Mitingul de sâmbătă trebuie tratat în relație cu declarațiile lui Liviu Dragnea de duminică seara - cele două elemente ar fi trebuit să compună un întreg coerent. Este evident că afirmațiile președintelui PSD la postul de televiziune Antena 3 au fost pregătite înainte de miting și luând în calcul mitingul ideal, cel visat - și nu cel care a avut loc de fapt. Ieri scriam despre partidul "cu cap de lut": doream să spun că PSD are "picioare puternice", fiind capabil să aducă zeci sau sute de mii de oameni într-un loc, dar din acel moment i-a pierdut, conexiunea mentală sau emoțională absentând. Până și funcția de mimare a susținerii e la cote de avarie - o vizionare rapidă pe YouTube a oricărui miting al Partidului Comunist Român demonstrează exasperanta prăbușire a standardelor de calitate ale CRIB.
Să vorbești despre un nou miting, chiar mai mare, e un act de bravură remarcabilă. Și naște o întrebare: a pierdut Liviu Dragnea contactul cu realitatea sau blufează? Reformulând: Dragnea nu înțelege ce s-a întâmplat sau, de disperare, minte pe ideea că "măcar cineva, undeva, o să creadă că am înregistrat un mare succes"?
În favoarea primei ipoteze este folosirea din ce în ce mai obsesivă a termenului "șobolani" (până la această oră, Consiliul Național de Combatere a Discriminării tace. Ne dăm seama cu toții cât de repede s-ar fi activat dacă un lider al opoziției folosea acest termen vizavi de electoratul puterii). Dezumanizarea oponenților este o unealtă jenantă, caracteristică exclusiv regimurilor totalitare. Nu ajută nimănui. Ar crea tensiuni în societate dacă Dragnea ar fi popular sau dacă PSD ar fi capabil să transmită mesaje mai departe în mod persuasiv, dacă nu în rândul electoratului PSD măcar, măcar în rândul membrilor partidului (detalii despre asta mai jos). Cum lucrurile nu stau astfel, intensitatea limbajului, neatinsă nici măcar de USL în 2010-2012, pune reflectoarele pe Dragnea și doar pe Dragnea, ducând în mod natural la apariția unor întrebări precum cele de la începutul paragrafului.
Există și o sub-variantă: disonanța dintre ideile energice ale președintelui PSD și oboseala sa accentuată, surprinzător de evidentă în timpul discursului de la miting, sugerează că el este un om stresat, încărcat cu excesiv de multă treabă. Înconjurat de nulități, promovând oameni mediocri în funcții importante și deci preluându-le atribuțiile, Dragnea se pomenește cărând în cârcă o administrație slabă, ineficientă și leneșă - pe toată. El trebuie să fie și ministru de interne, și prim-ministru, și ministru de externe și portavoce mediatică a puterii și secretar general de facto al partidului și lider al grupurilor parlamentare PSD și distribuitor de hatâruri în interiorul partidului și amant și câte și mai câte. Nu mă îndoiesc că muncește 7 zile din 7 - dacă el își ia vacanță, statul român se închide iar PSD se desființează. În astfel de condiții, până și un om cu auto-controlul solid al lui Dragnea se poate detona. Practic, gafele sale de abia acum încep.
Dragnea este relevant într-o oarecare măsură. Mai interesantă este goana disperată a liderilor PSD, care încearcă să țină pasul cu angoasele și umorile Liderului Suprem. Cei mai mulți au motive autentice să fie furioși: contracte dubioase din cauza cărora nu pot dormi liniștiți noaptea, planuri de viitor dărâmate de frica de DNA, sentimentul că România care nu-i ascultă e majoritară (scăparea freudiană a zilei a fost declarația Gabrielei Firea că România trăiește "într-o dictatură a minorității care nu s-a bucurat de votul românilor", ea obținând 43% la alegerile locale din București, ceea ce reprezintă din totalul celor veniți la vot ... o minoritate). Imaginea totuși rămâne: un șofer care-și conduce camionul cu 140 de kilometri la oră, lovind alte mașini, ciocnind semne de circulație și omorând pietoni în timp ce în spate o șleahtă de Dacii gâfâie, încercând să nu-l piardă pe Lider din vedere și claxonând pentru a semnala publicului spectator că, măcar teoretic, formează împreună cu el o coloană. Faptul că ei aleg, între agenda publică și loialitatea a la Bobu, al doilea element le periclitează relevanța pe termen lung. Această alegere mă șochează într-un singur caz: cel al Gabrielei Firea, un om care uită că are nevoie de 5 milioane de voturi pentru a fi președinte de țară și care crede (nu e clar din ce motive) că temele lui Dragnea sunt populare.
Un factor ce trebuie luat în calcul - dar care pentru noi, cei din afara PSD, e dificil de înțeles la adevărata sa valoare pentru partid - este mass-media prietenoasă PSD. Ca de obicei, canalele aservite de comunicare ucid inteligența partidului, neuron cu neuron - sunt perna confortabilă din care e imposibil să te ridici și care, în timp, te sugrumă.
La fel de bine Dragnea poate fi în situația de a blufa. Un general american de cavalerie, Nathan Bedford Forrest, descoperind că are trupe inamice atât în fața sa cât și în spate, a cerut călăreților săi să "atace în ambele direcții". Dragnea și Tăriceanu folosesc cu acuitate parlamentul, singura lor armă reală (după cum a demonstrat mitingul, susținerea populară e minunată dar inexistentă). Inevitabil însă, realitatea va prinde PSD de ceafă.
Există, punând totul împreună, vești foarte bune pentru opoziția de orice fel la PSD:
1) În urmă cu o lună și jumătate scriam, uitându-mă la opțiunile de vot:
În zilele și lunile următoare, să nu uiți că susținerea pentru PSD e subțire ca firul de ață. Membrii, familiile lor și câțiva oameni de afaceri locali, slinoși și emoționali. Atât. Cei 46% nu mai există. Pe cifre, împăratul e acum ... nu gol, ci mai rău: disprețuit ca Băsescu în vremurile lui negre. (..) Activitatea intensă e menită în bună parte tocmai să mascheze lipsurile majore. O ceată de călăreți agresivi țipă: "Noi suntem avangarda, armata e după deal, o să vă mănânce." Dar nu există acea armată. Cei câțiva călăreți sunt absolut tot ce are PSD.
Paragraful acesta avea de-a face cu populația României ca atare. Sincer, nu mă așteptam să văd o carie atât de profundă în interiorul PSD și în interiorul electoratului PSD.
Precum mulți alții, am crezut că narațiunea propagată de Dragnea și de apropiații săi "a prins" în rândul votanților PSD, atrage segmente semnificative ale societății care pot deveni chiar militante. A crede așa ceva - după cum ne-a arătat mitingul - este o mare greșeală. Iar la miting am văzut (în afară de oamenii aduși cu japca) garda pretoriană, PSD-ul pur, oamenii dedicați cu trup și suflet partidului - nu mai există "trupe de rezervă", asta este tot ce are partidul mai de preț și mai forțos. Dar în statul paralel credeau doar oamenii de pe scenă și doar pentru ei era important. Pentru a face un joc de cuvinte: este un hău considerabil între paranoia și populație. PSD a eșuat ani de zile în a-și răspândi viziunea în rândul propriilor săi membri și propriului său electorat. În mod normal, până acum într-o organizație CRIB gândită pe verticală, deja membrii ar fi trebuit să fie îndoctrinați. Dar, datorită slăbiciunilor obiective ale PSD, acest lucru nu s-a întâmplat - probabil pentru prima dată în existența partidului gândurile elitei nu sunt reperele bazei. Din 2015 și până acum am asistat la cea mai inutilă risipă de energie din istoria politicii românești. Sute de mii de euro, mii de corzi vocale și sute de declarații de presă s-au scurs în neant. E ca și când Mircea Badea ar fi vorbit ani de zile într-un studio de televiziune etanșeizat de țară, emisiunea sa fiind urmărită doar de operatori și sunetiști. Prioritățile românilor - PSD-iști au ba - sunt în continuare economice și sociale. Teza statului paralel, probabil și spre surprinderea celor care o propagă, nu e o prioritate națională. Cei care trăiesc cu ea în gând și-n inimă pot umple un băruleț ceva mai mare. Și atât.
2) Te asigur că nimeni din PSD nu se apucă cu mâinile de cap. Nimeni nu percepe semnalele grave care au început să duduie în mulțime de la prima frază a primului discurs. Poate Adrian Năstase să fi tras niște concluzii, dar el e în afara partidului. Standardele și așteptările PSD vizavi de PSD au scăzut foarte mult.
Un om nebun nu e nebun doar între 9 și 11 dimineața. În continuare puterea va continua să comită prostii, să pornească de la premise eronate, să aleagă mesajele greșite. (Mitingul în sine e un simptom: el n-ar fi trebuit să aibă loc întrucât a distrus pentru milioane de telespectatori șocați mitul Unității de Monolit În Cuget și Simțiri A Partidului Care Fără Crâcnire sau Ezitare Se Încolonează Demn și Plin de Voioșie În Spatele Comandantului Suprem). Alegerile din 2019 nu vor prinde PSD la turație maximă, ci - precum cele din 1996 - într-o bulă fragilă.
3) Cu răbdare și perspicacitate o parte din electorat poate fi deșirat. CRIB e în criză. Scriam la un moment dat "Structurile CRIB au în momentele dificile o singură reacție constructivă, și anume orientarea obsesivă spre propria bază de susținere".
Dar această bază de susținere este inertă, are priorități de care elita s-a rupt, reacționează ridicând din umeri la răcnetele boșilor de pe scenă. Nu mă așteptam ca acest lucru să se întâmple chiar atât de repede. Viteza istoriei e uluitoare. În cuvintele unui cântec CRIB, "viitorul începe azi".