Faceți căutări pe acest blog

joi, 31 mai 2012

5 milioane de voturi pentru partidele de stânga

Cât de puternică a fost stânga în România ca opţiune politică în ultimii douăzeci de ani? Care e "trend-ul" stângii?

Stânga nu constă numai din PSD. Datorită opţiunilor populist-nostalgice şi poziţionării privind proprietatea şi rolul statului în economie, calculele din spatele graficului de mai jos includ PRM, PSM, PPDD. De asemenea, o treime din voturile Alianţei DA în 2004 au fost pentru PD, care atunci era un partid de stânga.


Mare atenţie: voturile "celelalte" nu sunt în întregime pentru o dreaptă democratică, pro-europeană, etc. Ele includ şi voturi pentru partide minore, independenţi, UDMR, PNG, PUNR, APR, etc.



Câteva observaţii:

1. Predictibilitatea dăunează grav sănătăţii. Am ales să încep cu ultimele alegeri parlamentare libere de dinainte de comunism, adică cele din 1937. Niciodată, de atunci şi până acum, stânga n-a mai fost atât de jos.

2. Primele alegeri de după revoluţie reprezintă celalălt punct extrem pentru stânga: 9,5 milioane de votanţi. Doar o dată de atunci şi până acum a mai reuşit stânga să treacă de 6,5 milioane voturi.

3. Pentru alegerile din această toamnă am folosit o estimare personală care ia în calcul atât apariţia PPDD, cât şi 100 de mii de voturi din diaspora pentru dreapta sau distribuţia intenţiei de vot pentru PSD şi PNL în interiorul USL. În grafic, atât PDL cât şi PNL sunt considerate partide de dreapta. Voi reveni asupra acestui subiect ceva mai jos.

4. Se pare că guvernările CDR şi PDL au un efect similar: măresc intenţia de vot pentru stânga cu 36-38% faţă de alegerile anterioare (în termeni relativi).

5. Situaţia pe termen lung (1992-2012): intenţia de vot pentru stânga este relativ stabilă în ciuda modificărilor sociale şi demografice evidente. Cum se explică asta? Guvernările CDR/PDL au avut rolul de a dinamiza stânga, de a dezvrăji oameni care votaseră "pentru schimbare" şi de a-i readuce spre PSD/PRM/PPDD. În perioada 1992-2012, numărul votanţilor de stânga a fost de  5-6 milioane la fiecare scrutin. 

Au existat două excepţii de la această regulă:
2000 (când datorită guvernării CDR, stânga a primit mai mult de 7 milioane de voturi) şi
2008 (când datorită popularităţii lui Traian Băsescu şi trecerii PDL pe partea dreaptă a scenei politice, stânga a obţinut mai puţin de 3 milioane de voturi).

6. Trend-ul pe termen scurt (2004-2012): modul în care poziţionezi PNL pe scena politică este esenţial. Voi oferi două perspective. Citeşte-o pe cea care este relevantă pentru perspectiva ta privind PNL:

A. Dacă consideri că PNL este un partid de centru-dreapta sau de dreapta - idee susţinută şi de datele din sondaje privind auto-identificarea pe scala stânga-dreapta a votanţilor fiecărui partid - atunci stânga este într-o cădere aproape ireversibilă:

7,1 milioane voturi în 2000
6,3 milioane voturi în 2004
5,1 milioane voturi în 2012

Să privim altfel lucrurile: nici după criza economică din ultimii ani, stânga nu va putea atinge la alegerile din toamnă nivelul din 2004. În principal datorită migraţiei - dar şi datorită schimbărilor socio-economice evidente din ultimii opt ani - stânga este în pierdere de viteză.

B. Dacă consideri că PNL este un partid de stânga, atunci binomul PDL/Traian Băsescu va reuşi în toamnă o performanţă la fel de neobişnuită ca şi în 2008: atunci scorul stângii a fost împins sub 35%, acum va fi împins peste 70%. Stânga ar fi la câteva luni de cel mai bun scor din istoria sa - existând teoretic o intenţie mai mare de vot pentru stânga decât în 1990 (75% faţă de 70%). Chiar dacă această intenţie de vot s-ar reduce cu o cincime, stânga tot ar obţine mai multe procente decât în 1992, 1996 sau 2008. Şi ar obţine la fel de multe procente ca în 2000.

miercuri, 30 mai 2012

Despre noua iniţiativă a lui MRU - în cifre

 (MRU la lansarea candidaţilor PDL din Sălaj; sursa fotografiei: Adevărul; sursa textelor: ... necunoscută)
 
MRU a anunţat crearea unui ONG ("Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta") care va colabora cu PDL şi nu numai în tentativa de "a retrezi interesul şi de a atrage atenţia celor din electoratul de centru dreapta. Care acum este amorţit şi dezamăgit de democrat-liberali."

Formularea de mai sus îi aparţine lui Dan Andronic şi este extrem de corectă. După cum sondajele arată în mod evident, PDL reuşeşte în clipa de faţă să atragă voturile a mai puţin de jumătate din cei care au încredere mare sau foarte mare în preşedinte.

Aceşti oameni poate că ar fi ieşit la vot oricum în toamnă. Ajungerea USL la putere i-a dinamizat. PDL vrea să fie sigur de voturile lor. MRU pare a fi mai capabil decât PDL însuşi în a materializa încrederea acestor 1,6 milioane de votanţi în preşedinte.

Ce înseamnă mobilizarea acestui electorat în perspectiva alegerilor din toamnă? Dacă nouă zecimi dintre ei susţin PDL-sau-formula-electorală-din-care-va-face-parte-PDL, scorul partidului creşte la 16% din totalul populaţiei. Ceea ce în sondaje s-ar translata în 22-28% din voturi, în funcţie de cât de mulţi susţinători USL şi PPDD vin la vot.

Lucrurile nu sunt însă atât de simple. PDL a pierdut încrederea acestui grup de votanţi, dacă a avut-o vreodată. În timpul guvernării MRU, s-a ajuns chiar la situaţia incredibilă în care intenţia de vot pentru PDL scădea în timp ce încrederea în MRU creştea cu acelaşi procent. Practic, PDL a pierdut votanţi... care s-au dus spre MRU! Este posibil ca asocierea "MRU+PDL" să reducă încrederea în Mihai Răzvan Ungureanu. Sau... aceşti oameni pot reveni la PDL.

Asocierea ICCD-PDL mai are încă un scop: atragerea oamenilor care nu au încredere nici în Traian Băsescu, nici în PDL, dar care au încredere în MRU (15% din totalul populaţiei). PDL crede că aceştia sunt "liberalii nemulţumiţi". În acest grup se află însă şi non-votanţi, "idealişti" care sperau că MRU va forma o nouă forţă politică, etc.

Să vorbim însă despre "liberalii nemulţumiţi". PDL şi susţinătorii săi par să aibă probleme în a înţelege că există votanţi de dreapta care, datorită antipatiei faţă de Traian Băsescu şi faţă de liderii PDL, nu vor vota niciodată PDL sau proiecte adiacente. Mici artificii lingvistice de tipul "dacă nu au încredere în PDL/Băsescu, atunci nu sunt de dreapta" nu schimbă situaţia: ei nu vor vota aşa cum ar dori PDL/ICCD.

Să discutăm pe cifre:
25% dintre români se consideră de dreapta.
Despre 10% dintre români am vorbit mai sus: se consideră de dreapta, sunt pro-Băsescu, nu votează PDL, poate vor fi convinşi să o facă.
Au mai rămas 15%.
Dintre ei, mai puţin de o treime votează PRM/PNG/PPDD sau sunt susţinătorii unor mişcări naţionaliste mai puţin vizibile în plan politic. Este un electorat la care MRU/PDL nu au acces.
Mai mult de o treime din cei 15% votează deja PDL.
Am rămas cu 5% din totalul populaţiei, toţi aceştia votând PNL*. Poate că Iniţiativa Civică de Centru Dreapta va reuşi să facă în şase luni ceea ce n-a reuşit PDL în şase ani, şi anume să atragă aceşti votanţi. Sau poate că nu.

* Electoratul PNL nu este de doar 5% din populaţie. O mare parte din electoratul PNL se consideră de centru.

În concluzie: PDL n-are nimic de pierdut. MRU speră că asocierea cu PDL nu-i va dăuna prea grav. Intenţia de vot pentru PDL-sub-forma-ICCD va creşte substanţial, întrucât va atrage o bună parte din electoratul pro-Băsescu-dar-n-am-încredere-în-PDL.

Punctul slab ar putea fi dependenţa Iniţiativei de cea mai slabă verigă a proiectului: Partidul Democrat Liberal. Toate cifrele de mai jos sunt date prin referinţă la totalul populaţiei:

1. Intenţia de vot pentru PDL este mai mică decât procentul românilor care au încredere în MRU. (7% < 31%)
2. Intenţia de vot pentru PDL este mai mică decât procentul românilor care au încredere în Traian Băsescu. (7% < 17%)
3. În rândul celor care au încredere în Traian Băsescu, mai mulţi intenţionează să nu voteze PDL decât să o facă. (10% > 7%)
4. Dintre cei care au încredere în MRU, mai mulţi intenţionează să nu voteze PDL decât să o facă. (24% > 7%).

Pe de altă parte, fără susţinerea organizaţională a PDL, proiectul este imposibil.

marți, 29 mai 2012

Deja-vu în sectorul 3?

CCSB, 24 mai ...2008. Turambar face publice rezultatele sondajelor pentru alegerile locale din Bucureşti.

Sectorul 1:
Sondaj: Chiliman 39, Murgeanu 34.
Turambar: "Va fi o luptă pe sânge şi pe carne ruptă între Chiliman şi Murgeanu, în contextul în care Murgeanu vine bine din urmă."
Rezultat: Chiliman 36, Murgeanu 35.

Sectorul 2:
Sondaj: Onţanu câştigă detaşat.
Turambar: "Onţanu poate să plece liniştit în Hawai. Predicţia lui Turambar: certitudine: Onţanu."
Rezultat: Onţanu a câştigat detaşat.

Sectorul 3:
Sondaj: Liviu Negoiţă câştigă detaşat.
Rezultat: L.N. a câştigat detaşat.

Sectorul 4:
Sondaj: Piedone (PC), Silaghi (PDL), Mihalache (PSD).
Rezultat: Aşa a fost.

Sectorul 5:
Sondaj: Vanghelie numero uno, dar sub 50%.
Turambar: "Predicţia lui Turambar: Vanghelie, însă cu coada între picioare, doar în turul II."
Rezultat: Vanghelie a avut nevoie de al doilea tur de scrutin.

Sectorul 6:
Sondaj: Poteraş locul unu, Darabonţ locul doi.
Turambar: "Poteraş conduce clar. Darabonţ vine clar din urmă, însă nu cred că va reuşi să acopere diferenţa."
Rezultat: Poteraş locul unu, Darabonţ locul doi.

O observaţie: toţi primarii în funcţie, indiferent de partidul căruia îi aparţineau, şi care erau în acelaşi timp candidaţii aflaţi pe locul unu, au obţinut scoruri mai mici în realitate decât în sondaje, pe principiul "îl votez, că e primar bun, dar dacă nu mă duc la vot se duc alţii oricum şi-l votează."

Chiliman: sondaj 39%, la scrutin 36%.
Onţanu: 68 -> 58.
Negoiţă: 85 -> 79.
Piedone: 48 -> 38.
Vanghelie: 48 -> 39.
Poteraş 53 -> 36.

Media pe toate şase cazurile este de -9%.

Acest fenomen nu a afectat pe cei aflaţi pe locul doi şi care nu erau primari.
Murgeanu: sondaj 34%, la scrutin 35%
Ionescu: 17 -> 18
Gugula: 6 -> 10.
Silaghi: 22 -> 22.
Bodu: 33 -> 26.
Darabonţ: 20 -> 28.

O diferenţă în medie de 1% per candidat.

Trec patru ani şi cinci zile...
Turambar face publice rezultatele sondajelor pentru alegerile din sectorul 3, Bucureşti.

20 martie - 5 mai - 24 mai:
Robert Negoiţă (USL), candidatul de pe locul unu, nu este primar în funcţie: 40% - 48% - 52%.
Liviu Negoiţă (PDL), primarul în funcţie, acum este pe locul doi: 54% - 41% - 39%.

Pare complicat? Totul e de fapt foarte simplu:

- Cineva o să piardă procente.

- Negoiţă câştigă.

joi, 24 mai 2012

Posibilele efecte politice ale demiterea preşedintelui. Eventualul tur doi al alegerilor din toamnă

USL întreprinde deja toate măsurile necesare pentru a uşura suspendarea preşedintelui:
- schimbarea legii referendumului
- schimbarea legii Curţii Constituţionale, astfel încât aceasta să nu poată invalida o decizie de suspendare a preşedintelui.

Este rezonabil să presupunem că, dacă va reuşi în aceste două privinţe, USL va încerca şi va reuşi să-l suspende pe preşedintele Băsescu, urmând ca după aceea să aibă loc un referendum care să aducă sau nu demiterea acestuia.

Există trei posibilităţi:
1. referendumul va avea loc separat de alegerile parlamentare şi înainte de acestea
2. referendumul va avea loc în acelaşi timp cu alegerile parlamentare
3. referendumul va avea loc separat de alegerile parlamentare şi după acestea.

Varianta 3 este dificil de analizat, întrucât ar apărea foarte multe variabile noi. Este aproape exclus ca USL să aştepte atât de mult. Vor încerca să bată fierul cât e cald.

Varianta 2 este improbabilă, întrucât:
- ar necesita în cazul demiterii preşedintelui organizarea de alegeri prezidenţiale în toiul iernii, lucru care nu convine USL din motive pe care nu le voi detalia.
- garantează prezenţa la vot a aproximativ 10% din populaţie care în clipa de faţă nu votează PDL dar care au mare încredere în preşedinte. Practic, PDL ar primi un bonus.

În aceste condiţii, este evident că USL va încerca o lovitură dublă:
- referendum în septembrie
- alegeri prezidenţiale şi parlamentare simultane în noiembrie, cu un tur doi al prezidenţialelor (dacă va mai fi nevoie) două săptămâni mai târziu. Paranteza are rostul ei. În condiţiile în care USL ar obţine x % din voturile de la parlamentare, câte procente crezi că ar obţine Crin Antonescu? x% ? Mai puţin de x% ? Sau mai mult de x% ?

Să ne uităm la ultimele patru alegeri la care parlamentarele au fost simultane cu prezidenţialele (1992, 1996, 2000, 2004) şi să selectăm candidaţii care au ocupat primele trei locuri. În zece cazuri din douăsprezece, "procentele din turul unu pentru candidatul la preşedinţie din partea forţei politice X" > "procentele pentru forţa politică X la alegerile parlamentare". Excepţiile sunt Vadim în 2000 (diferenţă 0,4%) şi Emil Constantinescu în 1996 (diferenţă 1,9%).

O altă perspectivă: o persoană alege să voteze pentru USL la Camera Deputaţilor şi Senat. De ce şi-ar schimba brusc opţiunea la buletinul de vot pentru prezidenţiale? Să nu uităm că USL s-a definit ca fiind un proiect pe axele Ponta-prim-ministru-Antonescu-preşedinte de aproape un an de zile.

Pentru USL există bineînţeles şi riscul ca un candidat puternic din partea opoziţiei să schimbe opţiunile de vot nu numai la prezidenţiale, ci şi la parlamentare, fiind nevoie atunci de un tur doi.

1. Dacă contracandidatul puternic al lui Crin Antonescu ar fi MRU: cât de capabil ar fi atunci MRU să obţină voturile susţinătorilor PPDD în turul doi al alegerilor prezidenţiale? Pentru că acestea ar înclina balanţa. Şi chiar dacă PDL ar reuşi istorica performanţă de a depăşi USL la voturi/mandate, pierzând însă alegerile prezidenţiale, s-ar pomeni... în situaţia PSD din 2004. Degeaba a obţinut atunci PSD 539 de mii de voturi (!) mai mult decât Alianţa DA la alegerile pentru Camera Deputaţilor sau 548 de mii de voturi mai mult decât Alianţa DA la alegerile pentru Senat. Pentru că nu a obţinut Palatul Cotroceni, a intrat în opoziţie.

2. Dar un scenariu Antonescu-vs.-Diaconescu-în-turul-doi? Nu este imposibil. Un MRU ideologic, previzibil şi targetat ar obţine un pic peste scorul partidului. S-ar putea ca atunci scorul partidului să fie prea mic prin comparaţie cu al PPDD-ului ca să mai conteze. În turul unu al alegerilor din 2000, candidaţii de pe locurile 3,4 şi 5 împreună nu au obţinut atâtea voturi cât Corneliu Vadim Tudor.

Pentru cine crede că PSD preferă doi ani cu Traian Băsescu şi un viitor nesigur după aceea unui mandat sau două ale lui Crin Antonescu începând din iarnă: Crin Antonescu a demonstrat PSD că se poate colabora cu el. Traian Băsescu - deocamdată - a dat doar un semn (nominalizarea lui Victor Ponta).

Toată discuţia de mai sus e bazată pe premiza că Traian Băsescu ar fi demis în urma referendumului. Aş putea aduce argumente de natură sociologică în favoarea dar şi împotriva acestei premize - voi face atunci când iniţiativa USL se va concretiza.

marți, 22 mai 2012

Cine sunt cei care au încredere în Mihai Răzvan Ungureanu? Un răspuns statistic.

Următorul grafic este esenţial pentru PDL, şi reprezintă - din punct de vedere vizual - ceea ce este fundamental pentru a înţelege ce şi cum va reuşi acest partid să facă în vară.

Notă metodologică: în februarie CSOP a efectuat două sondaje cu rezultate contradictorii:


Sondaj efectuat între 16-17 februarie: Încredere în MRU 29%.
Sondaj efectuat între 11-19 februarie: Încredere în MRU 20%.


Am ales o cifră de mijloc.

Momentele 1 şi 3 au fost definite pe baza sondajelor realizate de CSOP. Momentele 2 şi 4 au fost definite pe baza sondajelor realizate de CCSB. După cum se va vedea... încrederea în MRU este mai mare în sondajele CCSB (!). 



Există mici accidente de parcurs. Există variaţii explicabile datorită marjei de eroare. Dar ceea ce este evident este că vorbim despre trei evoluţii diferite.


Despre diferenţa dintre votul pentru PDL şi încrederea în MRU (zonele A+B), cred că următoarele cifre spun tot:

MRU devine prim-ministru.
    48% din cei care au încredere în MRU ar vota PDL.
MRU trânteşte uşa, vorbeşte de o nouă formaţiune politică, etc.
     34% din cei care au încredere în MRU ar vota PDL
Guvernul MRU pică.
     25% din cei care au încredere în MRU ar vota PDL.

Aici, aparent, avem o singură poveste. Dar de fapt este vorba de două fenomene separate:

1. Scăderea de la 48% la 34%: se schimbă atât numărătorul cât şi numitorul fracţiei. 4,5% dintre românii cu drept de vot "capătă" încredere în MRU. 4,7% dintre românii cu drept de vot nu mai votează PDL. Cred că nu este vorba de o coincidenţă.

Nota bene: PDL a rămas la acest nivel de atunci şi până acum. De fapt, de când MRU a devenit prim-ministru şi până acum, intenţia de vot pentru PDL a scăzut cu 34% (!) în termeni relativi. 

2. Scăderea de la 34% la 25%: creşte numărătorul (încrederea în MRU), numitorul rămâne identic (intenţia de vot pentru PDL).

Hai să încercăm o vedere de ansamblu. Cifrele care urmează sunt orientative. Nu am pretenţia că descriu în mod perfect realitatea. Dar pot fi tratate drept punct de pornire.



Speranţa. Grupul cel mai mare este format din cei care au încredere mare sau foarte mare în MRU, dar nu ar vota PDL şi nici nu au încredere în Traian Băsescu (16% din populaţia cu drept de vot, adică aproape 3 milioane de persoane). În februarie, ei reprezentau un sfert din cei care aveau încredere în MRU. Acum ponderea lor a crescut la 50%. Aici se pot găsi susţinători ai altor partide, persoane puţin interesate de politică şi non-votanţi. Chiar ieri am scris despre surprizele (neplăcute) pe care poţi să le ai atunci când analizezi cine are încredere într-un lider politic dar nu îi votează partidul.

Conform estimărilor mele, majoritatea acestor persoane nu au votat în 2008 şi nu şi-au exprimat în sondajele ultimilor trei ani o intenţie de vot pentru un partid sau altul. Aproximativ jumătate dintre ei au votat în turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2009.

Întrebări simple şi dureroase:
1. Cum poate MRU să mobilizeze aceşti oameni fără să rostească cuvintele "PDL" sau "Traian Băsescu"?
2. Sunt aceşti oameni faimosul "electorat de dreapta demobilizat" sau persoane puţin interesate de politică care nu votează practic niciodată?

Reformiştii dezamăgiţi. Mai mult de un sfert dintre susţinătorii lui Mihai-Răzvan Ungureanu sunt oameni care susţin proiectele preşedintelui Băsescu, dar nu mai au încredere în PDL.

Mihai Răzvan Ungureanu va face apel la singurul izvor de legitimitate pe care acest grup îl acceptă - mesajele preşedintelui Băsescu - şi va pune acceptul pe lupta împotriva USL. Mulţi dintre aceşti "reformişti dezamăgiţi" ar fi votat oricum, în silă, pentru PDL. Mihai Răzvan Ungureanu reprezintă o garanţie că ei vor face acest lucru.

Nu este exclus ca, în funcţie de modul în care MRU şi PDL interacţionează, aceştia să renunţe la a mai avea încredere în MRU, trăgând concluzia că "a devenit unul de-al lor." Probabilitatea votului anti-USL-adică-pro-PDL rămâne înaltă chiar şi în acest caz.

Votanţii pe linie: "am încredere în Traian Băsescu şi în MRU, votez sigur PDL." Vorbim de un grup mic, hotărât şi dinamic de 7-8% din populaţie. Faptul că pentru ei nu există alternative solide la PDL (spre deosebire de situaţia CDR în 2000) garantează că acest partid va obţine cel puţin 15% din voturi în toamnă. Pentru votanţii-pe-linie, MRU este un bonus, dar nu era absolut necesar - ei ar fi votat PDL oricum.

luni, 21 mai 2012

Uninominal?

Mâine (marţi) se va vota în parlament în ceea ce priveşte introducerea votului uninominal majoritar sau "pur".

Aici se află o discuţie la zi, precum şi o simulare a rezultatelor din 2008, care arată ce s-ar fi întâmplat atunci dacă USL ar fi existat.

Aici se află rezultatele cercetării pe care am făcut-o cu privire la efectele uninominalului în alegeri din alte ţări.

Aici se află câteva cazuri bizare cauzate de uninominalul "pur".

"Magicianul". De ce actele de magie politică pot da uneori greş.

La mijlocul anului 2000, Convenţia Democratică Română (CDR) avea o problemă. Datorită crizei economice din Asia de Sud-Est dar şi din cauza situaţiei grave a economiei româneşti, guvernarea CDR efectuase mai multe reforme care o erodaseră puternic în plan electoral. Iar în toamnă veneau alegeri parlamentare şi prezidenţiale... PNL, unul dintre stâlpii CDR-ului, se rupsese de Convenţie. Preşedintele ţării, susţinut şi susţinător al Convenţiei, era extrem de nepopular. PDSR părea să fie câştigătorul clar al alegerilor din toamnă.

                                (www.ap-arte.ro)

Dar CDR mai putea să joace o carte - şi asta, paradoxal, datorită eşecurilor propriei sale guvernări. Cu aproape un an înainte de alegerile din 2000, un premier tehnocrat fusese adus să conducă guvernul (miniştrii erau, bineînţeles, "politici"). Figura noului-venit inspira încredere liderilor CDR. Mugur Isărescu fusese guvernatorul BNR - adică deţinuse o funcţie de conducere într-o instituţie puţin vizibilă în spaţiul public dar cu o reputaţie de performanţă. Figura calmă şi detaşată, ochelarii (simbol al intelectualului sau profesionistului), tonul măsurat - toate păreau a fi ingredientele unui om politic capabil şi de calibru. După ani de zile de scădere a tuturor indicatorilor economici, în sfârşit economia românească era pe cale de a se reface. În curând şi populaţia urma să realizeze acest lucru. Mineriada din ianuarie 1999 părea să se nu fi întâmplat niciodată.



Mai mult, Mugur Isărescu era un om extrem de popular şi credibil. De-a lungul anului 2000, nivelul de încredere în Mugur Isărescu a fost la cote înalte: 37-39%, mai mult decât pentru orice politician cu excepţia liderului informal al opoziţiei (Ion Iliescu, 41%). Încrederea în noul premier era de fapt aproape dublă faţă de nivelul de încredere în preşedintele ţării!

Această situaţie a creat evoluţii noi. Procentul românilor care credeau că România merge într-o direcţie bună a crescut de la 10% (înainte de venirea lui Isărescu) la 16% (câteva luni mai târziu). Cifrele pot părea mici, dar e vorba de o creştere cu 60% în termeni relativi - aproape un milion de votanţi.

Pentru CDR, totul devenise deodată extrem de simplu. Mugur Isărescu era "locomotiva" care avea să ducă CDR la putere, "magicianul" care urma să şteargă din mentalul colectiv toate defectele guvernării. În contextul alegerilor prezidenţiale din 2000, Mugur Isărescu părea să fie un competitor redutabil pentru Ion Iliescu. Cu patru ani mai devreme, tandemul CDR (parlamentare) - Emil Constantinescu (prezidenţiale) obţinuse 3,5 milioane voturi. În mod evident, un fenomen asemănător urma să aibă loc şi în 2000.

Şi totuşi ... exista un detaliu sâcâitor. La sfârşitul anului 1999 intenţia de vot pentru CDR era de 17%. În mod surprinzător, instalarea noului prim-ministru la Palatul Victoria în luna decembrie nu mărise intenţia de vot pentru CDR. De-a lungul anului 2000 încrederea în Isărescu era stabilă la cote înalte, în timp ce "încrederea în CDR" o lua la vale. În primele şase luni de guvern Isărescu scorul CDR a scăzut 2%; în următoarele şase luni a mai scăzut încă 8%.

Ceva părea a fi în neregulă. Aşa că... Convenţia şi-a schimbat numele. Din "CDR" a devenit "CDR-2000". Numele era similar cu cel vechi, încercând să readucă amintirea momentului fericit din 1996. Un nume nou ar fi semnalat abandonarea proiectului politic. Toate opţiunile erau, de fapt, otrăvite.

Alianţe


"PNTCD, UFD, FER, ANCD si PM au semnat, ieri, intr-o conferinta de presa extraordinara, protocolul politic al CDR-2000. Liderii Conventiei considera ca aceasta alianta reprezinta cea mai importanta forta politica democrata din Romania, care isi asuma vocatia europeana si care va fi principalul actor, alaturi de PDSR, la alegerile din toamna acestui an".


"Cele cinci partide din CDR 2000 au semnat, marti, protocolul de asociere cu sase formatiuni civice (...) Formatiunile civice care au semnat protocolul de asociere sint: Asociatia Conventiei Democrate a Inginerilor (ACDI), Asociatia Nationala a Femeilor cu Diploma Universitara din Romania (ANFDUR), Asociatia Nationala a Proprietarilor de Pamint si Actionarilor din Agricultura - Propact, Conventia Medicilor Democrati din Romania, Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunisti (FRFDPLA) si Solidaritatea Universitara".

Implicaţii: Tot respectul pentru alianţele respective şi pentru oamenii care au făcut parte din ele, dar dacă adaugi mai multă apă chioară la o supă nu obţii mai multă supă. Ci la fel de multe mandate care distribuite la mai multe entităţi, fiecare cu propria sa poftă de putere. Se măreşte numărul de entităţi care trebuie să colaboreze - şi deci numărul potenţial de probleme. Dacă PNŢ - principalul partid al CDR şi CDR-2000 - nu încheia aceste alianţe, ar fi intrat în parlament.

Mesaje:

"Nu exista o strategie strict locala, ci va fi vorba doar de o aplicare pe teren a elementelor principale ale programului electoral. (...) Voi sustine realizarile actualului Guvern, care a facut destule lucruri bune, mai ales in domeniul legislativ si cel al deblocarii relatiilor internationale ale Romaniei. Consider ca avem subiecte clare, prin care sa demonstram ca actuala guvernare a insemnat un important pas inainte spre integrarea Romaniei in structurile europene si iesirea ei din zona gri", a declarat deputatul taranist Mihai Dorin.
De asemenea, deputatul a afirmat ca nu va ezita sa recunoasca marile greseli pe care le-a facut, in ultimii patru ani, Partidul National Taranesc Crestin Democrat; printre acestea - o politica de cadre deficitara la toate capitolele si numirea in functii foarte importante a unor oameni politici mediocri, ce nu s-au bucurat de nici un fel de credibilitate din partea populatiei. In acelasi timp, deputatul taranist a spus ca, din nefericire, actuala guvernare nu a reusit sa satisfaca cea mai importanta asteptare a electoratului: cresterea nivelului de trai.
"Cu toate acestea, eu cred ca avem cateva atuuri pe care le putem folosi in campania electorala. Tocmai de aceea, recomand colegilor de partid sa vina in fata electoratului cu un discurs sincer si deschis catre nevoile oamenilor", a afirmat Mihai Dorin.

Elemente cheie: realizările guvernului - guvernarea a fost un pas înainte - cadre deficitare - nu am satisfăcut aşteptări privind nivelul de trai - discurs sincer şi deschis către nevoile oamenilor.

Implicaţii: Votanţii aşteaptă un proiect legat de viitor - dacă eşti singurul care vorbeşte exclusiv despre trecut, te elimini singur din discuţie.
Dacă admiţi că ai greşit, nu vei reuşi prin asta să atragi votanţi din afara nucleului dur. Dar s-ar putea să enervezi, să şochezi sau să dezamăgeşti nucleul dur.
Discursul "sincer şi deschis" nu are niciun efect dacă nu eşti credibil. Prin sinceritate nu obţii încredere; încrederea în tine face ca părţi din electorat să creadă că eşti sincer.

Oponenţii

"Seful campaniei CDR 2000, Dorin Marian, a afirmat pe 26 octombrie ca o apropiere a PNL de PDSR este de natura sa prejudicieze viitorul tarii, intrucit PDSR valideaza un program declarat antireformist care poate sa duca la blocarea negocierilor de aderare la UE si a finantarii externe. Dorin Marian a atacat dur partidul lui Iliescu, considerat „piaza rea“ a Romaniei".

Implicaţii: Tema ideologică ("singuri pentru Europa, singuri împotriva stângii", după cum o denumea Ion Cristoiu) sau mesajele anti-Iliescu erau inutile într-o perioadă în care existau aspiraţii clare în legătură cu creşterea nivelului de trai. Oamenii care puteau accepta mesaje de acest tip erau fie votanţii cu un grad ridicat de ideologizare sau persoanele cu un nivel de trai îndestulător şi care nu îşi pierduseră încă încrederea în Convenţie. În 2000, cele două grupuri puse împreună erau prea puţin din totalul votanţilor.

Confuzia

Încrederea într-o personalitate nu este egală cu intenţia de vot pentru acea personalitate sau pentru partidul pe care această personalitate îl susţine. În cazul CDR-2000, confuzia a fost simplă şi gravă.

Cine erau cei 37-39% dintre români care aveau încredere mare sau foarte mare în Mugur Isărescu? Fundaţia Soroş/CURS au pus la dispoziţia publicului bazele de date ale sondajelor efectuate în acea perioadă. La întrebarea de mai sus se poate da acum un răspuns precis.

O primă observaţie: un sfert dintre cei care aveau încredere mare sau foarte mare în Mugur Isărescu erau pensionari, în majoritate covârşitoare votanţi de stânga. După ani de reforme dureroase, aceştia apreciau scăderea inflaţiei şi discursul profesionist, apolitic şi predictibil al lui Mugur Isărescu. Dar nu ar fi votat CDR, şi nu l-ar fi votat pe Mugur Isărescu la prezidenţiale. Voi elimina din discuţie acest grup.

Au mai rămas "cei care aveau încredere mare sau foarte mare în Mugur Isărescu, dar nu erau pensionari". Îi voi denumi "fanii". Îi voi compara cu "cei care aveau puţină încredere în Mugur Isărescu sau deloc, dar nu erau pensionari" ("scepticii"). Precum în matematică, am scos din discuţie pensionarii şi din celalaltă parte a semnului egal - mă interesează diferenţele reale dintre cele două grupuri, nu cele care ar putea fi introduse de faptul că într-un grup există pensionari şi în altul nu. Pentru a mări lizibilitatea, voi elimina cifrele cu excepţia cazurilor absolut necesare.

Ce rezultă din comparaţie?

Într-o măsură mai mare decât scepticii, fanii erau:
- bărbaţi
- locuitori ai Transilvaniei
- locuitori din mediu urban
- absolvenţi de facultate.

Fanii erau mai optimişti (un sfert dintre ei considerau că România se îndreaptă într-o direcţie bună, faţă de doar 9% dintre sceptici). Fanii erau mai mulţumiţi de viaţa lor, mai încrezători în viitor, discutau mai des despre politică decât scepticii. 20% dintre fani aveau sau avuseseră o firmă, faţă de 11% dintre sceptici. Nu ar trebui să te surprindă că fanii erau mai dispuşi să-şi deschidă o afacere în caz că şi-ar pierde locul de muncă sau afacerea actuală (47% faţă de 35% dintre sceptici) sau mai dispuşi să plece din ţară dacă şi-ar fi pierdut locul de muncă sau afacerea actuală (49% faţă de 36%). Încrederea în bănci era sensibil mai mare în rândul fanilor decât în rândul scepticilor.

Să trecem la bani.
Venitul mediu al unui "fan": 25 de milioane lei.
Venitul mediu al unui "sceptic": 20 de milioane lei.
(Diferenţa este de 20% în termeni relativi. Venitul mediu net în acel moment era de ... 20,3 milioane lei).

În ceea ce priveşte deţinerea unui telefon mobil sau a unui calculator, fanii erau mai dotaţi, fără ca diferenţa să fie foarte mare.

Toată energia debordantă pe care o degajă acest portret-tip al fanilor avea şi costuri. 18% dintre fani consumaseră diazepam, extraveral sau rudotel în luna anterioară, faţă de doar 13% dintre sceptici.

Un detaliu semnificativ: cu cât erai mai în vârstă în 2000, cu atât mai mare probabilitatea să ai încredere în Mugur Isărescu.

Când trecem la analiza răspunsurilor la întrebări de natură politică, greşeala CDR devine evidentă. La întrebarea "Care este personalitatea politică în care aveţi cea mai mare încredere?", doar 9% dintre fanii lui Mugur Isărescu îl indică pe acesta. Susţinerea pentru preşedintele Constantinescu este dublă în rândul fanilor prin comparaţie cu scepticii, dar marile diferenţe sunt Meleşcanu (în + faţă de sceptici) şi Corneliu Vadim Tudor (în - faţă de sceptici).

CDR obţine un scor dublu în rândul fanilor prin comparaţie cu intenţia de vot a scepticilor (8% faţă de 4%), ca şi APR (17% vs. 10%). PDSR ocupa locul întâi în orice clasament - al fanilor sau al scepticilor - dar cu o diferenţă semnificativă: 35% din voturile fanilor vs 53% din voturile scepticilor. Încrederea în Ion Iliescu era la cote extrem de înalte - peste 30% - atât în rândurile fanilor cât şi într-ale scepticilor. Ca element de picanterie, aproximativ 10% dintre fanii lui Mugur Isărescu erau... votanţi PRM şi aveau încredere mare sau foarte mare în Corneliu Vadim Tudor.

Vorbim oare de o clasă de mijloc orientată politic spre stânga? Nu chiar. Nivelul de încredere în liberalul Valeriu Stoica era de patru ori mai mare în rândul fanilor decât în rândul scepticilor (23-6), o situaţie asemănătoare întâlnindu-se în privinţa liderilor PNŢ, precum Ioan Diaconescu (12-3) sau Victor Ciorbea (20-6). Fără ca intenţia de vot PD să fie semnificativă, 35% dintre fanii lui Mugur Isărescu aveau încredere mare sau foarte mare în Traian Băsescu - faţă de doar 10% dintre sceptici. E important să ne amintim ce reprezenta Traian Băsescu la acel moment, înainte de alegerile locale din 2000 -  o figură aparte, care critica CDR din interiorul coaliţiei de guvernare.

Ce înseamnă toate aceste informaţii? Cum se poate încadra într-un profil mai degrabă dinamic, alert, urban şi afluent opţiunea de vot pentru Ion Iliescu (detalii mai jos) sau PSDR? Rândurile care urmează reprezintă o încercare de a explica situaţia, fără să am pretenţia că sunt exhaustive.

1. În majoritatea cazurilor, încrederea într-o personalitate publică "uneşte" temporar şi iluzoriu grupuri sociale care nu au nimic în comun din punct de vedere politic şi care nu pot fi mobilizate ca atare. Este greu să înţelegem care sunt resorturile pe baza cărora susţinători fervenţi ai lui Corneliu Vadim Tudor au declarat în luna mai a anului 2000 că au încredere mare sau foarte mare în Mugur Isărescu. Dar este uşor să înţelegem de ce Convenţia nu a putut să-i transforme în susţinători ai săi, sau de ce ei nu au votat pentru Mugur Isărescu la alegerile prezidenţiale.

2. Încrederea într-un lider politic anume este rareori cel mai important lucru pentru un votant. Conform sondajului CURS din noiembrie 2000, 34% dintre fanii lui Mugur Isărescu afirmau că îl vor vota pe Ion Iliescu la alegerile prezidenţiale care urmau să aibă loc în câteva zile. Şi asta pentru că, de fapt, aceşti 34% ... nu erau fanii lui Mugur Isărescu, ci susţinători ai lui Ion Iliescu care, fără maliţiozitate, acordau încredere şi altor politicieni decât favoritului lor.

3. Între încredere şi voturi este un drum lung. Cu câteva săptămâni înainte de alegeri, doar 29% dintre "fanii" lui Mugur Isărescu intenţionau să voteze pentru acesta la primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2000. Doar 19,6% dintre "fanii" lui Mugur Isărescu intenţionau să voteze pentru CDR-2000 la alegerile parlamentare organizate în acelaşi an. Prin comparaţie, Ion Iliescu urma să fie opţiunea de vot a 75% dintre cei care aveau mare sau foarte mare încredere în el. 

4. Eşecul CDR atinsese proporţii atât de grave încât grupuri tradiţionale de susţinători ai Convenţiei alegeau, în mod raţional şi transparent, să susţină alte forţe politice. Numărul mare de opţiuni (PD, APR, PNL, PRM) precum şi diversitatea acestora permiteau oricărui alegător dezamăgit de CDR să opteze pentru altceva decât PDSR fără să trebuiască să se întoarcă la Convenţie. Dimensiunile acestui exod nu pot fi exprimate în cuvinte în mod adecvat. CDR 2000 nu putea mobiliza decât un nucleu dur, de aproximativ 5-7% din populaţie, fiind total epuizată ca alternativă politică şi lipsită de capacitatea de a comunica cu restul electoratului.

5. Alipirea imaginii politicianului de imaginea partidului sau invers poate da greş pur şi simplu prin ineficienţă. CDR 2000 nu l-a asumat niciodată în mod consistent pe Mugur Isărescu drept politicianul său - şi invers. La şase luni după instalarea la Palatul Victoria, doar 7% dintre oamenii care aveau încredere mare sau foarte mare în Mugur Isărescu ar fi votat CDR-2000. Cu câteva săptămâni înainte de alegeri, acest procent crescuse la .... 14%. În rândul susţinătorilor lui Mugur Isărescu, intenţia de vot pentru PDSR era de 40%. În mod evident, CDR 2000 şi Mugur Isărescu erau două entităţi diferite pentru alegători - prima uzată şi necredibilă, a doua demnă de încredere şi respect.

6. Mentalul colectiv şi probabil şi modul în care ne este prezentată istoria deformează grav percepţiile politice. Ştefan cel Mare a fost un domnitor puternic, dar ignorăm cât de puternic a devenit el datorită Moldovei, şi nu invers. Pentru fiecare Carol I există zece Ştefan cel Mare. În alte cuvinte, mitul omului politic providenţial ("magicianul") ignoră realităţi organizaţionale şi imagologice încetăţenite în ani de zile. De multe ori, organizaţia (de partid) face omul, şi nu invers. Mugur Isărescu ar fi fost util pentru a menţine scorul CDR la nivelul pe care îl avea în momentul în care sosise la Palatul Victoria - 17%. Punctul următor explică de ce acest lucru nu s-a întâmplat.

7. Coalizarea unui politician credibil cu o organizaţie politică necredibilă poate avea efecte nescontate. Este posibil ca politicianul să fie tras în jos, în loc ca partidul să fie tras "în sus".

Concret? La punctul 3. am făcut referire la cei care spuneau că l-ar vota pe Mugur Isărescu. O treime dintre ei nu au făcut acest lucru. În loc de 1,54 milioane voturi, Mugur Isărescu a obţinut 1,07 milioane. CDR a obţinut abia 546 mii de voturi (mai puţin decât UDMR!). Cu 1,07 milioane voturi, adică cele obţinute cu chiu, cu vai de Mugur Isărescu, CDR - varianta 2000 - intra în parlament. Dar pentru asta ar fi trebuit să ştie să-l folosească, şi nu să aştepte să fie folosiţi de el.

miercuri, 16 mai 2012

Trend-uri în ceea ce priveşte încrederea în politicieni.

Sursa: IMAS, Adevărul, ici.

Acest indicator este hiper-evaluat. El nu indică intenţia de vot, intenţia de vot la prezidenţiale sau potenţialul creşterii intenţiei de vot. Dar atrage ochiul.

Sorin Oprescu ocupă locul întâi, la nu foarte mare distanţă de ceilalţi politicieni. O situaţie similară (Oprescu în top 3 sau 5) este întâlnită în cam toate sondajele în care este măsurată încrederea în el. Foarte mulţi dintre cei care au încredere mare în el nu sunt locuitori ai Bucureştiului şi şi-au format imaginea numai pe baza percepţiilor din mass-media ("stadionul", "podul", declaraţiile politice anti-PDL, etc.). A nu se înţelege că Sorin Oprescu este nepopular în Bucureşti.


În continuare persoane din PDL neimplicate în mod vizibil în guvernare (Stolojan în martie, Blaga acum) au încrederea peste liderii de facto ai partidului. Conform IMAS, Traian Băsescu este în corzi, 90 de români din 100 neavând încredere în el. La polul opus se află CSOP, care dau rezultate extrem de optimiste: doar 83 de români din 100 nu au încredere în preşedinte

Ca de obicei în ultimele luni, MRU-Crin Antonescu-Victor Ponta reprezintă o tripletă de vârf, aproape egali. A se observa că încrederea în MRU a supravieţuit deja unor declaraţii sau acţiuni dificile. Reacţia publicului la subiectele Cuprumin/ decizia CCR privind pensiile / UMF Târgu Mureş se va vedea în sondajul care va fi publicat luna următoare.

Conform IMAS, diferenţa dintre nivelul de încredere în MRU şi nivelul de încredere în liderii PDL are dimensiuni considerabile. Extrapolând puţin, ceea ce spune IMAS este că pentru fiecare 2 votanţi PDL există alţi trei oameni care nu votează PDL dar au încredere în MRU. Ce vor face aceşti trei oameni dacă MRU se înscrie în PDL? Câţi dintre ei ar vota PDL?

PDL pariază pe trecerea timpului, dar şi pe un şantaj subtil la MRU. Cu fiecare lună cu care ne apropiem de alegeri, MRU va fi mai puţin capabil să formeze o forţă politică nouă. Dacă "negocierile" tărăgănează până în septembrie, nu este exclus ca MRU să fie forţat să intre în partid ca simplu membru, fără nici un fel de funcţie. Acest lucru, pentru oamenii dintr-un partid politic românesc, este extrem de important. Acest lucru, pentru oricine altcineva - mass-media, votanţi, analişti - este aproape irelevant. Şi asta pentru că în campanie PDL va trebui să îl folosească intens pe MRU sau mai degrabă popularitatea lui MRU, propunându-l de facto drept candidat la ocuparea funcţiei de prim-ministru. Deja liderii locali vor încerca să utilizeze credibilitatea lui MRU în campania de la locale.

marți, 15 mai 2012

Sectoarele Capitalei: 5 non-bătălii, 2 lupte pe muchie

Conform CURS:

Primăria Generală: Oprescu 65, Prigoană 17.

Observaţie: Cine mai poartă încă sigla PDL, e luat cu lopata. Ar fi fost interesant dacă Sorin Oprescu candida din partea PDL. Dar aşa, vorbim de forţa irezistibilă la pătrat (primar popular, USL puternic) contra candidatului unui partid erodat grav într-un oraş cu mulţi, mulţi bugetari şi nu numai.

 Sectorul 1: Chiliman (USL) 75, Paleologu (PDL) 14.

Observaţie: Paleologu, după veţi vedea, e mai simpatic şi mai potrivit profilului de primar de la el din sector decât alţi candidaţi PDL, aparent mai puternici şi capabili. Dar... este totuşi un candidat al PDL, cu siglă portocalie, etc. împotriva unui primar popular şi în funcţie.

Sectorul 2: Onţanu (UNPR) 58, Frumosu (USL) 27, Lucian Iliescu (PDL) 7

Observaţie: USL va lua 65% din voturile pentru consilierii locali. Onţanu a scăpat de valul furiei anti-PDL. Poate pentru că este un primar apreciat, poate pentru că UNPR nu este PDL şi susţine guvernul Ponta. PDL se uită la cazul Onţanu şi speră că este un fenomen uşor de reprodus şi în alte părţi, dar cu candidaţi PDL.

Sectorul 3: Liviu Negoiţă (PDL) 47, Robert Negoiţă (USL) 44

Observaţie: 24% dintre locuitorii sectorului ar vota PDL, iar 17% (!) PRM. Robert Negoiţă are mai multe opţiuni: atacul pe politic (Liviu Negoiţă = PDL = tăierea de sălarii şi mărirea de TVA), cooptarea votanţilor PRM (mutând discuţia pe acuzaţii de corupţie - adevărate sau nu, probate sau nu - la adresa lui Liviu Negoiţă, etc etc). Impactul unui eventual eşec al lui Liviu Negoiţă este greu de supraestimat, el fiind unul dintre simbolurile partidului său.

Sectorul 4: Piedone (USL) 78, Sulfina Barbu (PDL) 8, Richard Ghiţă (PPDD) 8

Observaţie: "Bună ziua. De la ce partid candidaţi? Ce-aţi spus? PDL? Minus douăzeci şi cinci de procente. Următorul!!!"

Sectorul 5: Vanghelie (USL) 60, Atănăsoaie (PDL) 12

Observaţie: Primar USL în funcţie. Game over.

Sectorul 6: Poteraş (PDL) 38, Mănescu (USL) 38, Florescu (independent) 20

Observaţie: La consiliul local: USL 67, PDL 27. Iată ce se întâmplă când susţinătorii USL se rup între două candidaturi. Poteraş ar putea să aibă noroc şi să câştige pentru că votul este într-un singur tur.

Concluzii: 1. Primarii în funcţie ai USL vor fi realeşi cu uşurinţă. Situaţia este pe muchie în două sectoare (3 şi 6), adică exact cele în care PDL are primar.

2. După alegeri PDL va avea un congres extraordinar. Ca să parafrazez un faimos proverb chinezesc, să te ferească soarta de congrese de partid interesante.

3. Dacă congresul nu aduce o modificare majoră, PDL se va prezenta la alegerile din toamnă denudat de primari, lipsit de lideri credibili, blocat în procesul de explicare a ce s-a întâmplat în 2010, fără un proiect de viitor în afară de "Jos USL!" şi vulnerabil datorită asocierii cu un preşedinte de ţară extrem de nepopular. Prin comparaţie, USL trebuie doar să nu gafeze prea mult.

luni, 14 mai 2012

7 întrebări importante şi 2 intrebări irelevante despre locale. Noutăţi despre bătălia pentru Primăria Capitalei.

În legătură cu campania electorală pentru alegerile locale, iată câteva aspecte importante în legătură cu care vom primi răspuns peste mai puţin de o lună:

1. Cât de mult va reuşi USL să-şi mobilizeze electoratul, acum că deja a câştigat puterea?

2. Cât de grav va suferi PDL din cauza uzurii guvernării? Este pentru prima dată când la nivel naţional PDL este pus în faţa consecinţelor politice ale acţiunilor şi inacţiunilor sale.

Atenţie deci la următoarele oraşe cu primari PDL, primari dintre care mulţi ar putea fi "măturaţi de val": Alba Iulia, Arad, Botoşani, Braşov, Cluj, Drobeta-Turnu Severin, Mediaş, Petroşani, Piatra Neamţ, Ploieşti, Roman, Suceava, Târgovişte, Tg. Mureş, Tulcea, Turda... şi la următoarele sectoare ale Bucureştiului: 3 şi 6.

Am marcat cu bold comunităţile aflate printre primele 15 din România ca mărime şi în care PDL are primari (este vorba de 5 dintre ele).

3. Care vor fi procentele obţinute de fiecare partid la votul pentru consiliile judeţene? (acesta fiind cel mai "politic" şi de-personalizat vot dintre toate).

4. Poate PPDD să îşi mobilizeze electoratul? Alegerile locale reprezintă primul test important pentru partidul lui Dan Diaconescu. După cum au arătat însă şi rezultatele PRM din 2000, un scor slab la locale nu înseamnă un scor slab la parlamentare.

Avertisment: dacă susţinătorii PPDD nu vin să voteze, procentele USL şi PDL vor creşte simţitor faţă de cele din sondajele de opinie. USL 60% şi/sau PDL 30% la votul pentru consiliile judeţene nu ar fi imposibil.

5. Cât de mult va reuşi Nicuşor Dan să obţină în lupta pentru primăria Bucureştiului? Într-un moment de dezamăgire profundă faţă de partidele politice deja existente, vom avea în faţă un test cu privire la capacitatea outsider-ilor de a pune presiune asupra acestora.

6. Care va fi performanţa PDL în Transilvania? Tradiţional unul din punctele forte ale partidului, PDL-Transilvania a fost lovit năpraznic în ultimul an de traseism şi de arestări/puneri sub acuzare ale liderilor săi din aproape toate judeţele. Alegerea primarilor într-un singur tur favorizează UDMR şi defavorizează candidaţii/primarii PDL, în jurul cărora (în al doilea tur) s-ar fi grupat întreaga populaţie de etnie română din comună/oraş.

7. Vom avea un nou val de migrări în vară? Cât de mare va fi acesta? Va afecta "inima" PDL (Arad-Neamţ-Suceava)?

Trecem la întrebările irelevante...

1. Va pierde sau nu Emil Boc la Cluj?

Parantetic: Emil Boc nu va mai conduce partidul. Dacă pierde la Cluj, el nu va mai putea fi preşedintele PDL pentru că lipsa sa de credibilitate a devenit atât de gravă încât nu mai poate nici măcar să câştige alegeri pe care cu ani în urmă le domina. Dacă câştigă la Cluj, Emil Boc nu va mai putea fi preşedintele PDL pentru că are un oraş important de condus.

2. Cine va câştiga alegerile?

Sub-întrebări la fel de intense şi inutile: Dacă USL va avea mai mulţi primari, iar PDL mai mulţi primari decât în 2008, PDL a pierdut alegerile sau votanţii şi-au arătat susţinerea faţă de guvernarea din ultimii ani? Dacă candidaţi ai USL sau candidaţi susţinuţi de USL câştigă în Bucureşti, Iaşi şi Constanţa dar pierd în toate celelalte oraşe mari, USL a căştigat alegerile? Dacă USL obţine 49,5% din voturile pentru consiliile judeţene iar PDL ocupă locul doi cu 25%, le-a câştigat USL pentru că a ocupat locul unu sau le-a pierdut pentru că PDL este partidul de pe locul unu?

Sunt sigur că în primele ore de după anunţarea rezultatelor, fiecare dintre organizaţiile politice implicate în luptă va anunţa că a câştigat alegerile, că rezultatele indică susţinerea masivă a electoratului pentru oamenii săi politici, că rezultatele indică în mod evident o performanţă superioară la toamnă, etc. Şi fiecare dintre organizaţiile politice implicate va avea argumente corecte şi valide pentru a demonstra justeţea afirmaţiilor sale.

PS: pentru cei interesaţi de bătălia pentru Primăria Capitalei, conform unui sondaj realizat de CURS: Oprescu 65, Prigoană 17, Horia Mocanu (PPDD) 6%, Gigi Becali 4%, Nicuşor Dan 3%. La votul politic USL 60, PDL 18, PPDD 10.

Prigoană este în mod interesant sub partid, Oprescu ia votanţi de la PPDD. Este de aşteptat ca diferenţa dintre primii doi clasaţi să fie un pic mai mică la momentul votului, dar chiar dacă această ipoteză se dovedeşte falsă numele câştigătorului va rămâne acelaşi ca şi acum. Evenimente radicale pot, bineînţeles, interveni.

joi, 10 mai 2012

PPDD la apogeu

Notă: sondajul a fost efectuat cu aproape o lună înainte de căderea cabinetului Ungureanu.

Sondajul realizat de IMAS publicat azi de "Adevărul" enunţă o realitate deja prezentă în sondajele altor institute:

Scorul PDL = 18,0%
Scorul PPDD = 18,7%.
Cum marja de eroare este de +/- 3%, nu se poate afirma cu certitudine că PPDD a urcat pe locul 2, depăşind PDL.

Dar să ne uităm puţin la trend:

PDL este în jurul cotei 18 din noiembrie şi până acum, cu mici variaţii (21 în decembrie, 15 în ianuarie). Conform IMAS, partidul nu a câştigat sau pierdut nimic prin demisia lui Emil Boc şi prin sosirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea guvernului.

PPDD este însă pe cai mari, având cel mai înalt scor din ultimul an şi jumătate. Iată scorurile PPDD în ultimele şase luni, rotunjite: 13-12-14-17-17-19. Ce a fost oare între "14" şi primul "17"? Ce a dus la mărirea electoratului PPDD - ca pondere în termeni relativi - cu un sfert?

  (imagine preluată de pe ceicunoi.wordpress.com)

Acum putem identifica cine a câştigat - chiar dacă şi puţin - din proteste. O parte semnificativă dintre cei care au simpatizat cu protestele s-au raliat componentei de mesaj anti-sistem.

Dacă lupta PDL vs. USL este asemănătoare celei de pe frontul de vest din primul război mondial (cazemate apărate până-n dinţi, tranşee, linia frontului se deplasează câţiva zeci de metri în fiecare zi sau deloc, ambele armate sunt motivate şi conştiente de consecinţele unei înfrângeri), PPDD este pe frontul de est, acolo unde s-au petrecut spectaculoase bătălii de manevră şi retrageri cu consecinţe strategice imense.

Nu ştiu în ce măsură cei care alcătuiesc strategiile USL şi PDL sunt conştienţi de această stare de fapt. În următoarele luni, ei vor "predica celor deja convertiţi" - este greu de crezut că în lipsa unor fenomene ieşite din comun, acum, după ani de luptă politică, susţinători PDL sau USL vor renunţa să-şi mai voteze partidul favorit. USL foloseşte deja cartea "reîntregirilor bugetare" pentru a obţine noi votanţi, iar PDL poate încă să îl folosească pe MRU în partid, testând capacitatea acestuia de a atrage voturi înspre PDL. Însă cu fiecare atac dur, argumentat sau nu, la adresa oponentului principal, PDL şi USL vorbesc fără să îşi dea seama şi în auzul altor cetăţeni aflaţi în ţară şi interesaţi măcar minimal de politică, români care cu fiecare greşeală a guvernării USL pot trage concluzia că "toţi sunt la fel". Deja un sfert dintre ei susţin PPDD. Ceilalţi au urechile ciulite. Pot decide să voteze acum... sau în octombrie... sau în ziua votului. Sau să nu voteze deloc.

marți, 8 mai 2012

Votul uninominal "pur" - efecte concrete

USL doreşte introducerea votului uninominal "pur" - first past the post (FPTP), candidatul cu cele mai multe voturi într-un colegiu câştigă colegiul respectiv. Candidaţii de pe locurile 2 sau 3 nu intră în parlament. Nu există nici o "listă" naţională (ca într-un sistem mixt) sau mecanism de redistribuire a mandatelor pe sistem proporţional (precum în sistemul actual).

Am mai scris despre acest subiect în trecut, cred că este necesară o recapitulare a subiectului şi mai ales a efectelor sale principale.

Într-un sistem proporţional - cum erau cele din perioada 1990-2004 şi cum este de fapt cel folosit în 2008 - numărul de mandate în parlament al fiecărui partid este egal cu procentul de voturi obţinute + încă câteva mandate împărţite în urma distribuirii voturilor partidelor care nu au intrat în parlament.

Exemple:
Cu 10% din voturi, un partid ar obţine aproximativ 11% din mandate.
Cu 20% din voturi, un partid ar obţine aproximativ 22% din mandate.

Etc.

Într-un sistem uninominal FPTP, bătălia naţională se "dizolvă" în sute de bătălii locale. Compoziţia parlamentului nu mai este determinată de scorul naţional al fiecărui partid, ci de rezultatul fiecăreia dintre "bătăliile" electorale locale. Acest lucru avantajează competitorii cu scoruri mari la nivel naţional - în speţă, USL. După cum am arătat aici (am formatat special propoziţiile ca să poată să fie mai uşor de citit),

Partidele care primesc între 11% şi 15% din voturi
obţin în medie 8% din mandate.

Partidele care primesc între 16% şi 20% din voturi
obţin în medie 11% din mandate.
(...)
Partidele care primesc între 51% şi 55% din voturi
obţin în medie 67% (!) din mandate.

Partidele care primesc între 56% şi 60% din voturi
obţin în medie 69% din mandate.

Partidele care primesc între 61% şi 65% din voturi
obţin în medie 80% din mandate.


Hai să ne uităm la alegerile din 2008, şi să analizăm ce s-ar fi întâmplat dacă ele ar fi fost uninominale, în contextul în care PNL+PSD = USL. Procentele obţinute din totalul de voturi au fost PDL 32%, PSD+PNL 51%.
Premizele analizei favorizează în mod aproape egal atât PDL (care are mici şanse să obţină 32% în toamnă) cât şi USL (cine ştie câţi votanţi ar fi pierdut partidele componente de azi dacă candidau atunci împreună).

Am analizat rezultatele din fiecare colegiu: împotriva unor candidaturi unite PSD+PNL, PDL ar fi câştigat în 77 de colegii, adică ar fi obţinut 16,3% din locurile din parlament. UDMR ar fi câştigat în 32 de colegii, un scor apropiat de cel real (40 de mandate). Dacă scoatem din calcul mandatele acordate minorităţilor altele-decât-cea-maghiară, celelalte 344 de mandate (73% din parlament) ar fi mers la USL.

Recapitulăm:
La voturi: USL 51%, PDL 32%.
La mandate: USL 73%, PDL 16%.

Este instructiv să vedem şi unde ar fi reuşit PDL să ocupe locul întâi, cu numărul de mandate câştigate între paranteze:

Alba (6), Arad (8), Bistriţa (1), Braşov (4), Călăraşi (1), Cluj (9), Dâmboviţa (6), Hunedoara (1), Ilfov (1), Mehedinţi (2), Neamţ (4), Olt (1), Prahova (2), Sibiu (5), Suceava (5), Timiş (6), Tulcea (3), Vâlcea (1), Bucureşti (7), străinătate (4).

Cu excepţia unor cazuri răzleţe, PDL ar fi performat în mai multe judeţe din Transilvania (dar nu toate), Dâmboviţa, Neamţ, Suceava, Prahova, Bucureşti, Tulcea şi în diaspora.

Calculul de mai sus arată că, în contextul formării USL, nu măsurile economice din 2010 sunt de vină pentru rezultatul slab pe care PDL l-ar obţine în urma alegerilor parlamentare. În ciuda faptului că 2008 a fost un moment de vârf pentru PDL, acest partid n-a fost niciodată atât de popular încât să învingă într-o luptă electorală o combinaţie PNL+PSD, criză-sau-nu.

Implicaţiile introducerii sistemului uninominal sunt următoarele:

1) Numărul de mandate obţinut de PDL va scădea drastic. PPDD riscă să nu intre în parlament, chiar şi cu 10-15% din numărul de voturi exprimate.

2) UDMR nu va suferi atât de mult pe cât (se) crede: divizarea voturilor românilor în mai multe judeţe din Transilvania va duce la alegerea multor parlamentari de etnie maghiară de pe locul 1 (ex. candidatul UDMR 30%, PDL 26%, USL 22%, PPDD 16%, etc.).

3) scopul PDL în lunile următoare va fi crearea unei forţe comparabile ca impresie de putere cu USL, astfel încât voturile să nu se distribuie decât între aceste două alianţe. În acest context, o alianţă cu PPDD devine strategic necesară în numele unei identităţi noi, care să aibă cât mai puţin de-a face cu PDL.

Dacă te-a surprins menţionarea unei alianţe strategice PDL+PPDD, iată un scenariu: într-un colegiu, candidatul USL ar obţine 47% din voturi, candidatul PPDD 25%, candidatul PDL 23%. Dacă PDL şi PPDD şi-ar numi un candidat comun, acesta ar învinge candidatul USL. Nu vor exista foarte multe situaţii de acest tip, iar PDL riscă să-şi alieneze suporterii prin formarea unei alianţe cu PPDD, dar... atât pentru PPDD cât şi pentru PDL, introducerea votului uninominal reprezintă un pericol grav.

4) Apelurile PDL la spargerea USL vor deveni extrem de zgomotoase.

5) MRU nu va fonda un partid nou sau o mişcare politică nouă, întrucât aceasta ar avea şanse infime să intre în parlament. El va fi folosit într-o "Mişcare Populară" (vezi punctul 3 de mai sus).

6) Este posibil ca Traian Băsescu să ia în calcul o demisie care să genereze o campanie prezidenţială în toamnă. Dacă liderii PDL înţeleg necesitatea de a-l folosi pe MRU, acesta ar putea ridica scorul partidului. Această temă uneşte observaţia de la punctul 3 (forţa politică anti-USL) şi punctul 5 (utilizarea lui MRU).

7) Dacă USL nu comite greşeli grave în următoarele luni, poate obţine 70-80% din mandatele din următorul parlament. Pare un procent mare? După cum am arătat mai sus, cam atât ar fi obţinut şi în 2008. Şi asta în condiţiile în care PDL a opus mai multă rezistenţă (atunci a obţinut 32% din voturile valide).

8) Constituţia nu vorbeşte de 50% +1 din voturi, ci de 50% +1 din mandate ("Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament (...) ").

Sondaj Bucureşti

Semnalez apariţia unui sondaj care mulţumeşte nevoia de informaţie a multor vizitatori ai acestui blog. Parametri:

- sondajul arată o situaţie proastă pentru Silviu Prigoană, dar a apărut în Evenimentul Zilei. No comment.
- Oprescu 51%, Prigoană 24%, Dan Diaconescu 13%, Gigi Becali 9% (!!), etc. Nicuşor Dan nu este menţionat.
- vot la consilieri locali: USL 45, PDL 23, PPDD 16, PNG 8, alte partide 8.

- firma care a realizat sondajul nu a apărut pe piaţă în ultima vreme cu sondaje de opinie de natură politică.
- nu se indică datele între care s-a efectuat sondajul.
- nu ştim nimic privind metodologia (eşantion, marjă de eroare, etc.)


- nu este clar dacă scorurile de mai sus sunt obţinute din răspunsurile celor 48% dintre respondenţi care spun că vin sigur la vot sau din răspunsurile a 79% dintre respondenţi (cei 48% + 31% care spun că e posibil să meargă la vot). Distribuţiile s-ar putea să fie foarte diferite în "celălalt" grup. Iar cei 48% contează enorm. Pe baza experienţei de la ultimele scrutine locale sau parlamentare, ei sunt cei care vor veni de fapt.

- nu-mi permit să evaluez în necunoştiinţă de cauză dacă un sondaj este corect sau nu, dar distribuţia intenţiilor de vot pare a fi în linie cu alte sondaje efectuate de alte institute de opinie în Bucureşti în ultimele luni. Nu pare să existe vreun "fitil", o încercare de manipulare a opiniei publice în sensul săltării sau coborârii masive a unui candidat prin comparaţie cu informaţiile deja existente pe piaţă. O excepţie e dată de scorul PNG/Becali, care este extrem de înalt (8-9%, de cinci ori peste media naţională). Scorul USL este de asemenea relativ scăzut, dar acest lucru poate ţine de metodologie - un exemplu am mai avut aici.

- Avertisment: în contextul unei nemobilizări a majorităţii votanţilor PNG şi PPDD, scorurile USL/Oprescu şi PDL/Prigoană ar creşte artificial. Dacă doar 20% dintre votanţii PNG şi PPDD ar veni la vot, pe baza cifrelor de mai sus, rezultatele ar deveni Oprescu 62, Prigoană 29; USL 55, PDL 28.


Puteţi găsi şi alte date privind sondajul aici.

USL la apogeu, PDL ineficient, MRU în faţa Rubicon-ului

Sondaj Avangarde pentru Realitatea TV:

Aproximativ 50% dintre români consideră că "plecarea" lui MRU e un lucru bun. Un număr identic (probabil aceiaşi oameni) cred că Victor Ponta va fi un premier bun. În această postare mă voi referi la ei ca fiind "pro-Ponta, anti-MRU", deşi formula e mai degrabă sintetică decât corectă.

25% dintre români consideră că "plecarea" lui MRU a fost un lucru rău. Un număr aproape identic cred că Victor Ponta nu va fi un premier bun. Îi voi numi în această postare "pro-MRU, anti-Ponta".

Ceilalţi 25% nu ştiu/nu răspund la nici una dintre întrebări.

Cum NU trebuie citite aceste informaţii:
1. Scorul USL în sondaje este 50%. Deci, susţinătorii USL ... sunt "pro-Ponta, anti-MRU". Nicio surpriză.
2. Scorul PDL este 19% în anumite sondaje şi 12-13% în altele. Prin MRU va ajunge la 25%.
3. Punând 1. şi 2. împreună, în sondajele din perioada imediat următoare PDL va creşte la 25% în timp ce USL va rămâne la 50%.

Cum ar trebui citite aceste informaţii:
 1. Sondajul de mai sus face referinţă la întreaga populaţie. Răspunsurile la întrebări privind intenţia de vot se publicp ca procente prin referinţă la totalul celor care spun că ar vota. Aceştia reprezintă - în funcţie de moment şi sondaj - între 48% şi 65% din populaţie. În alte cuvinte: "50%"-ul USL nu este acelaşi lucru cu "50%"-ul din sondajul de mai sus, ci este ceva mai mic.

Grupul "pro-Ponta, anti-MRU" include atât cei 29-31% din populaţie care - de un an de zile - spun în sondaje că ar vota USL - cât şi votanţii PP-DD, PRM, români care spun că nu se implică masiv în politică dar care apreciază schimbarea, etc.

2. PDL are susţinerea a 8-15% din populaţie (intervalul este foarte mare întrucât unii votanţi PDL nu sunt chiar hotărâţi să voteze partidul, iar gradul în care ei susţin PDL variază în timp). Cei 25% pro-MRU/anti-Ponta includ însă şi majoritatea cetăţenilor de etnie maghiară. Chiar şi excluzând pe aceştia, vorbim de susţinători ai lui MRU-dar-nu-PDL de două ori mai numeroşi decât susţinătorii PDL-şi-MRU. O integrare a lui MRU în PDL ar putea mânji imaginea acestuia sau ar putea dubla scorul partidului. O eroare de judecată a lui MRU în această privinţă ar avea efecte periculoase pentru el. PDL nu are oricum nimic de pierdut (în planul procentelor).

3. Cei 25% care nu-şi exprimă un punct de vedere sunt în majoritate persoanele care - în sondaje - spun că nu ar vota (este de asemenea posibil ca printre ei să se afle şi o parte dintre votanţii PPDD şi PRM). Din aceste motiv, pornind de la presupunerea simplistă şi greşită că toţi românii pro-Ponta şi anti-MRU sunt votanţi USL iar toţi românii pro-MRU şi anti-Ponta sunt votanţi PDL, scorul nu ar fi 50% - 25%, ci 66,6% - 33,3%.

Această presupunere este bineînţeles falsă, după cum am arătat în paragrafele de mai sus: sunt multe alte organizaţii politice în România în afară de PDL şi USL, iar acestea vor "lua" din procentele de mai sus.

luni, 7 mai 2012

Hăul dintre PDL şi susţinătorii lui Traian Băsescu.

Mai jos voi scrie o frază care pare a fi adevărată. Şi totuşi este o propoziţie falsă. Iat-o:

"Majoritatea oamenilor care au încredere mare sau foarte mare în preşedintele Traian Băsescu sunt siguri că ar vota PDL la alegerile parlamentare viitoare."

Ca să pot exprima corect natura problemei va trebui să introduc un concept nou, despre care cred că va deveni relevant în viitorul apropiat, şi anume: CCPP (Coeficientul de Coeziune dintre electoratul Partidului Democrat-Liberal şi susţinătorii Preşedintelui Traian Băsescu).

Acronimul poate părea complicat dar ascunde o realitate uşor de spus în cuvinte.
Un CCPP egal cu 30% înseamnă că 30% dintre oamenii care au încredere în Traian Băsescu sunt siguri că ar vota PDL la alegerile parlamentare din toamnă.

Un CCPP mare este bun pentru PDL.
Un CCPP mic înseamnă că mulţi dintre susţinătorii lui Traian Băsescu şi-au întors ochii de la PDL şi ezită dacă să voteze pentru acest partid. Cel mai probabil ei nu ar vota alte partide, deci întrebarea este dacă PDL va reuşi să-i mobilizeze. Şi cum PDL nu prea are alte personalităţi cu care să atragă voturi decât Traian Băsescu - toţi liderii partidului având o credibilitate sub cota lui Traian Băsescu în sondajele comandate de partid - un CCPP mare înseamnă că PDL a pierdut un electorat care îi era teoretic apropiat.

Cui nu-i plac formulele este rugat să dea scroll. Avem un grafic mare şi frumos un pic mai jos...

CCPP la un moment dat = Vt / T, unde

Vt = intenţia de vot pentru PDL, calculată ca procent din totalul populaţiei adulte din România
T = procentul cetăţenilor cu drept de vot care au încredere mare sau foarte mare în Traian Băsescu.


CCPP este întotdeauna subunitar, deci mai mic decât 100%, pentru că nivelul de încredere al populaţiei în Traian Băsescu este întotdeauna mai mare decât procentul din totalul populaţiei care ar vota pentru PDL. Asta în sine ar trebuie să fie un motiv de oarecare îngrijorare pentru PDL. Povestea este însă ceva mai complicată.


Mai jos este istoria CCPP:








Dreptunghiurile albastre reprezintă diferite momente din ultimii doi ani. Cu cât ele se află mai jos pe verticală, cu atât este mai slabă suprapunerea dintre intenţia de vot pentru PDL şi încrederea în Traian Băsescu (adică vorbim de un CCPP mai mic). Axa orizontală reprezintă trecerea timpului: începem din stânga (2009) şi ajungem în dreapta (martie 2012). Datele folosite sunt extrase din sondajele CCSB şi CSOP. Cel din urmă este institutul cu care lucrează PDL. Informaţiile date de CSOP nu sunt mai favorabile decât cele făcute de CCSB.

O observaţie de început: Coeficientul de Coeziune dintre electoratul Partidului Democrat-Liberal şi susţinătorii Preşedintelui Traian Băsescu (CCPP) fluctuează masiv. Dar nu datorită încrederii în preşedinte (care a rămas la cote relativ stabile din mai 2010 şi până acum). Ci datorită fluctuaţiilor din istoria guvernării.

Începem în toamna lui 2009, cu un CCPP aparent înalt (66%, adică doi din trei susţinători din preşedintelui sunt siguri că ar vota pentru PDL). Situaţia este însă extrem de diferită de cea din tot restul graficului: un preşedinte popular se pregăteşte de o campanie electorală extrem de importantă. Scorul PDL este la cote maxime, dar printre susţinătorii preşedintelui se află şi oameni atraşi de carisma acestuia şi mai puţin de platforma politică a partidului (pe) care îl susţine.

... în mai 2010 un sfert din populaţia adultă a României îşi pierde încrederea în Traian Băsescu. Scorul PDL suferă în consecinţă. Are loc o reaşezare a electoratelor, iar coeziunea binom-ului PDL-Traian Băsescu suferă de asemenea: CCPP 58%. Ceea ce bănuiesc că s-a întâmplat: o mare parte din electoratul PDL de dinainte de mai 2010 părăseşte mental partidul. (Dacă în iunie 2010 ar fi fost alegeri, la o prezenţă la vot ca în 2008 şi la un COVIVO al PDL precum în 2008, partidul ar fi obţinut 17,6% din voturi, aproape jumătate faţă de rezultatul de la alegerile din 2008). Singurii oameni care au aprobat discursul preşedintelui la momentul "tăierilor" erau fie susţinătorii fervenţi ai acestuia, fie mici întreprinzători sau angajaţi din mediul privat, aceştia din urmă nefiind în mod obligatoriu votanţi PDL şi înainte de tăieri.

Următorul moment la care am putut măsura CCPP necesită o explicaţie. S-a vorbit extrem de mult în ultimii ani despre lipsa de popularitate a preşedintelui în funcţie. Implicit, s-a afirmat că aceasta trage în jos scorul PDL. Elementul interesant este că PDL nu reuşeşte să fructifice nici măcar bazinul electoral oferit de încrederea în preşedintele Băsescu. Dacă nu toţi, dar măcar 90% dintre susţinătorii preşedintelui din prezent ar vota PDL la alegerile din toamnă, Partidul Democrat-Liberal ar obţine voturile a 15% dintre românii aflaţi în ţară. La o prezenţă la vot de 50%, aceşti votanţi pro-Băsescu/pro-PDL ar aduce partidului 30% din numărul total de voturi. La o prezenţă la vot ca în 2008, aceşti votanţi pro-Băsescu/pro-PDL ar aduce partidului un scor de 39%. (În acest paragraf şi nu numai, am folosit cifrele CSOP. Pentru că astea sunt sondajele pentru care PDL plăteşte bani. Pentru ca, după aceea, să n-aibă cine să le citească cum trebuie).
Când s-a apropiat PDL de un nivel înalt de mobilizare al susţinătorilor lui Traian Băsescu? În aprilie 2011: CCPP 84%. Patru cincimi din susţinătorii preşedintelui ar fi votat PDL. Ce se întâmplase în lunile anterioare? Au avut loc arestări în vămi. S-a finalizat Codul Muncii. Se discuta de regionalizare pe baza unui discurs centrat pe obţinerea de fonduri europene. S-a adoptat legea salarizării unitare. Idem Legea Pensiilor. Şi atâtea altele. Toate: proiecte prezidenţiale. Pe care PDL le executa.

(În sondaje PDL ajunsese la un scor cu "2" în faţă. Dar nu cu "3" în faţă. Deşi PDL a dat bugetarilor jumătate din suma tăiată cu un an mai devreme, nu a ajuns nici măcar la două treimi din scorul de la parlamentarele din 2008. Oamenii nu sunt Excel-uri. Dacă am impresia că m-ai insultat, şi după aceea îţi ceri scuze, chiar dacă îţi accept scuzele nu voi uita insulta).
Ce s-a întâmplat de atunci şi până în septembrie 2011? Codul de integritate Macovei a fost aruncat pe fereastră. PDL s-a bucurat, susţinătorii lui Traian Băsescu mai puţin spre deloc. A avut loc congresul PDL, despre care nu cred că a avut o influenţă negativă asupra CCPP. Au început mici-mari scandaluri la Agenţia Naţională de Restituire a Proprietăţilor. PDL a început să bată pasul pe loc cu proiectele legislative de inspiraţie prezidenţială. Uninominalul pur, parlamentul unicameral, reducerea numărului de parlamentari au dispărut din mintea liderilor PDL, dar nu şi din mintea susţinătorilor lui Traian Băsescu. S-a petrecut povestea Deta şi nu numai. Formarea USL a dat liderilor PDL prilejul să atace politic, în loc să guverneze. Discuţiile privind Constituţia au decedat în faşă. Sebastian Lăzăroiu, unul dintre oamenii apropiaţi preşedintelui, a fost demis din poziţia de Ministru al Muncii. CCPP a ajuns la 49,8%, un punct critic. PDL avea susţinerea certă a mai puţin de jumătate din românii care aveau încredere în preşedintele Băsescu. A apărut Noua Republică, ca simptom mai degrabă decât medicament, dar indicativă pentru o stare de fapt.

Evoluţia s-a accentuat spre sfârşitul lui 2011. Scandalul Apostu s-a suprapus peste declaraţii ale unor lideri PDL care intuiau că ceva e în neregulă, fără să poată să pună degetul pe rană (cine n-are sociologi să-şi cumpere): "N-am reuşit să creăm pentru simpatizanţii noştri sentimentul că au ceva important de câştigat dacă PDL câştigă alegerile. N-am promovat în mod decis o agendă de centru-dreapta şi am lăsat impresia că facem reformele forţaţi de realităţi şi nu impulsionaţi de convingeri. Iar intrarea în anul electoral 2012 ne găseşte stagnând în sondaje". Dublarea scorului PDL era posibilă. Era la câţiva centimetri de palmele PDL. Aveau majoritatea parlamentară. Aveau toate ministerele. Aveau poziţia de prim-ministru. Aveau susţinerea preşedintelui. Dar ochii şi mintea erau întoarse în altă parte. Protestele au adus PDL şi susţinătorii lui Traian Băsescu împreună dar nu cu mult: CCPP 53,5%. Singurii oameni care susţineau că soluţia la proteste este menţinerea unui guvern PDL erau... votanţii PDL. Deja o mare parte dintre susţinătorii lui Traian Băsescu se orientau mental spre un guvern de tehnocraţi sau erau pur şi simplu debusolaţi de lipsa de reacţie a PDL, care n-a ştiut cărui public să se adreseze şi cum. Teodor Baconschi şi Iulian Urban au fost singurii oameni din PDL care au încercat să comunice cu susţinătorii preşedintelui, folosind un ton extrem de dur pentru a condamna protestele, crezând (probabil corect) că susţinătorii preşedintelui sunt la fel de furioşi faţă de proteste ca şi protestarii faţă de preşedinte. Atât Baconschi cât şi Urban au fost puşi de partid să demisioneze. PDL se uita în continuare cu jind la 83% dintre români, neînţelegând că nu vor mai avea susţinerea lor, orice-ar face. În acelaşi timp, ceilalţi 17% asurziseră de atâta tăcere. Discursul preşedintelui - venit la 13 zile de la începutul protestelor, şi care a avut ca public exclusiv proprii săi susţinători - a mai calmat spiritele în rândul acestora. Dar nu a însemnat o creştere a ataşamentului faţă de PDL. Destinul este ironic nu când te loveşte, ci atunci când îţi oferă o a doua şansă şi eşti incapabil să o fructifici. Emil Boc este înlocuit de Mihai Răzvan Ungureanu. CCPP urcă la 69%. Nu la 84%, ca mai devreme cu un an, dar totuşi... Mihai Răzvan Ungureanu nu se înscrie în PDL. Nici PDL nu-i cere acest lucru, deşi în sondaje era evident că se întâmplă "ceva".

În câteva săptămâni, dinamica situaţiei se schimbă radical. MRU trânteşte uşa când PDL cere bani. Face aluzii la o nouă construcţie politică. CCPP coboară la 41,1%. Înainte de moţiunea de cenzură, doar patru din zece susţinători ai preşedintelui Băsescu erau siguri că ar vota PDL. Niciodată CCPP n-a fost mai mic.   În graficul de mai sus există o linie portocalie. Ea reprezintă trend-ul CCPP şi nu a fost desenată "de mână" ci este rezultatul unor funcţii matematice automatizate. Nu există nici un motiv matematic prin care, a priori, această linie ar trebui să coboare. Dar aceasta este situaţia. Chiar dacă eliminăm din grafic momentul 2009, şi discutăm exclusiv de traiectoria CCPP între primăvara lui 2010 şi prezent, trend-ul rămâne unul descendent. Protestele şi sosirea lui MRU au întârziat inevitabilul. Între susţinătorii lui Traian Băsescu şi PDL se căsca pe zi ce trece un hău din ce în ce mai mare.
Înainte de a trece la concluzii, aş vrea să dau cuvântul omului care - dacă un coeficient poate avea un centru geometric - se află în centrul CCPP. Pe 12 martie, Traian Băsescu a acordat un interviu "Evenimentului Zilei" în cadrul căruia a avut loc următorul schimb de cuvinte:
Reporter: Aş vrea să revin un pic la electoratul de dreapta despre care aţi vorbit. Credeţi că în momentul acesta există o forţă politică care să-l reprezinte şi în care el să se regăsească?
Traian Băsescu: Din păcate nu.
Reporter: Nici măcar PDL?
Traian Băsescu: Nu. (..) PDL este extrem de erodat după această guvernare pentru a deveni un reper pentru oamenii de dreapta.

Această afirmaţie a trecut practic neobservată. Nu cred că declaraţia preşedintelui a influenţat sondajele care se efectuau în acel moment, dar a surprins cu mare acurateţe o stare de fapt. Electoratul PDL şi susţinătorii preşedintelui începuseră să devină din ce în ce mai evident grupuri distincte.

Cum a schimbat moţiunea de cenzură toate aceste lucruri? Situaţia s-a complicat. Există argumente solide atât pentru o creştere a CCPP, cât şi pentru o scădere a acestuia. Nu le voi lista aici. Moţiunea de cenzură şi eventuala instalare a guvernului Ponta nu sunt elemente-cheie, oricum.

Următoarea acţiune a lui MRU este decisivă pentru soarta a peste un milion de voturi. Ele pot pleca de lângă PDL sau nu. Discursul de ieri a încercat să reunifice situaţia. Deocamdată, dorinţa PDL este să reuşească să  atragă susţinători ai lui Traian Băsescu pe un discurs de tipul "suntem răul mai mic". Poate vor reuşi. Ceea ce liderii PDL nu înţeleg este că ei nu au nevoie şi nu au de ce să-şi "ceară scuze" pentru măsurile luate. 83% dintre români ori nu îi cred, ori nu îi ascultă. Liderii PDL ar trebui să se orienteze spre cei 17% dintre români cu care pot încă să dialogheze. Mai puţin de jumătate dintre aceşti 17% i-ar vota cu ochii închişi. Ceilalţi ezită. Liantul între ei şi PDL este dat de preşedinte - în care cred - şi de proiectele acestuia. Este un liant slab, din ce în ce mai slab cu trecerea timpului. Şi vorbim de 9-10% din populaţia cu drept de vot. Dacă jumătate vin la vot, la o participare totală la vot a populaţiei României de 50%... vorbim tot de 10%, dar 10% din voturi. Mai pe româneşte, ca să înţeleagă toată lumea: 47 de locuri în parlament - 50 cu redistribuire.

vineri, 4 mai 2012

Rezultatul alegerilor parlamentare - varianta aprilie

Voi prezenta o simulare a rezultatului alegerilor parlamentare, dacă ele ar fi avut loc în mai şi dacă guvernul MRU n-ar fi căzut. Simularea rezultatului unor alegeri parlamentare este o antrepriză riscantă, care poate cădea uşor în ridicol. Îmi asum acest risc, fără a avea pretenţia sau a emite garanţii că voi indica rezultatul corect. Simulările despre care vei citi pe acest blog reprezintă o modalitate de a interpreta informaţii, şi atât.

De-a lungul anului voi mai face simulări precum cea de mai jos; acesta este un "test run", o verificare a mecanismului, acelea vor fi la zi. În mod evident situaţia din noiembrie nu va fi aceeaşi ca cea din simularea pe care o prezint azi; chiar dacă în iunie sau iulie ar fi alegeri anticipate, rezultatele ar fi altele pentru că prea mulţi factori noi au intervenit deja. Sper totuşi că lectura va fi stimulantă.

Premize de pornire: Acelaşi sistem electoral ca şi în 2008. Alianţă electorală PDL-UNPR. Din cauza apariţiei lui MRU, orice spirală a tăcerii privind votul pro-PDL a dispărut. Uniunea Social-Liberală rămâne în opoziţie şi nu se rupe. Nu intervin fenomene bruşte (catastrofe naturale, demisia preşedintelui, "filmuleţe" şi "vizite la moguli", etc).

Formule cheie: COVIVO = COeficientul de Valorificare a Intenţiei de VOt. Pe scurt, este vorba de câţi votanţi un partid/candidat pierde sau câştigă între sondajele de la un moment dat şi ziua votului. COVIVO este exprimat sub format unui procent: un COVIVO de 75% prin referinţă la momentul "cu două săptămâni înainte de alegeri" înseamnă că în ultimele două săptămâni un sfert dintre votanţii tăi "din sondaje" au hotărât să nu te mai voteze.

Voturile obţinute de un partid sau de o alianţă = (populaţia adultă cu drept de vot aflată în România) (înmulţit cu procentul din populaţia adultă cu drept de vot care susţine acel partid sau acea alianţă) (înmulţit cu COVIVO-ul acelui partid sau al acelei alianţe) + voturi din străinătate. Mai pe româneşte: vorbim despre câţi oameni poţi să aduci la vot sau să convingi să vină la vot din cei care afirmă că te-ar vota.


Hai să începem cu cei care ar fi fost la putere la momentul alegerilor.

PDL+UNPR


Cât de mare este electoratul PDL conform sondajelor?

CCSB (15-20 martie): 13% din cei 59% dintre români care ar veni la vot. Adică 7,6% din totalul populaţiei adulte.

CSOP (23 martie-1 aprilie): 19% din cei 42% dintre români care ar veni la vot. Adică 7,98% din totalul populaţiei adulte.

Paradoxal, CSCI/OR (15-25 martie) dă un procent ceva mai bun PDL decât CSOP: 13% din cei 65% dintre români care ar veni la vot, adică 8,45% din totalul populaţiei adulte.

8% mi se pare o estimare corectă. La acest scor adăugăm un 1% de la / pentru UNPR. Cum în România sunt 18,5 milioane de adulţi cu drept de vot, am ajunge la un electorat al PDL+UNPR de 1,66 milioane.

La acest număr aplicăm un COVIVO solid de 82%, cu 5 procente mai mult decât în 2008, întrucât PDL a pierdut mulţi votanţi dezamăgiţi şi a ajuns practic la nucleul dur-şi-hotărât. La aceste cifre adăugăm voturi din străinătate (dar care nu vor reprezenta o cantitate atât de mare precum în 2009, să zicem 50 000). Avem în total 82% din 1,66 milioane + 50 000 = aproximativ 1,4 milioane voturi pentru PDL+UNPR.


USL


Electoratul USL variază între 29% şi 31% din populaţia adultă cu drept de vot aflată în România, adică poate fi estimat ca având între 5,36 milioane şi 5,73 milioane de persoane. Voi alege un număr de mijloc (5,5 milioane) pentru a simplifica calculele.

Electoratul USL însă constă din trei grupuri:
- Votanţii PSD (45%) ... 2,47 milioane. Cu 200 de mii mai mulţi decât cei care au votat în 2008.
- Votanţii PNL/ACD (35%) ... 1,92 milioane. Aproape numărul de votanţi ai lui Crin Antonescu din turul unu al alegerilor prezidenţiale din 2009.
- Votanţii anti-PDL dar nu pro-PSD sau pro-PNL (20%). 1,1 milioane.

COVIVO-ul PSD la ultimele alegeri a fost 77%. Pierderile suferite de plecarea unor oameni cu capacitate organizatorică certă la UNPR se echivalează cu agenda anti-protecţie socială a puterii, care a mărit determinarea electoratului PSD de a veni la vot. Voi lăsa COVIVO-ul la acelaşi nivel ca şi înainte.

COVIVO-ul PNL la ultimele alegeri a fost 68%. Dar COVIVO-ul lui Crin Antonescu la prezidenţiale a fost sensibil mai mare (97%), iar în termeni relativi nivelul de încredere faţă de acest lider politic e mai înalt acum decât era în 2009. Voi da un "spor" de 4% COVIVO-ului PNL, care ajunge la 72%.

Votul anti-ceva este cel mai uşor de demobilizat prin campanii negative. Să nu uităm că aceşti oameni nu susţin de fapt niciunul dintre partidele componente şi ar putea devia spre PPDD sau PRM. Voi propune un COVIVO mic, de 25%.

Şi atunci...

Voturile USL = (COVIVO PSD)(Electorat PSD) + (COVIVO PNL)(Electorat PNL) + (COVIVO electorat USL anti-PDL)(Electorat USL anti-PDL) + voturi din străinătate.

adică...

Voturile USL = 77% din 2,47 milioane + 72% din 1,92 milioane + 25% din 1,1 milioane + voturile din străinătate.

Voturile USL = 1,9 milioane + 1,38 milioane + 275 mii + voturi din străinătate = 3,55 milioane + 30 000 voturi din străinătate = 3,58 milioane voturi.

Alţi competitori electorali


Ne apropiem de sfârşitul simulării. Voi estima 320 de mii de voturi pentru UDMR (numărul poate părea scăzut, dar este logic datorită scăderii accelerate a electoratului acestei organizaţii politice).

Electoratul de factură PPDD-PRM-PNG şi-ar fi mărit ponderea faţă de 2008 (când ultimele două partide din enumerare au strâns împreună 370 de mii de voturi). Lipsa unor structuri solide ale PPDD în teritoriu şi limitările impuse de o structură neortodoxă a electoratului ar fi limitat COVIVO-ul acestuia. Estimez că cele trei opţiuni radicale ar fi însumat 1,1 milioane voturi.

Precum în 2008, aproximativ 400 de mii de voturi s-ar duce spre alte partide.


În total, am fi avut:





 

E momentul să îţi reamintesc premizele acestei simulări: alegeri în mai, guvernul MRU nu ar fi căzut, guvernul Ponta nu ar fi existat.

Acum câteva reacţii posibile şi observaţii:

Scorul PDL e prea mare! Ai încercat să favorizezi PDL! 
Răspuns: USL>50% din voturi. PDL (după cum vei vedea mai jos) nu ocupă "locul unu la partide". Nu înţeleg cum aş fi încercat eu să favorizez PDL în contextul în care acestea sunt rezultatele la care am ajuns.

Scorul USL este prea mare! Ai încercat să favorizezi USL!
Răspuns: În 2008 PDL a obţinut 32,3% din voturi iar partidele care compun acum USL 50,9%.
PDL a guvernat singur în timp de criză. PNL şi PSD nu au fost părtaşe la tăierea salariilor, mărirea TVA, etc.
Să folosim logica. De ce ar trebui atunci ca scorul opoziţiei să fie mai mic decât în 2008? O creştere de doar 1,7% pentru opoziţie este extrem, extrem de puţin.

Element adiţional: atunci PDL avea un lider informal în preşedintele ţării care era extrem de popular. Acum situaţia e total diferită.

De asemenea, COVIVO-ul PDL este mai mare în calculele de mai sus decât COVIVO-ul oricărui partid din USL. Problema PDL nu este că nu şi-ar mobiliza electoratul, ci că electoratul este prea mic.

Scorul PDL este prea mic! Ai încercat să defavorizezi PDL!
Răspuns: În niciun sondaj de opinie din ultimele luni scorul PDL adunat cu scorul UNPR nu dau mai mult de 20,0%. Un scor de 20,6% ar fi peste cel din orice sondaj... inclusiv peste scorurile din sondajele comandate de PDL. Deci cum defavorizez PDL?

Scorul USL este prea mic! Ai încercat să defavorizezi USL!
Răspuns: Scorul USL a fost calculat pe baza a trei factori. Despre doi dintre ei avem informaţii din trecut: câţi din votanţii "din sondaje" ai PSD şi PNL chiar vin la vot. Despre al treilea factor - votanţii USL care nu sunt nici pro-PSD şi nici pro-PDL - ştim foarte puţin. Trăgând de cifre în fel şi chip, fără nici un fel de explicaţie ştiinţifică, scorul USL ar fi putut ajunge, să zicem, la 58-59%, dar pe baza datelor disponibile şi pe baza premizelor de la care a pornit simularea nu ar avea cum să aibă "6" în faţă.

Scorul PPDD este prea mic! În sondaje are cel puţin 15%!
Singura dată când o formaţiune atipică a hiper-performat, adică 2000, a beneficiat de suprapunerea unor alegeri prezidenţiale care au permis liderului formaţiunii să mobilizeze electoratul. Situaţia PNG din 2007-2008 este ceva mai veridică. Pe de altă parte, nu mi-am permis nici să elimin posibilitatea ca PP-DD să intre în parlament.

Rezultatul votului este mai puţin de un sfert din ce contează. Hai să vorbim despre ce contează: împărţirea mandatelor în parlament.

Presupunând că s-ar fi folosit acelaşi sistem electoral ca în 2008, UDMR ar fi intrat în parlament - în ciuda scorului sub 50% - pentru că ar fi câştigat 6 colegii în Camera Deputaţilor şi 3 în Senat. Un alt lucru important este că paritatea 1:1 din rândurile USL se aplică doar candidaturilor din colegii eligibile pentru mandate nou-câştigate. Faptul că sistemul de vot e cvasi-proporţional face ca împărţirea mandatelor să fie dificil de estimat. Câteva mandate ar merge de la PSD spre PDL sau PPDD, dar cum nu există o relaţie demonstrabilă clar, am lăsat acest lucru la o parte. În consecinţă, parlamentul ar fi arătat cam aşa:

USL 279 mandate - adică PSD 157, PNL 101, PC 21 (o mică posibilitate ca PC să aibă mai multe mandate)
PDL+UNPR 109
PPDD 56
UDMR: 9
Minorităţi naţionale: 18
Total: 471 de mandate
Majoritatea simplă: 236 de mandate

Pentru cine s-ar fi gândit la viitorul apropiat: da, 279 este o majoritate confortabilă.
Pentru cine s-ar fi gândit în perspectivă: şi 266 este o majoritate comfortabilă (PSD+PDL+UNPR), dar 210 nu ar fi fost o majoritate (PDL+UNPR+PNL), decât prin cooptarea PPDD (210 + 55 > 236). PSD ar fi fost un mare câştigător al alegerilor, o moţiune de cenzură împotriva unui guvern susţinut de PSD având nevoie de conlucrarea celorlaltor trei forţe politice principale din parlament pentru a înregistra un succes.

Detaliu: pentru o majoritate de două treimi ar fi nevoie de 314 voturi, iar singurele formule prin care s-ar fi ajuns la aşa ceva în parlamentul de mai sus sunt: PDL+USL sau USL+PPDD.

Încheiem aici simularea. Sper că ţi-a făcut plăcere. Repet: calculele de mai sus sunt estimative şi supuse greşelilor de concepţie. Aştept critici şi sugestii. Dacă există ceva ce nu am luat în calcul sau am supra/subestimat, te rog să menţionezi acest lucru într-un comentariu.

Arhivă blog