Faceți căutări pe acest blog

joi, 30 august 2012

Replică din partea CSOP şi răspuns

Referitor la articolul despre ultimul sondaj CSOP, am primit un mesaj de la Andrei Muşetescu, directorul executiv al CSOP. Iată textul mesajului:

"Hotnews a preluat ieri un articol publicat de domnul Barbu Mateescu (Sondaj CSOP – mijlocul lui august, Sociollogica, 29 august 2012).
            De la bun început, doresc să afirm calitatea cercetărilor CSOP (studii de marketing şi sondaje de opinie publică cu tematică socială sau politică). De-a lungul timpului există numeroase confirmări publice, una dintre acestea fiind foarte recentă, ale temeiniciei acestei afirmaţii.
            Domnul Mateescu descrie CSOP drept „institutul de casă al opoziţiei actuale”. Vom putea accepta sau respinge această caracterizare după ce vom afla ce înţelege domnul Mateescu prin această sintagmă. Cred că este în primul rând datoria sa să ne lămurească ce conţinut concret îi atribuie.
Expresia „institut de casă” nu are, cel puţin până în acest moment, un statut clar. Atunci când este folosită, ea are, însă, evidente conotaţii negative. De aceea, este important ca expresia de care discutăm să fie tratată cu seriozitate, obiectivul fiind acela de a şti despre ce este vorba atunci când o asemenea etichetă este utilizată.
Există mai multe întrebări legitime ce îşi aşteaptă răspunsurile:
  • A fi „institut de casă” este un lucru bun sau un lucru rău pentru calitatea cercetărilor realizate?
  • Are statutul de „institut de casă” anumite consecinţe în ceea ce priveşte calitatea datelor de cercetare furnizate (prin calitate înţeleg faptul că rezultatele obţinute reflectă corect problematica studiată)? Dacă da, care sunt aceste consecinţe?
  • Are statutul de „institut de casă” anumite consecinţe în ceea ce priveşte relaţia dintre beneficiarul cercetării şi institutul care o realizează? Dacă da, care sunt aceste consecinţe?
 Cred că este tot datoria domnului Mateescu să ne ofere primele răspunsuri la aceste întrebări.
Domnul Mateescu afirmă că există anumite constante în sondajele cu tematică politică realizate de CSOP. Să presupunem, pentru simplificarea discuţiei, că asemenea regularităţi într-adevăr există. Şi în această privinţă, alte întrebări se impun ca legitime:
  • Care este legătura dintre aceste constante, acceptate pentru moment ca fiind reale, şi valoarea de adevăr a rezultatelor CSOP?
  • Diferenţele, chiar constante, faţă de rezultatele altor institute reprezintă un indiciu corect şi suficient pentru evaluarea calităţii?
  • A te afla în minoritate sau în majoritate, reprezintă repere valide atunci când se discută despre adevărul/ calitatea unor sondaje de opinie publică?
 Sunt convins că domnul Mateescu, căruia vom încerca să-i transmitem acest mesaj, ne va ajuta să înţelegem mai bine articolul pe care l-a publicat în Sociollogica, ceea ce s-ar putea dovedi util.

            Cu stimă,
            Andrei Muşetescu"

Voi răspunde subiect cu subiect, unele dintre întrebări fiind retorice sau adresate mai degrabă cititorilor blog-ului meu, de la care mă aştept să-şi formeze o opinie proprie:

"Institut de casă". Pe baza informaţiilor disponibile public, PDL nu a cerut în ultimii ani efectuarea de sondaje de opinie altui institut decât CSOP, iar CSOP nu a efectuat sondaje la comanda altui client politic decât PDL sau forţele politice care s-au alăturat acestuia în alianţe strânse. Aceste lucruri - chiar dacă ar fi 100% conforme adevărului - nu justifică însă în întregime folosirea unei asemenea sintagme. Înţeleg că domnul Muşetescu este nemulţumit de formularea care reprezintă titlul paragrafului. Punându-mă în situaţia sa, îi înţeleg nemulţumirea. Din acest motiv, formularea a fost retrasă din postarea originară şi regret folosirea ei.

Diferenţele dintre rezultatele furnizate public de către CSOP şi alte institute. Această diferenţă din punctul meu de vedere există. Domnul Muşetescu are dreptate să întrebe dacă acest lucru este relevant pentru măsurarea calităţii sondajelor CSOP: nu este. Niciodată însă nu am afirmat că sondajele CSOP sunt deficitare din punct de vedere al calităţii prin comparaţie cu alte institute (motivul fiind dat în paragraful următor); atâta timp cât diferenţele există, le voi lua în calcul.

Acurateţea sondajelor CSOP. În legătură cu acest subiect voi face o singură afirmaţie: sondajul CSOP din iunie a fost mai aproape decât sondajele oricărui alt institut de rezultatul votului politic de la alegerile locale (sondaj: USL 52%, PDL 20%; rezultate: USL 49%, PDL 22%). Dacă, aşa cum este foarte posibil, sondajul CSOP din iunie a fost efectuat după alegerile locale, caz în care am lua sondajele din mai drept reper (USL 54%, PDL 18%), tot CSOP a fost mai aproape de rezultatele de la scrutin decât oricine altcineva.
Paragraful de mai sus nu înseamnă, bineînţeles, că celelalte institute au greşit sau au manipulat rezultatele. Sunt mulţi factori care intervin între răspunsurile la întrebarea privind opţiunea politică (sondaj) şi votul propriu-zis pentru o formaţiune sau alta la Consiliul Judeţean (alegeri).

Observaţie generală. În jurul majorităţii institutelor de sondare a opiniei publice din România există suspiciuni - aproape întotdeauna nefondate. Aceste suspiciuni au un larg ecou în rândul consumatorilor de informaţii politice - practic la fiecare sondaj pe care-l comentez, indiferent cine l-a realizat, există comentatori care speculează legături între institutul respectiv şi omul politic X sau Y.
Fac întotdeauna abstracţie de aceşti factori atunci când realizez analiza datelor din sondajul respectiv. Ca dovadă, în cazul CSOP, postarea mea a detaliat în 6 puncte informaţiile din sondaj fără a emite judecăţi de valoare cu privire la calitatea sa sau a datelor prezentate.

Sper că paragrafele de mai sus reprezintă o clarificare. Afirm, în încheiere, că nu am lucrat niciodată pentru CSOP şi că, din punct de vedere profesional sau comercial, n-am fost implicat niciodată într-un conflict concurenţial sau de altă natură cu CSOP.

15 comentarii:

  1. Suspiciunile la adresa institutelor care fac sondaje de opinie sunt legate in principal de intrebarile pe care le pun si care pot induce anumite raspunsuri de la cei care sunt sondati. Orice institut care vrea sa arate ca e curat ar trebui sa faca publice toate intrebarile din sondaj si apoi putem comenta daca sunt partinitori sau nu.

    RăspundețiȘtergere
  2. USL a obţinut cele mai multe mandate de preşedinte de CJ – 36, ceea ce înseamnă 87,80% din numărul de mandate posibile (41), potrivit rezultatelor finale de la alegerile locale 2012 anunţate de Biroul Electoral Central. Pe locul doi s-a situat UDMR cu două mandate (4,87%).
    -in cazul uninominalului pur in doua tururi,cum ar fi aceste cifre?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Voi dedica timp acestui calcul dacă uninominalul în două tururi va redeveni un subiect de actualitate. Din nefericire, acest calcul ocupă mult timp, iar uninominalul în două tururi nu este un subiect aflat fie pe agenda publică sau politică.

      Ștergere
  3. 'Mnu Barbu'. io va credeam om serios domne... Pai adica ne-ati mintit asa pe fata?

    Urat, urat...

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnule Mateescu, doresc încă o dată să vă felicit pentru urbanitatea însemnărilor dumneavoastră, precum şi pentru echidistanţa neipocrită practicată.

    RăspundețiȘtergere
  5. Stimate domn,

    CSOP este cel care a oferit sondajele cu cele mai corecte rezultate la locale sau cel al caror rezultate urmeaza tiparul:
    "a. USL are un scor mai prost decât în sondajele altor institute.
    b. PDL are un scor mai bun decât în sondajele altor institute.
    c. Încrederea în Traian Băsescu este la cote mai înalte decât în sondajele altor institute."

    Ati creat o dilema trebuie sa o lamuriti. Nu aici si acum, ci prin analize mai atente si mai nuantate. Analiza de mai sus pare total subiectiva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cele două lucruri separate de "sau" nu se contrazic.

      Ștergere
    2. Stimate domn, deşi lipseşte semnul întrebării, presupun că primul dumneavoastră paragraf este o interogaţie. Dilema la care vă referiţi este iluzorie: pe de o parte, la locale CSOP a nimerit procentele cel mai aproape de realitate; pe de altă parte, cam toate sondajele CSOP au caracteristicile "a", "b", c" enumerate de dumneavoastră. Unde vedeţi contradicţia?

      Se prea poate ca sondajele comandate de USL să folosească metode de alegere a eşantionului "reprezentativ" care să aranjeze un pic rezultatele în favoarea USL. În felul acesta şi sondajul rămâne perfect fidel regulilor sociologice (pentru toţi cei care ar vrea să-l verifice), dar şi impactul public este aşa cum şi-l doreşte comanditarul.

      Ștergere
    3. Corect, nu se contrazic. Dar de ce nu ati amintit acest lucru in analiza initiala? Daca ati fi facut-o ati fi fost nevoit sa mai nuantati si astfel afirmatiile nu erau atat de tari.

      In plus sinteza celor 2 aparente contradictii poate duce la concluzia ca, dimpotriva, celelalte institute sunt mult mai partizane si acest partizanat le afecteaza rezultatele. Corect?

      Ștergere
    4. Este posibil ca diferenţa dintre sondaje - indiferent ale cui - şi rezultatele de la locale să fie datorată unor factori care nu ţin de identitatea unui institut sau de a altuia (Sebastian Lăzăroiu despre subiectul "spiralei tăcerii": http://www.contributors.ro/dezbatere/teorema-tortului-de-ciocolata-%E2%80%93-numerologia-esecului-2/ )

      În cazul de asemenea posibil în care CSOP este singurul institut care are dreptate iar *toate celelalte* greşesc, postarea în subsolul căreia ne aflăm clarifică lucrurile.

      Ștergere
  6. Un articol pe aceeaşi temă de Mircea Kivu, un sociolog care îmi place foarte mult:

    http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/contabilizarea-tentativei-de-demitere-din-perspectiva-alegerilor-parlamentare-275396.html

    În el este citat un alt articol de-al aceluiaşi autor, publicat în februarie:

    http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/manipularea-prin-omisiune-254592.html

    RăspundețiȘtergere
  7. O remarcă bine-dispusă: domnule Mateescu, se pare că CSOP vă citeşte! Probabil că sunteţi citit şi de celelalte institute şi poate chiar de nişte consilieri. Eu zic că scrisoarea deschisă de mai sus e un compliment care vă poate flata orgoliul profesional!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scrisoarea poate fi privită în mai multe feluri. Mulţumesc pentru remarca bine-dispusă, binedispune :)

      Ștergere

Arhivă blog