Faceți căutări pe acest blog

marți, 7 martie 2017

România în care PSD e fericit

V-ați uitat în ultimele săptămâni la fețele liderilor PSD? Sunt activi, dinamici, agresivi, furioși, batjocoritori dar niciodată, niciodată fericiți. Ceva le scapă, ceva ei nu controlează și ei simt asta. Nu e vorba aici doar de o instituție (DNA) sau de un președinte (Iohannis) sau de o parte a populației (cei care au ieșit și vor ieși în stradă, precum și cei care-i susțin pe tăcute). E ceva mai profund.

Cred că are de-a face cu România ca atare. Ca să ne imaginăm România în care liderii PSD s-ar simți bine, mulțumiți și liniștiți, ar trebui să facem nouă modificări față de cum stau lucrurile acum. Nouă, nu șaptezeci sau cinci sute treizeci și trei! Doar nouă schimbări în profilul acestei țări:

1) Reducem populația la jumătate (mai puține guri de hrănit) dar mărim numărul de județe la 118, astfel încât să existe cât mai multe funcții aparent înalte care sună bine, aparate administrative cât mai stufoase, o pondere cât mai mare a bugetarilor în totalul populației - iar bugetarii sunt vulnerabili, întrucât depind financiar și nu numai de voința celor care au puterea în stat.

2) Dăm delete la IT, advertising și cam toate serviciile post-industriale. Sectorul privat e cvasi-non-existent. Multinaționalele sunt absente. Toate băncile sunt deținute de stat. Elita care are statul ți-a vândut ceasul care te trezește dimineața, elita care are statul a cumpărat la suprapreț-pentru-șpagă autobuzul care te duce la muncă, elita care are statul deține fabrica unde muncești, elita care are statul e proprietară pe magazinul de unde cumperi cina și elita care are statul controlează pe față sau indirect postul de televiziune la care te uiți înainte de culcare (detalii la punctul 5). Important aici e că interesele haitei care a ocupat statul sunt omniprezente: lor le dai non-stop banii tăi și ești expusă/expus la propaganda lor și doar a lor.

3) Fără munți, fără mare. Zero turiști străini, zero porturi, contactul direct cu străinătatea e ușor de controlat.

4) În capitală ținem deschise toate fabricile din comunism. 40% din locuitorii orașului lucrează în industrie, exportând bunuri de calitate inferioară spre, să zicem, Africa sau fostul URSS. "Salarii mici dar zi mersi că măcar ai un loc de muncă!" Studenții sunt o cantitate neglijabilă și în genere nu se mobilizează (vezi punctul următor). Proteste nu există niciodată.

5) Internet-ul e livrat prin intermediul unei singure firme care este de stat. Oricând accesul unui cetățean sau al mai multora la Internet poate fi oprit cu lejeritate. Mass-media de stat primește subvenții. Cea privată depinde de rețeaua de distribuție a statului (de la infrastructura de transmisii TV și radio până la chioșcuri) și implicit e prietenoasă față de putere.

6) Schimbăm alfabetul, astfel încât cultura occidentală să pătrundă mai greu spre deloc. Țara nu e membră UE și nici NATO. Deci fără interferențe din partea ambasadorilor străini. Elita care deține puterea nu răspunde în fața niciunui standard.

7) Oamenii mor în medie la 69 de ani. Exact vârsta dincolo de care scade enorm capacitatea lor de a veni la vot. Practic, ce se întâmplă e că de la 40 de ani încolo votezi astfel încât să ai la pensie liniște și stabilitate, încasezi doar câțiva ani pensia și pac, dispari din corpul electoral. Atât politic cât și economic, beneficiul tău pentru sistem e maxim: votezi deseori și consumi puțini bani.

8) Dar contează oare votul? Există partide. Însă nu prea reușesc să intre în parlament. 95% din mandate sunt date sindicatelor, ONG-urilor false, controlate de guvern, instituțiilor prietenoase puterii sau "asociațiilor cetățenești" ale căror lideri - uneori pe față - sunt baronii locali.

9) Oamenii nemulțumiți, câți or fi, știu că nu e recomandat să rămână în țară întrucât li se pot întâmpla tot felul de accidente și incidente, cel mai blând dintre ele fiind arestarea și condamnarea la închisoare pentru propagandă împotriva statului (adică de fapt puterii). În consecință ei emigrează și, în cel mai rău caz pentru putere, scriu blog-uri din țări vecine. Blog-uri care în genere nu pot fi accesate din țară, vezi punctul 5.

O astfel de țară nu stă roz-bombon din punct de vedere economic. Dar marea majoritate a oamenilor sunt mulțumiți cu puțin și țin capul plecat. Contactul cu valori sau norme de comportament externe este redus la minim, deci ei nu știu că ar putea fi și altă cale. Multora le-ar fi oricum teamă de vâltoarea unei vieți în care statul nu e principalul furnizor de resurse.
Nici nu trebuie date ordonanțe de urgență sau legi de grațiere pentru a salva pe corupți: legea pur și simplu nu este respectată și, mai mult, nimeni nu s-ar gândi să ceară celor aflați la putere să o respecte. Lipsa de transparență e norma. Pentru cei ce nu fac parte din elită, alcoolul e iluzoria salvare dintr-un cenușiu etern.

Această Românie virtuală, pe care PSD vrea să o creeze și la care visează cu ochii deschiși, această Românie paralelă există deja.

Se cheamă Belarus.

sâmbătă, 25 februarie 2017

De ce melodia "Antiexemplu" (Carla's Dreams) e imnul secret al PSD

Cântecul este ăsta:

https://www.youtube.com/watch?v=Y-aVSs9ftiM

Să luăm versurile și să le separăm în propoziții sau fraze, ca și când n-ar fi vorba de un text poetic ci de o conversație sau mărturisire.

Dacă facem asta observăm că melodia e inițial construită pe o serie de contraste. PSD - sinele poetic / eu-l / autorul - vorbește restului societății. Totul debutează ironic, în spiritul antipatiei PSD față de tinerii frumoși, inteligenți și liberi:

1) "Ești tu oare ce-ai visat să devii, dar eu nu?"
2) "Ești sincer și tu, aproape perfect, dar eu nu"

Rapid însă PSD începe să devină serios, atingând probleme reale:

3) calitatea vieții, incomparabil mai înaltă în zonele geografice și socio-demografice unde au existat demonstrații majore anti-OUG 13: "Ai viață superbă (...) dar eu nu"

4) nivelul de trai mai înalt al oamenilor din afara spațiului de control al PSD, acest spațiu fiind în genere mediul rural și orașele mici, dezindustrializate și rămase fără soluții economice: "îți iei tot ce vrei mereu, dar eu nu!"

5) calitatea superioară a educației pe care părinții din afara arealului țuică-vodcă-sărăcie o asigură copiilor lor: "ești părinte exemplu (...) dar eu nu!"

6) calitatea educațională mai înaltă a tinerei generații prin comparație cu românii vârstnici, o realitate statistică ușor umflată de ascensiunea universităților particulare: "ai fost copilul perfect, dar eu nu".

În strofa următoare PSD se analizează pe sine într-o cheie negativă. Tristețea incomensurabilă a PSD e evidentă din modul exagerat în care își prezintă propriile defecte, mărind deseori în mod artificial amploarea sau impactul respectivelor defecte asupra României ca atare. Acest lucru are un scop poetic - crearea de emoție, de simpatie, sugerarea faptului că e vorba de o mărturisire sinceră. Concret e vorba de:

1) management-ul României ca țară sau al localităților manageriate de primari PSD, unde până și menținerea la o cotă acceptabilă a infrastructurii e dificilă datorită lipsei de competențe sau de viziune: "eu nu am săpat o fântână"

2) incapacitatea PSD de a finaliza Catedrala Mântuirii Neamului : "nu am zidit vreun templu"

3) comunicarea publică cu persoanele care nu-l simpatizează, deseori stridentă, vulgară și jignitoare: "eu nu am fost prietenos uneori"

4) abandonarea câtorva din principiile cheie de funcționare ale Partidului Comunist Român, principii care din anumite puncte de vedere ar fi fost utile în administrație sau în politică: "nu am mers prea des la părinți"

5) utilizarea sub-adecvată a TSD (Tineretul Social Democrat), văzut prea des drept un furnizor de resurse umane necalificate pentru campanii (lipit afișe, înmânat flyere, etc) și prea puțin drept un furnizor autentic de soluții pentru viitor: "nu mi-am cuprins prea des copiii"

6) toleranța extrem de scăzută față de opinii diferite față de cele ale conducerii centrale: "n-am făcut public strânsul din dinți"

7) incapacitatea de a asigura un grad înalt de mulțumire persoanelor aflate sub influența directă a PSD, incapacitate translatată în grave disfuncții psihologice și sociale: "beau prea mult uneori fara nici un motiv"

8) Lipsa de umor, de relaxare din PSD, partidul fiind mereu pradă unei teorii lugubre a conspirațiilor: "mă îmbrac uneori prea funebru"

9) închistarea PSD în relația cu propriul electorat, incapacitatea de comunicare cu alte segmente ale societății, rămânerea în bulă: "nu sunt prea activ social". Pare șocant să vedem aici versul "nu am nicio insignă de membru", dar să nu uităm că PSD este izolat de restul societății românești - nu mai e membru, metaforic vorbind, în nimic și în nicio structură în afară de el însuși.

PSD concluzionează: "Sunt doar un om ce trece prin timp, greșind zi de zi și învățând" - aparent o atitudine ce ar trebui să dea speranță atât PSD cât și restului societății. Însă PSD însuși se evaluează autocritic ("Nu sunt exemplar") și conchide cu pesimism că drumul său se apropie de final - baza sa demografică e pe cale de dispariție iar răspândirea tehnologiilor moderne face din ce în ce mai dificilă exercitarea unui control de fier asupra societății românești ca atare: "Am doar timp limitat". Partidul speră că finalul existenței sale va servi un scop mai înalt societății, permițând ca în viitorul apropiat să nu mai existe formațiuni politice care să repete greșelile sale: "Dar poate voi fi un antiexemplu istoric curând".

joi, 9 februarie 2017

Criza următoare

Răsuflând a ușurare în sfârșit, conducerea PSD se pregătește să pună protestele între paranteze. Sunt sigur că acum încep să prolifereze în interior explicațiile aparent soporifice vizavi de ce s-a întâmplat. De exemplu, "totul a fost o manevră a lui Soros". Sau "totul a fost creația PNL și USR". Sau "România a fost atacată în acele zile cu raze psihotronice, oamenii au fost manipulați de către reptilieni să iasă în stradă". Par fantastice, dar să nu uităm că PSD are capacitatea de a se auto-mistifica cu mare dezinvoltură odată ce se îndepărtează în timp de o criză ce l-a surprins. Comparați ce spuneau PSD sau Victor Ponta în decembrie 2014 (aici) vizavi de motivele înfrângerii de la prezidențiale cu ce spun acum. Acest mecanism e de altfel și logic: recunoașterea unor probleme autentice implică adaptare, adică un consum de energie. Partidul, ca orice organizație imensă și nu foarte tânără, are o inerție apreciabilă. Există deci o tentație imensă de a nu face nimic și de a da crez afirmațiilor că a fost vorba de o variație inexplicabilă de la normalitate. Jurnaliștii sclavi vor să-și satisfacă stăpânii ca să fie plătiți în continuare, spunându-le că totul e OK, iar stăpânii vor să fie satisfăcuți, adică să-și mențină respectul de sine. Cererea se întâlnește perfect cu oferta.

Chiar și așa, explicațiile soporifice sunt aparente, adică au un punct slab. Până și pentru cei care le cred, ele nu elimină probabilitatea ca viitoare proteste să aibă loc din nou. L-a oprit PSD pe Soros de la a mai interveni în România? S-a construit o protecție anti-raze psihotronice? Nu. Las deschisă deci posibilitatea ca PSD să vrea să reacționeze.

Direcțiile sunt în consecință următoarele:

1. PSD ignoră tot ce s-a întâmplat, zilele se șterg din memoria colectivă a partidului pe baza unei explicații simple dar deficitare, de genul celeia menționate mai sus. Conducerea va călca din nou pe bec, va urma o nouă criză, poate de dimensiuni mai mici, poate de dimensiuni mai mari. Reamintesc că evenimentele mari din istorie nu au neapărat fitile gigantice. Revoluția din '89 pornește de la evacuarea (nu arestarea) unui pastor reformat aparținând unei minorități etnice, evacuare ce nu are loc în cel mai mare oraș al României. Uciderea unui arhiduce de către un adolescent (1914) duce la un război ce cauzează prăbușirea a trei imperii imense (rus, german, austro-ungar). Șirul de revoluții al primăverii arabe începe cu un vânzător stradal din Tunisia care își dă foc pentru că a fost tratat urât de către poliție. Etc.

Partidul va pregăti următorul asalt la adresa justiției cu un pic mai multă grijă. În PSD, asta înseamnă că "RTV va fi mai eficient", că pensiile vor fi mărite cu 1% cu o lună și ceva înainte, că Antena 3 va fi re-cooptată și că postacii vor avea material. Total inutil, rezultatul va fi mai mult ca oricând două trenuri care merg în paralel și în direcții opuse...

Între timp, migrația va fi încurajată cam pe modelul "Fidel Castro": 'plecați odată, ăștia care nu sunteți de acord cu noi, și lăsați-ne cu România noastră, cea pe care o știm, fără luminițe!' Problema e că nu prea mai ai unde să migrezi. Din motive politice, SUA și Marea Britanie nu mai sunt nici pe departe atât de atractive precum erau acum 5-10 ani. Italia și Spania au deja problemele lor economice. Din motive culturale și lingvistice nu toți românii pot emigra în Germania. Strict ca ipoteză, o parte din energia protestelor se datorează faptului că nu se mai poate fugi nicăieri. Soluția individuală tradițională și preferată în România celor colective, adică emigrația, e cam în declin.

2. PSD scoate nuiaua. Îl citez pe Adrian Dumitru Buzatu (corecturile sau adăugirile mele între paranteze drepte):

"- Singurul protestatar din Odobești tocmai a fost chemat în instanță de către primarul PSD.
- În București, cel care a proiectat mesaje în Piața Victoriei a fost chemat azi la Poliție.
- Orașul cel mai vocal anti-penali din provincie, Clujul, primește de 13x mai puțini bani pentru drumuri decât Teleorman. [ca % din populație de fapt Sibiul a fost cel mai activ, dar nici el n-a scăpat, detalii mai jos]
(..)
- Oamenii din județele roșii sunt amenințați că dacă ies împotriva PSD își pierd serviciul
(..)
- cei de la PSD cer SRI-ului să ancheteze multinaționalele care au dat liber angajaților pentru a merge la proteste
(..)
- Judecătoarea care l-a închis pe Voiculescu a fost dată azi afară din magistratură.
- ieri, parlamentarii PSD din Sibiu au votat impotriva bugetului de investitii pt judetul Sibiu.
- la Brașov PSD nu a alocat niciun ban pentru aeroport și pentru spitalul municipal."

Adaug că:
- verificări de fel și chip au început împotriva business-urilor mici care au susținut protestele (un exemplu aici)
- o editură care dorea să scoată o carte despre proteste a anunțat brusc anularea proiectului, returnând banii cumpărătorilor (șefii editurii declarând că au primit mesaje că "nu e oportun", o formulă favorită a cenzurei pre-1989 conform lui Liviu Avram)
- Iași-ul de asemenea a fost vitregit la buget (pedeapsă pentru Chirica).
Aș include în această categorie și discuțiile insistente privind suspendarea lui Iohannis, deocamdată amânată: "vrem tot".

[ Rog a se observa o ironie: partidul care face vorbire de "inamicii care vor ruperea țării" în mod activ sabotează municipalitățile din afara sudului; același sud conține cam toți miniștrii (detalii), PSD Moldova și PSD Ardeal rămânând cu firimituri. PSD e mult mai fracționat decât țara... ]

Poate mânca PSD România? Poate simptomul de "națiune ocupată" să se cronicizeze fără efecte? (conceptul de "mămăligă", în mod evident, nu mai are sens în epoca post-industrială). Poate PSD să stingă toate luminițele aprinse în acea seară în Piața Victoriei, făcând uz de forța statului? Răspunsul la întrebările de mai sus este 'probabil că nu'. România nu (mai) e (doar) un sătuc liniștit din Oltenia. Reacția duce la contrareacție.

Pe ambele scenarii de mai sus, urmează o criză covârșitoare. Atât PSD-ului cât și segmentelor anti-PSD le lipsește o figură moderată sau moderatoare, o punte dinspre PSD spre ceilalți. (De ce nu invers? Pentru că PSD deține puterea.)
Din motive de prestigiu în proprii săi ochi PSD nu-l poate debarca pe Dragnea ("cum așa, cedăm tocmai acum?") iar Grindeanu nu are inițiativă, deci partidul e blocat. Chiar și această punte nu știu dacă ar fi îndeajuns: mai gravă este disonanța dintre scopul PSD (ajungerea la bani și, dacă e nevoie, castrarea justiției în acest sens) și opoziția la măsurile întreprinse de PSD în acest sens. Această disonanță la rândul său e legată de una istorică: societatea post-industrială, nedependentă de rețelele locale de patronaj sau de aparatul de stat / modelul de conducere al comunităților rurale sau slab industrializate din Balcanii anilor 1961-1969.

Cum se va încheia criza următoare? Nu suntem în 2002, când masa critică dispusă la proteste era infimă, sau 1990, când FSN avea o popularitate fără egal. Partidul ori câștigă tot, ori se face praf. Inteligența și prudența de care ar fi nevoie ca bărcuța PSD să ajungă întreagă măcar la startul prezidențialelor din 2019 lipsesc.

PS 1: PSD și ALDE pot depune o cărămidă proaspătă la temelia viitoarei crize asigurându-se cumva că OUG 13 intră în vigoare. Problema e mult mai profundă. E aproape irelevant dacă ea va începe să bubuie în 7 zile sau în 77.

marți, 7 februarie 2017

Toată lumea a pierdut, toată lumea a câștigat

0 participanți la mitingul anti-Iohannis din Pitești, 20 de mii de protestatari anti-PSD în București. Povestea s-a încheiat.

Tragem linia și iese cam egal.

De ce protestatarii au câștigat

1) Guvernul a cedat cu privire la OUG 13, subiectul principal al protestelor.

2) Dacă metoda de abrogare a fost dubioasă adică neconstituțională, liderii PSD știu că oamenii se întorc în piață relativ repede.

De ce protestatarii au pierdut

1) Nu există nicio garanție că PSD nu va relua, pe alte coordonate, ofensiva-la-adresa-justiției-ca-să-facă-rost-de-bani-publici.

2) Nimeni nu și-a dat demisia... nici măcar "altă întrebare" Iordache. Figurile care au gândit, implementat și susținut OUG 13 sunt încă la putere.

Cele două puncte de mai sus sunt legate între ele.

3) Dacă la 500-600 de mii de protestatari nu obții demisii, la 40 de mii sau 140 de mii nici nu poți să ai pretenția să o faci. De acum înainte PSD va râde de absolut orice protest stradal mai mic de 600 de mii de participanți. Iar 600 de mii e enorm.

De ce PSD a câștigat

1) Partidul e unit din nou în spatele liderului, mai mult ca oricând.

2) PSD nu a pierdut guvernarea.

3) PSD nu a pierdut niciun parlamentar. Coaliția cu ALDE este stabilă.

De ce PSD a pierdut

1) Nu înțelege de ce s-a ieșit în stradă. În viitor va comite erori grave tocmai datorită acestui motiv. O mare parte din PSD se calmează cu ideea conspirației multinaționalelor și Illuminati. Adevărul este mult mai neliniștitor: oamenii au ieșit pe bune, fără să fie manipulați sau plătiți. PSD este acum în 1967 și se îndepărtează de prezent cu zi ce trece. Partidul e perfect paralel cu evoluțiile tehnologice și culturale care definesc România milioanelor care nu l-au votat. Urmează o droaie de decizii greșite și inițiative eronate de comunicare. E ca și când tu și cu mine am încerca, acum, să guvernăm România anului 2073.

2) Prestigiul PSD a avut de suferit. Partidul "maselor de oameni ai muncii" a fost surclasat numeric de protestatari după cum au demonstrat în mod elocvent mini-mitingurile de la Cotroceni. Ele au reprezentat o idee proastă, practic PSD și-a revelat public inferioritatea.

3) PSD a rămas în brațe și cu Dragnea, și cu Grindeanu, și cu Iordache. Poate paradoxal, ar fi fost mai bine să elimine din garnitura de lideri actuali (exact cum cereau protestatarii), scăpând astfel de pagubele de imagine. Urmează ani grei, în care o guvernare PSD se va confrunta în cel mai bun caz cu batjocura, în cel mai probabil caz cu ostilitate și în cel mai rău caz cu proteste intense.

Pentru ambele tabere a fost vorba doar de o bătălie și nu de finalul războiului. Pot să se mintă liniștite că gata, totul s-a terminat, însă PSD și oponenții săi sunt doar într-un armistițiu.

luni, 6 februarie 2017

Scrisoare pentru oamenii raționali care pot lua decizii în PSD

Citești acest text pentru că te-ai săturat de injurii și ai nevoie de o rezolvare a situației. Fapt este că ieri, duminică, a fost cel mai mare protest național de când există România. Acest protest a fost cel mai recent dintr-o serie de câteva zile, nu a venit din cer și nu e un incident. Implicit, există o criză gravă care trebuie rezolvată. Prin dimensiunile sale criza ne afectează pe toți: membri PSD au ba.

Ca să putem dialoga, hai să stabilim niște puncte comune. Unele poate că nu-mi plac mie personal, ca cetățean, altele poate că nu-ți plac ție, ca politician PSD. Dar sunt adevărate și n-avem ce să facem cu ele decât să le recunoaștem.

1) PSD și ALDE au câștigat în mod indiscutabil alegerile din 2016.

2) Persoanele care au protestat nu sunt plătiți de Soros (cum zice Dragnea) sau agenți ruși sau agenți ai multinaționalelor (cum zice Țuțuianu). Ce multinaționale există în Brăila, unde au protestat o mie de oameni? Dar în Urziceni? Dar în Hațeg?

Pe baza tehnologiei moderne, oamenii s-au informat și s-au dus în mod independent la protest. Protestul este real și autentic.

Această informație este o veste bună pentru PSD. Cu agenți ruși sau soroșiști n-ai ce discuta.

3) PSD are nevoie ca acești oameni, protestatarii, să se calmeze și să nu plece din țară. PSD are nevoie de oameni productivi de la care să ia CAS, CASS, impozit pe venit/profit și care consumă mult, ca să ia TVA mult. Nu e un deziderat teoretic ci un lucru foarte concret. Bugetul pe acest an necesită încasări mari. La anul va fi la fel.

Am scris mai sus despre "calmare". E înfiorător să guvernezi 3 ani și 10 luni știind că lumea poate ieși în stradă oricând. A guverna în contra unei părți hotărâte și furioase a societății e greu. Băsescu și Boc au albit după măsurile de austeritate care au creat un fenomen similar, dar în altă parte a societății. Iar ei au stat la putere doar doi ani.

4) Protestatarii nu au încredere în guvernul Grindeanu. După abrogare a fost cel mai mare miting.

5) Grindeanu și Dragnea reprezintă acum două vulnerabilități ca imagine pentru partid.

6) Este împotriva intereselor PSD ca partidul să piardă guvernarea.

7) OUG-ul și grațierea au fost implementate la cererea lui Dragnea și în bună parte pentru Dragnea. Acest lucru este de notorietate în rândul protestatarilor. Dragnea e o figură puternic disprețuită.

Se tot spune că partidul n-are opțiuni. Acest lucru e fals.

Partidul are 4 opțiuni.

Prima e să nu facă nicio schimbare. Unii cu manifestații, alții cu contramanifestații. Problema e că oamenii furioși pe PSD sunt mai mulți. Și nu numai când vine vorba de număratul celor prezenți la proteste. Doar 3,6 milioane români au votat PSD sau ALDE. Restul de 11,4 milioane aflați în țară nu au făcut-o și nu au de ce să fie de partea voastră. Discuțiile cu OUG-ul și grațierea sigur nu i-au mutat spre voi...

A doua opțiune e ca PSD să-l păstreze pe Dragnea și să renunțe la Grindeanu. Dacă partidul pierde puterea intră în opoziție (ceea ce încalcă punctul 6). Dacă partidul își menține puterea criza s-a rezolvat parțial, se încasează costurile menținerii lui Dragnea în prim-plan, an de an de an, și asta e.

A treia opțiune e ca PSD e să-l păstreze pe Grindeanu și să renunțe la Dragnea. PSD își menține puterea (punctul 6), dar elimină figura din cauza căruia a început totul. Dacă mișcarea e începută chiar de Grindeanu, își mai reface din imagine și partidul se poate întrema. În aceste zile, fiecare tâmpenie debitată de Dragnea costă partidul și aduce numere mai mari de protestatari în stradă. Sunt zile "mai grele" și "mai lungi" decât unele normale. Impactul lor e disproporționat. Cam ca la prezidențiale. 

A patra opțiune e să renunțe la amândoi. Cea mai eficientă când vine vorba de reducerea costurilor de imagine (protestele dispar cu totul). Cea mai dificilă logistic pentru partid. În mod obligatoriu totul trebuie să se petreacă cu o viteză mare de la punctul de pornire și până la final.

Trăgând linia, cea mai facilă și utilă este opțiunea 3: Dragnea out, Grindeanu și PSD rămân la putere. Cea mai complicată e a 4-a.
Cea mai inutilă e a 2-a (n-are sens să rămâi cu Dragnea în brațe și să riști să pierzi puterea pentru că guvernul și-a dat demisia).
Prima opțiune nici nu prea există, se bazează pe ideea că sute de mii de oameni se vor dispersa pur și simplu pentru că... se vor plictisi? Ideea asta n-a funcționat nici în 1989, nici în 2012, nici în 2013 (Roșia Montană), nici în 2015 (Colectiv), nu va funcționa nici acum. Nu funcționează niciodată. Trebuie un sacrificiu.

PS: Rezolvările de mai sus sunt de formă, menite "a stinge focul". Ele nu ating rădăcina problemei, și anume relația PSD cu banul public. Dar despre asta dialogăm altă dată.


                                                     (poza aparține EvZ.ro)

Biata Gabriela

Din cum arată lucrurile până acum, Gabriela Firea e marele pierzător al protestelor. (Evaluarea poate fi modificată dacă Dragnea sau Grindeanu dispar din peisaj).

Iată de ce:

Scopul Gabrielei Firea este câștigarea alegerilor prezidențiale din 2019. Ea se afla înainte de proteste într-o situație bună, aproape perfectă:
- popularitate mare, bine strunită cu apariții media în condiții prietenoase;
- nu se afla la vârful partidului (nici președinte de partid, nici prim-ministru), deci nu urma să deconteze costurile inerente unei guvernări PSD de 3 ani, 2016-2019;
- deținea o poziție specială, și anume de primar al Bucureștiului, ceea ce în teorie permite accesarea parțială a altui electorat PSD decât cel tradițional. Nu e un lucru facil, dar e singurul om din PSD aflat în situația asta.
- titlul informal dar prestigios de "alesul din țară cu cele mai multe voturi, cu excepția președintelui României".

Pentru a ajunge la Cotroceni, Gabriela Firea avea nevoie de îndeplinirea unor condiții. Cele mai relevante în contextul acestei postări erau două:

1) preluarea la momentul oportun a controlului asupra PSD sau nominalizării PSD la prezidențiale, nu intru în nuanțe aici. Acest lucru înseamnă de fapt întâietatea în PSD. Ceea ce Gabriela Firea nu dorea era menținerea lui Liviu Dragnea (care prin grațieri și dezincriminări ar putea, teoretic, rămâne la șefia partidului până la prezidențiale și deci ar deveni candidatul partidului la prezidențiale). De asemenea alți posibili pretendenți (Olguța, chiar Grindeanu, alții) să nu devină prea vizibili, să nu devină unul din ei liderul național post-Dragnea.

2) absența unui competitor solid în turul doi. Iohannis părea a fi cea mai bună soluție pentru Firea din acest punct de vedere, urmând să fie tasat de o comunicare neinspirată și neinspiratoare, scuze de barbarism.

Protestele au creat o mulțime de efecte, atât în interiorul PSD cât și în societate. Cam toate sunt defavorabile primarului Bucureștiului:

- pe punctul 1 de mai sus: Dragnea ori iese din criză întărit ca niciodată și deci va fi candidatul la prezidențiale în 2019, ori urmează o luptă pentru ocuparea șefiei în PSD. Firea nu s-a plasat bine din acest punct de vedere: Chirica e moderatul, Olguța e radicala. Vocea Gabrielei Firea nu s-a auzit cu claritate, neimpresionând nici protestatarii, nici membrii PSD supărați pe protestatari.

- pe punctul 2: Iohannis s-a remontat parțial.

- în plus: divizarea pe spațiul hai-PSD/jos-PSD nu e utilă unui candidat la prezidențiale al partidului, acesta fiind întotdeauna inferior când împărțirea se face strict pe aceste coordonate. PSD se descurcă foarte bine când există mulți competitori disparați, dar nu când pachetul de cărți se împarte în două. Energia din aceste zile are șanse să rămână sau să fie mărită de anii de guvernare PSD ce urmează, în mod sigur urmând și alte boacăne. Plecarea PSD de la guvernare ar fi soluția ideală pentru Firea, ea urmând să vină din opoziție în 2019, dar e nefezabilă pentru partid.

- în stradă în București numărul protestatarilor a ajuns să fie mai mare decât numărul votanților lui Firea (246 553). Când vezi sau auzi la televizor că "în Piața Victoriei sunt 220 de mii de oameni", amintește-ți că nu e vorba de un film la care se vine și de la care se pleacă la ore fixe. Mii de oameni vin și pleacă în orice moment. Numărul total al celor care au fost în piață în acea seară, implicit, este mult mai mare decât cel al oamenilor aflați în piață într-un moment dat. De aceea, și titlul prestigios de "alesul din țară cu cele mai multe voturi, cu excepția președintelui României" nu prea mai valorează mare lucru. Firea nu mai "are" Capitala.

Suspendarea lui Iohannis, un subiect drag PSD și parțial remontat în aceste zile, ar putea avea două finalități, iarăși neplăcute pentru Firea:

1) Iohannis câștigă referendumul de demitere și "primește aripi" în vederea prezidențialelor din 2019. Cam ca Băsescu în 2007. Ceea ce lui Firea nu-i cade bine. PSD în 2009 a avut nevoie de susținerea PNL ca să ajungă aproape la egalitate cu Băsescu. În 2019 nu există un partid de forță similară cu care să se poată construi o alianță anti-Iohannis.

2) Iohannis pierde referendumul de demitere. Urmează prezidențiale. În contextul în care Liviu Dragnea are șefia partidului și guvernul Grindeanu îl albește de dosare, Dragnea va fi candidatul PSD la prezidențiale. Gabriela Firea trebuie să aștepte 2022 (!), o întârziere de 3 ani față de programul inițial. Contextul de atunci s-ar putea să fie mai defavorabil decât cel din 2019 dacă n-ar fi existat protestele din 2017. De fapt, în mod cert va fi mai defavorabil...

Gabriela Firea ar fi avut nevoie de un discurs distinctiv. Ea s-a topit în plutonul PSD, comportându-se ca un soldat credincios. Însă în momentele de emoție se aud mai clar vocile tari, cu mesaje aparte. După cum arătam mai sus, acestea sunt cele care derivă avantaje din proteste, Gabriela Firea pierzând oportunitatea pentru a se defini drept prezidențiabilă sau mai prezidențiabilă decât acestea.

sâmbătă, 4 februarie 2017

Cine n-avea strategie ieri va plânge mâine după ea

Punctul forte al PSD+ALDE era parlamentul. Parlamentul nu a fost folosit pentru grațiere și modificarea Codului Penal, parlamentul nu mai există în prim-plan, toată lumea a uitat de el, inclusiv PSD+ALDE.

Inamicii PSD erau Iohannis și strada, care - atenție - li se opune începând cu 2013. I-a activat pe amândoi. Strada chiar la cote fără precedent. Vorbim, practic, de stradă-la-pătrat prin comparație cu anii trecuți: zeci de mii de oameni din toate orașele mari și din multe din orășelele mici au acum drept inamic PSD.

Pe economie "dreapta" e fără proiect de prin 2010. PSD/ALDE au câștigat voturi (și) pe baza amintirilor plăcute din punct de vedere economic cu privire la epoca Năstase (2001-2004) și prim-ministeriatului lui Tăriceanu (2005-2008). Subiectul economiei era unul care favoriza PSD. Nu mai există acum.

Slăbiciunea PSD era reputația de partid corupt. E acum în lumina reflectoarelor, marea temă a zilei, săptămânii, lunii și poate anului (vezi și acest articol pentru o explicație mai detaliată dinspre stânga).

În concluzie: toate punctele forte nu au fost utilizate. Toate defectele și slăbiciunile au fost scoase pe balcon, să le vadă toată țara. Inamicii sunt acum impulsionați.

Ca bonus, membrii și votanții au fost lăsați fără mesaje, total nepregătiți. Ceva fără precedent în ultimii cinci ani sau zece. Acest lucru a făcut ca partidul să pară mai slab decât este și l-a izolat pe Dragnea pe tron. Nu a existat gardă pretoriană pe Facebook de zeci de mii de status-uri și comentarii pro-PSD pe baza unei narațiuni măcar 1% credibile. Elita a fost lăsată singură și goală.

Cam atât despre trecut.
Acum despre viitor.

Povestea OUG+grațiere e doar începutul. Indiferent cum se va termina. În engleză există expresia "gift that keeps on giving" - adică un lucru care în mod continuu are efecte pozitive, chiar geometrice. Această poveste nenorocită în care PSD s-a băgat prea în grabă pentru a-l (a-L?) salva pe Dragnea e the "wound that keeps on wounding", rana care provoacă răni.

Dacă guvernul Grindeanu supraviețuiește acestei crize - lucru destul de probabil - va cădea la următoarea criză. Nimeni nu are încredere în Grindeanu cu excepția lui Dragnea, iar Dragnea este un acum un cost pentru partid.
De fapt, Dragnea e noul Băsescu al României. Dar nu cel jovial și popular din 2005-2009 ci cel în mod vast antipatizat între 2010 și 2012 sau 2014. Nu avea și nu are nicio realizare cu care să intre în conștiința publică în afară de cea de acum (poate referendumul din 2012). Acum, când apare la televizor sute de mii de oameni își pun hainele ca să iasă în stradă. La propriu, el a devenit fața corupției, așa cum și-o imaginează cei 12 milioane de români aflați în țară care n-au votat PSD la parlamentare, precum și mulți din votanții PSD de bună încredere care acum sunt oripilați.

Să explicăm un lucru:

În 2009, Geoană și Antonescu au luat în primul tur, cumulat, 5 milioane de voturi.
În 2012, USL a luat și la locale și la parlamentare 4,4 milioane.

Cum adică, lupta cu Băsescu/PDL nu i-a ajutat pe social-democrați și pe liberali? Pe cifre nu. Însă cei 4,4 milioane de la parlamentare, ca să luăm acest punct de reper, erau extrem de mobilizați. Emoțiile lor defineau spațiul public. Temele, furiile, angoasele și bucuriile lor erau cele din prim-plan. România - sau majoritatea României - părea a fi ei. Nu "cu ei", ci "ei".

Acum s-a învârtit roata.

PS: Pălăvrăgeala despre Soros arată fie inadaptarea la realitate a liderilor PSD fie modul în care își desconsideră electoratul. O parte solidă a PSD, în ciuda eforturilor de a construi o viziune economică, nu e capabilă să comunice emoțional cu membrii și votanții decât pe baza unei ficțiuni diagnosticabile psihiatric.
Nu e doar un aspect amuzant. Sugerează probleme mai vaste. Nebunul nu e nebun doar între 9 și 11 dimineața. Pe românește, este de așteptat ca PSD să fie incapabil să proceseze eficient crizele următoare, aparent ca și acum: nu are posibilitatea să recepteze date concrete, colorându-le excesiv cu propriile fobii și obsesii. Dar va fi mai slab, am explicat sus de ce. În plus capitalul de încredere acordat în mod tradițional unui câștigător de alegeri nu mai există. Următoarea gafă va fi fatală.

PS 2: Bonus un punct pentru Ion Iliescu, care afirmă nici mai mult nici mai puțin decât că pentru proteste e de vină atenție, nu Iordache, nu Dragnea, nu corupții din PSD, ci ... Klaus Iohannis.

Hai să nu îl suspectăm pe fostul președinte că s-a prostit. Mai degrabă să zicem că dorește să împingă partidul spre o suspendare care i-ar încheia (partidului, nu lui) existența. Poate că Ion Iliescu resimte și el necesitatea unei înnoiri de substanță pe stânga și evaluează că PSD nu mai este util în acest sens ("mai bine distrugem totul și o luăm de la început"). Mai mult glumă decât adevăr, acest paragraf are rolul de a sublinia lipsa cronică de perspectivă din PSD - când până și "înțelepții" sugerează acțiuni suicidale și nefezabile politic, ceva e în neregulă. Anul ăsta, PSD pare a fi un vizitiu care are grijă să mențină o viteză ridicată, dar care nu mai are habar unde e și unde trebuie să ajungă.

 
(poza aparține Click)