Faceți căutări pe acest blog

marți, 23 octombrie 2012

ARD: mic îndreptar geografic

Dacă nu te interesează detalii, ci vrei doar concluzii, te rog să dai scroll până la sfârşitul postării, unde vei găsi 3 "concluzii şi observaţii".

Explicaţia unor termeni:

"rezultate la locale" = votul pentru consilierii judeţeni, cel mai politizat şi mai puţin personalizat dintre toate voturile exprimate cu ocazia alegerilor locale.

"prezenţa la referendum sub media naţională" = acest indicator sugerează un dezinteres local pentru iniţiativa USL de demitere a preşedintelui şi o adoptare în mare parte reuşită a boicotului de către organizaţiile locale PDL. Media naţională a fost ajustată, excluzându-se din calcul judeţele Mehedinţi, Olt şi Teleorman, unde prezenţa la referendum a fost cu cel puţin 22% mai mare decât în restul judeţelor, precum şi regiunea Harghita-Covasna.

Implicit, o prezenţă peste medie sugerează antipatie faţă de preşedinte şi, mult mai important, organizaţii locale USL care au dat dovada capacităţii lor de mobilizare.

Evident această prognoză are un scop pur orientativ, ea nereprezentând o garanţie, o citire în stele, etc etc etc.

40% sau peste (patru judeţe):

Alba. Scor aproape identic la localele şi parlamentarele de acum patru ani. Dacă această tradiţie se păstrează, ARD poate conta pe 41% din voturile din acest judeţ.

Arad. O pierdere mică dar semnificativă la locale faţă de acum patru ani (43% -> 37,5%). Organizaţia locală a PDL performează mult mai bine la parlamentare decât la locale, ARD urmând să salte peste 40% la parlamentare.

Neamţ. "Vai, doamna Udrea, ce plăcere!... domnul Ştefan vă aşteaptă, poftiţi."

Suceava. PDL este încă puternic şi uşor subestimat în acest judeţ.

Între 31% şi 39% (şapte judeţe):
Bistriţa. Niciodată PDL nu a obţinut mai puţin de 34% în acest judeţ, indiferent de scrutin sau de an. Prezenţa la referendum: mult sub media naţională (minus zece procente).

Braşov. Un judeţ în care PDL a fost întotdeauna relativ puternic. Pierderi mici între localele din 2008 şi cele din 2012. Dacă elementele non-PDL din ARD prind viteză, ARD poate obţine un scor foarte bun aici.

Cluj. PDL este încă puternic în judeţ, deşi a pierdut procente bune în ultimii ani. Prezenţă la referendum cu 10% sub media naţională.

Dâmboviţa. În acest moment, PDL are 39 de primari din 89. Şocul guvernării Boc a fost puternic, procentele pierdute fiind multe iar prezenţa la referendum cu opt procente peste media naţională.

Mehedinţi. Întotdeauna un judeţ forte pentru PDL.

Prahova. O organizaţie PDL mult subestimată.

Tulcea. Organizaţie în haos. 30% pe muchie. Vorbim despre cel mai mic judeţ ca populaţie din România, dar şi de cel cu cea mai mare scădere a populaţiei în ultimii zece ani, deci chiar dacă ARD obţine aici 40% impactul la nivel naţional este infim.

Între 21% şi 30% (şaptesprezece judeţe + Bucureşti):
Argeş. O prezenţă la referendum cu 8 procente peste media naţională şi un rezultat slab la localele din primăvară, când PDL a candidat sub alt nume. Atunci, Mircea Andrei, preşedintele PDL Argeş, spunea: "Pe lângă PDL şi PNŢCD, în această alianţă am invitat şi oameni cu alte orientări politice, reprezentanţi ai societăţii civile şi personalităţi de marcă ale judeţului. Este prima dată, în ultimii 22 de ani, când argeşenii au o alternativă la culoarea roşie.” Alternativa a luat 19% din voturi. ARD va sălta totuşi peste 20% la parlamentare datorită absenteismului unor votanţi USL.

Bacău, Galaţi şi Teleorman. Trei judeţe cu poveşti relativ asemănătoare: PDL obţine acum patru ani la locale sub 22%, "sare" la parlamentare la 29%, iar la alegerile locale din acest an... iarăşi obţine un scor mic (sub 23%). Nu ştiu dacă se va repeta fenomenul de la parlamentare din 2008, dar cred că măcar peste 20 de procente ARD va putea obţine.

Botoşani. Unul dintre cele mai sărace judeţe din România era pe cale să devină un fief al PDL. Visele s-au prefăcut în scrum. Prezenţă la referendum cu 9% peste media naţională.

Bucureşti. Peste 20% datorită inerţiei electoratului anti-Iliescu.

Buzău şi Dolj. Judeţe în care criza a muşcat din procentele PDL. Prezenţă la referendum semnificativ peste media naţională (+8%). ARD va obţine aici douăzeci de procente cu greu, dar le va obţine.

Călăraşi. Performanţă aproape identică la locale pentru PDL în 2008 şi 2012. Un judeţ cu multe bătălii interesante. Este foarte probabil ca ARD să obţină peste 25%. 

Hunedoara. 14 primari ARD în tot judeţul. ARD va obţine un scor bunicel în Hunedoara pentru că scorul PDL la locale a săltat cu 6% faţă de acum patru ani.

Ilfov. Prezenţă la referendum cu treisprezece procente peste media naţională. Ecuaţia era simplă până şi acum patru ani: PDL (Ilfov) < [ PSD (Ilfov) + PNL (Ilfov) ].

Maramureş. USL este puternic în acest judeţ. Prezenţă la referendum cu 10% peste media naţională.

Mureş. Abia peste 20. PDL pierde bătălia cu celelalte partide care se bat pe votul etnicilor români. Prezenţă la referendum mult sub media naţională.

Sălaj. Un loc unde PDL a câştigat 3% în patru ani, fără să candideze sub formă de alianţă. UDMR însă obţine multe procente care reduc artificial scorul celorlalte partide - printre etnicii români, ARD are peste 30%.

Sibiu şi Timiş. Prezenţă la referendum sub media naţională, dar scoruri proaste pentru PDL la locale. Teste serioase pentru componentele non-PDL-iste ale ARD. 

Vaslui. Un scor în media naţională pentru PDL. În acest judeţ, democrat-liberalii au câştigat în timpul anilor de criză 5 procente.

Vrancea. Primari PDL care-şi vor face treaba.

Sub 20% (treisprezece judeţe):
Bihor şi Satu Mare. Organizaţii PDL foarte slabe. Prezenţă sub medie sau foarte mult la referendum. Dacă ARD reprezintă ceva cu adevărat în plus faţă de PDL, acestea sunt judeţele unde poate face diferenţa.

Brăila. La locale soluţia "Diacomatu" şi ascunderea de sigla PDL au săltat partidul la... 21%. La parlamentare astfel de trucuri nu vor mai avea acelaşi efect.

Caraş-Severin. Haha.

Constanţa. Judeţul lui Mazăre. Prezenţă la referendum cu 11% peste media naţională.

Giurgiu. Crah. În alianţă şi sub alt nume, PDL a obţinut la localele din acest an de două ori mai puţine voturi decât acum patru ani. Prezenţă la referendum cu treisprezece procente peste media naţională. 

Harghita şi Covasna: Motivele sunt evidente.

Ialomiţa, Olt, Vâlcea şi Gorj. Dacă te afli într-unul din aceste judeţe şi auzi un vâjâit foarte puternic, este zgomotul prăbuşirii PDL în intervalul 2008-2012.

Iaşi. Nu e de mirare că PDL a obţinut 17% la locale. Ce este uluitor este că a obţinut peste 30% la alegerile de acum patru ani.

Concluzii & observaţii:

1. Potrivit acestei estimări, ARD va depăşi 30% în doar unsprezece judeţe - altfel spus, într-un judeţ din patru.
Scorul propriu-zis al ARD va fi determinat de performanţa sa în cele 17 judeţe unde va obţine un scor cu "2" în faţă. Este un lucru să obţii 22% în aceste judeţe însumat, şi altceva să obţii 29%. În majoritatea cazurilor vorbim de organizaţii locale PDL din Vechiul Regat şi doar în câteva cazuri de judeţe puternic urbanizate din Transilvania. Astfel, testul principal va fi dat de PDL. Cât de slăbit a fost de rezultatul alegerilor locale? Cât de capabili vor (mai) fi primarii PDL să-şi mobilizeze alegătorii? Cât de performantă mai este acum cea mai eficientă maşinărie electorală din perioada 2005-2009?

2. O altă perspectivă, la fel de validă dar bazată pe altă citire a informaţiilor este că Transilvania reprezintă "linia frontului" pentru componentele non-pedeliste ale ARD.
Vorbim de un set de circumstanţe special, în care UDMR reduce numărul procentelor pe care se bat ARD şi USL. La locale PDL a eşuat, obţinând procente puţine şi suferind multe înfrângeri. Prezenţa scăzută la referendum indică un potenţial pentru ARD. Forţa Civică şi PNŢCD ar putea şi ar trebui să speculeze acest potenţial.

3. ARD are nevoie de un plan complex, în care să poată utiliza în mod eficient toate personalităţile sale şi care să reîmbărbăteze organizaţiile locale ale PDL: "elementul potrivit al alianţei să fie promovat la locul potrivit". Deocamdată ARD plăteşte tribut faptului că este o alianţă abia formată.

În curând sper să pot să fac îndreptare geografice similare dar mult mai concise apropo de USL şi PPDD, după care să putem însuma totul într-o postare clară şi simplă.

27 de comentarii:

  1. ARD va plati si mai mult tribut desemnarii Dnei Udrea, a Robertei si a lui Oltean din partea PDL..
    Toate criteriile Dnei Macovei nu mai valoreaza 2 bani daca ii avem iarasi pe Roberta sau pe Udrea sau pe Oltean...
    ARD va avea in plus 2% fata de cat ar fi adus singur PDL, asta afirma sus si tare chiar dl Blaga !!
    La asa "potential", "succesurile" nu sunt deloc de asteptat... dimpotriva, se pare ca va fi cam esec !!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Om trai si om vedea...Macar ARD are ceva criterii de selectie,asta si datorita faptului ca s-au fript rau de tot cu traseistii,chiar daca mai scapa un Oltean sau Udrea,pe cand USL nu s-a mai complicat cu farafastacuri de-astea.Asa au intrat la gramada Dan Voiculescu,Crin Antonescu, Sorin Rosca Stanescu,Gigi Becali,Gabriel Oprea,Lavinia Sandru si, tata lor,Ion Iliescu.Noroc ca Nastase e pus la fezandat,altfel era in capul listei.

      Ștergere
    2. Este foarte grav si ce se intampla la ARD primindu-i pe Udrea, Roberta si Oltean, care sunt suficient de compromisi cat sa nu fi fost acceptati!
      Si este grav pentru ca spre deosebire de USL unde chiar NU am nici un fel de asteptari decat dezastrul pe care-l vedem de vreo 6 luni, de la ARD asteptam in schimb ceea ce au promis, ca vin cu oameni noi care sa schimbe clasa politica mizerabila din Romania ultimilor 20 de ani!
      Cand colo, PDLul din ARD care va duce vreo 20% din voturi(restul vreo 2% le vor aduce FC si PNTCD, asa cum a afirmat Dl Blaga!) vine cu aceiasi oameni !!!
      Ce mai schimbare, asa-i ?!
      Adica, schimbam pe Udrea, Roberta si Oltean cu aceiasi Udrea, Roberta si Oltean pentru inca 4 ani!
      Spune-mi, la cat de compromise sunt cele 3 persoane, chiar sa intelegem ca nu avea PDL alte nume care sa candideze ?!
      Ce incredere prezinta Dl Oltean?
      Sau Roberta? Sau madam Udrea ?!
      O singura concluzie: ce mi-e USL, ce mi-e ARD cu acelasi PDL plus traseistii din FC a lui MRU!!
      Aceiasi mizerie politica!
      Iar rezultatul va fi ca ne vom pricopsi iar cu dezastrul numit USL pentru inca 4 ani de guvernare!
      Eu NU voi vota PDL cu aceste nume pe listele lor!
      Nici USL!!

      Ștergere
    3. uneori se fac si compromisuri daca ei aduc oile si mazare ..cu gradina lui de rai .. ce aveti
      Votati partidul care doar din sept ..este infiintat ..

      Ștergere
    4. Pronostic Parlamentare cu redistribuire (sau cu finalizare..), sorry , dar asta este...
      USL peste 65% din mandate , ARD sub 20% , PPDDOTV in jur de 10% ... restul nu conteaza , exceptie UDMR , care sper sa nu faca peste 5%...:)

      Ștergere
  2. e greu de crezut ca la neamt ard-ul va lua peste 40 la suta
    la locale pdl-ul a fost in alianta APEL, cu UNPR, presedintele CJ fiind ales de la UNPR
    ori acum, UNPR-ul fiind cu USL, toate voturile se duc la USL
    udrea va castiga sigur colegiul, din lipsa de contracandidat
    dar ca scor total, ard-ul nu va depasi 20-25 la suta in neamt, media pe tara sau chiar peste medie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte corecta observatia !!!

      Cred ca asta le-a scapat multor analisti: UNPR (ex PSD) este acum cu USL !!! Asta inseamna un fel de PPDD in judetele Bacau si Neamt si 1/2 in Craiova... in plus nu stau foarte rau nici la Cluj si la Iasi in organizatiile locale.
      Atentie ca PD
      l a luat multe voturi in structura APEL - voturi care nu vor reveni...

      Ștergere
    2. UNPR este subestimat ca forţă electorală. Nu ar obţine 5% singuri, dar sunt eficienţi şi pot face - mai ales în anumite judeţe - diferenţa. De văzut capacitatea mai marilor formaţiuni din USL de a-i utiliza şi mobiliza.

      Ștergere
  3. pdl iasi a fost acuzat de blat cu psd-ul pt niste interese de afaceri pe vremea cirlan. acum apare pus de centru in iasi ca sef surdu, amic bun al psd-istilor. nu e de mirare ca iar o sa joace in jurul a 15%. cineva de la centru chiar vrea asa ceva.

    bacau - atit timp cit pdl de acolo e condus de apropiatii familiei sechelariu, e normal ca pnl sa canibalizeze voturi. din nou de la centru cineva prefera probabil bani la partid in loc sa cistige ceva procente.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce tare imi plac mie intransigentii Anonimi :-)
    Oare chiar isi dau seama ce fac?
    Emil

    RăspundețiȘtergere
  5. La scorurile astea ati luat in calcul si blaturile dintre partide?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scorurile din 2008 ale tuturor partidelor includ blaturile din 2008 :D

      Acum fiind o luptă care-pe-care între David şi Goliat, blaturile vor fi ceva mai puţine şi mai evidente. USL nu se va lupta pentru Arad şi Cluj, în timp ce ARD va fi calm de tot în Oltenia. În consecinţă, răspunsul la întrebarea ta ar fi "da", cu excepţia situaţiilor punctuale, speciale.

      Ștergere
  6. in concluzie ard se invarte in jurul a 20%.ppdd poate 15%. udmr sa zicem maximum 6% in conditii de participare scazuta la vot. adunate ar face un 40-42 %. cine ia restul?
    cate procente din total parlamentari revin in plus usl prin faptul ca va lua peste 50% din voturi, in... sa zicem 30 de judete si bucuresti?
    cu cat va scadea procentul de parlamentari ai ard in acest context?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că ARD se poate învârti în jurul lui 25% la prezenţă mică. De asemenea, la prezenţă mică văd UDMR mai degrabă la 7%. Acum răspunsuri la întrebările tale:

      Explicităm premiza pe care o propui: există aproximativ 10 colegii în fiecare judeţ cu excepţia Bucureştiului (capitala are 40). Total 340 colegii în calculul pe care îl propui.

      Scenariul 1: USL obţine 48% în fiecare din aceste colegii, ARD 20%. USL obţine aproximativ 163 de parlamentari în aceste colegii, poate mai puţin, ARD 68.

      Scenariul 2: USL obţine 52% în fiecare din aceste colegii, ARD 20%. USL obţine 340 parlamentari în aceste colegii (1/colegiu), ARD 68.

      Să presupunem că în restul de douăsprezece judeţe avem USL 48%, ARD 20%.

      Scenariul 1 devine: parlament cu 470 de parlamentari, din care USL 235-240, ARD 95. USL pe undeva peste 50% din mandate (depinde şi de proporţia votului pentru partidele care nu intră în parlament), ARD 20%.

      Scenariul 2 devine: parlament cu 600 de parlamentari, din care USL 390-410, ARD 95. Restul până la 600: PPDD, UDMR, minorităţi naţionale. USL 63%-67% din mandate, ARD 16%.

      Ștergere
    2. cati alegatori se vor prezenta la vot in opinia ta?( minim)
      udmr este majoritar in zone unde iarna se va instala devreme. din datele de aici http://sociollogica.blogspot.ro/2012/06/rezultatele-finale-ale-alegerilor.html udmr are intre 0.51 si 0.58 mil voturi...

      Ștergere
    3. Minim am putea ajunge... sub nivelul din 2008 (când au fost 6,9 milioane de votanţi). Sunt mici indicii că aşa ar putea fi. Maximul ar fi 10 milioane (greu de crezut).

      Corectez un lucru pe care l-am scris mai sus: în 2008, la prezenţă mică, UDMR a luat 6,2% din voturi şi 6,5% din mandate. Nu cred că are cum să obţină 7% decât dacă prezenţa non-maghiarilor este catastrofală sau dacă electoratul maghiar se mobilizează în mod neobişnuit.

      Aspectul meteorologic: nu există garanţii. Nu este exclus să avem o iarnă extrem de călduroasă, cu prima zăpadă căzând prin ianuarie. Chiar şi în Transilvania.

      Ștergere
    4. Greșeala cu UDMR-ul e alta, nu are legătură cu prezența la vot: acum există PCM și încă un partid maghiar care mai fură din voturile UDMR-ului. Și cum n-au făcut alianță...

      În altă ordine de idei, din ce am studiat, relația de proporționalitate pare inversă: la prezența la vot mai mare, UDMR-ul ia mai multe procente.
      1990 (prezența la vot: 86%) UDMR senat: 7,2%, CD: 7,2%
      1992 (prezența la vot: 76%) UDMR senat: 7,5%, CD: 7,4%
      1996 (prezența la vot: 76%) UDMR senat: 6,8%, CD: 6,6%
      2000 (prezența la vot: 65%) UDMR senat: 6,9%, CD: 6,8%
      2004 (prezența la vot: 59%) UDMR senat: 6,2%, CD: 6,2%
      2008 (prezența la vot: 39%) UDMR senat: 6,2%, CD: 6,2%

      Ștergere
  7. Alba, Neamț și Suceava sun județe cu baroni PDL, dar cu Arad-ul va fi mai complicat. Cred că M. R. Ungureanu la Arad este o mare greșeală.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E posibil să ai dreptate apropo de Arad. Peste tot unde PDL a câştigat la locale, a făcut-o foarte greu. În genere nu se conştientizează cât de aproape au fost Scripcaru, Falcă, Boc, Ioţcu (CJ Arad) de înfrângere. De asemenea, nici în Suceava Flutur (PDL) n-a fost înfrânt la o diferenţă enormă. În aceste judeţe totul era mai echilibrat decât părea. De aceea nici nu dau un scor de 50% pentru ARD prin vreun judeţ.

      Ștergere
    2. Sa nu uitam ca si la locale, infractorii din usl au fraudat masiv.

      Ștergere
    3. Toate alegerile includ fraudă de ambele părţi. Cine e mai puţin capabil să o oprească pe a adversarului pierde mai mult.

      Dacă ai dreptate, atunci PDL a fost prea slab şi prost ca organizaţie politică pentru a împiedica frauda. Nu cred că este concluzia la care vroiai să se ajungă :P

      Ștergere
  8. PDL a fost un partid regional, prin baza electorală, prin promovarea oamenilor. Urmăriți toate promovările lui Băsescu și vă veți convinge. Doctrina nu era regională, era un amestec de ciocoism bucureștean, spirit de moșneni și răzeși, nostalgii transilvănene interbelice ale legăturii extrem de strânse cu S.U.A (se mergea ușor atunci din Ardeal în America). Este singura explicație pe care o am a separării PDL -PNL dincolo de orgoliile liderilor, care, altfel, puteau fi rapid abandonați

    Prin ARD, prin M.R. Ungureanu și M. Neamțu, chiar și prin „bucureștenismul temperat”al lui Vasile Blaga PDL se îndepărtează de aceste baze, renunță la promovarea mândriei locale, și asta poate fi o cauză a unui viitor eșec. Ungureanu și Neamțu mi se par desueți prin civismul și modernismul lor la scară națională (de fapt de București), când trăim epoca promovării diferențelor. Marea șansă a PDL este faptul că Ponta și Antonescu nu promovează nici ei specificul local. Era un proiect cu Transilvania social-democrată a lui Dâncu-Rus pe care Ponta l-a „amânat”. PNL are un succes conjunctural în Hunedoara, Bihor, Sălaj, Satu-Mare și Maramureș care poate fi rapid stins.

    După mine toată Europa trăiește o criză a dreptei, a trecerii de la naționalisme la europenism/regionalisme. Veți vedea după perioada social-democrată a Germaniei, care sunt curios și eu cum va evolua în raport cu „sărăntocii din Sud”, că în Germania se va ridica „partidele landurilor”. Nu prea văd ce interese comune serioase are Baden-Wurtemberg cu Berlinul plin de ruși (sau polonezi, ucraineni).

    RăspundețiȘtergere
  9. Toate aprecierile din articol pornesc de la rezultatele de la localele din acest an si de la referendum, despre care se stie ca au fost masiv fraudate de infractorii din usl.
    ARD trebuie sa se mobilizeze si sa monitorizeze activ alegerile, pentru a impiedica usl-ul sa fraudeze din nou.
    Justitia trebuie sa se mobilizeze si sa-i aresteze, pina pe 9 decembrie, pe infractorii din usl care au fraudat referendumul.
    Sustinatorii ARD trebuie sa explice ca PDL-ul si guvernul Boc au salvat tara de la faliment, de la dezastru, de la colaps economic, de la incetare de plati, au scos tara din recesiune ai au readus-o pe crestere economica, intr-o perioada extrem de grea, de criza economica mondiala, au declansat si au sustinut lupta impotriva coruptiei. Fara masurile corecte si absolut necesare luate de PDL si de guvernul Boc, astazi tara era in faliment, salariile si pensiile ar fi fost mult mai mici, nu s-ar fi putut plati cu lunile, somajul ar fi fost foarte mare, inflatia ar fi fost scapata de sub control, moneda nationala s-ar fi prabusit.
    Simpatizantii Dreptei trebuie sa-i determine pe alegatori sa nu mai faca confuzia intre efectele crizei economice mondiale, si efectele guvernarii PDL, asa cum este inoculata de infractorii din usl.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Textul e vechi. Exista acum câteva luni la referendum cu cuvântul "preşedintele", până acum câteva săptămâni termenul "ARD" era înlocuit de "PDL".

      Când am scris că "textul e vechi" nu făceam o figură de stil. Căutaţi orice frază din text pe google.

      Ștergere
    2. wow, chiar ca-i peste tot identic...
      nasoala meserie de copy/paster pe comment-uri...
      macar o fi bine platita?

      Ștergere
  10. in toate calculele de mai sus nu apare nimic despre "fortza candidatului"; toata miza e pe partid; si asta in contextul unor voturi uninominale. PDL/ARD-ul ar putea rasturna calculele daca ar tine cont de faptul ca votul e uninominal si ar avea o campanie in consecinta. Asta ar insemna sa aiba si cu cine, dar asta-i deja alta poveste ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe scurt: n-are cu cine.

      Despre acest subiect voi scrie o postare în curând.

      Ștergere

Arhivă blog