Înainte de intrarea în ciclul electoral 2019-2020 - o privire de ansamblu

Presupunând că nu au loc schimbări dramatice, precum o cădere a guvernului sau o părăsire a guvernării de către coaliția actuală cândva în lunile următoare, avem câteva constante sau elemente clare.


1. Există o probabilitate redusă ca scorul PSD+ALDE din 2016 să se mențină. În medie în România o coaliție vine la putere cu 43% din voturi și obține la următorul scrutin parlamentar 31%. 

Partidul principal al coaliției (exclud din discuție Alianța DA) este de obicei afectat în mod disproporționat. El vine la putere în medie cu 39% din voturi și pleacă cu 22%. Implicit, partenerii săi de coaliție vin în medie cu 4% din voturi și pleacă cu 9%.

În linii mari situația pare să se mențină și acum. La ultimele parlamentare ALDE luase 6%. Nu prea știu de sondaje în care ALDE să aibă mai puțin de 8%. La ultimele alegeri PSD a luat 47%. Nu prea știu de sondaje în care să aibă măcar 40% din voturi. 

Nu există o regulă absolută conform căreia la guvernare te erodezi. PSD a obținut același scor în 2004 (final de guvernare) ca în 2000 (început de guvernare). Partidele componente ale Alianței DA și-au mărit scorul de la 32% împreună în 2004 la 52% separat în 2008. Dar, în medie, cazi.

Dacă această guvernare ar fi una stas, ar pierde (43-31)/43 din 53% = 14 procente obținute la ultimele parlamentare. Ar ajunge la un scor total de 39%, distribuit astfel: ALDE 11% iar PSD 28%. Pentru o estimare, personal aș muta 3% de la ALDE la PSD, dar aici depinde de gusturi și, de altfel, nici nu prea contează: primele alegeri din ciclul electoral nu sunt parlamentarele, ci alegerile pentru parlamentul european. Mă aștept ca erodarea să fie mai puțin evidentă la parlamentare.

Să ajungem deci la prezidențiale.

2. Sociologic asistăm la o cursă strânsă între aeroport și cimitir. Simplificând din motive de spațiu, cele două mari tabere socio-politice pierd constant alegători: 260 de mii de oameni mor în fiecare an (nu toți votau; dar mulți alții îmbătrânesc și, din motive medicale, nu mai pot sau nu mai sunt capabili să voteze) și un număr similar migrează la muncă și mai ales pentru calitatea vieții în Vest. Aportul celor care nu au avut drept de vot în 2014 dar vor avea în 2019 ( = aprox. 900 mii tineri) poate fi șters, din punctul meu de vedere, de faptul că la prezidențiale Iohannis nu va putea produce aceeași emoție ca în 2014.

Egalitate. Sau, din motivele pe care le expun în continuare, mai degrabă menținerea status quo-ului, care nu este echilibrat...

3. Iohannis, altfel un candidat deloc imposibil de învins, are două atu-uri. Unul este lipsa de atractivitate a discursului naționalist-conservator-eurofob pe care PSD îl propagă în spațiul public și îl va propaga și în 2019. Palma zdravănă primită de acest discurs în 2014 nu prea are echivalent în istoria electorală a României; palma primită de un test similar (referendumul privind definirea familiei tradiționale) e un avertisment uluitor de puțin luat în seamă de coaliția actuală. Pe de altă parte le este și imposibil să mai schimbe ceva, inerția partidelor vechi fiind un subiect asupra căruia voi reveni mai jos...

(afiș de la un protest din Cluj, noiembrie 2014. Peste un an vom vedea în spațiul public mesaje similare).

4. Marea șansă a lui Iohannis nu are de-a face cu identitatea contracandidatului său, din multe puncte de vedere opțiunile fiind interșanjabile. Ce e iubit de PSD (ex. Dăncilă) e de obicei respins de populație. Candidații gândiți în principal în vederea publicului non-PSD (ex. Pop) sunt văzuți de partid drept corp străin. Suma e nulă.

Marea șansă a lui Iohannis este respectarea cu cerbicie de către PSD a coordonatelor indicate de Sebastian Lăzăroiu aici, un ghid important și în continuare relevant pentru pierderea alegerilor prezidențiale de către cel mai mare partid din România. Se poate spune chiar că, din 2016 încoace, PSD urmează aceste indicații mai bine și mai coerent ca întotdeauna. Aș puncta în special tema elitelor, azi ușor redefinită sub forma influențatorilor, aspect la care PSD stă în continuare nu foarte bine. Din lista citată mai sus lipsește deocamdată un mic element - stricarea relațiilor cu ALDE - dar prin prisma acelui text alegerile prezidențiale au fost deja pierdute de către candidatul PSD, oricine ar fi ea sau el. De ce? Una din axiomele lui Sebastian Lăzăroiu este următoarea: aportul campaniei prezidențiale propriu-zise e limitat și prin definiție supralicitat; ura față de partid se (re)clădește în timp, zi de zi, orășel cu orășel, pas cu pas, instituție a statului acaparată după instituție a statului acaparată, pe baza efortului consecvent și statornic a mii de militanți, șefi puși de partid și baroni atotputernici la nivel local.

Exceptând niște evoluții/involuții uluitoare, vom avea din nou un scrutin în care "PSD=pericol!" va fi tema principală. Ca de obicei mileniul ăsta...

5. Indiferent de rezultatul prezidențialelor, la locale merită urmărit în special Bucureștiul, un laborator de experimente politice cu impact național garantat. Alianța DA aici s-a validat (multă lume a uitat că doar în București și în Cluj ea a ființat cu ocazia localelor din 2004; succesul înregistrat în aceste localități a permis extinderea alianței spre parlamentare); USL a căpătat energie pe baza victoriei din capitală; din același loc a izvorât vizibilitatea națională a USB/USR precum și cea a Gabrielei Firea.

Efectul nefericit ale situației descrise în paragraful precedent e că de "primărit" nu prea se ocupă nimeni în București, orașul fiind un poligon electoral și atât.

Mă aștept ca oamenii excesiv de optimiști vizavi de șansele opoziției de azi în capitală să se pomenească cu un duș rece. Au mult de muncă. Bucureștiul nu mai este cel din anii '90-2000, orașul e bucșit cu pensionari care în genere înclină spre PSD și cu tineri care nu au adresa din cartea de identitate în oraș ( = deci care nu pot vota la locale decât dacă obțin viză de flotant), clasa de mijloc a emigrat și emigrează rapid spre Vest sau Ilfov. Victoriile numeroase ale PSD în oraș din ultimii zece ani nu sunt întâmplătoare, ci surprind o realitate demografică în schimbare.

La momentul localelor pierzătorii de pe urma prezidențialelor vor fi încă groggy. Indiferent dacă PSD sau PNL se va găsi în situația aceasta, inerția acestor partide e mare iar lipsa de creativitate politică e feroce. Acel partid, odată aflat în criză, nu va deține resursele pentru a se revigora din punct de vedere intelectual; nu există carismatici ascunși prin dulapuri, așteptând momentul potrivit pentru a ieși ca să schimbe dinamica națională. După Dragnea sau Orban nu ar veni cine știe ce schimbare.

6. Parlamentarele riscă să fie un scrutin mocirlos, cu rezultate neclare, care vor pune semne mari de întrebare în ceea ce privește stabilitatea guvernării din perioada 2021-2024. 

Fiind scrutinul cel mai îndepărtat, iar între prezent și el intervenind cele mai multe variabile, este și greu să emit câteva gânduri rezonabile cu privire la subiect. Din multe motive se poate afirma că parlamentarele din 2020 vor avea rezultate care nu vor avea nimic în comun cu starea de spirit a României de acum sau, mai concret, cu rezultatele europarlamentarelor de la debut de ciclu electoral:

A. Nu e clar cât de atrăgătoare va fi oferta (nouă) a pierzătorilor de la prezidențiale. În urma înfrângerii fie PSD fie PNL își va fi schimbat, măcar parțial, identitatea.
B. Prezența va fi mică chiar și prin comparație cu 2016. Alegătorii vor fi obosiți - ar fi a cincea oară când vin la vot în 18 luni, după europarlamentare, cele două tururi ale prezidențialelor și locale. E posibil să avem și un "efect Childers", adică o radicalizare a unor, repet: unor votanți altfel obișnuiți în sensul acordării de susținere unor discursuri extremiste, lucru datorat din motive psihologice numărului considerabil de scrutine cu impact emoțional mare într-un timp relativ scurt. 
C. Structurile partidelor noi vor fi mai puternice decât în 2016 sau chiar la europarlamentare, dar nu e clar cât de 'mai puternice'.
D. Creativitatea, capacitatea de a capta o temă nouă și atrăgătoare cu care să aduci chiar și o sută de mii de oameni noi la vot vor fi mai importante decât de obicei.

Relevant mi se pare că, exceptând niște rezultate absolut ieșite din comun, identitatea președintelui țării va determina și numele primului ministru. Forța coaliției de guvernare va fi însă marea variabilă determinată de scorurile propriu-zise ale partidelor. 

7. Rezumând, în perioada 2008-2009 am avut un ciclu electoral aparent asemănător: toate tipurile de scrutine într-un an și jumătate. Raportul de forțe s-a menținut constant de-a lungul ciclului: la fiecare 3 voturi pentru PSD, PDL a luat 3 iar PNL 2. A avut loc și o schimbare de gardă ca reacție la un rezultat nemulțumitor, un mecanism despre care estimez că se va activa și acum: după parlamentarele de la jumătate de ciclu, Tăriceanu a fost înlocuit de Antonescu în fruntea PNL. Lucrurile vor fi însă diferite acum întrucât scrutinul cu cea mai mare intensitate (prezidențialele) era atunci la finalul ciclului, o concluzie dramatică, în timp ce acum este al doilea din cele patru scrutine, reducând și mai mult intensitatea și atractivitatea parlamentarelor și părând a prelungi (inutil) activitățile electorale.

Cele trei opțiuni ale PSD pentru prezidențiale

Niciodată în istoria acestui partid nu s-a întâmplat să se ajungă atât de aproape de momentul scrutinului fără a fi evident (măcar neoficial) cine va fi candidatul.

Acest lucru nu e neapărat rău.

Opțiunile PSD sunt:

1. Ion Aurel Pop, rector al UBB și președinte al Academiei Române. La nivel de discurs reprezintă pentru candidatura lui Ponta din 2014 ce a reprezentat "Întoarcerea Jedi-ului" (Star Wars VI) pentru "O nouă speranță" (Star Wars IV), adică aceleași teme livrate însă mai puternic și mai coerent.

Nu vor exista glumițe cu popcorn. Campania va fi morocănoasă și sobră. Nu e timp de confetti și de optimism, România suferă sub asediul hoardelor modernizării. Trebuie să ne apărăm ființa națională străveche, nu să zâmbim în timp ce păpăm mici cu muștar.

Punct tare: ardelean, poate sparge niște fronturi electorale străvechi. Personal bănuiesc că PSD aleargă după oamenii veniți acum 50-60 de ani din ruralul pur românesc în orașele pur maghiare sau săsești, și care n-au uitat sau iertat vreodată șocul civilizațional, de exemplu votând PUNR, Funar și Vadim fără oprire.
Însă de vreo zece ani acești oameni încep să nu mai fie.

Punct slab: (în cazul în care se confirmă) e greco-catolic. O linie mare de atac la adresa lui Iohannis, din perspectiva nu electoratului PSD cât a membrilor PSD, e arșice.
Mai important: omul nu e din partid și al partidului. Va trebui socializat...

Semnale: Plecăciuni și dialoguri cu toate entitățile CRIB în stilul CRIB (alocuțiuni publice formale, interviuri pregătite cu grijă), în special BOR, probabil pentru a se contracara punctul slab. Urmează a se accelera prezențele televizate. Nu-i de mirare: Academia Română însăși este CRIB!

Cine-l susține: percep stilul lui Adrian Năstase.

Șanse: Iohannis e vulnerabil în genere vorbind, deci (și) Pop are o șansă. Nu va câștiga în Cluj-Napoca.

Element neașteptat: își va controla propria campanie? Se va pomeni culegând praful de pe jos după atacuri în trombă ale Olguței Vasilescu sau ale lui Codrin Ștefănescu la adresa președintelui?

Întrebarea doctă: Va fi aceasta campania anti-UE așteptată de atâția vectori? (mai mulți vectori decât procente de votanți, mais enfin).

Întrebarea concretă: Cum va distruge Antena 3 și această campanie prezidențială?

2. Viorica Dăncilă, prim-ministru și președinte executiv al PSD. Da, ea ocupă scaunul pe care au stat Năstase sau Cozmâncă și pe care va sta... dar să lăsăm asta pentru altă dată.

Punct tare: om autentic din partid, foarte plăcută de membrii și votanții PSD. E acea tanti de la ghișeu care nu e foarte pricepută dar e drăguță cu toată lumea, cu care se poate vorbi despre boli, seriale și copii, care nu condiționează nimic de șpagă și care în genere e inofensivă dar te face să te simți bine când pleci din sediul acelei instituții. Adică nu te face să înjuri în neștire, ca alte tanti.

Punct slab: Nu e la nivelul funcției actuale, darămite a unei candidaturi.

Semnale: Articolul din "Q Magazine", cu tot cu poze, a fost un test. S-a întrebat cineva de ce ar fi fost nevoie de promovarea ei și pentru ce?

Cine o susține: Liviu Dragnea. Dacă ea pierde, e vina ei. Dacă ea câștigă, e merită partidului și președintelui său care au făcut o campanie foarte bună și demnă de lăudat.

Șanse: Hehe.

Element neașteptat: Din ura oponenților nu-ți poți reveni. Din ridicol însă da, prin mecanisme simple - poți fi umanizat. Ideal pentru PSD este ca 3 milioane de oameni să râdă de ea în disperare în timp ce busola restului opiniei publice își schimbă lent dar sigur orientarea.

Întrebarea doctă: Cum se va etanșeiza de campania anti-Iohannis a PSD?
Iată la ce mă refer: în partid există mitul conform căruia la prezidențiale el (partidul) produce întotdeauna campanii corecte, curate, pozitive, de un înalt nivel moral și ideatic, în timp ce doar opoziția la PSD face murdării și răutăți. Acest mit duce la repetarea, la fiecare cinci ani, a acelorași gafe. În consecință va exista - ca de obicei - o disonanță foarte jenantă între campania frumoasă pro-candidat și mesajele de jeg anti-oponent. Iarăși ca de obicei, disonanța va fi amplificată de forța imensă de comunicare a PSD. Mă aștept ca scorurile lui Dăncilă să sufere foarte mult din cauza acestei disonanțe, textura acestei disonanțe fiind mai puternică în cazul ei decât în cazul altor candidaturi menționate mai sus sau mai jos, tocmai pentru că ei însăși o să i se croiască o imagine atât de blândă...

Întrebarea concretă: Cine și de ce mai vine la vot în turul doi?

3. Liviu Dragnea, președintele partidului. Întotdeauna președintele PSD a fost candidatul PSD la prezidențiale...

Punct tare: controlează partidul mai bine decât controla Stalin Uniunea Sovietică în vremurile lui bune.

Punct slab: Mai nepopular decât Băsescu în mijlocul austerității.

Semnale: Ar fi o dovadă de slăbiciune să nu candideze. Cumulează deja atâta forță în partid și stat că ar fi un pas înapoi și o cedare substanțială să nu încerce să asume cât mai multă putere cât mai repede. Punctul de referință pentru cele două fraze anterioare este nu societatea sau clasa politică, ci el însuși.

Cine-l susține: destinul.

Șanse: este cam singurul candidat în fața căruia Iohannis sau un alt candidat al opoziției de azi ar avea prima șansă în mod explicit.

Element neașteptat: când va deveni tată?

Întrebarea doctă: va lua în turul doi un scor mai rău decât Iliescu în 1996?

Întrebarea concretă: dacă Gabriela Firea și Călin Popescu Tăriceanu candidează de asemenea la prezidențiale, va fi oare prima dată când candidatul oficial al PSD ratează turul doi?


Cam asta e lista. Ne putem pomeni cu mici surprize, dar nu cred. Lista de mai sus acoperă și scenariul unui Dragnea însetat de putere, și scenariul unui Dragnea calculat, dar și scenariul unei prăbușiri rapide a lui Dragnea urmată de o conducere colectivă chinuită, la rândul ei, de un imens semn de întrebare ("păi și noi pe cine punem candidat peste șase luni???"), semn de întrebare la care Năstase ar da replica. Firea e nepopulară în partid, nu urmează a fi primită în urale nici dacă Dragnea dispare cu totul. A avea drept candidat reprezentatul altei forțe politice ar fi o greșeală strategică fără egal în istoria PSD (sunt de acord aici cu Adrian Năstase) și este de altfel o paradigmă contrară mândriei naturale a partidului ("cel mai mare din România!! cu cei mai mulți membri!!!"). Deci nu se va întâmpla - vezi cazul Antonescu. 
Următoarea jumătate de an va fi una de explorare, cele trei opțiuni menționate mai sus precum și altele minore urmând a fi vânturate în studiouri, promovate în articole de presă și testate în discuții îndelungate la cafeluță & țigari - multe țigări.

Despre referendum în 15 puncte

1. Daniel David are câteva lucruri importante și originale de spus aici.

2. S-a vorbit de eșecul BOR. Dar nu s-a observat un alt lucru: UDMR a cerut oamenilor să iasă la vot, iar Kelemen Hunor - într-o aparentă lipsă de intuiție politică - a călătorit de la Arad la Cluj ca să poată să voteze (!), asta când era deja extrem-extrem de târziu iar boicotul etnicilor maghiari era evident.
Nu e vorba de un incident. Uniunea are momente de sobrietate, echilibru sau maturitate pe care le alternează cu circumstanțe când pare un dromader la Polul Nord, ruptă de societatea în care se află.

Trend-ul istoric părea a fi altul. Era iminent momentul când, în afara secuimii, mai mult de jumătate din etnicii maghiari urmau să voteze altceva decât UDMR. Sintagma UDSR ("Uniunea Democrată a Secuilor din România") părea a deveni relevantă în anii următori. Discuția însă s-a lărgit.

3. Cu excepția lui Alin Teodorescu (vezi ultima întrebare de aici), ca de obicei excepțional în momentele-cheie, prezența scăzută nu a fost anticipată de niciun sondaj și de niciun sociolog. O parte din problemă e metodologică și e gravă, internațională, fundamentală. Dar mai e ceva. Credința în România nu se certifică prin acțiune. Distanța dintre a spune că ești credincios și a face ceva concret este imensă, după cum spuneam aici la punctul 2, un paragraf care mi-a atras multă antipatie din partea site-urilor cu "ortodox" în nume.

Putea fi rezolvată această problemă? Teoretic da. Însă BOR n-a putut să acopere în câteva zile o prăpăstie care s-a creat în ani și decenii. Sunt prea multe Mercedes-uri în BOR, prea mulți Pomohaci și prea puțină muncă socială, compasiune, luptă pe subiecte care afectează în mod real familiile României. Nu ajungi la 7 milioane de vizualizări cu acest clip așa, din întâmplare. Urmează o luptă internă, blamări reciproce și în mod ideal niște reforme. Pe termen lung un conflict în interiorul ortodoxiei românești cu consecințe serioase și dramatice, instituția fiind deja divizată.

În context, așteaptă-te la o creștere rapidă a cultelor evanghelice/neo-protestante în anii următori. Sunt mult mai eficiente în planul activității în comunitate și deci mult mai credibile când vine vorba de a cere ceva enoriașilor. Precum un vot.

4. În niciun caz nu au câștigat liberalismul, progresismul, toleranța. (Un referendum având drept subiect legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex ar clarifica asta imediat). A pierdut însă conservatorismul importat ne-dibace. Prezența a fost de fapt colosală având în vedere disonanța dintre prioritățile românilor și tema referendumului. Sunt epocale imaginile cu oameni sofisticați vorbind doct despre pericolul educației de gen unui public care nu are canalizare, locuri de muncă sau un spital funcțional pe o rază de zeci de kilometri.

Cu cât inițiativele pentru familia tradițională s-au dus mai spre est, spre societăți aparent religioase dar în realitate sărace, cu atât au eșuat mai grav. În Croația au prins mai bine decât în Slovacia, iar în Slovacia mai bine decât în România. Țara noastră n-are destulă clasă de mijloc așezată, calmă, liniștită și pe cale de consecință conservatoare ca să rezoneze puternic la teme mai complexe din punct de vedere intelectual. Maslow a mâncat referendumul.

5. Un partid al Coaliției ar deschide fronturi noi, dând bătăi de cap PSD (votanții au fost nu vârstnici, ci extrem de vârstnici) și rupând o halcă zdravănă din PNL.

Conectez asta și cu plecarea lui Matei Dobrovie din USR. E bine, apele se așează. Prea mulți oameni politici care cred aceleași lucruri sunt în clipa asta în partide diferite.

5b. În mod natural partidul Coaliției s-ar rupe în creștini filoatlantici vs putiniști. Dar în 2019-2020 ar crea un vâj, abia după ciclul electoral ar exploda disensiunile.

6. Impresia generală, la care și eu am achiesat, a fost că PSD nu s-a mobilizat. Dar ce să vezi, turismul electoral a fost colosal.

7. Dragnea a ratat o mare șansă de a-și solidifica imaginea în interiorul și exteriorul partidului. Lumea a uitat deja, dar președintele PSD amenința de ani de zile cu referendumul ăsta ca armă cvasi-electorală. Cele 5 sau 6 sau 7 milioane de voturi cu care s-ar fi mândrit ieri seară pe ecranele televizoarelor nu există.

După ce și-a asumat referendumul atât de rituos, ar fi trebuit să deconteze. PSD pare însă atât de slab încât nici măcar acum nu-l va da jos. Ceea ce este o veste fenomenală pentru opoziție.

8. Liviu Dragnea, prin susținerea referendumului și alipirea temei familiei tradiționale de imaginea sa, a făcut mai multe pentru cauza LGBTQ decât orice om politic din istoria României. Milioane de oameni din afara comunității respective privesc acum altfel un subiect care, până acum câțiva ani, n-ar fi fost în dubiu.

9. Statul român s-a făcut de cacao. Să nu uităm asta. S-au creat condițiile fraudării referendumului, dar degeaba. O prestație rușinoasă și jenantă. Nu ultima. Nu se va deconta nimic de către nimeni...

10. Ce a făcut Klaus Iohannis a fost total irelevant. E o temă de gândire și asta.

10b. Ai observat că Gabriela Firea, altfel o promotoare a valorilor tradiționale, n-a votat? De asemenea Tăriceanu a dat un vot pe ascunselea.

Niciun prezidențiabil cu excepția lui Dacian Cioloș n-a utilizat referendumul în mod coerent.

11. Tabăra pro-referendum trebuie să ceară consultanților banii înapoi. Au repetat premisele campaniei lui Ponta ("Românii sunt proști / propaganda neagră merge / minciunile prind"). Prea mulți consultanți au idei fixe, generate de propriile experiențe și obsesii. Asta în sine nu e rău - idei fixe avem toți! - doar că acest set de idei fixe eșuează din nou și din nou și din nou.

Nu mai suntem în 1992.

Repet: nu mai suntem în 1992.

Din fericire pentru România, PSD are o inerție colosală, e un vas de croazieră de 250 de milioane de tone și va rămâne pe coordonatele deja setate în anii trecuți, răspicat afirmându-și dragostea pentru România-de-acum-20-de-ani într-un anabasis din ce în ce mai ridicol.

Conform lui Vlad Petreanu, reclama de mai jos a fost furnizată de PSD postului RTV. Este foarte posibil ca o mare parte din reclamele pro-referendum să fi venit ca o surpriză neplăcută pentru Coaliție...

12. USR devine din ce în ce mai redutabil. 12 000 de observatori, lucru care trebuie cuplat cu amploarea inițiativei #fărăpenali, după cum observa Cristian Hrițuc.

13. Referendumul a arătat existența unor diferențe semnificative (dar nu imense) între sudul și nordul Moldovei. Precum și între Oltenia și restul-Munteniei-inclusiv-Dobrogea. În special primul set de diferențe este relevant și va deveni din ce în ce mai relevant.

14. România, ca de obicei, complet defazată față de iliberalismul european sau global.

15. Toate instituțiile CRIB (explic ce înseamnă asta aici) și-au dat silința. Fără eroare sau deviere, partidele din anii '90 (inclusiv UDMR), structurile piramidale, vectorii de comunicare care sunt fani ai sistemelor din trecut s-au mobilizat. Dispunerea pe linia CRIB-versus-societate a fost practic impecabilă.

S-a întâmplat ce scriam la punctul 73 de aici: dependenții de CRIB deseori [joacă] renghiuri sistemului prin neparticipare sau vot contrar intereselor CRIB. Prin trădarea principalei lor obligații față de CRIB - menținerea prin vot a sistemului la putere - ei își manifestă nemulțumirea față de unul sau mai multe din aspectele funcționării CRIB.

Cred că e prima dată în istoria PSD când comunicatori ai partidului (Codrin Ștefănescu și "deputatul mitralieră") afirmă că partidul e supărat pe poporul român. (!!)

După eșecul CRIB, urmează radicalizarea. Da, se poate și mai profund. Cum să recunoști că ai greșit? Sau că perspectiva ta asupra lumii sau României e incorectă?

Dacă 100 de mii de oameni de factură non-CRIB care altfel ar fi migrat acum nu mai migrează, din referendum România s-a ales cu ceva bun. Costul de 30-40 milioane euro al referendumului pare prin comparație unul mic.

După un an de Cluj - observațiile unui bucureștean

Această postare reprezintă o excepție de la regula de pe frontispiciul blogului, fiind subiectivă. Experiența ta va fi diferită de a mea măcar în unele privințe.

De asemenea, trebuie precizat că textul e scris din perspectiva unui bucureștean get-beget mutat la Cluj. Practic asta înseamnă că dacă locuiești acum în alt oraș din Transilvania, Banat, Crișana sau Maramureș, nu toate ideile ce urmează vor fi noutăți sau relevante pentru tine.

Ce aș spune cuiva care se gândește dacă să se mute în acest oraș:

0. Ce avem aici? Normalitatea despre care scriu românii plecați în Austria sau Danemarca sau Germania etc. În termeni mai clari, România la care visezi, europeană, prosperă, cu bun-simț și respect reciproc, unde se trăiește ca-n Vest și administrația e eficientă... există.

La nord-vest de Carpați.

0b. Eu prefer Cluj-ul pentru că e sprințar și - atât conform cifrelor oficiale cât și în practică - un oraș în care tinerii au o pondere mare. Însă normalitatea menționată mai sus este întâlnită, din câte am descoperit, de bucureștenii care s-au mutat cam oriunde în țară dar în afara Vechiului Regat: Sibiu, Timișoara, Oradea etc.

0c. Bonus pentru numeroasele momente când vei citi amuzat(ă) articole sau status-uri pe Facebook despre "cât de nasoală e România", "cât de nesimțiți și bădărani suntem noi, românii", și, din două click-uri, descoperi că autoarea/autorul locuiește în București, eventual născându-se în Vechiul Regat și apoi venind în București, și îți dai seama că ea/el crede că toată țara e la fel.

1. Chiriile. "Sunt imense!" îți zic clujenii. E și o oarecare mândrie secretă aici ("Nu rezistă oricine în Cluj!")

Cam da. Cu aceiași bani ca în București închiriezi aici o cameră mai puțin: 2 în loc de 3, garsonieră în loc de apartament de două camere etc.

Chiriile reale nu-s așa mari precum cele din articolele de presă, dar nici așa mici precum cele ale prietenilor tăi clujeni care, în mod inevitabil, au relații bune cu proprietarul încă de acum 4-6 ani, când piața imobiliară arăta altfel.

Lucrurile mi se par a fi compensate de prețurile la cam orice altceva (vezi și punctul următor), care sunt semnificativ mai mici decât în București. Uneori diferența e rizibilă. Inclusiv în hipermarket-uri. Aceeași pungă de chips-uri, același sortiment de bere într-o berărie sau un kilogram de roșii de o calitate anume au prețuri mai mari în București. Pentru a trăi acolo se plătește o taxă invizibilă de 10-15% la cam toate produsele. Și nici nu insist asupra pierderilor din rețelele de apă, gaze naturale etc. care se reflectă în facturi îngroșate, mult mai mari decât cele din Cluj, lucru pe care l-am observat cu ochii mei.

2. Taxiurile. Dacă vii din București vei percepe distanțele cu totul altfel decât oamenii locului, și vei avea nevoie de taxiuri doar până înveți transportul în comun, iar apoi doar noaptea.

La prima vedere taxi-urile sunt scumpe însă noțiunea de bacșiș e cvasi-non-existentă. Se dă rest întotdeauna.

Ce te va surprinde însă e să descoperi că taximetriștii sunt extrem de civilizați.  De ce sunt marea majoritate a taximetriștilor din București amari, supărați și încărcați iar cei din Cluj veșnic bine-dispuși? Răspunsul n-are absolut nimic de a face cu prețurile (și la 2,29 RON/km în București va fi același nivel de delăsare), ci trebuie să ajungem la un subiect-cheie pentru extrem de multe aspecte ale vieții în afara Vechiului Regat, și anume...

3. Încrederea și legea. În identitatea Europei de Est intră la temelie instituțiile disfuncționale și urbanizarea imperfectă sau în coacere. Unul din efecte este o viață parțial sau determinant situată în afara normelor psihologice aduse de civilizația modernă - într-o copie jalnică a viziunii lui Hobbes trebuie să fii cu ochii în patru tot timpul, nu cumva să fii păcălit, țepuit, înșelat, mințit. Doar în familie poți să ai încredere parțial, toți ceilalți îți vor răul într-un joc de sumă zero. Nu poți să ai încredere în oamenii din jur, în reguli, în instituții formale sau informale - șmecherii se descurcă, cine respectă regulile e fraier, sfaturile avizate sunt dubioase sau merită chestionate, "merge și așa", n-are sens să investești în soluții trainice. Haosul e norma, predictibilitatea e canci, ce e adevărat azi e fals mâine și posibil poimâine. Extinderile situației sunt complexe: "și ce dacă e murdar pe jos? De ce să-ți pese? Oricum altora nu le pasă, de vreme ce au aruncat lucrurile respective pe jos! Nu fii idiot, nu te lupta cu valul, lasă lucrurile așa cum sunt, oricum nu poți schimba nimic".

În Europa Centrală și de Vest lucrurile stau altfel nu pentru că oamenii ar fi mai inteligenți sau cu un spirit nativ al moralității mai dezvoltat. Normele de conviețuire urbană s-au așezat în timp, e adevărat pe alte făgașe obiective, de natură istorică, iar a respecta regulile existente este deja a doua natură.

Ce scriu mai sus pare a fi teoretic dar se vede în practică în enorm de multe lucruri, de la relația dintre vecinii de bloc și cea a funcționarilor publici față de cetățeni până la atitudinea oamenilor față de spațiile publice sau față de necunoscuți, optimismul general și constructiv din mediul de business de aici sau coagularea societății civile (unde lucrurile în București stau, din fericire, din ce în ce mai bine).

Dacă uiți tot ce-am scris în această postare în afară de un lucru, acesta e cel care trebuie ținut minte.

Moment bonus: când călătoria cu taxiul costă 7 lei și 20 de bani, dai 10 lei și ți se dau rest 3 lei, după care te cerți cu taximetristul încercând să-i explici că trebuie să-ți dea 2 lei dar în niciun caz 3 (am pățit asta de două ori 😃).

4. "S-a stricat Ardealul, nu mai e ce-a fost". Auzi asta în special de la intelectualii mai vârstnici ne-naționaliști.
Pe cifre da, s-au pierdut un milion de sași și șvabi, migrațiile etnicilor maghiari au fost puternice etc. Nenorocirea este incontestabilă.

Dacă însă vii din Regat, e greu de imaginat unde era Ardealul odată, având în vedere câte lucrurile sunt funcționale acum la standarde la care în București sau în Regat nici nu poți visa.

De exemplu, visul maximal unui bucureștean interesat de propriul oraș e să scape de Firea în 2020. Nimeni nu-și permite să creadă că ar putea veni un primar precum Bolojan sau că în 2024 administrația capitalei ar putea ajunge să performeze la nivelul celei a Clujului sau Sibiului. Cine ar exprima asta cu voce tare ar fi luat cu ambulanța direct la spitalul de nebuni.

5. București. De la distanță o să ți se pară din ce în ce mai apăsat ca fiind o capcană și, ca să o zicem în termeni sobri, un oraș doar parțial europenizat. Sursele de stres sunt multiple, iar oamenii suferă în consecință.

Te vei gândi des la oamenii incredibili, foc de deștepți și de calificați, indiferent de domeniu, pe care îi cunoști acolo. Unii se vor stinge în mediocritate, cei mai mulți vor migra, dar în prezent îți rămâne strângerea de inimă că niște creiere și suflete fenomenale se mulțumesc cu atât de puțin în ceea ce privește calitatea vieții și ajung să creadă că așa ceva e normal și acceptabil în Europa secolului XXI.

6. Boc. Îl dăm Bucureștiului pentru 36 de miliarde de miliarde de euro.

6b. (Glumeam cu cele 36 de miliarde de miliarde. Nu-l dăm pe nimic).

7. Verde. Cluj are mai puține parcuri decât București-ul, raportat la suprafață și populație, însă este foarte verde, în special anumite cartiere fiind pline de copaci. Efectul asupra stării de spirit este foarte pozitiv.

7b. Parcul Central e bine utilizat și îngrijit, realmente îți schimbă vibrațiile sufletului.

8. Chill. Transilvania, această Californie. De ce să te grăbești? De ce să te stresezi?

9. ... cu excepția momentelor când nu e chill. Adică e de muncă. Etica protestantă a lui Max Weber e la putere aici.

10. Nu întârzia. Ai fi singura persoană care o face.
10b. Nu, nici măcar un minut.
10c. Nu, acea circumstanță specială nu e așa de specială și nu reprezintă o scuză.

11. Cuvântul dat e luat în serios. Asta înseamnă multe avantaje pentru tine ("uau, deci când omul ăla zicea că până poimâine îmi dă cartea, chiar era serios!") dar și responsabilități evidente.

12. Transportul în comun este eficient, rapid și de încredere. Nimic special dacă ai vizitat deja un oraș din Occident. De exemplu a avea panouri care să-ți arate câte minute mai sunt până la venirea următoarelor autobuze sau tramvaie, linie cu linie, e ceva normal și nu science-fiction.

Orașul e menit a fi folosit de către pietoni și mijloacele de transport în comun, mașinile proprietate personală ocupând un distant loc doi, strategie asumată conștient de primărie (link). Nu posed mașină aici și mă descurc de minune deși, atenție, la orele clasice de flux maxim (7-9 dimineața și 4-6 după-masa) totul încetinește.

12b. Traficul rutier din Cluj este o sursă constantă de nemulțumire pentru șoferii clujeni, dar dacă - după cum spuneam la început - vii din București și ai mașină, lucrurile sunt în genere parfum. Asta pentru că termenul tău de referință este, totuși, București, al cincilea cel mai aglomerat oraș din lume în ceea ce privește traficul (link).

Evită zona centrală dimineața, toți părinții își duc toți copiii în zona liceelor și școlilor bune în ceea ce pare a fi o suprafață mai mică decât un stadion de fotbal.

13. Vremea. Extrem de schimbătoare. Două luni pe an poți ieși din casă fără să ai pe braț o geacă, o vestă sau un pulovăr.

13b. Ghid privind probabilitatea ploii în Cluj:

Dacă plouă acum, ploaia nu se va întrerupe de fel sau peste câteva ore va ploua din nou.
Dacă sunt nori, peste câteva ore va ploua.
Dacă e vreme însorită și fără nori, peste o oră o să apară nori și peste câteva ore va ploua.

13c. Serile de primăvară, toamnă și chiar vară pot fi uluitor de reci, indiferent ce valori a avut temperatura de-a lungul zilei.

13d. Într-o zi de septembrie sau octombrie poți avea patru anotimpuri: frig de iarnă dimineața, căldură de vară la prânz, răcoarea de primăvară când vine o ploaie după aceea, răcire de toamnă spre seară.

14. Relațiile inter-etnice. Bune în special în rândul oamenilor tineri. Evident mai bune decât ce visează naționaliștii din Regat care, vorba cuiva pe care nu-l mai identific (scuze), au văzut un etnic maghiar ultima dată în alb-negru, pentru că așa se transmiteau în anii '80 la televizor meciurile în care juca Bölöni.

Ar fi enorm de multe de zis, dar pe mine personal mă marchează un lucru care pentru alții poate să pară minor: bogăția istoriei orașului și amprenta acestei istorii în plan arhitectural. Cuvintele sunt insuficiente aici; dacă ești genul de om care are o tresărire de emoție puternică atunci când vizitezi cetatea din Sighișoara sau centrul Oradei înțelegi ce vreau să spun.

15. LBGTQ. În ciuda unor tam-tam-uri punctuale, orașul e probabil ceva mai puțin homofob decât media națională. În 2015 Transilvania (incluzând punctual aici și foarte conservatoarea zonă Crișana) era cea mai pro-căsătorie între persoanele de același sex din cele trei regiuni istorice (link aici, în josul penultimei pagini din Powerpoint), nu cred că lucrurile s-au schimbat.

16. Aeroportul. Trebuie mărit, dacă se poate ieri. 

Indiciu: autobuzul 5 te duce în centru, dar nu oprește fix în fața ieșirii din aeroport ci la 20-30 de metri mai încolo - ceea ce nu e bine. Biletele se iau de la automat.

17. UBB (adică Universitatea Babeș-Bolyai). Everything is UBB and UBB is everything. Fără mediul universitar orașul ar fi unul trist și limitat. Subliniez în special existența multor profesori tineri și foarte tineri. UBB este atât de dinamică încât pare a nu fi de stat, ci o instituție tipic ardeleană, parte ONG și parte business consecvent.

18. Lentoarea ardeleană se vede în debitul verbal și cam în nimic altceva.

19. Accentul. Nu-l vei avea niciodată. Poți să începi însă prin *a* *rosti* *cuvintele* *clar*, *răspicat*, *până* *la* *capăt*, *fără* *să* *mănânci* *silabe*. Ceea ce în genere în viață n-are cum să-ți prindă rău, plus că mai și apuci să gândești oleacă 😉

19b. Cuvintele "foarte", "extraordinar", "incredibil de", "extrem de" sunt folosite mai rar aici, de obicei când este realmente cazul. Când vei merge înapoi în București, vei observa că sunt inflaționare.

(În această postare am încercat să le folosesc doar când este cazul, precum la punctul următor...)

20. Coolness: imens. Viața socială și artistică din Cluj este extrem de bogată, imposibil măcar să încerci să ții pasul cu tot ce se întâmplă.

De asemenea Cluj-ul e cool în sine, ceea ce alte orașe merituoase și solide din punct de vedere economic încă nu au reușit să introducă în imaginea lor. 

Bonus negativ (malus) pentru aroganța pe care o poți dezvolta rapid și care este greu de înfrânat.

21a. Iarna. Deții ciorapi de lână sau suferi o moarte lentă și dureroasă.
21b. Nu prea există vânt în Cluj, decât în anumite cartiere, ceea ce înseamnă că - prin comparație cu București - lucrurile sunt mult mai suportabile. Te îmbraci gros, te pui în mișcare și gata, în câteva minute ți-e foarte bine.
21c. În plan social totul încetinește și poate deveni depresant. Bucuria și energia fenomenală cu care clujenii trăiesc primăvara și vara se datorează în bună parte și iernilor lungi.

22. Claxoane. Unul pe săptămână. Unul pe săptămână în tot orașul. Dacă ești atât de norocoasă/norocos încât să auzi respectivul claxon, tradiția locală este să-ți pui o dorință.

[Am inventat această tradiție locală tocmai acum, sună bine].

23. Politețe. Everywhere. Bună ziua-sărut mâna-mulțumesc-la revedere. Dacă nu ai chestia asta în sânge o dobândești ușor.

24. Hipermarketuri. Surprinzător de puține deocamdată. MegaImage e la începuturi dar crește geometric, Kaufland, Cora și Lidl domină, părerea despre Profi o țin deocamdată pentru mine.

Nu vei muri de foame dar nici nu vei avea un magazin MegaImage în interiorul cutiei poștale.

25. Strada Piezișă nu doarme niciodată. Dacă strada asta ar fi o tipă, ar fi una cu părul verde, foc de inteligentă, neglijentă cu aspectul ei dar de un erotism puternic. So go visit.

26. Economia locală. WOW! Franzele clujene, gemuri și dulcețuri ardelenești, salamuri ungurești, ciocolată secuiască (End Ibo! - batonul de lapte cu cacao în foi de vafă reprezintă accesul la alt plan al existenței), farmacii Richter, Câmpul Pâinii/Caromar (dacă te-ai prins de aluzia istorică bravo), Moldovan/Sânnicoara, Panemar: un vocabular de brand-uri cu care te vei familiariza tare repede. Cam totul e mai bun sau gustos decât ce se găsește în București, comparativ.

De asemenea viața fără Pepco e pustiu.

Brand-urile locale sunt nu numai foarte numeroase ci și puternice. Te poți pomeni ieșind dintr-un magazin, inclusiv hipermarket, cu sacoșa plină de mâncare și alte produse exclusiv clujene. Ceea ce explică multe statistici macro pe care le-ai văzut în ultimii ani despre Transilvania și pe care le vei vedea în anii următori...

27. În genere porțiile de cartofi prăjiți sunt duble în Cluj față de București (fără ca prețul să fie două ori mai mare). Nici eu nu înțeleg de ce.

28. Erori de dezvoltare: Florești și (în remediere) Bună Ziua. Studiază cu grijă unde și de ce vrei să te muți.

29. Hard Club. Rock super, 5 lei draft-ul, merită ascensiunea.
29b. Nu glumeam când ziceam "ascensiune", dacă nu vrei să iei un taxi ia-ți clăparii.

30. Cutremur. N-avem.

31. Țânțari. N-avem.

32. Gabriela Firea. N-avem.

33. Manele date la maxim joia la două noaptea în mijlocul cartierului. Desigur că nu.

34. Pata Rât. Avem! Tot orașul așteaptă cu nerăbdare momentul când o să apară un Godzilla de acolo.

După care vom face festival pe tema asta.

Bonus negativ (malus) pentru faptul că e prea departe de oraș și irelevantă în contextul aprovizionării cu apă ca să mai conteze în mod decisiv pentru segmente mari ale spațiului civic.

35. Untold. Menționat de clujeni cel mai des în propoziția: "Și, tu unde pleci din oraș de Untold?"

36. PSD. Există undeva departe, precum acea telenovelă nesfârșită la care știi că se uită o verișoară a mătușii tale dar al cărui nume mereu îl încurci (al telenovelei, nu al verișoarei).

37. Administrație. Bună, rapidă, eficientă, la standarde vestice, inclusiv la instituții ale statului (teoretic naționale) care au sucursale/filiale aici. Ți se va face dor de cozile imense din București, de aparatele de bonuri de ordine care nu merg, de ghișeele la care trebuie să te apleci (în Cluj se stă pe scaun, față în față), de îmbrânceli, de "huo, eu eram la coadă înaintea lu' domnu' ", de momentele când descoperi că lista de documente de pe site nu este aceeași cu cea necesară la ghișeu, de funcționarii acri și supărați, care se răstesc la tine ca la o servitoare de secol 17...

Glumesc, nu-ți va fi dor deloc.

Moment bonus: când scrii online pe site-ul primărie despre o defecțiune și e rezolvată în 48 de ore (am pățit 😃).


38. Centrul. Am ales o poză nițel mai obosită, de toamnă târzie, pentru că Biserica Sf. Mihail e de obicei fotografiată ca și când ar fi ruptă de oraș. Dimpotrivă.

(imagine via petitieonline.com)

Multe orașe ardelene au un centru mai arătos, dar lucrurile sunt plasate cum trebuie în Cluj ca să auzi clopotul exact la tonalitatea care-ți transmite, prin toți porii, că ești într-un loc perfect conectat la acea lume care se încheie undeva departe, pe malurile Bretaniei, trecând prin Strasburg, Trier, München, Viena și atâtea altele.
38b. În continuarea frazei de mai sus și la nivelul cel mai subiectiv: nu am inclus Budapesta în listă pentru că, de fapt, seamănă mult mai mult cu Bucureștiul decât cu Clujul - nu în lucrurile rele, ci ca ambianță generală. Cel mai bun punct de referință pentru Cluj (în afara Transilvaniei) ar fi probabil Boston.

39. Aerul. În practică nimic senzațional. Evident că mai bun decât în București, dar asta nu-i de mirare.

Nu pentru aer proaspăt vii la Cluj - menționez aspectul ca să nu apară confuzii sau neînțelegeri...

40. Rezerva față de regățeni. Mai mică decât ai crede. Peste 50% din locuitorii Cluj-ului nu s-au născut aici - orașul este din acest punct de vedere extrem de cosmopolit.
În genere oamenii își formează o părere despre tine când le explici de ce ai părăsit Bucureștiul. Fii sincer și concis.
În toată această ecuație intră și protestele stradale, începând cu Colectiv și mai ales momentul "luminițelor", care au schimbat mult în bine părerea ardelenilor despre bucureșteni.

41. Există câteva lucruri care nu funcționează în Cluj. Poate să pară o ironie sau o glumă ce scriu în continuare, dar acele lucruri sunt la fel de anormale statistic precum lucrurile care funcționează în București.

42. În loc de concluzie finală: este ciudat dar foarte îmbucurător să faci parte dintr-un succes. În Regat mai există în sensul ăsta Halep și, pentru unii, tururi doi de prezidențiale odată la cinci ani. În rest totul e un gri amar și întârzierea zi cu zi a unei migrații inevitabile spre un loc de muncă mai bine plătit sau la care să fii respectată/respectat, spre o țară în care să poți să te împlinești personal și/sau familial și/sau profesional, spre un loc unde să te simți bine. Vibrația în nord-vest și vest este cu totul alta, lucrurile sunt deja așezate pe drumul corect.

Ca element concret, dacă te gândești să faci pasul decisiv spre părăsirea României, dă înainte de toate o șansă Transilvaniei, Banatului, Crișanei sau Maramureșului. Un an în chirie te va lămuri ce și cum. Selectează-ți orașul cu grijă, fiecare localitate posedă un profil specific și se poate potrivi mai mult (sau mai puțin) circumstanțelor tale profesionale sau familiale. Cunosc bucureșteni strămutați care sunt la fel de fericiți de Brașov sau Sibiu cum sunt eu datorită Clujului, fiecare și-a găsit locul potrivit pentru sine.

Un semn de întrebare privind cei "4,3 milioane care nu muncesc"

Face mare vâlvă o știre ProTV despre "4,3 milioane de români care nu muncesc" (link). Sursa știrii este, din câte pot să-mi dau seama, o nefericită înțelegere a limitărilor cu care operează statisticile oficiale.

Institutul Național de Statistică afirmă că în țară se află 19,2 milioane persoane. Merg pe cifrele lor în continuare...

Copii (0-14 ani) sunt 3 milioane.

Am ajuns la 16,2 milioane.

Pensionari 5 milioane.

Am ajuns la 11,2 milioane.

Angajați 6,3 milioane (local+stat+privat+durată predeterminată - link). Valoarea mi se pare mare dar acoperă probabil și contractele deja stinse, lucru echivalat de munca la negru, zilieri neînregistrați, etc.

Am ajuns la 4,9 milioane.

PFA și doar atât / patroni și doar atât, adică oameni care nu intră în niciuna din categoriile de mai sus = câteva sute de mii.

Probabil că așa s-a ajuns la 4,3 milioane. Deși aș zice că mai degrabă ajungi la 4,7 milioane.

Însă, întrucât atunci când migrezi spre vest nu mai trebuie să dai statului de știre, Institutul Național de Statistică subestimează migrația spre vest (oficial la 219 mii de emigranți temporari și 23 de mii definitivi). O estimare moderată, utilă în contextul acestei postări, ar zice că de fapt sunt nici 3 milioane de oameni plecați, nici 4 milioane, ci 3,5 milioane.

Scădem cei 240 de mii înregistrați din cei 3,5 milioane plecați de facto = 3,25 milioane plecați dar neluați în calcul ca atare.

Revenim la cele 4,7 milioane. Scădem 3,25 milioane -> am ajuns la 1,45 milioane.

Dar ce să vezi, mai sus nu am luat în calcul elevii de liceu (600 de mii) și studenții la licență (400 de mii).

De la 1,45 milioane am ajuns la 450 de mii, un pic peste numărul persoanelor dependente de venitul minim garantat. Și care de altfel se află disproporționat de mult în județele unde nu există locuri de muncă...

Imagine via economica.net:

Cei 4,3 milioane nu sunt disponibili ci sunt undeva prin Italia și Spania, Germania și Marea Britanie.

Later edit: Alt mod de a vedea lucrurile, care duce la o concluzie ușor diferită, este următorul:

Raportul din noiembrie 2017 al BNR (pagina 30 de aici) privind inflația face vorbire de "aproximativ 4 milioane persoane" [inactive]. El se bazează pe o statistică Eurostat care definește ca inactivi pe oricine nu e angajat, șomer sau liber întreprinzător.

Și anume... conform Eurostat, în România în 2015 erau 15 milioane de persoane ***cu vârsta între 15 și 74 de ani*** (link).

Valoarea e rezonabilă:

Eram în 1989 aproape 23 de milioane.

Minus un milion = scăderea sporului natural de atunci și până acum.

1 milion au peste 74 de ani.

3 milioane au sub 15 ani.

3 milioane emigrați.

Din cei 15 milioane, inactivi conform Eurostat erau 5,9 milioane. Nu 4,0 și nu 4,3 milioane.

Scădem milionul de studenți și liceeni.

Scădem 1,9 milioane de pensionari cu vârsta între 65 și 74 de ani care nu muncesc.

Și ajungem la 3 milioane. Cine sunt ei? În principal pensionarii cu vârsta între 55 și 64 de ani.

De ce spun asta? România are 5 milioane de pensionari.

1 milion au peste 74 de ani; 1,9 milioane între 65 și 74 de ani.

Au rămas 2,1 milioane - pe aceștia îi găsim la Eurostat ca fiind 'inactivi'.

Câteva observații din exterior despre cifrele sondajelor comandate de PSD

Cifrele provin de aici.

Situația în ceea ce privește partidele:

0. Voi scoate din calcul sondajul efectuat pe 7 iulie, în care rezultatele sunt disonante față de rezultatele sondajelor anterioare sau precedente. De exemplu, PNL depășește nivelul maxim înregistrat în restul verii (26%), adică îl depășește cu ... 13%! situații similare dar în sens invers întâmplându-se cu Pro România și UDMR.

În alte cuvinte, sondajul de pe 7 iulie este un outlier, o curiozitate și o deviație.

Odată ce facem asta, vedem:

1. Pierdere de viteză în rândul partidelor puterii, atât cumulat cât și separat. Sondaj cu sondaj, în procente:

PSD: 39 - 31 - 28 - 27 - 34 (revenire!) - 31.
ALDE: 7 - 16 - 9 - 9 - 7 - 4.

Net, PSD pierde 8% iar ALDE 3%.
Per total, coaliția pierde 11%, ajungând de la 46% la 35%.

2. Creștere aproape în oglindă a partidelor opoziției (plus 16%), de la 35% la 51%.

3. Scăderea drastică a persoanelor care spun că ar vota "alt partid" (decât cele indicate), pe măsură ce se îndreaptă spre Mișcarea România Împreună.

Toate aceste cifre sunt prin relatare la 'votanții hotărâți', 25% din populația aflată în țară sau aflați pe liste, în oricare din cele două scenarii un public mult mai mic decât cel care va veni la vot la europarlamentare. Adică cifrele de mai sus fac vorbire despre nucleele dure.

Menționez în albastru valoarea de mai sus întrucât la prezidențiale baza de calcul este cu totul alta, și anume între 56-64% (!) din populația aflată în țară.

Te rog să-ți ștergi din minte informațiile de mai sus despre intenția de voturi pe partide, acum ne mutăm de la stadionul din Țăndărei pe San Siro: milioane și milioane de votanți în plus, de la "nuclee dure" trecem la la fluxuri masive de emoție. 

Ce vedem la prezidențiale, unde s-au făcut sondaje înainte și după 10 august?

Violențele de pe 10 august mobilizează în trei direcții:
1. Iohannis (+300 mii voturi)
2. Kovesi, măsurată de PSD ca potențial candidat USR și înainte și după proteste (+300 mii voturi)
3. Tăriceanu (+600 mii voturi).

Adică ambele tabere mari au câștigat cam la fel de mulți votanți pentru prezidențiabilii lor: 600 de mii fiecare. Polarizare.

Dar de unde au pornit?

Tabăra anti-coaliția de guvernare duduia și duduie la turație maximă, numărul celor dispuși să voteze Iohannis, Kovesi sau Cioloș cumulând 5,7 milioane votanți înainte de 10 august și 6,3 milioane după 10 august, la fiecare din cele două valori trebuind să fie adăugată diaspora (!).

Prin comparație, candidații PSD și ALDE cumulează în primul tur - dacă Dragnea ar candida - 2,55 milioane voturi.

În variantele de tur doi Iohannis ia 5,5 milioane voturi (constant, indiferent de contracandidat) iar Firea sau Tăriceanu în jur de 3,0 milioane. Ca să avem o idee, Ponta a obținut în primul tur de la alegerile prezidențiale precedente 3,8 milioane voturi.

Despre Dragnea nici să nu mai vorbim, Iohannis îl bate în turul doi cu un neverosimil 73%-la-27%, Kovesi îl bate 72-la-28, Cioloș 65-la-35. Măcel.

Când se rearanjează votanții în funcție de cine rămâne în turul doi ("ștafeta" sau "pasa"), candidatul coaliției guvernamentale de azi mai primește câteva sute de mii de voturi (de la 2,55 la 3,0 milioane) și Iohannis pierde câteva sute de mii de voturi (de la 5,7-6,3 milioane ajunge la 5,5 milioane), numai că distanța din primul tur e determinantă. "Ștafeta" spre Kovesi e mai slabă, spre Cioloș și mai slabă, dar în continuare și în toate scenariile punctul de pornire pentru candidații coaliției guvernamentale e prea slab ca să mai conteze.

Mai e mult de tot până la prezidențiale dar dacă cifrele sunt veridice, există două posibilități mari și late:

1. Lucrurile stau exact cum le vedem. Publicul PSD+ALDE e de fapt foarte mic, extrem de împuținat de guvernare, și nu mai poate susține o candidatură solidă de tur doi. Nici măcar în turul unu situația nu e foarte solidă. De exemplu, o candidatură comună USR+MRÎ ar pune probleme lui Tăriceanu, riscând să transforme turul doi într-o bătălie Iohannis vs Kovesi (ceea ce pare realmente incredibil).

Argument în defavoarea tezei: ar fi atipic de grav ca lucrurile să stea așa pentru PSD. Până și Iliescu în 1996, după șase ani consecutivi de guvernare și mandate prezidențiale, a intrat în turul doi de pe locul unu cu 4,0 milioane voturi.

Trăim oare 2000-ul PSD-ului?

(poza a fost făcută de noizz.ro)

sau

2. Imaginea prezentată de cifrele aparente este incompletă. Publicul care ar înclina spre candidați PSD+ALDE este în continuare consistent, în 2019 se va ajunge din nou la tradiționalele 5,2 milioane de voturi sau pe-acolo, dar acum acest public este extrem de demobilizat de candidații slabi pe care îi are la dispoziție, nici Tăriceanu și nici Dragnea (și nici Ecaterina Andronescu, și nici Gabriela Firea după cum vei vedea în continuare) nefiind foarte apetisanți.

Argument în defavoarea tezei: păi hai să continuăm raționamentul din teză. În turul doi ar trebui să vedem milioanele de potențiali susținători ai candidatului PSD sau ALDE înghițind în sec și votând candidatul anti-Iohannis/Kovesi/Cioloș ("n-am votat în primul tur, dar măcar votez în al doilea").

Însă în turul doi candidații anti-Iohannis/Kovesi/Cioloș, după cum spuneam, obțin 3,0 milioane voturi.
Cu mult sub cele 4,9 milioane ale lui Năstase din 2004.
Cu mult sub cele 5,2 milioane ale lui Geoană din 2009.
Cu mult sub cele 5,2 milioane ale lui Ponta din 2014.

Deci nu se mobilizează nici în al doilea tur. Un semnal grav pentru o coaliție care mizează pe discursul anti-Iohannis, anti-Kovesi și anti-Cioloș cu disperare și frenezie de ani de zile.

Apare însă o problemă în plus când afirmăm că acest public nu se mobilizează nici în al doilea tur. Prezența auto-declarată pentru tururile doi este imensă (10,8 - 11,8 milioane voturi), deci de unde să mai apară acești votanți PSD+ALDE?

În concluzie:

- Mi se pare remarcabil că, din câte înțeleg, la CEx-ul PSD s-au discutat câte în lună și stele dar nu despre prezidențiale. Nu știu dacă oamenii prezenți acolo înțeleg ce înseamnă o înfrângere la prezidențiale pentru primarii PSD la localele din 2020.

- Este extrem de posibil ca acea candidatură comună PSD+ALDE să se remonteze, precum Geoană de-a lungul anului 2009, dar punctul de pornire e destul de jos. E nevoie de evoluții multe și în altă dinamică decât cea din ultimul an și jumătate.

- S-a vorbit mult de criza de resurse umane de la putere. În genere în contextul miniștrilor, secretarilor de stat, șefilor de agenții, etc. Corect. Dar e o criză și de prezidențiabili. Ca reper, cel mai popular politician al puterii, Gabriela Firea, un om cu o prezență mediatică gigantică, pierde în orice scenariu (și împotriva lui Cioloș și a lui Kovesi și a lui Iohannis) mai rău decât a pierdut Ponta în 2014, adică la mai multe procente distanță. În contextul ăsta, rebeliunea ei este de înțeles, se află într-o barcă ce se pierde printre valuri.

Referendumul Coaliției pentru Familie - baza statistică de start

În ultima vreme pe acest blog ai putut citi lucruri mai mult sau mai puțin amuzante. Dar acum revenim la subiectele serioase.

Va fi referendumul valabil și validat?

Pentru ca referendumul să producă efecte, e nevoie de îndeplinirea a două condiții:

- prezența la vot a 30% din cei 18,9 milioane de români aflați pe liste. Adică 5,67 milioane prezenți. Acest lucru face ca referendumul să fie valabil.
și
- voturi valide din partea a 25% din cei aflați pe liste. Adică 4,72 milioane voturi valide. Acest lucru face ca referendumul să fie validat.

Îndeplinirea primei condiții dar nu și a celei de-a doua e improbabilă. Ne putem imagina că vin la vot 6 milioane și că, în urma unei campanii masive de persuadare, 2 milioane aleg să-și anuleze votul. Însă doar ne putem imagina așa ceva. Întrebarea reală este dacă vin la vot 5,67 milioane.

Din punctul meu de vedere, nu este cert dacă referendumul va fi sau nu valabil. Dacă însă ar trebui să aleg, în termeni de cazinou, între a pune toți banii pe "va fi valabil" sau "nu va fi valabil", aș întreba câte zile va dura votul și dacă procesul va fi informatizat, aceste elemente fiind în acest moment cele care par a fi determinante.

Să discutăm pe căprării.

1. La sondaje este egalitate.

Pe de o parte, conform CURS, 27% din populația aflată în țară consideră că referendumul e necesar/foarte necesar. În țară nu suntem toți cei 18,9 milioane de pe liste, ci cel mult 15 milioane. Unii ar spune 14 milioane. Dar hai să rămânem la o estimare de 15 milioane.
27% din 15 milioane de adulți aflați în țară = 4,05 milioane persoane. Sub pragul necesar.

Pe de altă parte, un sondaj Avangarde dă speranțe Coaliției. Conform acestuia, la vot ar veni cu siguranță 55%.
55% din 15 milioane de adulți aflați în țară = 8,25 milioane persoane. Peste pragul necesar de 5,67 milioane, și nici măcar n-am contabilizat o parte din cei care afirmă că probabil ar veni (încă 20%).

Nu mă interesează să aleg între Avangarde și CURS. Voi fi neutru, în sensul în care propun o idee fundamentată pe o logică pe care o vei vedea la punctul următor: milioane de oameni spun că ar veni, dar nu simt și nu estimează rațional că tema ar fi vitală pentru viața lor. Aceste milioane sunt decisive.

2. Imaginea sociologică macro = avantaj pentru Coaliție.

Pe de o parte, numărul credincioșilor autentici din România este mult mai mic decât numărul celor care afirmă că ar crede în Dumnezeu. Aici Coaliției îi joacă un mare renghi ortodoxia - o ramură a creștinismului bazată în România pe identitate și într-o măsură mai mică pe practică sau credință. Covârșitoarea majoritate a românilor care se auto-identifică drept ortodocși (și care la rândul lor sunt covârșitoarea majoritate a cetățenilor țării) sunt ortodocși doar cu numele, adică nu merg la biserică, sunt în dezacord cu elemente fundamentale ale credinței creștine (existența sufletului, raiului, diavolului, etc) sau sunt deschiși la influențe ne-creștine (cred în farmece, astrologie, blesteme, descânt, etc)

Concret, doar 24% din români afirmă că merg la biserică săptămânal. Să-i credem. 24% din 15 milioane = 3,6 milioane. Sub prag.

Acest lucru este din punctul meu de vedere echilibrat de câteva aspecte care, cumulate, pot urni prezența la vot mult dincolo de cei 3,6 milioane și înspre pragul de 5,7 milioane sau dincolo de el:

2a. Se va testa imaginea instituțiilor religioase, care este de altfel într-un real reviriment. Acum 67% din românii aflați în țară au încredere în acestea (sursa), conform altei firme de sondare ajungându-se la 69% (sursa).

Să zicem 68%. Această pondere din 15 milioane = 10,2 milioane. Mult peste prag.

O întrebare care are de-a face în special cu BOR: poate această instituție mobiliza ortodocșii "strict declarativi", adică diferența dintre cei care merg la biserică și cei care doar afirmă că au încredere în instituție?

2b. Antipatia față de minoritățile sexuale este foarte mare în România, oferind un bazin redutabil de acțiune taberei pro-referendum.

2c. Orașele mici și ruralul, chiar și depopulate de migrație, oferă o plajă considerabilă de acțiune (și voturi) Coaliției și partenerilor săi.

2d. Intuiesc, fără să am informații din interior, următorul lucru: Coaliția va duce o campanie majoră și eficientă. Beneficiază în mod cert de o școlire americană pe subiect și de experiența altor scrutine similare în Europa de Est, ceea ce va conta.

2e. Vor exista oameni care vor veni la vot să se opună, ajutând de fapt Coaliția. Și 200 de mii dacă sunt, ei pot conta foarte mult pentru a se determina dacă referendumul e valabil au ba.

3. Vectorii politici implicați = dezavantaj pentru referendum.

Suntem într-un moment de tensiune politică, întrucât a trecut mult timp de la alegerile din 2016 iar coaliția de guvernare a deschis numeroase teme de dezbatere. Țara vrea să joace fotbal și i se dă o minge de volei. E previzibil că se va apuca să încingă o miuță sau să tragă penalty-uri cu mingea pe care o are la dispoziție. Mai concret spus, referendumul va căpăta o încărcătură politic-electorală chiar și dacă partidele n-ar vrea acest lucru.

3a. PSD, UDMR și PNL au cumulat 5,1 milioane voturi (sub prag) la alegeri parlamentare de care le depindea traiul și viitorul. Și să vrea Dragnea sau L. Orban ca organizațiile să fie hiper-mobilizate, n-o să poată să-și stimuleze membrii din Râmnicu Vâlcea sau Turnu Măgurele sau Botoșani cum ar face-o alegerile electorale propriu-zise.

Dacă logica referendumului devine 'partidele vechi vs. România', Coaliția va avea probleme.

O mare parte din publicul mobilizabil de partide se suprapune cu cel mobilizabil de către BOR; mă refer la oamenii în special mai vârstnici, care aparțin unor comunități mici, bazate pe ordine și predictibilitate și care privesc cu bunăvoință mesajele figurilor cu autoritate formală din localitatea lor.

3b. Asumarea de către Liviu Dragnea a referendumului este un item periculos pentru Coaliție. Printre altele mai ales pentru că o parte consistentă a PSD vrea să-l faulteze cu orice chip, inclusiv prin sabotarea referendumului. Lipirea feței lui Dragnea de referendum, în contextul unui eșec al acestuia, ar permite PSD să aloce înfrângerea referendumului lui Dragnea însuși.

3c. Gabriela Firea poate încerca să-și asume referendumul într-o măsură chiar mai mare decât Dragnea, lucru deloc imposibil având în vedere sumele virate de primăria capitalei Catedralei Mântuirii Neamului și preluarea de către Firea a temelor tradiționaliste ale lui Ponta din 2014. 

Lucrurile nu sunt roze pentru Coaliție dacă referendumul devine "Referendumul pro/contra Firea". În primarul capitalei aveau încredere înainte de conflictul ei cu Liviu Dragnea 25% din românii aflați în țară, adică 3,75 milioane persoane (sub prag).

Am dubii că există sute de mii de fani Firea care n-ar fi venit la referendum dar acum ar face-o pentru că ea le cere acest lucru. Am dubii, dar este posibil.

3d. O retragere tăcută, de facto, a PNL din prim-plan ar transforma referendumul într-unul cu privire la ... PSD, ceea ce în mod cert Coaliția pentru Familie nu dorește. Printre altele și pentru că PSD, singur, n-a mai strâns 6 milioane de voturi pentru sine de prin anii '90.

Per total, în relația cu partidele Coaliția pentru Familie are o dilemă. Clasa politică, în mod ideal, ar trebui să-i livreze voturi însă să stea undeva în fundal, tăcută și dacă se poate invizibilă. Dar, prin definiție, politicienii nu-și vor mobiliza structurile decât dacă au ceva de câștigat, adică dacă au cum să trâmbițeze la posturile de televiziune reușita referendumului, anterior încercând să marcheze puncte de popularitate și în timpul campaniei de promovare a acestuia.

4. Estimare prudentă = pe muchie sau totul devine un scandal în ziua 2.

Evident că pot să apară tot felul de năzbâtii în perioada campaniei pentru referendum, de la OUG-uri la o suspendare de președinte și o cădere de guvern. Dacă însă ele nu apar, iar referendumul are loc într-o singură zi, Coaliția va avea o sarcină dificilă (dar nu imposibilă!). În textul de mai sus am înșirat câțiva factori care-i sunt defavorabili dar migrația spre Vest va fi, de fapt, bariera principală. Acești milioane de oameni aflați pe liste dar pe care BOR, PNL sau PSD nu-i pot trage de mânecă urcă de facto pragul necesar extrem de sus. (E greu să aduci la vot 30% din locuitorii unui orășel din Moldova din care au plecat în străinătate 45% din adulți. Prezența reală pe care trebuie să o atingi este 30/55 = 54,5%, adică una de alegeri prezidențiale).

(imagine via Youtube.com / A Dangerous Business - When the Cows Come Home - Rural Romania)

Dacă votul are loc de-a lungul a două zile, pragul va fi atins dar cu costuri de imagine considerabile pentru cine se va apuca să încalce legea. Nu este exclus ca elementele stridente ale zilei 2 să suprascrie cu mult tema referendumului și să devină norul întunecat al toamnei.

Indiferent dacă vorbim de o zi sau de două, ce se va întâmpla în miile din secții din rural după lăsarea întunericului este vital. România a folosit la ultimele parlamentare un sistem informatizat atât de greu de fraudat și de bun încât permitea observarea în timp real inclusiv a distribuției pe vârste și gen a votanților. Menținerea acestui sistem și la referendum poate fi factorul-cheie în a determina dacă el va avea succes au ba. Mă aștept însă ca săptămânile următoare să ducă la apariția unor elemente noi care să încline balanța în mod hotărâtor într-o direcție sau în alta.

PS: Pentru cei interesați de perspectiva macro-istorică: CRIB are în acest set de circumstanțe un aliat important, și anume spațiul neo-protestant transilvan, în anumite privințe un factor major în modernizarea țării. Mă aștept ca referendumul să fie canibalizat de CRIB, acesta încercând să puncteze o victorie importantă pentru propria sa stare de spirit. În teorie are multe atu-uri (printre care și aliatul de care vorbeam mai devreme), iar un eșec pe teritoriul său nativ de acțiune (să-l definim rapid: controlul asupra ruralului; exercitarea autorității formale; managerierea unui scrutin național) ar fi un semnal interesant cu privire la amploarea regresului său din ultimii ani.