Situația în ceea ce privește partidele:
0. Voi scoate din calcul sondajul efectuat pe 7 iulie, în care rezultatele sunt disonante față de rezultatele sondajelor anterioare sau precedente. De exemplu, PNL depășește nivelul maxim înregistrat în restul verii (26%), adică îl depășește cu ... 13%! situații similare dar în sens invers întâmplându-se cu Pro România și UDMR.
În alte cuvinte, sondajul de pe 7 iulie este un outlier, o curiozitate și o deviație.
Odată ce facem asta, vedem:
1. Pierdere de viteză în rândul partidelor puterii, atât cumulat cât și separat. Sondaj cu sondaj, în procente:
PSD: 39 - 31 - 28 - 27 - 34 (revenire!) - 31.
ALDE: 7 - 16 - 9 - 9 - 7 - 4.
Net, PSD pierde 8% iar ALDE 3%.
Per total, coaliția pierde 11%, ajungând de la 46% la 35%.
2. Creștere aproape în oglindă a partidelor opoziției (plus 16%), de la 35% la 51%.
3. Scăderea drastică a persoanelor care spun că ar vota "alt partid" (decât cele indicate), pe măsură ce se îndreaptă spre Mișcarea România Împreună.
Toate aceste cifre sunt prin relatare la 'votanții hotărâți', 25% din populația aflată în țară sau aflați pe liste, în oricare din cele două scenarii un public mult mai mic decât cel care va veni la vot la europarlamentare. Adică cifrele de mai sus fac vorbire despre nucleele dure.
Menționez în albastru valoarea de mai sus întrucât la prezidențiale baza de calcul este cu totul alta, și anume între 56-64% (!) din populația aflată în țară.
Te rog să-ți ștergi din minte informațiile de mai sus despre intenția de voturi pe partide, acum ne mutăm de la stadionul din Țăndărei pe San Siro: milioane și milioane de votanți în plus, de la "nuclee dure" trecem la la fluxuri masive de emoție.
Ce vedem la prezidențiale, unde s-au făcut sondaje înainte și după 10 august?
Violențele de pe 10 august mobilizează în trei direcții:
1. Iohannis (+300 mii voturi)
2. Kovesi, măsurată de PSD ca potențial candidat USR și înainte și după proteste (+300 mii voturi)
3. Tăriceanu (+600 mii voturi).
Adică ambele tabere mari au câștigat cam la fel de mulți votanți pentru prezidențiabilii lor: 600 de mii fiecare. Polarizare.
Dar de unde au pornit?
Tabăra anti-coaliția de guvernare duduia și duduie la turație maximă, numărul celor dispuși să voteze Iohannis, Kovesi sau Cioloș cumulând 5,7 milioane votanți înainte de 10 august și 6,3 milioane după 10 august, la fiecare din cele două valori trebuind să fie adăugată diaspora (!).
Prin comparație, candidații PSD și ALDE cumulează în primul tur - dacă Dragnea ar candida - 2,55 milioane voturi.
În variantele de tur doi Iohannis ia 5,5 milioane voturi (constant, indiferent de contracandidat) iar Firea sau Tăriceanu în jur de 3,0 milioane. Ca să avem o idee, Ponta a obținut în primul tur de la alegerile prezidențiale precedente 3,8 milioane voturi.
Despre Dragnea nici să nu mai vorbim, Iohannis îl bate în turul doi cu un neverosimil 73%-la-27%, Kovesi îl bate 72-la-28, Cioloș 65-la-35. Măcel.
Când se rearanjează votanții în funcție de cine rămâne în turul doi ("ștafeta" sau "pasa"), candidatul coaliției guvernamentale de azi mai primește câteva sute de mii de voturi (de la 2,55 la 3,0 milioane) și Iohannis pierde câteva sute de mii de voturi (de la 5,7-6,3 milioane ajunge la 5,5 milioane), numai că distanța din primul tur e determinantă. "Ștafeta" spre Kovesi e mai slabă, spre Cioloș și mai slabă, dar în continuare și în toate scenariile punctul de pornire pentru candidații coaliției guvernamentale e prea slab ca să mai conteze.
Mai e mult de tot până la prezidențiale dar dacă cifrele sunt veridice, există două posibilități mari și late:
1. Lucrurile stau exact cum le vedem. Publicul PSD+ALDE e de fapt foarte mic, extrem de împuținat de guvernare, și nu mai poate susține o candidatură solidă de tur doi. Nici măcar în turul unu situația nu e foarte solidă. De exemplu, o candidatură comună USR+MRÎ ar pune probleme lui Tăriceanu, riscând să transforme turul doi într-o bătălie Iohannis vs Kovesi (ceea ce pare realmente incredibil).
Argument în defavoarea tezei: ar fi atipic de grav ca lucrurile să stea așa pentru PSD. Până și Iliescu în 1996, după șase ani consecutivi de guvernare și mandate prezidențiale, a intrat în turul doi de pe locul unu cu 4,0 milioane voturi.
Trăim oare 2000-ul PSD-ului?
sau
2. Imaginea prezentată de cifrele aparente este incompletă. Publicul care ar înclina spre candidați PSD+ALDE este în continuare consistent, în 2019 se va ajunge din nou la tradiționalele 5,2 milioane de voturi sau pe-acolo, dar acum acest public este extrem de demobilizat de candidații slabi pe care îi are la dispoziție, nici Tăriceanu și nici Dragnea (și nici Ecaterina Andronescu, și nici Gabriela Firea după cum vei vedea în continuare) nefiind foarte apetisanți.
Argument în defavoarea tezei: păi hai să continuăm raționamentul din teză. În turul doi ar trebui să vedem milioanele de potențiali susținători ai candidatului PSD sau ALDE înghițind în sec și votând candidatul anti-Iohannis/Kovesi/Cioloș ("n-am votat în primul tur, dar măcar votez în al doilea").
Însă în turul doi candidații anti-Iohannis/Kovesi/Cioloș, după cum spuneam, obțin 3,0 milioane voturi.
Cu mult sub cele 4,9 milioane ale lui Năstase din 2004.
Cu mult sub cele 5,2 milioane ale lui Geoană din 2009.
Cu mult sub cele 5,2 milioane ale lui Ponta din 2014.
Deci nu se mobilizează nici în al doilea tur. Un semnal grav pentru o coaliție care mizează pe discursul anti-Iohannis, anti-Kovesi și anti-Cioloș cu disperare și frenezie de ani de zile.
Apare însă o problemă în plus când afirmăm că acest public nu se mobilizează nici în al doilea tur. Prezența auto-declarată pentru tururile doi este imensă (10,8 - 11,8 milioane voturi), deci de unde să mai apară acești votanți PSD+ALDE?
În concluzie:
- Mi se pare remarcabil că, din câte înțeleg, la CEx-ul PSD s-au discutat câte în lună și stele dar nu despre prezidențiale. Nu știu dacă oamenii prezenți acolo înțeleg ce înseamnă o înfrângere la prezidențiale pentru primarii PSD la localele din 2020.
- Este extrem de posibil ca acea candidatură comună PSD+ALDE să se remonteze, precum Geoană de-a lungul anului 2009, dar punctul de pornire e destul de jos. E nevoie de evoluții multe și în altă dinamică decât cea din ultimul an și jumătate.
- S-a vorbit mult de criza de resurse umane de la putere. În genere în contextul miniștrilor, secretarilor de stat, șefilor de agenții, etc. Corect. Dar e o criză și de prezidențiabili. Ca reper, cel mai popular politician al puterii, Gabriela Firea, un om cu o prezență mediatică gigantică, pierde în orice scenariu (și împotriva lui Cioloș și a lui Kovesi și a lui Iohannis) mai rău decât a pierdut Ponta în 2014, adică la mai multe procente distanță. În contextul ăsta, rebeliunea ei este de înțeles, se află într-o barcă ce se pierde printre valuri.