În ordinea locurilor:
1. Campania PNL a avut nuanțe emoțional-punitive (Rareș Bogdan) dar și rațional-aspiraționale (promovarea administrațiilor liberale din Transilvania).
Și în plan socio-demografic PNL a fost moderat: locul 2 la toate categoriile de vârstă, locul 1 sau 3 la niciuna.
PNL obține o victorie majoră, adică primește peste 40% din voturi, în doar două județe, Alba și Sibiu.
Nicăieri, cu excepția HarCov și Bucureștiului, nu este sub 20%.
În planul regiunilor, doar în Transilvania partidul trece de 30%.
PNL ia peste 40% în doar 5 din cele 103 de municipii ale României: Alba-Iulia, Blaj, Mediaș, Sebeș și Sibiu.
În paradigma societate deschisă vs. societate închisă, care este axa ideologică a deceniului, votanții PNL nu sunt nici fani hotărâți ai schimbării, modernizării, sincronizării (ar fi devenit votanți USRPLUS) și nici susținători sau beneficiari ai sistemului de patronaj feudal cu nuanțe naționalist-anti-europene (pentru că atunci ar fi votat PSD).
Pe această axă, PNL e centrul și moderația.
Într-o epocă tumultoasă, a fi centrul e periculos. Din fericire România nu se confruntă cu o criză gigantică non-politică (economică, de imigrație, etc) care să despice lucrurile în două.
Un lucru vital pentru înțelegerea scorului PNL: mobilizarea filialelor a fost considerabilă, la cote fără egal de la unificare. Mobilizarea electoratului potențial sau maximal al PNL a fost de un neverosimil 87% (da, optzeci și șapte). Fiecare primar PSD a adus în medie 1214 voturi partidului său. Fiecare primar PNL a adus în medie 2253 voturi PNL, adică dublu.
Ca ipoteză, intuiesc că PNL beneficiază de o susținere majoră din partea decrețeilor, în sensul extins al termenului (adică cei născuți între 1967 și 1977 inclusiv, adică cei care au între 42 și 55 de ani acum). În continuarea acestei ipoteze, românii mai tineri au votat în majoritate USRPLUS.
2. Vacanța Mare avea în anii '90 un scheci la care poanta era: "Haiducul avea vestă anti-glonț, dar ce să vezi, boierul avea gloanțe anti-vestă."
PSD s-a mobilizat în mod serios. Nu ca la parlamentare sau prezidențiale, dar serios. Cele 2,0 milioane voturi reprezintă o performanță autentică, fiind vorba de repetarea numărului de voturi obținut la europarlamentarele din 2014 în contextul în care Pro România, UNPR și PRU le-au ciugulit voturi.
Dacă prezența la europarlamentare ar fi fost normală, numărul de voturi al PSD ar fi asigurat un scor liniștitor. Idem la ALDE.
Concret, chiar și la o prezență cu 2% mai mare decât la europarlamentarele precedente, scorul PSD ar fi fost 33,5% iar al ALDE 6,2%!
Însă, și e un gigantic "însă", pentru restul societății aceste alegeri nu au fost parlamentare, ci un fel de prezidențiale:
PNL și USRPLUS au luat mai multe voturi (4,4 milioane) decât Iohannis și Macovei cumulat în primul tur de la prezidențiale (3,3 milioane).
De asemenea PMP a luat mai multe voturi decât Udrea în primul tur din 2014.
Discursul lui Dragnea a divizat societatea și a produs aceleași efecte ca cel cvasi-identic al lui Ponta din 2014: pentru fiecare om mobilizat de respectivul discurs în sensul votului pentru PSD, opoziția a câștigat doi.
Ca exemplu, faimoasele mitinguri din Iași și Galați au împins PSD în aceste municipii sub 22%.
La parlamentare luase în fiecare din ele cel puțin 40%...
3. Aproximativ 400 de mii de oameni aflați în țară au optat pentru USRPLUS deși nu apăreau în estimările maximale cu privire la electoratul Alianței.
Acum o săptămână scriam: "Deseori - nu atât de des pe cât s-ar crede - [sondajele] dau eșecuri evidente, ratând în special valuri de emoție negativă și demobilizări bruște. E loc de o surpriză sau două și acum."
Pe românește, USRPLUS părea să aibă 15 votanți potențiali din care la vot urmau să vină 11, 13 sau poate 14.
Și au venit la vot 19.
Cei 4 în plus, dacă ar fi să continuăm metafora cu o analiză a datelor, sunt... cele 4, fiind vorba de femei tinere sau foarte tinere; există de asemenea o probabilitate majoră ca 2 dintre ele să locuiască într-o reședință de județ din Muntenia sau într-un oraș (indiferent de mărime) din Moldova iar 1 sau 2 dintre ele să locuiască într-unul din marile orașe ale României, mă refer în special la București, Cluj , Timișoara sau Iași.
După cum bine observa Andrei Lupu, Alianța s-a extins mult dincolo de corporatiștii din București și Cluj. Ea a ocupat locul unu în fiecare din primele 9 orașe ca populație din această țară, precum și în anumite localități din Moldova (Bârlad, Bacău, Vaslui, Piatra Neamț), din Transilvania (Baia Mare, Zalău) și mai ales municipii reședință de județ din Muntenia (Pitești, Râmnicu Vâlcea, Buzău, Târgoviște).
USRPLUS va termina, probabil, la doar 10 mii de voturi în spatele unei organizații gigantice (PSD) care, după cum am arătat mai sus, a fost mobilizată de pocneau toți cilindrii.
(Poza aparține Hotnews)
4. Te rog să ignori hărțile care colorează județele României pe baza identității ocupantului locului unu. Lucrurile trebuie privite altfel:
La parlamentare puterea (suma PSD+ALDE) a câștigat 36 de județe și București, adică acolo a depășit suma PNL+USR.
Acum a câștigat 7: Giurgiu, Buzău și Oltenia (dar nu Vâlcea). Niciunul din aceste județe nu este în Moldova...
La nivel național, scena s-a rotit.
Coaliția obținuse 52%, acum s-a înjumătățit.
Opoziția obținuse 29%, acum 49%.
5. Fiecare al cincilea votant din spațiul PSD+Pro România a optat pentru partidul condus de Victor Ponta. Situația este încurcată, nefiind vorba nici de un eșec răsunător și nici de o pătrundere gigantică în electoratul PSD.
6. Am atras atenția cu privire la Moldova înainte de alegeri. Dacă facem abstracție în continuare de votanții UDMR:
- situația PNL în Moldova și Muntenia e cvasi-identică (între 20% și 25% din voturi)
- cea a USR Moldova (24%) e mai degrabă similară cu cea a USR în Transilvania (26,7%) decât cu cea a USR în Muntenia (17%)
- situația PSD în Moldova (26%) seamănă cu cea a PSD în Transilvania (19,7%, diferență 6,3%) mai degrabă decât cu dominația PSD în Muntenia (38%, diferență 12%).
Moldova e în schimbare. Mare grijă la formulări precum "Vechiul Regat" sau "Moldova și Muntenia", nu numai în politică ci și în alte domenii ele pot fi perimate.
Mulțumesc lui Cristian Andrei pentru datele privind votul pe localități/județe.
De apreciat faptul că datele defalcate ale exit-poll-ului CURS & Avangarde au fost făcute publice, nu-i obliga nimeni.
La mulți ani, Radu Hossu!
Voi reveni cu o postare după alegeri, dar chiar și așa:
A. Scorul PSD+ALDE vs scorul PNL+USRPLUS+PMP.
Reamintesc că la parlamentare a fost 52,5 - la - 35.
Vorbim, practic, de evaluarea guvernării.
Știm cu toții că aceasta a pierdut teren, nimeni nu știe însă cât.
De asemenea e un pic neclar dacă opoziția ca atare a depășit puterea, și cu cât.
Este de asemenea neclar dacă PMP mai e relevant, adică dacă suma (doar) PNL+USRPLUS depășește PSD+ALDE fără să mai fie nevoie de adăugarea PMP.
Elementele de la acest punct "A" sunt cele mai importante și pe baza lor se determină câștigătorii și pierzătorii alegerilor.
(Cu tot respectul, alte modalități de interpretare mi se par ușor naive.
Din perspectiva unui fan PSD, degeaba ocupă PSD locul 1 dacă a luat cu 15% mai puțin decât suma PNL+USRPLUS. În vocabularul intern al partidului, "Statul Paralel ne-a bătut!"
Din perspectiva unui oponent al guvernării, degeaba depășește suma PNL+USRPLUS scorul PSD dacă de fapt electoratele puterii s-au rearanjat și PSD+ALDE > PNL+USRPLUS.
Micuțe jocuri psihologice - a luat PSD un scor cu 3 în față sau cu 2? Scorul Alianței începe cu 2 sau cu 1? - trebuie recunoscute drept iraționale și irelevante. Ca exemplu evident, atât în mod absolut cât și relativ, diferența dintre numerele 12 și 14 este mai mare decât diferența dintre 29 și 30, deși creierele noastre au probleme autentice în a înțelege acest adevăr).
B. Raportul scorurilor PSD și PNL.
PSD are în jur de 1680 de primari (oficial).
PNL are 1081.
PSD are 29 președinți CJ și guvernarea, deci controlează banii.
PNL are 8.
La parlamentare raportul voturilor a fost 2,3-la-1 pentru PSD.
În această campanie, însă, în plan electoral Carmen Avram a fost la fel de irelevantă pe cât a fost Rareș Bogdan de relevant.
PNL a recuperat din dezavantajul teritorial printr-o victorie în bătălia vedetelor.
Să vedem cât a recuperat.
C. Bătălia dintre PSD-ul de acum și PRM-ul din trecut.
În 2000, la parlamentare, Partidul România Mare a obținut 2,28 milioane voturi.
În 2004, tot la parlamentare, într-un climat mai puțin favorabil, a luat 1,39 milioane.
PSD a plagiat serios PRM în această campanie ca valori, mesaje și intensitate. Va lua PSD mai mult sau mai puțin decât media PRM din 2000 și 2004, adică mai mult sau mai puțin de 1 841 591 voturi?
(fotografie SpyNews)
Este PSD un PRM solid sau unul pe ducă?
D. Moldova. Lăsând cu totul la o parte protestele din Galați și Iași, această regiune este într-o ascensiune socio-economică majoră.
Despre Muntenia și Transilvania nu cred să existe mari dubii apropo de cum va arăta dispunerea electoratelor. În București va fi un talmeș-balmeș, electoratele din Capitală fiind extrem de diverse și fane într-o mare măsură ale formațiunilor politice slabe organizațional în restul țării.
În Moldova pot fi surprize.
E. Pro România. Dacă faci abstracție de opțiunea ta personală de vot, prin comparație cu conflictul dintre PSD și Pro România, totul este o nuanță. Nimeni nu se aruncă de pe bloc dacă USRPLUS ia 16,5% în loc de 19%. Lupta PSD-PNL pentru locul unu are implicații importante pentru acest an și pentru Dragnea. Confruntarea dintre PSD și Pro România, însă, poate schimba forma scenei politice și destinul acestei națiuni pentru mai mult de un deceniu.
F. Referendumul. Ai uitat de el?
Va deveni relevant din punct de vedere politic doar dacă situația întâlnită diferă de cea a scrutinului propriu-zis.
Un PSD care termină pe locul 2 în contextul unui referendum nevalidat se poate agăța de acesta pentru a clama un succes ("Iohannis a pierdut!").
Rezultate nemulțumitoare ale opoziției în contextul validării referendumului produc de asemenea o situație interesantă.
G. Ce nu prind sondajele.
Ele sunt unelte tehnologic expirate, din epoca uzinelor, armatelor bazate pe conscripție, televiziunilor atotputernice și familiei nucleare (părinți și copii care locuiesc împreună).
Sunt precum faxurile în epoca e-mailurilor, taxi-urile în epoca Uber, antenele de televizor în epoca Wi-Fi.
Deseori - nu atât de des pe cât s-ar crede - dau eșecuri evidente, ratând în special valuri de emoție negativă și demobilizări bruște.
E loc de o surpriză sau două și acum.
Sau mai degrabă o împrospătare a datelor de aici, pe baza unui sondaj INSCOP apărut la câteva ore după postare.
INSCOP a folosit un mijloc util și corect pentru a determina prezența la europarlamentare: "Pe o scală de la 1 la 10 în care 1 înseamnă sigur nu voi vota, iar 10 înseamnă sigur voi
vota, indicați în ce măsură intenționați să vă prezentaţi la vot pentru alegerile europarlamentare". Din practica alegerilor europarlamentare din trecut, la vot se prezintă doar cei care au selectat "10". În partea a doua a lunii aprilie, când a fost efectuat sondajul, în această categorie se găseau 39,2% din respondenți, adică din cei de pe liste cam 31-33%, în funcție de cât mare crezi că e migrația. (Diaspora apare pe liste, mărind deci enorm numitorul fracției prezenței, participă într-o măsură foarte mică la europarlamentare și nu participă la sondaje, acestea fiind efectuate în interiorul țării).
Un motiv de speranță în ceea ce privește creșterea prezenței chiar și față de această estimare este modul în care dorința de a participa la vot s-a schimbat în timp. Nu te plictisesc cu detalii, dar nu e ca și când în ultimele luni România s-a rupt în două categorii (sigur vin / sigur nu vin la vot), ci mai degrabă totul seamănă cu o coadă la un hipermarket, în aprilie mulți oameni care ar fi selectat "1" în lunile anterioare au trecut la categoria "2" etc etc etc până la capătul șirului (de la opțiunea 9 la opțiunea 10).
Mitingurile PSD - care au avut loc după terminarea sondajului - au mai injectat un pic de emoție în toată lumea...
Ca reper, o prezență de 31-33% ar fi similară cu cea de la ultimele europarlamentare.
Să ne concentrăm atenția asupra publicului care sigur vine la vot. Pornind de la premisa că în România sunt 14,5 milioane de oameni cu drept de vot (dacă tu crezi că sunt mai mulți, numerele absolute de mai jos trebuie ajustate în sus), avem:
PSD: un foarte estetic 1,500 milioane voturi. Nici peste 2 milioane voturi (ca la europarlamentarele din 2014) nici 1,17 milioane (ca la europarlamentarele din 2007). INSCOP confirmă evaluarea de ieri: mobilizare ușor peste media celorlalte electorate.
Personal îmi este greu să cred că PSD va varia extrem de mult sub sau peste această valoare.
PNL: 1,48 milioane. Practic suma PNL+PDL de la europarlamentarele precedente.
USRPLUS: 1,14 milioane. Se confirmă că electoratul este în continuare extrem de mobilizat. De fapt USRPLUS este foarte aproape de mobilizarea totală a electoratului disponibil. Asta naște niște dileme strategice apropo de parlamentare, unde 1,14 milioane voturi nu mai înseamnă 20% ci 16%. Dar mai e mult până atunci.
Pro România: 483 mii voturi. Se confirmă evaluarea de ieri: mobilizare sub media celorlalte electorate. La Pro România contează mai mult procentele decât numărul voturilor, 10% sau mai mult având un impact emoțional important.
ALDE: 466 mii voturi. Se confirmă evaluarea de ieri, mobilizare sub media celorlalte electorate, dar situația nu pare a fi atât de dramatică precum estimam că ar putea fi.
UDMR: Mobilizare slabă. E posibil ca Uniunea să înregistreze un minim istoric pentru europarlamentare (adică sub 350 mii voturi*), dar mi se pare puțin probabil să se ajungă sub 270 de mii.
* = în 2007 Laszlo Tokes a divizat electoratul votant al UDMR, nu iau în calcul rezultatul Uniunii de atunci.
PMP: O capcană bună pentru un examen de sociologie politică. Electoratul este aparent sub-mobilizat conform tuturor sondajelor (200 mii persoane cf. INSCOP), dar popularitatea lui Traian Băsescu este în creștere.
Cu prudență, întrucât oamenii nu sunt roboței sută la sută predictibili, o prezență mică la vot e o veste bună pentru PSD și USRPLUS, care au electorate deja mobilizate și care vin la vot orice s-ar întâmpla.
O prezență mare înseamnă că s-au activat și votanți nu foarte convinși în acest moment că ar fi bine să vină la vot. Ei se pot afla teoretic în electoratele oricărui partid, dar partidele mici ar beneficia în mod special.
(fotografia aparține Harvard Business Review)
"Lifturile" mobilizării electoratelor se vor mișca inegal și, datorită dimensiunilor relativ mici ale electoratului votant, o zdruncinătură poate schimba multe. La europarlamentare, 50-55 de mii de oameni sunt un procent. Câteva ore de ploaie în Oltenia, o afirmație necugetată sau un viral bun pot schimba în mod dramatic scoruri altfel calculate savant.
Eu nu știu cum îți imaginezi scena electorală în acest moment, dar pentru mine cea mai bună imagine este următoarea: câteva clădiri, în fiecare din ele existând un lift și oameni aflați la etaje diferite care apasă în același timp butonul de chemare al liftului.
Fiecare clădire este o ofertă electorală (partid, alianță sau candidat independent) la europarlamentare.
Înălțimea clădirii, adică numărul de etaje, este mărimea electoratului său maximal.
Fiecare om care apasă butonul este un factor care influențează prezența la vot a alegătorilor acelui partid/acelei alianțe.
Cu cât mai sus este liftul, cu atât a captat mai mult o ofertă electorală din electoratul său maximal.
Ziua alegerilor este momentul în care lifturile se opresc și se compară etajele la care se află fiecare.
În teorie, poți avea următoarea situație: o clădire are 12 etaje (electorat maximal mare) dar liftul se oprește la etajul 4 (mobilizare mică) altă clădire are 6 etaje (electorat maximal mai mic) dar liftul se oprește la etajul 5. În clasament, al doilea partid îl va depăși pe primul.
Un lucru important de ținut minte dar ușor de trecut cu vederea este că numărul etajului la care se află fiecare lift în ziua alegerilor, adică înălțimea față de sol, nu este scorul în procente al partidului, ci numărul votanților săi. Implicațiile sunt zdravene. Să luăm cazul (probabil) în care electoratul ALDE nu se mobilizează la fel de mult ca alte electorate. Partidul nu mai obține 10%, cum ar fi de așteptat pe baza sondajelor, ci 7%. Implicit, celelalte partide nu vor mai cumula 90%, ci 93%. Scena electorală - cu excepția ALDE - primește 3% cadou, adică scorurile PSD și PNL cresc cu aproximativ un procent, un alt procent împărțindu-se între alte formațiuni, fără ca acești recipienți să facă ceva anume ci doar eșuând mai puțin decât ALDE în a-și mobiliza propriul electorat. Atât.
Situația poate fi rotită de la scenă spre partid. Să zicem că PSD obține 1,5 milioane voturi, precum la europarlamentarele din 2009. Ce înseamnă asta? La o prezență mică - adică o mobilizare redusă a altor partide - 30,0%. La o prezență mai înaltă cu 300 de mii decât la europarlamentarele precedente - 25,6%. A făcut ceva PSD ca să merite un scor mai mare sau mai mic? Nu prea. (De aceea mă amuză mitul performanței "consultanților israelieni" de la ultimele parlamentare. Numărul de voturi al PSD - 3,2 milioane - a fost predictibil. Demobilizarea masivă a altor electorate, din considerente care nu aveau de-a face cu PSD, a fost elementul-cheie atunci).
Voi trece în revistă competitorii la europarlamentare, în ordinea mărimii electoratului maximal, cel surprins de sondajele CURS și IMAS (cum ar fi scorurile dacă toți cei 10 milioane de oameni care au o opțiune de vot chiar ar vota?). Voi lua în calcul însă și mobilizarea, identificabilă prin sondaje care se concentrează asupra opțiunii de vot a celor foarte hotărâți să vină (INSCOP din martie și D&D Research). Nu mă voi aventura să intuiesc gradul de mobilizare al fiecărui electorat în ziua votului, chiar în timp ce citești aceste cuvinte lucrurile putându-se schimba semnificativ într-un fel sau altul. Voi evidenția însă factorii, adică în termenii imaginii de la început: oamenii care cheamă liftul în sus sau în jos.
PSD. Electorat maximal: fluctuează înfiorător în funcție de ce firmă face sondajul. O medie între CURS și IMAS înseamnă 2,93 milioane, aproape de cotele de dinainte de criza economică, adică din perioada când Băsescu era un zeu. PSD este însă în continuare partidul cu cel mai mare electorat.
Mobilizare, factori negativi: UNPR, care poate ciupi 1-2 procențele vitale, și Liviu Dragnea. Detalii după alegeri, dacă va fi cazul.
Mobilizare, factori pozitivi: în mod obiectiv mobilizarea votanților PSD este peste media clasei politice atât conform sondajului INSCOP din martie cât și sondajului D&D.
Pe baza istoriei: Cele 2,09 milioane de pe vremea lui Ponta, de la europarlamentarele din 2014, s-au răsfirat. PSD e acum mai aproape de paradigma din 2007-2009, când făcea jogging între 1,18 și 1,50 milioane voturi. Narațiunea dezvoltată între timp de partid a înghițit PRM (care a luat la ultimele parlamentare 200 de mii de voturi; PRM nu participă la aceste europarlamentare). Forța în rural a PSD este, de asemenea, la cote înalte, probabil fără precedent de la Revoluție încoace.
PNL.Electorat maximal: 25% din totalul celor care exprimă o opțiune de vot, zic atât CURS cât și IMAS. Adică 25% din 75% din 14,5 milioane = aproximativ 2,7 milioane persoane. Un pic mai mic decât electoratul PSD.
Mobilizare, factori negativi: în rural s-a dat un chix zdravăn în 2016, nici în primul tur din 2014 lucrurile nefiind fenomenale.
Mobilizare, factori pozitivi: Rareș Bogdan. Mobilizarea votanților PNL este peste media celorlaltor competitori conform sondajului D&D.
Pe baza istoriei: PNL și PDL au cumulat 1,5 milioane la precedentele europarlamentare. PNL, odată unificat, a obținut 1,44 milioane la ultimele parlamentare. În mod normal, după doi ani de stat în opoziție (ceea ce în România întotdeauna e benefic în planul susținerii publice..) și cu impulsionarea dată de Rareș Bogdan, acest prag de 1,4-1,5 milioane ar trebui depășit acum.
USRPLUS. Electorat maximal: Aproximativ 1,5 milioane. De două ori și un pic cât USR la parlamentare.
Mobilizare, factori negativi: E prea puțin unt pentru câtă pâine este, ca să îl citez pe Tolkien. Ca să fiu mai concret, ca și în cazul USR la parlamentarele din 2016 am impresia că pe final se pierde viteză și că pur și simplu e prea mult timp până la alegeri, timp cu care Alianța nu știe ce să facă.
Mobilizare, factori pozitivi: ... dar ca și în 2016, s-ar putea să nu conteze campania de fel. Asta pentru că, alături de PSD, USRPLUS este o ofertă electorală care se adresează unei clase sociale extrem de bine definită și conștientă de interesele sale.
În pre-campanie și la debutul campaniei, electoratul USRPLUS era extrem de mobilizat.
Pe baza istoriei: mai mult decât cele 629 de mii de voturi de la parlamentare. Un milion de voturi ar avea o conotație istorică semnificativă. Per total, există o probabilitate mare să se ajungă la un loc 3 cert și oarecum singuratic, probabil la distanță semnificativă de cele două partide mari dar și de partide mai micuțe, de o singură cifră (ALDE, PMP, UDMR).
ALDE. Înainte de anul 2017, raportul voturilor PSD vs. ALDE era de 8-la-1.
Acum a devenit 4,5-la-1 (conform D&D) sau 3-la-1 (conform CURS și INSCOP) sau 2-la-1 (conform IMAS).
Tăriceanu, practic, avansează pe spațiul lăsat liber de lipsa de carismă a leadership-ului PSD.
Electorat maximal: Între 1,05 și 1,40 milioane persoane. Cel puțin 10% în cam orice sondaj.
Mobilizare, factori negativi: Conform sondajelor, electoratul ALDE are o mobilizare sub media clasei politice. Un scor între 5% și 9% e probabil.
Mobilizare, factori pozitivi: Nu prea există.
Pe baza istoriei: ALDE era cât pe ce să rateze intrarea în parlament în 2016 și mă aștept ca această ușoară comoditate a votanților să se manifeste și în acest an, chit că electoratul s-a schimbat/mărit în bună parte. 300-350 mii voturi ar fi de așteptat, o cădere sub 290 mii voturi nu este exclusă.
PMP. Electorat maximal: 500 de mii.
Mobilizare, factori negativi: Mobilizarea electoratului PMP este ușor sub media clasei politice, conform sondajelor.
Mobilizare, factori pozitivi: Traian Băsescu nu are mulți fani, dar le știe butoanele.
Pe baza istoriei: Ca și în 2016, PMP depinde de indisciplina altor electorate maximale pentru a putea depăși pragul. Se poate ajunge la situația în care 20 de mii de votanți ALDE care decid să vină (sau să nu vină) la vot să stabilească, indirect, viitorul PMP.
Pro România. Spargerea FSN din 1992 a schimbat istoria României, luând pentru întotdeauna zeci de procente de la PSD și, pe termen lung, generând marele coșmar electoral al PSD pe nume Traian Băsescu.
APR a apărut și, după o ascensiune meteorică, s-a stins la finele anilor '90.
Tentativele de rupere a PSD se termină, deci, ori la bal ori la spital.
Electorat maximal: Toți votanții PSD.
Glumesc.
Aproximativ 1,14 milioane.
Mobilizare, factori negativi: electoratul Pro România are o mobilizare sub cota medie a clasei politice, conform sondajelor.
Mobilizare, factori pozitivi: "Amatorii vorbesc despre tactică, profesioniștii studiază logistică" (Robert Barrow, general american). Ei bine, profesioniștii într-ale politicii, când se gândesc la Pro România, se concentrează pe aportul lui Marian Neacșu.
Pe baza istoriei: Orice distribuție în interiorul sumei PSD+Pro România e teoretic posibilă, de la 24%-și-11% până la 31%-și-2%.
UDMR. Caracteristicile specifice ale Uniunii fac dificilă o discuție de amploarea și calitatea necesară. De observat că UDMR nu a obținut niciodată la europarlamentare mai puțin de 5,5% din voturi, și că în afara secuimii se confruntă pentru a doua oară în istoria sa cu o competiție acerbă din partea unei oferte electorale "românești" (prima dată fiind vorba de USL). Ca și în cazul PMP, scorul UDMR depinde de mobilizarea altor electorate, putând ajunge sub mai sus menționatul 5,5% sau dincolo de 7%.
PS: la câteva ore după postare a apărut și un nou sondaj INSCOP, care confirmă în linii mari multe din evaluările de mai sus. Mâine îl voi analiza în detaliu.
Rezumând:
1. Opoziția e fragmentată - și așa ar și trebui să fie - întrucât nu poate exista o forță politică sau un lider care să fie la fel de atrăgătoare/atrăgător pentru neoprotestantul de 31 de ani din Oradea care are patru copii, hipsterul IT-ist care merge la un concert sau festival în fiecare săptămână de vară și electricianul de 52 de ani din Vaslui care urăște politicienii bogați și aroganți, ca să luăm doar trei tipologii.
Iohannis are o cotă bună în sondaje, printre altele, și pentru că nu se definește decât în raport cu (puținele) teme pe care toate electoratele anti-PSD le au în comun.
2. Puterea e fragmentată dintr-un motiv cu totul diferit, și anume raportarea la Liviu Dragnea. Datorită existenței atât a ALDE cât și a Pro România, există nu una, ci două (!) oferte dacă ești anti-Iohannis și nu-ți place Dragnea. Situația este atipică și poate produce deznodăminte interesante.
M-am gândit serios la asta. Mitingurile costă bani și timp. Nu conving pe nimeni care să nu fie deja convins. Toată lumea știe deja că PSD e tare la organizare, deci iarăși nimic nou. Mai mult liderii riscă să comită gafe, să vadă presa cât de plictisit e publicul și alte tâmpenii sau efecte negative.
După care mi-am dat seama.
PSD face mitinguri ca să arate membrilor PSD din fața televizorului, dar și celor care participă la miting, că Liviu Dragnea încă nu a fugit din țară.
El a fost realizat în perioada 12-25 aprilie. Rezultatele se găsesc aici (europarlamentare) și aici (prezidențiale). Însă aici se află o informație în plus, una vitală și anume câți respondenți au indicat o opțiune de vot.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1010 persoane. Precizez că estimez populația aflată în țară la 14,5 milioane persoane cu drept de vot.
1. Încep cu un aspect care poate să pară ciudat. Sondajul nu poate fi folosit pentru a estima în mod precis scorurile la alegerile pentru Parlamentul European. Raportând la populația totală, 10,7 milioane persoane exprimă o opțiune de vot - aproape dublu față de maximul istoric de participare la europarlamentare și, de asemenea, cu 3 milioane mai mult decât votanții de la parlamentare. Sondajul, de fapt, identifică bazinele hiper-maximale ale partidelor - mărimea bălții în care pescuiește fiecare. Este exclus ca un partid să-și poată activa electoratul maximal măcar la o cotă de 90%. Chiar și așa, se poate face o comparație cu parlamentarele din 2016. Trend-urile sunt evidente:
Electoratul maximal al PSD este la 2/3 din numărul celor care l-au votat în 2016.
Chiar și făcând suma PSD+Pro România, se ajunge abia la numărul votanților PSD din 2016. Asta în timp ce... :
Electoratul maximal al ALDE e triplu față de parlamentare (1,31 milioane votanți potențiali acum, 423 mii atunci).
Cel al USRPLUS e aproape triplu față de cel al USR din 2016.
Cel al PNL e aproape dublu.
Cel al PMP e cu 50% mai mare.
PSD și ALDE cumulează 3,63 milioane votanți potențiali.
Opoziția (PNL, USRPLUS, PMP) cumulează 5,1 milioane.
(La parlamentare, PSD și ALDE au cumulat 3,65 milioane voturi. Opoziția de azi a cumulat 2,4 milioane).
Cele trei paragrafe aflate imediat mai sus reprezintă o sumarizare rapidă a costurilor electorale ale guvernării din ultimii doi ani și jumătate.
2. În vederea prezidențialelor, trebuie să avem ochii ațintiți spre turul doi. În cazul Pro România estimez că votanții, indiferent de ce le va spune Victor Ponta între tururi, vor opta mai degrabă anti-Iohannis sau anti-candidatul-susținut-de-opoziția-de-azi. Astfel, la votul pentru partide suma PSD+ALDE+Pro România are 4,88 milioane potențiali votanți, iar candidații lor potențiali la prezidențiale (Dragnea pentru PSD, Tăriceanu pentru ALDE, Ponta pentru Pro România) cumulează 5,11 milioane voturi.
(poza aparține EuropaFM)
Partidul cel mai puternic (PSD) are cel mai slab potențial candidat la prezidențiale (Dragnea). Întrucât în acest spațiu nu s-a anunțat oficial niciun candidat, este nițică debandadă. Mai mulți votanți PSD ar opta pentru Tăriceanu sau Ponta (1,25 milioane) decât pentru Dragnea (1,07 milioane). Când și dacă va fi anunțată candidatura la prezidențiale a lui Dragnea sau a altui candidat PSD decât Tăriceanu, va urma o luptă feroce.
Pe cealaltă parte a spectrului politic, partidele opoziției au un bazin maximal de 5,1 milioane persoane, după cum am scris mai sus, dar candidații lor la prezidențiale operează într-un bazin maximal de 7,07 milioane. Iohannis funcționează ca un magnet. Există 450 de mii de votanți PMP care ar opta pentru el și nu pentru Tomac; 220 de mii de votanți USRPLUS ar opta pentru el și nu pentru Cioloș sau Barna. O altă sursă, neinclusă în cele "5,1 milioane", o reprezintă votanții UDMR: 450 de mii dintre ei ar vota Iohannis și nu Hunor.
Dacă în turul doi ambele bazine se mobilizează total și luăm în calcul și o prezență moderată în diaspora, candidatul care reprezintă spațiul PSD+ALDE+Pro România pierde la 18% diferență (41% vs 59%).
În mod evident însă candidatul opoziției nu va putea mobiliza toate cele 7,07 milioane de voturi potențiale din țară. (Acum cinci ani, într-un moment de surescitare emoțională majoră Iohannis a captat 5,9 milioane de voturi pe teritoriul României). Nici candidatul puterii de azi nu va putea mobiliza chiar tot, însă va pierde relativ mai puțin. Implicit, ne putem pregăti de un scrutin extrem de strâns, ca de obicei, cu observația că cel puțin deocamdată masa e mai înclinată în defavoarea candidatului PSD sau susținut de PSD decât oricând în acest mileniu cu excepția anului 2004.
3. În aprilie 2009, adică acum fix un deceniu, când aveam tot un președinte care dorea să fie reales, lucrurile erau extrem de ordonate. Atât la PDL cât și la PNL, pentru fiecare cinci votanți din bazinul maximal al partidului exista încă o persoană care nu ar fi venit la europarlamentare dar ar fi votat candidatul partidului la prezidențiale. PSD era ușor gripat de existența candidaturilor la prezidențiale ale lui Sorin Oprescu și Gigi Becali, eficiența lui Geoană în a atrage votanți PSD fiind inițial redusă, dar până la urmă bărcile au ajuns la mal și Geoană a captat cam tot electoratul maximal al partidului.
Din aceste motive, rezultatele din 2009 de la alegerile pentru Parlamentul European și cele din primul tur al prezidențialelor seamănă ca două picături de apă.
O repetare la cheie a anului 2009 ar însemna în contextul actual:
a. Canibalizarea lui Tăriceanu de către Dragnea, care preia intenția de vot a întregului electoratul maximal PSD.
b. O scădere a mobilizării electoratului președintelui în funcție. (Băsescu era la intenție de vot 38-40% în aprilie dar a luat 32% în primul tur).
c. O candidatură USRPLUS care, în funcție de fidelitatea cu care urmează ruta performantă a lui Crin Antonescu, poate trece de 2 milioane voturi sau dimpotrivă se poate prelinge spre 1 milion. (Similitudinile socio-demografice între electoratul USRPLUS de acum și cel al PNL din 2009 sunt uluitoare. Până și bazinele maximale au valori apropiate: 1,58 milioane PNL atunci, 1,76 milioane USRPLUS acum).
Pe cifre și fără diaspora, am ajunge aici:
Iohannis (PNL) 3,5 milioane voturi
Dragnea (PSD) 2,3 milioane voturi plus votanți de la Pro România - dar nu foarte mulți.
X (USRPLUS) 1,0-2,5 milioane voturi (probabilitate mare de centrare în spațiul 1,6-2,0 milioane; probabilitatea să depășească candidatul PSD e totuși mică...)
Tăriceanu (ALDE) minim 1,3 milioane, valoarea concretă depinzând de joncțiunile și suprapunerile cu electoratul Pro România.
După cum observi, multe ar depinde de cei 1,3 milioane votanți maximali ai Pro România (sau, și mai corect spus, de cei 1,79 milioane votanți potențiali ai lui Ponta).
Iohannis și candidatul USRPLUS ar avea o limită fixă de 7,0 milioane. Votanții se pot mobiliza, împărți și demobiliza în turul unu după cum doresc, întrebarea reală fiind câți dintre ei vor veni la vot în turul doi.
Istoria însă nu se repetă.
