Ce partide ar vrea românii să voteze?

În luna septembrie Agenția de Rating Politic a realizat un sondaj de opinie. Printre întrebări se află și următoarea:

Nu am participat la realizarea sondajului, nu am alcătuit întrebările și nici nu pot consulta baza de date. Dar cred că întrebarea de mai sus, cu răspunsurile aferente cu tot, este una de mare importanță. Arată într-o măsură destul de consistentă:
- modul în care românii prioritizează câteva teme politice
- disonanțele dintre respectiva prioritizare și anumite discursuri din spațiul public. Disonanțele respective pot fi surclasate dar ia mult efort. Mai ușor e să urmezi cursul râului decât să încerci să creezi unul nou, care deviază de la cel existent. Sau decât să înoți în contra curentului.

Pe listele electorale sunt 18 milioane de persoane. Dar sondajul a fost efectuat în țară, unde se află aproximativ 15 milioane de locuitori adulți. În continuare voi converti procentele în valori absolute pe baza acestei informații.

Anti-corupție. 3 milioane persoane. În marketing-ul electoral american se vorbește despre "fluiere pentru câini", adică termeni care au un înțeles special, mobilizator pentru anumite părți ale electoratului dar care, dacă ești străin de acea țară sau necunoscător într-ale politicii, par banali. Cam în această categorie se găsește și noțiunea de "anti-corupție". De mai mult de un deceniu înseamnă să fii anti-PSD. Nu cred că există votanți PSD care să se mai gândească la anti-corupție ca fiind o prioritate pentru ei (în 2012-2014 da, pentru că putea însemna încarcerarea fostului președinte și a conducerii PDL; acum însă social-democrații au prea multe victime pe altarul DNA ca un votant PSD să mai privească această instituție cu simpatie).
Aici găsim, în consecință și în principal, votanți PNL sau USR. În teorie ar putea fi aici și oameni săraci care consideră lupta anti-corupție un mijloc de pedepsire al celor bogați, un fel de răzbunare, însă alte subiecte le sunt mai aproape de piele. Adică cele de mai jos...

Nemulțumiți de economie. 2,5 milioane persoane ar vota un partid "care ar crește veniturile românilor". Nu știm cum și probabil nici nu-i interesează, contează mai mult scopul decât mijloacele. În rândul acestui grup PSD și ALDE pot sta foarte bine din două motive:
a) guvernările Năstase-Tăriceanu-Ponta
b) taberele non-PSD nu au încă un discurs economic solid post-austeritate.

Stânga combativă. 1,65 milioane persoane care ar dori un partid care să se lupte pentru drepturile angajaților și, în subsidiar, care să apere cetățenii în fața băncilor sau corporațiilor și care să se preocupe de probleme de mediu. Din punct de vedere demografic aici am vedea cea mai mare ruptură, o feliuță din acest grup fiind tineri cu educație peste medie iar cea mai mare parte muncitori prost și foarte prost plătiți.
Nu cred că la vot la parlamentare vor veni prea mulți din acest grup, poate nici măcar o zecime. Despre drepturile angajaților nu se vorbește în politica românească.

Un stat mai eficient și mai gospodar. 2 milioane persoane care doresc modernizarea spitalelor și asigurarea calității alimentelor distribuite în comerț. Ambele teme implică intervenția statului, dar spre deosebire de grupul imediat anterior acești oameni doresc un management mai bun al unor situații sau fenomene și nu reforme. Predomină aici oamenii în vârstă, pentru care spitalul nu e o clădire oarecare ci o instituție vitală.

Xenosceptici. 1 milion de oameni care ar prefera un partid care "apără românii în Europa și în fața străinilor". În majoritate naționaliști, vadimiști orfani și susținători ai lui Băsescu care îi urmează discursul cu fidelitate, dar nu e greu de văzut că aici se află și rudele de acasă ale muncitorilor din diaspora, deseori tratați infect.

Pro-business / libertarieni? 1 milion de oameni care doresc un partid care să reducă taxele și impozitele. În mod interesant acești oameni nu au ales opțiunea "partid care să crească veniturile românilor", ci s-au orientat spre restrângerea impactului statului asupra veniturilor proprii. Vorbim, în consecință și în principal, de antreprenori de toate felurile (PFA, patroni, etc.)

Creștini înainte de toate. Ar prefera să voteze un partid care susține familia tradițională sau unul care finanțează construirea de biserici de la buget 675 mii persoane. Ce înseamnă asta? La parlamentare cu o prezență ca de obicei ar fi un scor de 9,5%. Publicul tradiționalist în România e mult, mult mai mare dar are și alte priorități. Precum cele din paragrafele anterioare. Priorități pe care le consideră mai importante decât temele strict religioase.

Visătorii. 1,43 milioane care vor "un partid nou, care rupe total cu trecutul". USR are cele mai mari șanse de a capta voturi de aici. Puțini oameni din acest grup vin de fapt vreodată la vot - în momentul în care un partid s-a înființat ... nu mai e nou. Mai mult, în momentul în care nu te-ai regăsit în niciuna din celelalte opțiuni de pe listă, destul de vaste ca arie, probabil că dorești să votezi noutatea în sine și nu ceva anume, ceea ce duce la probleme pe termen lung pentru relația dintre tine, ca potențial votant, și partidul respectiv. Dar pe un val de emoție te poți prezenta la urne.

Non-participanți: 1,8 milioane persoane. Cel mai probabil acești oameni nu vor veni niciodată la vot - în fața listei de opțiuni au decis să renunțe la a mai răspunde. Acest lucru e perfect explicabil. La scrutinul cu cea mai mare prezență din ultimii 20 de ani - turul doi din 1996 - au absentat 4,2 milioane persoane. La turul doi al ultimelor prezidențiale au absentat 7 milioane. Non-participanții au renunțat de tot; alții încă mai speră să-și găsească un făgaș.

Sumarizând:

Un bazin 'anti-pesede / înainte de orice' de 3 milioane.

Tripleta "spitale-salarii mai bune-drepturile angajaților" 6,1 milioane (!)

2,7 milioane împărțiți între subiecte mai nișate (xenosceptici 40% din ei, libertarieni 40%, creștini 20%)

3,2 milioane greu de atras la vot. Încă 3 milioane în diaspora, din care nici măcar o cincime nu (mai) vin la vot. Scoțând aceste două grupuri din calcul rezultă un electorat românesc cu următoarele priorități (e ușor de lecturat dacă-l citești începând de sus în sensul acelor de ceasornic):

Suma procentelor e 99 și nu 100 datorită rotunjirilor.

Observațiile adiacente pot fi multe, dar voi reveni asupra subiectului într-o postare viitoare.

Câte voturi va primi PSD la parlamentare?

Această postare trebuie privită ca un experiment.

Ea pornește de la observația că distribuția intențiilor de vot pentru partide ( = scorurile acestora  în sondaje) este aproape statică atâta timp cât următorii factori rămân neschimbați:
- popularitatea unui lider sau altuia
- situația economică a țării
- poziționarea partidelor față de subiectele principale
- opțiunile aflate la dispoziția votanților

O astfel de paradigmă are șanse să supraviețuiască ani de zile, cu fluctuații minore, până când unul sau mai mulți factori se schimbă.

De exemplu, în perioada 2005-2009 a existat următoarea paradigmă: indiferent de tipul de scrutin, raportul dintre forțele politice principale era 3-3-2 (la 3 voturi pentru PDL sau Băsescu existau 3 voturi pentru PSD sau Geoană și 2 voturi pentru PNL sau Antonescu).
După măsurile de austeritate paradigma s-a schimbat. Nu vorbesc aici de apariția USL, adică doar de însumarea voturilor PSD și PNL, ci de schimbări autentice în modul în care unele segmente sociale s-au raportat la scena politică. Două sondaje diferite din 2010 (GSS-septembrie, CCSB-decembrie), adică de dinainte de formarea USL, spun aceeași poveste:
- PSD crește semnificativ față de paradigma anterioară (de la 30-31% la 37%)
- PNL de asemenea (de la 18-20% la 27%)
- PDL pierde teren (de la 30-32% la 15%)
- apare partidul lui Dan Diaconescu (8%)

Cu o ajustare în favoarea lui Dan Diaconescu acestea sunt, de altfel, rezultatele din 2012 (USL primește cu 4% mai puțin decât suma PSD+PNL din 2010, iar partidul lui Dan Diaconescu preia și alte procente de la votanți-PDL-din-paradigma-anterioară-care-au-devenit-nehotărâți, ajungând la 14,6%).

Ruperea USL, unificarea PDL+PNL, apariția PMP, ALDE și a altor partide, victoria lui Iohannis și pierderea puterii de către Ponta nu au dus, de fapt, la schimbarea paradigmei. Votanții s-au deplasat de la un partid la altul pe baza unor scheme logice predictibile (erai votant PNL și nu-ți place fuziunea cu PDL? Mergi la ALDE. Erai votant PDL și nu-ți place fuziunea cu PNL? Mergi la PMP), dar nu a avut loc o modificare de profunzime. PNL n-a ajuns la 50% și nici PSD înapoi la 30%. Blocurile mari de votanți (PSD respectiv "dreapta") nu și-au schimbat dimensiunile și structura ci s-au reorganizat. În 2010, PNL și PDL (atunci în tabere diferite) aveau cam la fel de mulți votanți, împreună, cât PNL, ALDE, PMP și USR azi. Nici în intervalul 2014-2016 nu s-a schimbat mare lucru. Rezultatul votului politic de la alegerile locale din această vară - votul pentru consilii județene - a fost copia fidelă a celui de la prezidențiale. Nu e exclus ca lucrurile să stea la fel și la parlamentare, adică să vedem ce a fost la prezidențiale doar cu sigle în loc de nume: PSD 40%, PNL 30%, etc.

Există două semnale că paradigma este în mod autentic pe cale de schimbare: apariția USR și capitalul de încredere al lui Dacian Cioloș (care însă poate să dispară după parlamentare).

Niciunul din acești factori nu are de-a face cu PSD; niciunul din acești factori nu afectează PSD sau electoratul său.

Mai importantă decât teoria este următoarea observație: schimbarea față de paradigma anterioară, cea din 2008/2009, poate fi cuantificată.

Între localele din 2008 și cele din 2016, PSD crește cu 860 de mii de voturi și 36% în termeni relativi.

Între europarlamentarele din 2009 și cele din 2014, PSD crește cu 509 mii voturi și 39% în termeni relativi. Această comparație trebuie, însă, privită cu circumspecție datorită prezenței mici la europarlamentare.

Între prezidențialele din 2009 și cele din 2014 (primul tur), PSD crește cu 809 mii voturi și 27% în termeni relativi.

În paradigma anterioară, PSD obținuse la parlamentarele din 2008 2,35 milioane voturi. Numărul voturilor pe care partidul l-ar primi la parlamentarele din 2016 ar fi deci:

Pe o evoluție ca la locale, în voturi absolute: +860 mii voturi, adică 3,21 milioane voturi.
Pe o evoluție ca la locale, în termeni relativi: +36%, adică 3,20 milioane voturi.
Pe o evoluție ca la europarlamentare, în voturi absolute: +509 mii voturi, adică 2,86 milioane voturi.
Pe o evoluție ca la europarlamentare, în termeni relativi: +39%, adică 3,26 milioane voturi.
Pe o evoluție ca la prezidențiale, în voturi absolute: +809 mii voturi, adică 3,16 milioane voturi.
Pe o evoluție ca la prezidențiale, în termeni relativi: +27%, adică 2,98 milioane voturi.

Din cele 6 valori de mai sus, una poate fi eliminată cu ușurință. Europarlamentarele, datorită prezenței foarte mici, nu pot fi utilizate pentru a determina o creștere a susținerii în voturi absolute. Implicit, rămân 5 valori, pe baza cărora se poate afirma că PSD va obține la parlamentare între 2,98 și 3,26 milioane voturi.

Schimbări demografice, PRU și mutarea unei părți a UNPR spre PMP sunt factori care pot muta numărul de voturi al PSD în partea de jos a intervalului. De aceea am inclus în el și valoarea de 2,98 milioane, semnificativ mai mică decât celelalte 4, care sunt de altfel extrem de grupate (3,16 milioane - 3,20 milioane - 3,21 milioane - 3,26 milioane). O parte din electoratul PSD optează pentru partid în funcție de calitatea campaniei sale, care în cazul în care e neinspirată poate duce pe social-democrați la 2,5 milioane voturi iar dacă este extrem de eficientă îi poate urca spre 3,5 milioane voturi. Există însă șanse reduse ca acest element să fie decisiv.

PSD și cei mai săraci dintre români: relația electorală

Această postare are de-a face cu modul cum (nu) votează românii care au absolvit maxim 8 clase sau o școală profesională. Voi simplifica, denumind acest grup de 8 milioane de adulți "românii cu studii primare". Toate statisticile din acest articol au de-a face doar cu ei și nu fac referire la toți cetățenii cu drept de vot sau la alte grupuri.

Cum de am ajuns de la ei la titlu? Există o legătură puternică între sărăcie și lipsa educației. Cu toții avem în minte exemple în sens invers - fotbalistul cu doar patru clase absolvite care câștigă milioane de euro și doctorandul care nu-și găsește loc de muncă - dar aceste cazuri sunt incidentale. Și știm, fiecare din noi, că sunt incidentale. Dacă vrei ca fetița ta de 6 ani să ajungă o avocată cu venituri mari, ai prefera să facă facultatea sau să o retragi de la școală după clasa a patra? Pentru cea mai mare parte a oamenilor a avea doar opt clase de educație formală sau mai puțin limitează puternic accesul la locuri de muncă. Un absolvent de facultate poate fi chelner dar un absolvent de opt clase nu poate programa în Java. De asemenea, locurile de muncă accesibile celor cu educație mai puțină sunt mai prost plătite. Din acest motive nivelul de educație al unui votant ne spune multe lucruri, indirect, despre starea sa materială.

Relația dintre PSD (sau predecesorii săi) și cei mai săraci dintre români a fost instabilă. În ultimul deceniu și jumătate a suferit o înrăutățire remarcabilă față de perioada anterioară, acum ajungându-se la un platou înghețat.

Să vedem un grafic care listează comportamentul electoral al tuturor românilor cu studii primare, din 1992 încoace:

Ce avem noi aici?

PSD (pe atunci FSN) avea în 1992 voturile a 44% din românii cu studii primare. Atenție. Partidul nu era votat de 44% din românii cu studii primare care au venit la vot, ci de 44% din toți românii cu studii primare.

Între 1992 și 1996 partidul pierde votanți datorită ruperii în două (FSN și FDSN), unor involuții economice și deținerii îndelungate a puterii, scăzând la cota 27%. Își revine în 2000, urcând înapoi la 42%.

Acest ultim reper e semnificativ. De atunci și până acum, PSD sau candidații săi la prezidențiale nu vor mai ajunge decât cel mult la jumătatea valorii din 2000. Scrutin după scrutin, patru cincimi din românii cu studii primare votează altceva decât PSD sau stau acasă.

Factorii relevanți sunt doi la număr:

1. Competiția pentru voturile românilor cu studii primare. În 2008-2009 PSD e surclasat de alte partide:

2008, parlamentare: 13% din românii cu studii primare votează PSD, 28% votează altceva, restul nu votează.

2009, prezidențiale turul unu: 18% votează Geoană, 30% votează pe altcineva, restul nu votează.

Vedem aici efectele carismei lui Traian Băsescu, ascensiunea organizațională a PDL și discursul nu foarte direct al lui Geoană.

Acești 28-30% din rândurile anterioare de votanți non-PSD sunt de fapt continuatorii unei tradiții. Valorile sunt similare cu cele din 2000 (28%) sau 2004 (29%). Vorbim probabil de trecerea de ștafetă de la Vadim la Băsescu.

2. Absenteismul. Dacă bazinul anti-PSD în rândul românilor săraci e stabil, de ce scade forța PSD? Răspunsul ține de absenteismul în rândul acestui grup socio-economic, absenteism într-o creștere fulminantă:

1992: 11%
1996: 25%
2000: 30%
2004: 42%
2008: 59%
(2009 o excepție de la regulă: 52%)
2014: 66%

O parte din absenteism se datorează migrației. O alta se datorează schimbării de priorități în PSD, lucru asupra căruia voi reveni mai jos.

2009 e o excepție de la regulă. De fapt, e vorba de creșterea prezenței la vot datorită defalcării parlamentarelor și prezidențialelor, al doilea tip de scrutin având un impact emoțional semnificativ mai puternic în 2009 decât parlamentarele din 2008. Dar în 2014 s-a revenit la accentuarea trend-ului de dezinteres, ca și când 2009 n-ar fi existat de fel. Absenteismul crește. Ponta evoluează față de Geoană cu 3% (21% vs. 18%) - motiv pentru care, pe partea finală a graficului, vezi o creștere a forței PSD. Cam atât. Nici măcar prezidențialele nu mai sunt atractive.

Nu știu dacă se poate afirma că partidul mai reprezintă oamenii cu studii primare în contextul în care, de cinsprezece ani, nu poate obține nici măcar susținerea a un sfert din ei. Acest lucru este de înțeles dacă mai privim spre ceva. PSD și-a schimbat prioritățile față de deceniul când, oficial sau nu, Ion Iliescu era la vârful partidului. În fața discursului modernizare-anticorupție din epoca Băsescu sau de acum, partidul s-a repliat spre mica burghezie de stat, aliat natural al marilor boși județeni în fața valurilor de schimbări și provocări. Iar la stat nu mai există aproape deloc angajați cu studii primare. (Epoca fabricilor și uzinelor a apus). Angajații statului sau administrațiilor locale care votează PSD sunt oameni în vârstă care vor să fie lăsați în pace înainte de pensie, cetățeni pentru care tăierile de salarii din 2010 au fost un șoc, români pentru care modificarea status quo-ului a devenit tracasantă, persoane pentru care o șpagă micuță (sau măricică) e naturală și binevenită, rude/amici/soți/soții/amanți/amante ai membrilor PSD care și-au găsit un loc de muncă călduț care ar fi periclitat de inițiative meritocratice precum și multe, multe alte categorii. Dar nu vorbim de oameni săraci sau, ca să nuanțez, nu de cei mai săraci dintre români. Acest lucru explică și de ce Dragnea, în absolut toate sondajele posibile și imposibile, e mai puțin credibil în ochii votanților PSD decât Ponta. În anii '90 Dragnea ar fi fost un mare lider. Dar electoratul social-democrat nu mai este acum constituit din unchieși cu cămeșuță albă, care se sprijină pe toiag în timp ce oile pasc molcom pe glie. Votantul PSD tipic are birou, are calculator cu Windows XP (nu versiuni mai noi, întrucât depinde de bugetul de achiziții al ministerului sau primăriei), știe pe dinafară rata leu-euro, posedă un vocabular solid și accesează site-urile cu conspirații prin Facebook. Ponta reprezintă mai bine PSD-ul de acum decât Dragnea, e mai apropiat de profilul lor educațional și mental.

Urmărește cu grijă discursul PSD de acum sau cel din ultimii ani. Tema principală e stoparea reformelor de orice fel, atâta timp cât ele lovesc PSD-ul în sine sau pe birocrați. Nu există programe, idei, mesaje, inițiative care să aibă de-a face cu sărăcia. Există și o excepție de la regulă care are de-a face cu pensionarii, dar și aici se pot identifica nuanțe, prea multe pentru această postare. Alocația pentru copii a fost mărită în 2015, deși prim-ministrul PSD nu dorea acest lucru - un exemplu straniu apropo de ce a ajuns să fie "partidul de stânga din România". Mediul rural este privit prin prisma capitalismului național (vorba lui Dragnea)  și nu inegalităților. PSD nu vorbește niciodată despre drepturile angajaților decât dacă ... sunt ai statului. Mai nou Dragnea a deschis subiectul creditelor în franci elvețieni, un subiect autentic de îngrijorare pentru clasa de mijloc dar nu pentru oamenii care trăiesc pe salariul minim pe economie sau nici măcar atât.
O variantă cinică de-a privi partidul era să spui că PSD nu e dispus să permită unor oameni săraci să-i părăsească "plasa de dependență": un om care-și câștigă traiul fără să mai depindă de primărie sau de direcția de asistență socială (controlată, evident, de membri de partid) e un om pe care partidul nu-l mai poate influența în ziua votului. Graficul de mai sus sugerează însă că lucrurile stau cu totul altfel: PSD nu mai are mesaje pentru oamenii săraci pentru că nu mai este dependent de ei, nu-i sunt necesari pentru obținerea unui scor bun cum îi erau odată.

Evident, partidul nu a devenit total independent de și paralel cu oamenii cu studii primare. Rețelele din rural și din orașele mici contează încă. La ultimele prezidențiale Ponta a primit 44% din voturi (turul unu) și 46% din voturi (în turul doi) de la oameni cu studii primare. E totuși semnificativ că e mai mare probabilitatea să găsești, în rândul votanților lui Ponta, un absolvent de liceu sau de facultate decât un om care n-a terminat liceul sau care n-a pășit vreodată într-un liceu. Directoarele și referenții sunt mai mulți în rândurile electoratului PSD decât muncitorii necalificați sau șomerii.

Dacă încă nu mă crezi, să luăm cele mai sărace 4 județe din România, identificate pe baza procentului din populație care depinde de ajutorul social. E vorba de Teleorman, Buzău, Vaslui și Mehedinți. În aceste județe Ponta a primit la ultimele prezidențiale 4% din voturile primite la nivel național. În 1992, Ion Iliescu a primit din aceste județe 11% din voturile pe care le primise la nivel național. Până și centrul geografic de greutate al partidului s-a mutat. Ion Iliescu-cel-din-1992, dacă ar fi teleportat în prezent, ar fi uluit să audă că București-ul aduce scoruri mai bune, în procente, decât județele Călărași, Vâlcea sau Brăila. Motivul are de-a face, în bună parte, cu concentrarea majoră a birocrației în capitală.

Situația descrisă mai sus este, per total, benefică pentru PSD. Partidul are reputația (falsă) că deține cu autoritate întâietatea în rândul unui grup de votanți pe care, de fapt, nu-l prea poate mobiliza. Implicit oponenții săi ignoră acel segment electoral. Practic, partidele altele decât PSD, cu excepția cazului extrem de improbabil în care chiar încep să dea mesaje pentru oamenii cu studii primare, sunt "înghesuite" de social-democrați spre straturile de clasă superioare ca educație, deja hiper-mobilizate și pe care competiția e foarte puternică. În tot acest timp crește numărul românilor cu studii primare care nu sunt reprezentați de nimeni (aria albastră din grafic). Sunt sceptic apropo de șansele naționalismului conservator de a le capta, cel puțin prin prisma figurilor din acest moment. Ponta a încercat o rută similară și, prin comparație cu Geoană, a primit susținerea a doar 3% mai mulți din românii cu studii primare (21% față de 18%).

Pentru viitor, scenariile sunt:

1) PSD se reîntoarce spre acest electorat. De văzut dacă va putea să-și mențină electoratul existent. Mai interesant e de văzut cine ar putea să comunice cu românii cu studii primare. Vanghelie avea niscaiva potențial, dar n-a avut amplitudine. În rest ... nu-mi vine în minte nimeni din mileniul ăsta. Liderii PSD par a fi mai fericiți să discute despre brand-uri de ceasuri de lux decât despre prețul sortimentelor de unt.

2) Una din facțiunile care se vor rupe din PSD nimerește biletul câștigător, precum FSN-ul lui Petre Roman în 1992, și reușește să activeze publicul care doarme. Fără multe organizații și o susținere media pe măsură șansele sale de succes ar fi infime, cel puțin pe termen scurt.

3) Scenariul "Băsescu-2": un om din afara PSD și anti-PSD capătă popularitate și rotește procentele. Speța "Băsescu" a implicat o coalizare a publicurilor mai educate cu românii obișnuiți. Nu pare să existe o asemenea figură acum.

4) Energia, cât și cum există, se va revărsa. Natura are oroare de vid. Revărsarea nu trebuie să fie neapărat politică. Poate fi și simbolică - gândește-te la cazul Petrache Lupu și la altele similare.

5) Rămânem în această situație până la următoarea schimbare de paradigmă, schimbare cauzată de evenimente exterioare partidelor și la care acestea se vor adapta cum pot.

Datele din tabel provin dintr-o varietate de surse. Menționez în special:

USIA, sondaj din aprilie 1992
Recensământul din 1992
Barometrul de Opinie Publică, fundația Soros, octombrie 1996 și noiembrie 2000
CCSB, exit poll parlamentare 2008 (foarte precis)
INSOMAR, exit poll prezidențiale 2009 (turul unu) (ca de obicei când citez acest exit poll precizez că a fost extrem de precis)
IRES, exit poll prezidențiale 2014 (ambele tururi)

Le mulțumesc tuturor celor care au muncit la realizarea cercetărilor de mai sus, în special pentru faptul că au făcut rezultatele publice. În unele cazuri au fost necesare calcule proprii.

Întrebări (și răspunsuri) de bun simț de la votanți apropo de parlamentare

Q1: Votăm oameni sau partide?
A1: Votezi liste, adică partide și într-o măsură mai mică oameni. Vei vota pe două liste: una pentru Camera Deputaților și una pentru Senat. Tot județul are aceleași 2 liste în fața ochilor (pentru bucureșteni: tot municipiul). Nu alegi care din candidații de pe listă merită votul tău mai mult sau mai puțin. Cu cât un candidat e mai sus pe listă cu atât mai mare șansa sa să ajungă în parlament.

Votul tău poate determina ca un candidat din partidul pe care-l votezi dar care nu este pe lista de la tine din județ, ci în alt județ să ajungă în parlament. Detalii la răspunsul următor.

Q2a: Votez pentru un partid cu scor mic la mine în județ. Votul meu se irosește?
sau
Q2b: Am votat o listă la Senat. De câte voturi e nevoie ca omul de pe locul x de pe lista respectivă să intre în Senat?
A2: Cele două întrebări par diferite, dar răspunsul e înrudit.

Legea alegerilor parlamentare distinge foarte clar între partidele care au trecut pragul național și cele care nu l-au trecut.

Pragul poate fi atins în două feluri:
a) 5% din voturile valide de la nivel național
sau
b) 20% în cel puțin 4 circumscripții (3 județe+București sau 4 județe).

Dacă partidul pe care-l votezi NU trece pragul parlamentar național da, votul tău s-a irosit. Poate să fi luat 4,99999999% din voturile de la nivel național, eventual luând chiar 80% din voturile dintr-un județ - nu mai contează.

Mai mult, în calculele care urmează conform legii voturile acelea sunt scoase din calcul cu totul. E ca și când oamenii respectivi n-ar fi venit la vot Putem vorbi de VVR (Voturi Valabile Relevante) care se determină astfel:

VVR = voturi valabil exprimate minus voturi valabil exprimate pentru partidele care n-au trecut pragul.

Acum: mandatele se alocă doar partidelor care au trecut pragul. Și se alocă în două etape: la nivel de circumscripție și apoi la nivel național.

Exemplu:
În județul Ilfov trebuie alocate 5 mandate de deputați (pentru fiecare circumscripție este definit nr. de mandate, atât la Camera Deputaților cât și la Senat, pe baza populației județului).
Sunt 100 de voturi valabil exprimate. Am ales intenționat un număr mic ca să poți urmări calculul...
10 din ele au fost date partidelor care n-au trecut pragul. Aceste voturi sunt ignorate de acum înainte. (trecem de la voturi valabil exprimate la VVR).
Rămân 90 de voturi (VVR).
Cum sunt 5 mandate de alocat, pentru fiecare mandat e nevoie de 18 voturi (VVR).
Să zicem că în parlament au intrat 5 partide iar lucrurile stau așa:
PSD 35 de voturi
PNL tot 35
ALDE 11
USR 8
UDMR 1.

De câte ori intră 18 în fiecare număr de voturi? PSD și PNL primesc 1 mandat. Celelalte partide 0. Însă mai rămân 3 mandate de alocat. Ele nu dispar, ci se vor aloca în etapa a doua, cea națională.
Mai important chiar decât mandatele este că trebuie alocate și voturile acordate partidelor care au trecut pragul național dar nu îndeajuns încât să ia un mandat la nivel de circumscripție. Neutilizate în această primă etapă sunt:

PSD și PNL câte 17 voturi
ALDE toate 11
USR toate 8
UDMR votul său.

În continuare vorbim de VVR. Voturile exprimate pentru partidele care n-au trecut pragul nu contează.

Etapa a doua, de distribuire națională, constă în punerea împreună de mandate (foarte multe) și de VVR-uri neutilizate (iarăși enorm de multe).

Dacă ai poftă de detalii, iată cum se împart mandatele la partide:

"Biroul Electoral Central însumează, separat pentru Senat şi pentru Camera Deputaţilor, voturile neutilizate şi pe cele inferioare coeficientului electoral de circumscripţie din toate circumscripţiile electorale, pentru fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală sau organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care a trecut pragul; numărul voturilor astfel obţinute de fiecare partid politic, alianţă politică şi alianţă electorală se împarte la 1, 2, 3, 4 etc., făcându-se atâtea operaţii de împărţire câte mandate nu au putut fi atribuite la nivelul circumscripţiilor electorale; valoarea zecimală a câtului obţinut din aceste împărţiri se va trunchia după a 15-a zecimală, fără rotunjire; câturile rezultate din împărţire, indiferent de lista din care provin, se clasifică în ordine descrescătoare, până la concurenţa numărului de mandate neatribuite; cel mai mic dintre aceste câturi constituie coeficientul electoral naţional, pentru senatori şi, separat, pentru deputaţi; fiecărui partid politic, fiecărei alianţe politice sau alianţe electorale i se repartizează atâtea mandate de deputaţi sau, după caz, de senatori, de câte ori coeficientul electoral naţional se cuprinde în numărul total al voturilor valabil exprimate pentru partidul politic, alianţa politică sau alianţa electorală respectivă, rezultat din însumarea naţională a voturilor neutilizate şi a celor inferioare coeficientului electoral de circumscripţie."

E vorba de metoda D'Hondt, care favorizează ușor partidele mari. Alegerea nu e întâmplătoare, reduce numărul de parteneri necesari pentru coaliții și, cel puțin teoretic, mărește stabilitatea formulei guvernamentale.

Și iată cum se împart mandatele partidului pe circumscripții:

"Pentru fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală sau organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, cărora le-au revenit mandate, se împarte numărul voturilor neutilizate şi al celor inferioare coeficientului electoral de circumscripţie, din fiecare circumscripţie electorală, la numărul total al voturilor valabil exprimate pentru acel partid politic, acea alianţă politică sau alianţă electorală avut în vedere la repartizarea mandatelor naţionale; rezultatul astfel obţinut pentru fiecare circumscripţie se înmulţeşte cu numărul de mandate cuvenite partidului, alianţei politice, alianţei electorale sau organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale; datele obţinute se ordonează descrescător la nivelul ţării şi, separat, descrescător în cadrul fiecărei circumscripţii; în circumscripţiile în care două sau mai multe partide politice, alianţe politice, alianţe electorale, organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, în urma calculelor făcute, nu pot fi departajate în vederea determinării repartitorului circumscripţiei respective, departajarea pentru ordonarea descrescătoare se va face având în vedere întâi numărul voturilor rămase neutilizate în respectiva circumscripţie, apoi numărul de voturi valabil exprimate în cadrul circumscripţiei, apoi numărul voturilor valabil exprimate la nivel naţional, iar, în final, dacă niciunul din criteriile anterioare nu duce la departajare, prin tragere la sorţi, organizată de Biroul Electoral Central; pentru fiecare circumscripţie se iau în calcul primele partide politice, alianţe politice, alianţe electorale sau organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, în limita mandatelor ce au rămas de repartizat în circumscripţia respectivă; ultimul număr din această operaţiune reprezintă repartitorul acelei circumscripţii; în continuare, se procedează la repartizarea mandatelor pe circumscripţii în ordinea partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, precum şi a circumscripţiilor din lista ordonată pe ţară, astfel: primul număr din lista ordonată la nivel naţional se împarte la repartitorul circumscripţiei de la care provine, rezultând numărul de mandate ce îi revin în circumscripţia respectivă; în continuare se procedează identic cu numerele următoare din lista ordonată la nivel naţional; în situaţia în care s-a epuizat numărul de mandate cuvenite unui partid politic, unei alianţe politice, unei alianţe electorale sau unei organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale ori dintr-o circumscripţie electorală, operaţiunea se continuă fără acestea; dacă numărul din lista ordonată la nivel naţional este mai mic decât repartitorul de circumscripţie, se acordă un mandat."
Q3: Cum intră în ecuație diaspora?
A3: Diaspora e o circumscripție. În diaspora sunt aleși doar 6 parlamentari, ca la județele mici (Sălaj, Tulcea, Mehedinți).

Q4: Cum e pentru candidații independenți?
A4: Greu. Ei trebuie să obțină un nr. de voturi egal cu A/B, unde A e VVR-ul din circumscripția respectivă iar B e numărul de mandate acordate în acea circumscripție camerei parlamentului la care va candida acel independent.

De exemplu, dacă un independent vrea să ajungă senator de Argeș, unde sunt 4 mandate de senatori, ea/el trebuie să obțină 25% din voturile acordate în Argeș partidelor care au trecut pragul la nivel național. Dacă doar 10% din voturile din Argeș se duc la partide care n-au trecut pragul, independentul trebuie să obțină 25% din 90% = 22,5% din voturile din Argeș acordate pentru Senat.

În funcție de ce întrebări primesc sau de ce întrebări mai apar, această postare poate fi continuată cu o parte a doua. Cred însă că aceastea sunt întrebările de care lumea se lovește cel mai des.

Câteva observații apropo de sondajul făcut public de USR

Precizare: punctul 2 a fost modificat pe baza informațiilor date de Nicușor Dan în conferința sa de presă de duminică.

1. Prezența la vot: cei siguri că vor veni la vot și care au de asemenea o opțiune de vot sunt 56% din respondenți. Dar asta nu înseamnă 56% prezență "oficială", conform listelor electorale. 15% din cei de pe liste sunt în afara României și au o probabilitate mică să voteze. Implicit, o prezență de 56% în țară înseamnă o prezență oficială, conform listelor, de cam 47% + diaspora.

Acest 47% e interesant întrucât e foarte apropiat de prezența întâlnită la locale (48,2%). Nu sunt aceiași votanți precum la locale - 1-5% sunt dezinteresați acum și au fost "înlocuiți" de alții - dar în linii mari sunt cam același grup de votanți.

În genere între locale și parlamentare partidele pierd voturi. Prezența la ultimele două alegeri parlamentare a fost de 41,8% și 39,2%. Acest 47% ar fi un record pentru ultimul deceniu. Estimez că nu se va stabili un record și că, în consecință, cifrele vor suferi modificări semnificative până în ziua votului independent de ce vor face partidele.

2. În legătură cu rezultatele sondajului: vedem scorurile a șapte partide, dar nu vedem câți respondenți votează cu alte partide decât cele șapte. Confom declaraților publice ale USR, sondajul a fost realizat cu o listă închisă: respondenților li s-a prezentat exclusiv numele celor 7 partide. Ceea ce prezintă o problemă: ce faci în fața acestei liste dacă ești un susținător al lui Marian Munteanu și vrei să vii la vot? Dar dacă ești votant M10? Sau PNȚCD? Sau PRM? Problema nu este atât de mare precum pare, întrucât partidele care n-au fost incluse în listă au obținut la locale maxim 1,2% fiecare. Însă subiectul trebuie menționat.

3. O comparație cu localele e rezonabilă, având în vedere că prezența ar fi similară:

PNL și USR însumează 35% față de 32%.

PSD și PRU cumulează 46%, mai mult decât PSD și PRU și UNPR și PSRO (partidul lui Mircea Geoană) la locale (43,5%).

Restul partidelor stagnează.

Fie pentru că lista era închisă, fie pentru că au căzut în desuetudine, nouă procente din opțiunile de vot la locale au dispărut sau s-au reorientat.

4. Pe căprării:

PSD: prima dată din 1990 încoace când ar trece de 38% la parlamentare. Conform sondajului, ar trece cu mult.

PNL: Un scor sub media altor sondaje.

USR: Dacă Uniunea are - conform sondajului - 29% în București, unde se află cam 10% din votanți, atunci 2,9 procente din cele 10 ale USR sunt din București. Implicit 71% din votanții USR sunt în afara Bucureștiului. Ceea ce, având în vedere că nici n-a început campania electorală, e enorm.

ALDE: Ca de obicei peste prag.

PMP: Efectul fuziunii cu UNPR este non-existent. Cred că se va resimți în ziua votului, măcar într-o oarecare măsură. Voturile pe care le poate mobiliza UNPR sunt întotdeauna subevaluate de sondaje.

Bazinul naționalist: ori a fost dezavantajat de lista închisă, ori e supraevaluat, ori ... e luat deja. Rămân la părerea că în România există extrem de mulți votanți conservatori creștini și eurosceptici - dar sunt, aproape în totalitate, votanți PSD. Și n-ar pleca de acolo decât dacă liderul partidului e incompatibil cu valorile lor (vezi epoca Geoană și ascensiunea de atunci a lui Traian Băsescu dar și a lui Becali).

Trebuie spus la final că nu am avut nimic de-a face cu realizarea sondajului USR.

Jocul de-a întinderea elasticului: decalaje economice în România

Între 2000 și 2006 PIB-ul României s-a mărit cu 327%.

Între 2006 și 2015 PIB-ul României s-a dublat.

Există 6 județe unde, în fiecare din cele două intervale menționate mai sus, PIB-ul crește cu o valoare peste media națională. Este vorba de Ilfov, Cluj, Timiș, Prahova, Constanța și, poate surprinzător, Dâmbovița. De asemenea în această categorie intră și municipiul București.

Există însă 17 județe - undeva între o treime și jumătate din total - unde, în ambele intervale, PIB-ul crește cu o valoare sub media națională. Față de restul țării, aceste județe au pierdut teren în tot acest mileniu. Este vorba despre:

- Satu Mare

- sud-vest: două "insule", unul mai vestică (Caraș Severin-Mehedinți-Gorj-Hunedoara) și una mai estică (Olt-Teleorman).

- un bloc colosal ca dimensiuni care, pe o axă nord-sud, începe din Suceava și se oprește în Ialomița. Să nu intrăm în stereotipii apropo de sărăcia Moldovei: acest bloc de județe include Mureș, Harghita și Covasna dar exclude Brăila, Vaslui, Iași și Botoșani. 

De asemenea există 11 județe care sunt într-o pierdere de viteză doar doar pentru perioada post-aderare (între 2000 și 2006 aveau creștere peste media națională) și care, datorită performanței economice slabe din ultimii ani, sunt sub media națională când vine vorba de dezvoltarea pe toată perioada 2000-2016. Aceste 11 județe se află într-o situație similară cu cele din paragraful de mai sus, diferența fiind că măcar între 2000 și 2006 situația lor fusese mai bună. Cele 11 județe sunt marcate cu albastru în harta de mai jos; cele care au fost întotdeauna cu o creștere sub media națională în roșu; cele care au avut tot timpul creștere peste medie în galben; cele în crem (Timiș, Alba, Sibiu, Brașov, Maramureș, Iași, Giurgiu și Călărași) au fost ba sub medie ba peste medie - în funcție de interval - dar au per total o creștere a PIB-ului peste media națională între 2000 și 2016.

Să presupunem că emigrația și-a atins limitele - e doar o presupunere. Să considerăm de asemenea ceva ce pare mult mai probabil, și anume că trend-urile continuă.

0. În 14 județe creșterea e peste media națională. În 27 de județe e sub media națională. Cele 14, după cum vei vedea mai jos, "merg" cu o viteză fenomenală. Și nici măcar toate la fel, ci mai ales 3-4 dintre ele. Dar vom ajunge și acolo...

1. Timișoara, Cluj, Iași și București sunt și vor fi sub o presiune puternică datorită populației pe care o vor atrage din județele înconjurătoare. Discrepanța dintre numărul oficial de locuitori ( = cei cu cărți de identitate în municipiul respectiv) și populația reală a orașului va atinge în următorii ani un nivel ridicol. Primarii bâjbâie și vor trebui să bâjbâie în continuare. 

1a. În cazul Constanței presiunea e oarecum limitată de apropierea Bucureștiului. Pentru un locuitor al județului Ialomița, de exemplu, migrarea spre București e facilă.

1b. Din punct de vedere economic Iași are potențialul de a deveni următoarea mare poveste de succes a României, cu condiția unei minime gândiri strategice din partea responsabililor actuali. Deja județul se mișcă cu o viteză fenomenală: în 2000, PIB-ul său era cu o treime mai mic decât suma PIB-urilor județelor Bacău și Neamț; acum este egal cu suma lor.

1c. În teorie Cluj-ul ar fi trebuit să beneficieze de o competiție serioasă din partea Alba (Iulia), Sibiu și Brașov. Acest lucru ar fi trebuit să reducă impactul migrației spre Cluj (județ galben) dinspre județele menționate în fraza anterioară (crem). Din câte înțeleg, acest lucru nu s-a întâmplat, impactul Universității Babeș-Bolyai și al sectorului IT din municipiu fiind imens și suprascriind alți factori.

1d. Municipiile Arad și Oradea limitează de asemenea presiunea asupra Timișoarei. Harta de mai sus arată situația județelor, însă poți foarte bine să te afli într-un județ în pierdere de viteză cu un municipiu pe creștere - ceea ce înseamnă că ai opțiunea reală să nu trebuiască să părăsești județul pentru un loc de muncă mai bine plătit.

2. Creșterea peste media națională a județelor Maramureș, Giurgiu și Călărași este mult mai "tăcută", contând probabil în mod decisiv absența unor centre universitare de mare calibru. Cel mai ușor pentru un angajator care caută aptitudini de înaltă calificare e să fie activ exact în zonele unde se găsește deja resursa umană respectivă - nimeni nu-i dispus să plătească o taxă de relocare ca un designer de grafică din Iași să vină să muncească și să locuiască în Călărași. Ca să nu mai zicem că poate designer-ul respectiv nu e de acord.

3. În ceea ce privește Oltenia, blocul albastru-roșu al Carpaților Orientali cu tot cu estul Transilvaniei și estul Munteniei, ne jucăm ca țară de-a întinsul elasticului. Aici se află 24 (!) de județe. Păi:

În 2000, PIB-ul regiunii București-Ilfov era 56% din valoarea totală a PIB-ului acestor județe însumate. Deja mult.

În 2006, era 62%. O creștere de un procent pe an. Nu intrasem încă în Uniunea Europeană.

În 2015 era 81%. Ritmul creșterii s-a accelerat la două procente pe an. Dacă ritmul se menține, în 10 ani, o zonă de 1800 de kilometri pătrați va avea un PIB cât mai mult de jumătate din România. Iar dacă ritmul se accelerează și mai mult, putem vorbi chiar de câțiva ani, nu zece. Implicațiile sunt foarte numeroase, de la politice la culturale și sociale.

Putem vorbi nu numai de București. Dacă luăm primii centri de creștere (București/Ilfov, Timiș și Cluj), în 2006 aceste zone însumau 8% din PIB-ul național. Acum însumează 36%!

Reacția guvernelor din viitor vizavi de aceste decalaje va scrie, indirect, soarta a milioane de oameni.

4. Există și o veste bună. PIB-ul tuturor județelor crește. Pe de altă parte, percepțiile oamenilor nu țin întotdeauna cont de statistici. Migrația din anii imediat de după 2000 a avut dimensiuni majore deși România era pe creștere economică.

5. În plan politic, disonanțele vechi din anii '90 încep să se șteargă, iar o altă scenă începe să se coacă. Și asta fără să privim spre sigle sau partidele de acum, ci pur și simplu spre cifre. Dar despre asta altă dată.

Nu folosesc mai sus PIB/cap de locuitor întrucât nimeni n-are realmente habar câți oameni se află în județul Vaslui sau în Cluj-Napoca sau în București sau cam oriunde.

Alegerile parlamentare din Rusia, 2016

* Partidul aflat la putere, Rusia Unită, s-a temut de un cvasi-eșec. La alegerile anterioare, din 2011, cu fraude de diferite feluri, au obținut 49,3% din voturi. De atunci și până acum situația economică a rușilor s-a înrăutățit. Exprimat în dolari americani, salariul mediu a scăzut cu 31% (de la 833 USD la 569 USD).

De la începutul verii, Partidul Rusia Unită depășea un scor de 45% în doar cinci sondaje din 30. În alte patru sondaje obțineau un scor cu 3 în față. Rezumând altfel, marea majoritate a sondajelor arătau că partidul ar obține între 40% și 45% din voturi, o scădere de 4-9% față de 2011 și 19-24% față de 2007 (!).

Pentru a preîntâmpina o finalitate nesatisfăcătoare, sistemul de vot a fost schimbat. Jumătate din parlament urma să fie ales prin vot proporțional, ca până acum, iar jumătate uninominal, fără redistribuire. Acest mecanism favorizează partidul cel mai puternic... în cazul în care există un partid disproporționat de puternic. Chiar și cu un scor de, să zicem, 39%, Rusia Unită urma să câștige multe din bătăliile uninominale, dacă nu chiar toate, și să-și mențină capacitatea de a guverna fără alianțe.

* Temerile partidului nu au avut fundament. Scorul Rusiei Unite la votul proporțional a fost de 52%. Poate că mecanismele de fraudare au mai fost eficiente, lucru pe care nu-l bănuiesc întrucât nu există acum în Rusia nici măcar o fărâmă din emoția publică prezentă în 2011 vizavi de acest subiect. Partidele celelalte însă au eșuat să convingă. Prezența la vot a fost extrem de mică:

2007: 63,7%
2011: 60,1%
Acum: aproximativ 48%.

În milioane voturi exprimate:

2007: 69,5 milioane
2011: 64,6 milioane
Acum: 50 milioane.

* Prezența în scădere a afectat inclusiv Rusia Unită, care a pierdut voturi. În 2007 primea 44,7 milioane. În 2011: 32,3 milioane. Acum se va apropia de 28 milioane, dar probabil că nu va depăși acest prag.

Cum e posibil să pierzi voturi din 2011 încoace, dar să câștigi procente? Se poate doar dacă ceilalți reușesc să piardă și mai multe voturi decât tine.

Partid cu partid, față de 2011 toți au fost loviți de un tsunami al dezinteresului:

Partidul Comunist: de la 12,6 milioane voturi la 6,8 milioane. Minus 44%. Cel mai mic număr de voturi din ultimii 22 de ani. Lovit de apariția unui competitor minor ("Comuniștii Rusiei"). Probabil și de demografie.

Partidul Liberal Democrat (al lui Jirinovski, e liberal cum e Papa de la Roma sârb) : de la 7,6 milioane la 6,7 milioane. Minus 10%.

Rusia Justă (o variantă mai de stânga a Rusiei Unite): de la 8,7 milioane la 3,2 milioane. Minus 63%.

Yabloko (un partid de centru-stânga ceva mai apropiat de cum e termenul înțeles în Europa de Vest): de la 2,2 milioane voturi la 1 milion. Minus 54%.

În schimb alte partide și partidulețe au primit 3,5 milioane voturi spre deosebire de 1 milion la alegerile anterioare. E vorba în principal de facțiuni ale partidelor de mai sus.

Cu excepția lui Jirinovski și a Partidului Rusia Unită (pierderi de doar 10% din voturile de la alegerile precedente), toate partidele au primit un șut în dinți. Înțeleg că voturi le-au fost furate în 2011. Dar să le fi fost furate și mai multe în 2016? După cum scriam mai sus, am dubii.

* De când există alegeri parlamentare în Federația Rusă, de la ruperea URSS adică, nu a mai fost o prezență atât de redusă. Există două aspecte vizavi de scăderea interesului rușilor în politica electorală.

În primul rând, e un fenomen caracteristic societăților unde politica a devenit irelevantă, dezbaterile și conflictele din societate fiind fie de natură non-politică, fie scăzute ca intensitate. Cea mai mică prezență la alegerile parlamentare din România s-a înregistrat în 2008, un moment de creștere accelerată a nivelului de trai (criza abia începuse în State, efectele nu se simțeau încă aici). Ascensiunea partidului nazist din Germania în perioada interbelică e asociată cu creșteri majore ale prezenței la vot și nu cu absenteism. Aproape întotdeauna o prezență mare la vot semnalează crize, emoție și radicalitate.

Pe de altă parte există și o vulnerabilitate. O scenă politică care nu reprezintă populația e slabă când și dacă apar nemulțumiri autentice. Generalizând un pic, oamenii care se simt nereprezentați ies în stradă întrucât la televizor sau online nu găsesc parteneri politici de discuție care să-i reprezinte, măcar parțial. Iar în ultimii cinci ani cam 15 milioane de ruși, aproape o șesime din populația țării, și-au pierdut reprezentarea. Trei sferturi dintre ei votau alte partide decât Rusia Unită. Acum n-au mai votat de fel. E de așteptat ca, în lunile următoare, Kremlin-ul să-și creeze unul sau două partide noi de opoziție, ceva mai dinamice și mai eficiente decât cele actuale când vine vorba de a capta eventuale nemulțumiri.