1. Aproape 3 milioane de voturi potențiale se reorientează. Opțiunea lejeră, facilă: absența de la vot. Evident că nu o vor urma de fapt toți și că unii o vor urma doar în plan inițial, urmând să se reorienteze în timp.
1b. Votanții aduși strict de Iohannis, pe brand-ul nemțesc, dispar din prim-plan, dezamăgiți și enervați. Transilvania se va demobiliza parțial ("votam un om de-al nostru și acum veniți cu un mitic? Pfff!").
2. PNL și PDL trebuie să ia o decizie organizațională. Trebuie găsit candidatul spre care să se reorienteze (asta dacă nu există deja, ex. Meleșcanu). Această decizie este hotărâtoare. Datorită existenței ACL și fuziunii decizia trebuie luată la comun.
2b. Pentru cine nu e familiar cu legea: ACL nu poate înlocui numele Iohannis. Nu se poate duce la BEC să anunțe: "Știți, schimbăm numele de pe buletinul de vot, acum îl susținem pe Predoiu/Antonescu/X". ACL trebuie să se reorienteze spre un candidat deja existent, deja înscris în competiția electorală.
3. Acel candidat nu va fi Udrea. PNL și PDL știu că a intra într-o bătălie de genul "Băsescu vs. restul lumii" este sinucidere curată. Președintele se va agita prin studio-uri, ca de obicei, pe coordonatele știute ("Salut, PDL, te iubesc, PD, veniți înapoi la tata") și cu rezultate slabe.
Un calcul savant pentru ACL dar care anulează șansele de victorie ar fi: "OK, ne facem că o susținem dar o distrugem. Nu facem nimic pentru ea. Îl lăsăm și o lăsăm să se facă de râs, ca să scăpăm de ei pentru întotdeauna."
4. PSD va profita de șoc pentru a intensifica presiunile asupra PNL. Scenariul de vis pentru ei este Ponta vs Tăriceanu în turul doi. În funcție de cât de bine stă Tăriceanu în sondaje după dispariția lui Iohannis PSD îi poate da fostului prim-ministru 10-15 voturi/secție în primul tur, pentru un clasament de genul:
Ponta 40%
Tăriceanu 17%
Udrea 16%
Macovei 10%
etc.
5. O șansă bună pentru Monica Macovei de a prinde părți dintr-un electorat urban brusc rămas fără opțiuni, neinteresat de soluțiile clasice, bătătorite.
6. Procentele se recalculează, mai ales dacă se confirmă punctul 1. Cu o participare la vot mai slabă, de exemplu, procentele lui Ponta se măresc artificial și la vot și-n sondaje.
Exemplu: din 10 milioane de voturi (sau participare la vot 67% din cei din țară), 4 milioane de voturi înseamnă 40%.
Din 9 milioane (participare 61% din cei din țară) 4 milioane de voturi înseamnă 44%.
Lucrurile stau la fel pentru toți candidații. În planul procentelor - nu și al voturilor - toți candidații vor avea de câștigat. Udrea, Tăriceanu, Macovei, poate și Meleșcanu vor avea de împărțit câteva zeci de procente în plus față de ce au acum. Va exista un fel de inflație: pizza e la fel de mare dar numărul furculițelor a scăzut cu 1.
7. O circumstanță aparte duce la rezultate aparte. E posibil ca pentru prima dată după 1990 primul tur de scrutin să fie cu adevărat disputat. Totul depinde de calitatea opțiunii ACL
8. Ultima și cea mai importantă consecință a dispariției candidaturii lui Iohannis: șansele lui Ponta de a câștiga cresc în mod amețitor. Dispare singurul om capabil să obțină măcar 42% din voturi în turul doi împotriva lui Ponta. Cu inteligență și inspirație situația poate fi schimbată, dar totul depinde de identitatea omului care ajunge în turul doi.
miercuri, 24 septembrie 2014
vineri, 19 septembrie 2014
Intenția de vot la prezidențiale - 19 septembrie
De la începutul lui august și până acum a fost cam secetă în ceea ce privește sondajele făcute publice. Hai să revedem imaginea creionată de următoarele sondaje:
Avangarde (august)
CCSCC (august)
INSCOP (septembrie)
CSCI (septembrie)
Ponta. 42-39-41-42. Scoruri în marjă și foarte apropiate de cele de dinainte de europarlamentare.
Peste 37% au luat în primul tur, din 1991 încoace, doar doi candidați: Iliescu (1992 - a câștigat) și Năstase (2004 - a pierdut). Ambii se aflau la putere, în calitate de președinte respectiv prim-ministru. De asemenea, ambii aparțineau PSD-ului de azi. Dar asta este altă discuție.
În turul doi Ponta obține victoria conform tuturor sondajelor, fie pe muchie (CSCC: 51%) fie cu un scor sensibil mai mare (CSCI: 57%) sau la un scor între cele două valori (INSCOP: 54%).
Iohannis. 29-32-29-27. Am dubii că e vorba de un trend descendent, scorul de "27%" provine de la CSCI care, în sondaje anterioare, îl arăta pe Iohannis la "24%".
Dacă ești pe locul doi scorul contează un pic mai puțin decât capacitatea de a strânge voturi în turul decisiv de la votanții candidaților de pe locurile trei, patru, etc. și de la cei care vin la vot exclusiv în turul doi. Conform tuturor sondajelor Iohannis reface o parte din diferența față de Ponta, dar insuficient de mult.
Ca de obicei la alegerile prezidențiale din România, diferența dintre candidatul de pe locul doi și cei de pe locurile trei, patru, etc. este semnificativă. Iohannis poate în teorie să piardă 5-8% și tot să ajungă în turul decisiv. Ceea ce ne duce la...
Tăriceanu. 10-9-7-9. Cu excepția unui sondaj (INSCOP) fostul premier se află pe locul trei. De văzut dacă în plan organizatoric va putea să țină pasul sau dacă vom asista la o repetare a situațiilor lui Meleșcanu din 2000 și Oprescu din 2009 (scoruri bune în sondaje, trend descendent în luna de campanie, scor sub așteptări la urne).
De asemenea, există o șansă bunicică să revedem scenariul "Diaconu" de la europarlamentare, ceva de genul:
Exit-poll-uri (toate!): Ponta în jur de 41%, etc, Tăriceanu în jur de 5%, etc.
Rezultate BEC: Ponta 36,5%, etc, Tăriceanu 9,5%, etc.
Udrea. 5-6-8-6. Pe locul trei în sondajul INSCOP, în afara podiumului pe celelalte. Potențialul este considerabil mai mare. Detalii la finalul postării.
Dan Diaconescu. 3-4-3-5. Epoca de glorie a apus, dar procențelele sunt importante pentru Ponta în turul doi.
Macovei. 3 - 2 - 3,5 - 3. Potențialul e mult mai înalt, probabil că există probleme de notorietate a candidaturii (nu a candidatului).
Vadim. 4-2-3-2. Scorurile lui CVT din 2000 încoace: 28% - 12,5% - 5,5%. La fiecare scrutin Vadim obține fix 44% din scorul de la scrutinul anterior (!). Dacă povestea continuă pe coordonatele astea în toamnă el ar obține 2,4%.
Alți candidați (Hunor, Ghișe, etc). 4 - 5 - 5,6 - 6. Trend ascendent?
Alte observații:
a. Primii doi candidați se îndreaptă spre un scor cumulat de aproximativ 70%, un grad de polarizare medie a scenei politice și electoratului (au fost și alegeri la care suma a fost 78%, dar și alegeri la care suma a fost 63%).
b. Se pare că vom avea un candidat de loc trei slab - indiferent care ar fi. Adică el/ea va fi aproape de recordul negativ de scor pentru acest loc (Stolojan, 2000: 11,8%), ceea ce va complica foarte mult construcția mesajelor între turul unu și turul doi, precum și negocierile.
c. Demobilizarea susținătorilor președintelui este la cote apropiate de cele din toamna lui 2012. Din oamenii care au încredere mare sau foarte mare în Traian Băsescu sunt siguri că votează la prezidențiale Udrea sau Macovei doar 36%. Prin comparație, din oamenii care au încredere mare sau foarte mare în Ponta, sunt siguri că vin la vot pentru acesta 60%; la cei care au încredere mare sau foarte mare în Iohannis eficiența convertirii în votanți e de 46,5%.
Avangarde (august)
CCSCC (august)
INSCOP (septembrie)
CSCI (septembrie)
Ponta. 42-39-41-42. Scoruri în marjă și foarte apropiate de cele de dinainte de europarlamentare.
Peste 37% au luat în primul tur, din 1991 încoace, doar doi candidați: Iliescu (1992 - a câștigat) și Năstase (2004 - a pierdut). Ambii se aflau la putere, în calitate de președinte respectiv prim-ministru. De asemenea, ambii aparțineau PSD-ului de azi. Dar asta este altă discuție.
În turul doi Ponta obține victoria conform tuturor sondajelor, fie pe muchie (CSCC: 51%) fie cu un scor sensibil mai mare (CSCI: 57%) sau la un scor între cele două valori (INSCOP: 54%).
Iohannis. 29-32-29-27. Am dubii că e vorba de un trend descendent, scorul de "27%" provine de la CSCI care, în sondaje anterioare, îl arăta pe Iohannis la "24%".
Dacă ești pe locul doi scorul contează un pic mai puțin decât capacitatea de a strânge voturi în turul decisiv de la votanții candidaților de pe locurile trei, patru, etc. și de la cei care vin la vot exclusiv în turul doi. Conform tuturor sondajelor Iohannis reface o parte din diferența față de Ponta, dar insuficient de mult.
Ca de obicei la alegerile prezidențiale din România, diferența dintre candidatul de pe locul doi și cei de pe locurile trei, patru, etc. este semnificativă. Iohannis poate în teorie să piardă 5-8% și tot să ajungă în turul decisiv. Ceea ce ne duce la...
Tăriceanu. 10-9-7-9. Cu excepția unui sondaj (INSCOP) fostul premier se află pe locul trei. De văzut dacă în plan organizatoric va putea să țină pasul sau dacă vom asista la o repetare a situațiilor lui Meleșcanu din 2000 și Oprescu din 2009 (scoruri bune în sondaje, trend descendent în luna de campanie, scor sub așteptări la urne).
De asemenea, există o șansă bunicică să revedem scenariul "Diaconu" de la europarlamentare, ceva de genul:
Exit-poll-uri (toate!): Ponta în jur de 41%, etc, Tăriceanu în jur de 5%, etc.
Rezultate BEC: Ponta 36,5%, etc, Tăriceanu 9,5%, etc.
Udrea. 5-6-8-6. Pe locul trei în sondajul INSCOP, în afara podiumului pe celelalte. Potențialul este considerabil mai mare. Detalii la finalul postării.
Dan Diaconescu. 3-4-3-5. Epoca de glorie a apus, dar procențelele sunt importante pentru Ponta în turul doi.
Macovei. 3 - 2 - 3,5 - 3. Potențialul e mult mai înalt, probabil că există probleme de notorietate a candidaturii (nu a candidatului).
Vadim. 4-2-3-2. Scorurile lui CVT din 2000 încoace: 28% - 12,5% - 5,5%. La fiecare scrutin Vadim obține fix 44% din scorul de la scrutinul anterior (!). Dacă povestea continuă pe coordonatele astea în toamnă el ar obține 2,4%.
Alți candidați (Hunor, Ghișe, etc). 4 - 5 - 5,6 - 6. Trend ascendent?
Alte observații:
a. Primii doi candidați se îndreaptă spre un scor cumulat de aproximativ 70%, un grad de polarizare medie a scenei politice și electoratului (au fost și alegeri la care suma a fost 78%, dar și alegeri la care suma a fost 63%).
b. Se pare că vom avea un candidat de loc trei slab - indiferent care ar fi. Adică el/ea va fi aproape de recordul negativ de scor pentru acest loc (Stolojan, 2000: 11,8%), ceea ce va complica foarte mult construcția mesajelor între turul unu și turul doi, precum și negocierile.
c. Demobilizarea susținătorilor președintelui este la cote apropiate de cele din toamna lui 2012. Din oamenii care au încredere mare sau foarte mare în Traian Băsescu sunt siguri că votează la prezidențiale Udrea sau Macovei doar 36%. Prin comparație, din oamenii care au încredere mare sau foarte mare în Ponta, sunt siguri că vin la vot pentru acesta 60%; la cei care au încredere mare sau foarte mare în Iohannis eficiența convertirii în votanți e de 46,5%.
miercuri, 10 septembrie 2014
Băsescu vs. Iohannis
Observații scurte:
1. Hai să oprim o confuzie care circulă mult prea des. Poți să fii un președinte care-și îndeplinește obiectivele și, simultan, un politician de nota trei. Poți să îți atingi țintele pe politică externă, să cârmești/reformezi instituții ale statului după cum îți planificaseși și, simultan, să dai chix când vine vorba de organizații, politicieni și voturi. Confuzia e ușor de făcut (până la urmă președintele și politicianul sunt, fizic vorbind, același om); comit această confuzie fani și inamici deopotrivă. Dar asta nu înseamnă că eroarea trebuie să persiste. Realitatea, de altfel, încurajează din ce în ce mai clar la conștientizarea disocierii între cele două aspecte. De exemplu...
2. ... pentru președintele Băsescu, o victorie a lui Ponta ar fi un dezastru, practic distrugându-i toată munca.
Pentru politicianul Băsescu ar fi o imensă oportunitate de a prelua PDL. Pe o dreaptă făcută șvaițer, demoralizată și cu lideri decapitați poate-poate că există o șansă de a salva PMP (detalii imediat mai jos).
O victorie a lui Iohannis ar garanta fuziunea PNL și PDL, în ciuda celor spuse de președinte (de ce? #pentrucăBerlin, #pentrucăPPE, #pentrucăMerkel). PMP s-ar pomeni izolat la localele din 2016, un partiduleț fără structuri rătăcit printre gleznele a doi titani electorali în contextul în care votul are loc într-un singur tur, iar cu un scor de 7-10% peste tot în țară câștigi 0 primării și ceva poziții de consilieri locali, adică mult prea puțin pentru ambițiile lui Traian Băsescu sau ale Elenei Udrea. Crahul PMP la localele din 2016 periclitează șansele partidului de a intra în parlament după noiembrie 2016 sau, în cel mai bun caz, reduce PMP la statutul de partid-balama, iarăși prea puțin pentru orgoliile personale implicate.
Atâta timp cât o președinție Iohannis însemna garantarea proiectelor președintelui, am fi putut vorbi de un conflict între interesele președintelui Băsescu și cele ale politicianului Băsescu. Pentru președinte ar fi fost preferabil să câștige Iohannis, pentru politician ar fi fost preferabil să câștige Ponta.
Acest conflict tocmai a fost rezolvat public de Traian Băsescu: n-are încredere în niciunul din ei. Din punctul de vedere al președintelui, amândoi sunt la fel de inutili. Implicit, ce mai rămâne sunt interesele politicianului.
3. Atâta timp cât ajungi în turul doi și diferența față de locul unu nu e oripilantă (16% în 1992), contează mai puțin scorul obținut în primul tur cât capacitatea de a obține aliați în turul doi. Oricum candidații anti-PSD au scoruri în aceeași marjă:
31% în 1992
28% în 1996
28% în 2000
34% în 2004
32% în 2009
Privind lucrurile astfel, în turul doi Iohannis ar trebui să stea mult mai prost decât stă de fapt:
Spațiul pro-Udrea îl atacă cu aproape toată muniția din dotare.
Votanții lui Tăriceanu sunt în mare parte fideli proiectului USL și i-au întors deja spatele.
Pentru electoratul lui Macovei el este un ... uselist.
Micuțul public Dan Diaconescu/Vadim consumă cu pasiune discursul A3/RTV care-l identifică pe Iohannis drept ... băsist.
Elementul cel mai important al recentului sondaj INSCOP se găsește pe pagina șapte, unde se vede că nu există un rezervor imens de anti-pontiști care se încălzesc pe marginea terenului, așteptând turul doi ca să-i dea în cap actualului prim-ministru cu ștampila.
Te și miri că Iohannis, în ciuda faptului că e atacat de toți, reușește să ia 46 de procente în al doilea tur. În ciuda propagandei anti-Iohannis încă există sute de mii de oameni care votează pe altcineva decât pe Iohannis în primul tur dar care votează anti-PSD în turul doi orice-ar fi. Acum însă Traian Băsescu a dat primul semnal că Iohannis nu e OK pentru el. Această poziționare poate să-l mai coste pe candidatul ACL câteva procente. Observația următoare e înrudită cu aceasta.
4. Privesc cu amuzament apelurile la înlocuirea candidatului ACL. Situația lui Iohannis nu e roză, dar în perspectiva turului doi este mult mai bună decât a lui Boc, Antonescu, Predoiu, etc. Diferența este atât de mare că poate fi considerată rizibilă. Toți candidații potențiali cei pe care i-am enunțat mai devreme au probleme majore în a capta toate bucățile electoratului non-PSD. Față de fiecare există bucăți care-l văd fie drept "băsist, deci nevotabil" sau "participant la lovitura de stat din 2012, deci nevotabil". Ceea ce îi duce la scoruri de tur doi precum cel al lui Vadim din 2000 (sub 40%). Singurul mod de a se depăși aceste granițe era un candidat care să nu fie asumat de niciuna din tabere dar votat de toate. Iohannis este și el pe cale să fie integrat în narațiuni care împart electoratele dreptei în loc să se unească. Dacă operațiunea are succes, se va duce el și spre 40%.
De câteva luni spun și scriu că Ponta nu va câștiga alegerile, ci că dreapta le va pierde.
Această idee trebuie acum adaptată și reformulată: dreapta nu va pierde alegerile, se va bate singură și îi va place.
5. După aceste alegeri sper că va muri un mit periculos și păgubos. Se spune că "electoratul de dreapta" este superior numeric celui al PSD dar că uneori părți din el nu vin la vot. În realitate, numărul voturilor obținute de oponenții PSD fluctuează într-o asemenea măsură că este clar că nu există un electorat statornic, cu valori comune și identitate unitară. Pentru fiecare vot după cel cu numărul 1 300 000 trebuie muncit, trebuie persuasiune, trebuie performanță politică (primele 1,3 milioane sunt garantate, dar total insuficiente pentru victorie).
Acest lucru este important pentru că milioanele de voturi pe care partidele și politicienii anti-PSD se bazează trebuie câștigate și nu readuse la matcă. Diferența nu pare semnificativă dar este colosală.
6. Din interviul acordat ieri de Traian Băsescu încercarea de frângere a alianței dintre PDL și Iohannis e cea mai importantă linie de atac. Asupra lui Predoiu probabil că există acum o presiune imensă să își anunțe candidatura ca independent sau să treacă cu bagaje cu tot în tabăra Udrea pentru a fragmenta voturile. Idem Boc, dar la un nivel ceva mai mic. Nu mai vorbesc despre organizațiile de partid ale PDL.
Planul de la Cotroceni e banal și poate fi intuit fără cine știe ce acces la surse din interior: Udrea/PMP + organizațiile PDL > organizațiile PNL + cât obține Iohannis pe persoană fizică. Ceva de genul 22% vs. 20%. Între turul unu și turul doi Udrea îl nominalizează pe Iohannis prim-ministru. S-ar realiza astfel joncțiunea băsiștilor și liberalilor contra lui Ponta. Fundația e însă putredă. Cu care ocazie ajungem și la ultima observație, una orbitor de simplă și extrem, extrem de succintă:
7. Din totalul românilor care intenționează să voteze în primul tur al alegerilor prezidențiale, 92% (nouăzeci și doi la sută) nu votează candidatul indicat de Traian Băsescu.
1. Hai să oprim o confuzie care circulă mult prea des. Poți să fii un președinte care-și îndeplinește obiectivele și, simultan, un politician de nota trei. Poți să îți atingi țintele pe politică externă, să cârmești/reformezi instituții ale statului după cum îți planificaseși și, simultan, să dai chix când vine vorba de organizații, politicieni și voturi. Confuzia e ușor de făcut (până la urmă președintele și politicianul sunt, fizic vorbind, același om); comit această confuzie fani și inamici deopotrivă. Dar asta nu înseamnă că eroarea trebuie să persiste. Realitatea, de altfel, încurajează din ce în ce mai clar la conștientizarea disocierii între cele două aspecte. De exemplu...
2. ... pentru președintele Băsescu, o victorie a lui Ponta ar fi un dezastru, practic distrugându-i toată munca.
Pentru politicianul Băsescu ar fi o imensă oportunitate de a prelua PDL. Pe o dreaptă făcută șvaițer, demoralizată și cu lideri decapitați poate-poate că există o șansă de a salva PMP (detalii imediat mai jos).
O victorie a lui Iohannis ar garanta fuziunea PNL și PDL, în ciuda celor spuse de președinte (de ce? #pentrucăBerlin, #pentrucăPPE, #pentrucăMerkel). PMP s-ar pomeni izolat la localele din 2016, un partiduleț fără structuri rătăcit printre gleznele a doi titani electorali în contextul în care votul are loc într-un singur tur, iar cu un scor de 7-10% peste tot în țară câștigi 0 primării și ceva poziții de consilieri locali, adică mult prea puțin pentru ambițiile lui Traian Băsescu sau ale Elenei Udrea. Crahul PMP la localele din 2016 periclitează șansele partidului de a intra în parlament după noiembrie 2016 sau, în cel mai bun caz, reduce PMP la statutul de partid-balama, iarăși prea puțin pentru orgoliile personale implicate.
Atâta timp cât o președinție Iohannis însemna garantarea proiectelor președintelui, am fi putut vorbi de un conflict între interesele președintelui Băsescu și cele ale politicianului Băsescu. Pentru președinte ar fi fost preferabil să câștige Iohannis, pentru politician ar fi fost preferabil să câștige Ponta.
Acest conflict tocmai a fost rezolvat public de Traian Băsescu: n-are încredere în niciunul din ei. Din punctul de vedere al președintelui, amândoi sunt la fel de inutili. Implicit, ce mai rămâne sunt interesele politicianului.
3. Atâta timp cât ajungi în turul doi și diferența față de locul unu nu e oripilantă (16% în 1992), contează mai puțin scorul obținut în primul tur cât capacitatea de a obține aliați în turul doi. Oricum candidații anti-PSD au scoruri în aceeași marjă:
31% în 1992
28% în 1996
28% în 2000
34% în 2004
32% în 2009
Privind lucrurile astfel, în turul doi Iohannis ar trebui să stea mult mai prost decât stă de fapt:
Spațiul pro-Udrea îl atacă cu aproape toată muniția din dotare.
Votanții lui Tăriceanu sunt în mare parte fideli proiectului USL și i-au întors deja spatele.
Pentru electoratul lui Macovei el este un ... uselist.
Micuțul public Dan Diaconescu/Vadim consumă cu pasiune discursul A3/RTV care-l identifică pe Iohannis drept ... băsist.
Elementul cel mai important al recentului sondaj INSCOP se găsește pe pagina șapte, unde se vede că nu există un rezervor imens de anti-pontiști care se încălzesc pe marginea terenului, așteptând turul doi ca să-i dea în cap actualului prim-ministru cu ștampila.
Te și miri că Iohannis, în ciuda faptului că e atacat de toți, reușește să ia 46 de procente în al doilea tur. În ciuda propagandei anti-Iohannis încă există sute de mii de oameni care votează pe altcineva decât pe Iohannis în primul tur dar care votează anti-PSD în turul doi orice-ar fi. Acum însă Traian Băsescu a dat primul semnal că Iohannis nu e OK pentru el. Această poziționare poate să-l mai coste pe candidatul ACL câteva procente. Observația următoare e înrudită cu aceasta.
4. Privesc cu amuzament apelurile la înlocuirea candidatului ACL. Situația lui Iohannis nu e roză, dar în perspectiva turului doi este mult mai bună decât a lui Boc, Antonescu, Predoiu, etc. Diferența este atât de mare că poate fi considerată rizibilă. Toți candidații potențiali cei pe care i-am enunțat mai devreme au probleme majore în a capta toate bucățile electoratului non-PSD. Față de fiecare există bucăți care-l văd fie drept "băsist, deci nevotabil" sau "participant la lovitura de stat din 2012, deci nevotabil". Ceea ce îi duce la scoruri de tur doi precum cel al lui Vadim din 2000 (sub 40%). Singurul mod de a se depăși aceste granițe era un candidat care să nu fie asumat de niciuna din tabere dar votat de toate. Iohannis este și el pe cale să fie integrat în narațiuni care împart electoratele dreptei în loc să se unească. Dacă operațiunea are succes, se va duce el și spre 40%.
De câteva luni spun și scriu că Ponta nu va câștiga alegerile, ci că dreapta le va pierde.
Această idee trebuie acum adaptată și reformulată: dreapta nu va pierde alegerile, se va bate singură și îi va place.
5. După aceste alegeri sper că va muri un mit periculos și păgubos. Se spune că "electoratul de dreapta" este superior numeric celui al PSD dar că uneori părți din el nu vin la vot. În realitate, numărul voturilor obținute de oponenții PSD fluctuează într-o asemenea măsură că este clar că nu există un electorat statornic, cu valori comune și identitate unitară. Pentru fiecare vot după cel cu numărul 1 300 000 trebuie muncit, trebuie persuasiune, trebuie performanță politică (primele 1,3 milioane sunt garantate, dar total insuficiente pentru victorie).
Acest lucru este important pentru că milioanele de voturi pe care partidele și politicienii anti-PSD se bazează trebuie câștigate și nu readuse la matcă. Diferența nu pare semnificativă dar este colosală.
6. Din interviul acordat ieri de Traian Băsescu încercarea de frângere a alianței dintre PDL și Iohannis e cea mai importantă linie de atac. Asupra lui Predoiu probabil că există acum o presiune imensă să își anunțe candidatura ca independent sau să treacă cu bagaje cu tot în tabăra Udrea pentru a fragmenta voturile. Idem Boc, dar la un nivel ceva mai mic. Nu mai vorbesc despre organizațiile de partid ale PDL.
Planul de la Cotroceni e banal și poate fi intuit fără cine știe ce acces la surse din interior: Udrea/PMP + organizațiile PDL > organizațiile PNL + cât obține Iohannis pe persoană fizică. Ceva de genul 22% vs. 20%. Între turul unu și turul doi Udrea îl nominalizează pe Iohannis prim-ministru. S-ar realiza astfel joncțiunea băsiștilor și liberalilor contra lui Ponta. Fundația e însă putredă. Cu care ocazie ajungem și la ultima observație, una orbitor de simplă și extrem, extrem de succintă:
7. Din totalul românilor care intenționează să voteze în primul tur al alegerilor prezidențiale, 92% (nouăzeci și doi la sută) nu votează candidatul indicat de Traian Băsescu.
miercuri, 3 septembrie 2014
Primarii garantează rezultate bune - mit sau nu?
Dacă numărul primarilor unui partid ar fi fost în strânsă legătură cu scorul la parlamentare al partidului sau scorul candidatului respectivului partid la președinție, atunci:
a. în 2000 PSD ar fi obținut la parlamentare mai puține voturi decât suma PNL+PD+CDR2000+APR.
PSD avea 1051 de primari.
Cele patru forțe menționate mai sus aveau 1163 de primari, cu 110 mai mulți decât PSD.
Însă...
La parlamentare PSD a obținut cu 13% mai mult decât suma scorurilor celor patru competitori politici.
La prezidențiale Iliescu a obținut cu 12% mai mult decât suma scorurilor candidaților celor patru forțe politice.
b. Vadim, bazându-se pe cei 65 (șaizeci și cinci) de primari ai PRM, nici n-ar fi existat în prim-plan. Acești 65 de primari erau 0,2% (!) din totalul primarilor din România.
c. În 2004 Adrian Năstase ar fi obținut peste 50% din voturi în primul tur, un scor care ar fi fost dublu față de cel al lui Traian Băsescu.
Alianța PSD+PUR avea 1826 de primari, adică 57,5% din totalul primarilor din România.
Primari PNL sau PD erau 833, nici măcar jumătate.
În realitate Năstase a obținut 41% din voturi și Traian Băsescu 34%.
d. La europarlamentarele care au avut loc acum câteva luni, alianța PSD+UNPR+PC (aproximativ 1230 de primari) ar obținut mai puține voturi decât suma voturilor primite de PNL și PDL (însumat 1570 de primari).
În realitate PSD+UNPR+PC, deși aveau 340 de primari mai puțin, au primit 10% mai mult.
Exemplele pot continua.
Dar președinții de consilii județene? Oamenii care direcționează bugete au teoretic capacitatea de a "reorienta" primarii din județul lor, chiar dacă e vorba de primarii altor partide.
E interesant că în 2009, între turul unu și turul doi, tabăra câștigătoare în țară a uitat să facă asta. PSD și PNL cumulau 22 de președinți de consilii județene. PDL doar 14. Raportul dintre scorul lui Geoană și scorul lui Traian Băsescu în turul doi nu a fost de 22-la-14, ci mult mai strâns. Atenție, București-ul nu a denaturat rezultatele în favoarea lui Traian Băsescu, în capitală Geoană ocupând locul unu.
Europarlamentarele recente au arătat că președinția de CJ nu garantează scoruri bune în județul respectiv:
În Alba, PDL a obținut un pic peste un sfert din voturi.
În Bihor PNL a luat 17%.
În județul Constanța PSD+UNPR+PC=doar 34%. Pare mai mult, dar să nu uităm ce înseamnă asta: două treimi din votanții din județ au optat pentru altceva.
Am luat un exemplu din fiecare partid major, lista poate fi continuată fără dificultăți întrucât există multe cazuri de acest tip.
Ce înseamnă toate astea? Să nu conteze oare câți primari ai? Evident că e bine să ai primari mulți, dar:
- în orașele mari votanții sunt mulți dar primarii puțini. Un primar de oraș mare poate aduce de zeci de ori mai multe voturi decât un primar de comună, chit că în ambele cazuri e vorba de câte 1 (un) primar. Mai simplu spus, un primar de comună cu 2000 de voturi e mai util decât trei primari de comune care însumează 1500 de voturi;
- un primar de comună dedicat mobilizării votanților e mai util decât patru primari leneși din acest punct de vedere sau nu foarte interesați;
- dacă performanțele bune în alegeri ale primarului nu se traduc în scoruri bune pentru partid sau candidatul partidului, utilitatea respectivului primar în planul alegerilor e mult mai mică decât pare. Un om care câștigă alegeri cu 70% dar nu-ți poate aduce nici măcar 35% la prezidențiale sau parlamentare are o importanță simbolică mare, dar practic vorbind redusă.
- o campanie inteligentă poate face dintr-un outsider primar, în ciuda intențiilor de vot tradiționale din zona respectivă (ex. un PNL-ist care devine primar într-o localitate dintr-un județ dominat în totalitate de PSD). Dacă însă primarul respectiv nu reflectă imaginea sa bună asupra partidului, incidentul electoral prin care a devenit primar rămâne incident, iar - în liniile exemplului - locuitorii urbei respective vor continua să voteze PSD în alegeri parlamentare sau prezidențiale. Nici nu mai discut cazul în care respectivul primar își dezamăgește votanții.
- primarii aleși pe baza unor "valuri" electorale vor muri cu "valurile" următoare. Problema este că între timp respectivii primari apar pe hârtie ("avem X sute de primari!") dar sunt inutili politic. Concret: ajungi primar într-un set de circumstanțe politice; circumstanțele se schimbă - alianțe apar sau dispar, figuri populare devin brusc necredibile - și deodată susținerea de care te bucuri devine extrem de greu de tradus în voturi pentru partidul tău sau candidatul său la prezidențiale.
a. în 2000 PSD ar fi obținut la parlamentare mai puține voturi decât suma PNL+PD+CDR2000+APR.
PSD avea 1051 de primari.
Cele patru forțe menționate mai sus aveau 1163 de primari, cu 110 mai mulți decât PSD.
Însă...
La parlamentare PSD a obținut cu 13% mai mult decât suma scorurilor celor patru competitori politici.
La prezidențiale Iliescu a obținut cu 12% mai mult decât suma scorurilor candidaților celor patru forțe politice.
b. Vadim, bazându-se pe cei 65 (șaizeci și cinci) de primari ai PRM, nici n-ar fi existat în prim-plan. Acești 65 de primari erau 0,2% (!) din totalul primarilor din România.
c. În 2004 Adrian Năstase ar fi obținut peste 50% din voturi în primul tur, un scor care ar fi fost dublu față de cel al lui Traian Băsescu.
Alianța PSD+PUR avea 1826 de primari, adică 57,5% din totalul primarilor din România.
Primari PNL sau PD erau 833, nici măcar jumătate.
În realitate Năstase a obținut 41% din voturi și Traian Băsescu 34%.
d. La europarlamentarele care au avut loc acum câteva luni, alianța PSD+UNPR+PC (aproximativ 1230 de primari) ar obținut mai puține voturi decât suma voturilor primite de PNL și PDL (însumat 1570 de primari).
În realitate PSD+UNPR+PC, deși aveau 340 de primari mai puțin, au primit 10% mai mult.
Exemplele pot continua.
Dar președinții de consilii județene? Oamenii care direcționează bugete au teoretic capacitatea de a "reorienta" primarii din județul lor, chiar dacă e vorba de primarii altor partide.
E interesant că în 2009, între turul unu și turul doi, tabăra câștigătoare în țară a uitat să facă asta. PSD și PNL cumulau 22 de președinți de consilii județene. PDL doar 14. Raportul dintre scorul lui Geoană și scorul lui Traian Băsescu în turul doi nu a fost de 22-la-14, ci mult mai strâns. Atenție, București-ul nu a denaturat rezultatele în favoarea lui Traian Băsescu, în capitală Geoană ocupând locul unu.
Europarlamentarele recente au arătat că președinția de CJ nu garantează scoruri bune în județul respectiv:
În Alba, PDL a obținut un pic peste un sfert din voturi.
În Bihor PNL a luat 17%.
În județul Constanța PSD+UNPR+PC=doar 34%. Pare mai mult, dar să nu uităm ce înseamnă asta: două treimi din votanții din județ au optat pentru altceva.
Am luat un exemplu din fiecare partid major, lista poate fi continuată fără dificultăți întrucât există multe cazuri de acest tip.
Ce înseamnă toate astea? Să nu conteze oare câți primari ai? Evident că e bine să ai primari mulți, dar:
- în orașele mari votanții sunt mulți dar primarii puțini. Un primar de oraș mare poate aduce de zeci de ori mai multe voturi decât un primar de comună, chit că în ambele cazuri e vorba de câte 1 (un) primar. Mai simplu spus, un primar de comună cu 2000 de voturi e mai util decât trei primari de comune care însumează 1500 de voturi;
- un primar de comună dedicat mobilizării votanților e mai util decât patru primari leneși din acest punct de vedere sau nu foarte interesați;
- dacă performanțele bune în alegeri ale primarului nu se traduc în scoruri bune pentru partid sau candidatul partidului, utilitatea respectivului primar în planul alegerilor e mult mai mică decât pare. Un om care câștigă alegeri cu 70% dar nu-ți poate aduce nici măcar 35% la prezidențiale sau parlamentare are o importanță simbolică mare, dar practic vorbind redusă.
- o campanie inteligentă poate face dintr-un outsider primar, în ciuda intențiilor de vot tradiționale din zona respectivă (ex. un PNL-ist care devine primar într-o localitate dintr-un județ dominat în totalitate de PSD). Dacă însă primarul respectiv nu reflectă imaginea sa bună asupra partidului, incidentul electoral prin care a devenit primar rămâne incident, iar - în liniile exemplului - locuitorii urbei respective vor continua să voteze PSD în alegeri parlamentare sau prezidențiale. Nici nu mai discut cazul în care respectivul primar își dezamăgește votanții.
- primarii aleși pe baza unor "valuri" electorale vor muri cu "valurile" următoare. Problema este că între timp respectivii primari apar pe hârtie ("avem X sute de primari!") dar sunt inutili politic. Concret: ajungi primar într-un set de circumstanțe politice; circumstanțele se schimbă - alianțe apar sau dispar, figuri populare devin brusc necredibile - și deodată susținerea de care te bucuri devine extrem de greu de tradus în voturi pentru partidul tău sau candidatul său la prezidențiale.
vineri, 22 august 2014
Magia primei cifre
Hai să facem un mic experiment psihologic. Să zicem că Bulgaria a avut loc primul tur al alegerilor prezidențiale:
Candidatul A a luat 42% din voturi.
Candidatul B a luat 39% la voturi.
42-la-39. Te rog să te uiți la aceste cifre și să observi propria ta reacție emoțională la citirea lor. Există un favorit cert? Care? Cât de mari sunt șansele lui? Cât de mari sunt șansele celuilalt de a recupera?
Acum să ne uităm la rezultate de tur unu din Costa Rica. Dar scorurile sunt altele:
Candidatul A a luat 44% din voturi.
Candidatul B a luat 41% la voturi.
Să repetăm experimentul. 44-la-41. Studiază-ți din nou reacția emoțională la citirea lor. Există un favorit cert? Care? Cât de mari sunt șansele lui? Cât de mari sunt șansele celuilalt de a recupera?
Dacă ai avea de ales, care candidat de pe locul doi ai vrea să fii? Cel din Bulgaria sau cel din Costa Rica? Care candidat de loc unu ai vrea să fii?
Din toate gândurile care ți-au trecut prin minte, vreau să mă concentrez asupra unuia. S-ar putea să fie subconștient sau titlul postării s-ar putea să-l fi scos la iveală: prima cifră a scorului contează în mod disproporționat în percepția scenariului.
Voi face niște observații scurte:
A) Diferența între 42% și 39% e de trei procente.
Ca și diferența dintre 44% și 41%.
B) Se poate argumenta matematic că în cazul "Costa Rica" candidatul de pe locul doi are un drum mai greu în față: are de recuperat 3%, ca și în celălalt scenariu, dar "pe masă" sunt mai puține procente care s-au îndreptat în turul unu spre alți candidați și care în turul doi s-ar putea redistribui: 15 și nu 19.
Însă majoritatea oamenilor nu percep lucrurile așa. Instinctiv, în scenariul "bulgar" (42-la-39) ochiul fuge spre prima cifră. Diferența dintre cele două scoruri este subiectiv percepută ca fiind mai mare, mai relevantă, mai importantă. De fapt cele două cazuri sunt identice (observația A) sau, dacă vrei să despicăm firul în patru, scenariul "Costa Rica" oferă șanse mai mari ocupantului locului unu în primul tur (observația B).
O întreagă artă a marketing-ului e dedicată percepției primei cifre dintr-un număr. Un bun apare foarte rar în Statele Unite și în Europa de Vest cu prețul de 30,00 sau 30,02 dar foarte des cu prețul 29,99. Această modă a pătruns și în România, a pătruns și în spațiul politic, vezi situația PSD în zilele de după europarlamentare, și contează: este irelevant dacă un fenomen este real; dacă este perceput ca fiind real, el va crea consecințe reale.
În România am avut 6 alegeri prezidențiale.
În 1990 n-a existat tur doi.
În 2009 ocupanții primelor două locuri au avut scoruri care au început cu aceeași cifră a zecilor (3).
Rămân patru cazuri de alegeri în care cifra zecilor a fost diferită:
1992. Iliescu 47, Constantinescu 32.
1996. Iliescu 32, Constantinescu 28.
2000. Iliescu 36, Vadim 28.
2004. Năstase 40, Băsescu 33.
Acestea sunt și cele patru alegeri la care prezența în turul doi a fost mai mică decât în primul tur. Prezența scade (și) mai mult dacă e vorba de o confruntare între 30-și-ceva și 20-și-ceva. Probabil că unii votanți se concentrează pe scorul candidatului de pe locul doi (proces subconștient sau conștient: "are nevoie de 50 și ceva la sută ca să câștige, a obținut un scor de 20 și ceva la sută, e foarte departe de țintă").
Prin comparație, în 2009 citirea primei cifre îmbia la acțiune, duel și mobilizare: 30-și-ceva vs. 30-și-ceva, în plus numerele întregi alcătuind cel mai strâns clasament de tur unu din istorie, 1% separându-i pe primii doi competitori.
Implicații la toamnă, în caz că teoria are aplicabilitate:
1. O candidatură a lui Geoană îl împinge pe Ponta spre un scor cu 3 în față.
Ponta are nevoie de dispariția candidaturii lui Tăriceanu pentru a fi sigur că obține un scor cu 4 în față.
În sondajele din iunie-iulie în care se testa paradigma de candidaturi "Ponta și Tăriceanu dar nu Geoană" scorul candidatului PSD varia între 39% și 44%.
Dacă nu au loc schimbări semnificative, este posibil ca aici să se afle o miză psihologică a turului unu. Între un scor de 39% și unul de 40% e o diferență infimă în practică dar gigantică în plan psihologic.
2. Iohannis ezită de asemenea între scoruri cu "2" în față și scoruri cu "3" în față. În scenariile cele mai probabile, fără candidaturi care să-l bruieze cum ar fi Antonescu, Predoiu sau MRU, el obține 26%, 29% sau 33%.
Un scor cu "2" în față, chiar și dacă vorbim de 28-29%, creează mari probleme de mobilizare după cum arătam mai sus. Doi candidați au avut asemenea scoruri și au intrat totuși în turul doi:
Vadim în 2000 și...
... Constantinescu în 1996, recordul absolut negativ cu 28,2%. Dar a câștigat.
Miza nu este presa și, cu scuze, nu sunt nici votanții, candidații sau consultanții lor. Miza sunt membrii de partid și într-o bună măsură finanțatorii. Și aici intervine elementul psihologic, subiectiv și deseori eronat la care făceam aluzie prin experiment. Două exemple eminamente posibile:
Ipoteza "Fata Morgana":
Ponta 41%
Iohannis 28%
Candidatul ACL pare terminat (41-la-28).
Dar...
Rezultatul final trebuie regăsit în restul clasamentului. Tăriceanu și Dan Diaconescu fâsâie terminând cu 6% cumulat. Pe restul scenei se găsesc numai candidați ai opoziției și publicul UDMR. O coalizare în al doisprezecelea ceas închide partida în defavoarea lui Ponta.
Ipoteza "2009 redux dar pe dos":
Ponta 35%
Iohannis 34%
Victoria pare aproape pentru Iohannis. Candidatul PSD pare să fi eșuat.
Dar...
Cu un Tăriceanu la 10% și Dan Diaconescu la 6% Ponta e la Cotroceni (35+10+6 = 51). Chiar și cu o mobilizare perfectă opoziția n-are ce face.
În prezentarea ipotezelor de mai sus am exclus, pentru claritate, discuții privind absenteismul în turul doi, faptul că electoratele nu se transferă automat și alți factori de acest tip.
Candidatul A a luat 42% din voturi.
Candidatul B a luat 39% la voturi.
42-la-39. Te rog să te uiți la aceste cifre și să observi propria ta reacție emoțională la citirea lor. Există un favorit cert? Care? Cât de mari sunt șansele lui? Cât de mari sunt șansele celuilalt de a recupera?
Acum să ne uităm la rezultate de tur unu din Costa Rica. Dar scorurile sunt altele:
Candidatul A a luat 44% din voturi.
Candidatul B a luat 41% la voturi.
Să repetăm experimentul. 44-la-41. Studiază-ți din nou reacția emoțională la citirea lor. Există un favorit cert? Care? Cât de mari sunt șansele lui? Cât de mari sunt șansele celuilalt de a recupera?
Dacă ai avea de ales, care candidat de pe locul doi ai vrea să fii? Cel din Bulgaria sau cel din Costa Rica? Care candidat de loc unu ai vrea să fii?
Din toate gândurile care ți-au trecut prin minte, vreau să mă concentrez asupra unuia. S-ar putea să fie subconștient sau titlul postării s-ar putea să-l fi scos la iveală: prima cifră a scorului contează în mod disproporționat în percepția scenariului.
Voi face niște observații scurte:
A) Diferența între 42% și 39% e de trei procente.
Ca și diferența dintre 44% și 41%.
B) Se poate argumenta matematic că în cazul "Costa Rica" candidatul de pe locul doi are un drum mai greu în față: are de recuperat 3%, ca și în celălalt scenariu, dar "pe masă" sunt mai puține procente care s-au îndreptat în turul unu spre alți candidați și care în turul doi s-ar putea redistribui: 15 și nu 19.
Însă majoritatea oamenilor nu percep lucrurile așa. Instinctiv, în scenariul "bulgar" (42-la-39) ochiul fuge spre prima cifră. Diferența dintre cele două scoruri este subiectiv percepută ca fiind mai mare, mai relevantă, mai importantă. De fapt cele două cazuri sunt identice (observația A) sau, dacă vrei să despicăm firul în patru, scenariul "Costa Rica" oferă șanse mai mari ocupantului locului unu în primul tur (observația B).
O întreagă artă a marketing-ului e dedicată percepției primei cifre dintr-un număr. Un bun apare foarte rar în Statele Unite și în Europa de Vest cu prețul de 30,00 sau 30,02 dar foarte des cu prețul 29,99. Această modă a pătruns și în România, a pătruns și în spațiul politic, vezi situația PSD în zilele de după europarlamentare, și contează: este irelevant dacă un fenomen este real; dacă este perceput ca fiind real, el va crea consecințe reale.
În România am avut 6 alegeri prezidențiale.
În 1990 n-a existat tur doi.
În 2009 ocupanții primelor două locuri au avut scoruri care au început cu aceeași cifră a zecilor (3).
Rămân patru cazuri de alegeri în care cifra zecilor a fost diferită:
1992. Iliescu 47, Constantinescu 32.
1996. Iliescu 32, Constantinescu 28.
2000. Iliescu 36, Vadim 28.
2004. Năstase 40, Băsescu 33.
Acestea sunt și cele patru alegeri la care prezența în turul doi a fost mai mică decât în primul tur. Prezența scade (și) mai mult dacă e vorba de o confruntare între 30-și-ceva și 20-și-ceva. Probabil că unii votanți se concentrează pe scorul candidatului de pe locul doi (proces subconștient sau conștient: "are nevoie de 50 și ceva la sută ca să câștige, a obținut un scor de 20 și ceva la sută, e foarte departe de țintă").
Prin comparație, în 2009 citirea primei cifre îmbia la acțiune, duel și mobilizare: 30-și-ceva vs. 30-și-ceva, în plus numerele întregi alcătuind cel mai strâns clasament de tur unu din istorie, 1% separându-i pe primii doi competitori.
Implicații la toamnă, în caz că teoria are aplicabilitate:
1. O candidatură a lui Geoană îl împinge pe Ponta spre un scor cu 3 în față.
Ponta are nevoie de dispariția candidaturii lui Tăriceanu pentru a fi sigur că obține un scor cu 4 în față.
În sondajele din iunie-iulie în care se testa paradigma de candidaturi "Ponta și Tăriceanu dar nu Geoană" scorul candidatului PSD varia între 39% și 44%.
Dacă nu au loc schimbări semnificative, este posibil ca aici să se afle o miză psihologică a turului unu. Între un scor de 39% și unul de 40% e o diferență infimă în practică dar gigantică în plan psihologic.
2. Iohannis ezită de asemenea între scoruri cu "2" în față și scoruri cu "3" în față. În scenariile cele mai probabile, fără candidaturi care să-l bruieze cum ar fi Antonescu, Predoiu sau MRU, el obține 26%, 29% sau 33%.
Un scor cu "2" în față, chiar și dacă vorbim de 28-29%, creează mari probleme de mobilizare după cum arătam mai sus. Doi candidați au avut asemenea scoruri și au intrat totuși în turul doi:
Vadim în 2000 și...
... Constantinescu în 1996, recordul absolut negativ cu 28,2%. Dar a câștigat.
Miza nu este presa și, cu scuze, nu sunt nici votanții, candidații sau consultanții lor. Miza sunt membrii de partid și într-o bună măsură finanțatorii. Și aici intervine elementul psihologic, subiectiv și deseori eronat la care făceam aluzie prin experiment. Două exemple eminamente posibile:
Ipoteza "Fata Morgana":
Ponta 41%
Iohannis 28%
Candidatul ACL pare terminat (41-la-28).
Dar...
Rezultatul final trebuie regăsit în restul clasamentului. Tăriceanu și Dan Diaconescu fâsâie terminând cu 6% cumulat. Pe restul scenei se găsesc numai candidați ai opoziției și publicul UDMR. O coalizare în al doisprezecelea ceas închide partida în defavoarea lui Ponta.
Ipoteza "2009 redux dar pe dos":
Ponta 35%
Iohannis 34%
Victoria pare aproape pentru Iohannis. Candidatul PSD pare să fi eșuat.
Dar...
Cu un Tăriceanu la 10% și Dan Diaconescu la 6% Ponta e la Cotroceni (35+10+6 = 51). Chiar și cu o mobilizare perfectă opoziția n-are ce face.
În prezentarea ipotezelor de mai sus am exclus, pentru claritate, discuții privind absenteismul în turul doi, faptul că electoratele nu se transferă automat și alți factori de acest tip.
vineri, 8 august 2014
De ce sondajele online nu contează
Rezultatele unui sondaj arată ceva despre o populație. Poate fi vorba de românii cu drept de vot sau de pensionarii din Moldova sau de fumătorii cu vârsta sub 30 de ani. Dar:
- Întotdeauna această populație este identificată înainte de efectuarea sondajului.
- Cu excepția unor cazuri absolut speciale, nu poți întreba toți membrii populației și de aceea trebuie chestionat un eșantion, adică un grup din interiorul populației.
Întrebările care apar sunt:
1) este eșantionul corect selectat? Dacă vreau să măsor intenția de vot a femeilor din România la prezidențiale dar pun și bărbați să răspundă.. nu mai măsor ce vreau să măsor.
2) este eșantionul suficient de mare pentru a măsura ce vreau să măsor? Pot întreba 10 locuitori din Galați apropo de intenția lor de vot, dar marja de eroare e prea mare (adică ei sunt prea puțini) până și pentru a putea trage concluzii apropo de Galați, darămite despre România.
3) este eșantionul reprezentativ? Pot întreba o mie sau zece mii de timișoreni despre intenția lor de vot, dar dacă efectuez sondajul miercurea între 10 și 12 dimineața, între acele ore o să fie acasă disproporționat de mulți pensionari, casnice și șomeri și disproporționat de puțini oameni cu locuri de muncă. Imaginea pe care o formez despre votul timișorenilor este ... câș, greșită, dezechilibrată față de realitate.
O greșeală e arhisuficientă. În 1936 revista Literary Digest a trimis cititorilor săi, precum și deținătorilor de automobile sau telefoane din SUA zece milioane de chestionare apropo de intenția lor de vot la prezidențiale. Două milioane patru sute de mii de persoane au trimis răspunsurile lor revistei. Dar rezultatul alegerilor a fost cu totul altul decât cel indicat de cititori. Literary Digest era o revistă care se adresa elitei și clasei mijlocii cu posibilități financiare considerabile. De asemenea, posesorii de mașini și telefoane erau, pe standardele epocii, upper-class. Aceștia erau cei cărora li se trimisese chestionarul. Dar "sondajul" vroia să măsoare intenția de vot a tuturor americanilor. Dacă oamenii mai săraci votau altfel decât ceilalți, "sondajul" urma să dea rezultate eronate. Și așa a și fost. Elita și partea superioară a clasei de mijloc susțineau candidatul republican. Însă democratul Franklin Delano Roosevelt a fost votat de cam tot restul națiunii și a câștigat.
Alt factor important e auto-selecția. În legătură cu majoritatea subiectelor există o "majoritate tăcută". Oamenii cu păreri puternice, într-un sens sau celălalt, vor pune mâna pe telefon sau vor completa chestionarul. Dar ei nu sunt reprezentativi. Poți să ai o forță politică de 3-4% care e hiper-mobilizată și un "gigant în adormire" de 30-50% compus din votanți care nu simt nevoia să-și exprime opinia politică ori de câte ori e posibil. În genere, de altfel, forțele minore sau minuscule sunt vocale întrucât resimt cu mai mare necesitate dorința de a convinge pe alții (sau de a intra în conflict cu status quo-ul). Un sondaj telefonic sau față-în-față elimină auto-selecția - participanții sunt selectați probabilistic.
Ce măsoară atunci un "sondaj online" de pe pagina unui ziar sau site? Cam nimic.
Nu măsoară opinia românilor cu drept de vot. Pentru că nu toți românii cu drept de vot au internet. Iar unii români fără drept de vot (ex. adolescenți) pot să răspundă, aspect mai puțin important dar și el sursă de erori.
Nu măsoară opinia românilor care au acces la internet. Pentru că acel site nu are cum să fie reprezentativ pentru toate site-urile din România. Hotnews, Antena3.ro și un blog despre îmbrăcămintea pentru copii ar avea rezultate complet diferite la sondaje privind opțiunea de vot, întrucât publicul lor e diferit. Dar, atenție...
... Sondajul nu măsoară nici opinia celor care accesează acel site. Unii răspund, unii nu, dar acest lucru nu se petrece pe baza unei randomizări, precum într-un sondaj serios, ci pur și simplu pe baza poftei fiecăruia. Intervine auto-selecția de care scriam mai sus. În toamna lui 2012, de exemplu, simpatizanții ARD se auto-selectau. Astfel, scorurile Alianței în "sondajele online" erau mult, mult mai mari decât au fost în ziua alegerilor.
Am scris "cam nimic" pentru că "sondajul online" poate măsura ceva, dar chiar și asta imperfect. E vorba de capacitatea unei organizații politice de a-și mobiliza susținătorii pentru a da click pe acel sondaj. Fiecare campanie conține faimoasele e-mailuri care se termină cu "și vă rog să dați click pe partidul/candidatul nostru la sondajele de pe site-urile astea: A, B, C, D, mulțumim". Bătălia asta nu are relevanță prea mare, întrucât n-are nimic de-a face cu eficiența organizației respective în teren, în lumea din afara Internet-ului. Ce-ai prefera - 100 de postaci care-ți câștigă toate sondajele de pe Internet sau 7 primari care-ți aduc câte 200 de voturi reale? De asemenea, la prezidențiale prezența e la cote imense, partidele contează mai puțin decât la alte alegeri.
E posibil ca un "sondaj online" să exprime cu adevărat opțiunea populației în legătură cu un subiect? Doar printr-o întâmplare. La fel de mari șanse ai și tu să intuiești procentele corecte: scrii toate combinațiile posibile pe bilețele și tragi la sorți. Până în 2012 inclusiv "sondajele online" erau dezechilibrate spre dreapta - publicul anti-PSD este ceva mai prezent pe Internet decât celălalt. PSD însă s-a mobilizat serios, din motive de PR, și a reușit să refacă acest semi-decalaj. Acum e haos total.
PS: Site-urile au libertatea să facă ce doresc. Bătălia pe click-uri generează accesări. Dar să nu confundăm "sondajele online" cu alegerile.
PS2: Există sondaje ca la carte (fără autoselecție) și care se efectuează online, conștientizându-se că ele măsoară exclusiv populația care are acces la Internet. Ele sunt aproape necunoscute în România, deși vor avea un viitor bun. Nu la ele făceam referire în titlul acestei postări.
PS2: Există sondaje ca la carte (fără autoselecție) și care se efectuează online, conștientizându-se că ele măsoară exclusiv populația care are acces la Internet. Ele sunt aproape necunoscute în România, deși vor avea un viitor bun. Nu la ele făceam referire în titlul acestei postări.
marți, 5 august 2014
IRSOP - cine votează pentru cine în turul doi
Sondajul IRSOP are câteva atribute care-l identifică drept un subiect bun de studiu:
- în lunile iunie și iulie s-au dat publicității 9 sondaje efectuate de 9 firme diferite cu privire la alegerile prezidențiale. În șase din aceste sondaje scorul de tur doi al lui Ponta este în marja 53-55% iar scorul lui Iohannis în spațiul 45-47%. Sondajul IRSOP este în acest pluton*. Șansele ca toate cele șase sondaje să fie eronate la fel, în aceiași parametri, sunt reduse. Celelalte trei sondaje, de altfel, nu prezintă o imagine unitară, unul anunțând un scor mult mai bun pentru Ponta decât 53-55, iar celelalte două un scor mai prost.
* = din oamenii din țară care ar fi dispuși să voteze în turul doi, 92% au o opțiune.
Ponta e susținut de 49%, Iohannis de 43%.
Adică scorurile care s-ar înregistra pe ecranele televizoarelor pe baza votului din țară ar fi
49/92 = 53% și respectiv 43/92 = 47%.
- în sondajul IRSOP intenția de participare la vot în primul tur este în parametri normali: 67% din populația aflată în țară, adică un pic sub 10 milioane voturi, exact ca în 2009. Nu s-a făcut o supraestimare fără filtre (adică prezență 80% din populația aflată în țară, cum n-am avut din anii '90) și nici hiperfiltrare (prezență 50% din populația aflată în țară, adică precum la ultimele parlamentare).
- îmi place să văd sondaje comandate de un partid - în speță PNL - și care nu prezintă rezultate roz-bombon pentru comanditari - în speță Iohannis pierde în turul doi.
Să începem cu un detaliu interesant: 700 de mii de oameni ar vrea să voteze în primul tur dar nu au cu cine. În genere această poziționare se transformă în non-vot. Dar totuși campaniile electorale au unde și spre cine să se îndrepte. (Cele 700 de mii de voturi ar însemna 6-8 procente. Acestea, fără să schimbe total regulile jocului, ar fi utile oricărui competitor). După cum vei vedea mai jos, unii din acești oameni sunt dispuși să voteze în turul doi pentru Ponta sau Iohannis, alții nu.
În turul doi:
Ponta începe de la 3,1 milioane voturi, oameni care-l votează încă din primul tur.
Iohannis de la 2 milioane, idem.
Avantaj Ponta 1,1 milioane.
Să începem.
A. Prima luptă ca dimensiuni se duce pentru electoratul "liberal-ezitant", adică un milion patru sute de mii de oameni a căror primă opțiune este Tăriceanu sau Antonescu.
În rândul acestui tip de votanți atât Ponta cât și Iohannis strâng aproximativ șase sute de mii de oameni fiecare. Restul nu vin la vot în turul doi. În alte cuvinte sub-grupul "liberalilor USL-iști" este egal numeric cu sub-grupul "liberalilor sceptici cu privire la Iohannis, dar disciplinați".
Avantajul lui Ponta rămâne de 1,1 milioane.
B. "Geoaniști". Șase sute de mii de oameni a căror primă opțiune ar fi Geoană. În mod nesurprinzător majoritatea ar opta în turul doi pentru Ponta. Probabil că dacă Geoană nu ar candida, ei ar vota cu Ponta din primul tur. Deși în sociologie intuițiile nu sunt recomandate, ceva îmi spune că acești oameni seamănă social și ca traiectorie de viață cu Geoană însuși, fiind elita bogată din afara mediului privat sau bugetari cu înaltă calificare.
Avantajul lui Ponta crește cu 200 de mii de voturi și ajunge la 1,3 milioane.
c. Publicul lui Cristian Diaconescu (tot șase sute de mii). Extrem de interesat de turul doi: doar 5% din ei n-ar veni la vot! Ca distribuție a voturilor, deja au început să plece pe turnantă cu mesajul jos-Ponta-orice-ar-fi.
Iohannis reduce avantajul lui Ponta la 900 de mii.
C. Fanii lui Predoiu (patru sute cincizeci de mii). Majoritatea sunt disciplinați și se îndreaptă spre candidatul cel mai probabil al alianței PNL+PDL. Dar nu toți.
Iohannis reduce avantajul lui Ponta la 600 de mii.
D. Domnu' Dan (patru sute de mii de voturi). Datorită modului în care IRSOP a dispus informațiile, este greu de estimat câți dintre ei vor veni la vot în turul doi și pentru cine. O preferință pentru Ponta este lesne de estimat. E de bun simț să considerăm că absenteismul în rândurile lor în turul doi este apropiat de absenteismul în eșantion ca atare, adică 8% ar sta acasă în ziua decisivă.
Ponta mărește diferența la 950 de mii.
E. Aproape șapte sute de mii de oameni care, cu excepția intenției de vot în turul doi, sunt greu de categorisit. Unii ar vrea să voteze încă din turul unu, dar nu au găsit candidatul potrivit și vor să voteze în turul doi. Alții ar veni la vot doar în turul doi.
În rândul acestui tip de votanți Iohannis obține o performanță bună. Practic, o optime din voturile lui de tur doi vin de la acest grup. O campanie de succes i-ar converti pe aceștia în votanți încă din turul unu.
Iohannis recuperează o parte din deficit și este în urmă cu 600 de mii de voturi.
F. Diaspora. O mobilizare mai bună decât în 2009 ar mai scade din diferență. Ponta pe plus cu 500 de mii de voturi.
G. Etnici maghiari: au fost luați în calcul deja. IRSOP nu a listat candidatura lui Kelemen Hunor în primul tur, forțându-i pe etnicii maghiari fideli UDMR să aleagă. Probabil că mulți dintre ei sunt în grupul "E" de mai sus.
Conform datelor sondajului, nici Ponta și nici Iohannis nu strâng 5 milioane de voturi în primul tur. În alte cuvinte, prezența în turul doi este mică. Principalul "vinovat" nu este electoratul PMP, așa cum ar fi de așteptat, ci electoratul potențial al lui Tăriceanu, care în bună parte ezită. De asemenea, să nu uităm că există oameni care nu s-au gândit deloc în acest an la politică dar care în noiembrie vor vota.
Iohannis a făcut foarte-foarte puține lucruri dar este practic calificat în turul doi și la câteva sute de mii de voturi de Cotroceni. Mingea e în terenul său. Mitul se topește sau câștigă, rien ne va plus.
- în lunile iunie și iulie s-au dat publicității 9 sondaje efectuate de 9 firme diferite cu privire la alegerile prezidențiale. În șase din aceste sondaje scorul de tur doi al lui Ponta este în marja 53-55% iar scorul lui Iohannis în spațiul 45-47%. Sondajul IRSOP este în acest pluton*. Șansele ca toate cele șase sondaje să fie eronate la fel, în aceiași parametri, sunt reduse. Celelalte trei sondaje, de altfel, nu prezintă o imagine unitară, unul anunțând un scor mult mai bun pentru Ponta decât 53-55, iar celelalte două un scor mai prost.
* = din oamenii din țară care ar fi dispuși să voteze în turul doi, 92% au o opțiune.
Ponta e susținut de 49%, Iohannis de 43%.
Adică scorurile care s-ar înregistra pe ecranele televizoarelor pe baza votului din țară ar fi
49/92 = 53% și respectiv 43/92 = 47%.
- în sondajul IRSOP intenția de participare la vot în primul tur este în parametri normali: 67% din populația aflată în țară, adică un pic sub 10 milioane voturi, exact ca în 2009. Nu s-a făcut o supraestimare fără filtre (adică prezență 80% din populația aflată în țară, cum n-am avut din anii '90) și nici hiperfiltrare (prezență 50% din populația aflată în țară, adică precum la ultimele parlamentare).
- îmi place să văd sondaje comandate de un partid - în speță PNL - și care nu prezintă rezultate roz-bombon pentru comanditari - în speță Iohannis pierde în turul doi.
Să începem cu un detaliu interesant: 700 de mii de oameni ar vrea să voteze în primul tur dar nu au cu cine. În genere această poziționare se transformă în non-vot. Dar totuși campaniile electorale au unde și spre cine să se îndrepte. (Cele 700 de mii de voturi ar însemna 6-8 procente. Acestea, fără să schimbe total regulile jocului, ar fi utile oricărui competitor). După cum vei vedea mai jos, unii din acești oameni sunt dispuși să voteze în turul doi pentru Ponta sau Iohannis, alții nu.
În turul doi:
Ponta începe de la 3,1 milioane voturi, oameni care-l votează încă din primul tur.
Iohannis de la 2 milioane, idem.
Avantaj Ponta 1,1 milioane.
Să începem.
A. Prima luptă ca dimensiuni se duce pentru electoratul "liberal-ezitant", adică un milion patru sute de mii de oameni a căror primă opțiune este Tăriceanu sau Antonescu.
În rândul acestui tip de votanți atât Ponta cât și Iohannis strâng aproximativ șase sute de mii de oameni fiecare. Restul nu vin la vot în turul doi. În alte cuvinte sub-grupul "liberalilor USL-iști" este egal numeric cu sub-grupul "liberalilor sceptici cu privire la Iohannis, dar disciplinați".
Avantajul lui Ponta rămâne de 1,1 milioane.
B. "Geoaniști". Șase sute de mii de oameni a căror primă opțiune ar fi Geoană. În mod nesurprinzător majoritatea ar opta în turul doi pentru Ponta. Probabil că dacă Geoană nu ar candida, ei ar vota cu Ponta din primul tur. Deși în sociologie intuițiile nu sunt recomandate, ceva îmi spune că acești oameni seamănă social și ca traiectorie de viață cu Geoană însuși, fiind elita bogată din afara mediului privat sau bugetari cu înaltă calificare.
Avantajul lui Ponta crește cu 200 de mii de voturi și ajunge la 1,3 milioane.
c. Publicul lui Cristian Diaconescu (tot șase sute de mii). Extrem de interesat de turul doi: doar 5% din ei n-ar veni la vot! Ca distribuție a voturilor, deja au început să plece pe turnantă cu mesajul jos-Ponta-orice-ar-fi.
Iohannis reduce avantajul lui Ponta la 900 de mii.
C. Fanii lui Predoiu (patru sute cincizeci de mii). Majoritatea sunt disciplinați și se îndreaptă spre candidatul cel mai probabil al alianței PNL+PDL. Dar nu toți.
Iohannis reduce avantajul lui Ponta la 600 de mii.
D. Domnu' Dan (patru sute de mii de voturi). Datorită modului în care IRSOP a dispus informațiile, este greu de estimat câți dintre ei vor veni la vot în turul doi și pentru cine. O preferință pentru Ponta este lesne de estimat. E de bun simț să considerăm că absenteismul în rândurile lor în turul doi este apropiat de absenteismul în eșantion ca atare, adică 8% ar sta acasă în ziua decisivă.
Ponta mărește diferența la 950 de mii.
E. Aproape șapte sute de mii de oameni care, cu excepția intenției de vot în turul doi, sunt greu de categorisit. Unii ar vrea să voteze încă din turul unu, dar nu au găsit candidatul potrivit și vor să voteze în turul doi. Alții ar veni la vot doar în turul doi.
În rândul acestui tip de votanți Iohannis obține o performanță bună. Practic, o optime din voturile lui de tur doi vin de la acest grup. O campanie de succes i-ar converti pe aceștia în votanți încă din turul unu.
Iohannis recuperează o parte din deficit și este în urmă cu 600 de mii de voturi.
F. Diaspora. O mobilizare mai bună decât în 2009 ar mai scade din diferență. Ponta pe plus cu 500 de mii de voturi.
G. Etnici maghiari: au fost luați în calcul deja. IRSOP nu a listat candidatura lui Kelemen Hunor în primul tur, forțându-i pe etnicii maghiari fideli UDMR să aleagă. Probabil că mulți dintre ei sunt în grupul "E" de mai sus.
Conform datelor sondajului, nici Ponta și nici Iohannis nu strâng 5 milioane de voturi în primul tur. În alte cuvinte, prezența în turul doi este mică. Principalul "vinovat" nu este electoratul PMP, așa cum ar fi de așteptat, ci electoratul potențial al lui Tăriceanu, care în bună parte ezită. De asemenea, să nu uităm că există oameni care nu s-au gândit deloc în acest an la politică dar care în noiembrie vor vota.
Iohannis a făcut foarte-foarte puține lucruri dar este practic calificat în turul doi și la câteva sute de mii de voturi de Cotroceni. Mingea e în terenul său. Mitul se topește sau câștigă, rien ne va plus.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
