Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 12 septembrie 2018

Referendumul Coaliției pentru Familie - baza statistică de start

În ultima vreme pe acest blog ai putut citi lucruri mai mult sau mai puțin amuzante. Dar acum revenim la subiectele serioase.

Va fi referendumul valabil și validat?

Pentru ca referendumul să producă efecte, e nevoie de îndeplinirea a două condiții:

- prezența la vot a 30% din cei 18,9 milioane de români aflați pe liste. Adică 5,67 milioane prezenți. Acest lucru face ca referendumul să fie valabil.
și
- voturi valide din partea a 25% din cei aflați pe liste. Adică 4,72 milioane voturi valide. Acest lucru face ca referendumul să fie validat.

Îndeplinirea primei condiții dar nu și a celei de-a doua e improbabilă. Ne putem imagina că vin la vot 6 milioane și că, în urma unei campanii masive de persuadare, 2 milioane aleg să-și anuleze votul. Însă doar ne putem imagina așa ceva. Întrebarea reală este dacă vin la vot 5,67 milioane.

Din punctul meu de vedere, nu este cert dacă referendumul va fi sau nu valabil. Dacă însă ar trebui să aleg, în termeni de cazinou, între a pune toți banii pe "va fi valabil" sau "nu va fi valabil", aș întreba câte zile va dura votul și dacă procesul va fi informatizat, aceste elemente fiind în acest moment cele care par a fi determinante.

Să discutăm pe căprării.

1. La sondaje este egalitate.

Pe de o parte, conform CURS, 27% din populația aflată în țară consideră că referendumul e necesar/foarte necesar. În țară nu suntem toți cei 18,9 milioane de pe liste, ci cel mult 15 milioane. Unii ar spune 14 milioane. Dar hai să rămânem la o estimare de 15 milioane.
27% din 15 milioane de adulți aflați în țară = 4,05 milioane persoane. Sub pragul necesar.

Pe de altă parte, un sondaj Avangarde dă speranțe Coaliției. Conform acestuia, la vot ar veni cu siguranță 55%.
55% din 15 milioane de adulți aflați în țară = 8,25 milioane persoane. Peste pragul necesar de 5,67 milioane, și nici măcar n-am contabilizat o parte din cei care afirmă că probabil ar veni (încă 20%).

Nu mă interesează să aleg între Avangarde și CURS. Voi fi neutru, în sensul în care propun o idee fundamentată pe o logică pe care o vei vedea la punctul următor: milioane de oameni spun că ar veni, dar nu simt și nu estimează rațional că tema ar fi vitală pentru viața lor. Aceste milioane sunt decisive.

2. Imaginea sociologică macro = avantaj pentru Coaliție.

Pe de o parte, numărul credincioșilor autentici din România este mult mai mic decât numărul celor care afirmă că ar crede în Dumnezeu. Aici Coaliției îi joacă un mare renghi ortodoxia - o ramură a creștinismului bazată în România pe identitate și într-o măsură mai mică pe practică sau credință. Covârșitoarea majoritate a românilor care se auto-identifică drept ortodocși (și care la rândul lor sunt covârșitoarea majoritate a cetățenilor țării) sunt ortodocși doar cu numele, adică nu merg la biserică, sunt în dezacord cu elemente fundamentale ale credinței creștine (existența sufletului, raiului, diavolului, etc) sau sunt deschiși la influențe ne-creștine (cred în farmece, astrologie, blesteme, descânt, etc)

Concret, doar 24% din români afirmă că merg la biserică săptămânal. Să-i credem. 24% din 15 milioane = 3,6 milioane. Sub prag.

Acest lucru este din punctul meu de vedere echilibrat de câteva aspecte care, cumulate, pot urni prezența la vot mult dincolo de cei 3,6 milioane și înspre pragul de 5,7 milioane sau dincolo de el:

2a. Se va testa imaginea instituțiilor religioase, care este de altfel într-un real reviriment. Acum 67% din românii aflați în țară au încredere în acestea (sursa), conform altei firme de sondare ajungându-se la 69% (sursa).

Să zicem 68%. Această pondere din 15 milioane = 10,2 milioane. Mult peste prag.

O întrebare care are de-a face în special cu BOR: poate această instituție mobiliza ortodocșii "strict declarativi", adică diferența dintre cei care merg la biserică și cei care doar afirmă că au încredere în instituție?

2b. Antipatia față de minoritățile sexuale este foarte mare în România, oferind un bazin redutabil de acțiune taberei pro-referendum.

2c. Orașele mici și ruralul, chiar și depopulate de migrație, oferă o plajă considerabilă de acțiune (și voturi) Coaliției și partenerilor săi.

2d. Intuiesc, fără să am informații din interior, următorul lucru: Coaliția va duce o campanie majoră și eficientă. Beneficiază în mod cert de o școlire americană pe subiect și de experiența altor scrutine similare în Europa de Est, ceea ce va conta.

2e. Vor exista oameni care vor veni la vot să se opună, ajutând de fapt Coaliția. Și 200 de mii dacă sunt, ei pot conta foarte mult pentru a se determina dacă referendumul e valabil au ba.

3. Vectorii politici implicați = dezavantaj pentru referendum.

Suntem într-un moment de tensiune politică, întrucât a trecut mult timp de la alegerile din 2016 iar coaliția de guvernare a deschis numeroase teme de dezbatere. Țara vrea să joace fotbal și i se dă o minge de volei. E previzibil că se va apuca să încingă o miuță sau să tragă penalty-uri cu mingea pe care o are la dispoziție. Mai concret spus, referendumul va căpăta o încărcătură politic-electorală chiar și dacă partidele n-ar vrea acest lucru.

3a. PSD, UDMR și PNL au cumulat 5,1 milioane voturi (sub prag) la alegeri parlamentare de care le depindea traiul și viitorul. Și să vrea Dragnea sau L. Orban ca organizațiile să fie hiper-mobilizate, n-o să poată să-și stimuleze membrii din Râmnicu Vâlcea sau Turnu Măgurele sau Botoșani cum ar face-o alegerile electorale propriu-zise.

Dacă logica referendumului devine 'partidele vechi vs. România', Coaliția va avea probleme.

O mare parte din publicul mobilizabil de partide se suprapune cu cel mobilizabil de către BOR; mă refer la oamenii în special mai vârstnici, care aparțin unor comunități mici, bazate pe ordine și predictibilitate și care privesc cu bunăvoință mesajele figurilor cu autoritate formală din localitatea lor.

3b. Asumarea de către Liviu Dragnea a referendumului este un item periculos pentru Coaliție. Printre altele mai ales pentru că o parte consistentă a PSD vrea să-l faulteze cu orice chip, inclusiv prin sabotarea referendumului. Lipirea feței lui Dragnea de referendum, în contextul unui eșec al acestuia, ar permite PSD să aloce înfrângerea referendumului lui Dragnea însuși.

3c. Gabriela Firea poate încerca să-și asume referendumul într-o măsură chiar mai mare decât Dragnea, lucru deloc imposibil având în vedere sumele virate de primăria capitalei Catedralei Mântuirii Neamului și preluarea de către Firea a temelor tradiționaliste ale lui Ponta din 2014. 

Lucrurile nu sunt roze pentru Coaliție dacă referendumul devine "Referendumul pro/contra Firea". În primarul capitalei aveau încredere înainte de conflictul ei cu Liviu Dragnea 25% din românii aflați în țară, adică 3,75 milioane persoane (sub prag).

Am dubii că există sute de mii de fani Firea care n-ar fi venit la referendum dar acum ar face-o pentru că ea le cere acest lucru. Am dubii, dar este posibil.

3d. O retragere tăcută, de facto, a PNL din prim-plan ar transforma referendumul într-unul cu privire la ... PSD, ceea ce în mod cert Coaliția pentru Familie nu dorește. Printre altele și pentru că PSD, singur, n-a mai strâns 6 milioane de voturi pentru sine de prin anii '90.

Per total, în relația cu partidele Coaliția pentru Familie are o dilemă. Clasa politică, în mod ideal, ar trebui să-i livreze voturi însă să stea undeva în fundal, tăcută și dacă se poate invizibilă. Dar, prin definiție, politicienii nu-și vor mobiliza structurile decât dacă au ceva de câștigat, adică dacă au cum să trâmbițeze la posturile de televiziune reușita referendumului, anterior încercând să marcheze puncte de popularitate și în timpul campaniei de promovare a acestuia.

4. Estimare prudentă = pe muchie sau totul devine un scandal în ziua 2.

Evident că pot să apară tot felul de năzbâtii în perioada campaniei pentru referendum, de la OUG-uri la o suspendare de președinte și o cădere de guvern. Dacă însă ele nu apar, iar referendumul are loc într-o singură zi, Coaliția va avea o sarcină dificilă (dar nu imposibilă!). În textul de mai sus am înșirat câțiva factori care-i sunt defavorabili dar migrația spre Vest va fi, de fapt, bariera principală. Acești milioane de oameni aflați pe liste dar pe care BOR, PNL sau PSD nu-i pot trage de mânecă urcă de facto pragul necesar extrem de sus. (E greu să aduci la vot 30% din locuitorii unui orășel din Moldova din care au plecat în străinătate 45% din adulți. Prezența reală pe care trebuie să o atingi este 30/55 = 54,5%, adică una de alegeri prezidențiale).



(imagine via Youtube.com / A Dangerous Business - When the Cows Come Home - Rural Romania)

Dacă votul are loc de-a lungul a două zile, pragul va fi atins dar cu costuri de imagine considerabile pentru cine se va apuca să încalce legea. Nu este exclus ca elementele stridente ale zilei 2 să suprascrie cu mult tema referendumului și să devină norul întunecat al toamnei.

Indiferent dacă vorbim de o zi sau de două, ce se va întâmpla în miile din secții din rural după lăsarea întunericului este vital. România a folosit la ultimele parlamentare un sistem informatizat atât de greu de fraudat și de bun încât permitea observarea în timp real inclusiv a distribuției pe vârste și gen a votanților. Menținerea acestui sistem și la referendum poate fi factorul-cheie în a determina dacă el va avea succes au ba. Mă aștept însă ca săptămânile următoare să ducă la apariția unor elemente noi care să încline balanța în mod hotărâtor într-o direcție sau în alta.

PS: Pentru cei interesați de perspectiva macro-istorică: CRIB are în acest set de circumstanțe un aliat important, și anume spațiul neo-protestant transilvan, în anumite privințe un factor major în modernizarea țării. Mă aștept ca referendumul să fie canibalizat de CRIB, acesta încercând să puncteze o victorie importantă pentru propria sa stare de spirit. În teorie are multe atu-uri (printre care și aliatul de care vorbeam mai devreme), iar un eșec pe teritoriul său nativ de acțiune (să-l definim rapid: controlul asupra ruralului; exercitarea autorității formale; managerierea unui scrutin național) ar fi un semnal interesant cu privire la amploarea regresului său din ultimii ani.

miercuri, 15 august 2018

Ce ar scrie acum Ion Iliescu

Dragi membri ai Partidului Social Democrat,

După o viață îndelungată în politică, după multiple victorii în alegeri prezidențiale, în virtutea experienței mele ca politician de vârf al partidului, îmi permit să spun câteva gânduri care mă frământă.

Ideologic, partidul se află pe un drum care nu oferă beneficii electorale majore. Patriotismul, apelul la valorile tradiționale și naționalismul economic sunt doar paliative pentru România de azi. Nu aud în partid voci care să vorbească despre inegalitățile de dezvoltare dintre regiuni istorice, dintre rural și urban, dintre orașele foarte mici și metropole. Partidul a pornit pe un făgaș conservator, rupt de realitățile stângii moderne. Milioane de voturi sunt abandonate și ignorate. Mai mult de jumătate din România suferă, iar partidul ignoră România suferindă.

Un om, indiferent cât ar fi de inteligent sau educat, nu poate îmbrățișa cu înțelepciune toate problemele unei țări. Are nevoie de echipe consistente, de consilieri eficienți, de departamente coerente care să realizeze analize utile. Fără ele guvernarea seacă iar discursul partidului devine sărac. Expertiza profesională a guvernării este în acest moment limitată. Pericolul este mortal.

Alegerile prezidențiale din 2019 vor defini destinul partidului pentru mai mulți ani. Este nevoie de un candidat echilibrat, capabil să privească în ochi atât electoratele dinamice ale marilor orașe cât și pe cei în nevoie de ajutor și susținere. Este nevoie de un garant al democrației, un lider care să asigure dezvoltarea țării și simultan pacea socială. Mă tem că partidul se îndepărtează de acest făgaș.

Cu respect și stimă pentru fiecare membru, doresc să semnalez nevoia unei reorientări rapide. Barca partidului se îndreaptă spre vârtejul familiar din ultimii ani: un discurs agresiv care nu rezolvă dificultățile țării și nici nu asigură succesul în alegeri la care vin la vot mai mult de 9 milioane de cetățeni. Prăbușirea în hău poate fi evitată, însă acest lucru depinde de fiecare dintre voi.

Sperând la schimbarea atât de necesară în aceste momente de restriște,
Președinte al României (1990-1996, 2000-2004),
Ion Iliescu.

marți, 14 august 2018

Liviu Dragnea este salvatorul României

Later edit: La ceva timp după scrierea textului mi-am dat seama că punctul de pornire e o glumă mai veche a lui Sebastian Lăzăroiu. Trebuie creditat.

Să ne imaginăm că ești în situația următoare:

După mulți ani de muncă într-un partid anti-iliescian, ai reușit să te strecori în PSD la început de mileniu. Precum un ninja în filme, ești în citadela oamenilor răi, pregătit să distrugi tot. "Trăiască Piața Universității! Jos Iliescu!" îți șoptești în mustață, dar încet, nu cumva să te audă vecinii de la PSD Giurgiu.

Da, vei distruge tot, dar trebuie să o faci în mod inteligent.

La alegerile din 2004 acționezi obedient și loial, județul pe care-l controlezi obținând scoruri bune pentru Năstase în ambele tururi. Totuși Năstase pierde. Asta îți strică planurile puțin, doreai să faci deranj în PSD de la putere. Of. Te adaptezi însă, ești un om deștept.

Anii următori trec ca un vis. Pe baza reputației de om-care-aduce-voturi-la-el-în-județ, ești în epicentrul lucrurilor. Efectele activității tale încep să se vadă. În 2008 PSD obține al doilea cel mai slab scor la parlamentare din istorie. Reușești să pierzi, din poziție de conducere în staff-ul de campanie, două prezidențiale la rând, deși condițiile pentru victorie erau mai mult decât prielnice de fiecare dată. De asemenea, ajuți la cimentarea reputației partidului drept loser cu două referendumuri de demitere eșuate, fiecare pierdut altfel. (Ești un om creativ și imaginativ, îți place varietatea).

În mod miraculos nimeni din partid nu observă că ești piază rea, că toate alegerile importante în care ai jucat un rol vital s-au dovedit a fi nenorociri pentru PSD și că alegerile câștigate (ex. 2012) n-au produs de fapt niciun efect. Devii președintele partidului și obții o victorie consistentă în 2016, pentru a arăta că totuși performezi. (Ești o piesă prea importantă în angrenajul istoriei ca să te auto-detonezi pentru niște nenorocite de parlamentare; distrugerea PSD trebuie să fie completă, nu de moment).

Acu' e acu'. În 2019-2020 există un ciclu complex de alegeri, prezidențiale, locale și parlamentare survenind în nici 12 luni. În mod obligatoriu trebuie să pierzi (din nou) prezidențialele ceea ce ar  demoraliza partidul ca să permiți opoziției să te troznească în cap la locale și la parlamentare. Ușor de zis, nu așa de ușor de făcut. PSD este partidul cu cele mai puternice structuri, opoziția nu e organizată, economia merge bine. Trebuie să pui osul realmente la treabă.

Planul tău implică cinci elemente:

1) Elimini viitorul și trecutul. Tot ce poate reprezenta o alternativă la tine trebuie eliminat sau distrus. Foști lideri ai partidului, care datorită experienței politice inerente ar putea contribui cu ceva la reconstrucția de după dezastrul pe care îl vei lăsa în urmă, sunt marginalizați și decredibilizați. Golești de sens structurile interne și dezbaterile din interiorul lor. Dai afară primarul unui municipiu vital (Iași) pe care astfel PSD îl pierde pentru câteva decenii și ... nimeni nu observă. Faci pe toată lumea - din interiorul partidului sau din afară - să înțeleagă că după tine literalmente nu mai are cine să vină. Închizi partidul cu cheia pentru intelectuali și dai drumul comunicatorilor cu viziuni paranoice. Utilizezi slăbiciunile instituționale ale partidului (adică obediența și conducerea pe verticală) pentru a introduce sultanismul. Promovezi oameni care, ca și tine, nu-s PSD-iști la bază - ei sunt și vor fi întotdeauna cu musca pe căciulă și deci vulnerabili. Te asiguri că TSD e mort. Îngheți dezbaterile de profunzime. Orice gând al vreunui membru de partid despre economie, strategie politică, dezvoltarea țării sau politică externă trebuie blocat prin auto-cenzură; tu trebuie să decizi tot, ceea ce încetinește procesele și asigură ineficiență, atât în partid cât și pentru guvernare ca atare. Folosești instituția președintelui-interimar-de-filială pentru a controla județele răzlețe. Orice dovadă de gândire independentă se rezolvă prin excludere.

2) Repeți greșelile. Studiezi cu asiduitate campaniile din 1996 și 2014, cele care au asigurat cele mai mari înfrângeri la prezidențiale ale PSD. Repeți limbajul și valorile utilizate atunci. Într-o Românie care se mișcă demografic și economic spre vest, vorbești naționalist-conservator. În momentele de emoție dai copy-paste din Ceaușescu pe 20 decembrie 1989.

Te lipești de Antena 3 mai strâns decât timbrul de scrisoare - nici tu nu știi dacă garantează eșecul, dar ce sens are să deviezi de la modelul cunoscut? Pe Internet faci nebunii, încurajezi membrii să mintă grosolan, să răstălmăcească adevărul - mici teste pentru 2019.

Sociologic, mizezi masiv pe pensionari tocmai pentru că... bieții de ei, sunt singurul grup de votanți care dispare în mod garantat și deci dependența de ei n-are cum să facă bine partidului pe termen scurt. În fiecare lună cuantifici cu un ochi pe declarațiile de presă ale INS câți votanți PSD au dispărut și câți tineri pe care mesajele tale nu au cum să-i atragă au căpătat drept de vot.

Ca notă de subsol, joci din nou faimoasa poziție de șah Moldova-și-Muntenia-dar-fără-București versus restul țării+diaspora, garantează înfrângerea.

3) Decredibilizezi partidul în ochii tuturor, inclusiv în ochii propriilor votanți. Pici două guverne într-un an. Organizezi mitinguri-mamut, prin definiție mai slabe decât cele ale PCR, și care în consecință mai mult amuză decât sperie. La fiecare câteva luni anunți o măsură fiscală sau de alt tip pe care nu o mai implementează nimeni, ca să semnalezi electoratului PSD că partidul nu mai e predictibil. Are PSD reputația de "bun administrator"? Pui cei mai incapabili miniștri pe care i-ar fi putut furniza vreodată. Care-i punctul slab istoric al PSD? Corupția? Faci ca guvernarea să se concentreze aproape exclusiv pe asta, ca să mobilizezi la maxim bazinul de vot anti-PSD. Folosirea instituțiilor statului în mod samavolnic, pentru a recrea ecuația de insucces "PSD=Statul" și astfel să preiei toată reputația proastă a administrației naționale? Bingo. Te uiți pe harta statului și clipești a satisfacție: ANAF, CNCD, CNA, poliție - la fiecare pătrățică cu nume de instituție vezi voturi, voturi multe pe care le poți mobiliza împotriva PSD cu fiecare acțiune de partid-stat. Lovitura e dublă, și înspre stat și înspre societate - inclusiv mulți din bugetarii care-și pleacă spinarea și-ți pupă inelul încep să te urască.

Într-o zi, la savarină, te lovește în cap ideea violențelor stradale, Piața Universității redivivus, o rută toxică care a izolat PSD (pe atunci FSN) de intelectuali pe termen lung și a costat victorii în alegeri la decenii după aceea. Dacă asta nu scoate la vot oamenii anti-PSD, ce să-i mai poată scoate la vot?

Ești genial, îți zici băgând lingurița în prăjitură. Ești realmente genial.

4) Ai grijă de Iohannis. Cea mai mare nenorocire care se poate abate peste planul tău e să dai în turul decisiv de o versiune nouă a lui Emil Constantinescu-circa-2000. Deci trebuie să mobilizezi la maxim electoratul de tur 2, cel care produce probleme PSD. Îl ataci intens pe Iohannis, ca să fie clar susținătorilor lui care ezită că trebuie totuși să-l voteze. Focus grup-urile îți spun că ei îl văd drept lălâu, pasiv, inactiv? Zici la Antena 3 că e energic, că țipă la Dăncilă, că e dictator. Se plâng unii potențiali votanți Iohannis că a numit guvernul Dăncilă? Explici rituos că vrea să îl dea jos, chiar că ar complota în sensul ăsta. Crede lumea că e blat între voi doi? Îl insulți în ultimul hal.

Nu treci la suspendare, pentru că sunt șanse mari de eșec și ai putea dispărea din schemă. Poți să-ți atingi scopurile și fără. Ești chiar așa de bun.

5) Izolare pe scena politică. UDMR și ALDE n-au încredere în tine, le-ai dat dovezi destule. Mai sunt câteva lucruri de făcut prin toamnă. Dar drumul e deja putred, it's OK.

Lucrezi intens pe toate aceste planuri. Aproape că albești. Dar totul dă roade. Pentru prima dată în istoria României se spune în public, de sute de mii de oameni, "M..e PSD". Diaspora se uită stupefiată la rănile suferite. Ți-ai pus în cap orașele mari, formatorii de opinie, tinerii, toate grupurile pe care un om care ar fi vrut succese ale PSD le-ar fi lăsat liniștite. La categoria de vârstă sub-55-de-ani partidul e praf. Ai hiper-mobilizat tot ce se putea hiper-mobiliza împotriva PSD. Milioane de oameni așteaptă alegerile cu pumnii ridicați. Cu 15 luni înainte de prezidențiale PSD este într-o derivă strategică. Plecarea de la guvernare poate rupe partidul sau umfla ALDE. Firea s-a faultat singură și privește îngrijorată spre propria feudă. Partidul e pus în fața situației jenante de a putea susține candidatul altei forțe politice, mai mici. La o adică te poți oferi tu însuți, cu credibilitate mai mică decât CV-ul unui gândac. Vorbești ca Ponta în 2014 dar ești și condamnat penal. Ai scorurile slabe din sondaje ale lui Geoană dar nu îi ai competențele. Ai puterea lui Năstase dar populația nu-ți acordă același respect. Turul doi va fi un dezastru. E bine.

Ai muncit mult.

Dar rezultatele vor fi pe măsură. Eșecul în 2019 duce partidul în opoziție cinci ani. În ciuda slăbiciunilor inerente ale opoziției, în ciuda unui Iohannis neconvingător, ai dus barca la liman. După ciclul electoral următor, PSD e un amestec de indecizie și PRM-ism, vorbind din ce în ce mai tare unui grup din ce în ce mai mic din societate. Aproape exclus să-și revină în 2024. Orice s-ar întâmpla, ai făcut tot ce-ți stătea în puteri ca să duci partidul în fundătură. România în schimb va avea mulți ani fără PSD la putere. Poate un deceniu.

Și, la cât de bine controlezi PSD-ul (îți încape în buzunar, undeva între telefonul mobil și cheile de la casă) nu e exclus ca după eșecul din alegeri să te realeagă președinte.

Țara însă (oftezi tu între două pahare de rom) nu va ști niciodată că ai fost un erou, o Ecaterina Teodoroiu a civismului și democrației, cel care prin acțiunile sale a salvat țara de PSD pentru ani și ani. Te vor vedea drept o dihanie penală, un dezaxat pasionat de putere, un dictator care și-a ratat pașii.

Poate că (îți spui tu inspirând cu tristețe) asta e soarta eroilor adevărați.

marți, 10 iulie 2018

Iohannis într-un unghi toxic

Klaus Iohannis a repetat greșeala comisă atunci când a nominalizat-o pe Viorica Dăncilă: a uitat că nu este doar "primul notar al țării" (ca să extind formula lui CTP), ci și un politician care vrea voturi. Dacă mergem spre nuanțe, greșeala de la începutul anului a fost adâncită, președintele evitând până și să vină în fața publicului cu o declarație formală de 10-20 de cuvinte.

(Sibiu. Poză preluată de pe flixbus.ro).

Gândindu-ne la temperamentul președintelui și la cariera sa de primar într-un oraș ordonat, este lesne de înțeles de ce el nu a simțit necesar să vorbească. A uitat însă că este principalul vector de comunicare și principalul depozitar de încredere al spațiului anti-coaliție din societatea românească. Atât instituțional cât și în sondajele de opinie de până mai ieri, acest spațiu nu avea un reprezentant mai înalt. Iohannis era singurul stâlp. (Situația era extrem de ofertantă. Prin comparație, Traian Băsescu avea o competiție solidă în sondaje din partea Monei Muscă iar când ea a dispărut din scenă, Crin Antonescu a avut o candidatură solidă la prezidențiale și imediat după aceea s-au luat măsurile de austeritate).

Într-un astfel de cadru, ești susținut și încurajezi, declari și ești share-uit, aperi și ești apărat. Între lider și susținători are loc un ping-pong complex. Încrederea este validată și revalidată.

În contextul în care Iohannis a anunțat că va candida la prezidențialele din 2019, comunicarea sa din ultima vreme a fost eronată, dacă nu catastrofală. Klaus Iohannis e izolat de rezultatul unor alegeri parlamentare care-l obligă să desemneze premieri PSD pe bandă rulantă (până acum 3; Ion Iliescu a desemnat 4 în toate mandatele sale luate împreună) și să nominalizeze membri PSD pentru funcții de fel și chip (cazul SIE) sau să revoce pe cine vrea PSD să revoce (cazul Kovesi). Îi produce acest lucru o stare de supărare, de anxietate și de enervare, cum ar fi de așteptat? Poate. Nu știe nimeni. El și-a manifestat nemulțumirea față de un aspect sau altul al guvernării, în special cele economice, dar - ca un făcut - strict nu în momentele-cheie.

Privind strategic, este posibil ca Iohannis să fi visat la ce a visat și Carol I la sosirea în România Mică: ani relaxați de putere fără responsabilitate, o sinecură formală într-o țărișoară irelevantă, un cumul de liniști și de vacanțe, din când în când punctate de demararea unor teme ofertante intelectual dar fără șanse de realizare concretă (reforma educației, proiectul de țară, etc).
În acest caz, drumul lui Carol I ar fi trebuit studiat cu atenție, suveranul pomenindu-se într-un fel de parc de distracții pentru masochiști, adică jonglând la un moment dat cu abdicarea, conducând un război major contra turcilor, manageriind o scenă politică complexă și plină de orgolii (România Mică a avut 24 de prim-miniștri în 50 de ani), o creștere economică inegală (vezi răscoala din 1907), dezbateri interne dureroase (acordarea cetățeniei române evreilor, faimosul articol 7, a provocat certuri infinit mai mari decât inițiativa din acești ani a Coaliției Pentru Familie) precum și o geopolitică înspăimântătoare (țara zăcea între trei imperii titanice și pofticioase) iar la final un război mondial care diviza opinia publică.
Iohannis are în față un PSD extrem de diferit de cele din trecut, mult mai disperat și activ, care funcționează pe principiul "după noi, potopul". Numai asta e de ajuns, aspectele geopolitice și de alte feluri pot fi menționate în trecere.

Să tragem linia.
1a. Oricine poate fi notar cu un venit de 13 300 lei neți/lună și casă în centrul Bucureștiului. Nu trebuie să fii Klaus Iohannis pentru asta. Și tu, și eu putem fi președinte în astfel de condiții. În termeni mai sofisticați, actualul președinte - dacă va fi să fie candidat în 2019 - își va fi pierdut specificitatea. Acest element, odată pătruns în subconștientul colectiv, este devastator pentru un politician.
1b. Campania din 2019 e pe făraș. "Votați Iohannis pentru că..." Pentru că ce? Stavilă în calea cuceririi României de un partid-stat? Protectorul justiției independente? Omul care a reușit să spargă PSD? Pentru un președinte forțat să coabiteze cu o majoritate ostilă, în contextul emoțional al României de azi, acest pachet de mesaje era singura soluție. Într-o situație extrem de similară, Traian Băsescu a trebuit să creeze o narațiune susținută de activitatea sa din cinci ani de mandat și, deși era foarte popular, a câștigat pe muchie.
1c. "Îl critici acum, dar între Firea și Iohannis ce o să alegi în turul doi?" Păi, hai să vedem. Ce a făcut Klaus Iohannis pentru a arăta că în 2014 el nu a fost candidatul PSD? Cum sunt lucrurile diferite de cum ar fi fost în cazul unei victorii a lui Ponta? Cu excepția momentului "OUG 13", la care Iohannis a jucat inspirat, opunându-se în stradă și guvern unei inițiative la care PSD ținea foarte mult, cam nimic serios nu poate fi menționat. Mai grav este că trend-ul e descendent. Omul care avea frecușuri cu Ponta și stopa OUG 13 pare să fi fost răpit și înlocuit de o sosie imobilă. Unul din trei votanți ai lui Iohannis din 2014 dacă gândește precum în paragraful acesta = game over în turul doi din 2019.

2. După Klaus Iohannis nu rămâne nimic. Nu există o idee, un ideal, o platformă de acțiune politică, o formulă, o viziune despre România care să ia voturi. PNL are aproape aceleași probleme ca în 2014. Nu mai există vectori de comunicare pro-Iohannis, de la influenceri la intelectuali - n-au fost oricum niciodată prea mulți. Iohannis e singur, călâu, prea fierbinte pentru cei care vor apă rece și prea înghețat pentru cei care vor un jet torid. Ca element de raportare, Dacian Cioloș a putut crea un partid cu prezență din ce în ce mai răspicată în sondajele de opinie - Iohannis n-ar putea să facă acest lucru pentru că nu are cu ce să se mândrească (trecut) sau să propună (viitor). Asocierea din ce în ce mai repetată cu Emil Constantinescu (care însă a avut tăria să dea un discurs explicativ națiunii) va produce reorientări anti-ciclice. Teodor Tiță paria acum câteva luni pe un curent neo-Macovei (link), eu intuiesc un potențial neo-Băsescu, excesiv de comunicativ și de dinamic. Apa va găsi o cale, publicul anti-PSD e mare și capabil de reorientări rapide, a mâncat sigle și lideri pe pâine timp de 30 de ani, nu-și va pierde acum flexibilitatea.

miercuri, 13 iunie 2018

Uzina de venin

Ieri, 12 iunie, mai multe filiale PSD au distribuit următoarea imagine, la care te rog să te uiți și pe care te rog să ți-o întipărești în minte:


Este posibil ca imaginea între timp să fi dispărut, fiind raportată de mulți utilizatori de Facebook drept "fake news", ceea ce și este. Același lucru probabil că s-a întâmplat cu un filmuleț care conținea o manipulare banală în aceeași linie: huiduielile la adresa Gabrielei Firea (audio) au fost supra-impuse unor imagini cu Simona Halep la microfon (video).

Imaginea - și minciuna pe care o conține - trebuie însă să rămână în conștiința României. Și din acest motiv o voi reposta constant, pentru a ne reaminti despre ce vorbim.

Nu e vorba aici doar de Halep sau doar de momentul punctual al verii anului 2018.

Este semnul unui grav deficit moral - folosirea minciunii sfruntate pentru a păcăli, în primă instanță, membrii, apoi electoratul și România ca atare. Ignoră cum se cheamă partidul care a postat-o. Cum crezi, în abstract, că ar guverna acești oameni dacă ar căpăta puterea? Ce respect vor avea față de o populație pe care o consideră atât de proastă încât să accepte o asemenea minciună? Vor guverna pentru ei înșiși ("hai că i-am păcălit pe proști, suntem la butoane!") sau pentru cei care nu fac parte din nomenclatură?

Să revenim la situația concretă. Această tentativă de manipulare nu reprezintă un accident. Nu e vorba de o filială solitară ci de un efort logistic considerabil, asumat de partid. Și nu e prima dată, nu e a doua oară, nu e ultima oară. De mulți ani, PSD se avântă pe un făgaș toxic cu o poftă greu de închipuit, nedorind nici măcar să păstreze aparențele. Ca bonus, PSD Mehedinți a adăugat la imagine textul "Adevărul din spatele propagandei! Români, nu vă lăsați manipulați!" Nu mă simt concetățean cu omul care are o mentalitate atât de sucită încât să întovărășească o minciună cu un asemenea text.

Pentru cinici, merită precizat că nici nu suntem într-un moment electoral. Mai e aproape un an până la ... europarlamentare! Nu e campanie electorală. Nu urmează magicul "tur doi". PSD nu se află în fața unui moment decisiv, care să-i decidă accesul la putere pe mai mulți ani. Minciuna e folosită strict pentru uzul unui politician oarecare, nici măcar președinte al partidului, nici măcar singurul prezidențiabil pe care îl are la dispoziție PSD!

PSD are acum puterea și o poate căpăta din nou în 2020 și/sau în 2024 și/sau 2028-2029, etc. O înfrângere a PSD în 2019-2020 nu înseamnă eliminarea amenințării pe care o voi detalia mai jos, ci doar odihnirea ei, permițându-i să revină cu forțe proaspete peste câțiva ani. Plecarea PSD de la guvernare în clipa aceasta nu rezolvă absolut nimic. A trata PSD strict drept un partid politic reprezintă o dovadă gravă de naivitate, fiind genul de eroare care ne-a adus ca țară în prezent. Ce prezent? Conducerea PSD a depus o muncă solidă și a înghițit statul de tot (un picuț a mai rămas pentru la toamnă) - instituții întregi sunt blocate sau zac în buzunarul unei mafii de altfel nu foarte calificate sau eficiente. Suntem, practic, la mijlocul unei curbe grave. Minciuna abjectă de mai sus este un punct pe acea curbă. Folosirea obsesivă a cuvântului "șobolani" este alt punct. Munca asiduă a lui Florin Iordache de a salva hoți de consecințele faptelor lor formează o parte serioasă a curbei, ca și încercarea de a elimina separarea puterilor în stat. Din zeci, sute de puncte se alcătuiește peisajul complet, curba întreagă, făgașul pe care ne aflăm. Iar acest făgaș nu e cel corect. Societatea e întinsă ca un elastic. Ca țară, crăpăm din toate încheieturile. Despre ce tensiune structurală vorbesc? Disonanța între

-  România pe care elita PSD o vrea

și

- cadrul în care România se regăsește din punct de vedere tehnologic, economic, cultural și social, în unele segmente ale societății acest cadru fiind mai evident decât în altele. Iar acest cadru se datorează firelor vizibile sau mai puțin vizibile care ne conectează la vest. Și a căror existență nu e garantată.

Existența PSD începe să devină în sine incompatibilă cu statutul României ca țară europeană (UE) și aliat al Statelor Unite (NATO). Și cred că și PSD, și societatea încep să-și dea seama de asta. Ca exemplu altfel minor de cum poți vedea asta în practică, fake news-ul de mai sus e ... paralel cu o Europă prosperă și educată, în care partidele respectă cetățenii, fiind mai degrabă comun Ucrainei lui Ianukovici sau Rusiei lui Putin.
Situația era evidentă și în 1992 și în 2014 și va fi evidentă și în 2020. Diferența în timp este că furia elitei PSD e din ce în ce mai mare. În curând, poate după 2021, urmează acțiunile extrem de necugetate cu efecte extrem de concrete - nu doar propagandă neagră. Iar atunci, ca să pun un strop de umor într-un text altfel întunecat, există trei posibilități care nu se exclud ci se pot completa într-o oarecare măsură:
1) scăpăm fiecare
2) scăpăm unii dintre noi
3) scăpăm toți.

Nu voi detalia.

Exagerez oare mai sus? Am lucrat de-a lungul vieții mele profesionale cu filiale PSD. Am cunoscut foarte mulți oameni politici din PSD, în special la bază și la nivelele de mijloc (aceia mi se par de fapt cei mai interesanți pentru a înțelege ce și cum în partid). Iar ei sunt exact precum fanii extrem de loiali ai unei echipe de fotbal: duplicitari și subiectivi în momentele-cheie, analitici și amari după înfrângeri, eficienți și în bună parte dedicați efortului înainte de o confruntare. Puteau fi cârmiți în altă direcție de o conducere mai bună. Era măcar teoretic posibil, măcar pentru unii. În agregat, partidul avea măcar teoretic potențialul de a deveni o forță de stânga, de care România ar fi avut azi multă nevoie. Ar fi cerut mult efort dar ar fi fost benefic pentru toată lumea. PSD a devenit însă o uzină a veninului, marea boală a României și cea mai mare amenințare la adresa viitorului său. Nu știu dacă își mai poate reveni după actuala conducere. Nu cred că mai are cu cine. Post-Dragnea nu cred că PSD poate sau vrea să fie în Europa, nu cred că mai știe cum ar putea să devină un partid european. Acum și pe termen mediu vrea cu tot prețul să ne care pe curbă - spre est sau sud, dacă vrei referințe geopolitice - pe toți. Dacă preferi referințele istorice, vrea să ne ducă înapoi în CRIB - undeva prin 1972 toamna.

Nu intru mai mult în aspecte personale, întrucât ele n-au cum să fie de interes pentru tine. Imaginea-minciună de mai sus, asumată de multe filiale fără gând și fără teamă, necesită un moment de pauză și de reflecție. E posibil ca pentru tine acest imbold să fi sosit deja, pe un punct deja traversat de guvernarea actuală, sau să sosească în viitor. Trebuie însă să înțelegem că nu suntem într-un moment oarecare, aceasta nu este o guvernare oarecare, iar finalul curbei va fi desenat de noi toți împreună.


luni, 11 iunie 2018

Partidul rupt

Mitingul de sâmbătă trebuie tratat în relație cu declarațiile lui Liviu Dragnea de duminică seara - cele două elemente ar fi trebuit să compună un întreg coerent. Este evident că afirmațiile președintelui PSD la postul de televiziune Antena 3 au fost pregătite înainte de miting și luând în calcul mitingul ideal, cel visat - și nu cel care a avut loc de fapt. Ieri scriam despre partidul "cu cap de lut": doream să spun că PSD are "picioare puternice", fiind capabil să aducă zeci sau sute de mii de oameni într-un loc, dar din acel moment i-a pierdut, conexiunea mentală sau emoțională absentând. Până și funcția de mimare a susținerii e la cote de avarie - o vizionare rapidă pe YouTube a oricărui miting al Partidului Comunist Român demonstrează exasperanta prăbușire a standardelor de calitate ale CRIB.

Să vorbești despre un nou miting, chiar mai mare, e un act de bravură remarcabilă. Și naște o întrebare: a pierdut Liviu Dragnea contactul cu realitatea sau blufează? Reformulând: Dragnea nu înțelege ce s-a întâmplat sau, de disperare, minte pe ideea că "măcar cineva, undeva, o să creadă că am înregistrat un mare succes"?

În favoarea primei ipoteze este folosirea din ce în ce mai obsesivă a termenului "șobolani" (până la această oră, Consiliul Național de Combatere a Discriminării tace. Ne dăm seama cu toții cât de repede s-ar fi activat dacă un lider al opoziției folosea acest termen vizavi de electoratul puterii). Dezumanizarea oponenților este o unealtă jenantă, caracteristică exclusiv regimurilor totalitare. Nu ajută nimănui. Ar crea tensiuni în societate dacă Dragnea ar fi popular sau dacă PSD ar fi capabil să transmită mesaje mai departe în mod persuasiv, dacă nu în rândul electoratului PSD măcar, măcar în rândul membrilor partidului (detalii despre asta mai jos). Cum lucrurile nu stau astfel, intensitatea limbajului, neatinsă nici măcar de USL în 2010-2012, pune reflectoarele pe Dragnea și doar pe Dragnea, ducând în mod natural la apariția unor întrebări precum cele de la începutul paragrafului.
Există și o sub-variantă: disonanța dintre ideile energice ale președintelui PSD și oboseala sa accentuată, surprinzător de evidentă în timpul discursului de la miting, sugerează că el este un om stresat, încărcat cu excesiv de multă treabă. Înconjurat de nulități, promovând oameni mediocri în funcții importante și deci preluându-le atribuțiile, Dragnea se pomenește cărând în cârcă o administrație slabă, ineficientă și leneșă - pe toată. El trebuie să fie și ministru de interne, și prim-ministru, și ministru de externe și portavoce mediatică a puterii și secretar general de facto al partidului și lider al grupurilor parlamentare PSD și distribuitor de hatâruri în interiorul partidului și amant și câte și mai câte. Nu mă îndoiesc că muncește 7 zile din 7 - dacă el își ia vacanță, statul român se închide iar PSD se desființează. În astfel de condiții, până și un om cu auto-controlul solid al lui Dragnea se poate detona. Practic, gafele sale de abia acum încep.

Dragnea este relevant într-o oarecare măsură. Mai interesantă este goana disperată a liderilor PSD, care încearcă să țină pasul cu angoasele și umorile Liderului Suprem. Cei mai mulți au motive autentice să fie furioși: contracte dubioase din cauza cărora nu pot dormi liniștiți noaptea, planuri de viitor dărâmate de frica de DNA, sentimentul că România care nu-i ascultă e majoritară (scăparea freudiană a zilei a fost declarația Gabrielei Firea că România trăiește "într-o dictatură a minorității care nu s-a bucurat de votul românilor", ea obținând 43% la alegerile locale din București, ceea ce reprezintă din totalul celor veniți la vot ... o minoritate). Imaginea totuși rămâne: un șofer care-și conduce camionul cu 140 de kilometri la oră, lovind alte mașini, ciocnind semne de circulație și omorând pietoni în timp ce în spate o șleahtă de Dacii gâfâie, încercând să nu-l piardă pe Lider din vedere și claxonând pentru a semnala publicului spectator că, măcar teoretic, formează împreună cu el o coloană. Faptul că ei aleg, între agenda publică și loialitatea a la Bobu, al doilea element le periclitează relevanța pe termen lung. Această alegere mă șochează într-un singur caz: cel al Gabrielei Firea, un om care uită că are nevoie de 5 milioane de voturi pentru a fi președinte de țară și care crede (nu e clar din ce motive) că temele lui Dragnea sunt populare.
Un factor ce trebuie luat în calcul - dar care pentru noi, cei din afara PSD, e dificil de înțeles la adevărata sa valoare pentru partid - este mass-media prietenoasă PSD. Ca de obicei, canalele aservite de comunicare ucid inteligența partidului, neuron cu neuron - sunt perna confortabilă din care e imposibil să te ridici și care, în timp, te sugrumă.

La fel de bine Dragnea poate fi în situația de a blufa. Un general american de cavalerie, Nathan Bedford Forrest, descoperind că are trupe inamice atât în fața sa cât și în spate, a cerut călăreților săi să "atace în ambele direcții". Dragnea și Tăriceanu folosesc cu acuitate parlamentul, singura lor armă reală (după cum a demonstrat mitingul, susținerea populară e minunată dar inexistentă). Inevitabil însă, realitatea va prinde PSD de ceafă.

Există, punând totul împreună, vești foarte bune pentru opoziția de orice fel la PSD:

1) În urmă cu o lună și jumătate scriam, uitându-mă la opțiunile de vot:

În zilele și lunile următoare, să nu uiți că susținerea pentru PSD e subțire ca firul de ață. Membrii, familiile lor și câțiva oameni de afaceri locali, slinoși și emoționali. Atât. Cei 46% nu mai există. Pe cifre, împăratul e acum ... nu gol, ci mai rău: disprețuit ca Băsescu în vremurile lui negre. (..) Activitatea intensă e menită în bună parte tocmai să mascheze lipsurile majore. O ceată de călăreți agresivi țipă: "Noi suntem avangarda, armata e după deal, o să vă mănânce." Dar nu există acea armată. Cei câțiva călăreți sunt absolut tot ce are PSD.


Paragraful acesta avea de-a face cu populația României ca atare. Sincer, nu mă așteptam să văd o carie atât de profundă în interiorul PSD și în interiorul electoratului PSD.

Precum mulți alții, am crezut că narațiunea propagată de Dragnea și de apropiații săi "a prins" în rândul votanților PSD, atrage segmente semnificative ale societății care pot deveni chiar militante. A crede așa ceva - după cum ne-a arătat mitingul - este o mare greșeală. Iar la miting am văzut (în afară de oamenii aduși cu japca) garda pretoriană, PSD-ul pur, oamenii dedicați cu trup și suflet partidului - nu mai există "trupe de rezervă", asta este tot ce are partidul mai de preț și mai forțos. Dar în statul paralel credeau doar oamenii de pe scenă și doar pentru ei era important. Pentru a face un joc de cuvinte: este un hău considerabil între paranoia și populație. PSD a eșuat ani de zile în a-și răspândi viziunea în rândul propriilor săi membri și propriului său electorat. În mod normal, până acum într-o organizație CRIB gândită pe verticală, deja membrii ar fi trebuit să fie îndoctrinați. Dar, datorită slăbiciunilor obiective ale PSD, acest lucru nu s-a întâmplat - probabil pentru prima dată în existența partidului gândurile elitei nu sunt reperele bazei. Din 2015 și până acum am asistat la cea mai inutilă risipă de energie din istoria politicii românești. Sute de mii de euro, mii de corzi vocale și sute de declarații de presă s-au scurs în neant. E ca și când Mircea Badea ar fi vorbit ani de zile într-un studio de televiziune etanșeizat de țară, emisiunea sa fiind urmărită doar de operatori și sunetiști. Prioritățile românilor - PSD-iști au ba - sunt în continuare economice și sociale. Teza statului paralel, probabil și spre surprinderea celor care o propagă, nu e o prioritate națională. Cei care trăiesc cu ea în gând și-n inimă pot umple un băruleț ceva mai mare. Și atât.

2) Te asigur că nimeni din PSD nu se apucă cu mâinile de cap. Nimeni nu percepe semnalele grave care au început să duduie în mulțime de la prima frază a primului discurs. Poate Adrian Năstase să fi tras niște concluzii, dar el e în afara partidului. Standardele și așteptările PSD vizavi de PSD au scăzut foarte mult.
Un om nebun nu e nebun doar între 9 și 11 dimineața. În continuare puterea va continua să comită prostii, să pornească de la premise eronate, să aleagă mesajele greșite. (Mitingul în sine e un simptom: el n-ar fi trebuit să aibă loc întrucât a distrus pentru milioane de telespectatori șocați mitul Unității de Monolit În Cuget și Simțiri A Partidului Care Fără Crâcnire sau Ezitare Se Încolonează Demn și Plin de Voioșie În Spatele Comandantului Suprem). Alegerile din 2019 nu vor prinde PSD la turație maximă, ci - precum cele din 1996 - într-o bulă fragilă.

3) Cu răbdare și perspicacitate o parte din electorat poate fi deșirat. CRIB e în criză. Scriam la un moment dat "Structurile CRIB au în momentele dificile o singură reacție constructivă, și anume orientarea obsesivă spre propria bază de susținere".

Dar această bază de susținere este inertă, are priorități de care elita s-a rupt, reacționează ridicând din umeri la răcnetele boșilor de pe scenă. Nu mă așteptam ca acest lucru să se întâmple chiar atât de repede. Viteza istoriei e uluitoare. În cuvintele unui cântec CRIB, "viitorul începe azi".

duminică, 10 iunie 2018

Uriașul cu cap de lut (Câteva observații după mitingul PSD)

1. Impecabilă capacitatea de organizare în sensul aducerii de enorm de mulți oameni în centrul Capitalei. Aici nota 10.

2. Narațiunea luptei cu statul paralel nu prea prinde. E una vitală pentru lideri, își joacă averile și libertatea pe ea, dar nu ajunge la poporul pesedist, nu are legătură cu grijile sale. O mulțime în mare parte neatentă la ce se zicea pe scenă a stricat efectul punctului 1 de mai sus și, prin delăsarea sa, chiar a îmbărbătat partea din societate care se opune PSD. Coeziunea între generali și soldați este uluitor de slabă.

Și se va vedea și la alegeri. Să ne uităm la lista asta:

Argeș 72 de mii de oameni
Vrancea 49 de mii de oameni
Bacău 77 de mii de oameni
Gorj 50 de mii de oameni
Ialomița 28 de mii de oameni
Mehedinți 35 de mii de oameni
Teleorman 45 de mii de oameni
Dolj 83 de mii de oameni

Județe aflate teoretic sub controlul total al PSD. Vorbim de un stadion mai acătării per județ. Un stadion plin. Ce reprezintă aceste valori? Oamenii care la cele mai recente parlamentare (altfel un succes major pentru PSD) au votat altceva decât PSD sau ALDE. Nu am ales prezidențialele din 2014, pentru că e și mai și. Iar valorile numerice de mai sus sunt considerabile. Imaginează-ți că ai avea în fața ta teleormănenii aflați în situația asta, de a vota anti-PSD și anti-ALDE în 2016. Dacă ai da mâna cu unul pe secundă, ți-ar lua 12 ore și jumătate să dai mâna cu toți.

Mitingul ăsta a demonstrat de ce. Există o surpare serioasă între baza CRIB și elita CRIB (după cum scriam aici, la secțiunea 73). Nu doar teoretică, ci și concretă, punctuală, la nivel de persoane. Scandările anti-Iohannis, anti-Băsescu și "PSD! PSD!" au primat, excitând măcar un sfert din participanți. Cu excepția unei tentative scurte a PSD Teleorman, nu s-a scandat numele niciunui lider. Iar numele lui Liviu Dragnea e ușor de scandat.

3. În plan electoral, cine era îngrijorat de candidatura/candidaturile puterii actuale în 2019 se poate liniști deocamdată. Toți prezidențiabilii evidenți ai PSD/ALDE s-au prăbușit ca popicele, nereușind să stabilească o minimă legătură emoțională cu cel mai facil public cu putință, cei aduși de partid(e) în piață, cei care ar trebui să le fie alături în mod natural și să le propage mesajele rapid și eficient măcar în rândul cunoscuților. Firea a fost arțăgoasă și neplăcută, departe de imaginea de "tanti plăcută de la televizor" - anii de primărie au înrăit-o și i-au redus atractivitatea. Tăriceanu e prea îndepărtat și doct, un Năstase fără putere. Olguța și-a ratat ultima șansă de a fi prezidențiabilă, neavând nici 1% din forța de persuasiune a lui Vadim. Președintele partidului, Liviu Dragnea, a înotat obosit la culme printr-un discurs complex, reafirmarea unei narațiuni sofisticat-paranoice total irelevantă pentru o profesoară din Vaslui sau un bătrânel din Slatina. Per total, a părut un secretar general al partidului eficient și priceput la jocuri de culise, dar incapabil să creeze emoție - poate cel mai slab orator dintre toți președinții PSD (sau la egalitate cu Oliviu Gherman, care n-a candidat la prezidențiale vreodată).

Există teoretic posibilitatea ca lipsa de interes a PSD pentru acești oameni să fie compensată de o atractivitate considerabilă a lor în afara mulțimii adunate în piață, în România ca atare. Acest lucru pare destul de puțin probabil.

3b. Pentru cine e interesat de a privi lucrurile ideologic, mitingul a demonstrat existența unei falii considerabile între "marii propritari" de la vârful PSD (10 de mii de euro ceasul de la mână, 10 mii de hectare posedate în județ) și oamenii loviți de sărăcie în România rămasă în urmă. PSD nu a găsit varianta românească a ecuației Partidului Republican, care punea împreună țărănoi din Nebraska cu elita financiară a țării. Evident, PSD e departe de prăbușire. Structura nu pleacă nicăieri, doar că geme din toate încheieturile. E loc de un partid de stânga în România - asta știam cam toți sociologii. Nu era însă chiar atât de evident cât ar mânca acest partid din baza organizațională de susținere a PSD.


(Poză de Cristi Citre. A se observa mesajul #rezist proiectat pe clădirea guvernului)


4. Un moment lejer și ușor de supra-speculat este ratarea imnului și a unei poze simbolice cu luminițele. Oamenii au alergat, nu mers, spre autobuze. Într-o Românie cu drumuri terci, e greu să ajungi acasă la Buzău sau la Oradea în timp util. Aici partidul și-a jucat sieși un renghi - după ce a guvernat 5 ani din ultimii 6, el culege roadele propriului dezinteres pentru infrastructură ("CRIB este în genere ineficient și produce ineficiență, aceasta ajungând să afecteze chiar funcția de supraviețuire a CRIB", scriam acum jumătate de an)

În concluzie, vlaga PSD și credibilitatea liderilor au fost supraestimate de oponenții de toate felurile ai coaliției. Suntem exact la mijlocul perioadei dintre păparea prăjiturii (parlamentarele din 2016) și consecință (prezidențialele din 2019). Acest moment a fost apogeul guvernării - și, precum guvernarea în sine, a existat o disonanță puternică între cât de puternică pare a fi și cât de împleticită este în momentul în care o privești în față.

Arhivă blog