Faceți căutări pe acest blog

luni, 16 aprilie 2012

Bistriţa-Năsăud: forţa irezistibilă vs. obiectul imposibil de clintit


22 de rezervaţii naturale. Coşbuc şi Rebreanu au făcut liceul la Bistriţa. Dacă nu puteţi găsi mental pe hartă judeţul: el este la graniţa de nord a Moldovei cu Transilvania, aparţinând celei din urmă (Bistritz în nemţeşte). Iar în turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2000, Bistriţa-Năsăud a fost singurul judeţ în care Corneliu Vadim-Tudor a câştigat în turul doi. Vom ajunge şi acolo.

În primul rând, o clarificare: "Bistriţa" este oraşul, "Bistriţa-Năsăud" este judeţul - exact invers decât la "Cluj (Napoca)". În această postare voi scrie despre judeţ, şi nu doar despre oraş.

Bistriţa-Năsăud a avut mai multe momente de comportament electoral atipic. În 1992 Gheorghe Funar obţinea locul unu în judeţ, cu 34% din voturi. În 1996, Petre Roman obţinea locul 2 în Bistriţa-Năsăud, iar Gheorghe Funar cobora până pe locul patru. În turul doi, Bistriţa-Năsăud a votat precum ţara: Iliescu în 1992, Constantinescu în 1996.

La localele din 2000, votul pentru consiliul judeţean era divizat până peste putinţă: PD 16% din voturi, PDSR 12%, PNL 9%, CDR 7%, APR 6,7%, etc.

Între locale şi generale PRM a săltat de la 6531 de voturi (locul şapte) la 37 312 (locul unu). Scorul PDSR la alegerile pentru Camera Deputaţilor a fost de două ori sub media pe ţară (17%), iar scorul PD a fost de două ori peste media pe ţară (16,9%). Corneliu Vadim Tudor a ocupat locul întâi în ambele tururi de scrutin (62, respectiv 69 de mii de voturi). Motivul principal pentru fenomenul din turul doi a fost demobilizarea: 22 de mii de votanţi, o şeptime din electoratul din turul unu, n-au mai venit la vot. Nota bene: Corneliu Vadim Tudor a obţinut locul unu în primul tur în aproape toate localităţile din judeţ (!). Reşedinţa de judeţ - Bistriţa - a votat în majoritate pentru Ion Iliescu în turul doi, dar n-a fost de ajuns.

 În 2004 avem o poveste clasică pentru România:

Vot CJ la locale: PSD 30,6%, PD 19,6%, PNL 15,5% (ADA adunat teoretic 35%)
Vot parlamentare: PSD 35%, ADA 31%
Vot turul 1 prezidenţiale: Adrian Năstase 41,4%, Traian Băsescu 33,4%
(... între cele două tururi Adrian Năstase nu mai ia voturi de la practic nimeni, spre Traian Băsescu se duc votanţii lui Vadim şi nu numai...)
Vot turul 2 prezidenţiale: Traian Băsescu 52,6%, Adrian Năstase 47,3%.

În 2008, PDL obţine un pic peste scorul pe ţară, PSD şi PNL sunt în parametrii naţionali. La primul tur al prezidenţialelor din 2009, Traian Băsescu obţine un rezultat mult peste media pe ţară (43,9%), Crin Antonescu sub media pe ţară (15,4%). În turul doi, ca aproape peste tot în România apar 15 000 de votanţi care nu votaseră în turul doi. Diferenţa de voturi dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană creşte de la 23 de mii de voturi la 29 de mii de voturi.

În judeţ există o bătălie a sondajelor - fie USL câştigă lejer, fie PDL şi USL sunt la egalitate. Discuţiile sunt inutile, vom vedea peste câteva săptămâni ce şi cum.


Şeful organizaţiei PDL Bistriţa-Năsăud = secretarul general al PDL.


În iunie dar şi în toamnă vom testa delocalizarea politicii româneşti - un termen pe care îl împrumut de la unul dintre cele mai capabile creiere din analiza politică românescă. PD sau PDL a avut întotdeauna o performanţă bună în Bistriţa-Năsăud, în timp ce PSD şi PNL nu au obţinut scoruri senzaţionale. Forţa irezistibilă (trend-ul naţional din ultimii trei ani) se va lovi de obiectul-imposibil-de-clintit (organizaţia locală PDL). Bătălia în toamnă se va duce în locuri precum Bistriţa-Năsăud, acolo unde PDL poate obţine rezultate bune, şi nu în alte zeci de judeţe în care puterea a fost deja măcinată de pierderea încrederii populaţiei. Din această perspectivă vă rog să priviţi şi plecările lui Frunzăverde sau Vâlcov: lăsând la o parte aspectul simbolic-organizaţional sau de PR, Caraş-Severin şi oraşul Slatina erau locuri unde PDL avea o situaţie bună faţă de media naţională, iar pierderea potenţială în procente este cu atât mai dureroasă (chit că transferul de voturi prin transfugi nu este atât de eficient pe cât se crede în politica românească).

42 de comentarii:

  1. Salut,
    numele meu este Siti Aminah din Indonezia, vă rog să sugeram că toți cei de aici ar trebui să fie foarte atenți, deoarece există atât de mulți creditori falși de credite pe internet, dar aceștia sunt în continuare cei reali în compania de împrumuturi false. Am fost scammed de 4 împrumutatori diferite de împrumut, am pierdut o mulțime de bani pentru că am fost în căutarea unui împrumut de la compania lor. Aproape că am murit în acest proces pentru că am fost arestat de oameni pentru că am fost datori.

    Aproape am renunțat până când am cerut sfatul unui prieten care mi-a prezentat creditorul inițial al împrumutului și o companie foarte fiabilă care este mama Alicia Radu care mi-a luat împrumutul de 800 de milioane rupia Indonezia în mai puțin de 24 de ore Fără presiune și într- rată scăzută a dobânzii de 2%. Am fost foarte surprins când mi-am verificat contul bancar și am constatat că suma creditului pe care am solicitat-o ​​a fost transferată în contul meu bancar fără nici o întârziere sau dezamăgire, așa că am promis că voi împărtăși vestea bună, astfel încât oamenii să poată obține un împrumut cu ușurință fără presiune din Mama Alicia Radu

    Vreau să ai încredere în mama ta Alicia Radu, pentru că e foarte utilă în viața mea și în viața mea financiară. Trebuie să vă numărați foarte norocoși să aveți ocazia să citiți această mărturie astăzi. Deci, dacă aveți nevoie de un împrumut, contactați mama Alicia Radu prin e-mail: (aliciaradu260@gmail.com)
    De asemenea, poți să mă contactezi prin e-mailul meu: (sitiaminah6749@gmail.com) dacă ai nevoie de informații despre cum am primit împrumutul de la mama Alicia Radu, ești foarte liber să mă contactezi și îți voi răspunde cu plăcere pentru că te poți ajuta altele după ce ați primit împrumutul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut,
    numele meu este Siti Aminah din Indonezia, vă rog să sugerăm că toți cei de aici ar trebui să fie foarte atenți, deoarece există atât de mulți creditori falși de credite pe internet, dar aceștia sunt în continuare cei reali în compania de împrumuturi false. Am fost scammed de 4 împrumutatori diferite de împrumut, am pierdut o mulțime de bani pentru că am căutat un împrumut de la compania lor. Aproape că am murit în acest proces pentru că am fost arestat de oameni pentru că am fost datori.

    Aproape am renunțat până când am cerut sfatul unui prieten care mi-a prezentat creditorul inițial al împrumutului și o companie foarte fiabilă care este mama Alicia Radu care a primit împrumutul meu de 800 de milioane rupia Indonezia în mai puțin de 24 de ore Fără presiune și la rată scăzută a dobânzii de 2%. Am fost foarte surprins când mi-am verificat contul bancar și am constatat că suma creditului pe care am solicitat-o ​​a fost transferată în contul meu bancar fără nici o întârziere sau dezamăgire, așa că am promis că voi împărtăși vestea bună, astfel încât oamenii să poată obține un împrumut cu ușurință fără presiune Mama Alicia Radu

    Vreau să ai încredere în mama ta Alicia Radu, pentru că e foarte utilă în viața mea și în viața mea financiară. Trebuie să vă numărați foarte norocoși să aveți ocazia să citiți această mărturie astăzi. Deci, dacă aveți nevoie de un împrumut, contactați mama Alicia Radu prin e-mail: (aliciaradu260@gmail.com)
    De asemenea, poți să mă contactezi prin e-mailul meu: (sitiaminah6749@gmail.com) dacă ai nevoie de informații despre cum am primit împrumutul de la mama Alicia Radu, ești foarte liber să mă contactezi și îți voi răspunde cu bucurie pentru că te poți ajuta altele după ce ați primit împrumutul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Salut,
    numele meu este Siti Aminah din Indonezia, vă rog să sugeram că toți cei de aici ar trebui să fie foarte atenți, deoarece există atât de mulți creditori falși de credite pe internet, dar aceștia sunt în continuare cei reali în compania de împrumuturi false. Am fost scammed de 4 împrumutatori diferite de împrumut, am pierdut o mulțime de bani pentru că am fost în căutarea unui împrumut de la compania lor. Aproape că am murit în acest proces pentru că am fost arestat de oameni pentru că am fost datori.

    Aproape am renunțat până când am cerut sfatul unui prieten care ma prezentat creditorului inițial al împrumutului și o companie foarte fiabilă care este mama Alicia Radu care a primit împrumutul meu de 800 de milioane rupia Indonezia în mai puțin de 24 de ore Fără presiune și într- rată scăzută a dobânzii de 2%. Am fost foarte surprins când mi-am verificat contul bancar și am constatat că suma împrumutului pe care am solicitat-o ​​a fost transferată în contul meu bancar fără nici o întârziere sau dezamăgire, așa că am promis că voi împărți vestea bună, astfel încât oamenii să poată obține un împrumut cu ușurință fără presiune Mama Alicia Radu

    Vreau să ai încredere în mama ta Alicia Radu, pentru că e foarte utilă în viața mea și în viața mea financiară. Trebuie să vă numărați foarte norocoși să aveți ocazia să citiți astăzi această mărturie. Deci, dacă aveți nevoie de un împrumut, contactați mama Alicia Radu prin e-mail: (aliciaradu260@gmail.com)
    De asemenea, poți să mă contactezi prin e-mailul meu: (sitiaminah6749@gmail.com) dacă ai nevoie de informații despre cum am primit împrumutul de la mama Alicia Radu, ești foarte liber să mă contactezi și îți voi răspunde cu plăcere pentru că te poți ajuta altele după ce ați primit împrumutul.

    RăspundețiȘtergere
  4. ​Are you thinking of getting financial assistance, whether you are in serious need of urgent loans, whether you are thinking of starting your own business, you are in debt, this is your chance to achieve your desires because we provide personal loans, business loans, and corporate loans, and all kinds of loan at an interest rate of 2%. HURRAY !!! It's almost getting to the end of this year and we were in Lucy Loan Firm, we guarantee all our valuable clients that they will get all the individual loans with a smile on their face.
    For more information please contact us now via email:(lucysmithloanfirm@gmail.com)

    Borrower Information:

    Full name: _______________
    Country: __________________
    Sex: ______________________
    Age: ______________________
    Loan Amount Needed: _______
    Loan Duration: ____________
    Interest Loans: _____________
    Cell Phone Number: ________

    Lucysmithloanfirm
    (lucysmithloanfirm@gmail.com)

    RăspundețiȘtergere
  5. Aveți nevoie de un împrumut rapid pe termen lung sau scurt, cu o rată a dobânzii relativ scăzută de 3%? Oferim împrumut de afaceri, împrumut personal, împrumut de acasă, împrumut auto, împrumut student, împrumut de consolidare a datoriilor e.t.c. indiferent de scorul dvs. de credit. Suntem garantați în acordarea de servicii financiare clienților noștri numeroși din întreaga lume. Cu pachetele noastre flexibile de împrumut, împrumuturile pot fi prelucrate și transferate către împrumutat în cel mai scurt timp, contactați specialistul nostru pentru planificare de consultanță și finanțare. Solicitanții interesați ar trebui să ne contacteze prin e-mail: romerovinciloan.ltd@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  6. Dragi solicitanți de împrumut.

    Sunteți în orice dificultate financiară? Vrei să începi propria afacere? Această societate de împrumut a fost înființată în întreaga lume cu scopul de a ajuta săracii și oamenii cu dificultăți financiare de viață. Dacă doriți să solicitați un împrumut, reveniți la noi cu detaliile de mai jos pe e-mail: elenanino0007@gmail.com

    Nume:
    Suma imprumutata necesara:
    Durata împrumutului:
    Numar de mobil:

    Mulțumesc și Dumnezeu să binecuvânteze
    ÎNCREDERE
    Elena

    RăspundețiȘtergere
  7. Salut,
    Căutați un împrumut autentic? aveți datorii și aveți nevoie de bani pentru a vă plăti facturile, aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a începe o afacere nouă sau pentru a vă îmbunătăți afacerea? aveți nevoie de un împrumut pentru a cumpăra o mașină sau o casă? aveți un proiect neterminat la îndemână din cauza finanțării necorespunzătoare? Aveți un scor redus de credit și sunteți greu să obțineți servicii de capital de la băncile locale și alte instituții financiare? Aveți nevoie de împrumut de investiții pentru a investi în anumite zone ale specializare, sunteți la locul potrivit pentru soluțiile de împrumut de aici! Oferim tot felul de împrumuturi de orice valoare companiilor și persoanelor fizice la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3%. Capitalul nostru și procesul de creditare este sigur, autentic și 100% garantat și garantat. Interesat, contactați-mă acum prin e-mail; (marielagonzalezloan@gmail.com)

    RăspundețiȘtergere
  8. Vești bune!!!
    Sunt român și numele meu este Roxana Marcovei. Mama mi-a spus că merge prin internet și a venit la publicația doamnei MARIA ALEXANDER, spunând că facilitatea de credit a acordat un împrumut publicului larg la o rată a dobânzii foarte scăzută de 2%. puteți să-l contactați pe (mariaalexander818@gmail.com)

    Deci, i-am spus prietenei mele despre aspectul împrumutului de la doamna Maria Alexander și a spus că nu ar trebui să-i spun că nu am împrumutat de la Maria Alexander, dar trebuie să împrumut o sumă mică pentru a verifica dacă compania ei este o companie legit .

    Deci, am acționat după sfatul ei și l-am contactat pe doamna Maria Alexander prin e-mail: [mariaalexander818@gmail.com
    ] care a fost trimis de mama mea și am solicitat un împrumut de 35.000 de euro. Dna Maria Alexander mi-a răspuns și mi-a trimis toți termenii și condițiile companiei pe care le-am citit și am acceptat termenii. După aprobarea cererii de credit, am primit de la banca mea o notificare că suma de 15.000 de euro a fost creditată în contul meu bancar de la doamna Maria Alexander

    Am fost foarte fericit și v-am împărtășit vestea bună cu mama și prietenul meu care mi-a sfătuit să merg mai departe. și a finalizat rambursarea împrumutului la 11 februarie 2019 și am cerut o altă sumă de 30.000 de euro pe care am primit-o și în contul meu bancar după efectuarea procedurilor.
    Deci, vreau să profit de această ocazie pentru a spune oricui caută un creditor privat pe Internet, care se va adresa cu siguranță doamnei Maria Alexander

    prin e-mail: {mariaalexander818@gmail.com}
    Sau Whatsapp: +1 651-243-8090


    Puteți să mă contactați dacă aveți nevoie de ajutor sau doriți să puneți întrebări despre cum am primit un împrumut.
    Iată e-mailul meu: [roxanamarcovei@gmail.com]
    Bun Binecuvântați-vă pe toți

    RăspundețiȘtergere
  9. Selamat siang pak / nyonya

    Kami menyambut Anda ke PERUSAHAAN PINJAMAN ELIZEBETH ISAAC, di mana kami memberikan pinjaman asli dan serius seperti:



    LAYANAN PINJAMAN TERSEDIA TERMASUK:
    ================================
    * Pinjaman Komersial.
    * Pinjaman pribadi.
    * Pinjaman Bisnis.
    * Pinjaman Investasi.
    * Pinjaman Pembangunan.
    * Pinjaman Akuisisi.
    * Pinjaman konstruksi.
    * Pinjaman Kartu Kredit
    * Pinjaman Konsolidasi Utang
    * Pinjaman bisnis dan lainnya:

    Kami memberikan pinjaman bunga 2% tanpa agunan, sehingga kami dapat mengatakan bahwa kami memberikan PINJAMAN TANPA Agunan, Anda tidak perlu merasa buruk atau kecewa dengan bank yang meminta agunan, cukup hubungi kami dengan mengirim email kepada kami di:

    elizebethisaac@gmail.com

    Terima kasih

    kami menunggu untuk mendengar dari Anda segera

    RăspundețiȘtergere
  10. Nama saya Reni Alida, saya ingin menggunakan media ini untuk mengingatkan semua pencari pinjaman untuk sangat berhati-hati, karena ada penipuan dan perusahaan pinjaman palsu di mana-mana, mereka akan mengirimkan dokumen perjanjian pinjaman palsu kepada Anda dan mereka akan mengatakan tidak ada pembayaran dimuka, tetapi mereka adalah penipuan, karena mereka kemudian akan meminta pembayaran biaya lisensi dan biaya transfer, jadi berhati-hatilah terhadap Perusahaan Pinjaman yang curang itu.

    Beberapa bulan yang lalu saya tegang secara finansial dan putus asa, saya ditipu oleh beberapa perusahaan pinjaman online. Saya hampir kehilangan harapan sampai Tuhan menggunakan teman saya yang merujuk saya ke pemberi pinjaman yang sangat andal bernama Ms. Elizebeth Isaac Loan Company, yang meminjamkan saya pinjaman tanpa jaminan sebesar Rp.600.000,00 (600 ribu) dalam waktu kurang dari 24 jam dan tingkat bunga hanya 2%.

    Saya sangat terkejut ketika saya memeriksa saldo rekening bank saya dan menemukan bahwa jumlah yang saya terapkan dikirim langsung ke rekening bank saya tanpa penundaan.

    Karena saya berjanji akan membagikan kabar baik, sehingga orang bisa mendapatkan pinjaman dengan mudah tanpa stres. Jadi, jika Anda membutuhkan pinjaman, jangan ragu-ragu, silakan hubungi dia melalui email nyata: Elizebethisaacloancompany@gmail.com dan dengan rahmat Tuhan dia tidak akan mengecewakan Anda dalam mendapatkan pinjaman jika Anda mematuhi syarat dan ketentuannya.

    Anda juga dapat menghubungi saya di email saya: renialida@gmail.com. Yang akan saya lakukan adalah mencoba untuk memenuhi pembayaran pinjaman saya yang saya kirim langsung ke rekening mereka setiap bulan.

    RăspundețiȘtergere
  11. kesaksian nyata dan kabar baik !!!

    Nama saya mohammad, saya baru saja menerima pinjaman saya dan telah dipindahkan ke rekening bank saya, beberapa hari yang lalu saya melamar ke Perusahaan Pinjaman Dangote melalui Lady Jane (Ladyjanealice@gmail.com), saya bertanya kepada Lady jane tentang persyaratan Dangote Loan Perusahaan dan wanita jane mengatakan kepada saya bahwa jika saya memiliki semua persyarataan bahwa pinjaman saya akan ditransfer kepada saya tanpa penundaan

    Dan percayalah sekarang karena pinjaman rp11milyar saya dengan tingkat bunga 2% untuk bisnis Tambang Batubara saya baru saja disetujui dan dipindahkan ke akun saya, ini adalah mimpi yang akan datang, saya berjanji kepada Lady jane bahwa saya akan mengatakan kepada dunia apakah ini benar? dan saya akan memberitahu dunia sekarang karena ini benar

    Anda tidak perlu membayar biayaa pendaftaran, biaya lisensi, mematuhi Perusahaan Pinjaman Dangote dan Anda akan mendapatkan pinjaman Anda

    untuk lebih jelasnya hubungi saya via email: mahammadismali234@gmail.com
    dan hubungi Dangote Loan Company untuk pinjaman Anda sekarang melalui email Dangotegrouploandepartment@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  12. Salutare tuturor!
    Sunt Maria, locuiesc în prezent în Bălți, Moldova. În prezent sunt văduvă cu Doi copii și am rămas blocată într-o situație financiară în octombrie și a trebuit să mă refinanțez și să îmi plătesc facturile. Am încercat să caut împrumuturi de la diverse firme de împrumut, atât private cât și corporative, dar niciodată cu succes, iar majoritatea baăncilor mi-au refuzat creditul. Dar, așa cum ar avea Dumnezeu, am fost prezentat unui Cooperativ Runs de către un bărbat al lui Dumnezeu, un creditor privat de împrumut care mi-a acordat un împrumut de 80.000 euro și astăzi sunt proprietar de afaceri și copiii mei se descurcă bine în acest moment, dacă trebuie să contactați orice firmă cu referire la asigurarea unui împrumut fără garanție, fără cec de credit, niciun co-semnatar cu doar 2% dobândă și planuri de rambursare mai bune și program, vă rugăm să contactați domnul Dante Paola prin e-mail: dantecooperativehelp@hotmail.com El nu știe că fac asta, dar acum sunt atât de fericit și am decis să îi las pe oameni să știe mai multe despre el și, de asemenea, vreau ca Dumnezeu să-l binecuvânteze mai mult. Îl puteți contacta prin e-mailul său: dantecooperativehelp@hotmail.com pentru apel rapid de chat sau whatsapp / +35677926593

    Mulțumiri
    Maria

    RăspundețiȘtergere
  13. Buna,
    Numele meu este Siti Aminah din Indonezia, vă rog să vă sugerez tuturor că ar trebui să fie foarte atenți, deoarece există atât de mulți creditori de împrumuturi false pe internet, dar sunt în continuare cei adevărați ai companiei de împrumuturi false. Am fost înșelat de 4 creditori de împrumuturi diferiți, am pierdut mulți bani pentru că am căutat un împrumut de la compania lor. Aproape am murit în proces, pentru că am fost arestat de oameni pentru că am datori.

    Aproape că am renunțat până când am cerut sfatul unei prietene care m-a prezentat creditorului inițial al împrumutului și al unei companii foarte de încredere care este mama Alicia Radu care mi-a obținut împrumutul de 800 de milioane de rupii Indonezia în mai puțin de 24 de ore, fără nicio presiune și la rata dobânzii scăzută de 2%. Am fost foarte surprins când mi-am verificat contul bancar și am găsit suma împrumutului pe care l-am solicitat fusese transferată în contul meu bancar fără întârziere sau dezamăgire, așa că am promis că voi împărtăși veștile bune, astfel încât oamenii să poată primi un împrumut ușor, fără presiune de la Mama Alicia Radu

    Vreau să ai încredere în mama Alicia Radu din toată inima, pentru că este foarte utilă în viața mea și în viața mea financiară. Trebuie să te socotești foarte norocos să ai ocazia să citești această mărturie astăzi. Așadar, dacă aveți nevoie de vreun împrumut, contactați mama Alicia Radu prin e-mail: (aliciaradu260@gmail.com)
    Puteți, de asemenea, să mă contactați prin e-mailul meu (sitiaminah6749@gmail.com) dacă aveți nevoie de informații despre cum am primit împrumutul meu de la mama Alicia Radu, sunteți foarte liber să mă contactați și vă voi răspunde cu plăcere pentru că puteți ajuta și voi alții după ce ați primit împrumutul.

    RăspundețiȘtergere
  14. Salam untuk semua Warga Negara Indonesia !!!
    perusahaan kami siap untuk mendengarkan perusahaan, perusahaan swasta dan individu yang tertarik untuk memperoleh pinjaman modal dan bentuk pinjaman lainnya untuk berbagai keperluan dengan tingkat bunga rendah dan durasi pinjaman yang terjangkau.
    Kami menggunakan platform iklan online perusahaan kami untuk mengumumkan kepada masyarakat umum bahwa kami menawarkan pinjaman kepada perusahaan swasta, perorangan, pemilik bisnis e.t.c dengan suku bunga rendah.

    Ini untuk memberi tahu masyarakat umum bahwa perusahaan pinjaman kami adalah organisasi pinjaman global yang didedikasikan untuk menyediakan pinjaman tunai yang dijamin cepat untuk individu dan perusahaan yang memenuhi syarat dengan tingkat bunga bersubsidi per tahun. Kami telah membantu sejumlah perusahaan swasta, perorangan dan organisasi yang telah menghadapi kesulitan keuangan secara global dan sedang mencari perusahaan pinjaman swasta yang andal.

    Saat Anda melamar bersama kami, Anda melamar dengan perusahaan tepercaya yang peduli dengan kebutuhan keuangan Anda dan perusahaan kami juga memberikan saran keuangan kepada pelanggan yang ingin meminjam pinjaman tentang cara berinvestasi dengan bijak dan pilihan bisnis untuk dijalani. Kami akan mengurus Anda melalui seluruh proses dan proses perusahaan kami sangat mudah dan staf kami selalu siap untuk melayani Anda kapan saja dan kapan saja ..

    Datang ke kantor kami hari ini atau Anda dapat menghubungi kami melalui email Madam Bridget Cooper: cooperbridget22@gamil.com
    Anda juga dapat menghubungi kami untuk informasi lebih lanjut

    Anda bisa mendapatkan pinjaman berikut dari kami;

    Pinjaman modal bisnis,
    Pinjaman pribadi,
    pinjaman perumahan,
    Pinjaman bebas hutang,
    Pinjaman pendidikan,
    pinjaman pendirian perusahaan,
    Pinjaman individu,
    Pinjaman perawatan kesehatan
    Pinjaman pertanian
    Pinjaman mobil

    Jangan ragu untuk Hubungi kami hari ini dan rasakan peluang perubahan kehidupan finansial yang ditawarkan perusahaan kami. Jadilah saksi penawaran kami hari ini sehingga Anda dapat memberi tahu orang lain yang membutuhkan pinjaman untuk juga mengalami kebebasan finansial yang Anda miliki.

    Sekali lagi Anda dapat menghubungi kami melalui email: cooperbridget22@gamil.com
    Datang dan alami kebebasan finansial karena dengan perusahaan kami, pencarian Anda untuk perusahaan pinjaman yang dapat diandalkan telah berakhir.

    RăspundețiȘtergere
  15. Nama saya Rafif Apriani, saya membaca sebuah kisah tentang bagaimana ibu Yanti Ari meminjam dari PINJAMAN KEPERCAYAAN GARANSI dengan bantuan perancang busana terkenal DIAN PELANGI. Dalam ceritanya dia menceritakan bagaimana dia kehilangan banyak uang (Rp28.000.000,00) kepada pemberi pinjaman yang buruk karena dia membutuhkan pinjaman untuk meningkatkan usahanya.
     Dia juga menceritakan bagaimana dia menghubungi Dian Pelangi yang menginstruksikannya untuk menghubungi Nyonya Ana Micheal dari PINJAMAN KEPERCAYAAN dan itulah bagaimana dia meminjam pinjaman yang dia butuhkan untuk meningkatkan bisnisnya. Jadi saya melihat kisah ibu Yanti Ari dengan perinciannya, rincian Dian Pelangi dan Nyonya Ana Michael dari PINJAMAN KEPERCAYAAN yang mereka pinjam.

    Rincian Dian Pelangi :: email: (DIANPELANGIINDONESIA@GMAIL.COM)
    dia tinggal di Jakarta.
    Rincian Ibu Yanti Ari :: Nomor Teleponnya: +62 821-1644-0184
    Nomor Whatsapp: +62 821-1644-0184
    dia tinggal di Kota Medan, emailnya: ARIY6261@GMAIL.COM
    Dan akhirnya perusahaan pinjaman asli yang saya inginkan siapa pun yang membutuhkan pinjaman untuk menghubungi karena saya sekarang adalah saksi yang hidup dan semoga allah selalu memberkati hari saya menghubungi mereka.
    Nama perusahaan: PINJAMAN TRUST GUARNATY, alamat email: (ANAMICHAELGUARANTYTRUSTLOANS@GMAIL.COM)

    Ketika saya menghubungi ibu yanti, dia memberi tahu saya bagaimana dia meminjam dari Nyonya Ana Michael dari PINJAMAN KEPERCAYAAN GARANSI dan seluruh proses. Saya sangat senang mengumumkan kepada masyarakat umum bahwa Nyonya Ana Michael dari PINJAMAN KEPERCAYAAN adalah yang terbaik dan paling dapat diandalkan.
    Anda dapat menghubungi saya untuk lebih jelasnya melalui email saya: rafifapriani@gmail.com
    Saya berharap orang-orang yang menginginkan pemberi pinjaman pinjaman yang andal melihat ini.

    RăspundețiȘtergere
  16. Saya Suryanto dari Indonesia di Kota Palu, saya mencurahkan waktu saya di sini karena janji yang saya berikan kepada LADY ESTHER PATRICK yang kebetulan adalah Tuhan yang mengirim pemberi pinjaman online dan saya berdoa kepada TUHAN untuk dapat melihat posisi saya hari ini.

    Beberapa bulan yang lalu saya melihat komentar yang diposting oleh seorang wanita bernama Nurul Yudianto dan bagaimana dia telah scammed meminta pinjaman online, menurut dia sebelum ALLAH mengarahkannya ke tangan Mrs. ESTHER PATRICK. (ESTHERPATRICK83@GMAIL.COM)

    Saya memutuskan untuk menghubungi NURUL YUDIANTO untuk memastikan apakah itu benar dan untuk membimbing saya tentang cara mendapatkan pinjaman dari LADY ESTHER PATRICK, dia mengatakan kepada saya untuk menghubungi Lady. Saya bersikeras bahwa dia harus memberi tahu saya proses dan kriteria yang dia katakan sangat mudah. dari Mrs. ESTHER, yang perlu saya lakukan adalah menghubunginya, mengisi formulir untuk mengirim pengembalian, mengirim saya scan kartu identitas saya, kemudian mendaftar dengan perusahaan setelah itu saya akan mendapatkan pinjaman saya. . Lalu saya bertanya kepadanya bagaimana Anda mendapatkan pinjaman Anda? Dia menjawab bahwa hanya itu yang dia lakukan, yang sangat mengejutkan.

     Saya menghubungi Mrs ESTHER PATRICK dan saya mengikuti instruksi dengan hati-hati untuk saya, saya memenuhi persyaratan mereka dan pinjaman saya disetujui dengan sukses tetapi sebelum pinjaman dipindahkan ke akun saya, saya diminta membuat janji untuk membagikan kabar baik tentang Mrs. ESTHER PATRICK dan itulah mengapa Anda melihat posting ini hari ini untuk kejutan terbesar saya, saya menerima peringatan Rp350.000.000. jadi saya menyarankan semua orang yang mencari sumber tepercaya untuk mendapatkan pinjaman untuk menghubungi Mrs. ESTHER PATRICK melalui email: (estherpatrick83@gmail.com) untuk mendapatkan pinjaman yang dijamin, Anda juga dapat menghubungi saya di Email saya: (suryantosuryanto524@gmail.com)

    RăspundețiȘtergere
  17. Salutari,
    Numele meu este Luta Roxana din Bistrița, vreau să folosesc acest mediu pentru a sfătui pe toți să fie atenți cu privire la modul de a obține un împrumut pe internet, atât de mulți creditori aici sunt toți escroci și sunt doar acolo pentru a vă înșela de toți banii. Am solicitat un împrumut de 25.000 de euro de la o femeie din Singapore și am pierdut la început aproximativ 1300 de euro, fără să iau împrumuturi, mi-au cerut din nou un alt cost, am plătit aproape 3.000 de euro și totuși nu am primit împrumutul.

    Slavă lui Dumnezeu, am întâlnit un prieten care tocmai a solicitat un împrumut și a primit un împrumut fără niciun stres, m-a încurajat să depun cereri. Am solicitat un împrumut de la doamna Sarah Michael și am primit un împrumut de 25.000 de euro pe care l-am solicitat, la început am crezut că este o glumă și o înșelătorie, dar am primit împrumutul în mai puțin de 48 de ore și cu o dobândă de 3% fără colateral. Sunt foarte fericit că sunt salvat de sărăcie.

    așa că îi voi sfătui pe toți cei care au nevoie de împrumut să o contacteze pe doamna Sarah Michael, prin e-mail: (sarahmichael831@gmail.com) sau Whatsapp: + 1-315-284-1764. De asemenea, mă puteți contacta pentru informații suplimentare prin e-mail: (roxanaluta04@gmail.com)

    RăspundețiȘtergere
  18. Halo semuanya, Nama saya Siska wibowo saya tinggal di Surabaya di Indonesia, saya seorang mahasiswa, saya ingin menggunakan kesempatan ini untuk mengingatkan semua pencari pinjaman untuk sangat berhati-hati karena ada banyak perusahaan pinjaman penipuan dan kejahatan di sini di internet , Sampai saya melihat posting Bapak Suryanto tentang Nyonya Esther Patrick dan saya menghubunginya melalui email: (estherpatrick83@gmail.com)

    Beberapa bulan yang lalu, saya putus asa untuk membantu biaya sekolah dan proyek saya tetapi tidak ada yang membantu dan ayah saya hanya dapat memperbaiki beberapa hal yang bahkan tidak cukup, jadi saya mencari pinjaman online tetapi scammed.

    Saya hampir tidak menyerah sampai saya mencari saran dari teman saya Pak Suryanto memanggil saya pemberi pinjaman yang sangat andal yang meminjamkan dengan pinjaman tanpa jaminan sebesar Rp200.000.000 dalam waktu kurang dari 24 jam tanpa tekanan atau tekanan dengan tingkat bunga rendah 2 %. Saya sangat terkejut ketika saya memeriksa rekening bank saya dan menemukan bahwa nomor saya diterapkan langsung ditransfer ke rekening bank saya tanpa penundaan atau kekecewaan, segera saya menghubungi ibu melalui (estherpatrick83@gmail.com)

    Dan juga saya diberi pilihan apakah saya ingin cek kertas dikirim kepada saya melalui jasa kurir, tetapi saya mengatakan kepada mereka untuk mentransfer uang ke rekening bank saya, karena saya berjanji bahwa saya akan membagikan kabar baik sehingga orang bisa mendapatkan pinjaman mudah tanpa stres atau penundaan.

    Yakin dan yakin bahwa ini asli karena saya memiliki semua bukti pemrosesan pinjaman ini termasuk kartu ID, dokumen perjanjian pinjaman, dan semua dokumen. Saya sangat mempercayai Madam ESTHER PATRICK dengan penghargaan dan kepercayaan perusahaan yang sepenuh hati karena dia benar-benar telah membantu hidup saya membayar proyek saya. Anda sangat beruntung memiliki kesempatan untuk membaca kesaksian ini hari ini. Jadi, jika Anda membutuhkan pinjaman, silakan hubungi Madam melalui email: (estherpatrick83@gmail.com)

    Anda juga dapat menghubungi saya melalui email saya di (siskawibowo71@gmail.com) jika Anda merasa kesulitan atau menginginkan prosedur untuk mendapatkan pinjaman

    Sekarang, yang saya lakukan adalah mencoba untuk memenuhi pembayaran pinjaman bulanan yang saya kirim langsung ke rekening bulanan Nyonya seperti yang diarahkan. Tuhan akan memberkati Nyonya ESTHER PATRICK untuk Segalanya. Saya bersyukur

    RăspundețiȘtergere
  19. Bună ziua, Aveți nevoie de un împrumut rapid?
    Sunt Susan Benson Sunt creditor și, de asemenea, consultant financiar.

    Având în vedere stagnarea economică, lumea trece prin rezultatul bolii Corona-virus emergente (COVID-19), mulți oameni se confruntă cu provocări financiare premature. Și cu prezența excedentului de numerar în instituția noastră, ne propunem să accelerăm circulația banilor finanțând clienții din Europa și din afara acesteia cu un împrumut.

    Dacă aveți nevoie de un împrumut urgent pentru a începe o afacere, cumpărați o casă sau o mașină sau aveți nevoie de un împrumut din alte motive personale? Vreau să contactați firma mea. Furnizăm tot felul de servicii de împrumut, atât împrumuturi garantate, cât și garantate. Dacă citiți acest lucru și știți că aveți nevoie de asistență financiară, ne puteți scrie doar prin e-mail: sunshinefinancialgroupinc@gmail.com sau trimiteți-mi direct pe WhatsApp prin: +447903159998 și primiți un răspuns instantaneu.

    Suntem o companie globală de servicii financiare și ne-am angajat să vă ajutăm să vă îmbunătățiți obiectivele financiare pe termen lung și pe termen scurt, deoarece stabilitatea dvs. financiară este obiectivul nostru final.

    Caracteristici și beneficii;
    * Convenabilitate - Puteți solicita un împrumut oricând, oriunde.
    * Suma flexibilă - Decideți cât de mult doriți să împrumutați.
    * Finanțare rapidă rapidă - primiți împrumutul dvs. în termen de 24 de ore de la aprobare.
    * Rata dobânzii flexibile de 3,0%.
    * Rata de aprobare ridicată
    * Aveți șansa de a selecta data rambursării, fie săptămânal, lunar sau anual, pentru o durată de 1-30 ani.
    * Aplicație online simplă.
    * Ghid personalizat și expertiză.
    * Fără taxe ascunse

    Mulți oameni găsesc atât de dificil să obțină un împrumut de la băncile locale sau de la alte institute financiare din anumite motive.

    Dacă aveți nevoie într-adevăr de soluție pentru provocările dvs. financiare, scrieți-ne firmei mele, vă vom ajuta cu un împrumut. Am ajutat numeroase persoane și organizații care se confruntă cu dificultăți financiare în întreaga lume. Când aplicați cu noi, aplicați cu o companie de încredere care are grijă de nevoile dvs. financiare, prioritatea noastră maximă este stabilitatea dvs. financiară și veți fi îngrijit pe parcursul întregului proces.

    Pentru mai multe informații despre oferta noastră de împrumut, trimiteți-ne cererea dvs. de împrumut prin:
    E-mail: sunshinefinancialgroupinc@gmail.com SAU;
    WhatsApp: +447903159998

    RăspundețiȘtergere
  20. Bună tuturor, sunt Hussain Al-Saidely jurnalist din Kuweit și vreau doar să îi mulțumesc dlui Elijah din Loan Credit Institutions pentru că mi-a acordat un împrumut de 1.050.000,00 USD. Mi-a fost greu să obțin un împrumut de pe internet Am fost înșelat de diferiți creditori internaționali online. Până am găsit un bărbat care mărturisește Loan Credit Institutions , apoi iau adresa și urmăresc toate instrucțiunile deși nu am crezut niciodată, spre marea mea surpriză împrumutul meu a fost transferat în contul meu bancar, nu am pierdut niciodată nimic, Inshallah totul a fost posibil asa cum vreau eu, Acum sunt proprietar de locuințe de lux aici, în orașul Kuweit, prin fondurile lor de împrumut cu dobândă de 3% și am promis să răspândesc această știre ca jurnalist și să spun și lumii despre ele.

    Contactați-le astăzi.

    Numele companiei: Loan Credit Institutions

    App / Whats App: +393510483991

    E-mail: loancreditinstitutions@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  21. Bună tuturor, sunt Hussain Al-Saidely jurnalist din Kuweit și vreau doar să îi mulțumesc dlui Elijah din Loan Credit Institutions pentru că mi-a acordat un împrumut de 1.050.000,00 USD. Mi-a fost greu să obțin un împrumut de pe internet Am fost înșelat de diferiți creditori internaționali online. Până am găsit un bărbat care mărturisește Loan Credit Institutions , apoi iau adresa și urmăresc toate instrucțiunile deși nu am crezut niciodată, spre marea mea surpriză împrumutul meu a fost transferat în contul meu bancar, nu am pierdut niciodată nimic, Inshallah totul a fost posibil asa cum vreau eu, Acum sunt proprietar de locuințe de lux aici, în orașul Kuweit, prin fondurile lor de împrumut cu dobândă de 3% și am promis să răspândesc această știre ca jurnalist și să spun și lumii despre ele.

    Contactați-le astăzi.

    Numele companiei: Loan Credit Institutions

    App / Whats App: +393510483991

    E-mail: loancreditinstitutions@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  22. Saya Fitriani Suhesti dari kota Medan. Saya melihat pos ibu Yanti Ari dengan perinciannya tentang bagaimana dia meminjam dari Guaranty Trust Loans untuk memulihkan bisnisnya dan juga memperluas bisnisnya. Ibu berkata bahwa dia tinggal di kota Medan dan saya tinggal di kota itu sehingga saya memutuskan untuk menghubunginya karena saya kehilangan 16 juta buah hanya karena saya memerlukan pinjaman untuk mengembangkan bisnis saya.

    Di bawah ini adalah informasinya yang saya lihat dan yang saya hubungi.

    nama ibu: Yanti Ari
    nomor telepon: +62 821-1644-0184
    Nomor Whatsapp: +62 821-1644-0184
    Kota: Medan
    email ibu: ariy6261@gmail.com
    Setelah saya menghubungi ibu yanti, dia memberi tahu saya segala sesuatu yang perlu saya ketahui dan dia mengatakan kepada saya bahwa setelah saya menghubungi Guaranty Trust Loans dan menerima pinjaman saya, saya harus mencoba membagikan cerita saya sehingga orang lain yang membutuhkan pinjaman yang dapat diandalkan perusahaan dapat diselamatkan dari orang-orang curang yang bukan pemberi pinjaman.

    Jadi saya mengajukan pinjaman sejumlah 500 juta Rupiah, dan mereka meminta kredensial saya yang saya kirimkan dan setelah mereka selesai memverifikasi rincian saya, pinjaman itu disetujui untuk saya dan saya pikir itu hanya lelucon dan mungkin itu salah satu tindakan penipuan yang membuat saya kehilangan uang, tetapi karena ibu Yanti berasal dari Medan dan saya melihat buktinya sehingga saya memercayai mereka, saya kagum ketika mendapat pinjaman dalam waktu kurang dari 24 jam dengan suku bunga rendah 2% tanpa jaminan. Saya sangat senang bahwa Allah menggunakan ibu yanti yang menghubungi mereka dan memperkenalkan saya kepada mereka dan karena saya diselamatkan dari pemberi pinjaman palsu dan juga akan memenuhi impian bisnis saya.

    Jadi saya memberi saran kepada semua orang yang tinggal di Indonesia, Malaysia dan bagian lain dunia yang membutuhkan pinjaman untuk satu tujuan atau yang lain untuk silakan hubungi Guaranty Trust Loans dan di bawah ini adalah detail mereka
    email: (anamichaelguarantytrustloans@gmail.com)
    Anda juga dapat menghubungi perusahaan dengan nomor ini: +1(470)481-0039
    jangan ragu untuk menghubungi saya jika Anda memerlukan informasi lebih lanjut melalui email: (fitrianisuhesti90@gmail.com)
    terima kasih semua telah membaca kisah saya, dan semoga Allah terus melindungi dan memberkati kita semua bahkan di masa-masa sulit ini karena pandemi coronavirus.

    RăspundețiȘtergere
  23. Halo semuanya, Nama saya Siska wibowo saya tinggal di Surabaya di Indonesia, saya seorang mahasiswa, saya ingin menggunakan kesempatan ini untuk mengingatkan semua pencari pinjaman untuk sangat berhati-hati karena ada banyak perusahaan pinjaman penipuan dan kejahatan di sini di internet , Sampai saya melihat posting Bapak Suryanto tentang Nyonya Esther Patrick dan saya menghubunginya melalui email: (estherpatrick83@gmail.com)

    Beberapa bulan yang lalu, saya putus asa untuk membantu biaya sekolah dan proyek saya tetapi tidak ada yang membantu dan ayah saya hanya dapat memperbaiki beberapa hal yang bahkan tidak cukup, jadi saya mencari pinjaman online tetapi scammed.

    Saya hampir tidak menyerah sampai saya mencari saran dari teman saya Pak Suryanto memanggil saya pemberi pinjaman yang sangat andal yang meminjamkan dengan pinjaman tanpa jaminan sebesar Rp200.000.000 dalam waktu kurang dari 24 jam tanpa tekanan atau tekanan dengan tingkat bunga rendah 2 %. Saya sangat terkejut ketika saya memeriksa rekening bank saya dan menemukan bahwa nomor saya diterapkan langsung ditransfer ke rekening bank saya tanpa penundaan atau kekecewaan, segera saya menghubungi ibu melalui (estherpatrick83@gmail.com)

    Dan juga saya diberi pilihan apakah saya ingin cek kertas dikirim kepada saya melalui jasa kurir, tetapi saya mengatakan kepada mereka untuk mentransfer uang ke rekening bank saya, karena saya berjanji bahwa saya akan membagikan kabar baik sehingga orang bisa mendapatkan pinjaman mudah tanpa stres atau penundaan.

    Yakin dan yakin bahwa ini asli karena saya memiliki semua bukti pemrosesan pinjaman ini termasuk kartu ID, dokumen perjanjian pinjaman, dan semua dokumen. Saya sangat mempercayai Madam ESTHER PATRICK dengan penghargaan dan kepercayaan perusahaan yang sepenuh hati karena dia benar-benar telah membantu hidup saya membayar proyek saya. Anda sangat beruntung memiliki kesempatan untuk membaca kesaksian ini hari ini. Jadi, jika Anda membutuhkan pinjaman, silakan hubungi Madam melalui email: (estherpatrick83@gmail.com)

    Anda juga dapat menghubungi saya melalui email saya di (siskawibowo71@gmail.com) jika Anda merasa kesulitan atau menginginkan prosedur untuk mendapatkan pinjaman

    Sekarang, yang saya lakukan adalah mencoba untuk memenuhi pembayaran pinjaman bulanan yang saya kirim langsung ke rekening bulanan Nyonya seperti yang diarahkan. Tuhan akan memberkati Nyonya ESTHER PATRICK untuk Segalanya. Saya bersyukur

    RăspundețiȘtergere
  24. Assalamualaikum
    Data pribadi
    Negara: Indonesia
    Nama: Wahyu Sapto Handoko
    Email: wahyusaptohandoko256@gmail.com
    Alamat: Jl. Sukarela rt.02 / 05 Paninggilan, Ciledug, Tangerang
    Sudah empat tahun sekarang saya telah memberikan kesaksian tentang bagaimana saya meminjam Rp1,2 miliar dari ibu Helen dan beberapa orang meragukan saya karena tingkat penipuan online. Ibu Helen Wilson telah memberi saya satu hal lagi untuk tersenyum karena setelah menyelesaikan angsuran pinjaman bulanan yang saya pinjam sebelumnya, saya memohon kepada Ibu Helen bahwa saya ingin pergi untuk ekspansi bisnis lebih lanjut sehingga saya meminta tambahan Rp3,7 miliar setelah melalui saya proses hukum. pinjaman itu disetujui oleh manajemen mereka dan saya menerima pinjaman saya dalam waktu kurang dari 48 jam di rekening bank BRI saya. Saya tidak memiliki tantangan dengan bank karena Mrs. Helen Wilson dan tim manajemen pinjaman WEMA Finance telah dianggap sebagai pemberi pinjaman yang sah baik di Amerika Serikat, MALAYSIA, INDONESIA dan Rumania, sehingga tidak ada masalah sama sekali.
    Untuk pinjaman apa pun, saya sangat merekomendasikan Ibu Helen Wilson hari ini dan selalu
    Email: (helenwilson719@gmail.com)

    WA: +1-585-326-2165

    Waalaikumsalam Warahmatullahi Wabarakatuh

    RăspundețiȘtergere
  25. Saya Suryanto dari Indonesia di Kota Palu, saya mencurahkan waktu saya di sini karena janji yang saya berikan kepada LADY ESTHER PATRICK yang kebetulan adalah Tuhan yang mengirim pemberi pinjaman online dan saya berdoa kepada TUHAN untuk dapat melihat posisi saya hari ini.

    Beberapa bulan yang lalu saya melihat komentar yang diposting oleh seorang wanita bernama Nurul Yudianto dan bagaimana dia telah scammed meminta pinjaman online, menurut dia sebelum ALLAH mengarahkannya ke tangan Mrs. ESTHER PATRICK. (ESTHERPATRICK83@GMAIL.COM)

    Saya memutuskan untuk menghubungi NURUL YUDIANTO untuk memastikan apakah itu benar dan untuk membimbing saya tentang cara mendapatkan pinjaman dari LADY ESTHER PATRICK, dia mengatakan kepada saya untuk menghubungi Lady. Saya bersikeras bahwa dia harus memberi tahu saya proses dan kriteria yang dia katakan sangat mudah. dari Mrs. ESTHER, yang perlu saya lakukan adalah menghubunginya, mengisi formulir untuk mengirim pengembalian, mengirim saya scan kartu identitas saya, kemudian mendaftar dengan perusahaan setelah itu saya akan mendapatkan pinjaman saya. . Lalu saya bertanya kepadanya bagaimana Anda mendapatkan pinjaman Anda? Dia menjawab bahwa hanya itu yang dia lakukan, yang sangat mengejutkan.

     Saya menghubungi Mrs ESTHER PATRICK dan saya mengikuti instruksi dengan hati-hati untuk saya, saya memenuhi persyaratan mereka dan pinjaman saya disetujui dengan sukses tetapi sebelum pinjaman dipindahkan ke akun saya, saya diminta membuat janji untuk membagikan kabar baik tentang Mrs. ESTHER PATRICK dan itulah mengapa Anda melihat posting ini hari ini untuk kejutan terbesar saya, saya menerima peringatan Rp350.000.000. jadi saya menyarankan semua orang yang mencari sumber tepercaya untuk mendapatkan pinjaman untuk menghubungi Mrs. ESTHER PATRICK melalui email: (estherpatrick83@gmail.com) untuk mendapatkan pinjaman yang dijamin, Anda juga dapat menghubungi saya di Email saya: (suryantosuryanto524@gmail.com)

    RăspundețiȘtergere
  26. Buna,

    Împrumuturi pentru tot felul de scopuri Oferim de la o sumă minimă de 2.000,00 Euro la 10 milioane Euro și la o rată a dobânzii scăzută de 2% Termenul împrumutului: maxim 25 de ani în funcție de valoarea creditului de care aveți nevoie. Clienții ar trebui să depășească vârsta de 18 ani Această tranzacție de împrumut este 100% garanție pentru clienții serioși pentru mai multe informații despre împrumut, vă rugăm să ne contactați prin e-mail: jsemkffloaninvestment@gmail.com

    WhatsApp: +12149748303
    Cu stimă

    RăspundețiȘtergere
  27. Hari baik untuk semua warga negara Indonesia dan juga semua ASIA, nama saya Ny. Nurliana Novi, tolong, saya ingin membagikan kesaksian hidup saya di sini di platform ini untuk semua warga negara Indonesia dan seluruh Asia untuk berhati-hati dengan pemberi pinjaman di internet, Allah telah sepenuhnya mendukung saya melalui ibu, Nyonya Elina yang baik

    Setelah beberapa periode mencoba untuk mendapatkan pinjaman dari lembaga keuangan, dan ditolak terus-menerus, jadi saya memutuskan untuk mendaftar melalui pinjaman online tetapi saya ditipu dan saya kehilangan Rp 15.000.000 dengan pemberi pinjaman pinjaman yang berbeda.

    Saya menjadi sangat putus asa dalam mendapatkan pinjaman, jadi saya berdiskusi dengan seorang teman saya yang kemudian memperkenalkan saya kepada Ny. Elina, yang adalah pemilik perusahaan pemberi pinjaman global, jadi teman saya meminta saya untuk melamar dari Ny. Elina, jadi saya mengumpulkan keberanian dan menghubungi Ny. Elina.

    Saya mengajukan pinjaman sejumlah Rp500.000.000 dengan tingkat bunga 2%, sehingga pinjaman itu disetujui dengan mudah tanpa tekanan dan semua pengaturan dilakukan pada transfer kredit, karena fakta bahwa itu tidak memerlukan jaminan dan jaminan untuk pinjaman transfer Saya hanya diberitahu untuk mendapatkan sertifikat perjanjian lisensi aplikasi. Mereka akan mentransfer kredit saya dan dalam waktu kurang dari dua jam uang pinjaman telah disetorkan ke rekening bank saya.

    Saya pikir itu lelucon sampai saya menerima telepon dari bank saya bahwa akun saya dikreditkan dengan jumlah Rp500.000.000. Saya sangat senang bahwa ALLAH akhirnya menjawab doa saya dengan memesan pinjaman saya dengan pinjaman asli saya, yang telah memberi saya keinginan hati saya.

    Mereka juga memiliki tim ahli di sana yang akan memberi tahu Anda tentang jenis bisnis yang ingin Anda investasikan dan cara menginvestasikan uang Anda, sehingga Anda tidak akan pernah mengalami kebangkrutan lagi dalam hidup Anda.

    Semoga ALLAH memberkati Bunda Elina karena membuat hidup saya mudah, jadi saya menyarankan siapa pun yang tertarik untuk mendapatkan pinjaman, silakan hubungi Mrs. Elina melalui email: elinajohnson22@gmail.com untuk pinjaman Anda

    Ada perusahaan palsu lain yang menggunakan kesaksian saya secara online untuk mencapai keinginan egois mereka, saya satu-satunya dengan kesaksian yang benar ini, ketika Anda menghubungi kemudian meminta mereka untuk bukti pembayaran di sana kepada ibu ,, harap berhati-hati terhadap orang-orang ini, oke

    Akhirnya saya ingin berterima kasih kepada Anda semua karena telah meluangkan waktu untuk membaca kesaksian hidup saya yang sebenarnya tentang kesuksesan saya dan saya berdoa Tuhan akan melakukan kehendak-Nya dalam hidup Anda. Satu lagi nama saya adalah mrs nurliana novi, Anda dapat menghubungi saya untuk informasi lebih lanjut via email saya: nurliananovi96@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  28. Instituții de credit de împrumut MĂ MÂNCUȚI CÂND NU ESTE NICI O SPERĂ (loancreditinstitutions00@gmail.com)

    Bună ziua tuturor celor de pe acest forum, eu sunt John Michael din SUA, nu-mi vine să cred că Dumnezeu nu există cu adevărat până când nu am fost răscumpărat și salvat de la robie financiară ... eram în criză financiară și trebuia să plătesc niște facturi. Am încercat să caut ajutor de la bănci, dar în niciun caz, am încercat, de asemenea, să căut ajutor de pe internet doar pentru a întâlni escroci care s-au prefacut creditor privat și au făcut bani cu suma de 15.000 $ și nu mi-au primit împrumutul, nu până când DUMNEZEU m-a prezentat dlui. Ilie printr-un prieten care a fost salvat de la o problemă financiară și i-a fost acordat un împrumut de 100.000,00 USD de către domnul Elijah, așa că i-am luat sfatul și am contactat instituțiile de credit împrumut, iar în termen de o săptămână mi-a fost acordat un împrumut de 250.000 USD. sfatul meu tuturor celor care caută un împrumut la o rată a dobânzii scăzută de 2%. Fac acest lucru pentru că sunt atât de fericit că sunt în afara robiei financiare și sunt din nou plin de bucurie și viața este ușoară, mulțumită DUMNEZEU și domnului Ilie. Puteți contacta instituțiile de credit împrumutate prin (loancreditinstitutions00@gmail.com) SAU WhatsApp: +393510483991

    RăspundețiȘtergere
  29. Sunt atât de încântat că am primit un împrumut de la un creditor care m-a ajutat cu împrumutul meu. A fost uimitor cum am primit un împrumut ... Am încercat un serviciu diferit, dar nu am putut niciodată să obțin un împrumut de la acel serviciu. Unii dintre ei îmi vor cere să completez o mulțime de documente, iar la sfârșitul zilei nu se va termina bine. Dar sunt fericit după întâlnirea cu Elena Nino. Am reușit să obțin împrumutul meu de 22.000 € Euro acum afacerea mea merge bine și vreau să știți toate acestea astăzi, deoarece sunt rapide și 100% fiabile. Acum plătesc împrumutul pe care l-am primit de la compania Elena Nino împrumuturi din toată lumea. Luați legătura cu aceștia și nu pierdeți timp cu acești creditori contactați cu drag acest e-mail: elenanino0007@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  30. Salutare tuturor

    Sunt James Vinn și sunt din Marea Britanie. locuiesc în Doha Arabic. Am căutat un împrumut online și am fost foarte speriat că nu am mai solicitat niciodată un împrumut și am căutat foarte bine și am căutat o companie reală acolo am găsit o companie numită Instituții de credit împrumut, mă uit și am văzut ce au spus oamenii despre această companie era adevărată, am decis să solicit un împrumut de la companie și aveam nevoie de un împrumut de 470.000,00 euro pentru a începe o afacere când am aplicat, mi-a spus tot ce trebuie să fac, am făcut-o și m-a asigurat că în 48 de ore urma să fiu cu împrumutul meu, am spus bine și am așteptat exact 48 de ore când îmi primesc împrumutul de la această companie, în timp ce scriu acest lucru acum nu am mai fost înșelat și această companie este grozavă. Am auzit oameni vorbind despre escrocherii dar nu am fost niciodată înșelat și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Deci, oricine, dacă ai nevoie de un împrumut real, aceasta este compania potrivită pentru a aplica de la ei te vor ajuta și timpul în care îți vor spune că vei primi împrumutul tău, care este exact momentul în care vei primi împrumutul tău. Trebuie doar să scriu acest mesaj tuturor, astfel încât să nu solicitați un împrumut de la compania greșită dacă aveți nevoie de un împrumut real contactați această companie și veți fi fericiți. Adresa lor de e-mail este: (loancreditinstitutions00@gmail.com) SAU WhatsApp: +393510483991

    RăspundețiȘtergere
  31. Salutare tuturor

    Sunt James Vinn și sunt din Marea Britanie. locuiesc în Doha Arabic. Am căutat un împrumut online și am fost foarte speriat că nu am mai solicitat niciodată un împrumut și am căutat foarte bine și am căutat o companie reală acolo am găsit o companie numită Instituții de credit împrumut, mă uit și am văzut ce au spus oamenii despre această companie era adevărată, am decis să solicit un împrumut de la companie și aveam nevoie de un împrumut de 470.000,00 euro pentru a începe o afacere când am aplicat, mi-a spus tot ce trebuie să fac, am făcut-o și m-a asigurat că în 48 de ore urma să fiu cu împrumutul meu, am spus bine și am așteptat exact 48 de ore când îmi primesc împrumutul de la această companie, în timp ce scriu acest lucru acum nu am mai fost înșelat și această companie este grozavă. Am auzit oameni vorbind despre escrocherii dar nu am fost niciodată înșelat și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Deci, oricine, dacă ai nevoie de un împrumut real, aceasta este compania potrivită pentru a aplica de la ei te vor ajuta și timpul în care îți vor spune că vei primi împrumutul tău, care este exact momentul în care vei primi împrumutul tău. Trebuie doar să scriu acest mesaj tuturor, astfel încât să nu solicitați un împrumut de la compania greșită dacă aveți nevoie de un împrumut real contactați această companie și veți fi fericiți. Adresa lor de e-mail este: (loancreditinstitutions00@gmail.com) SAU WhatsApp: +393510483991

    RăspundețiȘtergere
  32. Salut,
    numele meu este Julia Simon, am fost victima unei fraude în mâinile creditorilor falși. Am pierdut aproximativ 45000 de dolari pentru că aveam nevoie de un capital mare de 200.000 de dolari. Aproape că am murit, nu aveam unde să merg. Afacerea mea a fost distrusă și în acest proces mi-am pierdut fiul. Nu am putut să stau așa ceva din nou. în ianuarie 2018, prietenul meu mi-a prezentat o mamă bună, doamna Augusta Ibramhim, care în cele din urmă mi-a ajutat să obțin un împrumut într-o companie de împrumut în care lucrează. Bună mamă Augusta Ibramhim, vreau să profit de această ocazie să vă mulțumesc și Dumnezeu să continue să te binecuvânteze. De asemenea, doresc să folosesc această ocazie pentru a-i sfătui pe indonezienii că există mulți escroci, așa că dacă aveți nevoie de un împrumut și doriți să obțineți rapid un împrumut, înregistrați-vă prin doamna Augusta Ibramhim și o puteți contacta prin e-mail: augustaibramhim11 @ gmail.com). puteți să mă contactați și prin e-mailul meu: (juliasimon460@gmail.com). dacă aveți vreo îndoială. vă rog, ea este singura persoană de încredere și de încredere.

    RăspundețiȘtergere
  33. Bună ziua tuturor, vă rog, numele meu este Victoria. doresc repede să folosesc acest mediu pentru a tăia o mărturie despre cum Dumnezeu m-a îndreptat către un împrumutat real care mi-a transformat viața din iarbă în grație, de la săracă la o femeie bogată care se poate lăuda acum cu o viață sănătoasă și bogată fără stres sau dificultăți financiare. După atâtea luni de încercări de a obține un împrumut pe internet, am fost înșelat cu suma de 2.700 de dolari. Am devenit atât de disperată în a obține un împrumut de la un împrumutător legitim, care nu va adăuga la durerile mele, apoi am decis să contactez un prieten al a mea care a primit recent un împrumut online, am discutat despre această problemă și, până la concluzia noastră, mi-a spus despre un bărbat numit domnul Elijah, care este CEO al instituțiilor de credit de împrumut. Așa că am solicitat o sumă de împrumut de (70.000,00 dolari) cu o rată a dobânzii scăzută, astfel încât împrumutul a fost aprobat cu ușurință fără stres și s-au făcut toate pregătirile referitoare la transferul împrumutului și în mai puțin de trei (3) zile împrumutul a fost depus în contul meu bancar, am crezut că este o glumă până când am primit un apel de la banca mea că Contul meu a fost creditat cu 70.000,00 dolari. Am devenit atât de fericit încât, în cele din urmă, Dumnezeu mi-a răspuns rugăciunile, îndreptându-mă către un împrumutat adevărat care a putut să îmi îndeplinească dorințele inimii. mulțumiri mari domnului Elijah pentru că mi-a făcut viața rezonabilă, așa că sfătuiesc pe toți cei interesați să obțină un împrumut să-l contacteze cu amabilitate prin e-mail (loancreditinstitutions00@gmail.com) sau +393510483991
    așa am reușit să-mi obțin împrumutul, așa că am putut să-mi achit facturile. Așadar, mulțumesc, pentru că ați petrecut timp pentru a citi despre povestea mea de succes și mă rog ca Dumnezeu să-și facă voia în viața voastră

    RăspundețiȘtergere
  34. AVANTAJ FINANCIAR

    Viața este într-adevăr Grace, sunt Daan Sophia în prezent în California SUA. Aș dori să vă împărtășesc experiența mea cu privire la modul în care am primit un împrumut de 185.000,00 USD pentru a-mi șterge proiectul bancar și a începe o nouă afacere. Totul a început când mi-am pierdut casa și bunurile din cauza schiței bancare pe care am luat-o pentru a compensa unele facturi și unele nevoi personale. Am devenit atât de disperat și am început să caut fonduri cu orice mijloace. Din fericire pentru mine, am auzit un coleg de-al meu vorbind despre această companie, m-am interesat, deși mi-a fost frică să nu fiu înșelat, am fost obligat de situația mea și nu am avut de ales decât să cer sfatul prietenului meu cu privire la această companie și mi s-a dat numărul de contact, intrarea în contact cu ei m-a făcut să fiu sceptic din cauza experienței mele din trecut cu creditorii online, nu știam prea puțin această companie „Instituții de credit de împrumut. a fost un dar pentru mine și familia mea și întreaga lume a internetului, această companie a fost de mare ajutor pentru mine și unii dintre colegii mei și astăzi sunt un mândru proprietar de afaceri bine organizate, iar responsabilitățile sunt bine gestionate, toate datorită domnului Elijah de la (loancreditinstitutions00@gmail.com) .. Deci, dacă într-adevăr aveți cu adevărat nevoie de un împrumut fie pentru a vă extinde, fie pentru a vă înființa propria afacere sau în orice formă de dificultate financiară, vă sfătuiesc să-i oferiți domnului Ilie de la instituțiile de credit de împrumut posibilitatea de a vă ridica financiar în viața dvs. E-mail: loancreditinstitutions00@gmail.com SAU WhatsApp: +393510483991. Mulțumiri

    RăspundețiȘtergere
  35. Toate mulțumesc instituțiilor de credit pentru împrumut pentru că m-au ajutat cu împrumutul meu de 135.000,00 USD, după ce a fost înșelat de 6 ori de către oameni falși care se ridică la împrumuturi.

    Numele meu este rethabile grace, sunt din Africa de Sud și locuiesc în orașul Johannesburg. Acum o lună căutam un împrumut online și am văzut creditori diferiți pe internet și cu câteva mărturii false și am aplicat de la ei și tot ce am primit a fost escrocii, am aplicat mai mult de 6 companii și am fost înșelat până la capăt. Așa că am renunțat la speranță până când am decis să verific din nou dacă voi găsi ajutor în timp ce căutam și m-am stabilit să caut o companie legitimă de împrumut. Am găsit această companie numită Instituții de credit de împrumut. Am văzut multe mărturii pe care oamenii le comentează dar pentru că am fost înșelat în mod individual, am crezut că este o înșelătorie, dar am făcut ceea ce mi s-a cerut și am așteptat împrumutul meu, iar domnul Ilie mi-a spus în mai puțin de 48 de ore că voi fi cu împrumutul meu în siguranță, nu cred am crezut că este și o înșelătorie, așa că în acea zi a fost noapte în Africa de Sud și am dormit a doua zi dimineața când m-am trezit, am primit o alertă de la banca mea că există bani pe contul meu și imediat am sunat banca mea pentru a confirma iar managerul băncii mi-a spus să vin imediat la bancă și m-am dus imediat, banca s-a deschis în timp ce managerul băncii mi-a verificat contul. Am văzut o sumă de 135.000,00 USD, adică dolari americani și i-am explicat managerului că am solicitat o împrumut online și managerul meu de bancă era sho Am verificat dacă a existat încă o companie de împrumut reală și legitimă, sunt atât de fericită, mulțumită instituțiilor de credit de împrumut, am decis să scriu pe internet, deoarece am văzut că alți oameni o fac și depun mărturie despre această companie, de aceea postez acest mesaj online oricui are nevoie de un împrumut, chiar dacă ați fost înșelat înainte de a solicita de la această companie și fiți siguri că această companie nu vă va dezamăgi. Cu respect pentru oricine îmi citește mesajul și puteți contacta această companie prin e-mail: loancreditinstitutions00@gmail.com
    folosesc și Whatsapp: +393510483991
    Încă o dată salutările mele către oricine îmi citește mesajul și mă rog să fii fericit, așa cum sunt astăzi cu această companie, deoarece aduc mai mulți oameni la această companie pentru a ajuta.

    Spune că eu Rethabile Grace te-a îndreptat spre ele

    RăspundețiȘtergere
  36. Numele meu este Omar, sunt cetățean al Iordaniei. dar locuiesc în Austria. Am încercat să obțin un împrumut pentru a-mi începe afacerea, dar nimic nu mi-a ieșit până când nu navigam pe internet și am văzut pe cineva mărturisind despre cum a primit un împrumut de la instituțiile de credit de împrumut, așa că am copiat contactul (Loancreditinstitutions00@gmail.com) așa că i-am contactat și am solicitat un împrumut de 25.000 USD, care a fost aprobat și acordat, iar acum am început afacerea și totul merge bine. dacă doriți să obțineți un împrumut, vă rugăm să le contactați E-mail: loancreditinstitutions00@gmail.com sau utilizează și Whatsapp: +393510483991 și se aplică.

    Mulțumiri

    RăspundețiȘtergere
  37. Aceasta este pentru a informa publicul larg că în prezent acordăm împrumut persoanelor care au nevoie de ajutor financiar la o rată a dobânzii scăzută de 3%. Dacă sunteți interesat să solicitați un împrumut, contactați-ne pentru mai multe informații prin: E-mail: protonloan2020@hotmail.com sau Mobile / Whatsapp: +1 (204) 410-2623

    RăspundețiȘtergere
  38. Salut.

    Compania mea oferă împrumuturi la dobânzi mai mici de 2% anual. că veți putea rambursa într-o anumită perioadă de timp. Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați pentru un coordonator de răspuns rapid.

    Suntem 24 de ore online pentru a răspunde cererii dvs.
    e-mail de contact: brian.robertson@bandjfinancials.com

    ei bine, multumesc
    Brian Robertson
    Director executiv
    Brian Robertson Finanțe
    +1 (315) 3220 445

    RăspundețiȘtergere
  39. Nama:::::::::::::::::::::::::::[Queen Jamillah]
    Negara:::::::::::::::::::::::::::::[Indonesia]
    Jumlah:::::::::::::::::::[Rp.9,8 miliar]
    Alamat::::::::::::::::::::[Surabaya]
    W/A:::::::[+6287818697754]
    ☎::::::[+6287818697754]
    e_mail:::::::::::::::::[queenjamillah09@gmail.com]
    Teman-teman orang Indonesia Nama saya Jamiilah saya seorang muslim jika Anda membaca blog selama dua sampai tiga tahun sekarang Anda akan menemukan bahwa saya telah membuat beberapa kesaksian mengenai saya mendapatkan pinjaman dari Bunda Iskandar dan saya memang sangat senang karena memberi tahu semua orang bahwa ibu Iskandar memang pemberi pinjaman yang sangat tulus dan juga saya dapat membuktikan fakta bahwa begitu banyak pelanggan juga telah mendapatkan pinjaman yang benar dari ibu selama bertahun-tahun melalui saya dan saya sangat senang untuk itu [Kesaksian terbaru sekarang adalah bahwa suami saya harus menyusun rencana mendirikan perusahaan mencuri di (Surabaya))))))) sehingga dia juga dapat memiliki akses ke bisnis yang lebih dan lebih berorientasi pada keuntungan yang melibatkan capaital yang sangat besar sehingga saya harus menghubungi Ibu bahkan ketika saya belum menyelesaikan cicilan bulanan terakhir saya sehingga ibu setuju untuk meminjamkan saya dan suami saya karena rencana bisnisnya berorientasi pada keuntungan dan kami harus mengajukan pinjaman sebesar (((Rp. 9,8 miliar) sehingga dana untuk proyek tersebut akan menjadi e Cukup mengejutkan kami, pinjaman saya disetujui oleh manajemen dalam waktu beberapa jam dan setelah beberapa waktu transfer berhasil dilakukan dengan gangguan dari OJK atau lembaga pengatur keuangan lainnya]

    Ibu Iskandar tidak pernah menipu siapa pun atas uangnya,
    Ibu memang pemberi pinjaman yang sangat tulus
    Perusahaan Induk terdaftar di OJK jadi jangan takut
    Ibu Iskandar punya catatan bagus dalam meminjamkan
    Tarifnya sangat bersahabat dibandingkan dengan Bank
    Minimum (Rp.100juta)))))
    Maksimum (((((Rp.100miliar)

    Detail Kontak Perusahaan:
    e_mail:::[[iskandalestari.kreditpersatuan@gmail.com]]]
    COMPANY::::::::::::[Iskandar Lestari Loan Company]]]

    RăspundețiȘtergere

  40. Ai nevoie de împrumut ?? Oferim împrumuturi cu 3%, oferim împrumuturi de consolidare a datoriilor, împrumut de afaceri, împrumut privat, împrumuturi auto, împrumuturi hoteliere, împrumut studențesc, împrumut personal Împrumuturi de refinanțare a locuințelor, pentru mai multe detalii Email: (tinvestor53@gmail.com) WhatsApp “: + 16892107004

    RăspundețiȘtergere
  41. Am văzut o postare despre Dr. DAWN pe această pagină de Facebook, cum a ajutat oamenii să-și refacă căsnicia și relația ruptă, l-am contactat pe Whatsapp pentru că am avut aceeași problemă cu soțul meu, m-a lăsat cu cei 2 copii ai noștri și m-a dorit să depun acte de divorț. L-am contactat pe Dr. DAWN și i-am explicat totul și mi-a promis că va restabili pacea și fericirea în căsnicia mea,
    Nu știu cum a făcut-o, dar soțul meu s-a întors și mi-a cerut iertare, suntem împreună în ultimele 4 luni și mă tratează cu grijă și dragoste,
    Sunt atât de fericit să împărtășesc această mărturie tuturor celor de aici, contactați-l dacă aveți provocări în viață, cu siguranță vă va ajuta: el este Whatsapp:+2349046229159

    RăspundețiȘtergere
  42. Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne deoarece oferim serviciul nostru financiar la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumutul pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat trebuie să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: Josbuajonesloans@financier.com

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog