luni, 24 septembrie 2018

Un semn de întrebare privind cei "4,3 milioane care nu muncesc"

Face mare vâlvă o știre ProTV despre "4,3 milioane de români care nu muncesc" (link). Sursa știrii este, din câte pot să-mi dau seama, o nefericită înțelegere a limitărilor cu care operează statisticile oficiale.

Institutul Național de Statistică afirmă că în țară se află 19,2 milioane persoane. Merg pe cifrele lor în continuare...

Copii (0-14 ani) sunt 3 milioane.
Am ajuns la 16,2 milioane.

Pensionari 5 milioane.
Am ajuns la 11,2 milioane.

Angajați 6,3 milioane (local+stat+privat+durată predeterminată - link). Valoarea mi se pare mare dar acoperă probabil și contractele deja stinse, lucru echivalat de munca la negru, zilieri neînregistrați, etc.
Am ajuns la 4,9 milioane.

PFA și doar atât / patroni și doar atât, adică oameni care nu intră în niciuna din categoriile de mai sus = câteva sute de mii.
Probabil că așa s-a ajuns la 4,3 milioane. Deși aș zice că mai degrabă ajungi la 4,7 milioane.

Însă, întrucât atunci când migrezi spre vest nu mai trebuie să dai statului de știre, Institutul Național de Statistică subestimează migrația spre vest (oficial la 219 mii de emigranți temporari și 23 de mii definitivi). O estimare moderată, utilă în contextul acestei postări, ar zice că de fapt sunt nici 3 milioane de oameni plecați, nici 4 milioane, ci 3,5 milioane.

Scădem cei 240 de mii înregistrați din cei 3,5 milioane plecați de facto = 3,25 milioane plecați dar neluați în calcul ca atare.

Revenim la cele 4,7 milioane. Scădem 3,25 milioane -> am ajuns la 1,45 milioane.

Dar ce să vezi, mai sus nu am luat în calcul elevii de liceu (600 de mii) și studenții la licență (400 de mii).

De la 1,45 milioane am ajuns la 450 de mii, un pic peste numărul persoanelor dependente de venitul minim garantat. Și care de altfel se află disproporționat de mult în județele unde nu există locuri de muncă...

Imagine via economica.net:


Cei 4,3 milioane nu sunt disponibili ci sunt undeva prin Italia și Spania, Germania și Marea Britanie.


Later edit: Alt mod de a vedea lucrurile, care duce la o concluzie ușor diferită, este următorul:

Raportul din noiembrie 2017 al BNR (pagina 30 de aici) privind inflația face vorbire de "aproximativ 4 milioane persoane" [inactive]. El se bazează pe o statistică Eurostat care definește ca inactivi pe oricine nu e angajat, șomer sau liber întreprinzător.

Și anume... conform Eurostat, în România în 2015 erau 15 milioane de persoane ***cu vârsta între 15 și 74 de ani*** (link).
Valoarea e rezonabilă:
Eram în 1989 aproape 23 de milioane.
Minus un milion = scăderea sporului natural de atunci și până acum.
1 milion au peste 74 de ani.
3 milioane au sub 15 ani.
3 milioane emigrați.

Din cei 15 milioane, inactivi conform Eurostat erau 5,9 milioane. Nu 4,0 și nu 4,3 milioane.

Scădem milionul de studenți și liceeni.
Scădem 1,9 milioane de pensionari cu vârsta între 65 și 74 de ani care nu muncesc.

Și ajungem la 3 milioane. Cine sunt ei? În principal pensionarii cu vârsta între 55 și 64 de ani.
De ce spun asta? România are 5 milioane de pensionari.
1 milion au peste 74 de ani; 1,9 milioane între 65 și 74 de ani.
Au rămas 2,1 milioane - pe aceștia îi găsim la Eurostat ca fiind 'inactivi'.