cu autoritate formală din localitatea lor.

3b. Asumarea de către Liviu Dragnea a referendumului este un item periculos pentru Coaliție. Printre altele mai ales pentru că o parte consistentă a PSD vrea să-l faulteze cu orice chip, inclusiv prin sabotarea referendumului. Lipirea feței lui Dragnea de referendum, în contextul unui eșec al acestuia, ar permite PSD să aloce înfrângerea referendumului lui Dragnea însuși.

3c. Gabriela Firea poate încerca să-și asume referendumul într-o măsură chiar mai mare decât Dragnea, lucru deloc imposibil având în vedere sumele virate de primăria capitalei Catedralei Mântuirii Neamului și preluarea de către Firea a temelor tradiționaliste ale lui Ponta din 2014. 

Lucrurile nu sunt roze pentru Coaliție dacă referendumul devine "Referendumul pro/contra Firea". În primarul capitalei aveau încredere înainte de conflictul ei cu Liviu Dragnea 25% din românii aflați în țară, adică 3,75 milioane persoane (sub prag).

Am dubii că există sute de mii de fani Firea care n-ar fi venit la referendum dar acum ar face-o pentru că ea le cere acest lucru. Am dubii, dar este posibil.

3d. O retragere tăcută, de facto, a PNL din prim-plan ar transforma referendumul într-unul cu privire la ... PSD, ceea ce în mod cert Coaliția pentru Familie nu dorește. Printre altele și pentru că PSD, singur, n-a mai strâns 6 milioane de voturi pentru sine de prin anii '90.

Per total, în relația cu partidele Coaliția pentru Familie are o dilemă. Clasa politică, în mod ideal, ar trebui să-i livreze voturi însă să stea undeva în fundal, tăcută și dacă se poate invizibilă. Dar, prin definiție, politicienii nu-și vor mobiliza structurile decât dacă au ceva de câștigat, adică dacă au cum să trâmbițeze la posturile de televiziune reușita referendumului, anterior încercând să marcheze puncte de popularitate și în timpul campaniei de promovare a acestuia.

4. Estimare prudentă = pe muchie sau totul devine un scandal în ziua 2.

Evident că pot să apară tot felul de năzbâtii în perioada campaniei pentru referendum, de la OUG-uri la o suspendare de președinte și o cădere de guvern. Dacă însă ele nu apar, iar referendumul are loc într-o singură zi, Coaliția va avea o sarcină dificilă (dar nu imposibilă!). În textul de mai sus am înșirat câțiva factori care-i sunt defavorabili dar migrația spre Vest va fi, de fapt, bariera principală. Acești milioane de oameni aflați pe liste dar pe care BOR, PNL sau PSD nu-i pot trage de mânecă urcă de facto pragul necesar extrem de sus. (E greu să aduci la vot 30% din locuitorii unui orășel din Moldova din care au plecat în străinătate 45% din adulți. Prezența reală pe care trebuie să o atingi este 30/55 = 54,5%, adică una de alegeri prezidențiale).



(imagine via Youtube.com / A Dangerous Business - When the Cows Come Home - Rural Romania)

Dacă votul are loc de-a lungul a două zile, pragul va fi atins dar cu costuri de imagine considerabile pentru cine se va apuca să încalce legea. Nu este exclus ca elementele stridente ale zilei 2 să suprascrie cu mult tema referendumului și să devină norul întunecat al toamnei.

Indiferent dacă vorbim de o zi sau de două, ce se va întâmpla în miile din secții din rural după lăsarea întunericului este vital. România a folosit la ultimele parlamentare un sistem informatizat atât de greu de fraudat și de bun încât permitea observarea în timp real inclusiv a distribuției pe vârste și gen a votanților. Menținerea acestui sistem și la referendum poate fi factorul-cheie în a determina dacă el va avea succes au ba. Mă aștept însă ca săptămânile următoare să ducă la apariția unor elemente noi care să încline balanța în mod hotărâtor într-o direcție sau în alta.

PS: Pentru cei interesați de perspectiva macro-istorică: CRIB are în acest set de circumstanțe un aliat important, și anume spațiul neo-protestant transilvan, în anumite privințe un factor major în modernizarea țării. Mă aștept ca referendumul să fie canibalizat de CRIB, acesta încercând să puncteze o victorie importantă pentru propria sa stare de spirit. În teorie are multe atu-uri (printre care și aliatul de care vorbeam mai devreme), iar un eșec pe teritoriul său nativ de acțiune (să-l definim rapid: controlul asupra ruralului; exercitarea autorității formale; managerierea unui scrutin național) ar fi un semnal interesant cu privire la amploarea regresului său din ultimii ani.

miercuri, 15 august 2018

Ce ar scrie acum Ion Iliescu

Dragi membri ai Partidului Social Democrat,

După o viață îndelungată în politică, după multiple victorii în alegeri prezidențiale, în virtutea experienței mele ca politician de vârf al partidului, îmi permit să spun câteva gânduri care mă frământă.

Ideologic, partidul se află pe un drum care nu oferă beneficii electorale majore. Patriotismul, apelul la valorile tradiționale și naționalismul economic sunt doar paliative pentru România de azi. Nu aud în partid voci care să vorbească despre inegalitățile de dezvoltare dintre regiuni istorice, dintre rural și urban, dintre orașele foarte mici și metropole. Partidul a pornit pe un făgaș conservator, rupt de realitățile stângii moderne. Milioane de voturi sunt abandonate și ignorate. Mai mult de jumătate din România suferă, iar partidul ignoră România suferindă.

Un om, indiferent cât ar fi de inteligent sau educat, nu poate îmbrățișa cu înțelepciune toate problemele unei țări. Are nevoie de echipe consistente, de consilieri eficienți, de departamente coerente care să realizeze analize utile. Fără ele guvernarea seacă iar discursul partidului devine sărac. Expertiza profesională a guvernării este în acest moment limitată. Pericolul este mortal.

Alegerile prezidențiale din 2019 vor defini destinul partidului pentru mai mulți ani. Este nevoie de un candidat echilibrat, capabil să privească în ochi atât electoratele dinamice ale marilor orașe cât și pe cei în nevoie de ajutor și susținere. Este nevoie de un garant al democrației, un lider care să asigure dezvoltarea țării și simultan pacea socială. Mă tem că partidul se îndepărtează de acest făgaș.

Cu respect și stimă pentru fiecare membru, doresc să semnalez nevoia unei reorientări rapide. Barca partidului se îndreaptă spre vârtejul familiar din ultimii ani: un discurs agresiv care nu rezolvă dificultățile țării și nici nu asigură succesul în alegeri la care vin la vot mai mult de 9 milioane de cetățeni. Prăbușirea în hău poate fi evitată, însă acest lucru depinde de fiecare dintre voi.

Sperând la schimbarea atât de necesară în aceste momente de restriște,
Președinte al României (1990-1996, 2000-2004),
Ion Iliescu.

marți, 14 august 2018

Liviu Dragnea este salvatorul României

Later edit: La ceva timp după scrierea textului mi-am dat seama că punctul de pornire e o glumă mai veche a lui Sebastian Lăzăroiu. Trebuie creditat.

Să ne imaginăm că ești în situația următoare:

După mulți ani de muncă într-un partid anti-iliescian, ai reușit să te strecori în PSD la început de mileniu. Precum un ninja în filme, ești în citadela oamenilor răi, pregătit să distrugi tot. "Trăiască Piața Universității! Jos Iliescu!" îți șoptești în mustață, dar încet, nu cumva să te audă vecinii de la PSD Giurgiu.

Da, vei distruge tot, dar trebuie să o faci în mod inteligent.

La alegerile din 2004 acționezi obedient și loial, județul pe care-l controlezi obținând scoruri bune pentru Năstase în ambele tururi. Totuși Năstase pierde. Asta îți strică planurile puțin, doreai să faci deranj în PSD de la putere. Of. Te adaptezi însă, ești un om deștept.

Anii următori trec ca un vis. Pe baza reputației de om-care-aduce-voturi-la-el-în-județ, ești în epicentrul lucrurilor. Efectele activității tale încep să se vadă. În 2008 PSD obține al doilea cel mai slab scor la parlamentare din istorie. Reușești să pierzi, din poziție de conducere în staff-ul de campanie, două prezidențiale la rând, deși condițiile pentru victorie erau mai mult decât prielnice de fiecare dată. De asemenea, ajuți la cimentarea reputației partidului drept loser cu două referendumuri de demitere eșuate, fiecare pierdut altfel. (Ești un om creativ și imaginativ, îți place varietatea).

În mod miraculos nimeni din partid nu observă că ești piază rea, că toate alegerile importante în care ai jucat un rol vital s-au dovedit a fi nenorociri pentru PSD și că alegerile câștigate (ex. 2012) n-au produs de fapt niciun efect. Devii președintele partidului și obții o victorie consistentă în 2016, pentru a arăta că totuși performezi. (Ești o piesă prea importantă în angrenajul istoriei ca să te auto-detonezi pentru niște nenorocite de parlamentare; distrugerea PSD trebuie să fie completă, nu de moment).

Acu' e acu'. În 2019-2020 există un ciclu complex de alegeri, prezidențiale, locale și parlamentare survenind în nici 12 luni. În mod obligatoriu trebuie să pierzi (din nou) prezidențialele ceea ce ar  demoraliza partidul ca să permiți opoziției să te troznească în cap la locale și la parlamentare. Ușor de zis, nu așa de ușor de făcut. PSD este partidul cu cele mai puternice structuri, opoziția nu e organizată, economia merge bine. Trebuie să pui osul realmente la treabă.

Planul tău implică cinci elemente:

1) Elimini viitorul și trecutul. Tot ce poate reprezenta o alternativă la tine trebuie eliminat sau distrus. Foști lideri ai partidului, care datorită experienței politice inerente ar putea contribui cu ceva la reconstrucția de după dezastrul pe care îl vei lăsa în urmă, sunt marginalizați și decredibilizați. Golești de sens structurile interne și dezbaterile din interiorul lor. Dai afară primarul unui municipiu vital (Iași) pe care astfel PSD îl pierde pentru câteva decenii și ... nimeni nu observă. Faci pe toată lumea - din interiorul partidului sau din afară - să înțeleagă că după tine literalmente nu mai are cine să vină. Închizi partidul cu cheia pentru intelectuali și dai drumul comunicatorilor cu viziuni paranoice. Utilizezi slăbiciunile instituționale ale partidului (adică obediența și conducerea pe verticală) pentru a introduce sultanismul. Promovezi oameni care, ca și tine, nu-s PSD-iști la bază - ei sunt și vor fi întotdeauna cu musca pe căciulă și deci vulnerabili. Te asiguri că TSD e mort. Îngheți dezbaterile de profunzime. Orice gând al vreunui membru de partid despre economie, strategie politică, dezvoltarea țării sau politică externă trebuie blocat prin auto-cenzură; tu trebuie să decizi tot, ceea ce încetinește procesele și asigură ineficiență, atât în partid cât și pentru guvernare ca atare. Folosești instituția președintelui-interimar-de-filială pentru a controla județele răzlețe. Orice dovadă de gândire independentă se rezolvă prin excludere.

2) Repeți greșelile. Studiezi cu asiduitate campaniile din 1996 și 2014, cele care au asigurat cele mai mari înfrângeri la prezidențiale ale PSD. Repeți limbajul și valorile utilizate atunci. Într-o Românie care se mișcă demografic și economic spre vest, vorbești naționalist-conservator. În momentele de emoție dai copy-paste din Ceaușescu pe 20 decembrie 1989.

Te lipești de Antena 3 mai strâns decât timbrul de scrisoare - nici tu nu știi dacă garantează eșecul, dar ce sens are să deviezi de la modelul cunoscut? Pe Internet faci nebunii, încurajezi membrii să mintă grosolan, să răstălmăcească adevărul - mici teste pentru 2019.

Sociologic, mizezi masiv pe pensionari tocmai pentru că... bieții de ei, sunt singurul grup de votanți care dispare în mod garantat și deci dependența de ei n-are cum să facă bine partidului pe termen scurt. În fiecare lună cuantifici cu un ochi pe declarațiile de presă ale INS câți votanți PSD au dispărut și câți tineri pe care mesajele tale nu au cum să-i atragă au căpătat drept de vot.

Ca notă de subsol, joci din nou faimoasa poziție de șah Moldova-și-Muntenia-dar-fără-București versus restul țării+diaspora, garantează înfrângerea.

3) Decredibilizezi partidul în ochii tuturor, inclusiv în ochii propriilor votanți. Pici două guverne într-un an. Organizezi mitinguri-mamut, prin definiție mai slabe decât cele ale PCR, și care în consecință mai mult amuză decât sperie. La fiecare câteva luni anunți o măsură fiscală sau de alt tip pe care nu o mai implementează nimeni, ca să semnalezi electoratului PSD că partidul nu mai e predictibil. Are PSD reputația de "bun administrator"? Pui cei mai incapabili miniștri pe care i-ar fi putut furniza vreodată. Care-i punctul slab istoric al PSD? Corupția? Faci ca guvernarea să se concentreze aproape exclusiv pe asta, ca să mobilizezi la maxim bazinul de vot anti-PSD. Folosirea instituțiilor statului în mod samavolnic, pentru a recrea ecuația de insucces "PSD=Statul" și astfel să preiei toată reputația proastă a administrației naționale? Bingo. Te uiți pe harta statului și clipești a satisfacție: ANAF, CNCD, CNA, poliție - la fiecare pătrățică cu nume de instituție vezi voturi, voturi multe pe care le poți mobiliza împotriva PSD cu fiecare acțiune de partid-stat. Lovitura e dublă, și înspre stat și înspre societate - inclusiv mulți din bugetarii care-și pleacă spinarea și-ți pupă inelul încep să te urască.

Într-o zi, la savarină, te lovește în cap ideea violențelor stradale, Piața Universității redivivus, o rută toxică care a izolat PSD (pe atunci FSN) de intelectuali pe termen lung și a costat victorii în alegeri la decenii după aceea. Dacă asta nu scoate la vot oamenii anti-PSD, ce să-i mai poată scoate la vot?

Ești genial, îți zici băgând lingurița în prăjitură. Ești realmente genial.

4) Ai grijă de Iohannis. Cea mai mare nenorocire care se poate abate peste planul tău e să dai în turul decisiv de o versiune nouă a lui Emil Constantinescu-circa-2000. Deci trebuie să mobilizezi la maxim electoratul de tur 2, cel care produce probleme PSD. Îl ataci intens pe Iohannis, ca să fie clar susținătorilor lui care ezită că trebuie totuși să-l voteze. Focus grup-urile îți spun că ei îl văd drept lălâu, pasiv, inactiv? Zici la Antena 3 că e energic, că țipă la Dăncilă, că e dictator. Se plâng unii potențiali votanți Iohannis că a numit guvernul Dăncilă? Explici rituos că vrea să îl dea jos, chiar că ar complota în sensul ăsta. Crede lumea că e blat între voi doi? Îl insulți în ultimul hal.

Nu treci la suspendare, pentru că sunt șanse mari de eșec și ai putea dispărea din schemă. Poți să-ți atingi scopurile și fără. Ești chiar așa de bun.

5) Izolare pe scena politică. UDMR și ALDE n-au încredere în tine, le-ai dat dovezi destule. Mai sunt câteva lucruri de făcut prin toamnă. Dar drumul e deja putred, it's OK.

Lucrezi intens pe toate aceste planuri. Aproape că albești. Dar totul dă roade. Pentru prima dată în istoria României se spune în public, de sute de mii de oameni, "M..e PSD". Diaspora se uită stupefiată la rănile suferite. Ți-ai pus în cap orașele mari, formatorii de opinie, tinerii, toate grupurile pe care un om care ar fi vrut succese ale PSD le-ar fi lăsat liniștite. La categoria de vârstă sub-55-de-ani partidul e praf. Ai hiper-mobilizat tot ce se putea hiper-mobiliza împotriva PSD. Milioane de oameni așteaptă alegerile cu pumnii ridicați. Cu 15 luni înainte de prezidențiale PSD este într-o derivă strategică. Plecarea de la guvernare poate rupe partidul sau umfla ALDE. Firea s-a faultat singură și privește îngrijorată spre propria feudă. Partidul e pus în fața situației jenante de a putea susține candidatul altei forțe politice, mai mici. La o adică te poți oferi tu însuți, cu credibilitate mai mică decât CV-ul unui gândac. Vorbești ca Ponta în 2014 dar ești și condamnat penal. Ai scorurile slabe din sondaje ale lui Geoană dar nu îi ai competențele. Ai puterea lui Năstase dar populația nu-ți acordă același respect. Turul doi va fi un dezastru. E bine.

Ai muncit mult.

Dar rezultatele vor fi pe măsură. Eșecul în 2019 duce partidul în opoziție cinci ani. În ciuda slăbiciunilor inerente ale opoziției, în ciuda unui Iohannis neconvingător, ai dus barca la liman. După ciclul electoral următor, PSD e un amestec de indecizie și PRM-ism, vorbind din ce în ce mai tare unui grup din ce în ce mai mic din societate. Aproape exclus să-și revină în 2024. Orice s-ar întâmpla, ai făcut tot ce-ți stătea în puteri ca să duci partidul în fundătură. România în schimb va avea mulți ani fără PSD la putere. Poate un deceniu.

Și, la cât de bine controlezi PSD-ul (îți încape în buzunar, undeva între telefonul mobil și cheile de la casă) nu e exclus ca după eșecul din alegeri să te realeagă președinte.

Țara însă (oftezi tu între două pahare de rom) nu va ști niciodată că ai fost un erou, o Ecaterina Teodoroiu a civismului și democrației, cel care prin acțiunile sale a salvat țara de PSD pentru ani și ani. Te vor vedea drept o dihanie penală, un dezaxat pasionat de putere, un dictator care și-a ratat pașii.

Poate că (îți spui tu inspirând cu tristețe) asta e soarta eroilor adevărați.

Arhivă blog