Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 12 iunie 2013

Referendumuri simultane sau nu?

Pot exista două referendumuri în viitorul apropiat:

1) unul privind adoptarea Constituţiei (promotor: USL)

şi

2) unul privind reducerea nr. de parlamentari şi reducerea Parlamentului la o cameră (promotor: TB). Tehnic la acest punct e vorba de două referendumuri diferite, dar pentru uşurarea lecturii voi scrie în continuare ca şi când ar fi vorba de un referendum cu două întrebări.

Dacă cele două referendumuri au loc în zile diferite, fiecare tabără va boicota referendumul "celălalt". Şansele lui Traian Băsescu în condiţiile unui prag de 50% sunt infime, şi probabil că atunci ar renunţa la referendum. Chiar şi un prag de 30% ar putea prezenta probleme - subiect asupra căruia voi reveni în altă zi. Prin comparaţie, USL are o situaţie mai favorabilă: şanse reduse în cazul unui prag de 50% (n-a reuşit vara trecută), şanse considerabile în cazul unui prag de 30% (un milion şi ceva de votanţi în plus faţă de electoratul actual al USL).

Dacă referendumurile sunt simultane, avem o problemă interesantă. Să zicem că vrei să votezi la *unul* din referendumuri, nu la amândouă. Ba chiar vrei ca celălalt să nu fie validat. Ai ajuns în cabina de vot cu cele două buletine de vot. Ce posibilităţi ai? Să laşi neştampilat buletinul referendumului care nu-ţi place? Să ştampilezi buletinul acelui referendum şi în pătrăţelul "NU" şi în pătrăţelul "DA"? Să ştampilezi într-un colţ, departe de pătrăţele? Nimic din toate astea. În momentul în care introduci în urnă buletinul de vot de la un referendum, votul tău contează pentru validarea acestuia, indiferent cum ai ştampilat sau dacă ai ştampilat. De altfel referendumul din 2009 a fost validat şi pentru că în urnă au intrat şase sute de mii de de voturi nule. (La cele două întrebări răspunseseră cu "DA" sau "NU" 8,6 - 8,7 milioane persoane, sub pragul necesar validării, care era de 9,1 milioane).

Ce înseamnă atunci simultaneitatea referendumurilor? Vor veni la vot X oameni. Dacă sunt mai puţini decât pragul (oricare ar fi el - 30% sau 50%), referendumurile nu vor fi validate. Niciunul dintre ele. Dacă sunt mai mulţi decât pragul, se vor valida. Amândouă. Mă îndoiesc că cele două tabere îşi vor instrui în mod eficient susţinătorii să ceară să nu primească buletinul de vot al referendumului "celălalt" de la membrii secţiei de votare.

Nu voi mai face referire la ironia pură a faptului că, atunci când vine vorba de structura parlamentului, rezultatele celor două referendumuri (valide) s-ar bate cap în cap.

Preşedintele alege data referendumului său (este unul despre "probleme de interes naţional"). Nu am găsit însă nici în Constituţie şi nici în Legea Referendumului vreo prevedere care să specifice că preşedintele ar stabili data referendumului cu privire la revizuirea Constituţiei. Acest element de natură juridică e foarte important...

Toată discuţia de mai sus exclude un aspect: USL controlează două treimi din primăriile din România. Mai ales în mediul rural. E vorba de mii de secţii de vot unde TB nu va avea reprezentanţi. Nu e exclus ca în aceste zone votanţilor să li se dea doar buletinul de vot de la referendumul pentru revizuirea Constituţie. Şi mai simplu, în multe locuri USL poate organiza secţii diferite pentru cele două referendumuri, a căror locaţie să fie promovată şi prezentată în mod inegal (mulţumesc lui Andrei Tiut că mi-a amintit de acest lucru). Prin aceste metode şi multe altele poate apărea o diferenţă semnificativă între prezenţele de la cele două referendumuri. Un referendum (al USL) ar fi validat iar celălalt (al preşedintelui) nu.

8 comentarii:

  1. si toate acestea se puteau rezolva atat de simplu. se trece in constitutie unicameral cu 300, uninominal intr-un tur si gata,USL are tot.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. USL ar pierde vreo 100 de mandate faţă de ce are acum. O sută de destine frânte, de inimi răvăşite... adică de parlamentari rămaşi pe dinafară.

      Ștergere
  2. Dar opozitia cate ar pierde? Daca in 2012 era in functie parlament cu 300 de membri ,ar mai fi fost si altceva in parlament decat USL ? Intrebarile nu sunt retorice .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si acum e situatia diferita? Cu ce ne deosebim de MArea Adunare Nationala? votul este ordonat de la Biroul de Conducere si gata.

      Ștergere
  3. Iti mai zic si aici, poate reusesc sa ma fac inteles: Premisa de boicotare al 2) in succesiunea 2) apoi 1) e doar teoretica.
    - in succesiunea asta doar 1) produce efecte juridice
    - boicot sau nu, 25% voturi DA din liste e sarcina initiatorului indiferent daca se schimba sau nu legea referendumului
    - USL nu poate cere boicotare la 2) si apoi sa-si mobilizeze electoratul la 1) ... in constitutie vor fi si alte subiecte demobilizante iar riscul pierderii de voturi DA chiar e important pt ca esecul pe constitutie ar naste consecinte
    - cei interesati de nr mare de DA la 1) au tot interesul sa foloseasca 2) ca promo/pericol/ tabloidizare pt evitarea celorlalte dezbateri .... chiar in situatia (putin probabila in opinia mea) in care 2) trece cu un 28% la 20% din populatia din liste asta creste participarea si votul DA la 1) (adica-s mai multe DA decat ar fi dupa un 15%-4% din liste la 2 pt ca e mai putin de adaugat la 20 decat la 4)

    RăspundețiȘtergere
  4. pana la urma...cati parlamentari sunt necesari ptr o tara de marimea si cu populatia romaniei?
    intre cat si cat poate varia nr acestora?
    referitor la referendumuri:
    cine are primarii,prefectii si media, va face legea. plus ca primarii pdl vor sta si mai mult in banca lor, acum. poate doar cativa de pe la orasele mari sa faca ceva valuri, ca sa prinda un loc in fata in miscarea populara. restul or sa stea pe ciuci si cu capul la cutie... ca pactul pe justitie i-a dat si lui ponta niste
    chestii pe acolo.

    RăspundețiȘtergere
  5. Dacă referendumul lui Băsescu va avea 20% prezență, va fi o mare victorie a președintelui.

    Cei care fac acum revizuirea Constituției trebuie să o facă în așa fel încât acum, nu în 2009, poporul să o voteze la referendumul constituțional.

    Eu sunt pentru republica parlamentară și cameră parlamentară a regiunilor și îi mulțumesc lui Băsescu că prin poziția sa contra ajută să se impună aceste idei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Isăilă, minte nu au muşchii tăi..

      Ștergere

Arhivă blog