Faceți căutări pe acest blog

vineri, 19 decembrie 2014

Explicații apropo de falsul discurs al lui Victor Ponta

A existat un gen de reacție la care oarecum mă așteptam, și anume interpretarea textului drept sugestie ( = așa ar trebui să facă Victor Ponta = asta crede autorul că ar trebui să facă Victor Ponta).

Ideea discursului mi-a venit când am auzit despre scrisoarea prin care primul ministru cerea retragerea titlului de doctor. Postarea era anticipativă. Ideea din spatele ei era "iată ce cred că se va întâmpla", evident nu neapărat la învestire sau cu formulele din text.

O reorientare față de Iliescu, sugerată de altfel de către Ponta în primele zile de după alegeri, era previzibilă întrucât se încadra în logica momentului, și anume realizarea unor modificări majore în PSD după trei înfrângeri consecutive la prezidențiale. Două înfrângeri consecutive pot fi o coincidență. Trei mai greu.

Ceea ce înseamnă schimbări obligatorii.

În practică o schimbare a atitudinii față de Iliescu, odată acceptată de partid, semnalează deschiderea partidului pentru reforme mai mari și mai relevante pentru prezent. Reforme care sunt, după cum spuneam, obligatorii. Despărțirea de Iliescu e un element poate necesar dar în niciun caz suficient. În sine, ea e foarte puțin spre nimic, lucru menționat de altfel chiar în discurs.

Mă așteptam ca între prim-ministru și fostul președinte conflictul să ajungă la cote înalte ceva mai târziu, după învestire, și să arăt spre postare ca dovadă că acest conflict era eminamente previzibil. Victor Ponta a utilizat oportunitatea, folosind textul meu drept balon de încercare și reorientând discuția spre o temă mai fructuoasă. Adică: înțeleg că rezultatul concret al întregii povești ar fi o invitație adresată de Ponta intelectualilor de stânga. Foarte bine. Intuiție și nu numai: reformele care vor fi propuse lui Ponta, dacă dialogul se va concretiza, vor fi cel puțin semnificative. Cel puțin.

De văzut dacă PSD-ul actual poate implementa măcar unele din respectivele reforme. Oricum partidul n-are nimic de pierdut. Cel mai probabil vin pentru PSD câțiva ani când va avea în față un președinte de țară nou-ales și de altă culoare politică (dar spre deosebire de 2005-2012 fără parteneri potențiali pe dreapta pentru o suspendare sau o coaliție parlamentară / guvernamentală / electorală), iar după aceea 2019.

miercuri, 17 decembrie 2014

Fals discurs al lui Victor Ponta la învestire

Precizare: textul de mai jos îmi aparține și este un exercițiu de imaginație.

(...)

Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului: Vă mulțumim pentru discurs, domnule președinte Iohannis. În mod excepțional domnul Victor Ponta, prim-ministru și președinte al Partidului Social Democrat, a cerut permisiunea de a se adresa cu această ocazie plenului Parlamentului precum și națiunii. Aveți cuvântul.

Victor Ponta: Vă mulțumesc. Domnule președinte Iohannis, domnilor președinți de camere, domnilor colegi parlamentari, stimați invitați, cetățeni ai României care ne privesc în aceste clipe la televizor sau pe Internet:

Aș dori în primul rând să îmi arăt aprecierea față de cuvintele rostite de președintele Klaus Iohannis. După ani de vrajbă, ele îmi dau speranța ca prim-ministru și cetățean al României că va urma o perioadă de stabilitate, eficiență și colaborare fructuoasă între instituții.

Dar nu discursul președintelui nou-ales este subiectul principal al alocuțiunii mele de azi.

În aceste zile se împlinesc 25 de ani de la succesul Revoluției din 1989. Este o bună ocazie pentru a rememora evenimentele de atunci, sacrificiile de atunci și destinul figurilor principale ale acelui moment.

Am avut ocazia de a medita asupra acestui subiect datorită rezultatului alegerilor prezidențiale care tocmai au avut loc. Să nu ne lăsăm păcăliți de faptul că în două decenii și jumătate România s-a schimbat foarte mult în plan social, economic sau cultural. Multe percepții încă rezistă, iar ele definesc spațiul politic. Mă refer la cele care se datorează erorilor comise în anii de după Revoluție de către înaintașii mei. Partidul căruia îi aparțin are alt nume decât în 1990. Niciun membru al conducerii executive nu deținea o poziție de întâietate în spațiul politic de atunci. Eu însumi, lider al partidului și principal vector de imagine al acestuia, aveam cu totul altă perspectivă cu privire la scena politică decât am acum. Jumătate din oamenii care m-au votat în turul doi al alegerilor prezidențiale aveau la Revoluție 29 de ani sau mai puțin; un sfert din oamenii care m-au votat în turul doi al alegerilor prezidențiale erau adolescenți la momentul Revoluției.

Și cu toate acestea partidul pe care-l reprezint întâmpină obstacole majore în a obține susținerea intelectualității românești, tinere sau mai puțin tinere, forță vitală pentru progresul României. Experți și profesioniști de certă valoare refuză să se alăture guvernărilor PSD, ceea ce reduce calitatea și eficacitatea acestor guvernări, cu efecte grave asupra României ca atare. Indiferent de performanța noastră guvernamentală sau de mesajele noastre în campanii întâmpinăm o rezistență puternică din partea unor arii semnificative ale societății românești, rezistență care ne duce din nou și din nou și din nou la înfrângere. Presa și opinia internațională ne prezintă în continuare drept "partidul foștilor comuniști" sau, mai nou, "partidul afectat în cea mai mare măsură de corupție". Campaniile noastre electorale se adresează unor grupuri de votanți anume, și doar lor, întrucât suntem blocați de la a vorbi cu spații largi ale societății românești, spații care au în mod indubitabil valori de stânga.

Această stare de fapt trebuie să înceteze.

Îndreptarea acestei situații necesită mulți pași. Unii dintre ei au fost făcuți în timpul mandatului meu de președinte al PSD, din 2010 și până acum. Cei mai grei și dificili, în plan instituțional sau personal, abia urmează. Iar astăzi e momentul pentru a face un asemenea pas.

În calitate de om de stânga și de președinte al Partidului Social Democrat, îmi cer scuze poporului român pentru faptul că în 1990 Frontul Salvării Naționale s-a transformat în partid și a participat la alegeri. O optică îngustă adoptată la acel moment ne-a transformat, pentru milioane de oameni, în hoți ai Revoluției. PSD, stânga românească, social-democrația românească puteau să își exprime viziunea asupra viitorului țării și fără un asemenea suport putred, care ne-a făcut mai mult rău decât bine.

În calitate de om de stânga și de președinte al Partidului Social Democrat, îmi cer scuze poporului român pentru reacția disproporționată și extrem de violentă a lui Ion Iliescu față de protestele din Piața Universității, care a împărțit pentru decenii România în două tabere și a cauzat pagube majore imaginii României în străinătate. Îmi cer scuze celor care atunci au protestat în numele unor idealuri cruciale pentru democrația românească și care, în acele zile, au fost hăituiți, alergați și bătuți pe străzile Capitalei. Îmi cer scuze minerilor pe care i-am mințit, prezentându-le o imagine falsă a ce se întâmpla și ghidându-i spre violență împotriva unor cetățeni fără vină. Îmi cer scuze celor care, dezgustați și îngroziți, au părăsit țara pentru că vedeau cum spiritul Revoluției din '89 era călcat în picioare. Niciodată nu voi putea să-mi exprim în întregime compasiunea pentru familiile celor decedați în mineriada din 1990 sau în celelalte mineriade de la începutul deceniului zece; nicio scuză nu va fi vreodată de ajuns; dar le cer iertare lor, și lor în principal.

În calitate de om de stânga și de președinte al Partidului Social Democrat, îmi cer scuze poporului român pentru lipsa de viziune, imobilismul economic și disprețul față de realități profunde ale societății care au dus la eșecul major al guvernărilor din perioada 1990-1996. Situația dezastruoasă a economiei românești la momentul preluării guvernării de către CDR a dus la reforme dure și dureroase, la șomaj și hiperinflație. Am fost autorii lor indirecți și una din cauzele lor principale.

În calitate de om de stânga și de președinte al Partidului Social Democrat, îmi cer scuze oamenilor din România care au valori de stânga și care s-au simțit jigniți, trădați sau ignorați, în special în campania prezidențială din 2014. Am acceptat în mod greșit status quo-ul conform căruia valorile de stânga nu pot fi asumate public și am plătit pentru asta. De acum înainte ei vor fi publicul nostru principal și partenerul nostru fundamental în plan politic.

Aceste scuze nu au un scop electoral. Cei care urăsc Partidul Social Democrat o vor face în continuare, bănuind probabil că nu sunt sincere. Cei care ne votează sunt oameni pentru care aceste subiecte nu sunt importante sau care au văzut primii pași întru schimbare și care ne acordă votul pentru a susține mugurii acestei schimbări.

Aceste scuze sunt însă foarte necesare pentru noi ca partid, precum și pentru societatea românească. La 25 de ani de la Revoluție discutăm încă despre trecut, și nu despre viitor; despre oameni, și nu despre calitatea actului de guvernare; despre a fi pro-PSD sau anti-PSD și nu despre a fi de stânga sau a fi de dreapta, așa cum sunt acești termeni folosiți oriunde altundeva pe glob.

Sunt conștient că frazele pe care le-am rostit vor crea o furtună în opinia publică. Nu e ultima dată când se va întâmpla acest lucru. Nu ne mai putem permite "puncte gri" în trecutul nostru ca forță politică. Pentru a fi o forță transparentă și corectă, pentru a păși cu adevărat în secolul 21, trebuie să înțelegem clar că ce dorim să fim, ce credem că suntem și ceea ce crede electoratul că suntem trebuie să fie trei elemente în perfectă armonie.

Congresul PSD va avea loc peste câteva luni; cu acea ocazie voi reafirma cele spuse astăzi, precum și alte adevăruri pe care trebuie să le conștientizăm, atât pentru binele nostru cât și pentru binele României. Voi propune eliminarea funcției de președinte onorific, deținută actualmente de Ion Iliescu, precum și excluderea sa din partid. Voi propune reorientarea partidului către valori de stânga în sensul lor modern, ceea ce nu implică schimbarea electoratului ci lărgirea sa pe baze noi. Voi definitiva propunerile de modificare a statutului astfel încât Partidul Social Democrat să capete reputația unei forțe politice mai deschisă în ceea ce privește lupta anti-corupție decât oricare alta.

Asumarea trecutului și prezentului este un test necesar pentru Partidul Social Democrat; numai atunci ne vom putea orienta cu adevărat înspre viitor, ducând o dezbatere sinceră cu oponenții noștri cu privire la soluțiile necesare pentru cetățeni. Iar dacă Partidul Social Democrat nu va putea trece acest test al sincerității, corectitudinii și transformării, stânga românească - într-un fel sau altul - va găsi o cale politică pentru a face acest lucru.

Vă mulțumesc.


marți, 2 decembrie 2014

Trei candidați, trei trandafiri

În primul tur se vede cel mai clar susținerea pentru un candidat. Dintr-o listă mai lungă votantul trebuie să opteze pentru o persoană. În turul doi, prin comparație, poți să-l alegi și pe cel mai puțin rău, adică nu neapărat opțiunea ta reală sau favorită.

Turul unu este deci o unealtă mai precisă pentru delimitarea componenței electoratului unui candidat decât turul doi. Chit că și turul decisiv poate fi analizat după aceea.

În trei tururi unu desfășurate la intervale aproape egale (8-10 ani), candidați PSD au strâns aproape la fel de multe voturi:

1996, Iliescu: 4,08 milioane
2004, Năstase: 4,27 milioane
2014, Ponta: 3,83 milioane

Voi reveni mai jos asupra deficitului înregistrat de Ponta prin comparație cu ceilalți. Să remarcăm faptul că între scoruri nu există diferențe imense, adică de un milion de voturi sau așa ceva.

Cu rezervele de rigoare, se poate observa cum s-a schimbat structura electoratului candidatului PSD:

1. Creștere în nivelul educațional. Odată cu trecerea anilor, reprezentantul PSD în cursa prezidențială depinde din ce în ce mai puțin de votul românilor care au absolvit maxim 10 clase.

Pentru Iliescu, acum aproape douăzeci de ani, aceștia reprezentau 56% din electoratul său.
Pentru Năstase: 47% (mai puțin de jumătate, moment important).
Pentru Ponta: 44%.

Ponderea celor cu studii superioare crește, probabil și datorită schimbării profilului bugetarilor: 9% din votanții lui Iliescu sau Năstase aveau studii superioare, spre comparație cu 15% din cei ai lui Ponta.

Unde erau cetățenii cu educație redusă care, în genere, sunt și cei mai săraci dintre români?

Puțini au emigrat - cam un milion (sursa). De fapt mulți se aflau în România și au stat acasă: doar 34% au venit la vot în turul unu, doar 43% au venit la vot în turul doi. Iar din cei care au venit în turul doi, un milion și jumătate l-au votat pe Iohannis.

Două treimi dintre românii care n-au absolvit liceul se află în mediul rural. PSD avea un număr imens de primari, mărit prin migrația (detalii)de dinainte de alegeri? Degeaba, în turul doi a fost insuficient.

De observat că ortodoxia, mândria de a fi român și alte teme/atacuri n-au mobilizat acest electorat pentru Ponta la nivelul așteptat probabil de staff-ul de campanie.

Ipoteză: mesajul economic a dus și la modificarea impactului campaniei. Adică o mutare dintr-o parte în alta, cu tot cu valize și sacoșe. Ignori reluarea mesajelor de stânga din trecut? Ignori discursul anti-inegalități? Eviți să faci vorbire despre trecerea la impozitarea progresivă? Atunci pierzi unele voturi și câștigi altele. Aici se află o bună parte din explicația pentru deficitul înregistrat de Ponta prin comparație cu înaintașii săi.

2. Epoca post-Iliescu: dezechilibrarea demografică electoratului

Ca structură generațională Iliescu avea cel mai eterogen electorat: nici un grup major de vârstă nu reprezenta mai puțin de 21% din electoratul său, niciun grup nu trecea de 30%. Candidatul nu depindea nici de tineri, nici de pensionari, nici de românii de vârstă mijlocie, ci avea mesaje cu care îi reunea pe toți.

Ca și Năstase, Ponta se baza extrem de mult pe oamenii care se apropie de pensie, cei cu vârsta între 50 și 64 de ani fiind aproape o treime din electorat la fiecare.

O observație aparte:

Cu doar 19% din votanții săi având sub 34 de ani, Ponta stă mai prost și decât Năstase sau Iliescu. Deși nici Iliescu în '96 și nici Năstase în 2004 nu păreau a fi atrăgători pentru votanții tineri.

În cifre absolute:

Voturi de la persoane cu vârsta sub 34 de ani:
Iliescu: 856 mii
Năstase: 896 mii
Ponta: 737 de mii

Diferența pare mică. Dar nici n-ar fi trebuit să existe. Ponta e mai tânăr decât Iliescu sau Năstase atunci când au candidat. De fapt e cel mai tânăr candidat ajuns vreodată în turul doi. Stânga este în ascensiune în rândul tinerilor europeni, spre cote neatinse din '68 încoace. Avem în clipa asta în România cea mai de stânga generație de tineri de după 1989, subiect asupra căruia o să revin altă dată. Strict teoretic Ponta trebuia să țintească un milion de voturi din partea tinerilor, dacă nu chiar mai mult. Dar 79% din tinerii români consideră că Iohannis merita să câștige (detalii). PSD este singurul partid de stânga din Europa actuală care pierde alegeri datorită faptului că tinerii s-au mobilizat și au venit în număr mare la vot.

3. Un partid mai puțin moldovean ca întotdeauna. Pentru Iliescu și Năstase, moldovenii reprezentau 26% din electorat. Pentru Ponta: 20%. Marea schimbare este deplasarea centrului de greutate înspre Muntenia - inclusiv București. Acest lucru e natural și cauzat de emigrație, mult mai intensă în Moldova decât în sud.

Dar aici se deschide cutia Pandorei.

46,5% din moldovenii care au venit la vot în turul doi au optat pentru Iohannis.
Pe românește: avantajul lui Ponta față de Iohannis în Moldova a fost de doar 150 de mii de voturi. Un procențel din totalul voturilor la nivel național.
Și asta pe fundalul dominației (teoretice?) a PSD asupra Moldovei, dominație hrănită în plus și cu primari momiți pe ultimii metri. Iohannis a recuperat acest handicap de 150 de mii de voturi doar cu județul Sibiu (!).

4. Urbanizare masivă. Cireașa de pe tort. Câți din votanții candidatului PSD locuiau în urban?

Iliescu: 38% (mai puțin de jumătate)
Năstase: 44% (tot mai puțin de jumătate)
Ponta: 58%

În mod ironic, susținerea pentru candidatul PSD în mediul urban crește cu cât proletariatul industrial scade mai mult ca pondere în totalul populației. E aproape un joc de-a v-ați ascunselea:
Când în România erau fabrici, voturile pentru Iliescu veneau în principal de la țară.
Acuma că nu mai sunt fabrici în orașe, susținerea pentru candidații PSD în mediul urban crește.

Concluzii:

Electoratul care susține candidatul PSD la prezidențiale s-a modificat din anumite puncte de vedere. Dar această modificare e imposibil de caracterizat într-o singură frază. Este rezultatul unor decizii luate de-a lungul a 20 de ani, decizii care se bat cap în cap luate de entități/politicieni cu perspective care se bat cap în cap. Modificarea este de fapt o imagine în micro a partidului, care conține atât vizitatori ai Dubai-ului cât și primari din localități extrem de sărace:

Votantul PSD standard este pentru prima dată în două decenii un orășean. Dar... nu de vârstă activă.

Campania lui Ponta folosește mesaje identitare, simple, cu o aparență foarte conservatoare. Dar... crește ponderea votanților cu educație superioară.

Deși partidul are organizații, în rural era cât pe ce să piardă în fața unui ACL (detalii) slăbit de localele din 2012 (PDL) și de migrație.

Ponta și Ghiță fac vorbire despre îndepărtarea de comunism, dar electoratul e mai vârstnic decât pe vremea lui Iliescu, iar tinerii optează într-o măsură mai mică pentru candidatul PSD decât atunci.

În plus, lista elementelor care arată că PSD nu este un partid de stânga a devenit în mod clar mai mare decât lista elementelor care arată că ar fi așa ceva. Aici nu e vorba de o discuție teoretică, de cafenea. În politică, ca și în orice domeniu competițional, funcționează principiul vaselor comunicante. Prea multe segmente sociale sensibile la mesaje de stânga, de diferite feluri, nu (mai) sunt reprezentate de PSD și chiar s-au întors împotriva lui Ponta în momentul decisiv. Cu chiu, cu vai, în mod bizar, întortocheat sau plin de naturalețe, mai devreme sau mai târziu, ele vor fi reprezentate politic de cineva.

Altfel spus, se țintește mai mult decât se poate prelua. Deși fraza scoasă din context pare uluitoare, PSD e prea mic pentru aspirațiile sale actuale și are nevoie de un competitor real pe stânga, o divizare a poverii la care aspiră. Nu poți și șampanie la Cavalli și voturile celor săraci. Nu poți și Gabriela Vrânceanu-Firea și intelectualitate de stânga care să producă un text viral, persuasiv, inteligent, cu măcar jumătate din vizualizările scrisorii lui Gabriel Liiceanu. Nu poți și partidul clasei mijlocii și partid de primari. Nu poți și corupt și anti-corupție. Nu poți și vârstnici și PFA. Nu poți și partid de mase, dar și al elitelor economice. Nu poți (într-adevăr) și Ghiță și Iliescu, și Geoană și Mazăre, și Oprișan și Bucurenci, și secolul 21 și cei trei trandafiri, și Antena 3 și American Enterprise Institute, și admirându-l pe Năstase și respingându-l. Nu poți și reducere CAS și social-democrație. Nu poți și cotă unică și CriticAtac. Nu poți și autobuze și Facebook. Nu poți și să susții Roșia Montană și să n-o susții. Nu poți și China și SUA. Nu poți și românism ortodox, și europarlamentari care vorbesc trei limbi străine. Nu poți și susținere din partea tinerilor, dar și evitarea grijulie a tuturor mesajelor de stângă modernă. Nu poți și luptă împotriva inegalităților dar și tabletă. Nu poți și centru și stânga, și Vadim și Tăriceanu, și să lupți contra dreptei dar și să visezi fără încetare la a-i lua electoratul sau măcar la a i-l copia. Încercând să împaci multiple capre cu numeroase verze sub o singură baghetă (unitatea de monolit a partidului!) ajungi tot la 5,2 milioane voturi în turul decisiv, și tot la înfrângere. Care înfrângere, dacă tot procesul de "negociere" a călcat pe nervi votanții implicați, e foarte usturătoare.

Surse: sondaje comandate de Fundația Soros (iulie 1996, octombrie 1996 și octombrie 2004), exit poll IRES (noiembrie 2014).

Arhivă blog