Faceți căutări pe acest blog

marți, 10 iulie 2018

Iohannis într-un unghi toxic

Klaus Iohannis a repetat greșeala comisă atunci când a nominalizat-o pe Viorica Dăncilă: a uitat că nu este doar "primul notar al țării" (ca să extind formula lui CTP), ci și un politician care vrea voturi. Dacă mergem spre nuanțe, greșeala de la începutul anului a fost adâncită, președintele evitând până și să vină în fața publicului cu o declarație formală de 10-20 de cuvinte.

(Sibiu. Poză preluată de pe flixbus.ro).

Gândindu-ne la temperamentul președintelui și la cariera sa de primar într-un oraș ordonat, este lesne de înțeles de ce el nu a simțit necesar să vorbească. A uitat însă că este principalul vector de comunicare și principalul depozitar de încredere al spațiului anti-coaliție din societatea românească. Atât instituțional cât și în sondajele de opinie de până mai ieri, acest spațiu nu avea un reprezentant mai înalt. Iohannis era singurul stâlp. (Situația era extrem de ofertantă. Prin comparație, Traian Băsescu avea o competiție solidă în sondaje din partea Monei Muscă iar când ea a dispărut din scenă, Crin Antonescu a avut o candidatură solidă la prezidențiale și imediat după aceea s-au luat măsurile de austeritate).

Într-un astfel de cadru, ești susținut și încurajezi, declari și ești share-uit, aperi și ești apărat. Între lider și susținători are loc un ping-pong complex. Încrederea este validată și revalidată.

În contextul în care Iohannis a anunțat că va candida la prezidențialele din 2019, comunicarea sa din ultima vreme a fost eronată, dacă nu catastrofală. Klaus Iohannis e izolat de rezultatul unor alegeri parlamentare care-l obligă să desemneze premieri PSD pe bandă rulantă (până acum 3; Ion Iliescu a desemnat 4 în toate mandatele sale luate împreună) și să nominalizeze membri PSD pentru funcții de fel și chip (cazul SIE) sau să revoce pe cine vrea PSD să revoce (cazul Kovesi). Îi produce acest lucru o stare de supărare, de anxietate și de enervare, cum ar fi de așteptat? Poate. Nu știe nimeni. El și-a manifestat nemulțumirea față de un aspect sau altul al guvernării, în special cele economice, dar - ca un făcut - strict nu în momentele-cheie.

Privind strategic, este posibil ca Iohannis să fi visat la ce a visat și Carol I la sosirea în România Mică: ani relaxați de putere fără responsabilitate, o sinecură formală într-o țărișoară irelevantă, un cumul de liniști și de vacanțe, din când în când punctate de demararea unor teme ofertante intelectual dar fără șanse de realizare concretă (reforma educației, proiectul de țară, etc).
În acest caz, drumul lui Carol I ar fi trebuit studiat cu atenție, suveranul pomenindu-se într-un fel de parc de distracții pentru masochiști, adică jonglând la un moment dat cu abdicarea, conducând un război major contra turcilor, manageriind o scenă politică complexă și plină de orgolii (România Mică a avut 24 de prim-miniștri în 50 de ani), o creștere economică inegală (vezi răscoala din 1907), dezbateri interne dureroase (acordarea cetățeniei române evreilor, faimosul articol 7, a provocat certuri infinit mai mari decât inițiativa din acești ani a Coaliției Pentru Familie) precum și o geopolitică înspăimântătoare (țara zăcea între trei imperii titanice și pofticioase) iar la final un război mondial care diviza opinia publică.
Iohannis are în față un PSD extrem de diferit de cele din trecut, mult mai disperat și activ, care funcționează pe principiul "după noi, potopul". Numai asta e de ajuns, aspectele geopolitice și de alte feluri pot fi menționate în trecere.

Să tragem linia.
1a. Oricine poate fi notar cu un venit de 13 300 lei neți/lună și casă în centrul Bucureștiului. Nu trebuie să fii Klaus Iohannis pentru asta. Și tu, și eu putem fi președinte în astfel de condiții. În termeni mai sofisticați, actualul președinte - dacă va fi să fie candidat în 2019 - își va fi pierdut specificitatea. Acest element, odată pătruns în subconștientul colectiv, este devastator pentru un politician.
1b. Campania din 2019 e pe făraș. "Votați Iohannis pentru că..." Pentru că ce? Stavilă în calea cuceririi României de un partid-stat? Protectorul justiției independente? Omul care a reușit să spargă PSD? Pentru un președinte forțat să coabiteze cu o majoritate ostilă, în contextul emoțional al României de azi, acest pachet de mesaje era singura soluție. Într-o situație extrem de similară, Traian Băsescu a trebuit să creeze o narațiune susținută de activitatea sa din cinci ani de mandat și, deși era foarte popular, a câștigat pe muchie.
1c. "Îl critici acum, dar între Firea și Iohannis ce o să alegi în turul doi?" Păi, hai să vedem. Ce a făcut Klaus Iohannis pentru a arăta că în 2014 el nu a fost candidatul PSD? Cum sunt lucrurile diferite de cum ar fi fost în cazul unei victorii a lui Ponta? Cu excepția momentului "OUG 13", la care Iohannis a jucat inspirat, opunându-se în stradă și guvern unei inițiative la care PSD ținea foarte mult, cam nimic serios nu poate fi menționat. Mai grav este că trend-ul e descendent. Omul care avea frecușuri cu Ponta și stopa OUG 13 pare să fi fost răpit și înlocuit de o sosie imobilă. Unul din trei votanți ai lui Iohannis din 2014 dacă gândește precum în paragraful acesta = game over în turul doi din 2019.

2. După Klaus Iohannis nu rămâne nimic. Nu există o idee, un ideal, o platformă de acțiune politică, o formulă, o viziune despre România care să ia voturi. PNL are aproape aceleași probleme ca în 2014. Nu mai există vectori de comunicare pro-Iohannis, de la influenceri la intelectuali - n-au fost oricum niciodată prea mulți. Iohannis e singur, călâu, prea fierbinte pentru cei care vor apă rece și prea înghețat pentru cei care vor un jet torid. Ca element de raportare, Dacian Cioloș a putut crea un partid cu prezență din ce în ce mai răspicată în sondajele de opinie - Iohannis n-ar putea să facă acest lucru pentru că nu are cu ce să se mândrească (trecut) sau să propună (viitor). Asocierea din ce în ce mai repetată cu Emil Constantinescu (care însă a avut tăria să dea un discurs explicativ națiunii) va produce reorientări anti-ciclice. Teodor Tiță paria acum câteva luni pe un curent neo-Macovei (link), eu intuiesc un potențial neo-Băsescu, excesiv de comunicativ și de dinamic. Apa va găsi o cale, publicul anti-PSD e mare și capabil de reorientări rapide, a mâncat sigle și lideri pe pâine timp de 30 de ani, nu-și va pierde acum flexibilitatea.