Guvernul declară pe mai multe voci că va respecta decizia CCR (pentru ca referendumul să fie valid, trebuie să participe la vot jumătate+1 din cei înscrişi pe listele electorale).
Există un semn de întrebare: se va folosi un număr apropiat de cel al persoanelor înscrise pe listele electorale la alegerile locale?
Pentru USL, miza este reducerea acestui număr. Nu este clar în ce măsură vor reuşi acest lucru.
În clipa de faţă, la referendum ar trebui să participe cel puţin 9,15 milioane persoane pentru ca el să fie valid.
La alegerile locale de acum o lună numărul voturilor valabil exprimate a fost:
10,8 milioane pentru primari
10,6 milioane pentru consilieri locali
9,8 milioane pentru preşedinţii de CJ
8,9 milioane pentru consilieri judeţeni
Observaţii:
1) La aceste numere se adaugă şi voturile nule pentru a se vedea câţi oameni au participat la vot.
2) Factorul 1. este redus de faptul că, pe 29 iulie, aproximativ 100 000 de români vor fi în concediu în ţară sau în străinătate, mai mulţi decât pe 10 iunie, iar probabilitatea ca ei să voteze în secţii special amenajate este mică.
3) Cu o singură excepţie (consilieri judeţeni 2012 vs. 2004), prezenţa la vot la aceste alegeri locale a fost cea mai mare, categorie cu categorie, faţă de alegerile din 2004 şi/sau 2008. Niciodată în ultimii unsprezece ani n-au fost românii mai interesaţi de a vota.
4) Acum cinci ani de zile, la referendumul anterior, PNL şi PSD au abandonat practic lupta, nemobilizându-şi în mod masiv electoratele... şi au votat 8 milioane de persoane, cu 1,2 milioane mai mult decât la parlamentarele care au avut loc un an mai târziu. Ca şi atunci, subiectul "Traian Băsescu" elicită pasiuni puternice.
Consecinţe:
1) Pentru TB: dacă boicotul nu este asumat şi promovat masiv, se poate ajunge cu extremă lejeritate la următoarea situaţie:
Un sfert din susţinătorii preşedintelui stau acasă şi nu votează, boicotând referendumul fără ca Traian Băsescu să dea un semnal explicit în acest sens. Absenţa acestui milion de persoane este suprascrisă de votul a 1,5 milioane de români, oameni nu foarte interesaţi de politică şi care nu sunt votanţi USL, dar cărora nu le vine să creadă că destinul le oferă şansa nesperată de a-l lovi pe Traian Băsescu, un om pe care îl antipatizează profund (cel mult 60% din oamenii care nu au deloc încredere în Traian Băsescu sunt votanţi USL).
Pe cifre:
Prezenţă la vot originară: 9 milioane, mai mică cu 1 milion cu media voturilor valide de la locale (10 milioane) datorită campaniilor negative.
1 milion de votanţi NU stau acasă: prezenţa devine 8 milioane.
1,5 milioane de voturi DA în plus: prezenţa devine 9,5 milioane.
În concluzie:
Prezenţă la vot 9,5 milioane, 68% DA, 32% NU, prezidenţiale în maxim trei luni.
2) Pentru USL: referendumul va reprezenta un test sever pentru toate organizaţiile PNL şi PSD, mai ales în mediul rural. În contextul previzibil al unui boicot din partea lui TB/susţinătorilor preşedintelui suspendat, USL are nevoie de milioane de voturi în plus faţă de locale.
În cazul în care boicotul nu este asumat de către Traian Băsescu, el trebuie să facă mişcările decisive în perioada următoare, nefiind deloc evident că referendumul ar fi invalidat în absenţa unui boicot.
PS: Analiza aceasta este foarte interesantă în perspectiva boicotului.
joi, 12 iulie 2012
miercuri, 11 iulie 2012
Referendum: analiza discursului lui TB (miercuri, 11 iulie)
Textul este aici.
Mesajele:
"1. Nu se votează în legătură cu mine, se votează în legătură cu România.
2. E necinstit ce se întâmplă [de 8 ori, uşoare variaţii].
3. Ponta necinstit (liste electorale), Ponta necinstit (Bruxelles).
4. [introducerea vectorilor de imagine care vor fi utilizaţi în campanie] MRU, Horia Neamţu.
5. [explicare de ce Ponta a fost numit prim-ministru] coabitare => am avut bunăvoinţă => nu sunt dictator.
6. [ce se întâmplă dacă pierd] Ponta, Antonescu necredibili la Bruxelles."
Non-verbal:
Constituţia României pe fundal.
Copilul luat în braţe.
Huiduielile şi reacţia - imposibil de analizat impactul.
Neclarităţi:
"Românii nu vor participa" (repetat)... dar "câştig referendumul". Tot nu e evident dacă susţinătorii lui Traian Băsescu sunt rugaţi să boicoteze referendumul sau să vină la vot. Problema se va clarifica în zilele următoare.
Scenariu probabil: consultanţii spun "boicot!", Traian Băsescu le răspunde "nu vreau să pierd 97%-DA-la- 3%-NU dar să rămân preşedinte pentru că au venit doar 7 milioane de români la vot, ar fi ruşinos."
Observaţii:
1. Accentul pe reacţia externă e inutil în plan intern dincolo de acest punct.
2. După cum era evident, referendumul trebuia redirecţionat de către Traian Băsescu... către altceva sau altcineva decât Traian Băsescu. Următoarele 10 mesaje din campanie sunt probabil:
2.1 Referendumul nu are ca subiect pe Traian Băsescu, ci mineriada din 1990.
2.2 Referendumul nu are ca subiect pe Traian Băsescu, ci comunismul.
2.3 Referendumul nu are ca subiect pe Traian Băsescu, ci democraţia.
2.4 Referendumul nu are ca subiect pe Traian Băsescu, ci pe Ion Iliescu.
2.5 Referendumul nu are ca subiect pe Traian Băsescu, ci economia de piaţă.
2.6 Referendumul nu are ca subiect pe Traian Băsescu, ci dreapta.
2.7 Referendumul nu are ca subiect pe Traian Băsescu, ci revoluţia din 1989.
2.8 Referendumul nu are ca subiect pe Traian Băsescu, ci pe Dan Voiculescu.
2.9 Referendumul nu are ca subiect pe Traian Băsescu, ci referendumul din 2007.
2.10 Referendumul nu are ca subiect pe Traian Băsescu, ci Constituţia României.
Potenţialul acestei "schimbări de direcţie" se va epuiza rapid, întrucât toate aceste teme sunt mai puţin relevante pentru populaţia României în clipa de faţă decât Traian Băsescu.
3. Pe "cinste vs. necinste" Traian Băsescu poate marca puncte în special în mediul rural. Altfel, limitările sunt evidente (asocierea cu PDL -> corupţie), potenţialul de creştere este de asemenea evident (atac la adresa lui Ponta).
4. "Copilul luat în braţe" e o gafă tipică de consultant american abia cazat în camera de hotel, dar pentru că a avut loc la începutul campaniei va fi uitată.
Concluzii:
1. Nu s-au deschis linii noi de atac, ci s-a curăţat fundul farfuriei cu lingura.
2. Există linii de atac nespeculate dar abia sugerate, probabil încă se fac focus grupuri.
3. Ambele tabere au slăbiciuni majore, care pot fi speculate.
Mesajele:
"1. Nu se votează în legătură cu mine, se votează în legătură cu România.
2. E necinstit ce se întâmplă [de 8 ori, uşoare variaţii].
3. Ponta necinstit (liste electorale), Ponta necinstit (Bruxelles).
4. [introducerea vectorilor de imagine care vor fi utilizaţi în campanie] MRU, Horia Neamţu.
5. [explicare de ce Ponta a fost numit prim-ministru] coabitare => am avut bunăvoinţă => nu sunt dictator.
6. [ce se întâmplă dacă pierd] Ponta, Antonescu necredibili la Bruxelles."
Non-verbal:
Constituţia României pe fundal.
Copilul luat în braţe.
Huiduielile şi reacţia - imposibil de analizat impactul.
Neclarităţi:
"Românii nu vor participa" (repetat)... dar "câştig referendumul". Tot nu e evident dacă susţinătorii lui Traian Băsescu sunt rugaţi să boicoteze referendumul sau să vină la vot. Problema se va clarifica în zilele următoare.
Scenariu probabil: consultanţii spun "boicot!", Traian Băsescu le răspunde "nu vreau să pierd 97%-DA-la- 3%-NU dar să rămân preşedinte pentru că au venit doar 7 milioane de români la vot, ar fi ruşinos."
Observaţii:
1. Accentul pe reacţia externă e inutil în plan intern dincolo de acest punct.
2. După cum era evident, referendumul trebuia redirecţionat de către Traian Băsescu... către altceva sau altcineva decât Traian Băsescu. Următoarele 10 mesaje din campanie sunt probabil:
2.1 Referendumul nu are ca subiect pe Traian Băsescu, ci mineriada din 1990.
2.2 Referendumul nu are ca subiect pe Traian Băsescu, ci comunismul.
2.3 Referendumul nu are ca subiect pe Traian Băsescu, ci democraţia.
2.4 Referendumul nu are ca subiect pe Traian Băsescu, ci pe Ion Iliescu.
2.5 Referendumul nu are ca subiect pe Traian Băsescu, ci economia de piaţă.
2.6 Referendumul nu are ca subiect pe Traian Băsescu, ci dreapta.
2.7 Referendumul nu are ca subiect pe Traian Băsescu, ci revoluţia din 1989.
2.8 Referendumul nu are ca subiect pe Traian Băsescu, ci pe Dan Voiculescu.
2.9 Referendumul nu are ca subiect pe Traian Băsescu, ci referendumul din 2007.
2.10 Referendumul nu are ca subiect pe Traian Băsescu, ci Constituţia României.
Potenţialul acestei "schimbări de direcţie" se va epuiza rapid, întrucât toate aceste teme sunt mai puţin relevante pentru populaţia României în clipa de faţă decât Traian Băsescu.
3. Pe "cinste vs. necinste" Traian Băsescu poate marca puncte în special în mediul rural. Altfel, limitările sunt evidente (asocierea cu PDL -> corupţie), potenţialul de creştere este de asemenea evident (atac la adresa lui Ponta).
4. "Copilul luat în braţe" e o gafă tipică de consultant american abia cazat în camera de hotel, dar pentru că a avut loc la începutul campaniei va fi uitată.
Concluzii:
1. Nu s-au deschis linii noi de atac, ci s-a curăţat fundul farfuriei cu lingura.
2. Există linii de atac nespeculate dar abia sugerate, probabil încă se fac focus grupuri.
3. Ambele tabere au slăbiciuni majore, care pot fi speculate.
marți, 10 iulie 2012
Referendumul de demitere: azi, TVH2.0
Pentru cine nu prea are timp şi nici chef să se uite la multe cifre:
- al treilea sondaj efectuat săptămâna trecută, şi anume cu o zi înainte de vot
- realizat de o televiziune apropiată de Sebastian Lăzăroiu şi poate (nu e foarte clar) IRSS, un institut fondat de Dan Andronic
- 42% dintre respondenţi sunt de acord cu iniţiativa Parlamentului de a-l suspenda pe preşedinte, 53% se opun acestei iniţiative.
Evidenţa sondajelor de până acum (procentele DA/NU sunt calculate din totaluri diferite şi sunt prezentate strict pentru evidenţierea "scorului"):
CSCI, 3-5 iulie, 67% DA, 33% NU, prezenţă declarată 94%, marjă de eroare 3%.
TVH2.0, 5 iulie, 42% de acord cu demersul Parlamentului de a-l suspenda pe preşedinte, 53% împotrivă, prezenţă 73%, marjă de eroare 4,6%.
IMAS, 5-7 iulie, 70% DA, 30% NU, prezenţă 79%, marjă de eroare 3%.
Detaliat:
TVH2.0 este o televiziune care era condusă acum ceva timp de Sebastian Lăzăroiu. Această televiziune prezintă zilnic sondaje realizate prin telefon de către IRSS...
... ce este IRSS? Institutul Român de Studii Sociale a fost fondat de către Dan Andronic şi a rămas în istoria sociologiei româneşti printr-un sondaj de acum un an în care intenţia de vot pentru UNPR era de 7,8% (detalii aici). Atenţie - asta nu înseamnă că rezultatele sondajului de acum sunt false. Şi nici nu ştim dacă sondajul a fost, de fapt, realizat de IRSS, precum celelalte sondaje ale TVH2.0.
Nu cunosc măsura în care Sebastian Lăzăroiu mai este implicat în conducerea acestui post de televiziune. Link-ul cu detalii privind sondajul este aici (mulţumesc, Marian).
Trecem la sondaj...
Marja de eroare este considerabilă (+/- 4,6%).
De acord cu demersul Parlamentului de a-l suspenda pe preşedinte: 42%.
Nu sunt de acord cu demersul Parlamentului de a-l suspenda pe preşedinte: 53%.
Nu răspund: 5%.
În mod interesant, urbanul e de acord cu demersul Parlamentului într-o mai mare măsură decât mediul rural:
Urban: 48% de acord, 45% dezacord, restul nu răspund.
Rural: 38% de acord, 58% dezacord, restul nu răspund.
73% din populaţie ar veni la referendum.
(81% din cei sub 30 de ani;
66% dintre cei între 30 şi 55 de ani;
75% dintre cei cu vârsta peste 55 de ani).
Întrebarea este alta decât la celelalte sondaje ("sunteţi de acord cu demersul Parlamentului..." şi nu "cum aţi vota...."), lucru corect din punct de vedere tehnic întrucât face referinţă la o realitate (demersul) şi nu la o potenţialitate (referendumul, care nu era o certitudine la acel moment).
Acesta este unul din motivele pentru care nu voi încerca să compar rezultatele acestui sondaj cu al celorlaltor sondaje.
Din punctul meu de vedere, sondajele a căror realizare a început după data de 7 iulie măsoară cu adevărat impactul suspendării şi pot fi considerate sondaje de mare utilitate analitică, celelalte fiind doar "încălzire".
Observaţie: există multe locuri pe Internet unde se poate face propagandă pentru o cauză sau pentru cealaltă. "Sociollogica" nu este unul dintre ele. Aici se discută cifre, nu se aduc injurii.
- al treilea sondaj efectuat săptămâna trecută, şi anume cu o zi înainte de vot
- realizat de o televiziune apropiată de Sebastian Lăzăroiu şi poate (nu e foarte clar) IRSS, un institut fondat de Dan Andronic
- 42% dintre respondenţi sunt de acord cu iniţiativa Parlamentului de a-l suspenda pe preşedinte, 53% se opun acestei iniţiative.
Evidenţa sondajelor de până acum (procentele DA/NU sunt calculate din totaluri diferite şi sunt prezentate strict pentru evidenţierea "scorului"):
CSCI, 3-5 iulie, 67% DA, 33% NU, prezenţă declarată 94%, marjă de eroare 3%.
TVH2.0, 5 iulie, 42% de acord cu demersul Parlamentului de a-l suspenda pe preşedinte, 53% împotrivă, prezenţă 73%, marjă de eroare 4,6%.
IMAS, 5-7 iulie, 70% DA, 30% NU, prezenţă 79%, marjă de eroare 3%.
Detaliat:
TVH2.0 este o televiziune care era condusă acum ceva timp de Sebastian Lăzăroiu. Această televiziune prezintă zilnic sondaje realizate prin telefon de către IRSS...
... ce este IRSS? Institutul Român de Studii Sociale a fost fondat de către Dan Andronic şi a rămas în istoria sociologiei româneşti printr-un sondaj de acum un an în care intenţia de vot pentru UNPR era de 7,8% (detalii aici). Atenţie - asta nu înseamnă că rezultatele sondajului de acum sunt false. Şi nici nu ştim dacă sondajul a fost, de fapt, realizat de IRSS, precum celelalte sondaje ale TVH2.0.
Nu cunosc măsura în care Sebastian Lăzăroiu mai este implicat în conducerea acestui post de televiziune. Link-ul cu detalii privind sondajul este aici (mulţumesc, Marian).
Trecem la sondaj...
Marja de eroare este considerabilă (+/- 4,6%).
De acord cu demersul Parlamentului de a-l suspenda pe preşedinte: 42%.
Nu sunt de acord cu demersul Parlamentului de a-l suspenda pe preşedinte: 53%.
Nu răspund: 5%.
În mod interesant, urbanul e de acord cu demersul Parlamentului într-o mai mare măsură decât mediul rural:
Urban: 48% de acord, 45% dezacord, restul nu răspund.
Rural: 38% de acord, 58% dezacord, restul nu răspund.
73% din populaţie ar veni la referendum.
(81% din cei sub 30 de ani;
66% dintre cei între 30 şi 55 de ani;
75% dintre cei cu vârsta peste 55 de ani).
Întrebarea este alta decât la celelalte sondaje ("sunteţi de acord cu demersul Parlamentului..." şi nu "cum aţi vota...."), lucru corect din punct de vedere tehnic întrucât face referinţă la o realitate (demersul) şi nu la o potenţialitate (referendumul, care nu era o certitudine la acel moment).
Acesta este unul din motivele pentru care nu voi încerca să compar rezultatele acestui sondaj cu al celorlaltor sondaje.
Din punctul meu de vedere, sondajele a căror realizare a început după data de 7 iulie măsoară cu adevărat impactul suspendării şi pot fi considerate sondaje de mare utilitate analitică, celelalte fiind doar "încălzire".
Observaţie: există multe locuri pe Internet unde se poate face propagandă pentru o cauză sau pentru cealaltă. "Sociollogica" nu este unul dintre ele. Aici se discută cifre, nu se aduc injurii.
luni, 9 iulie 2012
Despre sondajele din 2007 şi implicaţii pentru 2012. Clarificări.
Domnul Pavel Lucescu a scris un articol interesant pe Vox Publica. Titlul ("cum mint sondajele despre demiterea lui Băsescu") este înşelător. Articolul e scris cu mult bun simţ.
Pe ziare.com e alt articol, în care se scrie: "Cine are oarecare memorie, isi poate aduce aminte ca primele sondaje ale referendumului din 2007 anuntau atunci peste 70% in defavoarea presedintelui suspendat."
Iată cum arătau sondajele din 2007:
Pavel Lucescu face referire la un sondaj CURS efectuat la mijlocul lui aprilie, (deci între "64" şi "71" de mai sus). Nu am găsit dovezi privind existenţa acestui sondaj, dar nu am motive să bănuiesc că el nu a existat. Rezultatele sale (35% pentru demitere, 65% contra demiterii) sunt perfect coerente cu graficul de mai sus.
Pavel Lucescu face de asemenea referire la un sondaj efectuat la sfârşitul lui martie de către Data Media în care scorul era 43% DA, 57% NU. Aparent e o diferenţă prea mare faţă de rezultatele sondajului CSOP (efectuat în aceeaşi perioadă) pentru ca totul să fie OK. Dar asta nu-l face automat o tentativă de manipulare. Există motive care pot justifica o astfel de situaţie şi care ţin de metodologia efectuării sondajului. Până la urmă acest sondaj a fost un "outlier" (eng.: selecţie cu valori excepţionale sau atipice), un element extrem care poate deraia analize doar în măsura în care ne concentrăm prea mult asupra lui.
Personal, nu am găsit niciun sondaj în care Traian Băsescu să fi fost arătat drept pierzător al referendumului din 2007. Dacă au existat astfel de sondaje, ele ar trebui tratate drept "outlier".
Calculele lui Pavel Lucescu în legătură cu prezenţa la vot sunt greşite. Motivul e simplu şi enervant: dacă, de exemplu, 100% din românii cu drept de vot aflaţi în ţară ar veni la referendum, prezenţa oficială ar fi... 86%. Şi asta pentru că aproximativ 15% din populaţia adultă a României se află pe listele electorale, deci contează la "numitorul" prezenţei la vot, dar nu se află în ţară şi nu apare la "numărător", cu excepţia celor câteva zeci de mii care se prezintă la secţiile de vot din diaspora (şi care mai adaugă 1%).
Mai mult: calculul de mai sus exclude persoanele decedate aflate pe listele de vot, persoanele aflate pe două liste, etc., ceea ce ar scădea şi mai mult procentul oficial al prezenţei la vot deşi premiza este că... toţi venim la vot.
Am auzit şi teorii ale conspiraţiei privind prezenţa înaltă indicată de sondajele CSCI şi IMAS de acum. Surpriză - în primul sondaj efectuat după suspendarea din 2007, comandat INSOMAR de către PD, 79% dintre cei chestionaţi spuneau că vin. 52% au şi venit (dar datorită motivului indicat în paragraful de mai sus, statisticile oficiale au arătat că doar 44% au votat).
Implicaţii pentru 2012:
1. Prezenţa oficială la vot va fi mai mică decât o arată sondajele. Şi asta nu numai pentru că - exact ca la orice scrutin de pe această planetă - unii votanţi potenţiali renunţă să mai vină la vot, ci şi din motive obiective, care ţin de alcătuirea defectuoasă a listelor.
2. Credibilitatea lui Traian Băsescu fiind atunci dublă sau triplă faţă de acum, campania se va purta altfel şi va avea alte dinamici.
3. Când vine vorba de sondaje, "outlier"-ele se auto-izolează ... atâta timp cât cineva ţine evidenţa. Şi ăsta e unul din motivele pentru care citeşti acest blog.
Pe ziare.com e alt articol, în care se scrie: "Cine are oarecare memorie, isi poate aduce aminte ca primele sondaje ale referendumului din 2007 anuntau atunci peste 70% in defavoarea presedintelui suspendat."
Iată cum arătau sondajele din 2007:
Pavel Lucescu face referire la un sondaj CURS efectuat la mijlocul lui aprilie, (deci între "64" şi "71" de mai sus). Nu am găsit dovezi privind existenţa acestui sondaj, dar nu am motive să bănuiesc că el nu a existat. Rezultatele sale (35% pentru demitere, 65% contra demiterii) sunt perfect coerente cu graficul de mai sus.
Pavel Lucescu face de asemenea referire la un sondaj efectuat la sfârşitul lui martie de către Data Media în care scorul era 43% DA, 57% NU. Aparent e o diferenţă prea mare faţă de rezultatele sondajului CSOP (efectuat în aceeaşi perioadă) pentru ca totul să fie OK. Dar asta nu-l face automat o tentativă de manipulare. Există motive care pot justifica o astfel de situaţie şi care ţin de metodologia efectuării sondajului. Până la urmă acest sondaj a fost un "outlier" (eng.: selecţie cu valori excepţionale sau atipice), un element extrem care poate deraia analize doar în măsura în care ne concentrăm prea mult asupra lui.
Personal, nu am găsit niciun sondaj în care Traian Băsescu să fi fost arătat drept pierzător al referendumului din 2007. Dacă au existat astfel de sondaje, ele ar trebui tratate drept "outlier".
Calculele lui Pavel Lucescu în legătură cu prezenţa la vot sunt greşite. Motivul e simplu şi enervant: dacă, de exemplu, 100% din românii cu drept de vot aflaţi în ţară ar veni la referendum, prezenţa oficială ar fi... 86%. Şi asta pentru că aproximativ 15% din populaţia adultă a României se află pe listele electorale, deci contează la "numitorul" prezenţei la vot, dar nu se află în ţară şi nu apare la "numărător", cu excepţia celor câteva zeci de mii care se prezintă la secţiile de vot din diaspora (şi care mai adaugă 1%).
Mai mult: calculul de mai sus exclude persoanele decedate aflate pe listele de vot, persoanele aflate pe două liste, etc., ceea ce ar scădea şi mai mult procentul oficial al prezenţei la vot deşi premiza este că... toţi venim la vot.
Am auzit şi teorii ale conspiraţiei privind prezenţa înaltă indicată de sondajele CSCI şi IMAS de acum. Surpriză - în primul sondaj efectuat după suspendarea din 2007, comandat INSOMAR de către PD, 79% dintre cei chestionaţi spuneau că vin. 52% au şi venit (dar datorită motivului indicat în paragraful de mai sus, statisticile oficiale au arătat că doar 44% au votat).
Implicaţii pentru 2012:
1. Prezenţa oficială la vot va fi mai mică decât o arată sondajele. Şi asta nu numai pentru că - exact ca la orice scrutin de pe această planetă - unii votanţi potenţiali renunţă să mai vină la vot, ci şi din motive obiective, care ţin de alcătuirea defectuoasă a listelor.
2. Credibilitatea lui Traian Băsescu fiind atunci dublă sau triplă faţă de acum, campania se va purta altfel şi va avea alte dinamici.
3. Când vine vorba de sondaje, "outlier"-ele se auto-izolează ... atâta timp cât cineva ţine evidenţa. Şi ăsta e unul din motivele pentru care citeşti acest blog.
duminică, 8 iulie 2012
Referendumul de demitere: azi, IMAS
Multe, multe detalii aici.
Pentru cine doreşte informaţii rapide, fără prea multe cifre:
1. Printre cei vor să vină la referendum şi au o opinie, scorul este 70% DA - 30% NU. Dacă adăugăm la calcule şi diaspora, rezultatul sugerat de datele din sondaj este 69% pro-demitere vs. 31% anti-demitere.
2. Traian Băsescu ar pierde pe toate categoriile de vârstă, de venit, de educaţie, în toate regiunile istorice, în toate tipurile de localitate, în rândul bărbaţilor dar şi în rândul femeilor. Diferenţele sunt semnificative. În rândul unei singure categorii (locuitorii oraşelor mijlocii) scorul pro-demitere este mai mic de 60%. La şase din cele douăzeci şi trei de categorii socio-demografice analizate, scorul pro-demitere este peste 75%.
3. Tinerii şi bătrânii vor demiterea mai mult decât alte categorii de vârstă. Această apropiere neobişnuită şi unică după Revoluţie are efectul de a se auto-echilibra: tinerii vin la vot mai puţin decât media, oamenii în vârstă vin la vot într-o măsură mai mare decât media.
4. Transilvănenii - unul din bazinele electorale forte ale preşedintelui din trecut - votează într-un raport de aproape 2-la-1 pentru demitere.
5. În Bucureşti opoziţia faţă de preşedinte este mai puternică decât în oricare provincie istorică, existând un raport de 3-la-1 în favoarea demiterii. Rezultatele catastrofale ale PDL în Capitală la alegerile locale n-au fost un accident...
6. Susţinerea pentru preşedinte creşte foarte, foarte uşor odată cu veniturile respondentului. Se confirmă parţial teza Gallup conform căreia PDL/preşedintele au susţinere în special în rândul oamenilor bogaţi.
7. Nu este valabilă teza conform căreia susţinerea pentru preşedinte creşte odată cu nivelul educaţional al votantului. Acest lucru e datorat antagonizării bugetarilor, vasta majoritate a ocupaţiilor celor care lucrează la stat necesitând o licenţă.
8. Nu există diferenţe de gen. Femeile şi bărbaţii se opun lui Traian Băsescu într-o măsură egală.
Pentru cine doreşte detalii:
Participarea la vot. Nu va fi de 79%, ci mult mai mică. Dar asta nu e vina IMAS. Iată ce s-a întâmplat la referendumul anterior:
Ce s-a întâmplat atunci?
Imediat după suspendare: două valuri mari de emoţie, pro- şi contra-. Doi români din trei - 47%+19.4% - promit că vin la vot. O prezenţă cum nu mai văzuserăm din 1992! (N-a fost să fie).
Mai important, vedem un raport de 2,5-la-1 împotriva demiterii.
Mai trec zece zile. O campanie anostă - în sensul în care o singură tabără vorbea. Valurile de emoţie se sting. Un sfert din susţinătorii preşedintelui îşi pierd interesul. Acelaşi lucru se întâmplă cu o treime din oponenţii preşedintelui. Raportul devine 3-la-1. Ambele tabere au pierdut voturi potenţiale, dar tabăra anti-preşedinte a pierdut mai multe, ceea ce a însemnat o creştere în sondaje a scorului anti-demitere prin comparaţie cu celălalt.
La referendum, vedem o mică re-mobilizare: 2 procente pentru fiecare tabără. Oameni care ezitaseră au hotărât totuşi să vină la vot. Raportul scade sub 3-la-1, dar diaspora (care nu este inclusă în grafic) îl ridică din nou.
(Pentru cine e interesat de subiectul listelor electorale: milioane de români erau pe liste deşi se aflau în străinătate. Din acest motiv prezenţa a părut a fi sub 50% - adică, oficial, 44%).
Este extrem de posibil ca acum să vedem acelaşi tip de fenomen legat de scăderea prezenţei potenţiale la vot odată cu debutul campaniei.
Intenţia de vot - o "spirală a tăcerii"? Un procent semnificativ (8,3% din cei care ar veni la referendum) nu ştiu sau refuză să spună cum ar vota. Sunt oameni cu studii superioare, care au refuzat să-şi declare veniturile atunci când au fost chestionaţi. Este extrem de posibil să vorbim despre "o spirală a tăcerii" în favoarea preşedintelui. Dacă, prin absurd, toţi aceşti oameni ar vota contra demiterii, scorul ar deveni 64% DA, 36% NU.
România în 100 de persoane. Conform datelor furnizate de IMAS, dacă în România ar fi 100 de locuitori cu drept de vot:
80 spun că ar veni la referendum.
Dintre ei, 51 ar vota pentru demiterea preşedintelui.
22 ar vota împotriva demiterii preşedintelui.
7 nu ştiu sau nu vor să spună cum vor vota.
5 nu ştiu/nu s-au decis dacă vor veni sau nu la referendum.
15 spun că nu vor veni la referendum.
"Toate sondajele mint". Nu e exclus ca unele sondaje să fie manipulări. Dar să ne uităm la ce s-a întâmplat în 2007.
a. După prima săptămână, PD face public un sondaj comandat INSOMAR în care scorul era 29-71. A fost o intoxicare? Nu. Votul la referendum a fost 25-75. PD nu a umflat rezultatele ca votul anti-demitere să pară mai puternic decât era de fapt.
b. După a doua săptămână, CURS şi CCSB realizează un sondaj pentru Antena 1. CCSB este un institut mult hulit (şi degeaba) pentru asocierea cu trustul Antenelor. Iar Antena 1... aparţine acestui trust. Rezultatul sondajului? 25-75. A fost o intoxicare? Nu. Votul la referendum a fost 25-75. Antena 1 şi Mirel Palada nu au umflat rezultatele pentru ca votul pro-demitere să pară mai puternic decât era de fapt.
c. În ultima săptămână, INSOMAR şi Metro Media Transilvania realizează un sondaj pentru Realitatea TV (deţinută atunci oficial de către Sorin Ovidiu Vântu). Rezultatul sondajului? 21-79. A fost o intoxicare? Nu. Votul la referendum a fost 25-75. Realitatea TV nu a umflat rezultatele pentru ca votul pro-demitere să pară mai puternic decât era de fapt.
Evident, asta nu înseamnă că avem garanţii pentru viitor. Dar prezumţia conspiraţiei dăunează grav logicii.
Mai are preşedintele suspendat o şansă? Teoretic da: o demobilizare masivă a votanţilor care i se opun, câteva mesaje care să atragă votanţi noi şi speranţa că "spirala tăcerii" există şi funcţionează în favoarea sa. Statisticile de mai sus arată că Traian Băsescu nu se luptă cu USL, ci cu opiniile a milioane de români care nu votează nici PSD, nici PNL. Acest lucru poate fi un factor în favoarea sa, sau cel care îl va distruge.
Observaţie: există multe locuri pe Internet unde se poate face propagandă pentru o cauză sau pentru cealaltă. "Sociollogica" nu este unul dintre ele. Aici se discută cifre, nu se aduc injurii.
Pentru cine doreşte informaţii rapide, fără prea multe cifre:
1. Printre cei vor să vină la referendum şi au o opinie, scorul este 70% DA - 30% NU. Dacă adăugăm la calcule şi diaspora, rezultatul sugerat de datele din sondaj este 69% pro-demitere vs. 31% anti-demitere.
2. Traian Băsescu ar pierde pe toate categoriile de vârstă, de venit, de educaţie, în toate regiunile istorice, în toate tipurile de localitate, în rândul bărbaţilor dar şi în rândul femeilor. Diferenţele sunt semnificative. În rândul unei singure categorii (locuitorii oraşelor mijlocii) scorul pro-demitere este mai mic de 60%. La şase din cele douăzeci şi trei de categorii socio-demografice analizate, scorul pro-demitere este peste 75%.
3. Tinerii şi bătrânii vor demiterea mai mult decât alte categorii de vârstă. Această apropiere neobişnuită şi unică după Revoluţie are efectul de a se auto-echilibra: tinerii vin la vot mai puţin decât media, oamenii în vârstă vin la vot într-o măsură mai mare decât media.
4. Transilvănenii - unul din bazinele electorale forte ale preşedintelui din trecut - votează într-un raport de aproape 2-la-1 pentru demitere.
5. În Bucureşti opoziţia faţă de preşedinte este mai puternică decât în oricare provincie istorică, existând un raport de 3-la-1 în favoarea demiterii. Rezultatele catastrofale ale PDL în Capitală la alegerile locale n-au fost un accident...
6. Susţinerea pentru preşedinte creşte foarte, foarte uşor odată cu veniturile respondentului. Se confirmă parţial teza Gallup conform căreia PDL/preşedintele au susţinere în special în rândul oamenilor bogaţi.
7. Nu este valabilă teza conform căreia susţinerea pentru preşedinte creşte odată cu nivelul educaţional al votantului. Acest lucru e datorat antagonizării bugetarilor, vasta majoritate a ocupaţiilor celor care lucrează la stat necesitând o licenţă.
8. Nu există diferenţe de gen. Femeile şi bărbaţii se opun lui Traian Băsescu într-o măsură egală.
Pentru cine doreşte detalii:
Participarea la vot. Nu va fi de 79%, ci mult mai mică. Dar asta nu e vina IMAS. Iată ce s-a întâmplat la referendumul anterior:
Ce s-a întâmplat atunci?
Imediat după suspendare: două valuri mari de emoţie, pro- şi contra-. Doi români din trei - 47%+19.4% - promit că vin la vot. O prezenţă cum nu mai văzuserăm din 1992! (N-a fost să fie).
Mai important, vedem un raport de 2,5-la-1 împotriva demiterii.
Mai trec zece zile. O campanie anostă - în sensul în care o singură tabără vorbea. Valurile de emoţie se sting. Un sfert din susţinătorii preşedintelui îşi pierd interesul. Acelaşi lucru se întâmplă cu o treime din oponenţii preşedintelui. Raportul devine 3-la-1. Ambele tabere au pierdut voturi potenţiale, dar tabăra anti-preşedinte a pierdut mai multe, ceea ce a însemnat o creştere în sondaje a scorului anti-demitere prin comparaţie cu celălalt.
La referendum, vedem o mică re-mobilizare: 2 procente pentru fiecare tabără. Oameni care ezitaseră au hotărât totuşi să vină la vot. Raportul scade sub 3-la-1, dar diaspora (care nu este inclusă în grafic) îl ridică din nou.
(Pentru cine e interesat de subiectul listelor electorale: milioane de români erau pe liste deşi se aflau în străinătate. Din acest motiv prezenţa a părut a fi sub 50% - adică, oficial, 44%).
Este extrem de posibil ca acum să vedem acelaşi tip de fenomen legat de scăderea prezenţei potenţiale la vot odată cu debutul campaniei.
Intenţia de vot - o "spirală a tăcerii"? Un procent semnificativ (8,3% din cei care ar veni la referendum) nu ştiu sau refuză să spună cum ar vota. Sunt oameni cu studii superioare, care au refuzat să-şi declare veniturile atunci când au fost chestionaţi. Este extrem de posibil să vorbim despre "o spirală a tăcerii" în favoarea preşedintelui. Dacă, prin absurd, toţi aceşti oameni ar vota contra demiterii, scorul ar deveni 64% DA, 36% NU.
România în 100 de persoane. Conform datelor furnizate de IMAS, dacă în România ar fi 100 de locuitori cu drept de vot:
80 spun că ar veni la referendum.
Dintre ei, 51 ar vota pentru demiterea preşedintelui.
22 ar vota împotriva demiterii preşedintelui.
7 nu ştiu sau nu vor să spună cum vor vota.
5 nu ştiu/nu s-au decis dacă vor veni sau nu la referendum.
15 spun că nu vor veni la referendum.
"Toate sondajele mint". Nu e exclus ca unele sondaje să fie manipulări. Dar să ne uităm la ce s-a întâmplat în 2007.
a. După prima săptămână, PD face public un sondaj comandat INSOMAR în care scorul era 29-71. A fost o intoxicare? Nu. Votul la referendum a fost 25-75. PD nu a umflat rezultatele ca votul anti-demitere să pară mai puternic decât era de fapt.
b. După a doua săptămână, CURS şi CCSB realizează un sondaj pentru Antena 1. CCSB este un institut mult hulit (şi degeaba) pentru asocierea cu trustul Antenelor. Iar Antena 1... aparţine acestui trust. Rezultatul sondajului? 25-75. A fost o intoxicare? Nu. Votul la referendum a fost 25-75. Antena 1 şi Mirel Palada nu au umflat rezultatele pentru ca votul pro-demitere să pară mai puternic decât era de fapt.
c. În ultima săptămână, INSOMAR şi Metro Media Transilvania realizează un sondaj pentru Realitatea TV (deţinută atunci oficial de către Sorin Ovidiu Vântu). Rezultatul sondajului? 21-79. A fost o intoxicare? Nu. Votul la referendum a fost 25-75. Realitatea TV nu a umflat rezultatele pentru ca votul pro-demitere să pară mai puternic decât era de fapt.
Evident, asta nu înseamnă că avem garanţii pentru viitor. Dar prezumţia conspiraţiei dăunează grav logicii.
Mai are preşedintele suspendat o şansă? Teoretic da: o demobilizare masivă a votanţilor care i se opun, câteva mesaje care să atragă votanţi noi şi speranţa că "spirala tăcerii" există şi funcţionează în favoarea sa. Statisticile de mai sus arată că Traian Băsescu nu se luptă cu USL, ci cu opiniile a milioane de români care nu votează nici PSD, nici PNL. Acest lucru poate fi un factor în favoarea sa, sau cel care îl va distruge.
Observaţie: există multe locuri pe Internet unde se poate face propagandă pentru o cauză sau pentru cealaltă. "Sociollogica" nu este unul dintre ele. Aici se discută cifre, nu se aduc injurii.
vineri, 6 iulie 2012
Referendumul de demitere: azi, CSCI
Notă: un sondaj mai nou şi mai detaliat, aici.
Sondaj de la CSCI/Infopolitic, institut apropiat USL... dar rezultatele nu sunt chiar roz pentru USL.
Pe scurt:
pro-demitere: 60% din populaţia cu drept de vot aflată în ţară
anti-demitere: 29% din populaţia cu drept de vot aflată în ţară
3% nu răspund, 5% nehotărâţi, doar 3% (!) n-ar merge la vot.
Observaţii:
1. Dacă comparăm situaţia cu sondaje din trecut, puterea a pornit suspendarea în circumstanţe care o defavorizează. Niciodată în ultimii doi ani scorul pro-Băsescu, indiferent de criteriul folosit (nivel de încredere, evaluare a activităţii sale în al doilea mandat, etc.) nu a fost mai înalt.
Un rol semnificativ îl are şi electoratul PPDD care în urma unui efort de propagandă evident a trecut de partea preşedintelui suspendat.
2. Este greu de crezut că 89% din populaţia cu drept de vot aflată în România va veni la referendum. În mod sigur o parte dintre ei vor absenta în ciuda răspunsurilor date în sondaje. Cum 50% dintre români sunt "în mod hotărât anti-Băsescu" (nici un fel de încredere în el + foarte nemulţumiţi de performanţa sa în al doilea mandat), este de văzut pe câţi dintre ei îi va demobiliza Traian Băsescu. După cum arată discursul de ieri seară, preşedintele suspendat va încerca să mute o mare parte din discuţie spre USL şi spre liderii acţiunii de suspendare, încercând să-i decredibilizeze pe aceştia şi să convingă votanţii "în mod hotărât anti-Băsescu" că susţin o cauză dubioasă.
De asemenea, cum cei 29% anti-demitere nu sunt chiar electoratul clasic PDL/prezidenţial (... acesta fiind de fapt în minoritate în rândul celor care se opun demiterii), şi unii dintre ei ar putea absenta de la vot.
3. Diaspora este alt factor care va mări cu cel puţin un procent scorul anti-demitere.
4. De urmărit situaţia după momentul suspendării, mai ales informaţiile date de alte institute:
a. Sondajul a fost efectuat înainte de momentul votului, care în sine are potenţialul de a modifica percepţii.
b. Majoritatea sondajelor din 2007 au nimerit perfect rezultatul final = campania electorală dintre suspendare şi momentul referendumului nu a avut niciun efect. Opinia publicului era deja formată la momentul votului pentru suspendare şi aşa a rămas. Va fi la fel şi acum?
5. Nu e clar pe care lege se va vota (validare la prezenţa a 50%+1 din cei aflaţi pe liste? demitere în urma voturilor pro-demitere a 50%+1 din cei aflaţi pe liste?).
6. Conform acestui sondaj, raportul este de 1 votant anti-demitere la 2 pro-demitere. Distanţa este mai mare decât pare. Dacă 10% dintre români se duc din tabăra pro-demitere în tabăra anti-demitere, Traian Băsescu tot pierde - la o diferenţă mai mare de un milion cinci sute de mii de voturi.
Cine doreşte mai multe informaţii privind aspectele de sociologie politică din spatele referendumului poate da click aici.
Observaţie: există multe locuri pe Internet unde se poate face propagandă pentru o cauză sau pentru cealaltă. "Sociollogica" nu este unul dintre ele. Aici se discută cifre, nu se aduc injurii.
Sondaj de la CSCI/Infopolitic, institut apropiat USL... dar rezultatele nu sunt chiar roz pentru USL.
Pe scurt:
pro-demitere: 60% din populaţia cu drept de vot aflată în ţară
anti-demitere: 29% din populaţia cu drept de vot aflată în ţară
3% nu răspund, 5% nehotărâţi, doar 3% (!) n-ar merge la vot.
Observaţii:
1. Dacă comparăm situaţia cu sondaje din trecut, puterea a pornit suspendarea în circumstanţe care o defavorizează. Niciodată în ultimii doi ani scorul pro-Băsescu, indiferent de criteriul folosit (nivel de încredere, evaluare a activităţii sale în al doilea mandat, etc.) nu a fost mai înalt.
Un rol semnificativ îl are şi electoratul PPDD care în urma unui efort de propagandă evident a trecut de partea preşedintelui suspendat.
2. Este greu de crezut că 89% din populaţia cu drept de vot aflată în România va veni la referendum. În mod sigur o parte dintre ei vor absenta în ciuda răspunsurilor date în sondaje. Cum 50% dintre români sunt "în mod hotărât anti-Băsescu" (nici un fel de încredere în el + foarte nemulţumiţi de performanţa sa în al doilea mandat), este de văzut pe câţi dintre ei îi va demobiliza Traian Băsescu. După cum arată discursul de ieri seară, preşedintele suspendat va încerca să mute o mare parte din discuţie spre USL şi spre liderii acţiunii de suspendare, încercând să-i decredibilizeze pe aceştia şi să convingă votanţii "în mod hotărât anti-Băsescu" că susţin o cauză dubioasă.
De asemenea, cum cei 29% anti-demitere nu sunt chiar electoratul clasic PDL/prezidenţial (... acesta fiind de fapt în minoritate în rândul celor care se opun demiterii), şi unii dintre ei ar putea absenta de la vot.
3. Diaspora este alt factor care va mări cu cel puţin un procent scorul anti-demitere.
4. De urmărit situaţia după momentul suspendării, mai ales informaţiile date de alte institute:
a. Sondajul a fost efectuat înainte de momentul votului, care în sine are potenţialul de a modifica percepţii.
b. Majoritatea sondajelor din 2007 au nimerit perfect rezultatul final = campania electorală dintre suspendare şi momentul referendumului nu a avut niciun efect. Opinia publicului era deja formată la momentul votului pentru suspendare şi aşa a rămas. Va fi la fel şi acum?
5. Nu e clar pe care lege se va vota (validare la prezenţa a 50%+1 din cei aflaţi pe liste? demitere în urma voturilor pro-demitere a 50%+1 din cei aflaţi pe liste?).
6. Conform acestui sondaj, raportul este de 1 votant anti-demitere la 2 pro-demitere. Distanţa este mai mare decât pare. Dacă 10% dintre români se duc din tabăra pro-demitere în tabăra anti-demitere, Traian Băsescu tot pierde - la o diferenţă mai mare de un milion cinci sute de mii de voturi.
Cine doreşte mai multe informaţii privind aspectele de sociologie politică din spatele referendumului poate da click aici.
Observaţie: există multe locuri pe Internet unde se poate face propagandă pentru o cauză sau pentru cealaltă. "Sociollogica" nu este unul dintre ele. Aici se discută cifre, nu se aduc injurii.
luni, 2 iulie 2012
Misterul dreptei româneşti (partea 1)
Problema dreptei în România a fost cum să obţină victoria... într-o ţară care nu e de dreapta. Sau cel puţin nu "de dreapta" în sensul în care intelectualitatea românească defineşte această noţiune.
România - câteva informaţii rapide
1. 47% dintre români locuiesc la sat.
2. 20% dintre români au acum o diplomă de facultate. Şi asta datorită facultăţilor particulare. În 2006 procentul era de 10%.
3. Din zece gospodării, patru au WC-ul în curte.
4. În Bucureşti sunt 1000 de străzi fără canalizare.
5. Mai puţin de un român din patru este salariat în ţară. Un român din nouă munceşte în străinătate. Restul de două treimi? Pensionari, elevi (nu prea mulţi din cauza natalităţii scăzute din ultimele două decenii), casnice, locuitori din mediul rural. O peliculă de oameni de afaceri/patroni dintre care doar cei conectaţi la mediul politic au succes garantat. Studenţi dezinteresaţi de politică sau anti-sistem. Oameni care muncesc la negru, de obicei în meserii prost plătite. Profesionişti care activează în meserii liberale şi care sunt vânaţi - în scopuri fiscale - de absolut toate guvernările. Şomeri.
6. Salariul mediu net în România este de 1553 lei, adică 349 euro. Pe lună.
7. Unele dintre statisticile de mai sus arătau mai rău acum zece ani sau douăzeci de ani.
8. De la Revoluţie şi până acum, într-un singur an rata inflaţiei în România a fost sub 5%. În cinsprezece din cei douăzeci şi doi de ani, rata inflaţiei a fost mai mare de 10%.
În condiţiile astea, cum de a putut câştiga dreapta?
Simplu. Dreapta românească ... nu a fost chiar foarte sinceră. Uneori nici cu sine. Dar a fost inteligentă. S-a adaptat. Şi-a schimbat blana - de fiecare dată cam cu aceleaşi mişcări, după cum vei vedea mai jos. A folosit la maxim toate avantajele sale, toate erorile adversarilor. A câştigat 3 alegeri prezidenţiale din şase (chiar dacă asta a însemnat să susţină o dată un om de stânga împotriva altui om de stânga), mai mult decât ar fi fost logic să ne aşteptăm, având în vedere ce şi cum este România. Toate procentele obţinute de candidaţi ai dreptei în plus faţă de candidaţii stângii în turul doi al prezidenţialelor, cumulat, nu dau cât diferenţa dintre Ion Iliescu şi un contracandidat al său de la un singur tur decisiv câştigat de acesta, indiferent despre care am vorbi - 1990, 1992 sau 2000.
Hai să ne uităm la nişte lucruri concrete din trecut, dar cu implicaţii pentru viitorul imediat.
În 1996, CDR a obţinut 30% pe un val pro-schimbare, natural după şase ani de guvernare FDSN/PDSR. Porţiuni semnificative din electoratul Convenţiei aparţineau unor grupuri sociale raliate temporar la Convenţie, pe vot negativ faţă de PDSR. Electoratul urban-educat a avut un rol extrem de important, dar nu cel decisiv. Niciodată alegerile parlamentare din România n-au fost câştigate de o forţă politică cu mai puţine procente. Şapte votanţi din zece aleseseră, de fapt, altceva. Victoria CDR a fost de fapt împlinită prin victoria prezidenţială a lui Emil Constantinescu.
Emil Constantinescu l-a depăşit pe Ion Iliescu în turul doi pentru că a coalizat trei electorate alături de cel al CDR:
1. PD-işti pentru care opoziţia faţă de Ion Iliescu era fundamentul identităţii lor politice.
2. Votul minorităţii maghiare, care s-a dus în proporţie de 90% spre Constantinescu.
3. Funar şi Vadim-Tudor, al căror electorat furios pe guvernarea PDSR s-a reorientat împotriva lui Ion Iliescu (de exemplu, Emil Constantinescu a obţinut 76% din voturile din turul doi în Cluj-Napoca).
Coalizarea n-a fost perfectă. Însumate, voturile din primul tur pentru Emil Constantinescu, Petre Roman, G. Frunda, Funar şi Vadim au fost 7,8 milioane. În turul doi, Emil Constantinescu a obţinut 7,0 milioane. Arhisuficient pentru victorie.
Fără aceste elemente, CDR replica aproximativ rezultatul din 1992: 20% la parlamentare şi înfrângere în turul doi în faţa lui Ion Iliescu.
În perioada 1997-2000, cele 30 procente ale dreptei au devenit 12. CDR şi Emil Constantinescu au ignorat faptul că aşteptările pe baza cărora ajunseseră la putere - dinspre pensionari nostalgici dezamăgiţi de FDSN, dinspre tineri pro-europeni, dinspre muncitori care doreau un trai mai bun - nu puteau fi îndeplinite simultan. Dreapta a guvernat uneori după principii, uneori după necesităţi, şi s-a scufundat din cauza economiei. La alegeri, carisma candidaţilor la preşedinţie a fost un plus nevalorificabil. Stolojan şi Isărescu au obţinut împreună 21 de procente, aproape dublu faţă de PNL şi CDR. Stolojan îl susţinuse pe Ion Iliescu cu patru ani în urmă, iar Isărescu era un tehnocrat din mediul bugetar. Chiar şi cu "transferuri"... dreapta tot n-a intrat în turul doi.
Dreapta şi-a conştientizat acut vulnerabilităţile în perioada 2001-2004. Singurul partid de dreapta rămas pe scenă - PNL - s-a aliat cu o formaţiune de stânga, populată cu lideri dinamici şi carismatici. Aproape două treimi din votanţii Alianţei DA au fost oameni furioşi pe corupţia PSD, oameni care nu aparţineau electoratelor PD, PNL sau CDR. Chiar şi în acest context favorabil, Alianţa DA nu a ocupat locul întâi în urma alegerilor parlamentare. Însă, în turul doi al prezidenţialelor...
1. Voturile minorităţii maghiare se duc într-o proporţie uşor mai mare spre Adrian Năstase decât spre Traian Băsescu.
2. Aproape toţi ceilalţi votanţi se mută înspre Traian Băsescu. În condiţiile în care numărul votanţilor între cele două tururi scade cu 400 mii, actualul preşedinte câştigă 1,6 milioane voturi (!) de la extremişti (Corneliu Vadim Tudor şi Gigi Becali), ultimele rămăşite ale dreptei CDR-iste (Ciuhandu), o bucăţică de stânga recuperată (Petre Roman) şi votanţii nemulţumiţi de Adrian Năstase care nu participaseră din diferite motive la turul unu.
Începând cu 2005, dreapta intră în cea mai interesantă şi complexă perioadă din istoria sa. T. Paleologu avea dreptate în legătură cu "pleaşca": Traian Băsescu a mărit scorul PD; mutarea PD spre dreapta a mărit scorul dreptei. Ca să fim sinceri, nici dreapta nu mai era cea din vremea lui Corneliu Coposu:
(Te rog să observi versurile profetice: "Dăm doar filmul înapoi / Să vedem noi clar tot ce-i adevărat")
PD-işti "pe stil vechi", liberali, apropiaţi ai preşedintelui, intelectuali de formaţie CDR-istă, tehnocraţi şi mulţi, mulţi politicieni fără ideologie au fost înghesuiţi într-un vehicul care promitea să meargă departe. Şi a mers. Electoratul era la fel de greu de definit ca şi partidul pe care-l votau. 30% se considerau de dreapta. 52% considerau că diferenţele între venituri trebuie să fie mai mici. 40,5% spuneau că comunismul a fost o idee bună. Jumătate nu terminaseră liceul. Doar 11% aveau studii superioare - exact ca şi populaţia României ca atare, ceea ce sugerează că PDL nu atrăgea intelectualii în mod special. Jumătate din votanţii partidului aveau peste 43 de ani şi un sfert peste 55 de ani - un lucru surprinzător pentru un partid de dreapta doar dacă ignorăm cine a alcătuit puseul justiţiar din 2004. La zonele tradiţionale ale dreptei (Banat, estul Transilvaniei, Bucureşti) se adăugau arii noi: nordul Moldovei şi anumite judeţe din Valahia (Mehedinţi, Dâmboviţa). PNL şi-a păstrat remarcabil de bine silueta pentru un partid lovit de dezertări şi care fusese în vizorul unui preşedinte popular. La câteva luni după alegeri, Vasile Blaga declara despre PNL: "Oricum dispare!" Acestea au fost condiţiile în care dreapta a scos cel mai bun scor din istoria sa post-decembristă: 51,93%. Vorbim de fapt de un scor al "dreptei"? Las pe alţii, mai calificaţi decât mine, să îşi exprime părerea în legătură cu acest lucru.
La alegerile prezidenţiale din 2009, se petrece un fenomen bizar. Deşi suma voturilor din primul tur pentru cei doi candidaţi de dreapta dă un avantaj clar lui Traian Băsescu în perspectiva turului doi, acesta pierde alegerile în ţară. Şi asta în condiţiile în care: 1. susţinerea din partea minorităţii maghiare a fost solidă 2. mobilizarea în favoarea lui Traian Băsescu din partea celor care nu au votat în primul tur a fost evidentă 3. dacă estimările lui Sebastian Lăzăroiu de dinainte de turul doi s-au concretizat, atunci Traian Băsescu a beneficiat şi de sute de mii de voturi din partea votanţilor lui Corneliu Vadim Tudor şi Sorin Oprescu 4. Traian Băsescu era un preşedinte extrem de popular 5. anii care trecuseră din 2004 fuseseră marcaţi în mare parte de o performanţă economică satisfăcătoare, salutul-promisiune "Să trăiţi bine!" fiind respectat(ă). Rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2009 a fost dezamăgitor şi de rău augur. Pe "coama" celui mai bun rezultat la parlamentare din istoria sa post-decembristă, împotriva unui candidat slab care a gafat impardonabil, dreapta nu a putut obţine un procent superior celui obţinut de Emil Constantinescu în 1996.
Întrucât această postare a fost foarte densă, mă voi opri aici. Continuarea va fi mai scurtă, dar va avea drept subiecte prezentul şi viitorul.
România - câteva informaţii rapide
1. 47% dintre români locuiesc la sat.
2. 20% dintre români au acum o diplomă de facultate. Şi asta datorită facultăţilor particulare. În 2006 procentul era de 10%.
3. Din zece gospodării, patru au WC-ul în curte.
4. În Bucureşti sunt 1000 de străzi fără canalizare.
5. Mai puţin de un român din patru este salariat în ţară. Un român din nouă munceşte în străinătate. Restul de două treimi? Pensionari, elevi (nu prea mulţi din cauza natalităţii scăzute din ultimele două decenii), casnice, locuitori din mediul rural. O peliculă de oameni de afaceri/patroni dintre care doar cei conectaţi la mediul politic au succes garantat. Studenţi dezinteresaţi de politică sau anti-sistem. Oameni care muncesc la negru, de obicei în meserii prost plătite. Profesionişti care activează în meserii liberale şi care sunt vânaţi - în scopuri fiscale - de absolut toate guvernările. Şomeri.
6. Salariul mediu net în România este de 1553 lei, adică 349 euro. Pe lună.
7. Unele dintre statisticile de mai sus arătau mai rău acum zece ani sau douăzeci de ani.
8. De la Revoluţie şi până acum, într-un singur an rata inflaţiei în România a fost sub 5%. În cinsprezece din cei douăzeci şi doi de ani, rata inflaţiei a fost mai mare de 10%.
În condiţiile astea, cum de a putut câştiga dreapta?
Simplu. Dreapta românească ... nu a fost chiar foarte sinceră. Uneori nici cu sine. Dar a fost inteligentă. S-a adaptat. Şi-a schimbat blana - de fiecare dată cam cu aceleaşi mişcări, după cum vei vedea mai jos. A folosit la maxim toate avantajele sale, toate erorile adversarilor. A câştigat 3 alegeri prezidenţiale din şase (chiar dacă asta a însemnat să susţină o dată un om de stânga împotriva altui om de stânga), mai mult decât ar fi fost logic să ne aşteptăm, având în vedere ce şi cum este România. Toate procentele obţinute de candidaţi ai dreptei în plus faţă de candidaţii stângii în turul doi al prezidenţialelor, cumulat, nu dau cât diferenţa dintre Ion Iliescu şi un contracandidat al său de la un singur tur decisiv câştigat de acesta, indiferent despre care am vorbi - 1990, 1992 sau 2000.
Hai să ne uităm la nişte lucruri concrete din trecut, dar cu implicaţii pentru viitorul imediat.
În 1996, CDR a obţinut 30% pe un val pro-schimbare, natural după şase ani de guvernare FDSN/PDSR. Porţiuni semnificative din electoratul Convenţiei aparţineau unor grupuri sociale raliate temporar la Convenţie, pe vot negativ faţă de PDSR. Electoratul urban-educat a avut un rol extrem de important, dar nu cel decisiv. Niciodată alegerile parlamentare din România n-au fost câştigate de o forţă politică cu mai puţine procente. Şapte votanţi din zece aleseseră, de fapt, altceva. Victoria CDR a fost de fapt împlinită prin victoria prezidenţială a lui Emil Constantinescu.
Emil Constantinescu l-a depăşit pe Ion Iliescu în turul doi pentru că a coalizat trei electorate alături de cel al CDR:
1. PD-işti pentru care opoziţia faţă de Ion Iliescu era fundamentul identităţii lor politice.
2. Votul minorităţii maghiare, care s-a dus în proporţie de 90% spre Constantinescu.
3. Funar şi Vadim-Tudor, al căror electorat furios pe guvernarea PDSR s-a reorientat împotriva lui Ion Iliescu (de exemplu, Emil Constantinescu a obţinut 76% din voturile din turul doi în Cluj-Napoca).
Coalizarea n-a fost perfectă. Însumate, voturile din primul tur pentru Emil Constantinescu, Petre Roman, G. Frunda, Funar şi Vadim au fost 7,8 milioane. În turul doi, Emil Constantinescu a obţinut 7,0 milioane. Arhisuficient pentru victorie.
Cheile succesului dreptei în 1996:
1. coalizare cu votanţi asistenţiali nemulţumiţi
2. specularea fragmentării politice a stângii
3. preluarea furiei populare şi chiar coalizare temporară cu un electorat extremist în crucialul tur doi al prezidenţialelor
4. votul etnicilor maghiari în crucialul tur doi al prezidenţialelor Fără aceste elemente, CDR replica aproximativ rezultatul din 1992: 20% la parlamentare şi înfrângere în turul doi în faţa lui Ion Iliescu.
În perioada 1997-2000, cele 30 procente ale dreptei au devenit 12. CDR şi Emil Constantinescu au ignorat faptul că aşteptările pe baza cărora ajunseseră la putere - dinspre pensionari nostalgici dezamăgiţi de FDSN, dinspre tineri pro-europeni, dinspre muncitori care doreau un trai mai bun - nu puteau fi îndeplinite simultan. Dreapta a guvernat uneori după principii, uneori după necesităţi, şi s-a scufundat din cauza economiei. La alegeri, carisma candidaţilor la preşedinţie a fost un plus nevalorificabil. Stolojan şi Isărescu au obţinut împreună 21 de procente, aproape dublu faţă de PNL şi CDR. Stolojan îl susţinuse pe Ion Iliescu cu patru ani în urmă, iar Isărescu era un tehnocrat din mediul bugetar. Chiar şi cu "transferuri"... dreapta tot n-a intrat în turul doi.
Cheile insuccesului dreptei în 2000:
1. pierderea votanţilor asistenţiali printr-un program dur de reformă
2. imposibilitatea de a specula fragmentarea politică a stângii, datorită reputaţiei proaste a dreptei ca "forţă politică erodată ce contaminează cu necredibilitate tot ce atinge"
3. imposibilitatea de a prelua furia populară, ceea ce a dus la succesul PRM
4. absenţa candidaţilor dreptei în turul doi al prezidenţialelor a eliminat factorul colaborării cu votanţi de etnie maghiarăDreapta şi-a conştientizat acut vulnerabilităţile în perioada 2001-2004. Singurul partid de dreapta rămas pe scenă - PNL - s-a aliat cu o formaţiune de stânga, populată cu lideri dinamici şi carismatici. Aproape două treimi din votanţii Alianţei DA au fost oameni furioşi pe corupţia PSD, oameni care nu aparţineau electoratelor PD, PNL sau CDR. Chiar şi în acest context favorabil, Alianţa DA nu a ocupat locul întâi în urma alegerilor parlamentare. Însă, în turul doi al prezidenţialelor...
1. Voturile minorităţii maghiare se duc într-o proporţie uşor mai mare spre Adrian Năstase decât spre Traian Băsescu.
2. Aproape toţi ceilalţi votanţi se mută înspre Traian Băsescu. În condiţiile în care numărul votanţilor între cele două tururi scade cu 400 mii, actualul preşedinte câştigă 1,6 milioane voturi (!) de la extremişti (Corneliu Vadim Tudor şi Gigi Becali), ultimele rămăşite ale dreptei CDR-iste (Ciuhandu), o bucăţică de stânga recuperată (Petre Roman) şi votanţii nemulţumiţi de Adrian Năstase care nu participaseră din diferite motive la turul unu.
Cheile succesului parţial al dreptei în 2004:
1. specularea fragmentării stângii
2. preluarea furiei populare şi chiar coalizare temporară cu un electorat extremist în turul doi al prezidenţialelor
De ce, având în vedere elementele 1. şi 2. de mai sus, victoria la prezidenţiale a fost totuşi atât de strânsă?
Votul etnicilor maghiari în crucialul tur doi al prezidenţialelor nu a fost atât de anti-PSD ca în 1996.
De ce dreapta nu a reuşit să depăşească, chiar şi în alianţă cu PD, pe social-democraţi la parlamentare?
Coalizarea cu votanţi asistenţiali nu s-a putut realiza (PSD a obţinut la parlamentarele din 2004 exact acelaşi scor ca şi în 2000: 36,6%).
PD-işti "pe stil vechi", liberali, apropiaţi ai preşedintelui, intelectuali de formaţie CDR-istă, tehnocraţi şi mulţi, mulţi politicieni fără ideologie au fost înghesuiţi într-un vehicul care promitea să meargă departe. Şi a mers. Electoratul era la fel de greu de definit ca şi partidul pe care-l votau. 30% se considerau de dreapta. 52% considerau că diferenţele între venituri trebuie să fie mai mici. 40,5% spuneau că comunismul a fost o idee bună. Jumătate nu terminaseră liceul. Doar 11% aveau studii superioare - exact ca şi populaţia României ca atare, ceea ce sugerează că PDL nu atrăgea intelectualii în mod special. Jumătate din votanţii partidului aveau peste 43 de ani şi un sfert peste 55 de ani - un lucru surprinzător pentru un partid de dreapta doar dacă ignorăm cine a alcătuit puseul justiţiar din 2004. La zonele tradiţionale ale dreptei (Banat, estul Transilvaniei, Bucureşti) se adăugau arii noi: nordul Moldovei şi anumite judeţe din Valahia (Mehedinţi, Dâmboviţa). PNL şi-a păstrat remarcabil de bine silueta pentru un partid lovit de dezertări şi care fusese în vizorul unui preşedinte popular. La câteva luni după alegeri, Vasile Blaga declara despre PNL: "Oricum dispare!" Acestea au fost condiţiile în care dreapta a scos cel mai bun scor din istoria sa post-decembristă: 51,93%. Vorbim de fapt de un scor al "dreptei"? Las pe alţii, mai calificaţi decât mine, să îşi exprime părerea în legătură cu acest lucru.
Cheile succesului major al dreptei în 2008:
1. Votanţii asistenţiali nu există ca factor major datorită: emigraţiei, carismei lui Traian Băsescu (care atrage mulţi votanţi din acest spaţiu electoral) şi nu în ultimul rând situaţiei aparent bune a economiei, care reduce semnificativ nemulţumirile sociale
2. fragmentarea politică a stângii este speculată la maxim, un partid întreg fiind mutat pe dreapta eşicherului politic
3. furia populară anti-corupţie din 2004 este menţinută de preşedinte în prim-planul discursului său
4. PNL oferă o opţiune de dreapta pentru cine este nemulţumit de Traian Băsescu, eliminând o potenţială demobilizare a votanţilor de dreapta necuprinşi de PDL.
Cheile succesului dreptei în 2009, altele decât cele prezente şi în 2008:
1. coalizare temporară cu un electorat extremist în turul doi al prezidenţialelor
2. votul etnicilor maghiari în crucialul tur doi al prezidenţialelor Factori negativi
1. Divizarea pro-/anti-Băsescu împinge votanţi PNL să opteze pentru candidatul stângii
2. Primele semne ale erodării imaginii preşedintelui. Oponentul său îşi măreşte capitalul electoral cu 2,2 milioane voturi de la un tur de scrutin la altul - o creştere mai mare decât cea înregistrată de Traian Băsescu.
Sper că o viitoare istorie a dreptei româneşti va include şi o explicaţie pentru reorientarea manelelor de dreapta către nuanţe folcloric-rurale. Între materialul de mai sus, din 2008, şi conceptul muzical de mai jos, utilizat în 2009, sunt diferenţe evidente:
Întrucât această postare a fost foarte densă, mă voi opri aici. Continuarea va fi mai scurtă, dar va avea drept subiecte prezentul şi viitorul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
