În plan politic, miza centrală a următorilor doi ani este dacă Antonescu va ajunge sau nu preşedinte.
El este cel mai vizibil şi mai promovat candidat la preşedinţie şi de asemenea este în poziţia strategică cea mai favorabilă (nu va plăti ponoasele guvernării întrucât nu e prim-ministru, are o situaţie stabilă în propriul partid, are cel mai puternic trust media de partea sa).
Din acest punct de vedere vorbim de o situaţie oarecum similară cu cea din 2002-2004 (Năstase în prim-plan, ceilalţi sub 10%) sau 2007-2008 (Traian Băsescu în prim-plan, în afară de el zero prezidenţiabili în percepţia publicului).
Pe de altă parte, PNL nu este cel mai puternic partid din România, procesul în care este inculpat Dan Voiculescu reprezintă o vulnerabilitate de proporţii considerabile, oponenţii lui Crin Antonescu sunt numeroşi iar defectele sale au fost şi vor fi speculate şi supraspeculate până la momentul scrutinului.
Conflictele dintre trusturile mass-media, dezbaterile privind fondul Constituţiei şi alte lupte minore şi majore se vor duce pentru şi datorită mizei centrale.
Mă aştept ca discursul public, poziţionările şi jocul politic să se desfăşoare în continuare pe baza acestei mize. Se va ajunge la alianţe de facto sau de iure absolut surprinzătoare, la cooptări neaşteptate de electorate, la mesaje, slogane sau discursuri pe care dacă le-aş scrie astăzi ar părea science fiction pur. În alte cuvinte, intrăm într-o schimbare de paradigmă. Un exemplu este util aici: începând cu 2005, piesele de pe tabla de şah erau cam aceleaşi ca în 2001-2004, dar rolul lor şi uneori chiar şi tabăra pe care o susţineau începuseră să se schimbe. Pioni au devenit regine, piese care jucaseră în centrul câmpului de bătaie s-au retras într-un colţ, ture timide au căpătat anvergură şi şi-au schimbat tabăra. Cine analiza sau privea scena politică din 2007 pe baza situaţiei din 2001-2004 era mult în urma evenimentelor. Tentaţia este ca acum să se facă acest tip de eroare.
Evident, este posibil şi ca miza să fie dezumflată sau înlocuită cu altă miză care să îndeplinească aceleaşi finalităţi. Energia investită asigură inerţie proiectului, ceea ce reduce probabilitatea unor evenimente precum cele sugerate în fraza anterioară.
Loviturile sub centură vor exista, dar vor veni foarte târziu sau extrem de târziu.
Ca observaţie punctuală, tabăra pro-Antonescu este mai bine organizată, mai coerentă şi, datorită structurii mizei, conştientă de propria sa existenţă. Energia sa cinetică este subestimată (vezi cooptarea lui Klaus Iohannis), energia sa potenţială este însă limitată.
Prin comparaţie, oponenţii - adică cei care doresc ca Antonescu să nu devină preşedinte - sunt răsfiraţi, nu foarte încrezători în ei înşişi şi nici nu prea par conştienţi de existenţa unei tabere anti-Antonescu (ex. "eu îl susţin pe X, care e oponentul lui Antonescu, tu-l susţii pe Y, care e oponentul lui Antonescu; întrucât X şi Y nu sunt aceeaşi persoană, ei sunt inamici deci tu şi cu mine suntem inamici" - conform perspectivei de mai sus: fals). Pe de altă parte o astfel de tabără se poate arăta sau îşi poate conştientiza existenţa târziu sau foarte târziu - cel mai târziu între turul unu şi turul doi al prezidenţialelor. Cu cât tabăra pro-Antonescu este mai puternică, cu atât această revelare va avea loc mai devreme, necesitatea unităţii de acţiune a anti-Crin-ilor fiind mai stringentă.
Alte mini-observaţii:
1. Sosirea lui Crin Antonescu la Cotroceni nu este miza principală a următorilor cinci sau zece ani. De miza discutată în acest articol depind mize mult mai mari. Cel puţin din perspectiva taberelor care îl susţin sau care i se opun. Pentru următorii doi ani totuşi, aceasta este miza principală.
2. Ambele congresele de partid din următoarele 60 de zile au ca miză principală sau secundară poziţionarea pro- sau anti-Antonescu. Tabăra pro-Antonescu poate obţine rezultatul dorit într-unul din congrese, în amândouă sau în niciunul. În funcţie de acest indicator poate avea un drum foarte lejer, moderat ca dificultate sau cvasi-imposibil.
3. Mai devreme sau mai târziu, tot într-una din cele două tabere se va ajunge. Formule de genul "calea a treia" vor păţi ce-a păţit ... Antonescu însuşi în 2009: o înfrângere merituoasă urmată de repoziţionare pro- sau anti-. Asta dacă ajung să supravieţuiască până la alegeri.
Prin comparaţie, alegătorii au măcar opţiunea absenteismului.
4. Câteva sintagme pe care le vei auzi sau le vei citi foarte des în următoarele douăzeci de luni:
4.1. "nu are sens să"
4.2. "totuşi"
4.3. "răul mai mic"
4.4. "binele României"
4.5. "e momentul să privim raţional"
4.6. "având în vedere"
4.7. "trebuie să"
4.8. "e momentul să punem deoparte"
4.9. "este foarte important să înţelegem"
4.10. "opţiunea corectă"
5. Este extrem de probabil ca în toamna lui 2014 să avem o moţiune de cenzură care va fi adoptată de majoritatea parlamentarilor. Acest lucru pare mult mai fezabil şi convenabil decât un referendum de demitere al preşedintelui simultan cu cel pentru adoptarea Constituţiei. Pe de altă parte, o "mutare" a prezidenţialelor spre un moment cât mai apropiat de prezent ar fi un lucru care l-ar favoriza pe Crin Antonescu.
miercuri, 27 februarie 2013
marți, 26 februarie 2013
2010 vs. 2013: ce s-a schimbat în sondaje?
Observaţiile de mai jos au fost făcute pe baza unei comparaţii între datele furnizate de sondajele CCSB în mai 2010 (după tăieri) şi februarie 2013.
1. În ultimii trei ani încrederea în principalii lideri politici a crescut. De la Oprescu până la Băsescu sau Boc, toţi politicienii importanţi au acum mai mulţi susţinători sau pur şi simplu români care îi creditează.
Până şi G. Becali, în ciuda apariţiei în plan politic a lui Dan Diaconescu, stă mult mai bine decât acum trei ani.
Excepţia de la regulă este Crin Antonescu. El şi-a păstrat numărul relativ înalt de susţinători pe care îi atrăsese după prezidenţialele din 2009, dar nu a avansat.
2. Deja în mai 2010 scorul partidelor care urmau să compună USL era de aproape trei ori mai mare decât scorul PDL. După un moment de reviriment cu ocazia alegerilor locale (raport 1/2 faţă de USL), fostul partid de opoziţie a revenit la situaţia anterioară.
3. Alierea PNL cu PSD, previzibilă în urma poziţionărilor de pe scena politică din perioada 2005-2009, nu a dus la pierderi nete de electorat pentru PNL.
Acest lucru nu este surprinzător, întrucât formarea Alianţei DA nu a dus la o abandonare a PNL de către votanţii săi ("v-aţi aliat cu stânga!") sau la un crah al PD ("v-aţi aliat cu dreapta!").
În numele luptei împotriva forţei aflate la putere într-o poziţie de superioritate evidentă, electoratul român în genere apreciază alianţele şi le încurajează.
4. În clipa de faţă, aproximativ un sfert din românii aflaţi în ţară au încredere în Victor Ponta nu pentru că ar fi votanţi PSD, ci pur şi simplu pentru că au un interes concret ca el să reuşească în a guverna bine România.
5. ...de altfel, indiferent de ce partid sau lider politic vorbim, încrederea în lideri este mult mai mare decât încrederea în partide.
Concret: din motivul menţionat mai sus, doar o treime din cei care au încredere în Victor Ponta ar vota PSD. Pare puţin, dar este o cotă parte mai mare decât reuşesc liderii altor partide, de la putere sau din opoziţie.
1. În ultimii trei ani încrederea în principalii lideri politici a crescut. De la Oprescu până la Băsescu sau Boc, toţi politicienii importanţi au acum mai mulţi susţinători sau pur şi simplu români care îi creditează.
Până şi G. Becali, în ciuda apariţiei în plan politic a lui Dan Diaconescu, stă mult mai bine decât acum trei ani.
Excepţia de la regulă este Crin Antonescu. El şi-a păstrat numărul relativ înalt de susţinători pe care îi atrăsese după prezidenţialele din 2009, dar nu a avansat.
2. Deja în mai 2010 scorul partidelor care urmau să compună USL era de aproape trei ori mai mare decât scorul PDL. După un moment de reviriment cu ocazia alegerilor locale (raport 1/2 faţă de USL), fostul partid de opoziţie a revenit la situaţia anterioară.
3. Alierea PNL cu PSD, previzibilă în urma poziţionărilor de pe scena politică din perioada 2005-2009, nu a dus la pierderi nete de electorat pentru PNL.
Acest lucru nu este surprinzător, întrucât formarea Alianţei DA nu a dus la o abandonare a PNL de către votanţii săi ("v-aţi aliat cu stânga!") sau la un crah al PD ("v-aţi aliat cu dreapta!").
În numele luptei împotriva forţei aflate la putere într-o poziţie de superioritate evidentă, electoratul român în genere apreciază alianţele şi le încurajează.
4. În clipa de faţă, aproximativ un sfert din românii aflaţi în ţară au încredere în Victor Ponta nu pentru că ar fi votanţi PSD, ci pur şi simplu pentru că au un interes concret ca el să reuşească în a guverna bine România.
5. ...de altfel, indiferent de ce partid sau lider politic vorbim, încrederea în lideri este mult mai mare decât încrederea în partide.
Concret: din motivul menţionat mai sus, doar o treime din cei care au încredere în Victor Ponta ar vota PSD. Pare puţin, dar este o cotă parte mai mare decât reuşesc liderii altor partide, de la putere sau din opoziţie.
joi, 21 februarie 2013
Prezidenţialele din 2014 - influenţa UDMR şi a minorităţii maghiare
Atât în primul tur cât mai ales în al doilea, influenţa UDMR va fi mai puţin importantă decât în alte alegeri. Nu este exclus, având în vedere trend-ul istoric şi ce s-a întâmplat la alegerile parlamentare de acum câteva săptămâni, ca impactul UDMR să fie mai mic decât a fost vreodată, iar ca impactul votului cetăţenilor de etnie maghiară să se facă simţit încă din primul tur în contul candidaţilor de etnie română.
Observaţii:
1. O reducere masivă şi consistentă a numărului de voturi obţinut de candidatul UDMR la preşedinţie, atât în Harghita-Covasna cât şi în alte judeţe unde locuiesc cetăţeni de etnie maghiară. Vorbim practic de o înjumătăţire din 1996 până acum, în contextul în care numărul votanţilor de etnie română la nivel naţional în turul unu a scăzut în acelaşi interval cu o cincime. Ponderea votului pentru candidatul UDMR este în scădere.
2. Să fie vorba de o reorientare a electoratului maghiar către candidaţi români în primul tur?
Datele din HarCov par să sugereze că nu: simplu spus, din ce în ce mai mulţi etnici maghiari din acea zonă pur şi simplu renunţă să mai voteze la prezidenţiale în turul unu. Să ne uităm la al doilea rând din tabel dar şi la al patrulea: numărul votanţilor pro-candidat-UDMR s-a înjumătăţit între 1996 şi 2009, în contextul în care votul pentru candidaţii de etnie română a rămas relativ stabil.
Pe de altă parte, la alegerile parlamentare din 2012, o cincime din votanţii de etnie maghiară au optat pentru USL sau ARD. Este posibil să vedem o reorientare de dată recentă, sau ca această reorientare să aibă loc de mai mult timp în judeţe precum Mureş, Cluj, etc. unde datele privind intenţia de vot a etnicilor maghiari în primul tur de-a lungul ultimilor ani sunt greu de obţinut.
3. Ce se întâmplă cu electoratul de etnie maghiară în turul doi?
Pe baza datelor privind Harghita şi Covasna, vedem un interes în scădere, o imagine în oglindă a dezinteresului faţă de prezidenţiale arătat şi în turul unu.
În 1996, voturile din HarCov reprezentau 2,7% din voturile acordate în turul doi.
În 2009, voturile din HarCov reprezentau 1,5% din voturile acordate în turul doi.
Această evoluţie reprezintă o veste proastă pentru candidaţii anti-PSD. Să ne uităm la istoricul voturilor din HarCov în turul doi:
Voturile din HarCov reprezentau acum douăzeci de ani o sursă constantă şi stabilă de voturi pentru candidaţii anti-PSD (în turul doi al alegerilor din 1992, unul din paisprezece votanţi ai lui Emil Constantinescu provenea din această regiune). În timp, acest izvor a secat aproape în totalitate, Harghita şi Covasna aducând împreună mai puţine voturi lui Traian Băsescu decât, de exemplu, judeţul Galaţi.
4. Ce se va întâmpla în 2014?
Este posibil ca scăderea în interes să continue, deşi nu se va menţine ritmul (ne apropiem cu fiecare scădere de un electorat din ce în ce mai dur). Decizia PPMT va putea deplasa câteva zeci de mii de voturi - în cazul unei organizări ireproşabile - dar ca imagine de ansamblu este greu de crezut că electoratul de etnie maghiară va juca acelaşi rol în 2014 ca şi în anii '90.
1. O reducere masivă şi consistentă a numărului de voturi obţinut de candidatul UDMR la preşedinţie, atât în Harghita-Covasna cât şi în alte judeţe unde locuiesc cetăţeni de etnie maghiară. Vorbim practic de o înjumătăţire din 1996 până acum, în contextul în care numărul votanţilor de etnie română la nivel naţional în turul unu a scăzut în acelaşi interval cu o cincime. Ponderea votului pentru candidatul UDMR este în scădere.
2. Să fie vorba de o reorientare a electoratului maghiar către candidaţi români în primul tur?
Datele din HarCov par să sugereze că nu: simplu spus, din ce în ce mai mulţi etnici maghiari din acea zonă pur şi simplu renunţă să mai voteze la prezidenţiale în turul unu. Să ne uităm la al doilea rând din tabel dar şi la al patrulea: numărul votanţilor pro-candidat-UDMR s-a înjumătăţit între 1996 şi 2009, în contextul în care votul pentru candidaţii de etnie română a rămas relativ stabil.
Pe de altă parte, la alegerile parlamentare din 2012, o cincime din votanţii de etnie maghiară au optat pentru USL sau ARD. Este posibil să vedem o reorientare de dată recentă, sau ca această reorientare să aibă loc de mai mult timp în judeţe precum Mureş, Cluj, etc. unde datele privind intenţia de vot a etnicilor maghiari în primul tur de-a lungul ultimilor ani sunt greu de obţinut.
3. Ce se întâmplă cu electoratul de etnie maghiară în turul doi?
Pe baza datelor privind Harghita şi Covasna, vedem un interes în scădere, o imagine în oglindă a dezinteresului faţă de prezidenţiale arătat şi în turul unu.
În 1996, voturile din HarCov reprezentau 2,7% din voturile acordate în turul doi.
În 2009, voturile din HarCov reprezentau 1,5% din voturile acordate în turul doi.
Această evoluţie reprezintă o veste proastă pentru candidaţii anti-PSD. Să ne uităm la istoricul voturilor din HarCov în turul doi:
Voturile din HarCov reprezentau acum douăzeci de ani o sursă constantă şi stabilă de voturi pentru candidaţii anti-PSD (în turul doi al alegerilor din 1992, unul din paisprezece votanţi ai lui Emil Constantinescu provenea din această regiune). În timp, acest izvor a secat aproape în totalitate, Harghita şi Covasna aducând împreună mai puţine voturi lui Traian Băsescu decât, de exemplu, judeţul Galaţi.4. Ce se va întâmpla în 2014?
Este posibil ca scăderea în interes să continue, deşi nu se va menţine ritmul (ne apropiem cu fiecare scădere de un electorat din ce în ce mai dur). Decizia PPMT va putea deplasa câteva zeci de mii de voturi - în cazul unei organizări ireproşabile - dar ca imagine de ansamblu este greu de crezut că electoratul de etnie maghiară va juca acelaşi rol în 2014 ca şi în anii '90.
miercuri, 20 februarie 2013
Mişcările de stradă din Bulgaria prin altă prismă
Să ne uităm la imaginea de mai jos:
Nici pe departe singura explicaţie pentru demonstraţiile stradale din Bulgaria de acum. Dar una dintre ele. Pentru bărbaţii bulgari născuţi după 1986, găsirea unei partenere de viaţă sau de aşternut înseamnă să te pomeneşti parte dintr-un domino blestemat. Scăderea natalităţii de după 1989 înseamnă că în fiecare generaţie se află mai puţine femei, iar "competiţia" pentru găsirea unei soţii sau amante este mai mare.
Să luăm un exemplu. Pentru femeile din Bulgaria care au acum 22 de ani (născute în 1990) există o serie de opţiuni pentru o relaţie cu cineva de sexul opus:
- bărbaţii de vârsta lor (egali numeric cu ele)
- bărbaţii mai vârstnici - de 23 de ani (mai numeroşi decât ele), de 24 de ani (mai numeroşi decât ele), de 25 ani (idem) şi aşa mai departe.
Pentru bărbaţii născuţi în 1990 însă, situaţia este incomparabil mai dificilă. Femeile de vârsta lor sunt egale ca număr cu ei, iar cele mai tinere decât ei sunt din ce în ce mai puţine cu fiecare generaţie.
Problema devine extrem de gravă pentru tinerii bulgari de 17 ani, născuţi la punctul minim al natalităţii din ultimele decenii. Aceşti tineri sunt "în competiţie" pentru colegele lor de liceu cu bărbaţi mai în vârstă (studenţii) sau, şi mai grav, bărbaţi care au o carieră profesională şi deci un nivel material bunicel sau măcar un trai independent (maşină, apartament propriu în chirie sau credit, etc.). Spre deosebire de alte societăţi, în Bulgaria aceştia sunt mult mai numeroşi decât numărul de liceeni sau de liceene şi, datorită efectului de domino, mult mai interesaţi de a-şi găsi partenere în rândul femeilor mai tinere. Partenere în număr suficient pentru liceenii bulgari există abia la generaţiile care au 14 ani sau mai puţin. Norme morale, biologice şi culturale fac astfel de relaţii dificile spre imposibile.
Adaugăm la cocteil şi o creştere a indicelui care măsoară inegalitatea în avuţia populaţiei, Gini (26 în 2001, 33-36 pe datele cele mai recente) şi avem o înţelegere mai clară a unei părţi a situaţiei. Nu numai că este greu să găseşti o parteneră, dar şansele par a fi inegale (şi sunt). Jocul este aranjat, gândesc sute de mii de tineri de la sud de Dunăre despre societatea lor. Fără să-şi dea seama neapărat că este vorba de o evoluţie statistică inteligibilă sau că este vorba de accesul la persoane de sex opus.
Repet că nu este nici pe departe singura explicaţie pentru ce se întâmplă în Bulgaria, ba chiar poate fi una minoră. Un râuşor care se varsă în fluviul mare.
luni, 18 februarie 2013
Disecţia unui dezastru: prezidenţiabilii dreptei în 2000
Pe scurt:
În rural un vot din şapte. Doar un vot din cinci în rândul românilor fără facultate. Înfrângeri în rândul tuturor categoriilor de vârstă. Vadim a depăşit candidaţii dreptei în Transilvania.
It. Was. Not. Pretty.
Sursa:
Exit poll Metro Media, ajustat pe baza rezultatelor oficiale (nu că ar fi fost nevoie de un mare efort).
Detaliat:
1. Acum doisprezece ani dreapta a avut doi candidaţi: Mugur Isărescu (independent dar susţinut de CDR 2000) şi Theodor Stolojan (PNL). Pentru prima şi singura dată în istoria sa, dreapta a ratat turul doi al prezidenţialelor. Cei doi au strâns 2,3 milioane voturi, un pic mai mult decât recordul absolut negativ al dreptei (1990: 2,1 milioane voturi).
Câteva repere:
Emil Constantinescu în 1992, turul unu: 3,7 milioane voturi.
Traian Băsescu în 2009, turul unu: 3,1 milioane voturi.
Niciun candidat PSD n-a obţinut vreodată în primul tur mai puţin de 3 milioane voturi.
2. Corneliu Vadim Tudor a ocupat locul doi cu 3,1 milioane voturi, adică cu 800 de mii mai mult decât cei doi candidaţi ai dreptei împreună.
3. În ciuda numărului mare de candidaţi, scena politică nu a fost încărcată în mod real. Să ne uităm în afara axelor PSD / dreapta / PRM / UDMR: spre competitorii marginali s-au dus 7% din voturi, un procent mai mic decât în 1996 şi egal cu cele ale marginalilor din 2004 şi 2009.
Chiar şi dacă toate voturile candidaţilor marginali s-ar fi dus spre un candidat al dreptei unite, acesta tot n-ar fi intrat în turul doi.
4. Candidaţii dreptei la prezidenţiale au supraperformat faţă de partidele lor, obţinând un milion de voturi în plus. Pentru fiecare votant "pe linie" CDR + Isărescu sau PNL+Stolojan a existat un alt votant care a optat pentru Isărescu sau Stolojan deşi votase alt partid, cel mai probabil PD.
5. Votul pentru candidaţii dreptei e caracterizat de o enormă disproporţie demografică, 60% din votanţii candidaţilor dreptei fiind de sex feminin. Situaţia diametral opusă se întâlneşte la Corneliu Vadim Tudor. Această situaţie - deşi pe alţi indicatori - a fost vizibilă şi în 2012.
Disproporţia votului pe sexe se menţine la nivelul fiecărui candidat al dreptei luat în parte.
6. În planul vârstelor, vorbim de candidaturi care n-au convins, fiind strivite între dorinţa de stabilitate/predictibilitate (Iliescu) şi furie (Vadim).
Să ne uităm la cei care aveau între 18 şi 34 de ani, decreţei din toate valurile (şi cei care au făcut Revoluţia şi Piaţa Universităţii dar şi generaţia BUG Mafia):
Isărescu + Stolojan au obţinut 24% din voturile acestora.
Vadim 33%
Iliescu 25% (voturi obţinute în special în rural).
Altă categorie, cei care aveau între 35 şi 54 de ani - muncitori cărora li se închisese fabrica, ţărani lipsiţi de perspective, bugetari furioşi pe inflaţie, abia deveniţi părinţi şi îngroziţi de lipsa de perspective pentru copiii lor. Pentru majoritatea anii care trecuseră de la Revoluţie au fost pur şi simplu un mare triş care le-a nenorocit viaţa.
Isărescu + Stolojan au obţinut aproximativ 20% din voturile acestor votanţi.
Vadim 29%
Iliescu 35%.
Oamenii care aveau peste 55 de ani erau în genere pensionari îngrijoraţi.
Nicio surpriză. Poate chiar e surprinzător cât de multe voturi au obţinut candidaţii dreptei:
Isărescu + Stolojan au obţinut aproximativ 19% din voturile acestor votanţi.
Vadim 21%
Iliescu 45%.
La toate categoriile de vârstă, candidaţii dreptei (chiar şi însumat) au terminat pe locul trei. Diferenţa dintre scorul în rândul tinerilor (24%) şi în rândul pensionarilor (19%) este foarte mică.
7. Când vine vorba de împărţirea electoratului pe studii, suntem într-un moment tipic pentru o dreaptă fără MOP (Mare Om Providenţial).
Procente obţinute de Isărescu+Stolojan, în ordinea "din totalul votanţilor cu studii primare - medii - superioare":
11 - 24 - 46.
ARD la parlamentarele care tocmai au avut loc: 12 - 19 - 26.
Scorul creşte cu educaţia. OK? Nu neapărat. Pentru că 80% din români au acum studii primare sau medii (90% în 2000). Iată cum arată combinaţii câştigătoare:
2008, PDL: 25 - 33 - 39.
2009, Traian Băsescu, turul unu: 34 - 33 - 28.
Elementul care a făcut diferenţa: obţinerea în 2008 şi 2009 a cel puţin 25% din voturile oamenilor cu studii primari şi/sau medii. Votul oamenilor cu studii superioare este util, dar - după cum au aflat Isărescu şi Stolojan în 2000, ARD în 2012 sau Crin Antonescu în 2009 - nu este îndeajuns.
8. Împărţirea votului conform mediului de rezidenţă arată de asemenea câteva lucruri interesante:
Rural, înainte de ascensiunea şi decăderea PDL:
Isărescu+Stolojan: 14%
Vadim: 29%
Iliescu: 41%.
Oraşe cu populaţia sub 100 de mii de locuitori, cele mai lovite de reformele CDR:
Isărescu+Stolojan: 21%
Vadim 31%
Iliescu 28%.
Oraşe mari: foarte bine, cel puţin onorabil. Din epoca în care dreapta avea un electorat urban puternic. Dacă doriţi să revedeţi...
Isărescu+Stolojan: 32%
Vadim: 24%
Iliescu: 30%
Un scor dezastruos în rural, unde se află mai mult de jumătate din votanţi. Dezastruos = de două ori mai mic decât Vadim, de trei ori mai mic decât Iliescu. Nu s-a putut recupera în urban.
9. Geografic vorbind, electoratul CDR din Transilvania s-a orientat spre Corneliu Vadim Tudor. În 13 din cele 16 judeţe din Ardeal, acesta a ocupat primul loc în primul tur. Au "scăpat" doar Satu Mare, Harghita şi Covasna. În restul ţării, votanţii din 1996 ai lui Emil Constantinescu au optat în 2000 pentru Iliescu.
10. Imaginea lui Mugur Isărescu era foarte bună la momentul scrutinului. Theodor Stolojan nu era asociat cu guvernarea CDR. Niciun lider PNŢCD nu şi-a asumat candidatura; Emil Constantinescu a refuzat să mai candideze. Practic, în condiţiile unei guvernări dificile, s-a schimbat garda.
Efecte? Pozitive, dar nu atât de multe pe cât s-ar fi sperat.
Stolojan + Isărescu: 21% din voturi.
Emil Constantinescu, în ultimul sondaj care măsura intenţia de vot pentru el la prezidenţiale: 18%.
Stolojan + Isărescu: 2,3 milioane voturi.
Emil Constantinescu, acelaşi sondaj ca mai sus, estimare: 1,8 milioane voturi.
În rural un vot din şapte. Doar un vot din cinci în rândul românilor fără facultate. Înfrângeri în rândul tuturor categoriilor de vârstă. Vadim a depăşit candidaţii dreptei în Transilvania.
It. Was. Not. Pretty.
Sursa:
Exit poll Metro Media, ajustat pe baza rezultatelor oficiale (nu că ar fi fost nevoie de un mare efort).
Detaliat:
1. Acum doisprezece ani dreapta a avut doi candidaţi: Mugur Isărescu (independent dar susţinut de CDR 2000) şi Theodor Stolojan (PNL). Pentru prima şi singura dată în istoria sa, dreapta a ratat turul doi al prezidenţialelor. Cei doi au strâns 2,3 milioane voturi, un pic mai mult decât recordul absolut negativ al dreptei (1990: 2,1 milioane voturi).
Câteva repere:
Emil Constantinescu în 1992, turul unu: 3,7 milioane voturi.
Traian Băsescu în 2009, turul unu: 3,1 milioane voturi.
Niciun candidat PSD n-a obţinut vreodată în primul tur mai puţin de 3 milioane voturi.
2. Corneliu Vadim Tudor a ocupat locul doi cu 3,1 milioane voturi, adică cu 800 de mii mai mult decât cei doi candidaţi ai dreptei împreună.
3. În ciuda numărului mare de candidaţi, scena politică nu a fost încărcată în mod real. Să ne uităm în afara axelor PSD / dreapta / PRM / UDMR: spre competitorii marginali s-au dus 7% din voturi, un procent mai mic decât în 1996 şi egal cu cele ale marginalilor din 2004 şi 2009.
Chiar şi dacă toate voturile candidaţilor marginali s-ar fi dus spre un candidat al dreptei unite, acesta tot n-ar fi intrat în turul doi.
4. Candidaţii dreptei la prezidenţiale au supraperformat faţă de partidele lor, obţinând un milion de voturi în plus. Pentru fiecare votant "pe linie" CDR + Isărescu sau PNL+Stolojan a existat un alt votant care a optat pentru Isărescu sau Stolojan deşi votase alt partid, cel mai probabil PD.
5. Votul pentru candidaţii dreptei e caracterizat de o enormă disproporţie demografică, 60% din votanţii candidaţilor dreptei fiind de sex feminin. Situaţia diametral opusă se întâlneşte la Corneliu Vadim Tudor. Această situaţie - deşi pe alţi indicatori - a fost vizibilă şi în 2012.
Disproporţia votului pe sexe se menţine la nivelul fiecărui candidat al dreptei luat în parte.
6. În planul vârstelor, vorbim de candidaturi care n-au convins, fiind strivite între dorinţa de stabilitate/predictibilitate (Iliescu) şi furie (Vadim).
Să ne uităm la cei care aveau între 18 şi 34 de ani, decreţei din toate valurile (şi cei care au făcut Revoluţia şi Piaţa Universităţii dar şi generaţia BUG Mafia):
Isărescu + Stolojan au obţinut 24% din voturile acestora.
Vadim 33%
Iliescu 25% (voturi obţinute în special în rural).
Altă categorie, cei care aveau între 35 şi 54 de ani - muncitori cărora li se închisese fabrica, ţărani lipsiţi de perspective, bugetari furioşi pe inflaţie, abia deveniţi părinţi şi îngroziţi de lipsa de perspective pentru copiii lor. Pentru majoritatea anii care trecuseră de la Revoluţie au fost pur şi simplu un mare triş care le-a nenorocit viaţa.
Isărescu + Stolojan au obţinut aproximativ 20% din voturile acestor votanţi.
Vadim 29%
Iliescu 35%.
Oamenii care aveau peste 55 de ani erau în genere pensionari îngrijoraţi.
Nicio surpriză. Poate chiar e surprinzător cât de multe voturi au obţinut candidaţii dreptei:
Isărescu + Stolojan au obţinut aproximativ 19% din voturile acestor votanţi.
Vadim 21%
Iliescu 45%.
La toate categoriile de vârstă, candidaţii dreptei (chiar şi însumat) au terminat pe locul trei. Diferenţa dintre scorul în rândul tinerilor (24%) şi în rândul pensionarilor (19%) este foarte mică.
7. Când vine vorba de împărţirea electoratului pe studii, suntem într-un moment tipic pentru o dreaptă fără MOP (Mare Om Providenţial).
Procente obţinute de Isărescu+Stolojan, în ordinea "din totalul votanţilor cu studii primare - medii - superioare":
11 - 24 - 46.
ARD la parlamentarele care tocmai au avut loc: 12 - 19 - 26.
Scorul creşte cu educaţia. OK? Nu neapărat. Pentru că 80% din români au acum studii primare sau medii (90% în 2000). Iată cum arată combinaţii câştigătoare:
2008, PDL: 25 - 33 - 39.
2009, Traian Băsescu, turul unu: 34 - 33 - 28.
Elementul care a făcut diferenţa: obţinerea în 2008 şi 2009 a cel puţin 25% din voturile oamenilor cu studii primari şi/sau medii. Votul oamenilor cu studii superioare este util, dar - după cum au aflat Isărescu şi Stolojan în 2000, ARD în 2012 sau Crin Antonescu în 2009 - nu este îndeajuns.
8. Împărţirea votului conform mediului de rezidenţă arată de asemenea câteva lucruri interesante:
Rural, înainte de ascensiunea şi decăderea PDL:
Isărescu+Stolojan: 14%
Vadim: 29%
Iliescu: 41%.
Oraşe cu populaţia sub 100 de mii de locuitori, cele mai lovite de reformele CDR:
Isărescu+Stolojan: 21%
Vadim 31%
Iliescu 28%.
Oraşe mari: foarte bine, cel puţin onorabil. Din epoca în care dreapta avea un electorat urban puternic. Dacă doriţi să revedeţi...
Isărescu+Stolojan: 32%
Vadim: 24%
Iliescu: 30%
Un scor dezastruos în rural, unde se află mai mult de jumătate din votanţi. Dezastruos = de două ori mai mic decât Vadim, de trei ori mai mic decât Iliescu. Nu s-a putut recupera în urban.
9. Geografic vorbind, electoratul CDR din Transilvania s-a orientat spre Corneliu Vadim Tudor. În 13 din cele 16 judeţe din Ardeal, acesta a ocupat primul loc în primul tur. Au "scăpat" doar Satu Mare, Harghita şi Covasna. În restul ţării, votanţii din 1996 ai lui Emil Constantinescu au optat în 2000 pentru Iliescu.
10. Imaginea lui Mugur Isărescu era foarte bună la momentul scrutinului. Theodor Stolojan nu era asociat cu guvernarea CDR. Niciun lider PNŢCD nu şi-a asumat candidatura; Emil Constantinescu a refuzat să mai candideze. Practic, în condiţiile unei guvernări dificile, s-a schimbat garda.
Efecte? Pozitive, dar nu atât de multe pe cât s-ar fi sperat.
Stolojan + Isărescu: 21% din voturi.
Emil Constantinescu, în ultimul sondaj care măsura intenţia de vot pentru el la prezidenţiale: 18%.
Stolojan + Isărescu: 2,3 milioane voturi.
Emil Constantinescu, acelaşi sondaj ca mai sus, estimare: 1,8 milioane voturi.
luni, 11 februarie 2013
O discuţie simplă despre strategia politică a unui partid
Să zicem că nu ştii unde te duci, ce vrei pe termen lung, ce vrei să ajungi. Nicio problemă.
Însă pe termen scurt intervin probleme punctuale. Din cauza lipsei unei strategii, soluţiile la problemele respective vor fi:
a) proaste, făcute pe genunchi, improvizaţii a căror calitate depinde de noroc şi de inteligenţa celui care le gândeşte (nu neapărat înaltă)
şi/sau vor fi
b) ineficiente pe termen lung ( = te ajută acum dar mai târziu, după ce ai avut timp să te gândeşti şi să conştientizezi ce vrei de fapt, îţi dai seama că soluţia aceea te-a pus într-o poziţie dificilă).
Dacă eşti partid sau forţă politică, strategia derivă din următoarele elemente:
1) VIM (valori-idei-măsuri sau valori-idei-mesaje). Ce crezi, ce susţii, ce perspectivă adopţi. În teorie ar trebui să conteze şi când ajungi la putere, nu numai când eşti în opoziţie.
2) Rol strategic. Ce te vezi fiind pe scena politică în zece ani, în douăzeci de ani? Nu trebuie să fie un rol neapărat grandios. Poţi să ai monopol pe o nişă (ex. UDMR, verzii în Germania). Poţi să fii partid-balama. Sau un partid care ia 30-40% constant şi se bate la prezidenţiale cu şanse mari de succes. Important e să ai un rol strategic bine definit, asumat ca atare de către organizaţie.
3) Electoratul. Pe cine vrei să atragi? Dacă vrei să atragi prea mulţi, produci abur şi procente puţine pentru că nu convingi de fapt pe nimeni. Dacă îţi setezi ţinta prea îngust, trebuie să îţi asumi rezultate pe măsură.
Cele trei elemente se susţin între ele, nu sunt trenuri care circulă pe şine paralele:
Rolul strategic determină dimensiunile electoratului pe care vrei să-l atragi.
VIM este modul cel mai ieftin şi eficient de a menţine electoratul actual şi de a atrage un electorat nou (mai ieftin decât şpaga, mai eficient decât dependenţa de un lider carismatic, mai solid în faţa propagandei adverse şi asta pentru că oamenii care te susţin pe baza VIM sunt imuni la aşa ceva).
Electoratul pe care îl ai deja - în cazul partidelor mari - are un rol important în alegerea VIM şi a rolului strategic. Dacă ai deja două-trei milioane de persoane care te susţin, nu vrei să schimbi lucrurile în mod dramatic doar pentru câteva sute de mii în plus care s-ar putea nici să nu vină de partea ta. Precum în marketing, clienţii deja existenţi sunt cei mai importanţi.
Toată discuţia de mai sus pare filozofică. Nu este. Orice subiect apare pe termen scurt sau mediu - alocaţiile pentru copii, un lider local din partidul tău care contestă centrul, reforma sistemului de sănătate, oportunităţile de imagine care derivă din modificarea Constituţiei - poate fi tratat uşor, simplu şi natural atâta timp cât ştii care este ţinta înspre care te îndrepţi, care este limbajul pe care trebuie să-l adopţi (VIM) şi care este electoratul căruia te adresezi.
Odată ce privim situaţia unui partid politic în acest mod, putem înţelege şi rolul unor aspecte conexe:
Comunicatorii. Au VIM şi atrag electorat-ţintă pe baza acelui VIM. Se prefac că susţin valorile A, B şi C? Sunt detectaţi de electorat şi aruncaţi peste gard, mai devreme sau mai târziu. Dacă nu există un competitor pe acel electorat care să aibă VIM autentic, acei oameni vor absenta de la vot.
(Un VIM autentic nu este neapărat un VIM de înaltă calitate intelectuală, un VIM frumos sau extrem de popular. Ci un VIM în care emiţătorul de mesaje crede sau pare să creadă).
Organizaţiile. Arterele prin care se realizează joncţiunea dintre rolul strategic, VIM şi electorat.
Exemplu banal: degeaba ai organizaţii concentrate exclusiv în municipiile reşedinţă de judeţ dacă electoratul-ţintă sunt ţăranii.
Exemplu scump: dacă n-ai VIM şi vrei votul omului, trebuie să vii cu sacoşa.
Exemplu suprem: dacă n-ai organizaţii, nu te poţi baza decât pe mass-media pentru a-ţi transmite VIM-ul.
Liderul. Se supune rolului strategic (pe care, de obicei, tot el l-a definit). Este primul exponent al VIM şi principalul magnet pentru electorat.
Punem totul împreună şi vedem cum stau forţele politice de pe scenă:
Organizaţia cu cea mai stabilă şi eficientă intersectare "VIM-rol strategic-electorat" este Partidul Social Democrat. Nu mai au competiţie pe VIM-ul de stânga de vreo cinsprezece ani, singura ameninţare (temporară) a fost carisma lui Traian Băsescu în perioada 2005-2007. VIM-ul şi electoratul sunt sudate foarte bine şi de mai mult timp decât la oricare altă organizaţie politică din ţară. Din aceste motive, chiar şi în condiţiile unor candidaturi deficitare la prezidenţiale, parlamentare sau alegeri locale PSD obţine rezultate bune.
În următorii ani electoratul PSD se va reduce din motive naturale, VIM-ul va trebui lărgit. Este şi unul din motivele pentru care, în 2010, s-a apelat la un preşedinte de partid ceva mai tânăr în loc de, să zicem, Adrian Năstase sau Miron Mitrea. Efectele au fost însă altele.
PNL joacă o carte mare. Crin Antonescu nu a ajuns în turul doi în 2009. De ce? Motivul principal nu este lipsa de forţă a organizaţiilor, ci modul în care se definiseră VIM şi electoratul (poate voi da detalii ceva mai concrete curând).
La congres se va redefini rolul strategic şi, probabil, se va anunţa oficial modificarea VIM şi a electoratului-ţintă (nu că s-ar folosi vreodată aceşti termeni în public).
Traian Băsescu şi-a construit un electorat propriu, cu VIM aparte, *care nu este în clipa de faţă captat de nimeni*. Nefiind enorm din punct de vedere numeric, nici nu prea e de mirare. PNL nu-i va putea prelua datorită incompatibilităţii de VIM-uri, nici măcar dacă realizează o fuziune cu PDL.
Dacă tot vorbim de fostul partid de guvernare, situaţia este acum în flux. Congresul va aduce clarificări. Vom auzi, indirect, afirmaţii despre VIM, despre rolul strategic al PDL şi despre electoratul-ţintă.
PPDD pare a fi principala forţă de opoziţie pentru că în PDL congresul nu a avut încă loc. În consecinţă, PDL nu are definiţii clare apropo de VIM-ul său, de electoratul său, de comunicatori, rolul strategic, etc. La multe din aceste capitole, PPDD nu are dubii sau ezitări şi deci este "mai" viu.
FC şi NR depun eforturi pentru a-şi construi organizaţii în teritoriu. Ele au şi vor avea nevoie de flexibilitate strategică.
VIM-ul UDMR este învechit. Un etnic maghiar din fiecare cinci care au venit la vot la parlamentare au votat USL sau ARD. Alţii au votat oponenţi ai UDMR din sânul minorităţii maghiare. Absenteismul este covârşitor. Numai şi numai semnale de alarmă.
Însă pe termen scurt intervin probleme punctuale. Din cauza lipsei unei strategii, soluţiile la problemele respective vor fi:
a) proaste, făcute pe genunchi, improvizaţii a căror calitate depinde de noroc şi de inteligenţa celui care le gândeşte (nu neapărat înaltă)
şi/sau vor fi
b) ineficiente pe termen lung ( = te ajută acum dar mai târziu, după ce ai avut timp să te gândeşti şi să conştientizezi ce vrei de fapt, îţi dai seama că soluţia aceea te-a pus într-o poziţie dificilă).
Dacă eşti partid sau forţă politică, strategia derivă din următoarele elemente:
1) VIM (valori-idei-măsuri sau valori-idei-mesaje). Ce crezi, ce susţii, ce perspectivă adopţi. În teorie ar trebui să conteze şi când ajungi la putere, nu numai când eşti în opoziţie.
2) Rol strategic. Ce te vezi fiind pe scena politică în zece ani, în douăzeci de ani? Nu trebuie să fie un rol neapărat grandios. Poţi să ai monopol pe o nişă (ex. UDMR, verzii în Germania). Poţi să fii partid-balama. Sau un partid care ia 30-40% constant şi se bate la prezidenţiale cu şanse mari de succes. Important e să ai un rol strategic bine definit, asumat ca atare de către organizaţie.
3) Electoratul. Pe cine vrei să atragi? Dacă vrei să atragi prea mulţi, produci abur şi procente puţine pentru că nu convingi de fapt pe nimeni. Dacă îţi setezi ţinta prea îngust, trebuie să îţi asumi rezultate pe măsură.
Cele trei elemente se susţin între ele, nu sunt trenuri care circulă pe şine paralele:
Rolul strategic determină dimensiunile electoratului pe care vrei să-l atragi.
VIM este modul cel mai ieftin şi eficient de a menţine electoratul actual şi de a atrage un electorat nou (mai ieftin decât şpaga, mai eficient decât dependenţa de un lider carismatic, mai solid în faţa propagandei adverse şi asta pentru că oamenii care te susţin pe baza VIM sunt imuni la aşa ceva).
Electoratul pe care îl ai deja - în cazul partidelor mari - are un rol important în alegerea VIM şi a rolului strategic. Dacă ai deja două-trei milioane de persoane care te susţin, nu vrei să schimbi lucrurile în mod dramatic doar pentru câteva sute de mii în plus care s-ar putea nici să nu vină de partea ta. Precum în marketing, clienţii deja existenţi sunt cei mai importanţi.
Toată discuţia de mai sus pare filozofică. Nu este. Orice subiect apare pe termen scurt sau mediu - alocaţiile pentru copii, un lider local din partidul tău care contestă centrul, reforma sistemului de sănătate, oportunităţile de imagine care derivă din modificarea Constituţiei - poate fi tratat uşor, simplu şi natural atâta timp cât ştii care este ţinta înspre care te îndrepţi, care este limbajul pe care trebuie să-l adopţi (VIM) şi care este electoratul căruia te adresezi.
Odată ce privim situaţia unui partid politic în acest mod, putem înţelege şi rolul unor aspecte conexe:
Comunicatorii. Au VIM şi atrag electorat-ţintă pe baza acelui VIM. Se prefac că susţin valorile A, B şi C? Sunt detectaţi de electorat şi aruncaţi peste gard, mai devreme sau mai târziu. Dacă nu există un competitor pe acel electorat care să aibă VIM autentic, acei oameni vor absenta de la vot.
(Un VIM autentic nu este neapărat un VIM de înaltă calitate intelectuală, un VIM frumos sau extrem de popular. Ci un VIM în care emiţătorul de mesaje crede sau pare să creadă).
Organizaţiile. Arterele prin care se realizează joncţiunea dintre rolul strategic, VIM şi electorat.
Exemplu banal: degeaba ai organizaţii concentrate exclusiv în municipiile reşedinţă de judeţ dacă electoratul-ţintă sunt ţăranii.
Exemplu scump: dacă n-ai VIM şi vrei votul omului, trebuie să vii cu sacoşa.
Exemplu suprem: dacă n-ai organizaţii, nu te poţi baza decât pe mass-media pentru a-ţi transmite VIM-ul.
Liderul. Se supune rolului strategic (pe care, de obicei, tot el l-a definit). Este primul exponent al VIM şi principalul magnet pentru electorat.
Punem totul împreună şi vedem cum stau forţele politice de pe scenă:
Organizaţia cu cea mai stabilă şi eficientă intersectare "VIM-rol strategic-electorat" este Partidul Social Democrat. Nu mai au competiţie pe VIM-ul de stânga de vreo cinsprezece ani, singura ameninţare (temporară) a fost carisma lui Traian Băsescu în perioada 2005-2007. VIM-ul şi electoratul sunt sudate foarte bine şi de mai mult timp decât la oricare altă organizaţie politică din ţară. Din aceste motive, chiar şi în condiţiile unor candidaturi deficitare la prezidenţiale, parlamentare sau alegeri locale PSD obţine rezultate bune.
În următorii ani electoratul PSD se va reduce din motive naturale, VIM-ul va trebui lărgit. Este şi unul din motivele pentru care, în 2010, s-a apelat la un preşedinte de partid ceva mai tânăr în loc de, să zicem, Adrian Năstase sau Miron Mitrea. Efectele au fost însă altele.
PNL joacă o carte mare. Crin Antonescu nu a ajuns în turul doi în 2009. De ce? Motivul principal nu este lipsa de forţă a organizaţiilor, ci modul în care se definiseră VIM şi electoratul (poate voi da detalii ceva mai concrete curând).
La congres se va redefini rolul strategic şi, probabil, se va anunţa oficial modificarea VIM şi a electoratului-ţintă (nu că s-ar folosi vreodată aceşti termeni în public).
Traian Băsescu şi-a construit un electorat propriu, cu VIM aparte, *care nu este în clipa de faţă captat de nimeni*. Nefiind enorm din punct de vedere numeric, nici nu prea e de mirare. PNL nu-i va putea prelua datorită incompatibilităţii de VIM-uri, nici măcar dacă realizează o fuziune cu PDL.
Dacă tot vorbim de fostul partid de guvernare, situaţia este acum în flux. Congresul va aduce clarificări. Vom auzi, indirect, afirmaţii despre VIM, despre rolul strategic al PDL şi despre electoratul-ţintă.
PPDD pare a fi principala forţă de opoziţie pentru că în PDL congresul nu a avut încă loc. În consecinţă, PDL nu are definiţii clare apropo de VIM-ul său, de electoratul său, de comunicatori, rolul strategic, etc. La multe din aceste capitole, PPDD nu are dubii sau ezitări şi deci este "mai" viu.
FC şi NR depun eforturi pentru a-şi construi organizaţii în teritoriu. Ele au şi vor avea nevoie de flexibilitate strategică.
VIM-ul UDMR este învechit. Un etnic maghiar din fiecare cinci care au venit la vot la parlamentare au votat USL sau ARD. Alţii au votat oponenţi ai UDMR din sânul minorităţii maghiare. Absenteismul este covârşitor. Numai şi numai semnale de alarmă.
sâmbătă, 9 februarie 2013
"Dreapta Cercului Mic"
Articolele pe care le-am scris recent despre succesele electorale ale dreptei din Ungaria (acesta şi acesta) au apărut într-un moment nepotrivit. În plus au creat şi oarecare confuzie. Nu vreau ca dreapta românească să-şi asume o identitate creştină, ci estimez că această cale este cea mai eficientă pentru succesul său electoral în viitor.
Să vedem cum ar fi ... altfel. O dreaptă atee sau cel puţin tăcută în ceea ce priveşte dilemele sociale şi culturale (ca până acum), axată pe micii întreprinzători, pe corporatişti, în genere pe oamenii educaţi din mediul urban, cu valori gen eficientizare, modernizare, libertarianism economic, sincronism, etc. Cam ce avem acum la nivel retoric.
(Nu acesta a fost bazinul de până acum al dreptei româneşti. De la revoluţie şi până în 2009 voturile au venit de pe palierul anti-Iliescu, de la votanţi de toate felurile - în special cei mai puţin educaţi - atraşi de carisma liderului de moment, precum şi, spre sfârşit, de aportul rural al organizaţiilor de partid PDL).
Să revenim la dreapta modernă-non-creştină-libertariană. Voi denumi această variantă Dreapta Cercului Mic. Cuprinde prea puţini oameni (din estimările mele sub un milion) pentru a fi eficientă ca opţiune de viitor. De fapt, ar reprezenta un mare pas înapoi chiar şi faţă de ARD. Concret:
Cercul Mic nu include ruralul. În sate locuiesc mai puţin de jumătate dintre români, dar mai mult de jumătate din votanţi. Încrengături sofisticate de genul celei încercate în 2005-2009 ("suntem reformatori finuţi la oraş şi dăm sacoşe la sat") eşuează, pentru că odată cu alegerile locale poţi pierde preşedinţii de CJ-uri, deci practic pierzi controlul primarilor tăi. Votanţii din rural nu sunt atraşi de valorile tale (care nu îi au drept public ţintă), deci nu au niciun motiv să se împotrivească atunci când primarul le cere să voteze altceva. I-ai adus alături de tine cu o pungă cu mâncare care poartă sigla ta, îi vei pierde datorită unei pungi cu mâncare care poartă sigla altuia.
Există un mod de a atrage voturi din rural fără să mituieşti votanţi ca un ersatz-PSD? Dreapta n-are habar, nu ştie, priveşte ruralul precum îl priveşte presa românească (un spaţiu al exoticului barbar), nu e interesată de oamenii de la sate, nu vrea să afle ce îi interesează, ce îi îngrijorează, ce îi motivează, care sunt diferenţele - de exemplu - între ruralul valah şi cel transilvănean. Acest lucru este explicabil: pentru dreapta românească ruralul a fost întotdeauna câh, spaţiul din care trebuia evadat şi care trebuie acum ignorat, amintirea prea-prezentă a unei Românii nemodernizate. De aceea ruralul nu este în Cercul Mic.
Să vorbim despre pensionari. Într-o ţară care conţine 15,5 - 16 milioane de locuitori adulţi, pensionarii sunt 5,3 milioane (evident, mulţi dintre ei sunt în rural, cercurile din afara Cercului Mic se pot intersecta între ele). Pensionarii nu reprezintă însă o treime din cei care vin la vot, ci mai mult. Ca şi în cazul bugetarilor, dreapta a rămas la momentul 2010, îngheţată într-o perspectivă strict economică. Dreapta priveşte acum pensionarii exact cum vrea stânga ca dreapta să privească acum pensionarii: îi percepe drept un grup ostil a priori, interesat doar de avantaje materiale pe care doar stânga le poate oferi. De aceea pensionarii nu sunt în Cercul Mic.
Din altă perspectivă, filozofia Cercului Mic şterge de pe hartă 80% din votanţi, adică toţi cei care au studii medii sau primare (un exemplu al acestui mod de gândire: aici). Din cei 20% care au rămas mai mult de o treime sunt bugetari, adică verboten, Cercul Mic îi interzice şi le este interzis.
Putem privi acum şi Cercul Mic, adică electoratul educat, din mediul privat sau măcar mici întreprinzători, cu vârsta sub 60 de ani. Unii dintre aceşti oameni nici n-au habar cine sunt preşedinţii partidelor politice din România, nu urmăresc niciodată televiziunile de ştiri şi n-au votat niciodată. Din ce-a rămas unii preferă PNL din motive personale. Avem apoi şi hipsteri consumatori de marijuana dar şi creştini practicanţi pentru care Dreapta Cercului Mic nu e dreapta, ci o caricatură.
Să contrapunem Cercului Mic Cercul Mare: valori creştine (evident fără ură), patriotism (dar nu xenofobie), în plan economic un libertarianism care să atragă micii întreprinzători.
Munca ar fi titanică. Rezultatele nu s-ar vedea imediat dar ar fi pe măsura efortului. Devin accesibile, măcar în parte, toate electoratele cu care dreapta nu poate comunica acum sau cu care dreapta a comunicat până acum imperfect. Dinamica electorală a României se schimbă profund pentru următoarele decenii. Stânga e plasată în defensivă, poate fi chiar obligată să se schimbe radical în bine (în genere indiciul unei victorii totale).
În ce condiţii este Cercul Mare totuşi... inferior?
Posibilitatea unu: Cercul Mic este de fapt mai mare decât cred. În alte cuvinte, postarea pe care tocmai ai citit-o greşeşte într-un mod fundamental. Datorită acestei erori pe care evident nu o sesizez, este de fapt posibil ca, pe baza electoratului descris de Cercul Mic, să câştigi fără mari emoţii prezidenţiale după prezidenţiale şi cel puţin 40% la parlamentare ( = poţi guverna doar cu UDMR şi minorităţile naţionale drept aliaţi).
Posibilitatea doi: status quo. "Vorbim de parcă ne interesează Cercul Mic, dar luăm voturi ca de obicei: 'Jos Iliescu!' + Marele Om Providenţial care câştigă prezidenţialele + ce mai obţinem prin rural din alegerile locale influenţate indirect de Marele Om Providenţial."
În cazul ăsta totul va fi bine, dreapta e acum la stadiul când nu şi-a găsit încă următorul Mare Om Providenţial. Îl va găsi şi va fi frumos şi bine şi perfect.
Dacă-l găseşte.
Posibilitatea trei: Fără cercuri. Suprascrii ariile sociale. Vorbeşti tuturor despre familie (= învăţământ, sănătate), despre eficienţă în administraţie, despre reducerea birocraţiei, despre atragerea investiţiilor străine, reducerea corupţiei şi alte teme care nici nu sunt luate în calcul acum.
Apar două probleme: cum dovedeşti că nu e doar vorbărie şi că şi poţi face ceva? Să zicem că dorinţa de schimbare rezolvă problema - votanţii îşi creează singuri iluziile. Problema doi: cine vorbeşte? Necesitatea strategică devine schimbarea comunicatorilor şi a liderilor. Pentru a parafraza serialul "The Wire", cariera multor politicieni români s-a încheiat în 2010, dar ei nu ştiu încă asta pentru că nu le-a spus-o nimeni (cei apăruţi în prim-plan în 2012 - Blaga, MRU, Neamţu - îşi joacă acum şansele).
Posibilitatea patru: lărgirea limitată a Cercului Mic. Se face o adăugare masivă, prin cooptarea unuia dintre grupurile care sunt acum ignorate. Nu par să existe resurse intelectuale pentru aşa ceva în rândul politicienilor dreptei, poate vom fi surprinşi.
Posibilitatea cinci: Cercul Mic sau status quo-ul sunt preferabile a priori. Cercul Mare prezintă prea multe pericole comunicaţionale şi este inutilizabil în plan politic din motive istorice. Dreapta românească de după 1989 s-a format pe alte tipare, o schimbare pare greu de realizat acum. Patriotismul şi creştinismul sunt teme sensibile, din motive numeroase teama de cădere în extremă este foarte răspândită.
Să vedem cum ar fi ... altfel. O dreaptă atee sau cel puţin tăcută în ceea ce priveşte dilemele sociale şi culturale (ca până acum), axată pe micii întreprinzători, pe corporatişti, în genere pe oamenii educaţi din mediul urban, cu valori gen eficientizare, modernizare, libertarianism economic, sincronism, etc. Cam ce avem acum la nivel retoric.
(Nu acesta a fost bazinul de până acum al dreptei româneşti. De la revoluţie şi până în 2009 voturile au venit de pe palierul anti-Iliescu, de la votanţi de toate felurile - în special cei mai puţin educaţi - atraşi de carisma liderului de moment, precum şi, spre sfârşit, de aportul rural al organizaţiilor de partid PDL).
Să revenim la dreapta modernă-non-creştină-libertariană. Voi denumi această variantă Dreapta Cercului Mic. Cuprinde prea puţini oameni (din estimările mele sub un milion) pentru a fi eficientă ca opţiune de viitor. De fapt, ar reprezenta un mare pas înapoi chiar şi faţă de ARD. Concret:
Cercul Mic nu include ruralul. În sate locuiesc mai puţin de jumătate dintre români, dar mai mult de jumătate din votanţi. Încrengături sofisticate de genul celei încercate în 2005-2009 ("suntem reformatori finuţi la oraş şi dăm sacoşe la sat") eşuează, pentru că odată cu alegerile locale poţi pierde preşedinţii de CJ-uri, deci practic pierzi controlul primarilor tăi. Votanţii din rural nu sunt atraşi de valorile tale (care nu îi au drept public ţintă), deci nu au niciun motiv să se împotrivească atunci când primarul le cere să voteze altceva. I-ai adus alături de tine cu o pungă cu mâncare care poartă sigla ta, îi vei pierde datorită unei pungi cu mâncare care poartă sigla altuia.
Există un mod de a atrage voturi din rural fără să mituieşti votanţi ca un ersatz-PSD? Dreapta n-are habar, nu ştie, priveşte ruralul precum îl priveşte presa românească (un spaţiu al exoticului barbar), nu e interesată de oamenii de la sate, nu vrea să afle ce îi interesează, ce îi îngrijorează, ce îi motivează, care sunt diferenţele - de exemplu - între ruralul valah şi cel transilvănean. Acest lucru este explicabil: pentru dreapta românească ruralul a fost întotdeauna câh, spaţiul din care trebuia evadat şi care trebuie acum ignorat, amintirea prea-prezentă a unei Românii nemodernizate. De aceea ruralul nu este în Cercul Mic.
Să vorbim despre pensionari. Într-o ţară care conţine 15,5 - 16 milioane de locuitori adulţi, pensionarii sunt 5,3 milioane (evident, mulţi dintre ei sunt în rural, cercurile din afara Cercului Mic se pot intersecta între ele). Pensionarii nu reprezintă însă o treime din cei care vin la vot, ci mai mult. Ca şi în cazul bugetarilor, dreapta a rămas la momentul 2010, îngheţată într-o perspectivă strict economică. Dreapta priveşte acum pensionarii exact cum vrea stânga ca dreapta să privească acum pensionarii: îi percepe drept un grup ostil a priori, interesat doar de avantaje materiale pe care doar stânga le poate oferi. De aceea pensionarii nu sunt în Cercul Mic.
Din altă perspectivă, filozofia Cercului Mic şterge de pe hartă 80% din votanţi, adică toţi cei care au studii medii sau primare (un exemplu al acestui mod de gândire: aici). Din cei 20% care au rămas mai mult de o treime sunt bugetari, adică verboten, Cercul Mic îi interzice şi le este interzis.
Putem privi acum şi Cercul Mic, adică electoratul educat, din mediul privat sau măcar mici întreprinzători, cu vârsta sub 60 de ani. Unii dintre aceşti oameni nici n-au habar cine sunt preşedinţii partidelor politice din România, nu urmăresc niciodată televiziunile de ştiri şi n-au votat niciodată. Din ce-a rămas unii preferă PNL din motive personale. Avem apoi şi hipsteri consumatori de marijuana dar şi creştini practicanţi pentru care Dreapta Cercului Mic nu e dreapta, ci o caricatură.
Să contrapunem Cercului Mic Cercul Mare: valori creştine (evident fără ură), patriotism (dar nu xenofobie), în plan economic un libertarianism care să atragă micii întreprinzători.
Munca ar fi titanică. Rezultatele nu s-ar vedea imediat dar ar fi pe măsura efortului. Devin accesibile, măcar în parte, toate electoratele cu care dreapta nu poate comunica acum sau cu care dreapta a comunicat până acum imperfect. Dinamica electorală a României se schimbă profund pentru următoarele decenii. Stânga e plasată în defensivă, poate fi chiar obligată să se schimbe radical în bine (în genere indiciul unei victorii totale).
În ce condiţii este Cercul Mare totuşi... inferior?
Posibilitatea unu: Cercul Mic este de fapt mai mare decât cred. În alte cuvinte, postarea pe care tocmai ai citit-o greşeşte într-un mod fundamental. Datorită acestei erori pe care evident nu o sesizez, este de fapt posibil ca, pe baza electoratului descris de Cercul Mic, să câştigi fără mari emoţii prezidenţiale după prezidenţiale şi cel puţin 40% la parlamentare ( = poţi guverna doar cu UDMR şi minorităţile naţionale drept aliaţi).
Posibilitatea doi: status quo. "Vorbim de parcă ne interesează Cercul Mic, dar luăm voturi ca de obicei: 'Jos Iliescu!' + Marele Om Providenţial care câştigă prezidenţialele + ce mai obţinem prin rural din alegerile locale influenţate indirect de Marele Om Providenţial."
În cazul ăsta totul va fi bine, dreapta e acum la stadiul când nu şi-a găsit încă următorul Mare Om Providenţial. Îl va găsi şi va fi frumos şi bine şi perfect.
Dacă-l găseşte.
Posibilitatea trei: Fără cercuri. Suprascrii ariile sociale. Vorbeşti tuturor despre familie (= învăţământ, sănătate), despre eficienţă în administraţie, despre reducerea birocraţiei, despre atragerea investiţiilor străine, reducerea corupţiei şi alte teme care nici nu sunt luate în calcul acum.
Apar două probleme: cum dovedeşti că nu e doar vorbărie şi că şi poţi face ceva? Să zicem că dorinţa de schimbare rezolvă problema - votanţii îşi creează singuri iluziile. Problema doi: cine vorbeşte? Necesitatea strategică devine schimbarea comunicatorilor şi a liderilor. Pentru a parafraza serialul "The Wire", cariera multor politicieni români s-a încheiat în 2010, dar ei nu ştiu încă asta pentru că nu le-a spus-o nimeni (cei apăruţi în prim-plan în 2012 - Blaga, MRU, Neamţu - îşi joacă acum şansele).
Posibilitatea patru: lărgirea limitată a Cercului Mic. Se face o adăugare masivă, prin cooptarea unuia dintre grupurile care sunt acum ignorate. Nu par să existe resurse intelectuale pentru aşa ceva în rândul politicienilor dreptei, poate vom fi surprinşi.
Posibilitatea cinci: Cercul Mic sau status quo-ul sunt preferabile a priori. Cercul Mare prezintă prea multe pericole comunicaţionale şi este inutilizabil în plan politic din motive istorice. Dreapta românească de după 1989 s-a format pe alte tipare, o schimbare pare greu de realizat acum. Patriotismul şi creştinismul sunt teme sensibile, din motive numeroase teama de cădere în extremă este foarte răspândită.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
