Faceți căutări pe acest blog

joi, 27 august 2015

Xenoscepticism - o ipoteză despre scena noastră politică

Cam de când am intrat în Uniunea Europeană, a apărut și următorul set de întrebări:

- când o să apară euroscepticismul?
- ce formă politică va lua?

Răspunsurile au început să sosească. Euroscepticismul românesc face parte dintr-o platformă mai largă, după cum indică titlul postării și după cum vei vedea în continuare:

Cei care consideră că integrarea în Uniunea Europeană a adus dezavantaje României erau conform INSCOP:

21,4% acum doi ani
19,9% acum un an
23% acum câteva luni (detalii)

30-31% - în funcție de anul când e efectuat sondajul - identifică UE cu pierderea identității naționale. 33% se opun trecerii României la euro (detalii).

Conform IRES27% din românii aflați în țară consideră că nu e bine că reprezentanți ai SUA au luat poziție de-a lungul timpului cu privire la corupția din România sau nerespectarea drepturilor omului.

Încredere mare sau foarte mare în Victor Ponta au 21,7% din românii aflați în țară conform INSCOP sau 35% conform CSCI.

PSD ar fi votat conform INSCOP de 37,1% dar, atenție, 37,1% din cei care ar veni la vot, care la rândul lor reprezintă 59,9% din cei aflați în țară, deci PSD e votat de 37,1% din 59,9%, adică de 22,2% din cei aflați în țară. La CSCI valorile sunt aproape identice: 37% din 63%, adică 23,3% din cei aflați în țară.

În primul tur al prezidențialelor Ponta a primit voturile a 3,8 milioane de persoane aflate în țară. În funcție de câți români adulți crezi că sunt în afara granițelor, cei 3,8 milioane reprezintă undeva între 23% și 26% din românii aflați în țară. În turul doi Ponta a fost votat de 33-35% din românii aflați în țară.

Valorile de mai sus nu fac referire în totalitate la același grup de persoane. De exemplu, l-au votat pe Ponta în primul tur și oameni care nu sunt ostili UE; există oameni care au o părere proastă despre intervențiile verbale ale americanilor, dar care n-ar vota PSD ci alte partide sau deloc, etc etc etc. Însă, odată ce dăm excepțiile la o parte, tot în spațiul 20-35% se ajunge. Și iată care e firul care, sub formă de ipoteză, leagă toate aceste informații:

Paradigma utilizată de Victor Ponta la alegerile din 2014 nu a reprezentat doar un mijloc de speculare a slăbiciunilor teoretice ale oponentului prin tripleta ortodoxie-familie-etnie română. Discursul lui Ponta a captat un curent apărut în prim-plan în 2010 odată cu resimțirea pe plan larg a efectelor crizei economice, și care ține de percepția negativă a unei părți din publicul românesc față de FMI, Uniunea Europeană și alte instituții internaționale, percepție foarte bine speculată de USL în special în vara lui 2012. Campania lui Ponta s-a plasat perfect într-o atmosferă mai largă de scepticism față de tot ce e străin, neromânesc, neobișnuit, minoritar, atipic. Această narațiune e parțial dependentă de mitologii din național-comunism, dar s-a născut și ca reacție la o cultură larg răspândită a masochismului verbal - jignirea României și românilor de către... români e un sport național extrem de bizar. Exacerbarea mândriei era oarecum naturală în context.
Ce e foarte important: conexiunea stabilită de discursul lui Ponta între acesta și cetățenii care erau de acord cu valorile din discurs a garantat că nu va exista o retragere în debandadă a susținătorilor săi: și după alegerile din 2014 Ponta beneficia de încrederea a mai mulți români decât oricare politician cu excepția lui Iohannis; și după alegeri social-democrații ocupă un loc foarte important pe scena politică, cu aproape 40% din opțiunile de vot. Relevant în context e că RTV, Mirel Palada și alți vectori de comunicare pro-Ponta se comportă exact ca și când alegerile n-au fost pierdute, livrând pe fond aceleași mesaje ca în toamna sau vara trecută: n-au niciun motiv să schimbe foaia pe discursul non-economic - măcar așa rezistă linia frontului.

Sociologic vorbind, PSD are o susținere mai mare ca niciodată din partea micii burghezii, după cum bine spunea Teodor Tiță. Mă refer aici în special la oameni care au sentimentul că nu mai exercită asupra vieții lor controlul pe care-l merită (și care sunt implicit atrași de teorii ale conspirației), sceptici cu privire la vest din motive mai degrabă recente, extrem de sensibili în legătură cu propriul nivel de trai (care nu e întotdeauna infim) și în mare, mare căutare de validări ale identității comunității naționale - că o fi vorba de daci miraculoși, cultul lui Ceaușescu-cel-care-se-lupta-cu-FMI sau români care au avut succes în afara țării. În rețetă mai intră și anti-capitalism, dar doar în măsura în care e vorba de corporații străine și bunuri de proveniență non-românească. Acest element a înclinat balanța când a venit vorba de a denumi întreaga viziune: "xenoscepticism" implică respingerea a ce este străin (nu doar UE sau nu doar SUA), dar realizată în majoritatea cazurilor fără violență și fără manifestări psihologice grave, ergo sufixul "-scepticism" și nu "-fobie". Astfel, xenoscepticii noștri se tem de Facebook și cred că telefoanele mobile sunt cancerigene, dar nu renunță de fapt la utilizarea acestor mijloace de comunicare. De la Roșia Montană și îngroparea de porci pe terenul pe care se va construi o moschee în București la legea anti-legionară sau opoziția în creștere față de hipermarketuri, xenoscepticismul continuă să definească scandalurile și subiectele zilei. Voi nuanța pentru a evita confuzii:
* Nu e vorba de o resuscitare a dinamismului PRM de la sfârșitul mileniului trecut, discursul de acum fiind mai sofisticat. Astfel, doar 5% din români consideră că România trebuie să se îndrepte spre o alianță cu Rusia, abandonând politica pro-NATO/UE - implicit marea majoritate a xenoscepticilor își dozează rațional temerile și nemulțumirile.
* Nu ei sunt toți votanții PSD, dar din cauza lor și în ciuda unei campanii defectuoase:
- Ponta ia mai multe voturi în 2014 decât Geoană în 2009 și în primul tur, și în al doilea
- în al doilea tur, Ponta primește mai multe voturi decât Năstase în 2004
- PSD acum e la cote mai înalte decât la mijlocul anilor '90 sau în anii 2005-2008; niciodată susținerea pentru partid n-a fost mai mare după o înfrângere.

Concret, PSD a suferit următoarele modificări față de epoca anterioară sau chiar față de toată perioada 1989-2009:

- o creștere a susținătorilor cu studii superioare, care acum reprezintă 15% (față de 9% în erele Năstase-Geoană);
- urbanul livrează pentru prima dată în istorie majoritatea votanților partidului;
există o problemă considerabilă în a mobiliza la vot oamenii cu educație de maxim 8 clase, adică cei mai săraci dintre români, teoretic vorbind un public arondat exclusiv PSD-ului;
la prezidențiale Ponta a înregistrat scoruri bune în primul tur în Transilvania și în ambele tururi în Muntenia, dar nu în orașele mari;
ca notă aparte și adițională, pe 16 noiembrie 2014 partidul/candidatul au reușit să mobilizeze împotriva lor mai mulți tineri decât la orice scrutin din cei 17 ani de dinainte. Niciodată discursul PSD n-a călcat tinerii pe nervi ca acum.

Europarlamentarele din 2014, în ciuda prezenței mici, au dat semnalul care - dacă Ponta rămânea la putere în partid - ar fi fost confirmat și la localele sau parlamentarele de anul viitor.

Închei cu trei observații:

1) Există un curent care se opune xenoscepticismului, dar care nu posedă o reprezentare politică per se. Aflat la intersecția dintre șoc real și zeflemea, el de fapt exprimă distanțarea locuitorilor marilor orașe de condițiile de trai și de valorile din mediul rural, cu reflexie până la imaginea BOR. Și în anii următori senzaționalismul evenimentelor cauzate de decalaje obiective de dezvoltare va atrage click-uri, like-uri și share-uri.

2) Dispariția din prim-plan a lui Crin Antonescu a eliberat scena discursului xenosceptic pentru Victor Ponta. Acum e o îngrămădire pe acel set de mesaje de parcă ar fi susținut de 80% din români și nu de o treime: PSD ocupă spațiul cvasi-total - foști miniștri de externe precum Adrian Severin sau Adrian Năstase fiind cei mai vocali în acest sens, dar în niciun caz singurii, unii politicieni din PNL privesc în acea direcție, Traian Băsescu și Bogdan Diaconu (Partidul România Unită) încearcă să obțină procente de acolo, idem Tăriceanu, evident și Voiculescu sau Antena 3, UNPR împrumută subtil teme de aici și povestea încă nu s-a terminat.

Păcat - sunt multe teme, posibilități și linii de atac. Precum și multe voturi care pot fi obținute din afara xenoscepticismului, după cum s-a văzut în noiembrie în ambele tururi și în special în al doilea.

3) E posibil ca în lunile următoare să asistăm la câteva schimbări majore în discursul conducerii PSD. Dar cu cât masa vehiculului e mai mare, cu atât mai multă forță e necesară pentru efectuarea virajului... Va exista o rezistență solidă din partea structurilor de partid, marea majoritate a membrilor gândind exact în termenii în care gândesc și votanții xenosceptici (fenomene precum înfrângerea senzațională din noiembrie 2014 sau decimarea fără precedent a resurselor umane de către sistemul de justiție au accelerat emoții în acest sens). PSD nu și-a format de-a lungul timpului o infrastructură intelectuală puternică, ne-existând la nivel intern o masă critică de furnizori de idei, perspective și soluții care să fie credibili - în astfel de momente ei ar fi fost vitali. În cazul în care modificările pe care le intuiesc chiar vor avea loc în PSD, spațiul xeno-sceptic va fi parțial eliberat, iar lupta menționată mai sus, în cadrul observației 2, va deveni deodată atât relevantă cât și aprigă.


luni, 17 august 2015

Cine vrea să devină candidatul republicanilor la prezidențiale?

Pe 6 august au avut loc două dezbateri televizate la care au participat aproape toți candidații partidului republican la președinție. Primii 10 pe baza cuantificării mai multor sondaje au participat la dezbaterea principală. A fost cea mai urmărită dezbatere de alegere primare, adică intra-partid, din istorie: un rating de 14 raportat la populația României (pe același numitor o televiziune de știri tipică din țara noastră trece de 5 cam o dată, hai de două ori pe an).

Câteva observații, sper, interesante:

- Dezbaterile au fost a doua și respectiv a treia din cele treisprezece care vor avea loc până în martie. (Candidatul republicanilor va fi desemnat oficial în iulie, membrii de partid votând din ianuarie încolo). Niciun membru de partid, simpatizant sau (potențial) votant nu va putea spune că nu știe ce păreri are candidatul oficial al partidului apropo de subiectele X, Y sau Z. Supraexpunerea cerne... evident dacă există competiție, supraexpunerea-de-unul-singur te omoară.

- Alegerile pentru președinția Statelor Unite vor avea loc peste cinsprezece (15) luni. Dezbaterile au început deja pentru a se putea elimina repede candidații incapabili, și de asemenea pentru a crea emoție și, în consecință, finanțare. Dependența de rețele obscure și ilicite, cum e cazul în Europa de Est și în încă câteva locuri, face inutilă prezentarea publică timpurie a candidaților, căci banii oricum vin pe alte criterii decât cum te prezinți în fața camerelor de luat vederi, ce opinii ai, ce valori ai în relație cu spațiul politic, etc. De asemenea democrații abia dacă mai există din punct de vedere mediatic, toată America vorbește despre candidații republicani. Și asta într-un an fără alegeri.

- Numărul candidaților (18, din care 17 au participat la dezbateri) este considerabil. Ce este remarcabil și, de fapt, esența unui sistem bipartit, este că ei se adresează unor grupuri în bună parte diferite. În bipartidism partidele sunt federații de interese, valori și personalități, și nu oști monocolore ca în filmele cu Ștefan cel Mare sau în "Lord of the Rings". Există o țară atât de simplă încât să poți capta 50-și-ceva-la-sută din primul tur cu un set simplu de mesaje, țintit spre o parte din votanți? SUA nu e așa. Iar în România au existat două astfel de fenomene (1990 și 2012) în doar douăzeci și cinci de ani. Altfel, că e vorba de primul tur al prezidențialelor sau de parlamentare, s-a trecut de 40% rar și greu - ba chiar la parlamentare niciodată.

Să vedem despre cine e vorba, în ordinea inversă a clasamentelor de acum...

Voturile a 4% din republicani s-ar duce spre 6 candidați mai puțin vizibili.

Rămân 12. Atunci când am pus poza unui candidat ea aparține, întotdeauna, candidatului prezentat în paragraful de sub poză.



Chris Christie - CV puternic pe lupta anti-terorism (fost procuror al statului New Jersey cu activitate semnificativă în domeniu), actualmente guvernator al statului respectiv, liderul asociației guvernatorilor republicani. A reușit să câștige într-un stat care, de 25 de ani, votează democrați la prezidențiale ceea ce-l face un candidat de calitate la prezidențiale sau pur și simplu un susținător util pentru candidatul oficial. 3% înainte de dezbatere, 3% după. Nu se va remonta, își va da susținerea la schimb pentru mici favoruri politice sau pentru poziția de vicepreședinte. Acesta fiind probabil și motivul real pentru care a intrat în cursă. Probabil se va uita de el în lunile care vin. Umorul îl mai poate remonta.

Rand Paul - libertarian. Excesiv de teoretic, dar marea lui problemă e de fapt că partidul e la bază conservator. Pe cale de reorientare și moderare. În februarie susținea că nu ar trebui să fie o obligație legală pentru părinți să-și vaccineze copiii ("Nu statul deține copiii. Copiii sunt ai părinților. Discuția e aici una legată de libertate"). 5% înainte de dezbatere, 3% după. Trend descendent din aprilie încoace... sau din iunie, în funcție de cum analizezi cifrele. Nu e anul lui.

John Kasich - guvernator al statului Ohio, unul cheie în sistemul de vot american. Nimic ieșit din comun sau remarcabil. Trend ascendent dar foarte lent din primăvară încoace. 3% înainte de dezbatere, 4% după, diferența e irelevantă statistic. Probabil că a sperat la un câmp de candidați ceva mai slab... sau, ca și Christie, vrea să-și vândă scump susținerea de care beneficiază în stat.




Marco Rubio - aproape cel mai tânăr candidat, în mod sigur pare cel mai tânăr. Răspunsul republicanilor la candidaturile lui Obama: hispanic, dinamic, carismatic. În sondaje se stinge: 13% în aprilie, 5% înainte de dezbatere, 4% după dezbatere. Adică s-a întors la cotele din decembrie/ianuarie. În locul lui aș schimba echipa de consultanți de sus până jos, potențialul e irosit.




Scott Walker - Guvernator al statului Wisconsin. Foarte drag republicanilor pentru că a rezistat unei tentative a bugetarilor din Wisconsin de a-l da jos prin referendum. Parte dintr-un grup în creștere de politicieni republicani care încearcă atât de mult să pară anti-avort că se opun și avortului în caz de viol sau incest. În iulie și înainte 9-15%, înainte de dezbatere 9%, după dezbatere 6%.

Recunosc: mi-a fost foarte greu să găsesc o poză în care să pară un om în care să ai o minimă încredere. Dar am reușit.



Carly Fiorina - Fost CEO al HP. Dreapta capitalistă clasică cu mici nuanțe: anti-avort, în favoarea decriminalizării drogurilor ușoare dar nu legalizării lor, în favoarea măririi drepturilor statelor. N-a participat la dezbaterea "mare", dar a câștigat-o decisiv pe cea "mică". Întrucât prestația aproape tuturor candidaților la dezbaterea "mare" a fost slabă, Fiorina a câștigat prin contumacie. 1-3% înainte de dezbatere, 5% după. Poate fi o surpriză. Establishment-ul republican se va opune ideii de a contrapune o femeie lui Hillary ("misoginii noștri țărănoi n-o să vină la vot* !").

* = forța establishment-ului nu e însă decisivă tot timpul. Altfel Jeb Bush era deja la 40%. Dar să nu anticipez...

Mike Huckabee - guvernator al statului Arkansas. Creștinism pur. Cântă la bas într-o formație care face cover-uri după rock-ul clasic. Genul de om în care toată lumea are încredere, dar nu atât de mult încât să-i dea ceva serios pe mână. La 6% cam toată vara, și înainte de dezbatere și după.



Jeb Bush - Guvernator al Floridei. Fratele lui George W. (președinte 2000-2008), fiul lui George senior (președinte 1988-1992). Tocilarul cam lălâu al întregii curse de nominalizare. Psihologic și mental e mai degrabă fiul tatălui său decât fratele fratelui său, ca să zic așa. Omul establishment-ului partidului, promovat intens și subtil drept Candidatul Serios Care Trebuie Să Ne Reprezinte Contra lui Hillary; acest efort pro-Jeb nu prea e devoalat în presa americană. Printre primii trei până la dezbatere (12-15%), acum în afara podiumului (9%). Va trebui să folosească iute și bine banii pe care în mod sigur îi va căpăta de la susținătorii moderați ai partidului.




Ted Cruz - senator, 44 de ani. Reprezentantul Tea Party. Ceea înseamnă că: susține toate punctele de vedere asociate în mod stas cu republicanii, fără să excludă unul sau altul; comunică virulent și exploziv, fără jumătăți de măsură sau compromisuri; are un lung CV de certuri cu partidul. Numele de familie poate fi ignorat, tatăl său era spaniol iar Ted a crescut în Texas; el ignoră acum potențialele conexiuni cu publicul hispanic. Campion național la oratorie în facultate. Iulie: 4%, înainte de dezbatere: 6%, după dezbatere: 10%. Establishment-ul îl urăște cu furie, întrucât e un iconoclast, nerespectând "vaci sacre" și ierarhii nescrise. Într-o altă țară decât SUA avea șanse să facă o figură frumoasă; 2016 s-ar putea să fie prea devreme.



Ben Carson - chirurg. Faimos după un discurs anti-corectitudine politică ținut la o masă de gală la care era prezent și Obama. Iohannis-ul campaniei republicane: omul obișnuit, nepregătit pentru comunicare politică la nivel național, dar care atrage prin naturalețe (subiect asupra căruia voi reveni mai jos). Părea a fi pe trend descendent, ajungând la 6-7% înainte de dezbatere. Acum e la 12%. Un foc de paie? Nu e exclus ca între Cruz și Trump să fie văzut drept "opțiunea cea mai puțin proastă". De văzut dacă pe termen scurt va fi lăsat fără bani. În funcție de sondaje nedestinate publicului, poate ajunge o ofertă pentru vicepreședinție care să rupă din voturile minorităților...



Donald Trump - businessman cu o valoare oscilantă a activelor (dar în niciun caz cele 10 miliarde de dolari de care vorbește el). Clovn? În mod sigur un om care exprimă nemulțumirea unor secțiuni largi ale publicului republican. Nicio gafă nu pare să-l dărâme - și comite multe. Este comparat cu Berlusconi (aici). L-aș asemăna cu Bernie Sanders sau Jeremy Corbyn prin faptul că nu retractează, nu ezită, nu clipește (un clip faimos apropo de Corbyn în sensul ăsta aici). În sondaje, Trump avea 26% din voturile republicanilor înainte de dezbatere, 25% după, în condițiile în care nimeni nu trece de 13%. A fost considerat câștigătorul dezbaterii principale de 19% din republicani (niciun alt candidat care a participat la marea dezbatere nu obține 10%). Trump este principalul motiv pentru care mulți din contracandidați sunt sau erau pe trend-uri descendente.

Concluziile ar fi două:

Pe de o parte, Partidul Republican are mari probleme. După cum își dau seama din ce în ce mai mulți oameni din jurnalismul politic american, primii trei candidați în sondaje și 4 din primii 6 nu au experiență politică de vreun fel, nu provin din ierarhia internă a partidului sau (cazul lui Cruz) s-au opus partidului de-a dreptul în mod repetat. Un fenomen oarecum similar are loc la democrați, scorul în lupta Hillary Clinton vs. Bernie Sanders ajungând de la 61%-la-11% în iunie la 49%-vs-30% acum (detalii). Într-o lume simplă Jeb (candidat la Casa Albă) îl avea pe Rubio drept viceprezidențiabil pentru a rupe voturi de la tineri și hispanici, Rubio preluând ștafeta în 2020 sau 2024. Lumea în care trăim nu e simplă.

Pe de altă parte, te rog să observi - indiferent care sunt opțiunile tale ideologice - cât de bogat este Partidul Republican în rute și creneluri. Niciunul din oamenii de mai sus nu este o copie a altuia (din motive de spațiu și de concizie nu am intrat în detalii așa de mult cum aș fi vrut). Fiecare are o poveste de viață unică, un public-țintă mai mare sau mai mic, o modalitate diferită de a trata povestea Americii și necesitățile sale. Există moderați și "duri", un libertarian doct care citează din Constituție și un hispanic pasional, credincioși autentici și politicieni de vocație, oameni cu experiență în funcții administrative înalte sau neofiți dinamici, oameni pentru care ba economia, ba religia, ba apărarea națiunii e subiectul-cheie. Important în contextul bipartidismului: cu probabila excepție a lui Trump, cu toții se vor alinia în spatele câștigătorului cursei interne.

Sursele pozelor: latinofoxnews.com, ABC News, humanevents.com, carlyforamerica.com, CNBC, salon.com, biography.com, fixthisnation.com.

Arhivă blog