Despre candidații la prezidențiale se spune deseori că sunt pe trend crescător sau descrescător. Cuvântul este de origine engleză și e înrudit cu verbul "to turn" (a se întoarce). Conform dicționarului Merriam-Webster "trend" înseamnă "tendință". Nu se explică aproape niciodată ce înseamnă "trend" în practica sociologiei politice.
Trebuie să pornim de la observația că nu toți cetățenii României manifestă același nivel de interes (sau de dezinteres) față de politică. De exemplu, un sondaj IRES de la sfârșitul anului 2011 arăta că doar un pic mai mult de jumătate din românii aflați în țară identificau în mod corect președinții principalelor partide. Dar asta nu e tot. Faptul că avem alegeri locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale separate ne permite să observăm că există delimitări evidente între diferitele categorii de votanți. Împărțirea descrisă mai jos nu intră în nuanțe și detalii, excluzând de exemplu votanții din mediul rural "aduși cu arcanul" de către primar, dar prezintă o imagine ușor de urmărit.
Pe de o parte există membrii partidelor și "nuclee dure" de simpatizanți și votanți. Voi pune ambele grupuri sub aceeași denumire: "fani". Toți aceștia se prezintă întotdeauna la urne. Ei urmăresc cu aviditate televiziunile de știri, sunt la curent cu mișcările de pe scena politică și sunt la curent chiar și cu zvonurile apropo de ce urmează să se întâmple pe scena politică. "Fanii" iubesc unii politicieni și îi urăsc pe ceilalți. Unii dar nu toți "fanii" sunt prezenți pe Internet/Facebook. Când nu este campanie electorală, aproape tot traficul site-urilor care se ocupă exclusiv de politică vine de la aceștia.
Sunt cu siguranță mai puțin de 5 milioane de "fani"; e probabil să fie mai puțin de 3 milioane.
Există de asemenea mult mai multe milioane de persoane care: votează doar la prezidențiale. Sau vin la vot la alegeri, dar nu la europarlamentare. Sau nu votează niciodată. Sau votează doar în turul doi, cel decisiv. Sau votează arareori, pe baza unor impulsuri de moment. Cei care ajung să voteze sunt în bună parte rude ale persoanelor pasionate de politică, sau prieteni, sau colegi de muncă sau vecini ai acestora. Pentru cei nu prea interesați de politică, cei pasionați sunt repere. Ca exemplu ipotetic, dacă ți se strică calculatorul atunci un văr sau coleg de serviciu care se pricepe la reparat PC-uri devine brusc o persoană importantă pentru tine, o persoană ale cărui cuvinte le asculți cu atenție. Odată cu apropierea alegerilor, cei care urmăresc politica devin pentru cei din jur puncte de informare, analiză și influențare. Evenimentele sunt interpretate și reinterpretate. Se dau argumente pro- și contra- diferitelor opțiuni de vot.
În spatele cuvintelor de mai sus se găsește o realitate complexă:
- un om de obicei se află la intersecția mai multor cercuri sociale, ex. soția votează cu X, vecinul cu care iese la table cu Y, colegii de la locul de muncă ezită între X, Y și Z;
- opțiunea politică a "fanului" nu este acceptată pe nemestecate de către cei din cercul său de cunoștințe;
- nu întotdeauna "fanul" are la îndemână mesajele potrivite pentru a-și convinge interlocutorii;
- "fanii" sunt o sursă extrem de utilă de informații și păreri dar nu singura. Odată ce alegerile se apropie traficul site-urilor de politică și audiența emisiunilor TV de profil cresc simțitor. Milioane de oameni încearcă să se pună la curent cu ce se întâmplă.
etc.
Trend-ul este în principal evoluția interacțiunii dintre "fanii" unei opțiuni de vot și oamenii nu foarte interesați de politică. Comunicarea din audiovizual are în principal scopul de a furniza mesaje "fanilor" cu care să-i convingă pe non-fani (ca dovadă audiența cumulată a televiziunilor de știri din România este de obicei foarte apropiată de numărul total al "fanilor" dar infimă față de numărul votanților din primul tur al prezidențialelor, sau de la referendumuri, sau de la parlamentare). Spre deosebire de perioada 1990-2010, capacitatea politicienilor de a comunica direct cu non-fani este extrem de redusă. Toate promisiunile de schimbare în bine s-au fumat. S-a rămas doar cu atacurile la persoană care pot să ia voturi de la alții, dar nu-ți aduc voturi ție în mod garantat.
Un trend crescător pentru candidatul X la prezidențiale înseamnă că "fanii" lui X conving pe cei din jurul lor că X merită votat. Mai rar, poate însemna și că oameni care nu sunt foarte interesați de politică au devenit "fani" ai unui candidat, fenomen petrecut în anul 2004 cu oameni care votaseră PSD sau PRM în 2000 și care l-au descoperit înainte de primul tur pe Traian Băsescu. Acest gen de fenomen politic aproape că a dispărut. Posibila confruntare Ponta-Iohannis din turul doi va fi decisă de capacitatea celor doi de a obține acest tip de "fani".
Un trend descrescător înseamnă că:
"fanii" lui X nu mai au argumente solide și pierd bătălia pentru mințile celorlalți în fața opțiunii clasice - absenteismul
sau
"fanii" unui alt candidat, să zicem Y, sunt mai persuasivi decât "fanii" lui X atunci când vine vorba de atragerea de voturi din rândul oamenilor care cunosc ambele categorii de "fani"
sau
în cazuri grave, "fanii" lui X înșiși ezită și dau să schimbe tabăra.
Poți să ai trend zero? Da. În luna care a precedat referendumul de demitere a președintelui din 2012, opțiunile au rămas statice. În prima săptămână s-a înregistrat același scor în sondaje ca și în ultimele zile de dinainte de boicot, care a fost anunțat de PDL cu cinci zile înainte de vot. Simplu spus, nu mai exista niciun fel de comunicare persuasivă. Taberele erau știute, iar discuțiile despre politică inutile. Ce sens are să te cerți cu o rudă sau cu un prieten bun despre politică, încercând să-l faci să-și schimbe opțiunea, când știi că pe acest subiect vă desparte Groapa Marianelor? Pofta "fanilor" de a comunica s-a revărsat în interiorul grupurilor care deja împărtășeau aceeași părere. Cei ultra-hotărâți într-un sens sau altul au devenit și mai ultra-mega-hotărâți, ceea ce nu are efectul de a mișca procente.
luni, 23 iunie 2014
marți, 10 iunie 2014
Ce se întâmplă cu PSD dacă pierde?
Înfrângerea despre care vorbesc în titlu nu e doar cea de la prezidențiale, ci implică și o pierdere a majorității parlamentare, deci a guvernului, deci trecerea PSD în opoziție.
În mod bizar pentru votanții sau politicienii oricărui partid de "dreapta" poate cu excepția PNL, în PSD după ce se pierd alegeri se schimbă conducerea, în principal liderii partidului.
(Știu, știu, știu, e de necrezut. Pare science-fiction. Dar e adevărat).
La nivel de resurse umane PSD nu mai are unde să meargă. Liderii cu experiență sunt în mare parte la închisoare. Nu există opțiunea "întineririi" - Ponta și prietenii săi sunt deja o generație extrem de proaspătă biologic prin comparație cu ce există în alte partide. Facțiunea transilvăneană e prea slabă pentru a prelua controlul. Nu există "mari carismatici" ascunși prin partid; cei care se cred într-o astfel de poziție sunt decredibilizați de înfrângeri majore din trecut. În mod implacabil, la conducere ar veni nume vechi. Singurul lucru care le rămâne e schimbarea strategiei. În alte cuvinte oameni deja puternici în partid ar genera opțiuni noi. Nu îi supraestimez când scriu asta - adevărul este că, de fapt, ar fi obligați să o facă.
În contextul în care PSD ar pierde prezidențialele pentru a treia oară consecutiv (!!!) iar șocul pierderii guvernării ar fi major, opțiunile care ar fi luate în calcul ar fi:
a) emoționale
și
b) colosale.
Rutele banale deja s-au testat. În 2010, înainte de criză, Ponta venise cu un program ambițios bazat tocmai pe premiza că PSD se află într-o situație strategică extrem de dificilă. Social-democrații au ieșit din acea poziție fără să aibă un merit iar programul lui Ponta (vezi introducerea și punctele 19-22 de aici) a fost aruncat la gunoi. Acum s-ar apela la soluții semnificativ mai radicale.
Cele patru opțiuni pe care întrevăd că le-ar lua în calcul social-democrații ar fi următoarele:
1. Mutarea spre centru
Calculul e simplu și banal: dacă PSD a pierdut încă o dată prezidențialele atunci electoratul de "dreapta" e mai numeros decât cel de "stânga". Mariile victorii din 2012 au fost obținute, de fapt, pentru că votanții PNL au marșat alături de social-democrați. Până și victoria din 2000 s-a datorat faptului că votanți anti-PSD l-au susținut pe Iliescu din cauza factorului Vadim. La parlamentare PSD n-a obținut niciodată mai mult de 38% din voturi, indiferent de scrutin. Practic, de 22 de ani stânga este în inferioritate numerică atât la prezidențiale cât și la parlamentare.
Un om care ar gândi astfel n-ar putea distruge monopolul PSD pe stânga. Ce e în mână nu-i minciună, nu pierzi 30% ca să obții 10%. La nivel de mesaje, valori, lideri și identitate PSD ar putea însă prelua niște elemente cu care să atragă votanți de "dreapta", care acum nici nu se gândesc că ar putea vota PSD. Ținta cea mai ușor de atins ar fi atitudinea privind economia și mediul privat. O asumare prin penitență a evenimentelor din 1990-1991 ar fi paradoxal mai utilă atâta timp cât Ion Iliescu este încă în viață (după dispariția sa regretul față de ce a făcut el ar părea tardiv). O atitudine de toleranță zero față de corupție ar fi ușor de mimat, mai ales că PSD ar fi în opoziție.
Singura variantă cu șanse reale de succes din cele de mai sus este una economică. Nu e clar însă ce ar putea spune PSD că ar putea face - e greu de crezut că un președinte și o guvernare de "dreapta" ar fi atât de incapabile încât să mărească impozitele, taxele și birocrația. Însă nimic nu e exclus.
2. Mutarea spre stânga
"Pensionarii și țăranii nu-s de ajuns!" ar putea ajunge să gândească un lider PSD după noaptea încă unui tur doi catastrofic. În urbanul mare PSD ar putea să-și propună facă joncțiunea cu un public în creștere, axat pe probleme de gen, egalitate de șanse, ecologie și alte cauze de stânga, dar care acum nu e reprezentat. Această strategie e riscantă (vin tinerii la vot?) și depinde de calitatea liderilor partidului. Cu excepții minore niciun politician PSD nu poate comunica cu #unițisalvăm și electoratul potențial de acest tip.
Avantajul imens este că, pe termen lung, aceasta este mișcarea corectă. Pe modelul stângii americane din perioada 1965-2015, votanții câștigați acum te pot susține decenii la rând.
Trenul acesta nu stă în gară, dacă PSD nu se mișcă repede o să se pomenească cu o competiție la început mică dar foarte enervantă pe stânga (vezi relația dintre LMP și socialiștii maghiari).
3. "Back to the future"
O citire leneșă și nu foarte corectă din punct de vedere sociologic a istoriei FDSN/PSD ar putea fi următoarea: "de când am devenit pro-vestici și pro-capitalism am pierdut. Trebuie să ne întoarcem la începutul anilor '90 și la mesajele care au adus victoriile lui Iliescu. Tot electoratul populist-extremist trebuie să ne revină de drept."
PSD ar deveni astfel un partid eurosceptic, maghiarofob, dacofil, declarat anti-american, poate chiar rusofil și anti-capitalist dintr-o perspectivă paseist-naționalistă. Publicul tradițional al acestor mesaje este însă în rapidă dispariție (PRM practic s-a topit) iar publicul nou, în formare, este limitat numeric. PSD s-ar pomeni în timp izolat la marginea scenei politice drept o forță nefrecventabilă iar toate câștigurile sale din ultimii ani (punctul z de aici) ar fi înghițite de un președinte de "dreapta" popular.
4. Anti-republicanism
Dacă pierzi de trei ori o partidă la un joc anume, există tentația să te gândești să schimbi regulile jocului. Un lider PSD-ist fatidic ar trage concluzia după înfrângerea din 2014 că partidul pur și simplu nu poate câștiga prezidențialele. În 2004, 2009 și 2014 înainte de turul doi PSD avea puterea sau era într-o poziție parlamentară extraordinară pentru a putea prelua puterea. Prezidențialele în sine sunt o problemă. Prezidențialele, deci, trebuie eliminate.
O republică parlamentară ar îndeplini în aparență acest obiectiv. Însă românii nu vor accepta niciodată să piardă dreptul de a-și alege președintele... decât dacă li se oferă o opțiune apetisantă în schimb. Și anume o monarhie, în contextul unei promovări mediatice extrem de susținute (constituțional se poate, dar cu multă răbdare și cu mult tutun).
Astfel, PSD nu ar schimba nimic la nivel de structuri, valori sau mesaje. Ar trebui însă să găsească un aliat în Parlament fără de care nici nu se poate demara un proiect constituțional. Acest lucru e mai ușor decât pare. Orice președinte de "dreapta" are șanse să cadă în hubris ("Unific dreapta cu forța sub sceptrul meu genial!") și și-ar face inamici pe "dreapta" practic imediat după numire. Pentru validarea unui referendum e acum nevoie doar de 30%. Ținta e fezabilă. Pe fundalul continuei decredibilizări a scenei politice, vremea unui astfel de proiect (care ar fi perceput de cetățeni drept para- sau meta-politic) va mai veni.
PSD ar avea un prestigiu imens în ochii casei regale care ar veni la putere, oricare ar fi ea - practic, regele ar fi îndatorat social-democraților pentru că, fără ei, n-ar fi ajuns în situația să domnească.
O a cincea posibilitate, care nu este o opțiune strategică pentru nimeni, ar fi ruperea partidului. Aceasta ar veni natural datorită posibilelor disensiuni cu privire la cauzele înfrângerii din 2014 și, evident, ar scinda partidul între "reformiști" și "închistați" (sau, din perspectiva inversă, "zăluzi" și "realiști"). E de așteptat ca "reformiștii"/"zăluzii" să meargă pe una din rutele menționate mai sus iar "închistații"/"realiștii" să se axeze pe un motiv punctual pentru înfrângerea candidatului PSD la președinție și să meargă înainte cu găselnițe tactice. Soliditatea și unitatea acestui partid par a fi, însă, ceva mai relevante pentru discuție.
Mai sus am arătat atât opțiunile cât și defectele fiecăreia. Opțiunile sunt evidente oricărui politician social-democrat care, după o înfrângere semnificativă, ar vrea să se gândească la viitor. Defectele mai puțin.
În mod bizar pentru votanții sau politicienii oricărui partid de "dreapta" poate cu excepția PNL, în PSD după ce se pierd alegeri se schimbă conducerea, în principal liderii partidului.
(Știu, știu, știu, e de necrezut. Pare science-fiction. Dar e adevărat).
La nivel de resurse umane PSD nu mai are unde să meargă. Liderii cu experiență sunt în mare parte la închisoare. Nu există opțiunea "întineririi" - Ponta și prietenii săi sunt deja o generație extrem de proaspătă biologic prin comparație cu ce există în alte partide. Facțiunea transilvăneană e prea slabă pentru a prelua controlul. Nu există "mari carismatici" ascunși prin partid; cei care se cred într-o astfel de poziție sunt decredibilizați de înfrângeri majore din trecut. În mod implacabil, la conducere ar veni nume vechi. Singurul lucru care le rămâne e schimbarea strategiei. În alte cuvinte oameni deja puternici în partid ar genera opțiuni noi. Nu îi supraestimez când scriu asta - adevărul este că, de fapt, ar fi obligați să o facă.
În contextul în care PSD ar pierde prezidențialele pentru a treia oară consecutiv (!!!) iar șocul pierderii guvernării ar fi major, opțiunile care ar fi luate în calcul ar fi:
a) emoționale
și
b) colosale.
Rutele banale deja s-au testat. În 2010, înainte de criză, Ponta venise cu un program ambițios bazat tocmai pe premiza că PSD se află într-o situație strategică extrem de dificilă. Social-democrații au ieșit din acea poziție fără să aibă un merit iar programul lui Ponta (vezi introducerea și punctele 19-22 de aici) a fost aruncat la gunoi. Acum s-ar apela la soluții semnificativ mai radicale.
Cele patru opțiuni pe care întrevăd că le-ar lua în calcul social-democrații ar fi următoarele:
1. Mutarea spre centru
Calculul e simplu și banal: dacă PSD a pierdut încă o dată prezidențialele atunci electoratul de "dreapta" e mai numeros decât cel de "stânga". Mariile victorii din 2012 au fost obținute, de fapt, pentru că votanții PNL au marșat alături de social-democrați. Până și victoria din 2000 s-a datorat faptului că votanți anti-PSD l-au susținut pe Iliescu din cauza factorului Vadim. La parlamentare PSD n-a obținut niciodată mai mult de 38% din voturi, indiferent de scrutin. Practic, de 22 de ani stânga este în inferioritate numerică atât la prezidențiale cât și la parlamentare.
Un om care ar gândi astfel n-ar putea distruge monopolul PSD pe stânga. Ce e în mână nu-i minciună, nu pierzi 30% ca să obții 10%. La nivel de mesaje, valori, lideri și identitate PSD ar putea însă prelua niște elemente cu care să atragă votanți de "dreapta", care acum nici nu se gândesc că ar putea vota PSD. Ținta cea mai ușor de atins ar fi atitudinea privind economia și mediul privat. O asumare prin penitență a evenimentelor din 1990-1991 ar fi paradoxal mai utilă atâta timp cât Ion Iliescu este încă în viață (după dispariția sa regretul față de ce a făcut el ar părea tardiv). O atitudine de toleranță zero față de corupție ar fi ușor de mimat, mai ales că PSD ar fi în opoziție.
Singura variantă cu șanse reale de succes din cele de mai sus este una economică. Nu e clar însă ce ar putea spune PSD că ar putea face - e greu de crezut că un președinte și o guvernare de "dreapta" ar fi atât de incapabile încât să mărească impozitele, taxele și birocrația. Însă nimic nu e exclus.
2. Mutarea spre stânga
"Pensionarii și țăranii nu-s de ajuns!" ar putea ajunge să gândească un lider PSD după noaptea încă unui tur doi catastrofic. În urbanul mare PSD ar putea să-și propună facă joncțiunea cu un public în creștere, axat pe probleme de gen, egalitate de șanse, ecologie și alte cauze de stânga, dar care acum nu e reprezentat. Această strategie e riscantă (vin tinerii la vot?) și depinde de calitatea liderilor partidului. Cu excepții minore niciun politician PSD nu poate comunica cu #unițisalvăm și electoratul potențial de acest tip.
Avantajul imens este că, pe termen lung, aceasta este mișcarea corectă. Pe modelul stângii americane din perioada 1965-2015, votanții câștigați acum te pot susține decenii la rând.
Trenul acesta nu stă în gară, dacă PSD nu se mișcă repede o să se pomenească cu o competiție la început mică dar foarte enervantă pe stânga (vezi relația dintre LMP și socialiștii maghiari).
3. "Back to the future"
O citire leneșă și nu foarte corectă din punct de vedere sociologic a istoriei FDSN/PSD ar putea fi următoarea: "de când am devenit pro-vestici și pro-capitalism am pierdut. Trebuie să ne întoarcem la începutul anilor '90 și la mesajele care au adus victoriile lui Iliescu. Tot electoratul populist-extremist trebuie să ne revină de drept."
PSD ar deveni astfel un partid eurosceptic, maghiarofob, dacofil, declarat anti-american, poate chiar rusofil și anti-capitalist dintr-o perspectivă paseist-naționalistă. Publicul tradițional al acestor mesaje este însă în rapidă dispariție (PRM practic s-a topit) iar publicul nou, în formare, este limitat numeric. PSD s-ar pomeni în timp izolat la marginea scenei politice drept o forță nefrecventabilă iar toate câștigurile sale din ultimii ani (punctul z de aici) ar fi înghițite de un președinte de "dreapta" popular.
4. Anti-republicanism
Dacă pierzi de trei ori o partidă la un joc anume, există tentația să te gândești să schimbi regulile jocului. Un lider PSD-ist fatidic ar trage concluzia după înfrângerea din 2014 că partidul pur și simplu nu poate câștiga prezidențialele. În 2004, 2009 și 2014 înainte de turul doi PSD avea puterea sau era într-o poziție parlamentară extraordinară pentru a putea prelua puterea. Prezidențialele în sine sunt o problemă. Prezidențialele, deci, trebuie eliminate.
O republică parlamentară ar îndeplini în aparență acest obiectiv. Însă românii nu vor accepta niciodată să piardă dreptul de a-și alege președintele... decât dacă li se oferă o opțiune apetisantă în schimb. Și anume o monarhie, în contextul unei promovări mediatice extrem de susținute (constituțional se poate, dar cu multă răbdare și cu mult tutun).
Astfel, PSD nu ar schimba nimic la nivel de structuri, valori sau mesaje. Ar trebui însă să găsească un aliat în Parlament fără de care nici nu se poate demara un proiect constituțional. Acest lucru e mai ușor decât pare. Orice președinte de "dreapta" are șanse să cadă în hubris ("Unific dreapta cu forța sub sceptrul meu genial!") și și-ar face inamici pe "dreapta" practic imediat după numire. Pentru validarea unui referendum e acum nevoie doar de 30%. Ținta e fezabilă. Pe fundalul continuei decredibilizări a scenei politice, vremea unui astfel de proiect (care ar fi perceput de cetățeni drept para- sau meta-politic) va mai veni.
PSD ar avea un prestigiu imens în ochii casei regale care ar veni la putere, oricare ar fi ea - practic, regele ar fi îndatorat social-democraților pentru că, fără ei, n-ar fi ajuns în situația să domnească.
O a cincea posibilitate, care nu este o opțiune strategică pentru nimeni, ar fi ruperea partidului. Aceasta ar veni natural datorită posibilelor disensiuni cu privire la cauzele înfrângerii din 2014 și, evident, ar scinda partidul între "reformiști" și "închistați" (sau, din perspectiva inversă, "zăluzi" și "realiști"). E de așteptat ca "reformiștii"/"zăluzii" să meargă pe una din rutele menționate mai sus iar "închistații"/"realiștii" să se axeze pe un motiv punctual pentru înfrângerea candidatului PSD la președinție și să meargă înainte cu găselnițe tactice. Soliditatea și unitatea acestui partid par a fi, însă, ceva mai relevante pentru discuție.
Mai sus am arătat atât opțiunile cât și defectele fiecăreia. Opțiunile sunt evidente oricărui politician social-democrat care, după o înfrângere semnificativă, ar vrea să se gândească la viitor. Defectele mai puțin.
luni, 2 iunie 2014
Europarlamentare: eșecuri de mobilizare (mai mari sau mai mici)
Din cei care spuneau că au o opțiune de vot la europarlamentare n-au votat valid 3,7 milioane.
Diaconu a hiper-performat: conform sondajelor el conta pe 100 de mii de voturi dar a primit 380 de mii. Datorită acestui factor există o mică marjă de eroare în a stabili identitatea politică a celor care aveau o opțiune dar n-au venit la vot în cele din urmă.
Cei 3,7 milioane sunt, în consecință:
Între 39% și 44,5% susținători PSD+UNPR+PC.
Între 25% și 30,5% susținători PNL sau PDL (9% PDL, restul de 16-21% liberali).
16% susținători PMP.
5,5% susținători FC.
5,5% susținători PPDD sau PRM.
3,6% susținători UDMR.
Maxim 5% susținători ai altor partide sau partidulețe.
Câteva observații:
1. Acest clasament al absenteismului în rândul susținătorilor este în linii mari asemănător cu cel al alegerilor propriu-zise, atrăgând atenția eșecurile de mobilizare pe "dreapta" (cele șase partide au cumulat 36% din votanți, dar 46-50% în rândul celor care aveau o opțiune politică și n-au venit până la urmă la vot).
2. Să facem un clasament pornind de la întrebarea "câți din oamenii care susțineau conform sondajelor o forță politică chiar au venit la vot la europarlamentare să o/îl voteze?" (mai mult = mai bine)
Diaconu 344% (doi votanți din trei au "venit" de la alte partide pe ultima sută de metri)
Partide mici și candidați independenți 231% (aproape jumătate din votanții acestor participanți la alegeri au "venit" de la alte partide pe ultima sută de metri)
UDMR 74%
PDL 67,7%
PPDD 58%
PRM 58%
PSD 56%
PNL 53,5%
PMP 35% (cu o mobilizare de 58% avea un scor de 10%)
Forța Civică 31% (avea nevoie de o mobilizare dublă pentru a trece pragul)
3. PSD/Ponta nu și-a epuizat susținerea, mai poate conta pe 1,4-1,6 milioane de persoane care nu au venit la vot. O bună parte pot fi însă votanți doar cu numele, care nu se pot deplasa la vot.
Diaconu a hiper-performat: conform sondajelor el conta pe 100 de mii de voturi dar a primit 380 de mii. Datorită acestui factor există o mică marjă de eroare în a stabili identitatea politică a celor care aveau o opțiune dar n-au venit la vot în cele din urmă.
Cei 3,7 milioane sunt, în consecință:
Între 39% și 44,5% susținători PSD+UNPR+PC.
Între 25% și 30,5% susținători PNL sau PDL (9% PDL, restul de 16-21% liberali).
16% susținători PMP.
5,5% susținători FC.
5,5% susținători PPDD sau PRM.
3,6% susținători UDMR.
Maxim 5% susținători ai altor partide sau partidulețe.
Câteva observații:
1. Acest clasament al absenteismului în rândul susținătorilor este în linii mari asemănător cu cel al alegerilor propriu-zise, atrăgând atenția eșecurile de mobilizare pe "dreapta" (cele șase partide au cumulat 36% din votanți, dar 46-50% în rândul celor care aveau o opțiune politică și n-au venit până la urmă la vot).
2. Să facem un clasament pornind de la întrebarea "câți din oamenii care susțineau conform sondajelor o forță politică chiar au venit la vot la europarlamentare să o/îl voteze?" (mai mult = mai bine)
Diaconu 344% (doi votanți din trei au "venit" de la alte partide pe ultima sută de metri)
Partide mici și candidați independenți 231% (aproape jumătate din votanții acestor participanți la alegeri au "venit" de la alte partide pe ultima sută de metri)
UDMR 74%
PDL 67,7%
PPDD 58%
PRM 58%
PSD 56%
PNL 53,5%
PMP 35% (cu o mobilizare de 58% avea un scor de 10%)
Forța Civică 31% (avea nevoie de o mobilizare dublă pentru a trece pragul)
3. PSD/Ponta nu și-a epuizat susținerea, mai poate conta pe 1,4-1,6 milioane de persoane care nu au venit la vot. O bună parte pot fi însă votanți doar cu numele, care nu se pot deplasa la vot.
joi, 29 mai 2014
Europarlamentare: Aspecte strategice - înapoi în 2004
În perioada 2005-2009 suma scorurilor PD/PDL, PLD și PNL era superioară scorului social-democraților și aliaților lor minori.
Alegerile europarlamentare semnalează revenirea la paradigma din 2004:
Forțele non- sau anti-PSD își permiteau să se certe între ele atâta timp cât PSD era mai slab decât ele.
Un PSD puternic îi obligă să se unească.
Evident, puterea sau slăbiciunea de care scriu mai sus sunt relative. Scorul PSD este oarecum constant de-a lungul timpului. Printr-o imensă coincidență la alegerile de duminică este exact cel de la alegerile de la Senat de acum zece ani: 37%.
Însă criza a răpit 10% spațiului PDL+Băsescu. PNL s-a împiedicat încercând să iasă din USL: -5%. PSD nu mai este pentru aceste forțe un partener de guvernare, un mijloc de izolare al inamicului (din 2008 încoace și PDL și PNL au guvernat alături de social-democrați împingându-se pe rând în opoziție) ci bau-bau.
Pentru prima dată în zece ani, este evident că "dreapta", cu PNL cu tot!, nu mai este superioară PSD cu 10-20 de procente, ci aproape la egalitate cu social-democrații. Rezultatele din 2012 puteau fi citite în această cheie, dar impactul electoral al brand-ului USL era neclar. Acum știm cu siguranță acest lucru.
Rezultatul alegerilor europarlamentare sugerează un tur doi echilibrat la toamnă. Ambele tabere vor încerca să rupă acest echilibru. Ironia este că, dacă taberele sunt cu adevărat egale, tentativele de rupere a echilibrului se vor anula între ele.
Alegerile europarlamentare semnalează revenirea la paradigma din 2004:
Un PSD puternic îi obligă să se unească.
Evident, puterea sau slăbiciunea de care scriu mai sus sunt relative. Scorul PSD este oarecum constant de-a lungul timpului. Printr-o imensă coincidență la alegerile de duminică este exact cel de la alegerile de la Senat de acum zece ani: 37%.
Însă criza a răpit 10% spațiului PDL+Băsescu. PNL s-a împiedicat încercând să iasă din USL: -5%. PSD nu mai este pentru aceste forțe un partener de guvernare, un mijloc de izolare al inamicului (din 2008 încoace și PDL și PNL au guvernat alături de social-democrați împingându-se pe rând în opoziție) ci bau-bau.
Pentru prima dată în zece ani, este evident că "dreapta", cu PNL cu tot!, nu mai este superioară PSD cu 10-20 de procente, ci aproape la egalitate cu social-democrații. Rezultatele din 2012 puteau fi citite în această cheie, dar impactul electoral al brand-ului USL era neclar. Acum știm cu siguranță acest lucru.
Rezultatul alegerilor europarlamentare sugerează un tur doi echilibrat la toamnă. Ambele tabere vor încerca să rupă acest echilibru. Ironia este că, dacă taberele sunt cu adevărat egale, tentativele de rupere a echilibrului se vor anula între ele.
miercuri, 28 mai 2014
Europarlamentare (partea 3): profil electorate + cine nu a venit la vot?
Iată un interviu cu Vasile Dâncu despre profilurile votanților unui partid/candidat sau altuia. Imaginea e similară cu cea prezentată de alte exit poll-uri și menționată ieri, doar că datele sunt prezentate ordonat pe competitori politici și nu pe categorii socio-demografice.
Iar acum despre cei care au absentat:
Din totalul celor de pe liste aproximativ 20% sunt plecați din țară. Din aceștia au votat la scrutinul românesc mai puțin de o sută de mii.
Din totalul celor de pe liste s-au prezentat la vot 32,5%.
Nu s-au prezentat la vot, deși erau în țară, 47,5% din totalul românilor aflați pe liste (peste 8 milioane persoane). Aceste valori sunt aproximative datorită incertitudinilor privind nivelul migrației.
IRES a făcut publice rezultatele unui sondaj telefonic care arată câteva detalii despre acești oameni. Următorul tabel sintetic arată ce și cum:
Câteva observații:
Motivele par destul de definitive și clare însă este de așteptat ca cel puțin o treime din oamenii cuprinși în tabel să vină la vot la prezidențiale.
Doar 15% din cei care n-au venit la vot și se aflau în țară sunt oameni destul de interesați sau foarte interesați de politică.
Oamenii cu vârsta între 18 și 35 de ani sunt 29% dintre non-votanți dar 18% din votanți.
Se confirmă faptul că oamenii cu studii superioare nu absentează într-o măsură mai mare decât alte categorii educaționale. Ei sunt puțini în totalul populației dar vin la vot într-o măsură mai mare decât cei cu studii medii sau primare.
Nemulțumirea față de nivelul de trai și față de direcția în care se îndreaptă România sunt sensibil mai mari în rândul celor care nu au venit la vot.
La aceste alegeri, spre deosebire de parlamentare, puteai vota (pe liste suplimentare) și dacă nu te aflai în localitatea înscrisă în cartea de identitate. Această informație a fost transmisă puțin, prost și târziu.
Iar acum despre cei care au absentat:
Din totalul celor de pe liste aproximativ 20% sunt plecați din țară. Din aceștia au votat la scrutinul românesc mai puțin de o sută de mii.
Din totalul celor de pe liste s-au prezentat la vot 32,5%.
Nu s-au prezentat la vot, deși erau în țară, 47,5% din totalul românilor aflați pe liste (peste 8 milioane persoane). Aceste valori sunt aproximative datorită incertitudinilor privind nivelul migrației.
IRES a făcut publice rezultatele unui sondaj telefonic care arată câteva detalii despre acești oameni. Următorul tabel sintetic arată ce și cum:
Câteva observații:
Motivele par destul de definitive și clare însă este de așteptat ca cel puțin o treime din oamenii cuprinși în tabel să vină la vot la prezidențiale.
Doar 15% din cei care n-au venit la vot și se aflau în țară sunt oameni destul de interesați sau foarte interesați de politică.
Oamenii cu vârsta între 18 și 35 de ani sunt 29% dintre non-votanți dar 18% din votanți.
Se confirmă faptul că oamenii cu studii superioare nu absentează într-o măsură mai mare decât alte categorii educaționale. Ei sunt puțini în totalul populației dar vin la vot într-o măsură mai mare decât cei cu studii medii sau primare.
Nemulțumirea față de nivelul de trai și față de direcția în care se îndreaptă România sunt sensibil mai mari în rândul celor care nu au venit la vot.
La aceste alegeri, spre deosebire de parlamentare, puteai vota (pe liste suplimentare) și dacă nu te aflai în localitatea înscrisă în cartea de identitate. Această informație a fost transmisă puțin, prost și târziu.
marți, 27 mai 2014
Europarlamentare (partea 2): ierarhii
Afirmațiile de mai jos sunt bazate pe cifrele exit poll-ului CURS/Avangarde, care a făcut publice cele mai multe informații. Te rog să iei în calcul că scorul USD a fost cu 3% mai slab decât cel din exit poll dar nu voi reduce valorile USD cu 3% pentru că există o serie de incertitudini - la care categorii ar trebui efectuată această reducere? La care nu? La care ar trebui ca reducerea să fie mai mare de 3%? Dar mai mică?
După cum vei observa, răspunsurile nici nu prea contează. Și asta pentru că:
a. Nu există categorie socio-demografică de votanți în rândul căreia USD să fi fost învins de vreun partid din opoziție.
b. Nu există categorie socio-demografică în rândul căreia vreun partid din opoziție să fie măcar la 5% în urma USD.
c. Nu există categorie socio-demografică în rândul căreia vreun partid din opoziție să fie măcar la 10% în urma USD.
d. PNL e mai puternic decât PDL, indiferent de ce categorie socio-demografică vorbim.
e. Profilele din 1992-2004 au expirat, PNL are mai mulți votanți decât PDL în rândul românilor cu studii primare precum și în rândul românilor cu studii medii.
f. De fapt, niciunul din cele două partide nu mai reprezintă un electorat aparte, identificabil ca poziționare socială, ci pur și simplu câte o bucățică mai mare (PNL) sau mai mică (PDL) din toate felurile posibile de votanți, de la moldoveni și absolvenți de studii superioare la tineri și locuitori ai satelor.
f. PMP e puternic în urban (scor 9,5%) și de fapt în București (11,1%).
e. Profilele din 1992-2004 au expirat, PNL are mai mulți votanți decât PDL în rândul românilor cu studii primare precum și în rândul românilor cu studii medii.
f. De fapt, niciunul din cele două partide nu mai reprezintă un electorat aparte, identificabil ca poziționare socială, ci pur și simplu câte o bucățică mai mare (PNL) sau mai mică (PDL) din toate felurile posibile de votanți, de la moldoveni și absolvenți de studii superioare la tineri și locuitori ai satelor.
f. PMP e puternic în urban (scor 9,5%) și de fapt în București (11,1%).
g. USD a depășit 3P (PDL+PNL+PMP) în rural: 44,5 - la - 34. A se observa scorul destul de solid al 3P în rural.
USD a terminat practic la egalitate cu 3P în urban.
h. Electoratul care a votat partidele "dreptei" este egal distribuit între rural și urban.
i. PNL a luat un scor mai mare în rural decât în urban [versiunea anterioară a punctelor h. și i. era eronată].
j. Idem PDL.
k. PMP a luat un scor bunicel în urban (9,5%) dar a fost sub prag în rural (4,4%). Cum însă PMP reprezintă doar o cincime din voturile "dreptei" această distribuție n-a avut un mare impact.
l. Atât în Muntenia cât și în Moldova situația în procente este similară și anume:
USD 45-50
PNL 14-17
PDL 9-13
PMP 6
m. USD a ocupat locul unu în Transilvania (29% din totalul voturilor din regiune, 35% din voturile etnicilor români).
n. Suma PDL+PNL egalează acest scor.
o. Suma PDL+PNL+PMP îl depășește cu 5%.
n. Suma PDL+PNL egalează acest scor.
o. Suma PDL+PNL+PMP îl depășește cu 5%.
p. USD a ocupat locul unu în rândul votanților cu studii superioare, având aici un scor dublu față de partidul de pe locul doi, PNL (30 - la - 15).
q. În rândul votanților cu studii superioare Diaconu a depășit PMP.
r. În rândul celor cu vârsta între 18 și 30 de ani USD a obținut locul unu.
s. În rândul celor cu vârsta între 18 și 30 de ani USD a obținut o treime din voturi.
t. În rândul celor cu vârsta între 18 și 30 de ani USD a obținut același scor ca și în rândul celor cu vârsta între 31 și 60 de ani.
u. În rândul celor cu vârsta între 18 și 30 de ani partidul în blugi a luat de două ori mai puțin decât PDL.
v. În rândul celor cu vârsta între 18 și 30 de ani partidul în blugi a luat de cinci ori mai puțin decât PSD. Poate că era o idee mai bună să fie partidul în ițari.
v. În rândul celor cu vârsta între 18 și 30 de ani partidul în blugi a luat de cinci ori mai puțin decât PSD. Poate că era o idee mai bună să fie partidul în ițari.
w. În rândul electoratului cu studii medii suma PNL+PDL+PMP nu egalează USD. Iar acest electorat e foarte, foarte important.
x. Pentru prima dată în mult, mult timp București-ul nu mai trage scorul "dreptei" în jos, ci în sus.
z. În condițiile în care prezența la parlamentare a crescut - și deci un procent din 2009 valorează mai puțin în voturi decât un procent din 2014 - USD și-a mărit scorul față de PSD între 2009 și 2014:
x. Pentru prima dată în mult, mult timp București-ul nu mai trage scorul "dreptei" în jos, ci în sus.
z. În condițiile în care prezența la parlamentare a crescut - și deci un procent din 2009 valorează mai puțin în voturi decât un procent din 2014 - USD și-a mărit scorul față de PSD între 2009 și 2014:
în urban (de la 29% la 36%)
în București (de la 26% la 33%)
în Transilvania (de la 20% la 29%)
în rândul oamenilor cu studii superioare (de la 24% la 30%)
în rândul tinerilor (de la 23% la 34%)
dar și în rândul oamenilor cu studii primare (de la 39% la 50%).
Pierderile "dreptei" în rândul acestor categorii sunt comparabile, dar în sens invers.
Pierderile "dreptei" în rândul acestor categorii sunt comparabile, dar în sens invers.
Prin comparație cu anii 2000 și perioada precedentă USD a deschis fronturi noi și surprinzătoare, țintind electorate pe care "dreapta" și le-a asumat de-a lungul timpului în mod natural. USD, practic, a profitat de harababura de pe "dreapta" (schimbările de direcție strategică din PNL, reducerea forței PDL în rural, golul de leadership din epoca post-6-mai-2010). Organizațiile din rural ale liberalilor și performanța stabil-bună din Transilvania au împins însă în sus scorul "dreptei". Ca partide luate individual sunt în cel mai bun caz balamale de ajutor pentru un oponent serios al PSD care nu există.
luni, 26 mai 2014
Europarlamentare: analiză preliminară
La europarlamentare au venit 5,85 milioane persoane, numărul voturilor valide fiind cu 350 de mii mai mic.
Prezența este cu 1,2 milioane mai mare decât estimarea cea mai pesimistă de aici. Creșterea față de alegerile europarlamentare precedente s-a datorat mediului urban:
2009, prezență urban: 20,4%
2014, prezență urban: 28,7 %
2009, prezență rural: 36,6 %
2014, prezență rural: 36,9 %
Aproximativ 800 de mii de oameni care locuiau în orașe din Moldova, Muntenia sau în București au venit la vot la aceste europarlamentare deși...
nu veniseră la vot la europarlamentarele anterioare
și
nu păreau să prezinte, conform sondajelor, un mare interes față de alegeri.
Prezența lor a deranjat calculele și scorurile tuturor partidelor politice principale, indiferent dacă vorbim de opoziție sau putere, "stânga" sau "dreapta", etc. Principalii beneficiari au fost candidații independenți și partidele marginale, vedeta zilei fiind Mircea Diaconu.
2009: La opțiunile de vot altele decât PSD-PNL-PDL-UDMR s-au dus 700 mii voturi.
2014: La opțiunile de vot altele decât PSD-PNL-fostul ARD-PMP-UDMR s-au dus aproximativ 1,5 milioane voturi.
Acest lucru explică o stare de fapt sâcâitoare pe care o resimt la această oră toate partidele din România, și anume că le lipsesc câteva procente pe care contau și de care aveau mare nevoie. Acestea sunt, ca să zicem așa, în principal la Diaconu și sunt șapte la număr. Fiecare partid ar fi vrut măcar două sau trei din acestea. Nu le-a obținut, iar acum toată scena politică e cu nervii în pioneze.
PSD este sub 40%... cu câteva procente.
PNL este sub 20%... cu câteva procente.
PDL este la câteva procențele distanță de PNL ... dar nu-l va depăși.
PMP este la câteva procente de 10% ... dar nu va avea acest scor.
Nu mai discut despre candidații și partidele care n-au trecut pragul, lucrurile acolo sunt clare.
Din acest motiv toată lumea a pățit o victorie amară, a la Pyrrhus:
PSD are locul unu, cu de două ori mai multe voturi decât locul doi, mai multe voturi decât locurile 2,3 și 4 adunate, dar nu este poziționat perfect pentru prezidențiale iar ținta din sondaje de 40% n-a fost atinsă. Povestea a căpătat aspecte tragicomice datorită faptului că unii din votanții lui Diaconu, probabil votanți pro-USL/anti-Băsescu din 2012, au spus la exit poll sau la sondajele telefonice din ziua alegerilor că au votat PSD, ceea ce i-a împins în mod artificial pe social-democrați la 41%.
PNL are titlul de cel mai votat partid de "dreapta" dar și-a ratat ținta electorală și se pregătește de un congres furtunos după o ploaie de demisii.
PDL a rezistat tentativei lui Traian Băsescu de a-l distruge dar nu a depășit PNL și este doar al doilea partid al opoziției.
PMP a trecut pragul dar a eșuat în scopul său strategic (secarea PDL și dacă nu asta atunci măcar depășirea PDL). Scorul de o singură cifră este foarte, foarte puțin pentru un partid care a fost promovat masiv de președintele în funcție.
Închei cu o ironie a istoriei.
ARD avea patru partide și a obținut 1,2 milioane de voturi la ultimele parlamentare.
PDL, FC, NR, PNȚCD și PMP au obținut împreună la europarlamentare ... tot atât.
După un an și jumătate de guvernare Ponta (de la alegerile din 2012 încoace) despre care partidele de mai sus spun că este cea mai catastrofală din istoria planetei Pământ nu s-a avansat un țol.
Singura noutate este, de fapt, că acum sunt mai multe partide iar prăjiturica electorală de 1,2 milioane persoane se împarte între mai multe linguri.
O concluzie posibilă: lista actuală de lideri este tarată de ineficiență. Politicienii mai noi (MRU, Neamțu) s-au plafonat jos iar cei mai vechi (Băsescu, Udrea, Boc, Blaga) erau vedete politice ... prin 2003-2007. Există mult, mult trecut în acest spațiu politic; nu e clar cât viitor. De exemplu credibilitatea acestor oameni pe economie, un subiect vital în România, e la cote reduse ceea ce le limitează alonja la un grup dedicat dar minor de votanți, 10-20% din total în funcție de prezența la vot a celorlalți.
La PNL și în jurul PNL se decide tot. Nu este exclus ca toată lumea să obțină ce dorește, să existe și ADA 2.0 și USL 2.0, iar partidul să se scindeze mai mult sau mai puțin oficial.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
