Încotro ne putem îndrepta: un scenariu pentru 2024

12 decembrie 2024
Un haotic final de epocă, un haotic început de epocă

Alegerile din acest an au marcat câteva premiere sau cvasi-premiere:

1. După 24 de ani dreapta pierde Cotroceniul. În plan sociologic se poate afirma că a pierdut, ca de obicei, opoziția față de progres, doar că etichetele s-au schimbat între timp, PNL preluând o parte serioasă din profilul social-democraților de altă dată.

2. Cea mai mare răsturnare de situație între tururi de la Revoluție încoace. Cu doar 27% în primul tur, Ionuț Vulpescu părea condamnat la înfrângere în fața lui Dan Puric (44%). De-a lungul zilei turului doi, se părea că prezența va fi la cote similare celei din primul tur, o veste aparent bună pentru liberali. Se confirma teza conform căreia tinerii deja veniseră la vot în primul tur - nu mai existau alți votanți la dispoziția stângii decât cei inițiali, deja știuți.

Să recitim însă clasamentul din primul tur:

Dan Puric (PNL) 44%
Ionuț Vulpescu (Partidul European de Stânga) 27%
Adrian Dohotaru (Coaliția pentru Drepturi și Libertăți) 9%
Gabriel Biriș (Alianța Profesioniștilor ABC/Ardeal-București-Constanța) 9%
Șerban Nicolae (PSD) 6%
Eugen Tomac (PMP) 5%

Problema de care s-a lovit PNL a fost următoarea: dacă ai votat pe oricine altcineva decât pe Puric în primul tur, nu aveai de ce să-l votezi pe Puric în al doilea tur. Precum PSD într-o epocă demult apusă, liberalii și-au ostilizat diferite segmente ale populației, idee cu idee sau inacțiune cu inacțiune:
Liberalii n-au achiesat la perspectiva (a cea mai rămas din) PSD, conform căreia România trebuie să părăsească NATO, dar n-au satisfăcut prin declarații nici rusofobii care l-au votat pe Eugen Tomac.
Unul din proiectele centrale ale campaniei PNL, și anume interzicea totală a avorturilor inclusiv în caz de viol, incest sau sarcină toxică pentru mamă, a energizat candidatura lui Adrian Dohotaru (68% din votanții săi erau femei, conform IRES).
PNL a anunțat pe 10 septembrie că va lansa la anul un referendum cu privire la părăsirea Uniunii Europene pe modelul deja patentat în anii trecuți de către Ungaria și Polonia. E previzibil că acest referendum "a luat apă" și nu va mai exista de fel. Verdictul diasporei - 470 de mii de voturi pentru Vulpescu - a fost destul de clar.
Și lista poate continua.
Liberalii au pariat excesiv pe biserică (în care doar 39% din români au încredere), scena binecuvântării televizate a lui Puric de către patriarhul Teofan cu trei zile înaintea turului doi contând dar în sens negativ. Da, jumătate din locuitorii României au peste 50 de ani, însă e vorba în principal de decreței mai degrabă libertarieni decât credincioși.

S-a scris, cred eu, un pic prea mult despre uzura suferită de PNL din cauza mandatelor lui Iohannis și respectiv Cioloș. Niciun partid n-a obținut vreodată 3 victorii consecutive în bătălia pentru Cotroceni. Regula s-a menținut și în 2024. Dar mai e ceva.

"Puricele bate vulpea" a fost sloganul de pe afișele liberalilor dintre cele două tururi, însă PNL era de fapt partidul mai greoi. Duo-ul Vulpescu (candidat la președinție) - Negrescu (ofertă de prim-ministru) a fost agil și dinamic, trăsături dovedite încă din anii anteriori. Să nu uităm că destinul recent al celor doi începe cu "răscoala europarlamentarilor" din 2020 în ziua celor "trei 3" (pe 3 martie, adică ziua a 3-a a celei de-a 3 luni din an, doar 3 vicepreședinți PSD mai erau în libertate). Au urmat captarea integrală a PSD Transilvania, preluarea lui Valeriu Zgonea, Ovidiu Portariuc și Georgian Pop dintr-un PSD în disoluție și fuziunea cu un UDMR care ratase accesul în parlament și care era din ce în ce mai temător cu privire la naționalismul marelui partid de dreapta. Presa a dat excesiv de multă atenție votanților de etnie maghiară ai lui Vulpescu, care de fapt reprezentau mai puțin de un sfert din electoratul său din primul tur. Candidatul PES a dus de fapt o luptă feroce dar puțin vizibilă publicului împotriva organizațiilor PNL din zonele cele mai sărace ale României, adică estul Munteniei și Oltenia. Lupta a fost câștigată de către candidatul PES, subiectele economice au contat mai mult decât crucea - altfel Vulpescu nu ajungea nici măcar la 20%.

Imaginea primului tur a fost înșelătoare. Mare atenție la județele în verde, adică cele în care Puric a câștigat în primul tur dar a pierdut în al doilea:

Deja în primul tur câțiva mari poli de concentrare urbană (București, Iași, Constanța) arătaseră cartonașul roșu - la propriu - conservatorismului ortodox. Votanții lui Biriș și-au manifestat în turul doi neplăcerea față de mărirea taxelor și impozitelor datorită introducerii "pensiei de credință" pentru preoți (150% din venitul mediu net pe economie, valoarea se recalculează anual pe baza datelor INS), voturile lor fiind vizibile în special în Ilfov și în județele mai bogate ale Transilvaniei. Între a da bani preoților (Puric) sau săracilor (Vulpescu), susținătorii lui Biriș au ales ... tabăra mai pro-europeană. Românii pro-capitalism și pro-democrație liberală sunt marii orfani ai momentului, prim-planul fiind polarizat de socialism și, respectiv, de naționalismul ortodox.

Presa a observat că susținătoarele și susținătorii lui Dohotaru au "rotit" Cluj-Napoca, Puric câștigând acolo în primul tur dar pierzând în al doilea. În practică, influența votului tinerilor s-a simțit peste tot. PNL afirmă că se va lupta cu toată forța împotriva legalizării drogurilor ușoare (o propunere a Coaliției pentru Drepturi și Libertăți pe care Vulpescu și-a asumat-o după victorie, recunoscând aportul votanților lui Dohotaru) însă nu e clar cât mai înseamnă în clipa de față "toată forța PNL" - partidul se comportă de parcă ar fi primit o mașină Tesla între ochi.

Rezultatul? Pariul a la Viktor Orban întreprins de liberali a dat greș. Clasa de mijloc tradiționalistă există, în special în Moldova și în localitățile din Transilvania cu mai puțin de 150 de mii de locuitori, dar e prea mică din punct de vedere numeric pentru a asigura victoria în turul doi. Dan Puric a fost strivit între acoperișul și fundația României: scorul său în turul decisiv în rândul oamenilor cu studii superioare (30%, adică Vulpescu a luat 70%!) a fost identic cu cel obținut de Puric în rândul ... românilor care absolviseră maxim opt clase. Pentru cetățenii sofisticați din punct de vedere educațional și cultural, sloganul "Pentru o Românie liberă și independentă de U.E.!" însemna negarea eforturilor și realizărilor unei întregi generații... precum și o eroare gramaticală. Pentru românii cei mai săraci, apelurile la mândrie erau irelevante, mărirea protecției sociale fiind mai aproape de inimă. Izolați și pierzători au rămas patronii de mici afaceri, pentru care hipermarket-urile sunt un pericol de moarte, naționaliștii și vârstnicii sau mai puțin vârstnicii pentru care credința religioasă este foarte importantă.

Alegerile prezidențiale din 2014 povestite pentru politicieni

Victor Ponta nu a câștigat.

Merită spus acest lucru. Mulți politicieni au uitat sau se comportă de parcă Victor Ponta ar fi câștigat - și nu oricum, ci ucigător de clar, gen 75%-la-25%.

Cine sau ce a pierdut de fapt? A pierdut candidatul numit Victor Ponta, evident. Dar campania a implicat și alte lucruri decât omul Victor Ponta, a implicat un partid, niște mesaje, o viziune cu privire la România (de o coerență internă destul de mare, după cum vei vedea mai jos) și multe alte lucruri.

Îți propun să privim lucrurile așa: Victor Ponta, cu tot cu staff-ul de campanie, cu partidul, cu Ghiță, etc. a făcut un pariu. Precum la cazinou: a pus niște cărți pe masă și a pariat că sunt suficiente pentru 50%+1 din voturi în turul doi. Pariul lui a fost cel mai complex și mai detaliat dintre toate: ceilalți candidați aveau prea puține cărți sau au pariat pur și simplu că Ponta va pierde pariul lui sau doar s-au prefăcut că pariază.

Care era pariul lui Ponta? Pe scurt, el a pariat că următorul set de afirmații e adevărat:

"România e o țară omogenă, formată aproape în totalitate din oameni nostalgici și/sau ușor de manipulat (de către primari - chiar și veniți pe ultima sută de metri alături de PSD - sau prin televiziuni). Că tot vorbim de asta, televiziunile de știri sunt decisive, având audiențe mari și un impact colosal. Internet-ul e o chestie care nu există. De fapt, tehnologic vorbind suntem în 1992. Ce mai încoace și încolo - România este cea din 1992, cu tot cu temerile că ne fură ungurii Transilvania.

Ce înseamnă că 'suntem o țară omogenă'? Înseamnă că numărul românilor care aparțin unor minorități e mic. Aceste minorități includ nu numai cele la care te-ai gândi într-o primă instanță, ci și bărbații care n-au copii, de exemplu. Aceste minorități sunt irelevante și, de asemenea, demne de dispreț. Nu sunt cetățeni 100%. E important în special că suntem o țară compusă, să zicem, 100% din ortodocși, lucru care e 100% important pentru votanți. Acești români adevărați, cei din imensa, cvasi-totala majoritate, sunt înspăimântați de noutate, de schimbare, de globalizare, de progres. Nu-i de mirare - ei au dreptate - enorm de multe entități străine ne vor răul în mod activ. Suntem sub asediu. Soluția e să renunțăm la prezent și viitor și să ne refugiem fetal-pasiv în trecut, care trecut vrei tu, cel medieval, anii '30, anii '70, dar trecut: să ne punem capul pe perna pufoasă a tradițiilor, cea cu istorie romanțată grosier, imaginarul colectiv, cultul lui Arsenie Boca, filmele lui Sergiu Nicolaescu, creierul lui Vadim. În spate zace, în mod nu foarte vizibil, sentimentul înfrângerii și eșecului mai multor generații. Lucrurile merg prost. Nu mai suntem ce-am fost odată. Tot ce se întâmplă și e nou e rău. Decăderea poate fi blocată doar oniric.
Mândria de a fi român nu înseamnă să muncești mai mult sau mai bine sau să respecți legea sau să ai respect pentru spațiul public, pentru vecini și comunitate sau alte chestii serioase de genul ăsta, ci doar elemente național-comuniste, de fațadă și de identitate. Contează că ești, nu contează ce faci.
Practic, Corneliu Zelea Codreanu, Nae Ionescu și alții de acest tip au cam avut dreptate ici-colo.

Subiectul economiei e irelevant - sărăcia, decalajele de dezvoltare, inegalitățile nu merită atenție. Mesajele de stânga - sociale sau economice - nu sunt vandabile. Le pasă la 1% din 1% din români de subiectele de genul ăsta."

Pariul a fost pierdut, dar nu pe muchie ci dezastruos. Trebuie să mergi înapoi în 1996, la o țară care trecuse prin 6 ani și jumătate de Iliescu, ca să vezi o asemenea contrareacție. Băsescu - un om despre care, dragă politician, indiferent din ce partid ești, suntem de acord că era performant în campaniile electorale - n-a obținut niciodată o victorie cum a obținut Iohannis în fața lui Ponta. Cam atât de greșit era pariul celui din urmă.

Aproape toate celelalte elemente ale campaniei lui Ponta - altele decât pariul - au fost performante sau la nivelul necesar. Partidul s-a mobilizat. Campania a prins un moment istoric bun pentru formularea ideii de stabilitate: finalul celui de-al doilea mandat al lui Băsescu. Există și aspecte burlești ('Ponta' ... nu e un nume românesc!) care au rămas însă netaxate. Pariul l-a nenorocit.

Unii politicieni și unele partide au gândit după alegeri așa:

"Nu, nu, nu, pariul lui Ponta a fost unul câștigător. El a avut probleme din cauza procesului de vot din diaspora. Trebuie băgați cărbuni, pariul trebuie revigorat și extins. Trebuie să apărăm capitalul românesc. Jos corporațiile străine. Jos DNA, o unealtă a străinilor. Și suntem daci sau, mă rog, români. 'Mândri că suntem români' - cu asta câștigi munți de voturi și acum, în 2016. Și jos imigranții care, mă rog, știm cu toții dar nu zicem cu voce tare, n-ar veni la noi nici picați cu ceară pentru că avem o țară săracă și total, total, total neatractivă până și pentru locuitorii ei care fug din ea în disperare, de la clujeni la vasluieni. Și jos moscheea. Iar Biserica Ortodoxă Română aduce voturi deci e sacră. Aproape la fel de sacră precum Antena 3, nu chiar ca Antena 3, evident! dar pe acolo. Și deci are întotdeauna dreptate și trebuie susținută în orice face.
Dacă nu e deja evident, orice discuție pe fond despre dezvoltarea acestei țări trebuie evitată, nu ne pricepem și oricum nu contează, nu asta așteaptă lumea de la noi, nu acolo sunt voturile."

Păi hai să vedem. Ce s-a ales de cei care au gândit așa? Praf și nimicnicie.

Băsescu și PMP sunt la cota din 2014. Gândește-te la asta o secundă: Ponta a pus aceste cărți pe masă timp de o campanie. Băsescu și PMP fac asta de un an și jumătate. Elena Udrea nu mai e în peisaj, dar lucrurile merg atât de prost cu pachetul ăsta de mesaje că PMP nu poate să profite de absența ei din politică. Cu un PNL slăbit de disensiuni, cu cale liberă spre identificarea drept adevărata opoziție la PSD, cu o presă din ce în ce mai prietenoasă, fostul președinte e totuși din ce în ce mai irelevant. Și încearcă în continuare, scrie status-uri pe Facebook conforme pariului lui Ponta chiar în timp ce citești textul ăsta. Cucuiele se înmulțesc, zidul rezistă.

Partidul România Unită s-a fondat tocmai pe ideea că Ponta a câștigat pariul și e ceva electorat de păpat dacă ai acele cărți de joc. Iată că nu.

Ponta reia din ce în ce mai apăsat pariul pe pagina sa de Facebook. Ai auzit de partidul lui nou? De mitingurile de susținere pentru Ponta făcute în lunile trecute, ca să nu demisioneze și respectiv ca să se întoarcă la Palatul Victoria? De revoltele pro-Ponta din sânul PSD? Nici eu. Pentru că nu există așa ceva. Mai știe cineva cine e Ponta în afară de foștii săi miniștri, doi-trei colaboratori și doi-trei ziariști? Mai este el relevant? De ce ar fi?

PNL-ul central, cu câteva excepții, se prelinge în pariul lui Ponta. Nuanțele - de exemplu ale unui conservatorism pro-occidental - sunt strivite de vacarm. Nu auzeai și nu auzi nimic despre economie de la PNL, cu excepția mesajelor defetiste, neliberale, aflate cu câteva paragrafe mai sus. Nu-și dau seama nici de potențialul de a deveni un partid de stânga, rotind cu totul scena (PSD = conservator, PNL = progresist). Mai au și altă alternativă, dar ratează șansele de a afirma libertatea individuală ca valoare centrală a partidului. Ce se întâmplă cu ei în consecință? Ceva deloc surprinzător: în sondaje scad cu o energie cinetică demnă de o cauză mai bună (detalii aici, pagina 5). PNL pare disperat să scape de electoratul său natural și mișcările în acest sens îi reușesc cu brio. Colac peste pupăză, candidatura lui Marian Munteanu la primăria generală a Capitalei poate reprezenta, potrivit unei chei de lectură, asumarea publică și oficială a pariului lui Ponta de către PNL. E uluitor ca dimensiuni (și probabil neintenționat) curajul din spate - să vii într-un oraș european sofisticat și bogat din secolul 21 cu o paradigmă ce țintește România rurală a perioadei interbelice sau electoratul PUNR de la mijlocul anilor '90 ... un lucru realmente remarcabil.

Alții? M10 s-a înscris în ECR, un grup european al conservatorilor, aflat la dreapta PPE. Noua Republică, cât a mai rămas, e în același spațiu. PNȚCD, cât mai exista și el, tot pe pariul lui Ponta își juca viața. PRM s-a topit fără efect. Idem PPDD. Pe listă mai sunt UNPR, ALDE și câte și mai câte. Toată lumea pariază ca Ponta. Toată lumea salivează, crezând că acolo e calea succesului. Toată lumea se uită la cele 5,2 milioane voturi luate de Ponta în turul doi și nimeni nu vede cele 6,2 milioane luate de Iohannis - sau cele care pot fi atrase din totalul acestor 6,2 milioane.

Ironia e că grămada mai mică de voturi (cele 5,2 milioane) sunt în principal rezultatul muncii organizațiilor PSD, mobilizate la maxim în turul doi al prezidențialelor ca de obicei. Dar pe ele se îngrămădesc toți. Blocul mai mare de voturi, cele 6,2 milioane, e la liber. Nu le vrea nimeni.

Nu trebuie să fii expert în marketing ca să-ți dai seama că scena e pe cale de a crăpa de cât de înclinată e: sunt prea multe picioare pe o bucățică prea mică de podea. Faptul că Dragnea vorbește despre austeritatea din epoca PDL (austeritatea ... de acum 5-6 ani!) pare oarecum inovativ. De fapt, e o iluzie auditivă - după expunerea la aceeași melodie, cântată de zeci de voci zeci de minute, până și zgomotul unei sirene de ambulanță pare relaxant.
Să punem problema altfel: pe o felie de public (cerere mică, nu uita că în bună parte e vorba de voturi intangibile pro-PSD) e toată oferta. Pe mai mult public (cerere mare) e o ofertă extrem de redusă. 230 de mii de oameni capătă drept de vot în fiecare an, oameni tineri, dar partidele încearcă să culeagă temerile, groazele și supărările polului demografic opus, care tot scade. Prea multă Românie nu e cuprinsă în și de fobiile politicienilor. Prea multă Românie admiră DNA. Prea multă Românie (și... din ce în ce mai multă) disprețuiește BOR. Prea multă Românie - pentru câtă atenție i se dă - e de stânga. Sau de dreapta ne-neo-legionară. Sau libertariană ... sau libertină. Unei bucăți prea mari de Românie îi pasă de economie, de birocrație și de eficientizarea instituțiilor statului, nu de catedrale sau pensii speciale. Sau îi pasă de 14 mii de subiecte altele decât orbanismele (ungurești) prost importate. Prea multă Românie e interesată de realități și nu de ficțiuni precum moscheile și sirieni. Prea multă Românie nu se uită la Antena 3. Sau la televiziunile de știri. Prea multă Românie votantă nu mai are deloc televizor în casă - își ia informațiile și distracția de pe Internet. Și nu e tot: prea multă Românie nu citește expunere.com sau cocoon.ro. Prea mulți români sunt de alte etnii decât cea majoritară, sau aparțin altui cult religios decât cel majoritar. Prea mulți români sunt ortodocși doar cu numele, sau ortodocși dar suspicioși cu privire la încercarea de a le folosi credința în numele obținerii voturilor, sau ortodocși dar extrem de toleranți. Prea mulți români se amuză la adresa tentativelor de a defini patriotismul prin frică, excluziune și urlete gâjâite din coșul pieptului. Prea mulți români ... nu sunt fricoși. Prea mulți români sunt conectați la vest, prin fire de tot felul, de natură tehnologică, emoțională, financiară sau informațională.
Te rog să nu mă crezi pe cuvânt când îți spun lucrurile astea. Trebuie doar să îți reamintești cine a pierdut în turul doi al alegerilor prezidențiale din 2014.



Recomand de asemenea:
http://www.striblea.ro/nu-e-nimic-de-ras-cu-marian-munteanu/

http://www.stiripesurse.ro/schimbarea-la-fa-a-a-pnl_990506.html

și, în ultimul rând,

http://sociollogica.blogspot.ro/2015/08/xenoscepticism-o-ipoteza-despre-scena.html

Cum poate Trump să o învingă pe Hillary

Am pornit de la harta alegerilor prezidențiale din 2012, Obama vs. Romney. (Poate fi găsită la http://www.270towin.com/ . Sub hartă, unde vezi "Select a Starting View" alegi "2012 actual" ).

Scorul atunci a fost 332-206 pentru Obama.

Ajustând cu sondajele cele mai recente care măsoară o competiție Hillary vs. Trump, rezultă următoarele schimbări față de 2012:

Clinton câștigă în Carolina de Nord. Scorul devine 347-191 pentru candidatul democrat.
Trump ia Florida: 318-220.
Trump ia Ohio: 300-238.
Trump ia Pennsylvania: 280-258.
Trump ia Colorado: 271-267.
Clinton ia Kentucky: 279-259.
În acest moment Trump are nevoie de 11 electori.

Sunt doar 9 state democrate care au atât de mulți sau mai mulți: Washington, California, Illinois, Virginia, Carolina de Nord, Michigan, New Jersey, Massachusets și New York.

Trump are șanse cele mai mari de a "roti" situația în Virginia sau Carolina de Nord. Nu e exclus să poată să reușească (și) în Michigan. În celelalte 6 șansele lui sunt mici.

Evident mai e timp până la alegeri. Trump poate să ajungă să nu mai fie nominalizat. Sau - ceva mai probabil - situația lui într-o confruntare cu Hillary s-ar înrăutăți față de premisa de mai sus. Ultima candidatură republicană care a câștigat în Ohio sau Florida a fost cea a lui Bush. În Pennsylvania un republican n-a mai câștigat din '88. Alte state - tradițional republicane - pot avea alt comportament electoral la momentul scrutinului decât ar fi de așteptat.

Dar nu e imposibil.

Un tur sau două la locale? Pariuri și implicații

Legat de schimbarea sistemului de vot la alegerile locale, problema se pune(a) în termeni de cât și unde ar pierde PSD. PoliticScan dixit:

"Partidul lui Dragnea este net dezavantajat de un scrutin pentru primării în două tururi. (..) Pentru că nu are competitori în propriul bazin electoral, PSD domină ierarhiile, având un electorat 'nerisipit'. În două tururi, lucrurile se schimbă radical și, probabil, cel mai bun exemplu îl reprezintă ultimele trei alegeri prezidențiale consecutive, când, în ciuda faptului că au plecat din pole position, candidații PSD au terminat pe al doilea loc în turul doi de scrutin. Asta deoarece competitorii de pe dreapta, risipiți în mici pârâiașe în primul tur, se adună într-un fluviu în al doilea tur de scrutin împotriva candidatului PSD."

Există o unealtă imperfectă dar utilă pentru a pronostica ce și unde se va întâmpla la locale: evoluțiile dintre primul și al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2014.

În România sunt 3181 de localități (comune sau orașe) cu ale căror date putem jongla.

În 1779 dintre ele Ponta a câștigat în ambele tururi.
În 704 dintre ele Iohannis a câștigat în ambele tururi.
În cele 698 rămase, numele celui care a ocupat locul unu în turul doi a fost diferit de numele celui sau celei care a ocupat locul unu în primul tur.

Din cele 698, 206 fuseseră "câștigate" în primul tur de candidatul UDMR. Pentru cine are poftă de detalii, Ponta a câștigat în turul doi în 2 (două) din ele, iar Iohannis în celelalte 204.

Alte 6 localități fuseseră "câștigate" în primul tur de Tăriceanu (3) sau Udrea (3). În cinci dintre ele Ponta a câștigat în turul doi.

3 localități sunt insolite pentru că acolo Iohannis a ocupat locul unu în primul tur dar Ponta a câștigat în al doilea. Situația lor e așa de interesantă că le voi identifica: e vorba de Popești (Bihor), Dângeni (Botoșani) și Ghimpețeni (Olt).

În 483 de localități, Ponta câștigă în primul tur dar Iohannis în al doilea. 483/3181 = 15%. Aproape o șesime din totalul localităților din România.

Hai să ne oprim aici o secundă. Nu spun că, dacă ar fi alegeri în două tururi, ierarhia din primul tur ar fi schimbată în 15% din localități. Ne putem gândi cu toții la scenarii prin care factori prezenți în 2014 să fie absenți în 2016. Nu va exista elementul "diaspora"; voturile anti-Ponta din turul doi nu sunt neapărat voturi împotriva primarilor social-democrați în funcție, etc. De asemenea, e posibil ca nu liberalii să fie câștigătorii eventualelor pusee pro-schimbare din aceste localități, în cazul în care un asemenea puseu se va manifesta la locale. În plus, localități care au votat liniar în 2014 (să zicem Iohannis în ambele tururi) își pot schimba atitudinea în 2016 (să zicem datorită unui primar liberal ineficient sau arestat în 2015; exemplul poate fi dat și invers, cu Ponta/primar PSD).
Dar măcar știm amploarea fenomenului similar recent. Nu e 50%, nu e nici 5%.

Care sunt aceste 483 de localități? Lista include enorm de multe sate dar și:

- cinci din cele șase sectoare ale Bucureștiului;

- capitala ca atare;

- Constanța;

- Ploiești, Galați, Reșița, Târgoviște, municipiul Hunedoara, Urziceni, Piatra Neamț, Roman, Vatra Dornei, Tulcea, Focșani și Bârlad.

Dacă vedem turul doi din 2014 ca un mijloc de măsurare al **potențialului** altor forțe de a învinge PSD în 2016, atunci există două concluzii posibile dar oarecum contradictorii:

1. PSD luptă pentru apărarea sistemului de vot într-un singur tur pentru:
- a avea o șansă în Capitală, atât la primăria municipiului cât și la sectoare, precum și în Ploiești sau Tulcea;
- a-și proteja Constanța și localități semnificative din Moldova de eventuale valuri de emoție a la 2014.

Atât. Partidul nu se face țăndări, nu devine un partid sătesc, nu-și pierde prin definiție toate meterezele.

Sau:

2. Hai să privim altă listă:

Brăila, Craiova, Botoșani, Pitești, Câmpulung (Argeș), Curtea de Argeș, Moinești, Onești, Dorohoi, Buzău, Râmnicu Sărat, Călărași, Oltenița, Medgidia, Moreni, Băilești, Calafat, Tecuci, Giurgiu, Motru, Târgu Jiu, Brad, Lupeni, Petroșani, Vulcan, Fetești, Slobozia, Pașcani, Drobeta-Turnu Severin, Orșova, Caracal, Slatina, Fălticeni, Alexandria, Roșiori de Vede, Turnu Măgurele, Huși, Vaslui, Drăgășani, Adjud.

Cu câteva excepții, este lista unor orașe cu probleme majore. La 25 de ani de la căderea comunismului nu și-au refăcut drumul economic, sunt făcute harcea-parcea de migrație internă (spre marile orașe din RO) și externă, suferă de o îmbătrânire accelerată și au o infrastructură precară. Unele încearcă să-și găsească calea, să se adapteze - bravo lor! - altele sunt în pragul morții. Sunt locuri unde e foarte greu să fii primar, trebuie să faci multe cu aproape nimic, trebuie să fii imaginativ, trebuie să manageriezi dificultăți sociale considerabile, provocate nu de dezvoltare prea rapidă ci de involuție.

Lista de mai sus este cea a municipiilor unde Victor Ponta a câștigat în ambele tururi. În majoritatea - nu am cum să verific - dacă nu chiar în toate, primarii sunt social-democrați. Când conducerea PSD se uită la ce-ar însemna trecerea la un sistem de vot în două tururi, ea observă că după alegerile locale ar putea rămâne pe mână cu 1500 de sate din Vechiul Regat, 100 în Transilvania, orășele mici și provocările de mai sus. Partidul ar fi expulzat aproape în totalitate din orașele mari, "locul" [citez un susținător al social-democraților] "concentrării complexității și resurselor, centre de interacțiune intensă, centre universitare, centre de pregătire a plus-valorii (centre universitare), de creare a plus-valorii (centre de producție) și de distribuție și redistribuție a plus-valorii (centre comerciale, centre administrative)." Efectele pe termen lung asupra scenei politice ar fi multiple, iar cele asupra social-democraților nu prea benefice. Lupta PSD pentru menținerea sistemului de vot într-un singur tur poate fi văzut, în consecință, și drept o încercare disperată de a menține contactul cu România dinamică.

PS: În epoca actuală, a încerca să furi ca primar al unei unități administrative mari e cel puțin o dovadă de naivitate, ca să nu zic altceva. E rezonabil să presupun că în partide s-a (mai) învățat din lecțiile trecutului.

Câteva gânduri despre România protestelor și cea de după

Subiectul e serios, dar există loc și pentru vreo două glumițe. Nu cu ele încep.

1. Iohannis e util. Nu în sensul de lider care să dea inspirație sau să creeze emulație, ci în calitate de persoană cu afiliere/identitate instituțională care are ceva credibilitate. Nu poți să joci ping-pong dacă nu există gravitație. Gravitația, în clipa asta, e Iohannis.

2. Cu scuze pentru cei cu sensibilități de dreapta, tot ce rămâne din proteste sunt câteva versuri ale lui Joan Baez, "ceea ce ei n-au putut să ucidă / s-a apucat să se organizeze / s-a apucat să se organizeze". Dacă din proteste nu reies partide, demonstrațiile se vor relua în anii următori. Cu protestatari la fel de frustrați, cu partide la fel de șocate, cu o situație la fel de încurcată. Sau mai rău.

Apropo, acum se pot face partide cu trei oameni.

3. Mulți din oamenii de stânga pe care-i știu sunt supărați, și au de ce. În continuare conflictul principal din România e unul care are de a face cu triunghiul stat-cetățeni-ritmuri de modernizare, și mai puțin cu distribuirea avuției.

3b. Mare grijă însă. Nemulțumiți de modul în care merg lucrurile în politică nu sunt doar elita tehno-intelectuală, oamenii cu venit mediu și mai ales peste pe care i-am văzut cu toții în prima zi a protestelor, ci și ceilalți. Prezența la vot a cetățenilor care au absolvit maxim 10 clase - cei mai săraci dintre români - a fost 34% în primul tur al prezidențialelor și 43% în turul decisiv, de fiecare dată 20% sub media națională. Cu toată legea privind migrația primarilor, cu toate evoluțiile care au adus organizațiile de partid la perfecțiune, cu Dragnea la butoane, oamenii aceștia au ignorat politica exact la momentul său de maxim interes cvasi-sportiv.

Carisma lui Traian Băsescu a mai impulsionat acest grup de cetățeni ai României, acoperind o situație gravă, care are rădăcini în trecut.

4. Modificările de mentalitate au loc încet. Dar există și o excepție: schimbările de structură. Acestea "amestecă pachetul de cărți", impulsionează societatea, descătușează noi energii. Creează începutul modificărilor bruște de mentalitate sau iluzia acestui început. Când aceste schimbări nu au loc natural dar dorința de schimbare e la cote mari, schimbarea trebuie realizată formal.

Dacă aș fi un politician mare, m-aș gândi serios să promovez ideea ca Parlamentul să devină cameră constituantă. Fenomenul creării unei noi constituții ar trebui făcut cât mai transparent și larg cu putință. Ar trebui dezbătut seară de seară la televiziuni, promovat intens, ar trebui să devină punctul central de atenție al societății, nu ca în 2003, nu ca în 2013. Și asta timp de un an de zile. Dacă revoluția nu există, ea trebuie emulată. Trebuie să avem dezbaterea constructivă, dinamică, optimistă de după revoluție, dar fără aspectele sângeroase ale revoluției.

Din nefericire se suprapune cu anul electoral 2016, dar asta este. Cineva îmi povestea că atunci când Polonia și-a făcut constituția post-comunistă au existat vreo cinci proiecte diferite, majoritatea provenind de la grupuri din afara partidelor, care au fost suprapuse și discutate. Pare un proiect intens și complicat, dar canalizează conștientul colectiv spre întrebările reale: cine suntem? Ce fel de Românie vrem? Ce drepturi, ce libertăți, ce obligații, cum ar trebui să arate instituțiile statului?

Și, cu riscul să par fistichiu, dezbaterile privind toate articolele unde există dezacorduri majore între părțile implicate ar trebui finalizate prin referendum articol cu articol. (Da, am avea un referendum cu 18 întrebări. California are astfel de referendumuri practic anual. Putem fi mai buni decât California. Mai proști sigur nu suntem). Un vot formal ("da"/"nu") pe o carte cât un sfert de Biblie e genul de non-consultare care nu-și mai găsește locul în România actuală.

5. Sunt sigur că există politicieni care citesc punctul anterior și râd. Le reamintesc că, din 2012 încoace, există un protest stradal în fiecare an. De asemenea, fiecare protest are din ce în ce mai mulți participanți. Nu vreau să mă gândesc câți protestatari ar mărșălui pe străzi în 2016.

Sau în 2017.

6. Nu trebuie să reformăm (doar) birocrația, ci modul cum o gândim, rolul și poziția sa în societate, valorile sale.

E greu. În Vechiul Regat de la Bălcescu încoace, birocrația e văzută drept unealta inteligentă a elitei întru educarea unui popor idiot. Dar pentru prima dată în 150 de ani, părți mari din populație au luat-o înaintea birocrației. E vizibil de ani de zile. Acum doare.

Zoso întreba de ce trebuie să scriem în toate formularele cine a eliberat cartea de identitate, adresa, etc etc. când CNP-ul deja conține toate informațiile distinctive. E nevoie de mai multe întrebări simple de acest gen. E momentul să ne mirăm și să acționăm pentru schimbarea mai multor proceduri, legi, prevederi de care ne lovim în fiecare zi.

7. Politica de resurse umane a partidelor mari trebuie să se schimbe radical. Vasile Dâncu a intuit ceva încercând să formalizeze noțiunea de "simpatizant". De fapt, de ani de zile se tot vorbește de "deschiderea partidelor". Lucrurile nu-s așa simple, fiecare om care intră într-un sediu de partid e un pericol la adresa structurilor de putere deja existente acolo, chit că e vorba de filiala PMP din comuna Ucuțu de Jos. Poate că partidele ar trebui să petreacă mai puțin timp ei-cu-ei și mai mult timp dialogând cu societatea. Gen peste 50% din timp. Și larg, în profunzime, cu acoperire formală, nu ca atunci când vine un musafir acasă și-l dai afară pe ușă după două ore ca să poți trece în șlapi la urmărirea serialului favorit.

7b. Poate că mulți oameni trebuie să plece din politică. Au venit ca să fure bani de la stat, acum nu se mai poate și zac precum niște puști cărora cineva le-a furat mingea. Ocupă funcții - în partid sau stat - degeaba, ei știu asta, cei din jurul lor știu asta, societatea știe asta, e o sterilitate absurdă, împovărătoare și stupidă. Blochează ascensiuni și înnoiri, sunt piele moartă.

8. După cum foarte multă lume observă, Victor Ponta cade nu pentru greșelile comise cu adevărat, ci pentru ceva de care nu e responsabil.

Destinul e ironic.

9. Un mic fir care duce spre situația actuală este următorul: ca națiune nu am găsit încă granița între defetismul constant și naționalismul absurd. Cel mai șocant lucru când vii în România, ca străin sau ca român care a trăit ani buni în străinătate, nu este aglomerarea de vehicule, prețurile sau religiozitatea sau mai știu eu ce. Ci seriozitatea, abnegația, determinarea cu care o bună parte a populației se auto-blamează, se critică, se insultă pe sine. Ignorăm cu hotărâre ce merge bine și ne concentrăm voioși pe ce merge prost sau greșit. Nimeni nu insultă România și românii ca românii.

Ca dimensiuni, fenomenul e unic în Europa de est. Și contează, erodează psihologic, lovește în identitatea comunității, înăbușește temporar civismul conducându-l într-un final spre erupții.

10. Nu m-am uitat, dar sunt sigur că Antena 3 a demonstrat că Băsescu e de vină pentru tragedia din Colectiv.

Xenoscepticism - o ipoteză despre scena noastră politică

Cam de când am intrat în Uniunea Europeană, a apărut și următorul set de întrebări:

- când o să apară euroscepticismul?
- ce formă politică va lua?

Răspunsurile au început să sosească. Euroscepticismul românesc face parte dintr-o platformă mai largă, după cum indică titlul postării și după cum vei vedea în continuare:

Cei care consideră că integrarea în Uniunea Europeană a adus dezavantaje României erau conform INSCOP:

21,4% acum doi ani
19,9% acum un an
23% acum câteva luni (detalii)

30-31% - în funcție de anul când e efectuat sondajul - identifică UE cu pierderea identității naționale. 33% se opun trecerii României la euro (detalii).

Conform IRES, 27% din românii aflați în țară consideră că nu e bine că reprezentanți ai SUA au luat poziție de-a lungul timpului cu privire la corupția din România sau nerespectarea drepturilor omului.

Încredere mare sau foarte mare în Victor Ponta au 21,7% din românii aflați în țară conform INSCOP sau 35% conform CSCI.

PSD ar fi votat conform INSCOP de 37,1% dar, atenție, 37,1% din cei care ar veni la vot, care la rândul lor reprezintă 59,9% din cei aflați în țară, deci PSD e votat de 37,1% din 59,9%, adică de 22,2% din cei aflați în țară. La CSCI valorile sunt aproape identice: 37% din 63%, adică 23,3% din cei aflați în țară.

În primul tur al prezidențialelor Ponta a primit voturile a 3,8 milioane de persoane aflate în țară. În funcție de câți români adulți crezi că sunt în afara granițelor, cei 3,8 milioane reprezintă undeva între 23% și 26% din românii aflați în țară. În turul doi Ponta a fost votat de 33-35% din românii aflați în țară.

Valorile de mai sus nu fac referire în totalitate la același grup de persoane. De exemplu, l-au votat pe Ponta în primul tur și oameni care nu sunt ostili UE; există oameni care au o părere proastă despre intervențiile verbale ale americanilor, dar care n-ar vota PSD ci alte partide sau deloc, etc etc etc. Însă, odată ce dăm excepțiile la o parte, tot în spațiul 20-35% se ajunge. Și iată care e firul care, sub formă de ipoteză, leagă toate aceste informații:

Paradigma utilizată de Victor Ponta la alegerile din 2014 nu a reprezentat doar un mijloc de speculare a slăbiciunilor teoretice ale oponentului prin tripleta ortodoxie-familie-etnie română. Discursul lui Ponta a captat un curent apărut în prim-plan în 2010 odată cu resimțirea pe plan larg a efectelor crizei economice, și care ține de percepția negativă a unei părți din publicul românesc față de FMI, Uniunea Europeană și alte instituții internaționale, percepție foarte bine speculată de USL în special în vara lui 2012. Campania lui Ponta s-a plasat perfect într-o atmosferă mai largă de scepticism față de tot ce e străin, neromânesc, neobișnuit, minoritar, atipic. Această narațiune e parțial dependentă de mitologii din național-comunism, dar s-a născut și ca reacție la o cultură larg răspândită a masochismului verbal - jignirea României și românilor de către... români e un sport național extrem de bizar. Exacerbarea mândriei era oarecum naturală în context.
Ce e foarte important: conexiunea stabilită de discursul lui Ponta între acesta și cetățenii care erau de acord cu valorile din discurs a garantat că nu va exista o retragere în debandadă a susținătorilor săi: și după alegerile din 2014 Ponta beneficia de încrederea a mai mulți români decât oricare politician cu excepția lui Iohannis; și după alegeri social-democrații ocupă un loc foarte important pe scena politică, cu aproape 40% din opțiunile de vot. Relevant în context e că RTV, Mirel Palada și alți vectori de comunicare pro-Ponta se comportă exact ca și când alegerile n-au fost pierdute, livrând pe fond aceleași mesaje ca în toamna sau vara trecută: n-au niciun motiv să schimbe foaia pe discursul non-economic - măcar așa rezistă linia frontului.

Sociologic vorbind, PSD are o susținere mai mare ca niciodată din partea micii burghezii, după cum bine spunea Teodor Tiță. Mă refer aici în special la oameni care au sentimentul că nu mai exercită asupra vieții lor controlul pe care-l merită (și care sunt implicit atrași de teorii ale conspirației), sceptici cu privire la vest din motive mai degrabă recente, extrem de sensibili în legătură cu propriul nivel de trai (care nu e întotdeauna infim) și în mare, mare căutare de validări ale identității comunității naționale - că o fi vorba de daci miraculoși, cultul lui Ceaușescu-cel-care-se-lupta-cu-FMI sau români care au avut succes în afara țării. În rețetă mai intră și anti-capitalism, dar doar în măsura în care e vorba de corporații străine și bunuri de proveniență non-românească. Acest element a înclinat balanța când a venit vorba de a denumi întreaga viziune: "xenoscepticism" implică respingerea a ce este străin (nu doar UE sau nu doar SUA), dar realizată în majoritatea cazurilor fără violență și fără manifestări psihologice grave, ergo sufixul "-scepticism" și nu "-fobie". Astfel, xenoscepticii noștri se tem de Facebook și cred că telefoanele mobile sunt cancerigene, dar nu renunță de fapt la utilizarea acestor mijloace de comunicare. De la Roșia Montană și îngroparea de porci pe terenul pe care se va construi o moschee în București la legea anti-legionară sau opoziția în creștere față de hipermarketuri, xenoscepticismul continuă să definească scandalurile și subiectele zilei. Voi nuanța pentru a evita confuzii:
* Nu e vorba de o resuscitare a dinamismului PRM de la sfârșitul mileniului trecut, discursul de acum fiind mai sofisticat. Astfel, doar 5% din români consideră că România trebuie să se îndrepte spre o alianță cu Rusia, abandonând politica pro-NATO/UE - implicit marea majoritate a xenoscepticilor își dozează rațional temerile și nemulțumirile.
* Nu ei sunt toți votanții PSD, dar din cauza lor și în ciuda unei campanii defectuoase:

- Ponta ia mai multe voturi în 2014 decât Geoană în 2009 și în primul tur, și în al doilea

- în al doilea tur, Ponta primește mai multe voturi decât Năstase în 2004

- PSD acum e la cote mai înalte decât la mijlocul anilor '90 sau în anii 2005-2008; niciodată susținerea pentru partid n-a fost mai mare după o înfrângere.

Concret, PSD a suferit următoarele modificări față de epoca anterioară sau chiar față de toată perioada 1989-2009:

- o creștere a susținătorilor cu studii superioare, care acum reprezintă 15% (față de 9% în erele Năstase-Geoană);

- urbanul livrează pentru prima dată în istorie majoritatea votanților partidului;

- există o problemă considerabilă în a mobiliza la vot oamenii cu educație de maxim 8 clase, adică cei mai săraci dintre români, teoretic vorbind un public arondat exclusiv PSD-ului;

- la prezidențiale Ponta a înregistrat scoruri bune în primul tur în Transilvania și în ambele tururi în Muntenia, dar nu în orașele mari;

- ca notă aparte și adițională, pe 16 noiembrie 2014 partidul/candidatul au reușit să mobilizeze împotriva lor mai mulți tineri decât la orice scrutin din cei 17 ani de dinainte. Niciodată discursul PSD n-a călcat tinerii pe nervi ca acum.

Europarlamentarele din 2014, în ciuda prezenței mici, au dat semnalul care - dacă Ponta rămânea la putere în partid - ar fi fost confirmat și la localele sau parlamentarele de anul viitor.

Închei cu trei observații:

1) Există un curent care se opune xenoscepticismului, dar care nu posedă o reprezentare politică per se. Aflat la intersecția dintre șoc real și zeflemea, el de fapt exprimă distanțarea locuitorilor marilor orașe de condițiile de trai și de valorile din mediul rural, cu reflexie până la imaginea BOR. Și în anii următori senzaționalismul evenimentelor cauzate de decalaje obiective de dezvoltare va atrage click-uri, like-uri și share-uri.

2) Dispariția din prim-plan a lui Crin Antonescu a eliberat scena discursului xenosceptic pentru Victor Ponta. Acum e o îngrămădire pe acel set de mesaje de parcă ar fi susținut de 80% din români și nu de o treime: PSD ocupă spațiul cvasi-total - foști miniștri de externe precum Adrian Severin sau Adrian Năstase fiind cei mai vocali în acest sens, dar în niciun caz singurii, unii politicieni din PNL privesc în acea direcție, Traian Băsescu și Bogdan Diaconu (Partidul România Unită) încearcă să obțină procente de acolo, idem Tăriceanu, evident și Voiculescu sau Antena 3, UNPR împrumută subtil teme de aici și povestea încă nu s-a terminat.

Păcat - sunt multe teme, posibilități și linii de atac. Precum și multe voturi care pot fi obținute din afara xenoscepticismului, după cum s-a văzut în noiembrie în ambele tururi și în special în al doilea.

3) E posibil ca în lunile următoare să asistăm la câteva schimbări majore în discursul conducerii PSD. Dar cu cât masa vehiculului e mai mare, cu atât mai multă forță e necesară pentru efectuarea virajului... Va exista o rezistență solidă din partea structurilor de partid, marea majoritate a membrilor gândind exact în termenii în care gândesc și votanții xenosceptici (fenomene precum înfrângerea senzațională din noiembrie 2014 sau decimarea fără precedent a resurselor umane de către sistemul de justiție au accelerat emoții în acest sens). PSD nu și-a format de-a lungul timpului o infrastructură intelectuală puternică, ne-existând la nivel intern o masă critică de furnizori de idei, perspective și soluții care să fie credibili - în astfel de momente ei ar fi fost vitali. În cazul în care modificările pe care le intuiesc chiar vor avea loc în PSD, spațiul xeno-sceptic va fi parțial eliberat, iar lupta menționată mai sus, în cadrul observației 2, va deveni deodată atât relevantă cât și aprigă.

Cine vrea să devină candidatul republicanilor la prezidențiale?

Pe 6 august au avut loc două dezbateri televizate la care au participat aproape toți candidații partidului republican la președinție. Primii 10 pe baza cuantificării mai multor sondaje au participat la dezbaterea principală. A fost cea mai urmărită dezbatere de alegere primare, adică intra-partid, din istorie: un rating de 14 raportat la populația României (pe același numitor o televiziune de știri tipică din țara noastră trece de 5 cam o dată, hai de două ori pe an).

Câteva observații, sper, interesante:

- Dezbaterile au fost a doua și respectiv a treia din cele treisprezece care vor avea loc până în martie. (Candidatul republicanilor va fi desemnat oficial în iulie, membrii de partid votând din ianuarie încolo). Niciun membru de partid, simpatizant sau (potențial) votant nu va putea spune că nu știe ce păreri are candidatul oficial al partidului apropo de subiectele X, Y sau Z. Supraexpunerea cerne... evident dacă există competiție, supraexpunerea-de-unul-singur te omoară.

- Alegerile pentru președinția Statelor Unite vor avea loc peste cinsprezece (15) luni. Dezbaterile au început deja pentru a se putea elimina repede candidații incapabili, și de asemenea pentru a crea emoție și, în consecință, finanțare. Dependența de rețele obscure și ilicite, cum e cazul în Europa de Est și în încă câteva locuri, face inutilă prezentarea publică timpurie a candidaților, căci banii oricum vin pe alte criterii decât cum te prezinți în fața camerelor de luat vederi, ce opinii ai, ce valori ai în relație cu spațiul politic, etc. De asemenea democrații abia dacă mai există din punct de vedere mediatic, toată America vorbește despre candidații republicani. Și asta într-un an fără alegeri.

- Numărul candidaților (18, din care 17 au participat la dezbateri) este considerabil. Ce este remarcabil și, de fapt, esența unui sistem bipartit, este că ei se adresează unor grupuri în bună parte diferite. În bipartidism partidele sunt federații de interese, valori și personalități, și nu oști monocolore ca în filmele cu Ștefan cel Mare sau în "Lord of the Rings". Există o țară atât de simplă încât să poți capta 50-și-ceva-la-sută din primul tur cu un set simplu de mesaje, țintit spre o parte din votanți? SUA nu e așa. Iar în România au existat două astfel de fenomene (1990 și 2012) în doar douăzeci și cinci de ani. Altfel, că e vorba de primul tur al prezidențialelor sau de parlamentare, s-a trecut de 40% rar și greu - ba chiar la parlamentare niciodată.

Să vedem despre cine e vorba, în ordinea inversă a clasamentelor de acum...

Voturile a 4% din republicani s-ar duce spre 6 candidați mai puțin vizibili.

Rămân 12. Atunci când am pus poza unui candidat ea aparține, întotdeauna, candidatului prezentat în paragraful de sub poză.

Chris Christie - CV puternic pe lupta anti-terorism (fost procuror al statului New Jersey cu activitate semnificativă în domeniu), actualmente guvernator al statului respectiv, liderul asociației guvernatorilor republicani. A reușit să câștige într-un stat care, de 25 de ani, votează democrați la prezidențiale ceea ce-l face un candidat de calitate la prezidențiale sau pur și simplu un susținător util pentru candidatul oficial. 3% înainte de dezbatere, 3% după. Nu se va remonta, își va da susținerea la schimb pentru mici favoruri politice sau pentru poziția de vicepreședinte. Acesta fiind probabil și motivul real pentru care a intrat în cursă. Probabil se va uita de el în lunile care vin. Umorul îl mai poate remonta.

Rand Paul - libertarian. Excesiv de teoretic, dar marea lui problemă e de fapt că partidul e la bază conservator. Pe cale de reorientare și moderare. În februarie susținea că nu ar trebui să fie o obligație legală pentru părinți să-și vaccineze copiii ("Nu statul deține copiii. Copiii sunt ai părinților. Discuția e aici una legată de libertate"). 5% înainte de dezbatere, 3% după. Trend descendent din aprilie încoace... sau din iunie, în funcție de cum analizezi cifrele. Nu e anul lui.

John Kasich - guvernator al statului Ohio, unul cheie în sistemul de vot american. Nimic ieșit din comun sau remarcabil. Trend ascendent dar foarte lent din primăvară încoace. 3% înainte de dezbatere, 4% după, diferența e irelevantă statistic. Probabil că a sperat la un câmp de candidați ceva mai slab... sau, ca și Christie, vrea să-și vândă scump susținerea de care beneficiază în stat.

Marco Rubio - aproape cel mai tânăr candidat, în mod sigur pare cel mai tânăr. Răspunsul republicanilor la candidaturile lui Obama: hispanic, dinamic, carismatic. În sondaje se stinge: 13% în aprilie, 5% înainte de dezbatere, 4% după dezbatere. Adică s-a întors la cotele din decembrie/ianuarie. În locul lui aș schimba echipa de consultanți de sus până jos, potențialul e irosit.

Scott Walker - Guvernator al statului Wisconsin. Foarte drag republicanilor pentru că a rezistat unei tentative a bugetarilor din Wisconsin de a-l da jos prin referendum. Parte dintr-un grup în creștere de politicieni republicani care încearcă atât de mult să pară anti-avort că se opun și avortului în caz de viol sau incest. În iulie și înainte 9-15%, înainte de dezbatere 9%, după dezbatere 6%.

Recunosc: mi-a fost foarte greu să găsesc o poză în care să pară un om în care să ai o minimă încredere. Dar am reușit.

Carly Fiorina - Fost CEO al HP. Dreapta capitalistă clasică cu mici nuanțe: anti-avort, în favoarea decriminalizării drogurilor ușoare dar nu legalizării lor, în favoarea măririi drepturilor statelor. N-a participat la dezbaterea "mare", dar a câștigat-o decisiv pe cea "mică". Întrucât prestația aproape tuturor candidaților la dezbaterea "mare" a fost slabă, Fiorina a câștigat prin contumacie. 1-3% înainte de dezbatere, 5% după. Poate fi o surpriză. Establishment-ul republican se va opune ideii de a contrapune o femeie lui Hillary ("misoginii noștri țărănoi n-o să vină la vot* !").

* = forța establishment-ului nu e însă decisivă tot timpul. Altfel Jeb Bush era deja la 40%. Dar să nu anticipez...

Mike Huckabee - guvernator al statului Arkansas. Creștinism pur. Cântă la bas într-o formație care face cover-uri după rock-ul clasic. Genul de om în care toată lumea are încredere, dar nu atât de mult încât să-i dea ceva serios pe mână. La 6% cam toată vara, și înainte de dezbatere și după.

Jeb Bush - Guvernator al Floridei. Fratele lui George W. (președinte 2000-2008), fiul lui George senior (președinte 1988-1992). Tocilarul cam lălâu al întregii curse de nominalizare. Psihologic și mental e mai degrabă fiul tatălui său decât fratele fratelui său, ca să zic așa. Omul establishment-ului partidului, promovat intens și subtil drept Candidatul Serios Care Trebuie Să Ne Reprezinte Contra lui Hillary; acest efort pro-Jeb nu prea e devoalat în presa americană. Printre primii trei până la dezbatere (12-15%), acum în afara podiumului (9%). Va trebui să folosească iute și bine banii pe care în mod sigur îi va căpăta de la susținătorii moderați ai partidului.

Ted Cruz - senator, 44 de ani. Reprezentantul Tea Party. Ceea înseamnă că: susține toate punctele de vedere asociate în mod stas cu republicanii, fără să excludă unul sau altul; comunică virulent și exploziv, fără jumătăți de măsură sau compromisuri; are un lung CV de certuri cu partidul. Numele de familie poate fi ignorat, tatăl său era spaniol iar Ted a crescut în Texas; el ignoră acum potențialele conexiuni cu publicul hispanic. Campion național la oratorie în facultate. Iulie: 4%, înainte de dezbatere: 6%, după dezbatere: 10%. Establishment-ul îl urăște cu furie, întrucât e un iconoclast, nerespectând "vaci sacre" și ierarhii nescrise. Într-o altă țară decât SUA avea șanse să facă o figură frumoasă; 2016 s-ar putea să fie prea devreme.

Ben Carson - chirurg. Faimos după un discurs anti-corectitudine politică ținut la o masă de gală la care era prezent și Obama. Iohannis-ul campaniei republicane: omul obișnuit, nepregătit pentru comunicare politică la nivel național, dar care atrage prin naturalețe (subiect asupra căruia voi reveni mai jos). Părea a fi pe trend descendent, ajungând la 6-7% înainte de dezbatere. Acum e la 12%. Un foc de paie? Nu e exclus ca între Cruz și Trump să fie văzut drept "opțiunea cea mai puțin proastă". De văzut dacă pe termen scurt va fi lăsat fără bani. În funcție de sondaje nedestinate publicului, poate ajunge o ofertă pentru vicepreședinție care să rupă din voturile minorităților...

Donald Trump - businessman cu o valoare oscilantă a activelor (dar în niciun caz cele 10 miliarde de dolari de care vorbește el). Clovn? În mod sigur un om care exprimă nemulțumirea unor secțiuni largi ale publicului republican. Nicio gafă nu pare să-l dărâme - și comite multe. Este comparat cu Berlusconi (aici). L-aș asemăna cu Bernie Sanders sau Jeremy Corbyn prin faptul că nu retractează, nu ezită, nu clipește (un clip faimos apropo de Corbyn în sensul ăsta aici). În sondaje, Trump avea 26% din voturile republicanilor înainte de dezbatere, 25% după, în condițiile în care nimeni nu trece de 13%. A fost considerat câștigătorul dezbaterii principale de 19% din republicani (niciun alt candidat care a participat la marea dezbatere nu obține 10%). Trump este principalul motiv pentru care mulți din contracandidați sunt sau erau pe trend-uri descendente.

Concluziile ar fi două:

Pe de o parte, Partidul Republican are mari probleme. După cum își dau seama din ce în ce mai mulți oameni din jurnalismul politic american, primii trei candidați în sondaje și 4 din primii 6 nu au experiență politică de vreun fel, nu provin din ierarhia internă a partidului sau (cazul lui Cruz) s-au opus partidului de-a dreptul în mod repetat. Un fenomen oarecum similar are loc la democrați, scorul în lupta Hillary Clinton vs. Bernie Sanders ajungând de la 61%-la-11% în iunie la 49%-vs-30% acum (detalii). Într-o lume simplă Jeb (candidat la Casa Albă) îl avea pe Rubio drept viceprezidențiabil pentru a rupe voturi de la tineri și hispanici, Rubio preluând ștafeta în 2020 sau 2024. Lumea în care trăim nu e simplă.

Pe de altă parte, te rog să observi - indiferent care sunt opțiunile tale ideologice - cât de bogat este Partidul Republican în rute și creneluri. Niciunul din oamenii de mai sus nu este o copie a altuia (din motive de spațiu și de concizie nu am intrat în detalii așa de mult cum aș fi vrut). Fiecare are o poveste de viață unică, un public-țintă mai mare sau mai mic, o modalitate diferită de a trata povestea Americii și necesitățile sale. Există moderați și "duri", un libertarian doct care citează din Constituție și un hispanic pasional, credincioși autentici și politicieni de vocație, oameni cu experiență în funcții administrative înalte sau neofiți dinamici, oameni pentru care ba economia, ba religia, ba apărarea națiunii e subiectul-cheie. Important în contextul bipartidismului: cu probabila excepție a lui Trump, cu toții se vor alinia în spatele câștigătorului cursei interne.

Sursele pozelor: latinofoxnews.com, ABC News, humanevents.com, carlyforamerica.com, CNBC, salon.com, biography.com, fixthisnation.com.